Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2021 sub nr. x/2021, iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar ulterior declinării de competenţă, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 1355/2001, emisă de pârât, privind inventarul domeniului public, precum şi constatarea falsei H.G. nr. 1355/2001 emisă de Guvernul României şi suprapunerea cu actele acestora de proprietate.
1.2. La data de 20.09.2021 reclamanţii au depus cerere modificatoare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat introducerea în cauză, pe lângă pârâtul Guvernul României, a pârâtelor instituţia Administraţia Prezidenţială şi Avocatul Poporului, structurând solicitările cererii de chemare în judecată în 4 puncte, astfel: 1.constatarea nulităţii absolute a H.G. nr. 1355/2001 privind inventarul domeniului public, prin care s-a stabilit pe domeniul reclamanţilor un drum comunal cu lăţimea de 6 ml., fără acte de proprietate şi fără a fi măsurată suprafaţa drumului; 2. să se constate că H.G. nr. 1355/2001 nu este un act constitutiv în favoarea unităţii administrativ teritoriale Ghimpeţeni şi nici a domeniului public, în lipsa unei hotărâri de guvern de preluare a bunurilor de la comuna Nicolae Titulescu; 3. să se constate falsul H.G. nr. 1355/2001 şi suprapunerea cu actele de proprietate ale reclamanţilor; 4. să se constate că prin prevederile stabilite prin Constituţia României celelalte două pârâte - instituţia Administraţia Prezidenţială şi Avocatul Poporului - au obligaţia de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeanului român, în speţă ale reclamanţilor.
1.3. La termenul de judecată din 12.11.2021, Curtea de Apel Craiova a stabilit obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că pct. 2 şi 3 din cererea modificatoare constituie motive de nulitate ale capătului de cerere care urmărea anularea H.G. nr. 1355/2001 şi au fost introduse în dosar pârâtele UAT Nicolae Titulescu, pentru care a fost emisă hotărârea de guvern contestată în anul 2001 şi UAT Ghimpeţeni, comună înfiinţată prin reorganizarea comunei Nicolae Titulescu, conform Legii nr. 84/2004, în raza căreia se află, în prezent, drumul sătesc 6, indicat la poziţia 91 din H.G. nr. 1355/2001.
2. Hotărârea primei instanţe
2.1. Prin încheierea nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanţii A. şi B., prin reprezentant convenţional C., ca rămasă fără obiect şi a respins cererea de recuzare a titularului completului de judecată C13B, formulată de reclamanţii A. şi B., prin reprezentant convenţional C., in dosarul nr. x/2021, ca nefondată.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Administraţia Prezidenţială şi Avocatul Poporului cu privire la capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1355/2001 şi a respins, ca atare, cererea formulată împotriva acestora.
Totodată, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea H.G. nr. 1355/2001 şi a respins cererea ca inadmisibilă.
Nu în ultimul rând, instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu Administraţia Prezidenţială şi Avocatul Poporului şi a respins cererea ca lipsită de interes.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârilor judecătoreşti menţionate la punctul I.2. de mai sus au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticându-le pentru nelegalitate prin invocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi, în principal, rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi completată, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Printr-un prim set de argumente recurenţii au criticat soluţia de respingere a cererii de recuzare formulate de aceştia împotriva domnului judecător D., arătând, în esenţă, că, în cauză, era incident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., existând, în opinia recurenţilor, suficiente indicii apte a genera o suspiciune rezonabilă asupra lipsei de imparţialitate a judecătorului fondului.
Recurenţii au învederat că nu au beneficiat de un proces echitabil, câtă vreme judecătorul vizat de cererea de recuzare a promovat de la Tribunalul Olt, instanţă unde recurenţii au susţinut că nu au avut niciodată câştig de cauză. Totodată, recurenţii au apreciat că inclusiv conduita judecătorului, de a respinge cererea lor de amânare pentru comunicarea întâmpinărilor UAT Ghimpeţeni şi UAT Nicolae Titulescu şi pentru a formula răspuns la întâmpinare, şi de a luat cauza în pronunţare pe excepţia de inadmisibilitate, fără a se discuta probele propuse, reprezintă indicii ale lipsei de imparţialitate.
