Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2024
Asupra apelurilor penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 523 din data de 30 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2014, s-au hotărât următoarele:
I. În temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., din infracţiunile de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen., în infracţiunile de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din 23 octombrie 2013) şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă după data de 1 februarie 2014).
1. În temeiul art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din 23 octombrie 2013), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă.
În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
2. În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. (fapta comisă după data de 1 februarie 2014), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
3. În temeiul art. 321 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 10 Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţă, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte două pedepse, respectiv 2 ani închisoare, în final, 7 (şapte) ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
În baza art. 45 alin. (1), (2) lit. a) şi art. 5 din C. pen., a fost obligat inculpatul să execute, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.
II. În temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. MIREL, din infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la represiune nedreaptă, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen., în infracţiunea de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
1. În temeiul art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. Mirel la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă.
În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
2. În temeiul art. 321 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţă, inculpatul B. Mirel urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an închisoare, în final, 4 (patru) ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
În baza art. 45 alin. (1), (2) lit. a) şi art. 5 din C. pen., a fost obligat inculpatul să execute, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.
III. În temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.
În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
IV. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 295 şi art. 308 din C. pen. şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din C. pen.
S-a constatat că inculpatul E. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 24.10.2013 până la data de 26.11.2013.
V. 1. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, delapidare, prevăzută de art. 295 raportat la art. 308 din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
2. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din C. pen.
3. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în stare de recidivă postexcutorie, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.
În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la data de 22.05.2014 până la data de 14.11.2014.
VI. 1. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata G. pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, delapidare, prevăzută de art. 295 raportat la art. 308 din C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (134 de infracţiuni), prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
2. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
3. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
S-a constatat că inculpata G. a fost reţinută şi arestată la domiciliu din data de 22.05.2014 până la data de 29.07.2014.
VII. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul H. pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) cu aplicarea art. 5 din C. pen., complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 295 şi art. 308 din C. pen. şi complicitate la spălare a banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată.
VIII. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) din C. pen.
IX. 1. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitată inculpata persoana juridică S.C. J. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
2. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitată aceeaşi inculpată persoană juridică pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
X. 1. Au fost obligaţi inculpaţii A., B. Mirel şi D. la plata sumelor de 97.632 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând diferenţe salariale şi 100.000 euro, cu titlu de daune morale, în solidar, către partea civilă E..
2. Au fost obligaţi inculpaţii A., B. Mirel şi D. să plătească, în solidar, părţii civile E., sumele de 37.206 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecată, respectiv de 15.759 RON, reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală.
3. În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 din C. proc. pen., au fost obligat inculpatul F. la plata sumei de 95.821 RON şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu titlu de daune materiale.
XI. S-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 04.07.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală asupra bunurilor S.C. J..
XII. S-a dispus restituirea documentelor în original aflate în volumul 10 din dosarul de urmărire penală nr. 386/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.
XIII. 1. În temeiul art. 274 din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. Mirel la plata sumelor de câte 8.000 RON şi inculpatul D. la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecata în fond şi, respectiv, inculpaţii A. şi B. Mirel la plata sumelor de câte 8.000 RON şi inculpatul D. la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală.
2. În temeiul art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul F. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecata în fond şi a sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare realizate în faza de urmărire penală.
3. Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea inculpaţilor E., G., H. şi I. şi a persoanei juridice S.C. J. au rămas în sarcina statului.
4. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. Mirel, H., I. şi S.C. J., în sumă de câte 2.000 de RON – calculată conform art. 5 alin. (1) lit. c), alin. (3) şi (4) din Protocolul privind stabilirea onorarilor avocaţilor desemnaţi din oficiu – au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
I.1. Prin Rechizitoriul nr. x din 15 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – secţia de combatere a corupţiei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. şi represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., D., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 alin. (1) C. pen. şi B. Mirel, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 8.07.2013, D.I.I.C.O.T. a transmis către D.N.A. copia unei declaraţii date de numitul K., învinuit în dosarul nr. x/2012 al D.I.I.C.O.T. – S.T. Alba Iulia, în care acesta denunţa posibile fapte de corupţie comise de D. – procuror (care activa în cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia) şi de L. – fost judecător. K. a denunţat faptul că, în anul 2012, i-a remis procurorului D. suma totală de 3000 euro, pentru sine şi pentru un magistrat judecător, procurorul promiţând că va interveni pe lângă cel din urmă în vederea soluţionării în mod avantajos a unei cauze penale în care K. avea calitatea de inculpat. Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013.
La 4.11.2013, la dosar a fost înregistrată sesizarea formulată de numitul E. (arestat în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T. – S.T. Alba, instrumentat de A., procuror-şef al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia) împotriva procurorilor A. şi D., precum şi împotriva ofiţerului de poliţie B. Mirel, de la B. C. civ..O. Alba, pentru fapte de corupţie, asimilate sau în legătură cu acestea, comise din anul 2010 până în prezent, precum şi cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu comisă de persoanele anterior menţionate, precum şi de procurorul M. din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Alba Iulia, constând în "fabricarea de probe mincinoase" împotriva sa în cadrul dosarului nr. x/2011.
În esenţă, E. – fost şef al B. C. civ..O. Alba, a precizat că, în luna august 2012, procurorul A. i-a solicitat, în repetate rânduri, să îl numească pe ofiţerul B. şef al S.C.F.T.S.B. din cadrul B. C. civ..O. Alba. În urma verificărilor în cadrul serviciului, E. a constatat o serie de nereguli privind înregistrarea cauzelor, inclusiv a unor documente clasificate, precum şi lipsa din registrul de evidenţă a cauzelor penale a datelor privind dosare înregistrate în noiembrie - decembrie 2010 în lucru la ofiţerii B. şi N. (decedat în august 2012). În aceste condiţii, având suspiciuni cu privire la persoana propusă, a refuzat solicitarea procurorului A..
De asemenea, E. a transmis lui A., atât direct, cât şi prin intermediul altor persoane, că are informaţii cu privire la activităţi infracţionale desfăşurate de procurorul D. şi de ofiţerul B., atrăgându-i atenţia că va sesiza organele ierarhic superioare cu privire la neregulile din anumite dosare, vehiculându-se şi informaţii privind deţinerea de către E. a unor înregistrări în sensul celor arătate.
În perioada următoare, procurorul A., împreună cu D. şi B., ar fi iniţiat, în opinia numitului E., o campanie de denigrare a acestuia şi a unora dintre colegii săi, inclusiv prin determinarea unor persoane să dea declaraţii mincinoase împotriva sa, într-un dosar ce viza un grup infracţional organizat pe infracţiuni de evaziune fiscală, în care erau cercetate persoane pe care denunţătorul le cunoştea. Aceste aspecte au fost cunoscute de E. din mediul relaţional.
La data de 1.07.2013, E. a întocmit un raport, în care descria activităţile suspecte întreprinse de procurorii A., D. şi de ofiţerul B. în diferite cauze penale, raport pe care l-a înaintat Inspectoratului General al Poliţiei Române, de unde a fost trimis, la 5.07.2013, Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală.
Pe fondul acestor împrejurări de fapt, în dosarul nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba Iulia, în care erau cercetaţi O. şi P., s-a dispus, prin ordonanţa din 21.10.2013, începerea urmăririi penale şi faţă de E., pentru: sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals în declaraţii. Acesta a fost reţinut prin ordonanţa din 24.10.2013, arestat, iar ulterior a fost pus în libertate la 26.11.2013, în recurs, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Persoana vătămată E. a suspicionat că punerea sa sub învinuire în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T. – ST Alba, în baza declaraţiilor unor persoane pe care le-a anchetat în trecut, obţinute prin întrebuinţarea de către anchetatori de favoruri, promisiuni sau ameninţări, s-a făcut în scopul denigrării sale şi înlăturării din anchetarea anumitor cazuri, vizând persoane din anturajul unora dintre oamenii legii, precum şi că s-ar fi urmărit obţinerea suporţilor pe care se aflau aşa-zisele înregistrări compromiţătoare pentru procurori.
S-a mai precizat că numitul Q. a formulat, la 12.11.2013, un denunţ, în care a arătat că, în vara anului 2013, R., inculpat în dosarul cunoscut sub numele "Utilajele", l-a abordat din partea procurorului A., pentru a-l convinge să dea declaraţii mincinoase în dosar împotriva lui E., acesta urmând a fi arestat în scopul compromiterii şi denigrării. Declaraţiile urmau a viza împrejurarea că E. ar deţine în Deva utilaje sustrase, împreună cu Q.. Susnumitul a mai declarat că R. i-a spus că lui E. "i se trage" de la arestarea colegilor săi, S. (ofiţer SRI Alba) şi T. (ofiţer de poliţie în cadrul BCCO Alba) – de asemenea inculpaţi în dosarul anterior menţionat.
Aspectele relatate de Q. au fost confirmate de numitul U. (inculpat în dosarul "Utilajele"), care, la 20.11.2013, a declarat că numitul T. i-ar fi spus că dacă va da declaraţii împotriva lui E. în sensul arătat, "va fi bine".
Numitul V., apropiat al numitului W., (cercetat de DIICOT Alba în stare de arest preventiv şi folosit ca martor împotriva lui E.), a formulat la 13.11.2013 un denunţ, în care a menţionat că, în cursul anului 2013, B. îl scotea din arest pe numitul W. de 2-3 ori pe săptămână şi îi permitea să rămână singur cu V. într-un birou, unde acesta din urmă îi punea la dispoziţie telefonul mobil pentru a discuta cu diverse persoane. De un tratament asemănător ar fi beneficiat şi K., arestat, de asemenea folosit ca martor împotriva lui E..
Numitul I. a denunţat, la 12.11.2013, existenţa unor legături suspecte între diferite persoane cercetate de DIICOT Alba şi A., D. şi B., arătând că, pe parcursul activităţii sale profesionale (ofiţer BCCO Alba), a constatat că aceştia protejau interesele unor grupări infracţionale din zonă, furnizând date şi informaţii în schimbul unor avantaje patrimoniale. Conform acestuia, motivul real pentru care s-a dorit înlăturarea de la conducerea BCCO Alba a lui E. a fost acela că identificase interesul acestora de a furniza date şi informaţii către mediul infracţional.
Numiţii X., Y. şi Z. au denunţat, la 3.02.2014, faptul că, în cursul lunii ianuarie 2014, B. a contactat-o pe Y., promiţându-i că va beneficia de o soluţie favorabilă într-un dosar penal dacă va accepta să dea o declaraţie procurorului A., în sensul că poliţişti de la BCCO Alba (X. şi E.) ar fi protejat transporturi de fier vechi, precum şi că X. ar fi primit o şalupă de la numitul Z..
Numitul AA. a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală, la data de 28.11.2013, faptul că, în 2008-2009, i-ar fi remis procurorului D. suma de 10.000 euro, în schimbul traficării influenţei pe lângă judecători pentru stabilirea unei pedepse minime într-un dosar în care era cercetat AA., obţinând achitare pentru înşelăciune şi un an de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru infracţiuni la Legea cecului. AA. a arătat că, în anul 2012, i-a dat lui D. 3.000 euro, acesta, fiind coleg cu procurorul A., promiţând că va interveni în dosarul nr. x/2012 (dosarul Cupeţiu), în care AA. a fost şi arestat o perioadă, pentru uşurarea situaţiei juridice a acestuia.
S-a arătat de către parchet că actele de urmărire penală efectuate în prezenta cauză au relevat existenţa unei activităţi infracţionale extrem de elaborate a inculpaţilor A., D. şi B. Mirel, subtil şi atent construită, prin folosirea cu rea-credinţă a funcţiei şi a instrumentelor procedurale, rezultatul final constând în colectarea unui material probator cu aparenţă de legalitate şi temeinicie, folosit pentru punerea sub inculpare şi reţinerea persoanei vătămate E., scopul principal decelat în anchetă fiind cel al înlăturării acestuia din funcţia deţinută şi al intrării în posesia materialelor compromiţătoare pentru oamenii legii, pe care cel vizat le-ar fi deţinut.
S-a mai menţionat că, pe de o parte, devenind tot mai vocal şi mai determinat în a aduce la cunoştinţa organelor competente împrejurările cu potenţial incriminator la adresa lui A., D. şi B. Mirel, constatate pe parcursul derulării activităţii profesionale în calitate de şef al B. C. civ..O. Alba Iulia, iar pe de altă parte, efectuând anchete care vizau oameni de afaceri aflaţi în legătură cu aceştia, E. a determinat din partea anchetatorilor o reacţie de apărare, generată de panică şi concretizată în efectuarea unor demersuri infracţionale care au urmărit "reducerea la tăcere" a ofiţerului de poliţie. Aşa cum în situaţia în care o persoană cercetată penal care află despre această împrejurare încearcă, înainte de toate, să şteargă urmele infracţiunii sau să îşi construiască o apărare viabilă, tot astfel, A., D. şi B. Mirel au ales ca manieră de apărare faţă de o posibilă anchetă penală neutralizarea iniţiatorului, a persoanei care putea furniza elemente de natură a-i incrimina.
S-a considerat că această alegere a fost determinată de două motive: primul ar fi acela că natura funcţiei deţinute (procuror, respectiv ofiţer de poliţie) le-a permis construirea unei cauze penale împotriva lui E., iar cel de-al doilea este acela că, doar prin intrarea în posesia materialelor incriminatoare pe care susnumitul pretindea că le deţine ori prin examinarea conţinutului acestora, ar fi avut un control real asupra propriei lor situaţii juridice. Astfel, chiar dacă inculpaţii şi-ar fi formulat diverse apărări, în înţelegere cu alte persoane, ale căror interese se presupune că le-ar fi favorizat în schimbul unor sume de bani, chiar dacă s-ar fi preconstituit înscrisuri care să denatureze anumite împrejurări, chiar dacă s-ar fi identificat varii modalităţi de apărare, A., D. şi B. Mirel nu ar fi avut certitudini cu privire la un eventual curs favorabil al unei potenţiale cauze penale, în lipsa cunoaşterii datelor compromiţătoare pretins deţinute de E., date la care nu puteau avea acces decât în urma efectuării unor percheziţii.
Astfel, inculpatul A., în calitate de procuror şef al Serviciului Teritorial Alba Iulia al DIICOT, ajutat de inculpatul B. Mirel şi cu concursul inculpatului D., a conceput un plan cu vădite conotaţii infracţionale, în care a fost angrenat şi martorul M., cu privire la care nu au rezultat suficiente indicii care să ateste cunoaşterea completă a activităţii infracţionale, acesta fiind mai degrabă îndrumat pe anumite piste la solicitarea lui A., cu larga participare a inculpatului B..
Acest plan a constat, în esenţă, în direcţionarea anchetelor penale, cu precădere în dosarele nr. x/2012, privind pe K., W. ş.a. şi nr. 71D/P/2011 privind pe BB., AA. ş.a., spre persoana numitului E., urmărindu-se, cu orice preţ, demonstrarea unor aspecte infracţionale în sarcina acestuia, în legătură cu persoanele învinuite în dosarele respective.
Având în vedere acest mod de lucru, de strângere a unor aşa-zise probe în cauze în care nu era începută urmărirea penală împotriva lui E., s-a eludat în mod voit şi dreptul la apărare al acestuia, majoritatea declaraţiilor fiind luate anterior punerii sale sub învinuire, evident în lipsa apărătorilor acestuia.
Pentru încropirea unui asemenea probatoriu, A. şi B. Mirel au recurs, în înţelegere, având în unele cazuri sprijinul involuntar al lui M., la acordarea unor favoruri persoanelor arestate, la efectuarea de promisiuni cu privire la lăsarea în libertate a unora dintre aceştia sau a unor membri de familie ori vizând uşurarea situaţiei juridice, precum şi la întrebuinţarea unor ameninţări faţă de anumiţi martori, toate acestea cu scopul de a-i determina să facă declaraţii despre E. prin distorsionarea adevărului, prin relatarea unor aspecte nereale şi prin acceptul de a-şi însuşi, prin semnare, afirmaţii pe care, în realitate, nu le făcuseră.
S-a apreciat de către Ministerul Public că înţelegerea dintre A. şi B. Mirel rezultă, în principal, din modul similar în care au acţionat în obţinerea, cu încălcarea legii, a probelor, aspect ce exclude existenţa unor coincidenţe şi a unor activităţi infracţionale identice desfăşurate paralel. Au existat situaţii în care anumite acte materiale desfăşurate de cei doi inculpaţi chiar s-au suprapus, cum ar fi efectuarea în actele întocmite (referat cu propunerea de arestare preventivă, respectiv procese-verbale) a unor denaturări identice cu privire la conţinutul unor rapoarte de filaj. S-a mai arătat că înţelegerea infracţională anterioară reiese şi din caracterul concertat al acţiunilor întreprinse pentru obţinerea, în orice mod, de date sau indicii privitoare la implicarea lui E. în fapte de natură penală.
De asemenea, A. şi B. Mirel au beneficiat de sprijinul inculpatului D., care, pe lângă faptul că a convins anumiţi martori să dea declaraţii împotriva lui E., în maniera dorită de anchetatori, a livrat informaţii false unora dintre martori şi a acceptat să fie el însuşi audiat de procurorul A., cu identitate protejată, datele nereale furnizate (după cum a rezultat din cercetări) servindu-i, de fapt, propria cauză.
Înţelegerea inculpatului D. cu A. şi B. Mirel este explicită, ea rezultând din convorbirile telefonice purtate între persoanele menţionate.
De asemenea, s-a arătat că declaraţiile obţinute în astfel de moduri şi valorificate direct de inculpatul A. au fost completate, acolo unde probabil s-a simţit necesar a se suplimenta probatoriul pe o anumită faptă, cu o serie de procese-verbale de investigaţii, întocmite preponderent în perioada august- octombrie 2013, de inculpatul B., care era şi ofiţer de caz, conţinând aspecte neverificabile din perioada 2011-2012 privitoare la pretinse legături ale lui E. cu persoane cercetate, aspecte care, dacă ar fi fost reale, ar fi trebuit raportate în acea perioadă de către cei ce le-au cunoscut.
De asemenea, s-a precizat că acelaşi ofiţer de poliţie B. Mirel a întocmit mai multe procese-verbale având ca obiect constatări ale unor pretinse legături infracţionale rezultate din listinguri ale unor posturi telefonice sau din supravegheri operative, prezentând date trunchiate, cu scopul de a sugera anumite filiere (altfel nefundamentate) de transmitere de către E. a unor informaţii către mediile infracţionale. O altă categorie de procese-verbale conţin pur şi simplu consemnări false efectuate de inculpatul B. Mirel.
Materialele astfel rezultate au fost disjunse din cauzele de bază, respectiv din dosarul nr. x/2012 s-a disjuns dosarul nr. x/2013, iar din dosarul nr. x/2011 s-a disjuns dosarul nr. x/2013, ambele cauze nou formate fiind conexate, la data de 30.09.2013, la dosarul nr. x/2011 privind pe O. ş.a., dosar instrumentat de procurorul A., având ca ofiţer delegat în cauză pe B. Mirel.
Prin ordonanţa din 21.10.2013, A. a dispus începerea urmăririi penale faţă de E. pentru: sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals în declaraţii, iar prin ordonanţa din 23.10.2013 a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi reţinerea inculpatului E. pe o perioadă de 24 de ore, în absenţa existenţei la dosar a unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea faptelor, aşa cum prevedea art. 143 din C. proc. pen. în vigoare la acea dată. Tot la data de 23.10.2013, au avut loc percheziţii domiciliare la locuinţa şi la biroul acestuia, precum şi la o casă de vacanţă folosită de inculpat, dar aflată pe numele părinţilor săi.
S-a considerat că, în principiu, aceste percheziţii nu îşi găsesc în mod esenţial justificarea în raport cu natura infracţiunilor reţinute şi cu persoanele cercetate, motiv pentru care există o suspiciune întemeiată cu privire la raţiunea reală pentru care au fost efectuate, respectiv identificarea eventualelor informaţii deţinute de E. împotriva anchetatorilor şi a apropiaţilor acestora.
Acţiunea concertată îndreptată împotriva lui E. a culminat cu întocmirea de către inculpatul A. a referatului cu propunere de arestare preventivă din 24.10.2013, înscris oficial în cuprinsul căruia autorul a inserat în susţinerea acuzării aspecte complet false, în unele situaţii, iar în altele s-a sprijinit pe declaraţiile obţinute neloial.
Ministerul Public a arătat că, în ansamblu, actul este un amalgam de raţionamente şubrede şi de interpretare voit distorsionată şi cu rea-credinţă a împrejurărilor de fapt. O astfel de prezentare a cauzei, însoţită de un material probator voluminos, obţinut în condiţii necunoscute judecătorilor, a fost de natură a induce în eroare instanţele de judecată care au dispus arestarea, respingerea recursului şi prelungirea arestării preventive a lui E.. La 26.11.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în libertate a lui E., înlocuind măsura arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, şi aceasta din urmă fiind înlăturată de Curtea de Apel Alba Iulia patru luni mai târziu.
În ceea ce priveşte relaţiile inculpaţilor cu persoane cercetate penal de DIICOT Alba Iulia, prin actul de sesizare a instanţei s-au arătat următoarele:
Relaţia inculpatului A. cu CC., cercetat penal în dosarul "Prostituate pentru VIP-uri"
În dosarul nr. x/2010 al DIICOT – ST Alba Iulia au fost efectuate cercetări faţă de mai multe persoane pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, lipsire de libertate, ancheta fiind efectuată de martorul M..
Parte din activităţile de trafic de persoane au avut loc la "DD.", al cărei proprietar este CC.. În cursul urmăririi penale, postul telefonic utilizat de CC. a fost interceptat, în perioada 18.05.2010 - 16.06.2010. Cu această ocazie, a fost interceptată o convorbire telefonică purtată de CC. cu inculpatul A., privind organizarea unei partide de vânătoare. Ofiţerii care efectuau activitatea de ascultare au adus această împrejurare la cunoştinţa procurorului de caz, constatându-se în perioada următoare diminuarea semnificativă a traficului telefonic pentru postul utilizat de CC., fapt ce a determinat renunţarea la prelungirea măsurilor de supraveghere. Ofiţerii EE. şi FF. au confirmat, cu ocazia declaraţiilor de martori date la DNA, aceste împrejurări de fapt.
Deşi anterior se procedase la redarea mai multor convorbiri telefonice între CC. şi o persoană de sex feminin care, din câte rezulta, practica prostituţia, acesta punând la dispoziţie spaţiul necesar pentru desfăşurarea activităţii, faţă de CC. s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru proxenetism, cauza nefiind soluţionată până la data de 15.05.2014. Martorul M. (care a instrumentat dosarul respectiv) a confirmat situaţia menţionată, punând la dispoziţia organelor de urmărire penală copii ale proceselor-verbale din care rezulta implicarea lui CC. în activităţile infracţionale cercetate (furnizate pe adresa de email de serviciu a procurorului de caz), fără a putea da o explicaţie rezonabilă pentru faptul că, faţă de CC., cauza a fost disjunsă şi declinată la parchetul local.
În anul 2012, cu ocazia cercetărilor efectuate de DNA – ST Alba Iulia în dosarulnr. x/2012, a fost înregistrată audio-video, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, o întâlnire amicală între inculpatul A., inculpatul D. şi numitul CC., aceştia servind masa la "DD.". Deplasarea s-a efectuat cu autoturismul inculpatului D., constatându-se că, la întoarcerea la sediul DIICOT, inculpatul A. avea asupra sa o sacoşă, pe care nu o purtase la plecare, în condiţiile în care nu efectuase alte opriri de la sediu până la restaurant şi înapoi.
Relaţia inculpatului A. şi a inculpatului D. cu GG., cercetat penal în dosarele nr. x/2010, nr. y/2010, nr. z/2010 şi HH.
În dosarul nr. x/2010 s-au efectuat cercetări inclusiv faţă de GG., reţinându-se că acesta ar fi instigat o grupare infracţională la exercitarea unor acte de violenţă pentru recuperarea, în mod injust, a unor datorii de la diverşi debitori, iar după recuperare, i-ar fi recompensat pe membrii grupării cu sume de bani. Cauza a fost instrumentată de procurorul M., care, la 28.10.2010, a dispus faţă de GG. măsura obligării de a nu părăsi ţara, prelungită succesiv până la 24.02.2011, iar faţă de II. a dispus o măsură similară, cu precizarea că 13 dintre inculpaţii cercetaţi în cauză au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv. Prin sentinţa penală nr. 449/7.12.2011, Tribunalul Alba a hotărât condamnarea inculpatului GG. la pedeapsa de un an cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, DIICOT neexercitând cale de atac împotriva acestei sentinţe (procuror şef serviciu era, de la 28.11.2011, inculpatul A.).
În dosarul penal nr. x/2010, format în urma sesizării din oficiu a BCCO Alba Iulia (inculpatul B. Mirel şi cms. N.), s-au efectuat cercetări faţă de GG. şi alte persoane, pentru infracţiuni de evaziune fiscală. Cercetările au fost efectuate de inculpatul A.. În cauză s-a dispus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpaţilor funcţionari publici, în timp ce, faţă de GG. şi alţi angajaţi de la JJ., nu s-a luat această măsură, motivele invocate de procuror fiind acelea că inculpaţii au recunoscut faptele comise, inculpatul GG. şi ceilalţi angajaţi, la solicitarea acestuia din urmă, au avut o atitudine sinceră, colaborând cu organele de urmărire penală, astfel că formularea unei cereri de arestare preventivă nu a fost considerată de organele de urmărire penală în interesul anchetei (a se vedea referatul nr. x/2013 întocmit de inculpatul A.).
În cauza nr. 6D/P/2010, inculpatul KK. a denunţat o altă faptă penală comisă împreună cu GG. şi II., ca urmare fiind înregistrat dosarul nr. x/2010, în care s-au efectuat cercetări cu privire la infracţiuni economice.
În dosarul nr. x/2010, a fost delegat să efectueze cercetări inculpatul A., la 29.11.2010, ulterior urmărirea fiind efectuată de M.. Prin rechizitoriul din 25.10.2012, M. a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, cu excepţia lui GG., pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, apreciindu-se că faptele nu au fost comise de acesta.
La două zile după luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de GG., de către procurorul M. în dosarul nr. x/2010, respectiv la 1.11.2010, S.C. JJ. S.A., reprezentată de GG., încheie un contract de sponsorizare cu AVPS Bendis Zlatna, reprezentată de HH., asociaţia fiind sponsorizată cu suma de 100.000 RON. Această sumă de bani a fost ridicată în numerar de HH. şi utilizată pentru efectuarea unor plăţi.
Au existat indicii în sensul că, în fapt, suma respectivă era destinată unor procurori DIICOT, pentru uşurarea situaţiei juridice a lui GG., fiind remisă acestora prin intermediul lui HH. şi a inculpatului D., procuror DIICOT (aflat în relaţii de prietenie cu cel dintâi, dar şi în bune relaţii cu GG.).
La DNA – ST Alba Iulia a fost înregistrat, ca urmare, dosarul nr. x/2012, în care au fost efectuate cercetări faţă de D. pentru trafic de influenţă, faţă de GG. pentru cumpărare de influenţă, precum şi faţă de HH. pentru complicitate la cumpărare de influenţă.
De asemenea, în urma denunţului formulat de LL., s-a format la DNA – ST Alba Iulia dosarul nr. x/2013, în care au fost efectuate cercetări faţă de A. şi M. pentru luare de mită, precum şi faţă de GG. pentru dare de mită.
Deşi iniţial, în aceste dosare, s-au dispus soluţii de neurmărire penală, din actele efectuate atât în acele dosare, cât şi în prezenta cauză, au rezultat o serie de aspecte care au ridicat semne de întrebare cu privire la legalitatea anchetelor întreprinse de procurorii DIICOT A. şi M.. Astfel, D. se afla în relaţii amicale cu GG. şi HH., fiind totodată coleg cu A. şi M.. Inculpatul A. are ca hobby vânătoarea, acesta mergând în repetate rânduri pe domeniul de vânătoare al AVPS Bendis, împreună cu persoanele anterior amintite (cu excepţia lui M.). Inclusiv în luna decembrie 2013, inculpatul A. a participat la o vânătoare împreună cu HH. (aspect rezultat din interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice ale inculpatului A.).
Relaţia amicală dintre inculpatul A. şi numitul HH. a fost confirmată de martorul MM., ofiţer de poliţie, precum şi de martora NN., grefier şef la DIICOT – ST Alba, care a arătat că HH. venea în vizită la A., la biroul acestuia din DIICOT.
Deşi s-a precizat că suma de 100.000 RON a fost folosită pentru plata unui avans la o cabană de vânătoare, cu privire la care s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu un cetăţean german, suma a fost retrasă în numerar de HH. la 1.11.2010, iar plata s-ar fi efectuat la 2.01.2011, prin dispoziţie de plată, aşadar la două luni după retragerea banilor şi într-o modalitate nepermisă de lege.
În dosarul nr. x/2012 al DNA – ST Alba Iulia, au fost autorizate de instanţă interceptări şi înregistrări audio-video. S-a constatat că, în timpul instrumentării de către DNA a cauzei penale, inculpatul D. a avut mai multe întâlniri cu HH., purtând discuţii în legătură cu dosarul penal, din cuprinsul cărora a rezultat că, în fapt, antecontractul de vânzare-cumpărare ar fi fost constituit ulterior, după începerea cercetărilor, pentru a masca destinaţia reală a sumei de 100.000 RON.
D. şi HH. s-au întâlnit de mai multe ori în perioada februarie - aprilie 2012. Totodată, s-a arătat că, din examinarea declaraţiilor de avere ale inculpatului A. pe anii 2009, 2010 şi 2011, reies următoarele: în 2009 inculpatul a ipotecat o casă de vacanţă, până la vânzarea unui imobil, pentru obţinerea sumei de 100.000 euro, reprezentând contravaloarea unor finisaje la locuinţă. Situaţia s-a menţinut şi în 2010. În 2011, inculpatul A. a vândut un teren de cca. 600 mp numitului OO., constructor, în baza convenţiei de dare în plată nr. x/2011, pentru suma de 100.000 euro, existând indicii (din piaţa imobiliară) că, în fapt, terenul avea o valoare mult mai mică, iar diferenţa până la 100.000 euro ar fi provenit din surse nelegale. De altfel, acest teren este în stare de paragină în prezent, motiv pentru care se poate aprecia că nici nu a fost util cumpărătorului.
Parchetul a mai menţionat că nu poate fi trecut cu vederea faptul că, în dosarele nr. x/2010, nr. y/2010 şi nr. 115D/P/2010, în care a fost cercetat GG., acesta a beneficiat de uşurarea situaţiei juridice şi chiar de o soluţie de scoatere de sub urmărire penală. Dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2010 au fost înregistrate în registrul BCCO Alba Iulia fără menţionarea numelor persoanelor cercetate, scopul fiind acela de a nu se cunoaşte şi de a nu intra în atenţie modul în care urmau a se efectua cercetările, confirmându-se astfel suspiciunile persoanei vătămate E., care a adus în atenţie aspectele menţionate. S-a apreciat că acest mod de înregistrare a cauzelor denotă interesul în ascunderea numelor persoanelor cercetate, însă nu pentru a proteja cauzele de posibile scurgeri de informaţii (nu exista niciun indiciu privitor la potenţiale legături între E. şi acele persoane), ci pentru scopul menţionat mai sus, urmărit de procurorii şi ofiţerii de caz.
S-a arătat că, în prezenta cauză, există declaraţii ale unor martori care au observat personal întâlniri între inculpatul A. şi HH., precum şi între GG. şi inculpatul B. Mirel, care era ofiţer de caz în dosarul celui dintâi. Acestea au constituit împrejurări de fapt care au condus la întocmirea de către procurorul de caz a unor solicitări de redeschidere a urmăririi penale în dosarele nr. x/2010 şi nr. y/2013, conform art. 335 C. proc. pen.. De asemenea, s-a menţionat că Inspecţia Judiciară a iniţiat cercetarea disciplinară în lucrarea nr. x/2014.
Relaţia inculpatului D. cu PP. şi AA.
Numitul AA. a formulat în prezenta cauză un denunţ, arătând, între altele, că în perioada 2008-2009 i-a remis inculpatului D. suma de 10.000 euro, acesta promiţând că va interveni pe lângă magistraţi în vederea pronunţării unei hotărâri favorabile într-o cauză penală, iar în anul 2012 i-a dat inculpatului D. suma de 3.000 euro, pentru a interveni în favoarea sa în dosarul nr. x/2011, AA. cunoscând de la inculpatul D. că este coleg şi prieten cu A. – inculpatul A.. AA. a mai declarat că are cunoştinţă despre o legătură similară dintre inculpatul D. şi PP., acesta din urmă povestind că şi el i-ar fi dat diferite sume de bani procurorului D. cu titlu de mită.
Numitul AA., în dosarul nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba, a fost cercetat, arestat la 11.05.2012, iar ulterior, pus în libertate, în urma "colaborării" cu organele de anchetă. AA. a apărut implicat şi în dosarul nr. x/2013 al QQ., în care liderul grupării era numitul PP., apropiat al lui BB. (inculpat în dosarul nr. x/2011 al ST Alba). E. a precizat că a aflat de la procurorul RR., şeful DIICOT – QQ., că inculpatul D. a făcut o serie de intervenţii pentru favorizarea lui AA., în sensul ridicării de către organele fiscale a unor măsuri asigurătorii. Procurorul RR. a confirmat faptul că N. (ofiţer BCCO, decedat) i-a adus la cunoştinţă că şeful Gărzii Financiare, SS., a fost contactat de D. cu privire la ridicarea indisponibilizării unor produse laminate. Martorul SS. a confirmat în declaraţia dată în prezenta cauză că D. a încercat să îl convingă să nu pună sechestru pe bunurile lui Balint.
Acest fapt atestă existenţa unei legături între procurorul D., AA., PP. şi, posibil, prin translaţie, cu numitul BB.. PP. a fost interceptat şi filmat, în baza autorizaţiilor emise de instanţă, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o cu procurorul D. în parcarea Complexului Real din Deva. Ulterior acestei întâlniri, PP., după cum el însuşi a declarat, şi-a achiziţionat un telefon mobil şi o cartelă nouă şi a luat măsuri pentru refacerea stocului de mărfuri, devenind foarte rezervat în discuţiile telefonice, existând suspiciuni legate de faptul că acesta ar fi fost informat de inculpatul D. despre cercetările efectuate împotriva sa.
La 12.06.2013, inculpatul D. (aflat într-o stare de sănătate precară) s-a deplasat la sediul DIICOT – QQ., solicitând să ia legătura cu procurorul TT., pentru a se interesa de acţiunile desfăşurate de QQ., iar în ziua următoare, cu ocazia percheziţiilor în cauza nr. 4D/P/2013, echipa operativă a constatat că PP. era îmbrăcat şi îi aştepta, reproşându-le că "au întârziat". Aspectele de mai sus au fost confirmate de procurorul TT., care a precizat că, într-adevăr, procurorul D. a abordat-o pentru a se interesa de acţiunile ce urmau să aibă loc la DIICOT Hunedoara. Aceasta i-a relatat şi lui E. cele de mai sus. Fiind audiat în prezenta cauză, PP. a declarat că îl cunoaşte pe D. de circa 12 ani. La începutul anului 2013 s-a întâlnit cu acesta în parcarea magazinului Real din Deva, ocazie cu care PP. l-a întrebat pe D. dacă are un dosar la DIICOT, acesta răspunzând că nu ştie. PP. a menţionat că a mai avut o întâlnire în acelaşi loc cu inculpatul, discutând despre "praf de şamotă, pe care dorea să-l achiziţioneze procurorul". Totuşi, s-a apreciat că, în analizarea scopului real al acestor întâlniri, nu trebuie pierdut din vedere modul de stabilire şi caracterul clandestin al acestora, care nu s-ar fi impus în condiţiile unor simple discuţii despre "praf de şamotă".
S-a mai menţionat, potrivit propriilor susţineri, că PP. este în relaţii de prietenie cu numitul BB., una dintre persoanele cu privire la care inculpatul A. susţinea că ar fi fost înştiinţat de E. despre percheziţiile ce au avut loc la 8.10.2012 în dosarul nr. x/2012 al DIICOT – ST Alba. Martorul UU. a confirmat toate aceste relaţii, precizând că ştie chiar de la AA. că cel care dădea informaţii lui şi grupării lui Cupeţiu despre dosarul de la DIICOT Alba Iulia era, de fapt, D..
S-a apreciat de către procuror că aspectele prezentate, confirmând relaţii de o anumită natură între AA. - D., PP. şi D., pe de o parte, şi PP. şi BB., pe de altă parte, ar putea conduce, mai degrabă, la bănuiala că persoana care a transmis informaţiile ar fi D..
Relaţiile dintre D. şi VV., cercetat în dosarul nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba
În acest dosar s-au efectuat, ca urmare a sesizării din oficiu din 30.06.2011, cercetări faţă de VV. ş.a. pentru infracţiuni economice. Cercetările au fost efectuate de inculpatul A. şi D.. Acesta din urmă a dispus reţinerea persoanelor cercetate, însă propunerea de arestare preventivă a fost respinsă. Ulterior a fost întocmit rechizitoriul.
La şedinţele de judecată a participat martora TT., procuror la DIICOT – QQ. Înainte de termenul din 23.01.2013, inculpatul D. a intervenit la TT., rugând-o să nu mai solicite prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pentru familia VV., întrucât unul dintre copii are probleme de sănătate, fiind tratat la o clinică din Germania. Martora nu a dat curs solicitării inculpatului şi l-a informat pe procurorul-şef RR. despre incident.
În ceea ce priveşte interesul inculpaţilor A. şi B. Mirel pentru promovarea acestuia din urmă în funcţia de şef al serviciului de combatere a criminalităţii economico-financiare din cadrul BCCO Alba Iulia, s-a reţinut că, începând cu luna august 2012, după decesul numitului N. (fost şef al Serviciului de combatere a criminalităţii economico-financiare), inculpatul A. a încercat să poziţioneze pe funcţia respectivă o persoană de încredere, în vederea deţinerii în continuare a controlului pe anumite dosare. S-a arătat că acest scop rezultă inclusiv din modul în care a decurs ancheta în dosarele privind pe GG., coroborat cu modalitatea de înregistrare a acestor cauze la BCCO, cu făptuitori anonimi, precum şi cu relaţiile existente între A., D., B. Mirel, pe de o parte, şi GG. şi HH., pe de altă parte, împrejurări ce îndreptăţesc bănuiala existenţei unor interese oculte pe zona cauzelor economice.
Astfel, inculpatul A., în ziua înmormântării lui N., l-a abordat pe E., solicitându-i numirea inculpatului B. Mirel în funcţia respectivă. S-a arătat că, deşi inculpatul A. a negat acest fapt, susţinând că nu s-a pus niciodată în discuţie numirea lui B., ci că, din contră, E. i-ar fi transmis cu acel prilej că doreşte să îl delege pe numitul WW., probele administrate în cauză au relevat contrariul. Deşi a existat o discuţie despre delegarea lui WW., aceasta nu s-a materializat, iar modul în care inculpatul A. a descris aceste împrejurări este oarecum diferit de cel expus de martorul WW..
S-a menţionat că atât E., cât şi mai mulţi martori, ofiţeri BCCO, au relatat că inculpatul A. i-a propus lui E., în ziua respectivă, numirea inculpatului B. Mirel în funcţia de şef al SCCEF.
Martorul MM., ofiţer de poliţie, a menţionat că, personal, are cunoştinţă de discuţia dintre E. şi inculpatul A., în care acesta din urmă şi-a manifestat dorinţa de a fi numit B. în funcţia de şef al SCCEF. Martorul a mai arătat că, după această discuţie, inculpatul B. Mirel ar fi afirmat de faţă cu mai mulţi colegi că nu se va lăsa până nu îl va distruge pe E. şi că nu acceptă să lucreze sub comanda acestuia.
Martorul XX., ofiţer de poliţie, a declarat că, aflându-se la masă cu alţi colegi, l-a observat pe E. discutând cu inculpatul A., iar apoi cel dintâi a venit la grupul de colegi şi a făcut următoarea afirmaţie: "Uite, nici nu l-am îngropat bine pe Victor şi A. mi-a spus că, uite, trebuie să-l pui pe C. şef la SCCEF".
YY., ofiţer de poliţie, a declarat că, în discuţiile pe care le-a purtat cu inculpatul B. în perioada în care erau colegi la Serviciul de combatere a traficului de persoane, acesta şi-a arătat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de imposibilitatea de a-şi crea relaţii, ca lucrător în cadrul acelui serviciu, fiind interesat de promovarea în alte structuri şi funcţii de conducere, care să îi asigure astfel de oportunităţi. Martora a mai arătat că ştie că B. şi-a dorit funcţia deţinută de fostul coleg N., aspect pe care l-a aflat de la E., cu ocazia discuţiilor purtate de acesta cu colegii.
Parchetul a mai arătat că existenţa unor raporturi vădite de duşmănie între inculpatul B. Mirel şi inculpatul D., pe de o parte, şi E., pe de altă parte, precum şi o accentuată dorinţă de răzbunare împotriva acestuia, sunt devoalate chiar de inculpatul D., cu ocazia convorbirii telefonice purtate de acesta cu HH., la 30.09.2013, în cursul procedurii de retragere a avizului conform pentru E..
De asemenea, s-a constatat că, în dosarul nr. x/2011, inculpatul B. Mirel a procedat la întocmirea unor procese-verbale de investigaţii privind articole din presă, conţinând aspecte defăimătoare la adresa lui E., multe dintre acestea neavând legătură cu cauza aflată în cercetare, precum şi la audierea unor persoane cu privire la pretinse situaţii fără legătură cu dosarul penal respectiv, care ar fi relevat o potenţială conduită necorespunzătoare a lui E. în diverse împrejurări.
S-a apreciat că prin coroborarea acestor împrejurări şi afirmaţii cu declaraţiile martorilor enumeraţi anterior se ajunge la stabilirea existenţei certe a unui conflict între inculpatul B. Mirel şi E..
În ceea ce priveşte transmiterea de către E. către inculpatul A. a unor semnale privitoare la conduita ilicită a unor procurori şi ofiţeri de poliţie, s-a arătat că o parte din informaţiile prezentate anterior, referitor la relaţiile inculpaţilor A., D. şi B. Mirel cu persoane cercetate şi, aparent, favorizate în cauze penale ce s-au aflat pe rolul DIICOT – ST Alba Iulia, au ajuns la partea vătămată E., care exercita funcţia de şef al BCCO Alba Iulia.
Astfel, după decesul lui N., în luna august 2012, având unele suspiciuni determinate de insistenţele inculpatului A. de a-l numi pe inculpatul B. Mirel în funcţia de şef SCCEF, E. a dispus verificarea şi inventarierea documentelor din fişetul folosit de N., care făcea echipă cu B., constatând existenţa unor documente neînregistrate la BCCO, care priveau informaţii din dosare aflate pe rolul DIICOT. Cu aceeaşi ocazie, a constatat că, în registrul de evidenţă a cauzelor penale ale BCCO Alba Iulia, în perioada noiembrie- decembrie 2010, erau înregistrate la ofiţerii Man şi C. trei lucrări penale, privind fapte de evaziune fiscală, iar la rubrica "făptuitor" erau înscrise litere majuscule, fără nicio semnificaţie. Cu privire la unul dintre dosare, E. a stabilit că îl privea pe numitul GG. (din verificările efectuate în prezenta cauză a rezultat că, de fapt, chiar două din aceste dosare îl priveau pe GG.). E. a afirmat că erau de notorietate relaţiile apropiate dintre A., B., D., GG. şi HH.. Aceste aspecte l-au determinat pe E., conform spuselor sale, să respingă propunerea inculpatului A. de a-l numi/delega pe inculpatul B. Mirel în funcţia respectivă, comunicându-i motivele.
Conform percepţiei lui E., bazată pe informaţii din mediul de lucru şi susţinută ulterior de împrejurări de fapt probate în prezenta cauză, acesta a fost momentul de la care inculpatul A., susţinut de colegul său D. şi de ofiţerul B., au început o campanie de denigrare a şefului BCCO şi a colegilor aflaţi în relaţii mai apropiate cu acesta.
Martorul RR., procuror şef DIICOT – QQ., a declarat că, undeva la sfârşitul anului 2012 ori începutul lui 2013, cu ocazia unei călătorii mai lungi, i-a comunicat unei persoane din anturajul comun al său şi al inculpatului A. aspecte aflate de la E. despre A. şi D., referitoare la soluţionarea nelegală a unor dosare penale, înstrăinarea unor terenuri, angajarea unei rude a procurorului D. la o firmă ai cărei patroni fuseseră cercetaţi de DIICOT. RR. a constatat că inculpatului A. i s-a redat această discuţie, întrucât în ziua următoare acesta din urmă l-a abordat, cu rugămintea de a-i transmite lui E. că nu are nimic cu el, dar că are duşmani puternici "în servicii" şi că nu DIICOT i-a montat microfoane în birou. Discuţii de aceeaşi natură au fost purtate în aceeaşi perioadă şi în mod direct de E. cu A., acestuia din urmă atrăgându-i-se atenţia asupra faptului că "nu este normal ca procurorii să-şi trântească propriile dosare", cu referire la D. şi la dosarele "VV.", "Ketamina" şi "JJ.", cu precizarea că va proceda la informarea organelor ierarhic superioare.
S-a arătat că declaraţia părţii vătămate în acest sens se coroborează cu înregistrările dialogurilor ambientale depuse la dosarul cauzei.
Discuţiile dintre E. şi inculpatul A. i-au fost aduse la cunoştinţă şi inculpatului D., întrucât acesta s-a plâns martorei TT. că "E. îi vânează pe procurori, că le ascultă telefoanele, că lucrează cu structurile centrale de informaţii şi că, din acest motiv, ar fi fost suspectat dl D. în dosarele Ketamina şi JJ.".
În paralel cu aceste împrejurări, persoane având calitatea de inculpaţi (T. – BCCO, S. – SRI Alba, R.) în dosarul nr. x/2010, numit "Utilajele", instrumentat de DIICOT – QQ. în colaborare cu BCCO Alba Iulia, în care a fost sesizată instanţa de judecată prin rechizitoriu, au manifestat dorinţa de răzbunare împotriva lui E., sens în care au înţeles să colaboreze cu inculpatul B. în mod direct, pentru a furniza acestuia persoane dispuse să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului, care să ajute la inculparea lui E..
S-a mai arătat că situaţiile de fapt descrise mai sus, privind relaţiile inculpaţilor A., D. şi B. Mirel cu persoane cercetate şi, aparent, favorizate în cauze penale ce s-au aflat pe rolul DIICOT – ST Alba Iulia, au fost aduse la cunoştinţă de E., în cursul anului 2013, conducerii DIICOT şi conducerii Poliţiei Române. Factorii de decizie ai acestor instituţii au încercat aplanarea conflictului dintre E. şi inculpatul A., B. şi D., prin formularea unor oferte către E. de a ocupa un post similar în cadrul altor structuri teritoriale, oferte refuzate de acesta. S-a menţionat că acest fapt rezultă atât din declaraţia părţii vătămate şi declaraţiile unor martori, cât şi din conţinutul dialogului purtat în mediul ambiental, la data de 4.12.2013 între E. şi chestorul de poliţie ZZ., adjunctul şefului Poliţiei Române.
De asemenea, s-a apreciat de către procuror că aducerea la cunoştinţa organelor abilitate a situaţiilor expuse cu privire la procurori şi ofiţeri de poliţie din cadrul DIICOT Alba şi BCCO Alba ar fi fost de natură a conduce fie la iniţierea unor dosare penale, fie la redeschiderea unor cauze în care au fost cercetaţi inculpaţii A. şi D., fie la demararea unor cercetări disciplinare de către Inspecţia Judiciară. S-a considerat că aceştia ar fi avut suficiente motive să se alarmeze în legătură cu deţinerea de către E. a unor documente sau înregistrări compromiţătoare pentru ei, necunoscute organelor judiciare care îi anchetaseră, astfel că au urmărit obţinerea prezumtivelor probe împotriva lor prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Fiecare din cei trei inculpaţi, A., D. şi B. Mirel, justifica un interes personal şi nelegitim în înlăturarea lui E. din cadrul BCCO.
S-a apreciat că împrejurările de fapt privind legăturile existente între procurori DIICOT şi persoane cercetate de această structură, privind maniera aparent părtinitoare de efectuare a anchetelor în cauzele respective, nereuşita încercării de ocupare a funcţiei de şef al SCCEF de către o persoană de încredere din acest grup de interese, atenţionările formulate de E. şi hotărârea acestuia de a sesiza organele ierarhic superioare, au constituit tot atâtea elemente care au contribuit la luarea de către cei vizaţi a rezoluţiei infracţionale de a-l înlătura pe şeful BCCO din funcţie şi de a contribui la denigrarea sa, prin alăturarea acestuia, pe baza unor probe mincinoase, de unele grupări infracţionale cercetate în diferite dosare, precum şi de a obţine eventualele dovezi incriminatoare pe care E. pretindea că le deţine.
De asemenea, s-a arătat că aspectele menţionate mai sus, care periclitau poziţiile funcţionarilor publici, precum şi interesele unor persoane din anturajul acestora, au fost de natură a determina conceperea de către procurorii DIICOT A. şi D., împreună cu ofiţerul de poliţie B., din cadrul BCCO Alba, a unui plan prin care, folosindu-se de prerogativele şi atribuţiile funcţiilor deţinute, să obţină, în mod injust, denigrarea şi decredibilizarea ofiţerului de poliţie E., în condiţiile în care un organ judiciar trebuie să se bucure de credibilitatea care să dea valoare acţiunilor sale în exercitarea sarcinilor de serviciu, retragerea avizului de poliţie judiciară deţinut de acesta, înlăturarea ofiţerului din dosarele pe care le instrumenta, precum şi accesul la potenţialele informaţii compromiţătoare despre organele judiciare, date pe care acesta pretindea că le deţine.
Astfel, procurorul a arătat că s-a constatat că, în mai multe dosare de urmărire penală aflate pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba (ex: nr. 100D/P/2012 privind pe K., W. ş.a., nr. 71D/P/2011 privind pe BB., AA. ş.a., nr. 38D/P/2013 privind pe F.), având ca obiect infracţiuni de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, lipsire de libertate, şantaj, înşelăciune, cămătărie, vătămare corporală gravă, declaraţiile unor învinuiţi şi martori audiaţi în aceste cauze au fost direcţionate, fără legătură cu obiectul cauzelor şi fără existenţa vreunei sesizări scrise, către persoana lui E., de către procurorii DIICOT A. şi M. sau de către ofiţerul de poliţie judiciară B., evidenţiindu-se o acţiune concertată pentru obţinerea, în orice mod, de date sau indicii privitoare la implicarea lui E. în fapte de natură penală. S-a precizat că, în fapt, inculpaţii au procedat la divizarea anchetei penale în aceste cauze, în sensul că, în paralel cu obiectul declarat al dosarelor respective, au condus cercetările şi în sensul obţinerii unor probe împotriva lui E..
S-a menţionat, cu titlu general, că informările primite de organele de urmărire penală de la serviciile specializate – SRI, DIPI (fără a include notele de redare a convorbirilor telefonice sau rapoartele de filaj întocmite în cadrul măsurilor de supraveghere tehnică autorizate de instanţă) – nu au valoare probantă în sensul C. proc. pen., organelor judiciare revenindu-le sarcina verificării şi transpunerii în probe a informaţiilor primite.
S-a precizat acest lucru deoarece, pe parcursul anchetei penale, inculpaţii au invocat în mai multe rânduri, în apărare, informaţiile verbale sau scrise primite pe astfel de căi, cu ajutorul cărora au încercat să acopere lacunele sau denaturările existente în conţinutul materialului probator.
Parchetul a prezentat modul în care au fost conduse cercetările, cu rea-credinţă, în fiecare dintre aceste cauze, în sensul inculpării nelegale a lui E., evoluţia actelor procedurale şi dosarul nr. x/2011, privind pe BB., AA. ş.a. Astfel, s-a arătat că această cauză a fost instrumentată de inculpatul A., fiind delegaţi pentru efectuarea unor activităţi informativ-investigative şi de cercetare penală şi ofiţerii de poliţie N. (decedat) şi B. Mirel. La 5.08.2011, inculpatul A. a formulat cerere de emitere a unor autorizaţii de interceptare şi înregistrare, pe o perioadă de 30 de zile, a convorbirilor şi comunicărilor persoanelor cercetate, pentru făptuitorul BB. fiind indicate posturile telefonice cu nr. x şi y.
Procesul-verbal de identificare a posturilor telefonice, între care şi cel subliniat anterior, a fost întocmit de N. şi inculpatul B. la 4.09.2011, la o lună după formularea cererii de către inculpatul A.. La 6.09.2011, aceiaşi ofiţeri au întocmit un nou proces-verbal, în care au menţionat din nou că numitul BB. foloseşte postul telefonic cu nr. y, iar pentru alte posturi telefonice folosite de persoane care nu prezentau interes pentru cauză s-a propus a nu mai fi reînnoite autorizaţiile. S-a presupus că acest act a fost întocmit în urma ascultării convorbirilor preluate până la acel moment.
Prin cererea din 6.09.2011, inculpatul A. a solicitat reînnoirea autorizaţiilor, inclusiv cu privire la postul subliniat.
La 3.10.2011, N. şi inculpatul B. încheie un nou proces-verbal, în care, de această dată, precizează scris că, urmare a interceptărilor audio-video, consideră că se impune prelungirea autorizaţiilor, inclusiv cu privire la postul y, despre care afirmă în continuare că ar fi utilizat de BB.. Ca urmare, la cererea inculpatului A., autorizaţiile sunt prelungite începând cu 5.10.2011. De asemenea, la 9.05.2012, A. formulează o cerere de reînnoire a autorizaţiilor pe o perioadă de 5 zile, inclusiv pentru postul menţionat ca fiind al lui BB..
Prin rezoluţia din 9.05.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de persoanele menţionate, pentru constituire de grup infracţional nestructurat şi evaziune fiscală, solicitându-se, totodată, autorizaţii pentru efectuarea unor percheziţii domiciliare începând cu data de 10.05.2012.
Ca urmare a acestei prime acţiuni, au fost arestaţi preventiv AA., AAA., BBB. (nu şi BB.), aceştia fiind puşi în libertate la 8.07.2012.
Începând cu 27.06.2012, AA. a început să dea declaraţii de recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina sa, precum şi explicaţii privind contribuţia lui BB. la comiterea infracţiunilor.
S-a mai arătat că, în intervalul următor de timp, apar conflictele între E. şi A., B. şi D., aşa cum au fost descrise în prima parte a expunerii. S-a arătat că acest moment este extrem de relevant, întrucât ancheta în dosarul nr. x/2011 ia o nouă turnură şi se observă introducerea progresivă în cauză, în mod neîntemeiat, a unor persoane aflate în legătură cu E., urmărindu-se a se ajunge la acesta din urmă, prin denaturarea unor aspecte rezultate în anchetă şi prin deformarea adevărului.
La 8.08.2012, AA. a declarat verbal expertului psiholog că, înainte cu o seară de a fi arestaţi, BB. l-a chemat într-o locaţie a sa şi i-a spus că în ziua următoare vor fi căutaţi de poliţie, cerându-i să aibă grijă ce declară "copiii". Subiectul a fost însă declarat inapt pentru examinare. Au fost supuşi testării poligraf şi AAA. şi BBB., întrebările relevante vizând infracţiuni de evaziune fiscală comise de BB., fără a se constata modificări specifice comportamentului simulat. Nicio întrebare nu a vizat însă împrejurarea aflării cu o seară înainte de la BB. despre acţiunea poliţiei din 10.05.2012.
În continuarea cercetărilor, în urma cererii formulate la 3.10.2012 de inculpatul A., instanţa reînnoieşte autorizaţiile, inclusiv cu privire la posturile telefonice presupus utilizate de BB., între care şi cel cu nr. y, precum şi luarea de imagini privind activitatea infracţională.
Procesul-verbal întocmit la 4.10.2012 de inculpatul B. nu mai conţine însă şi postul telefonic menţionat mai sus, ca fiind utilizat de BB..
Prin ordonanţa din 5.10.2012, inculpatul A. autorizează, cu titlu provizoriu, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi ambientale pentru numitul F., zis CCC., persoană cunoscută de E.. În motivarea ordonanţei, A. arată că "din informaţiile obţinute reiese că numitul BB. urmează să ia legătura cu F., pentru a stabili înţelegeri infracţionale, între aceştia existând relaţii şi colaborări infracţionale mai vechi de genul favorizării întâlnirii cu diverse persoane din cadrul funcţionarilor publici, dispuse să ofere informaţii în legătură cu activităţile specifice ce privesc faptele comise". Aceste aspecte reies din procesul-verbal întocmit la 5.10.2012 de inculpatul B., fără a rezulta şi modul în care a ajuns la stabilirea lor. Instanţa dispune autorizarea interceptărilor solicitate şi, ulterior, reînnoirea acestora.
La data formulării cererii existau la dosar cel puţin listingurile convorbirilor telefonice purtate de BB. în perioada lunii mai 2012, în urma consultării acestora anchetatorii constatând, probabil, că acesta avusese o convorbire telefonică cu F. anterior primei percheziţii.
La 7.10.2012, în urma cererii formulate de inculpatul A., instanţa emite autorizaţii de percheziţie începând cu 8.10.2012 pentru BB., AA. ş.a. În dimineaţa zilei de 8.10.2012, la solicitarea inculpatului B., AA. dă o nouă declaraţie în cauză, în faţa inculpatului A., în care, aparent din coincidenţă, face vorbire pentru prima dată (deşi dăduse mai multe declaraţii în cauză) despre faptul că ar fi fost anunţat de BB. despre percheziţia efectuată la 10.05.2012, cu o seară înainte. În urma acţiunii desfăşurate la 8.10.2012, BB. a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv.
Cu ocazia activităţilor de supraveghere tehnică efectuate cu privire la BB. în perioada 5.10.2012-8.10.2012, s-a constatat că acesta a avut câteva convorbiri telefonice cu F., precum şi că, la 6.10.2012, s-a întâlnit cu DDD., viceprimarul municipiului Deva (prieten din copilărie cu E.).
De asemenea, s-a constatat că, la 5.10.2012, autoturismul aparţinând lui E. a apărut în zona unde se afla sediul firmei lui BB., iar la 7.10.2012 (o zi de duminică), în timp ce BB. se afla la EEE., autoturismul lui E. se afla în parcarea FFF., pe care a părăsit-o la circa 20 de minute.
La 14.11.2012, în baza cererii formulate de martorul GGG., procuror DIICOT – ST Alba Iulia, instanţa a autorizat interceptarea şi înregistrarea unui post telefonic aparţinând numitului "HHH.". Cererea a fost motivată prin aceea că "HHH." ar fi folosit de F. pe post de intermediar în relaţiile sale. S-a precizat că "HHH.", H., este finul lui E.. Din procesele-verbale de redare aflate la dosarul Cupeţiu, pentru perioada anterioară datei de 14.11.2012, nu au rezultat aspecte clare care să releve o asemenea situaţie.
Martorul GGG. a declarat că nu cunoştea situaţia de fapt şi că inculpatul A. i-a solicitat să facă cererea de autorizare, cu precizarea că i-a fost înmânată pe un stick situaţia de fapt de către A. sau B., el ocupându-se doar de punerea în pagină a cererii, operaţiune care nu a durat mai mult de 5 minute. Martorul a mai menţionat că, în acea perioadă de timp, inculpatul A. se afla în sediul DIICOT, astfel că nu a putut explica de ce acesta nu s-a ocupat personal de redactarea cererii.
La 15.11.2012, în baza unui proces-verbal întocmit la ora 6 de către inculpatul B., în care acesta a menţionat că "din informaţiile deţinute până în prezent a rezultat faptul că "HHH." urmează să îl sprijine pe CCC. în situaţia în care acesta din urmă ar face obiectul unei percheziţii domiciliare, mai exact prin ascunderea de probe", inculpatul A. a dispus autorizarea cu titlu provizoriu a unui alt post telefonic utilizat de "HHH.", întrucât în ziua de 15.11.2012 erau programate percheziţii domiciliare la F..
La 27.11.2012, martorul GGG., procuror, a solicitat, între altele, listingurile convorbirilor telefonice efectuate de DDD., pe o perioadă de până la 6 luni în urmă. Maniera de formulare a solicitării a fost ca şi cele anterioare, respectiv datele i-au fost furnizate pe un stick de către A. sau B.. La baza acestei cereri stă procesul-verbal întocmit la 25.11.2012 de inculpatul B., în care acesta a menţionat că "a procedat la vizualizarea înregistrărilor audio video efectuate în mediu ambiental la 6.10.2012 între orele 19-20, perioadă în care BB. se află împreună cu mai mulţi indivizi, dintre aceştia fiind identificat DDD.. În intervalul orar identificat mai sus, BB. discută intens cu DDD., timp în care acesta din urmă încearcă să contacteze telefonic pe cineva, iar ulterior trimite un mesaj. Întrucât în cauză există indicii clare că la momentul respectiv BB. avea cunoştinţă despre percheziţia domiciliară care urma a fi efectuată la 8.10.2012, iar informaţiile deţinute până în prezent confirmă faptul că susnumitul a încercat să intervină la diverse persoane cu influenţă, consider că este necesară obţinerea listingurilor". Inculpatul B. nu lămureşte resortul în baza căruia l-a ales pe DDD. din multitudinea de persoane care îl înconjurau pe BB. şi nici în ce constau indiciile că acesta aflase despre percheziţia ce urma.
Întrucât anchetatorii au constatat (lucru de fapt cunoscut deja de aceştia) că DDD. avea discuţii cu E., au concluzionat că acesta s-ar afla printre persoanele influente asupra cărora ar fi intervenit DDD. pentru BB., motiv pentru care acelaşi martor GGG. a solicitat listinguri pentru telefonul lui E. la data de 7.12.2012, pentru o perioadă de 6 luni în urmă.
Prin rechizitoriul întocmit la 1.04.2013, inculpatul A. a dispus trimiterea în judecată a lui BB., AA., AAA., BBB., III., UU. ş.a. pentru constituire de grup infracţional nestructurat şi evaziune fiscală, printre alte soluţii dispunându-se şi disjungerea cauzei privind pe învinuitul F., zis CCC., pentru sprijinirea unui grup infracţional nestructurat şi favorizarea infractorului. Această din urmă cauză a fost înregistrată la DIICOT – ST Alba Iulia cu nr. 38D/P/2013.
Dosarul nr. x/2012 privind pe K., W. ş.a.
În această cauză au fost efectuate cercetări de procurorul M. pentru constituirea unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate, şantaj, înşelăciune, cămătărie, vătămare corporală gravă.
S-a precizat de către parchet că, la fel ca şi în cauza precedentă (71D/P/2011), după iniţierea conflictului dintre E. şi procurori din cadrul DIICOT – ST Alba, cercetările în acest dosar au început să vizeze şi persoana ofiţerului de poliţie E..
Astfel, la 12.09.2012, în această cauză, inculpatul B. Mirel a întocmit un proces-verbal, secondat de martora JJJ., în urma accesării pe internet a site-ului cotidianului Ziua, de unde au descărcat un articol de presă din 6.07.2004, cu referire inclusiv la o aşa-zisă implicare a lui E. în protejarea unor grupări infracţionale, fiind subliniate de către inculpatul B. pasajele denigratoare la adresa lui E.. La 25.09.2012 au fost solicitate listinguri ale unor posturi telefonice utilizate de persoanele vizate.
Începând cu data de 8.05.2013, K. a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar în cursul lunii mai 2014, s-a dispus înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu. KKK., soţia acestuia, a fost arestată preventiv în perioada 8.05.2013 - 4.07.2013. Ulterior, la 11.06.2013, a fost arestat preventiv şi W.. K. a fost audiat la 9.05.2013, precum şi la 13.05.2013, cu privire strict la aspecte vizând infracţiunile ce făceau obiectul cauzei.
Ulterior, în zilele de 15.05.2013 şi 16.05.2013, K. a dat o declaraţie, înregistrată audio-video, la procurorul M., redată ulterior, la 28.05.2013, în formă scrisă, pe parcursul discuţiei apărând primele întrebări ale procurorului despre calitatea lui K. de informator al poliţiei şi despre "domnul acela" (E.), pe care îl informa despre activităţile sale infracţionale. Procurorul a constatat că, deşi K. declara că a spus şi altor poliţişti sau procurori, M., trecând rapid peste aceste afirmaţii, revenea la "domnul acela", încercând să-l determine pe K. să facă afirmaţii exclusiv cu referire la acea persoană.
La 24.05.2013, în prezenţa inculpatului B., declaraţia lui K. începe direct cu referire la E., arătând că discuţiile sale cu ofiţerul de poliţie se refereau la activitatea desfăşurată de K., precum şi la fapte comise pe raza judeţului Hunedoara. A mai arătat că nu a ascuns niciodată faţă de E. că ar da bani cu camătă, acest lucru fiind cunoscut de toată lumea. K. a mai arătat că E. îl punea să lanseze zvonuri false în Hunedoara, pentru a crea conflicte şi a instiga, lucruri pe care acesta le-a făcut, deşi îl deranja că rămânea implicat, acţionând întrucât îi era teamă de E.. A mai declarat că atunci când avea probleme îi cerea sfatul lui E., însă nu i-a cerut niciodată expres sprijinul, deoarece acesta era faptic şi l-a simţit chiar şi atunci când diferite sesizări despre el au fost respinse de ofiţerul de poliţie. K. a mai arătat că ştie de la numitul LLL. că la E. a ajuns un dosar care îl privea, iar poliţistul ar fi spus că nu îl interesează sau că nu e de competenţa sa, fapt despre care K. spune că i-a creat o stare de bine, văzându-se protejat. De asemenea, K. a afirmat că, în primăvara-vara anului trecut (raportat la data declaraţiei, 2012), a aflat de la familia Biriescu că aceştia ar şti de la E. despre existenţa unui dosar la DIICOT, poliţistul spunându-le că nu sunt probe.
La 30.05.2012, K. a dat o nouă declaraţie procurorului M., în prezenţa inculpatului B., arătând că la începutul verii anului 2012, tatăl său s-a întâlnit cu inculpatul D., pentru a rezolva obţinerea unei soluţii favorabile într-o cauză aflată pe rolul instanţei. Cu acea ocazie, inculpatul D. i-ar fi spus tatălui lui K. că O. a dat declaraţie la DIICOT că ar fi fost deposedat de o dubă de K., că au fost interceptaţi şi că nu crede că vor scăpa, întrucât se făcuseră verificări în portul Constanţa cu privire la nişte combustibil. După discuţia lui D. cu tatăl lui Litera, K. a vorbit cu soţii Biriescu, cărora le-a spus că are pe cineva la DIICOT, aceştia l-au întrebat pe cine, iar el le-a spus că pe procurorul D., povestindu-le şi despre informaţiile date de acesta cu privire la dosarul lor, însă soţii Biriescu ar fi spus că ştiu de la E. că nu ar fi probe în dosar.
La 10.06.2013 şi 12.06.2013, K. a mai dat două declaraţii, fără a povesti aspecte privindu-l pe E.. La 21.06.2013, tot în prezenţa inculpatului B., a continuat să relateze alte aspecte potenţial incriminatoare la adresa ofiţerului de poliţie, fapte presupus întâmplate în 1998-2005.
La 26.06.2013 şi 9.07.2013, urmează două declaraţii ale lui K., fără legătură cu E., în prezenţa unui alt ofiţer de poliţie judiciară.
De asemenea, la 16.05.2013, martorul MMM. a declarat, în prezenţa ofiţerului B., pe lângă aspectele privind obiectul cauzei, că ştie că K. este omul lui E. şi că s-ar fi lăudat că E. i-a dat posibilitatea de a fi martor sau învinuit într-o cauză mai veche. Acesta a mai arătat că după arestarea lui Litera l-a sunat pe E. pentru a-i comunica faptul că este o victimă a lui K., însă ofiţerul ar fi spus că îl va contacta el, întrucât nu are timp.
La 19.06.2013 şi 23.07.2013, MMM. a mai dat două declaraţii, în prezenţa altui ofiţer de poliţie, fără trimiteri la persoana lui E.. La 5.04.2013, O. a dat o declaraţie de martor, relatând aspecte privind activitatea lui K., în prezenţa unui ofiţer de poliţie şi a procurorului M.. La 20.06.2013, acelaşi martor, O., de această dată în prezenţa inculpatului B. Mirel, a dat o nouă declaraţie, vizându-l direct pe E., în cuprinsul căreia, deşi a afirmat că nu a primit informaţii cu privire la activităţile desfăşurate într-un dosar cu produse petroliere, care îl viza (dosarul nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba), apare şi afirmaţia că "E. a cazat oameni la mine la pensiune în Simeria, despre care acesta a spus că sunt colegi şi cărora nu le-am perceput plata pentru cazare".
La 17.06.2013, partea vătămată NNN. a declarat că i-a povestit lui O. despre problemele pe care le avea cu K., rugându-l să îl informeze pe E., iar Biriescu i-a spus ulterior că E. i-a transmis să aibă răbdare, întrucât "Litera era luat în vizor".
La 17.06.2013, NNN. a fost pus şi el sub învinuire în această cauză, pentru instigare la vătămare corporală, la emiterea rechizitoriului fiind scos de sub urmărire penală. S-a precizat că inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul întocmit de M. la 25.09.2013, după ce, prin ordonanţa din 18.09.2013, s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat, cu privire la săvârşirea de către comisar şef E. a infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional şi favorizarea infractorului. Dosarul nou format a fost înregistrat cu nr. 109D/P/2013.
Dosarul nr. x/2011 privind pe O. ş.a.
Această cauză, având ca obiect infracţiuni economice, a fost instrumentată de inculpatul A., iniţial cu sprijinul SCCO Sibiu, iar de la 5.08.2011, cu sprijinul BCCO Alba Iulia, au fost delegaţi ofiţerii de poliţie judiciară B. şi N..
S-a menţionat că, după o perioadă de un an şi câteva luni de la data sesizării, s-a dispus în cauză începerea urmăririi penale faţă de soţii Biriescu şi alte persoane, la 30.07.2012, iar la scurt timp după conflictul generat între procurorii DIICOT A. şi D. şi ofiţerul B., pe de o parte, şi E., şef al BCCO Alba, pe de altă parte, învinuiţii au fost audiaţi, în perioada 3-21.09.2012. De asemenea, în aceeaşi notă, la 26.08.2013, inculpatul B. a întocmit un proces-verbal în care a menţionat, între altele, că în anul 2011 (cu doi ani înainte de data acestui proces-verbal), E. le-ar fi solicitat, inculpatului şi lui N. (decedat), date despre dosarul Biriescu. S-a apreciat că aceste menţiuni sunt neverificabile şi neverosimile, având în vedere aducerea lor la cunoştinţă după doi ani de la pretinsa dată a producerii evenimentelor, în contextul vădit de duşmănie dintre inculpatul B. şi E..
S-a arătat că, la 30.09.2013, inculpatul A. a conexat la această cauză şi dosarele nr. x/2013 (disjuns din dosarul Cupeţiu-Balint) şi nr. 109D/P/2013 (disjuns din dosarul OOO.), cu intenţia de a colecta într-o singură cauză toate aspectele potenţial infracţionale, reţinute în sarcina lui E., pentru a da "greutate" dosarului, prin cumulul de fapte, în ideea de a suplini lipsa probelor şi indiciilor pentru fiecare faptă în parte.
Pornind de la existenţa unor "indicii", prin forţarea valorii de adevăr a acestora (declaraţiile lui K. şi chiar ale lui O. – dată în calitate de martor în cauza Litera), în baza unor procese-verbale de investigaţie fără nicio valoare şi conţinând date cu caracter neverificabil, întocmite de inculpatul B. Mirel, inculpatul A., la 1.10.2013 şi 3.10.2013, a solicitat instanţei autorizarea interceptării convorbirilor şi comunicărilor purtate de E., DDD., O., P., PPP., BB., H. şi F.. Astfel, în procesul-verbal din 30.09.2013, inculpatul B. a inserat, pentru a justifica interceptarea lui DDD., menţiunea că "despre DDD. există informaţii că în repetate rânduri a făcut cunoscut unui cerc de prieteni oameni de afaceri, persoanele care făceau obiectul dosarelor instrumentate de DIICOT cu sprijinul BCCO Alba Iulia, precum şi momentul percheziţiilor domiciliare care urmau să fie întreprinse, despre toate acestea spunând că are cunoştinţă de la comisarul şef E." (s-a arătat că referirea este la percheziţiile din dosarul Cupeţiu, însă nu rezultau astfel de indicii la acel moment), justificarea fiind forţată.
S-a apreciat că un alt exemplu, în acelaşi sens, este procesul-verbal întocmit de inculpatul B. la 22.10.2013, în care se menţionează că "în activitatea infracţională O. este sprijinit şi de H. (finul lui E.) şi de F.", de asemenea fără a rezulta astfel de indicii.
De asemenea, prin acul de sesizare s-a mai precizat, aşa cum a fost arătat anterior (procesul-verbal din 26.08.2013), că inculpatul B. a continuat, în cadrul anchetei, să întocmească procese-verbale pentru a-l inculpa pe E. în cauza Biriescu.
La 18.10.2013, plusând în afirmaţiile personale (s-a considerat că aceasta reprezintă, de fapt, procesele sale verbale), B. a menţionat: "N. (decedat, aşadar nu poate confirma) mi-a spus că a fost de faţă la o discuţie telefonică în care E. discuta cu O. despre un transport de carburant către o firmă beneficiară, discuţie în care E. îi spunea ce anume să facă cu transportul". O astfel de împrejurare ar fi credibilă numai în situaţia în care E. s-ar fi dovedit o persoană fără discernământ, care îşi desfăşura activitatea infracţională sub ochii colegului său ofiţer de poliţie.
S-a mai arătat că, tot la data de 18.10.2013, ca dovadă a relei-credinţe şi a înverşunării inculpatului B., acesta a întocmit un proces-verbal (ca şi în alte dosare), intitulat în mod pretenţios "proces-verbal de investigaţii", conţinând articole de presă despre unele dosare penale, inculpatul concluzionând că din acestea "rezulta o implicare activă în rezolvarea dosarului a comisarului şef E." – cauza respectivă neavând nicio conexiune cu dosarul nr. x/2011, procesul-verbal fiind făcut doar pentru a "proba" prin articole de presă diverse activităţi pretins ilicite ale lui E..
În perioada 2-14.10.2013, inculpatul A. a procedat, pentru fundamentarea acuzării, la audierea a patru martori cu identitate protejată (în fapt, aceştia fiind inculpatul D., QQQ. - prietenul celui dintâi, ofiţerul de poliţie RRR. - nesemnificativ şi SSS. - fosta concubină a lui K.).
Procurorul a apreciat că, pe aceste baze absolut improprii la data de 23.10.2013, inculpatul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui E., pentru infracţiunile de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat (faptă continuă începută din 2003 până în prezent – gruparea Biriescu), favorizarea infractorului (faptă continuă începută în 2011 până în prezent, gruparea Biriescu), favorizarea infractorului (privind pe BB., 2 acte materiale, percheziţiile din 10.05.2012 şi 8.10.2012), sprijinirea unui grup infracţional organizat (faptă continuă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), favorizarea infractorului (faptă continuă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), omisiunea sesizării organelor judiciare (faptă continuă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), mărturie mincinoasă (în cauza Cupeţiu) şi fals în declaraţii.
La 24.10.2013, inculpatul A. a dispus, prin ordonanţă, reţinerea lui E., pe o perioadă de 24 de ore. La aceeaşi dată, inculpatul A. a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia cu propunerea de arestare preventivă pentru E., O. şi P. (nu şi pentru ceilalţi membri ai grupului infracţional).
În ceea ce priveşte conţinutul referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de inculpatul A. la 24.10.2013, s-a arătat că acesta conţine un capitol intitulat "Aspecte infracţionale privind fapte comise de cms. şef E.", în care sunt expuse date nereale sau denaturate privind presupusa activitate infracţională a lui E. în dosarele Biriescu, Cupeţiu, Litera, precum şi situaţii adiacente acestora.
Referitor la sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, faptă continuă începută din 2003 până în prezent - gruparea Biriescu s-a arătat că E. nu a lucrat în cauza Biriescu. Inculpatul A. a reţinut cu privire la această grupare că "există probe că a fost sprijinită în activitatea infracţională desfăşurată, mai ales prin protecţie, de angajaţi ai autorităţilor statului cu atribuţii judiciare, din jud. Hunedoara, respectiv de şeful BCCO Alba - cms. şef E., şi probabil, de alte persoane, deocamdată neidentificate cert".
S-a mai arătat că declaraţiile persoanelor audiate în cauză confirmă "legătura deosebită stabilită între soţii Biriescu şi E., anumite persoane din anturajul lor apelând chiar la ei pentru a-i pune în legătură cu E.", precum şi că "din cauza sprijinirii grupului şi deconspirărilor realizate cu privire la cauză de către E., nu s-a reuşit probarea cauzei la întreaga ei dimensiune".
S-a susţinut că "susnumiţii au fost informaţi în mod constant de către şeful BCCO - cms. şef E., cu privire la înregistrarea dosarului, obiectul cauzei şi activităţile desfăşurate în cadrul acestuia, aspect confirmat de: martorii K., NNN., K., TTT. (identitate protejată-n.n), UUU. (identitate protejată-n.n.) şi, indirect, de alţi martori care cunosc relaţiile foarte apropiate dintre E., DDD., VVV. şi soţii Biriescu, respectiv martorii WWW., XXX., YYY. şi ZZZ. (identitate protejată). Soţii Biriescu au fost de asemenea atenţionaţi cu privire la folosirea telefoanelor mobile, care erau interceptate... O. şi P. se lăudau cu o astfel de atitudine din partea lui E.".
De asemenea, inculpatul A. a menţionat că "soţii Biriescu, aşa cum există probe (declaraţii de martori) în cauză, au sponsorizat indirect, prin comisarul E., cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii BCCO Alba şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, au asigurat cazarea gratis la motelul din Simeria Vechea ce le aparţinea, a poliţiştilor care veneau din ţară la acţiuni sau a celor de la BCCO Alba, precum şi multe petreceri, toate prin relaţia cu E., aşa cum reiese chiar şi din declaraţia înv. O.. Legătura dintre soţii Biriescu şi E. a fost confirmată şi de către cms. şef N. (decedat în prezent) în discuţiile purtate cu scms. B.".
Proba cheie a reprezentat-o testarea poligraf a lui O., reieşind că acesta nu a spus adevărul atunci când a fost întrebat dacă E. i-a comunicat date cu privire la dosar. S-a precizat că Biriescu nu a refuzat testarea, deşi o putea face dacă ar fi avut de ascuns anumite împrejurări.
Parchetul a apreciat că susţinerile inculpatului A., prezentate mai sus, sunt în parte nereale, bazate pe declaraţii mincinoase ale unor persoane audiate (aspect cunoscut de inculpat), iar în parte denaturate, prin interpretarea forţată, cu rea-credinţă, a unor afirmaţii ale martorilor şi prin omisiunea de a analiza aspectele care veneau în apărarea lui E..
Astfel, activitatea infracţională a lui E. în legătură cu gruparea Biriescu a fost dedusă din următoarele "probe":
- Declaraţiile lui K. – K. şi soţia acestuia, KKK., erau arestaţi în dosarul nr. x/2013, instrumentat de M..
S-a precizat că afirmaţiile lui K. în sensul inculpării lui E. au avut o evoluţie vizibil dirijată, începând cu aspecte nesemnificative şi culminând cu afirmaţii concrete privind faptul că a aflat de la soţii Biriescu, în anul 2011, că aceştia ştiau despre dosar de la şeful BCCO.
Astfel, în declaraţia din 24.05.2013, K. a afirmat că, în primăvara-vara anului trecut (raportat la data declaraţiei, 2012), a aflat de la familia Biriescu că aceştia ar şti de la E. despre existenţa unui dosar la DIICOT, poliţistul spunându-le că nu sunt probe.
În declaraţia din 30.05.2013, K. a precizat că, la începutul verii anului 2012, tatăl său s-a întâlnit cu inculpatul D., pentru a rezolva obţinerea unei soluţii favorabile într-o cauză aflată pe rolul instanţei. Cu acea ocazie, inculpatul D. i-ar fi spus tatălui lui K. că O. a dat declaraţie la DIICOT că ar fi fost deposedat de o dubă de K., că au fost interceptaţi şi că nu crede că vor scăpa, întrucât se făcuseră verificări în portul Constanţa cu privire la nişte combustibil. După discuţia lui D. cu tatăl lui Litera, K. a vorbit cu soţii Biriescu, cărora le-a spus că are pe cineva la DIICOT, aceştia l-au întrebat pe cine, iar el le-a spus că pe procurorul D., povestindu-le şi despre informaţiile date de acesta cu privire la dosarul lor, însă soţii Biriescu ar fi spus că ştiu de la E. că nu ar fi probe în dosar.
În declaraţia din 14.09.2013, dată ca martor în dosarul nr. x/2011, în prezenţa inculpatului B., K. schimbă anul în care ar fi avut discuţia cu Biriescu din 2012, cum declarase iniţial, în 2011. În declaraţia din 9.10.2013, dată ca martor în faţa inculpatului A., K. afirmă din nou că discuţiile cu Biriescu despre dosar au avut loc în 2011.
Cu privire la situarea în timp a momentului în care O. ar fi aflat despre dosar, martorul NNN., într-o convorbire telefonică cu inculpatul A., înregistrată autorizat, i-a precizat procurorului că O. i-a spus în toamna anului 2012 că ştia despre acel dosar. A. a insistat, întrebându-l pe interlocutor dacă nu cumva "mai repede", în sensul de "mai devreme în timp", martorul menţinându-şi afirmaţia iniţială. Acest aspect, care crea cel puţin dubii cu privire la data aflării despre dosar, nu a fost menţionat de inculpatul A. în referatul cu propunere de arestare.
Parchetul a menţionat că majoritatea declaraţiilor date de K. au fost în prezenţa inculpatului B. şi după discuţiile purtate de cei doi în arest, B. trebuind să fie de faţă pentru a supraveghea mersul declaraţiilor. S-a arătat că, în realitate, discuţiile dintre K. şi O. au avut loc în anul 2012 (având ca reper discuţia dintre D. şi tatăl lui Litera), însă inculpaţii A. şi B. aveau nevoie să o situeze în anul 2011, întrucât ei urmăreau să dovedească faptul că E. i-ar fi informat pe soţii Biriescu de la început despre dosar şi despre măsurile dispuse. Situarea discuţiei în anul 2012 nu era convenabilă, existând riscul ca apărarea să pretindă că s-a aflat de dosar cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirilor.
Fiind audiat la D.N.A. în prezenta cauză, martorul K., după ce, iniţial, şi-a menţinut declaraţiile date la Alba, a revenit asupra acestora la 24.04.2014, cu următoarele precizări: "Declaraţia dată în 09.04.2014 nu corespunde adevărului, lucru pe care l-am comunicat la acel moment verbal, organelor de anchetă. Am cerut un timp de gândire până după Paşti pentru a mă consulta cu soţia mea, întrucât prin recunoaşterea adevărului am considerat că aceasta ar fi expusă unor riscuri, dat fiind faptul că este trimisă în judecată de D.I.I.C.O.T. Alba, înţelegerea noastră cu reprezentanţii D.I.I.C.O.T. fiind aceea de a recunoaşte faptele reţinute în rechizitoriu, în caz contrar spunându-mi-se că există riscul ca soţia mea să primească o pedeapsă cu executare. La întrebarea mea către procurorul M. dacă soţia mea, nevinovată fiind, ar recunoaşte faptele, nu există riscul să ia totuşi pedeapsă cu executare, domnul procuror a afirmat, în prezenţa poliţistului AAAA.: "crezi că nu avem atâta influenţă?!". În acel moment dosarul era pe rol la Curtea de Apel Alba. În urma discuţiilor avute cu soţia mea, KKK., m-am hotărât să relatez adevărul cu privire la cele întâmplate în dosarul în care a fost reţinut şi arestat E.".
K. a mai afirmat următoarele: "Soţia mea ştia că urma să fie reţinută pentru că îi spusese B. încă de acasă, lucru pe care eu nu îl cunoşteam. În timpul audierii mele, procurorul M. mi-a spus să îmi iau rămas bun de la soţie întrucât ea urma să plece pe arest", arătând că: "La puţină vreme după arestare, am discutat cu procurorul M. şi l-am întrebat că în condiţiile în care recunosc faptele şi spun adevărul cu privire la lucrurile pe care le-am făcut, soţia mea are şanse să fie pusă în libertate. El a răspuns că nu poate să îmi promită lucrul acesta, dar dacă ştiu să citesc printre rânduri şi dacă voi spune adevărul, dar tot adevărul, atunci sunt şanse foarte mari ca soţia mea să plece acasă. La vremea aceea nu mă gândeam ce presupune acest lucru în afară de a-mi recunoaşte propriile fapte. Despre domnul E. a adus prima oară vorba, indirect, M. când discutam despre ofiţerul de la B. C. civ..O., eu ştiind că el ştie, cel puţin de la AAAA. pe care l-am cunoscut prin E. şi cu care aveam acelaşi gen de legătură, respectiv le furnizam informaţii din mediul infracţional. Arăt faptul că procurorul A. mi-a spus, cu ocazia declaraţiei de martor pe care mi-a luat-o, să nu mai pomenesc numele lui AAAA., de faţă fiind şi o doamnă mai în vârstă, probabil grefieră", "Procurorul M. insista să-i spun despre ofiţerul B. C. civ..O. cu care colaboram, eu întrebându-l direct: "dumneavoastră pe E. îl vreţi?", răspunsul fiind: "acum ţi-ai dat seama?!""Explicaţia pentru conţinutul din ce în ce mai exact şi mai concret al declaraţiilor mele este aceea că aveam interesul să iasă bine cauza, întrucât văzusem ce se doreşte şi orice lucru care nu era spus "aşa cum trebuie" putea însemna rămânerea în arest a soţiei mele încă o perioadă. De altfel, cu ocazia uneia din declaraţiile de martor pe care am dat-o procurorului A., această gândire mi-a fost confirmată întrucât am constatat unele aspecte cum ar fi: … referitor la discuţiile mele cu soţii Biriescu, acestea au avut loc în anul 2012, după întâlnirea tatălui meu cu procurorul D., dată pe care am declarat-o prima oară în faţa lui B., iar procurorul A. mi-a spus "nu ne prea ajută; eşti sigur că nu a fost în 2011? Gândeşte-te bine!". Eu "m-am gândit" şi am spus 2011. Nu îmi amintesc ca soţii Biriescu să îmi fi spus că ştiu de la E. că le-ar fi interceptate telefoanele, în schimb eu le-am transmis acest lucru pentru că îl ştiam de la D.. Cu ocazia anchetei i-am spus lui B. despre faptul că aflasem de la D. aceste lucruri, el dându-şi cu părerea că D. ar fi putut să audă discuţiile lui cu A.." De asemenea, K. a declarat la DNA că O. nu i-a spus că ştie că îi sunt interceptate telefoanele, ci crede că îi sunt interceptate.
K. a declarat că inculpatul B. i-a spus că "strategia lor a fost să o aresteze pe soţie pentru ca Litera să vorbească, şi că soţia sa este nevinovată şi că o să-i povestească odată cine a fost în spatele strategiei". B., la un moment dat, mi-a mai spus că "este posibil să devenim colegi la Aiud, eu crezând că glumeşte." Martorul K. a precizat că, la una dintre audieri, inculpatul A. "a afirmat în birou la domnul M. că soţia o să plece acasă mai curând decât cred", iar domnul M. a spus: "o lună şi gata". K. nu a citit declaraţiile, deoarece nu îl interesau, el asumându-şi voluntar conţinutul pe care îl formulau anchetatorii, pentru a uşura situaţia soţiei sale.
Referitor la presiunile la care au fost supuşi el şi soţia sa în cursul anchetei pentru a da declaraţii compromiţătoare despre E., K. a arătat următoarele: "Referitor la trimiterea în judecată a soţiei mele, consider că alte persoane cercetate care se aflau în situaţii similare cu cea a soţiei mele, din punct de vedere al participării la fapte, precum şi din punct de vedere al probelor administrate sau a lipsei acestora, au fost scoase de sub urmărire penală, iar soţia mea a fost trimisă în judecată. Eu am înţeles această împrejurare ca pe o modalitate de a fi ţinut în continuare sub control cu privire la situaţia soţiei mele. Acest lucru nu mi s-a dat de înţeles, ci l-am ştiut de la început, din momentul în care procurorul M. mi-a spus: "crezi că nu avem atâta influenţă?!"
S-a arătat că percepţia indusă voit de anchetatorii martorului, cunoscând "punctele slabe" ale acestuia – soţie, copii, reprezintă un element extrem de important în obţinerea de către inculpaţi a declaraţiilor dorite. Mai mult, eliberarea KKK. după două luni nu a făcut decât să îi întărească convingerea că aşa-zisa sa "colaborare" a avut efectul dorit şi stabilit cu aceştia. S-a mai precizat că aspectele relatate de K. au fost deduse în prezenta cauză anterior declaraţiei acestuia, dovadă fiind faptul că, în cuprinsul declaraţiei din 9.04.2014, dată în faţa procurorului de caz, Litera a fost întrebat dacă a fost instruit să susţină că discuţiile cu Biriescu au avut loc în 2011 (existau deja astfel de suspiciuni în cauză), răspunsul său atunci fiind însă negativ, în mod mincinos.
De asemenea, martorul W. a declarat la DNA, referitor la K., că în vara anului 2013, aflându-se în drum spre instanţă de la arest, l-a întrebat pe acesta de ce a făcut anumite afirmaţii în dosar, Litera precizând atunci că a trebuit să dea acele declaraţii pentru a fi eliberată soţia sa. Aceste afirmaţii au fost însuşite ulterior de K. în declaraţia dată în prezenta cauză.
Pentru a încuraja atitudinea de "colaborare" a lui K., procurorul M. a dispus scoaterea din arest a soţiei acestuia, KKK. şi deplasarea sa la domiciliu, pentru a-şi vedea copiii, pretextul fiind acela al ridicării unor documente. Martorul M., care a instrumentat dosarul Litera, în care acesta a formulat declaraţii incriminatoare pentru E., a arătat, referitor la motivul pentru care a direcţionat ancheta înspre acesta, că avea informaţii verbale, din presa anilor 2003-2004, de la inculpaţii D. şi B., precum şi de la SIPI Hunedoara (aceştia au în atribuţii efectuarea de informări scrise). De asemenea, inculpatul A. i-a transmis că, în dosarul Cupeţiu, E. ar fi deconspirat percheziţiile şi că îi proteja pe soţii Biriescu, martorul arătând că este posibil ca A. să îi fi indicat să îl întrebe pe K. despre E.. De asemenea, M. a arătat că este posibil să-i fi spus lui K. că "dacă ştie să citească printre rânduri", va avea beneficiile legale şi nu a negat că inculpatul A. s-a exprimat în biroul său (în prezenţa lui K., conform susţinerilor acestuia) că KKK. "mai are puţin şi iese", Parchetul apreciind că, prin această afirmaţie, a urmărit încurajarea lui K. în formularea declaraţiilor de care era nevoie în anchetă.
Cu privire la evoluţia conţinutului declaraţiilor lui K., M. a afirmat, coroborând precizările celui dintâi, că, într-adevăr, iniţial, acesta a spus că nu a beneficiat de protecţie din partea lui E., iar ulterior a afirmat contrariul, aceste ultime declaraţii fiind luate de B., care venea ulterior cu declaraţia pe un stick şi îi prezenta declaraţiile.
Referitor la permisiunea ca KKK. să meargă la domiciliu, deşi era arestată preventiv, M. nu a putut preciza temeiurile procedurale în baza cărora a procedat la această activitate, mai mult, documentele pentru care se afirmă că a mers martora la domiciliu s-a dovedit a nu prezenta relevanţă în raport cu obiectul cauzei, astfel că a reieşit un alt scop al permiterii acestei deplasări, respectiv acela de a determina, prin atitudinea permisivă, formularea de declaraţii de către familia Litera.
S-a mai precizat că martorul M. a declarat că a sesizat un interes aparte din partea inculpatului B. de a audia persoane care făceau declaraţii împotriva lui E., exemplificând cu K., BBBB., MMM. şi alţii.
De asemenea, s-a apreciat de către Ministerul Public că dubiile cu privire la credibilitatea declaraţiilor lui K. (invocate în apărare de către inculpaţi) sunt înlăturate prin coroborarea afirmaţiilor acestuia cu modul de derulare a anchetei, anumite aspecte fiind evidente, aşa cum s-a arătat, chiar înainte ca el să fi făcut declaraţiile corespunzătoare adevărului. De altfel, cu ocazia audierilor efectuate de procurorii DIICOT, aceştia nu au avut niciun dubiu cu privire la credibilitatea lui K., invocându-le în schimb în prezenta cauză. Mai mult, apărarea a încercat să acrediteze ideea existenţei unui interes al lui K. în formularea declaraţiilor la DNA, aspect apreciat ca total neadevărat, întrucât acesta nu are dosare pe rolul instituţiei, nu este inculpat şi nu poate beneficia de avantajele legale. În schimb, s-a arătat că acest lucru nu este valabil în cazul declaraţiilor făcute la DIICOT, unde K. era arestat preventiv într-o cauză, împreună cu soţia, putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă şi, în plus, are încă un dosar în lucru pe rolul DIICOT Alba Iulia.
- Declaraţiile lui O. – La 20.06.2013, O. (inculpat în dosarul nr. x/2011) a dat o declaraţie de martor în dosarul Litera, semnată de procurorul M. şi de inculpatul B.. În conţinutul acesteia, deşi martorul a susţinut că nu a primit informaţii despre dosarul său de la E., apare menţiunea, oarecum în discordanţă cu restul declaraţiei, că "au fost mai multe situaţii în care cms. şef E. a cazat oameni la mine la pensiune în Simeria, despre care acesta a spus că sunt colegi şi cărora nu le-am perceput plata pentru cazare." De altfel, în toate declaraţiile date, cu excepţia acesteia, O. a negat vehement acest lucru, rezultând denaturarea sa prin intervenţia altei persoane.
În declaraţia dată la DNA, martorul O. a precizat că nu a făcut astfel de afirmaţii cu ocazia audierii sale la DIICOT, ci că, din contră, plata se efectua chiar şi pentru sume derizorii. A arătat că audierea a fost făcută de inculpatul B. şi de procurorul M., precum şi că, în timpul tehnoredactării, B. ar fi intervenit pentru a tasta ceva în conţinutul declaraţiei.
Referitor la acest aspect, martorul M. a declarat că audierea lui O. a fost asigurată de inculpatul B., iar el a consemnat doar datele de identificare, l-a întrebat pe martor dacă a spus adevărul, iar apoi i-a înmânat declaraţia spre semnare, neputând preciza dacă a citit-o. O. a arătat că nu a citit declaraţia, neputându-şi imagina că s-a consemnat altceva decât cele declarate în mod real.
Martorul a afirmat, despre dosarul aflat în lucru la DIICOT, cu privire la care E. este acuzat că l-ar fi înştiinţat, şi în care O. are calitatea de inculpat, următoarele: "În anul 2011 a existat o cauză la Poliţia Simeria, cu ocazia audierii mele în prezenţa avocatului CCCC., poliţistul de acolo spunând că probabil de cauza respectivă se va ocupa DIICOT, ulterior primind o soluţie de neurmărire penală. Acest dosar nu are nicio legătură cu cel aflat în prezent în instrumentarea DIICOT. Despre dosarul nr. x/2012 am aflat undeva în septembrie - octombrie 2012, cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii. Niciodată nu am discutat nimic cu E. referitor la acest dosar."
