Asupra cauzei de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 253 pronunţată la data de 17.11.2022 de Tribunalul Maramureş, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (2) şi 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, şi 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice ale funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, prevăzută de art. 65, alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A., prin Ordonanţa nr. 152-D/P/2019 din data de 25.11.2021 a DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş.
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea din data de 24 noiembrie 2021.
În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.
În temeiul art. 112, alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 11.905 RON de la inculpatul A..
În temeiul art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a următoarelor bunuri:
- o borsetă de culoare neagră, şi două role cu foiţe de hârtie albă, ce se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Maramureş, conform dovezii seria/nr: x din 07.10.2019;
- cantităţile de 8,5 grame cannabis, 0,5 grame substanţă care conţin N-ETHYLHEXEDRONE (NEH) şi un cântar electronic pe care s-a pus în evidenţă THC, ce au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R.-DCJSEO, conform dovezii seria/nr. x din 26.11.2018;
- cantitatea de 1,1 grame substanţă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;
- cantitatea de 10 comprimate MDMA, 5 comprimate MDMA (contraprobă) şi 2,0 grame substanţă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;
- cantitatea de 10 comprimate MDMA şi 1,6 grame substanţă 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;
- cantitatea de 60 comprimate MDMA (din proba nr. 1), 8,2 grame pulbere MDMA (proba medie M 1), 1,0 grame amfetamină şi cofeină (din proba nr. 2), 0,6 grame amfetamină (din proba nr. 3) şi 20 de comprimate MDMA (contraproba probei nr. 1), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;
- un portofel în care s-a pus în evidenţă THC şi nicotină care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x, toate ridicate/provenite de la inculpatul A.;
- cantitatea de 3,0 grame fragmente vegetale, ce conţin THC (din proba nr. 4); patru dispozitive pentru mărunţit (grindere) pe care s-a pus în evidenţă THC (proba nr. 5), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x, ridicate de la inculpatul B.;
- cantitatea de 100,0 grame cannabis (din proba nr. 1); cantitatea de 5,0 grame cannabis drept contraproba probei nr. 1; un dispozitiv pentru mărunţit (grinder) pe care s-a pus în evidenţă THC (proba nr. 4; un cântar electronic pe care s-a pus în evidenţă THC (proba nr. 5), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x, ridicate de la inculpatul C..
În temeiul art. 112, alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri:
- un telefon mobil marca x, în care era introdusă cartela, cu nr. de apel x, aflat în camera de corpuri delicte a IPJ Maramureş, conform dovezii seria x, ridicat de la inculpatul A.;
- un telefon mobil marca x, aflat în camera de corpuri delicte a IPJ Maramureş, conform dovezii seria x, ridicat de la inculpatul B.;
- un telefon mobil marca x, de culoare albă, cu seria x, în care se află cartela SIM, cu numărul de apel x, aflat în camera de corpuri delicte a IPJ Maramureş, conform dovezii seria x, ridicat de la inculpatul C..
În temeiul art. 274, alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
II. Prin decizia penală nr. 434/A/2023 din data de 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş, cu sediul în mun. Baia Mare, judeţul Maramureş, privind, printre alţii, pe inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 253/17.11.2022, pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2022, sentinţă pe care a desfiinţat-o, în parte, în ceea ce priveşte omisiunea interzicerii inculpaţilor, ca pedeapsă complementară şi accesorie, a dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., sens în care, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:
În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, dreptul de a comunica cu ceilalţi inculpaţi - B., C. şi D., precum şi cu următoarele persoane: E., F., G., H., I. şi J., pentru o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, dreptul de a comunica cu ceilalţi inculpaţi - B., C. şi D., precum şi cu următoarele persoane: E., F., G., H., I. şi J..
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, printre altele apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 253/17.11.2022, pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2022.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt corectă, fundamentată în mod obiectiv pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale şi confirmată, printre alţii, de către inculpat cu ocazia declaraţiei date în faţa primei instanţe, unde acesta a înţeles să se prevaleze de procedura abreviată întemeiată pe recunoaşterea învinuirii, prevăzută de art. 375 din C. proc. pen.
Astfel, prin declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul A. a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, aşa cum au fost ele descrise în actul de sesizare, precizând că este real că, în perioada arătată în rechizitoriu, a săvârşit în mod repetat operaţiuni de solicitare, cumpărare, deţinere, oferire şi vânzare de droguri de risc şi de mare risc, acţiunile sale fiind descrise în mod corect în rechizitoriu. Totodată, acelaşi inculpat a declarat că nu doreşte să fie administrate alte probe decât în circumstanţiere şi este de acord cu probele deja administrate în cursul urmăririi penale.
Astfel, în ceea ce priveşte efectele încuviinţării cererii, printre alţii, a inculpatului, de judecare în procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii, instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile Deciziei nr. 4/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din data de 03.07.2019, obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din C. proc. pen., prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
Ţinând seama de decizia menţionată, instanţa de apel a constatat că, în mod temeinic, prima instanţă a încuviinţat, printre altele, cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii.
În acest context, s-a menţionat că, faptul că prima instanţă ar fi expus în cuprinsul hotărârii atacate situaţia de fapt astfel cum a fost aceasta reţinută de procuror în rechizitoriu în sarcina inculpatului nu poate echivala cu o nemotivare a acestei hotărâri. Astfel, fiind de acord cu probele pe care s-a întemeiat actul de inculpare şi recunoscând săvârşirea faptelor, inculpatul nu poate invoca la acest moment procesual că prima instanţă s-a limitat în a reda în cuprinsul sentinţei penale exclusiv situaţia de fapt redată în rechizitoriu.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, în rechizitoriu, sunt menţionate probele care au stat la baza formării opiniei procurorului de caz că inculpatul este vinovat de săvârşirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, probe necontestate de inculpat în primă instanţă. În atare situaţie, prima instanţă, reţinând aceeaşi situaţie de fapt precum cea reţinută de procuror în rechizitoriu, pentru pronunţarea soluţiei de condamnare a avut în vedere aceleaşi mijloace de probă, care i-au format aprecierea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată (în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, prin decizia penală nr. 1600/A/03.12.2019).
În al doilea rând, în ceea ce priveşte pretinsul caracter "aparent" al judecării cauzei în procedură simplificată invocat ca motiv de apel de inculpatul A., instanţa de apel a constatat că, după acordul de voinţă liber exprimat al inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii, acesta nu îşi mai poate retracta declaraţia de vinovăţie, care are caracter irevocabil (în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 654/07.03.2012, cu referire la procedura reglementată prin dispoziţiile art. 3201din C. proc. pen. din 1968). Or, prima instanţă, a respectat exigenţele impuse de dispoziţiile art. 374-375 din C. proc. pen. la soluţionarea cauzei, acordul de voinţă al inculpatului fiind liber exprimat în prezenţa apărătorului ales, sens în care, la acest moment procesual, respectiv în apel, inculpatul nu mai poate retracta declaraţia de vinovăţie, aceasta având caracter irevocabil.
Prin urmare, desfiinţarea hotărârii atacate pentru motivele invocate de apelantul-inculpat A. conform celor de mai sus s-ar impune doar în situaţia în care instanţa de apel ar aprecia că în mod nelegal a fost admisă cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii. Or, dimpotrivă, instanţa de apel a constatat că dispoziţia primei instanţe sub acest aspect este legală şi temeinică în contextul în care, printre alţii, inculpatul, în prezenţa apărătorului ales, a acceptat integral şi necondiţionat faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu [condiţie reglementată de art. 349 alin. (2) teza a II-a şi art. 374 alin. (4) teza finală din C. proc. pen..], respectiv în contextul în care probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei [cerinţă prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a III-a din C. proc. pen..].
