Ședințe de judecată: Iunie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 445/2024

Decizia nr. 445

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 24R din 04 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă a anulat cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 45 din 04 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în cadrul aceluiaşi dosar pentru lipsa semnăturii contestatorului.

Prin decizia civilă nr. 143R din 18 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia nulităţii cererii de revizuire şi a anulat ca nemotivată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 24R/04.02.2021 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2021/a1.

Prin decizia nr. 836 din 02 noiembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, recursul formulat.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 noiembrie 2022, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 18.11.2022.

Prin decizia nr. 111R din 10 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti –Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia netimbrării şi a anulat contestaţia în anulare formulată.

La data de 27 martie 2023, contestatorul A. a formulat cerere de privind îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 111R din 10 februarie 2023.

Prin decizia civilă nr. 469R din 19 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 111R din 10 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs recurentul-contestator A..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 20 iunie 2023, şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs transmisă prin poştă electronică la data de 26 martie 2023, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-contestator a făcut o prezentare a litigiului, susţinând că probele, cererile şi demersurile sale au fost ignorate de către instanţe.

A arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiţie, precum şi că a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate care nu au fost luate în seamă de către instanţe.

Totodată, a arătat că achită taxa judiciară de timbru, dar că se impune a se avea în vedere că s-a conformat acestei solicitări şi până acum, însă excepţia de neconstituţionalitate invocată sub acest aspect a fost ignorată, deşi recurentul a reclamat o discriminare a acestuia şi o inegalitate a părţilor în ceea ce priveşte obligaţia de achitare a taxelor de timbru, în condiţiile în care B. este scutită de la plata acestora.

Recurentul-contestator a solicitat pronunţarea asupra celor 11 excepţii de neconstituţionalitate pe care susţine că le-a invocat şi sesizarea Curţii Constituţionale. A subliniat că insistă în suspendarea judecării cauzei până ce instanţa de contencios constituţional va soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

3. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac, precum şi faptul că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON, aferentă soluţionării recursului.

Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în data de 08 decembrie 2023, respectiv 11 decembrie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepţiile procesuale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Cu privire la excepţia netimbrării, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiaşi articol statuează în sensul că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta şi de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din data de 22 iunie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-revizuent obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii de recurs. De asemenea, prin aceeaşi rezoluţie, recurentului i s-a adus la cunoştinţă faptul că, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, are posibilitatea formulării cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 33 şi 42 din O.U.G. nr. 80/2013.

Obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentului, prin adresa emisă la data de 05 iulie 2023 şi depusă la cutia poştală, în lipsa destinatarului, la 07 iulie 2023, potrivit menţiunilor efectuate de către factorul poştal în cuprinsul procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa, recurentul a formulat cerere de reexaminare, care a fost, însă, respinsă, prin încheierea din 03 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în dosarul asociat, iar încheierea definitivă i-a fost comunicată recurentului în data de 25 octombrie 2023, potrivit procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.

Întrucât recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancţiunea anulării acestuia.

II. 2. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului

Potrivit art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."

Art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând ca mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

În speţă, calea de atac are ca obiect decizia civilă nr. 111R din 10 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost anulată, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva deciziei nr. 836 din 02 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul formulat de contestatorul A..

Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, respectiv decizia civilă nr. 836 din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este o hotărâre definitivă, pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs.

Prin urmare, cum hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de recurs, rezultă că decizia recurată, pronunţată în contestaţie în anulare, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., decizia pronunţată de curtea de apel cu privire la recursul declarat de recurentul A. fiind definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere aceste excepţii, precum şi efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 111R din data de 10 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.