S-a arătat că lui O. i-au fost transmise anterior arestării semnale în privinţa posibilităţii de a-i fi uşurată situaţia, dacă va fi de acord să dea declaraţii incriminatoare la adresa lui E.. Astfel, înainte cu câteva zile de arestarea sa, s-a deplasat la firma lui QQQ. (prieten al inculpatului D.), la solicitarea făcută de acesta soţiei sale, care nu a putut merge. Cu această ocazie, QQQ. i-a comunicat că i-a spus D. că "e o soluţie să rezolve problema şi că trebuie să vorbească de E., altfel va fi rău". O. i-a precizat lui QQQ. că nu poate face aşa ceva. Tot QQQ. i-a transmis, în ziua reţinerii, martorei P., să ia legătura cu inculpatul A., iar în ziua următoare, fosta sa cumnată, DDDD., a fost şi ea contactată de QQQ. în acelaşi scop. O. a declarat că a fost supus unor presiuni de către procurorul şef A. şi de B., care i-au comunicat că are probleme cu această speţă, însă dacă le spune "ceva" despre E., nu va mai avea nicio problemă. La întrebarea acestuia despre ce anume să povestească, ei i-au răspuns "ştii tu ce să spui". De asemenea, cu ocazia ordonanţei de reţinere, înainte de a o semna, inculpatul A., în prezenţa avocatului CCCC. şi a grefierei care scria declaraţia, l-a atenţionat că "are gura cam mare" şi că "încă nu e târziu", dacă va declara ceea ce i se ceruse. Grefiera care a tehnoredactat declaraţia dată de Biriescu în calitate de inculpat este EEEE., cumnata inculpatului B. (declaraţia acesteia fiind înlăturată pe motivul lipsei de credibilitate).
Aspectele susţinute de O. au fost confirmate de P., care a declarat că şi asupra ei s-au exercitat presiuni de aceeaşi natură şi că, în ziua reţinerii sale, inculpatul B. i-a comunicat că "ea nu are ce căuta în acel dosar, dar dacă nu vrea să vorbească…"
Martorul QQQ., care i-a contactat pe cei doi din partea inculpatului D., a precizat, în declaraţia dată la DNA, păstrând o urmă de nesiguranţă, că este posibil ca în urma unei discuţii pe care a avut-o cu D., să le fi spus soţilor Biriescu să meargă să dea declaraţii despre E. la procurorul A., întrucât astfel "va fi bine". De asemenea, a recunoscut că acelaşi mesaj i l-a transmis şi numitei DDDD. din partea lui D., fiind posibil să fi spus atunci că nu soţii Biriescu ar fi "obiectivul anchetei". QQQ. cunoştea din relatările inculpatului D., anterior arestării lui E., că acesta era cercetat de DIICOT.
- Declaraţia martorului cu identitate protejată TTT. (identitatea reală QQQ.) – Martorul QQQ. (apropiat al inculpatului D.) a fost audiat la 14.10.2013 cu identitate protejată, cele declarate de el fiind consemnate de inculpatul A. într-un proces-verbal. Principalele afirmaţii acuzatoare la adresa lui E. au fost acelea că Biriescu ar fi suportat costurile botezului fiului lui E., că acesta şi colegii săi nu plăteau cazarea la motelul lui Biriescu, că Biriescu ar fi susţinut, în toamna lui 2011, că ştie că are un dosar la DIICOT Alba şi că îi sunt interceptate telefoanele.
Fiind audiat la DNA, QQQ. a precizat că a fost întrebat de A. dacă poliţiştii se cazau la motelul lui Biriescu, el răspunzând afirmativ, însă nu a fost întrebat şi nu a afirmat că nu se plătea cazarea, întrucât nu cunoştea acest lucru; i-a declarat inculpatului A. că Biriescu ar fi afirmat cu ceva vreme în urmă, prin 2011 sau 2012, că ar avea un dosar la DIICOT, A. întrebându-l dacă nu în 2011, iar martorul răspunzând că este posibil; martorul a afirmat la procurorul A. că Biriescu i-a spus că el crede că este interceptat, iar nu că ştie.
Astfel, Parchetul a considerat că declaraţia sa a fost denaturată prin inserarea unor răspunsuri nereale de către procurorul A..
Martorul a arătat că, în timpul audierii, de faţă fiind şi inculpatul B., A. formula întrebări de genul "Ştiaţi că Berbeceanu…", inducând martorului răspunsul care se dorea a fi consemnat. Martorul nu a fost efectiv atent la cele dictate de A. grefierei cu ocazia audierii.
Referitor la filiera prin care a ajuns QQQ. să fie audiat ca martor în dosarul nr. x/2011, au fost relevate următoarele: anterior audierii sale, a avut discuţii cu inculpatul D., care l-a întrebat ce relaţii avea E. cu O., martorul spunându-i că ştie ce "se aude prin oraş". D. i-a povestit martorului că E. furniza informaţii din dosare la Biriescu şi la Cupeţiu, afirmând şi că toate reclamaţiile la adresa sa (a lui D.) se trag de la E.. D. i-a sugerat atunci prietenului său că ar fi bine să meargă să dea o declaraţie la procurorul A.. Ulterior, QQQ. a fost contactat de inculpatul A., însă nu a dorit să se prezinte, în final cedând insistenţelor inculpatului D.. Parchetul a apreciat că este evident că D. i-a relatat lui A. despre disponibilitatea lui QQQ. de a da declaraţii.
Din interceptările convorbirilor telefonice purtate de D. a rezultat că acesta a depus, la cererea inculpatului A., diligenţe temeinice pentru aducerea la declaraţii a lui QQQ., iar inculpatul A. i-a asigurat conspirativitatea prezenţei la DIICOT, prin acceptarea primirii directe a acestuia la birou, fără efectuarea unui control de securitate şi fără identificare la intrarea în sediu.
Astfel, la 7.10.2013, D. a luat legătura cu A., cu care a purtat un dialog. Acest telefon a fost dat după ce, cu puţin timp înainte, inculpatul D. discutase cu martorul QQQ., stabilind să se întâlnească a doua zi dimineaţa.
În ziua următoare, inculpatul A. poartă o altă conversaţie cu inculpatul D..
Întâlnirea inculpatului A. cu martorul QQQ. a avut loc, iar după discuţie, la 9.10.2013, martorul l-a contactat pe D. pentru a se interesa dacă procurorul a fost "mulţumit" de cele declarate.
Ca urmare, QQQ. a formulat şi declaraţia scrisă, la 14.10.2013, cu identitate protejată, în condiţiile anterior descrise.
După publicitatea creată în jurul cazului E., martorul QQQ. şi-a exprimat îngrijorarea de a nu păţi ceva din cauza declaraţiei date, rugându-l pe prietenul său D. să vorbească cu "A.", ca să "nu păţim dracului ceva".
Martorul QQQ. a arătat ulterior că era îngrijorat întrucât el practic nu îşi asumase personal cele afirmate în declaratie, nu le cunoştea direct, precizând procurorului A. că erau lucruri "auzite prin oraş".
S-a apreciat prin rechizitoriu că această temere induce însă, în fapt, ideea că QQQ., chiar dacă nu a declarat verbal aspecte compromiţătoare pentru E., a intuit sau a conştientizat faptul că inculpatul A. şi D. urmăriseră consemnarea unor declaraţii nereale (ceea ce s-a şi întâmplat), iar el, prin pasivitate, nu a împiedicat acest lucru.
S-a arătat că acesta este, în principiu, şi motivul pentru care inculpaţii A. şi D. urmăreau să obţină cât mai repede declaraţii de la anumite persoane "de încredere", care să nu pună întrebări incomode cu privire la conţinutul real al declaraţiilor.
Parchetul a apreciat prin actul de sesizare a instanţei că întregul pasaj din discuţia purtată la 30.10.2013, astfel cum a fost redat, este, de fapt, o discuţie purtată pro causa, probabil existând bănuieli că ar fi interceptate convorbirile telefonice, fiind vorba despre o prefăcătorie a ambilor interlocutori, pentru a-şi preconstitui un fel de apărare în situaţia în care se va iniţia o anchetă. Acest lucru este recunoscut, implicit, şi de martorul QQQ. în declaraţia dată la DNA, în care acesta a arătat că, de fapt, au existat discuţiile între el şi familia Biriescu, la cererea inculpatului D., adică acelea pe care le nega în discuţia telefonică.
S-a apreciat că inculpatul D., ca răspuns la îngrijorarea martorului, îi sugera acestuia ca, la o adică, să declare că a vorbit despre afaceri cu Biriescu.
S-a mai arătat că, din convorbirile telefonice interceptate în baza unor mandate de siguranţă naţională, dintre inculpatul D. şi martorul QQQ., a rezultat că inculpatul a efectuat demersuri pentru sprijinirea martorului în recuperarea unei sume de bani rezultată din relaţiile comerciale ale martorului cu firma JJ., aspect de natură a clarifica genul de legătură existentă între inculpatul D. şi martorul QQQ..
A. a declarat, cu ocazia audierii sale ca inculpat, că nu îşi aminteşte în ce mod a fost identificat martorul QQQ. ca având cunoştinţă despre activităţi infracţionale şi la indicaţiile cui s-a prezentat la DIICOT.
- Declaraţia martorului cu identitate protejată UUU. (identitatea reală D.) – La 2.10.2013, inculpatul A. a audiat martorul cu identitate protejată UUU., în fapt inculpatul D..
S-a arătat prin rechizitoriu că această construcţie, aparţinând ambilor inculpaţi, are un caracter infam, în condiţiile în care inculpatul A., procuror de caz, cunoştea pe larg problemele dintre D. şi E., ştiind că cel dintâi părăsise structura DIICOT, inclusiv din cauza afirmaţiilor şefului BCCO privind implicarea sa în dosarului PP., precum şi că relaţia dintre cei doi era de duşmănie. S-a conturat ideea că inculpatul A., prin derularea anchetei în acest mod, urmărea şi un interes personal, care coincidea cu cel al inculpatului D. de a-l pune sub învinuire pe E., altfel nu se explică acceptul acestuia de a obţine declaraţii de la o astfel de persoană. Mai mult, s-a apreciat că audierea lui D. cu identitate protejată nu poate fi explicată decât prin caracterul mincinos al declaraţiilor sale şi prin conştientizarea de către inculpatul A. a situaţiei absolut nepotrivite de a fi audiat D. împotriva lui E..
În declaraţia dată la DIICOT – ST Alba, D. a afirmat următoarele: "de la persoane din anturajul lui Biriescu, pe care nu le pot preciza, dar (pe) care le cunosc ca persoane de încredere (referire la martora FFFF.), am aflat că O. şi P. au aflat despre existenţa dosarului de la DIICOT Alba şi despre interceptările convorbirilor telefonice ale susnumiţilor şi tot ce se întâmpla în dosar, respectiv tot ce se lucra ca acte de procedură şi procesuale, înainte de începerea urmăririi penale şi audierea susnumiţilor, de la E.. Persoana respectivă mi-a spus că O. ştia de dosar încă de la începutul lui, fiind avizaţi şi li s-a spus de E. să nu vorbească la telefon".
S-a apreciat că aceste afirmaţii relevă următoarele aspecte de interes: cooptarea în planul de denigrare a lui E. a numitei FFFF., fosta avocată a soţilor Biriescu, prietenă de familie cu inculpatul D. de 25 de ani ("persoana de încredere" din declaraţia lui D.); interesul inculpatului A. de a situa pretinsa faptă de informare a familiei Biriescu despre dosar anterior începerii urmăririi penale, în perioada în care se solicitaseră interceptări în cauză. Acest aspect a fost constatat şi în situaţia martorilor K. şi QQQ., asupra cărora s-a insistat să declare că familia Biriescu ştia de dosar de la E. încă din anul 2011, anul 2012 neconvenind anchetei.
Audierea a fost efectuată cu grefiera GGGG., însă nu a fost nevoie în acest caz de denaturarea afirmaţiilor martorului cu identitate protejată (ca în alte situaţii), întrucât D. era într-o înţelegere totală cu A., ştiind exact ce trebuie să declare.
- Declaraţia martorei FFFF. – Începând cu 23.09.2013, inculpaţii A. şi D. au efectuat demersuri repetate pentru a o convinge pe FFFF., fosta avocată a familiei Biriescu, să vină pentru a da declaraţii.
S-a mai arătat de către parchet că, la fel ca în cazul lui QQQ. (prieten vechi cu D.), şi în cazul FFFF. (de asemenea, în relaţii foarte apropiate cu D.), inculpatul D. a intuit şi a încercat să exploateze această veche relaţie, bazată pe "încredere", apreciind că FFFF., în virtutea acestei legături, va accepta să facă unele declaraţii împotriva lui E., chiar dacă acestea nu ar fi corespuns întru totul adevărului. În consecinţă, inculpaţii A. şi D. au făcut presiuni asupra numitei FFFF., constând în telefoane repetate şi vizite la domiciliul acesteia (D.).
În acest sens este discuţia din 23.09.2013 între inculpatul A. şi inculpatul D..
La 2.10.2013, inculpatul D., într-o conversaţie cu FFFF., a rugat-o pe aceasta să discute cu o terţă persoană, HHHH., pentru a o convinge pe aceasta să vină să dea declaraţii.
La 3.10.2013, inculpatul D. a insistat ca prietena sa să meargă la DIICOT, asigurând-o că "a discutat ieri şi nu-i nicio complicaţie cu nimic".
La trei minute după discuţie, D. l-a contactat pe A., având un dialog care relevă, ca şi altele, interesul deosebit al procurorului A. de a grăbi lucrurile, acesta menţionând "deja întârzii prea mult", ca şi cum E. trebuia pus sub învinuire până la un anumit termen.
S-a mai arătat că încercările lui D. de a găsi, în orice mod, persoane "de încredere, mai aproape de sufletul lor", care, instruite de D., să fie dispuse să dea declaraţii, indiferent dacă ar fi cunoscut sau nu ceva despre E., sunt subliniate de o conversaţie purtată cu FFFF. la 3.10.2013, imediat după discuţia sa cu A..
La 4.10.2013, D. şi A. discută din nou despre urgenţa efectuării acelor audieri.
În final, nu s-a reuşit aducerea numitei HHHH. la audieri, aceasta nefiind de acord. Acest aspect i-a fost comunicat lui D. la 7.10.2013.
La 8.10 2013, D. a fost contactat de inculpatul B., acesta spunându-i că "a aşteptat-o astăzi pe doamna şi nu a venit", în schimb "am văzut că a venit altcineva" (referirea fiind la martorul QQQ., trimis tot de D. la procurorul A.).
S-a apreciat că această discuţie este foarte importantă, întrucât lasă să se înţeleagă planul pus la punct de inculpatul D., acesta spunându-le anchetatorilor anumite aspecte despre E. şi apoi încercând să aducă şi alţi martori care să confirme relatările sale mincinoase. S-a considerat că, la acel moment, inculpaţii A. şi B. nu erau foarte convinşi de susţinerile lui D., dorind să stea de vorbă personal cu acei martori.
La un moment dat, pe parcursul anchetei efectuate în prezenta cauză, inculpatul A. a susţinut, cu prilejul audierii din 7.05.2014, că în cursul lunii septembrie 2013, FFFF., fiind pe holul Curţii de Apel Alba, i-ar fi povestit că Biriescu aflase despre dosarul său de la E.. Discuţia, susţine inculpatul, a fost înregistrată, însă nu a fost depusă până în prezent, întrucât nu este "suficient de inteligibilă". S-a apreciat de către parchet că, în condiţiile în care inculpatul A. se convinsese din septembrie de "realitatea" celor povestite chiar de FFFF., nu s-ar mai justifica afirmaţiile inculpatului B., în sensul că "să nu dea declaraţie, dar măcar să ne convingem că aşa a fost", făcute la 8.10.2013, aşadar după pretinsa discuţie a lui A. cu martora. Aceste aspecte îndreptăţesc opinia că, de fapt, acea discuţie nu a avut loc sau a avut un conţinut nesatisfăcător.
De asemenea, inculpatul A. a mai susţinut că nu l-a pus pe D. "să tragă de ea sau să o preseze să vină la declaraţii". Întrucât la 1.11.2013 dosarul nr. x/2011 al ST Alba a fost preluat de Structura Centrală a DIICOT, FFFF. nu a mai fost audiată de inculpatul A..
Însă, la 14.11.2013, FFFF. a fost audiată la Deva, în circumstanţe suspecte, în apartamentul unei rude a lui AAAA., de poliţistul IIII., delegat de procurorul de la Structura Centrală, fără înştiinţarea vreunuia dintre apărători. S-a arătat că declaraţia abundă în afirmaţii despre relaţia E.-Biriescu, aspectele legate de informarea despre dosar şi ascultarea telefoanelor chiar repetându-se. Majoritatea afirmaţiilor ar fi fost auzite de FFFF. într-un local în care se aflau, la altă masă, Biriescu şi alte persoane, în anul 2012. S-a folosit, pe parcursul declaraţiei, sintagma "ştiu că", "din câte am înţeles", ocolindu-se exprimări tranşante de genul "mi-a comunicat X".
Fiind audiată la DNA, FFFF., confirmând cele rezultate din interceptări, a declarat că, în cursul lunii octombrie 2013, s-a deplasat la DIICOT, în urma nenumăratelor insistenţe, comunicându-i procurorului A. că nu are ce să declare şi invocând în final secretul profesional, ca fost avocat al familiei Biriescu. Referitor la declaraţia pe care a dat-o, până la urmă, la 14.11.2013, ofiţerului delegat IIII., martora a menţionat că a reiterat că nu cunoaşte de unde ştia Biriescu de dosar şi nu a pronunţat numele lui E. într-un astfel de context, pentru a fi trecut în declaraţie. FFFF. a arătat că maniera agresivă de interogare şi presiunea psihică la care a fost supusă au determinat-o să semneze declaraţia fără a o citi.
Martora a declarat, de asemenea, că în contextul în care, pe rolul DIICOT – QQ., se afla un dosar în care era vizată activitatea unor firme ale soţului său, la data de 5.11.2013 au fost efectuate ridicări de documente, cu ocazia acestei activităţi făcându-şi apariţia şi inculpatul B., deşi nu a fost menţionat în procesul-verbal, acesta având un comportament inadecvat, cu rol de intimidare. S-a încercat, conform martorei, şi inducerea ideii că ancheta ar fi fost iniţiată de E., pentru ca, pe fondul presupusei nemulţumiri, aceasta să fie determinată să scrie ceea ce doreau anchetatorii împotriva acestuia.
Fiind audiat la DNA, martorul IIII., ofiţerul de poliţie care a consemnat declaraţia lui FFFF. la 14.11.2013, a precizat că, anterior audierii, a purtat discuţii cu inculpatul A. (deşi acesta nu mai instrumenta dosarul, ci Structura Centrală), acesta indicându-i ce aspecte cunoaşte martora şi ce întrebări să îi pună. Privitor la conţinutul declaraţiei consemnate, martorul IIII. a recunoscut la DNA, după ce procurorul de caz i-a sugerat că în apartamentul respectiv era montată tehnică de ascultare şi că s-ar cunoaşte conţinutul real al declaraţiei, că, de fapt, martora relatase anterior că Biriescu făcuse referire la un prieten comun al său şi al altei persoane, iar la întrebarea privitoare la divulgarea existenţei dosarului, martora nu a pronunţat numele lui E. în acel context, poliţistul interpretând că ar fi fost vorba despre acesta, întrucât anterior martora descrisese existenţa unor relaţii amicale E.-Biriescu.
- Proces-verbal de investigaţii întocmit de inculpatul B. la 26.09.2013 – Acesta subliniază "legătura deosebită" dintre E. şi O., prin identificarea, în perioada 21.06.2012 - 24.09.2012 (trei luni), a unui număr de trei apeluri telefonice, dintre care două de 12 şi 16 secunde.
Cu privire la acest capăt de acuzare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării recursului declarat de E. împotriva deciziei de prelungire a arestării preventive, dispunând înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi ţara, a reţinut, în încheierea nr. 3712/26.11.2013, următoarele: "verificând conţinutul actelor procedurale menţionate anterior, dar şi al altora aflate la dosar, se constată că pretinsele discuţii ale comisarului şef N. au fost redate de către subcomisarul B. (în condiţiile în care acesta a participat la efectuarea de acte de urmărire penală în prezenta cauză) în procese-verbale de investigaţii întocmite ulterior decesului comisarului şef, iar declaraţiile martorilor se referă fie la aspecte pe care aceştia susţin că le ştiu de la alte persoane, fie se contrazic cu privire la data la care se pretinde că soţii Biriescu au aflat despre existenţa dosarului în care sunt cercetaţi - toamna anului 2011, respectiv toamna anului 2012, fie relatează aspecte vagi, lipsite de concreteţe, fără relevanţă la nivel probator."
Referitor la favorizarea infractorului, în dosarul nr. x/2011 – cauza Cupeţiu - Balint, prin pretinsa deconspirare a percheziţiilor din 10.05.2012 şi 8.10.2012
S-a arătat prin rechizitoriu că E. nu a lucrat în cauza Cupeţiu, fiind doar înştiinţat la 7.05.2012 că se vor face percheziţii, şi la 8.05.2012 că s-a modificat data acestora pentru 10.05.2012, întrucât, în calitate de şef BCCO, trebuia să asigure resursele logistice pentru desfăşurarea acţiunii.
Inculpatul A. a reţinut în referatul cu propunere de arestare preventivă următoarele: "deconspirările realizate în ceea ce priveşte datele şi efectuarea percheziţiilor domiciliare din 10.05.2012 şi 8.10.2012 au fost efectuate de E., prin DDD. şi/sau F. zis "CCC.", ambii prieteni foarte buni şi în relaţii deosebit de apropiate cu ambele persoane implicate - E. şi BB.". S-a menţionat de către parchet siguranţa cu care anchetatorul a stabilit că E. a deconspirat percheziţiile, dar şi incapacitatea de a demonstra în ce mod s-ar fi realizat deconspirările, prin folosirea sintagmei "şi/sau", dovadă clară a relei-credinţe a inculpatului A..
Inculpatul A. a mai reţinut că s-a probat cert, în dosarul nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba - soluţionat cu rechizitoriu la 1.04.2013, că inculpatul BB. a ştiut despre efectuarea percheziţiilor domiciliare, aspect ce reiese din:
- declaraţiile inculpaţilor AA., AAA., BBB., precum şi ale martorilor JJJJ., KKKK., LLLL. şi MMMM., din care reiese cert că inculpatul AA. a fost anunţat de inculpatul BB. despre prima percheziţie, anterior acesteia, iar BB. a ştiut dinainte şi despre efectuarea celei de a doua percheziţii;
- interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului BB. şi ale învinuitului F. - prieten foarte bun cu E., respectiv ale numiţilor G. şi H., zis "HHH." - finul lui E.;
- listingurile convorbirilor telefonice obţinute pentru BB., F., DDD. şi E.;
- filmările efectuate la domiciliul inculpatului BB., cu ocazia celei de a doua percheziţii, din 8 octombrie 2012, când în cadrul uşii se observă inculpatul BB., care la ora 06:00 îi aştepta pe poliţişti în casă.
- dovada cunoaşterii, de către cei trei, a momentului percheziţiilor, o reprezintă faptul că, atât AAA., cât şi BBB., au trecut proba cu detectorul poligraf, "precum şi faptul că la momentul percheziţiei organele de poliţie i-au găsit atât pe AA., cât şi pe BBB. şi AAA., treji. AA. nu a putut fi testat cu apatul poligraf întrucât se afla sub tratament medical pentru boli de inimă, tratament care nu permitea testarea, dar declaraţiile acestuia s-au verificat, coroborându-se cu celelalte probe administrate în dosarul x/2011".
Analizând probele anterior enumerate, Ministerul Public a reţinut următoarele:
Cu privire declaraţia inculpatului AA., s-a arătat că, la data de 10.05.2012, au avut loc percheziţii la domiciliile mai multor persoane. AA. a fost atunci arestat preventiv până la 8.07.2012. În primele declaraţii, acesta nu a făcut nicio afirmaţie în legătură cu faptul că ar fi ştiut despre percheziţie.
La 8.08.2012, AA. a declarat verbal expertului psiholog că, înainte cu o seară de a fi arestaţi, BB. l-a chemat într-o locaţie a sa şi i-a spus că în ziua următoare vor fi căutaţi de poliţie, cerându-i să aibă grijă ce declară "copiii". Subiectul a fost însă declarat inapt pentru examinare.
În dimineaţa zilei de 8.10.2012 (data celei de-a doua percheziţii), la solicitarea inculpatului B., AA. dă o nouă declaraţie în cauză, în faţa inculpatului A., în care, aparent din coincidenţă, face vorbire pentru prima dată (deşi dăduse mai multe declaraţii în cauză) despre faptul că ar fi fost anunţat de BB. despre percheziţia efectuată la 10.05.2012, cu o seară înainte.
Întrucât la dosar existau listingurile convorbirilor telefonice purtate de BB. în perioada lunii mai 2012, în urma consultării acestora anchetatorii constatând, probabil, că acesta avusese o convorbire telefonică cu F. (cunoscut al lui E.) anterior primei percheziţii, inculpatul B., susţinut de inculpatul A., a gândit o strategie prin care să se ajungă la învinuirea lui E., exploatând acel telefon primit la 8.05.2012 de BB. de la F.. Astfel, într-o discuţie purtată în mediul ambiental în luna noiembrie 2012 între inculpatul A., inculpatul B. şi E., înregistrată cu mijloace proprii de acesta din urmă, inculpatul A. îi povesteşte lui E. ce declarase AA., respectiv că fusese înştiinţat despre percheziţii de BB. (nimic altceva, referitor la sursa din care Cupeţiu ar fi aflat, la rândul său, despre percheziţii). B. insista că doar lui E. îi comunicase că percheziţiile vor avea loc lunea, amânându-se ulterior pe joi. În fapt, despre acest lucru cunoşteau A., B., N., posibil D., coleg de birou cu A. şi prieten cu PP., care, la rândul său, era prieten cu BB..
În continuare, B. îşi dezvăluie, fără voie, în lumina aspectelor cunoscute acum, planul prin care urmărea să ajungă la E. şi care i s-a construit chiar pe parcursul acelei discuţii. După ce A. îi comunică lui E. că pe relaţia Cupeţiu a apărut F. (încă o dată, fără a face alte aprecieri), inculpatul B. a făcut următoarea afirmaţie mincinoasă: "M.A.: ...declaraţia lui Balint, care a trecut de testul poligraf (afirmaţie nereală, AA. nu a putut fi testat), care îi spune, în momentul în care îl cheamă la cabană miercuri, îi spune foarte clar "de unde ştii toate astea?" (lui Cupeţiu), "toate astea le ştiu de la un om care este tot timpul împreună cu ei şi ştie cam tot ce se întâmplă.
B.T: Îhî… cine a zis asta, Balint?
M.A: Balint! Nu. Balint! Balint o zis că i-o zis Cupeţiu. Ok. "Omul acela nu îmi mai răspunde de ieri de la 12". Curios, ieri la 12 o fost sunat ultima dată de către acesta (Cupeţiu de Rusu-n.n.)."
Aşadar, s-a apreciat că inculpatul B. a minţit în discuţia cu E., cu privire la afirmaţiile făcute de AA., întrucât până atunci acesta nu făcuse nicio astfel de afirmaţie, cu privire la sursa lui Cupeţiu, rezumându-se la a spune doar că BB. l-a informat, iar testul poligraf nu îl trecuse, pentru că nu îl făcuse. De aceea, A. i-a spus lui E. doar despre afirmaţia lui Balint că a ştiut de percheziţii de la Cupeţiu, şi nimic altceva, pentru că A. nu ştia, la acel moment, altceva care să fi rezultat din declaraţiile lui Balint. Spusele lui B. despre pretinsele afirmaţii ale lui Balint, cum că şi Cupeţiu ştia de la o persoană din anturajul anchetatorilor, au venit instantaneu, probabil chiar spre surprinderea lui A., care nu le-a confirmat în acea discuţie, nu l-a sprijinit în argumentaţie pe B., achiesând însă ulterior la planul pus la cale de acesta.
S-a mai arătat că, după această discuţie, inculpatul B., în realizarea planului infracţional, a recurs la metode nelegale. Astfel, a întocmit o multitudine de procese-verbale "de investigaţii" cu conţinut fie trunchiat (în cazul analizei pe listinguri), fie nereal (cel în care menţionează ca reale susţinerile inexistente ale lui AA.).
Această determinare cu caracter infracţional a inculpatului B. a culminat cu procesul-verbal din 21.08.2013, în care acesta a inserat menţiuni cu caracter nereal: "urmare a audierii inculpatului AA., a rezultat faptul că la data de 9.05.2012 la locuinţa acestuia s-a prezentat Cupeţiu Dorin…La întrebarea inculpatul AA. în legătură cu sursa celor aflate (despre percheziţii), BB. a spus că informaţiile le are de la o persoană care se află tot timpul cu cei care urmează să efectueze percheziţiile (BCCO Alba) şi cu care a ţinut legătura până în urmă cu o zi, când, de la amiază, a încetat să-i mai răspundă la telefon".
Inculpatul B. a omis faptul că, până la data acestui proces-verbal, nu exista nicio declaraţie a lui AA. în sensul celor arătate (inventate efectiv de B.), prima declaraţie cu astfel de conţinut fiind dată la 22.10.2013 la A., cu o zi înainte de reţinerea lui E., când AA. şi copiii săi, AAA. şi BBB., au fost chemaţi de urgenţă la DIICOT.
Aşadar, în cele din urmă, AA. a fost convins să declare cele inventate de B. cu privire la persoana din anturajul BCCO care ar fi furnizat informaţiile, pentru a susţine planul pus la punct de inculpat. Aceste aspecte sunt confirmate instantaneu, dar parţial (doar cu privire la faptul că au aflat de percheziţii de la Cupeţiu, nu şi sursa iniţială a informaţiei), tot la 22.10.2013, de rudele lui AA., de asemenea inculpaţi în acea cauză. Astfel, la 22.10.2013, AA. a fost chemat la DIICOT (din probele prezentei cauze rezultă că avea o relaţie destul de amicală cu B. şi cu D.), unde a declarat următoarele aspecte mincinoase: "Cupeţiu mi-a spus că "cei de la brigadă trebuiau să vină marţi sau miercuri, dar că a intervenit ceva şi că percheziţiile au fost reprogramate pe mâine dimineaţă, în data de 10.05.2012". L-am întrebat pe Cupeţiu de unde ştie că vor avea loc percheziţiile, la care acesta mi-a spus că informaţiile i-au fost date de o persoană care este tot timpul cu DIICOT-ul şi că persoana respectivă nu îi mai răspunde la telefon de o zi, dar că a discutat constant până atunci cu această persoană".
Acestea sunt afirmaţiile care apăruseră anterior în discuţia din noiembrie 2012 dintre inculpatul B. şi E., apoi în procesul-verbal întocmit de inculpatul B. la 21.08.2013, ele emanând anterior în anchetă doar de la B., iar nu de la AA..
S-a reţinut că, dacă AA. ar fi făcut vreo afirmaţie despre sursa informaţiilor deţinute de BB., inculpatul B. ar fi procedat la consemnarea urgentă a unor declaraţii scrise în acest sens. De asemenea, prin actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinut că, în declaraţia din 8.10.2012, dată la inculpatul A., AA., povestind pentru prima oară despre faptul că a aflat de percheziţii de la Cupeţiu, nu a spus că l-ar fi întrebat pe acesta despre sursa informaţiilor, şi nici procurorul nu l-a întrebat aşa ceva, deşi, dacă aceste aspecte fuseseră comunicate verbal anterior de Balint, ar fi trebuit să fie întrebat despre ele şi să fie consemnate în declaraţie, ca o urmare logică a situaţiei că ar fi fost deconspirate percheziţiile. Întrebarea firească a unui anchetator în atare situaţie ar fi fost: "De unde ştia Cupeţiu despre percheziţii?", însă aceasta lipseşte din audierea lui AA. de la 8.10.2012.
Grefiera GGGG., care a tehnoredactat declaraţia din 8.10.2012, luată de inculpatul A. lui AA., a precizat, fiind audiată ca martor la DNA, că nu îşi aminteşte ca procurorul A. să-l fi întrebat detalii referitoare la sursa informaţiilor lui Cupeţiu. Inculpatul A., în declaraţia dată la DNA, a afirmat, cu privire la acest aspect, că a consemnat în declaraţia dată de Balint, când acesta era încă arestat, împrejurarea că BB. a făcut afirmaţia că ştie de la o persoană "din anturajul BCCO şi care nu îi mai răspunde la telefon de o zi". Apoi inculpatul A. a afirmat că "de spus mi-a spus şi cred că am şi consemnat". În declaraţia de inculpat dată după 5 zile, A. a arătat că, dacă nu s-a consemnat mai departe de unde a aflat Cupeţiu, e "posibil să fi fost din raţiuni de conspirativitate", fără a putea preciza faţă de cine se urmărea a fi asigurată conspirativitatea, în condiţiile în care personal i-a comunicat lui E. suspiciunile sale în ianuarie 2013.
S-a precizat că inculpaţii B. şi A. au scăpat din vedere, cu ocazia construirii acestei declaraţii mincinoase, pusă în sarcina lui AA., unele aspecte care, efectiv, nu se leagă, ele fiind cele care au determinat, o dată în plus, convingerea anchetatorilor în prezenta cauză, în sensul că declaraţia nu corespunde adevărului. Astfel, din declaraţia lui AA. rezultă că, din spusele lui Cupeţiu, persoana care îl informase că va avea loc percheziţia din 10.05.2012 ştia şi că iniţial fusese stabilită o dată anterioară, pentru 9.05.2012, care s-a modificat, în urma hotărârii lui A. de la data de 8.05.2012, pentru ziua de 10.05.2012. În aceste condiţii, nu se explică de ce Cupeţiu nu fusese informat şi despre percheziţia din 9.05.2012, anterior modificării datei, F. neluând deloc legătura cu el de la 7.05.2012 (aşa cum rezultă din listingul complet). Pentru aceste motive, parcehtul a apreciat că, în situaţia în care Cupeţiu ar fi aflat, într-adevăr, despre percheziţii, acest lucru i-a fost adus la cunoştinţă de o persoană care a aflat accidental despre acţiune, după modificarea datei acesteia, aşadar nu o persoană care era implicată în acele activităţi. O pistă care ar fi trebuit verificată de inculpatul A. este inclusiv relaţia D.-PP.-Cupeţiu, având în vedere că procurorul D. era coleg de birou cu procurorul A., care instrumenta dosarul, acesta cunoscând, la momentul întocmirii referatului, şi legătura dintre inculpatul D. şi PP..
S-a mai arătat că, iniţial, în denunţul formulat la DNA faţă de D. pentru trafic de influenţă, AA. a menţionat că a fost chemat, cu o zi înainte de arestarea lui E., de către B., pentru a preciza încă o dată de unde a aflat despre percheziţii. Din denunţ rezultă că abia la acel moment ar fi povestit Balint despre sursa care l-ar fi informat pe Cupeţiu. AA. a precizat că a semnat acea declaraţie fără a o citi.
Fiind audiat la DNA ca martor în 10.03.2014, AA. a declarat că, la audierea sa din 22.10.2013 de la DIICOT Alba, inculpatul B. l-a întrebat expres ce ştie despre E.. Balint a precizat că a auzit că E. l-ar fi informat pe Cupeţiu despre percheziţii, dar nu a dorit să se consemneze aşa ceva, fiindcă era doar o "poveste", însă B. a insistat, cerând să se consemneze că a aflat din "diverse medii".
S-a menţionat că, în realitate, lui Balint îi fuseseră comunicate aceste aspecte de către inculpatul D., acesta spunându-i că E. l-a informat pe Cupeţiu despre percheziţii, că făcuse un raport despre D. şi demersuri pentru a-l intercepta pe motiv că D. l-ar fi informat pe Cupeţiu despre percheziţii. S-a apreciat de către parchet că pare verosimil că, prin furnizarea acestor date, D. a urmărit să îi atribuie lui E. anumite activităţi infracţionale, menţionând martorului că, în mod nedrept, E. l-ar fi suspectat pe D. de devoalarea acestor informaţii, aspect nesusţinut însă de nicio persoană, public sau nepublic, la acel moment, motiv pentru care este posibil ca D. să fi făcut astfel de susţineri pe baza unor împrejurări cunoscute doar de el însuşi.
Cu ocazia reaudierii lui AA. la DNA la data de 31.03.2014, acesta, în înţelegere cu B. (care, între timp, consultase dosarul de la DNA şi observase inadvertenţele legate de momentul afirmaţiilor privind sursa informaţiilor, existând şi unele discuţii ale anchetatorului cu avocaţii pe această temă), a minţit, adăugând la declaraţiile anterioare afirmaţia că i-ar fi spus el lui B. toate amănuntele despre "persoana din anturajul BCCO care de o zi nu îi mai răspundea la telefon lui Cupeţiu" încă din anul 2012, de când era arestat preventiv, urmărind prin această ultimă declaraţie să acopere falsurile evidente pe care inculpatul B. le menţionase în actele dosarului.
Fiind audiat în calitate de suspect în prezenta cauză, AA. a declarat că, de fapt, exprimarea care se referea la "acea persoană care, de o zi, de la amiază, nu îi mai răspundea la telefon lui Cupeţiu" i-a fost sugerată, în cadrul audierii din preziua arestării lui E., de către inculpatul B., mai precis precizarea "de o zi". De asemenea, AA. a subliniat că niciodată nu a făcut afirmaţia că persoana care l-ar fi informat pe Cupeţiu despre percheziţii ar fi fost din cadrul BCCO sau DIICOT, ci "o persoană care umblă tot timpul cu ei".
- Testările poligraf ale numiţilor AAA. şi BBB.
Inculpatul A. a afirmat în referat că dovada cunoaşterii de către cei trei a momentului percheziţiilor o reprezintă faptul că, atât AAA., cât şi BBB., au trecut proba cu detectorul poligraf. Această afirmaţie are caracter fals, întrucât, în urma examinării testărilor poligraf la care au fost supuse cele două persoane (rude ale lui AA., cărora li s-au efectuat percheziţii), s-a constatat că acestora nu li s-au adresat întrebări în legătură cu subiectul percheziţiilor şi al împrejurării dacă au cunoscut momentul acestora.
Inculpatul A. a dispus efectuarea a două constatări tehnico-ştiinţifice tip poligraf, la 2.08.2012 şi la 25.10.2012, stabilind întrebări care vizau exclusiv activitatea de evaziune fiscală, deşi, cel puţin la 25.10.2012, acesta luase cunoştinţă din declaraţia lui AA. de la 8.10.2012 despre faptul că acesta ar fi fost anunţat de Cupeţiu despre o percheziţie. Mai mult, singura persoană care a făcut afirmaţia că ştia de percheziţie de la Cupeţiu (AA.) nu a putut fi testată la poligraf, fiind declarată inaptă. În aceste condiţii, s-a apreciat că este îndreptăţită concluzia că întrebările despre percheziţie au fost evitate în mod intenţionat, existând posibilitatea unor rezultate nesatisfăcătoare pentru anchetatori. Aceste împrejurări determină unele dubii chiar în legătură cu realitatea împrejurării că AA. ar fi fost anunţat de BB. despre vreo percheziţie.
- Interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului BB. şi ale învinuitului F. - prieten foarte bun cu E., respectiv ale numiţilor G. şi H., zis "HHH." - finul lui E.; listingurile convorbirilor telefonice obţinute pentru BB., F., DDD. şi E.;
S-a arătat în actul de acuzare că, pentru a sugera posibila scurgere de informaţii de la E. către BB., prin F., în procesul-verbal din 21.08.2013, inculpatul B. a menţionat că, la 8.05.2012, în jurul orelor 10:30, BB. este sunat de F., fapt rezultat din listinguri (aşadar, nu interceptări, nu se cunoaşte conţinutul convorbirii). Pe 9.05.2012, când au fost puse sub interceptare telefoanele, traficul telefonic al lui Cupeţiu este redus la o singură discuţie. La 10.05.2012, după efectuarea percheziţiilor, Cupeţiu este contactat de Rusu la orele 22:03, 22.06, 22.39. La 12.05.2012, Rusu îi atrage atenţia lui Cupeţiu, fără a rezulta vreo legătură cu percheziţiile, "să aibă grijă ce, cum, cât, cu cine şi ce nume vorbeşti" (din declaraţiile ulterioare ale acestora rezultând că se refereau la parteneri de afaceri, fiind vorba despre iniţierea unor deal-uri ce nu se dorea a fi divulgate, pentru a nu fi acaparate de alte persoane). S-a precizat că inculpatul B., din dorinţa de a lega apelul din 8.05.2012 de percheziţii şi de ideea că "de o zi acela nu mai răspunde la telefon" (lui Cupeţiu), a omis să insereze în procesul-verbal împrejurarea că, nici cu o zi înainte, pe 7.05.2012, Rusu nu i-a răspuns deloc lui Cupeţiu la telefon. Mai mult, s-a apreciat că, dacă Cupeţiu ar fi fost avertizat pe 8.05.2012 despre percheziţii şi interceptarea telefoanelor, nu se explică de ce acesta a insistat cu apelurile către Rusu în continuare, pe 8.05.2012 şi pe 9.05.2012.
De asemenea, s-a subliniat faptul că nu a fost identificată nicio legătură între F. şi E. în perioada de referinţă (8.05-9.05.2012), când s-a stabilit modificarea datei percheziţiilor. Totodată, persoana vătămată E. a declarat că a aflat despre modificarea datei percheziţiilor pentru 10.05.2012, în ziua de 8.05.2012, însă după orele prânzului. S-a arătat că anchetatorii nu au lămurit aspectele referitoare la ora încunoştiinţării lui E. despre aceste modificări, deşi era un aspect esenţial pentru a se putea concluziona cu privire la posibilitatea de divulgare a acelor informaţii, astfel încât F. să le fi cunoscut la ora 10:30 a zilei de 8.05.2012.
În egală măsură, s-a menţionat că, pentru a sugera şi o a doua pistă de transmitere a informaţiilor, în afară de Rusu, inculpatul B. a întocmit procesul-verbal din 23.08.2013, în care a enumerat mai multe convorbiri telefonice purtate în perioada 2.05-13.05.2012 de BB. cu DDD. (prieten cu E.), şi de DDD. cu E., însă la 8.05.2012 nu apare niciun apel între DDD. şi BB. sau între DDD. şi E.. S-a apreciat de către parchet că aceste două procese-verbale sunt întocmite în mod vădit tendenţios, întrucât, practic, nu demonstrează nimic.
Postul telefonic indicat ca fiind al lui BB. în aceste apeluri este y. Acest post nu îi aparţine lui BB., ci numitului NNNN.. Aceste menţiuni au fost preluate de inculpatul A. în referatul cu propunere de arestare, pentru a sugera varianta comunicării datelor de către E., prin DDD., către BB., în condiţiile în care A. cunoştea că postul telefonic invocat nu îi aparţinea lui Cupeţiu.
Astfel, cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2011 privind pe BB., inculpatul A., procuror de caz, a constatat că postul telefonic de mai sus este utilizat de o altă persoană. Pentru acest motiv, imediat după întocmirea rechizitoriului, la 4.04.2013, inculpatul A. a comunicat numitului NNNN. că i-a fost interceptat postul telefonic cu nr. x, despre care iniţial s-a crezut că aparţine inculpatului Cupeţiu, ulterior constatându-se că acest număr este folosit de NNNN.. Comunicarea a fost semnată de inculpatul A..
Deşi inculpatul A. a declarat la DNA că nu şi-a adus aminte de acest aspect când a întocmit referatul de arestare, s-a apreciat că astfel de susţineri nu sunt credibile. Aceasta deoarece, pe de o parte, interceptarea eronată a unui post telefonic constituie o situaţie de excepţie în activitatea organelor de anchetă, care este reţinută chiar involuntar, iar pe de altă parte, la 3.10.2013, inculpatul A. a solicitat instanţei autorizaţie de interceptare pentru BB., indicând, de această dată, doar postul telefonic utilizat de acesta, iar nu şi pe cel eronat, dovada faptului că era în cunoştinţă de cauză cu privire la situaţia respectivă.
- Probele valorificate de inculpatul A. pentru a dovedi împrejurarea că E. l-ar fi anunţat pe BB. despre percheziţia din 8.10.2012
S-a arătat că inculpatul A. a invocat în referatul cu propunere de arestare preventivă următoarele:
"E. a fost înştiinţat de procuror, în 05.10.2012, cu privire la faptul că în 08.10.2012 urmează să se efectueze percheziţii în cauza Cupeţiu, numărul locaţiilor şi faptul că toate sunt din judeţul Hunedoara, pentru ca acesta să se poată organiza din punct de vedere logistic, precum şi că locaţiile exacte şi persoanele îi vor fi comunicate în dimineaţa zilei de 08.10.2012, în timp util pentru a ajunge la locaţii pentru ora 06:00.
Mai mult, în data de 05.10.2012, în cursul dimineţii, în jurul orei 9:00, comisarul B. a fost contactat telefonic de către Comisarul Şef E., fiind întrebat de către acesta cu privire la locaţiile la care urmează să fie efectuate percheziţii în data de 08.10.2012.
Cu această ocazie, comisarul B. a informat şeful de brigadă cu privire la faptul că urmează să fie efectuate mai multe percheziţii pe raza Mun. Hunedoara, trei dintre acestea fiind în legătură cu inculpatul BB., iar în ceea ce priveşte restul locaţiilor, acestea sunt cunoscute doar de către procurorul şef D.I.I.C.O.T. – S.T. Alba. În jurul orelor 12:00, cms. B. a fost contactat din nou de către şeful de brigadă pentru a pune la dispoziţia acestuia din urmă o sinteză a acţiunii care urmează a fi întreprinsă, lucru care a fost de altfel şi realizat, fără a se comunica în cadrul sintezei şi implicarea altor persoane decât cele aduse deja la cunoştinţa şefului de brigadă, respectiv BB.."
S-a precizat că aceste susţineri ridică un serios semn de întrebare cu privire la următorul aspect (valabil şi pentru percheziţia din 10.05.2012): la datele stabilirii ambelor percheziţii, în mod curios, inculpatul B. l-ar fi informat pe E. doar despre locaţiile lui Cupeţiu, nu şi ale altor persoane. Acest lucru rezultă exclusiv din procesele-verbale întocmite de inculpatul B., la data de 21.08.2013 (la interval de un an şi câteva luni de la data percheziţiilor şi a filajelor), neputând fi verificate prin coroborare cu alte probe, care să nu provină exclusiv de la inculpatul B., rolul acestor procese-verbale fiind acela de a valorifica, în sensul inculpării lui E., anumite aspecte din rapoartele de filaj.
"Începând cu ora 08:00, data de 05.10.2012, inculpatul BB. a fost luat în filaj. Întrucât BB. se afla la sediul societăţii sale S.C. OOOO., s-a dispus instalarea dispozitivului de filaj la intrarea pe strada x, strada în capătul căreia se află situat sediul S.C. OOOO.
Este de precizat faptul că strada x este împărţită în două de o linie ferată, linie care poate fi traversată doar pe jos, cu piciorul.
La ora 10:23, după informarea comisarului E. despre acţiunea ce va urma, pe strada x (pe partea dreaptă raportat la linia de cale ferată) a intrat dinspre strada x, singura cale de acces auto, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, maşină condusă de către comisarul şef E., conform raportului de filaj.
Maşina a întors în capătul străzii, în faţa porţii de acces la S.C. OOOO., a revenit pe strada x, după care, autoturismul a intrat din nou pe strada x (de data aceasta pe partea stângă raportat la linia de cale ferată) şi a staţionat în capătul străzii Apuseni, vis a vis de intrarea în sediul S.C. OOOO. timp de aproximativ o jumătate de oră (după ora 10:23). Nu s-a putut observa activitatea desfăşurată la respectivul obiectiv de E., deoarece filajul îl privea pe BB. şi era situat pe strada x, la intrarea pe str. x, care este o stradă închisă. Precizez faptul că deşi strada x este despărţită pe două sensuri de către calea ferată, ambele sensuri se termină cu o diferenţă de 10 metri în dreptul S.C. OOOO., strada fiind închisă mai departe, existând doar terenuri fără construcţii.
În jurul orelor 10:54 autoturismul cu numărul de înmatriculare HD.99. BGT, condus de către E., a revenit de pe str. x, pe strada x, virând dreapta în direcţia staţiei de benzină PPPP. (10.55), moment surprins de camera existentă în benzinărie şi îndreptată spre strada x, după care a intrat pe şoseaua de centură a municipiului Deva. Anexez în continuare hărţile locaţiilor identificate anterior."
S-a arătat că din acest pasaj rezultă, de fapt, că E. nu s-a întâlnit în aceste împrejurări cu BB., întrucât filajul care îl privea pe acesta nu a înregistrat vreo întâlnire a lui BB. cu E. sau vreo ieşire a lui BB. din sediul OOOO. în perioada în care autoturismul lui E. s-a aflat în zona respectivă.
"A doua zi, în data de 06.10.2012 la ora 18:58, inculpatul BB. s-a deplasat la capela Sf. Alexandru unde s-a întâlnit cu membrii masoneriei (mesaje şi discuţii telefonice prin care i s-a cerut să se prezinte la înmormântarea unui "frate,,), îmbrăcaţi la fel în costume şi cravată de culoare neagră şi cămaşă albă. Dintre aceştia a fost identificat DDD., împreună cu care BB. s-a retras într-un loc mai puţin aglomerat şi au discutat până la ora 19:14. Pe timpul discuţiei dintre cei doi, DDD. a fost observat căutând prin agenda telefonului mobil şi efectuând convorbiri telefonice. DDD. este viceprimar al mun. Deva, fiind de asemenea şi prieten din copilărie cu cms. şef E., cu care comunica frecvent. Astfel, numai în perioada 05.10.2012-08.10.2012, între aceştia au avut loc următoarele convorbiri: în data de 06.10.2012, la ora 17:34.12, E. de la postul telefonic cu nr. x îl contactează pe DDD. la postul telefonic cu nr. x."
S-a precizat că din acest pasaj nu reiese decât faptul că DDD. s-a întâlnit cu BB. şi că DDD. era prieten cu E.. Nu s-au identificat apeluri telefonice DDD.-E. la 5.10.2012, când E. a luat cunoştinţă că urmau a fi efectuate percheziţii. De asemenea, nu s-au constatat apeluri telefonice DDD.-E. în intervalul de timp în care DDD. se afla cu Cupeţiu, deşi inculpatul A. încearcă să inducă această idee, prin formularea "DDD. a fost observat căutând prin agenda telefonului mobil şi efectuând convorbiri telefonice. DDD. este viceprimar al mun. Deva, fiind de asemenea şi prieten din copilărie cu cms. şef E., cu care comunica frecvent", precum şi prin ordinea frazelor.
"În ziua următoare, respectiv în data de 07.10.2012, în jurul amiezii, Comisarul Şef E. l-a contactat telefonic pe comisarul B. şi i-a comunicat faptul că întrucât până la ora respectivă nu se află în posesia tuturor informaţiilor cu privire la locaţiile percheziţiilor care urmează a fi desfăşurate, va informa conducerea Poliţiei Române că va amâna acţiunea pentru o dată ulterioară, datorită faptului ca i s-a comunicat numai că urmează să fie efectuate un număr de opt percheziţii pe raza jud. Hunedoara, dar nu i-au fost indicate locaţiile, ci numai cele cu privire la Cupeţiu, restul urmând a fi transmise numai în dimineaţa percheziţiei, cu acordul Procurorului Şef Direcţie, care a fost şi el informat."
S-a apreciat că, dacă s-ar presupune că BB. a fost informat la 5.10.2012 sau la 6.10.2012 despre efectuarea percheziţiilor, fie de E., fie de DDD., deşi s-a arătat că acest lucru nu rezultă, atunci nu se justifică interesul lui E., interpretat de procurorul DIICOT ca o protecţie acordată lui Cupeţiu, de a amâna data efectuării percheziţiilor, fiindcă, odată ce Cupeţiu fusese anunţat, nu mai era nevoie de amânarea acţiunii.
"În data de 07.10.2012, la orele 19:10.33 şi 19.12.57, E. de la postul telefonic cu nr. x îl contactează pe DDD. la postul telefonic cu nr. x, iar la ora 19:21.47, DDD. de la postul telefonic cu nr. x îl contactează pe E. la postul telefonic cu nr. x."
În continuare, DDD. ar fi trebuit să-l contacteze ori să-l viziteze pe BB., însă acest lucru nu s-a întâmplat, după cum rezultă din interceptări şi din rapoartele de filaj, nefiind identificate astfel de contacte. S-a precizat că, în perioada de interes, nu au fost identificate apeluri telefonice E.-Rusu, care să acrediteze ideea unei eventuale comunicări pe această temă.
"Tot în 07.10.2012, duminica la ora 12:01.31, un autoturism de culoare neagră, cu geamuri fumurii şi acelaşi format cu a celui condus de către comisarul şef E., a părăsit parcarea EEE. şi s-a îndreptat spre şoseaua de centură aşa cum reiese din filmările realizate de camerele de la magazinul Real.
Ulterior, la ora 12:06.24, un autoturism de culoare neagră, cu geamuri fumurii şi acelaşi format cu al celui condus de către comisarul şef E., a intrat în parcarea FFF., a făcut sensul giratoriu şi s-a îndreptat pe partea dreaptă a sensului de acces la magazin, fiind mascat de un tir." (înregistrări Real)
Aspectele privind împrejurarea că la ora şi locaţiile precizate anterior se afla maşina cu nr. de înmatriculare x, condusă de către cms. şef E., sunt susţinute şi corelate cu rapoartele de filaj autorizate pentru BB., care era luat în filaj autorizat, iar ofiţerii de la filaj au văzut din nou maşina condusă de E. în zonă. Aceştia nu au efectuat fotografii judiciare, deoarece E. nu făcea obiectul dosarului şi al filajului, dar au consemnat în rapoarte aspectele constatate.
Astfel, în aceeaşi zi, la ora 12:07.50, inculpatul BB. a intrat în parcarea de la Real, a făcut şi el sensul giratoriu din interiorul parcării şi a oprit în parcarea magazinului EEE., conducând autoturismul proprietate personală marca x cu nr. de înmatriculare x, autoturism în care se mai aflau soţia sa şi un alt individ (raport filaj).
Conform raportului de filaj, în momentul în care BB. a oprit autoturismul în parcarea EEE., în parcarea magazinului FFF. se afla parcat, cu faţa spre magazin, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de E., acesta fiind mascat de un tir care se afla în spatele său, maşina comisarului E. fiind parcată la limita parcărilor dintre FFF. şi EEE..
După acest ultim moment, o perioadă de aproximativ 20 de minute, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, la volanul căruia se afla cms. şef E. (conform raportului de filaj), a staţionat fără ca cineva să intre sau să iese din acesta, perioadă care s-a suprapus cu venirea inculpatului BB. la EEE., după care autoturismul cu nr. x s-a pus în mişcare prin parcarea magazinului FFF. şi a intrat în sensul giratoriu aflat la intersecţia cu calea Zarandului. Conform raportului de filaj, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, la volanul căruia se afla cms. şef E., a părăsit parcarea magazinului FFF., pe direcţia Calea x (şoseaua de centură), spre o destinaţie necunoscută.
S-a menţionat că echipa de filaj care a executat autorizarea ambientală a mai fost folosită şi în cadrul altor dosare instrumentate de către B. C. civ..O. Alba Iulia, existând probabilitatea evidentă ca aceasta să fi fost văzută de către cms. Şef E., conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, iar din autoturismul precizat anterior, nu a coborât sau urcat nimeni pe toată perioada staţionării (conform raportului de filaj).
BB. nu s-a întâlnit cu nicio persoană care să prezinte interes pentru prezenta cauză în incinta complexului Real-EEE.-FFF..
La 9.05.2014 au fost primite la dosarul cauzei, în format declasificat, notele întocmite de S.R.I., privind supravegherea operativă a numitului BB. în perioada 5.10.2012-8.10.2012.
Prima notă, datată 11.10.2012, menţionează următoarele, cu privire la ziua de 7.10.2012: "în momentul în care obiectivul a oprit autoturismul în parcarea supermarketului EEE., în parcarea magazinului FFF. se afla parcat autoturismul VW de culoare neagră cu nr. de înmatriculare x, parcat cu faţa spre intrarea în magazinul FFF. şi care a plecat, înainte ca "pilotul" să iasă din EEE.".
La 6.12.2012 a fost întocmită o notă-completare pentru ziua de 7.10.2012, cu următoarele menţiuni: "din autoturismul x cu nr. de înmatriculare x nu s-a putut observa să coboare/urce cineva şi nici în acesta nu s-a putut observa cine se află la volan sau câte persoane sunt, autoturismul având geamurile fumurii, fapt ce nu permite observarea persoanelor care se află în acesta."
În referatul cu propunere de arestare, inculpatul A. a menţionat următoarele: "conform raportului de filaj, în parcarea EEE. se afla autoturismul condus de E., acesta fiind mascat de un tir care se afla în spatele său… după acest ultim moment, o perioadă de aproximativ 20 de minute, în care autoturismul cu nr., la volanul căruia se afla E. (conform raportului de filaj), a staţionat fără ca cineva să intre sau să iasă din acesta…".
Astfel, din raportul de filaj nu rezultă cine se afla la volanul autoturismului, acesta având geamuri fumurii. De asemenea, raportul de filaj precizează că nu s-a putut observa să coboare sau să urce cineva, în sensul că nu a existat câmp vizual pentru a se observa, iar nu în sensul că nu a ieşit/intrat cineva, lucru posibil în egală măsură.
S-a apreciat că menţiunile efectuate de inculpatul A. nu sunt conforme cu cele din raportul de filaj, acesta denaturând constatările făcute de echipa de filaj, prin invocarea împrejurării că la volan se afla E., care ar fi staţionat (cu acesta la volan) fără ca cineva să intre sau să iasă, sugerând că E. ar fi efectuat o activitate de supraveghere, pentru a contacta "obiectivul".
Rezumând constatările deformate efectuate de inculpatul A. pentru perioada 5.10.2012-7.10.2012, parchetul a avut în vedere următorul raţionament logic:
- dacă E. şi Cupeţiu s-au întâlnit la 5.10.2012 la OOOO. şi s-au comunicat informaţiile, atunci la 6.10.2012 DDD. nu avea ce să îi comunice lui Cupeţiu, iar la 7.10.2012 E. nu avea de ce să mai urmărească să se întâlnească cu Cupeţiu, odată ce îi comunicase informaţiile;
- dacă E. şi Cupeţiu nu s-au întâlnit pe 5.10.2012, iar informaţiile au fost comunicate lui Cupeţiu de către DDD. la 6.10.2012, de asemenea, nu se mai justifică interesul lui E. de a se expune urmărind să se întâlnească cu Cupeţiu pe 7.10.2012 la EEE., odată ce Cupeţiu aflase în ziua precedentă de la DDD.;
- dacă E. şi Cupeţiu nu s-au întâlnit pe 5.10.2012 la OOOO., şi dacă pe 6.10.2012 DDD. nu i-a comunicat lui Cupeţiu despre percheziţii, atunci este posibil ca E. să fi urmărit să se întâlnească cu Cupeţiu pe 7.10.2012 la EEE. pentru a-i comunica informaţiile, însă din rapoartele de filaj rezultă că cei doi nu au avut niciun fel de contact în zona EEE..
S-a apreciat că astfel concluzia logică este că numitul BB. nu a aflat despre percheziţii pe filiera DDD.-E.. S-a considerat că intra în obligaţiile procurorului de caz A. efectuarea unui astfel de raţionament, în realizarea prevederilor art. 100 alin. (1) din C. proc. pen. – art. 6 alin. (3) din vechiul C. proc. pen., însă acesta nu a dorit decât să sugereze prin prezentare inadecvată, prin fals şi denaturare, vinovăţia lui E. şi să creeze aparenţa falsă a existenţei unor înţelegeri infracţionale ale acestuia cu DDD. şi BB., neavând interesul de a-şi pune întrebări precum cele de mai sus.
De asemenea, s-a mai arătat că, în aceeaşi ordine de idei, a refuzului inculpatului A. de a accepta şi alte variante pertinente de posibilă deconspirare a percheziţiilor, se încadrează şi următoarea situaţie:
Conform raportului de filaj pentru ziua de 5.10.2012, privind activitatea lui BB., la ora 12:00, acesta a intrat în sediul firmei QQQQ., iar la aceeaşi societate a intrat, după BB., numitul PP.. BB. a staţionat în acel loc circa o oră. QQQQ. aparţine lui PP..
Întrucât PP. era prieten cu BB. (rezulta din dosare) şi era, în acelaşi timp, o persoană din anturajul inculpatului D., la acea vreme coleg de birou cu inculpatul A., iar inculpatul A. a cunoscut, pe parcursul anchetei pe care a efectuat-o, aceste împrejurări, precum şi suspiciunea că D. furniza informaţii către PP., acesta fiind şi motivul pentru care a părăsit structura DIICOT, de asemenea era de datoria sa să procedeze la verificarea şi a unei astfel de piste, lucru pe care nu l-a făcut, motivând, în declaraţia dată la DNA, la întrebarea procurorului, că la data întocmirii referatului cu propunerea de arestare (23.10.2013) nu cunoştea relaţia dintre D. şi PP.. S-a arătat că acest lucru este total neadevărat, întrucât la începutul aceleiaşi declaraţii, inculpatul a menţionat că aflase de la RR. despre relaţia D.-PP. din vara lui 2013, respectiv că exista o înregistrare ambientală între cei doi. Pus în dificultate de răspunsurile sale care se contraziceau cu privire la aceeaşi situaţie, inculpatul A. a precizat, în cele din urmă, că de fapt ştia de o singură întâlnire D.-PP., poziţia sa ajutând la formarea convingerii organelor de urmărire penală că a încercat să ascundă acest aspect, realizând că îi poate fi imputat.
În egală măsură, s-a arătat că un alt aspect care atestă reaua-credinţă a inculpatului A. este acela că, deşi pe parcursul referatului, a invocat, în mai multe situaţii, rezultate ale unor testări poligraf (unele mistificate – cazul AAA. şi BBB.), acesta nu a adus în discuţie rezultatele testării poligraf efectuate de F., persoană prin intermediul căreia se susţine că s-ar fi putut deconspira percheziţiile de către E., întrucât rezultatul nu era convenabil variantei pe care ţinea să o demonstreze inculpatul A.. Astfel, lui F. i-au fost puse următoarele întrebări relevante: "Ai făcut evaziune fiscală în favoarea lui BB.?" – răspuns: "Nu"; "Ai aflat despre percheziţiile în locaţiile lui Cupeţiu înainte ca ele să fie efectuate?" – răspuns: "Nu"; "Tu l-ai anunţat pe BB. că urmează să i se facă percheziţii? – răspuns: "Nu"; aceste răspunsuri nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Un alt răspuns nu a fost relevant.
A. a mai reţinut următoarele: "În data de 08.10.2012, comisarul E., împreună cu echipa desemnată pentru efectuarea percheziţiei, s-a deplasat la domiciliul numitului BB., situat în mun. Hunedoara, str. x, unde majoritatea membrilor echipei au observat faptul că, la ora 05:50, luminile de la parterul casei inculpatului Cupeţiu erau aprinse, existând replici de genul "suntem aşteptaţi" (înregistrare video).
De asemenea, se observă că la parter în spatele uşii se poziţionează o persoană deşi echipa nu a ajuns în dreptul uşii de acces în curtea imobilului şi nu s-a sunat la interfon (captura înregistrare video). Ulterior, cms. şef E. a apăsat butonul interfonului şi au durat aproximativ 11 secunde până în momentul în care doamna RRRR. a deschis uşa de la casă şi a venit spre poartă permiţând accesul organelor de poliţie în curte şi în interiorul imobilului.
Pe fundalul înregistrării se observă clar faptul că după ce doamna RRRR. iese din casa, în pragul uşii apare BB., venind dinspre bucătărie şi nu de pe scările de acces la etaj, aruncă o privire afară, după care apropie uşa şi urcă scările de la etaj. În acest timp doamna RRRR. se afla la poartă.
Ulterior, după pătrunderea în incinta locuinţei a organelor de poliţie judiciară, inculpatul BB. a coborât scările de la etaj mimând că atunci s-a trezit şi încheindu-se la cămaşă, afişând o faţă veselă, deloc surprinsă, aşa cum reiese din filmările efectuate de echipa de percheziţie. Atat doamna Cupeţiu, cât şi inculpatul Cupeţiu erau îmbrăcaţi (nu în pijamale) şi se putea observa faptul că cei doi îşi beau cafeaua şi se uitau pe laptop. La o verificare a programelor accesate pe laptop s-a constatat că aceştia ascultau muzică pe Youtube, deşi d-na Cupeţiu a zis că-şi plătea facturile.
Coroborat cu cele precizate anterior, se observă că în declaraţia din 26.10.2012, formulată în dosarul nr. x/2011, inculpatul BB. fiind întrebat despre faptul dacă ştia sau nu despre percheziţiile domiciliare efectuate în cauză a arătat că nu. Ulterior, inculpatul BB., prin declaraţia din 04.12.2012, formulată în dosarul nr. x/2011, a declarat că dormea când au venit organele de poliţie, iar E. a declarat în acelaşi dosar, în 06.12.2012, că nu 1-a văzut pe Cupeţiu în cadrul uşii şi acesta a coborât ulterior pe scări, încheindu-se la cămaşă - cum a declarat martorul SSSS.. Nu acelaşi lucru a fost declarat de martorul TTTT., poliţist în cadrul SCCO Hd. şi delegat pentru efectuarea percheziţiilor, care a afirmat că BB. a coborât la parterul clădirii după intrarea în casă a organelor de poliţie, fară să ştie când şi dacă acesta se încheia la cămaşă. Este evident că E. şi SSSS. s-au uitat pe filmările realizate de poliţie înainte de a veni pentru audieri, cu atât mai mult cu cât martorul SSSS. nu a fost citat de procuror, ci adus din proprie iniţiativă de cms. E..
Fiind audiat din nou, în calitate de martor, după efectuarea disjungerii din dosarul nr. x/2011 şi conexarea cauzei 38D/P/2013 la dosarul nr. x/2011, martorul BB. şi-a modificat declaraţia, pentru a se corobora mai bine cu înregistrarea percheziţiei realizată de poliţie, susţinând că "a visat urât noaptea", că era treaz când au sunat organele de poliţie şi a coborât pe scări când soţia sa a deschis uşa, după care a urcat din nou sus pe scări şi a coborât încheindu-se la cămaşă. Aceste modificări ale declaraţiei numitului BB. s-au făcut prin corespondenţă cu ceea ce s-a filmat de către poliţiştii care au efectuat percheziţia şi se coroborează şi cu declaraţia comisarului SSSS. şi a cms. E., referitor la coborârea scărilor încheindu-se la cămaşă şi prezenţa în cadrul uşii, aspecte de care aceştia au fost întrebaţi de procuror, atrâgându-li-se practic atenţia.
Este evident, aşa cum nu a reţinut nici poliţistul TTTT., că nimeni nu reţine amănuntul când s-a încheiat la cămaşă pe scări, la etaj sau la parter, dacă nu i s-ar fi comunicat ce reiese din filmări. Tot astfel, în ultima declaraţie, BB. revine asupra afirmaţiilor anterioare şi arată că a fost totuşi în cadrul uşii când s-a sunat la poartă, aspect nerecunoscut anterior şi pe care susnumitul doreşte în prezent să-1 coroboreze cu filmarea, deşi acesta nu a văzut înregistrarea. Comisarul E. avea însă acces la această filmare, fiind realizată de poliţiştii pe care-i conduce şi cu aparate de filmat din dotarea brigăzii."
S-a arătat că inculpatul A. a urmărit, prin compunerea acestui pasaj, de asemenea în mod tendenţios, să inducă ideea existenţei unei comunicări şi a unei înţelegeri între Cupeţiu şi E., atât anterior, cât şi ulterior percheziţiei, însă argumentele sale sunt lipsite de sens. Astfel, s-a apreciat că împrejurarea că iniţial Cupeţiu a declarat că dormea când a venit poliţia şi apoi a coborât pe scări, iar ulterior (după un an), a declarat că era treaz, fiindcă visase urât şi a coborât când a sosit echipa, nu relevă cert o neconcordanţă între cele două declaraţii, întrucât "dormea" poate însemna "era în pat", iar "era în pat" nu exclude varianta că "era treaz", ci, cel mult naşte o suspiciune legată de cunoaşterea momentului percheziţiei, dar nu atestă, în niciun mod, că prin intermediul lui E..
De asemenea, s-a mai menţionat că inculpatul A. a pus în antiteză declaraţiile lui E. şi ale martorului TTTT., subliniind că acestea nu coincid, pentru a sugera că E. minţea. Împrejurarea că E. a declarat, în 06.12.2012, că nu l-a văzut pe Cupeţiu în cadrul uşii şi acesta a coborât ulterior pe scări, încheindu-se la cămaşă, iar martorul TTTT. a declarat că BB. a coborât la parterul clădirii după intrarea în casă a organelor de poliţie, fară să ştie când şi dacă acesta se încheia la cămaşă, nu relevă decât, cel mult, faptul că E. a reţinut un amănunt pe care celălalt martor nu şi-l amintea, nefiind evident, aşa cum susţine inculpatul A., că E. şi SSSS. s-au uitat pe filmările realizate de poliţie înainte de a veni pentru audieri.
S-a mai apreciat că o altă împrejurare care demonstrează reaua-credinţă a inculpatului A. este reprezentată de neluarea în considerare a unor situaţii obiective rezultate din ancheta pe care o efectua şi de refuzul de a verifica afirmaţiile lui BB., făcute de acesta în audierile de la DIICOT. Astfel, pentru inculpatul A. nu a prezentat relevanţă împrejurarea că BB. a explicat contactele telefonice pe care le-a avut cu F. prin negocieri privind derularea unor afaceri, dorind în continuare să creadă că aveau legătură doar cu percheziţiile.
De asemenea, din interceptările convorbirilor telefonice ale lui BB. rezultă că, la 6.10.2012, acesta a discutat cu o persoană, stabilind ca pe 7.10.2012 să meargă împreună la un meci la Bucureşti, cu avionul, urmând să se întoarcă în dimineaţa zilei de 8.10.2012 (când urmau a se efectua percheziţiile despre care se susţine că BB. ştia). S-a arătat că, la 7.10.2012, Cupeţiu a purtat o conversaţie cu CCC., având în conţinut următorul dialog: "…Romică: O intervenit ceva şi dup-aia te-am sunat, dar n-ai avut semnal. Nu ştiu ce s-o întâmplat. Cupeţiu: Bă, mai sună-mă… că mi se cam fute telefonul. CCC.: Da, da, da…Cupeţiu: Nu-l închid. Da tu ştii, da mi-o mai zis, ştii…Romică: Da, da. Cupeţiu: N-am fost plecat nicăieri, am venit, te-am sunat de vreo două ori şi, no…". Acest segment a fost exploatat de inculpatul A. în referatul cu propunere de arestare în felul următor: "La ora 18:26…, BB. a fost sunat de către F., către care s-a plâns că are probleme cu "telefonul". Această interpretare are, bineînţeles, rolul de a induce ideea că BB. ştia că este interceptat. Mai mult, deşi în referat inculpatul A. face el însuşi menţiunea că "în data de 05.10.2012, între orele 09:58-10:14, telefonul cu numărul x, aparţinând lui BB. a fost deconectat; - la ora 10:14, BB. discută cu UUUU. timp de 2 minute şi 38 de secunde, după care la ora 10:42 telefonul apare din nou deconectat, următorul apel, nepreluat, dar care atesta faptul că telefonul a fost reconectat având loc la or 10.53", acesta nu a dorit să-şi pună niciun moment problema că telefonul putea avea probleme tehnice. De altfel, la DNA, martorul BB. a declarat că atunci achiziţionase pe firmă câteva telefoane noi, care, într-adevăr, aveau probleme de funcţionare.
Fiind audiat în calitate de martor la DNA, BB. a făcut următoarele menţiuni cu privire la presiunile la care a fost supus de inculpaţii B. şi A.: "În 12.11.2012, B. mi-a spus că o să stau în arest încă 4 luni. Mi-a spus să recunosc cine mi-a zis de percheziţie, dacă nu cumva E.. I-am răspuns că nu şi că nici nu îl cunosc, vorbind cu el doar la percheziţia din 8.10.2012.
În 31.12.2012, în jurul orei 13-13:30, a venit la arest B. şi mi-a spus că îi pare rău că sunt acolo şi că "am căzut ca musca în lapte", a reluat filmul percheziţiei şi m-a întrebat din nou de E..
În 21.03.2013 procurorul A. şi C. m-au întrebat din nou de percheziţie, iar eu le-am spus că "pe cine vor să bage în rahat", iar ei mi-au spus că mă vor lăsa în libertate dacă spun de E.. Eu le-am spus să scrie ei declaraţia, dar că în instanţă voi spune adevărul, ei nefiind de acord. Am reluat din nou filmul percheziţiei, iar din discuţia cu ei a reieşit că ar avea dubii că mi-ar fi spus cineva de percheziţie.
De fiecare dată, când eram chemat la audieri, cu sau fără avocat, cei doi mi-au spus că dacă scriu ce vor ei, A. mă va pune în libertate."
Pentru a înlătura dubiile invocate de apărare cu privire la credibilitatea martorului BB., despre care inculpaţii au susţinut verbal în anchetă că ar avea interes în a da astfel de declaraţii în susţinerea propriului interes procesual, parchetul a relevat faptul că, în conţinutul declaraţiei date la DNA, martorul nu a fost întrebat şi nu a menţionat date privind situaţia sa, vinovăţia sau nevinovăţia sa referitor la infracţiunile de natură economică ce i-au fost reţinute de DIICOT Alba.
S-a arătat că invocarea de către apărare a împrejurării că declaraţiile au fost luate în prezenţa unei grefiere şi că, astfel, nu puteau fi făcute presiuni, nu este relevantă, deoarece nu se poate dovedi prezenţa permanentă la discuţii a acesteia, ci doar că nu au fost exercitate presiunile în prezenţa sa. De asemenea, s-a menţionat că existenţa acestor presiuni este confirmată de soţia lui BB., martora RRRR., precum şi de martorii VVVV., WWWW. şi chiar de PP., toţi aceştia aflând despre aceste împrejurări încă din perioada în care BB. era arestat preventiv.
De asemenea, martorii XXXX. şi YYYY., care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului de reţinere şi arestare preventivă al IPJ Alba, au relatat că, în perioada în care BB. s-a aflat în arest, s-a plâns martorilor cu privire la faptul că "cei de la DIICOT" exercitau presiuni asupra sa pentru a da declaraţii împotriva lui E., el refuzând întrucât afirma că nu are ce să declare.
Referitor la infracţiunile de sprijinire şi favorizare a grupării OOO. din 2004 până în prezent şi de omisiune a sesizării organelor judiciare (raportat la data anchetei DIICOT)
În cadrul dosarului nr. x/2012, K. şi W. au fost cercetaţi şi trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate, şantaj, înşelăciune, cămătărie, vătămare corporală gravă şi alte infracţiuni.
În actul de acuzare s-a arătat că, pentru a fundamenta acuzaţiile împotriva lui E., de sprijinire şi favorizare a grupării OOO. din 2004 până în prezent şi de omisiune a sesizării organelor judiciare, inculpatul A. s-a bazat pe declaraţiile martorilor K. şi KKK. (soţia acestuia), MMM., NNN., ZZZZ., AAAAA., W. şi ale martorilor cu identitate protejată BBBBB. (ofiţerul de poliţie RRR.) şi ZZZ. (SSS., fosta concubină a lui K.), ca şi pe rezultatele testării poligraf a martorilor K. şi KKK..
Inculpatul A. a reţinut, în referatul cu propunere de arestare, că "aşa cum reiese din probele administrate în cauză, … E. era informat de K. cu privire la tot ceea ce acesta comitea împreună cu membrii grupării sale ca fapte penale, ocazie cu care, spre exemplu, K. i-a spus lui E. despre implicarea lui W. care comanda agresiunile, precum şi despre bătăile şi şantajele organizate asupra părţilor vătămate CCCCC., fotbaliştilor de la Jiul Petroşani şi chiar a unei persoane bătute la Bucureşti, la solicitarea soţilor Biriescu-DDDDD.. Răspunsul lui E. la relatarea acestor aspecte infracţionale a fost fie de genul "lasă că nu ţi se întâmplă nimic, că nu sunt probe", sau a râs, întrebându-l pe Litera cu referire la soţii Biriescu, dacă P. i-a cerut expres, să bată victima din Bucureşti, pe nume DDDDD., aşa de tare. Litera i-a răspuns afirmativ…Mai mult, când după ce K. a început să aibă o relaţie cu KKK., acesta a vrut să renunţe la gruparea sa violentă, aspect comunicat lui E., care 1-a determinat la contrariul, respectiv la menţinerea calităţii sale de lider al grupării şi apartenenţei la aceasta, spunându-i că nu este bine să renunţe, întrucât după ce se vor elibera din închisoare membrii grupării rivale, MMM. şi EEEEE., el K. nu va avea nici o protecţie. Tot astfel, E. i-a cerut lui K. să lanseze mesaje de natură a învrăjbi grupările în judeţul Hunedoara."
S-a mai arătat că inculpatul A., făcând referire la atribuţiile de serviciu pretins încălcate de E., a menţionat că: "legal şi conform atribuţiilor de serviciu ale comisarului şef E., şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acesta ar fi trebuit să ia măsuri pentru cercetarea grupului infracţional şi stoparea infracţiunilor comise de care a luat cunoştinţă şi cu privire la care avea competenţă şi nu să acorde protecţie şi sfaturi liniştitoare liderilor grupării (Litera şi Simota), sau măcar să sesizeze ori să transmită informaţiile deţinute altor organe judiciare ale statului, deşi scopul înfiinţării B. C. civ..O. era tocmai acela al combaterii fenomenului de criminalitate organizată şi al unor astfel de grupări. …Faptele lui Litera împotriva lui NNN. şi AAAAA. au fost aduse la cunoştinţa lui E., de către aceştia din urmă în cazul unor plângeri penale verbale …, dar acesta nu a luat nici o măsură faţă de K., deşi avea această competenţă şi obligaţie profesională şi nici nu a sesizat alte organe judiciare, pentru a se lua măsuri şi a se stopa fenomenul infracţional."
Prin actul de sesizare a instanţei s-a prezentat modul în care au fost luate declaraţiile şi modul în care au fost întocmite alte acte procedurale în sprijinul acuzării:
- Declaraţiile lui K. – K. şi soţia acestuia, KKK., erau arestaţi în dosarul nr. x/2013, instrumentat de M.. Aşa cum s-a arătat, afirmaţiile lui K. în sensul inculpării lui E. au avut o evoluţie vizibil dirijată.
S-a subliniat că majoritatea declaraţiilor date de K. au fost în prezenţa inculpatului B. şi după discuţiile purtate de cei doi în arest, B. trebuind să fie de faţă pentru a supraveghea mersul declaraţiilor.
Astfel, în declaraţia înregistrată din 15-16.05.2013, K. (arestat preventiv în dosarul nr. x/2012), fiind audiat ca inculpat, a făcut unele menţiuni cu privire la E., în sensul că l-ar fi informat despre unele activităţi infracţionale, arătând însă că aceleaşi aspecte le-a comunicat şi altor organe de anchetă (procurori şi poliţişti, nominalizându-l pe dl. AAAA.), împrejurare care l-a iritat pe procurorul de caz M., acesta dorind să evidenţieze doar informarea lui E.. De asemenea, a mai relevat că niciodată nu a obţinut vreun avantaj şi nu a beneficiat de sprijinul lui E..
La 24.05.2013, 30.05.2013 şi 21.06.2013, fiind audiat, de asemenea, în calitate de inculpat, K., în condiţiile în care şi soţia sa era arestată preventiv, a făcut noi afirmaţii împotriva lui E., arătând că "atunci când avea probleme îi cerea sfatul lui E., însă nu i-a cerut niciodată expres sprijinul, deoarece acesta era faptic şi l-a simţit chiar şi când anumite sesizări făcute despre el către E. au fost respinse de acesta".
La 5.10.2013, fiind audiat ca martor în dosarul nr. x/2013, de către inculpatul A., K. a declarat, subliniind părerile personale despre E., că acesta nu a vrut să îl sprijine prin cercetarea lui W., de unde el a tras concluzia că W. se "situa mai sus" pe scara preferinţelor lui E., că învrăjbea grupările infracţionale, că era prieten cu DDD. şi alte aspecte pe care anchetatorii doreau să le demonstreze. Practic, martorul K. (inculpat în dosarul nr. x/2012) a semnat toate declaraţiile, fără a-l mai interesa ce aspecte şi în ce formă fuseseră consemnate.
Fiind audiat la D.N.A., martorul K. a arătat următoarele: "înţelegerea noastră cu reprezentanţii D.I.I.C.O.T. era aceea de a recunoaşte faptele reţinute în rechizitoriu, în caz contrar spunându-mi-se că există riscul ca soţia mea să primească o pedeapsă cu executare. La întrebarea mea către procurorul M. dacă soţia mea, nevinovată fiind, ar recunoaşte faptele, nu există riscul să ia totuşi pedeapsă cu executare, domnul procuror a afirmat, în prezenţa poliţistului AAAA.: "crezi că nu avem atâta influenţă?!". În acel moment dosarul era pe rol la Curtea de Apel Alba. K. a mai afirmat următoarele: "Soţia mea ştia că urma să fie reţinută pentru că îi spusese B. încă de acasă, lucru pe care eu nu îl cunoşteam. În timpul audierii mele, procurorul M. mi-a spus să îmi iau rămas bun de la soţie întrucât ea urma să plece pe arest", arătând că: "La puţină vreme după arestare, am discutat cu procurorul M. şi l-am întrebat că în condiţiile în care recunosc faptele şi spun adevărul cu privire la lucrurile pe care le-am făcut, soţia mea are şanse să fie pusă în libertate. El a răspuns că nu poate să îmi promită lucrul acesta, dar dacă ştiu să citesc printre rânduri şi dacă voi spune adevărul, dar tot adevărul, atunci sunt şanse foarte mari ca soţia mea să plece acasă. La vremea aceea nu mă gândeam ce presupune acest lucru în afară de a-mi recunoaşte propriile fapte. Despre domnul E. a adus prima oară vorba, indirect, M. când discutam despre ofiţerul de la B. C. civ..O., eu ştiind că el ştie, cel puţin de la AAAA. pe care l-am cunoscut prin E. şi cu care aveam acelaşi gen de legătură, respectiv le furnizam informaţii din mediul infracţional. Arăt faptul că procurorul A. mi-a spus, cu ocazia declaraţiei de martor pe care mi-a luat-o, să nu mai pomenesc numele lui AAAA., de faţă fiind şi o doamnă mai în vârstă, probabil grefieră".
Acest ultim aspect are şi o explicaţie: odată ce se urmărea punerea sub învinuire a lui E. pentru "protejarea" grupării Litera, pe anchetatori nu îi ajuta susţinerea lui Litera cu privire la informarea şi a altor poliţişti despre faptele sale. Martorul Litera a mai arătat la DNA: "Procurorul M. insista să-i spun despre ofiţerul B. C. civ..O. cu care colaboram, eu întrebându-l direct: "dumneavoastră pe E. îl vreţi?", răspunsul fiind: "acum ţi-ai dat seama?!"
"Explicaţia pentru conţinutul din ce în ce mai exact şi mai concret al declaraţiilor mele este aceea că aveam interesul să iasă bine cauza, întrucât văzusem ce se doreşte şi orice lucru care nu era spus "aşa cum trebuie" putea însemna rămânerea în arest a soţiei mele încă o perioadă." K. a declarat că inculpatul B. i-a spus că strategia lor a fost să o aresteze pe soţie pentru ca Litera să vorbească, şi că soţia sa este nevinovată şi că o să-i povestească odată cine a fost în spatele strategiei. "B., la un moment dat, mi-a mai spus că este posibil să devenim colegi la Aiud, eu crezând că glumeşte."
Martorul K. a precizat că, la una dintre audieri, inculpatul A. "a afirmat în birou la domnul M. că soţia o să plece acasă mai curând decât cred iar domnul M. a spus: "o lună şi gata".
K. nu a citit declaraţiile, deoarece nu îl interesau, el asumându-şi voluntar conţinutul pe care îl formulau anchetatorii, pentru a uşura situaţia soţiei sale.
Referitor la presiunile la care au fost supuşi el şi soţia sa în cursul anchetei pentru a da declaraţii compromiţătoare despre E., K. a arătat următoarele: "Referitor la trimiterea în judecată a soţiei mele, consider că alte persoane cercetate care se aflau în situaţii similare cu cea a soţiei mele, din punct de vedere al participării la fapte, precum şi din punct de vedere al probelor administrate sau a lipsei acestora, au fost scoase de sub urmărire penală, iar soţia mea a fost trimisă în judecată. Eu am înţeles această împrejurare ca pe o modalitate de a fi ţinut în continuare sub control cu privire la situaţia soţiei mele. Acest lucru nu mi s-a dat de înţeles, ci l-am ştiut de la început, din momentul în care procurorul M. mi-a spus: "crezi că nu avem atâta influenţă?!"
S-a apreciat că percepţia indusă voit de anchetatori martorului, cunoscând "punctele slabe" ale acestuia - soţie, copii, reprezintă un element extrem de important în obţinerea de către inculpaţi a declaraţiilor dorite. Mai mult, eliberarea KKK. după două luni nu a făcut decât să îi întărească convingerea că aşa-zisa sa "colaborare" a avut efectul dorit şi stabilit cu aceştia.
S-a mai arătat că martorul M. nu a negat că inculpatul A. s-a exprimat în biroul său (în prezenţa lui K., conform susţinerilor acestuia) că KKK. "mai are puţin şi iese", în opinia parchetului, prin această afirmaţie, urmărindu-se încurajarea lui K. în formularea declaraţiilor de care era nevoie în anchetă.
Cu privire la evoluţia conţinutului declaraţiilor lui K., M. a afirmat, coroborând precizările celui dintâi, că, într-adevăr, iniţial, acesta a spus că nu a beneficiat de protecţie din partea lui E., iar ulterior a afirmat contrariul, aceste ultime declaraţii fiind luate de B., care venea ulterior cu declaraţia pe un stick şi îi prezenta declaraţiile. S-a arătat că, referitor la permisiunea ca KKK. să meargă la domiciliu, deşi era arestată preventiv, M. nu a putut preciza temeiurile procedurale în baza cărora a procedat la această activitate, mai mult, documentele pentru care se afirmă că a mers martora la domiciliu s-au dovedit a nu prezenta relevanţă în raport cu obiectul cauzei, astfel că reiese un alt scop al permiterii acestei deplasări, respectiv acela de a determina prin atitudinea permisivă formularea de declaraţii de către familia Litera.
Martorul M. a declarat că a sesizat un interes aparte din partea inculpatului B. de a audia persoane care făceau declaraţii împotriva lui E., exemplificând cu K., BBBB., MMM. şi alţii. Martorul K. a mai precizat, în declaraţia dată la DNA, că unele din relatările verbale pe care le-a făcut lui B. sunt reale, spre exemplu că i-a povestit lui B. că, într-o discuţie cu E., acesta l-ar fi întrebat "mai vinzi droguri la ZZZZ.?", iar la răspunsul său negativ, E. ar fi spus ceva de genul "lasă că ştiu eu"; însă Litera nu s-a gândit niciun moment că astfel de discuţii vor fi interpretate într-o manieră negativă, ajungând să reiasă că ar fi fost protejat de E., lucru altfel neadevărat. Litera nu s-a gândit niciodată că acestor discuţii li s-ar fi putut da o altă semnificaţie decât cea normală, existentă între un ofiţer de poliţie şi un colaborator.
Martorul W. a declarat la DNA că, în cadrul audierilor efectuate de procurorul M., acesta i-ar fi propus obţinerea unor beneficii, prevăzute de lege, dacă va face declaraţii împotriva lui E., folosind expresia "dacă ni-l dai", însă W. a arătat că nu are ce să declare.
Martorul RRR., ofiţer de poliţie judiciară, care a participat parţial la audierile lui K., a declarat la DNA că a sesizat că procurorii M. şi A., precum şi poliţistul C., au arătat interes în audierile lui K. cu privire la persoana lui E.. De asemenea, a menţionat că, la un moment dat, B. i-a prezentat unele aspecte care ar fi rezultat împotriva lui E. din anchetă, însă acestea nu îl convingeau ca poliţist.
Prin rechizitoriu s-a mai arătat că, pentru a dovedi credibilitatea declaraţiilor lui K., inculpatul A. a menţionat, în referatul cu propunere de arestare: "chiar dacă K. este arestat preventiv şi a comis fapte penale, acesta a colaborat cu organele de urmărire penală în dosarul x/2012, motiv pentru care i s-a făcut prin rechizitoriu, reţinerea dispoziţiilor art. 18 din Legea 585/2004, privind reducerea limitelor prevăzute de lege, astfel că nu mai este interesat ca în prezenta cauză să obţină aplicarea acestor prevederi ale legii." S-a arătat, în contrazicerea acestor afirmaţii mincinoase ale inculpatului A., că beneficiile legale obţinute de K. în cauza nr. 100D/P/2012 au vizat declaraţiile acestuia în care a formulat acuzaţii faţă de E.. Aşadar, afirmaţiile împotriva lui E. fuseseră făcute şi anterior celor din cauza nr. 13D/P/2011, iar K. beneficiase deja, în urma lor, de facilităţile prevăzute de lege.
- Declaraţia martorei KKK. – La audierea martorei de către inculpatul B. (în dosarul nr. x/2013, disjuns din dosarul nr. x/2012) a participat şi K., acesta contribuind în mod activ la maniera de formulare a aspectelor consemnate. KKK. nu a citit declaraţia dată la DIICOT.
S-a consemnat că martora ştie că E. îl ajuta pe K. şi că acesta cerea sfaturi de la E. cu privire la ce trebuie să facă. La DNA, KKK. a precizat că ea a spus doar că l-a cunoscut pe E. în parcare la Real, fiindu-i prezentat de soţul ei, care a afirmat că e prieten cu E. şi că se mai consultă cu el. S-a arătat că în declaraţia de la DIICOT s-a consemnat că martora ştia de la Litera că E. îl informa cu privire la activităţile de cercetare ale poliţiei care îl implicau şi pe el. La DNA, martora a arătat că nu a făcut atunci astfel de afirmaţii, întrucât nu cunoştea asemenea detalii.
La DIICOT, KKK. ar fi precizat că soţul său, când era agitat cu privire la anumite fapte pe care le făcea, discuta cu E., după care îl vedea mai liniştit. La DNA, martora a arătat că nu a făcut acele afirmaţii.
Aşadar, s-a apreciat că toate susţinerile martorei fie au fost răstălmăcite, dându-li-se o altă semnificaţie, prin formularea de către inculpatul B. a unor nuanţări, fie au fost inserate răspunsuri pe care martora nu le-a dat. Spre exemplu, "Litera cerea sfaturi de la E. cu privire la ce trebuie să facă" (formulare introdusă de inculpatul B.) nu are acelaşi înţeles cu "se mai consulta cu el" (afirmaţia reală făcută de martoră).
De asemenea, cu ocazia audierii sale ca martor la DNA, KKK. a precizat că, pe parcursul anchetei, soţul său i-a transmis că "o să fie bine, pentru că a vorbit el cu ei" şi că după o lună va pleca acasă. La un moment dat, soţul său i-a cerut inculpatului A. să-i confirme KKK. că va mai sta arestată doar o lună, lucru pe care A. l-a făcut. S-a arătat că acest aspect se coroborează cu declaraţia lui K. şi cu cea a martorului M. (ambele date la DNA).
Martora a precizat că, în perioada cât era arestată, soţul său a încurajat-o, spunându-i că va fi condusă acasă pentru a-şi vedea copiii. Acest fapt s-a şi petrecut ulterior, sub pretextul predării unor documente aflate la domiciliu. KKK. a afirmat că soţul său i-a spus că a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii şi era foarte speriat, pentru că nu ştia ce să facă, practic se temea că s-ar fi putut întâmpla ceva cu soţia lui dacă el ar fi spus adevărul la DNA în legătură cu ce s-a întâmplat la DIICOT Alba. KKK. a precizat că şi declaraţia de la DIICOT – Structura Centrală, pe care a dat-o după preluarea dosarului, a fost elaborată în urma consultării cu soţul său, K., cei doi luând abia ulterior hotărârea de a relata adevărul.
- Declaraţia martorului cu identitate protejată ZZZ. (identitatea reală SSS., fosta concubină a lui K.) – Anterior audierii sale la DIICOT, martora a fost lăsată împreună cu K. (adus din arestul preventiv), acesta rugând-o să îl ajute, în sensul de a le confirma anchetatorilor aspecte pe care le aflase de la el în perioada în care erau împreună. Martora i-a precizat că nu ştie ce să spună, singurul lucru pe care şi-l amintea fiind o discuţie telefonică purtată de Litera cu o persoană despre care acesta a afirmat ulterior că era E.. Ulterior, discuţia lui K. cu SSS. a continuat în prezenţa lui B., iar Litera i-a spus despre mai multe situaţii cu privire la care martora spunea că nu şi le aminteşte.
S-a arătat că părăsirea de către B. a biroului, la începutul discuţiei, se explică prin aceea că el nu dorea să fie prezent când K. i-a făcut martorei propunerea de a-l ajuta în modul respectiv.
După această discuţie, martora a fost condusă de B. la procurorul A.. Şi acestuia i-a spus că nu îşi aminteşte nimic altceva decât aspectul cu discuţia telefonică Litera-E.. Inculpatul A. i-a spus martorei să stea liniştită, întrucât va fi audiată cu identitate protejată, spunându-i să îşi aleagă un nume de bărbat. S-a arătat că această atitudine, de încurajare a martorei, urmărea, de fapt, determinarea acesteia de a accepta să declare aspecte nereale, ori să fie de acord cu semnarea declaraţiei în care anchetatorii consemnau ceea ce doreau ei.
În aceste condiţii, s-a menţionat că declaraţia martorului cu identitate protejată ZZZ. a fost luată de A., în parte a audierii fiind prezent şi B., fiind inserate pasaje nerelatate de martoră, cum ar fi: "Litera se întâlnea cu E. în mod conspirat în maşini pe timp de noapte", "E. i-a spus lui Litera ce să declare în dosarul FFFFF." sau "lui Litera îi este frică de el în sensul că nu poate ieşi din joc". S-a mai precizat că şi această martoră a semnat declaraţia fără a o citi.
SSS. a arătat că, în timp ce ea relata aspectele pe care le cunoştea, inculpatul A. dicta declaraţia grefierei şi făcea diverse corecturi.
Audierea a fost efectuată cu grefiera EEEE. (cumnata inculpatului B.), a cărei declaraţie de martor a fost înlăturată, deoarece a fost evaluată ca având un caracter cel puţin părtinitor în favoarea lui B., afirmaţiile martorei neputând fi luate în considerare din cauza lipsei de credibilitate a acesteia.
- Declaraţia martorului MMM. – Martorul MMM. a declarat la DIICOT aspecte relevate în referatul de arestare preventivă întocmit de inculpatul A., respectiv că a doua zi după arestarea preventivă a lui K., l-a contactat pe E. pentru a-i comunica faptul că şi el este victima unor infracţiuni comise de Litera şi doreşte să sesizeze faptele, dar E. i-a spus că nu are timp şi să revină altă dată. Ulterior, în zilele imediat următoare, martorul l-a contactat din nou pe E. pentru a-i face sesizările, E. susţinând că este ocupat şi-l va contacta el, lucru care nu s-a mai întâmplat. E. nu a informat nici procurorul de caz despre această solicitare, iar MMM. s-a prezentat singur la DIICOT, pentru a formula declaraţii.