Mai mult, solicitarea apelantului-inculpat A. de excludere din structura infracţiunii continuate a unora dintre numeroasele acte materiale imputate acestuia prin rechizitoriu nu ar fi de natură să conducă nicidecum la concluzia nelegalităţii soluţiei de condamnare câtă vreme, chiar în absenţa reţinerii acestora acte materiale, în continuare ar fi îndeplinite condiţiile reţinerii infracţiunii continuate. Astfel, după cum chiar şi apelantul-inculpat a arătat în concluziile scrise, în cazul actelor materiale care nu ar realiza elementele de tipicitate ale laturii obiective ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, s-ar impune excluderea acestora din structura infracţiunii continuate, iar nu o soluţie de achitare separată în raport cu acestea. O astfel de excludere ar putea prezenta relevanţă în cauză sub aspectul individualizării judiciare, însă nu ar impieta asupra constatării faptului că fapta există şi este prevăzută de legea penală, respectiv nu ar fi de natură să conducă la o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ori în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.
Oricum, însă, instanţa de apel a constatat netemeinicia susţinerilor apelantului-inculpat A. cu privire la actele materiale contestate. Astfel, s-a observat că apelantul-inculpat a contestat actele materiale reţinute în rechizitoriu la punctul 3 lit. a), b) şi d) - respectiv, actul material din data de 28.11.2019, apreciind că aceste acte materiale nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii întrucât nu ar exista o oferire incriminată de lege şi nicio altă operaţiune de circulaţie a drogurilor.
În raport cu actul material de la punctul 3 lit. a) din rechizitoriu (constând în aceea că, în perioada 15-18.10.2019, apelantul-inculpat A. i-a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 30 de comprimate ecstasy, în schimbul sumei de 1.000 de RON), acesta a apreciat că, în mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea sa deoarece acest act material nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, presupusul act material de oferire nedepăşind stadiul unei promisiuni verbale, efectuate prin intermediul unei convorbiri/discuţii, practic constituind o tentativă neidonee, neincriminată de legea penală. Or, s-a observat că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puţin uneia dintre activităţile enumerate de textul incriminator, şi anume: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, respectiv de mare risc.
Într-adevăr, prin oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din Legea nr. 143/2000, se înţelege fapta unei persoane de a propune alteia să accepte droguri sau darea de droguri unei persoane, în mod gratuit (în dar). Oferirea de droguri constituie infracţiune indiferent de scopul cu care este efectuată, conţinutul acesteia subzistând inclusiv în ipoteza în care persoana care realizează această operaţiune este dezinteresată din punct de vedere material, însă, de regulă, oferirea de droguri reprezintă o metodă de lucru a traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori. În schimb, vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul sau transmiterea drogurilor către consumatori ori între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. Însă, faptul că actul material contestat de către apelantul-inculpat ar fi fost în mod greşit calificat drept o acţiune de oferire de droguri (întrucât în schimbul drogurilor oferite a fost pretinsă de la investigatorul sub acoperire suma de 1.000 de RON) nu justifică nicidecum concluzia că nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi în cazul acestui act material (de altfel, este evident că oferirea la care s-a făcut referire în cuprinsul rechizitoriului a constat în formularea unei oferte de vânzare de droguri, ofertă acceptată de investigatorul sub acoperire prin predarea preţului pretins în schimbul acestor droguri). Astfel, prin interpretarea apelantului-inculpat A. se tinde la concluzia inadmisibilă că, infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 implică în mod necesar o remitere materială a drogurilor de către autorul infracţiunii ori o circulaţie efectivă a acestora, în situaţia în care consumatorul achită o sumă de bani în schimbul acestora, ceea ce ar exclude răspunderea penală în cazul în care traficantului/distribuitorului care pretinde plata în avans pentru drogurile tranzacţionate şi care ulterior nu îşi mai execută obligaţia asumată.
Or, în ceea ce priveşte formarea acordului de voinţe având ca obiect vânzarea de droguri, s-a observat că nu există nicio dispoziţie legală prin care să se deroge de la principiul consensualismului. Prin principiul consensualismului se înţelege acea regulă de drept potrivit căreia simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naştere în mod valabil sub aspectul formei care îmbracă manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice; în alte cuvinte, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială. În legislaţia actuală, există o consacrare expresă, cu caracter general, a acestui principiu în art. 1.178 din C. civ., text potrivit căruia "contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă". De asemenea, acest principiu este consacrat în mod expres pentru anumite acte juridice civile, precum contractul de vânzare [astfel, conform art. 1.674 din C. civ., "cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă"]. Fiind vorba de un principiu, înseamnă că excepţiile trebuie să fie expres şi limitativ prevăzute de lege. În mod evident, în ceea ce priveşte vânzarea drogurilor, incriminată de art. 2 din Legea nr. 143/2000, convenţia este lovită de nulitate absolută, prin raportare la art. 1.179 alin. (1) lit. c) din C. civ. (text potrivit căruia printre condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului se numără un obiect determinat şi licit), dar şi prin raportare la art. 1.657 din C. civ. (text potrivit căruia:
"orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenţie ori testament"). Însă, faptul că vânzarea incriminată prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea condiţiei de fond care ţine de obiectul convenţiei nu semnifică nicidecum că încheierea acestei convenţii ar putea fi reţinută doar în situaţia predării bunurilor şi a preţului. Cerinţa predării bunului se impune în cazul contractelor reale, pentru a cărora încheiere valabilă, consimţământul părţilor trebuie să fie materializat în (şi însoţit de) predarea lucrului la care se referă. Or, vânzarea nu este un contract real, ţinând seama de regula enunţată de art. 1.674 din C. civ.. Câtă vreme legea nu distinge în acest sens, nu se poate reţine că legiuitorul ar fi urmărit să incrimineze vânzarea de droguri doar în situaţia în care aceasta ar fi însoţită de remiterea materială a drogurilor şi a preţului.
Mai mult, s-a observat că enumerarea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu este exhaustivă, fiind incriminate şi "alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc", iar, prin Decizia nr. 410/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1049 din data de 12.11.2004, Curtea Constituţională a respins excepţia privind neconstituţionalitatea acestor dispoziţii, în ceea ce priveşte sintagma "ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor".
Or, prin expresia "alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor", legiuitorul a înţeles să includă orice alte activităţi având ca obiect droguri, altele decât cele anume prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ca exemple în acest sens putând fi menţionate activitatea de schimb de droguri între doi consumatori sau de intermediere a vânzării drogurilor.
Or, interpretarea apelantului-inculpat A. tinde spre concluzia inadmisibilă că o persoană care cu rea-credinţă nu şi-a executat obligaţia asumată de remitere materială a drogurilor, în schimbul cărora a încasat preţul convenit cu consumatorul, nu poate răspunde pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în timp ce o persoană care îşi execută obligaţia asumată răspunde penal pentru această faptă. De asemenea, în situaţia în care s-ar aprecia că o asemenea faptă nu este prevăzută de legea penală, sumele de bani încasate nu ar putea fi confiscate în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri decât dacă încasarea acestor sume ar fi însoţită ori urmată de predarea drogurilor tranzacţionate, operaţiune ce depinde esenţialmente de conduita autorului faptei incriminate prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, concluzie care în mod evident nu poate fi primită câtă vreme este vorba despre o convenţie interzisă prin dispoziţiile acestui act normativ.
Este evident că prin această interpretare se neagă raţiunea incriminării acestei fapte în contextul în care, în oricare dintre modalităţile alternative prevăzute de lege, infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 este una de pericol, neprezentând relevanţă dacă starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită s-a concretizat prin periclitarea sănătăţi consumatorului, respectiv a sănătăţii publice. De exemplu, deţinerea de droguri este incriminată independent de faptul că nu s-a realizat scopul în vederea căruia acestea au fost achiziţionate. Totodată, vânzarea ori intermedierea vânzării de droguri este incriminată independent de operaţiunile materiale ulterioare realizării acordului de voinţă, respectiv nu prezintă relevanţă dacă vânzătorul ori intermediarul vânzării îşi execută obligaţia de predare a drogurilor, tot astfel cum nu prezintă relevanţă dacă cealaltă parte, respectiv consumatorul, îşi execută obligaţia corelativă de predare a preţului convenit, această interpretare fiind susţinută şi de principiul consensualismului, conform celor de mai sus. În mod evident, materializarea acordului prin remiterea efectivă a drogurilor, în funcţie de circumstanţele cauzei, poate prezenta relevanţă în contextul săvârşirii unei infracţiuni continuate, respectiv la individualizarea pedepsei, însă nu se poate reţine că reţinerea infracţiunii ar fi condiţionată de aceasta.
