Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2023
asupra recursului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Secţia pentru judecători", respectiv "CSM") sub nr. x/2022, Inspecţia Judiciară a solicitat secţiei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recurentului-pârât A., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi m) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 6P din 13.10.2022, pronunţată de CSM - secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022, cu unanimitate, s-a respins acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, cu majoritate, s-a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În baza art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată a fost aplicată pârâtului A., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, sancţiunea disciplinară constând în "avertisment", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din acelaşi act normativ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că sancţiunea nu se mai execută.
În opinie minoritară, s-a apreciat că acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva recurentului-pârât A., pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, CSM - Secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut faptul că, Inspecţia Judiciară a pretins că în cadrul unor emisiuni TV, respectiv "B." - difuzată la postul de televiziune C. şi "D." - difuzată la postul de televiziune E., domnul A., la acea dată procuror în cadrul secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, a avut intervenţii telefonice, în cadrul cărora a făcut o serie de afirmaţii în legătură cu instrumentarea dosarului penal nr. x/2020, de natură a încălca obligaţia de rezervă impusă de statutul profesiei, prin comunicarea publică a unor informaţii punctuale desprinse din ancheta penală, prin prezentarea planului de anchetă, oferind justificări referitoare la nefinalizarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică privind procesul de votare, prin prezentarea propriei viziuni de audiere a unor persoane, prin trimiterile şi explicaţiile punctuale referitoare la date încărcate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, contribuind la formarea unei imagini privind săvârşirea unor fapte ilicite cu efect asupra rezultatului procesului electoral.
De asemenea, s-a învederat că procurorul A. a încălcat dispoziţiile cuprinse în Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 235 din 25.08.2014, privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media, în sensul că a oferit direct informaţii unor posturi de televiziune, ocolind căile oficiale de comunicare, stabilite prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, acesta şi-a asumat public, la 11.08.2021, modalitatea de a prezenta informaţii şi opinii legate de un dosar penal aflat în instrumentarea sa, în absenţa acordului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu nesocotirea caracterului nepublic al urmăririi penale, care permite doar în anumite condiţii furnizarea către public a unor informaţii legate de ancheta penală, aceste aspecte făcând dovada atitudinii volitive a magistratului vizat.
În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, secţia, în unanimitate, a reţinut că prin modalitatea de exprimare a pârâtului procuror, nu s-a adus atingere independenţei şi imparţialităţii justiţiei, respectiv onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, astfel încât conduita acestuia nu poate atrage răspunderea sa disciplinară din această perspectivă.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, secţia, cu majoritate, a apreciat că în speţă, s-a pus în discuţie încălcarea Ordinului nr. 235 din 25.08.2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media.
Având în vedere probatoriul administrat, secţia pentru procurori în materie disciplinară, cu majoritate, a apreciat că pârâtul procuror A. a acţionat contrar Ordinului nr. 235 din 25.08.2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media, fapta acestuia aducând atingere unuia dintre principiile care guvernează activitatea Ministerului Public, respectiv principiului controlului ierarhic, împietând asupra desfăşurării în bune condiţii a activităţii, motiv pentru care a reţinut în sarcina pârâtului săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.
La individualizarea sancţiunii aplicate pârâtului în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, secţia pentru procurori în materie disciplinară, cu majoritate, a avut în vedere împrejurările concrete în care acesta a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, gravitatea acesteia, precum şi urmările produse. S-au avut în vedere şi circumstanţele personale ale pârâtului, respectiv vechimea în magistratură de aproximativ 27 de ani şi faptul că, deşi a mai fost cercetat disciplinar nu avea aplicată nicio sancţiune disciplinară până la acel moment.
În consecinţă, secţia pentru procurori în materie disciplinară, cu majoritate, reţinând totodată caracterul gradual al sancţiunilor disciplinare, a apreciat necesitatea aplicării unei sancţiuni mai uşoare, suficientă pentru a atrage atenţia pârâtului asupra abaterii comise şi a consecinţelor faptei sale, respectiv, sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în "avertisment".
Pe de altă parte, având în vedere faptul că recurentul-pârât nu mai avea calitatea de procuror, eliberarea acestuia din funcţie, prin demisie, având loc la 01.06.2022 şi raportat la dispoziţiile art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, secţia pentru procurori în materie disciplinară a hotărât că sancţiunea aplicată nu se mai execută.
3. Recursul formulat în cauză
Împotriva Hotărârii nr. 6P din 13.10.2022 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM, pârâtul procuror a formulat recurs, prin care a solicitat respingerea acţiunii disciplinare, arătând că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată.
