Şedinţa publică din data de 07 februarie 2023
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 30 iulie 2021 pronunţată de Judecătoria Buhuşi, printre altele, s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că inculpatul A. a comis infracţiunile deduse judecăţii în cauză în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 137/03.04.2013 pronunţată de Judecătoria Roman, definitivă prin decizia penală nr. 184/R/P/10.12.2013 a Tribunalului Neamţ, precum şi prin sentinţa penală nr. 117/16.10.2013 pronunţată de Judecătoria Buhuşi, definitivă prin neapelare la data de 31.10.2013 şi în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1210/13.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008.
S-a constatat că inculpatul a fost liberat condiţionat din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1210/13.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008, la data de 21 septembrie 2011 cu un rest rămas de executat de 1143 zile.
În temeiul art. 61 C. pen. din 1969, a fost menţinută liberarea condiţionată faţă pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1210/13.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 3627NCPP din 11.12.2014 a Judecătoriei Iaşi a fost contopită pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 137/03.04.2013 a Judecătoriei Roman, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 184/RP/10.12.2013 a Tribunalului Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) lit. b) C. pen. din 1969 raportat la art. 210 C. pen. din 1969 şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968 (infracţiune comisă la data de 08/09.11.2011) cu pedeapsa unică de 3 ani, 1 lună şi 18 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 117/16.10.2013 a Judecătoriei Buhuşi, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2013, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 (infracţiune comisă la data de 21.05.2013).
De asemenea, prin sentinţa penală nr. 287 din 09.02.2017 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus, în temeiul art. 587 C. proc. pen. coroborat cu art. 59 C. pen. din 1969, liberarea condiţionată a condamnatului A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 3598NCPP/2014 din data de 22.12.2014 emis de Judecătoria Iaşi în baza sentinţei penale nr. 3627NCPP/11.12.2014 a Judecătoriei Iaşi.
În consecinţă, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună şi 18 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3627NCPP/11.12.2014 a Judecătoriei Iaşi în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 137/03.04.2013 a Judecătoriei Roman, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 184/RP/10.12.2013 a Tribunalului Neamţ - pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) lit. b) C. pen. din 1969 raportat la art. 210 C. pen. din 1969 şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968 (infracţiune comisă la data de 08/09.11.2011); pedeapsa unică de 3 ani, 1 lună şi 18 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 117/16.10.2013 a Judecătoriei Buhuşi, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2013 - pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 (infracţiune comisă la data de 21.05.2013).
În temeiul art. 36 alin. (2), art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., au fost contopite:
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., aplicate în cauză, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 137/03.04.2013 a Judecătoriei Roman, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 184/RP/10.12.2013 a Tribunalului Neamţ şi cu pedeapsa de 3 ani, 1 lună şi 18 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 117/16.10.2013 a Judecătoriei Buhuşi, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2013 şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani 1 lună şi 18 zile închisoare.
În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 cu referire la art. 34 şi art. 35 C. pen. din 1969, a fost contopit restul de pedeapsă în cuantum de 1143 zile închisoare rămas neexecutat la data săvârşirii infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1210/13.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008, din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună şi 18 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani 1 lună şi 18 zile închisoare.
S-a dedus din pedeapsa astfel stabilită perioada deja executată de la data de 06.06.2014 la data de 15.02.2017.
În temeiul art. 61 C. pen. din 1969, a fost menţinută liberarea condiţionată aplicată prin sentinţa penală nr. 287 din 09.02.2017 a Judecătoriei Iaşi faţă de pedeapsa de 3 ani, 1 lună şi 18 zile închisoare la care a fost condamnat inculpatul în cauză.
În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen., cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1382 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă S.C. B. S.A. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1478,31 RON cu titlu de daune materiale.
A fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2171/05.11.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 27 iunie 2012 cu un rest rămas de executat de 863 zile.
În temeiul art. 61 C. pen. din 1969, s-a dispus menţinerea liberării condiţionate faţă de pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2171/05.11.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008.
Totodată, s-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost comisă în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 90/27.08.2013 pronunţată de Judecătoria Buhuşi, definitivă prin decizia penală nr. 1302/12.12.2013 a Curţii de Apel Bacău, precum şi prin sentinţa penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curţii de Apel Iaşi.
