Asupra cererii de recurs;
Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), m) şi t) teza I din acelaşi act normativ.
2. Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 10J din 20.07.2022 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea şi, în baza art. 100 lit. d1) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a aplicat acestuia sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal" şi continuarea activităţii în cadrul Tribunalului Bihor pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), m) şi t) teza I din acelaşi act normativ, reţinându-se că în raport cu probele administrate s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor menţionate, pentru considerentele sintetizate în continuare.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a reţinut că aprecierile domnului judecător A. făcute în şedinţa publică din 07.02.2022, în toate cele opt dosare aflate pe rol, cu privire la legalitatea măsurilor administrative dispuse de doamna judecător B., în calitate de preşedinte de secţie, au fost de natură a induce, în rândul justiţiabililor, ideea că aceasta nu îşi îndeplineşte în mod legal atribuţiile specifice funcţiei de conducere, afectând percepţia publică asupra sistemului de justiţie, ca serviciu public.
În concret, s-a reţinut că în cadrul şedinţei de judecată din 7.02.2022 domnul judecător A. a expus, în mod public, critici cu privire la modul de aplicare de către conducerea instanţei a dispoziţiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, sugerând nelegalitatea măsurilor dispuse de conducerea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Oradea.
Instanţa disciplinară a reţinut că modul în care domnul judecător a procedat a depăşit limitele impuse de administrarea actului de justiţie în cauzele ce îi reveneau spre soluţionare, în condiţiile în care legalitatea măsurilor administrative adoptate de către conducerea secţiei nu putea fi pusă în discuţie în acel cadru procesual. În măsura în care domnul judecător A. ar fi apreciat că măsurile adoptate de conducerea secţiei nu erau legale, avea posibilitatea de a le contesta, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.
Ca urmare, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a reţinut că atitudinea şi comportamentul pârâtului judecător A. expuse în şedinţa de judecată din 7.02.2022 au afectat grav prestigiul funcţiei de magistrat şi al justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege, fiind de natură a induce justiţiabililor ideea unor disfuncţionalităţi majore în activitatea Curţii de Apel Oradea din perspectiva îndeplinirii atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia judecătorului pârât în săvârşirea faptelor, sub forma intenţiei indirecte, a fost dovedită şi a rezultat din modul în care acesta a înţeles să se manifeste şi să expună propriile nemulţumiri faţă de modul în care au fost luate deciziile la nivelul instanţei în care îşi desfăşoară activitatea.
Toate acestea au condus la concluzia că atitudinea psihică a judecătorului pârât faţă de acţiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, iar urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare a constat în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de judecător, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a reţinut că, urmare a repartizării domnului judecător C. în cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Oradea începând cu 07.02.2022, completul P1CAF din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a rămas fără titular, determinând luarea măsurilor necesare pentru asigurarea permanenţei şedinţei de judecată din aceeaşi zi.
În aceste condiţii, doamna judecător B., în calitate de preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a întocmit procesul-verbal din 04.02.2022 prin care s-a constatat situaţia de absenţă a membrului completului P1 CAF şi, în aplicarea art. 110 alin. (8), art. 110 alin. (4) şi (6) din Regulamentul de organizare interioară a instanţelor judecătoreşti şi a Deciziei nr. 6/2016 a Preşedintelui Curţii de Apel Oradea, a desemnat participarea în şedinţa de judecată din data de 7.02.2021 a judecătorului de pe prima poziţie din planificarea de permanenţă, respectiv domnul judecător A..
Faţă de această situaţie de fapt, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a constatat că deşi domnul judecător A. a fost informat încă din 4.02.2022 despre măsura administrativă de înlocuire a titularului completului de judecată P1CAF, în şedinţa de judecată din 07.02.2022 acesta a amânat pentru termenul din 21.02.2022 cele opt dosare înscrise pe lista de şedinţă "în vederea efectuării demersurilor vizând propunerea şi adoptarea măsurilor organizatorice privind modul de gestionare a dosarelor aflate pe rolul completului PI CAF".
În acest context, instanţa disciplinară a reţinut, cu majoritate, că modalitatea în care judecătorul pârât a administrat actul de justiţie în cauzele în care a asigurat permanenţa în şedinţa din 07.02.2022 conturează nesocotirea nejustificată a obligaţiilor cu caracter administrativ prevăzute art. 110 alin. (8) şi de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, ceea ce se circumscrie, sub aspectul laturii obiective, abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 republicată.
Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că probele administrate relevă o atitudine asumată a pârâtului judecător A. de nerespectare în mod nejustificat a obligaţiilor cu caracter administrativ dispuse la nivelul Curţii de Apel Oradea, care a avut ca urmare imediată afectarea relaţiilor sociale ocrotite prin dispoziţiile legale care reglementează relaţiile magistraţilor în colectivele din care fac parte şi prin cele care reglementează obligaţiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii la instanţe şi parchete.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a reţinut că probele administrate în cauză au relevat că domnul judecător A., asigurând la data de 7.02.2022 permanenţa completului de judecată P1CAF şi fiind astfel învestit cu soluţionarea celor 8 cauze aflate pe lista de şedinţă, a procedat, cu depăşirea limitelor învestirii, la efectuarea unei analize care viza legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse prin procesul-verbal din data de 4.02.2022 de către preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal ca urmare a adoptării Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 4/3.02.2022 şi nu a judecat niciuna din cauze, nu a întocmit acte de procedură corespunzătoare etapei cercetării judecătoreşti, nu a dat cuvântul părţilor prezente, dispunând în toate dosarele amânarea judecăţii în scopul "efectuării demersurilor vizând propunerea şi adoptarea măsurilor organizatorice privind modul de gestionare a dosarelor aflate pe rolul acestui complet", atitudine ce se circumscrie, sub aspectul laturii obiective, abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 republicată, constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă.
Astfel, s-a reţinut că prin modalitatea în care a administrat actul de justiţie în şedinţa de judecată de la 07.02.2023, participând doar formal la aceasta, judecătorul pârât a adus o vătămare gravă drepturilor şi intereselor legale ale participanţilor la procedurile judiciare, neexistând vreo justificare legală concretă pentru atitudinea pe care acesta a înţeles să o adopte în exercitarea funcţiei de judecător.
Ca urmare, instanţa disciplinară a reţinut că judecătorul pârât a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză atunci când nu a dispus nicio măsură în scopul judecării dosarelor, ci a dispus amânarea pentru un motiv neprevăzut de lege, urmărind, cu ştiinţă, să manipuleze legea în alt scop, respectiv acela de a-şi crea o situaţie personală favorabilă din perspectiva volumului de muncă, fiind dovedită existenţa vinovăţiei, sub forma relei credinţe, în săvârşirea faptei.
3. Recursul formulat în cauză
Împotriva hotărârii anterior arătate a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a formulat recurs recurentul A., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, cu consecinţa anulării acţiunii disciplinare exercitate prin Rezoluţia nr. 1005/27.05.2022 sau, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii disciplinare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arătă că în mod eronat a fost respinsă nulitatea acţiunii disciplinare ca urmare a încălcării termenului de 45 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004, republicată, pentru efectuarea verificărilor prealabile, întrucât data finalizării acestora este, aşa cum se arată şi în opinia minoritară a Hotărârii 10J/20.07.2022, data la care rezoluţia de începere a cercetării disciplinare a fost avizată de către inspectorul şef, respectiv 30.03.2022, şi nu data la care aceasta fost redactată.
De asemenea, apreciază că în mod greşit a fost respinsă nulitatea acţiunii disciplinare în raport cu desemnarea unui al doilea inspector judiciar, pentru că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, şi consideră că desemnarea doamnei inspector D. pentru instrumentarea cauzei este netemeinică, nemotivată şi nelegală.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul apreciază că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre cele trei pretinse abateri disciplinare reţinute în sarcina sa.
În esenţă, recurentul arată că în şedinţa de judecată din 07.02.2022 conduita sa a fost generată de preocuparea de a evita incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. în privinţa hotărârilor judecătoreşti, iar raportarea la aceste dispoziţii reprezintă "cheia" juridică de soluţionare a speţei, pentru că în raport cu aceste prevederi nu au fost întrunite elementele constitutive ale nici uneia din cele trei pretinse abateri disciplinare reţinute.
Referitor la greşita reţinere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul arată că în hotărârea recurată nu s-a făcut o analiză distinctă şi succesivă a elementelor ce compun latura obiectivă (elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate dintre acestea). Totodată, arată că nu există nici o analiză privind legătura de cauzalitate dintre între fapta comisă şi rezultatul produs.
Învederează că este greşită reţinerea că a fost realizat elementul material, iar interpretarea eronată se datorează faptului că s-a făcut abstracţie de conţinutul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., raportat la care avea o obligaţie legală, consacrată printr-o normă imperativă.
Deşi raportarea la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. a fost principala apărare, expusă în întâmpinarea formulată, prin hotărârea recurată nu s-a analizat această apărare, încălcându-se astfel prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004, republicată.
Subliniază că folosirea termenilor "nelegal", "eronat", "greşit", ca de altfel întregul raţionament logico-juridic pe care l-a expus în şedinţa de judecată din 7.02.2022, reprezintă îndeplinirea obligaţiei legale ce îi incumba ca judecător de caz, respectiv evitarea incidenţei motivului de casare derivând din teza finală a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
În concret, îndeplinirea acestei obligaţii legale a însemnat să constate că, raportat la starea de fapt existentă, compunerea completului PI CAF "a fost schimbată, cu încălcarea legii" şi, pentru a evita incidenţa motivului de casare de ordine publică privind nelegala compunere a completului la termenul de judecată din 7.02.2022, a luat măsura amânării cauzelor pentru cel mai scurt termen de judecată existent pe complet (un termen de 2 săptămâni).
Învederează faptul că judecătorul trebuie să vegheze asupra unei posibile erori, a unei fisuri în planul legalităţii, ce s-ar putea strecura în planul administrativ cu ocazia dispunerii schimbării componenţei completului de judecată, context în care este inevitabilă relevarea caracterului nelegal al unei astfel de măsuri.