Mai mult, contrar aprecierii apelantului-inculpat, chiar dacă s-ar aprecia că vânzarea drogurilor ar fi incriminată doar dacă ar fi însoţită de predarea acestora, nu se poate susţine nicidecum că actul material contestat ar reprezenta o faptă neprevăzută de legea penală. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, "(1) Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2, 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-(3), art. 7 şi 9 se pedepseşte. (2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1)". Or, în mod evident, pretinderea şi încasarea unei sume de bani în schimbul unor droguri de risc sau de mare risc reprezintă cel puţin o tentativă ori un act de pregătire în vederea comiterii infracţiunii, independent de faptul că autorul intenţionează doar să inducă în eroare consumatorul şi nu are intenţia de a-şi îndeplini obligaţia corelativă asumată. Totodată, fiind vorba despre o infracţiune continuată, faptul că unul dintre numeroasele acte materiale imputate inculpatului ar fi rămas în formă tentată nu influenţează încadrarea juridică a faptei. Astfel, după cum s-a arătat în doctrină (Florin Streteanu, Daniel Niţu - "Drept penal. Partea generală", vol. II, Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 46-47), omogenitatea juridică a acţiunilor sau inacţiunilor este compatibilă cu realizarea unor faze diferite ale infracţiunii, respectiv este posibil ca unele dintre acţiunile componente să corespundă formei consumate a infracţiunii, în vreme ce altele corespund formei tentate; ori de câte ori în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale se comit la diferite intervale de timp fapte tentate şi fapte consumate, se va reţine o infracţiune continuată, indiferent dacă tentativa şi forma consumată au privit aceeaşi faptă.
Prin urmare, s-a menţionat că, critica apelantului-inculpat A. cu privire la actul material de la punctul 3 lit. a) din rechizitoriu nu poate fi primită chiar dacă s-ar aprecia că acest act material ar reprezenta o tentativă ori un act de pregătire asimilat tentativei, respectiv chiar dacă s-ar aprecia că infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea vânzării, s-ar consuma doar la momentul remiterii drogurilor, iar nu la momentul realizării acordului de voinţe, respectiv la momentul la care apelantul-inculpat a luat la cunoştinţă de acceptarea ofertei de vânzare (prin încasarea preţului convenit), conform art. 1.186 alin. (1) din C. civ., ţinând seama şi de art. 1.196 din C. civ.
Pentru aceleaşi considerente, nu a fost reţinută temeinicia criticii apelantului-inculpat A. nici în raport cu actul material descris la punctul 3 lit. b) din rechizitoriu, constând în aceea că a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 100 de comprimate MDMA, în schimbul sumei de 2.800 de RON, transmiţându-i că, pe viitor, nu va mai fi nevoie să îi dea banii în avans.
În ceea ce priveşte actul material de la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu, instanţa de apel a constatat că sunt lipsite de obiect criticile apelantului-inculpat. Într-adevăr, în cuprinsul rechizitoriului, la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu, s-a făcut referire la faptul că, în data de 28.11.2019, investigatorul sub acoperire K. a cumpărat de la numitul A. 30 de comprimate, plătind suma de 1.050 RON, iar, analizat fiind unul dintre aceste comprimate, s-a arătat că nu conţine substanţe stupefiante sau psihotrope, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/19.12.2019, însă actul material din data de 28.11.2019 nu a fost menţionat în mod distinct la secţiunea privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat, nici în actul de sesizare, nici în considerentele hotărârii atacate. Astfel, la punctul 7 din cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A. s-a menţionat acţiunea din ziua următoare, respectiv din data de 29.11.2019, când acesta i-a vândut cu suma de 700 RON investigatorului sub acoperire autorizat 20 de comprimate cu logo-ul L., care conţin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/23.12.2019. Astfel, s-a observat că, la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu, au fost expuse cronologic evenimentele din perioada 28.11.2019-29.11.2019, reţinându-se că, în data de 29.11.2019, în jurul orelor 23:07, apelantul-inculpat A. a arătat că a făcut rost de 20 de bucăţi de "ecstasy" şi i-a dat înapoi investigatorului diferenţa de 350 RON (diferenţa de preţ dintre costul a 20 de pastile faţă de costul a 30 de pastile), iar investigatorul a returnat 29 de pastile, ce nu conţin droguri, din cele 30 primite cu o zi în înainte, spunând că a consumat una din ele şi că acestea nu sunt bune; după aceea, l-a întrebat pe inculpat dacă acestea roz sunt bune, iar inculpatul i-a răspuns că data trecută a fost o greşeală, aşa le-a primit şi el, dar acestea sunt bune, deoarece le-a testat şi el. Prin urmare, câtă vreme actul material din data de 29.11.2019 a vizat o operaţiune cu 20 de comprimate care conţin MDMA, nu prezintă relevanţă faptul că, în cuprinsul rechizitoriului, la expunerea situaţiei de fapt, pentru a se prezenta în mod complet înţelegerile dintre apelantul-inculpat şi investigatorul sub acoperire, s-a făcut referire şi la o acţiune din ziua precedentă, constând în predarea unor comprimate care nu conţineau stupefiante sau psihotrope. De altfel, pentru aceleaşi considerente precum cele prezentate cu privire la actele materiale prevăzute la punctul 3 lit. a) şi b) din rechizitoriu, instanţa de apel a constatat că în structura infracţiunii continuate putea fi inclus şi actul material din data de 28.11.2019 câtă vreme apelantul-inculpat a încasat preţul pretins în schimbul unor comprimate despre care a susţinut că sunt droguri, iar faptul că a urmărit să inducă în eroare investigatorul sub acoperire, oferind alte produse, care nu conţin stupefiante sau psihotrope, era de natură să agraveze răspunderea apelantului-inculpat prin prisma posibilităţii reţinerii infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 din C. pen., în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, însă o astfel de acuzaţie nu a fost formulată în cauză, sens în care inducerea în eroare a investigatorului sub acoperire, care în mod paradoxal a fost invocată de apelantul-inculpat în apărarea sa, nu prezintă relevanţă în acest cadru procesual. Oricum, însă, conform celor arătate mai sus, printre actele materiale enumerate în actul de sesizare, respectiv în considerentele hotărârii atacate, în cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat, nu figurează acţiunea din data de 28.11.2019, descrisă la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu.
În ceea ce priveşte cererea apelantului-inculpat A. de excludere din structura infracţiunii continuate a actelor materiale reţinute în relaţia cu sursa de aprovizionare a acestuia, urmare a declaraţiei de martor date în dosarul nr. x/2019 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş privindu-l pe numitul M., respectiv a propriei declaraţii de inculpat, date în prezentul dosar, în considerarea dispoziţiilor articolului 118 din C. proc. pen. şi ale articolului 14 din Legea 143/2000, instanţa de apel a constatat că şi aceasta este neîntemeiată.
În primul rând, în privinţa actelor materiale contestate pentru acest motiv, este de observat că, la punctul 10 din cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A., atât în rechizitoriu, cât şi în considerentele hotărârii primei instanţe, s-a reţinut că, în intervalul 28.04.2020 - 30.07.2020, acesta a solicitat, a cumpărat şi a deţinut în mod repetat (32 de acţiuni) de la M. droguri de risc şi de mare risc, după cum urmează: în data de 28.04.2020, cantitatea de 35 de grame de cannabis; în data de 30.04.2020, cantitatea de 35 de grame de cannabis; în data de 01.05.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis; în data de 03.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis şi jumătate de gram de cocaină; în data de 05.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 07.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 08.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 09.05.2020, cantitatea de 30 grame cannabis; în data de 13.05.2020, cantitatea de 30 grame cannabis; în data de 14.05.2020, cantitatea de 60 grame cannabis; în data de 14.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 15.05.2020, cantitatea de 15 grame cannabis; în data de 17.05.2020, cantitatea de 50 grame cannabis; în data de 19.05.2020, cantitatea de 20 grame cannabis; în data de 20.05.2020, cantitatea de 35 grame cannabis; tot în data de 20.05.2020, cantitatea de 70 grame de cannabis; în data de 21.05.2020, cantitatea de 15 grame de cannabis, 15 comprimate ecstasy şi 0,5 grame de cocaină; în data de 23.05.2020, cantitatea de 15 grame cannabis şi 5 comprimate ecstasy; în data de 24.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis şi o jumătate de gram de cocaină; în data de 25.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis; în data de 29.05.2020, cantitatea de 20 de grame de cannabis; tot în data de 29.05.2020, cantitatea de 60 grame de cannabis; în data de 31.05.2020, cantitatea de 10 de comprimate ecstasy şi ar fi solicitat cantitatea de 40 de comprimate ecstasy pentru o persoană neidentificată din Satu Mare; în data de 02.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis; în data de 04.06.2020, cantitatea de 25 grame de cannabis; în data de 07.06.2020, cantitatea de 1 gram de amfetamină ("speed"); în data de 10.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis; în data de 17.06.2020, cantitatea de minim 5 grame de cannabis; ulterior, tot în data de 17.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis, ocazie cu care ar fi primit şi jumătate de gram de cocaină; în data de 18.06.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis şi 4 comprimate ecstasy; în data de 03.07.2020, cantitatea de 13 comprimate ecstasy; în data de 30.07.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis cu suma de 400 RON.
