Şedinţa publică din data de 22 mai 2023
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
1. Decizia pronunţată în revizuire
Prin Decizia nr. 801 din 7 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.
2. Recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se invocă faptul că decizia nu îndeplineşte exigenţele menţionate în art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., întrucât instanţa de revizuire nu a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate regăsindu-se considerente contradictorii, care conduc spre soluţii diametral opuse.
Astfel, în analiza cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa a reţinut că autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 şi art. 431 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.. Deşi a reţinut că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare, instanţa reţine că nu este îndeplinită una dintre condiţiile cumulative pentru a fi incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa sa fi omis să se pronunţe asupra ei, caz în care nu se mai impune cercetarea celorlalte cerinţe pentru a fi aplicabil cazul de revizuire invocat.
Astfel cum au fost expuse argumentele instanţei de revizuire, în cuprinsul hotărârii se regăsesc considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă că cererea de revizuire este întemeiată, iar din altele faptul că cererea nu ar îndeplini condiţiile de admisibilitate.
În fapt, cererea de revizuire este formulată împotriva Deciziei nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care este potrivnică deciziei civile nr. 239/A din 23 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi sentinţei civile nr. 9.318 din 25 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2, care se impun cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu.
Or, în analiza puterii de lucru judecat, din perspectiva dispoziţiilor art. 328 din C. civ. cu referire la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa trebuia să soluţioneze prezenta cauză ţinând cont de dezlegarea dată anterior problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei absolute de lucru judecat.
Prin cererea de revizuire, s-a arătat că, prin Decizia atacată nr. 195 din 2 februarie 2022, a fost încălcată prezumţia absolută a lucrului judecat, de care se bucură cele două hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior, care au statuat în mod definitiv şi irevocabil asupra dreptului de proprietate al fiecărei părţi, respectiv cota de 1/1 din imobilul situat în Bucureşti.
În speţă, pe calea revizuirii se valorifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, adică invocarea acelor aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.
Doar atunci când, pe calea revizuirii, se opune efectul extensiv al autorităţii de lucru judecat, întrunirea triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect rămâne condiţie de admisibilitate a revizuirii, urmărindu-se preîntâmpinarea contrazicerilor între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, şi doar într-o atare situaţie devine imperios necesară întrunirea condiţiei cumulative, reţinută prin hotărârea atacată, respectiv aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Or, în situaţia valorificării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu se cere îndeplinirea condiţiei cumulative reţinute prin hotărârea atacată, ci acest aspect presupune ca, în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive anterioare, să existe o identitate de chestiune litigioasă, fapt care obligă instanţa sesizată ulterior cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja prin hotărârile anterioare, în caz contrar fiind încălcată componenta res judicata a puterii de lucru judecat.
Prin urmare, hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii, nefiind înfăţişate într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de revizuire.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt expuse criticile arătate în continuare.
În mod greşit instanţa a reţinut că nu este îndeplinită condiţia menţionată anterior cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Conform celor arătate în precedent, pe calea revizuirii se valorifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, adică acele aspecte care au fost dezlegate anterior prin cele două hotărâri judecătoreşti menţionate [Decizia civilă nr. 239/A din 23 martie 1999 şi sentinţa civilă nr. 9.318 din 25 iunie 1999] şi care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.
Hotărârea atacată nu a analizat cazul de revizuire invocat, respectiv valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, situaţie care nu impune condiţia ca "în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei", cererea de revizuire fiind astfel respinsă în mod nelegal.
Doar atunci când, pe calea revizuirii, se opune efectul extensiv al autorităţii de lucru judecat, întrunirea triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect rămâne condiţie de admisibilitate a revizuirii, urmărindu-se preîntâmpinarea contrazicerilor între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, şi doar într-o atare situaţie devine imperios necesară întrunirea condiţiei cumulative, reţinută prin hotărârea atacată, respectiv aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
În speţă, ceea ce s-a reţinut prin hotărârea atacată, este invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1217/2004, iar nu ceea ce s-a contestat pe calea revizuirii, respectiv aspectul încălcării prezumţiei absolute a puterii lucrului judecat a celor două hotărâri judecătoreşti anterioare [Decizia civilă nr. 239/A din 23 martie 1999 şi sentinţa civilă nr. 9.318 din 25 iunie 1999], care au tranşat chestiunea litigioasă (dreptul de proprietate) şi au statuat definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate în cotă de 1/1 asupra imobilului în cauză.
