Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2015 pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. "B." a chemat în judecată pe pârâţii A.J.F.P. Dolj, C. - consilier superior în cadrul A.J.F.P. Dolj, D. - consilier în cadrul A.J.F.P. Dolj, E. - şef serviciu în cadrul A.J.F.P. Dolj, F. - şef administraţie ajunct al A.J.F.P. Dolj şi G. - director general al D.G.R.F.P. Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei în cuantum de 1.500.000 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat acesteia prin emiterea şi punerea în executare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.03.2013.
Reclamanta a depus 2 cereri adiţionale, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, dar şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Urmare a declinărilor succesive şi a regulatorului de competenţă pronunţat în de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*, fiind administrate proba cu expertiză contabilă şi interogatoriile pârâţilor funcţionari publici care au participat la întocmirea şi emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
Prin cererea din data de 23.01.2017 reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor solicitate în cauza de faţă la suma de 2.081.700,21 RON despre care a arătat că se compune din sumele de:
- 71.805 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 16.04.2013 - 08.07.2014 cu privire la sumele existente în conturile bancare ale reclamantei la data instituirii măsurilor asigurătorii, precum şi cu privire la sumele încasate ulterior în aceste conturi;
- 116.072 RON reprezentând contravaloarea salariilor nete achitate de reclamantă în perioada 16.04.2013 - 08.07.2014;
- 91.910 RON reprerezentând contravaloarea impozitului şi contribuţiilor sociale aferente salariilor achitate în perioada 16.04.2013 - 08.07.2014;
- 1.801.913 reprezentând profitul nerealizat în perioada 16.04.2013 - 08.07.2014.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 84 din 8 februarie 2017 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. "B.", în contradictoriu cu pârâţii A.J.F.P. Dolj, C. - consilier superior în cadrul A.J.F.P. Dolj, D. - consilier în cadrul A.J.F.P. Dolj, E. - şef serviciu în cadrul A.J.F.P. Dolj, F. - şef administraţie adjunct al A.J.F.P. Dolj şi G. - director general al D.G.R.F.P. Craiova, D.G.R.F.P. Craiova şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect "despăgubire", aşa cum a fost ulterior precizată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că problema de drept care a primit o dezlegare greşită din partea primei instanţe vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale din materia răspunderii civile delictuale, iar instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită şi anume, aceea că în urma emiterii şi punerii în executare a unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii, singurul prejudiciu pe care îl poate încerca un contribuabil, constă în profitul pe care acesta l-ar fi putut obţine dacă îşi desfăşura activitatea fără ca măsura asigurătorie să fie instituită.
Deşi a reţinut, în mod corect faptul că intimaţii-pârâţi au săvârşit o faptă ilicită, constând în emiterea şi punerea în executare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.03.2013, în ceea ce priveşte prejudiciul, încălcând dispoziţiile art. 1385 alin. (3) şi (4) C. civ., instanţa de fond a considerat că prin fapta ilicită săvârşită societatea nu a fost privată decât de eventualul profit pe care l-ar fi putut obţine dacă nu s-ar fi emis şi pus în executare decizia menţionată.
Cum efectul instituirii popririi asigurătorii bancare constă în imposibilitatea debitorului de a mai dispune în mod liber de lichidităţile sale, contrar celor reţinute de prima instanţă, recurenta a apreciat că emiterea şi punerea în executare a unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii poate determina acoperirea următoarelor categorii de daune:
a) pierderea efectiv suferită (damnum emergens), reprezintă valoarea, exprimată în bani, cu care s-a micşorat patrimoniul debitorului - spre exemplu, suma de bani pe care terţul poprit, în loc să o indisponibilizeze, o virează direct către organul fiscal, fără ca acesta din urmă să o restituie debitorului;
b) câştigul pe care debitorul l-ar fi putut realiza în condiţii obişnuite şi de care acesta a fost lipsit (lucrum cessans) semnifică valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul debitorului dacă nu ar fi avut loc fapta ilicită - spre exemplu, dobânda legală aferentă sumelor existente în conturile debitorului la data înfiinţării popririi asigurătorii şi cea aferentă sumelor încasate ulterior în aceste conturi.
c) cheltuielile pe care debitorul le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului - spre exemplu, sumele de bani avansate în vederea suspendării executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii;
d) pierderea şansei de a obţine un avantaj sau a evita o pagubă - spre execmplu, profitul nerealizat de debitor pe perioada instituirii măsurilor asigurătorii.
Astfel, dobânda legală penalizatoare reprezintă o componentă a prejudiciului şi este rezultatul direct, cert, inevitabil şi imediat al faptei ilicite săvârşite de intimaţii-pârâţi, neputând fi negată legătura de cauzalitate.
