Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea Deciziei nr. 25670/19.01.2020 şi obligarea pârâtului, în principal, la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 50.000 euro; în subsidiar, la analizarea pe fond a cererii de plată înregistrată sub nr. x/23.11.2020; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 922 din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prin greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.
În opinia recurentului, în materia răspunderii civile, dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului.
Într-adevăr, la momentul accidentului, recurentul a cunoscut vătămarea corporală şi persoana vinovată, dar nu ar fi putut cunoaşte efectele care subzistă în timp ale vătămărilor produse.
Astfel, dacă în cazul prejudiciilor materiale, data producerii faptei şi data producerii prejudiciului pot să coincidă, în cazul prejudiciilor morale, cunoaşterea existenţei prejudiciului şi implicit naşterea creanţei nu va coincide cu data producerii faptei.
Naşterea creanţei diferă între o creanţă născută ca urmare a producerii unui prejudiciu material şi o creanţă născută ca urmare a producerii unui prejudiciu moral. Efectele accidentului care subzistă în timp dau naştere prejudiciului moral ce se solicită a fi recuperat.
Prin urmare, este nelegală aprecierea instanţei de fond potrivit căreia naşterea dreptului de creanţă a avut loc la data producerii evenimentului rutier şi cel mai târziu la data rămânerii definitive a hotărârii penale. Diminuarea continuă a calităţii vieţii subsemnatului, dă naştere unui drept de creanţă distinct de cel născut la momentul producerii accidentului şi, implicit, dă dreptul la solicitarea de despăgubiri oricând atât timp cât aceste efecte subzistă.
4. Apărările intimatei-reclamante
Intimatul - pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:
"(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.
Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:
"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului şi se depune la sediul acestuia, direct sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune şi la mandatarii desemnaţi de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări".
Aşadar, pentru a se putea naşte, în sarcina intimatului-pârât FGA, obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile; acest termen este unul imperativ, nerespectarea lui atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată.
Legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea termenului de decădere de 90 de zile: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.
Atât timp cât reclamantul a urmărit ca prin cererea de chemare în judecată să obţină plata despăgubirilor de la Fondul de garantare a asiguraţilor, calea procesuală prevăzută de Legea nr. 213/2015 este aplicabilă şi obligatorie, excluzând în temeiul principiului specialia generalibus derogant calea unei acţiuni de drept comun.
Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, iar conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care ar fi îndreptăţit.
Pentru realizarea drepturilor privind despăgubirile, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi ale actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.
Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015, în dosarul nr. x/2015, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.
Prima instanţă a apreciat că dreptul de creanţă s-a născut la data la care a avut loc evenimentul rutier, respectiv 23.07.2011, aceasta fiind şi data la care reclamantul a înregistrat un prejudiciu.
Mai mult, rămânerea definitivă a cauzei penale prin care s-a stabilit cu titlu definitiv răspunderea penală a persoanei vinovate de accidentul rutier marchează ultimul moment (şi cel mai favorabil) care poate fi considerat data naşterii dreptului de creanţă, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, indiferent dacă reclamantul a participat sau nu în procedura penală.
Prin urmare, recurentul avea posibilitatea să depună o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1), teza I sau teza a II-a din Legea nr. 213/2015, caz în care data limita pentru depunerea cererii de plată a fost 28.07.2016 sau curge de la data soluţionării procesului penal prin sentinţa penală nr. 816/19.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, caz în care data limita pentru depunerea cererii de plată a fost 19.01.2019.
Ori, recurentul a depus cererea de plată la data de 23.11.2020, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, instanţa de fond reţinând în mod corect că aceasta este tardivă indiferent dacă se consideră că a vizat o creanţă născută anterior (prin raportare la data producerii evenimentului rutier) sau ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (prin raportare la rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare a persoanei vinovate).
Prin urmare, reţinând că Decizia nr. 25670/19.01.2021 (care din eroare a fost datată de către autoritatea emitentă ca fiind emisă în 19.01.2020, eroare ce a fost păstrată în toate actele dosarului atât de către părţi cât şi de către instanţă), a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 922 din 14 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 februarie 2023.