Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Hotărârea instanţei de disciplină
1. Prin Hotărârea nr. 12J din 28 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din acelaşi act normativ.
2. Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa disciplinară a reţinut următoarele: (i) la 12 ianuarie 2022, domnul judecător figura cu 393 hotărâri neredactate în termen legal, cea mai veche fiind din 22.01.2018; (ii) la 27.01.2022, domnul judecător figura cu 391 hotărâri neredactate în termen legal, cea mai veche fiind din 22.01.2018; (iii) la data finalizării verificărilor prealabile - 25.03.2022 - domnul judecător figura cu 391 hotărâri neredactate în termen legal, cea mai veche fiind pronunţată la 22.01.2018; (iv) la data finalizării cercetării disciplinare, domnul judecător mai avea de redactat un număr de 421 hotărâri judecătoreşti, din care 53 pronunţate în anul 2018, 105 pronunţate în 2019, 49 pronunţate în anul 2020, 131 pronunţate în 2021 şi 83 pronunţate în 2022.
3. În raport cu situaţia de fapt, instanţa disciplinară a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, întrucât judecătorul a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. sub aspectul obligaţiei de redactare a hotărârilor judecătoreşti, deficienţă care nu este justificată de volumul de activitate, care deşi a fost unul considerabil, se situează în media secţiei, nu înlătură culpa magistratului. S-a reţinut că pârâtul judecător înregistrează cele mai multe restanţe la nivelul secţiei şi cu cele mai mari depăşiri ale termenului legal de redactare, în pofida faptului că, la nivelul instanţei, au fost măsuri de către conducerea secţiei pentru reducerea întârzierilor în redactare, precum excluderea de la repartizarea cauzelor în perioada ianuarie - martie 2018, repartizarea unui asistent.
4. Instanţa disciplinară a apreciat că pârâtul judecător înregistrează, în mod constant şi progresiv, întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, nu s-a mobilizat şi a avut un ritm de redactare foarte de lent, ceea ce relevă un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi de prioritizare a lucrărilor.
5. Sub aspectul laturii subiective, s-au reţinut atitudinea psihică de prevedere a rezultatelor faptelor pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, precum şi consecinţele grave produse, constând în încălcarea drepturilor procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părţi în cauzele evidenţiate, în condiţiile în care, în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă cât şi în cursul căilor de atac.
6. În consecinţă, nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. are un caracter imputabil pârâtului, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.
7. La individualizarea sancţiunii, în raport cu circumstanţele de fapt, instanţa disciplinară a avut în vedere şi cele şase sancţiuni disciplinare anterioare aplicate pârâtului judecător pentru aceeaşi abatere.
II. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de disciplină
8. Pârâtul A. a declarat recurs împotriva hotărârii menţionate la pct. I, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a doua din C. proc. civ. şi solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, numai în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată şi reindividualizarea sancţiunii aplicate.
9. Apreciază că faptele, astfel cum au fost reţinute, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, însă a fost aplicată o sancţiune disciplinară neadecvată în raport de abaterea reţinută.
10. În esenţă, recurentul-pârât susţine că, la individualizarea sancţiunii, este necesar să fie avute în vedere toate aspectele ce ţin de activitatea profesională desfăşurată în perioada analizată, precum şi faptul că sancţiunea trebuie să atingă atât scopul sancţionator, cât şi scopul coercitiv şi de remediu. În acest sens, se arată că sancţiunea aplicată este axată numai pe scopul sancţionator, având efecte atât asupra judecătorului, cât şi asupra instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, iar scopul de remediu nu poate fi atins prin îndepărtarea judecătorului din cadrul instanţei, întrucât efectele negative asupra părţilor din dosarele neredactate vor fi supradimensionate, din cauza reluării ciclului procesual.
11. În susţinere, se arată că, la secţia a II-a a Tribunalului Bucureşti, a existat o situaţie specială determinată de încărcătura mare de dosare din anii anteriori, la care se adaugă complexitatea şi diversitatea dosarelor în materia contenciosului administrativ şi fiscal, care necesită timp suplimentar pentru documentare, care a condus şi la mărirea numărului de judecători începând cu luna ianuarie 2018.
12. Existenţa unor sancţiuni disciplinare anterioare nu este singurul element care trebuie avut în vedere la aprecierea situaţiei.