A se acredita teza că judecătorul care constată în plan judiciar că procesul-verbal întocmit în planul administrativ, şi materializat în schimbarea componenţei completului este întocmit "cu încălcarea legii", blamează justiţia şi aduce atingere prestigiului justiţiei, ar însemna că însăşi legiuitorul a adus o atingere prestigiului justiţiei prin legiferarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ.. Mai mult de atât, ar însemna ca aceste prevederile din C. proc. civ. să nu mai aibă niciodată vreun câmp de aplicare în practică întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere prestigiului justiţiei. Consideră că astfel de teze nu pot fi acceptate întrucât premisa de la care a pornit legiuitorul în edictarea textului de lege în discuţie reprezintă posibilitatea existenţei unei erori umane, de înţeles, intervenite în mod excepţional în planul administrativ cu privire la schimbarea componenţei unui complet de judecată.
Arată că tot ce s-a petrecut în planul administrativ-organizatoric în contextul trecerii domnului judecător C. la altă secţie a reprezentat o stare de fapt pe care a luat-o ca atare şi că în mod greşit s-a reţinut în hotărâre că ar expus critici cu privire la această stare de fapt sau că ar fi blamat persoanele sau organele ce exercită funcţii de conducere la nivelul instanţei cu privire la acest aspect. Consideră că conţinutul încheierilor de şedinţă din 7.02.2022 dovedeşte tocmai contrariul celor reţinute prin hotărârea recurată şi că nu a criticat hotărârea de colegiu.
Relevant din perspectiva raţionamentului logico-juridic pe care l-a expus în cadrul activităţii de judecată din şedinţa din 7.02.2022 a fost elementul de fapt că la data şedinţei domnul judecător C. nu mai avea calitatea de titular al completului PI CAF, ceea ce însemna că nu mai exista o situaţie de "absenţă" în sensul prevederilor art. 110 alin. (8) din ROM aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375 din 2015, întrucât această noţiune a "absenţei" este explicitată prin alin. (9) al aceluiaşi text de lege care se referă la "absenţă a membrilor completului de judecată". Consideră că nu a făcut altceva decât să constate nelegalitatea compunerii completului de judecată, derivând din nelegalitatea procesului-verbal din 4.02.2022 întocmit de către preşedintele de secţie de la Curtea de Apel Oradea. Amânarea judecării cauzelor pentru cel mai scurt termen existent pe complet (de 2 săptămâni) a dispus-o tocmai pentru surmontarea acestui incident procedural, raportat la particularitatea situaţiei de fapt, care a implicat în planul activităţii judiciare o chestiune de judecată (cea a nelegalităţii compunerii completului de judecată) fiind singura chestiune de care a fost preocupat în şedinţa de judecată din 7.02.2022.
Ca urmare, apreciază, contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, că nu este realizat elementul material al abaterii disciplinare supuse analizei.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, arătă că greşit s-a reţinut că au fost întrunite elementele constitutive ale acesteia întrucât abaterea vizează planul administrativ al lucrurilor, care în speţă a fost depăşit prin intrarea în sala de judecată şi conducerea şedinţei de judecată din 7.02.2022 a completului P1CAF, toate aspectele imputate desfăşurându-se, de fapt, în planul activităţii judiciare şi nu al celei administrative.
În consecinţă, în speţă nu este realizat elementul material al acestei abateri disciplinare, care vizează nerespectarea unor "obligaţii cu caracter administrativ" şi nicidecum aspecte circumscrise activităţii judiciare a judecătorului, nefiind realizată nici urmarea imediată, care poate avea loc doar în planul administrativ al lucrurilor. Mai mult, nu poate fi reţinută nici vreo vinovăţie a sa, nefiind realizat nici elementul subiectiv (latura subiectivă) a abaterii disciplinare.
Apreciază că, în concret, nu poate fi identificată vreo nerespectare a vreunei obligaţii cu caracter administrativ în raport de hotărârile de colegiu sau de dispoziţiile din ROIIJ indicate în hotărârea recurată, întrucât acestea fie nu consacră vreo obligaţie care să-i incumbe, fie consacră obligaţii care au fost respectate.
Astfel, art. 5 alin. (2) lit. b) din ROIIJ este o normă juridică cu caracter general, care nu instituie o vreo obligaţie administrativă concretă, de natură a antrena răspunderea în caz de nerespectare, Hotărârea Colegiului de conducere nr. 4/03.02.2022 vizează transferul judecătorului C. în altă secţie, fără a stabili vreo obligaţie în sarcina sa, iar Hotărârea Colegiului de conducere nr. 40/2021 privind aprobarea planificării de permanenţă pentru primul semestru al anului 2022, cât şi Decizia nr. 6/2016 a Preşedintelui Curţii de Apel Oradea, au fost respectate, neexistând un refuz de a participa la şedinţa de judecată din data de 7.02.2022. De altfel, obligaţia cu caracter administrativ instituită de art. 110 alin. (8) din ROIIJ se referă la participarea judecătorilor din lista de permanenţă la şedinţa de judecată, obligaţie pe care respectat-o.