S-a precizat faptul că Litera a fost arestat pe 9.05.2013. Pe 10.05.2013, se pare că MMM. l-a contactat pe E., care a spus că nu are timp. Pe 11.05.2013, MMM. l-a sunat din nou pe E., acesta spunând că îl va contacta el. La 16.05.2013, MMM. s-a prezentat la DIICOT şi a dat declaraţie, după o aşteptare de cinci zile. S-a apreciat că, de fapt, nici MMM., nici inculpatul A., nu puteau şti cu certitudine dacă nu cumva în a şasea zi E. l-ar fi contactat sau nu pe acest martor pentru a-l asculta. Inculpatul A. a preferat, în nota deja obişnuită, să interpreteze această situaţie ca pe un aspect clar de sprijin acordat de E. lui K. (care era deja arestat preventiv). Parchetul a considerat că nu exista o perioadă de timp în care era obligat E. să îl contacteze pe MMM., pentru a nu fi considerat un sprijin acordat lui Litera.
S-a arătat că declaraţia din 16.05.2013, dată de MMM. în dosarul Litera, a fost reluată în dosarul nr. x/2011 privind pe E., la data de 24.10.2013 (E. fiind deja reţinut şi arestat tot în acea zi). Declaraţia de martor a lui MMM. a fost luată de inculpatul B.. Martorul a făcut unele afirmaţii noi raportat la cea dintâi declaraţie, şi anume că, prin 1998-1999, i-ar fi dat lui E. două telefoane mobile cadou (fără a preciza dacă a făcut acest gest cu vreun scop), efectiv pentru a-l denigra. De asemenea, MMM. a mai afirmat că, în anul 2011, i-a spus lui E. despre un incident avut cu Litera, însă ofiţerul de poliţie i-ar fi răspuns că această faptă este de competenţa poliţiei municipale.
MMM. a mai declarat aspecte "noi" împotriva lui E., prin care confirma, de fapt, aproape toate învinuirile ce fuseseră reţinute în sarcina lui E.: că ar fi primit cadou o maşină de la F., că e prieten cu DDD., că se întâlnea cu Litera, că avea legături cu Simota şi altele.
S-a mai arătat că, la 28.10.2013, martorul MMM. a fost audiat, într-o "regie" incredibilă, de inculpatul A.. După ce a reluat afirmaţiile din declaraţia anterioară, martorul a prezentat un mesaj tip sms pe care "îl primise" pe telefonul său mobil, conţinând ameninţări la adresa sa în legătură cu declaraţiile pe care le dăduse în dosarul lui E.. Mesajul avea următorul conţinut: "atenţie la acest mesaj, se ştie că cu ceva timp în urmă ai fost la Alba la audieri despre E. şi în ziua când la prezentat la mandat, iar ai fost la audieri la colegul B. şi la A., acum un sfat pt tn fi deştept 5 minute şi dute la Deva la procuror şef RR. şi declară că ai fost pus şi s-au făcut presiuni de B. şi A. că nu vei păţi nimic, gîndeştete că ca E. mai sîntem mulţi afară şi oricum va ieşi şi sper că nu vrei să ajungi lîngă dujmanul tău Litera, nu fă greşeala să arăţi mesajul, nu poţi dovedi nimic, nu este probă".
Fiind audiat la DNA, la data de 7.04.2014, martorul MMM. a declarat următoarele: "L-am contactat telefonic pe E., ca urmare a mediatizării arestării lui K., spunându-i că doresc să dau declaraţii pentru că am avut probleme cu K.. …Berbeceanu E. mi-a spus că este plecat şi că mă va contacta în ziua următoare. Nu m-a contactat în ziua următoare şi l-am sunat pe Claudiu de la B. C. civ..O. Alba care îl cerceta pe Litera. Precizez că anterior discuţiei cu Claudiu l-am sunat pe domnul AAAA. de la IPJ Deva, pentru a-i cere numărul lui B., acesta spunându-mi că nu mi-l poate da. Eu i-am spus că am numărul lui Claudiu care m-a audiat în dosarul Litera şi AAAA. mi-a spus să încerc la el. L-am sunat pe Claudiu şi i-am cerut numărul lui B.. Mi-a spus să aştept un pic şi ulterior mi-a dat numărul de telefon al lui B..
L-am contactat pe B. care mi-a spus să mă prezint la Alba şi când voi ajunge la Poliţie să-i dau un telefon. După ce l-am sunat pe B. şi i-am spus că am ajuns, acesta m-a condus într-un birou său de la etaj. B. mi-a pus întrebări legate de E., iar eu i-am spus că nu am ce să declar. B. m-a întrebat dacă mi-e frică i-am spus că mi-e un pic frică pentru că nici eu nu eram "uşă de biserică", la care C. m-a întrebat: "îl mai vezi pe E. pe aici?" Anterior, am dat declaraţii în acelaşi dosar şi la RRR., care nu mi-a pus întrebări despre E.. B., cu ocazia audierii, mi-a spus că am să mai vin la declaraţii şi că îmi va aminti el mai multe detalii pe care eu nu voiam atunci să i le spun, după cu afirma B..
Ulterior, am dat declaraţie în ziua următoare reţinerii lui E., tot la B., pentru ca ulterior să merg la procurorul A., cu ciorna scrisă de B., declaraţia fiind tehnoredactată de o persoană de sex feminin. B. mi-a zis: "acum nu mai ai nici un motiv să-ţi fie frică"…mi-a spus că E. şi-a făcut dosare pe baza învrăjbirii noastre pentru a ajunge poliţistul anului… B. insista să declar aspectele pe care mi le comunica deşi eu îi spuneam că nu am ce să declar. B. mă întreba dacă îmi convine că am fost arestat de E.. I-am spus că nu am motive să îl urăsc pentru că fusesem arestat pentru fapte pe care le comisesem. Aceste discuţii le-am avut doar cu B., care îşi nota pe hârtie anumite aspecte pe care considera că le ştiu eu de la alţii, note pe care ulterior le-a prezentat procurorului.
Procurorul A. m-a întrebat dacă e adevărat că E. ar fi primit o maşină cadou de la CCC.. I-am spus că nu ştiu sigur, că doar am auzit prin baruri. M-a mai întrebat dacă CCC. mânca cu E. în restaurant, aspect pe care l-am confirmat că am văzut.
După această declaraţie, B. m-a chemat la el şi mi-a spus că nu îl prea ajută declaraţia mea şi că nu vreau să spun adevărul şi că mă poate băga la mărturie mincinoasă şi că ar fi bine să mă gândesc pentru că el va fi şef la Crimă organizată iar eu sunt recidivist şi că mai am rest de pedeapsă şi la cea mai mică abatere pot să mă întorc înapoi. Cu această ocazie, mi-a dat o coală albă pe care erau scrise de el două texte greu lizibile. Unul din texte avea conţinutul aproximativ: "nu ai făcut bine ce ai făcut că ai dat declaraţie împotriva lui E. că ca el mai suntem mulţi afară şi că nu o să fie bine de tine că o să ajungi lângă duşmanul tău Litera" şi să mă duc să dau declaraţii la procurorul RR. de la Deva şi să fac un denunţ că s-au făcut presiuni asupra mea să declar de E. de către C. şi A..
Eu l-am întrebat pe B. cine este procurorul respectiv, ocazie cu care acesta s-a enervat şi mi-a spus că nu este treaba mea şi că nu eu îl anchetez pe el şi că am uitat că el este anchetatorul.
Al doilea text se referea la o percheziţie făcută la E., destinatarul posibil să fi fost o persoană care a făcut o percheziţie la E. cu textul aproximativ: "te-ai bucurat că ai fost la percheziţie că ar fi fost corect să nu mergi" Cele două texte mi-au fost date de B. pe o foaie de hârtie, scrisă olograf cu pixul, şi o cartelă telefonică nouă, nefolosită, spunându-mi să folosesc un telefon nou. I-am spus lui C. că am mai multe telefoane, ocazie cu care acesta mi-a interzis să le folosesc, precizând că trebuie neapărat ca telefonul să fie nou. B. mi-a spus că primul text trebuia să mi-l trimit mie, iar cel de al doilea la un număr de telefon care era scris pe foaie, după care să-l contactez pe el să-i spun de mesaj. B. mi-a spus să trimit mesajele în dimineaţa următoare.
Îmi amintesc faptul că neputând descifra scrisul l-am recontactat pe B. pentru a-mi spune exact ce scria, ocazie cu care acesta mi-a închis telefonul şi mi-a spus nervos: "nu vorbim din astea!". Din câte îmi amintesc cartela dată de B. era pe GGGGG., iar telefonul pe care l-am utilizat cred că îl mai am.
Am făcut exact ce mi-a spus B.: am dat cele două sms-uri, unul mie, iar celălalt către numărul indicat, iar ulterior am distrus cartela şi biletul pe care era scris textul sms-urilor, conform indicaţiilor lui B.. Ulterior am aflat cine folosea numărul de telefon indicat de B., deoarece am fost audiat de persoana respectivă, fiind un poliţist de la IPJ Hunedoara, cu numele HHHHH., slab şi grizonat, al cărui număr îl aveam în telefon.
Conform celor stabilite cu B., anterior trimiterii mesajelor, l-am contactat pentru a-i spune că am primit un mesaj de ameninţare. B. mi-a spus să vin la Alba în IIIII., că vine el şi mă ia. În timp ce mă aflam în drum spre Alba Iulia, B. m-a sunat şi mi-a spus că nu e bine să vină el să mă ia din IIIII. din Alba şi să mă duc la jandarm să-i spun că îl caut pe procurorul A.. M-am dus la D.I.I.C.O.T. Alba şi i-am spus jandarmului că doresc să vorbesc cu procurorul A.. Am fost preluat de procurorul A., care mi-a spus să-i arăt mesajul. După ce am dat o declaraţie cu privire la mesaj, a zis că o să verifice cine a trimis mesajul.
L-am întrebat pe procurorul A., cu această ocazie, cine este procurorul RR., ocazie cu care acesta mi-a spus: "ştim noi cine e!" Am ales să fac acest lucru deoarece am fost supus la presiuni şi ameninţări de B. privind infracţiunea de tăinuire şi mărturie mincinoasă, ca urmare a refuzului de a declara ceea ce mi se spune, aceasta deoarece insista să spun nişte lucruri pe care nu le cunoşteam cu privire la E..…Precizez că în prezent îmi este teamă ca B. să întreprindă acţiuni împotriva mea, ca urmare a consemnării prezentei declaraţii. Dacă şeful de la Crimă organizată a fost reţinut şi arestat ce mi se putea întâmpla mie? Răspunsul la această întrebare m-a determinat să mă gândesc la ceea ce îmi propunea B. şi să mă conformez cererilor acestuia."
S-a arătat că descrierea acestei situaţii care denotă caracterul abject al planului inculpatului B. prezintă credibilitate maximă pentru următoarele motive:
- Constatându-se în scrierea celor două mesaje greşeli gramaticale rare, cum ar fi folosirea literei "Î" în loc de "u" la cuvântul "sunt", sau scrierea cuvântului "duşman" în varianta greşită "dujman", cu "j", procurorul a solicitat martorului MMM., înainte de a-l audia, o scurtă declaraţie olografă, în care să menţioneze "Nu sunt în relaţii de duşmănie cu E.", transcrierea făcută de martor fiind în forma "Nu sînt în relaţii de dujmănie cu E.", aspect care, fiindu-i adus la cunoştinţă, a determinat recunoaşterea situaţiei descrise mai sus.
- Mesajul transmis martorului HHHHH., ofiţer care a participat la una dintre percheziţiile efectuate la E., în condiţiile în care MMM. nu avea cunoştinţă despre acea împrejurare, atestă că solicitarea de transmitere a sms-ului a venit de la o persoană care cunoştea participarea lui HHHHH. la percheziţii (în speţă, B.).
- Având în vedere că E. era arestat, iar trimiterea unor mesaje de ameninţare de la apropiaţi ai săi către martori nu făcea decât să îi îngreuneze situaţia, lucru pe care colegii săi nu l-ar fi dorit, rezultă că acest lucru a fost realizat la îndemnul unor persoane care doreau să-i facă situaţia mai dificilă şi să îl menţină în continuare în arest preventiv. De altfel, aceste sms-uri au şi fost invocate ulterior de procurorii Structurii Centrale în motivarea referatului cu propunere de prelungire a arestării preventive a lui E..
- Indicaţiile date martorului, de a-şi achiziţiona un aparat nou de pe care să transmită mesajele şi interdicţia de utilizare a unui telefon aflat deja în uz nu puteau proveni decât de la o persoană care cunoaşte aspecte tehnice de specialitate legate de variantele de identificare a utilizatorilor unor posturi telefonice.
- Deşi din datele dosarului nu rezultă implicarea certă în acest episod a inculpatul A., există un semn de întrebare determinat de faptul că, la întrebarea lui MMM. "cine e RR.", acesta a răspuns "ştim noi cine e", ca şi cum ar fi existat un soi de complicitate a sa cu B. pe acest aspect.
Declaraţia din 24.10.2013 a lui MMM. a fost luată de inculpatul B. şi de grefiera EEEE. (cumnata inculpatului, a cărei declaraţie de martor a fost înlăturată, pe motiv de lipsă de credibilitate).
- Declaraţia martorului NNN. – Inculpatul A. a precizat în referatul cu propunere de arestare următoarele: "În acest sens, sugestive sunt afirmaţiile numitului NNN., atât scrise în cadrul declaraţiei formulate în dosarul x/2012, cât şi interceptate autorizat, în cadrul discuţiei purtate cu procurorul de caz. Din aceste declaraţii reiese că fiind supus unor presiuni şi ameninţări extraordinare de către K., acesta s-a dus personal la O., pe care-l ştia prieten cu E. şi i-a cerut acestuia cu titlu de sesizare penală să-i relateze ce i s-a întâmplat, precum şi alte fapte de care avea cunoştinţă, comise de aceeaşi persoană, însă E. nu l-a ascultat, nu s-a întâlnit cu el personal, deşi ştia chiar de Ia Litera ceea ce făcea acesta, precum şi din alte surse, faptele susnumitului fiind chiar de notorietate."
Deşi declaraţia dată de NNN. la 17.06.2013 oglindeşte cele de mai sus, convorbirea telefonică anterioară acestei date, purtată de A. cu NNN., prezintă o altfel de situaţie, care, în mod mincinos, a fost invocată în referat în sensul confirmării învinuirii lui E.: "A.: Biriescu i-o spus la E. că ştiţi de treaba cu JJJJJ.? NNN.: Nu ştiu. A.: Nu ştiţi. NNN.: Nu ştiu. Nu ştiu. Deci cuvintele lui Biriescu au fost în felul următor: lasă că-l punem sub urmărire şi rezolvăm problema, sau ceva de genul…"
- Procesele-verbale întocmite de inculpatul B. în sprijinirea învinuirii.
Proces-verbal de investigaţii din 23.09.2013
S-a precizat prin rechizitoriu că inculpatul B. menţionează, în fals, că: "azi, data de mai sus, în continuarea activităţilor desfăşurate în dosarul nr. x/2013, am procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare în jud. Hunedoara. Cu această ocazie am găsit la respectiva adresă pe K. şi pe soţia acestuia, KKK., împreună cu cei doi copii minori. Ulterior, după legitimare şi în momentul în care a aflat că suntem lucrători din cadrul BCCO Alba Iulia, K. s-a arătat deranjat de faptul că s-a procedat la pătrunderea în forţă, spunând că el este cunoscut de către E., şeful structurii, şi că dacă ar fi fost sunat de către acesta s-ar fi prezentat de bunăvoie la sediul organului de poliţie."
S-a arătat că datele inserate în procesul-verbal sunt nereale, întrucât K. se afla în stare de arest preventiv din data de 10.05.2013. Inculpatul B. probabil că a urmărit să situeze data efectuării acestor menţiuni în ziua percheziţiei efectuate la Litera, pentru a da credibilitate consemnărilor, însă a pierdut din vedere să modifice data din partea de început a procesului-verbal. În fapt, acesta a fost efectuat la 23.09.2013, tocmai pentru a sublinia existenţa unei legături cu specific infracţional între K. şi E..
Proces-verbal din 20.09.2012
S-a evidenţiat că inculpatul B. a cules, din site-ul cotidianului Ziua (preferat se pare de anchetatorii A., C. şi D. de la DIICOT Alba, atât pe parcursul anchetelor lor, cât şi în timpul prezentei anchete), un articol de presă vechi de 8 ani, în care erau făcute afirmaţii denigratoare la adresa lui E. în legătură cu speţa ZZZZ., cu menţiunea că ar fi dispărut din dosar filele referitoare la Litera. Şi acest proces-verbal a fost întocmit în acelaşi scop, fiind însă total lipsit de substanţă.
Proces-verbal din 25.09.2013
Prin actul de sesizare a instanţei s-a mai arătat că inculpatul B., de această dată secondat de colega sa JJJ., pentru a demonstra strânsa legătură dintre E. şi K., a constatat că, în intervalul 21.06.2012 (sau 2011 – e modificat olograf în 2012) - 7.12.2012, comisarul E. a avut 7 apeluri telefonice cu K..
S-a menţionat că unii dintre martorii audiaţi la DNA, care au declarat că inculpatul B. sau A. au consemnat în declaraţii unele aspecte care nu au fost relatate sau au denaturat conţinutul afirmaţiilor, au fost chemaţi ulterior la DIICOT – Structura Centrală în vederea reaudierii cu privire la acele aspecte, aceştia menţinând afirmaţiile reale făcute la DNA şi în dosarul nou constituit la DIICOT – Structura Centrală.
Referitor la favorizarea şi sprijinirea grupării OOO., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în motivarea punerii în libertate a lui E., în urma analizei actelor procedurale cu privire la existenţa indiciilor temeinice privind activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului, că acuzaţiile aduse acestuia se bazează exclusiv pe declaraţiile unor persoane cercetate de către inculpat, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, în condiţiile în care declaraţiile martorilor cu identitate protejată menţionaţi anterior conţin elemente extrem de vagi, ce nu pot conduce la reţinerea unei situaţii concrete din punct de vedere faptic, iar înregistrările din mediul ambiental reprezintă convorbiri telefonice ale organelor de urmărire penală tot cu persoane care au avut calitatea de inculpaţi în dosarele aflate în instrumentarea lui E..
Referitor la infracţiunea de mărturie mincinoasă pretins comisă de E. cu ocazia audierii în dosarul Cupeţiu, când a afirmat că nu era în relaţii apropiate cu F. şi s-a întâlnit cu acesta la câteva zile după efectuarea percheziţiei domiciliare din 15.11.2012, deşi din actele dosarului nr. x/2011 ar rezulta că cei doi s-au întâlnit în seara zilei în care avusese loc percheziţia, Înalta Curte a arătat că urmează a se aprecia, la momentul soluţionării cauzei pe fond, asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, din perspectiva unei eventuale încălcări a dreptului martorului de a nu se autoincrimina.
Dincolo de aspectele reţinute de Înalta Curte anterior celor relevate de prezenta anchetă, s-a constatat, în circumstanţierea relei-credinţe a inculpatului A. cu prilejul efectuării anchetei şi al întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a lui E., caracterul forţat al interpretării textului de lege ce reglementa mărturia mincinoasă, prin atribuirea valorii de neadevăr unei aprecieri subiective a martorului E. despre relaţia avută cu F., martorul precizând că "relaţiile dintre mine şi acesta nu sunt apropiate". De asemenea, din transcrierea unei conversaţii în mediul ambiental purtate de E. cu A. şi B. în luna noiembrie 2012, reiese că E. l-ar fi întrebat pe A. după efectuarea percheziţiei ce calitate procesuală are F., pentru a aprecia dacă se mai poate vedea cu acesta sau nu, A. minimalizând importanţa situaţiei la acel moment şi abia ulterior, la 16.11.2012, dispunând începerea urmăririi penale împotriva lui F.. Aşadar, la data de 15.11.2012, când E. s-ar fi întâlnit cu F., acesta din urmă nu avea nicio calitate procesuală. Mai mult, E. nu cunoştea dosarul cu F..
S-a precizat că aceste împrejurări erau cunoscute de inculpatul A. la data punerii în mişcare a acţiunii penale şi a reţinerii lui E.. Din nou procedând într-o manieră străină organelor de urmărire penală, inculpatul A. a denaturat adevărul cu ocazia expunerii situaţiei, arătând că faţă de F. "s-a început urmărirea penală şi în 15.11.2012 s-au efectuat percheziţii…", situaţia reală fiind că urmărirea penală s-a început ulterior datei percheziţiilor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, s-a arătat că inculpatul A. a reţinut că: "cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la F. s-a identificat un înscris intitulat "contract de vânzare - cumpărare încheiat la data de 22.07.2011 în Deva", prin care se realiza practic un schimb între două autoturisme x, unul mai vechi - 4 MOTION, deţinut de E. şi unul relativ nou - C. civ. TRAV. 2.0, achiziţionat de aproximativ un an, aparţinând numitei G. - adm. la S.C. J. S.R.L., schimb în urma căruia autoturismul mai nou era luat de E., care ar fi plătit o diferenţă de 10.000 Euro".
S-a precizat că, după ce face un istoric extins al vehiculelor, inculpatul A., având grijă să sugereze tendenţios că preţul real al autoturismului obţinut prin schimb de E. ar fi mai mare decât cel stabilit prin contract, concluzionează: "Astfel, există suspiciuni cu privire la realitatea înscrisurilor precizate anterior, precum şi cu privire la preţurile menţionate pe aceste înscrisuri, în condiţiile în care preţurile practicate pe piaţa de autovehicule din România, sunt spre exemplu: pentru un autoturism x cu anul de fabricaţie 2010 vândut în 2011, cum este cel achiziţionat de la S.C. J. S.R.L. de către E., de aproximativ 20.000 Euro (peste 85.000 RON) şi nu 52.000 RON cum apare că ar fi fost cumpărat de la S.C. J.. Aceste aspecte urmează a fi verificate…"
S-a mai precizat că anchetatorii nu au procedat la obţinerea unui minim de date referitoare la starea tehnică a autoturismului, deoarece, dacă ar fi efectuat verificări în acest sens, ar fi constatat că acesta suferise avarii, care nu fuseseră aduse iniţial la cunoştinţă cumpărătorului E. şi care au determinat scăderea preţului, chiar faţă de cel negociat iniţial. "Din data 16.09.2011 autoturismul marca x cu serie şasiu x, figurează înmatriculat pe H., finul lui E.. S.C. J. nu deţine şi nu a deţinut niciodată în proprietate ca mijloc fix autoturismul marca x cu serie şasiu x, aşa cum ar trebui să reiasă din contractul de schimb."
S-a precizat că susţinerea în sensul că "S.C. J. nu deţine şi nu a deţinut niciodată în proprietate ca mijloc fix autoturismul marca x cu serie şasiu x, aşa cum ar trebui să reiasă din contractul de schimb" este, de asemenea, inductivă, contractul de schimb în forma unui înscris sub semnătură privată neconstituind document primar în baza căruia să se poată efectua înregistrări contabile şi, cu atât mai puţin, nu constituie titlu de proprietate, iar autoturismul a fost înstrăinat, cu acordul S.C. J., direct către o terţă persoană, H..
Practic, acel contract de schimb nu a mai fost respectat. Eventuala lipsă a unor înregistrări contabile sau modul de utilizare de către F. a sumei primite cu titlu de preţ nu pot fi imputate lui E..
Cu privire la aceste aspecte, Rusu şi H. nu au fost audiaţi anterior dispunerii reţinerii lui E., deşi declaraţiile lor erau necesare pentru conturarea situaţiei de fapt.
S-a mai susţinut că inculpatul A. a reţinut că: "În declaraţiile de avere formulate de comisarul E., din 25.05.2012 pentru anul 2011, apare autoturismul x din 2010 achiziţionat de la S.C. J. (pct. II/l, poziţia 1), dar nu apare înregistrată vânzarea autoturismului x vechi, din 2002, către cine s-a efectuat, cu ce valoare şi data înstrăinării, aspect solicitat la pct. III din formular, intitulat "bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3000 Euro fiecare şi bunuri imobile înstrăinate, în ultimele 12 luni".
Acest aspect constituie fals în declaraţii, E. omiţând să treacă vânzarea autoturismului x vechi, din 2002, în declaraţia de avere deoarece acesta figura dat la schimb către S.C. J. prin G. şi nu vroia să se afle despre tranzacţia cu privire la care avea ceva de ascuns, iar în fapt autoturismul x vechi, din 2002, care i-a aparţinut anterior a ajuns în mod real la finul său H., aspect pe care-l cunoştea în mod evident, întrucât se întâlneau frecvent."
S-a precizat că exprimarea "nu vroia să se afle despre tranzacţia cu privire la care avea ceva de ascuns," este cel puţin hazardată, în condiţiile inexistenţei vreunui indiciu ori a vreunei explicaţii raţionale cu privire la situaţia care se dorea ascunsă şi a motivelor pentru care se urmărea ascunderea unei înstrăinări de autoturism. În atare situaţie, intenţia nu rezultă ex re, ori cel puţin nu rezulta la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale cu privire la această pretinsă faptă. Această exprimare denotă, o dată în plus, intenţia anchetatorului de a găsi orice fel de neregulă care să îi poată fi atribuită lui E., dându-i-se în mod nefundamentat, ab initio, conotaţie penală.
S-a mai arătat în actul de sesizare a instanţei că aceste comentarii efectuate pe marginea modului în care au fost construite acuzaţiile de mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii se impun, în pofida diligenţelor DNA de a nu atinge fondul cauzei în care E. a fost cercetat de DIICOT Alba, întrucât, în lumina anchetei, construcţia descrisă capătă o rezonanţă aparte, reprezintă mai mult decât o interpretare eronată a dispoziţiilor legale sau o apreciere neadecvată a probelor sau indiciilor temeinice şi denotă reaua-credinţă sub auspiciile căreia s-a efectuat întreaga cercetare în dosarul nr. x/2011, de către inculpaţii A. şi B..
S-a menţionat că, în dosarul nr. x/2013 al DIICOT – Structura Centrală, s-a dispus, la 14.05.2014, extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale faţă de E. pentru luare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare, reţinându-se, între altele, că, pe fondul sprijinirii grupului infracţional din care făceau parte F., BB. şi alţii, a primit autoturismul x în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la F., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţii a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare. Prin ordonanţa din 27.05.2014, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra apartamentului lui E., până la concurenţa sumei de 20.000 euro. E. a depus la prezenta cauză, în sprijinul plângerii formulate, încheierea nr. 30/2014 din 17.06.2014 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a admis contestaţia împotriva ordonanţei şi s-a dispus înlăturarea dispoziţiei de instituire a sechestrului asigurător, cu motivarea că judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că, până la acel moment procesual, materialul probator nu cuprinde suficiente elemente care să justifice luarea unei măsuri asigurătorii în scopul realizării confiscării speciale, nefiind suficiente indicii care să dea substanţă acuzaţiilor aduse lui E..
Date privind încercările inculpaţilor A. şi B. de a obţine declaraţii mincinoase împotriva lui E. pe filiera R.-S.-T. (inculpaţi în dosarul Utilajele)
S-a arătat prin rechizitoriu că numitul Q. a formulat, la 12.11.2013, un denunţ, în care a arătat că, în vara anului 2013, R., inculpat în dosarul cunoscut sub numele "Utilajele", trimis în instanţă de DIICOT – QQ., l-a abordat din partea procurorului A., pentru a-l convinge să dea declaraţii mincinoase în dosar împotriva lui E., acesta urmând a fi arestat în scopul compromiterii şi denigrării. Declaraţiile urmau a viza împrejurarea că E. ar deţine în Deva utilaje sustrase, împreună cu Q.. Susnumitul a mai declarat că R. i-a spus că lui E. "i se trage" de la arestarea colegilor săi, S. (ofiţer SRI Alba) şi T. (ofiţer de poliţie în cadrul BCCO Alba) - de asemenea inculpaţi în dosarul anterior menţionat.
Au fost redate pasaje din dialogurile ambientale purtate în perioada iulie - august 2013 de E. cu Q., puse la dispoziţie de persoana vătămată.
S-a precizat că aspectele relatate de Q. au fost confirmate de numitul U. (inculpat în dosarul "Utilajele"), care, la 20.11.2013, a declarat că numitul T. i-ar fi spus că, dacă va da declaraţii împotriva lui E. în sensul arătat, "va fi bine".
Raportat la aceste aspecte, s-a procedat la audierea numitului R., care a avut o poziţie oarecum oscilantă, în sensul că a recunoscut că a făcut anumite afirmaţii şi l-a îndemnat pe Q. să dea declaraţii împotriva lui E., însă nu neapărat în forma prezentată de Q.. S-a precizat că este foarte important faptul că martorul R. a afirmat că ştia din discuţiile pe care le avusese cu unii dintre coinculpaţii din dosarul Utilajele (printre care T. şi S.) că E. urma să fie arestat, susţinând însă că nu îşi aminteşte cine i-a spus efectiv acest lucru.
Martorul X., ofiţer de poliţie, a precizat că, în perioada iunie - iulie 2013, a participat la discuţia pe care Q. a avut-o cu E., prilej cu care Q. a povestit despre faptul că a fost contactat de R., care i-a spus că trebuie neapărat să meargă la "frăţiorul nostru A.", care îl aşteaptă pentru a scrie o declaraţie din care să rezulte că E. şi Q. ar deţine două utilaje ascunse în zona industrială a oraşului Deva. Q. a negat realitatea acelor susţineri, iar R. i-a spus că "totul este rezolvat", menţionând că E. a făcut o greşeală necolegială prin contribuţia la reţinerea inculpaţilor T. şi S. în dosarul Utilajele. Din relatările lui Q. ar fi reieşit şi faptul că A. ar fi desemnat pe R., S. şi T. să identifice persoane dispuse să formuleze declaraţii mincinoase împotriva lui E..
S-a mai menţionat că o dovadă a caracterului real al afirmaţiilor martorului este împrejurarea că, la 25.03.2014, au fost trimise la DIICOT – Structura Centrală declaraţiile luate de inculpatul A. numiţilor KKKKK. şi LLLLL., ambii arestaţi (dosarul Utilajele cu S., T.) care declarau că E. ar fi favorizat anumite persoane în dosarul respectiv, contra unor sume de bani, iar liderii grupării nu ar fi fost traşi la răspundere penală. Aşadar, s-a apreciat că au fost identificate persoane dispuse să dea declaraţiile despre care R. ar fi afirmat că le dorea inculpatul A..
Martorul MMMMM., ofiţer de poliţie, a declarat că, în ziua arestării lui E., s-a întâlnit în incinta IPJ Alba cu T., acesta afirmând următoarele: "lasă să vadă cum e să-ţi fabrice cineva un dosar şi să fi nevinovat", făcând aluzie la dosarul în care fusese reţinut E.. XX. şi SSSS., ofiţeri de poliţie, audiaţi ca martori în prezenta cauză, au relatat că, la data de 11.02.2014 (reţinută cu certitudine prin raportare la o împrejurare semnificativă), i-au observat pe inculpatul B. şi pe martora JJJ., precum şi încă o persoană necunoscută, întâlnindu-se cu S. (inculpat în dosarul Utilajele).
S-a apreciat că relaţia dovedită dintre inculpatul B. şi numitul S. lămureşte identitatea sursei din care R. a aflat, anterior arestării lui E., că se pregătea această acţiune împotriva sa, dând totodată credibilitate susţinerilor martorului Q. în sensul că ar fi fost abordat pentru a merge să dea declaraţii la procurorul A..
Referitor la unii dintre martorii pe care inculpaţii A. şi B. au înţeles să îi audieze în cauza nr. 13D/P/2011, împotriva lui E., s-au menţionat următoarele:
La 25.08.2012, E. s-a sesizat din oficiu împotriva numiţilor NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR. şi MMM.. E. a făcut sesizarea din oficiu în dosarul "Utilajele", în care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată S., T., R., KKKKK. ş.a. De asemenea, E. a întocmit sesizarea din oficiu în dosarul "SSSSS.", în care au fost cercetaţi, între alţii, TTTTT., zis "UUUUU.", VVVVV. ş.a. La 3.01.2013, E. a întocmit sesizarea din oficiu în dosarul "PP.", iar la 1.10.2013 s-a sesizat din oficiu în dosarul "WWWWW.", în care este cercetat, între alţii, XXXXX..
Referitor la unele dintre persoanele care au dat declaraţii de martor cu conţinut nereal împotriva sa, E. a declarat următoarele: "În acest sens, înainte cu circa două luni de reţinerea mea, numiţii NNNNN. zis "EEEEE." (lider al lumii interlope, infractor deosebit de periculos şi violent, cercetat în stare de arest de către mine, în mai multe rânduri, fost urmărit internaţional, având la activ multiple condamnări) şi MMM. zis "MMM." (cercetat de asemenea de către mine în repetate rânduri în stare de arest preventiv pentru infracţiuni de mare violenţă, proxenetism, trafic de persoane, etc, având la activ multiple condamnări), au revenit în Deva după audieri, afirmând în mediul infracţional că "E. nu mai este şef la Alba, că acum sunt şefi C. şi A." şi că aceştia din urma "sunt porniţi să-l termine pe E.". De asemenea, NNNNN. şi MMM. au afirmat că este momentul ca "E. să plătească" pentru tot răul care l-a făcut, existând discuţii să încerce să mă "provoace" în locuri aglomerate, să mă determine sa răspund la provocări prin violenţă. În mai multe rânduri, aceştia se deplasau cu maşinile în zonele din oraş în care mă aflam singur sau cu soţia şi copilul lăsând impresia că "mă supraveghează".
De asemenea, s-a mai arătat prin rechizitoriu că, raportat la modul în care inculpaţii A. şi B. Mirel au obţinut probele împotriva persoanei vătămate E., la maniera abuzivă de redactare a declaraţiilor unor martori, la folosirea unor procese-verbale de investigaţii cu menţiuni nereale, denaturate ori incomplete, la interpretarea forţată sau superficială a unor dispoziţii de drept penal substanţial care reglementează conţinutul infracţiunilor reţinute în sarcina lui E. (astfel cum au fost descrise anterior), s-a constatat că punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acestuia şi măsura preventivă a reţinerii pe 24 de ore au fost dispuse de către inculpatul A., cu complicitatea inculpatului B., cunoscând că E. este nevinovat.
S-a precizat că cunoaşterea împrejurării că o persoană este nevinovată trebuie privită exclusiv prin prisma probelor sau indiciilor temeinice existente împotriva sa la momentul dispunerii măsurilor procesuale în discuţie. Or, la acel moment, inculpaţii ştiau că adevărul judiciar a fost denaturat prin maniera de obţinere a probatoriului, rezultând o situaţie de fapt aparentă, alta decât cea care ar fi reieşit în urma administrării legale şi cu bună credinţă a probatoriului. S-a subliniat că este vorba despre nevinovăţie în sens juridic, iar nu despre adevărul absolut.
De asemenea, s-a arătat că reţinerea infracţiunii de represiune nedreaptă în sarcina inculpaţilor la momentul 23.10.2013 - 24.10.2013, când au fost dispuse măsurile procesuale, nu exclude sub nicio formă varianta ca, în urma administrării ulterioare a unor probe legale şi consistente ca şi conţinut, să se ajungă la concluzia că persoana respectivă a săvârşit infracţiunile reţinute anterior în sarcina sa, fără ca aceasta să-şi piardă calitatea de subiect pasiv al represiunii nedrepte, raportat la momentul procesual anterior.
Prin rechizitoriu s-a arătat că, în paralel cu ancheta penală efectuată în dosarul nr. x/2011 împotriva lui E., inculpatul A., preponderent în baza actelor de urmărire penală efectuate în mod abuziv şi prin folosirea de înscrisuri false, fiind în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la caracterul acestora, a efectuat demersuri care au vizat retragerea avizului comisarului şef de poliţie E., pentru desfăşurarea activităţii în cadrul structurilor aflate în coordonarea DIICOT.
Inculpatul A. a întocmit, la 19.09.2013, referatul nr. 1296D/II/6, în care, în afara aspectelor administrative, a relevat aspecte de integritate, majoritatea identice descrierilor efectuate de inculpat în referatul cu propunere de arestare preventivă a lui E., cu privire la care s-a reţinut în prezentul rechizitoriu că ar constitui elemente materiale ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual. În final, inculpatul A. a concluzionat că "se constată că există suficiente date pentru a dovedi existenţa unor probleme de integritate grave ale lui E.", astfel că a propus efectuarea demersurilor necesare pentru retragerea avizului conform necesar pentru desfăşurarea activităţii în cadrul structurilor aflate în coordonarea DIICOT. Inculpatul A., procuror şef al ST Alba Iulia, a solicitat colegilor procurori din subordine achiesarea la aspectele relatate în conţinutul referatului, acestia semnând un proces-verbal prin care susţineau propunerea de retragere a avizului pentru E..
În baza acestui referat, s-a solicitat de către procurorul şef DIICOT retragerea avizului. Prin actul nr. 5610/C/A/2013 din 11.10.2013, Procurorul General a retras avizul pentru desfăşurarea activităţii sub coordonarea procurorilor DIICOT, acordat comisarului şef de poliţie E..
Implicarea inculpaţilor A., B. şi D. în ancheta efectuată de DIICOT - Structura Centrală, după preluarea cauzei E. de la Serviciul Teritorial Alba Iulia
Prin rezoluţia nr. 2407/VIII/1/2013 din 1.11.2013, procurorul şef al DIICOT a dispus preluarea la nivelul DIICOT – Structura Centrală a dosarului nr. x/2011 privind pe O., P. şi E., în vederea continuării urmăririi penale. Dosarul a fost înregistrat la Structura Centrală cu nr. 386D/P/2013.
Ofiţerul de poliţie judiciară IIII. de la IPJ Alba a fost delegat de procurorul de caz în vederea efectuării de audieri, verificări de listinguri, investigaţii etc. În consecinţă, acesta s-a deplasat la Alba Iulia în vederea efectuării activităţilor dispuse de procuror.
Cu ocazia anchetei, au fost identificate în dosarul DIICOT mai multe procese-verbale semnate de martorul IIII., care prezentau conţinut identic cu cele redactate anterior de inculpatul B., inclusiv aspectele cu conţinut nereal menţionate de acesta.
Cu privire la aspectele constatate, martorul IIII. a afirmat următoarele: "Mi s-au arătat "procese-verbale de investigaţii" din 14.11.2013 semnate de mine, în dosarul Structurii centrale. Arăt că cel privind verificări despre existenţa spălătoriei auto este redactat după verificări la faţa locului. Cel privind poziţia inculpatului Cupeţiu în data de 5.10.2012 era redactat de C. şi l-am semnat după ce C. mi-a arătat (în biroul dlui A., în prezenţa acestuia) raportul de filaj din ziua respectivă. Toate discuţiile cu C. s-au purtat cu tonalitate normală a vocii, iar nu în şoaptă.
În ce priveşte procesele-verbale de verificare listinguri, nu le-am redactat eu, nu am făcut nicio verificare, mi-au fost prezentate de C., presupun că el le-a şi redactat, spunându-mi să le semnez, eu am semnat considerând cu bună-credinţă că au un conţinut real."
S-a arătat că tot IIII. a procedat la audierea martorei FFFF., la data de 14.11.2013, într-o locaţie privată din municipiul Deva. Întrebat fiind în ce condiţii s-a efectuat audierea, IIII. a declarat: "prin luna noiembrie, YYYYY. (delegat în cauză alături de el) m-a informat că s-ar putea să fiu chemat de procurorul A. să audiez o persoană. A spus că ar fi o avocată care ar fi spus că E. i-ar fi informat pe soţii Biriescu despre un dosar…am fost chemat de către procurorul A.. Ajungând în biroul acestuia am constatat că acolo se afla şi B.. A. mi-a spus că trebuie să audiez o persoană în Deva, sens în care urma să mă întâlnesc cu şeful de la Judiciar de la IPJ Deva, pentru a-mi pune la dispoziţie o locaţie în vederea audierii martorei respective. Cu acea ocazie, A. mi-a spus că persoana va trebui audiată cu identitate protejată, dându-mi şi un proces-verbal ca model. De asemenea, A. mi-a indicat întrebările care trebuiau puse martorei, spunându-mi că avocata ar fi spus că E. i-ar fi anunţat pe soţii Biriescu despre un dosar. Mi s-a indicat să întreb de E., de relaţia lui cu soţii Biriescu, dacă E. i-a avertizat despre dosar."
În ce priveşte conţinutul declaraţiei luate martorei, IIII. a arătat că acesta este oarecum denaturat, în sensul că martora nu ar fi pronunţat numele lui E., ci că aceasta ar fi fost concluzia trasă de el din audiere, în sensul că acel prieten al lui O. ar fi fost ofiţerul E..
S-a precizat că inculpatul A., folosindu-se de calitatea sa profesională, a indus martorului IIII. ideile ce trebuiau să rezulte din audierea martorei FFFF., ofiţerul acţionând în consecinţă prin adăugarea în declaraţie a unor aspecte nedeclarate în realitate de martoră, doar pentru a duce la bun sfârşit sarcina încredinţată de procurorul A..
De asemenea, s-a arătat că inculpatul B., profitând de buna credinţă a colegului său, i-a furnizat, în prezenţa procurorului A., date nereale privind listingurile şi supravegherile operative, prezentându-i-le spre a fi semnate exact în forma redactată de inculpat şi în scopul vădit de a le menţine valabilitatea în cadrul dosarului nou de la Structura Centrală, determinând însuşirea acelor înscrisuri şi confirmarea conţinutului lor, prin semnare de către IIII..
Procurorul ZZZZZ., de la DIICOT – Structura Centrală, căruia i-a fost repartizat iniţial dosarul, a precizat că, după ce a consultat dosarul şi şi-a format o opinie, a informat conducerea că, după părerea sa, "nu ar fi probe, că ar fi o poveste, nişte speculaţii fără suport probator, nefiind de acord nici cu încadrările juridice, apreciind că fiind vorba de fapte petrecute în urmă cu mai mult timp, nu se mai pot obţine alte probe în sprijinul acuzării", arătând că va face cel mult o propunere de luare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. În urma acestor discuţii, a fost chemat în ziua următoare inculpatul A., acesta prezentând o hotărâre judecătorească de condamnare într-o cauză cu încadrare juridică similară. Martorul ZZZZZ. a arătat că, în perioada în care dosarul s-a aflat în instrumentarea sa, a fost contactat de inculpatul A., care i-a comunicat că un fost primar dintr-o localitate din judeţul Alba, care fusese trimis în judecată, doreşte să se prezinte pentru a da declaraţii împotriva lui E..
Dosarul nr. x/2013 a fost repartizat ulterior altui procuror, AAAAAA., acesta fiind desemnat să efectueze urmărirea penală la 14.11.2013. Procurorul AAAAAA. a declarat că au existat mai multe situaţii în care inculpatul A. l-a contactat şi i-a spus că au apărut ori s-au prezentat la el persoane care doresc să dea declaraţii în cauza respectivă. Dintre persoanele indicate, erau şi unele arestate: BBBBBB., CCCCCC.. De asemenea, l-a indicat pe numitul VVVVV. (cercetat în dosarul SSSSS.), care a declarat că E. i-ar fi propus să facă nişte afaceri, existând şi alţii, ale căror nume martorul nu şi le-a amintit. S-a arătat că împrejurările relatate de martor sunt susţinute de convorbirea telefonică din 27.11.2013, dintre inculpatul A. şi martorul AAAAAA..
Fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză, DDDDDD., care a ocupat cu împuternicire funcţia de şef BCCO Alba după arestarea lui E., a declarat că, exceptând pe numitul VVVVV., despre care aflase de la un oarecare EEEEEE. că ar avea de declarat împotriva lui E., numele celorlalte persoane invocate de A. ca fiindu-i indicate de martor îi sunt total necunoscute şi nu a purtat discuţii despre acestea cu inculpatul A.. Martorul a mai declarat că A. i-a solicitat cu insistenţă, în mai multe rânduri, să ia legătura cu VVVVV. pentru a merge să dea declaraţii la Structura Centrală a DIICOT.
De asemenea, la 25.03.2014, au fost trimise la Structura Centrală copii ale declaraţiilor luate de inculpatul A. lui KKKKK. şi LLLLL., ambii arestaţi (dosarul Utilajele cu S., T.), care declarau că E. ar fi favorizat anumite persoane în dosarul respectiv, contra unor sume de bani, iar liderii grupării nu ar fi fost traşi la răspundere penală. Procurorul Baican a arătat că a mai discutat cu A. când acesta a venit la Bucureşti, oferindu-i unele lămuriri cu privire la situaţia de fapt, probele administrate şi ce considera el că ar mai trebui administrat. S-a precizat că KKKKK. a apărut, cu ocazia verificărilor efectuate în dosarul nr. x/2012 al DNA – ST Alba, în legătura inculpatului D.. Aspectele de mai sus au fost confirmate de martorii FFFFFF. şi GGGGGG., ambii ofiţeri de poliţie. Solicitările de audiere făcute de KKKKK. poartă menţiunea expresă "domnul procuror A.".
S-a arătat că inculpatul A. a continuat, după preluarea dosarului de către Structura Centrală, să identifice persoane (arestate şi, în majoritate, din anturajul numiţilor S. şi T.) care ar fi fost dispuse, aparent din varii motive, să dea declaraţii împotriva lui E., pe unele dintre acestea audiindu-le personal în alte dosare sau în lucrări cu caracter general, trimiţând apoi declaraţiile la dosarul Structurii centrale.
Dintre aceste persoane a fost audiat la DNA, în calitate de martor, numitul BBBBBB., în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a prezentat la DIICOT Alba pentru declaraţii. Alegerea audierii acestui martor, şi nu a altora, a fost determinată de poziţia relativ neutră a acestuia, el nefăcând parte din gruparea infracţională din dosarul Utilajele.
Martorul a relatat că un coleg de celulă din Penitenciarul Oradea, pe nume HHHHHH. sau Florin, după ce a aflat de la un post TV despre arestarea lui E., a redactat o scrisoare către DIICOT – ST Alba Iulia, în care arăta că BBBBBB. ar fi dat mită lui E.. Acel înscris i-a fost dat martorului, pentru a-l copia ca exerciţiu de scriere, după care, fără acordul său, colegul de celulă ar fi trimis scrisoarea la DIICOT. Fiind chemat la DIICOT Alba, martorul a precizat procurorului GGG. că nu sunt reale susţinerile din sesizare, a purtat mai multe discuţii cu acesta în zile diferite, iar într-una dintre acestea, a fost introdus în biroul altui procuror (pe care l-a descris ca fiind mai înalt decât primul şi cu ochelari – după descriere procurorul M.), care i-a spus că, dacă va da declaraţie împotriva lui E., va putea face aplicarea "art. 19" pentru reducerea pedepsei. Martorul i-a arătat procurorului că este în executarea unei pedepse definitive, iar nu în curs de judecată, nemaiputând fi aplicate beneficii legale. În cele din urmă, martorul a semnat declaraţia în faţa procurorului GGG..
Ulterior, lucrarea a fost trimisă la DIICOT – Structura Centrală, pentru a fi avută în vedere în cauza E..
BBBBBB. a relatat că a fost chemat la Bucureşti în vederea unei declaraţii, prilej cu care a arătat procurorului că aspectele sesizate nu sunt reale. Martorul a precizat că "a semnat declaraţia cu mâna stângă pentru a nu putea fi reprodusă ulterior".
S-a precizat în actul de inculpare că, deşi parte din cele relatate de acest martor (în special cu privire la conceperea sesizării iniţiale) pot fi puse sub semnul întrebării, important este faptul că şi acest martor a fost "livrat" Structurii centrale în urma diligenţelor DIICOT Alba.
S-a mai arătat că o altă persoană audiată de DIICOT Alba (procuror M.) după preluarea dosarului E. de către Structura Centrală este UUUUU.. Acesta a fost arestat în dosarul SSSSS., instrumentat de E.. La data de 18.11.2013, acesta a dat o declaraţie, sub nr. x/2013, care a fost trimisă în aceeaşi zi, prin fax, Structurii centrale.
S-a apreciat că, din această situaţie de fapt, rezultă implicarea activă a inculpaţilor A. şi B. în cercetările efectuate de Structura Centrală, care denotă o preocupare pentru cauză dincolo de limitele profesionale, cei doi fiind direct interesaţi în menţinerea unui curs al anchetei pe care personal i-l imprimaseră în perioada în care instrumentaseră dosarul privind pe E..
În rechizitoriu s-a procedat la prezentarea sintetică a elementelor componente ale participaţiei penale a inculpaţilor, astfel:
Inculpatul A.:
- a procedat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de procuror, la deformarea afirmaţiilor făcute de unii martori, la adăugarea unor susţineri nerelatate de martori şi, ulterior, la folosirea declaraţiilor astfel obţinute, în susţinerea referatului cu propunere de arestare preventivă a lui E.;
- a acceptat, cu ştiinţă, să-şi fundamenteze acuzările de sprijinire a unor grupări infracţionale şi de favorizarea infractorului pe declaraţii obţinute, într-o proporţie covârşitoare, de la persoane aflate în relaţii de duşmănie cu E., persoane care fuseseră cercetate de acesta în dosare în care s-a dispus arestarea lor preventivă, inclusiv ca urmare a activităţii profesionale a ofiţerului de poliţie judiciară; nu a ridicat problema credibilităţii acestora decât în declaraţiile pe care le-au dat ulterior persoanele respective la DNA;
- a utilizat în conţinutul unora dintre declaraţiile luate sintagme de genul "ştiu că…" sau "am auzit că…", fără a releva sursa informaţiilor deţinute de acei martori;
- a acceptat valorificarea declaraţiilor obţinute de la persoane "vulnerabile" sau "de încredere", care nu au pus întrebări incomode cu privire la conţinutul real al consemnărilor efectuate;
- a întrebuinţat promisiuni, ameninţări şi a acceptat acordarea unor facilităţi faţă de unii martori (direct sau prin intermediul inculpatului B. şi al martorului M.) pentru a-i determina să dea declaraţii nereale împotriva lui E.;
- a pus în vedere unor martori, direct sau prin intermediul colegilor, posibilitatea aplicării unor beneficii legale privind reducerea pedepselor, scopul urmărit fiind însă nelegal, şi anume de obţinere a unor declaraţii nereale de la aceştia împotriva lui E.;
- a colaborat cu inculpatul D. în vederea aducerii la audieri a unor persoane care să dea declaraţii nereale împotriva lui E.; a intenţionat să disipeze răspunderea pentru modul de efectuare a anchetei, prin angrenarea procurorilor M. şi GGG., punându-le la dispoziţie unele date nefundamentate, în baza cărora aceştia au procedat la efectuarea unor acte de urmărire penală sau a unor solicitări către instanţa de judecată;
- a folosit, în sprijinul acuzării, procese-verbale cu caracter fals întocmite de inculpatul B., cunoscând că menţiunile respective sunt nereale;
- a folosit, în sprijinul acuzării, procese-verbale cu conţinut trunchiat întocmite de inculpatul B., fără a solicita o situaţie completă a stărilor de fapt consemnate, din care rezulta o situaţie diferită de cea reţinută în referat;
- a valorificat, cu titlu de probe certe, procese-verbale de investigaţii întocmite de inculpatul B., cu conţinut neverificabil, emanând exclusiv de la acesta, pentru a corobora alte probe obţinute nelegal;
- nu a procedat la verificarea altor piste privind pretinsele scurgeri de informaţii din dosare, deşi existau elemente faptice care ar fi impus efectuarea şi a altor investigaţii;
- nu a comentat în niciun mod declaraţiile favorabile lui E., nici măcar pentru a le combate;
- a dat valoare testărilor poligraf ale căror rezultate conveneau anchetei, însă a trecut sub tăcere rapoartele de constatare care relevau elemente în favoarea lui E.; a introdus în referatul cu propunere de arestare preventivă, în scopul susţinerii acuzării, date nereale privind rezultatele unor testări poligraf;
- a menţionat, în referatul cu propunere de arestare preventivă, date nereale privind utilizatorul unui post telefonic, pentru a demonstra existenţa unei legături a acelei persoane cu E.;
- a denaturat conţinutul unor rapoarte de filaj efectuate în cauză, menţionând în referatul cu propunere de arestare alte aspecte decât cele real constatate de echipele de filaj;
- a interpretat, cu rea-credinţă, afirmaţiile făcute de unii dintre martori;
- a eludat principiul garantării dreptului la apărare, prin utilizarea unor declaraţii de martori luate în alte cauze ori în cauza în discuţie înainte de începerea urmăririi penale împotriva lui E., fără a readministra probele în prezenţa apărătorilor aleşi ai acestuia;
- a procedat, în referatul cu propunere de arestare preventivă, la efectuarea unei caracterizări negative extinse a lui E., pe baza afirmaţiilor unor martori (cercetaţi penal şi arestaţi în dosare instrumentate de E.) cu privire la evenimente pretins întâmplate începând cu anul 1994, precum şi pe baza unor procese-verbale întocmite de inculpatul B. privind articole de presă din perioada anilor 2000;
- a solicitat martorei IIIIII., procuror, să întocmească un proces-verbal în care să consemneze, în mod denaturat, susţinerile expertului criminalist JJJJJJ. (care efectuase testări poligraf), în sensul că aceasta s-ar fi simţit ameninţată de afirmaţiile pe care le făcuse E. cu ocazia arestării;
- a întocmit, cu rea-credinţă, informări care au stat la baza retragerii avizului conform deţinut de E., în condiţiile în care efectua împotriva ofiţerului o anchetă viciată cu ştiinţă, folosindu-se de rezultatele acesteia în justificarea informărilor;
- ulterior preluării cauzei de către Structura Centrală, a efectuat demersuri pentru completarea probatoriului împotriva lui E., prin indicaţii date ofiţerilor delegaţi şi procurorilor din Structura Centrală şi prin audieri de persoane (cercetate anterior de E.) în diferite lucrări pe rolul DIICOT Alba şi furnizarea datelor obţinute către procurorii de caz nou desemnaţi;
- a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui E., ştiind că este nevinovat, prin raportare la conţinutul şi la modul de obţinere a probelor împotriva acestuia.
S-a arătat că, potrivit atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de procuror, inculpatul A. avea obligaţia de a efectua urmărirea penală cu respectarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, s-a precizat că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile C. proc. pen. în vigoare la acea dată, respectiv:
- art. 1 privind scopul procesului penal ("nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală");
- art. 3 privind principiul aflării adevărului ("trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului");
- art. 4 privind rolul activ ("organele de urmărire penală sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal");
- art. 6 privind respectarea dreptului la apărare ("în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare");
- art. 64 alin. (2) ("mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal");
- art. 68 alin. (1) (interzicerea ameninţării, constrângerii, a folosirii de promisiuni şi îndemnuri pentru a se obţine probe);
- art. 681 privind indiciile temeinice (cunoscând inexistenţa acestora din modul de obţinere a probelor);
- art. 143 şi art. 148 privind condiţiile reţinerii, respectiv prezenţa probelor sau indiciilor temeinice (cunoscând că acestea nu există, în condiţiile în care probele au fost viciate cu ştiinţă de anchetatori).
De asemenea, s-a arătat că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, potrivit cu care "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic" şi "procurorii îşi exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi drepturile persoanei".
S-a mai susţinut că au fost încălcate, prin îndeplinire necorespunzătoare, şi dispoziţiile art. 63 lit. a) şi b) din Legea nr. 304/2004, conform cărora "procurorii efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege" şi "conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare".
Inculpatul B. Mirel:
- a procedat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, la deformarea afirmaţiilor făcute de unii martori şi la adăugarea unor aspecte nesusţinute de aceştia, cu ocazia audierilor efectuate;
- a interpretat cu rea-credinţă afirmaţiile făcute de unii martori;
- a luat declaraţii unor persoane aflate în raporturi vădite de duşmănie cu persoana cercetată;
- a întrebuinţat promisiuni şi presiuni psihice faţă de persoanele audiate, pentru a le determina să dea declaraţii nereale împotriva lui E.;
- a întocmit procese-verbale conţinând menţiuni nereale privind rapoartele de filaj şi identitatea utilizatorului unui post telefonic, pentru a susţine existenţa unor legături între E. şi persoane cercetate;
- a întocmit procese-verbale conţinând date trunchiate cu privire la listingurile unor posturi telefonice;
- a întocmit procese-verbale conţinând afirmaţii personale neverificabile, precum şi capturi din articole de presă, în sprijinul acuzării;
- nu a procedat, în baza delegării procurorului, la verificarea altor piste de anchetă decât cea referitoare la E., deşi existau la dosar elemente de fapt care ar fi impus efectuarea şi a altor verificări;
- a instigat un martor să îşi trimită lui însuşi mesaje de ameninţare, pe care să le prezinte ulterior procurorului, pentru a dovedi că provin de la persoane din anturajul lui E., aceste aspecte fiind exploatate ulterior în motivarea propunerii de prelungire a arestării preventive;
- a furnizat inculpatului A., cu ştiinţa acestuia, acte procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale, în scopul susţinerii acuzării;
- a comunicat pe parcursul anchetei cu numitul S., inculpat în dosarul Utilajele, comunicându-i acestuia date referitoare la evoluţia anchetei împotriva lui E.;
- ulterior preluării dosarului de către Structura Centrală, l-a determinat pe ofiţerul de poliţie delegat să îşi însuşească, prin semnare, procese-verbale având acelaşi conţinut cu al celor redactate iniţial de inculpat, în scopul de a eluda dispoziţiile procurorului din Structura Centrală, de readministrare a probatoriului.
S-a arătat că inculpatul B. Mirel a încălcat următoarele dispoziţii legale:
- art. 1, 3, 4, 6, 64 alin. (2) din C. proc. pen. (comentate mai sus);
- art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare ("poliţistul efectuează activităţi de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală");
- art. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor ("poliţiştii îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiului imparţialităţii");
- art. 43 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor ("poliţistului îi este interzis să provoace unei persoane suferinţe psihice cu scopul de a obţine de la acea persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri").
S-a precizat că delegarea dată de către procuror nu înlătură răspunderea personală a ofiţerului de poliţie judiciară pentru modul de efectuare a actelor şi activităţilor respective.
Inculpatul D.:
- a identificat persoane dispuse să dea declaraţii nereale împotriva lui E.;
- a transmis unor persoane ce aveau calitatea de inculpaţi în alte cauze promisiunea, din partea anchetatorilor, că le va fi uşurată situaţia juridică dacă vor accepta să facă declaraţii nereale împotriva lui E.;
- a efectuat presiuni repetate asupra unor persoane pentru a le determina să dea declaraţii mincinoase în cauză;
- a facilitat legătura acestor persoane "de încredere" cu inculpaţii A. şi B. Mirel;
- a transmis unei persoane ce urma a fi audiată date incerte din anchetă, susţinând că sunt certe, cu privire la vinovăţia lui E., pentru a determina acea persoană să declare ulterior anchetatorilor cele aflate în acest mod;
- a acceptat să fie audiat de inculpatul A. ca martor cu identitate protejată, în susţinerea acuzării împotriva lui E., în condiţiile în care exista o relaţie notorie de adversitate între el şi ofiţerul de poliţie;
S-a apreciat că, prin actele de autorat şi de complicitate comise, inculpaţii A., B. Mirel şi D. au produs o vătămare gravă drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E., respectiv libertatea individuală – art. 23 Constituţie şi art. 5 CEDO, dreptul la apărare – art. 6 C. proc. pen., art. 24 Constituţie, art. 6 CEDO, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare – art. 72 Noul C. civ., dreptul la salariu lunar – art. 28 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, prin diminuarea cuantumului acestuia.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a arătat că:
Inculpatul A., împreună cu inculpatul B. Mirel şi cu complicitatea inculpatului D., cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. x/2011 privind pe O., E. ş.a., şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu vizând desfăşurarea activităţii în conformitate cu legea, prin aceea că: a dispus începerea urmăririi penale faţă de E. pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii (21.10.2013), punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013), reţinerea pe 24 de ore a lui E. (24.10.2013) şi a propus arestarea preventivă a acestuia (24.10.2013), în urma administrării, fie personal, fie de către inculpatul B. Mirel, a unor probe nelegale, constând în: declaraţii obţinute prin întrebuinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu E.; declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; declaraţia inculpatului D., audiat cu identitate protejată; procese-verbale întocmite de inculpatul B. Mirel, despre care a cunoscut că au conţinut fals sau trunchiat; documente fără relevanţă probatorie; nu a procedat la verificarea altor variante de anchetă, deşi existau elemente faptice care ar fi impus acest lucru şi a întocmit referatul cu propunere de arestare preventivă în care a inserat, cu ştiinţă, menţiuni false sau denaturate şi a ascuns existenţa unor probe în apărarea lui E., aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E., respectiv libertatea individuală – art. 23 Constituţie şi art. 5 CEDO, dreptul la apărare – art. 6 C. proc. pen., art. 24 Constituţie, art. 6 CEDO, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare – art. 72 Noul C. civ., dreptul la salariu lunar – art. 28 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, prin diminuarea cunatumului acestuia. Ca urmare a acestor acţiuni, inculpatul A. a obţinut, atât pentru sine, cât şi pentru inculpaţii B. Mirel şi D., precum şi pentru persoane cercetate penal din anturajul acestora: PP., GG., HH., foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial, constând în denigrarea ofiţerului de poliţie judiciară şi înlăturarea acestuia din dosarele pe care le instrumenta, prin retragerea avizului conform, precum şi asigurarea accesului la informaţiile pretins compromiţătoare deţinute de acesta împotriva magistraţilor, ofiţerilor de poliţie şi persoanelor din anturaj posibil implicate în fapte de natură penală, în scopul efectuării de apărări în eventualitatea unei anchete penale.
S-a arătat că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.
Inculpatul A., în calitate de procuror, la 24.10.2013, cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, a atestat în conţinutul documentului menţionat date nereale privind: utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, rezultatele unor testări poligraf, afirmaţii ale unor martori audiaţi în cauză şi a omis, cu ştiinţă, să insereze aspecte rezultate din anchetă care veneau în apărarea lui E..
S-a arătat că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
Inculpatul A., în exercitarea funcţiei de procuror, cu ocazia anchetei efectuate în dosarul nr. x/2011, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013) şi reţinerea pe 24 de ore a persoanei vătămate E. (24.10.2013), cu încălcarea art. 143-148 din C. proc. pen. vechi şi a art. 681 (indicii temeinice) din acelaşi cod, ştiind că este nevinovat, prin raportare la datele reale ale anchetei, al cărei rezultat a fost distorsionat prin comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, anterior descrise.
S-a arătat că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen.
S-a precizat că, în cauză, se impune a se face aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. proc. pen. privind concursul real de infracţiuni.
S-a subliniat că suprapunerea parţială a elementelor materiale ale laturii obiective în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, în ce priveşte punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurii preventive a reţinerii, nu prezintă relevanţă în privinţa pluralităţii de infracţiuni şi a formei de concurs reţinute, întrucât elementele materiale nu sunt identice, iar valorile sociale lezate, apărate prin fiecare text de lege în parte, sunt distincte, primul vizând relaţiile de serviciu şi drepturile persoanei, iar cel de-al doilea înfăptuirea justiţiei.
Inculpatul B. Mirel, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu ce-i reveneau, privind desfăşurarea activităţii pe baza legii, cu ocazia actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. x/2011 privind pe O., E. ş.a., precum şi în cauzele în care a efectuat acte de urmărire penală folosite ulterior în dosarul nr. x/2011, prin administrarea de probe nelegale, constând în: declaraţii obţinute prin întrebuinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu E.; declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; procese-verbale întocmite personal de inculpat, având conţinut fals sau trunchiat; documente fără relevanţă probatorie, precum şi prin neverificarea altor variante de anchetă, deşi existau elemente faptice care ar fi impus acest lucru, punând la dispoziţia inculpatului A. probele astfel obţinute, în vederea începerii urmăririi penale şi a efectuării altor acte procesuale şi aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E., respectiv libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia. Ca urmare a acestor acţiuni, inculpatul B. Mirel a obţinut, atât pentru sine, cât şi pentru inculpaţii A. şi D., precum şi pentru persoane cercetate penal din anturajul acestora: PP., GG., HH., foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial, constând în denigrarea ofiţerului de poliţie judiciară şi înlăturarea acestuia din dosarele pe care le instrumenta, prin retragerea avizului conform, precum şi asigurarea accesului la informaţiile pretins compromiţătoare deţinute de acesta împotriva magistraţilor, ofiţerilor de poliţie şi persoanelor din anturaj posibil implicate în fapte de natură penală, în scopul efectuării de apărări în eventualitatea unei anchete penale.
S-a arătat că fapta inculpatului B. Mirel întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.
Inculpatul B. Mirel, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2011 şi în cauzele în care a efectuat acte de urmărire penală folosite ulterior în dosarul nr. x/2011, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit, la datele de 21.08.2013, 23.08.2013 şi 23.09.2013, procese-verbale în care a atestat date nereale privitoare la: utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, susţinerile unui martor, menţiuni privind efectuarea unei percheziţii.
S-a arătat că fapta inculpatului B. Mirel întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) rap. la art. 35 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a arătat că inculpatul B. Mirel, cu ocazia anchetei efectuate în dosarul nr. x/2011, a pus la dispoziţia inculpatului A., procuror, în baza întelegerii anterioare cu acesta, probe nereale, obţinute prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, ştiind că persoana vătămată E. este nevinovată, prin raportare la datele reale ale anchetei, al cărei rezultat a fost distorsionat prin comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, anterior descrise şi ajutându-l în acest mod pe inculpatul A. să justifice punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe 24 de ore a persoanei vătămate E..
S-a apreciat că fapta inculpatului B. Mirel întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen.
S-a precizat că, faţă de inculpatul B. Mirel, se impune a se face aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. privind concursul real de infracţiuni.
Inculpatul D., cu ocazia derulării anchetei penale efectuate în dosarul nr. x/2011 împotriva lui E., în cursul anului 2013, a efectuat demersuri pentru identificarea şi punerea la dispoziţia inculpatului A., procuror de caz, în baza unei înţelegeri anterioare cu acesta, a unor martori dispuşi să dea declaraţii nereale împotriva lui E.; a transmis unor persoane ce urmau a fi audiate în calitate de inculpaţi promisiunea, din partea inculpatului A., că, dacă vor accepta să facă declaraţii incriminatoare la adresa lui E., vor beneficia de uşurarea situaţiei juridice; a furnizat anumitor martori, anterior audierii lor de către inculpatul A., date nereale cu privire la participaţia penală a lui E., în scopul introducerii acestor informaţii false în declaraţiile date anchetatorilor; a dat personal declaraţie împotriva lui E., ca martor cu identitate protejată, contribuind în acest mod la susţinerea anchetei efectuate în mod abuziv de inculpatul A. şi de B. şi aducând o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E., respectiv libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia. Ca urmare a acestor acţiuni, inculpatul D. a obţinut, atât pentru sine, cât şi pentru inculpaţii A. şi B. Mirel, precum şi pentru persoane cercetate penal din anturajul acestora: PP., GG., HH., foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial, constând în denigrarea ofiţerului de poliţie judiciară şi înlăturarea acestuia din dosarele pe care le instrumenta, prin retragerea avizului conform, precum şi asigurarea accesului la informaţiile pretins compromiţătoare deţinute de acesta împotriva magistraţilor, ofiţerilor de poliţie şi persoanelor din anturaj posibil implicate în fapte de natură penală, în scopul efectuării de apărări în eventualitatea unei anchete penale.
S-a apreciat că fapta inculpatului D. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că, prin declaraţia dată la 8.04.2014 în calitate de persoană vătămată, E. a precizat că urmează să aprecieze asupra constituirii sale ca parte civilă.
Prin declaraţia din 26.06.2014, persoana vătămată E. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 RON, reprezentând daune materiale generate de diferenţa de salariu de la punerea sa la dispoziţie, salariul neprimit până la reîncadrarea la IPJ Hunedoara, cheltuielile aferente deplasărilor sale şi ale apărătorilor la Bucureşti, cheltuielile aferente deplasărilor familiei pe perioada cât a fost arestat nelegal, precum şi cu suma de 200.000 euro, reprezentând daune morale "generate de suferinţele fizice şi psihice prin care a trecut şi trece în continuare persoana vătămată şi membrii familiei sale", precum şi cele generate de "afectarea reputaţiei şi onoarei de ofiţer".
Procurorul a prezentat datele privind persoana inculpaţilor astfel:
Inculpatul A. este cetăţean român, are 41 de ani, este căsătorit şi are doi copii minori. Inculpatul are studii superioare juridice. La data săvârşirii faptelor, ocupa funcţia de procuror şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, de la data de 28.11.2011, conform Hotărârii CSM nr. 344/2011, iar în prezent ocupă o funcţie de execuţie în cadrul DIICOT – ST Alba Iulia. Inculpatul nu are antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale, A. nu a avut o atitudine sinceră, a acceptat să dea declaraţii doar parţial, prin expunerea liberă a elementelor în apărare, iar ulterior, după ce i-au fost puse întrebări de către organul de urmărire penală, a solicitat ca audierile să fie efectuate după ce va revedea dosarul de urmărire penală al DIICOT Alba Iulia, pe care l-a întocmit personal. Ulterior, nu a mai solicitat continuarea audierilor.
Faţă de A. s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea măsurii controlului judiciar, întrucât, în cursul anchetei, a prezentat martorului M. declaraţia dată la DNA de martorul K., care cuprindea aspecte ce-l vizau inclusiv pe procurorul M.. Cu toate acestea, cu ocazia desfăşurării actelor şi activităţilor procedurale, inculpatul A. a avut un comportament normal, decent, prezentându-se în urma tuturor solicitărilor procurorului, având o atitudine civilizată, cu limitele inerente susţinerii propriei apărări.
Inculpatul D. este cetăţean român şi are 58 de ani. Inculpatul are studii superioare juridice. D. a ocupat funcţia de procuror DIICOT, în cadrul ST Alba Iulia, de la data de 7.12.2009 până la 15.08.2013, când a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Prin Hotărârea CSM nr. 603/21.05.2014 s-a dispus înaintarea către Preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţie prin pensionare a inculpatului D., fiind emis Decretul prezidenţial din 10.06.2014. Inculpatul nu are antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale, D. nu a formulat declaraţii şi apărări, cu excepţia unui memoriu în care a relevat că, în perioada comiterii faptelor, s-ar fi aflat în concediu medical, aspect nereal.
Faţă de inculpatul D. s-a dispus instituirea măsurii controlului judiciar, întrucât, în cursul anchetei, după aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, a contactat pe martora FFFF., încercând să îi inducă acesteia ideea că este vizată de ancheta DNA, pentru a o determina să nu dea declaraţii conforme adevărului, lucru pe care, însă, martora nu l-a făcut. Cu ocazia efectuării actelor şi activităţilor de urmărire penală, inculpatul D. a avut o atitudine civilizată.
Inculpatul B. Mirel este cetăţean român, este căsătorit şi are 33 de ani. Inculpatul are studii superioare şi gradul profesional de subcomisar de poliţie, desfăşurându-şi activitatea în cadrul BCCO Alba Iulia. Inculpatul nu are antecedente penale.
Faţă de B. Mirel s-a dispus, de asemenea, instituirea măsurii controlului judiciar, întrucât, pe parcursul anchetei, a luat legătura cu martora JJJ., comunicându-i date din dosar, cu privire la un document pe care apărea şi semnătura acesteia şi care făcea obiectul învinuirii aduse inculpatului.
Inculpatul B. Mirel a avut o atitudine decentă cu ocazia efectuării actelor şi activităţilor procedurale în cauză, s-a prezentat la solicitările organelor de urmărire penală şi a manifestat diligenţă sporită în obţinerea încuviinţărilor scrise pentru depăşirea limitelor teritoriale fixate prin controlul judiciar.
Mijloacele de probă invocate în acuzare au fost evidenţiate în volumele 1-28 ale dosarului de urmărire penală.
I.2. Prin Rechizitoriul nr. x din 15 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor E., pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinirea unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (cu referire la contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011) şi complicitate la infracţiunea de delapidare, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 326 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, art. 322 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) raportat la art. 295 C. pen. şi la art. 308 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. F., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, spălare a banilor, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată -patru infracţiuni, două infracţiuni de evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) şi art. 5 C. pen. şi art. 367 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, spălare a banilor, delapidare, două infracţiuni de evaziune fiscală, precum şi 134 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) şi art. 5 C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. H., pentru complicitate la infracţiunea de delapidare, complicitate la infracţiunea de spălare a banilor şi mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 48 alin. (1) raportat la art. 295 C. pen. şi la art. 308 C. pen., art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată şi art. 273 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. I., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen. şi S.C. J., pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că rechizitoriul are ca obiect activităţile infracţionale desfăşurate de inculpatul E., care, acţionând în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, în perioada 2011 - 2012, a sprijinit grupul infracţional organizat din care făceau parte BB. (influent om de afaceri din judeţul Hunedoara, trimis în judecată în stare de arest preventiv de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia în dosarul nr. x/2011 pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economico-financiară), inculpatul F., precum şi alte persoane, sprijin concretizat în furnizarea către acesta de date confidenţiale privind obiectul, existenţa dosarului, modalităţile specifice de investigare a infracţiunilor macro-economice, precum şi divulgarea către membrii grupării a unor date referitoare la efectuarea percheziţiilor în acea cauză penală.
S-a arătat că, pe de altă parte, având în vedere că inculpaţii F. (recidivist) şi G. erau implicati în activităţi repetate de evaziune fiscală încă din anul 2010, susnumiţii au făcut demersuri pentru a "cultiva" prietenia şi protecţia inculpatului E., şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia; în acest sens, inculpatul E. a primit un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la inculpaţii F. şi G., pentru a face acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către inculpaţii prim menţionaţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. S.R.L (având ca administrator în drept pe inculpata G., iar ca administrator de fapt pe inculpatul F.) ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.
S-a mai menţionat că, pentru disimularea adevăratei naturi a circulaţiei bunului anterior menţionat, F., în calitate de reprezentant al S.C. J., acţionând în coautorat cu G., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, beneficiind de ajutorul inculpatului H., au creat aparenţa transmiterii către E. a autoturismului marca x 2.0 TDI în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate, deşi, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, având drept consecinţă scoaterea frauduloasă a bunului în cauză din patrimoniul societăţii; în acest sens, inculpatul E. a falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea, de către E., a autoturismului marca x, către S.C. J., vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului E..
Totodată, întrucât autoturismul marca x, cu numărul de identificare x, a fost înstrăinat de către inculpatul E. de două ori, în data de 22.07.2011 şi, respectiv, în data 14.09.2011 (prima dată, astfel cum s-a arătat mai sus, oferindu-l la schimb, la valoarea de 7000 euro, inculpatei G., prin contract de vânzare-cumpărare redactat în integralitate de către inculpatul E., iar a doua oară, în data 14.09.2011, prin vânzare-cumpărare inculpatului H., preţul stabilit fiind de 6.000 euro), în data de 25.05.2012, cu ocazia completării declaraţiei anuale de avere, inculpatul E., cu intenţie, nu a făcut menţiunile necesare privind vânzarea autoturismului marca x.
De asemenea, s-a precizat că, în cadrul urmăririi penale, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., inculpaţii H. şi I. au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei (H. în ceea ce priveşte întâlnirile conspirate dintre E. şi F., iar I. în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O. – Alba Iulia în data de 15.11.2012).
În actul de sesizare a instanţei s-a procedat la prezentarea activităţii infracţionale a inculpatului E., evolutiv, diacronic, într-o succesiune logică a desfăşurarii evenimentelor prin raportare la activităţile judiciare desfăşurate de către organele de urmărire penală în momentele importante procedurale ale cauzei (percheziţii, întâlniri conspirative, filaje), în contrast cu acţiunile infracţionale iniţiate şi întreprinse de către ceilalţi inculpaţi (sprijiniţi în cauză).
a) În data de 01.04.2013, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor BB., AA., BBB., AAA., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., III. şi UU., în principal, pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat şi diverse infracţiuni de natură economico-financiară.
Cauza a fost instrumentată la nivelul D.I.I.C.O.T. timp de 2 ani, reţinându-se că, în municipiul Hunedoara, în perioada anilor 2009-2011, s-a constituit şi a funcţionat un grup infracţional organizat, specializat în comerţul ilegal cu produse laminate, având ca scop sustragerea societăţilor folosite de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului statului ca urmare a achiziţiilor intracomunitare de produse laminate efectuate din ţările membre U.E. Liderii acestui grup infracţional organizat, prin societăţile folosite, deţineau practic o pondere foarte mare în domeniul achiziţionării şi comercializării produselor laminate din judeţul Hunedoara, denumirea "OOOO." fiind foarte cunoscută în domeniul achiziţiei, comercializării şi confecţiilor din produse laminate din zonă şi nu numai. Această grupare infracţională era formată din inculpaţii BB., LLLLLL., AA., BBB. şi AAA. şi s-a constituit în anul 2009, iniţial pentru recuperarea unor datorii avute de inculpatul AA. către inculpatul BB., ca urmare a derulării unor relaţii comerciale anterioare.
Pe parcursul derulării activităţilor specifice urmăririi penale, în data de 09.05.2012, Tribunalul Alba a admis solicitarea procurorilor D.I.I.C.O.T. şi, în consecinţă, a autorizat efectuarea a 7 percheziţii domiciliare (Autorizaţie nr. x din 09.05.2012 emisă în dosarul nr. x/2012) privind pe numiţii BB., BBB., AAA., MMMMMM., RRRRRR., în calitate de administratori la mai multe societăţi comerciale, respectiv S.C. OOOO., S.C. SSSSSS. S.R.L. şi S.C. TTTTTT.. În condiţiile în care desfăşurarea percheziţiilor nu se poate realiza fără suportul organelor de poliţie judiciară, această informaţie, respectiv împrejurarea că se vor efectua percheziţii, a fost comunicată în mod cert inculpatului E., în calitate de şef B. C. civ..O. Alba Iulia, în vederea organizării şi desfăşurării în condiţii optime a activităţilor procedurale (procedură constantă şi obligatorie la nivelul D.I.I.C.O.T. – B. C. civ..O. – fiind necesară stabilirea echipelor, alocarea şi repartizarea mijloacelor de transport aferente, întocmirea planului de acţiune aprobat numai de şeful unităţii de poliţie etc). De altfel, martorul B., ofiţer de poliţie judiciară din cadrul B. C. civ..O. – Alba Iulia, a declarat că, în cursul zilei de 07.05.2012, i-a comunicat în mod expres inculpatului, având în vedere calitatea acestuia de şef al structurii de crimă organizată, că urmează a se efectua mai multe percheziţii domiciliare în acea cauză penală (inculpatului E. i s-au comunicat locaţiile de efectuare a percheziţiilor, acesta având cunoştinţă, în prealabil, de împrejurarea că respectiva cauză penală priveşte S.C. OOOO., având ca administrator pe BB. – aspect recunoscut, de altfel, de către inculpatul E. în declaraţia sa dată în faţa I. C. civ..J. - recurs la arestare preventivă).
Astfel, în data de 10.05.2012, au fost efectuate percheziţiile anterior menţionate, însă, din cauza comportamentului atipic al inculpaţilor (prin încheierea nr. 40/2012 din data de 09.05.2012, Tribunalul Alba a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpaţilor din acea cauză penală), care s-au manifestat printr-o evidentă lipsă de surprindere (unii dintre inculpaţi aveau chiar şi bagajul pregătit pentru o eventuală măsură privativă de libertate), organele de urmărire penală au apreciat că există suficiente elemente pentru a conchide că această acţiune a fost deconspirată. La nivelul fiecărei unităţi de poliţie/parchet, în cazul acţiunilor de amploare, se acţionează cu prudenţă excesivă, în sensul protejării informaţiilor esenţiale ale cauzei (interceptări/percheziţii), acestea fiind cunoscute de un număr foarte redus de persoane (procurorul de caz şi prim-procurorul unităţii de parchet, ofiţerii de poliţie delegaţi în cauza penală, precum si şefii direcţi şi nemijlociţi ai acestora).
S-a apreciat că deconspirarea activităţilor judiciare desfăşurate de către D.I.I.C.O.T. – B. C. civ..O. a fost stabilită, în mod cert, prin următoarele mijloace de probă:
- în seara de 10.05.2012, inculpatul F. a avut o convorbire cu numitul BB. şi, într-un mod voalat, s-a interesat dacă acesta urmează a fi arestat;
- în data de 12.05.2012, ora 21:16, într-o discuţie telefonică dintre cei anteriori menţionaţi, inculpatul F. i-a atras atenţia numitului BB. cu privire la unele activităţi opertativ-informative desfăşurate de către D.I.I.C.O.T. – B. C. civ..O., avându-l ca "ţintă" pe acesta din urmă, precizând în acest sens: "am uitat să-ţi zic atunci … vezi ce, cum, cât, cu cine, şi … ce anume vorbeşti, înţelegi? … Oriunde şi oricând … şi pe stradă, şi în maşină, şi pe lângă casă …";
- pe de altă parte, în perioada imediat următoare, martorii AA., BBB. şi AAA. au arătat şi detaliat organelor de urmărire penală modalitatea prin care au intrat în posesia informaţiilor privind efectuarea percheziţiilor domiciliare, rezultând în principal că, în data de 09.05.2012, la locuinţa martorului AA., situată în jud. Hunedoara, s-a prezentat numitul BB., care i-a comunicat soţiei acestuia – martora JJJJ. (întrucât AA. nu se afla acasă) ca, în momentul în care AA. revine la domiciliu, să se deplaseze la cabana propietate personală a inculpatului BB., situată în com. Govâjdia, sat Govâjdia, jud. Hunedoara, însă fără a avea asupra sa telefoane mobile. S-a menţionat că drumul de acces spre cabana situată în com. Govâjdia, sat Govâjdia, jud. Hunedoara, aparţinând inculpatului BB., trece pe lângă casa inculpatului AA., practic aceasta fiind singura cale de acces. În aceeaşi după-amiază, inculpatul AA. s-a conformat acestei cerinţe şi, ajungând în locaţia indicată, martorul BB. i-a devoalat faptul că, în dimineaţa zilei următoare, urmează să fie efectuate mai multe percheziţii, între locaţii fiind şi adresele de domiciliu ale celor doi inculpaţi, AAA. şi BBB., precum şi ale numitului BB., în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale. În ceea ce priveşte persoana de la care a aflat despre existenţa acestor activităţi judiciare, numitul BB. s-a limitat în a arăta că informaţia o are "de la cineva care umblă tot timpul cu ei" (referindu-se la inculpatul F., persoană aflată în legături directe şi de prietenie cu inculpatul E.). Declaraţiile testimoniale la care s-a făcut anterior referire se coroborează cu procesul-verbal de redare (vol .11, filele x) a convorbirii telefonice purtate în data de 09.05.2012, ora 21:17, de către martora JJJJ., cu o persoană neidentificată, şi din care rezultă cu claritate împrejurarea că martora avea cunoştinţă despre activităţile judiciare ce urmau a fi desfăşurate în dimineaţa următoare;
- martorul AA. a arătat procurorului de caz (declaraţie martor din 03.07.2014) că, în momentul judecării procesului penal (având ca obiect faptele reţinute prin Rechizitoriul emis în data de 01.04.2013 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia la care s-a făcut referire anterior), a fost abordat pe holurile tribunalului, aproximativ în cursul lunii noiembrie 2013, de către BB., ocazie cu care acesta i-a reproşat acid: "nu trebuia să mai spui şi de chestia asta (n.n. despre devoalarea efectuării percheziţiilor), că uite ce rahat a ieşit" – referindu-se astfel, conform declaraţiei martorului, la depoziţiile pe care le dăduse anterior în prezenta cauză, precum şi la faptul că, în acel moment, inculpatul E. era arestat preventiv ca urmare, între alte probe, a datelor furnizate de martor.
Ulterior, în aceeaşi cauză penală, în data de 05.10.2012, Tribunalul Alba a admis solicitarea procurorilor D.I.I.C.O.T. şi, în consecinţă, a autorizat efectuarea a 9 noi percheziţii domiciliare (Autorizaţie nr. x din 05.10.2012 emisă în dosarul nr. x/2012) privind pe numiţii BB., UU., III., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., S.C. OOOO. şi S.C. XXXXXX. S.R.L..
De această dată, însă, D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi în cauză l-au înştiinţat pe inculpatul E., în dimineaţa zilei de 05.10.2012, cu privire la faptul că, în data de 08.10.2012, urmează să se efectueze percheziţii în "cauza Cupeţiu", dar că locaţiile exacte şi persoanele care făceau obiectul percheziţiilor îi vor fi comunicate în dimineaţa zilei de 08.10.2012, în timp util pentru a ajunge la adresele respective la ora 06:00.
În acelaşi timp, s-a solicitat de către D.I.I.C.O.T., ca pe o perioadă de 3 zile anterioare efectuării percheziţiei (procedura standard presupunea ziua anterioară percheziţiei), să fie efectuată supravegherea operativă a numitului BB. (respectiv, filaj), măsură suplimentată cu interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale susnumitului din data de 03.10.2012, precum şi cu interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatului F. (Ordonanţă provizorie nr. 106/2012 din 05.10.2012, confirmată şi prelungită, în două rânduri, de către instanţa de judecată competentă, până în data de 23.11.2012).
Supravegherea operativă a fost realizată de către S.R.I. – U.M. 0659 Deva, nota de filaj fiind desecretizată şi anexată la dosarul cauzei .
Astfel, s-a arătat că, din activităţile de supraveghere desfăşurate, a rezultat că, în data de 05.10.2012, începând cu ora 09:00, numitul BB. s-a aflat la sediul societăţii sale, S.C. OOOO., dispozitivul de filaj fiind instalat la intrarea pe strada x, strada în capătul căreia se află situat sediul S.C. OOOO.. S-a precizat faptul că strada x este împărţită în două de o cale ferată, care poate fi traversată doar pedestru.
Conform Notei de supraveghere operativă întocmită de către S.R.I., "în timp ce obiectivul (n.n. BB.) se afla la locul de muncă (între 10.23 - 11.00), pe strada x a intrat autoturismul x de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare x (n.n. aparţinând inculpatului E.), a întors în capătul străzii, în faţa porţii de acces S.C. OOOO., a revenit în strada x şi a virat apoi pe o stradă paralelă cu strada x, despărţită de o cale ferată industrială", rezultând astfel un interval de aproximativ 30 minute în care inculpatul E. a staţionat pe strada x, unde se află sediul S.C. OOOO.. Din cauza topografiei străzii, dar şi a faptului că pe partea dreaptă a strazii se află doar sediile a două societăţi comerciale, respectiv S.C. YYYYYY. şi S.C. OOOO., strada terminându-se în dreptul S.C. OOOO., echipa de surpraveghere nu a putut accede pe strada x, întrucât exista riscul să îşi deconspire activitatea. De altfel, în data de 28.05.2014, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D. C. civ..O., delegaţi în cauză de către D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat o cercetare amănunţită a străzii Apuseni din Mun. Deva, jud. Hunedoara, în sensul identificării şi stabilirii detaliate a situaţiei topografice a străzii, a societăţilor comerciale aflate atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă, efectuând, în acelaşi timp, o înregistrare video a aspectelor consemnate, edificatoare în sensul celor anterior arătate.
Având în vedere că topografia strazii x permitea accesul şi ieşirea de pe stradă printr-un singur loc (strada fiind blocată la unul dintre capete), precum şi celelalte circumstanţe anterior arătate, respectiv că pe această stradă se afla doar sediul S.C. OOOO., administrată de numitul BB., şi al altei societăţi comerciale, iar inculpatul E. a aflat despre efectuarea percheziţiilor în "cauza Cupeţiu" în dimineaţa zilei de 05.10.2012, în jurul orelor 09:00, conform declaraţiei martorului B., a procesului-verbal de investigaţii întocmit, dar şi a propriei declaraţii de inculpat, dată în faţa I. C. civ..J. - recurs la arestare preventivă, s-a apreciat că rezultă, în mod cert, că inculpatul E. s-a întâlnit în data de 05.10.2012, în jurul orelor 10:30 - 11.00, cu numitul BB., la sediul societăţii acesteia, situat în Deva, pe str. x, pentru a-l informa pe acesta despre efectuarea unor activităţi judiciare care îl vizau.
Ulterior, în data de 07.10.2012, la ora 12:06.24, un autoturism de culoare neagră, cu geamuri fumurii şi acelaşi format cu al celui condus de către inculpatul E., a intrat în parcarea FFF., a făcut sensul giratoriu şi s-a îndreaptat pe partea dreaptă a sensului de acces la magazin, fiind mascat de un tir (conform înregistrării video Real).
Totodată, conform Notei de supraveghere operativă întocmită de către S.R.I., în data de 07.10.2012, "numitul BB. a oprit autoturismul său în parcarea supermarchetului EEE., ora fiind 12,08. În parcarea magazinului FFF., a fost observat autoturismul x de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, care se afla parcat în dreptul celui de-al doilea şir de parcări duble din parcarea FFF., cu faţa spre magazinul FFF., perpendicular pe acesta. Raportat la supermarchetul EEE., autoturismul x se afla parcat paralel cu acesta, aproximativ la jumătatea distanţei dintre uşile de intrare şi de ieşire. Din autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, nu s-a putut observa să coboare/urce cineva şi nici în acesta nu s-a putut observa cine se află la volan sau câte persoane sunt, autoturismul având geamurile fumurii, fapt ce nu permite observarea persoanelor care se află în acestea.
Având în vedere locul de staţionare a autoturismului VW, s-a menţionat că din acesta se putea observa atât locul de parcare a obiectivului, precum şi cele două uşi de intrare/ieşire din EEE.. După cca. 20 minute, în timp ce obiectivul se afla în interiorul supermarchetului EEE., autoturismul x cu nr. de înmatriculare x s-a pus în mişcare prin parcarea magazinului FFF. şi a intrat în sensul giratoriu aflat la intersecţia cu Calea x, ulterior în timpul desfăşurării acţiunii de supraveghere operativă nu a mai putut fi observat".
Corelat cu cele anterior prezentate, s-a precizat şi faptul că, în seara premergătoare percheziţiilor, respectiv 07.10.2012, ora 18:26, a avut loc o convorbire telefonică între BB. şi F., în care cel prim menţionat a reclamat o problemă cu telefonul.
S-a arătat că, în data de 08.10.2012, s-a procedat la efectuarea percheziţiilor domiciliare, ocazie cu care inculpatul E. însuşi, împreună cu echipa desemnată pentru efectuarea percheziţiei, s-a deplasat la domiciliul numitului BB., situat în mun. Hunedoara, str. x, unde, şi de această dată, s-a constatat că acţiunea fusese deconspirată (situaţie confuză, deja aflată în deriziune, generând glume din partea lucrătorilor de poliţie de genul "suntem aşteptaţi" etc. - înregistrare video).
b) Prin contractul de leasing financiar nr. x din 20.07.2010 încheiat între ZZZZZZ. şi S.C. J. pentru o perioadă de 48 de luni, societatea ultim menţionată a achiziţionat autoturismul marca x 2.0 TDI, cu numărul de identificare x, valoarea totală a contractului fiind de 31.370,35 euro şi a fost stabilită o rată lunară de 266,70 euroo. Conform facturii fiscale nr. x din data de 20.07.2010, S.C. J. a plătit suma de 62.366,28 RON ca avans la contractul de leasing şi, la aceeaşi dată, autoturismul în cauză a fost înregistrat în registrul de mijloace fixe ale aceleiaşi societăţi cu valoarea rămasă de amortizat de 95.830 RON, pe o perioadă de 60 de luni.
La 30.06.2011, autoturismul marca x 2.0 TDI figura în contabilitatea S.C. J. cu valoarea rămasă în sold de 78.261,13 RON, iar după numai o lună, respectiv la data de 31.07.2011, valoarea de inventar a fost diminuată, fără temei legal, în evidenţele contabile, de la 78.261,13 RON la 47.915,07 RON, deci cu suma de 30.346,06 RON. De asemenea, la data de 17.08.2011, societatea a plătit (potrivit facturii fiscale nr. x) către ZZZZZZ. diferenţa de 49.994,80 RON rămasă din preţul de achiziţie, devenind, astfel, proprietar al autoturismului.
S-a arătat că din ansamblul probelor aflate la dosar rezultă că, în cursul anului 2011, F., acţionând în coautorat cu soţia sa, inculpata G., pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte BB., E. şi alte persoane şi în condiţiile în care cel ultim menţionat deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a dat acestuia un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca E. să facă acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.
S-a apreciat că, pentru disimularea adevăratei naturi a circulaţiei bunului anterior menţionat, F., în calitate de reprezentant al S.C. J., acţionând în coautorat cu G., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, au creat aparenţa transmiterii către E. a autoturismului marca x 2.0 TDI în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate, deşi, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, având drept consecinţă scoaterea frauduloasă a bunului în cauză din patrimoniul societăţii.
Astfel, F., în calitate de reprezentant al S.C. J., împreună cu inculpatul E., au încheiat în fals un contract intitulat ca fiind de "vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011. În cuprinsul contractului s-a atestat că E. ar vinde către S.C. J. autoturismul marca x, cu numărul de identificare x, la preţul de 7.000 euro şi că susnumitul ar cumpăra de la aceeaşi societate comercială autoturismul marca x 2.0 TDI, cu numărul de identificare x, la preţul de 17.000 euro, obligându-se, totodată, să achite o sultă de 10.000 euro. De asemenea, în cuprinsul contractului s-a menţionat că "plata diferenţei de preţ s-a realizat integral cu ocazia încheierii prezentului act" şi că "schimbul de autoturisme s-a realizat cu predarea documentelor specifice şi a cheilor de rezervă".
Contrar stării de fapt atestate prin contractul specificat mai sus, s-a reţinut că, potrivit actelor aflate la prezentul dosar, autoturismul marca x 2.0 TDI nu putea fi înstrăinat în data de 22.07.2011, întrucât făcea obiectul contractului de leasing financiar nr. x/20.07.2010 încheiat între S.C. J. şi ZZZZZZ. şi a devenit proprietatea societăţii prim menţionate abia la 17.08.2011, când s-a achitat diferenţa de 49.994,80 RON rămasă din preţul de achiziţie. Mai mult, autoturismul marca x, cu numărul de identificare x (cumpărat la 01.11.2010 de către E. la preţul de 5.000 euro şi menţionat în contractul fictiv de vânzare-cumpărare din 22.07.2011 ca având o valoare majorată la 7.000 euro), a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14.09.2011 între susnumit, în calitate de vânzător şi H., în calitate de cumpărător, preţul stabilit fiind de 6.000 euro. Acest din urmă contract a fost, de altfel, folosit de către E. în data de 16.09.2011, când a derulat procedura de înmatriculare a autoturismului marca x 2.0 TDI cu numerele de înmatriculare atribuite autoturismului deţinut anterior în proprietate şi pe care l-a înstrăinat lui H.. Totodată, inculpatul E. a înstrăinat ulterior, în data de 18.02.2013, autoturismul marca x 2.0 TDI la preţul de 12.500 euro.
S-a mai arătat că, fiind interesaţi să disponibilizeze autoturismul marca x 2.0 TDI pentru a-l remite inculpatului E. ca obiect al infracţiunilor de dare şi luare de mită, inculpaţii F. şi G. au întreprins acţiuni (separat de încheierea fictivă între F. şi E. a contractului de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011) pentru scoaterea frauduloasă a respectivului bun din patrimoniul S.C. J., actele materiale comise fiind specifice infracţiunii de delapidare, săvârşită cu complicitatea inculpatului E..
În acest sens, G. şi F. au diminuat fără justificare legală, în data de 31.07.2011, valoarea de inventar a respectivului autoturism (achiziţionat la data de 20.07.2010, valoarea contractului de leasing fiind de 31.370,35 euro) în contabilitatea societăţii, de la 78.261,13 RON la 47.915,07 RON, ceea ce reprezenta o diferenţă de 30.346,06 RON. Ulterior, susnumiţii, acţionând în coautorat, au falsificat:
- factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E.;
- chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ (având în vedere paritatea de 1 euro = 4,2 RON existentă la acea dată, s-a constatat că suma de 52.000 RON reprezenta echivalentul a aproximativ 12.380 euro şi nu 10.000 euro, cum s-a menţionat în contractul din 22.07.2011);
- dispoziţia de plată (fără număr de înregistrare), din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii.
