Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba – secţia I Civilă, la data de 21.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., şi C., au chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând obligarea pârâţilor la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei în care au avut calitatea de procuror (A.: în perioada 01.01.1999 - zi, B.: în perioada 11.05.2011 - zi şi C.: în perioada 05.07.2010 - zi) şi la plata sumei aferente; obligarea pârâţilor la plata sumelor datorate cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de la care dreptul era datorat şi până la plata efectivă.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, art. 146, 147, 166 alin. (4) din 278 alin. (2) Codul muncii, H.G. nr. 250/1992, H.C.S.M. 325/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1877/2023 din 22 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Alba – secţia I Civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că, în prezent, reclamanţii au calitate de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, motiv pentru care nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) Cod procedură civilă.
A mai adăugat instanţa că nici dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ.. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanţei de judecată, or în cauză calitatea de pârât o au Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care nu fac parte din categoria instanţelor de judecată, dispoziţiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.
S-a concluzionat că stabilirea competenţei teritoriale se determină în raport cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care în cauză, potrivit adreselor indicate în acţiunea dedusă judecăţii, se situează în judeţul Mureş.
2. Prin sentinţa civilă nr. 1618 din 15 noiembrie 2023, Tribunalul Mureş – secţia Civilă a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei, precum şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În pronunţarea acestei sentinţe, s-a reţinut că, în cauză, în raport cu data introducerii acţiunii, 21.12.2022, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 127 alin. (1) în forma modificată şi completată a acestui articol prin Legea nr. 310/2018.
Totodată, s-a mai constatat faptul că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în calitate de procurori în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş.
Potrivit instanţei, calitatea de procurori a reclamanţilor la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, respectiv Tribunalul Mureş, determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa teritorială exclusivă, respectiv art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., mai ales că unul dintre pârâţi este Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.
În final, s-a arătat că revine competenţa de soluţionare a cauzei uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu instanţa de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii, respectiv Tribunalul Alba, instanţă sesizată de către reclamanţi.
3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 11 decembrie 2023.
Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş – secţia Civilă, pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de muncă privind solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu suplimentar/an, aferent perioadei în care au avut calitatea de procuror şi la plata sumei datorate, cu aplicarea actualizării şi a dobânzilor legale penalizatoare începând cu data la care dreptul era datorat şi până la plata efectivă.
Se constată că reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, şi nu în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş, cum din eroare s-a reţinut în conţinutul sentinţei civile nr. 1618 din 15 noiembrie 2023, pronunţate Tribunalul Mureş – secţia Civilă, iar acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în vigoare la data promovării acţiunii.
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".
Referitor la prevederile art. 127 din C. proc. civ., invocate de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant şi când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.
Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(31) din O.G. nr. 43/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie este o structură cu personalitate juridică, ce îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei, fiind înfiinţată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi având sediul în municipiul Bucureşti.
Prin urmare, organizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în structură centrală şi servicii teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcţiona pe lângă alte instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauză, în care reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul unui serviciu teritorial.
De asemenea, Tribunalul Mureş nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (21) prin raportare la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ.
Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării, şi revine instanţei de la domiciliul sau locul de muncă al reclamanţilor.
În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.