Arată că nu poate fi acceptată ideea că obligaţiile cu caracter administrativ vizate de textul art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 impun o anumită conduită a judecătorului în planul activităţii judiciare, întrucât o atare teză ar contravine principiului independenţei judecătorului, context în care aspectele reţinute în segmentul în discuţie din hotărârea recurată constituie o depăşire a atribuţiilor conferite de către lege, atât secţiei, cât şi intimatei, întrucât cenzurarea raţionamentului logico-juridic al judecătorului este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti de control judiciar, în situaţia exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, susţine că prin hotărârea recurată s-a omis a se analiza un element component al laturii obiective a abaterii disciplinare în discuţie, respectiv legătura de cauzalitate, ceea ce determină, ca, sub acest aspect, hotărârea recurată să fie dată cu încălcarea prevederilor art. 50 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul formulează, în esenţă, critici cu privire la: (i) lipsa încălcării vreunei norme juridice; (ii) lipsa vreunei vătămări a justiţiabililor; (iii) nerealizarea laturii subiective a abaterii disciplinare; (iv) omisiunea analizei legăturii de cauzalitate, ca element constitutiv al abaterii disciplinare în discuţie.
Astfel, arată că nu a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 237 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, a respectat prevederile alin. (2) pct. 1 ale acestui articol care impun judecătorului "rezolvarea excepţiilor ce se invocă ori pe care le poate invoca din oficiu", acesta fiind, de fapt, actul de procedură întocmit în cadrul şedinţei.
Ca urmare, consideră că nu şi-a depăşit limitele învestirii, aşa cum se reţine în hotărârea recurată, ci doar şi-a îndeplinit obligaţia legală de a constata nelegalitatea compunerii completului de judecată, context în care nu se poate reţine nici că participarea sa în şedinţă a fost formală, tocmai pentru că a dispus, în urma unui raţionament logico-juridic circumscris activităţii de judecată, măsurile concrete ce se impuneau a fi luate cu prioritate.
De asemenea, susţine că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 241 C. proc. civ., întrucât tocmai maniera legală în care a acţionat a condus la evitarea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ.
Apreciază că vătămarea adusă părţilor, care caracterizează abaterea disciplinară în discuţie, nu poate fi doar ipotetică, ci trebuie să fie concretă şi dovedită, iar în speţă nu a existat şi nu s-a probat nicio vătămare în condiţiile în care în şedinţa de judecată din 7.02.2022 niciuna din cauze nu era în stare de judecată, ci în stare de amânare, aspect dovedit de evoluţia ulterioară a cauzelor, atestată de fişa fiecărui dosar.
Concluzionează recurentul că, atât timp cât nu este realizat elementul material al abaterii disciplinare şi nici urmarea imediată, este exclusă teza reţinerii unei rele credinţe în exercitarea funcţiei precum şi orice legătură de cauzalitate între acestea, care, de altfel, nici nu a fost analizată prin hotărârea recurată.
4. Apărările părţilor
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor formulate se arată, în esenţă, că a fost respectat termenul de 45 zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, pentru finalizarea verificărilor prealabile, iar referatul de desemnare a unui nou inspector judiciar din 14.02.2022 a fost justificat de gradul de complexitate în ansamblu a lucrării, menţinut pe întregul parcurs ai cercetării disciplinare.
În privinţa motivului de recurs privind neanalizarea apărării formulate în faţa CSM referitoare la faptul că în şedinţa din 7.02.2022, judecătorul a avut în vedere preocuparea de a evita incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., arată că în conţinutul criticilor aduse nu sunt identificate aspecte care să conducă la răsturnarea situaţiei reţinute de instanţa disciplinară cu referire la cronologia evenimentelor din perioada 1.02 - 8.02.2022 şi nici nu este expusă, în concret, vreo încălcare a legii.
În ceea ce priveşte criticile privind greşita reţinere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii de la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, se arată că în conţinutul încheierilor pronunţate în dosarele cu termen de judecată la 7.02.2022 s-a efectuat o analiză a legalităţii măsurii administrative dispuse de preşedintele de secţie prin procesul-verbal de înlocuire din 4.02.2022, ca urmare a adoptării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 4 din 3.02.2022 a Curţii de Apel Oradea, prin folosirea termenilor de "nelegal", "eronat", "greşit" sugerându-se nelegalitatea măsurilor adoptate de conducerea secţiei.
Prin urmare, contrar celor susţinute, atitudinea recurentului a reprezentat, în egală măsură, atât o manifestare contrară demnităţii funcţiei, cât şi o manifestare de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei.
Cu privire la criticile privind greşita reţinere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii de la art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, arată că de la data adoptării hotărârii Colegiului de conducere recurentul judecător avea obligaţia să îndeplinească atribuţiile profesionale ce rezultau din actul administrativ emis în conformitate cu legea, aşa încât participarea la şedinţele de judecată nu putea fi una formală, ci era necesar ca în dosare să fie luate măsuri concrete de soluţionare a cauzelor.