În al doilea rând, Curtea a constatat că, într-adevăr, la punctul 6 lit. a) din rechizitoriu, în cadrul secţiunii privind starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului A. (pagina 24), s-a reţinut că tranzacţiile prezentate "reies din procesul-verbal de analiză a datelor informatice cu anexă, întocmit de către organele de cercetare penală delegate şi de către martorul A., care a explicat pe larg modalitatea de comitere a faptelor şi de efectuare a tranzacţiilor ilegale de droguri de către M.". De asemenea, s-a arătat că numitul M., fiind cercetat în dosarul nr. x/2019, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 12.04.2022. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul din cauza de faţă, A., s-a arătat că acesta a recunoscut faptele comise împreună cu numitul M., în totalitate, contribuind la aflarea adevărului în acest sens.
Contrar aprecierii apelantului-inculpat A., şi aceste acte materiale au fost în mod corect reţinute în structura infracţiunii continuate imputate acestuia. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor articolului 118 C. proc. pen. (potrivit cărora:
"declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară"), Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 236/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din data de 8 iulie 2020, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu privire la aceste dispoziţii, constatându-se că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din C. proc. pen., care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, este neconstituţională.
Apelantul-inculpat A. a apreciat că a fost încălcat în cauză dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, însă nu a identificat declaraţia care ar fi fost dată în calitate de martor şi prin care i-ar fi fost încălcat acest drept. Într-adevăr, în cuprinsul rechizitoriului s-a făcut referire la "martorul A.", conform celor mai sus-arătate. Însă, s-a observat că în dosarul de urmărire penală se regăseşte declaraţia dată în calitate de martor de către numitul A. în data de 15.03.2019, în dosarul nr. x/2019, declaraţie prin care nu s-a făcut referire la modalitatea de comitere a faptelor şi de efectuare a tranzacţiilor ilegale de droguri de către M.. Mai mult, este de observat că numitul A. a fost audiat în calitate de suspect, la data de 01.10.2018, în dosarul nr. x/2018, iar, prin ordonanţa din data de 19.11.2021, s-a dispus reunirea cauzei penale nr. 78/D/P/2018 la cauza penală nr. 152/D/P/2019, dosar în care, prin ordonanţa din data de 23.09.2019, a fost începută urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi de deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş cu privire la faptul că numitul A. are preocupări pe linia traficului ilicit de droguri, activitatea sa fiind comisă preponderent pe raza municipiului Baia Mare; indiciile organelor de poliţie specializate arătând faptul că activitatea ilicită consta în aceea că persoana în cauză comercializa droguri de mare risc sub formă de comprimate MDMA şi cocaină, folosind în acest sens autovehiculul său şi numărul de telefon x, prin aplicaţia WhatsApp. În plus, după cum s-a reţinut şi prin hotărârea atacată, activităţile inculpatului A. pe linia traficului de droguri au fost relevate şi în timpul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2018, iar, prin ordonanţa din data de 28.01.2020, s-a dispus reunirea dosarului penal nr. x/2018 la dosarul nr. x/2019, în cuprinsul acesteia reţinându-se că faţă de numitul A. se efectuează activităţi de cercetare penală în dosarul nr. x/2019, în care ancheta este avansată, fiind desemnat un investigator sub acoperire, iar, în dosarul nr. x/2018, s-au avut în vedere doar o parte din activităţile trecute ale numitului A., prin intermediul numitului Ori N..
Totodată, s-a observat că, la punctul 6 lit. a) din rechizitoriu, în cadrul secţiunii privind starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului A. (pagina 18), s-a arătat că:
"Ulterior percheziţiilor domiciliare şi a dispoziţiei de punere în mişcare a acţiunii penale, în cauză au fost efectuate percheziţiile informatice, au fost audiaţi martori şi au fost administrate şi alte mijloace de probă, care au generat, la rândul lor, probe care se coroborează între ele şi cu restul materialului probator, în sensul reţinerii faptului că au existat activităţi infracţionale suplimentare imputabile inculpatului A., care fac parte din aceeaşi infracţiune unică cu durată de executare. Astfel, în urma audierii inculpaţilor A., C. şi B., a reieşit că aceştia şi D. îşi procurau droguri pentru consum şi pentru vânzare de la numitul M.. Acest fapt a fost confirmat şi de percheziţia informatică efectuată în cauza penală nr. 152/D/P/2019, asupra dispozitivului informatic folosit la comiterea faptei de trafic de droguri de risc şi de mare risc de către A., mai exact: x, seria x, ce conţinea o cartelă SIM, cu nr. de apel x [...]". Acest aspect a fost menţionat, de altfel, şi în considerentele sentinţei penale nr. 146/15.06.2022, pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2022, sentinţă prin care a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 12 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2019, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş şi inculpatul M. (sentinţă care a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de inculpatul din respectiva cauză, prin decizia penală nr. 1579/A/2022 din data de 15.12.2022 a Curţii de Apel Cluj).
Mai mult, după cum s-a reţinut în mod neechivoc în cuprinsul rechizitoriului conform celor de mai sus, activităţile infracţionale suplimentare imputate inculpatului A., care fac parte din aceeaşi infracţiune continuată, rezultă şi din alte mijloace de probă, nu doar din declaraţia acestuia. Prin urmare, nu se poate reţine că aceste acte materiale imputate apelantului-inculpat ar fi fost dovedite cu încălcarea dispoziţiilor art. 118 din C. proc. pen., respectiv a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 236/2020.
Instanţa de apel constată că nu poate fi primită nici aprecierea apelantului-inculpat A. referitoare la faptul că declaraţia sa dată în calitate de inculpat, prin care a recunoscut propria implicare în activitatea numitului M., în raport cu care este participant, declaraţie dată anterior extinderii de acţiune penală cu privire la aceste acte materiale, ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea 143/2000 deoarece, autoincriminându-se cu privire la propria participaţie, apelantul-inculpat nu ar putea fi pedepsit în raport cu aceste acte materiale.
În primul rând, instanţa de apel a reţinut că, pentru a se circumscrie în mod corect sfera de incidenţă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 143/2000 (potrivit cărora:
"nu se pedepseşte persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi"), se impun câteva observaţii punctuale. Astfel, în ceea ce priveşte sintagma "mai înainte de a fi începută urmărirea penală", Curtea a constatat că textul trebuie interpretat în sensul că, inclusiv în situaţia în care există deja o ordonanţă de începere a urmăririi penale în cauză, condiţia este îndeplinită atâta vreme cât în conţinutul acesteia nu sunt descrise faptele făcute cunoscute de către persoana care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000, o interpretare contrară reducând sfera de aplicare a textului la autodenunţul benevol. În ceea ce priveşte condiţia ca persoana în cauză să denunţe autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, Curtea a constatat că intenţia legiuitorului este de a stabili o cauză de nepedepsire în beneficiul unei persoane care denunţă participarea sa la comiterea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Conform dispoziţiilor art. 174 din C. pen., "prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice". Noţiunea de "participare" presupune, aşadar, comiterea unei infracţiuni în oricare dintre modalităţile pedepsite de lege, respectiv fapt consumat sau tentativă, în calitate de coautor, instigator sau complice, aceasta fiind şi raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut, în consecinţă, ca ultimă condiţie pentru incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000, să fie identificate şi eventual trase la răspundere penală alte persoane care au participat la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000. Aşadar, scopul legiuitorului, prin modalitatea de formulare a textului legal ce reglementează această cauză de nepedepsire, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000, a fost acela de a facilita identificarea altor persoane, indiferent de forma de participaţie, care au comis o faptă determinată.