S-a mai menţionat că remiterea autoturismului marca x de către F. inculpatului E. ca folos specific infracţiunii de dare de mită a fost evidenţiată, în mod indubitabil, de conţinutul convorbirilor telefonice purtate de către sus-numiţi la data de 13.11.2012, ora 11:13 şi, respectiv, la aceeaşi dată, ora 11:28, între F. şi H., zis "HHH.", precum şi de evenimentele din ziua de 15.11.2012, când, pe fondul urmăririi penale desfăşurate în dosarul nr. x/2011 al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, s-au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţa soţilor Rusu şi la sediul S.C. J..
S-a arătat că din coroborarea probelor administrate în legătură cu circumstanţele anterior menţionate a rezultat că mituitorii F. şi G. au dat cu titlu gratuit inculpatului E. autoturismul în cauză, exclusiv în considerarea calităţii inculpatului de şef al B. C. civ..O Alba Iulia, funcţie pe care o deţinea la acea vreme şi a potenţialului acestuia de a le furniza informaţii privitoare la declanşarea unor anchete sau desfăşurarea unor proceduri judiciare penale îndreptate împotriva mituitorilor sau a societăţii lor comerciale ori a persoanelor care făceau parte din aceeaşi grupare criminală.
De asemenea, s-a apreciat că subiectul legat de asigurarea de către E. a acestui beneficiu judiciar inculpatului F., în schimbul autoturismului pe care-l primise anterior cu titlu de mită, a fost reiterat într-o formă voalată, în contextul convorbirii telefonice purtate de către susnumiţi la 13.11.2012, ora 11:13, după ce, anterior, aceştia se întâlniseră la un restaurant din Deva (aşa cum a reieşit din conţinutul discuţiei purtate în aceeaşi zi, la ora 09:53).
În cadrul convorbirii telefonice avute la ora 11:13, F. a afirmat "bosu’, dacă îi ceva … să nu fie probleme, îi spui lu’ HHH. (n.n. referire la H., finul inculpatului E.) şi el ştie ce are de făcut mai departe…", iar după ce E., fiind în cunoştinţă de cauză cu subiectul de conversaţie abordat, a dat asigurări în sensul că aşa va proceda ("da, mă! … […]… stai liniştit"), a invocat natura extrem de apropiată a relaţiilor dintre ei, menţionând "…eşti fratele meu, ce dracu", iar interlocutorul – poliţist a confirmat "…bine, nu-i problemă. Bine."
După numai 15 minute, respectiv la ora 11:28 (conform procesului-verbal de redare aflat la dosar - filele x), fiind preocupat să se asigure că era operaţional sistemul clandestin convenit cu E. pentru transmiterea informaţiilor privitoare la o eventuală instrucţie penală îndreptată împotriva inculpatului F. sau a persoanelor din cercul său de interese, acesta l-a contactat telefonic pe H., zis "HHH.". În partea de început a dialogului, cei doi interlocutori au discutat amabilităţi, iar ulterior, F. i-a transmis că, aşa cum convenise cu E., sarcina atribuită suspectului H. era aceea de a intermedia, din considerente legate de păstrarea conspirativităţii, furnizarea informaţiilor ce urmau să fie transmise, la nevoie, de către inculpatul E. prin utilizarea unei metode disimulate prestabilite, care presupunea folosirea alternativă a unor telefoane mobile activate atât în reţelele naţionale de telefonie, cât şi în cele din Serbia.
Astfel, F. a precizat "şi vezi că dacă sună al nostru, ştii tu care (n.n. referire la inculpatul E.)…" şi, în condiţiile în care H. a confirmat că şi-a dat seama de persoana la care făcuse trimitere interlocutorul său, a adăugat, "aşa … că dacă îi ceva, i-am zâs să vorbească cu tine, tu îmi spui mie, că-ţi dau io apel pe număru’ de Serbia şi numa-mi dai bip pe el. Bine?". Suspectul H. a înţeles fără nicio dificultate la ce anume se referea F., motiv pentru care s-a limitat la a spune "bine".
Pe parcursul zilei de 14.11.2012, F. a purtat mai multe convorbiri telefonice atât cu E., cât şi cu H. (potrivit procesului-verbal de redare a discuţiilor purtate la ora 09:15, aflat la dosar - filele x), rezultând, pe lângă aspectele care ţin de evidenţa limbajului deosebit de familiar dintre aceştia, faptul că inculpatul E. se angajase să "rezolve" o anumită "problemă" cu care se confrunta F.. Legat de această chestiune, F. a întrebat "… ai rezolvat problema aia care ai discutat?", iar E. a răspuns "E, stai liniştit! Nu, nu. Da nu-i nicio grabă" şi a justificat că "…acuma să plec de la cafea! Mă duc că mi-a ajuns colegii de la Alba, că avem treabă...".
De asemenea, s-a arătat că referiri directe cu privire la implicarea în mod nemijlocit a inculpatului E. în "rezolvarea" problemelor judiciare ale inculpaţilor F. şi G. sunt materializate cu evidenţă în conţinutul convorbirilor telefonice purtate de către aceştia la 29.10.2012, ora 17:43.53 şi în data de 14.11.2012, ora 20:15.51 (seara anterioară efectuării percheziţiilor domiciliare la familia inculpaţilor Rusu şi S.C. J. SRL). Astfel, transpare că cei doi inculpaţi apreciau ca iminentă efectuarea faţă de ei a unor asemenea activităţi judiciare de către D.I.I.C.O.T şi B. C. civ..O., în condiţiile în care inculpatul BB. era deja arestat din data de 08.10.2012 în dosarul nr. x/2011
Fiind preocupat de asigurarea şi pe timpul cât urma să fie plecat în strainătate a unei funcţionări a remediului care însemna sprijinul oferit de către inculpatul E., inculpatul F. i-a transmis soţiei sale "… dacă e ceva, sti pe cine suni, pe E. (n.n. inculpatul E.), pe HHH., pe cine răspunde" şi, respectiv, "… da? Vezi că eu nu ajung numa' mâine. Că ies până în afară (n.n. deplasare în străinătate), şi dacă e ceva, îl suni pe E. sau pe HHH., bine?"
De altfel, din aceleaşi considerente, în data de 15.11.2012, pe fondul efectuării percheziţiilor domiciliare în dosarul nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba Iulia la sediul S.C. J., situat în jud. Hunedoara, G. l-a contactat telefonic, imediat după pătrunderea organelor de poliţie judiciară în sediul respectivei societăţi pe E., la ora 13:54 (conform procesului-verbal de redare aflat la dosar - fila x) şi l-a informat că "Brigada de Crimă Organizată îi la mine, vrea să facă percheziţie, să spargă uşi…". Inculpatul E. şi-a exprimat surprinderea faţă de împrejurarea că afla abia în acel moment acest fapt, cu atât mai mult cu cât, la acea vreme, deţinea funcţia de şef al BCCO Alba Iulia, iar această poziţie profesională îi conferea privilegiul de a şti dinainte despre organizarea unor asemenea activităţi judiciare "ăhă … na! Nu ştiu! Eu sunt plecat la Brad" şi a întrebat "…cine anume ?" efectua percheziţiile. Întrucât G. i-a precizat că era vorba despre "…subcomisar C.", E. a spus "…da. Bine, hai că vorbesc eu cu el. Bine? – Da, - Bine, pa, pa!"
S-a menţionat că, potivit procesului-verbal de investigaţii întocmit de către ofiţerul de poliţie B., dar şi din listingul obţinut în cauză (al postului telefonic cu numărul x, aparţinând inculpatului E.), la ora 13:57, ofiţerul de poliţie a fost contactat telefonic de către inculpat, care l-a asigurat de tot sprijinul său şi i-a comunicat că nu este nicio problemă dacă îi sparge uşile (remarcă la care subcomisarul B. a replicat că acest lucru nu se mai impune, întrucât persoanele percheziţionate sunt cooperante, şi a adăugat că oricum se intrase deja în imobilul percheziţionat).
Privitor la acelaşi context, s-a arătat că, în cursul urmăririi penale, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., inculpatul I., în data de 12.05.2014, cu ocazia audierii sale în dosarul nr. x/2013, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, referitor la momentul în care inculpata G. l-ar fi contactat telefonic pe inculpatul E. în data de 15.11.2012 pentru a-i aduce la cunoştinţă acestuia că se efectuează percheziţii domiciliare de către B. C. civ..O. Alba Iulia, precum şi cu privire la modalitatea în care s-ar fi efectuat percheziţia la imobilul situat în Hunedoara, Bulevardul x, jud. Hunedoara, aspecte care au fost prezentate astfel:
- deşi la începutul percheziţiei efectuate la sediul S.C. J. S.R.L., inculpata G. l-a contactat telefonic pe inculpatul E., la ora 13:54, inculpatul a afirmat, în mod mincinos (nefiind prezent la efectuarea percheziţiei domiciliare la sediul S.C. J. SRL), că discuţia telefonică dintre cei prim menţionaţi ar fi avut loc în faţa uşii de acces a unui alt imobil, respectiv la cel situat în Hunedoara, Bulevardul x, jud. Hunedoara, plasând, totodată, conversaţia telefonică la un alt interval orar, respectiv 18:30-19:30;
- referindu-se la desfăşurarea percheziţiei domiciliare de la imobilul situat în Hunedoara, Bulevardul x, jud. Hunedoara, inculpatul a afirmat, în mod mincinos, că la recomandarea ce ar fi fost transmisă telefonic de către inculpatul E. (la momentul respectiv şeful B. C. civ..O. Alba Iulia), în intervalul orar 18:30-19:30, martorului B., lucrătorii de poliţie judiciară ar fi forţat uşa de acces a imobilului ce urma să fie percheziţionat. În realitate, discuţia telefonică dintre inculpatul E. şi martorul B. a avut loc la ora 13:57, iar inculpatul I. nu avea cum să asiste la acea conversaţie telefonică. Mai mult, conţinutul discuţiei purtate de către cei prim menţionaţi a fost substanţial diferit de cel relatat de martor, conform probatoriului administrat în această cauză penală.
S-a arătat că, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate în ziua de 15.11.2012, la orele 13:57, 14:50, 18.26 şi 18:44 (conform proceselor-verbale de redare aflate la dosar - filele x), a rezultat că G. l-a înştiinţat pe soţul său, inculpatul F., despre efectuarea percheziţiilor domiciliare şi cu privire la natura bunurilor ridicate, precum şi despre împrejurarea că l-a contactat telefonic pe inculpatul E..
Totodată, s-a reţinut ca având relevanţă probantă faptul că, în contextul celei de-a doua discuţii telefonice, inculpatul F. şi-a exprimat preocuparea de a găsi o rezolvare a situaţiei sale judiciare, care implica cercetarea sa şi a soţiei sale într-o cauză penală, prin intervenţii specifice săvârşirii unor fapte de corupţie. În acest sens, F. a făcut referiri complete în sensul că va apela "la un general mare de tot, care va interveni în mod direct şi fulgerător…", dar şi la solicitarea sprijinului inculpatului E., cu privire la care a afirmat că se va întâlni în acea seară. De asemenea, soţii F. şi G. au opinat, pe fondul aceluiaşi dialog telefonic, că cercetarea lor ar fi putut fi determinată de achiziţionarea unor mărfuri de la BB..
În contextul acelor evenimente şi în condiţiile în care fusese citat pentru data de 16.11.2012, în vederea audierii în dosarul nr. x/2011, inculpatul F. s-a întâlnit cu inculpatul E. la locuinţa suspectului H., zis "HHH.", în mod conspirat, în seara de 15.11.2012, în jurul orei 20:40, fapt care este probat, fără echivoc, prin discuţiile telefonice purtate în ziua ultim menţionată, la orele 19:17, 19:50, 19:59 şi 20:27 (redate în cuprinsul proceselor-verbale aflate la dosar - filele x), succesiv, între E. şi H., precum şi, respectiv, între acesta şi F., coroborate cu notele privind supravegherea operativă efectuată în ziua de 15.11.2012.
S-a mai arătat că, din probele specificate mai sus, a reieşit că H. şi-a îndeplinit în acele circumstanţe rolul de intermediar între naşul său, E. şi F., asigurând acestora posibilitatea de a se întâlni conspirat la locuinţa sa, în condiţii apreciate de ei ca fiind sigure, prin prisma expunerii la riscul de a fi văzuţi sau surprinşi împreună de alte persoane. Pentru a păstra deplina conspirativitate a acelei întrevederi şi fiind conştient de vulnerabilitatea generată de confirmarea realizării întâlnirii în cadrul unei convorbiri telefonice, E. (fiind familiarizat, datorită muncii de poliţist, cu metodele speciale de supraveghere) s-a eschivat, iniţial, să îi răspundă la telefon inculpatului F. (care l-a apelat succesiv, la ora 19:24 şi, respectiv, 19:26), după care, în contextul discuţiei telefonice purtate la ora 19:28 (conform procesului-verbal de redare aflat la dosar - filele x), a disimulat disponibilitatea sa de a se întâlni cu interlocutorul sub aparenţa preocupării de rigorile deontologiei profesionale, care l-ar fi obligat să nu se întâlnească cu o persoană la care tocmai fuseseră efectuate percheziţii domiciliare de către subordonaţii săi şi care era citată pentru audiere, în ziua următoare, la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în legătură cu activităţi infracţionale desfăşurate în colaborare cu numitul BB..
În acest sens, faţă de insistenţele inculpatului F. de a accepta o întâlnire în seara respectivei zile, inculpatul E. a invocat " las’ să te duci mâine să vezi ce vor (n.n. la sediul DIICOT, pentru audiere) că sigur cine ştie or fi zis careva, ceva…[…]… dacă ne întâlnim, aştia cine ştie ce …". În cele din urmă, a înţeles şi F. faptul că interlocutorul său expunea o atitudine disimulată, astfel că a afirmat formal "lasă că când mă-ntorc, te sun", pentru ca, în realitate, să stabilească prin intermediul suspectului H. întâlnirea la locuinţa acestuia, astfel cum a rezultat din cele prezentate anterior.
Sintetizând desfăşurarea evenimentelor din seara de 15.11.2012, s-au reţinut următoarele:
- la ora 19:17, inculpatul E. l-a contactat pe finul său, H., şi i-a cerut să se întâlnească în cursul aceleiaşi seri;
- la ora 19:28, inculpatul E. l-a contactat pe inculpatul F. şi i-a comunicat că nu trebuie să se întâlnească în cursul acelei seri, întrucât era citat a doua zi la D.I.I.C.O.T., pericolul fiind acela "că pe urmă interpretează ăştia";
- la ora 19:50, inculpaţii E. şi H. s-au întâlnit în faţa restaurantului Dunărea din Deva, având o întrevedere de câteva minute; din convorbirea telefonică purtată între cei doi a rezultat, fără echivoc, preocuparea inculpatului E. de a se întâlni cu finul său într-un loc discret, evitând pe căt posibil prezenţa altor persoane în zonă; E. a părăsit această locaţie la ora 19:56 (Nota de supraveghere operativă a inculpatului H. încheiată de către S.R.I.);
- la ora 19:59, inculpatul H. l-a contactat pe inculpatul F. şi i-a cerut să vină direct la locuinţa sa, şi a motivat că tocmai "a vorbit";
- la ora 20:25, inculpatul H. a părăsit restaurantul Dunărea şi s-a îndreptat către domiciliu;
- la ora 20:27.17, inculpatul H. l-a contactat pe inculpatul E. întrebându-l "dacă nu vine pe la ei", iar răspunsul inculpatului a fost "nu ..nu ştiu … te sun eu în câteva minute";
- la ora 20:27.46, inculpatul F. l-a contactat pe inculpatul H., căruia i-a comunicat că a ajuns, rezultând şi că îşi va parca autoturismul în spatele imobilului;
- la ora 20:33, inculpatul E. l-a contactat pe inculpatul H., fiind evident deranjat de faptul că acesta din urmă a devoalat telefonic faptul că era însoţit de F. şi se deplasau la imobilul unde urmau să se întâlnească (H.: "- uite acum urc cu CCC., nu veniţi?, nu vii? ", E.: "- Îîîîîîîî");
- la ora 20:42, inculpatul E. a intrat în scara blocului unde domicilia finul său, H.;
- la ora 21:19, inculpatul E. a părăsit imobilul respectiv;
- la ora 21:30, inculpatul F. a părăsit acelaşi imobil.
De altfel, s-a precizat că, pentru a escamota caracterul infracţional al acelei întrevederi, inculpaţii F. şi H. au negat constant (potrivit declaraţiilor date în prezenta cauză în datele 16.11.2012, 24.10.2012, 13.11.2013 şi, respectiv, la 10.12.2012, 23.10.2012, 13.11.2013 şi 04.07.2014) împrejurarea că ar fi avut loc o întâlnire între ei şi inculpatul E. în seara de 15.11.2012. Aceeaşi poziţie de negare a întâlnirii a avut-o şi inculpatul E. în declaraţiile iniţiale, însă, după ce, prin intermediul apărătorilor săi, a avut acces la actele de urmărire penală aflate la dosar, inculpatul a recunoscut (în cuprinsul declaraţiei date la 30.10.2013 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, cu ocazia judecării recursului declarat împotriva încheierii prin care se luase faţă de el măsura arestării preventive - filele x) faptul că a avut loc întâlnirea din seara zilei de 15.11.2012.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind relevantă din punct de vedere probator împrejurarea că inculpatul E., prin aceeaşi depoziţie, a precizat că nu contestă realitatea convorbirilor telefonice purtate, în cursul zilei de 15.11.2012, cu G., F. şi H., precum şi că nu contestă raportul de filaj din aceeaşi zi. Totodată, a declarat că subiectul de discuţie abordat pe fondul respectivei întâlniri a fost legat de ancheta care se desfăşura împotriva inculpatului F., acesta informându-l că achiziţionase diferite materiale de construcţii de la BB..
S-a menţionat că, privitor la conţinutul discuţiei telefonice purtate la 13.11.2012, ora 11:13, E. a susţinut, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, că dialogul nu a avut nicio conotaţie infracţională şi s-a referit la "eventuale defecţiuni la autovehiculul" pe care îl cumpărase anterior de la F., respectiv x 2.0 TDI.
În contrast cu o asemenea versiune, F. a invocat (prin declaraţia dată la 13.11.2013 - filele x) că, în contextul convorbirii telefonice anterior menţionate, s-a referit la faptul că în acea perioadă fusese ameninţat şi urmărit de anumite persoane din "mafia sârbească" pe fondul afacerilor pe care le derula în Serbia şi îi solicitase ajutorul inculpatului E., astfel că a convenit cu acesta ca, în caz de nevoie, să îl contacteze telefonic pe el, iar dacă nu răspundea, pe H. sau pe AAAAAAA. ori pe BBBBBBB..
S-a apreciat că împrejurarea că susţinerile prezentate mai sus au doar natura unor apărări formale, fundamentate pe încercarea de denaturare a adevărului, este dovedită şi prin probaţiunea testimonială administrată în prezenta cauză, precum şi prin probele aministrate în ceea ce priveşte acuzaţiile formulate faţă de inculpaţii F. şi G. privind săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
De asemenea, s-a mai arătat că o altă convorbire telefonică relevantă în cauză a fost înterceptată şi înregistrată în data 10.12.2012, ora 12:47, în contextul în care inculpatul H. a fost audiat în calitate de martor, în aceeaşi zi, în dosarul nr. x/2011, convorbire în care inculpatul E., evident iritat de faptul că a fost chemat la audieri şi finul său H., după ce, în prealabil în data de 06.12.2012, fusese şi el audiat în calitate de martor în acelaşi dosar penal, i-a comunicat acestuia "îmi ia ăstia toţi prietenii, să vadă câtă spagă mi-aţi dat", după care a proferat cuvinte injurioase.
Totodată, s-a evidenţiat faptul că, prin declaraţiile date în această cauză penală, martorul VVVVV. a relatat că, în perioada 2005-2006, a dat curs solicitării inculpatului E., şef la structura de crimă organizată Alba Iulia şi s-a întâlnit cu acesta la un bar din Deva. În acele circumstanţe, inculpatul E. i-a propus derularea în comun a unei afaceri care consta în realizarea unor operaţiuni de comerţ cu deşeuri de fier între martor şi Z., zis "CCCCCCC.", urmând ca o parte din profit să îi revină şi inculpatului. Martorul VVVVV. a mai declarat că a refuzat să dea curs afacerii propuse, iar ulterior, a avut o discuţie cu F., care l-a sfătuit că, pentru a-i "fi bine", martorul ar fi trebuit "să găsească o soluţie pentru a intra în graţiile lor", insistind pe faptul că îi poate pune "o vorbă bună" la inculpatul E., însă condiţia esenţială era în sensul "dacă trece în barca care trebuie".
Potrivit declaraţiilor din 20.06.2014 ale martorului MMM., între inculpaţii E. şi F. existau relaţii apropiate, pe fondul cărora acesta din urmă a primit, cu titlu de cadou de la cel dintâi, un autoturism marca x, de culoare neagră, (aspect care, de altfel, era cunoscut şi comentat de mai mulţi apropiaţi ai celor doi inculpaţi, ajungând în cele din urmă un fapt de notorietate în municipiul Deva). Aceleaşi împrejurări au fost confirmate şi de martorul QQQ. .
S-a arătat că existenţa unor relaţii apropiate între cei doi inculpaţi a reieşit cu evidenţă şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de către aceştia în perioada 18.10.2012-14.11.2012, concordante şi cu declaraţiile date de către inculpaţii F. şi G.. Din depoziţiile acestora a rezultat că se întâlneau relativ frecvent cu E. în împrejurări cum ar fi: frecventarea unor restaurante, participarea la diverse petreceri private, inclusiv ocazionate de aniversarea zilelor de naştere a inculpatului E. sau a soţiei ori fiului acestuia, unele dintre evenimente fiind organizate la o cabană situată în localitatea Şoimuş, lângă casa părinţilor inculpatului, etc.
S-a mai menţionat că, prin declaraţia dată la 22.05.2014, martorul cu identitate protejată "DDDDDDD." a relatat că, între altele, E. furniza, prin intermediul inculpatului F., diverse informaţii numitului EEEEEEE., lichidator judiciar, fiind posibil ca unele dintre respectivele date să provină din activitatea structurilor DIICOT, unde lucra cel prim menţionat. Totodată, acelaşi martor a precizat că a luat cunoştinţă indirect de faptul că F. a dat poliţistului E. un autoturism cu titlul de cadou, fiind încheiat în mod fictiv un contract de vânzare-cumpărare, fără ca, în realitate, să se fi remis vreo sumă de bani.
Cu privire la săvârşirea, în coautorat, de către inculpaţii F. şi G., a infracţiunilor de delapidare, spălare a banilor, patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către inculpat şi, respectiv, a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către inculpată, dar şi comiterea, de către inculpatul E., a infracţiunilor de spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (cu referire la contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011) şi complicitate la infracţiunea de delapidare, s-au precizat următoarele:
Inculpata G. este asociat unic şi administrator la S.C. J., iar inculpatul F. era mandatat (prin procură notarială) să încheie acte de dispoziţie în numele aceleiaşi societăţi. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în prezenta cauză la 15.11.2012, de la soţii F. şi G. a fost ridicat, între alte bunuri, un înscris consemnat olograf, denumit "contract de vânzare-cumpărare" şi datat 22.07.2011. Potrivit conţinutului respectivului act, încheiat între G., în calitate de reprezentant al S.C. J., şi E., s-a realizat între aceştia un schimb de autoturisme, cu asumarea de către cel din urmă a obligaţiei de a plăti o sultă de 10.000 euro.
Ca atare, s-a atestat, în fapt, că E. vindea către societate autoturismul marca x, cu numărul de identificare x, cu suma de 7.000 euro, precum şi că susnumitul cumpăra de la aceeaşi societate comercială autoturismul marca x, cu numărul de identificare x, la preţul de 17.000 euro, obligându-se, totodată, să plătească o diferenţă de preţ de 10.000 euro.
În cuprinsul aceluiaşi contract s-a menţionat că "plata diferenţei de preţ s-a realizat integral cu ocazia încheierii prezentului act. Schimbul de autoturisme s-a realizat cu predarea documentelor specifice şi a cheilor de rezervă" (înscris redactat în integralitate de către inculpatul E.).
Prin urmare, potrivit contractului, toate obligaţiile corelative asumate de către părţi, inclusiv remiterea sultei de 10.000 euro, ar fi fost realizate la data de 22.07.2011, când a fost perfectat şi semnat respectivul înscris, fiind, totodată, efectuate în fapt schimbul de autoturisme şi predarea documentelor acestora şi a cheilor de rezervă.
Cu toate acestea, starea de fapt atestată prin contractul în cauză nu putea fi veridică, întrucât la data de 22.07.2011 autoturismul marca x 2.0 TDI nu se afla încă în proprietatea S.C. J., ci făcea obiectul contractului de leasing financiar nr. x/20.07.2010 încheiat de către această societate cu ZZZZZZ.. Abia în data de 17.08.2011, S.C. J. a dobândit în proprietate respectivul autoturism, în condiţiile în care a achitat diferenţa de 49.994,80 RON rămasă din preţul de achiziţie.
Pe de altă parte, s-a apreciat că împrejurările atestate în cuprinsul contractului anterior menţionat sunt necorespunzătoare adevărului, deoarece autoturismul marca x (cumpărat la 01.11.2010 de către E. la preţul de 5.000 euro şi menţionat în contractul fictiv de vânzare-cumpărare din 22.07.2011 ca având o valoare majorată la 7.000 euro) nu a ajuns niciodată în patrimoniul S.C. J., atât timp cât a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14.09.2011 între susnumit, în calitate de vânzător, şi H., în calitate de cumpărător, preţul stabilit fiind de 6.000 euro. Acest din urmă contract a fost, de altfel, folosit de E. în data de 16.09.2011, când a derulat procedura de înmatriculare a autoturismului marca x 2.0 TDI cu numerele de înmatriculare atribuite autoturismului deţinut anterior în proprietate şi pe care l-a înstrăinat lui H..
Prin raportare la cele anterior arătate, întrucât autoturismul marca x, cu numărul de identificare x, a fost înstrăinat de către inculpatul E. de două ori, în data de 22.07.2011 şi, respectiv, în data 14.09.2011 (prima dată oferindu-l la schimb, la valoarea de 7000 euro inculpatei G. prin contract de vânzare-cumpărare redactat în integralitate de către inculpatul E., iar a doua oară, în data 14.09.2011, prin vânzare-cumpărare, inculpatului H., preţul stabilit fiind de 6.000 euro), în data de 25.05.2012, cu ocazia completării declaraţiei anuale de avere, inculpatul E., cu intenţie, nu a făcut menţiunile necesare privind vânzarea autoturismului marca x.
S-a arătat că, fiind interesaţi să disponibilizeze autoturismul marca x 2.0 TDI pentru a-l remite inculpatului E. ca obiect al infracţiunilor de dare şi luare de mită, F. şi G. au întreprins acţiuni (separat de încheierea fictivă între F. şi E. a contractului de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011) pentru scoaterea frauduloasă a respectivului bun din patrimoniul S.C. J., actele materiale comise fiind specifice infracţiunii de delapidare, săvârşită cu complicitatea inculpatului E..
În acest sens, s-a apreciat că G. şi F. au diminuat fără justificare legală, în data de 31.07.2011, valoarea de inventar a respectivului autoturism (achiziţionat la data de 20.07.2010, valoarea contractului de leasing fiind de 31.370,35 euro) în contabilitatea societăţii, de la 78.261,13 RON la 47.915,07 RON, ceea ce reprezenta o diferenţă de 30.346,06 RON. Ulterior, susnumiţii, acţionând în coautorat, au falsificat factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E., chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ (având în vedere paritatea de 1 euro = 4,2 RON existentă la acea dată, s-a constatat că suma de 52.000 RON reprezenta echivalentul a aproximativ 12.380 euro şi nu 10.000 euro, cum s-a menţionat în contractul din 22.07.2011), precum şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON, care ar fi provenit de la inculpat, ar fi fost depusă la casierie de către F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii.
Privitor la circumstanţele realizării transferului dreptului de proprietate a celor două autoturisme marca x, inculpaţii F., G., E. şi H. au prezentat în cuprinsul declaraţiilor aflate la dosar versiuni contradictorii şi neverosimile în raport cu probele administrate, din care rezultă fără echivoc faptul că autoturismul marca x TRAV. 2.0 TDI a fost remis cu titlu gratuit inculpatului E., ca obiect al infracţiunilor de dare şi, respectiv, luare de mită.
S-a arătat că, pentru ascunderea acestei fapte de corupţie, precum şi disimularea adevăratei naturi a circulaţiei bunului anterior menţionat, F., în calitate de reprezentant al S.C. J., acţionând în coautorat cu G., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, au creat aparenţa transmiterii către E. a autoturismului marca x 2.0 TDI în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate, deşi, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, având drept consecinţă scoaterea frauduloasă a bunului în cauză din patrimoniul societăţii.
Prin declaraţia dată la 13.11.2013, G. a precizat că, deşi deţine în acte calitatea de administrator al S.C. J., deciziile privitoare la activităţile economico-financiare ale societăţii erau luate de către soţul său, F.. Potrivit depoziţiei susnumitei, F. a încheiat contractul din 22.07.2011 cu E. şi, la solicitarea soţului său, ea a întocmit factura de vânzare a autoturismului către E..
Totodată, G. a menţionat că respectiva factură şi chitanţa doveditoare a plăţii sumei de 52.000 RON au fost emise, în fapt, la aceeaşi dată şi că le-a înmânat deodată inculpatului F. (în condiţiile în care factura este datată 17.08.2011, iar chitanţa, 12.09.2011). De asemenea, G. a arătat că "soţul mi-a relatat că a primit banii aferenţi acestei facturi, iar banii, conform celor supuse de către soţ, au fost utilizaţi la cheltuielile curente ale societăţii".
Prin declaraţia dată la 13.11.2013, inculpatul F. a precizat că înscrisul olograf denumit contract de vânzare-cumpărare, datat 22.07.2011, a fost scris de către E., care a şi semnat respectivul document, în timp ce inculpatul a semnat la menţiunea corespunzătoare numelui soţiei sale, în calitate de administrator al S.C. J.. În prima parte a aceleiaşi depoziţii, F. a declarat că sulta de 10.000 euro i-ar fi fost înmânată de E. cu ocazia încheierii contractului, pentru ca, ulterior, în momentul în care a fost întrebat din nou dacă a primit efectiv suma de 52.000 RON specificată în chitanţa nr. x/12.09.2011, să revină asupra afirmaţiilor anterioare şi să susţină că ar fi primit acea sumă de bani la data emiterii chitanţei, şi nu la 22.07.2011, când s-a încheiat contractul olograf.
S-a apreciat că o primă inadvertenţă a acestei alegaţii constă în aceea că suma de 52.000 RON calculată la paritatea de 1 euro = 4,2 RON, existentă la data încheierii contractului, reprezintă echivalentul a aproximativ 12.380 euro, deci cu peste 2.300 de euro mai mult decât suma de 10.000 euro care ar fi fost stabilită prin respectiva convenţie.
Mai mult, prin declaraţia dată în faţa instanţei supreme la data de 30.10.2013, E. a susţinut că i-ar fi dat până la urmă inculpatului F. suma de 8.000 euro, întrucât a constatat ulterior anumite defecţiuni la autoturismul primit, astfel că ar fi convenit să diminueze sulta de 10.000 de euro la suma pe care a remis-o efectiv.
De altfel, s-a apreciat că nici afirmaţiile inculpatului E. privitoare la constatarea unor eventuale defecţiuni ale autoturismului primit de la F. nu sunt fundamentate, în raport cu declaraţia acestuia din urmă (care a confirmat că a avut un accident minor cu respectiva maşină, însă a precizat că a efectuat toate reparaţiile care se impuneau, aspect care se coroborează şi cu înscrisurile ridicate de la ZZZZZZ. - filele x).
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte declaraţia inculpatului F., s-a reţinut că acesta a invocat, privitor la cei 52.000 RON pe care i-ar fi primit de la E., că "banii i-am dat soţiei mele, aceştia fiind folosiţi la plata salariilor", aspect care este în contradicţie cu depoziţia inculpatei G., aceasta susţinând, în esenţă, că nu a văzut acea sumă de bani, însă soţul său a afirmat că i-ar fi primit de la E. şi că i-a utilizat la cheltuielile curente ale societăţii.
S-a arătat că împrejurarea că suma de 52.000 RON ar fi ajuns cu adevărat în posesia inculpatului F. nu a putut fi confirmată nici de martora FFFFFFF., care deţinea în acea perioadă funcţia de contabil la S.C. J..
Martora a precizat că nu a văzut în fapt suma de 52.000 RON, însă, în momentul în care a văzut că G. a întocmit chitanţa nr. x/12.09.2011 şi i-a înmânat acest înscris pentru întregistrarea în registrul de casă, i-a pus în vedere susnumitei că legea interzicea la acea dată deţinerea în casierie a unei sume mai mari de 5.000 RON.
Potrivit depoziţiei martorei, aceasta s-a consultat cu G. şi au decis să întocmească o dispoziţie de plată către casierie pentru F., atestând doar scriptic faptul că acesta din urmă ar fi ridicat suma de 52.000 RON în data de 12.09.2011.
S-a apreciat că aceeaşi natură incoerentă şi contradictorie o au şi declaraţiile date în prezenta cauză de către inculpatul H., zis "HHH.", fiind evidentă conivenţa infracţională a acestuia cu inculpaţii F., G. şi E., în încercarea de a ascunde împrejurările săvârşirii faptelor reţinute ca acuzaţii penale în sarcina acestora.
Astfel, s-a arătat că, în cuprinsul declaraţiei date la 23.10.2012, H. a precizat că autoturismul marca x x, an de fabricaţie 2003, i-a fost vândut de către E. "direct, nu prin intermediari, înainte cu vreo două săptămâni de a o înmatricula pe numele său, cu suma de 6.000 euro", pe care i-a înmânat "personal lui E.", menţionând şi că, din acel moment, a folosit numai el acea maşină. Totodată, a declarat că, în aceeaşi perioadă, E. a cumpărat un alt autoturism, tot marca x Passat, dar model 2008 sau 2009, însă nu cunoaşte la ce preţ şi nici de la cine anume.
Cu toate acestea, prin declaraţia din 13.11.2013, inculpatul H. a susţinut că ar avea cunoştinţă de schimbul de autoturisme realizat între F. şi E., fiind convenit ca acesta din urmă să achite suma de 6.000 sau 7.000 de euro. Inculpatul H. a invocat că nu îşi aduce aminte dacă a "participat la predarea banilor" de către E. lui F..
De asemenea, inculpatul H. a declarat că autoturismul marca x x dat la schimb de E. i-a fost remis lui de către F., care i-a solicitat să îl înmatriculeze pe numele celui prim menţionat şi să îl plătească în momentul în care va avea bani. Drept urmare, H. a folosit respectivul autoturism până aproximativ în vara anului 2012, când l-a vândut cu suma de 4.500 euro, pe care a înmânat-o ulterior inculpatului F. (aspecte menţinute şi în declaraţia de inculpat din data de 04.07.2014).
S-a arătat că pentru a evidenţia şi mai accentuat caracterul neverosimil al susţinerilor, H. a precizat în cuprinsul aceleiaşi depoziţii faptul că, pentru a înmatricula pe numele său autoturismul marca x x, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu E. "în care s-a menţionat un preţ de aproximativ 5.000 euro, contract semnat atât de mine, cât şi de E.. Arăt că preţul din acest contract nu s-a plătit, acest contract este fictiv şi a fost întocmit pentru a putea înmatricula el maşina pe mine". Sub acest aspect, s-a arătat că, de această dată în conformitate cu realitatea, H. a explicat că a încheiat contractul cu E., deoarece acesta a dorit să preia numerele de înmatriculare atribuite maşinii vechi şi să le transfere pe autoturismul nou, primit de la F., operaţiune care nu se putea realiza decât prin depunerea la Serviciul Înmatriculări Auto a contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x, încheiat între E. şi H..
Prin rechizitoriu s-a mai arătat că, având în vedere că declaraţiile inculpaţilor sunt contradictorii, antagonice între ele, în funcţie de probatoriul administrat în această cauză penală şi accesul inculpaţilor la dosarul cauzei, anterior audierii acestora, s-a procedat la o prezentare analitică a tuturor acestor declaraţii, în ordine cronologică:
Astfel, s-a arătat că inculpatul E. nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, prezentând organelor de urmărire penală mai multe versiuni contradictorii cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, după cum urmează:
- declaraţie martor, 06.12.2012, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia – s-a arătat că, în această primă declaraţie şi neavând contact în niciun fel cu materialul probator administrat în prezenta cauză penală, inculpatul a declarat că relaţiile sale cu inculpatul F. nu erau apropiate, nu s-au vizitat la domiciliu, însă s-a întâlnit cu acesta, doar înainte de percheziţiile efectuate de către D.I.I.C.O.T. – B. C. civ..O. în data de 15.11.2012; când a aflat de efectuarea percheziţiilor, l-a contactat telefonic si i-a comunicat că "nu este bine să ne mai întâlnim până lucrurile se rezolvă", iar în perioada următoare nu s-a mai întâlnit cu cel ultim menţionat, de fiecare dată evitându-l (prin raportare la ansamblul probator administrat, s-a reţinut că inculpatul a făcut afirmaţii mincinoase privind întâlnirile conspirate dintre el şi F. şi relaţiile apropiate dezvoltate cu această persoană, astfel că, prin Ordonanţa nr. 71/D/2013 din 21.10.2013, s-a dispus extinderea urmăririi penale în privinţa sa şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, însă, în considerarea faptului că martorul are dreptul de a nu se acuza, s-a dispus privitor la săvârşirea acestei infracţiuni, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., clasarea urmăririi penale);
- declaraţie inculpat, 24.10.2013, Curtea de Apel Alba Iulia – soluţionare propunere de arestare preventivă – s-a menţionat că, în această declaraţie, inculpatul a arătat, în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute în sarcina sa, că, până în momentul efectuării percheziţiilor la BB., nu îl cunoştea pe acesta din urmă şi nici societăţile sale comerciale; în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, inculpatul a arătat că în formularul declaraţiei de avere nu este prevăzută rubrica referitoare la vânzarea autoturismelor, ci doar rubrica privind achiziţionarea autoturismelor (referitor la acest aspect s-a reţinut că, nu numai că rubrica respectivă figurează în declaraţiile de avere anuale, dar chiar mai mult, inculpatul însuşi, în anii precedenţi, a completat rubrica respectivă, aşa cum rezultă din declaraţiile de avere ale inculpatului corespunzătoare anului 2010, filele x);
- declaraţie inculpat, 30.10.2013, I. C. civ..J. – soluţionare recurs la arestare preventivă – s-a arătat că, în această declaraţie detaliată, după ce a avut posibilitatea să parcurgă materialul probator administrat în prezentul dosar, inculpatul a declarat că i-a cunoscut pe inculpaţii F. şi G. cu ocazia perfectării schimbului celor două autoturisme anterior arătate şi, deşi, ca diferenţă de preţ s-a stabilit suma de 10.000 euro, a plătit efectiv doar suma de 8000 euro, întrucât a fost încunoştiinţat de alte persoane că, la data realizării schimbului, autoturismul x 2.0 TDI fusese tamponat; în continuare, inculpatul a recunoscut că, în data de 15.11.2012, în intervalul orar 20:40-21:33, s-a aflat în locuinţa finului său H., ocazie cu care s-a întâlnit cu inculpatul F., pe care l-a întrebat în mod direct "dacă a comis vreo faptă penală", acesta răspunzând că "a cumpărat tablă sau plasă de sârmă de la BB. şi că această achiziţie a fost făcută cu acte scrise"; de asemenea, inculpatul nu a contestat veridicitatea convorbirilor telefonice purtate cu inculpaţii H. şi F. în ziua respectivă. În ceea ce priveşte "cauza Cupeţiu", inculpatul a declarat că, în data de 05.10.2012, a fost informat de către procurorul de caz şi ofiţerul de poliţie judiciară delegat în cauză despre efectuarea percheziţiilor domiciliare în acest dosar penal, însă nu i-au fost comunicate locaţiile vizate; cu referire directă la prezenţa sa, în aceeaşi zi, în intervalul orar 10:23-11:00, pe strada x, Deva, în faţa sediului S.C. OOOO. (administrator BB.), inculpatul a declarat că locuieşte oarecum în apropiere, respectiv pe Calea x şi se întâmpla adeseori să frecventeze o spălătorie auto situată pe str. x, iar pentru scurtarea timpului de deplasare opta pentru traseul care includea str. x; pe de altă, parte, în acelaşi context, inculpatul E. a declarat că este posibilă şi o altă variantă, respectiv să se fi aflat pe strada respectivă din cauza unor probleme de serviciu, având în vedere că era implicat în coordonarea activităţilor de combatere a criminalităţii organizate pe raza a trei judeţe (faţă de împrejurarea că inculpatul E. îşi desfaşura activitatea în mun. Deva, de peste 20 ani, aspect ce presupune o minimă cunoaştere a străzilor acestui municipiu, prin raportare şi la împrejurarea că această stradă este înfundată la unul dintre capete, era exclus ca inculpatul să se "rătăcească" sau să se fi aflat din eroare pe această stradă);
- declaraţie inculpat, 21.11.2013, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – s-a arătat că, realizând că versiunea prezentată organelor judiciare este absolut neverosimilă, în cea de-a patra declaraţie, inculpatul a declarat că, probabil, în data de 05.10.2012, se afla pe strada x, Deva, întrucât urma să ridice un colet comandat on-line şi care i-a fost adus prin intermediul unei firme de curierat, cu sediul pe str. x din Deva; în acest sens, inculpatul a detaliat că, din eroare, a intrat pe str. x, pe partea stangă a acesteia, însă, contactându-l pe reprezentantul firmei de curierat, acesta i-a comunicat că firma şi indicatorul acesteia se află de cealaltă parte a străzii, astfel încât, conformându-se indicaţiilor agentului de vânzări, a identificat firma de curierat, a ridicat coletul, după care a părăsit zona respectivă (conform listingului telefonic, în data de 05.10.2012, în intervalul orar 10:23-11:00, în timp ce se afla pe str. x din Deva, inculpatul E. a primit două apeluri telefonice, dintre care unul la ora 10:24 de la numărul x, ce figurează alocat Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba şi cel de-al doilea la ora 10:36 de la numărul x, ce figurează, de asemenea, alocat Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba; în acelaşi interval orar, inculpatul E. a iniţiat două convorbiri telefonice, către procurorul de caz, A., la ora 10:39, şi respectiv către martorul B., ofiţerul de poliţie judiciară delegat la acea vreme în acest dosar penal, la ora 10:41; totodată, în urma verificărilor efectuate la toate firmele de curierat din Deva, respectiv S.C. GGGGGGG. S.R.L., S.C. HHHHHHH. S.R.L., S.C. IIIIIII. S.R.L., S.C. TNT România S.R.L. şi S.C. JJJJJJJ. S.A., s-a constatat că, în lunile septembrie- noiembrie 2012, inculpatul E. a primit o singură dată un colet, acesta fiind distribuit de către S.C. GGGGGGG. S.R.L. în data de 02.11.2012; de asemenea, s-a arătat că S.C. GGGGGGG. S.R.L. are sediul în str. x, Deva, însă pe partea stângă a acesteia, accesul în acest sediu făcându-se din str. x, şi nicidecum din str. x);
- declaraţie inculpat, 11.06.2014 şi completare la această declaraţie, 17.06.2014, Tribunalul Hunedoara – soluţionare contestaţie formulată de inculpatul E. împotriva sechestrului asigurător dispus de către D.I.I.C.O.T. – s-a arătat că, în ultima declaraţie dată în faţa organelor judiciare, luând cunoştinţă de materialul probator administrat în privinţa sa, în luna mai 2014, inculpatul E. a revenit asupra preţului de achiziţie a autoturismului x 2.0 TDI, declarând de această dată că a predat efectiv inculpatului F. suma de 10.000 euro (între timp, conform verificărilor efectuate de către D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală la reprezenţa ZZZZZZ., s-a constatat că, în luna ianuarie 2011, autoturismul x 2.0 TDI a suferit o avarie minoră, reparaţia fiind efectuată, cu piese originale, în baza asigurării CASCO deţinute de către S.C. J. în aceeaşi lună; de altfel, asigurarea CASCO a fost menţinută de S.C. J. până în luna septembrie 2011, astfel încât nu era justificată diminuarea preţului de achiziţie a acestuia de la 10.000 la 8000 de euro, aşa cum inculpatul a susţinut în declaraţia sa anterioară).
S-a mai arătat că, în celelalte situaţii în care a fost obligatorie prezenţa sa în faţa organelor judiciare şi audierea acestuia (prelungire arestare preventivă/recurs arestare preventivă, extindere urmărire penală şi punere în mişcare acţiune penală, schimbare încadrare juridică), inculpatul nu a dorit să mai facă declaraţii în această cauză.
Nu în ultimul rând, a fost reliefată şi împrejurarea că, potrivit memoriului justificativ şi cererii de probaţiune formulate prin intermediul apărătorilor săi aleşi, inculpatul E. a arătat că "l-a întrebat pe procurorul şef A. dacă sunt probleme cu F., zis CCC., pentru a întrerupe orice legătură cu acesta în caz afirmativ, dar i s-a spus că nu este nicio problemă", deşi era de notoriate în Deva că inculpatul F. era recidivist, executând în trecut, în mai multe rânduri, pedepse cu închisoarea, inclusiv pentru infracţiuni de furt calificat, iar în perioada 2007-2008, după ce s-a liberat din închisoare (prin sentinţa penală nr. 1570/30.09.2005, pronunţată în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare, inculpatul F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind arestat la 10.03.2006 şi liberat 17.07.2007, cu rest de executare de 236 zile), locuia împreună cu soţia sa, G., într-o baracă situată în localitatea Cristur, judeţul Hunedoara, şi, folosind o căruţă, colectau fier vechi – conform Notei de informare a S.R.I. transmisă D.I.I.C.O.T.
În acelaşi sens, pentru a evidenţia conotaţia infracţională a legăturii strânse existente între inculpaţii E. şi F., în afara limbajului deosebit de familiar utilizat de către aceştia şi remarcelor de genul "împart tot ce am pe-din-trei" ale inculpatului E. (referindu-se astfel şi la inculpatul H.), s-a mai arătat că, în perioada 21.06.2012 - 07.12.2012, în baza listingului obţinut în cauză pentru toate numerele de telefon ale inculpaţilor din acest dosar penal, s-a stabilit că au fost efectuate un număr de 308 apeluri telefonice între inculpaţii E. şi F., ceea ce reprezintă o medie de aproximativ două apeluri pe zi.
S-a mai precizat că inculpatul F. nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, prezentând organelor de urmărire penală mai multe versiuni contradictorii cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei:
- declaraţie învinuit, 16.11.2012 – s-a arătat că, în această primă depoziţie, inculpatul a declarat că are cunoştinţe în mediul B. C. civ..O. Alba Iulia şi S. C. civ..O. Hunedoara, respectiv 15 poliţişti, dintre care a nominalizat pe E., MM., SSSS., XX., MMMMM., X. şi alţii, precum şi în cadrul serviciilor de informaţii; cu toate acestea, a susţinut că niciunul dintre aceştia nu i-a furnizat informaţii din dosarele penale privind pe BB. şi nu l-a informat pe BB. sau pe alţi inculpaţi din acel dosar despre efectuarea unor acte procesuale şi procedurale (interceptări, percheziţii etc);
- declaraţie învinuit, 24.10.2013 – în această declaraţie, inculpatul a precizat că a vândut autoturismul x 2.0 TDI inculpatului E., primind la schimb autoturismul x, pe care ulterior l-a vândut lui H., în contul unei datorii pe care o avea faţă de acesta;
- declaraţie învinuit, 13.11.2013 – s-a arătat că, în această declaraţie, inculpatul F. a menţionat că nu îşi aminteşte suma cu care a vândut x 2.0 TDI inculpatului E., iar după ce i-a fost prezentat înscrisul olograf încheiat cu cel ultim menţionat, a precizat că preţul a fost de 17.000 euro (din care 10.000 euro numerar, neputând preciza dacă a primit euro sau monedă naţională, plătiţi cu ocazia încheierii contractului de "vânzare-cumpărare", din data de 22.07.2011 şi 7000 euro pentru x dat la schimb de către inculpatul E.); ulterior, în cadrul aceleiaşi declaraţii, inculpatul a revenit şi a arătat că suma de 52.000 RON (deci nu 10.000 euro, ci 12.380 euro) a primit-o de la inculpatul E. la data emiterii chitanţei, respectiv chitanţa nr. x/12.09.2011, şi nu la data încheierii contractului de "vânzare-cumpărare", din 22.07.2011, bani pe care i-a predat soţiei sale, aceştia fiind folosiţi la plata salariilor.
S-a mai menţionat că, în celelalte situaţii în care a fost obligatorie prezenţa inculpatului în faţa organelor judiciare şi audierea sa (arestare preventivă/recurs arestare preventivă, prelungire arestare preventivă, extindere urmărire penală şi punere în mişcare acţiune penală, schimbare încadrare juridică), acesta nu a dorit să mai facă declaraţii în prezenta cauză.
Inculpata G. nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, prezentând organelor de urmărire penală mai multe versiuni contradictorii cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei:
- declaraţie martor, 16.11.2012 – s-a arătat că, în această primă declaraţie, inculpata a explicat relaţiile comerciale desfăşurate între societatea sa, S.C. J. şi BB.;
- declaraţie martor, 13.11.2013 – s-a arătat că, în această depoziţie, neavând contact în niciun fel cu materialul probator administrat în această cauză penală, inculpata a declarat că, la o nuntă ce a avut loc în septembrie 2012, printre invitaţi au fost şi inculpaţii E. şi BB., aceştia aflându-se la mese alăturate; cu referire directă la vânzarea autoturismului x 2.0 TDI, inculpata a arătat că nu poate preciza dacă ea personal sau soţul ei a semnat contractul de "vânzare-cumpărare", din 22.07.2011, însă a precizat că de vânzarea acestuia s-a ocupat inculpatul F., menţionând şi că societatea nu avea dificultăţi în achitarea contractului de leasing. S-a apreciat că este importantă, cu privire la această declaraţie, împrejurarea că inculpata a arătat că nu a primit suma de 52.000 RON, şi nici nu a văzut-o vreodată asupra inculpatului F., acesta afirmând doar că ar fi primit de la E. acei bani şi că i-ar fi folosit la plata salariilor.
În celelalte situaţii în care a fost obligatorie prezenţa inculpatei în faţa organelor judiciare şi audierea sa (arestare preventivă/recurs arestare preventivă, prelungire arestare preventivă, extindere urmărire penală şi punere în mişcare acţiune penală, schimbare încadrare juridică), aceasta nu a dorit să mai facă declaraţii.
S-a arătat că inculpatul H. nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, prezentând organelor de urmărire penală mai multe versiuni contradictorii cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei:
- declaraţie martor, 10.12.2012 – în această primă declaraţie, inculpatul a arătat că este finul inculpatului E. de 16 ani şi că nu a intermediat niciodată întâlniri între F. şi poliţişti din cadrul B. C. civ..O. – Alba Iulia sau S. C. civ..O. Hunedoara, iar în ziua efectuării percheziţiilor domiciliare la familia Rusu, nu s-a întâlnit cu F. sau cu poliţişti din cadrul B. C. civ..O. – Alba Iulia (faţă de această împrejurare, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi reţinându-se că martorul a făcut afirmaţii mincinoase privind întâlnirile conspirate dintre el, E. şi F., prin Ordonanţa nr. 71/D/2013 din 21.10.2013, s-a dispus extinderea urmăririi penale în privinţa sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă);
- declaraţie martor, 23.10.2013 – în această depoziţie, neavând contact în niciun fel cu materialul probator administrat în această cauză penală, direct sau indirect, prin intermediul celorlalte persoane puse sub învinuire, inculpatul a susţinut că, la domiciliul său, nu a avut loc nicio întâlnire între inculpaţii F. şi E., în ziua efectuării percheziţiilor domiciliare la familia Rusu; totodată, în ce priveşte autoturismul x 4 MOTION, inculpatul a arătat că "a fost vândut de către acesta (n.n. E.) mie direct, nu prin intermediari, cu suma de 6000 euro. Banii i-am dat personal lui E. şi de atunci eu folosesc acea maşină";
- declaraţie martor, 13.11.2013 – cu ocazia acestei audieri, având posibilitatea să cunoască prin intermediari conţinutul dosarului penal, inculpatul H. a revenit asupra celor declarate anterior, precizând că, în momentul în care "a luat maşina", respectiv x, nu a avut bani să o plătească, "însă F. mi-a zis să o iau să o înmatriculez pe mine şi în momentul în care voi avea bani să o plătesc, mi-o va preda efectiv "; conform aceleiaşi depoziţii, ulterior, în vara anului 2013, a vândut autoturismul x cu suma de 4.500 euro, iar banii obţinuţi din vânzarea acestui autoturism i-a predat inculpatului F.; privitor la schimbul de autoturisme dintre inculpaţii E. şi F., inculpatul a arătat că nu a discutat în niciun fel cu E. pentru a intra în proprietatea vehiculului, însă a încheiat cu acesta din urmă un contract de vânzare-cumpărare pentru autoturismul x cu suma de 5.000 euro, precum şi că nu a fost de faţă la predarea sumei de bani de către E. inculpatului F.. În finalul declaraţiei sale, inculpatul a arătat că la domiciliul său nu a avut loc nicio întâlnire între inculpaţii F. şi E., în ziua efectuării percheziţiilor domiciliare la familia Rusu, fiind vorba despre data de 15.11.2012;
- declaraţie inculpat, 04.07.2014 – cu ocazia acestei audieri, inculpatul a menţinut în principiu declaraţia din data 13.11.2013, completând-o prin precizarea că a fost de faţă la predarea sumei aferente vânzării autoturismului x 2.0 TDI de către inculpatul E. inculpatului F., preţul reprezentând suma de 6000-7000 euro.
Faţă de toate aceste declaraţii, s-a apreciat că inculpaţii nu cunosc preţul achiziţionării/vânzării autoturismului x 2.0 TDI, dacă şi când a fost predată suma respectivă, ce s-a întâmplat cu autoturismul x 4 MOTION, care a fost suma exactă cu care acesta a fost vândut şi către cine, explicaţiile acestora fiind vădit contradictorii şi chiar hilare, în condiţiile în care a fost vândut un autoturism de lux, la valoarea de piaţă de cel puţin 20.000 euro.
În acelaşi sens, s-a considerat că argumentele prezentate de către inculpaţi nu pot avea o susţinere logică în prezentarea situaţiei de fapt, fiind absolut exclus ca un autoturism evaluat la 20.000 euro, aflat în perfectă stare de funcţionare (valoarea acestuia în momentul cumpărării, fără dobânzile aplicate prin leasing, fiind de 28.560 euro, iar după numai un an de rulaj – 58.000 km parcurşi în momentul vânzării, s-a scazut, cu indulgenţă, valoarea acestuia cu 8.500 euro), să fie vândut cu numai 8000 euro, banii să nu fie încasaţi în momentul vânzării (deci vânzătorul predă autoturismul, face menţiunea că a primit suma de bani aferentă, deşi, în fapt, nu primise această sumă), ci abia ulterior.
Inculpatul I. nu a dorit să facă declaraţii în această cauză penală.
S-a mai menţionat că, în prezentul dosar penal, cu excepţia celor anterior arătaţi, au fost audiaţi şi martorii:
- BB. şi RRRR., care au declarat că nu au cunoscut împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare în cauza penală nr. 71/D/P/2011 – D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Alba Iulia;
- KKKKKKK., XX., YY., MMMMM., LLLLLLL. (lucrători de poliţie judiciară din cadrul B. C. civ..O. Alba Iulia), care au declarat că au aflat de la numitul PP. că procurorul şef A. exercită presiuni asupra numitului BB., pentru a obţine declaraţii mincinoase împotriva inculpatului E. (aspecte considerate fără relevanţă probatorie în această cauză, fiind verificate de către D.N.A. – secţia de Combatere a Corupţiei în dosarul penal nr. x/2013);
- VVVV. şi WWWW., apropiaţi ai familiei Cupeţiu, care au declarat că au cunoştinţă, de la soţii Cupeţiu, despre faptul că procurorul şef A. exercită presiuni asupra numitului BB., pentru a obţine declaraţii împotriva inculpatului E. (aspecte considerate fără relevanţă probatorie în această cauză, fiind verificate de către D.N.A. – secţia de Combatere a Corupţiei în dosarul penal nr. x/2013);
- PP., care a declarat că numitul BB. i-a comunicat că, în mai multe rânduri, i s-a cerut de către procurorul şef A. să recunoască împrejurarea că ar fi primit informaţii de la inculpatul E. (aspecte considerate fără relevanţă probatorie în această cauză, fiind verificate de către D.N.A. – secţia de Combatere a Corupţiei în dosarul penal nr. x/2013);
- JJJ. şi MMMMMMM. (lucrător de poliţie judiciară din cadrul B. C. civ..O. Alba Iulia), care au detaliat modalitatea în care au fost efectuate percheziţiile la domiciul inculpaţilor F. şi G. şi la sediul S.C. J., în data de 15.11.2012;
- NNNNNNN., SSSS. şi TTTT. (lucrători de poliţie judiciară din cadrul B. C. civ..O. Alba Iulia), care au arătat împrejurările în care au efectuat percheziţia domiciliară, în data de 08.10.2012, la familia Cupeţiu;
- OOOOOOO., mecanic auto, care a declarat că a procedat la verificarea x 2.0 TDI, însă nu-si aminteşte perioada;
- PPPPPPP., inginer, care a declarat că, în primăvara anului 2013, a procedat la constatarea şi remedierea defecţiunilor tehnice electrice ale autoturismului x 2.0 TDI, contravaloarea acestora fiind în cuantum de 30 RON;
- QQQQQQQ., care a declarat că, începând cu luna noiembrie 2011, şi pe durata de aproximativ 5 luni, a folosit autoturismul x, acesta fiindu-i încredinţat de către inculpatul F.;
- BBBBBBB. (lucrător în cadrul S.C. J., specializat în relaţia comercială cu filiala din Serbia), care a declarat că a observat x la sediul S.C. J., ulterior momentului vânzării autoturismului x 2.0 TDI;
- C., care nu a putut preciza organelor de urmărire penală perioada în care inculpaţii F. şi E. au dezvoltat relaţii de prietenie.
S-a apreciat că, din probatoriul administrat, astfel cum a fost prezentat, transpare, între altele, discrepanţa motivelor care ar fi putut să justifice existenta relaţiilor extrem de apropiate dintre inculpaţii E. şi F., prin prisma diferenţelor existente, aparent chiar incompatibile dintre aceştia, din punct de vedere al statutului social, nivelului de educaţie şi al orizontului de preocupări avute de fiecare dintre ei, din perspectiva profesiilor lor.
S-a mai menţionat că, începând din vara anului 2007, când inculpatul F. a fost liberat din penitenciar, şi până în 2008, inculpatul şi soţia sa, G., au locuit într-o baracă situată în localitatea Cristur, jud. Hunedoara, şi aveau ca ocupaţie colectarea de fier vechi, pe care îl transportau la centrele specializate de achiziţie cu ajutorul unei căruţe. Ulterior, soţii Rusu au devenit asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale înfiinţate de ei, iar activităţile desfăşurate le-au oferit oportunitatea de a-şi schimba radical modul de viaţă, în urma îmbunătăţirii spectaculoase a situaţiei lor financiare.
De asemenea, s-a mai arătat că probele administrate în acest dosar au evidenţiat că F. şi G. au obţinut o parte din resursele financiare prin săvârşirea unor infracţiuni de natură economico-financiară, care au presupus, în esenţă, falsificarea unor documente contabile folosite pentru a denatura nivelul real al veniturilor şi al cheltuielilor. În egală măsură, s-a apreciat că actele din cauză au reliefat preocuparea constantă a inculpatului F. (împărtăşită, de altfel, constant şi soţiei sale, inculpata G., potrivit discuţiilor telefonice administrate ca probă) de a se prezerva de o eventuală instrucţie penală îndreptată împotriva sa ori de tragerea la răspundere penală.
Pe de altă parte, s-a arătat că, într-un plan complet diferit de cel în care trăiau soţii Rusu, se afla inculpatul E., ofiţer de poliţie care, pe baza rezultatelor profesionale obţinute, a ajuns să deţină pentru o perioadă relativ mare de timp funcţia de şef al B. C. civ..O. Alba Iulia. Din această poziţie, avea posibilitatea de a fi la curent cu toate activităţile investigative sau de instrucţie penală, realizate în raza sa de competenţă (ce includea judeţul Hunedoara), pe segmentul infracţionalităţii specifice crimei organizate, înglobând şi faptele penale de natură economico-financiară. În mod preponderent, cauzele penale se constituiau la nivelul Serviciul Teritorial al D.I.I.C.O.T. în baza sesizărilor transmise de B. C. civ..C. Alba Iulia şi, în toate dosarele, poliţiştii din cadrul acestei structuri desfăşurau în baza delegării procurorului activităţile judiciare care se impuneau pentru finalizarea anchetei. În plus, adeseori, mandatele de supraveghere tehnică erau puse în executare cu concursul aceloraşi lucrători de poliţie, iar în cazul emiterii de către instanţă a unor mandate de percheziţie domiciliară, acestea erau, de asemenea, puse în executare cu participarea poliţiştilor din cadrul B. C. civ..O. Alba Iulia.
Ca atare, s-a arătat că funcţia deţinută la acea vreme de către inculpatul E. îi conferea acestuia privilegiul de a avea cunoştinţă de toate investigaţiile efectuate, inclusiv de organizarea punerii în executare a unor mandate de percheziţii domiciliare.
S-a evidenţiat faptul că, în mod indiscutabil, aceste prerogative circumscrise funcţiei de şef al B. C. civ..O. Alba Iulia deţinute de inculpatul E. erau cunoscute şi de către soţii F. şi G..
Instrucţia penală efectuată în prezenta cauză a inclus şi interceptarea şi înregistrarea comunicărilor telefonice purtate de inculpaţii F. şi G., însă nu pe perioade continue de ordinul lunilor, ci pe segmente de timp relativ scurte şi alternative, cu precădere în a doua jumătate a anului 2012. S-a arătat că din aceste mijloace de probă a rezultat, între altele, că în perioada 21.06.2012 - 07.12.2012, au fost efectuate între inculpaţii F. şi E. 308 apeluri telefonice, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ două apeluri pe zi.
Totodată, s-a arătat că din coroborarea probelor a reieşit că autoturismul marca x 2.0 TDI a fost remis de către soţii F. şi G. inculpatului E. cu titlu gratuit, iar pentru disimularea acestei gratificări, au fost întocmite în fals înscrisuri care au atestat în mod nereal încheierea unui contract de vânzare-cumpărare şi încasarea ca preţ a unei sume de bani.
De asemenea, parchetul a stabilit că, pe fondul existenţei unor interese economico-financiare comune între BB. şi F., acesta l-a avertizat pe cel dintâi, în cursul lunii mai 2012, despre percheziţiile domiciliare ce urmau să se efectueze la locuinţa sa şi a altor persoane din structura aceluiaşi grup infracţional organizat, respectiva informaţie fiindu-i iniţial furnizată de către inculpatul E.. Acesta a procedat în mod similar şi în cursul lunii octombrie 2012, când, de această dată personal, l-a înştiinţat pe BB. despre efectuarea în zilele următoare a unor alte percheziţii domiciliare care vizau anchetarea grupării infracţionale din care făcea parte.
Mai mult, s-a menţionat că convorbirile telefonice înregistrate autorizat în data de 13.11.2012 au devoalat preexistenţa unei înţelegeri între F. şi E. având natura unei conivenţe infracţionale ce impunea avertizarea din vreme a celui prim menţionat cu privire la declanşarea unor proceduri judiciare îndreptate împotriva sa, rezultând şi că H., zis "HHH.", avea prestabilit rolul de intermediar. Tocmai în temeiul acestei conivenţe, G. l-a contactat imediat, în contextul percheziţiilor efectuate la domiciliul său în ziua de 15.11.2012, pe inculpatul E., care, în aceeaşi seară, şi-a asumat riscuri sporite de expunere pentru a se întâlni conspirat, la locuinţa lui H., cu inculpatul F., în condiţiile în care acesta din urmă trebuia să se prezinte în ziua următoare la sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru audiere.
Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că, în urma analizării întregului ansamblu factual, se constată cu evidenţă că motivele care au determinat geneza şi dezvoltarea relaţiilor dintre soţii F. şi G., pe de-o parte, şi inculpatul E., pe de altă parte, au avut conotaţie infracţională, structurată în contrapartidă: coruperea prin dare şi luare de mită, precum şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, aceste activităţi principale fiind finalizate prin acţiuni subsidiare specifice infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălarea banilor şi delapidare, aşa cum au fost reţinute prin actele de punere sub acuzare.
S-a precizat că, prin raportare directă la săvârşirea de către DDD. a infracţiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., constatându-se că fapta nu a fost săvârşită de acesta, în conformitate cu art. 17 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus clasarea urmăririi penale.
În final, s-a reliefat faptul că, prin rezoluţia procurorului-şef D.I.I.C.O.T. din data de 1 noiembrie 2013, s-a dispus preluarea prezentei cauze de către Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. de la Serviciul Teritorial Alba-Iulia în vederea continuării efectuării urmăririi penale, iar începând cu data de 07.04.2014, când dosarul penal a fost repartizat, prin rezoluţia procurorului-şef D.I.I.C.O.T., procurorului de caz, s-a procedat, pe de o parte, la readministrarea întregului probatoriu administrat anterior de către Serviciul Teritorial Alba-Iulia, iar pe de altă parte, au fost administrate noi probatorii (toate declaraţiile inculpaţilor, suspecţilor şi martorilor fiind înregistrate cu mijloace audio-video, iar suporţii optici au fost anexaţi la dosarul cauzei).
Referitor la inculpaţii F. şi G., prin rechizitoriu s-a precizat că, în mod direct sau indirect, controlează mai multe societăţi comerciale de pe raza jud. Hunedoara, implicate în activităţi de evaziune fiscală, cu repetabilitate în timp, aspect care a fost de natură să îi determine pe cei doi inculpaţi să caute, şi chiar să "cultive", sub forma unor acte de corupţie, prietenia şi protecţia ce puteau fi acordate de inculpatul E., prin natura funcţiei deţinute.
Între societăţile comerciale controlate în mod direct de soţii F. şi G., au fost evidenţiate:
- S.C. J., J20/1364/2003, CUI x, având sediul social în loc. Cristur nr. 1D, jud. Hunedoara – firmă înfiinţată în 03.11.2003, având de la data înfiinţării, până în prezent, ca asociat unic şi administrator de drept, pe inculpata G., iar ca administrator de fapt şi director general, pe inculpatul F..
De altfel, prin procura specială din data de 13.12.2010, G., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., l-a împuternicit pe numitul F. să reprezinte societatea cu puteri depline, la toate autorităţile competente, în vederea negocierii, încheierii şi semnării, cu terţe persoane fizice sau juridice, atât a contractelor de achiziţii de bunuri şi lucrări, cât şi a contractelor de vânzare-cumpărare a produselor societăţii.
Prin aceeaşi procură, inculpatul F. a fost împuternicit ca, în numele şi pe seama societăţii, să coordoneze şi să supravegheze nemijlocit lucrările de demolare, dezmembrare, dezafectare şi recuperare desfăşurate de societate în vederea realizării obligaţiilor contractuale.
- S.C. RRRRRRR. S.R.L. – J 20/71/2009, CUI x, având sediul social în mun. Hunedoara, str. x bis, Fabrica de var, camera 10, jud. Hunedoara, la data înfiinţării – 22.01.2009, asociat cu 50% din capitalul social pe G., care a deţinut şi funcţia de administrator de drept, administrator de fapt fiind F.. Prin sentinţa nr. 2304/21.07.2011, definitivă, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2011, s-a dispus dizolvarea judiciară, urmare a cererii ONRC nr. 4607/03.02.2011.
- S.C. SSSSSSS. S.R.L. – J 20/924/2012, CUI x, având sediul social în mun. Hunedoara, str. x bis, Fabrica de var, camera 11, jud. Hunedoara (în baza contractului de închiriere din 01.06.2012 emis de S.C. J. SRL), avându-i de la data înfiinţării – 09.10.2012, pe F. asociat cu 45% din capitalul social şi G. – cu 10%, F. deţinând şi calitatea de administrator cu puteri depline.
A. S-a arătat că, în data de 29.03.2012, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara – Activitatea de Inspecţie Fiscală a înaintat plângerea penală nr. x împotriva inculpatei G., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1992 republicată, privind Legea contabilităţii şi art. 8 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale .
Din plângerea penală anterior menţionată a rezultat că S.C. J. Hunedoara a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale în vederea soluţionării decontului cu taxă pe valoare adăugată cu sume negative cu opţiune de rambursare aferent lunii aprilie 2011, înregistrat la AFP Deva, sub nr. x/13.05.2011.
În urma controlului s-a reţinut că, în perioada verificată, societatea a obţinut, în principal, venituri din următoarele activităţi: recuperarea de materiale reciclabile sortate, demontare/dezasamblare de maşini şi echipamente scoase din uz pentru recuperarea de materiale, comerţ cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare – activităţi desfăşurate la sediul social al societăţii, precum şi la sediul secundar din localitatea Zlaşti, fabrica de var şi dolomită.
Urmare a inspecţiei fiscale parţiale efectuate la S.C. J., a fost întocmit procesul-verbal nr. x/08.02.2012, din care rezultă că, în baza verificărilor, s-au constatat următoarele:
Privitor la TVA: faţă de un TVA deductibil declarat organului fiscal prin deconturile de TVA aferente perioadei aprilie 2010 - aprilie 2011, în sumă totală de 1.716.130 RON, organele de inspecţie fiscală au constatat diferenţe suplimentare de TVA deductibilă în sumă de 429.846 RON, astfel:
a). În luna iunie 2010, S.C. J. şi-a exercitat dreptul de deducere pentru TVA deductibilă în sumă de 95.821 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 504.321 RON, înscrisă pe facturile fiscale emise de S.C. TTTTTTT. S.R.L. Miercurea Ciuc, S.C. UUUUUUU. S.R.L. Sf. Gheorghe, S.C. VVVVVVV. S.R.L. Oradea, S.C. WWWWWWW. S.R.L. Cluj Napoca, S.C. XXXXXXX., facturi având ca obiect ciment, gresie, adeziv, cărămidă, ţeavă PVC, tinci, profil UA 100, mărfuri pe care S.C. J. le-a înregistrat în jurnalul de cumpărări aferent lunii iunie 2010, acestea nefiind identificate faptic de către organele de inspecţie fiscală la sediul social.
În urma verificării bazei de date a Direcţiei de Informaţii Fiscale din cadrul ANAF, organele de inspecţie fiscală au constatat că cele 5 societăţi comerciale care figurau ca furnizori ai S.C. J. nu au declarat în Declaraţia informativă 394 aferentă semestrului I 2010 nicio livrare către această societate.
În consecinţă, în vederea determinării stării de fapt fiscale, organele de inspecţie fiscală au întocmit solicitări de controale încrucişate, după cum urmează: Către DGFP Harghita, prin adresa nr. x/26.10.2011, pentru efectuarea unui control încrucişat la S.C. TTTTTTT. S.R.L. Miercurea Ciuc – CUI RO x; Către DGFP Covasna, prin adresa nr. x/26.10.2011, pentru efectuarea unui control încrucişat la S.C. UUUUUUU. S.R.L. Sf. Gheorghe – CUI RO x; Către DGFP Bihor, prin adresa nr. x/26.10.2011, pentru efectuarea unui control încrucişat la S.C. VVVVVVV. S.R.L. Oradea – CUI RO x; Către DGFP Cluj, prin adresa nr. x/26.10.2011, pentru efectuarea unui control încrucişat la S.C. WWWWWWW. S.R.L. Cluj Napoca – CUI RO x; Către DGFP Mureş, prin adresa nr. x/26.10.2011, pentru efectuarea unui control încrucişat la S.C. XXXXXXX. S.R.L. Tg. Mureş – CUI RO x .
1. Prin adresa nr. x/18.11.2011, emisă de DGFP Harghita, a fost înaintat către DGFP Hunedoara procesul-verbal de control încrucişat nr. x/18.11.2011, întocmit la S.C. TTTTTTT. S.R.L. Miercurea Ciuc, din care rezultă că organele de inspecţie fiscală au constatat că facturile identificate la S.C. J. nu sunt înregistrate în evidenţa contabilă a S.C. TTTTTTT. S.R.L., iar administratorul societăţii – martorul YYYYYYY. a declarat că nu are cunoştinţă de livrări realizate în anul 2010 sau în altă perioadă către S.C. J., cele 26 de facturi pretins a fi fost emise de către această societate fiind contrafăcute.
2. Prin adresa nr. x/08.12.2011, emisă de DGFP Covasna, a fost înaintat către DGFP Hunedoara procesul-verbal de control încrucişat nr. x/07.12.2011, întocmit la S.C. UUUUUUU. S.R.L. Sf. Gheorghe, din care rezultă că, în luna iunie 2010, această societate nu a desfăşurat activităţi comerciale cu S.C. J. şi nici nu a înregistrat în contabilitate vânzări către această firmă. Din declaraţia martorului ZZZZZZZ. a rezultat că societatea nu a realizat tranzacţii comerciale cu S.C. J. şi nu a livrat mărfuri prin agenţi în afara judeţului Covasna, cele 27 de facturi pretins a fi fost emise de către această societate fiind contrafăcute. De asemenea, angajatul societăţii, AAAAAAAA., a arătat în nota explicativă întocmită cu ocazia controlului ANAF că societatea nu a emis facturi către S.C. J. şi că datele de identificare şi semnătura de pe facturile anexate nu îi aparţin, S.C. UUUUUUU. S.R.L. neavând un mijloc de transport cu nr. de înmatriculare x.
3. Prin adresa nr. x/18.11.2011, emisă de DGFP Bihor, a fost înaintat către DGFP Hunedoara procesul-verbal de control încrucişat nr. x/18.11.2011, întocmit la S.C. VVVVVVV. S.R.L. Oradea, din care a rezultat că această societate nu a înregistrat în evidenţa contabilă aferentă lunii iunie 2010 nicio livrare către S.C. J.. Din nota explicativă şi declaraţia administratorului BBBBBBBB., a rezultat că, în perioada 2010 – 2011, obiectul de activitate al societăţii a fost comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, articolelor din sticlă şi al celor pentru vopsit, însă pe facturile fiscale prezentate este înscris alt tip de marfă – ţeavă PVC; acesta a mai precizat că datele de identificare, numele delegatului şi mijlocul de transport înscrise pe facturi nu coincid şi nu aparţin S.C. VVVVVVV. S.R.L. Oradea, cele 26 de facturi pretins a fi fost emise de către această societate fiind contrafăcute.
4. Prin adresa nr. x/16.11.2011, emisă de DGFP Cluj, a fost înaintat către DGFP Hunedoara procesul-verbal de control încrucişat nr. x/16.11.2011 întocmit la S.C. WWWWWWW. S.R.L. Cluj Napoca, din care a rezultat că organele de inspecţie fiscală au constatat că între această societate şi S.C. J. nu au existat relaţii comerciale, aspect susţinut de înregistrările din evidenţa contabilă a societăţii, de nota explicativă a administratorului – martorul CCCCCCCC. şi de declaraţiile martorilor CCCCCCCC. şi DDDDDDDD., din care au rezultat necorelaţii între numerele facturilor emise în aceeaşi perioadă (iunie 2010) de societate şi cele prezentate de cumpărătorul S.C. J.; furnizorul nu comercializează gresie, iar mijlocul de transport cu nr. de înmatriculare x înscris în facturile deţinute de S.C. J. nu aparţine S.C. WWWWWWW. S.R.L., cele 26 de facturi pretins a fi fost emise de către această societate fiind contrafăcute.
5. Prin adresa nr. x/09.12.2011, emisă de DGFP Tg. Mureş, a fost înaintat către DGFP Hunedoara procesul-verbal de control încrucişat nr. x/29.11.2011 întocmit la S.C. XXXXXXX. S.R.L. Tg. Mureş, din care rezultă că organele de inspecţie fiscală au constatat că între această societate şi S.C. J. nu au existat relaţii comerciale, fapt susţinut de înregistrările din evidenţa contabilă, nota explicativă şi declaraţiile date de administratorul societăţii – EEEEEEEE., care subliniază necorelaţii între numerele facturilor emise de societate în aceeaşi perioadă (iunie 2010) şi cele înscrise pe facturile prezentate de beneficiar; de asemenea, a rezultat că societatea a comercializat tipul de profile menţionate în facturi, însă în cantităţi mai mici (max. 300 buc./an); datele de identificare ale societăţii sunt incomplete (pe facturile emise în mod real de societate se regăsesc înscrise numele şi datele de identificare ale persoanei care a întocmit factura, contul bancar şi banca societăţii); de asemenea, mijlocul de transport cu nr. de înmatriculare x înscris pe facturile deţinute de S.C. J. nu aparţine S.C. XXXXXXX. S.R.L.; ştampila societăţii cuprinde datele de identificare ale acesteia, Codul fiscal, nr. de identificare la Registrul Comerţului, date care lipsesc de pe facturile prezentate de beneficiar, concluzionându-se că cele 26 de facturi pretins a fi fost emise de către această societate sunt contrafăcute.
S-a arătat că, în urma controalelor efectuate şi a analizării realităţii şi legalităţii operaţiunilor comerciale dintre S.C. J. şi cele 5 societăţi comerciale menţionate, organele de inspecţie fiscală au concluzionat că aceste operaţiuni sunt nereale, motiv pentru care, în baza art. 11 din Legea nr. 571/2003 republicată privind Codul fiscal, achiziţiile de mărfuri făcute de S.C. J. de la cele 5 societăţi comerciale nu au fost luate în considerare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în urma verificărilor, a rezultat că plata contravalorii aferente mărfurilor livrate de cele 5 societăţi comerciale menţionate figurează în evidenţele S.C. J. a fi fost achitată în numerar, prin casierie, deşi persoanele către care s-ar fi achitat respectivele sume de bani nu au fost identificate, aşa cum prevede Regulamentul operaţiunilor de casă.
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, organele de control au precizat că "societatea beneficiară S.C. J. este direct răspunzătoare de prejudiciile aduse bugetului statului, nefiind străină de falsul şi uzul de fals practicat".
S-a mai arătat că, din actul de control, a rezultat că S.C. J., prin înregistrarea în contabilitate a facturilor emise de cele 5 societăţi comerciale menţionate, a încălcat următoarele prevederi legale:
- Art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 82/1991 republicată, conform căruia "orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ"; "documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-a înregistrat în contabilitate, după caz";
- Art. 1341 din Legea nr. 571/2003 republicată, conform căruia "faptul generator al taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor";
- Art. 1342 din Legea nr. 571/2003 republicată, conform căruia "exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data la care are loc faptul generator";
- Art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale, conform căruia "contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal";
- Art. 145 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, conform căruia "dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei"; "orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: operaţiuni taxabile (…)";
- Art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 republicată, conform căruia "pentru exercitarea dreptului de deducere al taxei persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal sau cu alte documente care să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal";
- Art. 23 alin. (1) din Regulamentul operaţiunilor de casă aprobat prin Decretul nr. 209 din 05.07.1976, conform căruia "pentru plăţile făcute unei persoane din afara unităţii, casierul trebuie să solicite acestora actele de identitate, înscriind pe documentele de plată seria şi nr. actului de identitate şi unitatea care l-a eliberat. Prezentarea actelor de identitate se poate solicita şi persoanelor din cadrul unităţii, când se consideră necesar".
S-a mai menţinat că, din informaţiile primite în urma controalelor încrucişate cu privire la realitatea şi legalitatea tranzacţiilor dintre S.C. J. şi cele 5 societăţi comerciale, corelate cu refuzul administratorului societăţii, G., de a răspunde în cadrul notei explicative la întrebările formulate de organele de inspecţie fiscală referitoare la realitatea acestor tranzacţii (respectiv cine a efectuat transportul, cine l-a recepţionat, cine a făcut plata, etc.), organele de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Hunedoara au conchis că societatea nu poate justifica cu documente (altele decât facturile fiscale de achiziţie) intrarea în gestiune a materialelor de construcţii în valoare totală de 600142 RON, achiziţionate în luna iunie 2010 de la cele 5 societăţi, pentru care şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA în valoare de 95.821 RON; ca atare, întrucât bunurile nu au fost livrate de către emitenţii facturilor, nu a intervenit faptul generator, rezultând astfel că nici taxa pe valoarea adăugată nu a avut exigibilitate, dreptul de deducere pentru operaţiunile aferente acestor facturi neluând naştere.
b). În luna iulie 2010, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru TVA deductibilă în sumă de 334.025 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 1.391.773 RON, înscrisă în facturile fiscale nr. x/09.07.2010, nr. y/23.07.2010 şi nr. 10/31.07.2010, emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L., reprezentând servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, lucrări de nivelare teren, servicii care au la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/1.03.2010.
S-a precizat faptul că, în cele trei facturi menţionate, emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L. către S.C. J., la rubrica "date privind expediţia; numele delegatului", este menţionată G., iar în procesele-verbale de recepţie a lucrărilor aferente celor trei facturi, S.C. J. figurează a fi reprezentat de G., iar S.C. RRRRRRR. S.R.L. reprezentată prin F. .
În vederea determinării stării de fapt fiscale, organele de inspecţie fiscală au solicitat un control încrucişat la S.C. RRRRRRR. S.R.L., pentru verificarea realităţii şi legalităţii tranzacţiilor derulate în luna iulie 2010 între S.C. J. şi S.C. RRRRRRR. S.R.L., societăţi afiliate care au acelaşi administrator, respectiv asociat, în persoana numitei G..
În urma efectuării controlului încrucişat la S.C. RRRRRRR. S.R.L., s-a întocmit procesul-verbal înregistrat la DGFP Hunedoara sub nr. x/03.08.2011, din care au rezultat, în principal, următoarele:
Lucrările facturate de S.C. RRRRRRR. S.R.L. către S.C. J. figurează că ar fi fost executate cu utilaje închiriate de la S.C. FFFFFFFF. S.R.L. Satu Mare (în calitate de subcontractor al S.C. RRRRRRR. SRL) în baza contractului de prestări servicii nr. x/30.04.2010 încheiat între cele două societăţi, pentru care S.C. FFFFFFFF. S.R.L. a emis un număr de trei facturi fiscale în valoare totală de 1.308.200 RON, din care TVA 253.200 RON, însoţite de situaţii de lucrări.
S-a precizat că, în cadrul contractului de prestări servicii nr. x/30.04.2010, S.C. RRRRRRR. S.R.L. a fost reprezentată de F. (fără a i se preciza calitatea), iar S.C. FFFFFFFF. S.R.L. a fost reprezentată de GGGGGGGG. . Organele de inspecţie fiscală au solicitat administratorului S.C. RRRRRRR. S.R.L. să precizeze, în cadrul unei note explicative, utilajele (nr. şi tipul acestora) cu care s-au efectuat lucrările, personalul care le-a deservit, cine a suportat cheltuielile cu personalul şi să prezinte rapoartele de lucru în care se regăsesc evidenţiate lucrările efectuate cu aceste utilaje, tipul de utilaje, orele de funcţionare, eventuale defecţiuni, numele persoanelor care le-au deservit.
Din nota explicativă dată de G., în calitate de administrator al societăţii, rezultă că "lucrările au fost efectuate cu personal de la S.C. J., care începând cu data de 25.08.2010 a fost transferat la S.C. RRRRRRR. S.R.L.; utilajele folosite aparţin S.C. FFFFFFFF. S.R.L. şi sunt două vole, două excavatoare şi un buldozer, iar cheltuielile cu personalul au fost ale S.C. J., numele persoanelor care au deservit utilajele fiind HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ.".
Conform ştatului de plată aferent lunii iunie 2010, JJJJJJJJ. este încadrat în funcţia de tăietor, HHHHHHHH. muncitor necalificat, iar IIIIIIII. în funcţia de calcinator. Organele de inspecţie fiscală au analizat datele din aplicaţia informatică ANAF, referitoare la declaraţia informativă 394 şi au constatat că S.C. FFFFFFFF. S.R.L. nu a declarat prestările de servicii efectuate către S.C. J.. În vederea stabilirii realităţii tranzacţiilor, prin adresa nr. x/12.08.2011, s-a solicitat DGFP Satu Mare efectuarea unui control încrucişat la S.C. FFFFFFFF. S.R.L. .
Prin adresa nr. x/31.08.2011, DGFP Satu Mare a comunicat următoarele: S.C. FFFFFFFF. S.R.L. Satu Mare a făcut obiectul unei inspecţii fiscale, fiind întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.06.2011 şi procesul-verbal nr. x/03.06.2011 ce stă la baza sesizării penale nr. 80066/29.06.2011 a DGFP Satu Mare, transmisă către DNA Oradea.
Pe perioada controlului, societatea a fost reprezentată de GGGGGGGG., în calitate de administrator. Cu ocazia inspecţiei fiscale, s-a constatat că S.C. FFFFFFFF. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de servicii (închiriere diverse utilaje) de la S.C. KKKKKKKK. S.R.L. Bixad şi de la persoana fizică LLLLLLLL..
Ulterior, S.C. FFFFFFFF. S.R.L. a refacturat către S.C. RRRRRRR. S.R.L., în totalitate, lucrările înregistrate de la S.C. KKKKKKKK. S.R.L. şi, parţial, pe cele înregistrate de la LLLLLLLL.. Referitor la furnizorul LLLLLLLL., s-a arătat că a rezultat că este urmărit de organele de poliţie pentru executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, în baza mandatului de executare nr. x din 20.10.2008, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
De asemenea, s-a solicitat efectuarea de către DGFP Maramureş a unui control încrucişat care să stabilească dacă LLLLLLLL. este autorizat să desfăşoare activităţi economice, respectiv dacă a deţinut în proprietate utilajele închiriate. Urmare acestei solicitări, prin adresa nr. x/10.05.2011, DGFP Maramureş a înaintat către DGFP Satu Mare procesul-verbal nr. x/06.05.2011, din care rezultă că LLLLLLLL. nu este autorizat să desfăşoare activităţi economice, nu este înregistrat ca plătitor de TVA şi nu are înregistrate la AFP Baia Mare contracte de închiriere. Din răspunsurile primite de la Direcţia de Venituri din cadrul Primăriei Baia Mare şi de la SPCRVCIV, rezultă faptul că sus-numitul nu figurează şi nu a figurat cu vehicule, mijloace de transport sau utilaje în bazele de date ale acestor instituţii. De asemenea, IPJ Maramureş SIF, prin adresa nr. x/12.05.2010, a comunicat că LLLLLLLL. nu figurează şi nu a figurat în evidenţele Consiliului Local al mun. Baia Mare, ca deţinător de utilaje auto propulsate, utilizate în lucrări de construcţii.
Referitor la furnizorul S.C. KKKKKKKK. S.R.L. – CUI RO x, avându-i ca asociaţi pe MMMMMMMM. şi NNNNNNNN., primul fiind şi administrator, organul de control a constatat că este reprezentată tot de GGGGGGGG., în baza procurii speciale nr. 390/19.03.2010; societatea este declarată inactivă începând cu 27.01.2010, iar documentele acesteia au fost ridicate de DNA Satu Mare, în vederea efectuării unor verificări.
Sintetizând toate aceste constatări, s-a arătat că organele de inspecţie fiscală ale DGFP Satu Mare au constatat că este pusă la îndoială, în totalitate, realitatea operaţiunilor derulate de S.C. FFFFFFFF. S.R.L., respectiv buna-credinţă a administratorului.
Referitor la S.C. J., în timpul desfăşurării inspecţiei fiscale parţiale s-a constatat faptul că activitatea de bază a societăţii se derulează la punctul de lucru din Loc. Zlaşti, nr. 121 bis, Fabrica de var şi dolomită, jud. Hunedoara, unde sunt situate mijloacele fixe şi personalul angajat.
În perioada vizată de control, societatea a efectuat achiziţii de mijloace fixe (utilaje tip volă, excavatoare, etc.) şi investiţii la punctul de lucru menţionat.
În vederea stabilirii existenţei utilajelor autopropulsate pentru construcţii achiziţionate şi, respectiv, a celor închiriate de la S.C. RRRRRRR. S.R.L., organele de inspecţie fiscală au efectuat o cercetare la faţa locului, având ca obiectiv identificarea utilajelor care au făcut obiectul contractului de prestări servicii şi închiriere nr. 1/01.03.2010, încheiat între S.C. J. şi S.C. RRRRRRR. S.R.L., respectiv al contractului de prestări servicii nr. x/30.04.2010, încheiat între S.C. RRRRRRR. S.R.L. şi S.C. FFFFFFFF. S.R.L. Satu Mare.
În urma cercetării la faţa locului, a fost întocmit procesul-verbal nr. x/12.10.2011, constatându-se următoarele:
Utilajele închiriate de la S.C. RRRRRRR. S.R.L., respectiv S.C. FFFFFFFF. S.R.L., nu au fost identificate la punctul de lucru al societăţii, motiv pentru care s-a luat notă explicativă administratorului S.C. J., numita G., prin care i s-a solicitat să precizeze unde sunt utilajele închiriate de la S.C. RRRRRRR. S.R.L., şi anume: două utilaje tip volă, două excavatoare şi un buldozer, când au fost ridicate aceste utilaje, de către cine şi ce documente au fost întocmite în acest sens. La aceste întrebări, G., în calitate de administrator al societăţii, a declarat că "utilajele au fost ridicate de către proprietar, respectiv S.C. FFFFFFFF. S.R.L., în cursul lunii august 2010, şi nu avem documente privind transportul lor."
Referitor la mijloacele fixe existente în evidenţa contabilă, constând în utilaje pentru construcţii (excavatoare şi vole), au fost identificate la punctul de lucru din Loc. Zlaşti două încărcătoare tip volă şi două excavatoare.
Referitor la utilajele autopropulsate pentru construcţii – trei excavatoare, care nu au fost găsite faptic la punctul de lucru din Loc. Zlaşti nr. 121 bis, a fost solicitată, de asemenea, notă explicativă administratorului societăţii, G., care a precizat că "excavatorul marca x a fost transportat în loc. Terova, mun. Reşiţa, unde S.C. J. a achiziţionat un teren de la S.C. TMK S.A. Reşiţa şi a deschis un punct de lucru, iar excavatorul marca x şi excavatorul marca x au fost casate, conform proceselor-verbale de casare nr. x/02.09.2011 şi nr. y/02.09.2011. Pentru excavatorul x nu pot prezenta la data controlului documentul de transport".
S-a precizat că, în cadrul contractului de prestări servicii şi închiriere nr. 1/01.03.2010, S.C. J. (beneficiar) a fost reprezentată de F., în calitate de director general, iar S.C. RRRRRRR. S.R.L. (prestator) a fost reprezentată de G., în calitate de administrator .
De asemenea, s-a arătat că, în urma controalelor efectuate şi a analizării realităţii şi legalităţii tranzacţiilor dintre S.C. J. şi S.C. RRRRRRR. S.R.L., organul de inspecţie fiscală a concluzionat că aceste tranzacţii sunt nereale, iar societatea comercială a încălcat prevederile legale referitoare la regimul deducerilor, respectiv art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, conform căruia "în folosul operaţiunilor sale taxabile orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA are dreptul să deducă: taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii, care i-au fost prestate, ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA".
S-a apreciat că serviciile nefiind prestate de către emitenţii facturilor, nu a intervenit faptul generator, motiv pentru care nici taxa pe valoarea adăugată nu a avut exigibilitate, iar dreptul de deducere pentru aceste facturi nu a luat naştere.
În consecinţă, s-a considerat că, pentru aceste operaţiuni de prestări servicii, organele de inspecţie fiscală au stabilit o diferenţă de TVA deductibilă în sumă de 334.025 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 1391771 RON.
În concluzie, s-a apreciat că, pe perioada verificată, organele de inspecţie fiscală au stabilit diferenţe totale de TVA deductibilă în sumă de 429.846 RON (95.821+334.025) aferente unei baze impozabile în sumă de 1.896.092 RON, rezultate din înregistrarea în evidenţa contabilă, de către S.C. J., de achiziţii de materiale de construcţii şi prestări servicii în valoare totală de 2.325.940 RON, de la societăţi care nu au declarat în declaraţia informativă 394 aferentă semestrului I şi II 2011 nicio livrare/prestare către S.C. J., operaţiuni care, în urma controalelor încrucişate efectuate, s-au dovedit a fi nereale (furnizorii nu au livrat bunurile, iar prestatorii de servicii nu au evidenţiat şi realizat efectiv prestarea).
S-a arătat că acţiunea S.C. J. de a-şi exercita dreptul de deducere pentru TVA deductibilă în sumă de 429.846 RON reprezintă operaţiuni fictive, în sensul definiţiei de la art. 2 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, respectiv "disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni, care în fapt nu există".
Organele fiscale au mai apreciat că înregistrarea în evidenţele financiar-contabile şi în alte documente legale a facturilor şi cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi evidenţierea altor operaţiuni fictive, pot constitui elemente ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi fals intelectual prev. de art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată.
B. La data de 05.02.2014, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a înaintat sesizarea nr. 11557, împreună cu Procesul-verbal nr. x/27.11.2013 încheiat la S.C. J., din care au rezultat, în principal, următoarele:
SC J. a fost supusă unei inspecţii fiscale parţiale având ca obiect verificarea modului de determinare şi declarare a taxei pe valoarea adăugată, în vederea soluţionării rambursării soldului sumei negative a TVA înscris în Deconturile privind taxa pe valoarea adăugată pe: Luna septembrie 2012 înregistrată la AFP Deva sub nr. x/24.10.2012 şi la DGFP Hunedoara Deva sub nr. x/29.10.2012; Luna octombrie 2012 înregistrată la AFP Deva sub nr. x/25.11.2012 şi la DGFP Hunedoara Deva sub nr. x/29.11.2012; Luna martie 2013 înregistrată la AFP Deva sub nr. x/23.04.2013 şi la DGFP Hunedoara Deva sub nr. x/24.04.2013; Luna aprilie 2013 înregistrată la AFP Deva sub nr. x/25.05.2013 şi la DGFP Hunedoara Deva sub nr. x/29.05.2013; Luna iulie 2013 înregistrată la AFP Deva sub nr. x/06.08.2013 şi la AJFP Hunedoara sub nr. x/07.08.2013, precum şi verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, respectarea legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente pentru impozitul pe profit.
Obligaţiile fiscale verificate au fost: impozit pe profit pentru perioada 01.04.2010 - 30.06.2013; taxa pe valoarea adăugată pe perioada 01.05.2012 - 31.07.2013.
S-a reţinut că S.C. J. are ca obiect principal de activitate, conform actului constitutiv, «Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare» cod CAEN 4673, având capitalul social în sumă de 200 RON, constituit din aportul asociatului unic G., care are şi calitatea de administrator.
În urma inspecţiei fiscale efectuate la S.C. J. s-au constatat următoarele:
a). Cu privire la TVA deductibilă stabilită suplimentar:
În perioada verificată, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 108.700 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 452.910 RON, înscrisă pe facturi fiscale emise de:
- S.C. OOOOOOOO. S.R.L. Timişoara, factura nr. x/14.08.2012 în valoare totală de 280.154 RON, din care TVA 54.224 RON, reprezentând c/v prestări servicii arhivare;
- S.C. PPPPPPPP. S.R.L. Timişoara, factura nr. x/10.08.2012 în valoare totală de 281.456 RON, din care TVA 54.476 RON, reprezentând c/v prestări servicii închirieri utilaje.