Au mai invocat recurenţii şi influenţa primarilor celor două unităţi administrativ teritoriale pârâte în cauza pendinte, precum şi pretinsa apartenenţă a magistratului vizat de cererea de recuzare la diverse grupuri de interese, dar şi faptul că acesta a protestat în faţă instituţiei Tribunalului Olt şi a suspendat activitatea instanţei.
Printr-un alt set de critici, urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1355/2001, recurenţii au apreciat ca fiind nelegală aplicarea, în cauza pendinte, de către prima instanţă, a prevederilor Legii nr. 554/2004 în privinţa capătului de cerere privind constatarea caracterului de fals al H.G. nr. 1355/2001 emisă de intimatul Guvernul României, în raport de suprapunerea suprafeţelor vizate de antereferita hotărâre de guvern cu cele ce fac obiectul actelor de proprietate ale recurenţilor. Din această perspectivă, recurenţii au învederat că cererii lor îi sunt aplicabile prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României, coroborat cu art. 6 CEDO.
De asemenea, recurenţii au argumentat şi în sensul nelegalităţii soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţi acţiunii, susţinând că nu aveau obligaţia de a se adresa organului administrativ - jurisdicţional cu plângere prealabilă, întrucât, pe de o parte, actul atacat nu are natura juridică de act administrativ individual, iar, pe de altă parte, acesta nu a fost comunicat recurenţilor. În opinia recurenţilor, aceştia au dreptul de a se plânge direct instanţei competente, potrivit art. 6 din Legea nr. 554/2004, neexistând un organ superior Guvernului României căruia să îi fie adresată plângerea prealabilă.
Au mai susţinut recurenţii că nu există autoritate de lucru judecat în raport cu dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, dată fiind motivarea în drept şi în fapt a acţiunii pendinte, cu atât mai mult cu cât, în opinia recurenţilor, această excepţie nici nu a fost invocată.
De asemenea, recurenţii au criticat şi soluţia de respingere, ca lipsită de interes, a cererii formulate în contradictoriu cu Administraţia Prezidenţială şi Avocatul Poporului, câtă vreme atribuţiile unor astfel de instituţii constau în apărarea drepturilor prevăzute de Constituţie, inclusiv a drepturilor de proprietate ce aparţin familiei Ene, în sensul anulării actelor ilegale ale autorităţilor administrative, în spiritul principiilor şi valorilor democraţiei şi statului de drept.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea depusă, intimatul - pârât Avocatul Poporului a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi lipsa indicării domiciliului recurenţilor şi a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
De asemenea, din perspectiva fondului cauzei, intimatul a solicitat, urmare unei succinte prezentări a aspectelor dezlegate de prima instanţă, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât soluţia primei instanţe este una temeinică şi legală.
4.2. În cauză a formulat întâmpinare şi intimata - pârâtă Administraţia Prezidenţială, prin care, urmare unei prezentări a obiectului cauzei, apărărilor formulate de o astfel de parte în faţa primei instanţe şi soluţiei date de instanţa de fond, intimata a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea căii de atac, apreciind, în esenţă, că, prin argumentele evocate, recurenţii nu au adus sentinţei atacate critici de nelegalitate încadrabile în cazurile de casare limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci doar critici de netemeinicie.
În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi păstrarea sentinţei civile atacate, ca temeinică şi legală.
4.3. Împotriva recursului promovat de recurenţii - reclamanţi a formulat întâmpinare şi UAT Ghimpeţeni, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi pentru nemotivare, apreciind, în esenţă, că recurenţii - reclamanţi nu şi-au îndeplinit obligaţia de a semna şi a motiva calea de atac promovată, câtă vreme, din această din urmă perspectivă, argumentele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în opinia intimatei, în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.
De asemenea, intimata a argumentat în sensul că soluţia atacată de recurenţi este legală şi temeinică, fiind corect şi complet motivată, în strictă concordanţă cu normele legale incidente şi cu probele existente la dosar, neexistând niciun motiv care să atragă nulitatea actului administrativ atacat, sens în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4.4. La dosarul cauzei a depus întâmpinare şi Guvernul României, prin care a solicitat anularea recursului pentru netimbrare şi pentru lipsa semnăturii, precum şi pentru neîndeplinirea, de către recurenţi, a obligaţiilor ce le incumbau în virtutea prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 488 din acelaşi act normativ, apreciind intimatul că în cererea de recurs nu au fost dezvoltate motivele de nelegalitate pentru care este criticată sentinţa instanţei de fond.