În consecinţă, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 1 lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curţii de Apel Iaşi în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzută de art. 365 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (2), art. 41 alin. (1) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (2) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată; sporul de 1 an şi 1 lună închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curţii de Apel Iaşi, intrat în autoritatea de lucru judecat; pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90/27.08.2013 pronunţată de Judecătoria Buhuşi, definitivă prin decizia penală nr. 1302/12.12.2013 a Curţii de Apel Bacău.
În temeiul art. 3 C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 alin. (2) C. pen., 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen., 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată aplicate prin sentinţa penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curţii de Apel Iaşi şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90/27.08.2013 pronunţată de Judecătoria Buhuşi, definitivă prin decizia penală nr. 1302/12.12.2013 a Curţii de Apel Bacău şi s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din celelalte pedepse, respectiv de 2 ani şi 9 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 5 ani şi 9 luni închisoare.
Totodată, s-a reţinut că faţă de pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2171/05.11.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008, a fost dispusă liberarea condiţionată a condamnatului C. de sub puterea mandatului nr. x/2016 emis de Tribunalul Iaşi.
În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 8 ani şi 6 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 2171/05.11.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008.
În temeiul art. 40 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă întreaga perioadă anterior executată de inculpat, de la data de 03.06.2013 până la data de 25.03.2015, respectiv de la data de 13.01.2016 la data de 29.08.2018.
În temeiul art. 105 C. pen., cu referire la art. 100 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., s-a dispus liberarea condiţionată pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare.
S-a constatat că este împlinit termenul de supraveghere al liberării condiţionate, astfel cum a fost stabilit de la data de 29.08.2018, în conformitate cu dispioziţiile art. 105 alin. (2) teza a II coroborat cu art. 100 alin. (6) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi şi inculpaţii D., E. şi F..
Prin decizia nr. 725 din 23 august 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi şi de apelanţii inculpaţi D., E. şi F. împotriva sentinţei penale nr. 132 din 30 iulie 2021 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. x/2018, cu privire la modul de soluţionare a laturii penale privind pe inculpaţii G., H., I., A., C., D., E. şi F. şi omisiunea aplicării art. 25 alin. (3) C. proc. pen.
A fost desfiinţată sentinţa apelată cu privire la modul de soluţionare a laturii penale privind pe intimaţii inculpaţi G., H., I., A. şi C. şi pe apelanţii inculpaţi D., E. şi F., şi, reţinând cauza spre rejudecare, printre altele:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor:
- A. pentru: infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen.; complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen.; infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen.; infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., recalificată în infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
- C. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desfiinţate ca fiind false adeverinţele de venit completate cu numele: J., K., L., M., N., O., P., Q., R., P., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., P., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. 16.07.2012, SS., TT., UU., H., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., I., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., A., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., aflate în vol. III d.u.p., filele x şi 129-210.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale apelate, inclusiv cele privind soluţionarea acţiunii civile, care nu sunt contrare deciziei.
Pentru a pronunţa această decizie, efectuând propria analiză a probatoriului prin raportare la apărările formulate de inculpaţi, Curtea a constatat că apelurile declarate de procuror şi de inculpaţi sunt fondate, însă pentru alte motive decât cele invocate prin declaraţiile de apel. Astfel, a reţinut că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii I., A., C., H., G., D., E., F., anume acelea de înşelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
În acest sens, printre altele, Curtea a considerat că faptele inculpaţilor I., A., C., H., G., D., E., F. respectă tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor deduse judecăţii, comiterea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii rezultând din probatoriul administrat la urmărire penală şi în faza de judecată (declaraţii martori, audiaţi în faza de urmărire penală şi judecată în primă instanţă, declaraţii inculpaţii G., P., O., N., Q., K., L., WWW., UUU., TTT., SSS., BBBB., HH., S., LLL., KKK. prin care au recunoscut întocmai faptele deduse judecăţii, expertiză grafoscopică).
