Şedinţa publică din data de 5 martie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 01.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., specialist IT la Tribunalul Mehedinţi în perioada 01.03.2004 - 01.05.2017, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
A) obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze, cu includerea majorării de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (respectiv o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON), pentru perioada 01.08.2016-23.01.2017, perioadă care a fost luată în considerare la momentul efectuării plăţilor către colegii reclamantei din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale;
B) obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze reclamanta, cu includerea creşterilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007 — VRS 405 RON, pentru perioada 01.01.2008-08.04.2015, perioadă care a fost luată în considerare la momentul efectuării plăţilor către familia ocupaţională Justiţie;
- în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze reclamanta, cu includerea creşterilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007, pentru perioada dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 (01.01.2010) şi intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 (08.04.2015), perioadă în care a avut calitatea de specialist IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi;
C) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică, aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantei, până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
Pârâta Curtea de Apel Craiova a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6/2023 din 9 ianuarie 2023, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că, potrivit cărţii de identitate, reclamanta are domiciliul în mun. Drobeta - Turnu Severin, jud. Mehedinţi, aceasta are calitatea de personal auxiliar de specialitate – specialist IT şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, însă în perioada dedusă judecăţii în prezenta acţiune a îndeplinit funcţia de personal auxiliar de specialitate – specialist IT în cadrul Tribunalului Mehedinţi.
În materie de competenţă teritorială, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanta putea sesiza fie instanţa competentă teritorial în funcţie de domiciliul acesteia, fie în funcţie de locul de muncă, în cazul ambelor situaţii competenţa aparţinând Tribunalului Mehedinţi.
Totodată, s-a reţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece reclamanta nu are calitatea de procuror/grefier, judecător. În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (2) 1 C. proc. civ., întrucât acţiunea se îndreaptă împotriva unor instanţe judecătoreşti.
În raport de această situaţie, s-a reţinut că reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Întrucât competenţa ar fi aparţinut Tribunalului Mehedinţi, curtea de apel în circumscripţia căreia această instanţă se află este Curtea de Apel Craiova. Or, instanţa a observat faptul că, Curtea de Apel Cluj nu se învecinează cu Curtea de Apel Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 10/2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – secţia I Civilă la 12 ianuarie 2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, este adevărat că în cauză, în principiu, faţă de natura juridică a litigiului (litigiu de muncă) şi de dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi de cele ale art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., Tribunalul Cluj nu are competenţa teritorială să soluţioneze prezenta cauză.
Cererea de chemare în judecată putea fi introdusă, aşadar, fie la Tribunalul Mehedinţi, fie la oricare din tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Craiova, inclusiv la Tribunalul Vâlcea.
Numai că reclamanta a ales să sesizeze o altă instanţă decât cele alternativ competente să soluţioneze prezenta cauză, iar pârâţii nu au înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, necompetenţă care este de ordine privată, astfel că instanţa nu o putea invoca din oficiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Cluj şi Tribunalul Vâlcea – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Înalta Curte reţine că acţiunea introductivă are ca obiect recalcularea şi plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, în care reclamanta este specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, iar potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Având în vedere succesiunea în timp a normelor cu acelaşi obiect şi faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele individuale de muncă în care reclamant este salariatul, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.
Prin urmare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de data formulării acţiunii, în cauză, sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".
Conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.: "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".
În speţă, reclamanta, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, este specialist IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, astfel încât competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă, respectiv, în ambele situaţii, Tribunalului Mehedinţi, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Craiova.
Având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Însă, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Mehedinţi), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»
Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
Prin urmare, în ipoteza conflictelor individuale de muncă în care pârâta este chiar instanţa competentă să judece cauza (cum este şi cauza dedusă judecăţii), reclamantul are un drept de opţiune numai între instanţa competentă şi instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
Reclamanta, neintroducând acţiunea la tribunalul competent conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, şi-a manifestat opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., în sensul învestirii Tribunalului Cluj cu soluţionarea litigiului.
Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanţei, ca o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, ce putea fi invocată şi de instanţă din oficiu.
Instanţa supremă reţine că, deşi Tribunalul Cluj este o instanţă de acelaşi grad cu Tribunalul Mehedinţi, totuşi nu se află în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea a Curţii de Apel Craiova. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 coroborate cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., raportate la dispoziţiile 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., în mod corect a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale de către Tribunalul Cluj şi declinată competenţa în favoarea unei instanţe de acelaşi grad, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Craiova.
De vreme ce Curtea de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Vâlcea, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Craiova, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Mehedinţi, rezultă că Tribunalul Vâlcea este competent teritorial să soluţioneze prezenta cauză.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Vâlcea– secţia I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea – secţia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2024.