În al doilea rând, reţinând aceste considerente, în ceea ce îl priveşte pe apelantul-inculpat A., faţă de actele materiale expuse la punctul 10 din rechizitoriu, în cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate acestuia, instanţa de apel a constatat că acesta nu poate beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000 câtă vreme extinderea urmăririi penale nu a fost determinată esenţialmente de declaraţiile apelantului-inculpat, conform celor de mai sus, aceste declaraţii fiind avute în vedere prin coroborare cu celelalte mijloace de probă administrate anterior în cauză. Împrejurarea că declaraţiile apelantului-inculpat au contribuit la aflarea adevărului, fiind oferite detalii concrete sub aspectul activităţii infracţionale desfăşurate de acesta, nu justifică reţinerea cauzei de nepedepsire reglementate de art. 14 din Legea nr. 143/2000. În situaţia săvârşirii unei infracţiuni continuate în a cărei structură intră numeroase acte materiale, în privinţa cărora martorii audiaţi în cauză nu pot oferi cu acurateţe detalii privind toate împrejurările (de timp, de loc, etc.) săvârşirii acestora, nu se poate reţine că extinderea urmăririi penale cu privire la toate aceste acte materiale ar fi condiţionată de oferirea de către autorul infracţiunii a tuturor acestor detalii. Mai mult, conform celor de mai sus, faptul că inculpaţii A., C. şi B. îşi procurau droguri pentru consum şi pentru vânzare de la numitul M. a fost confirmat şi de percheziţia informatică efectuată în cauza penală nr. 152/D/P/2019, asupra dispozitivului informatic folosit la comiterea faptei de trafic de droguri de risc şi de mare risc de către inculpatul A..
În aceea ce priveşte solicitarea apelantului-inculpat A. de excludere din structura infracţiunii continuate a actului material din data de 20.12.2019, constând în vânzarea către investigatorul sub acoperire a cantităţii de 100 pilule MDMA, respectiv 1,3 grame amfetamine, Curtea a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată. Contrar aprecierii apelantului-inculpat, faptul că acesta nu ar fi încasat nicio sumă de bani în schimbul intermedierii acestui act de vânzare nu justifică nicidecum excluderea acestui act material din structura infracţiunii continuate. Totodată, în ceea ce priveşte confiscarea, este de observat că actul material menţionat la punctul 9 din rechizitoriu, în cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A., a constat în aceea că, la data de 20.12.2019, apelantul-inculpat a vândut, împreună cu inculpatul D., investigatorului sub acoperire autorizat 100 comprimate cu logo-ul O., care conţin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), în schimbul sumei de 3.000 RON, respectiv 1,3 grame amfetamină cu cofeină şi 0, 9 grame amfetamină, în schimbul sumei de 250 de RON. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, "(1) Drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. (2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri prevăzute la alin. (1). (3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi, conform alin. (1) şi (2), constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat". În condiţiile în care s-a făcut dovada participării apelantului-inculpat A. la săvârşirea faptei mai sus-menţionate, împreună cu inculpatul D., nu se impune administrarea de probe suplimentare sub aspectul înţelegerii dintre aceştia cu privire la modul de împărţire a sumelor de bani dobândite din valorificarea drogurilor, astfel încât în mod corect prima instanţă a apreciat că se impune confiscarea acestora sume de la ambii inculpaţi, în cote egale.
În ceea ce priveşte solicitarea apelantului-inculpat A. de excludere a actelor materiale constând în vânzarea de droguri către numiţii E. şi F. pe motiv că rechizitoriul nu ar fi conţinut o dispoziţie de trimitere în judecată în raport cu aceste acte materiale, instanţa de apel constată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, contrar susţinerilor apelantului-inculpat, la punctele 2 şi 3 din rechizitoriu (pagina 35), în cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate acestuia, au fost enumerate următoarele acte materiale:
"2. în perioada aprilie- iunie 2020, i-a vândut martorului E. 3 comprimate ecstasy, de culoare galbenă, formă pătrată, cu preţul de 60 de RON bucata, şi, în prezenţa martorului, 10 comprimate ecstasy, de culoare verde, în formă rotundă, cu preţul de 40 de RON bucata, unei persoane neidentificate; 3. în perioada 2018 - martie 2020, i-a vândut martorului F. de aproximativ 50 de ori în total, în jur de 70 grame cannabis, cu suma totală de 3500 RON, 10 comprimate ecstasy cu suma de 500 de RON şi 40 de plicuri cu cristale, cu suma de 2000 RON". De asemenea, aceste acte materiale au fost prezentate şi în secţiunea referitoare la starea de fapt reţinută în sarcina acestui inculpat, la punctul 2 (pagina 6), dar şi în cadrul secţiunii referitoare la confiscare (pagina 57). Prin urmare, nu se verifică susţinerile apelantului-inculpat potrivit cărora nu ar fi fost trimis în judecată şi în raport cu aceste acte materiale.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanţa de apel a constatat că nu poate fi primită solicitarea apelantului-inculpat A. de a se dispune desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia ori, în subsidiar, rejudecarea procesului şi excluderea actelor materiale contestate de către apelantul-inculpat în apel, respectiv reţinerea incidenţei cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 14 din Legea nr. 143/2000 în privinţa actelor materiale expuse la punctul 10 din rechizitoriu, în cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A..
De asemenea, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, identificate în considerentele hotărârii atacate (paginile 21-22), în conformitate cu cerinţele impuse de art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., stabilind că acuzaţiile aduse inculpaţilor au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Reţinând o stare de fapt identică cu cea stabilită de prima instanţă, Curtea a reţinut că, în mod corect, s-a constatat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Astfel, fapta inculpatului A., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 29.05.2018 - 30.07.2020, a comis în mod repetat operaţiuni de solicitare, cumpărare, deţinere, oferire şi vânzare de droguri de risc şi de mare risc, după cum urmează:
1. în data de 29.05.2018, în municipiul Baia Mare, pe str. x, în autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, a deţinut 8,8 grame cannabis şi un cântar electronic, pe care s-a pus în evidenţă THC (dosar nr. x/2018);
2. în perioada aprilie- iunie 2020, i-a vândut martorului E. 3 comprimate ecstasy, de culoare galbenă, formă pătrată, cu preţul de 60 RON bucata, şi, în prezenţa martorului, 10 comprimate ecstasy, de culoare verde, în formă rotundă, cu preţul de 40 RON bucata, unei persoane neidentificate;
3. în perioada 2018 - martie 2020, i-a vândut martorului F. de aproximativ 50 de ori în total, în jur de 70 grame cannabis, cu suma totală de 3500 RON, 10 comprimate ecstasy cu suma de 500 RON şi 40 de plicuri cu cristale, cu suma de 2000 RON;
4. în perioada 15-18.10.2019, i-a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 30 de comprimate ecstasy, în schimbul sumei de 1000 de RON;
5. în data de 25.10.2019, i-a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 100 de comprimate ecstasy, în schimbul sumei de 2800 de RON;
6. în data de 14.11.2019, i-a vândut cu suma de 150 RON investigatorului sub acoperire autorizat 3 comprimate care conţin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/28.11.2019;
7. în data de 29.11.2019, i-a vândut cu suma de 700 RON investigatorului sub acoperire autorizat 20 (douăzeci) comprimate cu logo-ul L., care conţin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/23.12.2019;
8. în data de 13.12.2019, i-a vândut cu suma de 600 de RON, investigatorului sub acoperire autorizat 15 comprimate cu logo-ul O., care conţin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/30.12.2019;
9. în data de 20.12.2019, i-a vândut, împreună cu D., investigatorului sub acoperire autorizat, cu suma de 3000 de RON, 100 comprimate cu logo-ul O., care conţin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), respectiv cu suma de 250 RON - 1,3 grame amfetamină cu cofeină şi 0, 9 grame amfetamină, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/08.01.2020;