13. Numărul mare de hotărâri restante nu a fost a fost cauzat de o atitudine de indiferenţă faţă de obligaţia de îndeplinire a obligaţiei de redactare a hotărârilor, ci de presiunea resimţită foarte puternic, cu efecte negative asupra randamentului profesional şi stării de sănătate, din cauza cercetărilor disciplinare repetate la intervale scurte de timp şi sancţiunile aplicate anterior.
III. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară
14. Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că, în raport cu probatoriul administrat în cauză, instanţa disciplinară întemeiat a reţinut îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, iar sancţiunea disciplinară a fost în mod corect individualizată prin raportare la situaţia de fapt.
IV. Considerentele Înaltei Curţi
15. Analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
16. Cu titlu preliminar, se constată că recurentul nu contestă situaţia de fapt şi întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare imputate, context în care este supusă controlului de legalitate şi temeinicie exercitat de Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, soluţia instanţei disciplinare cu privire la individualizarea sancţiunii aplicate domnului judecător.
Cu referire la chestiunea invocată de intimata Inspecţia Judiciară vizând inadmisibilitatea analizării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sancţiunii aplicate de instanţa disciplinară
17. Susţinerile Inspecţiei Judiciare, întemeiate pe Hotărârea CEDO din 17 ianuarie 2023, pronunţată în cauza Cotora împotriva României, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, nu are competenţa de a proceda la aplicarea unei sancţiuni disciplinare, acest atribut revenind în exclusivitate instanţei disciplinare, nu pot fi primite pentru argumentele arătate în continuare.
18. În cauza Cotora împotriva României (cererea nr. x/18), soluţionată prin Hotărârea din 17 ianuarie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ("CEDO") a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul a invocat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia"), susţinând, în esenţă, că Înalta Curte nu a efectuat o "reexaminare suficientă" pentru a remedia viciile procedurii disciplinare în care secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunţat la 31 octombrie 2016.
19. Prin hotărârea pronunţată, CEDO a constatat că nu a existat o încălcare a art. 6 par. 1 din Convenţie, pentru următoarele motive esenţiale: (i) procedura desfăşurată în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii satisface exigenţele impuse de art. 6 par. 1 din Convenţie; (ii) cu privire la "reexaminarea" de către Înalta Curte a procedurii desfăşurate în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii şi a hotărârii pronunţate de această instanţă disciplinară, "în lumina principiilor rezumate la par. 44 din hotărâre şi având în vedere circumstanţele cauzei, Înalta Curte a realizat o reexaminare de o amploare suficientă în cauza dedusă judecăţii (a se vedea, mutatis mutandis, Donev, par. 88-90)".
20. Se observă că CEDO nu a reţinut o încălcare a Convenţiei determinată de împrejurarea că Înalta Curte a apreciat, în cauza respectivă, cu privire la sancţiunea aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii.
21. Este adevărat că, în considerentele de la par. 55 al hotărârii, CEDO a afirmat că stabilirea sancţiunii disciplinare ar reprezenta o competenţă exclusivă conferită Consiliului Superior al Magistraturii în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, în virtutea rolului de garant al independenţei justiţiei prevăzut de art. 133 alin. (1) din Constituţie. Însă, aceste considerente nu au determinat CEDO să concluzioneze, prin prisma cererii cu care a fost învestit, că a existat o încălcare a art. 6 par. 1 din Convenţie. Dimpotrivă, aceste considerente este necesar să fie privite în ansamblul întregii argumentaţii în baza căreia s-a reţinut, aşa cum s-a arătat anterior, că "în lumina principiilor rezumate la par. 44 din hotărâre şi având în vedere circumstanţele cauzei, Înalta Curte a realizat o reexaminare de o amploare suficientă în caza dedusă judecăţii".
22. În ceea ce priveşte controlul exercitat de Înalta Curte cu privire la hotărârile pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-au reţinut următoarele:
a) "(...) îndeplinind exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanţă judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 par. 1 şi art. 13 din Convenţie, «recursul» din materia disciplinară a magistraţilor este o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârii secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalităţii procedurii disciplinare, cât şi al temeiniciei hotărârii" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2011);
b) "(...) Curtea a constatat că acest «recurs» nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având rolul unei instanţe de judecată) - cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia «Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie».
