Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 26 mai 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, creditorii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu debitorul Tribunalul Bucureşti şi cu terţul poprit Curtea de Apel Bucureşti, au solicitat instanţei să dispună validarea popririi înfiinţate în dosarul de executare nr. 2168/SS/2022 şi amendarea terţului poprit.
II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti:
Prin sentinţa nr. 11492 din 4 decembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că dispoziţiile de ordine publică reglementate în art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 790 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanţa competentă pentru a soluţiona cererea de validare a popririi este doar instanţa de executare, iar criteriile pentru determinare instanţei de executare au fost stabilite de către legiuitor în art. 651 C. proc. civ.
III. Hotărârea Judecătoriei Răcari:
Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari a pronunţat sentinţa nr. 379 din 6 martie 2024, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a arătat că în cauză îşi găseşte aplicabilitatea Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut că încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa de executare a fost deja determinată ca fiind Judecătoria Sector 3 Bucureşti (care s-a pronunţat asupra cererii de încuviinţare a executării silite), orice critică sub aspectul unei eventuale necompetenţe a instanţei care a încuviinţat executarea putând fi făcută exclusiv în cadrul contestaţiei la executare, în ipoteza în care se formulează un astfel de motiv de contestaţie.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de validare a popririi înfiinţată de Biroul Executorilor Judecătoreşti H. în dosarul de executare nr. 2168/2022, cerere formulată de creditorii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu debitorul Tribunalul Bucureşti şi cu terţul poprit Curtea de Apel Bucureşti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 561/08.03.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4676/12.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Cererea de validare a popririi este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."
Totodată, art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ defineşte instanţa de executare astfel: "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului, prin încheierea din 2 septembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a încuviinţat executarea silită a debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti în dosarul de executare silită al Biroului Executorilor Judecătoreşti H., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 561/08.03.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4676/12.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).
Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).
Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).
Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, aplicabile în litigiul pendinte, rezultă că instanţa care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a devenit instanţa de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze cererea de validare poprire formulată de creditorii A., B., C., D., E., F. şi G..
În ceea ce priveşte reţinerea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, în considerarea caracterului facultativ al competenţei prevăzute de aceste dispoziţii legale, alegerea unei alte instanţe deopotrivă competente se putea face cu ocazia stabilirii instanţei de executare. Se reţine, totodată, că prevederile art. 127 C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanţă din oficiu prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe, excepţia de necompetenţă teritorială în acest caz fiind una de ordine privată.
Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de validare a proprii deduse judecăţii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2024.