Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţionala de Investiţii S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 61.097,64 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de A. S.A. şi Compania de Utilităţi Publice S.A. Focşani, pentru perioada 22.12.2017-12.02.2018.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2297 din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge excepţia lipsei de obiect ca neîntemeiată.
Respinge excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A. ca neîntemeiată.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea, cu sediul în Focşani, str. x, în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu sediul in municipiul Bucureşti, Compania Naţională de Investiţii S.A., cu sediul in str. x, Bucureşti şi chematul în garanţie S.C. B. S.A., cu sediul în sector 1, Bucureşti, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanţie a S.C. B. S.A. ca rămasă fără obiect.".
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, obligarea Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administratiei Publice şi Companiei Nationale de Investiţii S.A. la plata sumei de 48114,85 RON, reprezentând restul de achitat din contravaloarea facturilor emise de A. S.A. şi Compania De Utilitati Publice S.A. Focsani, pentru perioada 22.12.2017-12.02.2018, rest ce nu a fost achitat de antreprenorul S.C. B..
Arată recurenta că, nesocotind dispoziţiile art. 152 din C. proc. civ., instanţa de fond nu a calificat corect cererea de chemare în judecată în raport cu situaţia de fapt. Faptul că prin cererea de chemare in judecată s-a făcut referire la îmbogăţirea fără just temei a pârâţilor nu înseamnă că instanţa de fond nu putea califica acţiunea ca fiind o acţiune având la bază instituţia răspunderii contractuale. Indicarea eronată a textelor legale nu este de natură a împiedica asupra dreptului instanţei de calificare corectă a cererii, independent de poziţia procesuală adoptată de parţi.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţionala de Investiţii S.A. şi au depus întâmpinare în cuprisul căreia au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ.
Prealabil, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţionala de Investiţii S.A. apreciind că, în mod formal, criticile se circumscriu cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce privesc dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte arată că acestea au fost invocate în mod formal, reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea neindicând în mod concret de ce hotărârea cuprinde motive contradictorii ori este nemotivată.
Totodată, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.
Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului-pârât vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.
Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs presupune examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin recursul promovat, UAT Judeţul Vrancea a invocat faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 152 din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond nu ar fi calificat corect cererea de chemare în judecată care ar fi fost fundamentată corect în raport cu situaţia de fapt.
În opinia recurentei, faptul că prin acţiune s-a făcut referire la îmbogăţirea fără just temei a intimaţilor-pârâţi, aceasta nu înseamnă că instanţa de fond nu putea califica acţiunea ca fiind o cerere în atragerea răspunderii civile contractuale, precum şi faptul ca indicarea eronată a textelor legale nu este de natură a împiedica dreptul instanţei de calificare corectă a cererii indiferent de poziţia procesuală adoptată de părţi.
În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante privitoare la faptul că instanţa de fond ar fi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 152 din C. proc. civ., este adevărat că în doctrină şi în jurisprudenţă se apreciază ca cererea de chemare în judecată este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.
Dreptul de a califica o cerere constituie dreptul instanţei de a da denumirea legală unei cereri intitulată greşit de către părţi, dar fundamentată corect în raport de situaţia de fapt.
Indicarea eronată a textelor legale nu este de natură a împieta asupra dreptului instanţei de calificare corectă a cererii, independent de poziţia procesuală adoptată de părţi.
Însă, dreptul instanţei de a pune în discuţie oportunitatea modificării unei cereri, implicând refundamentarea cererii întemeiate greşit în raport de situaţia de fapt sau schimbarea cadrului procesual (cu excepţia ipotezelor în care instanţa poate introduce forţat, din oficiu, alte persoane în litigiu), nu este de natură să conducă la modificarea cererii decât cu acordul părţii care a formulat-o.