În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală a soluţiei instanţei de fond, apreciind, în esenţă, că prima instanţă a interpretat corect şi a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
5. Răspunsul la întâmpinări
Prin răspunsul la întâmpinările depuse de UAT Ghimpeţeni, Guvernul României, Administraţia Prezidenţială şi Avocatul Poporului, prin evocarea unor apărări similare celor învederate prin memoriul de recurs, recurenţii - reclamanţi au solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de intimaţi, apreciind susţinerile acestora ca fiind neîntemeiate.
6. Procedura de soluţionare a recursului
6.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 23 iunie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6.2. Prin încheierea de şedinţă din data de 11 ianuarie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, invocată de intimaţii - pârâţi Avocatul Poporului, UAT Ghimpeţeni şi Guvernul României, excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea domiciliului, invocată de intimatul - pârât Avocatul Poporului, excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, invocată de intimatul - pârât Guvernul României şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de pârâţii Administraţia Prezidenţială, Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Ghimpeţeni, ca neîntemeiate, fiind, totodată, acordat termen de judecată la data de 22 februarie 2023.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea şi sentinţa recurate, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este nefondat, pentru următoarele considerente:
A. Examinând criticile aduse de recurenţi soluţiei cuprinse în încheierea nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte le găseşte nefondate, apreciind soluţia primei instanţe ca fiind consecinţa unei corecte interpretări şi aplicări a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., ce reglementează faptul că judecătorul este incompatibil a judeca "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea lor".
Înalta Curte constată că, prin cererea de recuzare, reclamanţii au invocat cazul de incompatibilitate prevăzut de antereferitul text normativ, suspectând o lipsă de imparţialitate din partea judecătorului fondului, dedusă din faptul că acesta ar fi promovat la Curtea de Apel Craiva de la Tribunalul Olt, a respins cererea lor de amânare pentru comunicarea întâmpinărilor UAT Ghimpeţeni şi UAT Nicolae Titulescu şi pentru a formula răspuns la întâmpinare, a rămas în pronunţare asupra excepţiei de inadmisibilitate fără a se discuta probele propuse, a protestat în faţă Tribunalului Olt (suspendând activitatea unei astfel de instanţe) şi s-ar afla în relaţii de colaborare cu primarii celor două unităţi administrativ teritoriale pârâte.
Cu titlu de repere teoretice necesare în delimitarea parametrilor analizei ce urmează a fi realizată în recurs, Înalta Curte reţine că, din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, rezultă că în favoarea judecătorului operează prezumţia de imparţialitate, astfel că partea care invocă prevederile legii procesuale sus-menţionate trebuie să facă dovada contrară acestei prezumţii.
Totodată se reţine că în jurisprudenţa Curţii EDO s-a arătat că existenta imparţialităţii în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie trebuie determinată conform unui test subiectiv, pe baza convingerilor personale ale judecătorului cauzei, dar şi conform unui test obiectiv, menit să stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privinţă (cauza Hauschildt c. Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989).
În cauza de faţă, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, prezumţia ce operează în favoarea judecătorului recuzat nu a fost răsturnată. Faptul că acesta a activat anterior la o altă instanţă sau că a protestat în faţă Tribunalului Olt, nu constituie o dovadă suficientă pentru a se reţine lipsa de imparţialitate în litigiul pendinte, câtă vreme practica respectivei instanţe şi raţiunile protestului magistraţilor nu au o legătură concretă cu dosarul de faţă (nereprezentând elemente obiective care să privească, în mod concret, cauza sau conduita/activitatea desfăşurată de judecătorul recuzat în aceasta). De asemenea, astfel de aspecte nu reprezintă nici indicative efective ale convingerilor personale ale judecătorului recuzat cu privire la chestiunile relevante în cauza ce face obiectul prezentului dosar (în sensul testului subiectiv).
Totodată, respingerea unor cereri şi solicitări ale recurenţilor nu este de natură a conduce la existenţa cazului de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., testul obiectiv privind oferirea suficientelor garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă impunând existenţa unor îndoieli privitoare la imparţialitate care să poată fi justificate în mod rezonabil, iar nu speculativ.