Curtea a reţinut că prima instanţă a interpretat coroborat probele administrate, întemeindu-şi soluţia pe probe certe, interpretarea probelor fiind însuşită şi de instanţa de apel.
Ca urmare, a constatat că faptele inculpatului A. care a indus în eroare, în cursul anului 2012, S.C. B. S.A., prin încheierea unui contract de împrumut, cu scopul de a obţine un folos material injust, prin folosirea unei adeverinţe false, care atesta nereal că realizează venituri în calitate de salariat; a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obţinerea frauduloasă a unui împrumut de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin completarea în fals şi încredinţarea adeverinţei de venit care atesta nereal că aceasta este salariată la S.C. GGGG. S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, de complicitate la înşelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 322 alin. (1) şi de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 5 alin. (1), (2) C. pen.; precum şi că fapta inculpatului C. care a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obţinerea unui împrumut la de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin încredinţarea adeverinţei de venit în alb lui A. care a completat-o în fals şi a înmânat-o spre folosinţă acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 5 alin. (1), (2) C. pen.
Cu toate acestea, Curtea a reţinut aplicabilitatea unei cauze care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale, anume faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Astfel, a observat că, în doctrină şi jurisprudenţă, s-a statuat că instituţia prescripţiei răspunderii penale este una de drept substanţial în toate componentele sale, având ca finalitate stingerea raportului penal de conflict, context în care a reţinut că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept substanţial, fiind intim legată de instituţia răspunderii penale, în sensul că aceasta acţionează ca un impediment în stingerea rezonanţei sociale a faptei ilicite prin efectuarea unor acte de procedură din care să rezulte că statul nu a renunţat la tragerea la răspunderea penală a infractorului. Întreruperea prescripţiei este prevăzută în Partea generală a C. pen. ca incident ce survine pe parcursul termenului de prescripţie. Fiind o instituţie de drept penal, se vor aplica în privinţa prescripţiei răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce priveşte termenele, cât şi în ceea ce priveşte cauzele de întrerupere sau suspendare.
În acelaşi sens, în decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 319 din 30/04/2014), s-a apreciat că "se poate afirma cu certitudine că prescripţia răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanţial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex."
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat în acelaşi sens, anume că, în materia prescripţiei răspunderii penale, fiind normă de drept penal substanţial, se aplică regulile legii penale mai favorabile.
Curtea a mai observat că, prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale "31. (…) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".
De asemenea, prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează «soluţia legislativă» pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau (s.n.)".
Date fiind efectele obligatorii ale considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, s-a concluzionat că decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 este o decizie simplă/extremă. Întrucât prin această ultimă decizie menţionată s-a stabilit cu caracter obligatoriu ex nunc că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, rezultă că începând cu data 1 februarie 2014, la care a intrat în vigoare noul C. pen., şi până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, textul normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
Întrucât prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. au natura unei legi penale substanţiale, s-a apreciat că principiul aplicării legii penale mai favorabile este pe deplin aplicabil, inclusiv în cazul actelor normative declarate neconstituţionale.
S-a mai arătat că, din interpretarea art. 5 alin. (2) C. pen., rezultă că încetarea efectelor unui text de lege, pentru viitor, nu împiedică aplicarea acelui text de lege, ca lege penală mai favorabilă, situaţiilor juridice născute în timpul în care textul de lege a fost în vigoare. Indiferent care este cauza ce a determinat încetarea efectelor unui text de lege (abrogare, modificare, declarare ca neconstituţională), este posibilă aplicarea acelui text de lege pentru raportul juridic născut în timpul în care legea era activă, în vigoare, atunci când textul în forma anterioară prevede consecinţe mai favorabile pentru acuzat. S-a concluzionat, în mod cert şi lipsit de orice echivoc, că legea penală mai favorabilă este aplicabilă şi în domeniul normelor de drept penal substanţial declarate neconstituţionale.
Curtea a reţinut că, în aplicarea mitior lex, deciziile Curţii Constituţonale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi niciun act procedural efectuat până la data de 25 iunie 2018, când s-a publicat decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluţie normativă neconstituţională, sancţionată ca atare, atât prin intermediul deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât şi al deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.
Astfel, a constatat că, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică care va produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.