Cu adresele nr. x/05.02.2013 şi nr. y/05.02.2013, DGFP Timiş a transmis DGFP Hunedoara procesele-verbale de controale încrucişate încheiate la S.C. PPPPPPPP. S.R.L. şi S.C. OOOOOOOO. S.R.L..
Din procesul-verbal nr. x/31.01.2013 încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Timiş la S.C. PPPPPPPP. S.R.L. au rezultat următoarele:
SC PPPPPPPP. S.R.L. Timişoara, CUI x, administrator QQQQQQQQ., deţine în patrimoniu diverse utilaje şi mijloace de transport, între care buldoexcavator, generator de curent, încărcător frontal cu cupa şi lame - JCB 530-110, autoutilitara RRRRRRRR. mixtă cu nr. de înmatriculare x, care fac obiectul contractului de închiriere încheiat cu S.C. J..
Referitor la provenienţa utilajelor şi a mijloacelor de transport puse la dispoziţia S.C. J., organele de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Timiş au constatat că acestea au fost achiziţionate conform Procesului-verbal de licitaţie încheiat în data de 19.11.2010, de la S.C. SSSSSSSS. S.R.L. Timişoara, societate în faliment, prin lichidatorul judiciar TTTTTTTT. S.R.L., reprezentată prin asociat coordonator EEEEEEE., în calitate de lichidator judiciar, cu suma de aproximativ 1000 euro.
Pe numele S.C. PPPPPPPP. S.R.L. au fost emise trei facturi, respectiv: Factura x/22.11.2010 în valoare de 809,50 + 194,28 TVA (autoutilitara Dacia), Factura x/22.11.2010 în valoare de 846,50 + 203,16 TVA (x) şi Factura x/23.11.2010 în valoare de 3.344 + 802,56 TVA (restul bunurilor cuprinse în Procesul-verbal de licitaţie, inclusiv generator curent – preţ achiziţie 84 RON + încărcător frontal cu cupă – preţ achiziţie 1668,50 RON) – filele x.
Bunurile achiziţionate cu facturile x şi 24/22.11.2010 au fost înregistrate în contabilitatea S.C. PPPPPPPP. S.R.L. în contul 2133 - mijloace de transport. Bunurile achiziţionate cu factura x/23.11.2010 au fost înregistrate în contabilitatea S.C. PPPPPPPP. S.R.L. în contul 371 - mărfuri. S-a mai constatat faptul că, la data controlului – 22.01.2013, bunurile mobile care făceau obiectul contractului de închiriere nr. x/01.08.2012 şi al Actului adiţional nr. x/01.08.2012 se găseau la sediul societăţii PPPPPPPP. S.R.L., deşi, conform contractului de închiriere şi actului adiţional anexate, durata de închiriere era 01.08.2012 - 31.03.2013.
În cadrul contractului de închiriere nr. x/01.08.2012, al Actului adiţional nr. x/01.08.2012 şi al procesului-verbal de predare-primire a utilajelor, S.C. J. a fost reprezentată de G., în calitate de administrator, iar PPPPPPPP. S.R.L. (prestator), de către QQQQQQQQ., în calitate de administrator.
Având în vedere cele prezentate, organele de inspecţie fiscală au considerat că operaţiunile care fac obiectul contractului de închiriere încheiat între S.C. J. şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L. sunt nereale, întrucât există suspiciuni referitoare la:
- starea tehnică a utilajelor închiriate;
- preţul de achiziţie a acestora de la S.C. SSSSSSSS. S.R.L. Timişoara – firmă în faliment;
- faptul că generatorul de curent şi încărcătorul frontal au fost înregistrate în contul 371 - mărfuri demonstrează că acestea au fost achiziţionate în vederea vânzării (fier vechi);
- faptul că la data controlului – 22.01.2013 utilajele închiriate se găseau la sediul S.C. PPPPPPPP. S.R.L., şi nu la S.C. J..
Sintetizând, s-a arătat că S.C. PPPPPPPP. S.R.L. a achiziţionat utilaje defecte în cuantum de aproximativ 1.000 euro şi le-a închiriat pe o perioadă de 6 luni societăţii J., cu suma de 50.000 euro, fără TVA şi, în cele din urmă, aceste utilaje nici nu au mai fost predate S.C. J..
Din procesul-verbal nr. x/31.01.2013, încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Timiş la S.C. OOOOOOOO. S.R.L., au rezultat următoarele:
SC OOOOOOOO. S.R.L. are domiciliul fiscal în loc. Timişoara, str. x, birou nr. 19, ap. 1/A/1, CUI x, administrator fiind tot martorul QQQQQQQQ.. S.C. J. a încheiat cu S.C. OOOOOOOO. S.R.L. contractul de prestări servicii nr. x/09.07.2012, prin care se prevedea depozitarea şi arhivarea arhivei S.C. J. pe perioada 09.07.2012 - 30.11.2012.
Prin actul adiţional nr. x la contractul de prestări servicii nr. x/09.07.2012, s-a prelungit durata contractului până la data de 30.06.2013, valoarea contractului fiind de 50.000 EURO + TVA, respectiv 225.930 + 54.224 RON TVA.
În privinţa contractului de prestări servicii nr. x/09.07.2012 şi a actului adiţional la acesta, s-a precizat că ambele înscrisuri sunt semnate în numele S.C. J. de G., în calitate de administrator, iar pentru S.C. OOOOOOOO. S.R.L., de către QQQQQQQQ., în calitate de administrator.
Din nota explicativă şi declaraţiile date organelor de inspecţie fiscală şi organelor judiciare de către administratorul QQQQQQQQ., rezultă că preţul/tariful a fost negociat între părţi, plata făcându-se în avans, durata arhivării fiind de 80 ani, perioadă care nu corespunde cu cea din contractul nr. x/09.07.2012.
Organele de inspecţie fiscală au considerat că operaţiunile care fac obiectul contractului de prestări servicii arhivare încheiat între S.C. J. şi S.C. OOOOOOOO. S.R.L. sunt nereale, întrucât există suspiciuni referitoare la:
- perioada arhivarii, respectiv 09.07.2012 - 30.11.2012, prevăzută în contractul nr. x/09.07.2012 şi cea de 80 de ani susţinută de administratorul S.C. OOOOOOOO. S.R.L. în nota explicativă;
- valoarea tarifului prevăzut în contract şi facturat societăţii J. de către S.C. OOOOOOOO. S.R.L.;
- faptul că, la S.C. OOOOOOOO. S.R.L. şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L., este acelaşi administrator, QQQQQQQQ..
Având în vedere cele constatate în legătură cu contractul încheiat între S.C. J. şi S.C. OOOOOOOO. S.R.L., organele de inspecţie fiscală nu au dat drept de deducere la taxa pe valoarea adăugată la factura nr. x/14.08.2012, emisă de S.C. OOOOOOOO. S.R.L., în sumă de 54.224 RON, aferentă unei baze impozabile de 225.930 RON.
Sintetizând, pentru inventarierea, selectarea şi îndosarierea arhivei S.C. J., activitate efectuată de 2 angajaţi ai S.C. OOOOOOOO. S.R.L., în decurs de 5 luni, s-a încheiat un contract de prestări servicii între cele două societăţi, valoarea contractului fiind de 50.000 euro + TVA, respectiv 225.930 + 54.224 RON TVA.
Având în vedere cele constatate în legătură cu contractul încheiat între S.C. J. şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L., organele de inspecţie fiscală nu au dat drept de deducere la taxa pe valoarea adăugată la factura nr. x/10.08.2012, emisă de S.C. PPPPPPPP. S.R.L., în sumă de 54.476 RON, aferentă unei baze impozabile de 226.980 RON. În actul de control s-a mai reţinut că înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor cu serviciile de închiriere şi arhivare în valoare de 452.910 RON, societatea deducând un TVA în valoare de 108.700 RON pentru care există suspiciuni că operaţiunile nu reflectă adevărata natură a tranzacţiilor, poate reprezenta operaţiuni fictive.
De asemenea, s-a menţionat că din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că, prin înregistrarea de către societate a acestor facturi, S.C. J. s-a sustras de la plata unei taxe pe valoare adăugată în sumă totală de 108.700 RON.
b). Cu privire la impozitul pe profit:
Verificarea a vizat perioada 01.04.2010 – 30.06.2013, fiind constatate următoarele:
Organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Hunedoara au efectuat la S.C. J., pe perioada 01.04.2010 - 30.04.2012, următoarele inspecţii fiscale parţiale (rambursări de TVA), înregistrate la AJFP Hunedoara sub numerele:
- Raport de inspecţie fiscală nr. x/08.02.2012, pentru perioada 01.04.2010 - 30.11.2011, constatându-se înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli nedeductibile fiscal;
- Raport de inspecţie fiscală nr. x/02.03.2012, pentru perioada 01.12.2011 - 31.12.2011, constatându-se o lipsă la inventarul de mărfuri în sumă de 6.310 RON, înregistrată în evidenţa contabilă în luna decembrie 2011, în contul 607 - cheltuieli cu mărfurile fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 571/2003 republicată;
- Raport de inspecţie fiscală nr. x/28.03.2012, pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2012, neconstatându-se deficienţe;
- Raport de inspecţie fiscală nr. x/10.05.2012, pentru perioada 01.02.2012 - 31.03.2012, neconstatându-se deficiente;
- Raport de inspecţie fiscală nr. x/19.06.2012, pentru perioada 01.04.2012 - 30.04.2012, neconstatându-se deficiente.
S-a menţionat că, din raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.02.2012 încheiat pe perioada 01.04.2010 - 30.11.2011, rezultă aspectele descrise în prezentul rechizitoriu.
1. Suplimentar faţă de cele reţinute de raportul iniţial referitor la realitatea şi legalitatea tranzacţiilor dintre S.C. J. şi S.C. TTTTTTT. S.R.L. Miercurea Ciuc, S.C. UUUUUUU. S.R.L. Sfântu Gheorghe, S.C. VVVVVVV. S.R.L. Oradea, S.C. WWWWWWW. S.R.L. Cluj Napoca, S.C. XXXXXXX. S.R.L. Tîrgu Mureş, în actul de control nr. x/27.11.2013 încheiat la S.C. J. s-au reţinut următoarele:
Societatea nu poate justifica cu documente justificative (altele în afară de facturile fiscale de achiziţie) intrarea în gestiune a materialelor de construcţii achiziţionate în luna iunie 2010 de la cele 5 societăţi, în valoare de 504.311 RON.
Bunurile nefiind livrate de către emitenţii facturilor, nu a intervenit faptul generator. Neintervenind faptul generator, rezultă că nici taxa pe valoarea adăugată nu a avut exigibilitate. Dacă taxa pe valoarea adăugată nu a avut exigibilitate în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată, dreptul de deducere pentru aceste facturi nu a luat naştere, nici din punct de vedere al TVA, nici din punct de vedere al impozitului pe profit.
Prin înregistrarea unor facturi fictive şi prin nerespectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Regulamentul operaţiunilor de casă aprobat prin Decretul nr. 209 din data de 5 iulie 1976, societatea nu are drept de deducere pentru suma de 95.821 RON.
S-a reţinut că neacordarea dreptului de deducere a cheltuielilor la calculul impozitului pe profit pentru aceste facturi fictive ce au fost achitate în numerar unor persoane care nu au fost identificate, aşa cum prevede Regulamentul operaţiunilor de casă, este un fapt consfinţit şi de Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a decis că "Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA."
S-a reţinut astfel că, prin încălcarea prevederilor legale menţionate, cheltuielile în sumă de 504.311 RON sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil.
2. În luna octombrie 2010, S.C. J. a înregistrat în contabilitate, în contul 628 - prestări servicii, suma de 100.000 RON, înscrisă în factura nr. x/15.10.2010 emisă de societatea UUUUUUUU. S.R.L. Timişoara, în baza Contractului de prestări servicii nr. x/03.05.2010, care prevedea întocmirea de către S.C. UUUUUUUU. S.R.L. de documentaţii tehnice pentru implementarea tehnologiilor de cogenerare e.e. VVVVVVVV. în fabrica de var Zlasti, sumă pentru care societatea nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală documentele justificative, respectiv factura nr. x/15.10.2010, situaţii, etc., motiv pentru care organele de inspecţie fiscală nu au dat drept de deducere a acestei cheltuieli la calculul impozitului pe profit.
S-a precizat că atât contractul de prestări servicii nr. x/03.05.2010, cât şi actul adiţional la acesta din data de 23.10.2010, sunt semnate în numele S.C. J. de către F., în calitate de director general, iar pentru S.C. UUUUUUUU. S.R.L., de către WWWWWWWW., în calitate de asociat unic. Conform prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, republicată, impozitul pe profit se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Conform prevederilor pct. 1/12 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementarii contabile date în baza Legii nr. 82/1991 republicate. Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, orice operaţiune se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Or, s-a menţionat că S.C. J. nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală factura nr. x/15.10.2010 ca document justificativ în vederea stabilirii cheltuielilor aferente veniturilor realizate. Organele de inspecţie fiscală au analizat datele din aplicaţia informatică ANAF referitoare la declaraţia informativă 394 aferente semestrului II 2010 şi au constatat că S.C. UUUUUUUU. S.R.L. Timişoara nu a declarat prestările de servicii efectuate către S.C. J..
De asemenea, organele de inspecţie fiscală au solicitat o notă explicativă numitei G., administratorul S.C. J., prin care să precizeze dacă deţine documentul înregistrat în contabilitate, în luna octombrie 2010, pe baza căruia a înregistrat cheltuielile cu prestările de servicii, şi să-l prezinte, însă inculpata G. a refuzat să răspundă la nota explicativă, aceasta fiindu-i înmânată cu semnătură de primire în data de 11.01.2012.
În consecinţă, organul de control a reţinut că cheltuielile în sumă de 100.000 RON înregistrate de societate în contul 628 sunt nedeductibile fiscal, întrucât S.C. J. nu poate justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii, şi nici nu poate prezenta documente justificative (situaţii de lucrări, rapoarte de lucru) prin care să se facă dovada prestării efective a acestora în baza contractelor de prestări servicii încheiate între cele doua societăţi.
3. În luna iulie 2010, societatea a înregistrat cheltuieli în sumă de 1.391.773 RON, înscrise în facturile fiscale nr. x/09.07.2010, nr. y/23.07.2010 şi nr. 10/31.07.2010 emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L., reprezentând servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, lucrări de nivelare teren, servicii care au avut la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/01.03.2010, aspect care, exclusiv din punct de vedere al deductibilităţii TVA-ului, a fost avut în vedere şi de actul de control anterior, prin care s-a stabilit că societatea nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 334.025 RON aferentă prestărilor de servicii în valoare totală de 1.391.773 RON.
Procesul-verbal de control nr. x/27.11.2013, suplimentar faţă de actul anterior (raportul de inspecţie fiscală înregistrat la DGFP Hunedoara sub nr. F-HD x/08.02.2012), însă având în vedere şi aspectele consemnate în acesta, stabileşte că organele de inspecţie fiscală nu vor da drept de deducere la calculul impozitului pe profit aferent trimestrului II 2010 pentru cheltuielile în sumă de 1.391.773 RON, înscrise în facturile fiscale nr. x/09.07.2010, nr. y/23.07.2010 şi nr. 10/31.07.2010 emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L., reprezentând servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, lucrări de nivelare teren, servicii care au avut la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/01.03.2010.
Ca urmare, s-a reţinut că cheltuielile în sumă de 1.391.773 RON, înregistrate de societate în contul 628, sunt nedeductibile fiscal întrucât S.C. J. nu poate justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi nici nu poate prezenta documente justificative (situaţii de lucrări, rapoarte de lucru) prin care să se facă dovada prestării efective a acestora în baza contractelor de prestări servicii încheiate între cele două societăţi.
4. În luna august 2010, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 9.240 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 38.500 RON, înscrisă în facturile nr. x/28.08.2010, nr. y/28.08.2010, nr. z/28.08.2010, nr. w/28.08.2010, nr. t/28.08.2010, nr. s/28.08.2010, nr. q/28.08.2010 şi nr. 12/28.08.2010 emise de S.C. XXXXXXXX. S.R.L., reprezentând servicii financiar-contabile care au avut la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/07.04.2010.
Contractul de prestări servicii nr. x/07.04.2010 încheiat între S.C. XXXXXXXX. S.R.L., în calitate de prestator, şi S.C. J., în calitate de client, prevedea în capitolul privind obiectul contractului următoarele servicii: "întocmirea de bilanţuri contabile, coordonează, răspunde şi organizează întreaga activitate în domeniul financiar contabil şi colaborează cu celelalte compartimente ale societăţii pentru rezolvarea problemelor ce vor apărea în activitatea societăţii în relaţiile cu băncile, A.N.A.F. şi Garda Financiară".
Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de un an, începând cu data de 02.07.2010, iar valoarea prevăzută pentru serviciile efectuate este de 3.000 RON/lună, fără TVA.
În urma verificării efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat următoarele:
- contractul de prestări servicii nr. x/07.04.2010 figurează a fi încheiat în numele S.C. XXXXXXXX. S.R.L., de către YYYYYYYY., în calitate de expert contabil, iar în numele S.C. J., de către G., în calitate de administrator, însă nu este semnat nici de prestator, nici de beneficiar;
- conform fişei postului, evidenţa financiar - contabilă a S.C. J. a fost condusă de FFFFFFF., angajată cu contract de muncă nr. x/26.05.2010 în calitate de contabil-şef;
- situaţiile financiar-contabile aferente anului 2010 sunt întocmite şi certificate de FFFFFFF. în calitate de expert contabil;
- S.C. XXXXXXXX. S.R.L. a facturat în luna august 2010 servicii în baza contractului nr. x/07.04.2010, în sumă de 38,500 RON, fără TVA, în condiţiile în care valoarea serviciilor menţionată în contract era de 3.000 RON/lună, fără TVA.
Pentru lămurirea aspectelor constatate, organele de inspecţie fiscală au solicitat o notă explicativă administratorului societăţii – G., privind realitatea acestor operaţiuni, respectiv dacă aceste servicii au fost efectiv prestate şi în ce au constat, însă aceasta a refuzat să răspundă la nota explicativă, fiindu-i înmânată cu semnătură de primire în data de 11.01.2012. Societatea nu a prezentat echipei de inspecţie fiscală documente privind realitatea şi utilitatea acestor servicii, nu a putut justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi nici nu a putut prezenta documente justificative prin care să se facă dovada prestării efective a acestora în baza contractului de prestări servicii încheiat între cele două societăţi.
Având în vedere prevederile legale menţionate, a rezultat că societatea verificată nu îndeplinea condiţiile legale de exercitare a dreptului de deducere a TVA în sumă de 9.240 RON, aferentă prestărilor de servicii în valoare totală de 38.500 RON şi, ca urmare, având în vedere şi aspectele consemnate în raportul de inspecţie fiscală înregistrat la DGFP Hunedoara sub nr. F-HD x/08.02.2012, organele de inspecţie fiscală nu au dat drept de deducere la calculul impozitului pe profit aferent trimestrului II 2010 pentru cheltuielile în sumă de 38.500 RON, înscrise în facturile fiscale nr. x/28.08.2010, nr. y/28.08.2010, nr. z/28.08.2010, nr. w/28.08.2010, nr. t/28.08.2010, nr. s/28.08.2010, nr. q/28.08.2010 şi nr. 12/28.08.2010, emise de S.C. XXXXXXXX. S.R.L., reprezentând servicii financiar-contabile care au la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/07.04.2010.
În sinteză, în urma inspecţiei fiscale efectuate s-a constatat că, în perioada verificată, S.C. J. a înregistrat ca şi cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit următoarele:
- cheltuieli cu materialele – 504.311 RON
- servicii UUUUUUUU. + XXXXXXXX. – 138.500 RON
- servicii demolare RRRRRRR. – 1.391.773 RON
- cheltuieli cu certificate Eua – 3.041.709 RON
- cheltuieli cu închirierea şi arhivarea – 452.910 RON
TOTAL: 5.529.203 RON
Având în vedere cele constatate, organele de inspecţie fiscală au procedat la recalcularea impozitului pe profit, stabilind un impozit pe profit suplimentar în sumă de 634.621 RON, la care se adaugă TVA-ul pentru care nu au fost îndeplinite condiţiile de deductibilitate, conform celor expuse.
Coroborând toate cele de mai sus, s-a constatat că S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON reprezintă impozit pe profit şi 544.786 RON reprezintă TVA dedus de societate fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate.
S-a arătat că inculpatii F. şi G. nu au dorit să facă declaraţii în această cauză penală, în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală.
Mijloacele de probă invocate în susţinerea acuzaţiilor au fost evidenţiate în volumele 4, 5, 7, 8, 10, 11, 12, 14, 17 şi 18 ale dosarului de urmărire penală.
În drept, prin rechizitoriu s-au reţinut următoarele:
1. Cu privire la inculpatul E.:
1.1. Fapta inculpatului E. constând în aceea că, în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpaţii F., BB. şi alte persoane, a primit un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la F. şi G., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
1.2. Fapta inculpatului E. constând în aceea că, în perioada mai - octombrie 2012, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB., prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare (în dosarul nr. x/2011 instrumentat la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) în data de 10.05.2012 la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului BB., precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
1.3. Fapta inculpatului E. constând în aceea că, acţionând în coautorat cu F. şi G., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată;
1.4. Fapta inculpatului E. constând în aceea că a falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către E. a autoturismului marca x către S.C. J., vânzarea - cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
1.5. Fapta inculpatului E. constând în aceea că, în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. S.R.L autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 295 C. pen. şi la art. 308 C. pen.
1.6. Fapta inculpatului E. constând în aceea că, în data de 25.05.2012, cu ocazia completării declaraţiei anuale de avere, cu intenţie, nu a făcut menţiunile necesare privind vânzarea autoturismului marca x, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen.
Cu privire la infracţiunile prezentate la pct. 1.1 - 1.6., s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni, conform art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen.
2. Cu privire la inculpatul F.:
2.1. Fapta inculpatului F. constând în aceea că, în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte martorul BB., inculpatul E. şi alte persoane şi în condiţiile în care cel ultim menţionat deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acţionând în coautorat cu inculpata G., a dat acestuia un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inculpatul E. să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
2.2. Fapta inculpatului F. constând în aceea că, în perioada 2011 - octombrie 2012, a sprijinit şi favorizat un grup infracţional organizat, format din BB., AA., AAA. şi BBB., prin activităţi şi relaţii comerciale şi personale, respectiv a adus la cunoştinţa inculpatului BB. şi a celorlalţi membri ai grupării împrejurări şi aspecte care au legătură cu derularea unor activităţi de cercetare şi urmărire penală în dosarul penal nr. x/2011 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
2.3. Fapta inculpatului F. constând în aceea că, acţionând în coautorat cu inculpaţii G. şi E., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
2.4. Fapta inculpatului F. constând în aceea că, în cursul anului 2011, acţionând în coautorat cu inculpata G., şi-a însuşit fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
2.5. Faptele inculpatului F. constând în aceea că a falsificat următoarele înscrisuri: cel intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea, de către E., a autoturismului marca x către S.C. J. S.R.L, vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro; factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E.; chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii, înscrisurile falsificate fiind folosite ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului, întrunesc elementele constitutive a patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
2.6. Fapta inculpatului F. constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpata G., administrator de drept al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, demers în urma căruia a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON reprezintă impozit pe profit şi 544.786 RON reprezintă TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.
2.7. Fapta inculpatului F. constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpata G., administrator de drept al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit cu rea-credinţă impozitele şi taxele, şi ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obţinerea fără drept cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat a unui TVA deductibil în sumă de 544.786 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.
Cu privire la infracţiunile prezentate la pct. 2.1 - 2.7., s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni, conform art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen., precum şi prevederile art. 41 alin. (1) C. pen. referitoare la recidiva postexecutorie.
3. Cu privire la inculpata G.:
3.1. Fapta inculpatei G. constând în aceea că, în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte BB., E. şi alte persoane şi în condiţiile în care cel ultim menţionat deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acţionând în coautorat cu inculpatul F., a dat acestuia un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inculpatul E. să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
3.2. Fapta inculpatei G. constând în aceea că, acţionând în coautorat cu F. şi E., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată;
3.3. Fapta inculpatei G. constând în aceea că, în cursul anului 2011, acţionând în coautorat cu inculpatul F., şi-a însuşit fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen.
3.4. Faptele inculpatei G. constând în aceea că a falsificat următoarele înscrisuri: factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E.; chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către inculpatul F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii, înscrisurile falsificate fiind folosite ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului; 131 facturi fiscale, în sensul contrafacerii acestora (facturi pretins a fi emise de către S.C. XXXXXXX. S.R.L., S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. TTTTTTT. S.R.L., S.C. VVVVVVV. S.R.L. şi S.C. WWWWWWW. SRL), înregistrand aceste facturi în evidenţele contabile ale societăţii, infracţiuni comise, în cursul anului 2010, în scopul exercitării în mod nelegal a dreptului de deducere TVA în cuantum de 544.786 RON, întrunesc elementele constitutive a 134 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
3.5. Fapta inculpatei G. constând în aceea că, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpatul F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, demers în urma căruia a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON reprezintă impozit pe profit şi 544.786 RON reprezintă TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
3.6. Fapta inculpatei G. constând în aceea că, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpatul F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit cu rea-credinţă impozitele şi taxele şi, ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obţinerea fără drept cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat a unui TVA deductibil în sumă de 544.786 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Cu privire la infracţiunile prezentate la pct. 3.1 - 3.6., s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni, conform art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen.
4. Cu privire la inculpatul H.:
4.1. Fapta inculpatului H. constând în aceea că, în data de 10.12.2012, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase privind întâlnirile conspirate dintre el, E. şi F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen.
4.2. Fapta inculpatului H. constând în aceea că, în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 295 C. pen. şi la art. 308 C. pen.
4.3. Fapta inculpatului H. constând în aceea că, în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe F., G. şi E. să disimuleze adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată.
Cu privire la infracţiunile prezentate la pct. 4.1 - 4.3., s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni, conform art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen.
5. Cu privire la inculpatul I.:
Fapta inculpatului I. constând în aceea că, în cursul urmăririi penale, fiind audiat în data de 12.05.2014, în calitate de martor, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, respectiv în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O. – Alba Iulia în data de 15.11.2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
6. Cu privire la inculpata S.C. J.:
6.1 Fapta inculpatei S.C. J. constând în aceea că, în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în contabilitate şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, acţiuni care au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
6.2. Fapta inculpatei S.C. J. constând în aceea că, în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit cu rea-credinţă impozitele şi taxele având ca scop obţinerea de la bugetul general consolidat a sumei de 544.786 RON, reprezentând TVA pentru care societatea a exercitat nelegal dreptul de deducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Cu privire la infracţiunile prezentate la pct. 6.1 - 6.2., s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni, conform art. 38 alin. (1) şi art. 5 C. pen.
Măsuri procesuale dispuse în cursul urmăririi penale
Prin Ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 27.05.2014, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator asupra imobilului (apartament) situat în Deva, str. x, deţinut în coproprietate de către inculpatul E., înscris în C.F. nr. x, nr. top. x-3491/9-27/X/XVI, până la concurenţa sumei de 20.000 euro. Prin încheierea nr. 30/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Hunedoara a desfiinţat Ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 27.05.2014 şi, în consecinţă, a înlăturat dispoziţia de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra imobilului anterior arătat.
Prin Ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 04.07.2014, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator asupra următoarelor bunuri imobile aflate în proprietatea S.C. J. şi comunicate de O.C.P.I. Hunedoara: teren în suprafaţă de 304 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 333 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 33294 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 9 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 661 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 910 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 2740 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 3754 mp. conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 15552 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x, instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator asupra sumelor de bani care există şi/sau cu care vor fi alimentate următoarele conturi bancare deţinute de către S.C. J.: BRD – x; INTESA – x ŞI x; NEXTBANK – x, x şi x; TRANSILVANIA – x; CEC - x şi x, precum şi instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator asupra activelor corporale/necorporale, bunuri de inventar/mijloace fixe, stocuri de marfă, părţi sociale deţinute la alte societăţi ale S.C. J., toate până la concurenţa sumei de 1.179.407 RON. Cu privire la această sumă, s-a solicitat instanţei de judecată confiscarea specială a acesteia.
Latura civilă
S-a arătat că, pe parcursul urmăririi penale, Angenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.179.407 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat.
II. CAMERA PRELIMINARĂ
II.1.a. Prin încheierea nr. 806 din data de 18.09.2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B. Mirel.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală din dosarul nr. x/2013 în care a fost emis rechizitoriului din 15.07.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – secţia de combatere a corupţiei, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., D., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 alin. (1) C. pen. şi B. Mirel, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
S-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii: A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., D., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 alin. (1) C. pen. şi B. Mirel, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că, în raport de cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii B. Mirel şi A. potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., nulitatea oricărui act efectuat sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile din noua reglementare. Astfel, s-a arătat că nulitatea relativă a unui act efectuat sub imperiul vechiul cod intervine, potrivit art. 280 şi art. 282 C. proc. pen., numai dacă se constată cumulativ:
- o încălcare a uneia din dispoziţiile care reglementa desfăşurarea procesului penal la data îndeplinirii actului;
- existenţa unei vătămări procesuale efective care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului;
- invocarea nulităţii în cursul sau imediat după efectuarea actului la care a participat persoana interesată, ori până la închiderea procedurii în cameră preliminară în situaţiile în care persoana nu a participat la efectuarea actului.
A fost avut în vedere că prevederile art. 197 alin. (1) şi (4) din vechea reglementare sunt lipsite de relevanţă în contextul noului C. proc. pen. şi nu pot fi invocate drept temei pentru alte condiţii de reţinere a nulităţilor.
S-a arătat că excluderea probelor obţinute în mod nelegal este enunţată ca principiu în art. 102 alin. (2) C. proc. pen., iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte sfera încălcărilor care pot atrage sancţiunea procesuală a excluderii, făcând trimitere la condiţiile de fond şi de procedură ale nulităţilor. Astfel, o probă poate fi exclusă numai dacă actul prin care a fost dispusă/autorizată/administrată este afectat fie de o nulitate absolută, fie de o nulitate relativă, invocată în condiţiile prevăzute de art. 282 C. proc. pen.
Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, printre infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, este şi cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., faptă care, având în vedere calitatea de ofiţeri de poliţie şi de procurori a inculpaţilor, atrage competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002.
S-a menţionat că prin cererile şi excepţiile formulate, inculpatul B. Mirel a invocat neregularitatea actului de sesizare, nelegala administare a probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ce au produs o încălcare a dreptului la apărare, precum şi nelegalitatea administrării probelor în faza actelor premergătoare.
Cu privire la neregularitatea actului de sesizare a instanţei, verificând legalitatea acestuia, s-a constatat că se limitează la faptele şi persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, cuprinde menţiunile privind data emiterii şi denumirea parchetului, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpaţilor, faptele reţinute în sarcina acestora, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiată acuzaţia şi mijloacele de probă, actele de urmărire penală efectuate, datele privind persoana inculpaţilor, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare şi semnătura celui care l-a întocmit, precum şi verificarea făcută, conform art. 328 C. proc. pen.. În rechizitoriu au fost menţionate numele şi prenumele persoanelor care trebuiau citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi a locului unde urmează a fi citate.
De aceea, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că sunt nefondate susţinerile inculpatului B. Mirel în sensul că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu sunt descrise sub aspectul elementelor materiale ce fac obiectul laturii obiective, că încadrarea juridică prevăzută în rechizitoriu este total greşită, întrucât infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar şi nu poate fi reţinută în concurs cu falsul intelectual şi cu represiunea nedreaptă şi, astfel, există imposibilitatea de stabilire a obiectului şi a limitelor judecăţii, ori că soluţiile de clasare cu privire la infracţiunile de mărturie mincinoasă şi complicitate la abuz în serviciu ar fi nemotivate.
S-a apreciat că rechizitoriul cuprinde o descriere exhaustivă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, prin indicarea concretă a numelor persoanelor, a probelor şi a modalităţilor de comitere a faptelor, din perspectiva tuturor elementelor constitutive. Referitor la susţinerile că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar şi, astfel, nu poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de fals intelectual şi nici cu cea de represiune nedreaptă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acest aspect excede obiectul procedurii camerei preliminare, care este strict reglementată de art. 342 C. proc. pen., aceasta fiind, în realitate, o apărare formulată de inculpat care poate fi valorificată în cursul judecăţii, când va avea posibilitatea să solicite administrarea probelor de către instanţă, în condiţii de publicitate, oralitate, contradictorialitate şi când vor fi analizate condiţiile angajării răspunderii penale.
Referitor susţinerea că ar exista o neregularitate a actului de sesizare ce s-ar dotara unei nemotivări a soluţiilor de clasare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea actelor de urmărire după trimiterea în judecată şi nicidecum verificarea soluţiilor de netrimitere în judecată, care sunt cenzurate în procedura instituită de prevederile art. 340 C. proc. pen., motivul de neregularitate invocat fiind pur formal.
Cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, deoarece ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem ar fi lovită de nulitate relativă, întrucât la 4.02.2014 ar fi rezultat suficiente elemente care să justifice începerea urmăririi penale in personam, astfel că s-a încălcat dreptul la apărare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că organul de urmărire penală a procedat în conformitate cu procedura legală. Astfel, după ce a intrat în vigoare C. proc. pen., procurorul a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă (in rem), aşa cum expres dispune art. 305 alin. (1) C. proc. pen.. Începerea urmăririi penale faţă de o persoană anume (in personam) şi, implicit, dobândirea calităţii de suspect, reprezintă o activitate procedurală evident ulterioară primei faze procedurale. S-a arătat că analiza actelor de urmărire penală conduce la concluzia că nu a fost încălcată nicio dispoziţie legală în momentul în care s-a dispus începerea urmăririi penale, atât cu privire la faptă, cât şi la persoane. S-a apreciat că argumentaţia invocată de către inculpatul B. Mirel, precum că s-a urmărit astfel să nu-şi poată angaja un avocat, care să poată participa la audierea persoanelor audiate până ce a dobândit în fapt calitatea de suspect, nu are acoperire legală, iar simpla enunţare a unor pretinse nelegalităţi sau a unor vătămări potenţiale nu poate atrage nulitatea relativă ori excluderea actului, în măsura în care nu este indicat în mod concret în ce a constat vătămarea suferită de inculpat şi motivul pentru care această vătămare nu a putut fi înlăturată în alt mod, spre exemplu prin readministrarea probei după ce a dobândit calitatea de suspect ori prin readministrarea ei în cursul judecăţii. De aceea, s-a apreciat că inculpatului nu i s-a adus atingere dreptului la apărare.
Cât priveşte susţinerile referitoare la nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, deoarece toate "mijloacele de probă" pe care se sprijină acuzaţia adusă, administrate în faza actelor premergătoare, sunt nelegale, întrucât nu au fost consemnate într-un proces-verbal de constatare a actelor premergătoare în conformitate cu vechea reglementare procesual penală, judecătorul de cameră preliminară le-a apreciat ca fiind nefondate.
Astfel, referitor la actele premergătoare, aşa cum erau reglemetate anterior, judecătorul de cameră preliminară a subliniat că rolul consemnării împrejurărilor de fapt (acte premergătoare) în procesul-verbal era de a permite persoanei cercetate să cunoască datele şi temeiurile ce stăteau la baza urmăririi penale (deoarece, în sine, actele premergătoare erau verificări, completări ale informaţiilor rezultate din actul de sesizare), ceea ce îi permite să-şi formuleze apărări, să solicite probe (Díaz Ochoa c. Spaniei, 22 iunie 2006, nr. 423/03, par. 48, şi S.C. Raissa M.Shipping S.R.L. c. României, 8 ianuarie 2013, nr. 37576/05, par. 30). În actuala reglementare a C. proc. pen., faza actelor premergătoare nu mai există, iar invocarea neîntocmirii unui astfel de act procesual nu mai are acoperire legală, simpla enunţare a unor pretinse nelegalităţi sau a unor vătămări potenţiale neputând atrage excluderea vreunui act, în măsura în care nu este indicat în mod concret în ce a constat vătămarea suferită de inculpat şi motivul pentru care această vătămare nu a putut fi înlăturată în alt mod, spre exemplu prin readministrarea probei după ce a dobândit calitatea de suspect ori prin readministrarea ei în cursul judecăţii.
S-a arătat că, prin cererile şi excepţiile formulate, inculpatul A. a invocat necompetenţa materială a Directiei Naţionale Anticoruptie în efectuarea urmăririi penale, lipsa de loialitate în administrarea probei cu martori constând în obţinerea unor declaraţii în afara regulilor de procedură, lipsa de loialitate a administrării probei tehnice cu privire la interceptările ambientale realizate de E. şi, respectiv, faptul că cercetarea penală şi trimiterea în judecată sunt efectuate şi, respectiv, dispuse, pentru fapte diferite.
Cu privire la competenţa Direcţiei Naţionale Anticoruptie, aşa cum s-a mai arătat, printre infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este şi cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., faptă care, având în vedere calitatea de ofiţeri de poliţie şi de procurori a inculpaţilor, atrage competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002.
S-a constatat că susţinerile referitoare la faptul că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar şi nu poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de fals intelectual şi nici cu cea de represiune nedreaptă exced obiectului procedurii camerei preliminare, care este strict reglementată de art. 342 C. proc. pen., aceasta fiind, în realitate, o apărare formulată de inculpat ce poate fi valorificată în cursul judecăţii, când va avea posibilitatea să solicite administrarea probelor de către instanţă, în condiţii de publicitate, oralitate, contradictorialitate şi când vor fi analizate condiţiile angajării răspunderii penale.
Cu privire la lipsa de loialitate în administrarea probei cu martori, s-a observat că se invocă o presupusă rea-credinţă, de "prelucrare" a martorilor înainte de audiere, afirmaţii pur formale, fără o acoperire factuală (toţi martorii au fost "prelucraţi" înainte de audiere de către organele de urmărire penală, avocaţii fiind invitaţi doar după ce s-au purtat discuţii personale cu aceştia, de către anchetatori, singuri cu martorii, iar declaraţiile acestora erau deja conturate, fiind doar consemnate de către procuror sau poliţiştii delegaţi ... niciunul din martori nu a fost lăsat să declare liber ceea ce ştie în legătură cu faptele si împrejurările cauzei, ci li s-au pus doar întrebări de către anchetatori), câtă vreme din analiza actelor şi lucrărilor dosarului este evident că audierile au avut loc în prezenţa avocaţilor ce au asistat la efectuarea actelor de urmărire penală. În condiţiile în care toate declaraţiile s-au luat în prezenţa avocaţilor şi au fost semnate de martori şi de apărare fără nicio precizare ori fără a se fi formulat vreo cerere ulterioară audierii prin care să se solicite remediarea celor susţinute prin excepţiile invocate, aceste afirmaţii au fost apreciate de către judecătorul de cameră preliminară ca simple alegaţii, fără acoperire în realitatea faptică, care să presupună o analiză a celor susţinute.
Referitor la lipsa de loialitate a administrării probei tehnice cu privire la interceptările ambientale realizate de E., s-a arătat că argumentele prezentate de către inculpat nu reprezintă o excepţie, ci o proprie interpretare dată unor activităţi de urmărire penală desfăşurate în condiţiile legii.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că interceptările au fost autorizate în condiţiile legii, iar cele puse la dispoziţie de către părţi îndeplinesc condiţiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen. şi a reţinut că nu există elemente care să releve existenţa vreunui element care să indice că în timpul realizării interceptărilor ambientale s-ar fi întrebuinţat violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, ori că organele judiciare ar fi provocat vreo persoană să săvârşescă ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.
Cu privire la faptul că cercetarea penală şi trimiterea în judecată sunt efectuate şi, respectiv, dispuse pentru fapte diferite, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina inculpatului, trimiterea în judecată s-a făcut cu privire la faptele penale în legătură cu care acesta a fost acuzat. Aspectele invocate de inculpat fac trimitere doar la chestiuni care conturează urmările uneia dintre infracţiuni, despre care a luat cunoştinţă personal sau prin avocaţi şi în legătură cu care a solicitat apărări pe parcursul urmăririi penale.
În consecinţă, în lipsa vreunei constatări cu privire la neregularitatea actului de sesizare a instanţei, a administrării probelor şi actelor de urmărire penală care să fie sancţionată cu nulitate absolută, potrivit art. 252 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a dispus respingerea, ca nefondate, a cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii B. Mirel şi A..
II.1.b. Prin încheierea nr. 46/C din 31 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, s-au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. Mirel împotriva încheierii nr. 806 din 18 septembrie 2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la secţia penală a instanţei supreme în dosarul nr. x/2014.
S-a reţinut, în esenţă, că au fost reiterate aceleaşi apărări în cuprinsul căii de atac a contestaţiei, exercitată în termen legal de către ambii inculpaţi.
Prin urmare, răspunzând criticilor aduse, s-a constatat că, în raport cu calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba a inculpatului A. la momentul săvârşirii presupuselor fapte ce constituie obiectul acuzaţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă să judece, în primă instanţă, infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul menţionat.
S-a arătat că judecătorul de cameră preliminară a constatat deja, în deplină legalitate, că printre infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este şi cea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., faptă care, având în vedere calitatea de ofiţeri de poliţie şi de procurori a inculpaţilor, atrage competenţa de urmărire penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002.
S-a reţinut că susţinerile referitoare la faptul că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar şi nu poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de fals intelectual şi nici cu cea de represiune nedreaptă exced obiectului procedurii camerei preliminare, care este strict reglementată de art. 342 C. proc. pen., aceasta fiind, în realitate, o apărare formulată de inculpat care poate fi valorificată în cursul judecăţii.
Cu privire la neregularitatea actului de sesizare a instanţei, s-a constatat că acesta se limitează la faptele şi persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, cuprinde menţiunile privind data emiterii şi denumirea parchetului, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpaţilor, faptele exprese reţinute în sarcina acestora, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiată acuzaţia şi mijloacele de probă, actele de urmărire penală efectuate, datele privind persoana inculpaţilor, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare şi semnătura celui care l-a întocmit, precum şi verificarea făcută, conform art. 328 C. proc. pen.. În rechizitoriu au fost menţionate numele şi prenumele persoanelor care trebuiau citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi a locului unde urmează a fi citate.
În consecinţă, s-a considerat că concluzia judecătorului de cameră preliminară care a apreciat că susţinerile inculpatului B. Mirel în sensul că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu sunt descrise sub aspectul elementelor materiale ce fac obiectul laturii obiective, că încadrarea juridică prevăzută în rechizitoriu este total greşită, întrucât infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar şi nu poate fi reţinută în concurs cu falsul intelectual şi cu represiunea nedreaptă şi că, astfel, există imposibilitatea de stabilire a obiectului şi a limitelor judecăţii, ori că soluţiile de clasare cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă şi complicitate la abuz în serviciu ar fi nemotivate, sunt nefondate, este deplin judicioasă.
Reiterarea aceluiaşi aspect şi în calea de atac, respectiv că faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii nu sunt descrise sub aspectul elementelor materiale ce fac obiectul laturii obiective, ceea ce face imposibilă stabilirea limitelor şi obiectului judecăţii de către instanţă, a fost, în consecinţă, superfluă într-o nouă abordare. De altfel, critica generală, în sensul că încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară este sumară şi nemotivată, nu a fost susţinută de argumente concrete, optica instanţei de control judiciar fiind chiar contrară, constatându-se că hotărârea pronunţată este la adăpost de orice critici sub aceste aspecte.
Rechizitoriul cuprinde o descriere exhaustivă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, prin indicarea concretă a numelor persoanelor, a probelor şi a modalităţilor de comitere a faptelor, din perspectiva tuturor elementelor constitutive.
S-a apreciat că nu poate fi reţinută reluarea criticii în sensul că încadrarea juridică prevăzută în rechizitoriu este greşită.
De asemenea, s-a remarcat că susţinerile în sensul că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar şi nu poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de fals intelectual şi nici cu cea de represiune nedreaptă, nu pot fi abordate într-un astfel de spaţiu judiciar, judecătorul de cameră preliminară constatând că acest aspect excede obiectului procedurii camerei preliminare.
Referitor la susţinerea că ar exista o neregularitate a actului de sesizare ce s-ar datora unei nemotivări a soluţiilor de clasare, s-a apreciat că judecătorul de cameră preliminară a constatat, în deplină legalitate, că potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea actelor de urmărire după trimiterea în judecată şi nicidecum verificarea soluţiilor de netrimitere în judecată, care sunt cenzurate în procedura instituită de prevederile art. 340 C. proc. pen., motivul de neregularitate invocat fiind formal.
Cu privire la critica ce vizează nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală deoarece ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem ar fi lovită de nulitate relativă, întrucât la 4.02.2014 ar fi rezultat suficiente elemente care să justifice începerea urmăririi penale in personam, astfel că s-a încălcat dreptul la apărare, s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară a apreciat că organul de urmărire penală a procedat în conformitate cu procedura legală.
În condiţiile în care apărarea este reluată şi în calea de atac a contestaţiei, s-au făcut trimiteri la cele învederate în "primă instanţă": Astfel, s-a menţionat că, după ce a intrat în vigoare C. proc. pen., procurorul a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă (in rem), aşa cum expres dispune art. 305 alin. (1) C. proc. pen.. Începerea urmăririi penale faţă de o persoană anume (in personam) şi, implicit, dobândirea calităţii de suspect, reprezintă o activitate ulterioară primei faze procedurale.
S-a mai reţinut că analiza actelor de urmărire penală conduce la concluzia că nu a fost încălcată nicio dispoziţie legală în momentul în care s-a dispus începerea urmăririi penale, atât cu privire la faptă, cât şi la persoane. Argumentaţia invocată de către inculpatul B. Mirel, precum că s-a urmărit să nu-şi poată angaja un avocat, care să poată participa la audierea persoanelor audiate până ce a dobândit în fapt calitatea de suspect, nu are acoperire legală, iar simpla enunţare a unor pretinse nelegalităţi sau a unor vătămări potenţiale nu poate atrage nulitatea relativă ori excluderea actului.
Cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, făcându-se trimitere la lipsa de loialitate în administrarea probei cu martori, s-a observat că se invocă o presupusă rea-credinţă, de "prelucrare" a martorilor înainte de audiere, afirmaţii pur formale, fără o acoperire factuală, ce trebuie a fi şi dovedite, câtă vreme din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că audierile au avut loc în prezenţa avocaţilor, care au asistat la efectuarea actelor de urmărire penală. În condiţiile în care toate declaraţiile s-au luat în prezenţa avocaţilor şi au fost semnate de martori şi de apărare fără nicio precizare ori fără a se fi formulat vreo cerere ulterioară audierii prin care să se solicite remediarea celor susţinute prin excepţiile invocate, s-a constatat că aceste afirmaţii sunt fără acoperire în realitatea faptică.
Cu referire la lipsa de loialitate a administrării probei tehnice cu privire la interceptările ambientale realizate de E., s-a apreciat că argumentele prezentate reprezintă o proprie interpretare dată unor activităţi de urmărire penală desfăşurate în condiţiile legii. S-a reţinut că reluarea unor discuţii deja purtate anterior şi aducerea lor în atenţie nu poate reprezenta o provocare.
De asemenea, s-a constatat că interceptările au fost autorizate în condiţiile legii, iar cele puse la dispoziţie de către părţi îndeplinesc condiţiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen., neexistând elemente care să indice existenţa împrejurării că în timpul realizării interceptărilor ambientale s-ar fi întrebuinţat violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, ori că organele judiciare ar fi provocat vreo persoană să săvârşescă ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe.
S-a invocat, cu privire la folosul nepatrimonial, că acesta ar fi diferit în rechizitoriu faţă de ordonanţele de începere a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale, solicitându-se excluderea aspectelor juridice privind pe PP., GG. şi HH.. Or, s-a arătat că, raportarea obţinerii de foloase necuvenite la PP. s-a făcut indirect, iar reţinerea obţinerii de foloase necuvenite şi în raport cu GG. şi HH. nu cade sub incidenţa art. 311 C. proc. pen.
În consecinţă, în lipsa vreunei constatări cu privire la neregularitatea actului de sesizare a instanţei, a administrării probelor şi actelor de urmărire penală, care să fie sancţionată cu nulitate, potrivit art. 252 C. proc. pen., s-a apreciat că judecătorul de cameră preliminară a respins, cu justeţe, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii B. Mirel şi A..
II.2.a. Prin încheierea din data de 11.09.2014, Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală a respins, ca neîntemeiată, excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, invocată de inculpaţii E. şi I., prin apărători aleşi. A admis excepţia necompetenţei materiale a organelor de urmărire penală, invocată de inculpatul E., prin apărător ales, iar în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 282 C. proc. pen., a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. x al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală în ceea ce priveşte competenţa materială a D.I.I.C.O.T – Structura Centrală de a efectua urmărirea penală privind infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului E..
În temeiul art. 345 alin. (2) raportat la art. 280-282 şi art. 92 C. proc. pen., a exclus următoarele mijloace de probă: declaraţia martorului VVVVV. din data de 26.02.2014, declaraţia martorului AA. din data de 05.02.2014, raportul preliminar de constatare tehnico-ştiinţifică din 15.11.2013, raportul final de constatare tehnico-ştiinţifică din 21.11.2013 şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 06.06.2014 .
A respins, ca neîntemeiate, restul excepţiilor privind nelegalitatea actelor de urmărire penală şi neregularitatea rechizitoriului, invocate de inculpaţii E. şi I., prin apărători aleşi şi a dispus comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Prin încheierea din data de 24 septembrie 2014, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală a dispus restituirea cauzei privind pe inculpaţii F., G., E., H., I. şi S.C. J. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, în vederea refacerii rechizitoriului nr. x, reţinând că, prin adresa nr. x/17.09.2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Structura Centrală a comunicat judecătorului de cameră preliminată că se menţine trimiterea în judecată a inculpatului E. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lui, fără a remedia neregularităţile constatate de judecătorul de cameră preliminară. În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) C. proc. pen.
S-a arătat că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a apreciat că se impune analizarea reunită a excepţiilor de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, invocate de inculpaţii E. şi I. (care primează faţă de celelalte cereri şi excepţii invocate), având în vedere că, în esenţă, sunt invocate aceleaşi argumente. S-a arătat că, potrivit art. 36 C. proc. pen., Tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ierarhic superioare.
Având în vedere că, în cauză, urmărirea penală pentru toate faptele şi toţi inculpaţii a fost realizată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, s-a apreciat că aparţine Tribunalului competenţa în primă instanţă. În ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial, judecătorul a reţinut că, potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârşirii infracţiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta; d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate. Alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte că prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia, iar prin alin. (5) se arată că ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
În cauză, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., competenţa teritorială revine Tribunalului Bucureşti.
Astfel, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Structura Centrală, înregistrat pe rolul acestei instante sub nr. x/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului I., reţinându-se în sarcina sa că, în cursul urmăririi penale, fiind audiat la data de 12.05.2014 în calitate de martor, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E. a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, respectiv în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O Alba Iulia în data de 15.11.2013, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a arătat că, având în vedere faptul că presupusa faptă de mărturie mincinoasă ar fi fost săvârşită de inculpatul I. la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Structura Centrală cu ocazia declaraţiilor date în cauză, competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti a fost atrasă de această infracţiune, fiind locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în parte. S-a precizat că este adevărat că, pentru restul presupuselor infracţiuni, prin actul de sesizare a instanţei se reţine săvârşirea acestora pe raza teritorială a judeţelor Hunedoara şi Alba, însă este atributul exclusiv al Ministerului Public de a aprecia, în situaţia în care activitatea infracţională a fost desfăşurată de mai mulţi inculpaţi în circumscripţia teritorială a mai multor instanţe, care dintre aceste instanţe este competentă teritorial să soluţioneze cauza. S-a considerat că argumentele de oportunitate care au determinat Ministerul Public să aleagă Tribunalul Bucureşti nu pot să constituie un motiv de necompetenţă teritorială a instanţei, cât timp prin rechizitoriu s-a stabilit că una dintre infracţiuni s-ar fi desfăşurat pe raza teritorială a acestei instanţe.
S-a mai arătat că nu prezintă relevanţă, sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale, faptul că dintre cei cinci inculpaţi trimişi în judecată, doar pentru inculpatul I. s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni pe raza teritorială a acestei instanţe. Este suficient ca activitatea infracţională, desfăşurată doar în parte şi doar de unul dintre inculpaţi, să se fi realizat pe raza teritorială a prezentei instanţe pentru a atrage competenţa teritorială.
De asemenea, urmărirea penală a inculpatului I. alături de ceilalţi inculpaţi a fost justificată de reprezentatul Ministerului Public prin raportare la dispoziţiile art. 43 alin. (3) lit. c) şi art. 63 alin. (1) C. proc. pen., care permit procurorului să reunească cauzele când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei, considerându-se că între infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina inculpatului I., şi infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită, reţinute în sarcina inculpatului E., există o strânsă legătură, prima infracţiune fiind comisă în mod expres pentru a deforma situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului E., pentru a diminua şi înlătura răspunderea penală a acestuia.
S-a mai arătat că, în procedura de cameră preliminară, nu se pot invoca aspecte ce ţin de oportunitatea urmăririi penale, ci doar aspecte de legalitate, astfel că motivele care l-au determinat pe procuror să reunească infracţiunea reţinută în sarcina acestui inculpat cu restul infracţiunilor reţinute în sarcina celorlalţi coinculpaţi nu pot fi supuse cenzurii judecătorului de cameră preliminară. După finalizarea acestei proceduri, în condiţii de contradictorialitate, instanţa poate pune în discuţie disjungerea cauzelor conform art. 46 C. proc. pen.
Referitor la excepţia de necompetenţă materială a organului de urmărire penală, judecătorul o apreciat-o ca fiind întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, s-a constatat că noul C. proc. pen. nu a mai reglementat situaţia în care unele infracţiuni pentru care s-ar impune reunirea cauzelor conform art. 43 alin. (1) sau alin. (2) C. proc. pen. sunt date în competenţa legală a celor două structuri speciale aflate în subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Noul legiuitor nu a mai preluat dispoziţiile art. 45 alin. (4) din vechiul C. proc. pen. care stabileau ca regulă generală că, în caz de indivizibilitate sau conexitate între infracţiuni pentru care competenţa aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, competenţa de a efectua urmărirea penală în cauza reunită aparţine organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat.
În absenţa unei dispoziţii legale generale, rămâne ca stabilirea competenţei pentru urmărirea unor infracţiuni care se impun a fi reunite să se realizeze raportându-se la legile speciale de organizare şi funcţionare ale celor două direcţii, respectiv O.U.G. nr. 43/2002 şi Legea nr. 508/2004.
În prezenta cauză, s-a constatat că inculpatul E., având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu grad profesional de comisar şef şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. art. 367 alin. (1) C. pen., fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu referire la contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011 şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 195 şi art. 308 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi art. (5) C. pen.
Raportat la infracţiunile reţinute, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în fapta inculpatului care, în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional din care făceau parte F., BB. şi alte persoane, a primit un autoturism marca x 2.0 TDI în valoare de 20.000 euro de la inculpaţii F. şi G., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţii a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare în cauze penale sau în legătură cu dispunerea unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale, competenţa de a desfăşura urmărirea penală aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie, atât după criteriul prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, cât şi după criteriul prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în RON a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în RON a 10.000 euro;
b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către ofiţeri de poliţie.
Or, atât fapta, astfel cum a fost descrisă prin actul de sesizare (luarea de mită constând într-un autoturism marca x 2.0 TDI în valoare de 20.000 euro), cât şi calitatea de ofiţer de poliţie a inculpatului, atrag competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în efectuarea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte restul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, respectiv sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. art. 367 alin. (1) C. pen., fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. şi complicitate la delapidare, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 195 şi art. 308 C. pen., competentă să desfăşoare urmărirea penală este Direcţia Naţională Anticorupţie, conform art. 12 alin. (1) lit. a) pct. (i) şi (ii), lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 508/2004.
S-a arătat că reprezentantul Ministerului Public a justificat realizarea urmăririi penale în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 invocând prevederile art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 508/2004, care prevede că sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei, infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din C. proc. pen., cu cele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 508/2004 acordă o competenţă generală Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de a realiza urmărirea penală pentru orice infracţiune care are legătură, potrivit art. 43 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.. Această normă are competenţă generală, aplicându-se ori de câte ori o altă normă specială nu atribuie vreo infracţiune în competenţa exclusivă a unui alt organ de urmărire penală.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 43/2002, dacă în cursul efectuării urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite de prezenta ordonanţă de urgenţă Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceştia au obligaţia de a înainta de îndată dosarul acestui parchet.
Raportat la aceste dispoziţii legale, judecătorul a constatat că noul legiuitor procesual penal a înţeles să acorde în competenţă Direcţiei Naţionale Anticorupţie realizarea urmăririi penale pentru orice infracţiune, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 43/2002. Această normă are caracter special, primând faţă de orice altă normă cuprinsă în alte legi penale speciale, cu excepţia situaţiei în care o altă lege specială reglementează sub aspect procesual penal competenţa de realizare a urmăririi penale pentru aceeaşi infracţiune. Obligaţia reglementată de art. 15 din O.U.G. nr. 43/2002 în sarcina procurorilor parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti este o obligaţie de rezultat, iar nu una de mijloace, înaintarea dosarului fiind obligatorie.
S-a apreciat că, în cauză, procurorul de caz nu a respectat această dispoziţie legală, înţelegând să realizeze el însuşi urmărirea penală cu privire la o infracţiune dată prin lege în competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. S-a arătat că nu se pot primi argumentele bazate pe dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 508/2004, deoarece, deşi infracţiunea de luare de mită ar fi în legătură, conform art. 43 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., cu restul infracţiunilor reţinute în sarcina acestui inculpat, totuşi legea specială care derogă de la legea generală este O.U.G. nr. 43/2002, această lege reglementând într-un domeniu exclusiv competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. S-a menţionat că nu se poate ajunge la concluzia contrară, în sensul în care legea generală să fie O.U.G. nr. 43/2002, iar legea specială să fie Legea nr. 508/2004, deoarece caracterul special al unei norme este dat de grupul de relaţii sociale ocrotite prin norma penală de incriminare. Or, în speţă, infracţiunile de corupţie sunt date în competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, lege specială în raport de dispoziţiile Legii nr. 508/2004 care atribuie competenţă generală Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru orice infracţiune, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 13 din acest act normativ. Un alt argument în sprijinul acestei concluzii a fost şi formularea aleasă de legiuitor atunci când a înţeles să reglementeze art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 508/2014, folosind termeni generali pentru toate infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din C. proc. pen., cu cele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi act normativ. S-a opinat că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca infracţiunile de corupţie să fie în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ar fi introdus în mod expres o menţiune în acest sens, reglementând într-una dintre lit. a)-d) ale art. 13 din Legea nr. 508/2004 competenţa acestei direcţii în a realiza urmărirea penală pentru infracţiunea de luare de mită în legătură cu infracţiunea de grup infracţional organizat.
Judecătorul a constatat că încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială a organului care trebuia să efectueze urmărirea penală în prezenta cauză atrage nulitatea relativă prevăzută de art. 282 C. proc. pen., vătămarea constând în încălcarea dreptului la apărare conferit de art. 10 C. proc. pen., această vătămare nemaiputând fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. S-a arătat că această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât o parte din mijloacele de probă care fac obiectul dosarului de urmărire penală, inclusiv cu privire la infracţiunea de luare de mită, sunt analizate de către Direcţia Naţională Anticorupţie prin rechizitoriul nr. x/2013, prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. şi represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi B. Mirel, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., fapte în legătură cu dosarul penal din prezenta cauză.
Astfel, s-a apreciat că, pentru a se evita pronunţarea unor soluţii contradictorii, în care unele probe invocate în prezentul dosar penal ar putea constitui produs al infracţiunilor de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă reţinute în sarcina celor trei inculpaţi sus-menţionaţi, se impunea ca urmărirea penală în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului E. să se fi efectuat de singurul organ competent material, conform legii procesual penale române, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie. Vătămarea produsă inculpatului prin efectuarea urmăririi penale de un organ necompetent nu poate fi în niciun caz acoperită, iar rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Structura Centrală este neregulamentar întocmit sub acest aspect. S-a precizat că nu s-ar putea accepta ideea că vătămarea produsă inculpatului s-ar putea acoperi prin efectuarea procedurii cercetării judecătoreşti şi prin dezbateri contradictorii, deoarece prin procedura de judecată se soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. Or, condiţiile esenţiale pentru a proceda la judecată sunt atât respectarea dispoziţiilor privind efectuarea urmăririi penale în condiţii de legalitate, cât şi respectarea dreptului la apărare.
Judecătorul de cameră preliminară a mai menţionat că instanţa, în niciun caz, nu ar putea să se substituie organului de urmărire penală competent în a aprecia în raport de actele şi lucrările dosarului dacă au fost strânse probele necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului E., doar procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au posibilitatea de a analiza întreg materialul probator, de a aprecia dacă acesta este suficient pentru formularea unei acuzaţii şi de a decide dacă se impune sau nu trimiterea în judecată. Negarea dreptului de a efectua urmărirea penală şi de a decide cu privire la soluţionarea acţiunii penale pornite în această fază atrage nulitatea rechizitoriului întocmit de un organ necompetent material. Nu s-ar putea proceda la efectuarea unei judecăţi, în cel puţin două grade de jurisdicţie, fără a se da procurorului competent dreptul conferit de art. 285 şi art. 327 C. proc. pen. de a aprecia dacă este sau nu nevoie să se dispună trimiterea în judecată cu privire la o anumită infracţiune. S-a arătat că judecătorul nu poate cumula atât funcţia de urmărire penală, cât şi funcţia de judecată, neputându-se accepta ideea ca o instanţă judecătorească să se substituie procurorului competent în a decide dacă se impune sau nu trimiterea în judecată şi, în acelaşi timp, să stabilească existenţa faptei, vinovăţia inculpatului şi soluţia pe fondul cauzei.
S-a apreciat că actul de justiţie nu se poate desfăşura fără respectarea principiului legalităţii, stabilirea vinovăţiei unei persoane neputându-se realiza în orice condiţii, ci doar prin respectarea regulilor fundamentale care guvernează desfăşurarea fiecărei faze a procesului penal.
Cu privire la excepţia privind neregularitatea sesizării instanţei, s-a arătat că inculpaţii E. şi I. au invocat că actul de sesizare a instanţei nu satisface exigenţele articolelor 328, 329 şi 371 din C. proc. pen.. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară a analizat rechizitoriul şi din perspectiva satisfacerii exigenţelor art. 328, art. 329 şi art. 371 C. proc. pen., care prevăd următoarele: Art. 328 C. proc. pen.: "(1) Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive. (2) În rechizitoriu se arată numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces, şi locul unde urmează a fi citate. (3) Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi suspecţi şi inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 327."
Art. 329 C. proc. pen.: "(1) Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată. (2) Rechizitoriul însoţit de dosarul cauzei şi de un număr necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaţilor, se trimit instanţei competente să judece cauza în fond."
Art. 371 C. proc. pen.: "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei."
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că se impune şi o analiză a excepţiei neregularităţii actului de sesizare a instanţei, chiar dacă a opinat că sesizarea instanţei cu rechizitoriu a fost nelegal efectuată. Separat de soluţia privind necompetenţa materială a organului de urmărire – soluţie nedefinitivă, supusă căii de atac a contestaţiei în condiţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., judecătorul a analizat şi restul excepţiilor privind neregularitatea rechizitoriului, deoarece, pe de o parte, soluţia de trimitere la parchet poate fi infirmată în căile de atac, iar pe de altă parte, sesizarea instanţei trebuie să îndeplinească atât condiţiile de legalitate, cât şi cele privind regularitatea rechizitoriului întocmit conform art. 328 şi următoarele C. proc. pen.
Cu prilejul analizării legalităţii sesizării, instanţa este obligată să verifice nu numai întrunirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 328 C. proc. pen., pentru actul de sesizare, ci şi caracterul echitabil al procedurii în faza de urmărire penală sau analiza existenţei unor motive de nulitate prevăzute de art. 281 C. proc. pen., întrucât procurorul emite rechizitoriul într-o cauză doar dacă constată că sunt satisfăcute cerinţele imperative prevăzute de art. 327 alin. (1) C. proc. pen.: respectarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului; urmărirea penală este completă; existenţa probelor necesare şi legal administrate. Judecătorul de cameră preliminară nu face doar o verificare formală a rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei.
Analizând rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că sub aspectul faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, infracţiunile sunt descrise raportându-se la probele considerate relevante de procuror, faptele fiind prezentate pe larg şi încadrate în drept.
Astfel, s-a arătat că, în sarcina inculpatului E., s-a reţinut că, în perioada mai - octombrie 2012, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB. (membru al grupului infracţional organizat), prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare (în dosarul nr. x/2011 instrumentat la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) în data de 10.05.2012 la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului BB., precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.. În cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional din care făceau parte F., BB. şi alte persoane, a primit un autoturism marca x 2.0 TDI în valoare de 20.000 euro de la inculpaţii F. şi G., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţii a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare în cauze penale sau în legătură cu dispunerea unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000. În coautorat cu inculpaţii F. şi G., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului x 2.0 TDI, creându-se aparenţa contrară realităţii a transmiteri acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2012. A falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare " datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea, de către inculpatul E., a autoturismului x 4 MOTION, către S.C. J., vânzarea-cumpărarea între aceiaşi contractanţi a autoturismului x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind ulterior folosit de inculpaţii F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.. În cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 C. pen. şi art. 308 C. pen.
De asemenea, s-a precizat că, în sarcina inculpatului I., s-a reţinut că, în cursul urmăririi penale, fiind audiat la data de 12.05.2014 în calitate de martor, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, respectiv în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O Alba Iulia în data data de 15.11.2013, faptă care ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a constatat că faptele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi sunt expuse pe larg în rechizitoriu şi încadrate juridic astfel cum a apreciat procurorul raportat la întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.
Referitor la susţinerea inculpatului E., prin apărător ales, că în rechizitoriu nu s-a indicat grupul infracţional organizat pe care l-ar fi sprijinit, componenţa acestuia, dacă inculpatul a cunoscut pe vreun membru al grupului, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, la fila x din rechizitoriu, în descrierea situaţiei de fapt, procurorul a indicat ca şi situaţie premisă faptul că, la data de 01.04.2013, au fost trimişi în judecată inculpaţii BB., KKKKKK., AA., BBB., AAA., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., III. şi UU. pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat şi diverse infracţiuni de natură economico-financiară. Infracţiunea de sprijinirea unui grup infracţional organizat, reţinută în sarcina acestui inculpat, este în legătură directă cu acest grup organizat, procurorul reţinând că fapta a constat în aceea că, în perioada mai - octombrie 2012, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB. (membru al grupului infracţional organizat), prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare (în dosarul nr. x/2011 instrumentat la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) în data de 10.05.2012, la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului BB., precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal.
S-a apreciat că restul argumentelor invocate reprezintă, în realitate, critici aduse temeiniciei acuzaţiilor reţinute prin rechizitoriu, iar nu critici de regularitate a actului de sesizare. De asemenea, referinţele făcute de apărătorul inculpatului E. la mijloacele de probă descrise în rechizitoriu sunt, în realitate, critici privind netemeinicia faptelor reţinute în sarcina acestui inculpat, astfel cum ar rezulta din probele administrate, iar nu critici legate de neregularitatea rechizitoriului. Actul de sesizare cuprinde exigenţele impuse de art. 328 C. proc. pen., existând elementele necesare învestirii instanţei de judecată cu soluţionarea pe fond a cauzei.
Judecătorul de cameră preliminară a considerat că nu este nevoie să răspundă pe larg tuturor criticilor aduse modalităţii de întocmire a rechizitoriului, apărările inculpaţilor neraportându-se, în realitate, la dispoziţiile art. 328 C. proc. pen. privind conţinutul rechizitoriului, ci la temeinicia acuzaţiilor aduse acestora, respectivele apărări urmând a face obiectul cercetării judecătoreşti şi al dezbaterilor pe fond.
În ceea ce priveşte solicitarea de excludere a unor probe nelegal sau neloial administrate, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că realizarea unei analize se impune indiferent dacă rechizitoriul este sau nu regulamentar întocmit, în principiu excluderea unor probe neatrăgând şi neregularitatea rechizitoriului, unele probe putând fi înlăturate pentru a da eficienţă principiilor legalităţii şi loialităţii obţinerii probelor, independent de conţinutul rechizitoriului.
Judecătorul a analizat susţinerile inculpaţilor E. şi I., prin apărătorii aleşi, privind nelegalitatea şi neloialitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, după cum urmează:
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului I. de a exclude nota de supraveghere operativă a numitei G. efectuată în data de 15.11.2012 şi procesul-verbal din data de 21.05.2014 întocmit de inspector ZZZZZZZZ., în care se redau convorbirile din data de 15.11.2012, judecătorul de cameră preliminară a constatat că principalele critici aduse acestor probe le reprezintă caracterul lor incomplet sau netemeinic. Inculpatul nu a înţeles să aducă critici privind administrarea acestor probe prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, cele două mijloace de probă fiind întocmite de organele judiciare competente material cu respectarea dispoziţiilor de formă.
În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor privind transcrierea convorbirilor înregistrate, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, potrivit art. 143 alin. (4) C. proc. pen., "convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menţionează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror". Legea obligă să fie transcrise doar convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, însă omisiunea de a transcrie toate conversaţiile purtate în cauză nu poate atrage nulitatea procesului-verbal contestat, deoarece inculpatul are posibilitatea de a solicita audierea în faţa instanţei de judecată a suportului pe care au fost înregistrate aceste convorbiri, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.
Judecătorul a apreciat că celelalte aspectele invocate de inculpatul I. vizează temeinicia probelor administrate în faza de urmărire penală, iar procedura de cameră preliminară reglementată de art. 342-348 C. proc. pen. vizează obligatoriu doar aspecte ce privesc legalitatea probelor sau a actelor de urmărire penală. După depăşirea acestui moment procesual, inculpatul poate solicita readministrarea tuturor mijloacelor de probă contestate din faza de urmărire penală şi poate solicita administrarea altor mijloace de probă noi pentru a putea dovedi faptul că cele două mijloace de probă cuprind menţiuni incomplete sau necorespunzătoare adevărului.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului E. de excludere a unor mijloace de probă pe motiv de neloialitate şi nelegalitate conform art. 101 şi art. 102 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
Conform art. 101 alin. (1) C. proc. pen., este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe.
De asemenea, conform art. 102 alin. (2)-(4) C. proc. pen.: "(2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. (3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei. (4) Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod."
S-a arătat în doctrină că principiul legalităţii administrării probelor este acea regulă potrivit căreia în procesul penal trebuie administrate probe obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale din mijloacele de probă prevăzute de lege. De asemenea, s-a susţinut că principiul loialităţii administrării probelor este regula potrivit căreia este interzisă utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea-credinţă, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni în vederea obţinerii unui mijloc de probă, dacă prin aceste mijloace se aduce atingere demnităţii persoanei, drepturilor acesteia la un proces echitabil sau la viaţa privată. Cu alte cuvinte, loialitatea este o trăsătură a acţiunii de strângere a probelor, ce are ca scop pronunţarea unei hotărâri penale legitime, cu respectarea drepturilor omului şi a demnităţii actului de justiţie.
S-a arătat că încălcarea principiilor legalităţii şi loialităţii în administrarea probelor atrage sancţiunea excluderii probei nelegal sau neloial administrate. Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară a considerat că nelegalitatea unei probe poate fi constatată chiar în procedura de cameră preliminară reglementată de art. 342-348 C. proc. pen., cu consecinţa înlăturării probei administrate cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în timp ce, în principiu, neloialitatea unei probe nu poate fi constatată în procedura de cameră preliminară, fiind necesară administrarea de probe care să demaşte caracterul neloial, respectiv utilizarea de strategii sau manopere ce au avut ca scop administrarea, cu rea-credinţă, a unui mijloc de probă. Ca excepţie, înlăturarea unor probe pe motiv de neloialitate se poate realiza şi în procedura de cameră preliminară dacă sunt suficiente mijloace din care să rezulte presupusele manopere şi strategii dolosive folosite pentru administrarea unor mijloace de probă.
Aplicând aceste principii la situaţia din prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
Cu titlu preliminar, s-a arătat că împrejurarea potrivit căreia, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – secţia de combatere a corupţiei, au fost trimişi în judecată inculpaţii A., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. şi represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi B. Mirel, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., nu atrage în mod obligatoriu nelegalitatea tuturor mijloacelor de probă care au făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 13D/P/2011 al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, care a fost preluat prin rezoluţia din data de 01.11.2013 a procurorului şef al DIICOT – Structura Centrală, disjuns şi înregistrat sub nr. x/2013. Astfel, cum inculpaţii din prezenta cauză se bucură de prezumţia de nevinovăţie reglementată de art. 4 C. proc. pen., acelaşi principiu procesual se aplică şi inculpaţilor trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – secţia de combatere a corupţiei. Judecătorul a apreciat că, prin trimiterea în judecată pentru săvârşirea unor fapte de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă a unui procuror şi a unui ofiţer de poliţie, care au instrumentat acte de urmărire penală şi au administrat probe în dosarul de urmărire penală prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii din prezentul dosar, se creează un dubiu în ceea ce priveşte caracterul loial al administrării probelor în dosarul nr. x/2011 al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Însă, cât timp, în cauză, nu există o condamnare definitivă pentru săvârşirea acestor infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. Mirel, dubiul nu poate anula mijloacele de probă administrate în acel dosar, inculpaţii putând în cursul urmăririi penale să solicite administrarea unor probe prin care să dovedească netemeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Cu valoare de principiu, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că rechizitoriul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – secţia de combatere a corupţiei nu are o forţă probantă absolută în prezenta cauză sub aspectul neloialităţii mijloacelor de probă efectuate, acesta urmând a fi confirmat de instanţa supremă învestită cu soluţionarea cauzei respective. S-a reţinut că este evident că, pentru a se evita pronunţarea unor soluţii contradictorii, cauza aflată în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti ar trebui reunită cu cauza aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între infracţiuni existând legătură şi reunirea cauzelor s-ar impune pentru buna înfăptuire a justiţiei, conform art. 43 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., însă reunirea poate fi pusă în discuţia contradictorie doar după finalizarea procedurii de cameră preliminară.
Cu privire la solicitarea de excludere a declaraţiilor martorilor C. şi JJJ., judecătorul a apreciat că simplul fapt că, anterior audierii lor ca martori, aceştia, în calitate de organe de cercetare penală, au întocmit şi acte de urmărire penală faţă de inculpatul E. în acest dosar, nu atrage de plano excluderea acestor declaraţii. Judecătorul a observat, în aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că din momentul în care au fost audiaţi ca martori, respectivele persoane nu au mai întocmit acte de urmărire penală în cauză, calitatea lor de martori primând. S-a constatat că nu poate constitui motiv de nelegalitate a administrării probei testimoniale existenţa unei stări conflictuale între martorul C. şi inculpatul E., declaraţia acestui mator urmând a fi avută în vedere de instanţă în momentul aprecierii probelor, astfel încât motivul de nulitate invocat de inculpat sub acest aspect a fost respins, ca neîntemeiat. De asemenea, s-a opinat că nu poate constitui motiv de nelegalitate a administrării probei testimoniale constând în audierea martorei JJJ. faptul că aceasta a făcut anumite afirmaţii care par a nu corespunde, în viziunea apărării, cu alte mijloace de probă administrate în cauză, deoarece acest aspect constituie un motiv de netemeinicie a declaraţiei, iar nu unul de nelegalitate.
Referitor la solicitarea de excludere a declaraţiei martorului VVVVV. din data de 26.02.2014, judecătorul a reţinut că acest martor a fost audiat de procurorul de caz la data de 26.02.2014, fără a fi prezent avocatul inculpatului E. şi fără ca respectivul avocat să fie înştiinţat despre audiere, deşi solicitase acest lucru în cursul urmăririi penale .
S-a mai reţinut că, potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., "(1) În cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia:
a) situaţiei în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevăzute în cap. IV din titlul IV;
b) percheziţiei corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante.
(2) Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal."
Or, s-a arătat că, atât timp cât avocatul inculpatului E. a solicitat organului de urmărire penală să fie încunoştinţat de fiecare dată când urmează a fi administrat vreun mijloc de probă, iar la audierea martorului VVVVV. procurorul nu a procedat la încunoştinţarea acestui avocat, declaraţia martorului a fost luată cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în cauză intervenind sancţiunea prevăzută de art. 102 alin. (2) C. proc. pen., respectiv excluderea probei obţinute ilegal. S-a apreciat că nu prezintă relevanţă faptul că audierea acestui martor a avut loc la data de 19.06.2014 în prezenţa avocatului inculpatului, deoarece, contrar celor susţinute de reprezentantul Ministerului Public, acest aspect nu poate acoperi încălcarea dispoziţiilor legale privind administrarea probei din data de 26.02.2014, sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor legale pentru administrarea unei probe în lipsa apărătorului inculpatului fiind nulitatea relativă prevăzută de art. 282 C. proc. pen., vătămarea constând în încălcarea dreptului la apărare conferit de art. 10 C. proc. pen., această vătămare nemaiputând fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. Reaudierea martorului în prezenţa apărătorului inculpatului nu înseamnă că nulitatea s-ar acoperi, atât timp cât procurorul, prin rechizitorul întocmit, face referire la declaraţiile date de martorul VVVVV. în cursul urmăririi penale, inclusiv la declaraţiile acestui martor date la data de 26.02.2014, cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, doar în prezenţa procurorului. Reaudierea martorului reprezintă nu o acoperire a nulităţii, ci refacerea actului, dispoziţie prevăzută în mod expres de art. 280 alin. (3) C. proc. pen., fiind consecinţa constatării încălcării unei dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea urmăririi penale.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului VVVVV. din 19.06.2014, dată în prezenţa apărătorului inculpatului E., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin criticile aduse se contestă conţinutul declaraţiilor date, împrejurările în care acesta ar fi cunoscut aspecte relevante în cauză, precum şi faptul că acest martor ar fi fost audiat prin încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, fiind influenţat de numiţii B. şi A.. Or, după cum s-a reţinut, aceste aspecte ţin de temeinicia declaraţiei martorului, iar nu de nelegalitate, iar caracterul neloial al administrării unei probe urmează a fi stabilit în cursul cercetării judecătoreşti. S-a apreciat că nu poate fi reţinută drept motiv de nulitate existenţa unor modalităţi diferite în care au fost prezentate în rechizitoriu părţi ale declaraţiilor martorului VVVVV., faţă de modalitatea în care aceste declaraţii au fost consemnate la dosarul de urmărire penală. Aprecierea probelor şi prezentarea în rechizitoriu a declaraţiilor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale de către procuror sunt supuse unui filtru de temeinicie odată cu pronunţarea unei soluţii pe fond de către instanţă. Astfel, motivele de nulitate invocate cu privire la această declaraţie au fost respinse, ca nefondate.
Cu privire la declaraţia martorului MMM. şi la declaraţiile martorului QQQ. din datele de 14.10.2013 şi 29.04.2014 judecătorul de cameră preliminară a apreciat, ca în precedent, că prin criticile aduse se contestă conţinutul declaraţiilor date, împrejurările în care aceştia ar fi cunoscut aspecte relevante în cauză, precum şi faptul că aceşti martori ar fi fost audiaţi prin încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, fiind influenţaţi de numiţii B. şi A.. S-a arătat că concluziile enunţate mai sus rămân valabile şi cu privire la aceşti martori, motivele de nulitate invocate fiind respinse, ca nefondate. Judecătorul a mai avut în vedere, suplimentar, că prin criticile formulate, inculpatul E. a încercat înlăturarea acestor declaraţii pe motive de netemeinicie, considerând a fi contrazise prin mijloacele de probă administrate în dosarul de urmărire penală nr. 212/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – secţia de combatere a corupţiei, în care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., D. şi B. Mirel. Faptul că, în respectivul dosar de urmărire penală, au fost administrate mijloace de probă care tind la dovedirea unei situaţii de fapt contrare cu cea reţinută în prezenta cauză, nu reprezintă de plano un motiv de nulitate a declaraţiilor celor doi martori, existenţa unor promisiuni sau presiuni la adresa acestora pentru a da anumite declaraţii, precum şi temeinicia lor stabilindu-se prin parcurgerea cercetării judecătoreşti.
Referitor la declaraţiile martorului cu identitate protejată DDDDDDD. din data de 22.05.2014, judecătorul a reţinut că, potrivit art. 125 C. proc. pen., "în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie prevăzute la art. 126 sau 127, după caz."
Acordarea statului de martor ameninţat reprezintă un act de oportunitate în cadrul urmăririi penale, iar nu unul de legalitate, procurorul putând aprecia că faţă de un anumit martor sunt suspiciuni rezonabile din care să rezulte necesitatea acordării unei protecţii speciale. Prin ordonanţa nr. 386/D/P din 22.05.2014 a DIICOT – Structura Centrală, procurorul a apreciat că se impune acordarea statutului de martor ameninţat şi audierea în calitate de martor sub identitatea de "DDDDDDD." având în vedere atât temerea martorului faţă de inculpaţii din cauză, cât şi împrejurarea că, din dosarele disjunse din această cauză şi aflate în instrumentare la nivelul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, martorul a avut şi are posibilitatea să efectueze conspirat înregistrări audio/video cu relevanţă probatorie în cauzele respective. Motivele care l-au determinat pe procuror să aprecieze cu privire la acordarea statutului de martor ameninţat nu pot fi supuse cenzurii în procedura de cameră preliminară, cât timp, pentru luarea acestei declaraţii, au fost respectate dispoziţiile legale. În ceea ce priveşte criticile aduse conţinutului acestei declaraţii şi împrejurărilor în care martorul a perceput aspecte legate de prezenta cauză, acestea vor fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei, neconstituind veritabile motive de nulitate, acest martor putând fi reaudiat în condiţii de contradictorialitate, cu respectarea dispoziţiilor art. 126-127 C. proc. pen., dacă se mai impune.
Cu privire la declaraţiile inculpatului AA. din data de 02.11.2011, din data de 10.05.2012, din data de 02.06.2012, din data de 06.07.2012, din data de 08.10.2012, din data de 31.10.2012, din data de 22.11.2012, din data de 11.12.2012, din data de 25.01.2013, din data de 18.03.2013 şi din data de 26.03.2013, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea au fost date în dosarul de urmărire penală nr. 71/D/P/2011 al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în care acesta avea calitatea de făptuitor, învinuit şi ulterior inculpat, respectivele declaraţii fiind depuse în copii la dosarul de urmărire penală ataşat prezentei cauze. Nu se pot invoca motive de nelegalitate cu privire la declaraţiile pe care o persoană urmărită penal le-a dat în cauza în care acesta era cercetat, acele declaraţii neputând avea forţă juridică în prezenta cauză, putând constitui, cel mult, indicii temeinice care să formeze opinia organelor judiciare despre necesitatea audierii acestei persoane în calitate de martor în cauza dedusă judecăţii. În ceea ce priveşte, însă, declaraţia martorului AA. din data de 05.02.2014, judecătorul a constatat că acesta a fost audiat de procurorul de caz la data de 05.02.2014, fără a fi prezent avocatul inculpatului E. şi fără ca respectivul avocat să fie înştiinţat despre audiere, deşi solicitase acest lucru în cursul urmăririi penale. S-a apreciat că audierea acestui martor constituie un motiv de nulitate relativă care atrage excluderea acestei declaraţii, argumentele avute în vedere de judecătorul de drepturi şi libertăţi la momentul excluderii declaraţiei martorului VVVVV. din data de 26.02.2014 păstrându-şi valabilitatea şi cu privire la situaţia acestui martor.
Cu privire la declaraţia martorului AA. din 03.07.2014, dată în prezenţa apărătorului ales al inculpatului E., judecătorul a constatat, ca şi în precedent, că prin criticile aduse se contestă conţinutul declaraţiilor date, împrejurările în care acesta ar fi cunoscut aspecte relevante în cauză, precum şi faptul că acest martor ar fi fost audiat prin încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, fiind influenţat de numiţii B. şi A.. Concluziile enunţate au rămas valabile şi cu privire la acesta, motivele de nulitate invocate fiind respinse, ca nefondate.
Referitor la declaraţia martorului AA. din 12.10.2013, dată în faţa procurorului A., judecătorul de cameră preliminară a constatat că apărarea aduce critici legate în special de faptul că acest martor ar fi fost audiat prin încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, fiind influenţat de procurorul A.. Or, după cum s-a reţinut, aceste aspecte ţin de temeinicia declaraţiei martorului, iar nu de nelegalitate, caracterul neloial al administrării unei probe fiind stabilit în cursul cercetării judecătoreşti.
Cu privire la motivele de nulitate privind declaraţiile martorilor JJJJ., BBB. şi AAA., date în diferite momente ale urmăririi penale, judecătorul a constatat că, în esenţă, se invocă faptul că aceste declaraţii nu au legătură cu cauza, martorii necunoscând aspecte esenţiale legate de cauză. S-a apreciat, însă, că acestea reprezintă motive de netemeinicie, iar nu veritabile motive de nelegalitate, fiind respinse, ca neîntemeiate. În ceea ce priveşte raportul preliminar de constatare tehnico-ştiinţifică din 15.11.2013 şi raportul final de constatare tehnico-ştiinţifică din 21.11.2013, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea au fost întocmite fără ca de faţă să fie inculpatul şi fără să fi fost încunoştinţat apărătorul acestuia.
S-a reţinut că, potrivit art. 104 alin. (4) C. proc. pen. în vigoare la data efectuării percheziţiei, "când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exerciţiu." De asemenea, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2014 pentru punerea în aplicare a noului C. proc. pen., nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată doar în condiţiile noului C. proc. pen.
Judecătorul a constatat că, la momentul efectuării percheziţiei informatice, 15.11.2013, inculpatul E. se afla sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii nr. 30MP2013 din 24.10.2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, astfel încât era obligatorie prezenţa sa la efectuarea percheziţiei informatice (cu excepţia situaţiei în care acesta nu poate fi adus), ca şi asistenţa sa juridică. Încălcarea acestor dispoziţii legale atrage nulitatea absolută a actelor efectuate fără prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia, în condiţiile art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) C. proc. pen. raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2014.
Prin urmare, judecătorul a exclus raportul preliminar de constatare tehnico-ştiinţifică din 15.11.2013 şi raportul final de constatare tehnico-ştiinţifică din 21.11.2013, neavând vreo relevanţă susţinerile Ministerului Public că aceste două mijloace de probă nu au fost avute în vedere la întocmirea rechizitoriului, deoarece procedura reglementată de art. 342-248 C. proc. pen. permite judecătorului de cameră preliminară să înlăture orice act de urmărire penală şi orice mijloc de probă administrat în faza de urmărire penală cu nerespectarea dispoziţiilor legale, dacă sunt întrunite dispoziţiile art. 280-282 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 06.06.2014, judecătorul a constatat că acesta s-a efectuat în absenţa inculpatului E., precum şi fără a fi încunoştinţat apărătorul ales al acestuia. Conform art. 168 alin. (11) C. proc. pen., "percheziţia în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează în prezenţa suspectului ori a inculpatului, dispoziţiile art. 159 alin. (10) şi 11 aplicându-se în mod corespunzător".
S-a arătat că, având în vedere că inculpatul E. a lipsit de la efectuarea percheziţiei informatice din data de 06.06.2014, deşi prezenţa sa era obligatorie conform art. 158 alin. (11) C. proc. pen., în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 06.06.2014 fiind lovit de nulitate absolută şi fiind, astfel, înlăturat de la judecată.
În ceea ce priveşte solicitarea de anulare a unor acte de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
Cu privire la procesul-verbal de investigaţii din data de 15.10.2013 întocmit de B. şi procesul-verbal din data de 10.10.2012 întocmit de B., judecătorul a constatat că apărătorul inculpatului E. formulează critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, procesele-verbale cuprinzând menţiunile obligatorii şi fiind întocmite de un organ competent conform legii. Conţinutul acestor procese-verbale poate fi pus în discuţia părţilor odată cu începerea judecăţii pe fond. Faptul că aceste procese-verbale au fost întocmite de un organ de cercetare penală care a dat declaraţii de martor în cauză şi ulterior a fost inculpat nu afectează caracterul legal al acestor mijloace de probă, deoarece, după ascultarea sa în calitate de martor, B. nu a mai realizat niciun act de urmărire penală. Calitatea de inculpat a acestui organ de cercetare penală în legătură cu infracţiunea de represiune nedreaptă presupus săvârşită faţă de inculpatul E. nu poate atrage nelegalitatea acestor mijloace de probă, ci se poate pune în discuţie caracterul neloial al administrării lor. Însă, stabilirea acestui caracter poate avea loc doar în condiţiile efectuării cercetării judecătoreşti, prin administrarea de probe din care să rezulte că aceste procese-verbale au fost întocmite în mod neloial.
În ceea ce priveşte inexistenţa unei ordonanţe de delegare pentru procesele-verbale de investigaţii din data de 14.11.2013, întocmite de agent şef adjunct IIII., judecătorul de cameră preliminară a constatat că, prin rezoluţia nr. 386/D/P din 11.11.2013, procurorul de caz a delegat, printre alţii, pe numitul IIII. să realizeze o analiză relaţională existentă între persoanele vizate de cercetările efectuate în prezenta cauză, aşa cum rezultă din listingurile telefonice furnizate de operatorii de telefonie, precum şi să aducă la îndeplinire orice alte acte de verificare dispuse de procurorul de caz. Prin urmare, procesele-verbale de investigaţii din data de 14.11.2013 au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale, agentul şef adjunct IIII. fiind delegat de procurorul de caz de la acel moment, conţinutul proceselor-verbale fiind în legătură cu obiectul delegării realizat prin rezoluţia din 11.11.2013.
Referitor la susţinerile inculpatului E., prin apărător ales, că nu i s-a dat dreptul de a pune, prin intermediul procurorului, întrebări martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, judecătorul a constatat că art. 92 C. proc. pen. conferă apărătorului inculpatului doar dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală. Acest drept nu cuprinde şi dreptul apărătorului de a pune întrebări martorilor, inculpaţilor sau celorlalte părţi la a căror audiere a participat în cursul urmăririi penale. Prezenţa inculpatului cu ocazia audierii unor persoane în cursul urmăririi penale este expresia garantării dreptului la apărare al inculpatului şi a garanţiei că probele au fost obţinute în mod legal şi loial, însă apărătorul nu poate beneficia de drepturile extinse conferite de legiuitor în faza de judecată, faţă de caracterul preponderent scris, confidenţial şi necontradictoriu care guvernează această fază a procesului penal.
S-a apreciat că respingerea cererii de probaţiune nu poate fi considerată, de asemenea, un motiv de nulitate a actelor de urmărire penală, cât timp această fază procesuală este condusă exclusiv de către procuror, acesta fiind singurul cu putere de apreciere asupra strângerii probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Administrarea unor mijloace de probă este lăsată la libera apreciere a procurorului în faza urmăririi penale, astfel încât respingerea solicitării de administrare a unui probatoriu suplimentar nu poate fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară.
Judecătorul de cameră preliminară a mai considerat că nu constituie, de asemenea, motiv de nulitate consemnările cuprinse în declaraţiile scrise, faţă de declaraţiile martorilor, prin ignorarea obiecţiunilor apărătorilor cu privire la modul de consemnare a acestor declaraţii. Astfel, dacă unele în declaraţii au fost consemnate aspecte care nu corespund realităţii, după depăşirea camerei preliminare, inculpaţii au la dispoziţie procedura cercetării judecătoreşti, în care pot contesta anumite probe administrate în faza de urmărire penală şi pot obţine readministrarea lor în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate şi publicitate.
Cu privire la rezoluţia nr. 13/D/P/2011 din data de 11.11.2013, de efectuare a percheziţiei informatice şi la ordonanţa de efectuare a constatării tehnico-ştiinţifice din data de 02.06.2014 judecătorul de cameră preliminară nu a identificat vreun motiv de nulitate absolută sau relativă care să necesite înlăturarea acestora. Aceste acte au fost efectuate fără participarea avocatului inculpatului E. şi fără prezenţa efectivă a acestui inculpat, însă C. proc. pen. nu condiţionează prezenţa inculpatului sau a apărătorului acestuia în momentul în care organul de urmărire penală apreciază că se impune emiterea unui act procesual în vederea efectuării unei percheziţii informatice sau a unei constatări tehnico-ştiinţifice, criticile aduse sub acest aspect fiind respinse, ca nefondate.
Cu privire la ordonanţa de extindere a urmăririi penale faţă de inculpatul E. nr. 386D/P/2013 din data de 14.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. pen., "în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice." Conform acestui text legal, extinderea urmăririi penale se poate dispune dacă organul de urmărire penală a constatat existenţa unor fapte noi, nu neapărat şi existenţa unor probe noi, caracterul de noutate fiind acordat de legiuitor faptei, iar nu mijlocului de probă prin care se constată existenţa sau inexistenţa acestei fapte. Prin ordonanţa din data de 14.05.2014, procurorul de caz a apreciat că există indicii rezonabile şi probe în legătură cu săvârşirea de către inculpatul E. a unor fapte noi, respectiv că:
- în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional din care făceau parte F., BB., KKKKKK. şi alte persoane, a primit un autoturism marca x 2.0 TDI în valoare de 20.000 euro de la inculpaţii F. şi G., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţii a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare în cauze penale sau în legătură cu dispunerea unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- în coautorat cu inculpaţii F. şi G., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului x 2.0 TDI, creându-se aparenţa contrară realităţii a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2012;
- a falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare " datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către inculpatul E. a autoturismului x 4 MOTION către S.C. J., vânzarea-cumpărarea între aceiaşi contractanţi a autoturismului x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind ulterior folosit de inculpaţii F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
- în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 C. pen. şi art. 308 C. pen.
Procurorul de caz a justificat extinderea urmăririi penale în raport de probele readministrate în cursul procesului penal după preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţi – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Faptele noi reţinute de organele de urmărire penală au avut la bază reinterpretarea dată acestor noi mijloace de probă obţinute (declaraţiile celorlalţi inculpaţi, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi). S-a apreciat că, prin criticile formulate, apărătorul inculpatului E. nu invocă motive care să reprezintă aspecte de nelegalitate a ordonanţei atacate, aceasta respectând toate dispoziţiile legale necesare emiterii sale valabile, ci invocă motive de temeinicie, legate atât de încadrarea juridică, cât şi de modalitatea în care s-a desfăşurat ulterior urmărirea penală în cauză. Aceste critici pot fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei, când inculpatul poate pune în discuţie contradictorie noua încadrare juridică a faptelor, pe care acesta o apreciază întemeiată în raport de faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi poate propune administrarea unor probe suplimentare, neadministrate în cursul urmăririi penale, dar care ar putea conduce la netemeinicia acuzaţiilor.
Cu privire la ordonanţa de schimbare a încadrării juridice nr. 386/D/P din 03.07.2014, judecătorul a constatat, raportat la dispoziţiile art. 311 C. proc. pen., că nu există niciun motiv care să afecteze legalitatea soluţiei procurorului, inculpatul E. înţelegând să formuleze doar critici privind temeinicia acestei ordonanţe, respectiv existenţa unor elemente de fapt care să probeze faptele reţinute în sarcina sa.