Curtea constată că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunţată în Cauza Ramos Nunes De Carvalho E Sa împotriva Portugaliei, paragraful 98, a considerat că garanţia organizării unei şedinţe publice, în cadrul procedurii disciplinare împotriva judecătorilor, contribuie la echitatea acesteia, în sensul art. 6 paragraful 1, prin intermediul unei proceduri cu caracter contradictoriu, la cel mai înalt nivel de transparenţă faţă de judecători şi societate, şi la acordarea tuturor garanţiilor unui proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, în cadrul controlului realizat de secţia contencios din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, în procedurile disciplinare îndreptate împotriva reclamantei, deoarece nu s-a îndeplinit garanţia de a organiza o şedinţă publică. Curtea a observat că a existat o controversă asupra faptelor şi că sancţiunile la care reclamanta risca să fie supusă aveau un caracter grav, fiind de natură să aducă prejudicii reputaţiei profesionale şi credibilităţii reclamantei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 4 martie 2014, pronunţată în Cauza Grande Stevens şi alţii împotriva Italiei, paragraful 122).
Având în vederea jurisprudenţa sa constantă, atât cea anterioară, cât şi cea ulterioară intrării în vigoare a C. proc. civ., Curtea reţine că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011). Pentru a da o forţă sporită deciziei şi fără a marca o reconsiderare a jurisprudenţei sale, Curtea, prin prezenta decizie, va constata neconstituţionalitatea oricărei alte interpretări pe care instanţa judecătorească ar putea să o atribuie art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, faţă de cea consacrată prin Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011.
Astfel, întrucât recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este singura cale de acces la o instanţă judecătorească, în materie disciplinară, a judecătorilor şi procurorilor, această cale de atac împotriva hotărârilor secţiilor CSM trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanţiile dreptului de acces la instanţă şi al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, acesta fiind şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie. În măsura în care acest "recurs", prevăzut de dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, este calificat drept calea extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, întrucât nu asigură un remediu efectiv, care să fie la dispoziţia unui magistrat sancţionat disciplinar, în faţa unei instanţe, aşa cum impun dispoziţiile art. 134 alin. (3) din Constituţie, şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, lipsa unui remediu efectiv împotriva hotărârii secţiei CSM, pronunţate în materie disciplinară, care să permită instanţei analiza încălcării drepturilor sub toate aspectele, este de natură să conducă la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanţă." (Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, par. 25, 28, 29, 30-31).
23. Pentru aceste considerente, în raport cu jurisprudenţa CEDO, astfel cum a fost interpretată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se apreciază că, în exercitarea competenţei de examinare atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei, a hotărârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, Înalta Curte are inclusiv competenţa de a examina şi de a se pronunţa cu privire la sancţiunea disciplinară aplicată de instanţa disciplinară prin hotărârea supusă "recursului" în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Cu referire la recurs
24. În analiza îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea (...) hotărârilor judecătoreşti (...), din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege", atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, în sensul celor arătate la par. 2-5 din prezenta decizie, probatoriul administrat atestă încălcarea de către judecător, în mod repetat şi pentru intervale lungi de timp, a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. sub aspectul obligaţiei de redactare a hotărârilor judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, atitudinea psihică a pârâtului fiind de prevedere a rezultatelor faptei pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, precum şi consecinţele produse prin fapta imputată, şi anume încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor, în condiţiile în care, în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în cursul căilor de atac.
25. De altfel, recurentul-pârât nu contestă reţinerea în sarcina sa, prin hotărârea atacată, a abaterii imputate, ci se rezumă la contestarea sancţiunii disciplinare aplicate.
26. Înalta Curte apreciază că susţinerile din recurs sunt fondate.