Or, din motivarea soluţiei de respingere a cererilor formulate de recurenţi nu se poate întrevedea vreo urmă de lipsă de imparţialitate din partea judecătorului recuzat, eventualele nemulţumiri ale părţilor cu privire la modul de soluţionare a cererilor neputând fi valorificate prin formularea unei cereri de recuzare. Cererea de recuzare nu constituie o cale de atac împotriva soluţiilor date de prima instanţă, cu ocazia soluţionării acesteia neputând fi făcute aprecieri cu privire la corectitudinea admiterii sau respingerii unor cereri sau cu privire la modul de dezlegare de către instanţa de judecată a unor chestiuni invocate în cadrul litigiului.
Cât priveşte chestiunea eventualelor relaţii cu reprezentanţii intimatelor unităţi administrative teritoriale, Înalta Curte reţine că afirmaţiile recurenţilor sunt pur speculative, nefiind furnizate informaţii sau dovezi concrete în sensul celor arătate.
În raport de astfel de repere, Înalta Curte consideră că nu există niciun indiciu pentru care imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorului fondului să fi fost ştirbită, motiv pentru care apreciază nefondate criticile aduse de recurenţi încheierii nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, subsumate de aceştia cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
B. Nefondate sunt şi criticile aduse de recurenţi sentinţei civile nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Printr-un prim set de critici au arătat că prima instanţă ar fi aplicat în mod eronat, în demersul de soluţionare a capătului de cerere privind constatarea caracterului fals al H.G. nr. 1355/2001 şi suprapunerii cu actele de proprietate ale reclamantului, prevederile Legii nr. 554/2004, învederând că cererii lor îi sunt aplicabile prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României, coroborat cu art. 6 CEDO.
Analizând astfel de critici, Înalta Curte reţine că, deşi prin cererea modificatoare, recurenţii au formulat un petit distinct prin care au solicitat să se constate aspectele antereferite, prin argumentele aduse au evocat, în realitate, tot nelegalitatea actului administrativ atacat. În acest context, argumentele prin care reclamanţii au susţinut că emiterea hotărârii de guvern s-ar fi realizat cu încălcarea art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României, coroborat cu art. 6 CEDO privesc fondul verificării modului de emitere a actului administrativ atacat (H.G. nr. 1355/2001), verificare ce intră în sfera de aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004, câtă vreme prin manifestarea de voinţă a reclamanţilor exprimată prin chiar demersul de învestire a unei instanţe de contencios administrativ, aceştia au deferit soluţionării o cerere având drept petit principal anularea actului administrativ indicat mai sus.
Pe cale de consecinţă, în mod corect prima instanţă a reţinut, inclusiv în privinţa capătului de cerere privind constatarea caracterului fals al H.G. nr. 1355/2001, drept aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, nerealizarea, de către judecătorul fondului, a unei analize a cauzei din perspectiva art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. şi art. 44 din Constituţia României, coroborat cu art. 6 CEDO având drept justificare demersul de soluţionare a litigiului pe cale de excepţie, iar nu pe fond. Prin admiterea unei astfel de excepţii s-a reţinut incidenţa unui fine de neprimire a acţiunii în contencios administrativ, constând în neparcurgerea procedurii prealabile, aspect ce a făcut de prisos analiza pe fond a cererii şi administrarea unui probatoriu în acest sens.
Examinând, în continuare, în raport de criticile formulate de recurenţi, legalitatea soluţiei primei instanţe de respingere a cererii privind anularea H.G. nr. 1355/2001 ca inadmisibilă, Înalta Curte reţine că hotărârea de guvern în discuţie atestă domeniul public al judeţului Olt şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Olt. Actul administrativ se referă exclusiv la bunurile care fac parte numai din acest domeniu, subiectul căruia i se adresează fiind clar individualizat, astfel încât hotărârea de guvern antereferită reprezintă, cum corect a reţinut şi prima instanţă, un act administrativ individual şi nu un act administrativ normativ, deoarece nu conţine reguli/norme generale.