Contrar celor susţinute, prin raportare la considerentele încheierilor de şedinţă, amânarea dispusă în cauzele de şedinţă din 7.02.2022, reprezintă în realitate un refuz, fie şi temporar, de soluţionare a cauzelor ce i-au fost repartizate cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente în cauză.
Referitor la criticile privind greşita reţinere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii de la art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, arată că în şedinţa publică din 07.02.2022, recurentul judecător nu a întocmit acte de procedură în vederea realizării scopului şi conţinutului cercetării procesului prevăzute de art. 237 din C. proc. civ.. Din conţinutul încheierilor întocmite în dosarele aflate pe rolul completului a cărui permanenţă a asigurat-o rezultă cu claritate că judecătorul recurent nu a acordat cuvântul părţilor prezente, ci, cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, a procedat exclusiv la a "constata nelegalitatea măsurii administrative" dispuse de preşedintele secţiei.
Mai mult, prin modalitatea de exercitare a atribuţiilor profesionale, acesta nu a respectat dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor cu asigurarea celerităţii, prevăzut de art. 241 din C. proc. civ., dispunând amânarea cauzelor pentru un termen ulterior, fără a analiza în mod efectiv dacă cele 8 cauze sunt în stare de judecată sau necesită amânare, după caz.
În sfârşit, contrar celor susţinute de recurent, atât prin acţiunea disciplinară promovată de Inspecţia Judiciară, cât şi prin Hotărârea nr. 10J din 20.07.2022 pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară au fost analizate integral elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, fiind expuse pe larg situaţia de fapt şi probele care au conturat reţinerea acestora.
Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările învederate de către intimata Inspecţia Judiciară prin întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Cu titlu preliminar, faţă de faptul că recurentul şi-a subsumat criticile din recurs unor motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunţate în materie disciplinară, aşa încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va soluţiona calea de atac prin verificarea, atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor invocate de recurent, astfel cum a statuat Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în M. Of. nr. 634/20.07.2018.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la motivul de nulitate absolută a acţiunii disciplinare pentru nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, aspectele semnalate în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători "sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură".
În cauză, sesizarea formulată de preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Oradea, cu privire la afirmaţiile şi măsurile dispuse în şedinţa publică din 7.02.2022 de către domnul judecător A., a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători la 11.02.2022, iar pentru verificarea aspectelor sesizate a fost stabilit, în condiţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, un termen de 45 zile.
Verificările prealabile au fost finalizate la 28.03.2022, iar prin Rezoluţia nr. 531 din 28.03.2022 s-a dispus începerea cercetării disciplinare sub aspectul săvârşirii de către domnul judecător A. a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. m) şi lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.
Susţinerea recurentului, în sensul că cercetarea respectării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile, trebuie efectuată prin raportare inclusiv la data confirmării rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare de către inspectorul şef, respectiv data de 30.03.2022, nu poate fi primită întrucât, ca regulă generală, dispoziţiile legale care instituie termene imperative, de decădere, trebuie interpretate în mod restrictiv.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezultă că termenul de 45 de zile a fost stabilit de legiuitor strict pentru efectuarea verificărilor prealabile, activitate care, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ, se exercită doar de către inspectorii judiciari. Ca urmare, este evident că orice altă activitate ce nu este desfăşurată de către inspectorii judiciari, cum este cea de avizare a rezoluţiilor, excede perioadei de efectuare a verificărilor prealabile.
Per a contrario, acceptarea ideii că rezoluţiile emise de către inspectorii judiciari în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (4) şi (5), trebuie confirmate/infirmate de inspectorul şef înăuntrul termenului de 45 de zile, ar conduce, în fapt, la reducerea acestui termen cu perioada necesară respectivei operaţiuni, ceea ce nu poate fi permis. Mai mult, având în vedere că legea nu stabileşte un termen pentru confirmarea/infirmarea acestor rezoluţii, într-o asemenea situaţie, durata efectivă a termenului în care trebuie efectuate verificările prealabile ar deveni impredictibilă şi ar putea varia de la un caz la altul, ceea ce, de asemenea, ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor imperative referitoare la durata termenului.
Ca urmare, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că activitate de confirmare/infirmare a rezoluţiilor emise de către inspectorii judiciari la finalizarea verificărilor prealabile nu poate, în nicio situaţie, să afecteze termenul de 45 de zile, context în care constată că, prin raportare la data sesizării -11.02.2022 şi data finalizării verificărilor prealabile - 28.03.2022, termenul de efectuare a verificărilor prealabile a fost respectat. De asemenea, confirmarea rezoluţiei, intervenită imediat, la data de 30.03.2022, s-a realizat într-un termen apreciat de instanţa supremă ca fiind rezonabil.
Cu privire la motivul de nulitate absolută a acţiunii disciplinare pentru încălcarea art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi a dispoziţiilor art. 6 din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, prin desemnarea în cauză a doamnei inspector judiciar D., Înalta Curte reţine că Lucrarea nr. 22-531 a fost repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar E. (extras ECRIS IJ - sesiunea 1 de repartizare din 11.02.2022-dosar).
La 28.02.2022, faţă de complexitatea aspectelor semnalate în cuprinsul sesizării, doamna inspector judiciar E. a solicitat desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, fiind întrunite condiţiile art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.