De asemenea, prin cererea de recurs, recurentul precizează că intervenţia sa la două posturi de televiziune a fost determinată de faptul că, se făceau afirmaţii nereale, defăimătoare şi grave, atât la persoana sa, cât şi la structura de parchet din care făcea parte, respectiv faptul că, ar tergiversa soluţionarea dosarului, că ar urmări ascunderea adevărului, acuzaţii pe care le-a considerat nefondate şi care erau de natură a crea o imagine negativă instituţiei Ministerului Public.
Mai arată că, nu a oferit jurnaliştilor date din anchetă, ci doar a explicat aspectele neconforme cu realitatea, care nu au fost înţelese de către reprezentanţii mass-media şi au fost greşit mediatizate.
Recurentul a făcut referire la art. 19 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24.08.2005, pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi la art. 41 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504 din 11.07.2002, pentru a demonstra că există în legislaţie reglementări cu privire la maniera de comunicare a magistraţilor cu mass-media, respectiv prin dreptul la replică, care este recunoscut oricărei persoane.
De asemenea, precizează că nu i-a fost adus la cunoştinţă Ordinul nr. 235 din 25.08.2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media şi că, prin Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, abaterea disciplinară ce a fost reţinută în sarcina sa nu mai există în forma din legislaţia anterioară.
4. Apărările părţilor
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este legală. Prin întâmpinare, intimata a susţinut că toate criticile recurentului sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce priveşte critica vizând neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, sub aspectul laturii subiective, intimata a arătat că în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare s-a reţinut:
"Din perspectiva laturii subiective, abaterea disciplinară poate fi comisă cu intenţie directă (magistratul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin nerespectarea dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului), sau indirectă (magistratul prevede rezultatul faptei sale, întrucât ştie că trebuie să respecte dispoziţiile ori deciziile cu caracter administrativ şi chiar dacă nu urmăreşte producerea acelui rezultat, are reprezentarea că atitudinea sa se află în dezacord cu îndatoririle de serviciu)./.../Magistratul procuror a acţionat cu intenţie directă, adoptând în mod voit o atitudine de nerespectare a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sub pretextul prezenţei sale în studioul de televiziune în calitate de persoană fizică, cu negarea greşită a calităţii de destinatar al ordinului susmenţionat, a acceptat să aducă la cunoştinţa publică aspecte strâns legate de urmărirea penală pe care a fost învestit să o efectueze."
Intimata a mai arătat, referitor la critica recurentului vizând lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta comisă şi urmarea imediată, că în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare s-a reţinut că: "Existenţa abaterii disciplinare nu este condiţionată de producerea unei urmări, însă acţiunile sau inacţiunile care intră în conţinutul laturii obiective sunt de natură a deteriora încrederea şi respectul opiniei publice faţă de statutul de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu public".
Cu privire la critica recurentului vizând pretinsa exercitare a dreptului la replică în justificarea conduitei sale, a arătat că dreptul la replică a fost circumscris dreptului la demnitate şi la propria imagine a magistratului în reglementarea conţinută de art. 19 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi a fost condiţionat de existenţa unor afirmaţii defăimătoare la adresa magistratului în cadrul unor articole de presă sau în emisiuni audiovizuale.
Referitor la critica recurentului vizând necomunicarea Ordinului nr. 235 din 25.08.2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media, a învederat că aceste argumente au fost analizate atât în procedura disciplinară la Inspecţia Judiciară, cât şi de instanţa disciplinară, in extenso.
În ceea ce priveşte critica recurentului vizând inexistenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, în noua Lege nr. 303/2022, arătă că abaterea disciplinară se regăseşte în dispoziţiile art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022, respectiv "nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea", constatându-se că aria de aplicare a acestei abateri a fost extinsă la toate dispoziţiile procurorului ierarhic superior, indiferent de natura acestora, nu doar a dispoziţiilor, deciziilor sau obligaţiilor cu caracter administrativ, dându-se eficienţă deplină principiului subordonării ierarhice. Prin urmare, norma de incriminare nu a fost abrogată, ci a fost absorbită într-o normă de incriminare mai largă, ordinul în discuţie respectând condiţia formei scrise, fără a se înţelege că sintagma "dat în scris" ar presupune o comunicare individuală a acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de recurent şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".
Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară poate fi săvârşită printr-o acţiune sau inacţiune neconformă cu îndatoririle profesionale, concretizată în conduita procurorului de a nu respecta obligaţiile de natură administrativă prevăzute în legislaţia primară sau secundară, ori în actele emise de conducerea parchetului potrivit legii.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, forma de vinovăţie ce caracterizează conduita procurorului în acest caz, este intenţia, acesta realizând că încalcă obligaţiile stabilite în sarcina sa şi urmărind înfrângerea normelor legale ce reglementează aceste sarcini.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare de răspundere legitimează angajarea răspunderii disciplinare a procurorului.
Or, din ansamblul probator al cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în acord cu opinia minoritară exprimată în cadrul secţiei, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, întrucât, prin încălcarea Ordinului nr. 235 din 25.08.2014 privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media, pârâtul procuror nu a prevăzut, nu a urmărit şi nici nu a acceptat subminarea autorităţii procurorului general, ci, dimpotrivă, tocmai protejarea imaginii Ministerului Public, prin clarificarea unor aspecte dezbătute de mass-media în cadrul celor două emisiuni televizate, respectiv prin luarea unei poziţii publice, în timp real, pentru apărarea, în ansamblu, a imaginii secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, dar şi a activităţii procurorilor din cadrul acestei structuri de parchet.
Instanţa supremă reaminteşte, în acest context, împrejurarea că, sistemul judiciar în ansamblul său îşi extrage autoritatea din încrederea societăţii, judecătorii şi procurorii trebuind să conştientizeze în permanenţă faptul că influenţează percepţia cetăţenilor cu privire la justiţie, nu doar prin actele îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci şi prin orice manifestare, atât în interiorul sistemului judiciar, cât şi în spaţiul public.
Pe de altă parte, magistraţii, ca cetăţeni, au dreptul la liberă exprimare, însă acest drept trebuie corelat cu obligaţia de rezervă şi cu cea de loialitate faţă de sistemul judiciar, în sensul de a nu-l vulnerabiliza, de a nu transmite o percepţie greşită cu privire la calitatea actului de justiţie şi la profesionalismul, moralitatea şi echilibrul celor care îl înfăptuiesc.
Altfel spus, excesul de prezenţă în spaţiul public a magistraţilor trebuie legat de conceptul de imparţialitate, care constituie esenţa sistemului judiciar, primordială din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil şi înfăptuirea justiţiei. Or, imparţialitatea magistraţilor este garantată în favoarea societăţii, prin instituirea sistemului de incompatibilităţi, interdicţii şi incapacităţi şi presupune respectarea principiului egalităţii de tratament, a obligaţiei de diligenţă (în soluţionarea cauzelor şi în prevenirea conflictelor de interese), precum şi a obligaţiei de rezervă şi discreţie - prin găsirea şi menţinerea echilibrului între drepturile cetăţeneşti ale magistraţilor şi obligaţiile acestora legate de exercitarea funcţiei.
În acest context, se cuvine a fi reiterate considerentele reţinute anterior în jurisprudenţa Completului de 5 judecători cu privire la libertatea de exprimare a magistraţilor:
"În ceea ce priveşte libertatea de exprimare, în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (6) din Constituţie şi limitările impuse de art. 10 alin. (2) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia"), în lumina jurisprudenţei CEDO (Morissens contra Belgia, Wille contra Liechtenstein, Ozpinar împotriva Turciei, Baka contra Ungariei) autorităţile naţionale trebuie să asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistraţilor), pe de o parte, şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti şi drepturile altor persoane, pe de altă parte. Magistraţii trebuie să-şi exprime opiniile într-o manieră prudentă, măsurat, deoarece obligaţia de imparţialitate de care sunt ţinuţi trebuie să satisfacă exigenţele serviciului public căruia îi asigură funcţionalitatea. Aşadar, dreptul magistratului la liberă exprimare are o limită, şi anume dreptul cetăţeanului la o justiţie independentă, echidistantă faţă de politic, echilibrată şi verticală. [...] dreptul la liberă exprimare [...] trebuie exercitat în limitele obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor tocmai în considerarea statutului lor. În caz contrar, s-ar încălca echilibrul just între dreptul fundamental al individului la respectarea libertăţii de exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 10 paragraful 2 din Convenţie. Obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor de către magistrat. Cu toate acestea, această obligaţie devine subsidiară doar atunci când democraţia este în pericol." (Decizia Completului de 5 judecători nr. 62 din 18.05.2020, pct. 15)
Din această perspectivă, Înalta Curte subliniază că, în speţă, maniera şi circumstanţele în care au avut loc intervenţiile televizate ale pârâtului procuror, determină o circumscriere a acestora echilibrului între dreptul său la liberă exprimare şi obligaţia sa de rezervă şi discreţie în exercitarea funcţiei de procuror în cadrul SIIJ.