Astfel, instanţa are dreptul să pună în discuţia părţilor fundamentul juridic corect al cererii sau necesitatea completării cadrului procesual, însă, în măsura în care partea insistă în soluţionarea acesteia astfel cum a fost iniţial formulată, instanţa nu poate considera cererea modificată, întrucât aceasta ar avea drept consecinţă încălcarea principiului disponibilităţii părţii în procesul civil.
Potrivit principiului disponibilităţii consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare,... iar alin. (6) prevede că "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
Deopotrivă, articolul 14 ce reglementează principiul contradictorialităţii, prevede că " 5) Instanţa este obligată în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate", respectiv " 6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloce de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".
Sub aceste aspecte, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului. În cauza dedusă judecăţii, din modul de argumentare a soluţiei pronunţate, ar rezulta că instanţa de apel a dat eficienţă principiului disponibilităţii, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru existenţa îmbogăţirii fără justă cauză.
Înalta Curte reţine că judecătorul a exercitat rol activ, conchizând, în urma analizării argumentelor pe care reclamantul le-a adus în susţinerea cererii sale, că prin semnarea protocolului care a avut ca obiect plata facturilor privind consumul de gaze naturale în valoare de 11.247,16 RON, apă în valoare de 1054,88 RON şi canalizare 680,75 RON pentru obiectivul de investiţii Bazinul de înot polo -Baza Sportivă Aleea x şi achitarea sumelor stabilite, părţile au înţeles să stingă orice pretenţii reciproce cu privire la cheltuielile pentru realizarea obiectivului de investiţii.
Revenind, textul legal evidenţiat anterior consacră posibilitatea judecătorului, ca în realizarea dezideratului aflării adevărului în cauză şi aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere. Însă, acest drept procesual nu poate fi exercitat cu privire la cadrul procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, prin punerea în discuţie a necesităţii formulării unor cereri sau apărări suplimentare, fără ca prin aceasta să nu intre în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., sau al dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.
Rolul activ al judecătorului sub aspectul invocat poate fi exercitat numai cu privire la situaţia de fapt sau motivarea în drept pe care părţile le invocă, deci în legătură cu considerentele cererilor adresate instanţei, fără ca instanţa să fie în măsură a sugera reclamantului, cum se pretinde, a modifica cererea de chemare în judecată prin adiţionarea unei cereri suplimentare celor deja solicitate sau de invocarea unui mijloc de apărare de care depinde soluţionarea cauzei.
Aşadar, în mod eronat, susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond ar fi făcut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 152 din C. proc. civ. în condiţiile în care recalificarea acţiunii UAT Judeţul Vrancea putea fi făcută doar de către recurenta-reclamantă.
Astfel, în mod corect, a reţinut instanţa de fond faptul că între CNI, UAT Judeţul Vrancea şi S.C. B. S.A. s-a încheiat un Protocol care are ca obiect reglementarea situaţiei privitoare la plata facturilor privind consumul de gaze naturale în valoare de 11.247,16 RON, apă în valoare de 1.054,88 RON şi canalizare în valoare de 680,75 RON pentru obiectivul de investiţii "Bazinul de înot polo - Baza sportivă Aleea x nr. 2".
Totodată, în mod corect, a apreciat Curtea de Apel Bucureşti faptul că potrivit art. 8 alin. (3) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, cheltuielile pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar nu sunt suportate de la bugetul de stat, astfel încât pârâţii nu aveau obligaţia suportării sau rambursării acestora către UAT Judeţul Vrancea.
De asemenea, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că prin art. 9.2.3 din contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. x/23.07.2015 încheiat între CNI şi Asocierea dintre S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L. s-a stabilit că obligaţia de plată a costului probelor şi încercărilor revine antreprenorului.
În continuare, în cuprinsul recursului promovat, recurenta-reclamantă reia cererea de chemare în judecată şi parte din susţinerile celorlalte părţi, fără a formula critici de nelegalitate vizând sentinţa civilă nr. 2297/20.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de faţă.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 2297 din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 2297 din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.