Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 314 din data de 22 mai 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală l-a condamnat pe inculpatul A. la 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 65 din C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Totodată, prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul B. la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, potrivit art. 92 din C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului B. următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din C. pen., coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a dispus ca acelaşi inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Voluntari sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

A constatat că inculpatul B. a fost reţinut 24 de ore, la data 28.12.2016.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat ambii inculpaţi la plata sumei de câte 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi a dispus ca onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B., în sumă de 360 RON şi, respectiv, 400 RON, să rămână în sarcina statului.

Împotriva Sentinţei penale nr. 314 din data de 22 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A.

Prin apelul formulat, inculpatul A. a criticat soluţia instanţei de fond, atât sub aspectul nelegalităţii, cât şi sub aspectul netemeiniciei, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită nici sub aspectul elementului material al acestei infracţiuni şi nici sub aspectul reprezentării subiective a implicării sale în comiterea acesteia.

II. Prin Decizia nr. 209 din 7 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 314 din data de 22 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat A. şi pentru intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, au rămas în sarcina statului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor din apel formulate, instanţa de control judiciar a constatat că baza factuală, astfel cum a fost conturată şi obiectivată din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală şi în cea a cercetării judecătoreşti în primă instanţă nu a suferit modificări, rămânând aceeaşi şi după administrarea probelor din apel, motiv pentru care şi-a însuşit-o în integralitate, urmând a fi făcute referire punctual la situaţii cu relevanţă juridică în justificarea soluţiei pronunţate, în sensul că acţiunile subsumate infracţiunii de luare de mită imputate inculpatului A., contrar susţinerilor acestuia, se circumscriu unei fapte având conotaţie penală, săvârşită de acesta cu vinovăţie şi a cărei existenţă rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din probele administrate în cauză.

Pentru susţinerea acuzaţiei de luare de mită Înalta Curte, secţia penală a reţinut că trebuie dovedite din punct de vedere obiectiv:

- conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu banii sau foloasele: pretinderea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin; primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin; acceptarea promisiunii de bani sau foloase care nu i se cuvin, faptul că nu a respins o asemenea promisiune;

- conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu: îndeplinirea, neîndeplinirea ori a întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, realizarea unui act contrar acestor îndatoriri;

- legătura dintre banii sau foloasele necuvenite şi actul de serviciu. Banii sau produsele trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlul de echivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă şi anume pentru îndeplinirea neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unui act de serviciu. Dacă legătura lipseşte, fapta nu are caracter penal. Dacă însă scopul urmărit se realizează şi acuzatul face un act contrar îndatoririlor de serviciu, act care constituie prin el însuşi o infracţiune, cum ar fi un fals în înscrisuri, infracţiunea de luare de mită intră în concurs cu acea infracţiune (Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 3839 din 1970).

Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau foloase care nu i se cuvin ori în momentul în care nu a respins o asemenea promisiune. Este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, predarea banilor sau a foloaselor putând să aibă loc anterior sau chiar să nu se mai realizeze (Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 1032 din 1968). Orice activitate ulterioară acestui moment, de exemplu, refuzul primirii folosului promis sau restituirea acestuia, ori cercetarea celui care a dat mită pentru infracţiuni similare celei pentru care au fost primiţi banii nu are influenţă asupra existenţei luării de mită, putând constitui doar o circumstanţă atenuantă personală (ÎCCJ, Decizia penală nr. 2348 din 03 iulie 2012).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, analizând cronologia faptelor şi reevaluând probatoriul administrat prin prisma consideraţiilor teoretice mai sus expuse, dar şi prin raportare la atribuţiile specifice de serviciu ce îi reveneau inculpatului A., magistrat procuror, precum şi la activităţile desfăşurate de inculpatul B., a constatat că sub aspectul infracţiunilor de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate, probele administrate fiind neîndoielnic în sensul existenţei actelor de conduită şi a vinovăţiei celor doi inculpaţi.

În propriul demers analitic, instanţa de apel a constatat că, din coroborarea elementelor de fapt care rezultă din mijloacele de probă existente la dosar, rezultă fără dubiu următoarele aspecte stabilite cu caracter de certitudine, parte din acestea nefiind contestate de inculpatul apelant:

- inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică avea în instrumentare Dosarul nr. x/2014, în care era cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, între alte persoane, martorul denunţător din prezenta cauză - numitul C.