10. în intervalul 28.04.2020 - 30.07.2020, a solicitat, a cumpărat şi a deţinut în mod repetat (32 de acţiuni) de la M. droguri de risc şi de mare risc, după cum urmează: în data de 28.04.2020, cantitatea de 35 de grame de cannabis; în data de 30.04.2020, cantitatea de 35 de grame de cannabis; în data de 01.05.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis; în data de 03.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis şi jumătate de gram de cocaină; în data de 05.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 07.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 08.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 09.05.2020, cantitatea de 30 grame cannabis; în data de 13.05.2020, cantitatea de 30 grame cannabis; în data de 14.05.2020, cantitatea de 60 grame cannabis; în data de 14.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 15.05.2020, cantitatea de 15 grame cannabis; în data de 17.05.2020, cantitatea de 50 grame cannabis; în data de 19.05.2020, cantitatea de 20 grame cannabis; în data de 20.05.2020, cantitatea de 35 grame cannabis; tot în data de 20.05.2020, cantitatea de 70 grame de cannabis; în data de 21.05.2020, cantitatea de 15 grame de cannabis, 15 comprimate ecstasy şi 0,5 grame de cocaină; în data de 23.05.2020, cantitatea de 15 grame cannabis şi 5 comprimate ecstasy; în data de 24.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis şi o jumătate de gram de cocaină; în data de 25.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis; în data de 29.05.2020, cantitatea de 20 de grame de cannabis; tot în data de 29.05.2020, cantitatea de 60 grame de cannabis; în data de 31.05.2020, cantitatea de 10 de comprimate ecstasy şi ar fi solicitat cantitatea de 40 de comprimate ecstasy pentru o persoană neidentificată din Satu Mare; în data de 02.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis; în data de 04.06.2020, cantitatea de 25 grame de cannabis; în data de 07.06.2020, cantitatea de 1 gram de amfetamină ("speed"); în data de 10.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis; în data de 17.06.2020, cantitatea de minim 5 grame de cannabis; ulterior, tot în data de 17.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis, ocazie cu care ar fi primit şi jumătate de gram de cocaină; în data de 18.06.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis şi 4 comprimate ecstasy; în data de 03.07.2020, cantitatea de 13 comprimate ecstasy; în data de 30.07.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis cu suma de 400 RON,
11. în perioada 29.05.2018 - 30.07.2020, a comercializat droguri de risc şi de mare risc mai multor persoane, dintre acestea fiind identificaţi astfel martorii: G. (i-a vândut în intervalul 2019 - 2020 de trei ori câte 10 grame de cannabis, cu suma de 40 RON gramul); H. (i-a vândut în vara anului 2020 de 20 de ori, câte un gram de cannabis, cu suma de 50 RON gramul); I. (i-a vândut, în vara anului 2019/2020, o dată, un gram de cannabis, cu suma de 50 RON gramul); J. (i-a vândut, în vara anului 2019, o dată, un comprimat MDMA (ecstasy), întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri de risc, respectiv de mare risc, s-a observat că elementul material este reprezentat de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, respectiv de mare risc, iar acţiunile inculpatului, mai sus expuse, se circumscriu laturii obiective a infracţiunii imputate acestuia.
Urmarea imediată este reprezentată de crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea de către destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea persoanelor care consumă droguri în mod ilicit.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind vorba de o infracţiune de pericol.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a observat că inculpatul a avut reprezentarea faptului că, prin desfăşurarea acţiunilor expuse mai sus, prezintă pericol pentru sănătatea publică, acţionând cu intenţie indirectă, în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât a prevăzut urmările faptelor sale şi, deşi, nu le-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lor.
Referitor la comiterea, printre alţii, de către inculpatul A., a infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată, este de observat că, potrivit art. 35 alin. (1) din C. pen., "infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni". Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. Prin urmare, raportat la prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, în intervalul 17 iulie 2017 - 30 august 2017, sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost suspendată de drept, încetându-şi efectele juridice începând cu data de 31 august 2017, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Sub aspectul aplicării şi individualizării pedepselor, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000, în forma aflată în vigoare la data săvârşirii faptelor imputate inculpaţilor, infracţiunea de droguri de risc se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, iar infracţiunea de trafic de droguri de mare risc se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. După pronunţarea hotărârii atacate, aceste dispoziţii au fost modificate prin Legea nr. 45 din data de 1 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (lege publicată în Monitorul Oficial nr. 178 din 2 martie 2023), însă, prin raportare la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a observat că dispoziţiile acestei legi nu sunt mai favorabile pentru inculpat întrucât, prin acestea, au fost majorate limitele de pedeapsă prevăzute la art. 2 din Legea nr. 143/2000 [în sensul că fapta prevăzută la art. 2 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar fapta prevăzută la art. 2 alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi].
Raportat la aceste dispoziţii, s-a menţionat că în cazul apelantului-inculpat A. sunt incidente dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, potrivit cărora:
"persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege". Astfel, după cum s-a reţinut prin hotărârea atacată, potrivit adresei emise de Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş sub nr. sub nr. x/2022, în data de 14.07.2022, a fost depus denunţul numitului A., prin care acesta a arătat că numitul P. comite fapte de trafic de droguri de risc şi de mare risc, iar, pe baza acestui denunţ şi a contribuţiei ulterioare a denunţătorului, în data de 02.08.2022, numitul P. a fost prins în flagrant, având asupra sa şi apoi la domiciliu 16 comprimate de MDMA şi 59,8 grame cannabis, toate cu scopul de a le comercializa. Pentru aceste motive, în data de 26.10.2022, faţă de numitul P. s-a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Totodată, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Astfel, ţinând seama de faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi a înţeles să uzeze de procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii, în conformitate cu dispoziţiile art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2) din C. proc. pen., doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, Curtea a constatat că, în baza art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii.
În ceea ce îl priveşte, printre alţii, pe inculpatul A., instanţa de apel a constatat că sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 36 alin. (1) din C. pen.. Prin urmare, sporul prevăzut de lege în cazul infracţiunii continuate este unul facultativ, sens în care instanţa poate opta şi pentru o pedeapsă egală cu minimul special, ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Astfel, în urma reducerilor succesive incidente în cauză în privinţa apelantului-inculpat A. [respectiv, în urma aplicării cauzelor de reducere prevăzute de art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen..], pedeapsa principală aplicabilă pentru infracţiunea comisă de acest inculpat este închisoarea de la 1 an 8 luni la 4 ani, iar, conform art. 36 alin. (1) din C. pen., noul maxim se poate majora cu cel mult 3 ani.
Instanţa de apel a constatat că în mod temeinic nu a fost reţinută în favoarea inculpatului A. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. întrucât împrejurările legate de faptele comise nu conduc nicidecum la concluzia unei gravităţi diminuate a acestora şi nici la concluzia unei periculozităţi diminuate a inculpatului, ci dimpotrivă, din vastul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, rezultă că acest inculpat a acţionat organizat, pe o perioadă de timp îndelungată, cu ajutorul şi participarea altor persoane, context în care, într-adevăr, acesta prezintă o periculozitate sporită, iar, de asemenea, infracţiunea comisă în formă continuată prezintă o gravitate ridicată. Împrejurările invocate de apelantul-inculpat (respectiv, faptul că ar fi vorba de un număr redus de persoane cărora le-ar fi distribuit droguri, faptul că acestea ar fi fost consumatoare de droguri dinainte de a-l cunoaşte pe inculpat, faptul că acesta ar fi acţionat ca urmare a insistenţelor repetate ale investigatorului sub acoperire, faptul că ar fi stopat activitatea infracţională cu mai mult de un an înainte de dobândirea calităţii de suspect, faptul că ar fi obţinut un folos mic ca urmare a tranzacţiilor efectuate, etc.) nu pot fi avute în vedere pentru a se reţine circumstanţa atenuantă prevăzută la art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.. Astfel, faptul că persoanele cărora inculpatul le-a distribuit droguri ar fi consumat droguri şi anterior nu diminuează gravitatea infracţiunii imputate inculpatului ori periculozitatea acestuia din urmă, ţinând seama de valoarea socială protejată prin norma de incriminare. Totodată, pretinsele insistenţe ale investigatorului sub acoperire nu justifică nicidecum concluzia unei gravităţi reduse a faptei câtă vreme inculpatul a încasat sume de bani în schimbul drogurilor tranzacţionate, iar faptul că a urmărit să inducă în eroare investigatorul sub acoperire, predându-i acestuia, la data de 28.11.2019, comprimate care nu conţineau substanţe stupefiante sau psihotrope, nu face decât să dovedească intenţia inculpatului de a obţine în mod facil sume de bani prin orice mijloace, respectiv nu doar prin oferta de a vinde bunuri interzise de lege, ci şi prin înşelarea cumpărătorului cu privire la natura bunurilor predate, tot în scopul obţinerii unui folos patrimonial în mod injust, ceea ce denotă o periculozitate sporită a acestuia şi nu invers.
Ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate prin dispoziţiile art. 74 din C. pen., instanţa de apel a constatat că în mod temeinic prima instanţă a stabilit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, mai mare cu 10 luni în raport cu minimul special redus conform celor de mai sus, pedeapsă ce se justifică în special prin raportare la amploarea activităţii infracţionale imputate acestui inculpat, care s-a desfăşurat pe o perioadă îndelungată de timp, prin raportare la starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, dar şi prin raportare la motivul săvârşirii infracţiunii, constând în dobândirea unor venituri în mod injust, inculpatul manifestând o reprobabilă indiferenţă faţă de consecinţele acţiunilor sale. În ceea ce priveşte recunoaşterea faptei, este de observat că aceasta se impune a fi valorificată ca şi cauză de atenuare, în baza art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nejustificându-se a fi valorificată separat şi ca un criteriu general de individualizare. Referitor la circumstanţele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, faptul că este încadrat în muncă, vârsta, etc.), instanţa de apel a constatat că acestea nu pot conduce la o pedeapsă orientată semnificativ înspre minimul special, prin raportare la celelalte criterii de individualizare, însă, pe de altă parte, acestea justifică stabilirea unei pedepse semnificativ inferioare faţă de maximul special şi, în mod evident, înlătură concluzia că ar fi necesară aplicarea vreunui spor ca urmare a reţinerii infracţiunii continuate. Astfel, nu poate fi primită solicitarea procurorului de majorare a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului A. întrucât o pedeapsă mai aspră decât cea stabilită în primă instanţă ar fi disproporţionată, criteriile generale de individualizare impunându-se a fi analizate în ansamblu, astfel încât nu pot fi omise împrejurările care cântăresc în favoarea inculpatului, conform celor de mai sus.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilite în primă instanţă, Curtea a reţinut că nu poate fi primită solicitarea subsidiară a acestui inculpat, de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere.
Din perspectiva persoanei infractorului, instanţele de judecată verifică şi, de regulă, conferă o semnificaţie pozitivă faptului că inculpatul este încadrat în muncă, faptului că este în desfăşurarea studiilor ori faptului că are o anumită profesie, alături de aceste elemente prezentând relevanţă integrarea în societate a inculpatului. Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut că încadrat în muncă şi, totodată, se află în continuarea studiilor. De asemenea, în ceea ce priveşte conduita anterioară comiterii faptei, care priveşte, în principal, antecedentele penale, este de observat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe de altă parte, însă, ţinând seama de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, respectiv de amploarea activităţii infracţionale imputate inculpatului, nu se poate aprecia că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni. Astfel, după cum în mod temeinic s-a reţinut prin hotărârea atacată, deşi inculpatul A. şi-a stopat activitatea infracţională în cursul anului 2020 (aşadar, anterior reţinerii sale din data de 24 noiembrie 2021, însă ulterior sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală cu privire la activitatea sa infracţională) şi deşi acesta a avut o conduită procesuală asumată, facilitând în acelaşi timp identificarea altor persoane implicate în activităţi de trafic de droguri, executarea pedepsei principale aplicate acestuia se impune a se realiza în regim de detenţie, raportat la gravitatea faptelor comise şi la periculozitatea demonstrată de inculpat, iar aspectele favorabile inculpatului nu au fost ignorate de instanţă, fiind reflectate în cuantumul pedepsei stabilite.
III. Împotriva deciziei penale nr. 434/A din data de 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 12.05.2023, când s-a stabilit termen la data de 8.06.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
În cuprinsul raportului întocmit, în cauză, s-a menţionat că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În cadrul motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că, în mod nelegal, recurentul a fost condamnat pentru anumite acte materiale reţinute ca făcând parte din structura infracţiunii continuate, de trafic de droguri de risc şi de mare risc, faptă prevăzută de articolul 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea articolului 35 alin. (1) din C. pen.
Astfel, s-a apreciat că faptele, respectiv actele materiale reţinute ca şi componente ale acestei infracţiuni, constituie, fie tentative neidonee, fie fapte care nu au un obiect material- în speţă una dintre substanţele înscrise pe Tabelele anexe la Legea nr. 143/2000 - sens în care soluţia legală ar fi fost aceea de excludere a acestora din structura infracţiunii continuate prin reţinerea în raport cu acestea a dispoziţiilor articolului 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzuta de legea penală.
Totodată, a menţionat că judecata a avut loc în condiţiile articolului 375 din C. proc. pen.
Or, prin motivarea apelului, făcând aplicarea Deciziei nr. 4/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, la starea de fapt reţinută prin rechizitoriu şi ţinând cont de faptul că infracţiunea este comisă în formă continuată, s-a menţionat că în cazul actelor materiale care nu realizează elementele de tipicitate ale laturii obiective ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, se impune excluderea acestora din structura infracţiunii continuate şi nu o soluţie de achitare separată în raport cu acestea. În acest context a precizat faptul că, deşi judecata a avut loc în procedură simplificată, acest aspect nu implică automat faptul că instanţa nu are obligaţia de a analiza elementele de tipicitate ale actelor materiale reţinute, sens în care a arătat că instanţa în mod nelegal a efectuat o copiere a actelor materiale reţinute prin rechizitoriu, neexaminând dacă starea de fapt realizează sau nu tipicitatea infracţiunii - latura obiectivă - aspect care denotă nelegalitatea soluţiei de condamnare, atât la prima instanţă cât şi la instanţa de apel, care a respins în totalitate solicitările inculpatului.
În cererea de recurs în casaţie, s-a menţionat că actele materiale reţinute în rechizitoriu la punctul 3 lit. a), b) şi d) - respectiv, actul material din data de 28.11.2019, nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii întrucât nu ar exista o oferire incriminată de lege şi nicio altă operaţiune de circulaţie a drogurilor.
a) astfel, s-a reţinut că inculpatul - în perioada 15-18.10.2019- i-a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 30 de comprimate ecstasy în schimbul sumei de 1000 de RON- acţiuni care ar reprezenta acte materiale componente ale infracţiunii prevăzute de articolul 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;
b) aceeaşi este soluţia care se impune a fi constatată şi, în raport, cu actul material descris ta punctul 3 lit. b) din rechizitoriu, respectiv că nu reprezintă o oferire incriminată de legea penală, în sensul prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din din Legea nr. 143/2000;
c)actul material de la punctul 3 lit. d) - se reţine că la data de 28.11.2019, inculpatul A. a vândut investigatorului cu suma de 1050 de RON comprimate, în fapt mâncare pentru animale - nu reprezintă o vânzare incriminată de Legea nr. 143/2000;
d) a solicitat excluderea din structura infracţiunii continuate a actelor materiale reţinute în relaţia cu sursa de aprovizionare a acestuia, urmare a declaraţiei de martor date în dosarul x/2019 al DIICOT BT Maramureş privindu-l pe numitul M., respectiv a propriei declaraţii de inculpat, date în prezentul dosar, în considerarea dispoziţiilor articolului 14 din C. proc. pen. şi ale art. 14 din Legea nr. 143/2000, iar subsecvent, deoarece sunt lipsite de obiect material, respectivele substanţe nefiind niciodată depistate ca fiind deţinute sau ca existând o circulaţie propriu zisă a acestora;
e) a solicitat excluderea din structura infracţiunii continuate a actului material din data de 20.12.2019, constând în vânzarea către investigatorul sub acoperire a cantităţii de 100 pilule MDMA respectiv 1,3 grame amfetamine, contra sumei de 150 RON ca act material de vânzare.