De asemenea, contrar celor reţinute de prima instanţă, salariile achitate de recurenta-reclamantă, contravaloarea impozitelor şi contribuţiilor sociale aferente, dar şi profitul net nerealizat în perioada 16.04.2013-8.07.2014 reprezintă o pagubă efectivă. Motivul principal ce a condus la producerea prejudiciului menţionat este blocarea accesului societăţii la orice financiare, urmare a instituirii măsurilor asigurătorii de către organul fiscal, această cauză fiind reţinută şi de către administratorul judiciar în cuprinsul raportului asupra cauzelor care au condus la starea de insolvenţă a societăţii.
4. Apărările formulate de intimaţi
Intimaţii-pârâţi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova dar şi funcţionarii publici au depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prezentul demers judiciar iniţiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. a vizat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor (instituţii şi funcţionari publici) şi repararea prejudiciului cauzat prin emiterea nelegală şi punerea în executare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.03.2013.
Prejudiciul pretins de reclamantă a fost precizat ca fiind format din dobânda legală penalizatoare pentru perioada 16.04.2013 - 08.07.2014 cu privire la sumele existente în conturile bancare ale reclamantei la data instituirii măsurilor asigurătorii, precum şi cu privire la sumele încasate ulterior în aceste conturi, contravaloarea salariilor nete achitate de reclamantă, contravaloarea impozitului şi contribuţiilor sociale aferente salariilor, precum şi profitul nerealizat în aceeaşi perioadă.
Instanţa de fond a respins acţiunea, apreciind că probele administrate conduc la concluzia inexistenţei unui raport de cauzalitate între fapta pârâţilor constând în instituirea popirii asigurătorii şi prejudiciul indicat de reclamantă ca fiind urmare a acesteia.
Fiind învestită cu recursul promovat de reclamantă şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 1349 şi următoarele C. civ., reiese că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor referitoare la existenţa unui prejudiciu, săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unei legături de cuzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul.
Analizând elementele prejudiciului pretins de reclamantă, Înalta Curte constată că probatoriul complet administrat în cauză relevă faptul că sumele din contul societăţii dar şi cele încasate ulterior nu au fost indisponibilizate efectiv, iar aceasta a plătit salarii, comisioane şi creditul bancar, transferând chiar sume către societăţi afiliate şi partenerii contractuali.
Dobânda legală penalizatoare solicitată de recurentă pentru aceste sume nu putea fi acordată, câtă vreme dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 sunt aplicabile doar raporturilor contractuale între comercianţi. De asemenea, această dobândă nu poate constitui decât un criteriu de evaluare al despăgubirii cuvenite reclamantei ca urmare al prejudiciului suferit prin lipsa profitului societăţii comerciale, care trebuie să fie determinată de instituirea măsurii asigurătorii.
Se observă, totodată, că în cauză, pentru sumele existente în conturile bancare, societatea a beneficiat de dobânda calculată de instituţia bancară, sumă care a rămas, de asemenea, în totalitate la dispoziţia societăţii.
De asemenea, contravaloarea salariilor achitate de reclamantă în perioada în care măsurile asigurătorii au produs efecte şi contravaloarea impozitului şi contribuţiilor sociale aferente acestora nu reprezintă un prejudiciu efectiv, ele fiind cheltuieli necesare desfăşurării activităţii comerciale, ce urmau a fi acoperite prin profitul obţinut.
Contrar suţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că prejudiciul solicitat a fi acoperit nu poate fi format decât din profitul pe care aceasta l-ar fi putut obţine din activitatea comercială desfăşurată şi pe care a fost împiedicată să îl obţină prin instituirea măsurii asigurătorii.
Din probele administrate a reieşit, însă, faptul că înfiinţarea popririi asigurătorii nu putea avea impactul financiar negativ pretins de reclamantă, întrucât anterior instituirii acestei măsuri societatea înregistra pierderi şi diminuări semnificative ale cifrei de afaceri, ale adaosului comercial şi ale profitului net, aceste rezultate datorându-se exclusiv deciziilor managariale.
La data comunicării măsurii asigurătorii, contul recurentei figura cu un sold negativ, pentru care nu putea încasa dobânzi, iar în perioada 2013 - 2014 reclamanta a vândut către S.C. H. S.R.L. produse în valoare de 4.700.316,29 RON, pe care anterior le achiziţionase cu valoarea de 4.690.338,46 RON, iar către S.C. I. S.R.L. produse în valoare totală de 3.552.227,09 RON, pe care anterior le achiziţionase la preţul de 3.819.876,09 RON, sub preţul de achiziţie. De asemenea, sumele de bani plătite ca salarii, invocate ca fiind parte componentă a prejudiciului, au fost încasate în cea mai mare parte de reprezentanţii societăţii, din contul asupra căruia ar fi trebuit să acţioneze poprirea.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea condiţiei vizând existenţa unei legături de cauzalitate între instituirea popirii asigurătorii şi prejudiciul material indicat de reclamantă.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. B. şi administrator special J., împotriva sentinţei nr. 84 din 8 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2020.