- inculpatul A. i-a povestit inculpatului B. că are în instrumentare acest dosar şi că urma, la data de 20 decembrie 2016, să procedeze la audierea lui C.

- în cursul zilei de 19 decembrie 2016, C. a fost contactat telefonic de către o persoană necunoscută care i-a spus că ştia că în ziua de 20 decembrie 2016 urmează să fie audiat într-un dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care i-a comunicat că ar putea să-l ajute în scopul adoptării unei soluţii favorabile, sens în care i-a propus o întâlnire în aceeaşi zi în jurul orei 19:00, acesta acceptând să se întâlnească cu persoana respectivă în zona indicată; în acest context, denunţătorul C. s-a întâlnit cu un bărbat pe care nu îl cunoştea (inculpatul B.), acesta comunicându-i că în schimbul sumei de 260.000 de euro ar putea să-l ajute în sensul celor prezentate;de asemenea, i-a dat detalii cu privire la întrebările ce urmau a-i fi adresate în ziua următoare, în cursul anchetei de către procurorul A.

- la data de 20 decembrie 2016 C. a fost audiat de procurorul A. în calitate de inculpat în Dosarul nr. x/2014, împrejurare în care i-au fost adresate şi întrebările la care s-a referit inculpatul B.

- anterior audierii, inculpatul A. îi ceruse ofiţerului de poliţie judiciară D. să participe la audiere, comunicându-i că intenţionează să creeze un moment psihologic pentru persoana audiată, prin aceea că, la un moment dat, când o să-i facă un semn, respectiv să-şi lase ochelarii pe birou, ofiţerul de poliţie judiciară să adreseze personal o întrebare lui C. şi să-i urmărească reacţia; întrebarea se referea la faptul dacă numitul C. a mers împreună cu numitul E. la sediul S.C. F. Pe parcursul audierii lui C., ofiţerul de poliţie judiciară a adresat întrebarea respectivă persoanei audiate, răspunsul fiind consemnat în declaraţia dată .

- în aceeaşi zi (20 decembrie 2016), inculpatul B. s-a întâlnit cu inculpatul A., care i-a relatat cum au decurs audierile, faptul că a existat un anumit incident în sensul că apărătorul inculpatului nu avea legitimaţia vizată la zi şi purta o ţinută nepotrivită pentru o audiere la procuror

- în seara zilei de 22 decembrie 2016, martorul C., conform înţelegerii cu inculpatul B., s-a deplasat la separeul restaurantului G. situat în incinta H., unde a lăsat o geantă tip laptop în care se afla doar un bilet olograf, în care martorul arăta faptul că nu a reuşit să facă rost de o sumă de bani atât de mare într-un termen atât de scurt, că va face demersuri pentru a avea suma respectivă până la data de 27 decembrie 2016, rugându-l, totodată, să ia legătura pentru stabilirea unei alte întâlniri, întrucât după data de 27 decembrie 2016 va fi plecat din ţară; martorul C. l-a văzut pe inculpatul B. stând la o masă lângă bar însă, conform indicaţiilor prealabile ale acestuia, nu au luat legătura, iar inculpatul B. i-a cerut martorului I. - ospătar la restaurantul G. să-l servească pe C. cu ceva de băut şi să-i transmită totodată mesajul "ne vedem în ianuarie".

- la data de 23 decembrie 2016, inculpatul B. l-a contactat telefonic pe martorul C. şi a stabilit cu acesta să aducă jumătate din suma de bani pretinsă la data de 27 decembrie 2016, la restaurantul G.

- la data de 26 decembrie 2016, inculpatul B. s-a întâlnit cu inculpatul A. şi i-a relatat că martorul C. nu a adus suma de bani pretinsă la restaurant, precum şi faptul că acesta a promis că o va remite după Crăciun, respectiv la data de 27 decembrie 2016, ocazie cu care inculpatul A. i-a cerut inculpatului B. să păstreze suma de bani la domiciliul său, întrucât va pleca din ţară începând cu data de 27 decembrie 2016 şi va reveni în luna ianuarie 2017

- la data de 27.12.2016, conform înţelegerii cu inculpatul B., numitul C. s-a deplasat la restaurantul G. unde a lăsat o geantă tip laptop, de culoare neagră, în care se afla suma de 30.000 euro, pe care martorul J. i-a adus-o inculpatului B. la solicitarea acestuia. Inculpatul a luat banii pe care i-a pus în buzunarul stâng al jachetei pe care o purta, iar geanta tip laptop a lăsat-o într-o anexă a restaurantului, moment în care au intervenit organele de urmărire penală, fiind realizat flagrantul

- ulterior acestei date, inculpatul A. a evitat discuţiile cu inculpatul B., refuzând de mai multe ori să se întâlnească cu acesta

Pornind de la aceste împrejurări şi coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, Completul de 5 judecători a reţinut, în acord cu prima instanţă şi contrar apărărilor inculpatului, că este dovedită săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de luare de mită şi de către inculpatul B. a infracţiunii de luare de mită sub forma complicităţii, în forma şi modalitatea descrise în actul de sesizare.