În consecinţă, a apreciat că, în mod nelegal, instanţa de apel a respins apelul inculpatului, constatând că actele materiale indicate mai sus, realizează fiecare în parte conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, solicitând excluderea din structura infracţiunii continuate a actelor materiale care sunt lipsite de obiect material- făcând ca aceste acte materiale să nu fie fapte prevăzute de legea penală- în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
Pe această cale, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate şi, anume reducerea acesteia, iar ulterior suspendarea executării acesteia, având în vedere aplicarea succesivă a cauzelor de reducere a pedepsei, astfel că minimul special obţinut urmare a aplicării articolului 396 alin. (10) şi art. 15 din Legea 143/2000, este acela de 1 an şi 8 luni închisoare.
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi s-a acordat termen pentru data de 21 septembrie 2023.
IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.
În cauza pendinte, situaţia de fapt a fost confirmată de inculpat cu ocazia declaraţiei date în faţa primei instanţe, unde acesta a înţeles să se prevaleze de procedura abreviată întemeiată pe recunoaşterea învinuirii, prevăzută de art. 375 din C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că motivele invocate de inculpat în cererea de recurs în casaţie au fost susţinute cu titlu de apărări de fond şi în faţa instanţei de apel, care le-a analizat, în raport, cu probele administrate în cauză şi le-a apreciat, ca netemeinice.
O primă critică a vizat faptul că, în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului în raport cu actul material de la punctul 3 lit. a) din rechizitoriu, respectiv că, în perioada 15-18.10.2019 i-a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 30 de comprimate ecstasy, în schimbul sumei de 1000 de RON; deoarece acest act material nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, întrucât presupusul act material de oferire nu a depăşit stadiul unei promisiuni verbale, efectuate prin intermediul unei convorbiri/discuţii, practic constituind o tentativă neidonee, neincriminată de legea penală.
De altfel, şi în raport cu actul material descris la punctul 3 lit. b) din rechizitoriu, constând în aceea că la data de 25.10.2019, inculpatul i-a restituit investigatorului suma de 700 RON, încasată de la acesta la data de 15.10.2019 şi i-a precizat că pe viitor nu va mai fi nevoie să achite sume în avans, oferind pastile MDMA, a solicitat a se constata că reprezintă o tentativă neidonee, neincriminată de legea penală, având în vedere că a avut loc o discuţie din care reieşea o posibilă achiziţionare pe viitor a unor substanţe.
Înalta Curte reţine că, în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, este incriminată ca trafic de droguri cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept. Alin. 2 incriminează aceleaşi activităţi menţionate în alin. (1), dar care vizează drogurile de mare risc.
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puţin uneia dintre activităţile enumerate de textul incriminator, oferirea fiind una din modalităţile alternative de realizare a elementului material.
Prin oferire se înţelege acţiunea unei persoane de a propune alteia să accepte ceva, de a da ceva unei persoane, de a promite să pună la dispoziţie.
În acest context, criticile prezentate de inculpat apar ca nefondate.
În ceea ce priveşte critica că actul material constând, în aceea că la data de 28.11.2019, inculpatul A. a vândut investigatorului cu suma de 1050 de RON comprimate, în fapt mâncare pentru animale, nu reprezintă o vânzare incriminată de Legea nr. 143/2000; Înalta Curte constată că instanţa de apel, analizând aceeaşi critică, a observat că actul material din data de 28.11.2019 nu a fost menţionat în mod distinct la secţiunea privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat, nici în actul de sesizare, nici în considerentele hotărârii atacate, şi că la încadrarea în drept a faptelor imputate acestuia s-a reţinut acţiunea din ziua următoare, respectiv din data de 29.11.2019, când acesta i-a vândut cu suma de 700 RON investigatorului sub acoperire autorizat 20 de comprimate cu logo-ul L., care conţin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/23.12.2019.
Referitor la solicitarea de excludere din structura infracţiunii continuate a actelor materiale reţinute în relaţia cu sursa de aprovizionare a acestuia, urmare a declaraţiei de martor date de inculpat în dosarul x/2019 al DIICOT BT Maramureş privindu-l pe numitul M., aspect invocat atât ca motiv de casare cât şi ca motiv de apel, Înalta Curte consideră şi această critică nefondată.
În acest sens, instanţa de apel a constatat în privinţa actelor materiale contestate pentru acest motiv, că, la punctul 10 din cadrul secţiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A., atât în rechizitoriu, cât şi în considerentele hotărârii primei instanţe, s-a reţinut că, în intervalul 28.04.2020 - 30.07.2020, acesta a solicitat, a cumpărat şi a deţinut în mod repetat (32 de acţiuni) de la M. droguri de risc şi de mare risc.
Or, în raport cu această critică, instanţa de apel a menţionat că în dosarul de urmărire penală se regăseşte declaraţia dată în calitate de martor de către numitul A. în data de 15.03.2019, în dosarul nr. x/2019, declaraţie prin care nu s-a făcut referire la modalitatea de comitere a faptelor şi de efectuare a tranzacţiilor ilegale de droguri de către M.. Mai mult, a observat că numitul A. a fost audiat în calitate de suspect, la data de 01.10.2018, în dosarul nr. x/2018, iar, prin ordonanţa din data de 19.11.2021, s-a dispus reunirea cauzei penale nr. 78/D/P/2018 la cauza penală nr. 152/D/P/2019, dosar în care, prin ordonanţa din data de 23.09.2019, a fost începută urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, şi de deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş cu privire la faptul că numitul A. are preocupări pe linia traficului ilicit de droguri, activitatea sa fiind comisă preponderent pe raza municipiului Baia Mare; indiciile organelor de poliţie specializate arătând faptul că activitatea ilicită consta în aceea că persoana în cauză comercializa droguri de mare risc sub formă de comprimate MDMA şi cocaină, folosind în acest sens autovehiculul său şi numărul de telefon x, prin aplicaţia WhatsApp. În plus, activităţile inculpatului A. pe linia traficului de droguri au fost relevate şi în timpul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2018, iar, prin ordonanţa din data de 28.01.2020, s-a dispus reunirea dosarului penal nr. x/2018 la dosarul nr. x/2019, în cuprinsul acesteia reţinându-se că faţă de numitul A. se efectuează activităţi de cercetare penală în dosarul nr. x/2019, în care ancheta este avansată, fiind desemnat un investigator sub acoperire, iar, în dosarul nr. x/2018, s-au avut în vedere doar o parte din activităţile trecute ale numitului A., prin intermediul numitului Ori N..
În urma situaţiei de fapt reţinută, instanţa de apel a constatat că nu poate fi primită aprecierea apelantului-inculpat A. referitoare la faptul că declaraţia sa, dată în calitate de inculpat, prin care a recunoscut propria implicare în activitatea numitului M., în raport cu care este participant, declaraţie dată anterior extinderii de acţiune penală cu privire la aceste acte materiale, ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea 143/2000, respectiv că nu se poate reţine că aceste acte materiale ar fi fost dovedite cu încălcarea dispoziţiilor art. 118 din C. proc. pen.
Cât priveşte motivul de recurs în casaţie privind excluderea din structura infracţiunii continuate a actului material din data de 20.12.2019, constând în vânzarea către investigatorul sub acoperire a cantităţii de 100 pilule MDMA respectiv 1,3 grame amfetamine, contra sumei de 150 RON ca act material de vânzare, Înalta Curte face trimitere la cele reliefate mai sus, respectiv la modalităţile alternative de realizare a elementului material al infracţiunii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, subliniind că nu prezintă relevanţă suma de bani obţinută în schimbul intermedierii acestui act de vânzare.
Înalta Curte reţine că, în ansamblul lor, motivele invocate de inculpat sunt similare criticilor susţinute de acesta în faţa instanţei de apel, care le-a analizat, în raport, cu probele administrate în cauză şi le-a apreciat, ca netemeinice.
În consecinţă, se constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, inculpatul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de motive de apel.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 434/A din data de 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în dosarul nr. x/2022.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B., C. şi D., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 434/A din data de 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B., C. şi D., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 septembrie 2023.
GGC - MM