Procurorul de caz a apreciat că cele două acte materiale ale infracţiunii de favorizarea infractorului în formă continuată, prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., alcătuiesc elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., raportându-se la situaţia de fapt rezultată în urma probatoriului administrat în cauză, respectiv că, în perioada mai- octombrie 2012, inculpatul E., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB., prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare în data de 10.05.2012 la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012 la domiciliul acestui inculpat, precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestor dosare penale. Criticile formulate nu se referă la nerespectarea dispoziţiilor legale privind emiterea unei astfel de ordonanţe, ci doar la motivele în fapt şi în drept ce au determinat emiterea acestui act, fiind însă avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei, când inculpatul poate pune în discuţie contradictorie noua încadrare juridică a faptelor, pe care acesta o apreciază întemeiată în raport de faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei.
De asemenea, ulterior emiterii ordonanţei din 03.07.2014, organele de urmărire penală i-au adus la cunoştinţa inculpatului noua încadrare juridică, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 04.07.2014 . S-a apreciat că neîntemeiată este şi critica adusă de inculpat privind neaudierea sa după schimbarea încadrării juridice. Astfel, potrivit art. 311 alin. (3) C. proc. pen., organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea, informarea suspectului nefiind o noţiune identică cu audierea sa. În calitate de organ care realizează urmărirea penală, procurorul este singurul care poate aprecia dacă în cauză se mai impune audierea sau nu a inculpatului, această apreciere fiind una de oportunitate, iar nu de legalitate, neputând fi supusă cenzurii judecătorului în cadrul procedurii de cameră preliminară.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului I. că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a dat un termen în vederea pregătirii apărării, judecătorul a reţinut că, prin ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din data de 01.07.2014, inculpatului i s-a admis cererea de consultare a dosarului, activitate care s-a desfăşurat ulterior la sediul D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, ocazie cu care acesta a luat la cunoştinţă de materialul probator, fiind încheiat procesul-verbal din data de 01.07.2014 . Faptul că, prin ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din data de 19.06.2014, i s-a respins cererea prin care a solicitat un termen în vederea pregătirii apărării în momentul aducerii la cunoştinţă a acuzaţiilor penale formulate împotriva sa şi al audierii sale, nu reprezintă o încălcare a dreptului său la apărare, deoarece, pe de o parte, funcţia de urmărire penală se desfăşoară conform principiilor de confidenţialitate, necontradictorialitate şi având un caracter preponderent scris, iar pe de altă parte, inculpatul are la dispoziţie timpul necesar pentru pregătirea apărării în faţa judecătorului de cameră preliminară, prin invocarea tuturor aspectelor de nelegalitate a actelor efectuate, iar în faţa instanţei, prin invocarea tuturor aspectelor de netemeinicie a probelor pe care se bazează actul de inculpare. Astfel, s-a apreciat că refuzul organelor de urmărire penală de a acorda un termen pentru pregătirea apărării nu produce nicio vătămare inculpatului I., cât timp acesta are posibilitatea de a contesta legalitatea şi temeinicia acuzaţiilor aduse după emiterea actului de inculpare.
II.2.b. Prin încheierea nr. 940/C din data de 02.12.2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală, s-a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împotriva încheierii din data de 24.09.2014, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală.
S-a desfiinţat în totalitate încheierea din data de 24.09.2014 şi, în parte, încheierea din data de 11.09.2014, iar în baza art. 346 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei şi s-a dispus începerea judecăţii. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii din data de 11.09.2014.
Pentru a se dispune în acest sens, s-a avut în vedere că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.
S-a arătat că din examinarea acestui text de lege rezultă că, pentru a dispune restituirea cauzei la parchet în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară trebuie fie să constate că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit, însă nu în orice caz, ci numai dacă aceasta este de natură să atragă imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, fie să excludă toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
O a treia situaţie în care se restituie cauza la parchet este atunci când procurorul solicită acest lucru, în condiţiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale, situaţie ce nu se regăseşte în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond neconstatând, din această perspectivă, incidenţa dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., ca de altfel, nici cazul prevăzut de art. 346 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii de apel a constatat că, în prezenta cauză, rechizitoriul nr. x/2013 din data de 15.07.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 328 şi urm. din C. proc. pen. în vigoare la data întocmirii acestuia şi a sesizării instanţei de judecată. S-a arătat că actul de sesizare a instanţei cuprinde toate menţiunile prevăzute expres de dispoziţiile legale susmenţionate, fiind regulamentar întocmit.
Potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei. În accepţiunea art. 371 C. proc. pen., prin fapta arătată în actul de sesizare se înţelege descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, de a investi instanţa.
S-a constatat că în rechizitoriul nr. x/2013 din data de 15.07.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală sunt descrise detaliat faptele reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii trimişi în judecată, cu respectarea prevederilor art. 371 C. proc. pen., fiind menţionată şi încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirile, obiectul şi limitele judecăţii regăsindu-se clar precizate, în prezenta cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 346 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împrejurarea că, pentru una dintre infracţiunile deduse judecăţii, competenţa materială de efectuare a urmăririi penale nu aparţine procurorului care a dispus trimiterea în judecată, nu este în măsură să atragă restituirea cauzei la parchet în baza prevederilor art. 346 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora nu orice neregularitate a rechizitoriului poate conduce la restituirea cauzei la parchet, ci numai în situaţia în care nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii şi, în niciun caz, în situaţia în care organul de urmărire penală nu era competent material să efectueze urmărirea penală pentru una dintre infracţiunile deduse judecăţii.
De altfel, în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală a efectuat urmărirea penală în mod legal, inclusiv pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului E..
Judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere în acest sens dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., art. 44 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 63 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 508/2004. Astfel, potrivit art. 43 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., instanţa poate dispune reunirea cauzelor, dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană. Conform art. 44 alin. (1) C. proc. pen., în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţiile prevăzute la art. 41-46 şi art. 48 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
De asemenea, conform art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 508/2004, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei, infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din C. proc. pen., cu cele prevăzute la lit. a) - d).
S-a apreciat că întrucât, în cauză, în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care inculpatul E. a fost trimis în judecată sunt incidente dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 367 C. pen. şi art. 29 din Legea nr. 656/2002 este de competenţa materială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform art. 12 din Legea nr. 508/2004; în mod legal, în raport cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 508/2004, art. 43 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., art. 44 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 63 alin. (1) C. proc. pen., această cauză a fost instrumentată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca organ de urmărire penală mai întâi sesizat.
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că dispoziţiile legale susmenţionate sunt clare şi nu sunt în măsură să suscite interpretări în prezenta cauză cu privire la competenţa materială a organului de urmărire penală, fiind lipsit de relevanţă că, în actualul C. proc. pen., nu a fost inserată în mod special o dispoziţie legală similară celei prevăzute de art. 45 alin. (4) din vechiul C. proc. pen., o astfel de prevedere fiind inutilă în contextul existenţei dispoziţiilor legale susmenţionate la care s-a făcut referire.
S-a arătat că atât Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sunt structuri specializate, a căror organizare, funcţionare şi competenţă au fost stabilite prin legi speciale, respectiv O.U.G. nr. 43/2002, cât şi Legea nr. 508/2004, ce derogă de la legea penală generală care, în materie de competenţă materială, este C. proc. pen.
S-a apreciat că nu există o competenţă mai specială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în raport cu competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ambele direcţii fiind structuri specializate, competente material deopotrivă să efectueze urmărirea penală în prezenta cauză, singurul criteriu care, în fapt şi în drept, determină care dintre cele două direcţii trebuia să instrumenteze cauza fiind, în mod evident, stabilirea organului de urmărire penală mai întâi sesizat, conform art. 63 alin. (1) rap. la art. 44 alin. (1) C. proc. pen.
Cum, în prezenta cauză, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost unitatea de parchet specializată mai întâi sesizată, în mod legal, urmărirea penală a fost efectuată şi finalizată de aceasta, prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată competente. Atât O.U.G. nr. 43/2002, cât şi Legea nr. 508/2004 sunt legi speciale, niciuna dintre acestea nu poate fi considerată lege generală în raport cu cealaltă, singura lege generală în materie de competenţă materială fiind C. proc. pen., de la care derogă ambele, legiuitorul în art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 508/2004 nefăcând nicio distincţie între infracţiunile de corupţie şi alte infracţiuni.
În raport de dispoziţiile legale susmenţionate, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în nici un caz, nu se poate reţine că infracţiunile de corupţie prevăzute de O.U.G. nr. 43/2002, chiar şi în cazurile de reunire a cauzelor prevăzute de art. 43 C. proc. pen., sunt în competenţa exclusivă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceasta neavând, în mod evident, o competenţă şi mai specială în raport cu competenţa specială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar O.U.G. nr. 43/2003 nefiind o lege specială în raport de Legea nr. 508/2004, care este tot o lege specială.
S-a apreciat că, dacă s-ar accepta raţionamentul judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond şi s-ar reţine că au fost încălcate dispoziţiile legale privind competenţa materială a organului de urmărire penală, ceea ce ar atrage nulitatea relativă prevăzută de art. 282 rap. la art. 10 C. proc. pen., această nulitate nu este în măsură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 346 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru că, astfel cum s-a menţionat şi rezultă cu claritate din aceste dispoziţii legale, nu orice neregularitate a rechizitoriului poate conduce la restituirea cauzei la parchet, ci doar dacă atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.
De altfel, s-a arătat că şi judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond a menţionat, în încheierea din data de 11.09.2014, că sub aspectul faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor E. şi I., infracţiunile sunt descrise, raportându-se la probele considerate de procuror ca relevante, faptele sunt descrise pe larg şi încadrate în drept, că actul de sesizare cuprinde exigenţele impuse de art. 328 C. proc. pen., existând elementele necesare investirii instanţei de judecată cu soluţionarea pe fond a cauzei, fiind respinsă, ca neîntemeiată, excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei invocată de inculpaţii E. şi I..
În ceea ce priveşte mijloacele de probă excluse prin încheierea din data de 11.09.2014, acest aspect nu a fost contestat de procuror prin calea de atac exercitată, motiv pentru care nu s-a procedat la o analiză a acestor probe.
III. JUDECATA – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală – Completul de 3 judecători
Judecata a debutat la data de 12 noiembrie 2014 şi s-a încheiat la data de 30 iunie 2016.
Pe parcursul celor 59 de termene de judecată acordate săptămânal, au fost audiaţi cei 8 inculpaţi, 118 martori şi au fost ascultate înregistrările dialogurilor telefonice şi ambientale.
Pe parcursul procedurii de cameră preliminară, la data de 8.08.2014, judecătorul a fost recuzat de către inculpatul B. Mirel sub motivaţia că a făcut parte din completul de 3 judecători ce a soluţionat recursul împotriva încheierii prin care măsura preventivă luată împotriva lui E. fusese prelungită, ocazie cu care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar – vol. I, fil. 200-202 dosar ICCJ.
În acest context, instanţa de fond a menţionat faptul că măsura preventivă luată împotriva lui E. a fost dispusă sub imperiul vechii reglementări a C. proc. pen., iar această reglementare nu conducea la situaţii de incompatibilitate pentru judecătorii ce au procedat la examinarea recursului împotriva unor asemenea măsuri preventive, practica judiciară fiind unanimă şi constantă în acest sens, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi al instanţelor judecătoreşti. Astfel, doi dintre judecătorii ce au format completul de judecată s-au pronunţat într-un alt complet de 3 judecători în calea de atac a recursului împotriva măsurii preventive a arestului dispusă faţă de E., ca urmare a propunerii formulate de către inculpatul A. – vol. 1, fil. 210-284 dosar DNA, vol. 2, fil. 442-454 dosar DIICOT, iar unul dintre judecătorii completului s-a pronunţat asupra unui recurs formulat împotriva prelungirii măsurii arestului preventiv, după preluarea cauzei la nivelul central al DIICOT, într-un alt complet de 3 judecători – vol. 2, fil .154-377 dosar DIICOT.
Pe de altă parte, s-a menţionat că membrii completului de judecată nu au exercitat niciodată în cauza reunită funcţia judiciară de judecători de drepturi şi libertăţi în ceea ce-l priveşte pe E..
Prin încheierea din data de 13.08.2014, cererea de recuzare a judecătorului de cameră preliminară a fost respinsă, ca nefondată – fil. 208-210, vol. I dosar ICCJ, iar după începerea judecăţii, procurorul, inculpaţii ori apărătorii acestora nu au formulat alte cereri de recuzare.
S-a mai reţinut că, suplimentar probatoriilor testimoniale administrate, la solicitarea inculpaţilor ori a apărătorilor acestora, s-a admis administrarea probelor cu înscrisuri, toate acestea fiind menţionate în încheierile instanţei, iar probele depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, pe parcursul judecăţii, la dosarul cauzei au fost depuse şi înscrisuri ce au constituit secrete de stat ori secrete de serviciu, probe ce au fost administrate din oficiu, în subsidiar, pentru formarea convingerii instanţei, înscrisurile fiind dintre cele ce se puteau folosi în apărarea inculpaţilor, întrucât nu au fost menţionate în vreun fel în actele de acuzare formulate de către Ministerul Public. Din întregul ansamblu de documente clasificate comunicate instanţei de judecată, mare parte au fost declasificate şi depuse la dosarul cauzei.
Demersurile instanţei şi documentele declasificate se regăsesc în dosarul ICCJ: vol. 7, fil. 55-93; vol. 8, fil. 53, 93-290; vol. 9, fil. 164-178; vol. 10, fil. 172-173, 194; vol. 11, fil. 145-148, 169, 232, 240, 257, 260-264; vol. 12, fil. 4-6, 26, 242; vol. 13, fil. 53-55, 100-105, 125-130 şi vol. 14, fil. 393-398.
În ceea ce priveşte documentele rămase secretizate, Înalta Curte a reţinut că acestea cuprind informări întocmite după comiterea faptelor ce formează obiectul judecăţii, fiind realizate ca urmare a solicitării organelor de urmărire penală şi atestă împrejurări ce nu au legătură cu acuzaţiile formulate ori sunt ulterioare comiterii faptelor, aşa încât nu au vocaţia folosirii în apărare.
Cercetarea judecătorească la instanţa de fond s-a derulat pe parcursul următoarelor termene: 12 noiembrie 2014, 26 noiembrie 2014, 10 decembrie 2014, 14 ianuarie 2015, 21 ianuarie 2015, 28 ianuarie 2015, 3 februarie 2015, 4 februarie 2015, 11 februarie 2015, 18 februarie 2015, 25 februarie 2015, 4 martie 2015, 11 martie 2015, 18 martie 2015, 25 martie 2015, 1 aprilie 2015, 8 aprilie 2015, 15 aprilie 2015, 22 aprilie 2015, 29 aprilie 2015, 6 mai 2015, 13 mai 2015, 20 mai 2015, 27 mai 2015, 3 iunie 2015, 10 iunie 2015, 17 iunie 2015, 24 iunie 2015, 2 septembrie 2015, 9 septembrie 2015, 16 septembrie 2015, 23 septembrie 2015, 30 septembrie 2015, 7 octombrie 2015, 14 octombire 2015, 21 octombrie 2015, 28 octombrie 2015, 4 noiembrie 2015, 18 noiembrie 2015, 25 noiembrie 2015, 13 ianuarie 2016, 20 ianuarie 2016, 27 ianuarie 2016, 3 februarie 2016, 10 februarie 2016, 17 februarie 2016, 24 februarie 2016, 2 martie 2016, 9 martie 2016, 16 martie 2016, 23 martie 2016, 4 aprilie 2016, 5 aprilie 2016, 6 aprilie 2016, 26 aprilie 2016, 4 mai 2016, 18 mai 2016, 1 iunie 2016, 14 iunie 2016 şi 15 iunie 2016.
IV. ANALIZA CAUZEI
1. Analiza prealabilă – chestiuni de drept, acuzaţiile, textele de incriminare prevăzute de legislaţia anterioară şi în prezent
Instanţa de fond a constatat că cele două structuri specializate ale Ministerului Public au sesizat simultan instanţele de judecată – Tribunalul Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât atât rechizitoriul structurii de combatere a criminalităţii organizate – DIICOT, cât şi cel al structurii de combatere a corupţiei – DNA, au fost emise – 15 iulie 2014 şi verificate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei – 16 iulie 2014, la aceleaşi date.
S-a opinat că această constatare, deşi fără înrâurire asupra soluţiei cauzei, este elocventă totuşi din prisma unicităţii speţei, deoarece cauzele reunite relevă faptul că Ministerul Public, prin DIICOT, a formulat acuzaţii de corupţie la adresa unor ofiţeri de poliţie: comisarul şef de poliţie judiciară E. - şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba şi comisarul de poliţie judiciară I. din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, precum şi a unor persoane fără calitate specială – F., G., H., iar prin DNA, a formulat acuzaţii de abuz în funcţie, fals şi represiune nedreptă împotriva unui magistrat - procurorul şef A., şeful Serviciului Teritorial Alba din cadrul DIICOT - şi a unui ofiţer de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba – comisarul de poliţie judiciară B. Mirel, care, în complicitate şi cu un alt magistrat - D., fost procuror DIICOT, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, au contribuit la acuzaţiile iniţiale aduse lui E..
S-a reţinut că aceste împrejurări denotă cauzei singularitate, dar şi unicitate în practica judiciară de până la acel moment.
De aceea, faţă de complexitatea cauzei şi a probatoriului administrat, instanţa de fond a procedat, prioritar, la analiza acuzaţiilor de abuz în serviciu, represiune nedreaptă, fals, constituire de grup criminal organizat, spălare a banilor, dare şi luare de mită şi fals în declaraţii, formulate de Ministerul Public prin cele două structuri specializate, dar care sunt divergente din perspectiva stărilor de fapt prezentate în actele de acuzare.
Odată cu prezentarea acuzaţiilor formulate, instanţa de fond a prezentat şi textele de incriminare prevăzute în legislaţia anterioră şi în legislaţia actuală şi a statuat asupra încadrării juridice a faptelor în raport de starea de fapt, prin luarea în considerare a principiului fundamental de drept referitor la legea penală mai favorabilă (principiul mitior lex).
Acuzaţiile de mărturie mincinoasă formulate la adresa lui H. şi I. şi de evaziune fiscală formulate la adresa lui F., G. şi S.C. J. au fost prezentate şi tratate individual, deoarece sunt distincte şi chiar independente de celelalte acuzaţii, fiind, de altfel, formulate doar de către una dintre structurile specializate ale Ministerului Public, respectiv DIICOT.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a reţinut că structura specializată în combaterea corupţiei – DNA şi-a formulat astfel acuzaţiile:
· Abuzul în serviciu în interes personal
Acuzaţia - Inculpatul A., împreună cu inculpatul B. Mirel şi cu complicitatea inculpatului D., cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. x/2011 privind pe O., E. ş.a., şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu vizând desfăşurarea activităţii în conformitate cu legea, prin aceea că: a dispus începerea urmăririi penale faţă de E. pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii (21.10.2013), punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013), reţinerea pe 24 de ore a lui E. (24.10.2013) şi a propus arestarea preventivă a acestuia (24.10.2013), în urma administrării, fie personal, fie de către inculpatul B. Mirel, a unor probe nelegale, constând în: declaraţii obţinute prin promisiuni sau favoruri, declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu E., declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate, declaraţia inculpatului D., audiat cu identitate protejată, procese-verbale întocmite de inculpatul B. Mirel, despre care a cunoscut că au conţinut fals sau trunchiat, documente fără relevanţă probatorie; nu a procedat la verificarea altor variante de anchetă, deşi existau elemente faptice care ar fi impus acest lucru şi a întocmit referatul cu propunere de arestare preventivă în care a inserat, cu ştiinţă, menţiuni false, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E., respectiv libertatea individuală – art. 23 Constituţie şi art. 5 CEDO, dreptul la apărare – art. 6 C. proc. pen., art. 24 Constituţie, art. 6 CEDO, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare – art. 72 C. civ., dreptul la salariu lunar – art. 28 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, prin diminuarea cuantumului acestuia. Ca urmare a acestor acţiuni, inculpatul A. a obţinut, atât pentru sine, cât şi pentru inculpaţii B. Mirel şi D., precum şi pentru persoane cercetate penal din anturajul acestora: PP., GG., HH., foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial, constând în denigrarea ofiţerului de poliţie judiciară şi înlăturarea acestuia din dosarele pe care le instrumenta, prin retragerea avizului conform, precum şi asigurarea accesului la informaţiile pretins compromiţătoare deţinute de acesta împotriva magistraţilor, ofiţerilor de poliţie şi persoanelor din anturaj posibil implicate în fapte de natură penală, în scopul efectuării de apărări în eventualitatea unei anchete penale.
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - Titlul V - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu, Capitolul II - Infracţiuni de serviciu, art. 297 - Abuzul în serviciu
Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
ii. C. pen. anterior - Titlul VI - Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, Capitolul I - Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, art. 246 - Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
iii. Art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, forma anterioară datei de 1.02.2014
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
iv. Art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, forma ulterioară datei de 1.02.2014
În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
· Falsul
Acuzaţia - Inculpatul A., în calitate de procuror, la data de 24.10.2013, cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, a atestat în conţinutul documentului menţionat date nereale privind: utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, rezultatele unor testări poligraf, afirmaţii ale unor martori audiaţi în cauză şi a omis, cu ştiinţă, să insereze aspecte rezultate din anchetă care veneau în apărarea lui E..
Inculpatul B. Mirel, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2011 şi în cauzele în care a efectuat acte de urmărire penală folosite ulterior în dosarul nr. x/2011, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit, la datele de 21.08.2013, 23.08.2013 şi 23.09.2013, procese-verbale în care a atestat date nereale privitoare la utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, susţinerile unui martor, menţiuni privind efectuarea unei percheziţii.
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - art. 321 - Falsul intelectual
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
ii. C. pen. anterior - art. 289 - Falsul intelectual
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
· Represiunea nedreaptă
Acuzaţia - Inculpatul A., în exercitarea funcţiei de procuror, ajutat de inculpatul B. Mirel, cu ocazia anchetei efectuate în dosarul nr. x/2011, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013) şi reţinerea pe 24 de ore a persoanei vătămate E. (24.10.2013), cu încălcarea art. 143-148 C. proc. pen. vechi şi a art. 681 (indicii temeinice) C. proc. pen. vechi, prin raportare la datele reale ale anchetei, al cărei rezultat a fost distorsionat prin comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, anterior descrise.
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - Titlul IV - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei - art. 283 - Represiunea nedreaptă
(1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
ii. C. pen. anterior - Titlul VI - Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege - Capitolul II - Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei - art. 268 - Represiunea nedreaptă
Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna pe o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Pe de altă parte, structura specializată în combaterea criminalităţii organizate - DIICOT şi-a formulat astfel acuzaţiile:
· Grupul criminal organizat
Acuzaţia - Inculpatul F., în perioada 2011 - octombrie 2012, a sprijinit şi favorizat un grup infracţional organizat, format din BB., AA., AAA. şi BBB., prin activităţi şi relaţii comerciale şi personale, respectiv a adus la cunoştinţa inculpatului BB. şi a celorlalţi membri ai grupării împrejurări şi aspecte care au legătură cu derularea unor activităţi de cercetare şi urmărire penală în dosarul penal nr. x/2011 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia.
Inculpatul E., în perioada mai - octombrie 2012, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB., prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare (în dosarul nr. x/2011 instrumentat la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) în data de 10.05.2012, la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului BB., precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal.
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - art. 367 - Constituirea unui grup infracţional organizat
Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
ii. Legea nr. 39/2003 – abrogată odată cu intrarea în vigoare a C. pen. - art. 8
Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din C. pen.
Art. 2 - În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: grup infracţional organizat - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
· Darea şi luarea de mită
Acuzaţiile - Inculpatul E., în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpaţii F., BB. şi alte persoane, a primit un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la F. şi G., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.
Inculpatul F., în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte martorul BB., inculpatul E. şi alte persoane şi în condiţiile în care cel ultim menţionat deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acţionând în coautorat cu inculpata G., a dat acestuia un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inculpatul E. să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.
Inculpata G., în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte BB., E. şi alte persoane şi în condiţiile în care cel ultim menţionat deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acţionând în coautorat cu inculpatul F., a dat acestuia un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inculpatul E. să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - art. 289 - Luarea de mită
Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
ii. C. pen. anterior - art. 254 - Luarea de mită
Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
iii. C. pen. - art. 290 - Darea de mită
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
iv. C. pen. anterior - art. 255 - Darea de mită
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Chestiuni de drept
Instanţa de fond a subliniat că infracţiunea de luare de mită presupune pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani, foloase care nu i se cuvin, în legătură însă cu un act ce intră în îndatoririle de serviciu ale inculpatului. Atunci când inculpatul nu a pretins, primit sau acceptat promisiunea unor bunuri înainte sau în timpul actului de serviciu, nu este îndeplinită condiţia legăturii cu actul de serviciu (ÎCCJ, decizia penală nr. 676 din 26 februarie 2013).
De asemenea, s-a avut în vedere că, pentru susţinerea acuzaţiei de luare de mită, trebuie dovedite din punct de vedere obiectiv:
- conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu banii sau foloasele: pretinderea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin; primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin; acceptarea promisiunii de bani sau foloase care nu i se cuvin, faptul că nu a respins o asemenea promisiune;
- conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu: îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, realizarea unui act contrar acestor îndatoriri;
- legătura dintre banii sau foloasele necuvenite şi actul de serviciu. Banii sau produsele trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlul de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă, şi anume pentru îndeplinirea neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unui act de serviciu. Dacă legătura lipseşte, fapta nu are caracter penal. Dacă însă scopul urmărit se realizează şi acuzatul face un act contrar îndatoririlor de serviciu, act care constituie prin el însuşi o infracţiune, cum ar fi un fals în înscrisuri, infracţiunea de luare de mită intră în concurs cu acea infracţiune (Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 3839 din 1970).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau foloase care nu i se cuvin ori în momentul în care nu a respins o asemenea promisiune. Este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, predarea banilor sau a foloaselor putând să aibă loc anterior sau chiar să nu se mai realizeze (Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 1032 din 1968).
Orice activitate ulterioară acestui moment, de exemplu refuzul primirii folosului promis sau restituirea acestuia, ori cercetarea celui care a dat mită pentru infracţiuni similare celei pentru care au fost primiţi banii nu are influenţă asupra existenţei luării de mită, putând constitui doar o circumstanţă atenuantă personală (ÎCCJ, decizia penală nr. 2348 din 3 iulie 2012).
· Falsul
Acuzaţia - Inculpatul E. a falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către E. a autoturismului marca x către S.C. J., vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului.
Inculpatul F. a falsificat următoarele înscrisuri: cel intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către E. a autoturismului marca x către S.C. J. S.R.L, vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro; factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E.; chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii, înscrisurile falsificate fiind folosite ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului.
Inculpata G. a falsificat următoarele înscrisuri: factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E.; chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către inculpatul F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii, înscrisurile falsificate fiind folosite ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului; 131 facturi fiscale, în sensul contrafacerii acestora (facturi pretins a fi fost emise de către S.C. XXXXXXX. S.R.L., S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. TTTTTTT. S.R.L., S.C. VVVVVVV. S.R.L. şi S.C. WWWWWWW. SRL), înregistrând aceste facturi în evidenţele contabile ale societăţii, infracţiuni comise în cursul anului 2010, în scopul exercitării, în mod nelegal, a dreptului de deducere a TVA în cuantum de 544.786 RON.
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - art. 322 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
ii. C. pen. anterior - art. 290 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
· Delapidarea
Acuzaţia - Inculpatul F., în cursul anului 2011, acţionând în coautorat cu inculpata G., şi-a însuşit fraudulos din patrimoniul S.C. J. S.R.L autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E..
Inculpata G., în cursul anului 2011, acţionând în coautorat cu inculpatul F., şi-a însuşit fraudulos din patrimoniul S.C. J. S.R.L autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E..
Inculpatul E., în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. S.R.L autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru i-l remite ulterior, cu titlu de mită.
Inculpatul H., în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E..
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - Titlul V - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu - Capitolul II - Infracţiuni de serviciu - art. 295 - Delapidarea
Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 308 - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
Dispoziţiile art. 289 - 292, 295, 297 - 301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
ii. C. pen. anterior - Titlul III - Infracţiuni contra patrimoniului - art. 2151 - Delapidarea
Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.
Chestiuni de drept
Instanţa de fond a constatat că, de la data de 1.02.2014, odată cu intrarea în vigoare a C. pen., legiuitorul a optat ca obiectul juridic general ocrotit prin incriminarea infracţiunii de delapidare să fie cel referitor la relaţiile de serviciu, fiind evident că această infracţiune a avut şi are un obiect juridic secundar ce ocroteşte şi patrimoniul, însă distincţia este clară, în prezent delapidarea fiind prima infracţiune incriminată în capitolul rezervat infracţiunilor de serviciu, şi nu cum era anterior, în titlul rezervat infracţiunilor contra patrimoniului.
De altfel, s-a reţinut că la pct. 78 din Expunerea de motive privind C. pen. se arată că: "...În a doua categorie de infracţiuni de serviciu incluse în capitolul II al Titlului V al parţii speciale a proiectului C. pen. se includ: delapidarea, ... Delapidarea, în C. pen. în vigoare face parte din infracţiunile contra patrimoniului, în proiect această faptă a fost adusă acolo unde îi era locul, în grupul infracţiunilor de serviciu pentru că, prin comiterea ei, se vatămă, mai întâi relaţia socială de serviciu şi în secundar se afectează patrimoniul unei persoane juridice. ... Soluţia includerii infracţiunii de delapidare în această categorie este tradiţională în dreptul nostru, ea fiind consacrată şi de C. pen. din 1936 (art. 236). Aceeaşi este situaţia şi în alte legislaţii, cum este cazul art. 432 C. pen. spaniol, art. 314 C. pen. italian, art. 432-15 C. pen. francez. ..."
Cu tangenţă la această chestiune de drept, Curtea Constituţională – Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi art. 308 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 845 din 13.11.2015 – a analizat raporturile juridice de muncă ce se nasc în cadrul unei persoane juridice şi a statuat că: " ... raporturile de muncă sunt relaţiile juridice care iau naştere între persoane fizice, pe de o parte, şi persoane juridice, pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către cele dintâi, în folosul celor din urmă, care, la rândul lor, se obligă să remunereze munca prestată şi să creeze condiţiile necesare prestării acesteia. Prin urmare, subiectele raportului juridic de muncă sunt angajatorul şi salariatul . . . . . . . . . ."
S-a mai reţinut că, potrivit DEX, administrarea este activitatea de conducere, de cârmuire a unei întreprinderi, a unei instituţii, iar gestionarea este activitatea de primire, păstrare, eliberare de bunuri aflate în folosinţă sau deţinere, chiar temporară.
Aşadar, în condiţiile în care textul art. 308 C. pen. se referă la persoanele care exercită o însărcinare în cadrul oricărei persoane juridice, indiferent dacă raporturile juridice intervenite sunt permanente ori temporare, cu sau fără remuneraţie, instanţa de fond a concluzionat că, în materia delapidării, în privinţa subiectului activ, este nevoie ca acesta să fie în raporturi juridice de muncă sau de serviciu (în acelaşi sens Decizia nr. 3954/1999 - ICCJ, secţia penală), însă însărcinarea despre care face vorbire art. 308 nu poate izvorî decât din obligaţii specifice ce implică gestionarea ori administrarea unor bunuri, deci în serviciul persoanei juridice şi în virtutea atribuţiilor concrete ce i-au fost încredinţate, deoarece doar calitatea de administrator, de drept ori de fapt, ce decurge din Codul comercial, C. civ. ori Legea societăţilor comerciale, nu poate antrena, de iure, răspunderea penală în materia delapidării, cum de altfel este şi practica judiciară – ICCJ, secţia penală, Deciziile nr. 3272/2011, 2091/2010.
De aceea, s-a constatat că, în cazul concret al inculpaţilor F. şi G., trebuie avute în vedere raporturile juridice de serviciu, respectiv însărcinările specifice în serviciul societăţii comerciale corespunzătoare atribuţiilor concrete ce rezultă din calitatea de director general şi/sau administrator în societatea comercială.
· Spălarea de bani
Acuzaţia - Inculpatul E., acţionând în coautorat cu inculpaţii F. şi G., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără numă din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Inculpatul F., acţionând în coautorat cu inculpaţii G. şi E., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Inculpata G., acţionând în coautorat cu inculpaţii F. şi E., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Inculpatul H., în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii F., G. şi E. să disimuleze adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Texte legale de incriminare
Art. 29 - Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani: b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; Cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor prevăzute la alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective.
· Falsul în declaraţii
Acuzaţia - Fapta inculpatului E. constând în aceea că, în data de 25.05.2012, cu ocazia completării declaraţiei anuale de avere, cu intenţie, nu a făcut menţiunile necesare privind vânzarea autoturismului marca x.
Texte legale de incriminare
i. C. pen. - art. 326 - Falsul în declaraţii
Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
ii. C. pen. anterior - art. 292 - Falsul în declaraţii
Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Instanţa de fond, în urma analizării acuzaţiilor formulate, sintetic prezentate prin caracterizarea lor în drept, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, dar în coroborare cu probele ce susţin descrierea faptelor, astfel cum au fost expuse în actele de inculpare, a reţinut, cu titlu prioritar, următoarele:
a) Acuzaţiile formulate de către DIICOT şi DNA se exclud reciproc.
În mod evident, doar una dintre versiunile prezentate de Ministerul Public poate avea o susţinere faptică ce corespunde adevărului judiciar: ori E. a fost acuzat pe nedrept, ori E. a comis fapte penale. Ambele versiuni sunt excluse, iar concluzia rămâne aceeaşi, chiar dacă se are în vedere împrejurarea că în faptele lui E. ar fi implicate şi alte persoane.
De aceea, instanţa de fond nu a împărtăşit opinia procurorului DIICOT – Structura Centrală expusă cu ocazia dezbaterilor, potrivit căreia acuzaţiile susţinute prin cele două rechizitorii nu se suprapun şi nu ar avea legătură una cu cealaltă, reirerând aspectele avute în vedere la momentul dispunerii reunirii cauzelor, dar şi necesitatea ca Ministerul Public să fie reprezentat de la nivel unic.
b) Acuzaţiile de abuz în serviciu şi de represiune nedreaptă nu pot subzista concomitent, ci se succed.
Trecând peste caracterul subsidiar al abuzului în serviciu, caracteristică ce exclude această infracţiune atunci când există o altă infracţiune ce caracterizează în drept faptele descrise, instanţa de fond a reţinut că derularea faptică prezentată şi încălcările legale reţinute în sarcina inculpaţilor A., B. Mirel şi D. impun necesitatea disocierii acestor acuzaţii în ceea ce priveşte încadrarea juridică.
Astfel, faptele descrise ca fiind săvârşite până la momentul inculpării lui E., respectiv data de 23 octombrie 2013, caracterizează în mod indiscutabil elementele infracţiunii de represiune nedreaptă, iar faptele petrecute după această dată şi după data de 1 februarie 2014 caracterizează elementele infracţiunii de abuz în serviciu în interes personal.
S-a observat că starea de fapt prezentată de către DNA relevă o activitate infracţională prin care funcţionari publici cu statut special, respectiv organe judiciare – inculpaţii A. şi B. Mirel, cu ajutorul inculpatului D. – ce aveau obligaţia, potrivit prerogativelor deţinute, pentru realizarea actului de justiţie, de aflare a adevărului şi de asigurare a respectării drepturilor cetăţenilor, au folosit legea într-un scop contrar acestor prerogative şi au suprimat drepturile fundamentale garantate unui cetăţean de către Constituţia României – E., pentru ca, mai apoi, când, deşi nu mai avea nicio prerogativă legală - inculpatul A., profitând de funcţia ocupată, să influenţeze rezultatul anchetei penale preluate la nivel ierarhic, pentru a-şi asigura protejarea nedreptăţii comise.
S-a reţinut, însă, că nu se poate discuta despre o suprapunere a unor elemente materiale ale laturii obiective a celor două infracţiuni.
Întrucât din perspectiva legii penale mai favorabile starea de fapt prezentată a relevat că, în vechea reglementare, nu erau incriminate acţiunile prin care o persoană a fost reţinută pe nedrept, dar atât legea veche, cât şi legea nouă sancţionează acţiunile de a pune în mişcare acţiunea penală împotriva unei persoane nevinovate, în cauză au fost luate în considerare numai aceste acţiuni, ce în raport de pedeapsa prevăzută impun luarea în considerare a legii noi, care este mai favorabilă, deoarece cuantumul pedepsei este mai mic.
Prin urmare, instanţa de fond a avut în vedere schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al D.N.A., după cum urmează: în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., din infracţiunile de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunile de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din 23 octombrie 2013) şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (faptă comisă după data de 1 februarie 2014), în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. Mirel, din infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la represiune nedreaptă, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., iar în privinţa inculpatului D., din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., fapte în raport de care s-a realizat analiza probelor.
2. Analiza probelor - concluzia generală
Din analiza coroborată a probelor administrate direct şi nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, coroborate cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale în cele două cauze reunite, inclusiv probele obţinute prin utilizarea metodelor de supraveghere tehnică realizate atât de către acuzare, cât şi de către părţi, instanţa de fond a reţinut că sunt dovedite acuzaţiile formulate sub aspectul comiterii de către:
i. inculpatul A. a infracţiunilor de represiune nedreptă (fapta din 23.10.2013, când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui E.), abuz în serviciu în interes personal nepatriminial (fapta de după data de 1.02.2014) şi fals intelectual;
ii. inculpatul B. Mirel a infracţiunilor de represiune nedreptă (fapta din 23.10.2013, când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui E.) şi fals intelectual;
iii. inculpatul D. a complicităţii la infracţiunea de represiune nedreptă (fapta din 23.10.2013, când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui E.).
3. Faptele şi analiza detaliată
3.1. Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de E. – dosarul nr. x/2011
La data de 23.10.2013, ora 23:58, inculpatul A. a emis în cauza penală ce avea ca obiect presupusele fapte penale comise de familia Biriescu, dosar care s-a constituit în dosarul E., Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, conţinutul acesteia fiind asemănător cu cel al referatului de arestare preventivă.
Instanţa de fond a constatat, aşadar, că la data de 23.10.2013, în momentul formulării acuzaţiilor la adresa lui E. cu privire la favorizarea lui K., favorizarea familiei Biriescu, divulgarea percheziţiilor de la familia Cupeţiu, la achiziţia autoturismului marca x, inculpatul A. a precizat în mod expres că există probe certe ce justifică punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de comisarul şef de poliţie E..
Prin rechizitoriul întocmit de către DIICOT, E. a fost acuzat de aceleaşi fapte, cu excepţia favorizării familiei Biriescu şi a lui K..
În acest punct de analiză, în limita învestirii sale, instanţa de fond a constatat că, anterior emiterii rechizitoriului de către DIICOT, prin Ordonanţa din data de 17.06.2014, procurorul a dispus disjungerea cauzei şi constituirea unui dosar separat (dosar nr. x/2014), în vederea continuării cercetărilor faţă de inculpatul E. în ceea ce priveşte săvârşirea următoarelor infracţiuni: sprijinirea unui grup infracţional organizat (gruparea Biriescu), favorizarea infractorului (gruparea Biriescu), sprijinirea unui grup infracţional organizat (gruparea Litera/Simota), favorizarea infractorului (gruparea Litera/Simota) şi omisiunea sesizării organelor judiciare.
În această privinţă, s-a reţinut că, după cum au demonstrat cercetarea judecătorească efectuată şi probele existente la dosarul cauzei reunite, disjungerea dispusă este pur formală, întrucât, faţă de acuzaţiile formulate de către DNA, instanţa este obligată să analizeze şi aceste aspecte.
Instanţa de fond a analizat, astfel, elementele faptice ale fiecărei acuzaţii formulate la adresa lui E. (şi, evident, a persoanelor cu care se susţine că ar fi colaborat), prin opoziţie cu cele reţinute de către inculpatul A. în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi cu demersurile realizate ulterior preluării cauzei la nivel central, aşa cum se prezintă ca urmare a probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti efectuate.
Cu titlu prioritar, s-a reţinut că probele administrate direct şi nemijlocit demonstrează că inculpaţii A., B. Mirel şi D. cunoşteau, încă din anul 2011, faptul că E. deţinea o altă maşină, aspect confirmat de majoritatea martorilor ce au şi calitatea de organe de cercetare penală, de urmărire penală, avocaţi, aceleaşi probe evidenţiind că, în "stategia de construire" a dosarului E., inculpatul A. a urmărit justificarea competenţei legale a DIICOT pentru a-l putea cerceta personal pe acesta.
De aceea, s-a plecat de la o pretinsă favorizare a numitului K. (un informator evident al lui E., ca şi V., de altfel), s-a dezvoltat total artificial către o favorizare a familiei Biriescu (despre care se cunoştea că E. nu dorea să fie implicat pentru a nu exista discuţii despre imparţialitatea cercetărilor), fiind astfel obţinut un "tablou" al unei aşa-zise grupări infracţionale (grupare a cărei componenţă s-a schimbat odată cu întocmirea rechizitoriului DIICOT), pentru ca, spre final, cu implicarea activă a lui D., acuzaţiile să fie "dezvoltate" cu pretinsa descoperire a favorizării familiei Cupeţiu, prin alăturarea unei pretinse legături infracţionale cu F. (persoana de la care E. a cumpărat maşina în 2012, se întâlnea în perioada 2012-2013 şi vorbeau frecvent) şi cu H. (finul lui E.), legături prin intermediul cărora s-au argumentat deconspirările percheziţiilor de către E., pentru ca, numai la final, să se prezinte "descoperirea motivaţiei", pretinsa faptă de corupţie referitoare la autoturismul x, ce ar fi determinat comportamentul lui E..
3.2. Cauza Litera – dosarul nr. x/2012
Instanţa de fond a reţinut că probele referitoare la acest palier infracţional demonstrează modalitatea în care a fost abordată, în ansamblu, urmărirea penală efectuată de inculpaţii A. şi B. Mirel, inclusiv după preluarea cauzei de către Structura Centrală a DIICOT.
Procedura şi modalitatea în care s-au administrat primele probe, concretizate prin multiplele audieri ale lui K., asupra căruia în timp ce era arestat preventiv s-au efectuat presiuni nepermise de lege, au reprezentat dovezi concludente ale activităţii desfăşurate de către inculpaţi.
Potrivit actelor procesuale întocmite de inculpaţi în acest dosar, a rezultat că numitul K. a fost arestat preventiv din data de 8.05.2013, până în mai 2014, când s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, iar soţia acestuia, KKK., a fost arestată preventiv în perioada 8.05.2013 - 4.07.2013.
K. a fost audiat la 9.05.2013, precum şi la 13.05.2013, cu privire strict la aspecte vizând infracţiunile ce făceau obiectul cauzei. Ulterior, în zilele de 15.05.2013 şi 16.05.2013, K. a fost interogat, iar înregistrarea audio a acestui interogatoriu a fost redată la 28.05.2013.
Declaraţia lui K. din 24.05.2013 începe direct cu referire la E., în care arată că discuţiile sale cu ofiţerul de poliţie se refereau la activitatea infracţională desfăşurată, precum şi la fapte comise pe raza judeţului Hunedoara, cu trimitere la împrejurarea că, în primăvara anului 2012, ar fi aflat de la familia Biriescu că aceştia ar şti de la E. despre existenţa unui dosar la DIICOT, în care nu sunt probe.
La 30.05.2012, K. este din nou ascultat, iar la datele de 10.06.2013 şi 12.06.2013 a mai dat două declaraţii, fără referire la E.. La 21.06.2013 relateză noi aspecte incriminatoare la adresa lui E., dar care s-ar fi petrecut cu mai mult de 10 ani în urmă, în perioada anilor 1998-2005. În final, la 26.06.2013 şi 9.07.2013 K. este din nou audiat.
S-a reţinut că faptele ce s-au consumat în această privinţă demonstrează mobilul activităţii infracţionale derulate de inculpaţii A. şi B. Mirel, generat de neînţelegerile referitoare la ocuparea postului defunctului ofiţer de poliţie N., după cum este confirmat de către martorii WW. şi XX..
Pe de altă parte, declaraţiile martorilor au evidenţiat implicarea directă a inculpatului A. într-o cauză penală care nu era în instrumentarea sa, implicare ce a avut un dublu scop: determinarea lui K. să declare aspecte care puteau folosi la incriminarea lui E. şi, respectiv, efectuarea personal a anchetei împotriva lui E..
Deşi inculpatul A. a negat o asemenea împrejurare, această realitate a fost confirmată chiar de cele consemnate în actul procesual prin care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de E.: " ... în dosar x/2013 al DIICOT, S.T. ALBA, dosar format ca urmare a disjungerii din dos. 100D/P/2012, al D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Alba, privind pe K., W., ş.a., s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului de către comisarul şef, a fost conexată la 30.09.2013 la dos. 13D/P/2011...".
S-a constatat, aşadar, că "actele premergătoare" despre care face vorbire inculpatul A. în ordonanţa întocmită au fost efectuate într-un dosar din anul 2013, după ce ar fi fost "disjunse" dintr-un dosar din anul 2012, pentru ca, în final, prin "conexare", dosarul E. să devină un dosar al anului 2011.
Aceste împrejurări de fapt consemnate în actul procesual întocmit au demonstrat că pregătirea activităţii infracţionale a debutat încă din anul 2011 (an în care E. îşi achiziţionase "noul" autoturism), dar mijloacele procedurale prevăzute de lege în ceea ce priveşte reunirea cauzelor au fost folosite de către inculpatul A. în scopul de a ascunde faptul că efectuează urmărirea penală împotriva lui E..
Referitor la implicarea inculpatului A. şi la activităţile realizate de către inculpatul B. Mirel în cauza Litera, instanţa de fond a făcut trimitere la declaraţiile martorilor M., procurorul ce avea spre instrumentare dosarul penal constituit cu privire la K., RRR., AAAAAAAAA. şi YYYYY..
În ceea ce priveşte ascultarea lui K. în perioada cât s-a aflat arestat preventiv, instanţa de fond a reţinut că examinarea declaraţiilor consemnate de către inculpaţii B. Mirel şi A., în contrapondere cu cele relatate de K. în faţa instanţei de judecată şi în coroborare cu declaraţiile martorilor evocaţi, demonstrează că inculpaţii cunoşteau că E. nu comisese nicio infracţiune, dar prin încălcarea legii (deşi era evident că martorul era un informator al poliţistului, fapt permis de statutul profesional) s-au folosit de perioada în care K. s-a aflat în stare de arest preventiv, pentru a justifica cercetările efectuate şi pentru a obţine date denaturate, apte a susţine o aşa-zisă activitate infracţională în sarcina lui E..
Cu privire la aceste împrejurări, s-a făcut trimitere de către instanţa de fond la declaraţiile martorilor K. şi KKK. (audiată de inculpatul A. cu identitate protejată, sub numele de ZZZ.).
Cele relatate de soţii Litera au fost confirmate şi de către martorul K., tatăl lui K..
Înscrisurile aflate la dosarul cauzei referitoare la perioada cât numiţii K. şi KKK. s-au aflat încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba au confirmat datele, perioadele şi intervalele de timp în care aceştia au fost scoşi din arest, precum şi faptul că K. era scos în perioade similare cu soţia sa şi, astfel, au demonstrat veridicitatea afirmaţiilor făcute de martori în faţa instanţei.
De altfel, aceleaşi împrejurări au fost relatate şi de către martorul YYYY..
Instanţa de fond a mai reţinut că, în titlul rezervat probelor şi mijloacelor de probă, art. 68 din C. proc. pen. anterior – interzicerea mijloacelor de constrângere – dispunea că este oprit a se întrebuinţa ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe, iar art. 101 din C. proc. pen. – principiul loialiţăţii administrării probelor – prevede aceleaşi interdicţii în activitatea de administrare a probelor.
Raportarea acestor prevederi legale la conţinutul probatoriului evocat pe acest palier al cauzei Litera a condus la concluzia că atât organul de cercetare penală (inculpatul B. Mirel), cât şi cel de urmărire penală (inculpatul A.), au obţinut probatoriile la adresa lui E. printr-o serie acţiuni ce contravin flagrant acestor prevederi legale prohibitive în activitatea de administrare a probatoriilor în cursul unui proces penal, iar mecanismul prin care inculpaţii au implementat construcţia informaţiei incriminatoare a presupus învăţarea declaraţiei de către persoanele aflate în stare de deţinere, prin audieri repetate, fără avocat, acordarea de beneficii prin întâlniri contrare regulamentelor persoanelor deţinute, promisiuni referitoare la eliberarea unuia dintre cei arestaţi, întrebări sugestive, reformulări ale răspunsurilor şi consemnarea declaraţiilor unuia în prezenţa celuilalt.
S-a reţinut, deopotrivă, că inculpatul A. a profitat de funcţia deţinută, aceea de procuror şef al Serviciului Teritorial Alba din cadrul DIICOT şi, astfel, deşi nu avea în instrumentare dosarul penal, cu acceptul procurorului de caz, atât personal, cât mai ales cu contribuţia necondiţionată a inculpatului B. Mirel, au administrat probe nelegale prin folosirea de promisiuni şi îndemnuri la adresa unor persoane ce se aflau în stare de deţinere, respectiv K. şi KKK..
Prin actele procesuale întocmite, inculpatul A. a "acoperit" această activitate infracţională, prin utilizarea, contrar scopului normei legale, a dispoziţiilor referitoare la disjungerea şi reunirea cauzelor.
Astfel, "probele" obţinute controlat au fost disjunse din cauzele iniţiale, respectiv din dosarul nr. x/2012 s-a disjuns dosarul nr. x/2013, iar din dosarul nr. x/2011 s-a disjuns dosarul nr. x/2013, pentru ca apoi ambele cauze să fie conexate, la data de 30.09.2013, la dosarul nr. x/2011 privind familia Biriescu, constituit ulterior, în adevăratul scop al acţiunilor sale - dosarul E..
Doar în acest dosar, inculpatul A. şi-a asumat "la vedere" actele procesuale întocmite împotriva lui E., fiind sprijinit pe parcursul anchetei atât de inculpatul B. Mirel, cât şi de inculpatul D..
Examinarea declaraţiilor lui K., consemnate de inculpaţii B. Mirel şi A. în contrapondere cu cele relatate de către martor în faţa instanţei de judecată şi coroborarea cu declaraţia martorului M. au demonstrat, în opinia instanţei de fond, că inculpaţii cunoşteau că E. nu a comis vreo fapta penală, însă, prin încălcarea legii, s-au folosit de perioada de timp cât numiţii K. şi KKK. s-au aflat în stare de arest preventiv pentru a justifica cercetările împotriva lui E..
Mai mult, deşi K. indicase persoane ce ar fi comis în mod evident fapte penale, aspecte confirmate şi de alţi martori – cazul procurorului D., aceste declaraţii au fost ignorate cu desăvârşire, şi, mai mult, ulterior, această persoană a fost folosită pentru susţinerea incriminării lui E., prin audiere în calitate de martor sub identitate protejată – UUU., dar şi pentru "consolidarea" acuzaţiilor, respectiv prin influenţarea declaraţiilor altor persoane ce au fost ascultate în calitate de martori, atât sub identitate reală, cât şi protejată.
Şi în această privinţă, inculpatul A. s-a "acoperit" prin aceea că, deşi ar fi fost obligat de lege să se sesizeze din oficiu cu privire la luarea la cunoştinţă de comiterea unei fapte penale, să conserve toate probele şi, după verificarea competenţei, să procedeze potrivit legii, a ales să trimită o copie după declaraţia lui K. către Structura Centrală a DIICOT, de unde declaraţia a fost trimisă, la data de 8.07.2013, către organul competent, respectiv la DNA.
În opinia instanţei de fond, acest comportament demonstrează că nu există niciun dubiu cu privire la concluzia că inculpatul A. a urmărit să-l incrimineze pe E., căruia, cu un cinism incalificabil, i-a reproşat în actul de acuzare tocmai că nu s-ar fi sesizat pentru faptele ce i-ar fi fost relatate de către Litera: "... Legal şi conform atribuţiilor de serviciu ale comisarului şef E., şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acesta ar fi trebuit să ia măsuri pentru cercetarea grupului infracţional şi stoparea infracţiunilor comise de care a luat cunoştinţă şi cu privire la care avea competenţă şi nu să acorde protecţie şi sfaturi liniştitoare liderilor grupării (Litera şi Simota), sau măcar să sesizeze ori să transmită informaţiile deţinute altor organe judiciare ale statului, deşi scopul înfiinţării B. C. civ..O. era tocmai acela al combaterii fenomenului de criminalitate organizată şi al unor astfel de grupări....".
În limitele învestirii sale, instanţa de fond a observat că la nivelul DIICOT exista o "practică" concretizată prin aceea ca procurorii cu funcţie de conducere să se implice, atât personal, cât şi prin procurori interpuşi, în anchete ce nu erau repartizate potrivit legii, în acest sens fiind avute în vedere declaraţiile martorilor BBBBBBBBB. şi CCCCCCCCC..
A constatat instanţa de fond că această "practică" de a trimite un procuror, cu ordin de serviciu, înainte de a se declanşa acţiunea propriu-zisă împotriva unei persoane, nu este prevăzută în legea procesual penală, în legea de organizare judiciară ori în Regulamentul de organizare şi funcţionare al DIICOT şi este cauza favorizantă ce a condus la săvârşirea faptelor comise de către inculpaţii A. şi B. Mirel, deoarece tocmai această "practică" a fost urmată de inculpatul A. pentru a interveni într-o anchetă ce era instrumentată de către un alt procuror, de la un nivel inferior.
În acest punct al analizei, instanţa de fond a făcut referire la declaraţia martorei CCCCCCCCC., care a afirmat: " ... ceea ce mi-a fost semnalat era precizat în note de informare şi sunt supuse secretului de stat, însă pot face afirmaţii generale cu privire la ceea ce se semnala: respectiv că anumite grupări ce aveau interese economice - fier vechi, alcool, etc, erau sprijinite contra unor foloase materiale de către dl E. şi alţi poliţişti cu care erau în relaţii de rudenie (naşi, fini). S-a mai semnalat că DIICOT DDDDDDDDD. nu era condus de către procurorul şef, ci de către dl E. care avea biroul lipit de cel al procurorului şef, care semna actele întocmite de dl E. fără nici o cenzură. Mi s-a semnalat faptul că atunci când exista un interes pentru a atrage atenţia unei societăţi comerciale, lucrarea respectivă nu era înregistrată la ST Alba ci la DDDDDDDDD., în acest mod fiind "sustrasă" supravegherii operative a şefului de serviciu situaţia respectivă. Erau situaţii în care în aceeaşi cauză erau puse în aplicare autorizaţii de interceptare în paralel atât la solicitarea procurorilor de la DDDDDDDDD., cât şi la solicitarea procurorilor de la ST Alba ....".
Coroborarea probelor a demonstrat, însă, că aceste precizări făcute de martoră în faţa instanţei nu au acoperire, deoarece din conţinutul înscrisurilor provenite de la Departamentul de informaţii şi protecţie internă, declasificate pe parcursul procesului penal – dosar ICCJ, rezultă că această structură de informaţii a prezentat faptele deja investigate de A. – informarea fiind din data de 14.11.2013, deci ulterioară punerii în mişcare a acţiunii penale – 23.10.2013 – cum, de altfel, sunt toate informările structurilor de informaţii ce au legătură cu cauza – şi, mai mult, informarea se referă la aspecte deontologice, şi nicidecum penale, martora făcând referire, în realitate, la referatul întocmit de inculpatul A., în care a argumentat propunerea de retragere a avizului de poliţie judiciară – dosar DNA.
Aceste precizări au fost contrazise şi de şeful structurii de informaţii SIPI Hunedoara din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, martorul EEEEEEEEE..
Cu privire la pretinsele informaţii referitoare la comiterea unor fapte penale de către E. ori cu privire la faptul că ofiţerul de poliţie nu era preocupat de activitatea infracţională ce se derula pe raza de competenţă a circumscripţiei Alba, despre care inculpaţii A. şi B. Mirel au afirmat că le-ar fi primit de la reprezentanţii teritoriali ai serviciilor de informaţii, aspecte prin care inculpaţii au justificat în apărarea lor că s-a impus investigarea ofiţerului de poliţie, instanţa de fond a constatat că aceste susţineri se dovedesc a fi nereale, deoarece înscrisurile declasificate (dosar ICCJ, vol. 7, fil. 55-93; vol. 8, fil. 53, 93-290; vol. 9, fil. 164-178; vol. 10, fil. 172-173, 194; vol. 11, fil. 145-148, 169, 232, 240, 257, 260-264; vol. 12, fil. 4-6, 26, 242; vol. 13, fil. 53-55, 100-105, 125-130 şi vol. 14, fil. 393-398) şi declaraţiile celor ce conduc ori au condus aceste instituţii le infirmă.
Ca atare, s-a remarcat că formularea "acuzaţiilor" la adresa lui E. a avut la bază doar date, neverificate şi necoroborate, care nu pot avea nici măcar caracterul unor indicii temeinice, deşi în actele de inculpare s-a susţinut, în mod expres, că aceste acuzaţii au la bază probe certe.
Totodată, s-a reţinut că informările primite de organele de urmărire penală de la serviciile specializate – SRI, DIPI (fără a include notele de redare a convorbirilor telefonice sau rapoartele de filaj întocmite în cadrul măsurilor de supraveghere tehnică autorizate de instanţă, cu precizările din Decizia CCR nr. 51/2016) nu au valoare probantă în sensul C. proc. pen., iar organelor judiciare le revine sarcina verificării şi transpunerii în probe a informaţiilor primite – acest aspect fiind menţionat şi în rechizitoriul x, la pag. 32.
Aşadar, probele evocate au demonstrat că inculpaţii A. şi B. Mirel au urmărit, încă de la început, ca prin mijloace şi metode contrare scopului procesului penal şi al aflării adevărului, să determine şi să controleze administrarea unui probatoriu care să conducă la incriminarea unei persoane nevinovate, întrucât, în raport de cele avute în vedere la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui E., este exclusă existenţa vreunei probe care să indice că acesta l-ar fi favorizat în vreun fel pe K., acuzaţia având la bază "mărturisiri" obţinute contrar dispoziţiilor legale.
Modalitatea intrisecă de obţinere a mărturisirilor lui K., multitudinea demersurilor şi întinderea în timp a metodelor ilegale folosite la adresa acestui martor au confirmat faptul că inculpaţii au acţionat după un plan pentru incriminarea lui E.:
- iniţial, inculpatul A. a interferat în mod nelegal în ancheta unui alt procuror şi, astfel, a avut o "discuţie" cu K. în lipsa unui apărător, deşi acesta era arestat preventiv şi, cu toate că "declaraţia sa îl viza pe D.", a decis, la fel de nelegal, să fie interogat timp de 2 zile, cu înregistrare audio-video, în lipsa unui apărător, interogare ce a fost realizată de către inculpatul B. Mirel, alături de alţi poliţişti, sub aparenta dispoziţie a martorului M.;
- interogatoriul nelegal a avut loc în condiţiile în care lui K. nu i s-a făcut cunoscută nicio calitate procesuală ori aspectele ce se doreau a fi dovedite, iar pe parcursul acestuia i s-a dat de înţeles că soţia sa va fi eliberată dacă va declara ceea ce îi interesează pe inculpaţi, bunăvoinţa fiind manifestată prin aceea că celor doi soţi li se permitea să se vadă în perioadele de audiere, când erau scoşi împreună sau în momente diferite, dar erau conduşi în acelaşi loc.
Aceleaşi împrejurări, despre cum a decurs interogarea nelegală a lui K., dar şi despre modalităţi asemănătoare prin care s-au efectuat demersuri similare şi asupra altor persoane, dar cu acelaşi scop infracţional, au fost relatate şi de către martorii V. şi MMM..
În privinţa acestui martor, cercetarea judecătorească a stabilit că declaraţia a fost consemnată în perioada arestării lui E. şi folosită împotriva acestuia, în condiţiile în care martorul a fost audiat fără ca apărătorii lui E. să fi fost informaţi, deşi formulaseră cerere în acest sens, iar în timpul audierii, martorul a fost "instruit" de către inculpatul B. Mirel să trimită un pretins mesaj de ameninţare la adresa unui poliţist ce participase la percheziţiile de la E..
În acest sens, instanţa de fond a făcut trimitere la declaraţiile martorilor AAAA. şi SSSS..
Deşi, în cadrul amplelor declaraţii date în faţă instanţei de judecată, inculpaţii B. Mirel şi A. au negat că ar fi exercitat vreo presiune asupra martorilor K., KKK. şi K. ori a altor persoane, s-a reţinut că nu există nici cel mai mic dubiu cu privire la existenţa şi nelegalitatea unor asemenea acţiuni.
Contrar afirmaţiilor prin care au combătut acuzaţiile ce le sunt aduse, în cadrul declaraţiilor au recunoscut aceste acţiuni ilegale, atunci când inculpatul B. Mirel a declarat: " ... învederez că la momentul discuţiei cu FFFFFFFFF. nu i-am adus la cunoştinţă acestuia ce calitate procesuală are acesta în momentul în care stau de vorbă cu el, el având calitatea de inculpat la momentul respectiv. Menţionez că acesta şi-a dat acordul de a discuta fără avocat.
Ulterior, în 24.05.2013 K. a fost audiat pentru prima dată în legătură cu aspectele pentru care a fost înregistrat ambiental, în calitate de inculpat. Exact cu privire la aceleaşi aspecte a fost întrebat de către procurorul M., aspecte pe care Litera le-a confirmat. După această audiere, a mai existat o audiere în 30.05.2013. doresc să arăt că Litera venea şi afirma că doreşte să relateze alte şi alte aspecte. În data 30.05 acesta a dat detalii despre legături existente între tatăl său şi dl procuror D., despre existenţa unor posibile fapte de corupţie ale dl procuror D. precum şi despre faptul că în vara anului 2012, după o discuţia pe care dl D. ar fi avut-o cu tatăl său, dl D. i-a transmis tatălui său să-i întrebe pe soţii Biriescu dacă ştiu de dosarul de la Alba. Din declaraţia lui K. a rezultat că după acel moment acesta i-a contactat pe soţii Biriescu şi aceştia i-au spus că ştiu de dosar de la E. . . . . . . . . . .arăt că nu i-am adus la cunoştinţă lui K. că este înregistrat deoarece motivul pentru care procurorul a emis ordonanţa a avut la bază faptul că acestuia îi era teamă să spună despre ce poliţist este vorba. Am stat de vorbă cu el fără a fi asistat de un avocat, întrucât aceasta a fost dorinţa sa de a discuta în particular . . . . . . . . . .Cu privire la KKK. doresc să fac următoarele precizări: audierea acesteia a avut loc la 26.09.2013 ocazie cu care aceasta a detaliat faptul că E. furnizează informaţii către Litera, îi dă sfaturi...K. a fost audiat atât de către mine, cât şi de către alţi ofiţeri, din câte ştiu, a avut 23 de declaraţii …"
După realizarea interogatoriului efectiv, în cauza Litera s-a realizat o "transcriere" a înregistrării audio-video – dosar DNA şi, pe baza acestei "transcrieri", s-a trecut la aşa-zisă "ascultare" a lui K. în calitate de inculpat, în "condiţii procedurale", de cel puţin 23 de ori, după cum chiar inculpatul B. Mirel a relatat instanţei.
Practic, însă, partea de declaraţie dorită de anchetatori era consemnată pe formular de către inculpatul B. Mirel, era acceptată sub aspectul conţinutului de către K., pentru ca apoi, inculpatul să-l prezinte pe martor în faţa procurorului M., unde era convocat un avocat desemnat "din oficiu", ocazie cu care declaraţia scrisă în fapt de către inculpatul C. era doar printată şi semnată de către procuror, martor şi avocat.
Or, s-a apreciat că este dincolo de orice îndoială că modalitatea prin care s-au obţinut declaraţiile lui K. este nelegală în integralitatea sa, iar existenţa unei ordonanţe de înregistrare ambientală a "interogatoriului" la care a fost supus K., chiar confirmată în condiţiile legii de către un judecător, nu schimbă cu nimic acest caracter.
S-a reţinut că, potrivit art. 101 C. proc. pen. - identic cu prevederile art. 68 C. proc. pen. anterior - este oprit a se întrebuinţa ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe.
Cu toate acestea, atât organul de cercetare penală (inculpatul B. Mirel), cât şi cel de urmărire penală (inculpatul A.), au obţinut probatoriile la adresa lui E. printr-o serie de acţiuni ce contravin flagrant acestor prevederi legale prohibitive din activitatea de administrare a probatoriilor în cursul unui proces penal, derulate asupra unor persoane aflate în relaţii tensionate ori de duşmănie cu E. sau implicate în afaceri judiciare pentru care căutau rezolvări facile.
De aceea, era evident atât pentru inculpatul A., cât şi pentru inculpatul B. Mirel, că asemenea declaraţii nu puteau fi folosite nici chiar împotriva lui K., şi cu atât mai puţin împotriva lui E..
Instanţa de fond a reţinut că presiunile realizate în mod nelegal asupra martorilor, iniţial exercitate în cauza Litera, au fost constante, fiind efectuate pe întreg parcursul activităţii infracţionale de către toţi cei trei inculpaţi - B. Mirel, A. şi D. - şi au vizat obţinerea de beneficii pentru altul, favoruri şi obţinerea unei situaţii mai uşoare în propriul dosar, ameninţări voalate.
Sub acest aspect, s-a constatat că mecanismul prin care inculpaţii au implementat construcţia informaţiei incriminatoare a presupus învăţarea declaraţiei de către persoanele aflate în stare de deţinere, prin audieri repetate, fără avocat, întrebări sugestive şi reformulări ale ideilor expuse, obţinerea unor mărturii mincinoase benevole, manufacturarea de probe.
Inculpaţii A. şi B. Mirel, deşi cunoşteau pe deplin modalitatea nelegală prin care au obţinut mărturisirile lui K., dar şi împrejurarea că aspectele incriminatoare astfel obţinute nu se coroborau cu niciun fapt obiectiv, verificat ori verificabil, au determinat, la fel de nelegal, obţinerea declaraţiilor martorilor KKK. (soţia) şi K. (tatăl), pentru ca apoi să continue "construirea" probatoriului incriminator la adresa lui E., în acelaşi mod nelegal, prin folosirea în acest scop a cauzei Cupeţiu.
3.3. Cauza Cupeţiu – dosarul nr. x/2011
Această cauză a debutat la data de 5.08.2011, când inculpatul A. a formulat cerere de emitere a unor autorizaţii de interceptare şi înregistrare pe o perioadă de 30 de zile a convorbirilor şi comunicărilor persoanelor cercetate, pentru BB. fiind indicate posturile telefonice cu nr. x şi y.
La data de 9.05.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză, obţinându-se autorizaţia pentru efectuarea unor percheziţii domiciliare începând cu data de 10.05.2012.
În procesul-verbal din data de 4.09.2011, întocmit de inculpatul B. Mirel, la o lună după formularea cererii, se indică, contrar realităţii, că acestea ar fi numerele folosite de Cupeţiu, deşi, dacă l-ar fi interesat probele, inculpatul ar fi constatat, printr-o simplă operaţiune impusă de lege, respectiv de a asculta convorbirile interceptate, că numărul de apel y nu era folosit de Cupeţiu, ci de către o altă persoană, ce nu are legătură cu alegaţiile pe care le consemnau în actele procedurale prezentate pentru confirmare unui judecător.
A reţinut instanţa de fond că aceste acţiuni ale inculpaţilor, "ascunse" sub mantia unor acte procedurale întocmite în exercitarea atribuţiilor de organe judiciare, prin care au determinat restrângerea unor drepturi şi libertăţi ale unor persoane, printr-o ignoranţă făţişă determinată doar de scopul infam al incriminării lui E., sunt evidenţe faptice ce demonstrează atitudinea pe care aceştia au avut-o în construirea dosarului E..
Ignoranţa examinării şi interpretării probelor potrivit obligaţiei legale de aflare a adevărului instituită de art. 5 din C. proc. pen. a fost dovedită şi prin procesul-verbal din data de 6.09.2011, întocmit de acelaşi inculpat, în care este consemnat din nou că postul telefonic cu nr. y ar fi folosit de către BB., semnificativă în acest sens fiind declaraţia martorului NNNN..
Prin urmare, s-a constatat că, şi în cauza Cupeţiu, încă de la debutul cercetărilor, deşi aparent actele întocmite de către inculpaţii B. Mirel şi A. urmăreau să prezinte persuasiv "preocuparea" pentru administrarea unui probatoriului legal, procesul-verbal din data de 3.10.2011, întocmit de către inculpatul B. Mirel, demonstrează tocmai contrariul.
Astfel, deşi se susţinea că, urmare a interceptărilor audio-video, se impune prelungirea autorizaţiilor, inclusiv cu privire la postul telefonic y, despre care se afirma în continuare că ar fi utilizat de BB., nici acest inculpat şi nici inculpatul A. nu au verificat conţinutul interceptărilor, pentru a constata că, în realitate, postul telefonic y era folosit de către martorul NNNN., încă de la prima cerere formulată din data de 5.08.2011.
S-a apreciat că această concluzie este indubitabilă întrucât este demonstrată chiar de actele procedurale întocmite de inculpaţi, prin cererea de reînnoire a autorizaţiilor formulată la data de 9.05.2012, pe o perioadă de 5 zile, în care, la peste 6 luni de la ultima prelungire, inculpaţii susţineau, contrar realităţii, că postul telefonic y este atribuit lui BB., alegaţie introdusă apoi şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale (din 23.10.2013), deşi trecuseră mai bine de 2 ani şi 2 luni de la prima autorizare de interceptare a acestui post telefonic.
Instanţa de fond a reţinut că motivul pentru care inculpaţii au decis folosirea cauzei Cupeţiu la incriminarea lui E. se datorează unei situaţii reale ce a constat în faptul că, în luna octombrie 2012, ofiţerul de poliţie a fost prezent în proximitatea firmei administrate de Cupeţiu.
Astfel, contrar principiului aflării adevărului, pornind în sens invers evenimentelor petrecute, inculpaţii au folosit aceleaşi metode nelegale pentru a "demonstra" existenţa favorizării - prin deconspirarea unor percheziţii – şi pentru a putea susţine că acesta ar fi motivul legăturilor dintre DDD. – un prieten din copilărie al lui E. - şi BB. (deşi, în realitate, nu cu Cupeţiu a discutat DDD. în luna mai 2012, ci cu martorul NNNN.), pentru ca, ulterior, întrucât presiunile exercitate asupra soţilor Cupeţiu nu au condus la determinarea acestora în sensul obţinerii mărturisirilor urmărite, să fie dezvoltată cauza Rusu şi cauza Biriescu.
S-a reţinut că probele administrate demonstrează că pretinsele devoalări ale percheziţiilor în cauza Cupeţiu au reprezentat o continuare a "construcţiei" acuzaţiilor formulate la adresa lui E., după cum rezultă şi din cele relatate de martorii BB., RRRR., VVVV. şi WWWW..
S-a constatat că imputaţia procurorului DIICOT – Structura Centrală susţinută în formularea acuzaţiilor la adresa lui E. ori a lui F., cu privire la infracţiunea de favorizare pe care ar fi realizat-o E. în raport de percheziţiile efectuate în cauza Cupeţiu din datele de 10 mai 2012 şi 8 octombrie 2012, nu are la bază existenţa unor probe certe sau obţinute în mod legal.
În cadrul acestui palier al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi în cauza Cupeţiu, cu referire la pretinsele deconspirări ale percheziţiilor ori ale altor măsuri procesual penale dispuse în cauzele instrumentate la DIICOT – ST Alba, au fost avute în vedere declaraţiile martorilor AA., AAA., BBB., BB. şi RRRR..
Cu privire la acuzaţia ce i-a fost adusă, E. a declarat următoarele: "... În legătură cu dosarul lui Cupeţiu, precizez că am aflat de acest dosar în luna martie- aprilie 2012, de la N.. Nu ştiam nume din dosare, discutam generic despre "dosarul cu laminate". În luna mai N. mi-a spus că DIICOT Alba, prin proc. A. a hotărât să facă mai multe percheziţii pentru ca eu să pun la dispoziţie logistica şi oamenii necesari. Pe Cupeţiu l-am cunoscut în luna octombrie 2012 cu ocazia percheziţiei fiind prima şi singura dată când l-am văzut. Nu am discutat niciodată cu acesta, nu ştiam unde locuieşte, unde are sediul firmei şi nu cunoşteam detalii din dosar. După acţiunea din luna mai 2012, acţiune în care s-a vorbit despre Balint, AAA., BBB., care figurau în dosarul respectiv ca fiind reţinuţi sau arestaţi, în perioada următoare Man mi-a spus şi despre Cupeţiu. La momentul percheziţei din octombrie 2012 la care am participat şi eu efectiv, am fost împreună cu mai mulţi colegi printre care inc. B. şi JJJ., aceştia fiind singurii care cunoşteau locaţia respectivă.
Anterior percheziţiei, înainte de a pleca în misiune, C. mi-a spus că în afară de percheziţie vor fi aduşi la DIICOT Alba şi numitul AA., BB. şi alte persoane pentru audiere. C. mi-a spus că Balint ştia că urma să fie contactat telefonic de C. în vederea audierii la DIICOT Alba. Când am ajuns la domiciliul lui Cupeţiu, în jurul orei 06:00 toţi colegii am observat că la parterul casei era lumină difuză, iar un coleg a zis în glumă "că ăştia ne aşteaptă". La acţiune au participat şi poliţişti de la Serviciul Acţiuni Speciale (SAS) Hunedoara. Eu am fost cel care a sunat la poartă, iar în câteva minute soţia lui Cupeţiu a deschis uşa casei, aflată la cca 25 metri de poartă. Eu am strigat că suntem Poliţia, iar doamna a venit şi a deschis poarta.
Despre percheziţiile din luna mai 2012 de la domiciliile lui Cupeţiu, Balint, AAA. şi BBB., am aflat de la N. cu o zi-două înainte fără să cunosc persoanele vizate. În cursul anului 2012 am aflat de la procuror RR. de la DIICOT QQ., că în anul anterior N. împreună cu SS. – directorul de la Finanţe Hunedoara aveau suspiciuni cu privire la procurorul D. din cadrul DIICOT Alba, suspiciuni generate de împrejurarea că trei tiruri cu produse laminate ale lui Balint au fost indisponibilizate de Garda financiară, iar procurorul D. a încercat să-i convingă pe comisarii Gărzii să ridice sechestrul.
În legătură cu rezultatul verificărilor efectuate potrivit cărora doar la o lună de la data la care eu am fost pe str. x am primit un colet de la o firmă de curierat, menţionez că explic această situaţie prin aceea că nu s-au verificat toate firmele de curierat din Deva, iar verificările au vizat perioada anului 2012. Eu personal am aflat că aceste verificări trebuiau efectuate la nivel naţional. La şeful Finanţelor Deva nu am apelat pentru nimeni altcineva cu excepţia lui F., pentru că nu m-a mai rugat nimeni şi nu pentru alt motiv..."
3.3.1. Percheziţia din 10 mai 2012
Cu referire la această percheziţie, în urma analizei probelor evocate, în coroborare cu actele dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
- percheziţia din dimineaţa zilei de 10 mai 2012 a fost divulgată;
- cel care a fost anunţat este AA.;
- AA. a comunicat această informaţie către AAA. şi BBB., copiii săi;
- niciunul dintre aceşti martori nu precizează cine a divulgat informaţia din cadrul organelor judiciare;
- BB. neagă că ar fi fost în posesia unei astfel de informaţii, dar şi că ar fi divulgat-o cuiva;
- RRRR. neagă că ar fi cunoscut ceva despre efectuarea percheziţiei şi motivează prin aceea că nu ar fi lăsat ca fiica sa minoră să fie prezentă la întreaga procedură judiciară ce a avut loc.
S-a remarcat că aceste probe nu susţin implicarea lui E. în divulgarea datelor privitoare la efectuarea percheziţiilor, deşi această divulgare este certă şi reală. Nu a existat şi nu există nicio probă certă, indubitabilă, care să dovedească implicarea în vreun anumit mod a lui E. în divulgarea acestor percheziţii, însă este dincolo de orice dubiu că ofiţerul de poliţie nu a fost implicat în ancheta efectivă.
Probatoriul a conturat o posibilă participare în această divulgare în sarcina altei persoane, ipoteză pe care organul de urmărire penală nu a investigat-o, deşi martorul UU. a arătat că: "... în anul 2011, cred, fără să pot preciza exact, a venit Balint în birou la mine şi mi-a spus că îi sunt ascultate telefoanele. Şi-a schimbat numărul de telefon şi a venit să mi-l dea. Eu l-am întrebat de unde ştie şi de ce îi este ascultat telefonul, iar el mi-a zis că are legătură cu Cupeţiu, au avut ceva afaceri împreună, şi că informaţia o are de la dl procuror D. . . . . . . . . . .am înţeles că se ştia doar din anturajul crimei organizate, aspect aflat de la Cupeţiu. A doua percheziţie m-a vizat şi pe mine şi nu pot afirma că aş fi cunoscut despre efectuarea acesteia …"
Instanţa de fond a subliniat că, şi în situaţia ipotetică în care BB. ar fi "confirmat" că avea informaţia de la E., actele dosarului relevă că acuzarea nu a fost şi nu este în "posesia" vreunei probe din care să rezulte că E. cunoştea atât despre momentul desfăşurării percheziţiilor, cât şi tactica anchetei ce viza luarea unor măsuri preventive. Dimpotrivă, Ministerul Public ar fi în posesia unor probe ce indică faptul că o altă persoană este cea care a contribuit la deconspirarea percheziţiilor.
Pe de altă parte, s-a observat că aceleaşi probe demonstrează că F. nu avea ce comunica vreunei persoane despre vreo anchetă, listingurile telefonice şi conţinutul discuţiilor telefonice interceptate ale acestuia fiind interpretate pro causa, în sensul susţinerii scopului infracţional urmărit de către inculpaţii A. şi B. Mirel, argumentele fiind similare celor indicate în privinţa lui E., nefiind reluate, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că inculpaţii au ignorat că probatoriul pe care îl aveau la dispoziţie - convorbirile telefonice interceptate aflate în filele x verso, dosar DIICOT, evidenţia date despre două persoane, Dani şi Bucur, cu care Cupeţiu discutase anterior percheziţiei, probe în privinţa cărora nu s-a făcut nicio referire, nicio verificare, nu au fost analizate şi nici interpretate.
Cu privire la aceste persoane, inculpatul B. Mirel a declarat: "... nu îmi spun nimic numele respective şi nu îmi aduc aminte să fi desfăşurat vreun fel de activitate în legătură cu aceste persoane ... nu pot face aprecieri cu privire la aceste aspecte, dar ce pot aprecia cu privire la conţinutul discuţiei redată în procesul-verbal este că singura dată în care BB. apare într-o locaţie şi soţia sa în altă locaţie, anterior percheziţiei de la domiciliul lor, acesta face cunoscută locaţia şi că insistă ca dimineaţă (în ziua percheziţiei) să fie cineva acolo...", iar inculpatul A. a relatat: "... a fost întrebat BB. cine a mai fost prezent la acea întâlnire, însă acesta a negat că a existat acea întâlnire şi nu mi-a spus cine sunt aceşti Dani şi Bucur, rămânând neidentificaţi. Oricum cauza era în curs de soluţionare . . . . . . . . . .nu aveam altă posibilitate de identificare a acestora, deoarece nu le cunoşteam numerele de telefon. Consider că nu mai aveam ce să facem altceva. În mai 2012 nu aveam protocol cu SRI, nici ulterior nu am făcut vreun demers cred am pierdut din vedere acest aspect. ..."
Prin urmare, instanţa de fond a conchis că tactica anchetei în cauza Cupeţiu nu poate fi atribuită lui E., deoarece acesta nu cunoştea despre tactica efectuării percheziţiilor, care a fost abordată de inculpatul A., cu sprijinul activ al inculpatului B. Mirel, de aşa manieră încât să conducă la ineficienţa rezultatelor acestor percheziţii.
Astfel, autorizaţia de percheziţie nr. x din 9.05.2012 - dosar DIICOT - a fost emisă aşa cum a fost solicitată de inculpatul A. şi cuprinde toate persoanele şi locaţiile unde s-au efectuat percheziţiile, deci toţi lucrătorii de poliţie ai echipelor de percheziţie, când au avut acces la autorizaţie, au putut lua cunoştinţă despre toate locaţiile şi toate persoanele vizate, deşi tactic ar fi fost firesc să fie solicitate autorizaţii distincte, pentru fiecare locaţie şi fiecare persoană în parte.
S-a constatat, de asemenea, că deşi dosarul îl viza şi pe AA., inculpatul A. nu a solicitat percheziţie domiciliară pentru acesta.
Or, luarea în considerare a acestui minim aspect negativ - că pentru AA. nu s-a solicitat percheziţie - demonstra că E. nu avea posibilitatea obiectivă de a cunoaşte că AA. are ori va urma să aibă vreo calitate procesuală în dosar.
Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că nu se poate susţine că AA. a aflat pe "filiera E.-Rusu" "... de percheziţia din 8/9 mai 2012 de la BB. care mi-a spus că urmează ca a doua zi să se facă o percheziţie la nepotul AAA. şi la fiul meu vitreg BBB. şi la mine ...", concluzie ce putea fi verificată şi prin analiza perioadelor efective de percheziţie din data de 10 mai 2012, în baza proceselor-verbale întocmite – filele x şi urm., vol. 5 dosar DIICOT: echipa de percheziţie a intrat la domiciliul lui AAA. la ora 6:00, la BBB. s-a intrat la ora 6:10, la MMMMMM. s-a intrat la ora 6:15, la domiciliul lui BB. echipa a intrat la ora 7:00, de unde a ridicat doar documentele predate de RRRR., la RRRRRR. percheziţia a început la ora 7:00, iar la sediul OOOO. echipa de percheziţie a intrat la ora 9:28.
Ca şi în situaţia palierului infracţional derulat în cauza Litera, unde probele obţinute sunt nelegale şi nu puteau fi utilizate la incriminarea lui E., şi în privinţa pretinselor deconspirări ale confidenţialităţii anchetelor efectuate de către DIICOT – percheziţii, măsuri de supraveghere tehnică – inculpaţii A. şi B. Mirel au profitat de atribuţiile încredinţate de lege şi au consolidat probatoriul prin acţiuni concrete de "manufacturare" a probelor, sens în care au fost întocmite, cu încălcarea legii, o multitudine de acte procedurale, prin care au dat valenţă probatorie unor aspecte inexistente şi/sau neverificate ori neverificabile, pe care le-au folosit la acuzarea lui E. şi le-au prezentat ca fiind probe certe, concomitent cu prezentarea altor "probe certe", ce au făcut însă parte din mecanismele de construire a informaţiei incriminatoare, în acest caz fiind folosite interpretările sugestive ale unor testări poligraf, în timp ce altele au fost ignorate.
3.3.2. Percheziţia din 8.10.2012
Instanţa de fond a reţinut că nu a existat şi nu există nicio probă care să demonstreze divulgarea acestei percheziţii.
Ca şi în situaţia percheziţiilor din data de 10.05.2012, nici la aceste percheziţii nu există vreun element din care să rezulte că, prin pretinsa divulgare, s-ar fi adus vreo atingere urmăririi penale efectuate, ar fi fost ascunse ori distruse probe, ceea ce pune sub semnul întrebării motivul unei asemenea divulgări.
Raţionamentul logico-juridic al inculpaţilor A. şi B. Mirel de prezentare a celor petrecute în perioada anterioară acestei percheziţii şi în ziua percheziţiei a urmărit doar scopul activităţii infracţionale derulate împotriva comisarului şef E., prin aceea că au profitat de două întâmplări faptice reale, pe care însă le-au prezentat într-o derulare sugestivă, cum, de altfel, au procedat şi ulterior, în cauza Biriescu şi cauza Rusu.
De fapt, divulgarea percheziţiei din 8.10.2012 era necesară inculpaţilor A. şi B. Mirel pentru confirmarea acuzării comisarului şef E., sens în care au fost "construite" şi o serie de procese-verbale, pe baza cărora au fost instituite măsuri de supraveghere tehnică, ale căror rezultate au fost interpretate unidirecţional, metodă ce se circumscrie "manufacturării" probelor.
Cu privire la percheziţia din 8.10.2012, s-a reţinut că actele procedurale pe care inculpaţii A. şi B. Mirel le-au întocmit în perioada 5.10.2012 - 7.10.2012 nu au urmărit aflarea adevărului, ci au avut ca scop conturarea unei aparenţe de vinovăţie, deşi cunoşteau că niciuna dintre versiuni nu era plauzibilă, deoarece:
- dacă, la data de 5.10.2012, E. s-ar fi întâlnit cu BB. la sediul S.C. OOOO. şi i-ar fi comunicat informaţia despre percheziţie, atunci, la data de 6.10.2012, DDD. nu avea ce să îi comunice lui BB., iar la data de 7.10.2012, E. nu avea niciun motiv să se mai întâlnească cu BB., deoarece comunicase deja informaţiile;
- dacă E. şi BB. nu s-au întâlnit la data de 5.10.2012, dar informaţiile au fost comunicate lui BB. de către DDD. la data de 6.10.2012, nu mai era necesar ca E. să urmărească să se întâlnească cu BB. la data de 7.10.2012;
- dacă E. şi BB. nu s-au întâlnit la data de 5.10.2012 la S.C. OOOO. şi dacă, la data de 6.10.2012, DDD. nu i-a comunicat lui BB. despre percheziţii, atunci E. ar fi avut un motiv să se întâlnească cu BB. la data de 7.10.2012 pentru a-i comunica informaţiile, însă probele indică, explicit, că cei doi nu au avut niciun fel de contact.
Cu privire la aceste situaţii evidente, instanţa de fond a avut în vedere şi dialogul ambiental din luna noiembrie 2012 - dosar DNA, purtat de E. cu A. şi B. Mirel, discuţie purtată după efectuarea percheziţiilor de la gruparea Rusu, precum şi dialogul ambiental dintre E. şi A. - dosar DNA.
Potrivit acestui dialog, inculpatul A. a luat cunoştinţă despre faptul că inculpatul D. ar comite fapte penale, după cum aflase şi din declaraţiile lui K., însă, călăuzit de scopul său infracţional, a ignorat aceste aspecte şi l-a folosit pe inculpatul D. chiar la incriminarea lui E..
După conversaţia avută cu E., la solicitarea inculpatului A., procurorul GGG. a solicitat, la data de 27.11.2012, între altele, autorizarea judecătorului pentru listingurile convorbirilor telefonice efectuate de DDD., pe o perioadă de până la 6 luni în urmă.
În fundamentarea cererii, care doar formal a fost semnată de acest procuror, a fost invocat procesul-verbal întocmit de către inculpatul B. Mirel la data de 25.11.2012, în care menţionează că "... a procedat la vizualizarea înregistrărilor audio-video efectuate în mediu ambiental la 6.10.2012, între orele 19-20, perioadă în care BB. se află împreună cu mai mulţi indivizi, dintre aceştia fiind identificat DDD.. În intervalul orar identificat mai sus, BB. discută intens cu DDD., timp în care acesta din urmă încearcă să contacteze telefonic pe cineva, iar ulterior trimite un mesaj. Întrucât în cauză există indicii clare că la momentul respectiv BB. avea cunoştinţă despre percheziţia domiciliară care urma a fi efectuată la 8.10.2012, iar informaţiile deţinute până în prezent confirmă faptul că susnumitul a încercat să intervină la diverse persoane cu influenţă, consider că este necesară obţinerea listingurilor."
Referitor la aceste împrejurări, a fost avută în vedere şi declaraţia martorului GGG..
Aşadar, s-a constatat că, deşi în actele procedurale întocmite se folosesc informaţiile rezultate din supravegherea operativă prin filaj realizată de SRI asupra lui BB., inculpaţii B. Mirel şi A. au ignorat faptul că, în data de 5.10.2012, la ora 12:00, acesta a intrat în sediul firmei QQQQ. ce aparţine lui PP., unde ulterior a sosit şi acesta din urmă, iar BB. a staţionat în acel loc circa o oră, fapt elocvent ce putea ajuta la stabilirea unui adevăr obiectiv, iar nu cel prezentat deformat cu ocazia punerii sub acuzare a comisarului şef E..
De asemenea, s-a constatat că inculpatul A. i-a relatat inculpatului D. toate aspectele pe care i le-a făcut cunoscute E., întrucât inculpatul D. "s-a plâns" martorei TT. că "E. îi vânează pe procurori, că le ascultă telefoanele, că lucrează cu structurile centrale de informaţii şi că, din acest motiv, ar fi fost suspectat dl D. în dosarele Ketamina şi JJ.", împrejurare de fapt ce explică sprijinul şi contribuţia ulterioară a inculpatului D. la incriminarea lui E..
Aşa s-a explicat, de altfel, determinarea şi nivelul de "implicare" ulterioară în construcţia dosarului E. a inculpatului D., în conivenţă infracţională cu inculpatul A., care a ignorat toate probele ce indicau că acesta este "mai apropiat" decât E. de gruparea Cupeţiu şi, astfel, i-a oferit posibilitatea să contribuie la incriminarea lui E..
Elocventă în acest sens a fost declaraţia martorului SS., care a confirmat interesul manifestat de D. cu privire la AA. (membru al grupării Cupeţiu).
Totodată, referitor la PP. şi D., au fost avute în vedere declaraţiile martorelor LLLLLLL. şi GGGGGGGGG..
S-a reţinut că probele evocate reliefează că inculpatului A. îi erau cunoscute o serie de împrejurări de fapt pe care a decis să le ignore ori să le treacă sub tăcere, respectiv faptul că pentru martorul AA. se făcuseră intervenţii la organele fiscale, de către inculpatul D., în sensul ridicării unor măsuri asigurătorii; legătura lui D. cu martorul PP., care a fost filmat – autorizat când s-au întâlnit în parcarea Complexului Real din Deva, despre care martora GGGGGGGGG. a relatat că "dădea mulţi bani negrii … în cazul lui D. cota era de 10.000 RON pe lună sau la 6 săptămâni", precum şi faptul că, în data de 12.06.2013, într-o stare precară de sănătate, acelaşi inculpat D. s-a deplasat în Hunedoara, la sediul DIICOT, unde a luat legătura cu martora TT. - procuror, pentru a afla despre acţiunile ce vor fi desfăşurate de QQ. şi că, în ziua următoare, cu ocazia percheziţiilor efectuate, s-a constatat că PP. era îmbrăcat şi aştepta, reproşând echipei de percheziţie că "au întârziat".
Aceste evidenţe probatorii au fost confirmate şi de către martorul SSSS..
Cu toate acestea, s-a constatat că, la momentul formulării acuzaţiilor la adresa lui E., inculpatul A. a menţionat că: " ... din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă probe certe ... "
Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale – dosar DIICOT – este un "centralizator" al unor afirmaţii şi constatări asumate de către inculpatul A., majoritatea aspectelor consemnate fiind o reluare fidelă a celor consemnate de către inculpatul B. Mirel în procesele-verbale "construite", cum este şi cel din 21.08.2013 – filele x; dosar DIICOT, împrejurare de altfel recunoscută cu nonşalanţă de către inculpatul A.: "… în ceea ce priveşte activitatea din dosar, eu am luat pur şi simplu cu copy-paste ceea ce era prevăzut în procesele-verbale şi am inserat în referatul cu propunere de arestare preventivă, ceea ce se şi observă …"
În cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale (ca, de altfel, şi în referatul cu propunere de arestare preventivă) sunt cuprinse, în mod nelegal, propriile declaraţii ale celor care efectuau şi ancheta împotriva lui E., declaraţii ce fuseseră consemnate anterior sub forma proceselor-verbale "construite" de către B. Mirel, astfel: "... E. a fost înştiinţat de procuror, în 05.10.2012, cu privire la faptul că în 08.10.2012 urmează să se efectuaeze percheziţii în cauza Cupeţiu, numărul locaţiilor şi faptul că toate sunt din judeţul Hunedoara, pentru ca acesta să se poată organiza din punct de vedere logistic, precum şi că locaţiile exacte şi persoanele îi vor fi comunicate în dimineaţa zilei de 08.10.2012, în timp util pentru a ajunge la locaţii pentru ora 06:00. Mai mult, în data de 05.10.2012, în cursul dimineţii, în jurul orei 9:00, comisarul B. a fost contactat telefonic de către Comisarul Şef E., fiind întrebat de către acesta cu privire la locaţiile la care urmează să fie efectuate percheziţii în data de 08.10.2012. Cu această ocazie comisarul B. a informat şeful de brigadă cu privire la faptul că urmează să fie efectuate mai multe percheziţii pe raza Mun. Hunedoara, trei dintre acestea fiind în legătură cu inc. BB., iar în ceea ce priveşte restul locaţiilor acestea sunt cunoscute doar de către procurorul şef D.I.I.C.O.T. - S.T. Alba.
În jurul orelor 12:00, cms. B. a fost contactat din nou de către şeful de brigadă pentru a pune la dispozia acestuia din urmă o sinteză a acţiunii care urmează a fi întreprinsă, lucru care a fost de altfel şi realizat, fără a se comunica în cadrul sintezei şi implicarea altor persoane decât cele aduse deja la cunoştinţa şefului de brigadă, respectiv - BB.. începând cu ora 08:00 în data de 05.10.2012 inc. BB. a fost luat în filaj. ..."
După această introducere sugestivă, raţionamentul urmat de către inculpatul A. pentru susţinerea alegaţiei referitoare la divulgarea perheziţiei din 8.10.2012 a fost de a prezenta situaţii de fapt obiective referitoare la împrejurarea că E. şi BB. au fost prezenţi în aceeaşi zonă, respectiv în data de 5.10.2012, în intervalul orar 10:23-11:00, în zona sediului societăţii S.C. OOOO. şi în data de 7.10.2012, în intervalul orar 12:06-12:41, în zona parcării hipermarketurilor EEE. şi FFF..
În acest punct de analiză, s-a constatat că reprezintă doar o simplă supoziţie, ce nu este bazată pe probe, interpretarea potrivit căreia împrejurarea că, în perioada de timp cât se afla pe strada x, în faţa sediului S.C. OOOO., E. i-a contactat telefonic pe procurorul de caz (ora 10.39) şi ofiţerul de poliţie delegat în cauză (ora 10.41), conform listingului telefonic - vol. 11, dosar DIICOT, ar dovedi, fără echivoc, preocuparea manifestată în acel context faţă de dosarul în care era cercetată gruparea infracţională din care făceau parte BB. şi alte persoane.
Dimpotrivă, s-a demonstrat că, în realitate, această modalitate de prezentare a unor împrejurări de fapt confirmă determinarea prin care inculpaţii A. şi B. Mirel au indus în elementele acuzării aspecte nedovedite prin probe, elemente faptice cu o prezentare contrară unei interpretări logice, prin ignorarea unor evidenţe probatorii, cu scopul fundamentării actului de acuzare formulat împotriva lui E., deşi probele reflectau inocenţa acestuia.
Tot cu privire la percheziţia din data de 8.10.2012, instanţa de fond a avut în vedere probele evocate şi coroborarea ce există între cercetarea la faţa locului efectuată în zona străzii Apuseni – vol. 14, dosar DIICOT, declaraţiile martorilor BB. şi RRRR., imaginile înregistrate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la familia Cupeţiu, supravegherea realizată asupra lui BB. şi imaginile supravegherii realizate în zona parcării magazinelor EEE. şi FFF..
Toate acestea au demonstrat, fără echivoc, că în data de 8.10.2012 nu a avut loc nicio deconspirare a percheziţiilor, fiind eronată interpretarea potrivit căreia "dacă la o familie luminile sunt aprinse la ora 6 dimineaţa, acest aspect însemnă că se ştie de percheziţie", în lipsa unor elemente probatorii obiective şi completatoare.