Contrar apărărilor apelantului A. care, în esenţă, a susţinut că nu a avut nicio implicare în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul B., din ansamblul probator administrat în cauză a reieşit, fără echivoc că, la începutul lunii decembrie 2016, având cunoştinţă despre faptul că inculpatul B. avea probleme financiare, inculpatul A. discutând cu inculpatul B., a avut iniţiativa pretinderii sumei de bani (260.000 de euro) de la martorul C., în schimbul adoptării unei soluţii de clasare în Dosarul nr. x/2014 aflat în instrumentarea sa, ca procuror, dosar în care, printre alţii, era cercetat şi martorul denunţător, astfel justificându-se toate demersurile efectuate de inculpat în acest sens şi care au constat în aceea că inculpatul A. i-a furnizat inculpatului B. anumite detalii despre cercetările care se efectuau în dosarul respectiv, despre faptul că martorul va fi audiat la data de 20 decembrie 2016, precizându-i, deopotrivă, unele dintre întrebările ce urmau a-i fi adresate lui C. cu acea ocazie, dar şi răspunsurile la acestea, tocmai pentru a-i crea şi întări convingerea martorului că suma de bani era pretinsă pentru adoptarea unei soluţii favorabile acestuia, înmânându-i, de asemenea, inculpatului B. un bilet cu nr. de telefon al martorului C. şi solicitându-i să achiziţioneze o cartelă prepay în scopul contactării acestui martor, fără a-şi declina identitatea.

Totodată, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, precum şi a conversaţiilor înregistrate în mediul ambiental, ce se coroborează cu celelalte probe administrate în dosar, inclusiv cu declaraţiile inculpatului B. şi ale martorului C., a rezultat că în toată această perioadă, inculpatul B. l-a informat permanent pe inculpatul A. despre discuţiile avute cu martorul C., despre faptul că acesta dorea să dea banii în două tranşe "avans şi lichidare", dar şi despre tot ce s-a întâmplat la data de 22 decembrie 2016, când martorul C. a lăsat la restaurant geanta în care se afla în loc de suma convenită doar un înscris olograf prin care se angaja ulterior că va plăti jumătate din sumă, respectiv 130.000 euro, la data de 27 decembrie 2016. Mai mult, inculpatul B. a mai relatat că, în acest context A. i-a cerut să păstreze la el suma de bani, întrucât pe data de 27 decembrie 2016 urma să plece din ţară şi să revină la începutul lunii ianuarie 2017, când o să îl contacteze şi conform propriilor declaraţii, inculpatul B. întâlnindu-se cu inculpatul A., fie în apropierea locuinţei acestuia din urmă, fie în apropierea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori comunicând prin telefon sau prin mesaje tip SMS, inculpatul A. instalând, în acest scop, pe telefonul inculpatului lui B. aplicaţia "x" şi activând şi opţiunea de ştergere automată a mesajelor primite.

De asemenea, din denunţul şi declaraţia lui C. a rezultat că inculpatul B. i-a furnizat anumite date care nu ar fi putut fi cunoscute decât de o persoană care a luat parte la ancheta desfăşurată în biroul magistratului-procuror, iar din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în prezenta cauză s-a demonstrat că informaţiile privind ancheta derulată în dosarul instrumentat de procurorul A. au fost furnizate inculpatului B. chiar de inculpatul A., întrucât martorii D. şi K., persoane care au participat la audierea lui C. (în calitate de ofiţer de poliţie şi, respectiv de grefier) nu aveau nicio legătură cu inculpatul B.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat aşadar că, deşi inculpatul A. a negat faptul că ar fi pretins de la martorul denunţător C. suma de 260.000 euro, prin intermediul lui B., pentru a adopta o soluţie favorabilă martorului în dosarul în care acesta era cercetat şi care se afla în instrumentarea magistratului procuror, probatoriul administrat a dovedit în afara oricărui dubiu existenţa unor elemente factuale care au demonstrat că inculpatul A. a pretins suma de 260.000 euro martorului denunţător C., pentru a dispune o soluţie favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2014 aflat în instrumentarea sa. În concret, inculpatul a întreprins următoarele acţiunile:

- i-a dat numărul de telefon al martorului denunţător şi i-a spus cum să acţioneze (să achiziţioneze o cartelă prepay, să nu-l sune de pe telefonul său;

- i-a devoalat ce întrebări îi vor fi adresate cu ocazia audierii din data de 20 decembrie 2016, dar şi răspunsurile pe care martorul denunţător trebuia să le dea cu ocazia audierii respective) relatându-i aspecte legate de incidentul referitor la faptul că avocatul ales al lui C. nu avea vizată legitimaţia la zi la audierea din data de 20 decembrie 2016,

- l-a "avertizat" pe B. să nu încalce înţelegerea avută de a păstra doar o anumită parte din banii primiţi.

Probele administrate au demonstrat dincolo de orice îndoială rezonabilă că magistratul procuror A. a fost cel care a furnizat lui B. toate aceste informaţii legate de Dosarul nr. x/2014, tocmai în scopul pretinderii sumei de 260.000 euro şi pentru a-i crea martorului denunţător convingerea că problema juridică a acestuia poate fi soluţionată în schimbul plăţii unei sume de bani.

Prin urmare, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că fapta inculpatului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, de a pretinde în cursul lunii decembrie 2016, în mod indirect, prin intermediul inculpatului B., suma de 260.000 euro de la martorul denunţător C., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în Dosarul nr. x/2014 aflat în instrumentarea magistratului procuror, cu scopul adoptării unei soluţii favorabile martorului denunţător întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat că, în cauză, s-a dovedit, în afara oricărui dubiu rezonabil, săvârşirea de către inculpatul A. a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în actul de acuzare, nerezultând niciun element care să conducă la concluzia inexistenţei infracţiunii de luare de mită în sarcina acestui inculpat ori că fapta nu ar întruni cerinţele de tipicitate.

III. Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., arătând, în esenţă, că judecata în fond s-a realizat de un complet nelegal constituit.

Cererea de recurs în casaţie a fost formulată la data de 22 aprilie 2020, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, după efectuarea procedurii de comunicare a cererii de recurs în casaţie. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

La data de 9 iunie 2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie ce formează obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a apreciat că argumentele invocate de recurentul se circumscriu cazului de casare invocat (în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente), astfel că, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., sub acest aspect recursul în casaţie a fost apreciat ca fiind admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 15 iunie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 209 din data de 7 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Totodată, cauza a fost trimisă Completului de 5 Judecători - Penal 1 - 2020, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul A., fiind fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 6 iulie 2020.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, în cuprinsul cererii formulate, recurentul inculpat a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. (în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente) şi în motivarea acestuia, s-a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile enunţate, din perspectiva judecării cauzei în fond, de către un complet nespecializat în judecarea cauzelor având ca obiect fapte de corupţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a solicitat desfiinţarea Deciziei penale nr. 209 din data de 7 octombrie 2019, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi rejudecarea apelului, iar în cadrul acestei căi ordinare de atac, să fie pusă în discuţie împrejurarea nelegalei compuneri a completului de judecată de la instanţa de fond, urmând a se constata existenţa unei nulităţi absolute, respectiv aceea reglementată de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în sensul că judecata în fond nu s-a realizat de un complet specializat în judecarea infracţiunilor de corupţie, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Susţinând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., recurentul a precizat că la data soluţionării apelului, respectiv 7 octombrie 2019, Decizia Curţii Constituţionale nr. 417/2019 nu fusese încă motivată şi publicată în Monitorul Oficial, motiv pentru care nelegala compunere a completului de judecată de la fond nu a putut fi legal invocat ca şi motiv de apel şi a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea anterior menţionată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., apreciind că această soluţie se impune întrucât, din punctul său de vedere, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită şi nici cele ale infracţiunii de evaziune fiscală.

Criticile recurentului inculpat A. sunt nefondate.

Referitor la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. (în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente), acesta vizează încălcarea unor norme de procedură şi are în vedere încălcarea normelor privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, adică atunci când este incidentă sancţiunea nulităţii absolute.

În examinarea criticilor formulate se reţine că, potrivit art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."