Referatul astfel întocmit a fost avizat de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători, iar la 2.03.2022 a fost aprobat de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare . În consecinţă, a fost desemnat aleatoriu cel de-al doilea inspector judiciar, respectiv doamna inspector judiciar F. (extras ECRIS IJ - sesiunea 1 de repartizare din 2 martie 2022 - dosar).
Ca urmare a încetării, la 8.04.2022, a mandatului de inspector judiciar al doamnei judecător E. (adresă dosar), la 14.04.2022 inspectorul judiciar F. a solicitat desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, referatul fiind aprobat de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare . Astfel, a fost desemnat aleatoriu cel de-al doilea inspector judiciar, respectiv doamna inspector judiciar D. (extras ECRIS Inspecţia Judiciară - sesiunea 4 de repartizare din 14 aprilie 2022 - dosar).
Raportat la criticile invocate în recurs se observă, în primul rând, că recurentul nu arată în ce constă vătămarea produsă prin modificarea gradului de complexitate şi instrumentarea lucrării de către o echipă de inspectori judiciari, iar nu de către un singur inspector judiciar.
Susţinerea că, la data întocmirii referatului din 14.04.2022, nu mai era îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, întrucât motivul invocat, respectiv "complexitatea aspectelor semnalate în cuprinsul sesizării", nu mai reprezenta un motiv temeinic atât timp cât era deja dispusă începerea cercetării disciplinare, acreditează, de fapt, ideea că etapa cercetării disciplinare este mai puţin complexă decât etapa verificărilor prealabile, ceea ce este un nonsens. Dimpotrivă, menţinerea gradului de complexitate atribuit unei lucrări de inspecţie şi în etapa cercetării disciplinare este nu doar logică, ci şi dezirabilă, date fiind implicaţiile acestei etape cu privire la cariera judecătorilor cercetaţi.
În acest sens, în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi (Decizia nr. 130 din 12.04.2021 a Completului de 5 judecători), s-a constatat că "desemnarea unui al doilea inspector judiciar este o măsură benefică magistratului cercetat disciplinar, în condiţiile în care examinarea condiţiilor de exercitare a acţiunii disciplinare nu este realizată în mod unilateral, ci de către două persoane. O atare apreciere este susţinută prin analogia cu faptul că, în apel şi în recurs numărul judecătorilor care intră în compunerea completului este mai mare decât în cazul completului care soluţionează cauza în primă instanţă".
Altfel spus, operează prezumţia potrivit căreia, a supune o chestiune analizei mai multor persoane creşte şansele pentru obţinerea unei aprecieri mai solide.
Faţă de aspectele expuse anterior, se poate concluziona că desemnarea în cauză a doamnei inspector judiciar D. s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
I. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 24/2012, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".
Sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară presupune încălcarea standardelor de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, care prevăd că judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate, coroborate cu dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevăd că magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă, ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia.
Pentru existenţa elementului material al laturii obiective a acestei abateri disciplinare trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: să existe o manifestare/manifestări ale magistratului de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei; acestea să fie săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului. Urmarea imediată a abaterii disciplinare constă în afectarea prestigiului justiţiei şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării nu doar a imaginii publice a judecătorului în cauză, ci a întregii justiţii, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept. Între manifestările ce formează elementul material al acestei abateri disciplinare şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, care trebuie dovedită şi trebuie să fie neîndoielnică.
În raport de consideraţiile teoretice prezentate mai sus, Înalta Curte reţine că, pentru a constata existenţa laturii obiective a acestei abateri disciplinare, trebuie să se poată reţine că recurentul-pârât, în exercitarea funcţiei sau în afara exercitării acesteia, a încălcat standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în care trăieşte sau că s-a implicat în activităţi ce prejudiciază reputaţia instanţelor sau a sistemului judiciar în ansamblu său.
Faţă de situaţia de fapt expusă mai sus, se reţine că ceea ce i se impută recurentului-pârât este împrejurarea că, în cadrul şedinţei de judecată din 7.02.2022, când a fost desemnat să asigure permanenţa completului P1CAF, acesta a expus critici cu privire la modul de aplicare de către preşedintele secţiei de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Oradea a dispoziţiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
Înalta Curte reţine că, simpla folosire a termenilor "nelegal", "eronat" şi "greşit", în cuprinsul considerentelor celor opt încheieri de şedinţă din 07.02.2022, subsumată expunerii unui raţionament logico-juridic pentru a justifica măsura amânării judecăţii, din perspectiva unor argumente de fapt şi de drept ce pot fi circumscrise unei verificări a legalităţii constituirii completului de judecată, nu poate conduce, per se, la concluzia că în acest mod a fost afectată percepţia publică asupra sistemului de justiţie.
Aceşti termeni sunt utilizaţi frecvent, atât în normele procedurale şi regulamentare care jalonează modul de desfăşurare a activităţii judiciare, cât şi în hotărârile instanţelor de control judiciar învestite cu verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti atacate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, fără ca încrederea în actul de justiţie sau prestigiul justiţiei să fie în vreun fel diminuate.
