Restituirea în natură a unui teren afectat de lucrări de utilitate publică. Imposibilitatea folosirii bunului. Atingere adusă dreptului de proprietate. Acţiune în despăgubiri
Cuprins pe materii: Drept civil. Bunuri. Proprietatea privată
Index alfabetic: restituire în natură
- imobil
- lucrări de utilitate publică
- expropriere de fapt
Constituţie, art. 44
C.civ., art. 555
Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., art. 1
Existenta unor lucrări de utilitate publică (stradă şi parcare publică) pe terenul asupra căruia reclamantul a fost pus în posesie, în temeiul dispoziţiei de retrocedare în natură, impune acestuia o limitare a exercitării atributelor esenţiale ale dreptului de proprietate, precum posesia şi folosinţa, care, în lipsa declanşării procedurii de expropriere prevăzute de lege, reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate privată.
În această situaţie, dreptul la dezdăunare îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeana arătând în jurisprudenţa sa că, în ipoteza în care un bun este afectat de utilitate publică, statul are obligaţia de a expropria imobilul, prin acordarea unei despăgubiri proprietarului său.
Astfel fiind, din perspectiva dispoziţiilor art.44 alin.(3) din Constituţia României, ale art. 555 C.civ. și a jurisprudenței Curții Europene conturate în materia apărării dreptului de proprietate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, proprietarul imobilului este îndreptăţit la acordarea unei juste despăgubiri, ca mijloc de reparaţie pentru privarea suferită.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 992 din 25 mai 2023
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă la 5.01.2021, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Deva, prin primar, să se constate exproprierea în fapt, fără titlu, a terenului în suprafață de 771 mp, situat în municipiul Deva, având nr. cadastral 63916, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 528.906 lei, fără TVA, cu titlu de despăgubiri, la care să se adauge dobânda legală aferentă, calculată începând cu data introducerii acțiunii, până la plata efectivă a despăgubirilor, precum și la plata oricăror altor sume datorate cu titlu de impozit pe venit.
În drept, au invocat prevederile Legii nr.255/2010, art.1 alin.2 şi art.562 alin.3 C.civ., art.5 alin.2 și 3 C.proc.civ. şi art.44 din Constituția României.
2. Hotărârea Tribunalului Hunedoara
Prin sentința nr.1182 din 28.09.2021, Tribunalul Hunedoara – Secţia I civilă a respins cererea precizată, formulată de reclamanţii A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Deva, prin primar.
3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia
Prin decizia nr.1801 din 5.10.2022, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A., B. şi C. împotriva sentinţei nr.1182/2021 pronunţate de Tribunalul Hunedoara – Secţia I civilă. A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, obligându-l pe pârâtul Municipiul Deva, prin primar, la plata sumei de 528.906 lei, fără TVA, cu titlu de despăgubiri, precum şi la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data introducerii acţiunii, până la plata efectivă a despăgubirilor. A respins cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata oricăror altor sume datorate cu titlu de impozit pe venit, aferent despăgubirilor acordate. L-a obligat pe pârâtul Municipiul Deva, prin primar, la plata sumei de 4.500 lei în favoarea reclamantului C., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în etapa procesuală a fondului.
4. Recursul
Împotriva deciziei nr.1801/2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Deva, prin primar.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., recurentul a susţinut că modalitatea arbitrară de interpretare a normelor legale de către instanţa de apel a condus la o motivare necorespunzătoare și la pronunţarea unei decizii eronate, fiindu-i prejudiciată poziția procesuală raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la apărările formulate.
A afirmat recurentul că instanța de apel a reținut în mod greșit că a fost încălcat dreptul fundamental reglementat prin art.44 din Constituție, prin punerea în posesie a intimaţilor asupra unui teren afectat de lucrări de utilitate publică, care este inclus în patrimoniul bunurilor publice al municipiului Deva şi nu poate fi folosit. A arătat că procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 771 mp a fost emis în baza sentinţei nr.322/2005 a Tribunalului Deva, rămasă definitivă prin decizia nr.1216/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a stabilit, în favoarea intimaţilor, măsuri reparatorii prin echivalent.
Recurentul a susţinut că intimații au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin sentința nr.322/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1216/A/2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, fiind admisă contestația formulată împotriva dispoziției de primar nr.954/2004 prin care, faţă de imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 880 mp, expropriat prin Decretul nr.175/1985, s-au stabilit în favoarea lor măsuri reparatorii în echivalent, potrivit formei aplicabile la data respectivă a actului normativ incident.
