Şedinţa publică din data de 5 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 21.03.2022, pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. au chemat în judecată pârâţii Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună în funcţie de responsabilităţile fiecărui pârât: l. Obligarea Curţii de Apel Piteşti, la reîncadrarea acestora şi recalcularea salariului de bază şi a celorlalte drepturi băneşti aferente prin valorificarea majorării de 10 % prevăzută de art. 17 alin. (5) din Anexa V - Justiţie şi Curtea Constituţională, Capitolul VIII, Secţiunea a-4-a din Legea nr. 153 2017 la salariul de bază prevăzut la Capitolul II al Anexei V - Justiţie şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153 2017. luând în considerare prevederile Deciziei CCR nr. 794/15.12.2016. până la nivelul salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., în raport de funcţia, vechimea în muncă, vechimea în funcţie şi nivelul studiilor pentru fiecare dintre noi, începând cu data de 01.01. 2018 şi în continuare, pentru viitor: 2. Obligarea Curţii de Apel Piteşti, prin ordonatorul de credite - Preşedintele Curţii de Apel Piteşti la emiterea deciziilor de reîncadrare pe funcţii cu luarea în considerare a noilor salarii de bază majorate prin valorificarea procentului de 10%: 3. Obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului produs prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea acestora la calcularea, plata şi alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună până la recunoaşterea efectivă a dreptului, reprezentând diferenţele dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi prin valorificarea procentului de 10% şi venitul încasat efectiv, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, ambele calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii lor efective; 4. Obligarea Ministerului Justiţiei la asigurarea finanţării sumelor necesare majorării salariilor de bază şi repararea prejudiciului produs.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 08.06.2022, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei. A declinat competenţa materială funcţională de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată în favoarea secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativă din cadrul Tribunalului Dâmboviţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022*.
Prin încheierea din data de 26.10.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa –Secţia I Civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Ploieşti, în drept să hotărască asupra conflictului.
La Curtea de Apel Ploieşti conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat sub nr. x/2022 din data de 08.12.2022.
Prin sentinţa nr. 2 C. civ. din 10 ianuarie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civilă a Tribunalului Dâmboviţa.
Ulterior, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civilă a Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2023.
Prin sentinţa civilă nr. 720 din 6.04.2022, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă, Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Prin acţiunea formulată, părţile reclamante - personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Câmpulung, au solicitat prin capetele de cerere principale obligarea la reîncadrarea şi recalcularea salariului şi celorlalte drepturi băneşti prin valorificarea unei majorări de 10% prevăzută de Legea nr. 153/2017, inclusiv emiterea unor decizii de reîncadrare pe funcţii cu luarea în considerare a noilor salarii de bază.
Or, având în vedere natura litigiului, astfel cum a fost reţinută şi prin regulatorul de competenţă, şi anume litigiu de muncă, Tribunalul Argeş este instanţa competentă teritorial a soluţiona cauza potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) C.mun.
În opinia instanţei dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
În cauză, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Câmpulung astfel că nici nu se pune problema prin ipoteză ca instanţa pârâtă să reprezinte instanţa competentă la care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Nu sunt aplicabile nici alin. (2) şi (3) ale articolului 127 C. proc. civ. întrucât instanţa competentă nu este instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii (aceştia fiind în realitate personal auxiliar şi conex în cadrul unei judecătorii care nu este instanţa competentă material a soluţiona o astfel de cauză).
Prin sentinţa civilă nr. 4358/2023 din 9.11.2023, Tribunalul Argeş*, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.
Totodată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. în contradictoriu cu pârâţii: Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalui Argeş, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei, dispunând înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul ivit.
În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Câmpulung şi au chemat în judecată Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti.
După redarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, şi art. 127 C. proc. civ., instanţa a apreciat, analizând prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2)1 şi alin. (3) din C. proc. civ., că, în cazul cererilor introduse împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Astfel, în prezenta cauză, reclamantele au ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa, cu respectarea prevederilor legale menţionate mai sus, aceasta fiind instanţa competentă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamanţi, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Câmpulung, şi s-au adresat Tribunalului Dâmboviţa, împrejurare ce impune verificarea incidenţei vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.
Potrivit alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere din art. 127 alin. (3) C. proc. civ.
Întrucât cauza dedusă judecăţii nu este de competenţa judecătoriei la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea şi nici nu există o instanţă inferioară acesteia, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile prevederile legale examinate mai sus.
Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (21), aceste dispoziţii, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
În speţă, Tribunalul Argeş are calitatea de pârât, împrejurare care atrage incidenţa art. 127 alin. (21) C. proc. civ., iar utilizarea, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a verbului "poate" relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.
Reclamanţii au înţeles să se îndrepte în faţa unei asemenea instanţe, şi au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Dâmboviţa.
Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială a Tribunalului Dâmboviţa în soluţionarea cererii de chemare în judecată.
În acest condiţii, faţă de considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă, Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.