Aşadar, nu se poate susţine că manifestările reţinute de instanţa disciplinară ca fiind atitudini nedemne ale recurentului-pârât sunt de natură a crea în ochii unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală şi profesională a acestuia sau a sistemului judiciar în ansamblu şi nici că au un potenţial de afectare a prestigiului funcţiei de magistrat, cât timp sunt circumscrise îndeplinirii obligaţiei de verificare a legalităţii constituirii completului de judecată.
Deşi afirmaţiile recurentului pot fi de natură a pune la îndoială modul în care preşedintele de secţie îşi îndeplineşte atribuţiile specifice acestei funcţii, aşa cum se reţine în hotărârea instanţei disciplinare, şi, totodată, ar putea fi percepute ca o manifestare ce se circumscrie unor aprecieri cu privire la profesionalismul acestuia, aspectele ar fi putut fi analizate doar prin raportare la elementele constitutive ale unei alte abateri disciplinare, care însă nu a constituit obiect al verificărilor prealabile şi, implicit, al acţiunii disciplinare.
Ca urmare, în raport de considerentele arătate anterior, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.
II. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".
Pentru existenţa acestei abateri disciplinare este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina judecătorului o obligaţie cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanţei şi să existe, totodată, o nerespectare a acestei obligaţii din partea judecătorului; sub aspectul laturii subiective trebuie îndeplinită cerinţa ca, nerespectarea acestei obligaţii sa aibă caracter nejustificat.
În speţă, instanţa disciplinară a reţinut că recurentul-pârât, procedând la amânarea tuturor cauzelor de pe lista de şedinţă din 7.02.2022 a completului P1CAF (în cadrul căruia fusese desemnat sa participe ca judecător de permanenţă), în vederea efectuării demersurilor vizând propunerea de adoptare a măsurilor organizatorice privind modul de gestionare a dosarelor aflate pe rolul completului, nu a respectat dispoziţiile art. 110 alin. (8) şi art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 şi Hotărârile Colegiului de conducere al instanţei nr. 4/2022 şi nr. 40/2021.
Transpunând aspectele teoretice redate anterior la această situaţie de fapt, Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 4/03.02.2022, prin care s-a aprobat trecerea domnului judecător C. în cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Oradea începând cu 7.02.2022, nu s-a stabilit, în concret, vreo obligaţie cu caracter administrativ care să incumbe domnului judecător A..
De asemenea, în ceea priveşte Hotărârea Colegiului de conducere nr. 40/2021, prin care s-a aprobat planificarea de permanenţă în cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea pentru primul semestru al anului 2022, văzând şi dispoziţiile art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care prevăd că "în caz de absenţă, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanenţă", Înalta Curte reţine că probele administrate nu susţin teza potrivit căreia domnul judecător A. nu şi-a respectat obligaţia de a asigura permanenţa completului P1CAF în data de 7.02.2022.
Astfel, instanţa disciplinară a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, pe motiv că, deşi recurentul-pârât a participat la şedinţa de judecată, acesta şi-a îndeplinit doar formal obligaţia de a asigura permanenţa completului P1CAF în data de 7.02.2022 întrucât, nu a dispus niciun fel de măsură procesuală în cauzele deduse judecăţii, folosind cadrul procesual stabilit anterior pentru a contesta măsurile administrative dispuse de conducerea Curţii de Apel Oradea.
Înalta Curte, deşi acceptă teza potrivit căreia obligaţia administrativă de a asigura permanenţa unui complet de judecată se consideră pe deplin îndeplinită doar dacă judecătorul aflat într-o atare situaţie îşi exercită efectiv funcţia judiciară, constată că, în contextul în care, anterior, s-a reţinut că modalitatea în care recurentul-pârât a procedat în cadrul şedinţei de judecată nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu se mai poate aprecia că funcţia judiciară nu a fost efectiv exercitată.
Altfel spus, atât timp cât s-a reţinut anterior că afirmaţiile făcute de recurentul pârât în cadrul şedinţei de judecată din 7.02.2022 se pot circumscrise îndeplinirii obligaţiei de verificare a legalităţii constituirii completului de judecată, nu mai poate subzista premisa îndeplinirii formale a atribuţiilor judiciare, privită ca o modalitate de concretizare a refuzului de a-şi îndeplini obligaţia administrativă de înlocuire a unui membru al completului de judecată.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, avute de asemenea în vedere de către instanţa disciplinară la pronunţarea hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că acestea au un caracter general şi nu pot fi circumscrise, în concret, unor obligaţii cu caracter administrativ care nu ar fi fost respectate, în mod nejustificat, de către recurentul-pârât.
În consecinţă, reţinându-se că modalitatea în care recurentul-pârât a acţionat în data de 7.02.2022, nu poate fi circumscrisă condiţiilor cerute de lege pentru incidenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, sub aspectul laturii obiective, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte elemente constitutive ale acestei abateri, o asemenea analiză fiind de prisos în acest context.
III. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată:
Potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".