După cum reiese din art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura administrativă prealabilă referitoare la un act administrativ de natura celui în discuţie este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, conform art. 12 din Legea nr. 554/2004, printre documentele pe care reclamantul trebuie să le anexeze acţiunii se număra şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Or, reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind, astfel, corectă soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Cât priveşte aspectul necomunicării H.G. nr. 1355/2001 către recurenţi, Înalta Curte reţine că în M. Of. nr. 639 şi 639 bis din 29 august 2002 au fost publicate sus indicata hotărâre şi anexele acesteia, inclusiv cea cuprinzând inventarul bunurilor care aparţineau, în 2001, domeniului public al comunei Nicolae Titulescu, jud. Olt iar din 2004, urmare reorganizării comunei Nicolae Titulescu şi a înfiinţării, prin Legea nr. 84/2004, comunei Ghimpeţeni, jud. Olt. Or, de la data publicării hotărârii de guvern şi a anexelor sale în Monitorul Oficial - 29 august 2002- aceasta a devenit opozabilă recurenţilor.
În ceea ce priveşte argumentele prin care recurenţii consideră nelegal demersul de invocare, de către instanţa de fond, a autorităţii de lucru judecat ataşată hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte observă că, în realitate, indicarea unor astfel de hotărâri de către prima instanţă s-a realizat cu titlu de argument secundar, nefiind valorificat, în realitate, de către instanţă, vreun efect al lucrului judecat al acestora în cauza pendinte.
De asemenea, nu se poate o reţine nici o eronată aplicare a art. 6 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, în cauza pendinte, nu suntem în prezenţa unui act administrativ susceptibil, potrivit legii, a face obiectul unei jurisdicţii speciale administrative, în sensul reglementat de antereferitul text normativ.
Pe cale de consecinţă, în mod legal prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a respins, ca atare, acţiunea în contencios administrativ, fiind nefondate criticile aduse unei astfel de soluţii din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de către recurenţi.
Cât priveşte maniera în care judecătorul fondului a soluţionat cauza în contradictoriul cu intimaţii Avocatul Poporului şi Administraţia Prezidenţială, Înalta Curte observă că, prin aspectele învederate în memoriul de recurs, reclamanţii nu au formulat critici concrete care să vizeze considerentele expuse de prima instanţă, din această perspectivă, prin sentinţa atacată.
Argumentele prezentate de recurenţi vizează aspecte de fond ale cauzei (conduita autorităţilor locale ce, în opinia reclamanţilor, trebuia sancţionată de cele două instituţii), iar nu soluţiile instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1355/2001 şi a excepţiei lipsei de interes a recurenţilor în ceea ce priveşte petitul 4 al cererii de chemare în judecată modificată (prin care reclamanţii au solicitat să se constate că Avocatul Poporului şi Administraţia Prezidenţială au obligaţia de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeanului român). Or, cum instanţa a soluţionat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu sus indicaţii pârâţi prin reţinerea incidenţei unor excepţii care au făcut de prisos analiza fondului cauzei, instanţa de control judiciar nu poate da eficienţă argumentelor aduse în recurs de reclamanţi (ce vizează fondul cauzei).
De altfel, şi dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte, analizând, în acest sens, şi apărările intimatului Avocatul Poporului din întâmpinare (expuse sub titulatura de reiterare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei), consideră corectă soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Avocatului Poporului şi Administraţiei Prezidenţială în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1355/2001, câtă vreme aceşti pârâţi nu au calitatea de autorităţi emitente ale actului administrativ individual atacat şi nici nu sunt beneficiarele acestuia.
De asemenea, corectă este şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei interesului reclamanţilor în formularea capătului de cerere privind constatarea atribuţiilor ce incumbă celor doi pârâţi în virtutea prevederilor constituţionale, câtă vreme reclamanţii nu au indicat folosul practic urmărit de aceştia prin învestirea instanţei cu soluţionarea acestui petit, nefiind indicată legătura dintre o eventuală constatare de către instanţă a atribuţiilor intimaţilor - pârâţi evocate de recurenţii - reclamanţi şi interesul concret al acestora, privit din perspectiva art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, ce vizează vătămarea unui drept sau interes legitim.
În concluzie, Înalta Curte constată că atât încheierea nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, cât şi sentinţa civilă nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sunt apărate de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii nr. 103 din data de 20 decembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.