A arătat, de asemenea, că s-a conformat dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti menţionate şi a apreciat că nu se pune problema unei exproprieri în fapt, întrucât intimații nu au fost deposedați de terenul în suprafață de 771 mp, fiind proprietari pe o parte din stradă şi pe parcare, în baza decretului de expropriere, lucrările de amenajare fiind realizate cu mult timp înainte de pronunțarea sentinței nr.322/2005 a Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă în dosarul nr. x/2004.
Recurentul a învederat că instanța de apel a evocat în mod greșit jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, deși prin dispoziția de primar nr.954/2004 s-a reținut imposibilitatea retrocedării în natură, prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a dispus obligarea sa la restituirea în natură a suprafeței de teren de 771 mp, care, fiind situată în intravilanul municipiului Deva, este afectată de lucrări de utilitate publică (stradă şi parcare, amenajate anterior anului 1990).
Recurentul a susţinut că nu s-a ținut cont de această împrejurare atunci când s-a dispus restituirea în natură a imobilului, această măsură putând fi instituită pe vechiul amplasament doar în cazul imobilelor libere, iar nu a celor ocupate de construcții ori grevate de alte sarcini.
5. Apărările formulate
Prin întâmpinare, intimaţii A., B. și C. au solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Criticile invocate în recurs vizează greşita interpretare şi aplicare de către curtea de apel a dispoziţiilor art.44 din Constituţia României, din perspectiva cărora a fost examinat apelul intimaţilor, precum şi eronata referire a instanţei la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a se ţine seama că, deși prin dispoziția de primar nr.954/2004 s-a reținut imposibilitatea retrocedării în natură a suprafeței de teren de 771 mp, prin sentința nr.322/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1216/A/2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, dispoziţia a fost anulată, iar recurentul a fost obligat la restituirea în natură a acestui imobil, afectat de lucrări de utilitate publică.
Motivele de recurs nu sunt fondate.
Înalta Curte constată că, prin sentința nr.322/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1216/A/2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, a fost anulată dispoziţia nr.954/2004 a Primarului Municipiului Deva (prin care se stabiliseră, în favoarea intimaţilor, măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafaţă de 880 mp şi pentru care formulaseră notificare în baza Legii nr.10/2001), s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 771 mp, iar pentru diferenţa de 109 mp s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, la valoarea de 351.605 lei/mp, prin titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea intimaţilor.
Ca urmare a pronunţării hotărârilor judecătoreşti menţionate, a fost emisă, de către Primarul Municipiului Deva, dispoziţia nr.598/2006, precum şi procesul-verbal de punere în posesie aferent, nr.3482 din 04.08.2008, măsurile stabilite prin aceste înscrisuri dovedindu-se ineficiente faţă de situaţia juridică a imobilului, care era ocupat, anterior retrocedării, de lucrări de utilitate publică (stradă şi parcare publică).
În raport de circumstanţele particulare ale cauzei şi de faptul că, prin cererea de chemare în judecată intimaţii au reclamat o expropriere în fapt, în lipsa unei drepte şi prealabile despăgubiri – instituţie juridică în legătură cu care s-a reţinut în mod corect că este o creaţie jurisprudenţială care nu beneficiază de o reglementare specifică în dreptul intern – instanţa de apel, în baza rolului activ reglementat de art.22 C.proc.civ. şi pentru a asigura intimaţilor dreptul de acces la o instanţă, conform art.5 şi 6 C.proc.civ. şi art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Drepturilor Fundamentale, a examinat cauza din perspectiva dispoziţiilor art.44 din Constituţia României (invocate ca temei de drept al acţiunii civile), art.555 Cod civil şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, conturate în materia apărării dreptului de proprietate, în raport de prevederile art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie.
Contrar susţinerilor recurentului, controlul de legalitate şi temeinicie al sentinţei s-a realizat în mod corespunzător de către instanţa de apel, care a examinat dacă tribunalul a respectat dispoziţiile legale din dreptul intern şi din cel comunitar, ce reglementează dreptul de proprietate şi limitele exercitării acestuia, concluzionând corect că nu sunt incidente dispoziţiile legilor nr.33/1994 şi nr.255/2010, întrucât sunt întrunite elementele unei exproprieri de fapt a terenului intimaţilor, rezultate din atingerea adusă substanţei dreptului lor de proprietate, prin imposibilitatea folosirii bunului din cauza afectării de lucrări de utilitate publică, fără dispunerea unei exproprieri legale şi în lipsa
indemnizaţiei aferente.
Raportat la pretenţia concretă dedusă judecăţii și la încadrarea juridică efectuată în baza rolului activ, instanţa de apel a reținut că intimaţii sunt îndreptăţiți la obţinerea unei juste despăgubiri, în condiţiile în care dreptul lor de proprietate a fost încălcat prin punerea în posesie cu un teren afectat de utilitate publică, inclus în patrimoniul municipiului Deva.