27. Referitor la individualizarea sancţiunii disciplinare, în cadrul unei analize privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: (i) prevederile respective reglementează "sancţiuni disciplinare alternative şi distincte, cu consecinţe diferite asupra raportului de serviciu în care este implicat magistratul [pornind de la cea mai uşoară sancţiune (avertismentul), continuând cu sancţiunea care produce efecte asupra indemnizaţiei de încadrare (diminuarea cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni) şi sancţiunea cu efecte asupra locului muncii (mutarea pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet), apoi sancţiunea gravă care înlătură temporar magistratul de la exercitarea atribuţiilor legale (suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni), pentru a culmina cu sancţiunea cea mai gravă, cu efecte definitive asupra raportului de serviciu (excluderea din magistratură)]"; (ii) textul "nu prevede criterii concrete pe baza cărora instanţa de disciplină, secţia Consiliului Superior al Magistraturii - sau instanţa judecătorească - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători poate dispune una dintre aceste măsuri disciplinare. Însă, stabilind că acestea se aplică judecătorilor şi procurorilor, "proporţional cu gravitatea abaterilor", în mod implicit norma face trimitere la criterii precum natura abaterii (care variază de la manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei la desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu la absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului etc.) sau conduita persoanei supuse procedurii disciplinare, sub aspectul imputabilităţii faptei, al repetitivităţii sale, al existenţei mai multor sancţiuni disciplinare etc"; (iii) "deşi legea nu prevede expres criterii în funcţie de care instanţa disciplinară să stabilească aplicarea sau refuzul aplicării uneia dintre măsurile disciplinare alternative, prin utilizarea sintagmei "proporţional cu gravitatea abaterilor", norma condiţionează aplicarea sancţiunii (care variază ca intensitate şi consecinţe juridice asupra raportului de serviciu) de întrunirea circumstanţelor care determină un anumit grad de gravitate a abaterii, circumstanţe pe care instanţa disciplinară le constată şi le consemnează în actul de aplicare a sancţiunii".
28. Sintagma "proporţional cu gravitatea abaterilor", utilizată în cuprinsul art. 100 din Legea nr. 303/2004, ca element prevăzut de legiuitor în procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare acoperă o gamă largă de circumstanţe relevante în procesul menţionat.
29. În speţă, la individualizarea sancţiunii disciplinare, în acord cu instanţa disciplinară, sunt avute în vedere amploarea şi gravitatea deficienţei constatate în situaţia analizată, imputabilitatea şi repetitivitatea conduitei neconforme, precum şi faptul că judecătorul a mai fost sancţionat anterior pentru aceeaşi abatere disciplinare, ceea ce impune aplicarea unei sancţiuni care să atingă scopul punitiv şi de remediu al regimului disciplinar.
30. Apreciind asupra existenţei unor circumstanţe relevante în procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare, este avut în vedere, cu titlu particular, faptul că, în perioada în care magistratul a înregistrat restanţele în redactare, judecătorii secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti s-au confruntat cu un volum foarte mare de cauze, caracterizate de complexitatea şi diversitatea specifice materiei contenciosului administrativ şi fiscal, a căror instrumentare a generat serioase provocări în îndeplinirea atribuţiilor corelative funcţiei. În aceste condiţii, gradul de încărcare a activităţii impune o evaluare nuanţată, în contextul în care consecinţele negative ale volumului de muncă s-au răsfrânt, în prezenta cauză, atât asupra activităţii de redactare a hotărârilor judecătoreşti, cât şi asupra vieţii personale a magistratului, complex de împrejurări care este privit ca reprezentând o circumstanţă de natură a justifica aplicarea unei sancţiuni mai puţin severe decât cea aplicată prin hotărârea atacată.
31. Astfel fiind, se reţine că deficienţa constatată în privinţa redactării hotărârilor judecătoreşti justifică şi impune recurgerea la elementele corective specifice regimului disciplinar. Pentru considerente de proporţionalitate, în circumstanţele descrise, se apreciază că scopul răspunderii disciplinare poate fi atins prin aplicarea celei de-a doua sancţiunii în ordinea severităţii, şi anume cea prevăzută de art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, constând în retrogradarea în gradul profesional de judecătorie şi, în raport cu situaţia posturilor vacante de judecător de la instanţele din raza Tribunalului Bucureşti, continuarea desfăşurării de către domnul judecător a activităţii la Judecătoria Sectorului 6.
32. Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa în parte hotărârea atacată şi, în baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, va aplica pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în retrogradarea în gradul profesional de judecătorie şi continuarea activităţii la Judecătoria Sectorului 6, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii referitoare la admiterea acţiunii disciplinare formulate de reclamanta Inspecţia Judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 12J din 28 septembrie 2022, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2022.
Casează în parte hotărârea atacată.
În baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti sancţiunea disciplinară constând în retrogradarea în gradul profesional de judecătorie şi continuarea activităţii la Judecătoria Sectorului 6, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.