Or, din această perspectivă, condiţia de admisibilitate, reţinută ca nefiind îndeplinită prin hotărârea atacată, nu-si găseşte aplicarea în cauză. în condiţiile în care instanţa, în considerentele hotărârii sale, se referă la invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi nu la valorificarea prezumţiei absolute a puterii lucrului judecat. Cu alte cuvinte, existenţa celor două hotărâri judecătoreşti a fost invocată cu putere de lucru judecat, ceea ce impune o consecvenţă în judecată, în aşa fel încât ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Prin urmare, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Prin decizia civilă nr. 1217 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă nu a judecat cauza în fond şi nu a tranşat chestiunea litigioasă cu care a fost învestită, pentru a putea fi opusă cu autoritate de lucru judecat, ci a respins acţiunea pentru considerente străine de natura şi obiectul pricinii.
Prin completarea pe care Legea nr. 310/2018 a adus-o art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., legiuitorul a recunoscut, indirect, posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, însă nici nu a fost introdus vreun motiv nou de revizuire şi nici nu a fost modificat vreun motiv de revizuire existent. Astfel, nu se poate reţine că revizuirea pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ar fi prohibită în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, deoarece principiul legal al unităţii terminologice obligă la interpretarea sintagmei "autoritate de lucru judecat" din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în conformitate cu definiţia legală şi cuprinsul acestei noţiuni dată de dispoziţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât nu se poate interpreta conţinutul unui motiv de revizuire, în speţă cel reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., doar prin prisma soluţiei pe care o poate dispune judecătorul, reglementată sau nu de C. proc. civ.
3. Întâmpinarea
Intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 09.12.2022, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin cererea de revizuire, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei civile nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, susţinând că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 239/A din 23 martie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a sentinţei civile nr. 9318 din 25 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2, în ceea ce priveşte problema de drept referitoare la întinderea dreptului fiecărei părţi, respectiv cota de 1/1 asupra imobilului din Bucureşti.
În raport cu data (28 noiembrie 2017) la care a început procesul în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, conform cărora:
"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Contrar susţinerilor din recurs şi în acord cu instanţa de revizuire, raţiunea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 430 alin. (2) şi art. 431 din C. proc. civ.
În jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că una dintre cerinţele motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la necesitatea ca, în litigiul în care a fost pronunţată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deşi a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acestei excepţii. Această condiţie de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive (deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 329/2017, nr. 120/2019, nr. 44/2020, nr. 114/2021, nr. 118/2021, nr. 286/2021, nr. 146/2022, nr. 211/2022, nr. 216/2022, nr. 223/2022, nr. 224/2022).
În prezenta cauză, instanţa de revizuire a reţinut întemeiat că, în dosarul în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 195 din 2 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a cărei revizuire se solicită, reclamanta A. a învestit pentru a doua oară instanţa de judecată cu acţiunea în revendicarea imobilului situat în Bucureşti, Str. x, îndreptată împotriva aceleiaşi pârâte, prevalându-se de acelaşi titlu de proprietate, reprezentat de Decizia nr. 239/A/23.03.1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contra titlului de proprietate opus de pârătă, reprezentat de sentinţa civilă nr. 9318/25 iunie 1999, elemente care au constituit deja obiect al judecăţii, în dosarul nr. x/2004, finalizat prin pronunţarea Deciziei nr. 1217/A/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi de litigii de muncă.
În aceste condiţii, în acord cu cele reţinute în hotărârea recurată, se constată că în al doilea litigiu, finalizat prin decizia a cărei revizuire se solicită (Decizia civilă nr. 195 din 2 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017), instanţa a analizat problema de drept dedusă judecăţii, analizând incidenţa autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 239/A/23.03.1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a sentinţei civile nr. 9318/25 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2.
În aceste condiţii, în acord cu jurisprudenţa menţionată anterior, în mod corect instanţa de revizuire a reţinut că nu este îndeplinită, cerinţa decelată pe cale jurisprudenţială în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., ca, în litigiul în care a fost pronunţată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deşi a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.
Pentru considerentele arătate, este nefondată distincţia pe care recurenta-revizuentă îşi întemeiază criticile din recurs subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. referitoare la distincţia dintre efectul pozitiv şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat şi la dispoziţiile procedurale aplicabile în raport cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
În realitate, pe calea revizuirii, tinde să obţină o rejudecare în fond a cauzei sale. Însă, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţă, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive. Or, în speţă, instanţa care a pronunţat hotărârea care a format obiectul cererii de revizuire a fost învestită şi a analizat chestiunea litigioasă dintre părţi prin prisma autorităţii de lucru judecat a hotărârilor anterioare. Subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat. CEDO - res judicata - principiul securităţii juridice (Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".
Criticile invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât, în considerentele hotărârii nu sunt identificate elemente contradictorii în sensul propus de recurenta-revizuentă că unele ar prezenta temeinicia cererii de revizuire, în timp ce altele ar conduce la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate.
Or, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, instanţa de revizuire a analizat în concret, unitar şi consecvent cerinţele decelate jurisprudenţial în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reţinând că nu este îndeplinită condiţia expusă în precedent.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 801 din 7 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.