Astfel, esenţial în tranşarea chestiunii deduse judecăţii este stabilirea împrejurării dacă nerespectarea de către domnul procuror A. a Ordinului Procurorului General, cu consecinţa înfrângerii principiului subordonării şi controlului ierarhic ce guvernează activitatea Ministerului Public, a fost sau nu a fost justificată,în sensul prevederilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, în condiţiile în care nerespectarea actului administrativ nu a fost, practic, contestată în cauză.
Or, stabilirea caracterului justificat/nejustificat al încălcării imputate recurentului, urmează a fi făcută dintr-o dublă perspectivă.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că aceeaşi faptă pretins ilicită, pusă în sarcina recurentului, a îmbrăcat în opinia Inspecţiei Judiciare, atât elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cât şi pe cele ale abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ.
Cu alte cuvinte, Inspecţia Judiciară a apreciat că intervenţiile televizate ale recurentului, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal, cu evitarea căilor legale de comunicare stabilite prin Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 235 din 25.08.2014, este de natură să încalce obligaţia de rezervă impusă de statutul profesiei, astfel încât aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale, ori prestigiului justiţiei.
Înalta Curte reaminteşte că, prin hotărârea recurată, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în unanimitate, a respins acţiunea Inspecţiei Judiciare împotriva recurentului-pârât sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, reţinând că, deoarece instituţia parchetului a fost pusă într-o lumină nefavorabilă, anterior intervenţiei domnului procuror în cele două emisiuni, întrucât subiectul dezbătut viza tocmai lăsarea în nelucrare a unui dosar cu un puternic impact mediatic, şi deci pasivitatea procurorilor în instrumentarea cauzelor, modalitatea sa de exprimare nu a fost de natură a aduce atingere independenţei şi imparţialităţii justiţiei şi nici prestigiului acesteia, astfel încât nu se circumscrie unei conduite a cărei gravitate să atragă răspunderea disciplinară a magistratului.
Or, în condiţiile în care, în cauză, aceste statuări nu au fost contestate prin exercitarea căii de atac a recursului, ele au intrat în puterea lucrului judecat, impunându-se atât instanţei de judecată, în prezenta fază procesuală, generată de recursul pârâtului procuror, a cărui situaţie nu poate fi agravată, potrivit art. 502, raportat la art. 481 din C. proc. civ., cât şi părţilor litigante, deopotrivă. În acest context, trebuie remarcată împrejurarea că aceste concluzii ar veni în contradicţie cu consecinţele abaterii disciplinare înscrise la art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, circumscrise finalmente afectării imaginii sistemului judiciar, ceea ce nu poate fi primit.
În al doilea rând, corelativ celor reţinute în precedent, trebuie subliniat faptul că, în raport cu circumstanţele şi subiectul dezbaterilor televizate care au ocazionat intervenţiile imputate, de durata limitată în timp şi impactul mediatic al acestora, tocmai o atitudine absolută de rezervă şi discreţie, concretizată într-o inacţiune, într-o neintervenţie a recurentului-pârât în timp real, ar fi fost de natură a conduce la compromiterea imaginii unităţii de parchet pe care acesta o conducea şi, finalmente, la afectarea încrederii societăţii în sistemul judiciar în ansamblul său. Cu alte cuvinte, urgenţa reclamată de contextul disputat generează justeţea demersului recurentului-procuror, prin încălcarea ordinului analizat.
În contextul celor reţinute, Înalta Curte impune părţilor concluzia potrivit căreia, nerespectarea de către recurentul-pârât-procuror A. a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 235 din 25.08.2014, a avut un caracter justificat, faţă de circumstanţele specifice, concrete şi efective ale săvârşirii faptei, ceea ce echivalează cu neîntrunirea cumulativă a condiţiilor cerute de prevederile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru reţinerea, în sarcina acestuia, a abaterii disciplinare statuate de textul legal citat, cum greşit s-a apreciat în opinia majoritară a secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM, împrejurare de natură să determine casarea hotărârii atacate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând o greşită aplicare a normei legale sus-menţionate, care a pricinuit recurentului o vătămare - constând în pronunţarea unei soluţii nefavorabile - ce nu poate fi înlăturată altfel.
În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de domnul procuror A. împotriva Hotărârii nr. 6P din 13.10.2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022, va casa, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva recurentului-pârât, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva Hotărârii nr. 6P din 13 octombrie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022.
Casează, în parte, hotărârea atacată şi rejudecând, respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca nefondată.
Menţine în rest hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023.