Astfel, în raport cu criteriul calităţii persoanei, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa naţională competentă, potrivit dispoziţiilor procesual penale române (art. 40 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.), să judece cauza de faţă, fiind, totodată, în măsură să garanteze dreptul la un proces echitabil, asigurând, astfel, respectarea exigenţelor instituite de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Totodată, se constată că în materia infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din această lege consacră obligativitatea caracterului specializat al completurilor care judecă în primă instanţă infracţiuni de corupţie .

În cauză, inculpatul A. a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte sancţiunea judecării unei cauze de un complet specializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia nespecializat este nulitatea absolută [a se vedea Deciziile 24 nr. 328 din 20 ianuarie 2004, nr. 1052 din 24 februarie 2004, nr. 1436 din 12 martie 2004, nr. 3395 din 18 iunie 2004, nr. 401 din 19 ianuarie 2005 şi nr. 32 din 5 ianuarie 2005, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală]. Prin urmare, şi viceversa, respectiv judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., ci, practic, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul de a se valorifica decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 03 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 10 octombrie 2019, a cărei incidenţă nu a putut fi reţinută în cursul judecării apelului formulat de inculpat întrucât Decizia penală nr. 209 din 7 octombrie 2019 a Completului de 5 Judecători al instanţei supreme, dată în Dosarul nr. x/2018, a fost pronunţată anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 03 iulie 2019 în Monitorul Oficial al României.

Astfel, referitor la efectele Deciziei nr. 417 din 03 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 10 octombrie 2019, invocată de recurentul inculpat în susţinerea cazului de casare menţionat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, particularizând categoriile de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora li se aplică decizia pronunţată, instanţa de contencios constituţional în decizia amintită a limitat sfera cauzelor ce intră sub incidenţa sa, în considerarea principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a identificat două categorii de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie.

Astfel, în paragraful nr. 170 s-a reţinut:" Raportat la decizia de faţă şi ţinând seama de faptul că judecata în primă instanţă a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 a fost afectată de conduita neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a produs un blocaj instituţional implicit, Curtea identifică două categorii de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie.

Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării deciziei, se aflau în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători.

Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data publicării prezentei decizii, şi anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală.

Această primă categorie de cauze are ca punct de demarcaţie Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, mai exact vizează cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior acestei hotărâri, în măsura în care nu au devenit definitive.

Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, având în vedere aprobarea anuală a numărului şi a compunerilor completurilor care judecă în primă instanţă la nivelul secţiei penale şi care, în sistemul ECRIS, au fost deschise la repartizare aleatorie pentru toate obiectele asociate materiei, inclusiv pentru cauze de corupţie, cu unanimitate, s-a aprobat funcţionarea în continuare a completurilor specializate în materia Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

De asemenea, se constată că instanţa de control constituţional, în decizia menţionată, a reţinut că practica neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a încetat odată cu adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, aşadar, înainte de sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, Decizia penală nr. 209 din 7 octombrie 2019 a Completului de 5 Judecători al instanţei supreme, dată în Dosarul nr. x/2018, a fost pronunţată anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi respectiv a publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 03 iulie 2019 în Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, Decizia nr. 417 din 03 iulie 2019 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă şi situaţiei inculpatului A. întrucât, la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, cauza în care acesta a fost condamnat nu se mai afla în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completului de 5 judecători, hotărârea rămânând definitivă la 7 octombrie 2019, prin pronunţarea Deciziei penale nr. 209 din aceeaşi dată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători.

De altfel, în paragraful 171 al deciziei menţionate, Curtea Constituţională a subliniat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000, până la data publicării deciziei, nu este atinsă.

Ca urmare, atâta timp cât instanţa de contencios constituţional, ale cărei decizii sunt aplicabile erga omnes şi produc efecte doar pentru viitor, nu a avut în vedere şi hotărârile definitive, aflate în etapa de executare, ci doar situaţia cauzelor aflate în faza apelului, aşadar nedefinitiv consolidate, pronunţarea Deciziei nr. 417 din 03 iulie 2019 a Curţii Constituţionale nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de recurs formulate, situaţia invocată de recurent neputând fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, având în vedere că judecata cauzei în prima instanţă a avut loc în faţa unui complet de judecată specializat pentru judecarea cauzelor de corupţie, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, nefiind încălcate dispoziţiile privind compunerea instanţei, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 209 din 07 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018 va fi respins ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 209 din 07 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iulie 2020.

GGC - ED