Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 la data de 07.12.2021, reclamantul A. a chemat în judecată GUVERNUL ROMÂNIEI, privind nerespectarea legii privind majorarea punctului de pensie, cum prevede art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea 127/2019, lege votată de Parlamentul României şi promulgată de Preşedintele României.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 162 de la data de 5 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva soluţiei emise de Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei de la fond şi admiterea cererii de chemare în judecată.
În esenţă, în susţinerea căii de atac, a arătat că a învestit instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect obligaţia de a face, respectiv obligarea pârâtului la respectarea prev. art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019.
A mai precizat că prima instanţă a calificat greşit obiectul acţiunii, care, în realitate, viza recalcularea pensiei sale în raport de toate promisiunile pe care Guvernul le-a făcut şi pe care nu le-a respectat.
Totodată, a expus reclamantul ample consideraţiuni de ordin constituţional referitoare la forţa juridică a legilor în statul de drept precum şi la atribuţiile pe care legea le stabileşte în sarcina Parlamentului, ca autoritate legislativă.
Ca şi temei de drept, a invocat art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019.
În acelaşi timp, a solicitat judecata cauzei în lipsă.
3. Apărările formulate în cauză
Legal citat în cauză cu copie a cererii de recurs, pârâtul Guvernul României nu a depus întâmpinare în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nemotivat.
Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din susţinerile recurentului-reclamant A., prin comparaţie cu argumentaţia expusă în faţa Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că aceasta a reluat în cadrul căii de atac o serie de elemente circumscrise situaţiei de fapt, fără a aduce nicio critică de nelegalitate deciziei atacate, care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ.
Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Or, simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia atât să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege, cât şi să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În sfârşit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.
Recurentul-reclamant A. nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.
După cum s-a arătat în precedent, susţinerile din cererea de recurs constau în referiri ample dar cu caracter general la încălcarea dispoziţiilor legale de la art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 127/2019 de către autorităţile legislative, care nu pot fi asimilate cu îndeplinirea cerinţei de motivare a recursului.
În concret, Curtea de Apel Constanţa şi-a argumentat soluţia pronunţată arătând, în esenţă, că pretenţia reclamată nu poate face obiectul unei acţiuni în instanţă, întrucât exercitarea atribuţiilor constituţionale prin "parcurgerea" procedurii legislative parlamentare privind iniţierea, examinarea şi avizarea proiectelor de legi, pregătirea dezbaterii, dezbaterea şi votarea unei propuneri legislative în Parlament (reglementare, modificare, abrogare) nu poate avea semnificaţia unui act administrativ care să poată atrage răspunderea administrativă a autorităţii legiuitoare. Totodată, a mai reţinut instanţa de fond că acţiunea se dovedeşte a fi inadmisibilă întrucât instanţa de contencios administrativ nu poate dispune direct cu privire la actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul sau actele Parlamentului, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui nou act administrativ, atributul exclusiv al autorităţii legislative şi/sau executive, neputând face obiectul unei acţiuni direct în instanţă, care astfel ar depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti.
Cu toate acestea, recurentul-reclamant s-a limitat să afirme prin cererea de recurs că «ceea ce doreşte este realizarea dreptului său la plata pensiei prin raportare la o altă valoare a punctului de pensie, respectiv prin raportare la 1875 lei».
Or, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Constanţa nu a antamat fondul cauzei deduse judecăţii şi nu a analizat pe fond pretenţia reclamată câtă vreme a considerat că atributul exclusiv al emiterii legilor revine autorităţii legislative şi/sau executive, neputând face obiectul unei acţiuni direct în instanţă.
În ciuda dezvoltării argumentative a Curţii de Apel Constanţa, recurentul-reclamant nu a prezentat un raţionament critic faţă de considerentele sentinţei recurate, ci s-a limitat la afirmaţia generală că acţiunea având ca obiect obligaţia de a face este întemeiată pentru nerespectarea de către forul legislativ dispoziţiilor legale prin care s-a dispus rectificarea bugetară ce prevăd că «pensiile vor fi majorate conform legii».
Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancţionată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 162 din 05 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 162 din 05 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.