În atare situaţie, Curtea a reţinut că, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în perioada anterior menţionată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 C. pen.
Aşadar, a constatat că legea penală mai favorabilă, evaluată global, este noul C. pen., în vigoare de la 01.02.2014. De altfel, conform rechizitoriului, toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată având calificări/încadrări juridice conform noului C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen. şi art. 323 C. pen., Curtea a reţinut că acestea sunt pedepsite cu închisoarea de la unu la 5 ani, de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru toate cele trei infracţiuni fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, termen care a început să curgă de la datele comiterii infracţiunilor de către inculpaţi, conform art. 154 alin. (2) C. pen.
Referitor la inculpatul A., Curtea a reţinut, prin raportare la momentul consumativ al infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1), (2) C. pen., anume anul 2012, respectiv luna ianuarie 2013, momente de la care a început a curge termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, că acesta s-a împlinit în anul 2017, respectiv în luna ianuarie 2018.
În privinţa inculpatului C., Curtea a reţinut, prin raportare la momentul consumativ al infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1), (2) C. pen., anume luna ianuarie 2013, moment de la care a început a curge termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, că acesta s-a împlinit în ianuarie 2018.
În aceste condiţii, s-a constatat că termenele generale de 5 ani ale prescripţiei răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-au împlinit, în prezenta speţă, în anii 2017 şi 2018, termene care nu au fost întrerupte şi nici suspendate.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, la data de 22 septembrie 2022, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. şi criticând-o sub aspectul greşitei încetări a procesului penal, prin reţinerea incidenţei prescripţiei răspunderii penale în baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în condiţiile în care termenele de prescripţie a răspunderii penale nu sunt împlinite în ceea ce priveşte următoarele fapte:
- A.: complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat art. 215, alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., recalificată în complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., comise la data de 25.01.2013 şi
- C.: complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., recalificată în infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., comisă la data de 25.01.2013.
În acest sens, făcând referire la situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a arătat că infracţiunile cu privire la care s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal au fost comise în data de 25 ianuarie 2013, iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză şi comunicate pe tot parcursul procesului penal inculpaţilor A. şi C. au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale şi rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum. Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatului A. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale şi a fost audiat în calitate de învinuit la data de 04 aprilie 2013, ulterior, i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale şi a fost audiat în calitate de inculpat la data de 30 iunie 2016. Inculpatului C. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale şi a fost audiat în calitate de învinuit la data de 03 aprilie 2013 şi, ulterior, i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale în calitate de inculpat la data de 08 iunie 2016.
S-a mai arătat că, în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buhuşi, în procedura camerei preliminare, inculpatului A. i-a fost comunicat rechizitoriul, acesta fiind primit la data de 24 aprilie 2018 de soţia sa, FFFF., iar inculpatului C. i-a fost înmânat rechizitoriul, la Penitenciarul Botoşani, la data de 15 iunie 2018.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a apreciat că, ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură, a început să curgă un nou termen general de prescripţie a răspunderii penale.
Făcând referire la cele reţinute în decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, în sensul că între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care sa permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a susţinut că, întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are nicio consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada anterioară (2014-2018), întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
Concluzia de mai sus este în acord cu constatările Curţii Constituţionale, redate în paragraful 74 al deciziei nr. 358/2022:
"De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. la exigenţele constituţionale".
Plecând de la caracterul procesual al normelor care reglementează efectuarea actelor procesuale de întrerupere a cursului termenului prescripţiei, parchetul a observat că, în procesul penal, ca efect al principiului legalităţii, sub aspect procedural este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură. Aşadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum, care reprezintă o regulă generală în privinţa normelor juridice de procedură penală, avându-se în vedere totdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual.
În consecinţă, întrucât efectele întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale se produc instantaneu, de drept, s-a apreciat că acestea nu pot fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi declarate neconstituţionale. În acest sens, s-a invocat, cu titlu de jurisprudenţă, decizia penală nr. 465 din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în care s-a arătat că actele întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior datei de 25 iunie 2018 rămân valabile şi trebuie considerate în continuare ca având efect întreruptiv.
În opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură penală care, conform exigenţelor statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 297/2018, se comunicau inculpatului, ar lăsa practic fără conţinut instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale dincolo de limitele temporale şi de argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională.
În consecinţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a apreciat că un act procedural valabil întocmit anterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, care se comunica inculpatului, are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripţie a răspunderii penale, întrucât este prevăzut de o normă procesual penală şi nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, respectiv principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile.
Fală de aceste aspecte, s-a apreciat că soluţiile de încetare a procesului penal dispuse în cauză sunt nelegale, impunându-se condamnarea inculpaţilor A. şi C..
Pentru motivele arătate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, cu privire la cei doi inculpaţi.
Prin încheierea din 06 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, reţinându-se că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 725 din 23 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Aceasta deoarece calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauză, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Acest caz de casare este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A. şi C., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
Tot cu titlu premergător, în raport cu consideraţiile teoretice de mai sus, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată pe www.x.ro).
Aşadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin raportare la legea mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă recurată.
Înalta Curte reţine, totodată, că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:
"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 C. pen. după cum urmează:
"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
În cauză, Curtea de Apel Bacău a reţinut în sarcina inculpatului A. că a indus în eroare, în cursul anului 2012, S.C. B. S.A., prin încheierea unui contract de împrumut, cu scopul de a obţine un folos material injust, prin folosirea unei adeverinţe false, care atesta nereal că realizează venituri în calitate de salariat; a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obţinerea frauduloasă a unui împrumut de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin completarea în fals şi încredinţarea adeverinţei de venit care atesta nereal că aceasta este salariată la S.C. GGGG. S.R.L., fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, de complicitate la înşelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 322 alin. (1) şi de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 5 alin. (1), (2) C. pen.
De asemenea, în privinţa inculpatului C. s-a reţinut că a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obţinerea unui împrumut la de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin încredinţarea adeverinţei de venit în alb lui A. care a completat-o în fals şi a înmânat-o spre folosinţă acesteia, faptă care realizează conţinutul constitutiv al complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 5 alin. (1), (2) C. pen.
Deopotrivă, Curtea de Apel Bacău a apreciat că, în speţă, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în perioada menţionată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 C. pen.
Prin urmare, raportându-se la data săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, de complicitate la înşelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals, după caz, de către cei doi inculpaţi, instanţa de apel a constatat că termenul general de prescripţie a răspunderii penale, care, conform art. 155 alin. (1) lit. d) C. pen., este de 5 ani, s-a împlinit în 2017 şi, respectiv, în luna ianuarie 2018, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Având în vedere legea penală mai favorabilă stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate fi reevaluată prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru care inculpaţii A. şi C. au fost trimişi în judecată (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii), se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
De asemenea, infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals, prevăzute de art. 322 alin. (1) şi de art. 323 C. pen., se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi, respectiv, de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Or, conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani (...)". Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii (...).".
Drept urmare, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani, curge de la data săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, de complicitate la înşelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals, şi anume din anul 2012 şi, respectiv, ianuarie 2013, împlinindu-se în anul 2017 şi, respectiv, ianuarie 2018.
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că la data soluţionării apelului, 23 august 2022, era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune, de complicitate la înşelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi C. pentru comiterea acestor infracţiuni, ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.
Deopotrivă, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripţie.
În acest sens, se constată că, prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
Acceptând punctul de vedere susţinut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 şi 2022 este separată prin deciziile Curţii Constituţionale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce priveşte prescripţia (anterior şi respectiv ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), după ce instanţa de apel stabileşte legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituţională, instanţa care soluţionează un recurs în casaţie nu are competenţa legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., şi nu poate interveni asupra acestei soluţii. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curţii Constituţionale a României, din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În dosarul de faţă, interpretarea Curţii Constituţionale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluţia cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale (în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, deciziile nr. 631/RC din 06 decembrie 2022, nr. 1/RC şi nr. 2/RC din 10 ianuarie 2023).
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 725 din 23 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe intimaţii inculpaţi C. şi A..
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 725 din 23 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe intimaţii inculpaţi C. şi A..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 februarie 2023.