Această constatare este corectă de vreme ce regimul juridic al terenului asupra căruia poartă litigiul contravine dispoziţiilor art.44 alin.2 şi 3 din Constituţia României şi art.1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie, ocuparea terenului de lucrările de utilitate publică, în lipsa declanşării procedurii de expropriere prevăzute de lege, reprezentând o ingerinţă în dreptul de proprietate privată, prin împiedicarea intimaţilor să exercite atributele esenţiale ale acestui drept, precum posesia şi folosinţa.
Dimpotrivă, pentru a fi considerată compatibilă cu art.1 din Primul Protocol la Convenţie, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios european a stabilit că ingerința asupra dreptului de proprietate privată, trebuie să îndeplinească anumite criterii, anume să respecte principiul legalității și să urmărească un obiectiv legitim prin mijloace proporționale cu obiectivul urmărit (Beyeler împotriva Italiei).
Însă, raportul de proporționalitate între interesul general pentru asigurarea căilor publice de acces şi interesul particular, prin respectarea dreptului de proprietate privată în plenitudinea prerogativelor sale, poate fi reţinut numai în condiţiile acordării unei despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit de intimaţi în urma restrângerilor aduse drepturilor lor, remediu care este în acord atât cu normele Codului civil, cu cele ale legii fundamentale, cât şi cu jurisprudenţa instanței de contencios european în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art.1 din Primul Protocol la Convenţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, în ipoteza absenței unei exproprieri formale, este obligatoriu să se privească dincolo de aparențe și să se cerceteze realitățile situației reclamate (Hotărârea Sporrong și Lonnroth contra Suediei).
În acest mod a procedat şi curtea de apel în cauza de faţă, constatând, pe baza probatoriului administrat, că, deşi intimaţilor li s-a restituit în natură suprafaţa de teren de 771 mp, pentru care plătesc impozit, aceştia se află în imposibilitatea de a folosi terenul din cauza faptului că este ocupat de lucrări de utilitate publică.
Reţinând apărările formulate de intimaţi în etapele procesuale anterioare, curtea a constatat că suprafaţa de teren în discuţie aparţine domeniului public al municipiului Deva, iar între părţi au avut loc, la un moment dat, negocieri cu privire la o eventuală achiziţionare a imobilului de către unitatea teritorial administrativă pentru suma de 528.906 lei, ce a fost stabilită în urma întocmirii unui raport de evaluare la solicitarea recurentului.
Cum această ofertă de cumpărare nu s-a concretizat prin încheierea unui contract care să conducă la transferul dreptului de proprietate de la intimaţi către recurent, iar dreptul de folosinţă este afectat, în esenţa sa, prin imposibilitatea utilizării imobilului din cauza unor lucrări de utilitate publică, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza reţinută de instanţa de apel cu privire la exproprierea în fapt, care s-a realizat în mod efectiv, prin transformarea ireversibilă a imobilului într-un bun de utilitate publică, destinat traficului auto şi pietonal din municipiul Deva, fără plata unei despăgubiri corespunzătoare intimaţilor.
Dreptul la dezdăunare, în această situaţie, îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeana arătând în jurisprudenţa sa că, în ipoteza în care un bun este afectat de utilitate publică, statul are obligaţia de a expropria bunul, prin acordarea unei despăgubiri proprietarului său. În caz contrar, ar însemna ca statul să îşi atingă anumite obiective de politică socială pe seama unei persoane private, ceea ce nu este acceptabil, întrucât costurile de politică socială trebuie suportate de întreaga colectivitate, nu doar de
o anume persoană (cauza Bugajny şi alţii contra Poloniei).
Similar, Înalta Curte reţine că, în ipoteza în care s-ar fi urmat procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, transferul dreptului de proprietate nu ar fi operat cu titlu gratuit în favoarea expropriatorului (municipiul Deva), în sarcina acestuia născându-se obligația de plată a unei despăgubiri care să reflecte pierderea dreptului de folosinţă al intimaţilor asupra bunului.
În acest context este corectă constatarea instanţei de apel cu privire la faptul că, în vederea respectării dispoziţiilor art.44 alin.3 din Constituţia României se impune acordarea către intimaţi a unor despăgubiri, ca mijloc de reparaţie pentru privarea de proprietatea imobilului în litigiu.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia supusă analizei a fost pronunţată de instanţa de apel cu respectarea normelor materiale incidente în cauză, în baza art.496 alin.1 C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Deva, prin primar, împotriva acesteia.