În speţă, în sarcina recurentului-pârât s-a reţinut săvârşirea acestei abateri disciplinare în varianta exercitării funcţiei cu rea-credinţă, concretizată în faptul că, învestit fiind cu soluţionarea celor opt cauze din şedinţa de judecată din 7.02.2022, a procedat, cu depăşirea limitelor învestirii, la efectuarea unei analize care viza legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de către preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, prin procesul-verbal din 04.02.2022, făcând, în motivarea încheierilor de şedinţă din respectivele dosare, aprecieri şi constatări cu privire la o chestiune administrativă care excedează dispoziţiilor procesuale prevăzute de art. 237-244 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 991din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, există rea-credinţă atunci când judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unor persoane.
Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Completului de 5 judecători, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor. Ca urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă), nu poate găsi o justificare.
Altfel spus, se poate reţine existenţa acestei abateri doar în situaţia în care există o vădită contradicţie între dispoziţiile legale aplicabile în materie şi măsurile procesuale dispuse în cauza respectivă.
Sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acţionează cu rea-credinţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări.
Prin urmare, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţile implicate în proces.
Se impune, astfel, concluzia că verificarea existenţei elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare trebuie să urmărească identificarea, în concret, a dispoziţiilor de drept material sau procesual aplicabile într-o anumită cauză, a modului în care aceste dispoziţii au fost aplicate de către judecător şi, corelativ, atât a vătămării interesele părţilor, cât şi a existenţei intenţiei sau a acceptării posibilităţii producerii vătămării.
Prin urmare, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.
Or, aşa cum s-a reţinut anterior, amânarea judecăţii dispusă în toate cele 8 cauze înscrise pe lista de şedinţă a completului P1CAF a fost circumscrisă îndeplinirii obligaţiei de verificare a legalităţii constituirii completului de judecată, ca expresie a rolului activ al judecătorului.
În acest context, modul în care recurentul judecător a înţeles să analizeze legalitatea unei măsuri administrative dispuse de preşedintele de secţie prin procesul-verbal din 4.02.2022 şi să aprecieze asupra existenţei unor motive de amânare a judecăţii în cauzele ce i-au revenit spre soluţionare, reprezintă modul în care magistratul a făcut aplicarea dispoziţiilor procedurale incidente, ca parte a raţionamentului logico-juridic, atribut esenţial al activităţii de judecată propriu-zise.
Înalta Curte reaminteşte împrejurarea că, excedează contenciosului disciplinar realizarea unei verificări a raţionamentului logico-juridic al magistratului în privinţa modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente cauzei, legalitatea şi temeinicia acestora putând forma obiectul verificării numai în cadrul căilor de atac reglementate de lege.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior, constituie abatere disciplinară doar încălcarea normelor de drept procesual de o gravitate deosebită şi care produce o vătămare importantă a drepturilor şi intereselor părţilor.
Instanţa disciplinară a reţinut că, prin amânarea judecăţii în toate cele 8 cauze înscrise pe lista de şedinţă a completului P1CAF, recurentul-pârât a încălcat dispoziţiile art. 237 C. proc. civ., prin aceea că nu a dispus nicio măsură în scopul judecării cauzelor, acceptând vătămarea intereselor legitime ale părţilor, constând în tergiversarea procesului.
Înalta Curte notează că, pentru a se putea antrena răspunderea disciplinară, atât norma procesuală încălcată, cât şi vătămarea produsă părţilor, trebuie să fie concrete şi nu doar generice.
Altfel spus, pentru se a putea verifica dacă sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ar fi trebuit să fie individualizată norma procesuală încălcată în fiecare din dosarele care au avut termen de judecată la data de 7.02.2022, prin raportare la măsurile ce se impuneau a fi luate în fiecare caz în parte, precum şi vătămarea concretă produsă părţilor litigante, în fiecare situaţie.
Deşi s-a reţinut de către instanţa disciplinară faptul că, vătămarea produsă părţilor a constat în tergiversarea cauzelor, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a dovedit nicio încălcare a drepturilor procesuale ale persoanelor implicate, cu atât mai mult cu cât, amânarea judecăţii s-a dispus prin acordarea unui termen scurt; de asemenea, niciunul dintre dosarele aflate pe lista de şedinţă nu se afla în stare de judecată, iar ulterior acestei şedinţe, toate dosarele au fost repartizate ciclic altor completuri de judecată. De altfel, în Dosarul nr. x/2021, domnul judecător A. a formulat şi o cerere de abţinere, care oricum ar fi determinat amânarea judecăţii.
Ca urmare, Înalta Curte constată că circumstanţele cauzei relevă lipsa indiciilor în sensul că recurentul-pârât ar fi dispus amânarea judecăţii în dosarele aflate pe rolul completului P1CAF, la 7.02.2022, cu intenţia de a încălca legea, pentru a decide astfel în mod voit, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părţile implicate.
Având în vedere cele prezentate anterior, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare a pârâtului A., pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de dl. judecător A., împotriva Hotărârii nr. 10J din 20 iulie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva acestuia, sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), m) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva Hotărârii nr. 10J din 20 iulie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2022.
Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), m) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023.
GGC - NN