Instanţa de fond a reţinut că probele evocate, dar şi înregistrarea percheziţiei efectuate în data de 8.10.2012, clarifică realitatea obiectivă a actelor procedurale întocmite pentru incriminarea lui E. şi demonstrează că nu există absolut nicio dovadă că, în data de 5.10.2012 sau în data de 7.10.2012, E. s-a întâlnit cu Cupeţiu ori că ar fi transmis ceva către acesta, conturând, în realitate, planul ce a fost urmărit cu sârguinţă de către inculpaţii B. Mirel şi A..
Relevantă în acest sens a fost declaraţia martorului NNNNNNN..
Cu privire la aserţiunile din cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, potrivit cărora "…din filmările efectuate la domiciliul inc. BB., cu ocazia celei de a doua percheziţii, din 08 octombrie 2012, când în cadrul uşii se observă inc. BB., care la ora 06:00 îi aştepta pe poliţişti în casă, la parterul locuinţei venind dinspre bucătărie şi nu de pe scările de la etaj, fiind cu luminile aprinse, dar cu privire la care inc. BB. a minţit, susţinând iniţial, în primele declaraţii, că nu a ştiut despre percheziţii şi dormea când a venit politia, coborând din dormitorul său de la etaj doar după accesul în casă al poliţiştilor …", împrejurări dezvoltate pe larg şi "consolidate" chiar cu imagini sugestive captate de pe înregistrările percheziţiei - Cupeţiu coborând pe scări şi încheindu-se la cămaşă, instanţa de fond a reţinut că şi acestea fac parte din aceeaşi metodă de manipulare a informaţiei pentru a crea aparenţa unui probatoriu cert, deoarece vizionarea imaginilor surprinse cu ocazia acestei percheziţii confirmă cele relatate de către martorul NNNNNNN. şi fac dovada interpretării sugestive a imaginilor de la momentele procedeului probator, potrivit scopului infracţional urmărit.
Astfel s-a explicat de ce în cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale au fost introduse de către inculpatul A. elemente străine situaţiei de fapt şi acuzaţiilor în materie penală, din care ulterior a tras concluzii nereale, cum sunt cele de genul: " ... Este de precizat că şeful BCCO Alba nu a fost interesat în ultimii ani, cel puţin din 2009 până în prezent, de cauzele aflate pe rolul DIICOT, ST Alba, numai în cazul în care avea vreun interes personal, în rest DIICOT, ST Alba şi HHHHHHHHH., nu existau pentru acesta, ci numai QQ. Astfel, nu se justifică interesul brusc al cms. E. pentru locaţiile percheziţionate în cauza Cupeţiu, cu atât mai mult cu cât avea toate datele necesare organizării acestora, numărul, raza de deplasare, natura faptelor ..."
Mai mult, cu referire la momentul din data de 7.10.2012, când este exclusă orice întâlnire ori interacţiune între E. şi Cupeţiu, inculpatul A. a inclus aserţiuni fără niciun fundament obiectiv: " ... Menţionăm că echipa de filaj care a executat autorizarea ambientală a mai fost folosită şi în cadrul altor dosare instrumentate de către B. C. civ..O. Alba Iulia, existând probabilitatea evidentă ca aceasta să fi fost văzută de către cms. şef E., conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, iar din autoturismul precizat anterior, nu a coborât sau urcat nimeni pe toată perioada staţionării (conform raportului de filaj). ..."
Referitor la această alegaţie, potrivit căreia E. ar fi cunoscut autovehiculele cu care se efectuau supravegherile operative, martorul IIIIIIIII. a declarat următoarele: "Din 01 aprilie 2006 am îndeplinit funcţia de locţiitor al şefului Direcţiei de Informaţii Hunedoara, iar din 01 septembrie 2011 sunt şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Hunedoara . . . . . . . . . .Î: Exista posibilitatea ca E. să cunoască maşinile utilizate de SRI? R: Exclus ..."
În orice caz, vizionarea înregistrărilor imaginilor surprinse cu ocazia supravegherii efectuate asupra lui Cupeţiu la magazinele EEE. - FFF. a demonstrat, în mod neechivoc, faptul că nu a existat nicio interacţiune ori vreo preocupare în sensul ca familia Cupeţiu să interacţioneze cu vreo altă persoană – aceştia fiind preocupaţi doar de cumpărăturile efectuate, împreună cu un cunoscut, ce este exclus a fi E. sau cineva apropiat acestuia.
3.4. Cauza Rusu – dosarul nr. x/2013
Instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte cauza Rusu, inculpaţii A. şi B. Mirel au profitat de informaţiile pe care chiar E. le-a furnizat în cadrul discuţiei ce avusese loc în luna noiembrie 2012, aşa încât, cunoscând toate persoanele pe care acesta relatase că le cunoaşte, că se întâlneşte cu ele, au dispus supravegherea lor tehnică, iar apoi, deşi au prezentat o stare de fapt reală, totuşi, toate listingurile, interceptarile convorbirilor telefonice şi supravegherile operative au fost interpretate unidirecţional scopului urmărit, deşi acestea nu relevau nimic infracţional la adresa lui E..
De altfel, s-a constatat că, având sub controlul măsurilor de supraveghere tehnică toate persoanele din anturajul lui E., inculpaţii A. şi B. Mirel au putut să aleagă cu uşurinţă momentul tactic prielnic pentru efectuarea percheziţiilor la familia Rusu, declanşând astfel o reacţie previzibilă din partea ofiţerului de poliţie, care la acea dată cunoştea că inculpaţii adună împotriva sa declaraţii din partea unor persoane pe care le-a cercetat în trecut.
În aceste împrejurări, la data de 15.11.2013 (zi în care inculpaţii ştiau din măsurile de supraveghere tehnică că F. nu se află pe teritoriului naţional, fiind în Serbia) au solicitat autorizaţia de percheziţie la domiciliile familiei Rusu şi la sediul firmei S.C. J., în referatul întocmit fiind făcută trimitere expresă la existenţa supravegherilor tehnice – dosar DNA.
S-a reţinut că modalitatea în care a fost formulată propunerea pentru această percheziţie, dar şi ora la care s-a solicitat, sunt elocvente. Astfel, cu o zi înainte – 14.11.2012, s-a solicitat autorizaţie de percheziţie în cauza Cupeţiu, la locuinţa lui PPPPPP., având la bază un proces-verbal întocmit de către inculpatul B. Mirel, în care se afirmă doar: "...în vederea documentării cu operativitate a activităţii desfăsurate ... se impune efectuarea demersurilor pentru obţinerea percheziţiei ..."
În fapt, şi această percheziţie, ca şi altele de acelaşi fel, au făcut parte tot din modalitatea prin care s-a realizat presiune asupra martorilor, în scopul obţinerii declaraţiilor mincinoase benevole, aşa după cum a relatat martora FFFF. că s-a procedat asupra sa.
În situaţia lui PPPPPP., deşi s-a justificat necesitatea unei "documentări", în fapt, nu s-a făcut nimic din ceea ce presupune procedeul probatoriu al percheziţiei, activitatea fiind menţionat că a fost efectuată în dimineaţa zilei de 15.11.2013, între orele 7:30-9:30, iar în procesul-verbal întocmit se consemnează "În prezenţa doamnei avocat JJJJJJJJJ. a prezentat documentele cerute, însă nu se ridică obiecte sau înscrisuri, deoarece toate au fost depuse la dosar".
Totuşi, în aceaşi dată de 15.11.2013, în mod asemănător, inculpatul B. Mirel a consemnat că este necesară documentarea relaţiilor lui Rusu cu Cupeţiu, nefiind clar când s-a întocmit acest proces-verbal de către inculpatul B. Mirel, întrucât percheziţia din cauza Cupeţiu s-a încheiat la ora 9:30, iar la ora 11:00 judecătorul a emis autorizaţia de percheziţie în cauza Rusu, însă este cert că, prin derularea faptică concretizată în actele procedurale întocmite, inculpaţii A. şi B. Mirel au decis că este momentul cel mai prielnic de a acţiona cu scopul de a obţine reacţia urmărită de la E..
De aceea, inculpatul A. a solicitat Tribunalului Alba autorizaţiile de percheziţie, în cuprinsul referatului arătând că: ".... Rusu îi acordă sfaturi lui Cupeţiu cu privire la aspectele pe care le va relata către organele de urmărire penală şi alte persoane, aspect ce reiese expres din interceptările telefonice ale lui Cupeţiu ... Rusu poate deţine documente financiar-contabile ... ce se pot dovedi importante privind ilegalităţile comise de Cupeţiu ..."
Aflat în posesia autorizaţiilor de percheziţie şi cunoscând că F. este în Serbia, inculpatul B. Mirel s-a prezentat, însoţit de echipele de percheziţie şi cele de intervenţie, la sediul societăţii comerciale administrate de G., unde, după ce s-a legitimat şi a prezentat autorizaţia de percheziţie, a întrebat-o dacă "deţine arme sau droguri" concomitent cu afirmaţia că este de la "Brigada condusă de E.".
Aceasta a fost modalitatea prin care inculpatul B. Mirel a declanşat tocmai ceea ce aştepta, ceea ce a urmărit şi ceea ce s-a şi petrecut în fapt. Astfel, G. l-a sunat iniţial pe soţul său – F., care fiind în străinătate, în discuţii de afaceri, nu a răspuns şi, astfel, sugerat de către inculpatul B. Mirel, l-a sunat pe E..
De altfel, acest plan a fost devoalat de către inculpatul B. Mirel în dialogul pe care l-a avut după percheziţii cu E., când a afirmat: " ... i-am zis chestia asta doamnei G. la percheziţie. A întrebat, m-a întrebat de unde e şi i-am zis: eu sunt de la brigada de crimă organizată. Probabil pe mine nu mă ştiţi că sunt din Alba dar dumneavostră faceţi legătura cu domnul E. care e la Hunedoara ..." – fila x, paragraf penultin, dosar DNA.
În acest sens, ilustrative au fost aspectele relatate de inculpata G..
De aceea, fiind o acţiune a Bigăzii de poliţie pe care o conducea, dar despre care nu a ştiut, E. l-a sunat pe C., a aflat despre ce este vorba şi l-a îndemnat să-şi îndeplinească atribuţiile, iar seara, după ce iniţial a refuzat o întâlnire cu Rusu şi H., tocmai pentru ca "... aştia să nu interpreteze altfel ...", s-a întâlnit cu F. şi H..
În opinia instanţei de fond, aceste împrejurări explică cele consemnate de către inculpatul B. Mirel în procesul-verbal din data de 21.08.2013, în care atrage atenţia construcţia actului procedural întocmit, deoarece inculpatul anterior menţionat cunoştea ce urma să se întâmple: " ... la 8.05.2012, în jurul orelor 10:30, BB. este sunat de F., fapt rezultat din listinguri ... deşi măsurile de interceptare au fost instituite la data de 9.05.2012, când traficul telefonic al lui Cupeţiu este redus la o singură discuţie."
Analiza interceptărilor aflate la dosarul cauzei, de altfel evidenţiate pe larg în ordonanţa prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală, a demonstrat că, în realitate, pe de o parte, după efectuarea percheziţiilor, la data de 10.05.2012, Cupeţiu este contactat de Rusu la orele 22:03, 22.06 şi 22.39 şi numai în data de 12.05.2012 Rusu afirmă către Cupeţiu "să aibă grijă ce, cum, cât, cu cine şi ce nume vorbeşti", conversaţia demonstrând că aceştia se refereau la unii parteneri de afaceri, ce trebuiau să afle iniţierea unor discuţii cu alţi parteneri, iar pe de altă parte, că în perioada de timp de referinţă (8.05-9.05.2012) nu este certificată nicio legătură între F. şi E..
Acelaşi caracter "constructiv" al actelor procesuale întocmite de către inculpatul B. Mirel a fost reflectat şi în procesul-verbal din data de 23.08.2013, în care enumeră mai multe apeluri telefonice (prezentate ca fiind convorbiri) din perioada 2.05-13.05.2012 între BB. şi DDD. (prieten cu E.) şi între DDD. şi E., dar nu prezintă şi faptul că, în data de 8.05.2012, nu există niciun apel între DDD. şi BB. sau între DDD. şi E..
S-a apreciat că, în realitate, aceste procese-verbale reprezintă adevărate "manufacturări" de probe, care însă nu demonstrau nimic pentru susţinerea acuzaţiei aduse la adresa lui E., dar, în "lumina" cauzei Rusu, au fost utilizate potrivit scopului urmărit pentru incriminarea ofiţerului de poliţie, în principal pentru a se argumenta pretinsa mituire a poliţistului de către familia Rusu cu un autoturism marca x
Cu privire la cauza Cupeţiu şi cauza Rusu, s-a mai reţinut modalitatea prin care, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale (şi, ulterior, în referatul cu propunere de arestare preventivă), s-a dat valoare rezultatelor unor testări poligraf, în detrimentul altora ce au fost ignorate, fiind urmărită prezentarea acestora doar în sensul incriminării.
S-a subliniat că testările poligraf nu sunt probe în sensul art. 100 C. proc. pen., însă, fiind înscrisuri, pot fi apreciate într-un ansamblu probatoriu, de cele mai multe ori aceste testări fiind utile, în special în faza de urmărire penală, pentru clarificarea versiunilor de anchetă.
Cu toate acestea, probele au demonstrat că inculpaţii A. şi B. Mirel au folosit respectivele înscrisuri pentru a ascunde adevărul, şi nu pentru a-l afla.
Astfel, în cazul martorilor AAA. şi BBB., s-a observat o mistificare a prezentării rezultatelor testărilor poligraf, prin aceea că au fost folosite doar unidirecţional, în scop incriminator, contrar motivului ce a determinat folosirea acestor testări şi străin de întrebările adresate, iar în cazul lui F., testarea poligraf a fost ignorată.
S-a mai reţinut că, deşi în cazul lui Balint, AAA. şi BBB. nu s-a adresat nicio întrebare referitoare la deconspirarea percheziţiilor, totuşi, cele consemnate a fi fost petrecute în procedura pre-testare au fost folosite unidirecţional şi persuasiv pentru susţinerea unei acuzaţii nedrepte, iar în situaţia lui F., rezultatele palpabile ce indicau falsitatea incriminării lui E. au fost trecute sub tăcere şi ignorate.
Astfel, în situaţia lui F., deşi răspunsurile la întrebări relevante au fost negative: "Ai făcut evaziune fiscală în favoarea lui BB.?" - răspuns: "Nu"; "Ai aflat despre percheziţiile în locaţiile lui Cupeţiu înainte ca ele să fie efectuate?" - răspuns: "Nu"; "Tu l-ai anunţat pe BB. că urmează să i se facă percheziţii?" - răspuns "Nu", aceste răspunsuri nu au fost avute în vedere de către inculpatul A., nu au fost prezentate şi nici analizate, deşi concluziile au fost extrem de clare, în sensul că răspunsurile numitului F. la întrebările relevante ale testului nu au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat – dosar DNA.
Cu privire la procedura ştiinţifică a realizării unor astfel de testări şi concret referitor la cauză, instanţa de fond a făcut trimitere la declaraţiile martorilor KKKKKKKKK. şi JJJJJJ..
S-a reţinut că modalitatea prin care a fost emisă ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale relevă faptul că inculpatul A. a transformat metoda ştiinţifică a testului poligraf într-o veritabilă probă, pe care a manevrat-o potrivit scopului urmărit.
Astfel, deşi rezultatele testărilor nu sunt o probă în sine din perspectiva C. proc. pen., inculpatul A. le-a menţionat doar acolo unde îi era favorabil susţinerii alegaţiilor, cum a fost cazul martorului O., despre care a susţinut că a minţit la întrebarea dacă E. i-a transmis date din dosar, dar a trecut sub tăcere toate demersurile nelegale realizate asupra acestuia pentru a-l determina să facă declaraţii incriminatoare la adresa lui E. şi fără să analizeze probele cauzei – dosar DNA, martorul fiind supus testului în cauza Litera şi nu în cauza constituită pe numele său, fiind astfel încă o dată demonstrată evidenţa faptului că, în realitate, toate aceste cauze au fost folosite şi controlate de către inculpaţi tocmai pentru incriminarea lui E.. De altfel, aceeaşi situaţie a existat în cazul soţilor Litera, care au fost testaţi poligraf, s-au folosit aceste rezultate împotriva lui E., dar s-a ascuns cum s-a ajuns, în fapt, la obţinerea acelor relatări – dosar DNA.
Atât în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, cât şi în referatul cu propunerea de arestare preventivă, inculpatul A. a consemnat, în mod nereal, că: " ... dovada cunoaşterii de către cei trei a momentului percheziţiilor îl reprezintă faptul că atât AAA., cât şi BBB., au trecut proba cu detectorul poligraf".
S-a remarcat că acest fapt consemnat în actul procedural întocmit este incontestabil nereal, prin simpla examinare a înscrisurilor – dosar DNA, rezoluţie testare poligraf din 2.08.2012 pentru Balint, AAA., BBB. – examinaţi la 8.08.2012, raport întocmit la 13.08.2012, rezoluţie retestare poligraf din 25.10.2012 pentru BBB. – referitoare la metoda ştiinţifică de testare poligraf a acestor martori, din cuprinsul cărora rezultă că nu li s-a adresat nicio întrebare în legătură cu subiectul percheziţiilor şi al împrejurării dacă au cunoscut momentul acestora, întrebările fiind relative doar la evaziunea fiscală realizată împreună cu Cupeţiu.
Mai mult, toate probele au evidenţiat că inculpaţii A. şi B. Mirel cunoşteau că rezultatele testărilor nu pot conduce către o incriminare a lui E., deoarece scopul lor era să verifice versiunile de anchetă exclusiv în ceea ce priveşte activitatea de evaziune fiscală, după cum rezultă explicit din actele procedurale întocmite pentru dispunerea efectuării celor două constatări tehnico-ştiinţifice tip poligraf din datele de 2.08.2012 şi 25.10.2012.
S-a reţinut, de asemenea, că analiza probelor evocate demonstrează, dincolo de orice îndoială, că singurele realităţi pe care inculpaţii A. şi B. Mirel le-au constatat obiectiv cu privire la E. au fost:
- împrejurarea că ofiţerul de poliţie s-a aflat în cele două zile – 5.10.2012 şi 7.10.2012 – în aceeaşi zonă în care se afla şi BB., potrivit activităţilor de supraveghere efectuate de către SRI şi hărţilor relaţionale întocmite în baza listingurilor telefonice – dosar DIICOT;
- discuţiile şi întâlnirea ulterioră percheziţiilor efectuate în cauza Rusu.
Cum, însă, aceste împrejurări obiective nu demonstrau în realitate nimic, întrucât nu a existat şi nu există nicio dovadă că între Cupeţiu şi E. ar fi avut loc vreo întâlnire şi, astfel, că percheziţia din 8.10.2012 nu a fost divulgată, s-a decis suplimentarea probatoriului cu acuzaţia referitoare la favorizarea familiei Biriescu şi "închiderea cauzei" cu achiziţia autoturismului x, însă pentru acestea a fost nevoie ca inculpaţii A. şi B. Mirel, ce cunoşteau modalitatea prin care au realizat toate denaturările de adevăr şi de probe, să-şi conjuge eforturile eficient, în contextul unui scop determinant şi determinat de activitatea infracţională desfăşurată.
3.5. Manufacturarea probelor
S-a reţinut că "manufacturarea probelor" este principala modalitate prin care, cu sprijinul nemijlocit al inculpatului B. Mirel, inculpatul A. a suplinit lipsa probelor şi/sau a realizat aşa-zisa coroborare a acestora.
Sub acest aspect, instanţa de fond a subliniat că, în cauza Cupeţiu, inculpatul A. a solicitat, la data de 5.08.2011, interceptarea postului telefonic y, afirmând că este folosit de către Cupeţiu, că prin procesul-verbal din data de 4.09.2011 întocmit la o lună după formularea cererii, inculpatul B. Mirel a indicat, contrar realităţii, că ar fi folosit de către Cupeţiu, împrejurare reiterată în procesul-verbal din data de 6.09.2011, în procesul-verbal din data de 3.10.2011, dar şi în cererea de reînnoire a autorizaţiilor din data de 9.05.2012, la peste 6 luni de la ultima prelungire, alegaţie introdusă şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013), deşi trecuseră mai bine de 2 ani şi două luni de la prima autorizare de interceptare a acestui post telefonic, în condiţiile în care, în realitate, postul telefonic y era folosit de către martorul NNNN. din anul 2009.
Prin procesul-verbal din data de 05.10.2012 – dosar DNA, inculpatul B. Mirel, fără să indice un singur element obiectiv din care să rezulte cele consemnate, a acordat valoare probatorie faptului că "...am stabilit următoarele aspecte de interes operativ: BB. asociat şi administrator al OOOO. este sprijinit în activitatea infracţională de către F., zis CCC. ... "
Ulterior, inculpatul A. a folosit procesul-verbal pentru fundamentarea ordonanţei provizorii de interceptare a telefonului indicat de B. Mirel, că ar fi folosit de F., deşi, în realitate, a consemnat un alt nume, respectiv LLLLLLLLL. – dosar DNA.
În fapt, prin această autorizare provizorie, inculpaţii au urmărit şi au obţinut toate telefoanele folosite de către F., deşi au indicat o altă persoană, pentru ca numai apoi, la data de 16.10.2012, F. să fie pus în realitate sub supraveghere tehnică – dosar DNA, chiar dacă numele indicat iniţial – LLLLLLLLL., era cel bănuit că ar susţine un palier al grupării Cupeţiu, şi nicidecum cel introdus în mod artificial, aşa cum s-a procedat, de altfel, şi cu H. şi cu DDD..
S-a remarcat că acest adevăr a fost recunoscut de către incupatul A., care a declarat: "… am administrat probe cu privire la existenţa unui grup de interese economice constituit în jud. Hunedoara format din Cupeţiu, Biriescu, Simota, VVV., MMMMMMMMM., cu finanţarea de la NNNNNNNNN., cu protecţie de la ANAF prin LLLLLLLLL. şi un comisar OOOOOOOOO., de la poliţie prin cms. E. şi din justiţie procurorul PPPPPPPPP. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. …"
A urmat procesul-verbal din data de 15.11.2012, prin care H. - finul lui E., a fost introdus în "în ecuaţia infracţională" – dosar DNA – act procesual în care, în acelaşi mod, fără să fie indicat cel puţin un element obiectiv din care să rezulte cele consemnate, inculpatul B. Mirel a acordat valoare probatorie următoarelor aspecte: " ... din anturajul numitului CCC. face parte şi o persoană de sex masculin zisă HHH., persoană pe care CCC. o foloseşte pe post de intermediar în relaţiile sale de afaceri. Din informaţiile deţinute până în prezent a rezultat faptul că HHH. ar urma să-l sprijine pe CCC. în situaţia în care acesta din urmă ar face obiectul unei percheziţii domiciliare, mai exact ascunderea de probe ..."
Prin procesul-verbal "de investigaţii" din data de 21.08.2013 – dosar DIICOT, inculpatul B. Mirel şi-a consemnat propria declaraţie de martor referitoare la evenimente petrecute cu mai mult de 2 ani în urmă: " ... în data de 07.05.2011 împreună cu comisar şef N. – decedat la data întocmirii actului procedural – am comunicat lui E. faptul că în data de 09.05.2012 urmează a se efectua un număr de 7 percheziţii domiciliare privind pe BB., BBB. şi AAA. ... informaţia nu a mai fost comunicată către alte persoane ... în data de 08.05.2012, din dispoziţia lui A., acţiunea a fost amânată pentru data de 10.05.2012, lucru adus la cunoştinţă de către N. şi eu în aceeaşi zi doar şefului de brigadă ..."
Enumerarea din acelaşi proces-verbal a unor pretinse convorbiri telefonice purtate în perioada 2.05-13.05.2012 de BB. cu DDD. (persoană despre care B. Mirel cunoştea că pentru E. "e prietenul .. de o viaţă" – dosar DNA) şi de DDD. cu E., dar ignorarea în plan probator că, la data de 8.05.2012, nu există niciun apel între DDD. şi BB. sau între DDD. şi E. şi a faptului că postul telefonic indicat – aproape obsesiv, contrar realităţii, ca fiind al lui BB. - y, deşi era folosit în fapt de martorul NNNN., au demonstrat, de asemenea, în opinia instanţei de fond, modalitatea de manufacturare a probelor, prin denaturarea adevărului.
Procesul-verbal din data de 21.08.2013, denumit, de asemenea, "de investigaţii", a avut acelaşi scop de suplinire a unor probe, deoarece, deşi era evident că E. nu are o implicare în activitatea grupării Cupeţiu, totuşi, inculpatul B. Mirel a întocmit acest proces-verbal, iar inculpatul A. a acceptat şi l-a folosit împotriva lui E., după cum rezultă din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 23.10.2013, ora 23:58, pag. 85-90 – dosar DIICOT, deşi, în raport de cele consemnate, B. Mirel dobândea calitatea de martor şi, astfel, era obligat să constate şi incompatibilitatea acestuia potrivit art. 64 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
S-a reţinut de către instanţa de fond că acest proces-verbal este nelegal, deoarece cuprinde relatări ale unor împrejurări de fapt ale unui martor, ceea ce nu poate face obiectul unui proces-verbal.
Prin alăturarea la această declaraţie de martor a unor elemente de fapt ce pot face obiectul unei asemenea probe, inculpaţii A. şi B. Mirel au urmărit lipsirea lui E. de dreptul la apărare, deoarece, fiind consemnat sub forma unui proces-verbal întocmit de către un organ judiciar, înscrisului i-a fost conferită calitatea de probă, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e), art. 198 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât combaterea celor consemnate nu se mai putea realiza în niciun mod, întrucât "martorul" N. decedase, iar inculpatul B. Mirel şi-a arogat o dublă calitate: organ de cercetare penală şi martor în cauză, ambele calităţi fiind folosite în acelaşi scop, al incriminarii lui E..
Sub acest aspect, s-a reţinut că prevederile legale referitoare la audierea martorilor şi la condiţiile de incompatibilitate apărute în aceste situaţii îi erau cunoscute inculpatului A., care însă le-a folosit doar atunci când ajutau la incriminarea ofiţerului de poliţie, după cum rezultă explicit din actele procedurale întocmite, respectiv audierea din data de 6.12.2012 a lui E., în calitate de martor, pentru dovedirea infracţiunilor de evaziune fiscală, constituirea unui grup infracţional, favorizarea infractorului şi delapidare – dosar DIICOT, deşi acesta participase la efectuarea de acte procedurale.
În ceea ce priveşte audierea în calitate de martor a lui E., s-a constatat că inculpatul A. a folosit ulterior declaraţia astfel obţinută nelegal în susţinerea acuzaţiilor, întrucât, deşi cunoştea că efectua cercetări împotriva ofiţerului de poliţie, nu i-a făcut cunoscute aceste aspecte, iar apoi a folosit declaraţia pentru a-l acuza de mărturie mincinoasă.
Cu privire la această modalitate de folosire a declaraţiei unei persoane împotriva sa, fără a fi informată în prealabil asupra acestor chestiuni, instanţa de fond a subliniat că principiul loialităţii administrării probelor este subsumat celui al echitabilităţii procedurilor – consacrat prin dreptul la un proces echitabil, impus de C. proc. pen., de Constituţie şi, nu în ultimul rând, de Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului. Echitatea este corespunzătoare ideii de dreptate, corectitudine, respectare a drepturilor celorlalţi, egalitate a tuturor în faţa justiţiei şi de soluţionare a cauzelor fără părtinire, această noţiune având, din punct de vedere al dreptului, şi o componentă procedurală, ce ţine de modalitatea în care o cauză este soluţionată, deci de dreptul la un proces echitabil. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin intrarea în vigoare a Anexei la Protocolul nr. 11 adiţional, a inserat ca titlu al art. 6 "Dreptul la un proces echitabil".
Instanţa de fond a făcut trimitere la standardele acestui drept, evocate şi în cauza Niţulescu vs. România (Curtea de la Strasbourg a pronunţat, la data de 22 septembrie 2015, soluţia în cauza Niţulescu contra României - Cererea nr. 16184/06, nepublicată deocamdată în Monitorul Oficial, constatând că dreptul la un proces echitabil, statuat de art. 6 alin. (1) al Convenţiei de la Roma, nu a fost respectat), în care se arată că este necesar a se stabili dacă procedura, în ansamblul ei, inclusiv în modul de obţinere a probelor, a fost una echitabilă.
În speţă, s-a constatat că procedura sub acest aspect nu a urmărit niciun moment a fi echitabilă, deoarece, deşi acuzarea avea suspiciuni că o persoană este implicată într-o activitate infracţională, nu a adus la cunoştinţa persoanei aceste bănuieli şi a "ales" modalităţi altenative de ascultare a sa (declaraţie de martor), pentru ca, ulterior, să le considere probe şi să le folosească împotriva aceleiaşi persoane, ce are în dosar calitatea de suspect.
În acest sens, s-a reţinut că audierea unei persoane în calitate de martor, deşi se cunoaşte că este implicată într-o activitate infracţională în legătură cu care este audiată, contravine dispoziţiilor legale şi, pe cale de consecinţă, o asemenea declaraţie nu poate fi folosită împotriva sa după convertirea calităţii de martor în cea de inculpat.
Mai mult, s-a observat că inculpaţii A. şi B. Mirel au folosit şi interpretat contrar realităţii situaţii factuale cunoscute anterior formulării acuzaţiilor chiar de la E., deşi toate demersurile procedurale realizate urmăreau tocmai punerea acestuia sub acuzare.
Astfel, încă din luna noiembrie 2012, E. l-a întrebat pe A. ce calitate procesuală are F., pentru a aprecia dacă se mai poate vedea cu acesta sau nu, însă A. a minimalizat această situaţie de fapt şi, percepând vulnerabilitatea acestei recunoaşteri, la data de 16.11.2012, a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui F., deşi cunoştea că, la data de 15.11.2012, când E. s-ar fi întâlnit cu Rusu, acesta din urmă nu avea nicio calitate procesuală, iar E. nu cunoştea dosarul cu Rusu şi afirma: " ... deci dacă era ceva, vreo suspiciune, nu te sunam! Deci eu nu te-am sunat, pentru că eu nu am treabă cu Rusu! ... " - conversaţie în mediul ambiental purtată de E. cu A. şi B., dosar DNA.
În această conversaţie, A. i-a povestit lui E. şi ce anume ar fi declarat AA. despre percheziţii, dialogul urmărind, în fapt, să fie obţinută o recunoaştere.
Inculpatul B. Mirel a insistat asupra împrejurării că doar lui E. îi comunicase că percheziţiile vor avea loc lunea şi s-au amânat pentru joi, deşi, în realitate, despre acest lucru cunoşteau A., B. Mirel, defunctul N. şi alte persoane – lucrători de poliţie, cu excepţia lui E..
S-a remarcat că dialogul dezvăluie strategia infracţională urmărită pentru a-i imputa lui E. divulgarea percheziţiilor, întrucât, după ce A. i-a comunicat că pe relaţia Cupeţiu a apărut F., inculpatul B. Mirel a afirmat: " ...declaraţia lui Balint, care a trecut de testul poligraf, care îi spune, în momentul în care îl cheamă la cabană miercuri, îi spune foarte clar de unde ştii toate astea?, toate astea le ştiu de la un om care este tot timpul împreună cu ei şi ştie cam tot ce se întâmplă ... "
Instanţa de fond a constatat că, prin opoziţie cu actele procesuale întocmite de către inculpaţi în construirea dosarului E., numitul AA. nu făcuse nicio astfel de afirmaţie şi nu facuse un test poligraf la începutul lunii noiembrie 2012 - momentul dialogului, deci inculpatul B. Mirel i-a relatat lui E. ceea ce avea să se întâmple şi ceea ce s-a reţinut în acuzarea sa, după aproape un an de la acest dialog.
La datele de 26.08.2013 şi 18.10.2013 – dosar DNA, în acelaşi scop, inculpatul B. Mirel a întocmit procese-verbale asemănătoare, în care, deşi cunoştea că nu există absolut niciun indiciu de favorizare a familiei Biriescu de către E., a consemnat propriile afirmaţii prin care a sugerat faptul că, în urmă cu 2 ani, a existat o "supărare" a lui E. despre investigaţia efectuată la adresa familiei Biriescu, "martorul" său fiind defunctul N., pentru ca apoi aceste probe nelegale să fie folosite, de asemenea, de către inculpatul A., în susţinerea acuzaţiei la adresa ofiţerului de poliţie.
S-a reţinut că, în acelaşi scop, a fost întocmit şi procesul-verbal din data de 20.09.2012 – dosar DNA, în care inculpatul B. Mirel a consemnat şi a acordat valoare probatorie unui articol de presă publicat în anul 2004, în care erau relatate aspecte nereale cu privire la cauza ZZZZ. şi la adresa lui E..
Un alt asemenea proces-verbal a fost cel întocmit la data de 23.09.2013 – dosar DNA, în care se menţionează: " ... azi, data de mai sus, în continuarea activităţilor desfăşurate în dosarul nr. x/2013, am procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare în mun. Deva, str. x, jud. Hunedoara. Cu această ocazie am găsit la respectiva adresă pe K. şi pe soţia acestuia, KKK., împreună cu cei doi copii minori. Ulterior, după legitimare şi în momentul în care a aflat că suntem lucrători din cadrul BCCO Alba Iulia, K. s-a arătat deranjat de faptul că s-a procedat la pătrunderea în forţă, spunând că el este cunoscut de către E., şeful structurii, şi că dacă ar fi fost sunat de către acesta s-ar fi prezentat de bunăvoie la sediul organului de poliţie . . . . . . . . . .", deşi, la data întocmirii procesului-verbal, K. era arestat preventiv (a fost arestat din 8.05.2013 până în mai 2014), precum şi procesul-verbal din 25.09.2013 – dosar DNA, în care s-a menţionat, fără nicio bază probatorie, că " ... în intervalul 21.06.2012 (sau 2011 – este modificat olograf în 2012) - 7.12.2012, comisarul E. a avut 7 apeluri telefonice cu K.".
Având în vedere probele evocate, instanţa de fond a conchis că procesele-verbale întocmite de inculpatul B. Mirel în datele de 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013 sunt false şi, pe cale de consecinţă, referatul cu propunere de arestare preventivă a lui E. din data de 24.10.2013 – filele x şi urm., vol. 2, dosar DNA, este un fals, menţiunile din cuprinsul acestor procese-verbale fiind preluate de către inculpatul A., deşi le cunoştea conţinutul nereal şi, astfel, a prezentat judecătorilor date neconforme referitoare la adevăratul utilizator al unui post telefonic, la adevăratele constatări ale echipelor de filaj, la rezultatele adevărate şi complete ale testărilor poligraf, la adevăratele afirmaţii ale unor martori, fiind omisă, cu ştiinţă, inserarea aspectelor rezultate din anchetă şi care erau în apărarea ofiţerului de poliţie.
S-a constatat că, deşi prin rechizitoriul întocmit de către DIICOT, la secţiunea în drept, s-a "renunţat" la acuzaţia de favorizarea infractorului formulată de A. cu ocazia punerii în mişcare a acţiunii penale la 23.10.2013, care aparent ar fi fost disjunsă, totuşi, aceeaşi faptă a fost conturată în cadrul infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, astfel: fapta inculpatului E., constând în aceea că, în perioada mai - octombrie 2012, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB., prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare (în dosarul nr. x/2011 instrumentat la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) în data de 10.05.2012 la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului BB., precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinirea unui grup infracţional organizat.
Cu toate acestea, prin acelaşi rechizitoriu, în sarcina inculpatului F. s-a reţinut că, în perioada 2011 - octombrie 2012, a sprijinit şi favorizat un grup infracţional organizat, format din BB., AA., AAA. şi BBB., prin activităţi şi relaţii comerciale şi personale, respectiv a adus la cunoştinţa inculpatului BB. şi a celorlalţi membri ai grupării împrejurări şi aspecte care au legătură cu derularea unor activităţi de cercetare şi urmărire penală în dosarul penal nr. x/2011 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinirea unui grup infracţional organizat.
S-a mai constatat că acuzaţiile cu referire la existenţa grupării infracţionale formate din AA., AAA., BB. şi BBB. au fost formulate, în fapt, de către A., care a întocmit rechizitoriul nr. x/2011 din 1 aprilie 2013 – dosar DIICOT, iar în prezenta cauză, DIICOT doar a alăturat acestor persoane ce au calitatea de martori, pe F. şi E., pe care i-a acuzat de sprijinire a unei grupări infracţionale.
S-a observat că, pentru susţinerea acestor acuzaţii, DIICOT a înţeles să probeze existenţa grupării criminale prin înscrisuri reprezentând actul de acuzare a membrilor grupării formate din BB., AA., AAA. şi BBB. – rechizitoriul, vol. 5, dosar DIICOT, însă, pe parcursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti, nu a solicitat administrarea vreunei alte probe care să susţină existenţa unei asemenea grupări, deşi, în cauza dedusă judecăţii, nu există nicio dovadă că AA., AAA., BB. şi BBB. ar forma o grupare criminală, iar procurorul nu a prezentat nicio hotărâre judecătorescă definitivă care să confirme o asemenea susţinere, aşa încât instanţa de fond a constatat că nu există o asemenea grupare.
În realitate, deşi procedural s-a precizat că s-a disjuns favorizarea "grupării Biriescu" – acuzaţie formulată de A. la 23.10.2013, DIICOT a "transpus" acuzaţia iniţială la o altă grupare, gruparea Cupeţiu, dar nu a administrat şi nu a solicitat administrarea vreunei probe, care să confirme că AA., AAA., BB. şi BBB. formează o grupare infracţională, iar aserţiunea consemnată de inculpatul A. precum că "… s-a probat cert, în dos. 71D/P/2011 al DIICOT, ST Alba, soluţionat cu rechizitoriu la 01.04.2013, că inc. BB. a ştiut despre efectuarea percheziţiilor domiciliare …" nu are nicio valoare juridică, cu atât mai puţin probatorie.
În orice caz, instanţa de fond a reţinut că probele evocate evidenţiază că, indiferent de existenţa ori inexistenţa grupării Cupeţiu, nici E. şi nici F. nu au vreo implicare în sprijinirea acesteia ori a altei grupări de acest gen dintre cele ce au fost vizate în prezenta cauză.
3.6. Cauza Biriescu. Implicarea inculpatului D. în dosarul E.. Implicarea inculpatului A. în ancheta de la nivelul central al DIICOT
Aceste fapte au fost analizate concomitent, deoarece acţiunile inculpaţilor se întrepătrund cu scopul "construirii" acuzaţiei împotriva lui E., toate aceste acţiuni ilegale fiind caracterizate printr-un "efort" comun al inculpaţilor A., B. Mirel şi D..
S-a observat că acţiunile inculpaţilor au debutat sub acest aspect încă din timpul cât dosarul E. era "controlat" de către inculpatul A., dar au continuat ori şi-au produs efectele şi după preluarea cauzei la nivel central, prin implicarea disimulată a inculpatului A., care astfel a urmărit să-şi conserve acuzaţia la adresa lui E. prin aceleaşi metode nelegale, respectiv prin prezentarea unor probe "suplimentare", acţiuni ce au fost desfăşurate până la momentul în care cauza a fost preluată de un alt procuror, care ulterior a şi emis rechizitoriul.
3.6.1. Cauza Biriescu – dosarul nr. x/2011 - a avut ca obiect infracţiuni economice, dar numai după o perioadă de un an şi câteva luni de la data sesizării, respectiv la 30.07.2012, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de soţii Biriescu şi alte persoane, însă aceste persoane au fost audiate doar la aproape 2 luni, respectiv în perioada 3-21.09.2012.
Cu privire la cauza Biriescu, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, inculpatul A. a construit astfel acuzarea lui E. – pag. 76 - 122, cap. VII:" … aspecte infracţionale privind faptele comise de cms. şef E. ... în dosarul nr. x/2011 al DIICOT, ST Alba Iulia privind pe numiţii O., P., ş.a., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală cu produse petroliere, susnumiţii au fost informaţi în mod constant de către şeful BCCO - cms. şef E., cu privire la înregistrarea dosarului şi existenţa acestuia, obiectul cauzei şi activităţile desfăşurate în cadrul acestuia ... Soţii Biriescu, au fost de asemenea atenţionaţi cu privire la folosirea telefoanelor mobile, care erau interceptate, astfel că nu s-a reuşit probarea în cauză a tuturor activităţilor infracţionale comise, în special a operaţiunilor de anvergură, cu prejudicii foarte mari, privind sustragerea susnumiţilor de la plata accizelor datorate statului, ca urmare a activităţilor ilegale cu carburanţi, a căror destinaţie era schimbată prin multitudinea de firme fantomă interpuse în aval şi amonte de societăţile aparente ale soţilor Biriescu, evident cu justificarea fraudării accizei, care era foarte mare, de peste 250 Euro/tonă, întrucât nu există justificare economică legală pentru folosirea unor intermediari, mai ales în număr aşa mare. Este de notorietate că, orice intermediar introdus legal în lanţul comercial, creşte preţul mărfii ajunse la beneficiarul final, ceea ce nu este în interesul vânzătorilor. Mai mult, în toate dosarele întocmite şi sesizările penale efectuate de autorităţile de specialitate din jud. Hd. şi nu numai (finanţe, garda financiară, vamă), există aceleaşi indicii, privind fraudarea accizei, pe lângă impozitul pe profit şi TVA, dar documentele justificative ale societăţilor folosite nu au putut fi identificate niciodată, aşa cum am arătat deja.
Soţii Biriescu, aşa cum există indicii (declaraţii de martori) în cauză, au sponsorizat indirect, prin comisarul E., cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii BCCO Alba şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, au asigurat cazarea gratis la motelul din Simeria Vechea ce le aparţinea prin societăţile controlate, a poliţiştilor care veneau din ţară la acţiuni sau a celor de la BCCO Alba, precum şi multe petreceri, toate prin relaţia cu E., aşa cum reiese chiar şi din declaraţia înv. O.. Legătura dintre soţii Biriescu şi E. a fost confirmată şi de către dl. cms. şef N. (decedat în prezent) în discuţiile purtate cu dl. scms. B., primul povestind că 1-a auzit de nenumărate ori pe E. discutând cu O., precum şi faptul că cei doi se întâlneau constant şi discutau chiar despre afaceri cu produse petroliere, E. spunându-i cum să procedeze. Această legătură este confirmată şi de listingurile telefonice solicitate, care atestă şi ele legătura dintre E. şi O...."
Instanţa de fond a reţinut că, şi pe acest palier al activităţii infracţionale, s-a apelat la aceeaşi modalitate nelegală de susţinere a acuzaţiei, prin faptul că inculpaţii au folosit împotriva lui E. propriile declaraţii consemnate sub forma procesului-verbal: " ... Legătura dintre soţii Biriescu şi E. a fost confirmată şi de către dl. cms. şef N. (decedat în prezent) în discuţiile purtate cu dl. scms. B., primul povestind că 1-a auzit de nenumărate ori pe E. discutând cu O., precum şi faptul că cei doi se întâlneau constant şi discutau chiar despre afaceri cu produse petroliere, E. spunându-i cum să procedeze ..."
Corelativ palierului analizat, instanţa de fond a subliniat că probele evocate evidenţiază că inculpatului A. îi erau cunoscute o serie de împrejurări de fapt, pe care a decis să le ignore ori să le treacă sub tăcere, cum este faptul că, în data de 12.06.2013, într-o stare precară de sănătate, inculpatul D. s-a deplasat în Hunedoara, la sediul DIICOT, unde a luat legătura cu martora TT., iar în ziua următoare, cu ocazia percheziţiilor efectuate, s-a constatat că PP. era îmbrăcat şi aştepta, reproşând echipei de percheziţie că "au întârziat", fiind semnificative în acest sens declaraţiile martorilor RR., IIIIIIIII., P., O., W., QQQQQQQQQ. şi VVVVV..
3.6.2. Implicarea inculpatului D. în dosarul E.
S-a reţinut că inculpaţii au acţionat coordonat pentru obţinerea unor declaraţii incriminatoare la adresa lui E., fiind folosite în tactica de ascultare metode nelegale, de formulare a unor întrebări sugestive în perioade de stres ale martorilor, prin expunerea acestora la o zarvă excesivă, semnificativă în acest sens fiind relatarea martorului QQQ..
Cu privire la modalitatea în care s-a ajuns la audierea martorului QQQ. pentru incriminarea lui E., probele au confirmat implicarea inculpatului D., deoarece, anterior audierii martorului, acesta l-a abordat şi întrebat ce relaţii avea E. cu Biriescu, dar întrucât martorul ştia doar ce "se aude prin oraş", D. i-a sugerat, povestindu-i că E. furniza informaţii din dosare către Biriescu şi Cupeţiu, şi apoi l-a îndrumat să meargă să dea o declaraţie la A.. Doar ulterior martorul a fost contactat de inculpatul A., însă, cum nu a dorit să se prezinte, a fost nevoie de "încurajările" inculpatului D..
Aceste concluzii au fost confirmate de conţinutul dialogurilor purtate între inculpaţi ori cu martorul QQQ., coroborându-se relatările martorului din faţa instanţei.
Astfel, la data de 7.10.2013, a avut loc dialogul dintre inculpaţii D. şi A. – dosar DNA, după ce, cu puţin timp înainte, inculpatul D. discutase cu martorul QQQ., stabilind să se întâlnească a doua zi dimineaţa.
În ziua următoare, 8.10.2013, între cei doi a avut loc un alt dialog.
Ulterior întâlnirii inculpatului A. cu martorul QQQ., la 9.10.2013, martorul l-a contactat pe D. pentru a se interesa dacă procurorul a fost "mulţumit" de cele declarate.
Ca atare, instanţa de fond nu a avut dubii asupra modalităţii nelegale în care, la data de 14.10.2013, a fost obţinută declaraţia martorului QQQ., consemnată cu identitate protejată – TTT. şi invocată la incriminarea lui E..
S-a constatat, pe de o parte, că declaraţiile martorilor evocaţi la acest palier infracţional confirmă concluziile arătate cu referire la celelalte paliere ale activităţilor ilegale de incriminare a lui E., cum este cazul martorului V., care a confirmat că, în cursul anului 2013, B. Mirel îl scotea din arest pe numitul W. de 2-3 ori pe săptămână şi îi permitea să rămână singur cu V. într-un birou, unde acesta din urmă îi punea la dispoziţie telefonul mobil pentru a discuta cu diverse persoane – dosar DNA.
Pe de altă parte, din acest probatoriu s-a constatat că inculpaţii au dat dovadă de o lipsă totală de preocupare pentru verificarea unor afirmaţii pe care le-au susţinut la incriminiarea lui E., în sensul efectuării unui minim demers procedural pentru obţinerea unui înscris din care să rezulte că familia Biriescu a efectuat vreo sponsorizare, astfel încât să ofere o posibilitate obiectivă de a analiza dacă un asemenea act caritabil permis de lege a avut ori poate avea vreo influenţă asupra modului în care organele de aplicare a legii, în general, sau E., în particular, şi-au exercitat atribuţiile.
De aceea, a rezultat că inculpaţii A. şi B. Mirel erau conştienţi că aceste susţineri nu au nicio acoperire pentru formularea unei acuzaţii în materie penală, cum de altfel a fost situaţia şi în cazul cazărilor lucrătorilor de poliţie ori al pretinsei informări a familiei Biriescu.
Poziţia subiectivă a inculpaţilor şi determinarea acestora în comiterea faptelor penale a fost relevată tocmai de cele menţionate în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, în care se susţine că din declaraţiile martorilor ar rezulta că familia Biriescu ar fi sponsorizat indirect pe E., deşi, în mod evident, aspectele relatate erau dintre cele "auzite prin oraş", zvonuri cărora inculpaţii le-au dat putere de probe şi pe care le-au folosit împotriva unei persoane, care nu avea cum să se apere ori cum să le combată, fiind relevante în acest sens cele relatate instanţei de către martorii V. şi TTTT..
A reţinut instanţa de fond că folosirea de către inculpaţi a declaraţiilor acestor martori este nelegală şi a avut drept scop determinarea soţilor Biriescu să contribuie la incriminarea lui E., deoarce conţinutul celor relatate nu evidenţia împrejurări de fapt cunoscute direct, ci din auzite, "bârfe", "can-can-ul oraşului" şi nu indica niciun element obiectiv în vederea aflării adevărului.
Aşadar, a devenit evidentă implicarea inculpatului D. în susţinerea incriminării lui E., întrucât, atât personal, cât şi prin intermediul altor persoane, a abordat pe soţii Biriescu şi alţi "potenţiali martori" în a-i determina să confirme cele relatate din auzite de martorii iniţiali sau să relateze alte situaţii incriminatorii neverificate şi/sau neverificabile la adresa lui E., relevante în acest sens fiind declaraţiile martorilor Z., Y., X., RRRRRRRRR., Q., SSSSSSSSS. şi R..
Concomitent cu aceste demersuri şi ştiind că tot efortul de construcţie a dosarului E. nu se bazează pe probe, dar profitând de relaţia de amiciţie a inculpatului D. cu avocata familiei Biriescu, martora FFFF., inculpaţii şi-au conjugat eforturile pentru determinarea acesteia în susţinerea incriminării lui E..
Aceste eforturi s-au concretizat prin acţiuni de abordare repetată a martorei, atât telefonic, cât şi personal (inculpatul A. a discutat cu martora pe holurile Curţii de Apel Alba şi a înregistrat discuţia, pe care ulterior a folosit-o tot în scop de presiune), care, în final, au condus la înfrângerea voinţei martorei şi obţinerea declaraţiei mincinoase de susţinere a incriminării lui E., în sensul favorizării lui O. de către ofiţerul de poliţie, aspecte care, ulterior, au fost susţinute prin declaraţia mincinoasă benevolă a inculpatului D., audiat sub anonimatul numelui de "UUU.".
S-a constatat că declaraţia martorei FFFF. evocă amploarea, conivenţa, metodele persuasive utilizate şi modalitatea în care inculpaţii A., B. Mirel şi D. au reuşit să obţină un număr atât de mare de probe nelegale, pe care le-au folosit la incriminarea lui E..
Din acest punct de vedere, relevante au fost declaraţiile martorilor FFFF., YYYYY. şi HHHH..
Inculpaţii A. şi B. Mirel au contestat că ar fi efectuat presiuni asupra martorei, poziţie procesuală asemănătoare având şi inculpatul D..
Susţinerile inculpatului D., dar şi poziţia procesuală asemănătoare sub acest aspect a inculpaţilor A. şi B. Mirel, au fost contrazise de probele administrate direct şi nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, făcând dovada, dincolo de orice îndoială, că deşi inculpaţii cunoşteau că nu există o favorizare a familiei Biriescu din partea lui E. ori alte elemente incriminatoare care să le justifice demersurile, au acţionat coordonat, iar inculpatul D. a avut o contribuţie infracţională activă.
S-a reţinut că martora FFFF. este persoana asupra căreia inculpaţii D., A. şi B. Mirel au realizat cele mai persuasive şi extinse demersuri pentru a o determina să îl incrimineze pe E.. Aceste demersuri au făcut parte din aceleaşi metode nelegale, utilizate şi în cazul celorlalte persoane, dar în această situaţie, s-a realizat o "manufacturare" a probei testimoniale, cum de altfel, prin alt mecanism, dar asemănător, s-a procedat cu martorul MMM..
Această activitate a inculpaţilor D., A. şi B. Mirel a debutat încă din perioada în care dosarul E. era "controlat" de către inculpatul A., însă obţinerea declaraţiei incriminatoare s-a finalizat în forma urmărită doar după preluarea cauzei la nivelul Structurii Centrale a DIICOT, ca urmare a contribuţiei inculpatului A. şi a sprijinului oferit de către coinculpaţii B. Mirel şi D..
În fapt, în construcţia dosarului E., concomitent cu punerea sub acuzare a ofiţerului de poliţie, cunoscând toate denaturările de adevăr şi de probe realizate, inculpaţii au urmărit ca, prin depoziţia martorei FFFF., să aducă un element puternic de aşa-zisă obiectivitate în acuzare, deoarece martora are calitatea de avocat şi era apărătorul ales al lui O., astfel că era cea mai credibilă persoană, depoziţia sa devenind puternică pentru a le putea susţine alegaţiile, întrucât toate demersurile nelegale efectuate asupra familiei Cupeţiu ori asupra familiei Biriescu pentru a-i determina să-l incrimineze pe E. nu au avut succes.
Probele dosarului au demonstrat că, din data de 23.09.2013 – cu o lună înainte de inculparea lui E., inculpaţii A. şi D. au efectuat demersuri repetate pentru a o convinge pe martora FFFF. să dea declaraţii împotriva lui E., chiar dacă acestea nu ar corespunde întru totul adevărului, sens în care au abordat-o, în repetate rânduri, după cum de altfel a şi relatat martora în faţa instanţei de fond.
În acest sens, s-a făcut trimitere la dialogurile redate în dosar DNA.
Implicarea şi determinarea inculpatului D. au fost devoalate şi prin propria atitudine ce transpare din conţinutul convorbirii telefonice purtate la data de 30.09.2013 cu HH. – dosar DNA, dialogul având loc în perioada în care era parcursă procedura de retragere a avizului de poliţie judiciară al lui E., iniţiată de către inculpatul A., demonstrându-se legătura apropiată a inculpatului D. cu A., deoarece numai astfel se explică faptul că a avut posibilitatea să cunoască, în timp real, evoluţia deciziilor pe care le-a dispus procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această procedură.
Referitor la interceptările realizate în cadrul punerii în executare a unor mandate de supraveghere emise în domeniul siguranţei naţionale, instanţa de fond a subliniat ceea ce a statuat prin încheierea din data de 1 iunie 2016, când s-a pronunţat cu privire incidenţa Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale şi a dispus menţinerea probelor constând în interceptări şi înregistrări autorizate ori confirmate de către judecători în cele două cauze reunite puse în executare de către Serviciul Român de Informaţii.
Astfel, opiniile membrilor completului de judecată au fost exprimate în cuprinsul încheierilor din 12 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014; nr. 486 din 6 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi nr. 452 din 30 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
În consecinţă, probele obţinute ca urmare a punerii în executare, de către Serviciul Român de Informaţii, a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate ori confirmate de către judecători în cele două cauze reunite, au fost menţinute în ansamblul probator, deoarece particularitatea dosarului face ca proba în apărare, în raport cu unul dintre actele de acuzare, să aibă vocaţia susţinerii acuzării în raport cu cel de-al doilea act de sesizare.
3.6.3. Implicarea inculpatului A. în ancheta de la nivelul central al DIICOT
În continuarea analizei faptelor, instanţa de fond a reţinut că, profitând de ascendentul pe care i-l conferea funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Alba din cadrul DIICOT, inculpatul A. s-a implicat nelegal, însă foarte activ, în ancheta ce a fost preluată, la data de 1.11.2013, de către procurorii din cadul Structurii Centrale a DIICOT, inclusiv în audierea martorei FFFF., aşa cum rezultă indubitabil din probele evocate.
Aşadar, prin rezoluţia nr. 2407/VIII/1/2013 din 1.11.2013, procurorul şef al DIICOT a dispus preluarea la nivelul DIICOT – Structura centrală a dosarului nr. x/2011 privind pe O., P. şi E., în vederea continuării urmăririi penale, iar dosarul a fost înregistrat la Structura Centrală sub nr. x/2013.
Imediat după preluarea cauzei, martorul IIII. – ofiţer de poliţie judiciară la IPJ Alba – a fost delegat de către procurorul de caz în vederea efectuării de audieri, verificări de listinguri, investigaţii etc., sens în care s-a deplasat la Alba Iulia pentru a efectua activităţile dispuse, însă coroborarea probelor evocate a demonstrat cum a fost denaturat adevărul şi probele prin acţiunea benevolă şi eficientă a inculpatului A..
Cu privire la aceste împrejurări, petrecute ulterior preluării cauzei la nivel central şi la condiţile de audiere a martorei FFFF., instanţa de fond a făcut trimitere în cuprinsul hotărârii la declaraţia martorului IIII..
S-a reţinut că determinarea, scopul şi modalitatea nelegală în care inculpatul A., folosindu-se de prerogativele funcţiei sale de procuror şef, a acţionat, coordonat şi constant, ulterior preluării dosarului E. la nivel central, sunt demonstrate şi prin ceea ce a declarat martorul MMM., persoană care a fost folosită pentru a sugera pericolul social pe care E. l-ar reprezenta asupra "martorilor" ce au contribuit la acuzarea sa, astfel fiind sugerată ameninţarea unuia dintre membrii echipelor ce au participat la percheziţiile efectuate asupra lui E..
În această împrejurare, inculpatul A. a creat condiţiile pentru audierea martorului menţionat, cu privire la care şi anterior se încercase să fie determinat să dea declaraţii incriminatoare la adresa lui E., astfel încât, înainte de a fi audiat, s-a folosit de inculpatul B. Mirel – delegat pentru a efectua acte de cercetare de către procurorii de la nivel central, pentru a instrui martorul să trimită mesaje ameninţătoare.
Din această perspectivă, semnificative au fost aspectele relatate instanţei de către martorul MMM..
După trimiterea mesajului tip sms, în modalitatea detaliată, martorul MMM. a relatat cele petrecute ofiţerului de poliţie AAAA..
Deşi declaraţia celui din urmă a devenit o probă mediată, aceasta a fost apreciată relevantă pentru a se reţine veridicitatea celor relatate de martorul MMM. cu referire la sms-uri, nefiind cunoscut şi nici dovedit vreun motiv pentru care martorul MMM. să preconstituie probe în acuzarea lucrătorului de poliţie B. Mirel, deoarece relatarea martorului către un alt lucrător de poliţie se subsumează, în realitate, temerii generate de consecinţele situaţiei juridice în care martorul fusese plasat de către inculpatul B. Mirel.
Aceste acţiuni nelegale au fost confirmate şi de către martorul HHHHH..
S-a reţinut că demersurile nelegale active ale inculpatului A., pentru a influenţa rezultatul anchetei şi a ascunde demersurile sale infracţionale, au o continuitate ce caracterizează ilicitul penal, întrucât probele evocate demonstrează că, prin acţiunile sale, după ce l-a determinat pe martorul IIII. să administreze probe denaturate – cele consemnate la audierea martorei FFFF., ce anume rezultă din listinguri şi din filaje, şi-a continuat acţiunile prin influenţarea procurorului AAAAAA., martorul fiind procurorul desemnat, la data de 14.11.2013, să efectueze urmărirea penală în dosarul E. la nivelul Structurii Centrale a DIICOT.
Aceste împrejurări au fost confirmate în faţa instanţei de fond de către martorul AAAAAA., dar şi de alte persoane ce au fost "direcţionate" pentru a depune mărturii în sensul incriminării lui E., cum sunt martorii BBBBBB. şi VVVVV., persoane care, alături de FFFF., aveau rolul de a demonstra justeţea acuzaţiilor iniţiate de inculpatul A., odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale.
Mai mult, s-a remarcat că astfel de demersuri ale inculpatului A., ce contravin dispoziţiilor legale, sunt şi cele referitoare la faptul că a dispus asupra efectuării activităţilor de clonare şi analiză a sistemelor informatice ridicate de la E. cu ocazia percheziţiilor, deşi cauza nu mai era în instrumentarea sa, împrejurări constatate de judecătorul de cameră preliminară, care a dispus neluarea acestora în considerare.
Astfel, contrar principiilor procesului penal, de aflare a adevărului şi de respectare a dreptului la apărare, această activitate probatorie a fost efectuată din dispoziţia inculpatului A., în lipsa lui E., care era arestat preventiv şi, astfel, devenea obligatorie asigurarea de către inculpatul A. a prezenţei persoanei private de libertate la aceste activităţi procesuale. De altfel, inculpatul A. a ignorat şi prevederile legale ce impuneau asigurarea prezenţei apărătorilor aleşi.
În fapt, s-a observat că această modalitate de acţiune a inculpatului A. este asemănătoare celei din cazul ascultării martorului MMM..
S-a constatat de către instanţa de fond că implicarea inculpatului A. în ancheta efectuată de către procurorul de la Structura Centrală a DIICOT este neechivocă, deoarece probele evocate se coroborează cu conţinutul dialogului din cadrul convorbirii telefonice din data de 27.11.2013, purtată între inculpatul A. şi martorul AAAAAA. (interlocutor) – dosar DNA.
La fel de relevante au fost şi susţinerile martorului AAAAAA..
Rezultatul demersurilor realizate nelegal de către inculpatul A. asupra procurorului ce avea în instrumentare cauza penală, cu scopul obţinerii unor declaraţii mincinoase benevole, a fost confirmat şi de martorul AAAAAAAA. BBBBBB..
S-a reţinut că demersuri similare pentru obţinerea unor declaraţii mincinoase benevole au fost efectuate de către inculpatul A. şi prin implicare efectivă. Astfel, a procedat la audierea unor persoane cercetate de către ofiţerul de poliţie într-un dosar denumit generic dosarul Utilajele, în care fuseseră arestaţi preventiv, printre alţii, inspectorul şef adjunct al IPJ Alba (T.) şi şeful secţiei Judeţene Hunedoara din cadrul Serviciului Român de Informaţii (S.). După ce a obţinut declaraţiile în sensul dorit, la data de 25.03.2014, le-a înaintat către Structura Centrală a DIICOT, fiind vorba despre declaraţiile martorilor KKKKK. şi LLLLL., persoane despre care, deşi cunoştea că erau arestate preventiv în dosarul Utilajele alături de S. şi T., iar acest dosar fusese instrumentat de către procurorii DIICOT Hunedoara cu sprijinul efectiv al lui E., inculpatul A. a consemnat împrejurări explicite şi punctuale numai la adresa lui E., în sensul că, în timpul urmăririi penale din dosarul Utilajele, ar fi favorizat anumite persoane, că aceste acţiuni ale sale au fost efectuate contra unor sume de bani, iar de fapt, liderii grupării infracţionale nu ar fi fost traşi la răspundere penală.
Prin urmare, s-a apreciat că, fără dubiu, şi aceste declaraţii au fost obţinute de către inculpatul A. în mod nelegal şi cu scopul de a "susţine" incriminarea lui E..
3.7. Achiziţia autoturismului x
Instanţa de fond a constatat că toate acuzaţiile formulate de DIICOT ce au ca obiect faptele de dare şi luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, spălare de bani şi fals în declaraţii, se referă la achiziţia autoturismului marca x
Cu privire la aceste fapte, s-a reţinut că analiza probelor conduce la concluzia că între E. şi F. nu a existat nicio înţelegere care să poată fi încadrată ilicitului penal şi, cu atât mai puţin, să poată caracteriza acuzaţiile formulate.
Preparator, instanţa de fond a subliniat că, prin simulaţie, se înţelege operaţiunea juridică în cadrul căreia, printr-un act juridic public, dar aparent, denumit şi simulat, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat. Pentru a fi în prezenţa unei simulaţii, este necesar ca actul ascuns să se încheie concomitent sau înainte de actul public, aceste aspecte doctrinare, în materia simulaţiei, fiind aceleaşi ca şi în vechea reglementare a C. civ.
Mandatul fără reprezentare nu derogă de la caracterul convenţional al simulaţiei, deoarece aparenţa creată (dobândirea, prin actul public, a dreptului de către intermediar) este rezultatul acordului de voinţă dintre beneficiarul ascuns al actului şi mandatarul ocult, care au convenit ca, aparent, titularul dreptului să fie intermediarul, acesta urmând să transmită dreptul adevăratului destinatar (în acest sens, sentinţa civilă nr. 2671 din 12.04.2006, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, publicată în Legea de la A la Z – jurisprudenţă şi speţe de drept civil).
S-a opinat că aceste chestiuni de drept sunt elocvente, deoarece probele administrate cu privire la achiziţia autoturismului x demonstrează că nici în actul de sesizare al DIICOT, şi cu atât mai puţin în actele de investigare efectuate sub controlul lor, nici organul de urmărire penală (inculpatul A.) şi nici organul de cercetare penală (inculpatul B. Mirel) nu au avut interes în a stabili natura juridică a raporturilor civile ce s-au născut între E., F./G., H., precum şi consecinţele complexităţii acestor raporturi juridice asupra obligaţiei legale de a completa declaraţia de avere de către E.. În realitate, raporturile juridice ce s-au născut între E. – F./G. – H. sunt complexe şi se subrogă unei duble simulaţii – prin deghizare şi interpunere de persoane/mandat de reprezentare.
Aşadar, în fapt, s-a reţinut că, potrivit înscrisului olograf denumit contract de vânzare-cumpărare din data de 22.07.2011 – dosar DIICOT, E. a schimbat autoturismul său marca x cu autoturismul marca x al S.C. J., cu plata unei diferenţe de preţ de 10.000 euro.
Potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei – vol. 10, dosar DIICOT, prin contractul de leasing financiar nr. x din data de 20.07.2010 – dosar DIICOT, încheiat pentru o perioadă de 48 de luni între ZZZZZZ. şi S.C. J., a fost predat autoturismul marca x, cu numărul de identificare x, valoarea contractului fiind de 31.370,35 euro (la cursul valutar de 4,3054 RON/1 euro, sumă ce cuprinde valoarea autoturismului, dobânda, asigurarea CASCO, taxa de administrare, comisioanele), din care valoarea autoturismului a fost de 22.258,06 euro, preţ din care societatea a achitat suma de 11.129,90 euro, urmând a plăti câte 266,70 euro lunar, timp de 48 de luni, valoarea reziduală fiind stabilită la suma de 1.112,90 euro. Pentru acest autoturism a fost emisă factura fiscală nr. x din data de 23.07.2010, prin care dealer-ul autorizat x l-a vândut către ZZZZZZ., la valoarea de 21.570,42 euro.
SC J. a facturat avansul achitat şi a emis factura nr. x din data de 20.07.2010, în cuantum total de 14.485,59 euro (suma cuprinzând preţul autoturismului, taxa de administrare, comisionul şi TVA).
Autoturismul a fost luat în evidenţa contabilă cu o valoare de inventar de 22.258,06 euro, corespunzător valorii din contractul de leasing, pentru o durată de viaţă de 60 de luni, cu o amortizare liniară, în luna august 2011 având o valoare neamortizată de 18.177,43 euro.
Ratele de leasing financiar au fost achitate de către S.C. J. până în luna august 2011, când societatea a solicitat să i se comunice care este diferenţa de valoare pentru autoturism, în vederea închiderii contractului, valoarea comunicată fiind de 7.891,74 euro.
Potrivit prevederilor contractuale, a fost emisă factura nr. x din 17.08.2011, în cuantum de 11.612,12 euro (suma cuprinzând valoarea autoturismului, TVA, taxa de administrare, comisioanele), ce a fost achitată de către societate cu OP nr. x din 16.08.2011.
La data de 17.08.2011, S.C. J. a emis factura nr. x către E., prin care acest autoturism este vândut cu suma de 12.077,85 euro – sumă ce cuprinde şi TVA, valoarea autoturismului fiind de 9.740,20 euro. Suma a fost încasată în numerar cu chitanţa nr. x din 12.09.2011, document înregistrat în jurnalul de TVA de vânzări aferent lunii august 2011, poziţia 33 şi în registrul de casă din data de 21.09.2011, poziţia 22, operaţiune evidenţiată şi în fişa clientului E..
Această situaţie de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor probe: înscrisurile referitoare la autoturismele deţinute pe parcursul timpului de către E. – vol. 10, dosar DIICOT şi declaraţiile martorilor ascultaţi direct şi nemijlocit de către instanţa de fond, care au relatat aspecte cu privire la autoturismul marca x şi autoturismul marca x, respectiv: TTTTTTTTT., SSSS., QQQ., FFFFFFF., PPPPPPP., OOOOOOO., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW. şi QQQQQQQ..
Instanţa de fond a reţinut că împrejurarea potrivit căreia autoturismul x a fost predat efectiv de E. către F. şi faptul că acest autoturism a fost folosit de mai multe persoane ce aveau tangenţă cu societatea comercială administrată de G. şi F. sunt indubitabile, întrucât declaraţiile evocate, printre care şi cele ale martorilor WWWWWWWWW. şi QQQQQQQ., se coroborează cu înscrisurile depuse în cursul cercetării judecătoreşti. Astfel, martorul WWWWWWWWW. a prezentat numeroase probe ce demonstrează că predarea maşinii a fost efectivă şi că a fost folosită în folosul S.C. J.. Probele prezentate instanţei au fost constituite din fotografii privind autoturismul x – plic ataşat 20 de fotografii şi suport optic tip CD marca x, vol. 11, dosar ICCJ – în perioada când a fost folosit, precum şi înscrisuri financiar-contabile din aceeaşi perioadă – copiile facturilor fiscale şi ale fişelor de întreţinere pentru auto x cu nr. x emise pe seama S.C. J. în perioada iunie 2012 - martie 2013, din cuprinsul cărora rezultă că cel care se prezenta cu autoturismul pentru revizii era acest martor – dosar ICCJ, probe ce nu au fost contestate de către Ministerul Public.
Au fost, de asemenea, avute în vedere declaraţiile martorilor FFFFFF., XXXXXXXXX., SS. şi BBBBBBB..
Analiza coroborată a înscrisurilor şi declaraţiilor testimoniale evocate referitoare la natura raporturilor juridice generate de achiziţia autoturismului x a demonstrat că, pentru început, între E. şi F. a existat o tranzacţie concretizată printr-un schimb de maşini cu sultă, operaţiune juridică permisă de dispoziţiile legale, astfel că înţelegerea conturată prin înscrisul olograf din data de 22.07.2011 şi actele subsecvente întocmite la nivelul S.C. J. nu se subsumează ilicitului penal şi nu pot caracteriza acuzaţiile de dare şi luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălare de bani.
Pe de altă parte, s-a reţinut că probele mai demonstrează că, după ce între E. şi F. a avut loc o înţelegere bilaterală, la aceasta s-a grefat ulterior înţelegerea bilaterală dintre F. şi H., înţelegere ce a fost agreată atât de E., cât şi de G. – administratorul de drept al S.C. J., fapte care, de asemenea, nu pot fi încadrate ilicitului penal, întrucât natura relaţiilor juridice are un caracter pur civil.
S-a observat că această caracteristică civilă, licită, a achiziţiei autoturismului x era evidentă încă din anul 2012, dacă inculpaţii A. şi B. Mirel ar fi realizat o examinare, chiar şi lapidară, a bazelor de date referitoare la autoturisme, la care aveau acces în virtutea funcţiilor deţinute în cadrul organelor judiciare, deoarece actul sub semnătură privată referitor la acest autoturism "descoperit" cu ocazia percheziţiilor din cauza Rusu nu a schimbat această realitate, însă obligaţia de aflare a adevărului ce le revenea inculpaţilor tocmai datorită prerogativelor funcţiilor judiciare deţinute a fost ignorată pe tot parcursul "construcţiei" dosarului E..
De altfel, inculpatul A. a declarat: " ... la momentul la care am primit filajul de la SRI în care apărea maşina lui E. s-a verificat doar dacă este înmatriculată pe numele acestuia, nu toată situaţia sa juridică ..."
Cu privire la achiziţia autoturismului x, dar şi la pretinsa favorizare a familiei Biriescu, a lui K., la divulgarea percheziţiilor de la familia Cupeţiu, au fost avute în vedere de către instanţa de fond declaraţiile date de inculpaţii E., F., G. şi H..
Aşadar, coroborarea probelor evocate – conţinutul înscrisurilor întocmite cu referire la cele două autoturisme marca x, actele financiar- contabile, conţinutul declaraţiilor martorilor şi ale persoanelor implicate în realizarea acestor raporturi juridice – a demonstrat nu doar caracterul licit al convenţiei dintre părţi, ci şi modalitatea în care s-a derulat.
În opinia instanţei de fond, aceste probe oferă şi explicaţia motivelor pentru care E. a consemnat în declaraţia sa de avere doar achiziţia autoturismului marca x, nu şi înstrăinarea autoturismului x.
S-a mai reţinut că inculpaţii A. şi B. Mirel nu au fost interesaţi să afle acest "tablou faptic" şi de aceea au ignorat toate evidenţele probatorii, iar achiziţia autoturismului a fost prezentată, atât în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, cât şi în referatul cu propunerea de arestare preventivă, într-o construcţie incriminatoare la adresa ofiţerului de poliţie E..
Probele evocate au demonstrat că întreaga conduită a lui E. referitoare la tranzacţia privind autoturismele marca x nu a avut în vedere calitatea sa profesională de poliţist sau de ofiţer la structura de combatere a criminalităţii organizate şi, cu atât mai puţin, atribuţiile specifice funcţiei sale ori celei de poliţist, în general.
Instanţa de fond a constatat că nicio probă nu indică faptul că, la momentul schimbului de autoturisme, ar fi existat vreo investigaţie din partea poliţiei cu privire la F., la G. ori la firma condusă de aceştia, cu atât mai puţin din partea DIICOT ori a Brigazii de poliţie condusă de către E. şi nici nu indică vreun alt interes, care să sprijine ideea dării de mită către ofiţerul de poliţie.
De altfel, s-a constatat că oricare ar fi interpretarea dată derulării înţelegerii dintre părţi, aceasta a debutat prin interesul manifestat de E. pentru o maşină mai nouă, sens în care a avut loc schimbul efectiv de autovehicule, iar ulterior s-a achitat sulta, aprecierea că preţul la care au ajuns părţile ar fi neserios nefiind susţinută de vreo probă obiectivă, propriile aprecieri ale organelor judiciare neavând nicio valoare probatorie în asemenea situaţii.
Cum de esenţa infracţiunilor de corupţie, în raport de care inculpaţii au formulat acuzaţiile, era necesar să se demonstreze dacă a existat un transfer real de proprietate al bunurilor şi dacă există vreo legătură între acest transfer şi atribuţiile de serviciu, tocmai aceste elemente esenţiale dovedirii unei asemenea incriminări au fost ocolite şi cum probele demonstrau că acest transfer de proprietate este real, s-a construit sugestia legăturii ilicite a ofiţerului de poliţie cu percheziţiile de la familia Rusu şi cu cele de la familia Cupeţiu.
S-a apreciat că, în mod indubitabil, nicio probă nu indică vreo interacţiune, vreun act sau fapt pe care comisarul şef de poliţie E. să-l fi îndeplinit sau să nu-l fi îndeplinit după ce poliţia a fost sesizată, la data de 29 martie 2012, cu privire la faptele numitului F. sau ale S.C. J., administrată de soţia acestuia, G..
Această realitate de fapt era cunoscută de către inculpaţii A. şi B. Mirel la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva lui E. – la data de 23 octombrie 2013, deoarece din examinarea înscrisurilor ataşate sesizării organelor de urmărire penală cu privire la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală la S.C. J. – toate aflate în vol. 18, dosar DIICOT, a rezultat că ANAF a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu plângere penală la data de 29 martie 2012, adică după 8 luni de la schimbul de autoturisme ce avusese loc la data de 22 iulie 2011.
Cu privire la această sesizare nu s-a făcut nicio menţiune de către DIICOT, referirile fiind doar la F. în relaţia sa cu BB., chiar dacă înscrisurile au format obiectul unei preocupări prin examinarea lor sumară, la data de 15 noiembrie 2013, la aproape o lună după punerea sub acuzare a lui E., atunci când ANAF a fost întrebată dacă au fost formulate plângeri împotriva S.C. J. – dosar DIICOT.
În fapt, ansamblul probator al cauzei a relevat că, încă din fază incipientă, de la pretinsa descoperire a implicării lui E. în favorizarea lui Litera, era de domeniul evidenţei că ofiţerul de poliţie se afla în posesia acestui autoturism, iar inculpaţii A. şi B. Mirel cunoşteau "noua" maşină a comisarului şef E..
S-a observat că toate declaraţiile de avere ale inculpatului E. se regăsesc în dosar DIICOT, din analiza comparată a acestora rezultând, fără îndoială, că ofiţerul de poliţie cunoştea prevederile legale şi metodologia de completare referitoare la aceste declaraţii, inclusiv în ceea ce priveşte declararea bunurilor înstrăinate.
Instanţa de fond a reţinut că scopul legii cu referire la obligaţia anumitor categorii de funcţionari publici de a-şi declara averea este acela de a oferi transparenţă în funcţia publică, dar şi posibilitatea de a verifica onestitatea funcţionarului, fiind lipsită de importanţă indicarea fiecărui text de lege ori de recomandare în acest sens, câtă vreme, în cazul particular al speţei de faţă, în raport cu probele evocate, se poate constata că părţile au realizat un schimb de maşini cu plata unei sulte, urmat de o vânzare prin compensarea unor datorii: E. a făcut schimb cu Rusu, primind o maşină mai nouă, pentru care a remis maşina sa şi o sumă de bani, pentru ca apoi Rusu să remită maşina primită de la E. la schimb către H., în schimbul unui datorii născute ca urmare a unui împrumut. Ulterior, când fiecare dintre proprietarii de fapt – E. şi H. – au dorit să înmatriculeze maşinile dobândite licit, au constatat că actele solicitate pentru înmatriculare sunt doar cele tipizate, de vânzare-cumpărare, acesta fiind adevăratul motiv pentru care au fost completate şi semnate contractele, ce au stat la baza înmatriculării autoturismelor dobândite – vol. 10, dosar DIICOT.
S-a constatat că probele administrate relevă faptul că natura juridică extrem de complexă a raporturilor juridice generate a condus la menţionarea de către E. în declaraţia de avere numai a actului public, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare, nu şi a celui secret (schimbul cu sultă intervenit între E. şi Rusu).
În continuare, instanţa de fond a subliniat, pornind de la noţiunea de simulaţie, astfel cum a fost caracterizată în doctrină şi în juriprudenţă, că pentru a fi în prezenţa acesteia, este necesar ca actul ascuns să se încheie concomitent sau înainte de actul public. Dacă părţile încheie actul public, iar ulterior încheie un alt contract secret, ce modifică sau anihilează primul contract, nu mai este vorba de o simulaţie, ci de o modificare sau revocare a contractului iniţial prin acordul de voinţă al părţilor.
De asemenea, s-a arătat că sancţiunea cu caracter general în materia simulaţiei constă în inopozabilitatea faţă de terţii de bună-credinţă a situaţiei juridice create de actul secret – terţii de bună-credinţă pot să invoce, în beneficiul lor şi împotriva părţilor, contractul secret, prin acţiuni în simulaţie.
S-a mai precizat că, în materia simulaţiei, se întâlneşte şi mandatul fără reprezentare, care este o formă specială a simulaţiei prin interpunere de persoane, elementul distinctiv faţă de aceasta din urmă fiind faptul că părţile actului public (mai exact terţul contractant) nu sunt şi părţi ale actului secret.
Mandatul fără reprezentare nu derogă de la caracterul convenţional al simulaţiei, deoarece aparenţa creată (dobândirea, prin actul public, a dreptului de către intermediar) este rezultatul acordului de voinţă dintre beneficiarul ascuns al actului şi mandatarul ocult, care au convenit ca, aparent, titularul dreptului să fie intermediarul, acesta urmând să transmită dreptul adevăratului destinatar. Şi în cazul mandatului fără reprezentare se regăseşte intenţia de a simula şi de a coexista două acte juridice, cel public şi cel secret (mandatul fără reprezentare), care modifică efectele actului public, arătând că adevăratul beneficiar al acestuia este mandantul ascuns. De asemenea, există din partea părţilor actului secret prevederea conştientă că mandatarul ocult acţionează în nume propriu, dar pe seama mandantului său, motiv pentru care efectele contractului de prete-nom sunt similare efectelor unei simulaţii prin interpunere de persoane clasice.
Mandatul fără reprezentare este, deci, o specie a mandatului căruia îi lipseşte, pentru a fi un mandat complet, puterea de reprezentare. Dacă mandatul propriu-zis conferă mandatarului dreptul de a încheia acte juridice în numele şi pe seama mandantului, mandatul fără reprezentare conferă mandatarului dreptul de a încheia acte juridice în nume propriu, dar pe seama mandantului.
Cu toate acestea, întrucât actul juridic este încheiat pe seama mandantului, mandatarul este dator să transmită în patrimoniul mandantului drepturile şi bunurile dobândite de la terţ. Aşadar, mandatul fără reprezentare este o formă a simulaţiei prin interpunere de personae, fiind irelevant faptul că terţii cunoşteau sau nu simulaţia, pentru că raporturile juridice nu se creează între ei şi mandant, ci între ei şi mandatar.
Mandatul fără reprezentare nu se confundă cu reprezentarea fără mandat şi are natura juridică a unui mandat simulat prin interpunere de persoane, nu este interzis de lege şi este valabil. Fiind un contract valabil, chiar dacă secret, mandantul va putea revendica bunurile mobile obţinute pe seama sa, chiar dacă mandatarul a acţionat în nume propriu, cu exceptia celor dobandite prin efectul posesiei de bună-credinţă.
În speţă, instanţa de fond a constatat că semnarea contractelor de vânzare-cumpărare a fost impusă exclusiv de formalismul solicitat de autoritatea poliţienescă pentru a se asigura transferul menţiunilor la noul proprietar şi la documentele autoturismului (cazul lui Rusu şi E.), dar şi pentru evitarea dublei taxări (cazul lui Rusu şi H.). Actul secret sau ansamblul relaţiilor de natură civilă reale au fost, într-adevăr, sustrase menţionării în declaraţia de avere, dar nu ca urmare a denaturării realităţii, ci ca o consecinţă a naturii şi succesiunii raporturilor civile dintre părţi.
Astfel, între cele trei persoane – E., F. şi H., s-au încheiat următoarele acte civile, reale, dar cu naturi juridice diferite:
i. E. – Rusu: schimb x cu sultă pentru x – act secret;
ii. E. – Rusu: vânzare-cumpărare pentru x – necesar la înmatriculare, la poliţie – act public;
iii. E. – H.: vânzare-cumpărare pentru x – necesar la înmatriculare, la poliţie – act public;
iv. Rusu – H.: contract de împrumut – act secret.
Aşadar, s-a observat că, în relaţia E. – Rusu, actul public este de vânzare-cumpărare, iar schimbul cu sultă - actul secret, este cel real, având astfel de a face cu o simulaţie prin deghizare.
În schimb, în relaţia E. – H., actul public este cel de vânzare-cumpărare, care ascunde un împrumut între H. şi Rusu, operaţiune ce constituie o simulaţie prin interpunere de persoane specifică mandatului fără reprezentare.
În consecinţă, instanţa de fond a concluzionat că probatoriul administrat nu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să conducă la angajarea răspunderii penale în ceea ce îi priveşte pe E., F., G. şi H., deoarece faptele de dare şi luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, spălare de bani şi fals în declaraţii ce au legătură cu achiziţia autoturismului marca x nu există.
Cu privire la declaraţia de avere completată de E. pentru anul 2012, instanţa de fond a reţinut că, în actul de sesizare întocmit de către DIICOT ori în actele de investigare efectuate sub controlul lor, nici organul de urmărire penală (inculpatul A.) şi nici organul de cercetare penală (inculpatul B. Mirel) nu au avut interes în a stabili natura juridică a raporturilor civile ce s-au născut între E., F./G., H., precum şi consecinţele complexităţii acestor raporturi juridice asupra obligaţiei legale de a completa declaraţia de avere de către E..
S-a remarcat că probele administrate demonstrează că, în limitele înţelegerii raporturilor juridice, s-au realizat şi menţiunile în declaraţia de avere de către E., respectiv a fost menţionată cumpărarea autoturismului nou – x şi nu a fost menţionată înstrăinarea autoturismului vechi – x. Or, această menţiune nu s-a făcut, deoarece înstrăinarea se realizase în cadrul schimbului cu sultă ce constituia actul secret dintre părţi, faţă de vânzarea-cumpărarea ce constituia actul public. Subsecvent, nu a fost trecut nici mandatul fără reprezentare, respectiv actul încheiat între E. şi H. pe seama numitului Rusu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al x.
Prin urmare, instanţa de fond a conchis că declaraţia de avere completată de către E. în anul 2012 corespunde adevărului ce rezultă, fără niciun dubiu, din natura relaţiilor juridice civile licite dintre părţi.
4. Concluziile rezultate din analiza probelor
În urma analizei probelor evocate cu referire la cauza Litera, cauza Cupeţiu, cauza Rusu, cauza Biriescu şi achiziţia autoturismului x, instanţa de fond a reţinut că modalitatea de denaturare a adevărului şi a probelor, concomitente cu realizarea unor presiuni constante asupra martorilor, s-a manifestat din partea celor trei inculpaţi: A. – procuror şef, organ de urmărire penală, B. Mirel – ofiţer de poliţie judiciară, organ de cercetare penală şi D. – procuror, organ de urmărire penală, pe întreg parcursul procesual al acestor dosare, conducând în final la o denaturare profundă a adevărului în dosarul E..
Aceste presiuni executate de către inculpaţii A., B. Mirel şi D. au constat în:
- promisiuni referitoare la obţinerea de beneficii pentru altul – cazul martorilor K., KKK., K., P., RRRR., MMM., V., W.;
- favoruri în legătură cu obţinerea unei situaţii juridice mai uşoare în propriul dosar – cazul martorilor MMM., V., W., O., BB.;
- ameninţări – cazul martorilor K., K., MMM., FFFF., Y., X., AAAAAAAA. BBBBBB., HHHHH., X., Z., P., QQQQQQQQQ..
Mecanismul prin care, pe parcursul activităţilor desfăşurate, inculpaţii A., B. Mirel şi D. au implementat construcţia informaţiei incriminatoare a presupus:
1. învăţarea declaraţiei de către persoanele aflate în stare de deţinere, prin audieri repetate, fără avocat – cazul martorilor K., KKK., AA.;
2. întrebări sugestive şi reformulări ale ideilor expuse – situaţia martorilor K., K., FFFF., Z., QQQ., VVVVV.;
3. obţinerea unor mărturii mincinoase benevole – D., QQQ., BBBBBBB., Q.;
4. "manufacturarea" de probe – procese-verbale intitulate "de investigaţie" întocmite de către inculpatul B. Mirel şi preluate ulterior integral în actele de acuzare de către inculpatul A., unele dintre acestea falsificate – cazul proceselor-verbale din 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013, ticluirea de mesaje tip de ameninţare a investigatorilor – cazul relatat de martorul MMM., folosirea unor numere de telefon atribuite nereal persoanelor investigate – situaţia relatată de către martorul NNNN.;
5. ignorarea deliberată a unor adevăruri obiective – implicarea inculpatului D. în diverse cauze instrumentate de alţi procurori DIICOT, apropierea sa de AA. ori BB., rezultate ale testărilor poligraf.
Având în vedere aceste constatări, instanţa de fond a conchis că este demonstrat, dincolo de orice îndoială, că inculpaţii A., B. Mirel şi D. au cunoscut că E. este o persoană nevinovată, pe care au urmărit să o incrimineze, iar prin acţiunile conjugate şi mecanismele ilegale folosite au denaturat adevărul şi, astfel, au determinat, concomitent cu punerea sub acuzare a ofiţerului de poliţie, reţinerea, arestarea preventivă şi ulterior trimiterea în judecată a acestuia, cu consecinţa îndepărtării sale de la conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia din cadrul Poliţiei Române.
S-a reţinut că întreg materialul probator evocat este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să determine angajarea răspunderii penale a inculpaţilor A., B. Mirel şi D..
5. Legea penală mai favorabilă
S-a remarcat, aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, că potrivit art. 10 din C. pen. anterior, preluat în art. 3 din prezentul Cod, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare, impunându-se o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Totodată, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă aceasta va retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică, precum şi caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării apelului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract, ci pe baza unor criterii concrete, referitoare la menţinerea incriminării faptelor săvârşite în legea penală nouă şi posibilitatea ca aceasta să retroactiveze, în sensul că ar fi mai favorabilă cu privire la condiţiile de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere, regimul sancţionator. Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă operează o dezincriminare, urmare a abrogării unor texte de lege şi sub aspectul situaţiei premisă, pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.
În speţă, s-a reţinut că acuzaţiile de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă formulate de către DNA nu pot subzista pentru aceeaşi perioadă de timp, starea de fapt ce rezultă din administrarea probatoriului relevând o activitate infracţională prin care cei cărora legea le-a încredinţat atribuţii pentru aplicarea ei, şi anume inculpaţii A. şi B. Mirel, cu ajutorul inculpatului D., au folosit legea în scopul de a suprima drepturile lui E., pentru ca, ulterior, când deşi nu mai deţinea nicio prerogativă legală, inculpatul A., profitând de funcţia ocupată, să influenţeze rezultatul anchetei penale preluate la nivel ierarhic, pentru a-şi asigura protejarea nedreptăţii comise.
De aceea, acuzaţiile au fost analizate prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al DNA, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., din infracţiunile de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunile de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din 23 octombrie 2013) şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. (faptă comisă după data de 1 februarie 2014), în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. Mirel, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al DNA, din infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la represiune nedreaptă, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., iar în privinţa inculpatului D., prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al DNA, din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
Analiza comparativă a normelor de incriminare în reglementările succesive, sub aspectul faptelor, astfel cum au fost analizate, a demonstrat că, în ceea ce priveşte represiunea nedreaptă, au fost aduse modificări în legătură cu extinderea incriminării, în sensul pedepsirii şi a faptelor de reţinere ori de dispunere a unei măsuri preventive neprivative de libertate, modificări ce nu au nicio influenţă asupra acuzaţiei în cauză şi nu atrag incidenţa dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 187/2012.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor, întrucât sub aspectul limitelor speciale de pedeapsă, în noua reglementare, minimul special este inferior acţiunilor incriminate ce privesc punerea în mişcare a acţiunii penale, deoarece legea anterioară – sub imperiul căreia au fost comise faptele, nu incrimina acţiunile de reţinere ori de dispunere a unei măsuri preventive neprivative de libertate, s-a aplicat legea nouă ca fiind mai favorabilă.
6. Caracterizarea în drept
Prioritar, instanţa de fond a reţinut că, la data comiterii acţiunilor ilegale, erau aplicabile următoarele dispoziţii ale C. proc. pen., ale Legii de organizare judiciară, precum şi ale Legii privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare:
- art. 1 - scopul procesului penal - "nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală";
- art. 3 - principiul aflării adevărului - "trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului";
- art. 4 - rolul activ - "organele de urmărire penală sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal";
- art. 6 - dreptul la apărare - "în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare";
- art. 34 - cazurile de conexitate;
- art. 64 alin. (2) - "mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal";
- art. 68 alin. (1) - interzicerea ameninţării, constrângerii, a folosirii de promisiuni şi îndemnuri pentru a se obţine probe;
- art. 681 - definiţia indiciilor temeinice;
- art. 62 alin. (2) şi (3) şi art. 63 lit. a) şi b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic" şi "procurorii îşi exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi drepturile persoanei", "procurorii efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege" şi "conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare";
- art. 104 alin. (4) - prezenţa obligatorie la percheziţie a inculpatului arestat;
- art. 171 alin. (2) - asistenţa obligatorie a inculpatului arestat;
- art. 172 alin. (2) - prezenţa obligatorie a apărătorului;
- art. 209 - competenţa procurorului în faza urmăririi penale;
- art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare - "poliţistul efectuează activităţi de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală";
- art. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor - "poliţiştii îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiului imparţialităţii";
- art. 43 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor - "poliţistului îi este interzis să provoace unei persoane suferinţe … psihice cu scopul de a obţine de la acea persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri".
Având în vedere aceste prevederi legale, în considerarea încălcărilor flagrante ale legii şi obligaţiilor profesionale ce decurg din lege, astfel cum au fost descrise la analiza probelor, instanţa de fond a reţinut că:
A. Fapta inculpaţilor A. – procuror şef serviciu în cadrul DIICOT Alba, B. Mirel – ofiţer de poliţie în cadrul BCCO Alba şi D. – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, constând în aceea că, la data de 23.10.2013, inculpatul A., după ce a fost ajutat pentru obţinerea unor probe nelegale şi pentru denaturarea adevărului de către inculpaţii B. Mirel şi D., a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva ofiţerului de poliţie E., ştiind că este nevinovat, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 C. pen., în forma autoratului pentru A. şi a complicităţii pentru B. Mirel şi D..
Sub aspectul laturii obiective, în baza materialului probator evocat, s-a constatat că aceasta s-a realizat prin acţiunile concertate şi certe ale inculpaţilor A., B. Mirel şi D., concretizate la data de 23.10.2013 prin punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva ofiţerului de poliţie.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpaţii A., B. Mirel şi D. au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, dedusă din modul de realizare a activităţii infracţionale şi din actele de executare concret îndeplinite, după cum rezultă din analiza probelor.
Modalitatea în care inculpaţii au acţionat, astfel cum rezultă cu certitudine din cuprinsul materialului probator, a demonstrat, în mod neechivoc, că aceştia au cunoscut în toată perioada de timp că ofiţerul de poliţie este nevinovat.
În privinţa inculpatului B. Mirel, s-a reţinut că apărarea sa potrivit căreia ar fi efectuat doar acele acte pentru care a primit delegare din partea procurorului nu îi înlătură răspunderea personală pentru modul de efectuare a actelor şi activităţilor îndeplinite în calitate de ofiţer de poliţie judiciară.
Nu au putut fi primite susţinerile apărării inculpaţilor potrivit cărora pentru antrenarea răspunderii penale în cazul infracţiunii de represiune nedreaptă ar fi necesară existenţa unei hotărâri definitive anterioare prin care să fie constatată nevinovăţia persoanei astfel acuzate, acest aspect reprezentând o cerinţă probatorie a dovedirii laturii subiective, care, în privinţa inculpaţilor, este demonstrată.
S-a constatat, de asemenea, existenţa legăturii directe între acţiunile nelegale ale inculpaţilor A., B. Mirel şi D. şi starea de pericol pe care au generat-o cu privire la înfăptuirea actului de justiţie, cu consecinţe profund vătămătoare la adresa ofiţerului de poliţie E., respectiv libertatea individuală – art. 23 Constituţie şi art. 5 CEDO, dreptul la apărare – art. 24 Constituţie, art. 6 CEDO şi art. 6 C. proc. pen., dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare – art. 72 C. civ., dreptul la un salariu lunar – art. 28 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor.
B. Fapta inculpatului A. – procuror şef serviciu în cadrul DIICOT Alba, care, cunoscând că, la data de 1.11.2013, cauza pe care o instrumentase cu privire la ofiţerul de poliţie E. a fost preluată de către Structura Centrală a DIICOT şi se afla în instrumentarea unui alt procuror, în mod constant şi cu încălcarea prevederilor legale, şi după data de 1 februarie 2014, a dispus asupra îndeplinirii unor acte procesuale ce vizau administrarea de probe şi a determinat prezentarea unor situaţii faptice denaturate ce au cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale ofiţerului de poliţie E., acţiuni prin care s-a realizat un folos necuvenit cu caracter nepatrimonial, concretizat prin conservarea probatoriului nelegal administrat, iar prin ascunderea adevărului şi oferirea unor alte probe mincinoase, susţinerea sa în funcţia de procuror şef şi, implicit, a tuturor prerogativelor decizionale la nivelul organelor judiciare de combatere a crimei organizate de la nivelul judeţelor Alba şi Hunedoara, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie - abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
Sub acest aspect, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile C. proc. pen. şi ale Legii de organizare judiciară, în forma de la data comiterii acţiunilor ilegale, astfel: art. 1 - scopul procesului penal - "nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală"; art. 3 - principiul aflării adevărului - "trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului"; art. 6 - dreptul la apărare - "în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare"; art. 64 alin. (2) - "mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal"; art. 68 alin. (1) - interzicerea ameninţării, constrângerii, a folosirii de promisiuni şi îndemnuri pentru a se obţine probe; art. 104 alin. (4) - prezenţa obligatorie la percheziţie a inculpatului arestat; art. 171 alin. (2) - asistenţa obligatorie a inculpatului arestat; art. 172 alin. (2) - prezenţa obligatorie a apărătorului; art. 209 - competenţa procurorului în faza urmăririi penale.
De asemenea, acelaşi inculpat a încălcat dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic" şi "procurorii îşi exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi drepturile persoanei", "procurorii efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege" şi "conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare".
Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că aceasta s-a realizat prin acţiunile concrete şi certe ale inculpatului, aşa cum le demonstrează probele evocate, mărturiile numiţilor FFFF., MMM., YYYYYYYYY. şi VVVVV. fiind unele dintre cele mai relevante dovezi că inculpatul a urmărit depunerea la dosar a unor probe contrafăcute, acţiunile sale fiind concretizate prin depunerea declaraţiilor la dosarul de la nivelul Structurii Centrale.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul A. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, dedusă din modul de realizare a activităţii infracţionale şi din actele de executare concret îndeplinite.
S-a reţinut că modalitatea în care inculpatul a acţionat, aşa cum rezultă cu certitudine din cuprinsul materialului probator, demonstrează în mod neechivoc că acesta a cunoscut care sunt consecinţele acţiunilor sale, fiind demonstrată legătura directă a acestor acţiuni ilegale cu starea de pericol provocată asupra drepturilor legitime ale ofiţerului de poliţie, dar şi cu denigrarea şi îndepărtarea sa de la conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba.
C. Fapta inculpatului A. – procuror şef serviciu în cadrul DIICOT, care, cu ştiinţă, în exercitarea activităţii judiciare, la data de 24.10.2013, a consemnat în cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă a ofiţerului de poliţie E. date nereale ce se refereau la utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, rezultatele unor testări poligraf, afirmaţii ale unor martori şi a omis, cu ştiinţă, să insereze aspecte rezultate din anchetă ce erau în apărarea ofiţerului de poliţie, realizează conţinutul constituiv al infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
D. Fapta inculpatului B. Mirel – ofiţer de poliţie în cadrul BCCO Alba, care, cu ştiinţă, în exercitarea activităţii judiciare, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 21.08.2013, 23.08.2013 şi 23.09.2013, a întocmit acte procedurale constituite în procese-verbale în care a consemnat date nereale privitoare la utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, susţinerile unui martor, menţiuni privind efectuarea unei percheziţii, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunilor comise, s-a constatat că aceasta s-a realizat prin acţiunile concertate ale inculpaţilor A. şi B. Mirel, dar individuale, concretizate, pe de o parte, prin consemnările nereale efectuate în procesele-verbale întocmite, iar pe de altă parte, prin consemnările efectuate în referatul cu propunere de arestare preventivă din data de 23.10.2013.
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpaţii au acţionat independent, dar cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, dedusă din modul de realizare a activităţii infracţionale şi din actele de executare concret îndeplinite, fiind demonstrată existenţa legăturii directe între acţiunile nelegale ale inculpaţilor şi starea de pericol pe care au generat-o cu privire la înfăptuirea actului de justiţie şi consecinţele profund vătămătoare cauzate ofiţerului de poliţie E..
Cu referire la înscrisurile falsificate, deşi s-a solicitat anularea lor, instanţa de fond a reţinut că nu poate fi dispusă o asemenea măsură, deoarece acestea constituie probe în dosar.
7. Individualizarea judiciară a pedepselor
Instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
La aprecierea gradului ridicat de pericol social al infracţiunilor comise de către inculpaţii A., B. Mirel şi D., instanţa de fond nu s-a raportat doar la natura acestora, ci a avut în vedere modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale, precum şi urmarea produsă prin săvârşirea faptelor, prin care a fost grav afectată încrederea referitoare la înfăptuirea actului de justiţie, cu consecinţe profund vătămătoare la adresa ofiţerului de poliţie E., respectiv libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare, dreptul la un salariu lunar.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale, s-a constatat că atitudinea procesuală a inculpaţilor s-a înscris în parametrii de negare a acţiunilor ilicite şi a elementelor esenţiale angajării răspunderii penale, iar alte elemente, ca cele de ordin familial, sunt insuficient de relevante pentru o analiză eficientă.
În ceea ce priveşte circumstanţele reale, instanţa de fond s-a raportat la modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale, precum şi la consecinţele faptelor comise, ce au afectat grav imaginea justiţiei, atât din perspectiva funcţiilor judiciare ce le erau încredinţate inculpaţilor în momentul săvârşirii infracţiunilor, cât şi a încrederii în desfăşurarea urmăririi penale în conformitate cu legea şi în scopul aflării adevărului, astfel încât să fie atinse dezideratele art. 131 din Constituţiei României, potrivit cărora Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Or, în cauză, toate probele evocate au demonstrat existenţa unui efort conjugat al inculpaţilor, ce a fost realizat pentru atingerea scopului infracţional urmărit prin demersuri conştiente.
Cât priveşte modalitatea de executare, s-a apreciat că executarea pedepsei în regim privativ de libertate este singura modalitate de executare a pedepsei care poate asigura un răspuns ferm pentru a se reparara încrederea faţă de actul de justiţie, dar, în acelaşi timp, şi un răspuns pentru faptele comise de către inculpaţii A., B. Mirel şi D., care, deşi au perceput consecinţele profunde pe care le-au produs prin faptele lor asupra unui om nevinovat, până în ultimul moment procesual, au urmărit demonstrarea unor alte şi alte "incriminari" la adresa ofiţerului de poliţie.
Ca atare, instanţa de fond a considerat că gravitatea extremă a faptelor, cinismul de care au dat dovadă inculpaţii, dar şi poziţia procesuală de pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti, prin care, practic, au refuzat să-şi asume răspunderea pentru propriile fapte, justifică pe deplin aplicarea unor pedepse orientate la maximul prevăzut de lege pentru faptele comise.
Sub aspectul faptelor abuzive comise de inculpatul A., referitoare la implicarea nelegală în ancheta desfăşurată la nivelul Structurii Centrale a DIICOT, s-a aplicat o pedeapsă orientată către mediul limitelor legale, întrucât acţiunile concrete ale acestuia nu s-au manifestat pe o perioadă atât de îndelungată încât să justifice aplicarea unei pedepse la maximul prevăzut de lege.
8. Latura civilă
S-a reţinut că ofiţerul de poliţie E. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 euro, reprezentând daune morale generate de suferinţele fizice şi psihice prin care a trecut şi trece în continuare persoana vătămată şi membrii familiei sale, precum şi cele generate de afectarea reputaţiei profesionale.
De asemenea, s-a constituit parte civilă cu suma de 97.632 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând diferenţe salariale generate de diferenţa de salariu de la data punerii sale la dispoziţie, salariul neprimit până la reîncadrarea la IPJ Hunedoara, precum şi cu sumele de 15.759 RON, reprezentând cheltuielile judiciare ocazionate de urmărirea penală, respectiv de 37.206 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecată.
În ceea ce priveşte suferinţele morale pe care E. şi familia sa le-au încercat ca urmare a percheziţionării locuinţelor, a biroului, a punerii sub acuzare, a reţinerii, arestarii preventive şi a măsurilor de control judiciar, s-a constatat că sunt dovedite şi prin declaraţiile martorilor ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA. şi BBBBBBBBBB..
Instanţa de fond a reţinut că pretenţiile civile sunt dovedite, astfel cum au fost formulate de către partea civilă – comisar şef de poliţie E., sumele pretinse fiind pe deplin justificate în raport de faptele penale ce au fost comise împotriva sa, cu atât mai mult cu cât, urmare a punerii sale sub acuzare şi a prezentării unor împrejurări de fapt bazate pe un probatoriu neadevărat, obţinut prin comiterea faptelor penale de către inculpaţii A., B. Mirel şi D., s-a generat privarea acestuia de libertate.
Aşadar, s-a apreciat că, faţă de consecinţele negative obiectiv constatate că au fost produse asupra sa şi a familiei sale de întreaga procedură judiciară, cuantumul sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparaţie justificată, cu atât mai mult cu cât partea civilă a fost privată de libertate pentru o perioadă de 34 de zile.
În acest context, s-a reţinut că, prin Ordonanţa din data de 24.10.2013, ora 00:15, DIICOT – Serviciul Teritorial Alba-Iulia a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui E., începând de la 23.10.2013, ora 00:15, până la 24.10.2013, ora 00:14. Prin încheierea penală nr. 30MP/2013 din data de 24.10.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25.10.2013, până în data de 20.11.2013, inclusiv, emiţându-se în acest sens Mandatul de arestare preventivă nr. x/2013 (soluţie menţinută de către ICCJ prin încheierea nr. 3343 pronunţată în dosarul nr. x/2013). Prin încheierea din data de 19.11.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală a dispus prelungirea arestării preventive faţă de E., pe o durată de 30 de zile, începând cu data 23.11.2013, până în data de 22.12.2013, inclusiv. Prin încheierea din data de 22.11.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, ICCJ a dispus admiterea recursului declarat de E. şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, de la 26.11.2013 la 25.12.2013, inclusiv. Ulterior, DIICOT – Structura Centrală a prelungit, succesiv, această măsură preventivă, iar prin Ordonanţa nr. 386/D/P/2013, în concordanţă cu noua legislaţie procesual penală, a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de E., pe durata efectării urmăririi penale. Prin încheierea penală nr. 16 din data de 07.04.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Hunedoara a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de E. (soluţie menţinută de către Curtea de Apel Alba Iulia – secţia Penală pentru Cauze cu Minori, prin decizia penală nr. 199/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014).
Astfel, s-a considerat că, prin obligarea inculpaţiilor A., B. Mirel şi D. la daune morale şi materiale în acest cuantum, se acoperă în mod just şi echitabil prejudiciul suferit de comisarul şef de poliţie E. şi se repară foarte buna sa reputaţie morală şi profesională, recunoscută în momentul comiterii faptelor penale împotriva sa, atât în plan local, cât şi în plan naţional, prin conferirea în repetate rânduri a titlului de Poliţistul anului.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare solicitate de către partea civilă - ofiţer de poliţie E., s-a constatat că acestea sunt dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei – filele x şi urm., dosar ICCJ.
9. Faptele de mărturie mincinoasă
S-a reţinut că aceste fapte au fost imputate inculpaţilor H. şi I..
Texte legale de incriminare
C. pen. - art. 273 - Mărturia mincinoasă
Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Mărturia mincinoasă săvârşită (...) d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
C. pen. anterior - art. 260 - Mărturia mincinoasă
Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Acuzaţiile
a) Fapta inculpatului H. constând în aceea că, în data de 10.12.2012, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase privind întâlnirile conspirate dintre el, E. şi F..
b) Fapta inculpatului I. constând în aceea că, în cursul urmăririi penale, fiind audiat în data de 12.05.2014, în calitate de martor, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, respectiv în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O. – Alba Iulia în data de 15.11.2012.
Analiza probelor
a) În privinţa faptelor reţinute în sarcina lui H., instanţa de fond a arătat că, atâta vreme cât organul judiciar are cunoştinţă că o persoană este implicată într-o activitate infracţională, este obligat să-i aducă la cunoştinţă, atunci când o ascultă – indiferent de calitate, dreptul de a nu da declaraţii care ar putea să o incrimineze.
Referitor la această modalitate de folosire a declaraţiei unei persoane împotriva sa, fără a fi informată în prealabil, s-a reţinut că principiul loialităţii administrării probelor este subsumat celui al echitabilităţii procedurilor – consacrat prin dreptul la un proces echitabil, întrucât echitatea este corespunzătoare ideii de dreptate, de corectitudine, de respectare a drepturilor celorlalţi, egalitate a tuturor în faţa justiţiei şi de soluţionare a cauzelor fără părtinire.
Din punct de vedere al dreptului, această noţiune are şi componenta procedurală, care ţine de modalitatea în care o cauză este soluţionată, deci de dreptul la un proces echitabil. Standardele dreptului la un proces echitabil impun ca, de fiecare dată, să se realizeze o analiză asupra împrejurărilor în care procedura, în ansamblul ei, inclusiv în modul de obţinere a probelor, a fost una echitabilă.
În speţă, s-a constatat că procedura în ceea ce-l priveşte pe H. nu a urmărit niciun moment să fie echitabilă, deoarece inculpatul A., deşi cunoştea că erau dispuse măsuri de supraveghere tehnică împotriva lui H. – finul lui E., întrucât a menţionat în propunerea adresată judecătorului că acesta este implicat în lanţul infracţional din cauza Cupeţiu, în momentele în care a dispus aducerea sa şi audierea în calitate de martor, nu i-a făcut cunoscut dreptul de a nu se autoincrimina şi, mai mult, deşi era în posesia dovezilor din care rezulta că a discutat şi că s-a întâlnit cu E. şi Rusu, nu a prezentat aceste probe martorului.
Cu atât mai mult, deşi în acuzarea lui H. s-a reţinut că nu ar fi declarat aspecte esenţiale cauzei referitoare la întâlnirile conspirate pe care le-ar fi avut cu E. şi F., organul de urmărire penală (inculpatul A. şi, ulterior, procurorul DIICOT – Structura Centrală) nu i-a adus la cunoştinţă că acesta este obiectul audierii.
De aceea şi sub acest aspect, atâta vreme cât procurorul nu a făcut cunoscut martorului obiectul ascultării, respectiv că audierea se referă la acele întâlniri conspirate, împrejurarea că martorul nu a relatat din proprie iniţiativă despre acele întâlniri considerate conspirate nu a putut conduce la antrenarea răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, întrucât o asemenea faptă nu există.
Pe de altă parte, cu referire la acţiunile inculpatului A. în raport de ascultarea în calitate de martor a lui H., instanţa de fond a reţinut că această modalitate este contrară principiului aflării adevărului şi se dovedeşte a fi fost o altă încercare prin care s-a creat o presiune în vederea determinării obţinerii unei declaraţii mincinoase benevole cu noi elemente incriminatoare la adresa lui E., cum de altfel s-a încercat în situaţia familiei Cupeţiu, a familiei Biriescu, ori cum s-a reuşit cu martora FFFF..
S-a constatat că, în mod evident, includerea lui H. în "ecuaţia infracţională" a fost artificială, caracteristic scopului urmărit de inculpatul A., care anticipa reacţia lui E..
Or, deşi în cauza Cupeţiu, inculpatul A. afirma că H. are contribuţii infracţionale, în cauza Rusu, în care a procedat la audierea sa, a ignorat acest aspect, nu i-a adus la cunoştinţă aceste bănuieli şi a "ales" modalitatea altenativă de ascultare a sa (declaraţie de martor), pentru ca, ulterior, să le considere probe şi să le folosească împotriva aceleaşi persoane, ce are în dosar calitatea de suspect în cauza devenită dosarul E..
A subliniat instanţa de fond că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a arătat că este dincolo de orice îndoială că audierea unei persoane în calitate de martor, deşi se cunoaşte că este implicată într-o activitate infracţională în legătură cu care este audiată, este contrară dispoziţiilor legale şi, pe cale de consecinţă, o asemenea declaraţie nu poate fi folosită împotriva sa după convertirea calităţii de martor în cea de inculpat.
Astfel, încă de la începutul audierii, văzând implicarea în lanţul infracţional ce face obiectul audierii, organul judiciar este obligat să aducă la cunoştiinţă martorilor conţinutul dreptului la tăcere. Numai în aceste condiţii, declaraţiile date pot fi folosite în cauza în care au fost audiaţi.
Construcţia juridică sau strategia acuzării constând în folosirea participanţilor în calitate de martori în dosarul penal generează recunoaşterea dreptului acestora de a nu se autoincrimina, chiar de la primele audieri şi independent de conţinutul declaraţiei. De aceea, remediul unei asemenea încălcări a principiului instituit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este … achitarea (ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 42/A din 03.02.2016, dosar nr. x/2014).
Aşadar, în cauză, s-a reţinut că, în condiţiile în care lui H. nu i s-a pus în vedere dreptul la tăcere, iar în contextul declaraţiei date, indiferent de calitatea avută în cadrul audierii, se putea autoincrimina, reticenţa sa trebuia interpretată în contextul exercitării dreptului amintit, fără ca prin aceasta să producă o consecinţă juridică nouă, şi anume calitatea de inculpat în raport cu infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În orice caz, s-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia H. s-a întâlnit în seara zilei în care au avut loc percheziţiile la familia Rusu, cu F. şi E., nu poate constitui un element esenţial al acuzaţiei formulate în dosarul E., constatându-se că nu a existat şi nu există o faptă care să poată fi încadrată ilicitului penal caracteristic mărturiei mincinoase.
S-a observat că, în logica acuzaţiilor formulate prin rechizitoriul x, este nerelevant dacă E. s-a întâlnit ulterior percheziţiilor cu F. ori cu H., că au discutat la telefon ori alte asemenea împrejurări de fapt, întrucât acestea nu dovedesc nimic în sensul susţinerii vreuneia dintre acuzaţii, ci doar întăresc o sugestie, care nu poate fi acceptată într-un proces penal, întrucât adevărul se demonstrează doar pe bază de probe.
Or, toate aceste întâlniri din cauza Rusu au avut loc în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat la cauzele Litera, Cupeţiu, Biriescu, au urmărit "construcţia" dosarului E., deoarece probele cauzei au demonstrat că inculpatul A. a urmărit justificarea competenţei legale a DIICOT pentru a-l putea cerceta personal pe E..
De aceea s-a pornit de la o pretinsă favorizare a lui K. (un informator evident al lui E., ca şi V., de altfel), s-a dezvoltat total artificial către o favorizare a familiei Biriescu (despre care se cunoştea că E. nu dorea să fie implicat pentru a nu exista discuţii despre imparţialitatea cercetărilor), fiind astfel obţinut un "tablou" al unei aşa-zise grupări infracţionale (grupare a cărei componenţă s-a schimbat odată cu întocmirea rechizitoriului DIICOT), pentru ca, spre final, cu implicarea activă a lui D., acuzaţiile să fie "dezvoltate" cu pretinsa descoperire a favorizării familiei Cupeţiu, prin alăturarea unei pretinse legături infracţionale cu F. (persoana de la care E. a cumpărat maşina în anul 2012, se întâlnea în perioada 2012-2013 şi vorbeau frecvent) şi cu H. (finul lui E.), legături prin intermediul cărora s-au argumentat deconspirările percheziţiilor de către E., pentru ca, numai la final, să se prezinte "descoperirea motivaţiei", pretinsa faptă de corupţie referitoare la autoturismului x, ce ar fi determinat comportamentul lui E..
Această concluzie a inexistenţei faptei de mărturie mincinoasă în sarcina lui H. a fost impusă atât de aspectul procedural nelegal, al încălcării dreptului la tăcere, în care a înţeles să procedeze iniţial inculpatul A., cât şi de cel substanţial, reţinut de acuzare prin rechizitoriul întocmit, cu precizarea că analiza declaraţiei lui H. din faţa instanţei de fond a evidenţiat, dincolo de orice îndoială, că este corespunzătoare adevărului.
b) Cu privire la acuzaţia adusă inculpatului I., în ceea ce priveşte împrejurările de fapt referitoare la aceasta, suplimentar celorlalte depoziţii, s-au reţinut şi cele relatate de către martorii MMMMMMM. şi CCCCCCCCCC..
Instanţa de fond a reţinut că ascultarea lui I., în calitate de martor, a avut ca obiect activităţile desfăşurate de către BCCO Alba cu ocazia unor percheziţii, atât la familia Cupeţiu, cât şi la familia Rusu, din data de 15.11.2012.
Analiza declaraţiilor sale date în faţa procurorilor DIICOT, prin comparaţie cu actele dosarului, cu cele relatate în faţa instanţei de judecată, a evidenţiat că nu există afirmaţii mincinoase care să aibă abilitatea să poată diminua ori înlătura eventuala răspundere penală a lui E., probatoriul evocat contrazicând acuzaţiile din rechizitoriul DIICOT.
S-a constatat că este indiscutabil stabilit că I. nu a participat la nicio activitate judiciară de percheziţie desfăşurată la familia Cupeţiu, iar în ceea ce priveşte percheziţiile de la familia Rusu, nicio activitate desfăşurată de către ofiţerul de poliţie nu poate indica un ilicit penal, activităţiile fiind consemnate în actele procedurale depuse la dosar.
Realitatea faptică a demonstrat că I. nu avea ce ascunde organelor judiciare, întrucât nu deţinea date ori elemente relevante în raport de acuzaţiile formulate de către DIICOT la adresa lui E. ori a altui inculpat din cauză şi care s-ar fi petrecut cu ocazia percheziţiilor efectuate la familia Rusu.
Prin urmare, s-a constatat că nu a existat şi nu există nicio afirmaţie care să poată fi încadrată ilicitului penal.
10. Evaziunea fiscală
Acuzaţia
Inculpatul F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpata G., administrator de drept al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, demers în urma căruia a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON reprezintă impozit pe profit şi 544.786 RON reprezintă TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate.
Inculpata G., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., acţionând în coautorat cu F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, demers în urma căruia a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON reprezintă impozit pe profit şi 544.786 RON reprezintă TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate.
Inculpata G. a falsificat 131 de facturi fiscale, în sensul contrafacerii acestora (facturi pretins a fi fost emise de către S.C. XXXXXXX. S.R.L., S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. TTTTTTT. S.R.L., S.C. VVVVVVV. S.R.L. şi S.C. WWWWWWW. SRL), înregistrând aceste facturi în evidenţele contabile ale societăţii, infracţiuni comise în cursul anului 2010, în scopul exercitării în mod nelegal a dreptului de deducere TVA în cuantum de 544.786 RON.
Inculpata S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în contabilitate şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, acţiuni ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate.
Inculpatul F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpata G., administrator de drept al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit, cu rea-credinţă, impozitele şi taxele şi, ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obţinerea, fără drept, cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat, a unui TVA deductibil în sumă de 544.786 RON.
Inculpata G., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., acţionând în coautorat cu F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit, cu rea-credinţă, impozitele şi taxele şi, ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obţinerea, fără drept, cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat, a unui TVA deductibil în sumă de 544.786 RON.
Inculpata S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit, cu rea-credinţă, impozitele şi taxele având ca scop obţinerea de la bugetul general consolidat a sumei de 544.786 RON, reprezentând TVA pentru care societatea a exercitat nelegal dreptul de deducere.
Texte legale de incriminare
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
Art. 2 - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: ... b) contribuabil - orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat; c) documente legale - documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora; d) formulare tipizate cu regim special utilizate în domeniul fiscal - documente legale ale căror tipărire, înseriere şi numerotare se realizează în condiţiile actelor normative în vigoare; e) obligaţii fiscale - obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală; f) operaţiune fictivă - disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există;
Art. 8 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat;
Art. 9 - Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Instanţa de fond a reţinut că, din analiza probelor, se confirmă acuzaţiile formulate la adresa inculpatului F., respectiv fapta de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale cu referire doar la facturile fiscale fictive.
Analiza acuzaţiilor formulate s-a realizat distinct în ceea ce priveşte persoana juridică S.C. J. şi, respectiv, inculpaţii F. şi G., precum şi distinct în raport de acuzaţiile de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale (art. 9 din Legea nr. 241/2005), unde s-au avut în vedere acţiunile referitoare la facturile fiscale fictive, închirierea utilajelor şi realizarea arhivei, iar evaziunea fiscală prin rambursarea nelegală de TVA (art. 8 din Legea nr. 241/2005) s-a analizat separat.
În ceea ce priveşte faptele referitoare la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale (art. 9 din Legea nr. 241/2005) - facturile fiscale fictive, închirierea utilajelor şi realizarea arhivei, instanţa de fond a constatat că probele existente nu pot conduce la angrenarea răspunderii penale decât pentru inculpatul F. şi numai în legătură cu facturile fiscale fictive, întrucât, în situaţia persoanei juridice şi a inculpatei G., nu există probe de vinovăţie.
Cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală prin rambursarea nelegală de TVA, s-a constatat că nu există probe care să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că asemenea acţiuni ilicite au şi fost întreprinse de către vreunul dintre inculpaţi – persoane fizice şi persoană juridică, mai precis dacă asemenea acţiuni au avut loc după etapa verificărilor prealabile ale organelor de control fiscal.
Prioritar, referitor la acuzaţiile de evaziune fiscală, instanţa de fond a remarcat că au fost formulate şi susţinute având la bază actele întocmite de organele fiscale: actul de sesizare şi procesele-verbale întocmite, care apoi au fost reproduse ad-litteram, fără însă a exista verificări ori probatorii ulterioare administrate de către organele judiciare, cu excepţia declaraţiilor de martori audiaţi în legătură cu facturile fiscale fictive.
S-a subliniat că, potrivit art. 99 C. proc. pen., în acţiunea penală, sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar această dispoziţie legală trebuie interpretată în coroborare cu dispoziţiile art. 291 C. proc. pen., care reglementează obligaţia conducătorilor de autorităţi şi instituţii publice de a sesiza organele de urmărire penală.
Referitor la actele întocmite de ANAF, s-a arătat că trebuie avute în vedere prevederile art. 61 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. pen., ce vizează actele încheiate de unele organe de constatare necesar a fi întocmite ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, raportate la prevederile art. 198 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., potrivit cărora aceste procese-verbale constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.
Aşadar, s-a reţinut că procesul-verbal întocmit de inspectorii ANAF reprezintă doar un act de sesizare şi nu poate fi considerat mijloc de probă în sine, întrucât art. 198 alin. (2) teza I C. proc. pen. prevede că doar procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată este mijloc de probă.
S-a precizat, însă, că înscrisurile ce însoţesc aceste acte de sesizare, dacă contribuie la aflarea adevărului, pot servi ca mijloace de probă, întrucât, potrivit art. 198 alin. (1) C. proc. pen., înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă, din conţinutul lor, rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.
A fost avut în vedere că urmărirea penală din dosarul DIICOT s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului, la data de 15 iulie 2014, după momentul intrării în vigoare a C. proc. pen., aşa încât, chiar dacă actele de urmărire penală efectuate anterior puteau fi menţinute, normele procesual penale sunt de imediată şi strictă aplicare, deci se impunea administrarea de probe în susţinerea plângerii penale vizând comiterea faptelor de evaziune fiscală formulate de ANAF. Cu toate acestea, aşa cum a rezultat din actele dosarului, probatoriul administrat pentru formularea acuzaţiilor este extrem de limitat, referindu-se doar la cele 131 de facturi fiscale fictive.
Elocvente sub acest aspect au fost susţinerile acuzării potrivit cărora inculpaţii Rusu au devenit asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale înfiinţate de ei, iar activităţile desfăşurate le-au oferit oportunitatea de a-şi schimba radical modul de viaţă, în urma îmbunătăţirii spectaculoase a situaţiei lor financiare, susţinându-se, deopotrivă, că probele administrate au evidenţiat că F. şi G. au obţinut o parte din resursele financiare prin săvârşirea unor infracţiuni de natură economico-financiară, care au presupus, în esenţă, falsificarea unor documente contabile folosite pentru a denatura nivelul real al veniturilor şi al cheltuielilor, deşi actele întocmite de către organul fiscal au combătut ferm o asemenea aserţiune, iar alte probe care să o demonstreze nu există.
Inculpata S.C. J.
Prealabil, instanţa de fond a arătat că, potrivit art. 135 C. pen., angajarea răspunderii penale a persoanei juridice poate avea loc doar " ... pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele acesteia", iar art. 15 C. pen. dispune că singurul temei al răspunderii penale este infracţiunea - săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
Aşadar, pentru antrenarea răspunderii penale a unei persoane juridice, este necesară identificarea elementului/elementelor subiective, proprii acesteia, pentru a putea stabili forma de vinovăţie, care poate fi diferită de cea constatată în cazul autorului persoană fizică.
Raportarea acestor aspecte de drept la acuzaţiile formulate la adresa inculpatei persoană juridică S.C. J. a condus instanţa de fond la concluzia că nu există probe care să demonstreze că persoana juridică a acţionat cu vreo formă de vinovăţie în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele acesteia pentru a comite vreo infracţiune, cu atât mai puţin evaziune fiscală prin rambursare nelegală de TVA – art. 8 din Legea nr. 241/2005 ori evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale, cu referire la acţiunile privind facturile fiscale fictive, închirierea utilajelor şi realizarea arhivei – art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Dimpotrivă, coroborarea probelor ce se constituie, în principal, din înscrisurile financiar-contabile, cu declaraţiile testimoniale date în faţa instanţei de judecată şi cu înscrisurile depuse de părţi, a confirmat aspectele recunoscute în faţa instanţei de inculpatul F., care a declarat: " ... eu i-am solicitat contabilei să înregistreze facturile fără să-i spun modalitatea descrisă, (...) a fost "un război" al meu cu cei de la Finanţe, deoarece în nenumărate rânduri conturile firmei au fost blocate pentru motive neexplicabile, "din greşeală" ... cererea de rambursare TVA a fost formulată potrivit practicii contabilei de la lună la lună, în conformitate cu prevederile legale (...) am solicitat expres contabilei să facă cererile de rambursare de TVA, rambursări care ne-au şi fost admise chiar dacă cu întârzieri. Aşa explic de ce aceste facturi au fost incluse în cererea de rambursare de TVA".
S-a observat că probele evocate nu susţin, pe de o parte, acuzaţia formulată la adresa persoanei juridice, iar pe de altă parte, nici posibilitatea de a angrena răspunderea penală a societăţii alături de cea a inculpatului F., care era administratorul de fapt, dar şi director general.
În lipsa probelor, instanţa de fond nu a ajuns la concluzia existenţei vreunei intenţii infracţionale a persoanei juridice pentru comiterea faptei de evaziune fiscală, prin diminuarea obligaţiilor fiscale, cu referire la acţiunile privind facturile fiscale fictive, închirierea utilajelor şi realizarea arhivei, iar în ceea ce priveşte fapta de evaziune fiscală prin rambursare nelegală de TVA, s-a reţinut că aceasta nu are o existenţă faptică.
Inculpaţii F. şi G.
Cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale şi prin rambursare nelegală de TVA, au fost avute în vedere declaraţiile inculpaţilor F. şi G..
Astfel, cel dintâi a recunoscut atât primirea şi predarea către contabilitate a celor 131 de facturi fiscale, cât şi formularea cererii de rambursare a TVA.
În ceea ce priveşte rambursarea nelegală de TVA, s-a constatat că recunoaşterea inculpatului nu are o susţinere probatorie care să conducă la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, deoarece nu există nicio dovadă că, într-adevăr, a fost completat formularul Declaraţie 300, cererea de decont TVA prevăzută de legislaţia financiară. Un asemenea înscris nu există la dosarul cauzei, neputându-se verifica dacă o astfel de cerere a fost completată, iar dacă a fost completată, cine a completat-o, dacă s-a solicitat expres decontul de sold negativ, dacă firma trebuia să încaseze bani, dacă trebuia efectuată o compensare ori dacă trebuia să plătească bani la bugetul statului în cazul existenţei unei astfel de solicitări.
În fapt, potrivit înscrisurilor întocmite de către ANAF – dosar DIICOT, la data de 27 noiembrie 2013, organul fiscal a întocmit un nou proces-verbal, urmare a unei alte inspecţii fiscale parţiale având ca obiect verificarea modului de determinare şi declarare a TVA în vederea soluţionării rambursării soldului sumei negative a TVA înscris în deconturile lunilor septembrie 2012, octombrie 2012, martie 2013, aprilie 2013, iulie 2013, fiind verificate şi obligaţiile fiscale privind impozitul pe profit în perioada aprilie 2010 - iunie 2013 şi TVA din perioada mai 2012 - iulie 2013.
În acest act de control s-a arătat că S.C. J. a mai fost controlată anterior – dosar DIICOT, în lunile martie, mai şi iunie 2012, dar nu s-au constatat deficienţe, iar în martie şi februarie 2012 s-au constatat unele deficienţe minore.
A reţinut instanţa de fond că S.C. J. a fost înfiinţată în 03.11.2003, având ca asociat unic şi administrator de drept pe inculpata G., iar ca administrator de fapt şi director general pe inculpatul F..
Prin procura specială din data de 13.12.2010, G., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., l-a împuternicit pe F. să reprezinte societatea cu puteri depline, la toate autorităţile competente, în vederea negocierii, încheierii şi semnării, cu terţe persoane fizice sau juridice, atât a contractelor de achiziţii de bunuri şi lucrări, cât şi a contractelor de vânzare-cumpărare a produselor societăţii.
Prin aceeaşi procură, F. a fost împuternicit ca, în numele şi pe seama societăţii, să coordoneze şi să supravegheze nemijlocit lucrările de demolare, dezmembrare, dezafectare şi recuperare desfăşurate de societate în vederea realizării obligaţiilor contractuale.
S-a mai reţinut că ANAF a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu plângere penală la data de 29 martie 2012, ocazie cu care au fost indicate şi înscrisurile ce au stat la baza formulării sesizării - potrivit înscrisurilor ataşate sesizării organelor de urmărire penală cu privire la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală la S.C. J. – toate aflate în vol. 18, dosar DIICOT.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a început urmărirea penală împotriva lui G. la data de 26 septembrie 2013 – cu circa o lună înainte de punerea sub acuzare a lui E. – pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar la aceeaşi dată, s-a luat şi măsura asiguratorie a indisponibilizării unor bunuri mobile şi imobile, care însă nu au fost individualizate.
Potrivit plângerii penale, în luna februarie 2012, persoana juridică a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale soluţionării decontului de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare aferente lunii aprilie 2011 şi lunii iulie 2010, fiind identificată o diferenţă de TVA deductibilă în cuantum de 429.846 RON, aferentă unei baze de impozitare de 1.896.092 RON. A rezultat, aşadar, că organul fiscal s-a deplasat în control doar la un interval de timp cuprins între 8 luni şi 18 luni de la depunerea Declaraţiei 300, ocazie cu care a constatat aspectele sesizate.
Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală al DIICOT, coroborate cu depoziţiile persoanelor audiate referitor la acuzaţiile de comitere a infracţiunilor de evaziune fiscală, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la facturile fiscale fictive, în mod indubitabil, acestea au fost predate de către inculpatul F. şi reprezintă, fără tăgadă, operaţiuni fiscale fictive, după cum rezultă din declaraţia inculpatului menţionat şi din cele ale martorilor audiaţi, coroborându-se cu evidenţa pe fiecare "furnizor" în parte – dosar DIICOT.
Relevante în acest sens au fost cele relatate instanţei de către martorii YYYYYYY., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., ZZZZZZZ., BBBBBBBB. şi DDDDDDDDDD..
În raport de probele evocate, s-a constatat că este dincolo de orice dubiu că nu a existat niciun raport comercial al societăţilor ce figurează în cele 131 de facturi fiscale cu vreo altă societate comercială, aceste facturi fiscale fiind fictive.
În orice caz, s-a apreciat că, şi în situaţia în care versiunea invocată de către inculpatul F. s-ar fi petrecut în realitate (împrejurarea că o altă persoană i-ar fi predat facturile), ilicitul penal ar fi existat în sarcina acestuia, deoarece societăţile comerciale menţionate în facturi nu au livrat asemenea cantităţi de mărfuri niciunei alte societăţi, iar afirmaţiile inculpatului potrivit cărora ar fi achitat suma înscrisă în acele facturi ori o altă sumă unei persoane fizice, au fost contrazise de probe, respectiv de conţinutul rulajelor financiare ale conturilor inculpaţilor – vol. 15, dosar DIICOT.
S-a reţinut că probele evocate stabilesc, dincolo de orice dubiu, că singura persoană care a cunoscut ori care putea să cunoască faptul că cele 131 de facturi aduse la sediul firmei în perioada aprilie 2010 - iulie 2013 sunt facturi fiscale fictive, este doar inculpatul F.. Probele nu au indicat, însă, vreo participaţie din partea altei persoane cu privire la împrejurarea că facturile fiscale predate de inculpatul F. ar fi fost deţinute anterior de către G., fiind stabilit în mod cert că facturile au fost primite "într-o pungă" şi astfel au şi fost predate la contabilitate pentru înregistrare.
Pe de altă parte, examinarea înscrisurilor constituite din cele 131 de facturi fiscale fictive a demonstrat indubitabil că acestea sunt editate electronic, însă nu există nicio probă potrivit căreia facturile fictive ar fi fost concepute de către inculpata G. la sediul societăţii, la domiciliu ori în alt loc, aşa încât faptele de fals, reţinute în legătură cu cele 131 de facturi fiscale fictive, care au stat la baza comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale, nu există.
Cu privire la închirierea utilajelor şi realizarea arhivei
În legătură cu închirierea utilajelor, atât inculpata G., cât şi inculpatul F. au contestat cele consemnate în procesul-verbal din data de 12 octombrie 2011 – dosar DIICOT.
Acest act de control – procesul-verbal al ANAF priveşte împrejurări ulterioare faptului fiscal verificat şi a fost întocmit de către organele de control fiscal ca urmare a verificărilor efectuate pentru identificarea utilajelor închiriate ce au făcut obiectul contractelor înregistrate la firmă, ocazie cu care inculpaţii au explicat (aşa cum au susţinut şi în faţa organelor fiscale) că, în realitate, "utilajele ar fi fost mutate încă din cursul lunii august 2010, dar nu s-au întocmit documente de transport", aceasta fiind explicaţia pe care inculpaţii au dat-o neidentificării utilajelor de către inspectorii fiscali.
Instanţa de fond a reţinut că nu există vreo suspiciune asupra celor consemnate în actul întocmit de către organul fiscal ce şi-a îndeplinit atribuţiile potrivit competenţelor legale şi a sesizat procurorul atunci când a apreciat că există suspiciuni de comitere a unor fapte penale, însă depoziţiile martorilor audiaţi, direct şi nemijlocit, demonstrează că aceste utilaje închiriate au existat şi au fost folosite în cadrul societăţii.
De asemenea, s-a reţinut că procesul-verbal al organului fiscal nu este o probă, ci un act de sesizare, neputând avea altă valoare procesuală decât cea a unui înscris. Conţinutul acestui înscris nu se coroborează cu alte probe şi nu poate conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, martorii audiaţi, respectiv EEEEEEEEEE. şi QQQQQQQQ., relatând instanţei că au lucrat pe aceste utilaje şi că au efectuat lucrările de arhivare.
În ceea ce priveşte componenta acuzaţiei de realizare a arhivei, s-a constatat că declaraţiile martorilor evocaţi au confirmat realitatea contractelor încheiate şi executarea lor, contravaloarea contractului fiind achitată "la vedere", prin bancă, iar depoziţiile se coroborează cu celelalte probatorii administrate, inclusiv cele din cursul cercetării judeecătoreşti, necontestate de procuror, respectiv fotografia rafturilor cu documente arhivate şi fotografia unui utilaj, înscrisuri aflate la dosar ICCJ.
Argumentele ANAF potrivit cărora închirierea de utilaje şi realizarea arhivei ar fi operaţiuni nereale au fost prezentate în plângerea penală, ocazie cu care s-a arătat că ar exista neconcordanţe între susţinerile martorului QQQQQQQQ., care este administrator la două dintre societăţile comerciale din circuitul financiar verificat, dar şi cu privire la valoarea tarifului din contracte. Cu toate acestea, neconcordanţele nu au putut conduce la stabilirea vreunei forme de vinovăţie în procesul penal, nici chiar a culpei, iar probe care să confirme o astfel de versiune nu există. Pe de altă parte, s-a precizat că aprecierea de către procuror sau de către organul fiscal, cum că valoarea contractelor sau a bunurilor ar fi supraevaluată, trebuie să fie susţinută de probe, în caz contrar acestea rămânând simple aprecieri ce nu pot fundamenta o acuzaţie, cu atât mai puţin o concluzie de vinovăţie.
Astfel, în ceea ce priveşte aceste capete de acuzare - închirierea de utilaje şi realizarea arhivei - ale comiterii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-a constatat că nu există probe care să conducă la o concluzie de vinovăţie a inculpaţilor.
În ceea ce priveşte rambursarea nelegală de TVA, instanţa de fond a arătat că această infracţiune constă în "stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat" – art. 8 din Legea nr. 241/2005. Infracţiunea menţionată este în strânsă legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală ce constă în "evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale" – art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
S-a reţinut că, sub aspect material, infracţiunea de rambursare nelegală de TVA poate fi identificată în trei momente, fiecare cu relevanţa sa juridică din perspectiva răspunderii penale, şi anume: cel al actelor preparatorii, al tentativei şi al infracţiunii consumate.
Văzând acuzaţiile formulate, instanţa de fond a subliniat şi aspectele fiscale din domeniul evidenţei TVA, respectiv faptul că diferenţa dintre TVA-ul deductibil – sumele plătite cu titlu de TVA pentru ceea ce reprezintă achiziţiile pentru desfăşurarea achitivităţii curente – şi TVA-ul colectat – sumele încasate cu titlu de TVA pentru ceea ce reprezintă vânzările din activitatea curentă – este cuantificată fie în TVA-ul de plată, dacă TVA-ul deductibil (ce s-a achiziţionat) este mai mic decât TVA-ul colectat (ce s-a vândut), fie în TVA-ul de recuperat, dacă TVA-ul deductibil este mai mare decât TVA-ul colectat.
Raportarea acestor chestiuni teoretice la speţa de faţă a condus la concluzia că nu există probe din care să rezulte că ne aflăm în prezenţa infracţiunii de rambursare nelegală de TVA, oricare ar fi inculpatul – F., G. ori S.C. J..
Astfel, deşi potrivit inculpatului F., acesta a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a celor 131 de facturi fiscale ce consemnau cheltuieli nereale şi apoi, din dispoziţia sa, aceste cheltuieli au fost consemnate în documentele de evidenţă financiar-contabilă cu ocazia depunerii, la diferite intervale de timp, a bilanţului semestrial şi a balanţei de verificare lunară, precum şi a Declaraţiei 300, s-a constatat că, la dosarul cauzei, nu există asemenea înscrisuri şi nu se cunoaşte dacă există şi, în acest caz, cine le-ar fi completat. De asemenea, s-a constatat că nu există nicio probă în sensul că, dacă asemenea declaraţii au fost completate, aceste documente ar fi fost invocate de către inculpaţii persoane fizice ori de către inculpata persoană juridică în scopul formulării unei cereri ulterioare de rambursare sau de compensare a unor sume datorate bugetului consolidat al statului, aşa cum dispune Codul de procedură fiscală.
S-a reţinut că, pentru a se ajunge la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie în cazul infracţiunii de rambursare nelegală de TVA, este necesar a se demonstra că există o cerere a contribuabilului pentru rambursare ori compensare, deoarece completarea menţiunii privind opţiunea pentru o asemenea rambursare – cum prevede Declaraţia 300 – este doar un element al fazei preparatorii a infracţiunii de rambursare nelegală de TVA.
Pe de altă parte, a fost avut în vedere că decontul de TVA – Declaraţia 300 – nu reprezintă o cerere de rambursare şi nu poate fi asimilat unei asemenea cereri, întrucât cuprinde doar o opţiune cu privire la soldul sumei negative, după cum rezultă explicit chiar din plângerea penală formulată – dosar DIICOT: "...inspecţii fiscale în vederea soluţionării decontului ... cu opţiune de rambursare..."
S-a constatat că faza infracţiunii consumate în speţă este exclusă, după cum în mod corect a pus concluzii procurorul când a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea consumată, în infracţiunea tentantă.
Aşadar, s-a reţinut că, deşi se poate stabili că, urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpatul F., s-au înregistrat în contabilitate 131 de facturi fiscale fictive şi astfel s-a influenţat, cu rea-credinţă, cuantumul impozitelor datorate, nu există nicio probă că vreunul dintre inculpaţii F., G. ori S.C. J. ar fi solicitat rambursarea, restituirea sau compensarea TVA-lui pentru a ne afla în prezenţa tentativei la infracţiunea de rambursare nelegală de TVA.
În aceste condiţii, întrucât nu există probe care să dovedească depăşirea fazei actelor preparatorii în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 - rambursare nelegală de TVA, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, subzistă doar infracţiunea de evaziune fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 – referitoare la cele 131 de facturi fictive, al cărei autor este inculpatul F..
S-a subliniat că probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, infirmă existenţa vreunui raport comercial al societăţilor ce figurează în cele 131 de facturi fiscale şi vreo altă societate comercială, fiind indubitabil că aceste facturi fiscale sunt fictive.
Caracterizarea în drept
S-a reţinut că fapta inculpatului F. constând în aceea că, în calitate de împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a prezentat un număr de 131 de facturi fiscale ce reprezintă cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, ce au fost apoi evidenţiate în actele contabile şi în alte documente legale, demers în urma căruia bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 95.821 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare.
Legea penală mai favorabilă
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., s-a constatat că legea de combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală – Legea nr. 241/2005 nu a suferit modificări care să necesite analiza sa din perspectiva legii penale mai favorabile.
Individualizarea judiciară a pedepsei
Instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
La aprecierea gradului ridicat de pericol social al infracţiunii comise de către inculpatul F., instanţa de fond s-a raportat la natura acesteia, la modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale, precum şi la urmarea produsă prin săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale, s-a constatat că atitudinea procesuală a inculpatului s-a înscris în parametrii de negare a acţiunii ilicite şi a elementelor esenţiale angajării răspunderii penale.
A fost avută în vedere antecedenţa infracţională a inculpatului F.: sentinţa penală nr. 57/08.06.1995 a Tribunalului Arad, dosar nr. x/1995, definitivă prin decizia penală nr. 63/10.04.1996 a Curţii de Apel Timişoara – inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 81-82 C. pen., arestat preventiv la data de 16.02.1995, eliberat la data de 12.06.1995; prin sentinţa penală nr. 195/30.03.1999 a Judecătoriei Hunedoara, dosar nr. x/1999, definitivă prin decizia penală nr. 98/10.02.2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, inculpatul F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 208-209 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., arestat la data de 14.12.2000 şi eliberat la data 20.02.2002, rest 544 de zile; prin sentinţa penală nr. 1570/30.09.2005 a Judecătoriei Deva, dosar nr. x/2005, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 78 alin. (1), art. 79 alin. (4) şi art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, arestat la data de 10.03.2006 şi liberat la data de 17.07.2007, rest de executat 236 de zile.
În ceea ce priveşte circumstanţele reale, instanţa de fond s-a raportat la modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale, inculpatul acţionând din perspectiva funcţiei de director general al societăţii comerciale.
Referitor la modalitatea de executare, s-a constatat că, faţă de antecedentele penale, corelative recidivei postexecutorii, executarea pedepsei în regim privativ de libertate este singura modalitate de executare a pedepsei pentru inculpatul F., stabilirea unei alte modalităţi de executare fiind incompatibilă cu antecedenţa sa penală.
Prin urmare, s-a reţinut că, raportat la consecinţele concrete ale faptelor, antecedenţa infracţională şi poziţia procesuală a inculpatului, prin care nu a recunoscut activitatea ilicită şi a refuzat să-şi asume răspunderea pentru propriile fapte, se justifică aplicarea pedepsei înschisorii într-un cuntum orientat la jumătatea intervalului legal din textul de lege incriminator.
A fost avut în vedere, de asemenea, că prin Ordonanţele DIICOT din data de 22.05.2014, orele 17:25 şi 18.45, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor F., de la data de 22.05.2014, ora 17:25, până la data de 23.05.2014, ora 17:25 şi G., de la data de 22.05.2014, ora 18:45, până la data de 23.05.2014, ora 18:45.
Prin încheierea din 23.05.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. şi luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpata G., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2014, până în data de 21.06.2014, inclusiv, emiţându-se în acest sens mandatul de arestare nr. x/2014 (soluţie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II–a Penală prin încheierea nr. 354 din 02.06.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014).
Prin încheierea din 17.06.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea arestării preventive, respectiv a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii F. şi G., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.06.2014, până la data de 21.07.2014, inclusiv (soluţie menţinută de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală prin încheierea nr. 448 din 01.07.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014).
11. Probatorii excluse
Instanţa de fond nu a dat valoare probatorie unor declaraţii de martori, respectiv JJJ., UUUU., KKKKK., FFFFFFFFFF., LLLLL., GGGGGGGGGG., ZZ., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., KKKKKKK., MMMMM., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., S., LLLLLLLLLL., GGGG., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP., EEEE., DDDDDD., GGGGGG., QQQQQQQQQQ. şi DDDDDDD. - martor cu identitate protejată ori unor discuţii ambientale, cum este cea dintre E. şi martorul ZZ., şi nici aspectelor referitoare la retragerea avizului de poliţie judiciară al lui E., deoarece:
- declaraţiile acestor martori nu oferă clarificări suplimetare ale elementelor de fapt care să contribuie la aflarea adevărului în ceea ce priveşte acuzaţiile ce au format obiectul cauzei;
- declaraţiile sunt prea generale, subiective ori contradictorii;
- declaraţiile urmăreau demonstrarea unor elemente de fapt străine acuzaţiilor.
S-a reţinut că, pe parcursul întregii judecăţi a cauzei, inculpaţii, împreună cu apărătorii lor, au depus toate eforturile pentru "suplimentarea" acuzaţiilor: pe de o parte, E. a încercat să demonstreze şi alte demersuri ale celor ce l-au acuzat, deşi nu se formulaseră asemenea acuzaţii, iar pe de altă parte, A. şi B. Mirel au încercat să demonstreze şi alte nereguli ale celui pe care l-au acuzat pe nedrept sau chiar să "verifice" ceea ce au "ignorat" la momentul anchetei nelegal efectuate.
În acest context, s-a remarcat totuşi afirmaţia din ultimul cuvânt susţinută de E.: "… regret că am ajuns toţi aici, atât Poliţia, cât şi DIICOT au fost afectate în mod grav de cele întâmplate ... este o situaţie fără precedent ...", care exprimă o realitate tristă a consecinţelor faptelor comise şi a căror judecată a trebuit să fie gestionată de către Înalta Curte.
În egală măsură, instanţa de fond nu a avut în vedere probele administrate în ceea ce priveşte relaţiile neprincipiale ori lipsite de deontologie profesională referitoare la inculpatul A., deoarece, în raport cu acuzaţiile formulate, acestea exced unui probatoriu relevant.
Astfel, s-a apreciat că nu au nicio înrâurire asupra probaţiunii cauzei împrejurările referitoare la faptul că A. a avut o discuţie cu GGGGGGGGGG., care era supus unor măsuri de supraveghere tehnică, că PP. ar fi dicutat cu E. ori Cupeţiu, toate aspectele relevate de înscrisurile unor dosare penale, ce au primit rezolvări juridice diferite ce nu formează obiectul cauzei şi care au fost detaliate de către martorii EE., GGGGGGGGGG., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., GG., YY., PP. şi TT..
În ceea ce priveşte retragerea avizului de poliţie judiciară pentru inculpatul E., s-a precizat că aceste împrejurări de fapt sunt străine faptelor astfel cum au fost avute în vedere odată cu precizarea referitoare la schimbarea încadrărilor juridice pentru faptele abuzive sesizate la adresa lui A. şi B. Mirel.
În orice caz, evaluarea elementelor probatorii referitoare la aceste împrejurări de fapt, fără a fi nevoie de o trimitere explicită la probele concrete, a condus la concluzia unei lipse de consistenţă a acuzaţiei, deoarece C. proc. pen. prevede că procurorul general conduce poliţia judiciară, iar procurorul conduce urmărirea penală, aşa încât organele de poliţie judiciară sunt obligate să respecte aceste prevederi legale, chiar dacă în managementul Poliţiei Române se tinde la independenţa poliţiei judiciare faţă de procuror.
De aceea, fiind un atribut exclusiv al procurorului general, acordarea ori retragerea avizului de poliţie judiciară exclude antamarea vreunei răspunderi penale a celui ce face propunerea, chiar şi dacă cele menţionate sunt neconforme cu realitatea, aceste aspecte putând fi cenzurate de către instanţele civile care se pot pronunţa asupra unui asemenea act de putere administrativ.
12. Înscrisurile falsificate
Instanţa de fond a constatat că procesele-verbale din datele de 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013, precum şi referatul cu propunere de arestare preventivă a lui E. din data de 24.10.2013 sunt false.
S-a reţinut, însă, că aceste înscrisuri, deşi sunt false, au valenţă de mijloace de probă în dosarele conexe şi, de aceea, nu pot face obiectul procedurii de anulare prevăzute de art. 580 alin. (2) raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen.
Împotriva sentinţei anterior menţionate au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, inculpatul - parte civilă E. şi inculpaţii A., D., B. Mirel, F. şi H..
Cauza a fost înregistrată la data de 26 ianuarie 2018 pe rolul Completului de 5 Judecători, sub nr. x/2018, primind, urmare a repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 12 martie 2018. Ulterior, au fost acordate, succesiv, mai multe termene de judecată, la datele de 7 mai 2018, 19 iunie 2018, 10 septembrie 2018, 8 octombrie 2018, 5 noiembrie 2018, 3 decembrie 2018. La acest din urmă termen, având în vedere sentinţa civilă nr. 4827/23.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi republicată, suspendarea executării Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 137/08.11.2018, prin care s-a aprobat tragerea la sorţi a membrilor Completului de 5 Judecători pentru toate cauzele penale din şedinţa de la data de 3 decembrie 2018, s-a acordat termen administrativ pentru data de 14 ianuarie 2019, cu menţiunea ca toate măsurile procesuale care se impun să fie dispuse de completul ce urmează a fi învestit.
La data de 13 decembrie 2018, dosarul a fost rerepartizat, primind termen la 19 decembrie 2018, când a fost amânat pentru 14 ianuarie 2019. Ulterior, au fost acordate, succesiv, mai multe termene de judecată, la datele de 4 februarie 2019, 4 martie 2019, 1 aprilie 2019, 13 mai 2019, 3 iunie 2019, 9 septembrie 2019, 7 octombrie 2019, 4 noiembrie 2019. La acest din urmă termen, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată în cauză, pronunţarea asupra cererii menţionate fiind amânată la data de 6 noiembrie 2019, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în majoritate) a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, precum şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cererii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Prin rezoluţia din Camera de consiliu din data de 15 noiembrie 2022, cauza a fost repusă pe rol, fiind fixat termen de judecată la data de 16 ianuarie 2023, când a fost amânată pentru 20 februarie 2023. Ulterior, au fost acordate, succesiv, mai multe termene de judecată, la datele de 27 martie 2023, 26 aprilie 2023, 22 mai 2023, 13 iunie 2023, 26 iunie 2023, 7 septembrie 2023, 16 octombrie 2023 şi 6 noiembrie 2023.
La acest din urmă termen, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători a declarat încheiată cercetarea judecătorească, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. (1) din C. proc. pen., a stabilit termen la data de 8 ianuarie 2024, când, în temeiul art. 391 alin. (3) din C. proc. pen., a amânat pronunţarea la 5 februarie 2024 şi, respectiv, 7 martie 2024, dată la care, constatând imposibilitatea de constituire a completului de judecată, în raport cu dispoziţiile art. 121 alin. (2) teza I din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1254 bis din 27 decembrie 2022, a amânat pronunţarea la data de 8 aprilie 2024. La acest din urmă termen, pronunţarea a fost din nou amânată, pentru data de 22 aprilie 2024.
A. Prin motivele scrise de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. a criticat hotărârea apelată pentru netemeinicie, în ceea ce priveşte:
- greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului aplicat inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.
- nesoluţionarea corectă a laturii civile în raport cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) cu referire la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., în sensul că instanţa de fond avea obligaţia de a dispune desfiinţarea tuturor înscrisurilor oficiale întocmite în fals, respectiv: Proces-verbal de Investigaţii din 23.09.2013, aflat în fila x, Proces-verbal din 18.10.2013, aflat în filele x şi Proces-verbal din 25.09.2013, aflat în filele x şi a referatului din data de 24.10.2013, cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, aflat în filele x.
Cu referire la primul motiv de apel invocat, s-a arătat că, în condiţiile în care activitatea infracţională a inculpatului D. nu poate fi disociată de cea a autorului ei, inculpatul A., dar şi a celuilalt complice, inculpatul B. Mirel, şi pedeapsa aplicată acestuia trebuie să fie egală în cuantum cu cea a celorlalţi inculpaţi, motiv pentru care s-a solicitat condamnarea inculpatului D. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă care să se execute în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă.
S-a învederat că, în susţinerea acestei opinii, sunt şi dispoziţiile art. 72 din vechiul C. pen., potrivit cărora la individualizarea pedepsei trebuie să se aibă în vedere pericolul social al faptelor deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunilor, impactul social produs de săvârşirea unor astfel de fapte, poziţia adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, de nerecunoaştere a faptelor, personalitatea acestuia şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare, astfel încât pedeapsa să-şi poată îndeplini atât funcţia coercitivă, de îndreptare, cât şi cea preventivă, de descurajare a săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane, respectiv magistrat procuror.
S-a mai susţinut că nu trebuie minimalizat faptul că inculpatul D., în activitatea infracţională desfăşurată, a profitat de încrederea ce i-a fost acordată prin prisma funcţiei, traficând-o în scop personal şi, în acest mod, a pus în pericol principiile deontologice după care trebuia să se conducă în desfăşurarea activităţii judiciare, având drept consecinţă sporirea gradului de vulnerabilitate a sistemului judiciar.
Nu în ultimul rând, s-a arătat că trebuie avut în vedere gravul prejudiciu de imagine adus justiţiei, în principal, şi încrederii în desfăşurarea activităţii de către magistraţi şi ofiţeri de poliţie cu profesionalism şi cu respectarea legii în realizarea actului de justiţie.
Totodată, s-a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a constatat că inculpaţii A., B. Mirel şi D. au cunoscut că E. este o persoană nevinovată, pe care au urmărit să o incrimineze, iar prin acţiunile conjugate şi mecanismele ilegale folosite, au denaturat adevărul şi, astfel, au determinat, concomitent cu punerea sub acuzare a ofiţerului de poliţie, reţinerea, arestarea preventivă şi, ulterior, trimiterea în judecată a acestuia, cu consecinţa îndepărtării sale de la conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia din cadrul Poliţiei Române.
În această situaţie, în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina celor trei inculpaţi nu pot fi disociate, sub aspectul comiterii infracţiunii de represiune nedreaptă, indiferent de modalitatea în care a fost săvârşită, respectiv în forma autoratului, pentru inculpatul A. şi cea a complicităţii, pentru inculpaţii B. Mirel şi D., s-a apreciat că trebuie avut în vedere un sistem unitar sub aspectul regimului sancţionator, acest argument logico-juridic având la bază acţiunile concertate şi certe ale inculpaţilor menţionaţi, concretizate la data de 23.10.2013, prin punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva ofiţerului de poliţie.
Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpaţii A., B. Mirel şi D. au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, dedusă din modul de realizare a activităţii infracţionale şi din actele de executare concret îndeplinite.
Modalitatea în care inculpaţii au acţionat, aşa cum rezultă cu certitudine din cuprinsul materialului probator, demonstrează, în opinia parchetului, în mod neechivoc, că aceştia au cunoscut, în toată perioada de timp, că ofiţerul de poliţie este nevinovat.
De asemenea, s-a făcut trimitere la existenţa legăturii directe dintre acţiunile nelegale ale inculpaţilor A., B. Mirel şi D. şi starea de pericol pe care au generat-o cu privire la înfăptuirea actului de justiţie, cu consecinţe profund vătămătoare la adresa ofiţerului de poliţie E., în ceea ce priveşte libertatea individuală (art. 23 Constituţie şi art. 5 CEDO), dreptul la apărare (art. 24 Constituţie, art. 6 CEDO şi art. 6 C. proc. pen.), dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare (art. 72 C. civ.), dreptul la un salariu lunar (art. 28 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor).
Aşadar, în raport cu dispoziţiile art. 27 din legea veche, apreciată ca fiind mai favorabilă, s-a solicitat condamnarea inculpatului D. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă care să se execute în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei de apel, reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Judiciară nu a mai susţinut acest motiv de apel, în condiţiile în care a apreciat că se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal faţă de inculpatul D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă, în forma complicităţii.
Cu referire la cel de al doilea motiv de apel invocat, s-a susţinut că, în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror, la data de 24.10.2013, cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, a atestat în conţinutul documentului menţionat date nereale privind: utilizatorul unui post telefonic; constatările efectuate de echipele de filaj; rezultatele unor testări poligraf; afirmaţii ale unor martori audiaţi în cauză şi a omis, cu ştiinţă, să insereze aspecte rezultate din anchetă care veneau în apărarea lui E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., iar fapta inculpatului B. Mirel care, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2011 şi în cauzele în care a efectuat acte de urmărire penală folosite ulterior în dosarul nr. x/2011, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit, la datele de 21.08.2013, 23.08.2013 şi 23.09.2013, procese-verbale în care a atestat date nereale privitoare la: utilizatorul unui post telefonic; constatările efectuate de echipele de filaj; susţinerile unui martor; menţiuni privind efectuarea unei percheziţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen., trebuia să dispună desfiinţarea înscrisurilor constatate a fi false.
Or, consecinţa directă a constatării unui înscris fals obligă instanţa să dispună desfiinţarea acelui înscris, respectiv prin retragerea din circuitul civil a înscrisului şi, implicit, estomparea posibilităţii ca acesta să mai producă consecinţe juridice.
Totodată, s-a arătat că aplicarea dispoziţiilor art. 580 alin. (2) din C. proc. pen. nu înlătură obligaţia instanţei de a dispune desfiinţarea înscrisurilor constatate false.
S-a mai susţinut că este adevărat faptul că înscrisurile de mai sus s-au bucurat de prezumţia de legalitate şi autenticitate, însă, din momentul în care instanţa penală antamează neveridicitatea lor, este imperativ să înceteze efectele produse de acestea, atât pentru viitor, cât şi pentru trecut, dispoziţia de desfiinţare a unui înscris falsificat fiind o situaţie particulară de restabilire a situaţiei anterioare ce presupune ipso facto un efect retroactiv.
În concluzie, s-a apreciat că instanţa de fond avea obligaţia de a dispune desfiinţarea tuturor înscrisurilor oficiale întocmite în fals, respectiv: Proces-verbal de investigaţii din 23.09.2013, aflat în fila x, Proces-verbal din 18.10.2013, aflat în filele x şi Proces-verbal din 25.09.2013, aflat în filele x şi a referatului din data de 24.10.2013, cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E. în dosarul nr. x/2011, aflat în filele x, mai ales atunci când acestea se află în materialitatea lor la dosarul cauzei, în sprijinul acestei teze fiind şi dispoziţiile art. 580 alin. (5) din C. proc. pen., ce reglementează punerea în executare a dispoziţiilor civile dintr-o hotărâre penală, statuându-se că, în situaţia în care, din orice motive, înscrisul falsificat nu se află în original la dosar, instanţa va trimite o copie de pe hotărâre instituţiilor publice care deţin o copie a acestuia sau care deţin înregistrarea unor menţiuni cu privire la acesta.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului şi condamnarea inculpatului D. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă care să se execute în condiţiile de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă şi, de asemenea, desfiinţarea înscrisurilor oficiale întocmite în fals, astfel cum au fost indicate în precedent.
B. Prin motivele scrise de apel şi în susţinerile orale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă fiind invocate următoarele critici:
1. Cauza a fost judecată cu încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., privind incompatibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi la judecarea aceleiaşi cauze în fond, fapt ce atrage incidenţa sancţiunii nulităţii absolute prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
2. Cauza a fost judecată cu nesocotirea prevederilor legale care reglementează constituirea instanţei de judecată, ca urmare a neparticipării obligatorii a procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în perioada 21 ianuarie 2015 - 21 octombrie 2015, împrejurare sancţionată, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., cu nulitatea absolută.
3. Netemeinicia hotârârii de achitare a inculpaţilor E., F. şi G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare, respectiv de dare de mită şi cu privire la infracţiunile săvârşite în concurs cu acestea – fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălarea banilor, precum şi netemeinicia achitării inculpaţilor E. şi F. pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi netemeinicia achitării inculpatului H. cu privire la acuzaţiile de delapidare şi spălarea banilor.
4. Netemeinicia hotărârii de achitare cu privire la acuzaţiile de mărturie mincinoasă formulate împotriva inculpaţilor H. şi I..
5. Netemeinicia hotărârii de achitare cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală formulate împotriva inculpaţilor G., F. şi S.C. J.. Aplicabilitatea Deciziei în interesul legii nr. 21/2017. Nelegalitatea dispoziţiei de ridicare a măsurilor asiguratorii.
6. Nelegala excludere a unor mijloace de probă.
Cu privire la primul motiv de apel, s-a arătat că, în speţă, faza de judecată a debutat la data de 12 noiembrie 2014, ulterior datei intrării în vigoare a noului C. proc. pen., 1 februarie 2014, completul de judecată fiind format din judecătorii TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU. şi VVVVVVVVVV., iar doi dintre judecătorii ce formează completul de judecată la instanţa de fond, respectiv TTTTTTTTTT. şi UUUUUUUUUU., s-au pronunţat într-un alt complet de 3 judecători în calea de atac a recursului împotriva măsurii preventive a arestului dispusă faţă de E., ca urmare a propunerii formulate de către inculpatul A. (vol. 1, fil. 210-284, d.u.p. D.N.A.; vol. 2, fil. 442-454, d.u.p. D.I.I.C.O.T., iar unul dintre judecătorii completului de fond, UUUUUUUUUU., s-a pronunţat asupra unui recurs formulat împotriva prelungirii măsurii arestului preventiv, după preluarea cauzei de către Strucura Centrală a D.I.I.C.O.T., într-un alt complet de 3 judecători .
Mai mult, preşedintele completului care a admis recursul declarat de E. împotriva încheierii prin care se prelungise măsura arestării preventive a acestuia de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, a fost chiar TTTTTTTTTT., preşedintele completului de judecată de la instanţa de fond în cauza de faţă.
Faţă de aceste considerente, s-a susţinut că încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., privind incompatibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi la judecarea aceleiaşi cauzei în fond, atrage incidenţa sancţiunii prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută a hotărârii pronunţate.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, s-a arătat că, în cauză, în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2015, instanţa a solicitat părţilor să îşi exprime un punct de vedere cu privire la trimiterea dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea discutării necesităţii reunirii cauzei la dosarul x/2014 . Urmare acestui demers, instanţa a emis, la data de 20 ianuarie 2015, o adresă către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-i să desemneze un reprezentant al Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Judiciară Penală, independent de structurile care au semnat rechizitoriile nr. x şi nr. 212/P/2013, care să participe în cauza unică rezultată în urma reunirii celor două dosare .
Prin adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Judiciară Penală – Procuror şef-serviciu nr. 192/C/162/III-1/2015 din data de 21 ianuarie 2015, s-a arătat că, prin rezoluţia din 21.01.2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus participarea unui procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
S-a arătat că, din conţinutul înscrisului aflat la dosar instanţă, se observă că, deşi în conţinutul adresei procurorului şef al Serviciului Judiciar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face referire la o rezoluţie a Procurorului General privind alegerea unui procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care să asigure participarea în cauză, din cuprinsul rezoluţiei aplicate în cadrul aceluiaşi înscris nu rezultă acest fapt, singura menţiune pe care rezoluţia o cuprinde fiind în sensul că "se va înainta completului de judecată".
Referitor la solicitarea instanţei, Direcţia Naţională Anticorupţie a răspuns prin adresa nr. x/2015 din 21 ianuarie 2015 în sensul că, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 şi art. 3 alin. (1) lit. c)1) din O.U.G. nr. 43/2002, desemnarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-ar afla în afara prevederilor legale, determinând incidenţa art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. .
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în acord cu solicitarea instanţei, a exprimat puncul de vedere în sensul ca participarea să fie asigurată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2015, instanţa a dispus reunirea celor două cauze, respectiv dosarul nr. x/2014 în care a fost emis rechizitoriul nr. x/2013 de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la cauza aflată deja pe rolul Înaltei Curţi nr. x/2014, în care a fost emis rechizitoriul nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
La data de 7 septembrie 2015, Procurorul Şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a emis adresa nr. x/2015 în cuprinsul căreia a învederat caracterul contradictoriu al celor două acte de sesizare şi posibilitatea ca, în situaţia participării la sedinţa de judecată a unui procuror din cadrul uneia dintre direcţii, unul dintre cele două rechizitorii să rămână nesusţinut.
În aceste condiţii, s-a învederat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie necesitatea de a desemna în cauză şi un procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Prin adresa nr. x/2015 din data de 20.10.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Cabinet Procuror General, s-a stabilit că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea 508/2004, un procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are posibilitatea de a participa la judecarea cauzei reunite .
Urmare acestei dispoziţii, începând cu sedinţa publică din data de 21 octombrie 2015, la judecarea cauzei reunite au participat procurori din cadrul ambelor direcţii specializate.
A susţinut Ministerul Public că, din analiza dispoziţiilor legale privind participarea procurorilor la sedinţele de judecată, se constată următoarele:
Potrivit regementărilor art. 363 din C. proc. pen., "participarea procurorului la judecată este obligatorie. În cursul judecăţii, procurorul exercită rol activ, în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale, formulează cereri, ridică excepţii şi pune concluzii. Cererile şi concluziile procurorului trebuie să fie motivate. Când apreciază că există vreuna dintre cauzele care împiedică exercitarea acţiunii penale, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal."
Alături de aceste dispoziţii, care reprezintă norma generală în materie, legiuitorul a reglementat în mod expres participarea la sedinţele de judecată a procurorilor din cadrul direcţiilor specializate.
Astfel, art. 3 alin. (1) lit. c)1), c2), c3) din O.U.G. nr. 43/2002 reglementează atribuţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, care sunt, potrivit art. 13, în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, participarea, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege.
De asemenea, Legea nr. 255/2013 stabileşte în conţinutul art. 5 alin. (3) că, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia, participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Pe de altă parte, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 508/2004 prevedea că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism asigură sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevedea că procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanţelor de judecată în cauzele de competenţa direcţiei, precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a sesizat instanţele de judecată, punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepţia cazurilor în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în mod direct.
Dispoziţiile Legii nr. 508/2004 se completează cu cele ale art. 52 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit cărora procurorii din cadrul direcţiei " participă la judecarea cauzelor penale în care instanţele de judecată au fost învestite prin rechizitorii emise de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi la judecarea cererilor ori propunerilor adresate instanţelor de judecată de către această direcţie".
De asemenea, participarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la şedinţele de judecată mai era reglementată prin Ordinul nr. 3 din 19 ianuarie 2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căruia: "În cauzele de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în care sunt sesizate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi celelalte instanţe din Municipiul Bucureşti, procurorii Direcţiei participă în mod obligatoriu la soluţionarea oricărei cereri, la judecata în primă instanţă, în apel, în contestaţie şi în căile extraordinare de atac, în cauzele având ca obiect infracţiuni de criminalitate informatică, macrocriminalitate economico-financiară, infracţiuni prin care se aduce atingere securităţii naţionale şi în cauzele în care infracţiunile sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni, formate din 5 sau mai multe persoane", aceasta fiind situaţia şi în cauză.
Din analiza acestor norme, se constată că, atât în cazul D.N.A., cât şi al D.I.I.C.O.T., legile speciale de organizare stabilesc obligaţia procurorilor din cadrul acestor structuri de a participa la soluţionarea cauzelor formate ca urmare a rechizitoriilor emise de cele două direcţii.
Nici C. proc. pen. şi nici legile speciale de organizare nu reglementează situaţia reunirii la aceeaşi cauză a dosarelor formate ca urmare a emiterii unor acte de sesizare de către D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., cu atât mai puţin situaţia în care soluţiile propuse prin acestea se exclud reciproc.
În situaţia existenţei unor norme speciale care stabilesc obligaţia de a participa la cauzele formate în urma sesizării instanţelor prin rechizitoriile proprii structuri, nu se regăseşte situaţia tipică a reunirii unor cauze aflate pe rolul parchetelor ordinare, unde completul învestit cu cauzele reunite judecă în constituirea iniţială întreaga cauză.
S-a mai arătat că este real faptul că procurorii acţionează sub imperiul principiului indivizibilităţii, care asigură unitatea la acţiune a acestora, însă, faţă de actualele reglementări normative, care recunosc o anumită independenţă celor două structuri specializate în cadrul Ministerului Public, s-a apreciat că soluţia tradiţională, născută în cu totul alt tip de realităţi juridice, nu poate fi aplicabilă în speţă, cu atât mai mult cu cât, interpretând astfel, s-ar ajunge la eludarea dispoziţiilor privind participarea procurorilor din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. la şedinţele de judecată.
În altă ordine de idei, s-a precizat că nu există un text de lege care să interzică procurorilor celor două direcţii să participe împreună la judecarea unei cauze reunite şi, astfel, fiecare structură specializată să respecte dispoziţiile legale care impun în mod obligatoriu participarea la şedinţele de judecată în dosarele proprii.
De altfel, importanţa respectării imperative a competenţei materiale şi după calitatea persoanei de către organele de urmărire penală a fost statuată prin interpretarea dată de Curtea Constituţională dispoziţiilor legale privind competenţa, exprimată în Decizia nr. 302/2017.
Instanţa de contencios constituţional a constatat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile şi competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar subsecvent, că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente. Având în vedere importanţa regulilor de competenţă în materie penală, Curtea a apreciat că legiuitorului îi incumbă obligaţia de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancţiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislaţiei poate fi obstrucţionată prin absenţa unor sancţiuni corespunzătoare, precum şi printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancţiunilor relevante.
Astfel, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea a apreciat că aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal şi a reţinut că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută.
S-a precizat că, în cauză, faţă de obiectul acesteia, participarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. era obligatorie, fiind vorba de un dosar format şi ca urmare a rechizitoriului său.
Aşadar, obligaţia D.I.I.C.O.T de a asigura participarea nu s-a născut în momentul în care procurorul şef al direcţiei a învederat procurorului general necesitatea de a participa la judecată, fiind necesar să se constate că aceasta a existat încă de la momentul reunirii cauzelor.
Chiar şi în situaţiile în care participarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. nu este obligatorie în raport de obiectul cauzei, asigurarea participării se face de un procuror din cadrul parchetelor ordinare, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, şi în niciun caz de un procuror din cadrul D.N.A., în primul rând pentru că legea indică în mod expres categoria procurorilor care pot asigura participarea, dar şi pentru că D.N.A. are competenţă specială la judecata în fond doar în cauzele formate ca urmare a propriilor rechizitorii.
Având în vedere normele privind obligativitatea participării la judecată a procurorilor din cadrul celor două directii specializate, s-a arătat că, în perioada 21 ianuarie 2015 - 21 octombrie 2015, deşi soluţiile propuse rechizitoriilor care au format cauzele supuse reunirii se excludeau reciproc şi în pofida obligaţiei de participare la judecată şi a unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T., în cauză, participarea s-a asigurat doar de către un procuror din cadrul D.N.A., în tot acest timp acţiunea penală declanşată în dosarul nr. x/2013 nefiind susţinută în mod concret şi efectiv în faţa instanţei.
În acest sens, s-a precizat că, anterior momentului reunirii cauzelor, fuseseră acordate 7 termene de judecată, în şedinţa publică din 10 decembrie 2014 instanţa de judecată pronunţându-se asupra cererilor de probaţiune formulate cu privire la acuzaţiile D.N.A., Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism neputând exprima, nici după momentul reunirii cauzelor, vreun punct de vedere cu privire la acest aspect, probatoriul fiind, de altfel, în mare parte administrat la acea dată.
De asemenea, după momentul reunirii cauzelor şi până la introducerea în cauză a procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T, au fost acordate 32 de termene de judecată din totalul de 55 stabilite în faza de cercetare judecătorească, începând cu data de 21 ianuarie 2015, până la începutul fazei dezbaterilor, în 14 iunie 2015, la care procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T să poată participa în vederea exercitării acţiunii penale în privinţa acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor E., F., G., H., I. şi S.C. J..
S-a mai arătat că, inclusiv cu privire la cererile de probatorii formulate în legătură cu acuzaţiile D.I.I.C.O.T, instanţa de judecată s-a pronunţat în şedinţa publică din data de 11 februarie 2015, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism neputând exprima nici în acest caz vreun punct de vedere cu privire la acest aspect, nici măcar după momentul reunirii cauzelor, când, oricum, o parte substanţială a probatoriului se administrase deja.
În toată această perioadă, 21 ianuarie 2015-21 octombrie 2015, instanţa a procedat la audierea inculpatului D., a inculpatului E., în calitate de parte civilă, în care acesta ar fi putut oferi explicaţii cu privire la acuzaţiile D.I.I.C.O.T, a inculpatului I. şi a inculpatului H., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 15 iulie 2017 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, declaraţiile acestora fiind esenţiale pentru aflarea adevărului în cauză.
De asemenea, au fost audiaţi 73 de martori, fără ca procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T să poată adresa întrebări pentru aflarea adevărului.
S-a subliniat că participarea procurorului la şedinţa de judecată nu se limitează la o prezenţă fizică, ci are ca şi conţinut, potrivit art. 363 din C. proc. pen., obligaţia exercitării rolului său activ în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. Or, în niciun caz, nu ar putea să îşi exercite acest din urmă rol însuşi procurorul a cărui prezenţă în şedinţa de judecată este contrară legii în ce priveşte cauza formată ca urmare a rechizitoriului x, care conţine dispoziţii contrare actului de sesizare emis de D.N.A.
Pe de altă parte, normele care reglementează participarea obligatorie a procurorului la sedinţele de judecată sunt norme de ordine publică şi sarcina asigurării respectării lor în mod eficient revine instanţei de judecată, nu procurorului ierarhic superior.
În acest context, s-a arătat că rezoluţia procurorului general prin care a stabilit participarea D.N.A. în cauză, deşi inform şi indicând un temei juridic incomplet în ceea ce priveşte D.I.I.C.O.T., respectiv art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, fără a face trimitere şi la Ordinul 3/2015, nu poate produce consecinţe juridice în contra unor dispoziţii legale care stabilesc obligaţii precise de participare, atât în sarcina D.N.A., cât şi a D.I.I.C.O.T. şi nici nu poate exonera instanţa de obligaţia absolută pe care o are de a asigura cadrul legal pentru judecarea cauzelor reunite.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este afectată de cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b) şi d) din C. proc. pen., în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului competent potrivit legii, la judecată trebuind să participe şi un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. Participarea la judecată a unui procuror necompetent echivalează cu lipsa acestuia, aspect ce circumscrie hotărârea cazului de desfiinţare prevăzut de art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.
Cu privire la cel de al treilea motiv de apel, ce vizează netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor E., F. şi G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare, respectiv de dare de mită şi cu privire la infracţiunile săvârşite în concurs cu acestea – fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălarea banilor, precum şi netemeinicia soluţiilor de ahitare a inculpaţilor E. şi F. pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi a inculpatului H. cu privire la acuzaţiile de delapidare şi spălarea banilor, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte acuzaţiile de luare, respectiv de dare de mită, formulate împotriva inculpaţilor E., F. şi G., constând în aceea că, în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpaţii F., BB. şi alte persoane, inculpatul E. a primit un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la inculpaţii F. şi G., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J., ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale, s-a precizat că, în cauză, acuzaţia priveşte comiterea faptei în modalitatea primirii, ca variantă alternativă a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, respectiv în acţiunea de primire de bani sau alte foloase, realizată efectiv prin luarea în posesie, în stăpânire de către subiectul activ, a foloaselor necuvenite, care i se dau sau i se remit.
Sub acest aspect, s-a apreciat că în mod neîntemeiat instanţa de judecată a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achitarea inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare, respectiv luare de mită, pe motiv că fapta nu există în materialitatea ei, probatoriul administrat în cauză dovedind întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă.
S-a susţinut că se impune a fi analizate, prin coroborarea probelor administrate, toate elementele constitutive ale infracţiunilor ce constituie acuzaţii în materie penală în prezenta cauză, cu referire la:
1) dovedirea acţiunii de scoatere din patrimoniul S.C. J. a autoturismului marca x, comisă în scopul remiterii acestuia către inculpatul E., ca obiect al infracţiunilor de dare şi luare de mită;
a) încheierea contractului de leasing între ZZZZZZ. şi S.C. J. privind autoturismul marca x;
b) diminuarea nelegală a valorii de inventar a autoturismului în vederea scoaterii frauduloase a acestuia din patrimoniul S.C. J. S.R.L;
2) transmiterea autoturismului către inculpatul E. ca obiect al infracţiunilor de dare şi luare de mită;
a) falsificarea înscrisurilor prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut acestuia;
b) circumstanţele realizării transferului de proprietate asupra autovehiculului şi neconcordanţele declaraţiilor inculpaţilor cu privire la acest fapt;
c) dovedirea lipsei caracterului oneros al transmiterii autoturismului şi neconcordanţele declaraţiilor inculpaţilor cu privire la presupusul preţ plătit pentru autoturismul marca x;
d) circumstanţele realizării presupusului schimb de autoturisme şi perceperea în mod indirect a evenimentelor de către martori;
e) combaterea apărărilor inculpaţilor în sensul că presupusa vânzare s-a datorat problemelor finaciare ale S.C. J., respectiv privind acreditarea ideii că F. avea o datorie la H. şi perceperea în mod indirect a evenimentelor de către martori;
f) preconstituirea de probe în vederea creării unei aparenţe de legalitate a operaţiunii;
g) declaraţiile contradictorii ale inculpaţilor cu privire la acuzaţiile aduse;
3) dovedirea scopului remiterii autoturismului marca x 2.0 TDI de către F. şi G. inculpatului E. ca folos specific al infracţiunii de dare de mită, în vederea îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor de serviciu;
- percheziţiile din data de 15 noiembrie 2012
a) dovedirea relaţiilor apropiate dintre soţii Rusu şi inculpatul E. în desfăşurarea cărora acesta le oferea protecţie, precum şi date şi informaţii judiciare;
b) dovedirea legăturilor apropiate dintre soţii Rusu şi inculpatul E. cu ocazia percheziţiilor din data de 15 noiembrie 2012;
c) dovedirea întâlnirii din seara zilei de 15 noiembrie 2015 dintre inculpaţii E. şi F., în locuinţa lui H. şi a caracterului conspirat al acesteia;
d) relevarea relaţiilor apropiate dintre E. şi F. în baza cărora acesta primea informaţii judiciare de la primul pe care le transmitea persoanelor din anturajul său;
e) declaraţiile antagonice ale inculpaţilor cu privire la acuzaţiile aduse;
- percheziţiile din data de 10 mai 2012
a) cunoaşterea de către inculpatul E. a faptului că în cauza Cupeţiu urma să se efectueze percheziţii;
b) dovedirea faptului deconspirării percheziţiilor din data de 10 mai 2012;
c) dovedirea împrejurării că deconspirarea percheziţiilor s-a făcut prin informarea martorului BB. cu privire la acest fapt de către o persoană din anturajul B. C. civ..O.;
d) dovedirea faptului că persoana din anturajul B. C. civ..O. "care umblă toată ziua cu ei" şi care a deconspirat percheziţiile în baza informaţiilor primite de la E. este F.;
- percheziţiile din data de 8 octombrie 2012
a) cunoaşterea de către inculpatul E. a faptului că în cauza Cupeţiu urma să se efectueze percheziţii;
b) dovedirea prezenţei inculpatului E. la sediul S.C. OOOO., imediat după cunoaşterea de către acesta a faptului că în cauza Cupeţiu urma să se efectueze percheziţii;
c) dovedirea faptului că, în timpul prezenţei inculpatului E. la sediul S.C. OOOO., acesta i-a contactat telefonic pe procurorul de caz şi pe ofiţerul de poliţie delegat în cauză în legătură cu aceasta;
d) dovedirea faptului deconspirării percheziţiilor din data de 8 octombrie 2012;
e) combaterea apărărilor inculpatului E. în legătură cu prezenţa sa pe strada x în data de 5 octombrie 2012.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T a susţinut că, având în vedere întreg probatoriul administrat în legătură cu acuzaţiile de dare, respectiv luare de mită, formulate împotriva inculpaţilor F., G. şi E., se constată că, în cauză, sunt dovedite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Astfel, s-a stabilit că inculpatul F., care fusese liberat din penitenciar în anul 2008 ca urmare a unei condamnări pentru infracţiuni de furt, cât şi soţia sa, G., având până la acel moment ca ocupaţie colectarea de fier vechi pe care îl transportau la centrele specializate de achiziţie cu ajutorul unei căruţe, odată ce au devenit asociaţi şi administratori ai mai multor societăţi comerciale, şi-au manifestat în mod constant preocuparea de a se lua măsuri de natură să le asigure protecţia faţă de o eventuală instrucţie penală îndreptată împotriva lor ori tragerea la răspundere penală, fapt reliefat de probele administrate.
În acest context, a fost dovedit faptul că aceştia au dezvoltat o relaţie apropiată cu inculpatul E., care deţinea funcţia de şef al B. C. civ..O. Alba, poziţie care îi permitea să fie la curent cu toate activităţile investigative sau de instrucţie penală realizate în raza sa de competenţă, ce includea judeţul Hunedoara, pe segmentul infracţionalităţii specifice crimei organizate, înglobând şi faptele penale de natură economico - financiară.
S-a arătat că, în cauză, sunt evidenţiate atribuţiile de serviciu ale inculpatului E. care îi confereau acestuia privilegiul de a avea cunoştinţă de toate investigaţiile efectuate, inclusiv de organizarea punerii în executare a unor mandate de percheziţie domiciliară, fapt cunoscut şi de către soţii F. şi G..
Probatoriul administrat a arătat că, în mod preponderent, cauzele penale se constituiau la nivelul Serviciul Teritorial al D.I.I.C.O.T. în baza sesizărilor transmise de B. C. civ..O. Alba Iulia şi, în toate dosarele, poliţiştii din cadrul acestei structuri desfăşurau în baza delegării procurorului activităţile judiciare care se impuneau pentru finalizarea anchetei, iar mandatele de supraveghere tehnică şi cele de percheziţie domiciliară erau, adesea, puse în executare cu concursul poliţiştilor din cadrul B. C. civ..O. Alba Iulia.
Relaţiile apropiate dintre soţii Rusu şi inculpatul E. au fost, de asemenea, relevate, în opinia Ministerului Public, de probele administrate în cauză, procesele-verbale de redare a interceptărilor şi a înregistrarilor comunicărilor telefonice efectuate, care relevă că, în perioada 21.06.2012 - 07.12.2012, au fost efectuate între inculpaţii F. şi E. 308 apeluri telefonice, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 2 apeluri pe zi, relatările lucrătorilor de poliţie din cadrul B. C. civ..O. Alba în sensul că cei doi erau prieteni, luând adesea masa împreună cu colegii inculpatului E., caracterul familiar şi conţinutul discuţiilor interceptate fiind doar câteva dintre acestea.
S-a mai susţinut că, în cauză, a fost dovedită transmiterea, cu titlu gratuit, a autoturismului marca x, de către inculpaţii G. şi F., inculpatului E., precum şi acţiunile comise în scopul realizării acestei remiteri.
Prin urmare, din coroborarea probatoriului administrat în cauză s-a dovedit realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, acţionând în complicitate cu E., inculpaţii F. şi G. şi-au însuşit fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E..
Cu privire la această acuzaţie, s-a arătat că a fost dovedit că acţiunea de diminuare a valorii de inventar a autoturismului marca x 2.0 TDI, care a creat condiţiile scoaterii din patrimoniu a bunului, a fost realizată în mod nelegal. De asemenea, au fost dovedite şi actele de conduită interzise prin norma de incriminare constând în însuşirea şi scoaterea autoturismului din patrimoniul S.C. J. de către inculpaţii G. şi F., cu concursul inculpaţilor E. şi H..
În privinţa transmiterii autoturismului către inculpatul E., este probat şi scopul gratificării, respectiv acordarea de protecţie şi furnizarea de informaţii judiciare aflate de inculpatul E. în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
S-a dovedit, în opinia parchetului, protecţia pe care E. o acorda inculpaţilor G., F. şi S.C. J., evidenţiată cu ocazia desfăşurării percheziţiilor din data de 15.11.2012, precum şi cu ocazia evenimentelor din acea seară şi din zilele anterioare şi faptul că informaţiile aflate de inculpatul E. în exercitarea atribuţiilor de serviciu erau furnizate soţilor Rusu.
S-a dovedit şi deconspirarea percheziţiilor efectuate în cauza Cupeţiu, în acest fel fiind probată şi acuzaţia de sprijinire a grupului infracţional organizat constituit de BB..
În legătură cu aceste fapte, este dovedită şi acuzaţia de sprijinire a grupului infracţional organizat, format din BB., AA., BBB., AAA., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., III. şi UU. şi favorizare a membrilor acestuia, BB., AA., AAA. şi BBB., prin transmiterea de către inculpaţii F. şi E. a informaţiilor privind efectuarea percheziţiilor din 10.05.2012, respectiv 8.10.2012.
Relevantă cu privire la această acuzaţie este, în opinia parchetului, împrejurarea că s-a formulat iniţial în dosarul penal nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Alba Iulia, cauza fiind disjunsă sub acest aspect, în data de 01.04.2013, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia dispunând trimiterea în judecată şi sesizarea Tribunalului Hunedoara cu faptele inculpaţilor BB., AA., BBB., AAA., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., III. şi UU., de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii unor infracţiuni de natură economico-financiară.
S-a apreciat că sunt neîntemeiate considerentele instanţei de fond în sensul că, în lipsa unei condamnări definitive în cauza privind judecarea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, nu se poate dispune condamnarea pentru acuzaţia de sprijinire a unui asemenea grup, în condiţiile în care acţiunile inculpaţilor F. şi E. pot fi evaluate pe baza probatoriului administrat în prezenta cauză, actele de conduită interzise prin norma de incriminare fiind acte specifice de favorizare, constând în aducerea la cunoştinţa lui BB. şi a celorlalţi membri ai grupării de împrejurări şi aspecte care au legătură cu derularea unor activităţi de cercetare şi urmărire penală în dosarul penal nr. x/2011, respectiv efectuarea percheziţiilor din datele de 10.05.2012 şi 8.10.2012.
În ceea ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., s-a arătat că probatoriul administrat în cauză a dovedit că inculpaţii E. şi F. au falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către E. a autoturismului marca x către S.C. J., vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele său.
Totodată, s-a susţinut că, în cauză, este dovedită împrejurarea că această faptă este comisă pentru a da o aparenţă legală faptelor de dare, respectiv luare de mită.
De asemenea, sunt probate şi cele trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată comise în acelaşi scop de F., în coautorat cu G., constând în emiterea facturii fiscale nr. x/17.08.2011, în cuprinsul căreia s-a atestat, necorespunzător adevărului, faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E., a chitanţei nr. 360/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat, în mod nereal, împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ, precum şi a dispoziţiei de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat, neconform realităţii, că suma de 52.000 RON, care ar fi provenit de la inculpat, ar fi fost depusă la casierie de către F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii, înscrisurile falsificate fiind folosite ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea S.C. J..
Faţă de probele administrate în cauză, s-a susţinut că este dovedită şi fapta inculpatului E., constând în aceea că, în data de 25.05.2012, cu ocazia completării declaraţiei anuale de avere, cu intenţie, nu a făcut menţiunile necesare privind vânzarea autoturismului marca x, fiind neîntemeiate susţinerile acestuia în sensul că formularul de declaraţie completat nu conţinea rubrici privind înstrăinarea de bunuri, în contextul în care, în declaraţiile anterioare, învederease fiecare operaţiune ce avusese drept consecinţă mărirea sau diminuarea patrimoniului său.
În privinţa infracţiunilor de fals reţinute în cauză, s-a arătat că au fost comise în vederea disimulării adevăratei naturi a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E., în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), inculpaţii G., F., E. şi H. cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, fiind astfel realizate elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Un alt aspect criticat în legătură cu soluţiile de achitare dispuse de instanţa de fond cu privire la faptele reţinute a vizat temeiul de drept pe care acestea se întemeiază, respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
S-a arătat că, pentru a fi incident acest caz de stingerea a acţiunii penale, este necesar ca din probele administrate să se constate că, prin acţiunea sau inacţiunea dedusă judecăţii, nu se produce nicio schimbare în realitatea obiectivă. Or, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel cum au fost probate, au fost de natură să schimbe situaţia juridică existentă în momentele premergătoare comiterii lor şi, pe cale de consecinţă, prin urmările lor, să producă modificări concrete în realitatea obiectivă.
Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond şi-a întemeiat dispoziţia de achiatare a inculpaţilor pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., apreciind că faptele deduse judecăţii nu există.
Cu privire la cel de al patrulea motiv de apel, ce vizează netemeinicia hotărârii de achitare referitor la acuzaţiile de mărturie mincinoasă formulate împotriva inculpaţilor H. şi I., criticile expuse au avut în vedere, în esenţă, următoarele:
- dovedirea caracterului mincinos al declaraţiei date de I.;
- dovedirea caracterului mincinos al declaraţiei date de H..
Cu privire la cel de al cincilea motiv de apel, ce vizează netemeinicia soluţiei de achitare referitor la acuzaţiile de evaziune fiscală formulate împotriva inculpaţilor G., F. şi S.C. J., precum şi aplicabilitatea Deciziei în interesul legii nr. 21/2017 şi nelegalitatea dispoziţiei de ridicare a măsurilor asiguratorii, Ministerul Public a susţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Acuzaţiile de evaziune fiscală privesc infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită prin evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, avându-se în vedere ca modalităţi concrete de comitere faptele referitoare la cele 131 de facturi fiscale ce atestă achiziţia nereală de materiale de construcţii, contractul dintre S.C. J. şi S.C. RRRRRRR. S.R.L. având ca obiect servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, contractul cu S.C. OOOOOOOO. S.R.L. având ca obiect realizarea arhivei, contractul dintre S.C. J. şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L. având ca obiect închirierea utilajelor, contractul cu UUUUUUUU. S.R.L. Timişoara având ca obiect întocmirea de documentaţii tehnice pentru implementarea tehnologiilor de cogenerare, respectiv contractul cu S.C. XXXXXXXX. S.R.L. reprezentând servicii financiar-contabile.
În cazul obligaţiilor fiscale, contribuabilul are obligaţia calculării, a înregistrării în contabilitate şi a virării la bugetul consolidat al statului a impozitelor şi taxelor calculate în conformitate cu prevederile legale, iar pentru stabilirea bazei de impozitare, respectiv pentru stabilirea corectă a impozitului sau taxei datorate, este obligat să ţină evidenţe corecte, întocmite pe baza documentelor justificative şi a evidenţelor contabile pe care este obligat să le conducă.
Documentele justificative ale contribuabilului şi evidenţele contabile ale acestuia constituie probe la stabilirea bazei de impunere, iar sarcina probei revine contribuabilului în conformitate cu prevederile art. 64 şi art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 – cu modificările şi completările ulterioare – privind Codul de procedură fiscală ("Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere").
În situaţia în care nu sunt puse la dispoziţie documente justificative pentru stabilirea bazei impozabile a unui impozit sau a unei taxe, ori în situaţia în care se constată că declaraţiile fiscale sunt incorecte, incomplete sau în situaţia în care acestea nu există, se poate proceda la stabilirea bazei de impunere şi a obligaţiei fiscale, prin estimare rezonabilă, în conformitate cu prevederile art. 67 din O.G. nr. 92/2003 – cu modificările şi completările ulterioare – privind Codul de procedură fiscală.
În afara declaraţiilor fiscale, societăţile înregistrate în scopuri de TVA trebuiau să depună în perioada 2009 - 2014 şi Declaraţia 394 privind achiziţiile şi livrările în interiorul României. Depunerea declaraţiei 394 în perioada respectivă a fost reglementată de prevederile OPANAF nr. 702 din 14 mai 2007 – privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.
a) Cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală privind cele 131 de facturi fiscale ce atestă achiziţia nereală de materiale de construcţii, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
Din probele administrate a rezultat că plata contravalorii aferente mărfurilor livrate de cele cinci societăţi comerciale (SC TTTTTTT. S.R.L. Miercurea Ciuc, S.C. UUUUUUU. S.R.L. Sf. Gheorghe, S.C. VVVVVVV. S.R.L. Oradea, S.C. WWWWWWW. S.R.L. Cluj Napoca, S.C. XXXXXXX. S.R.L. Tg. Mureş) figurează în evidenţele S.C. J. că ar fi fost achitată în numerar, prin casierie, deşi persoanele către care s-a menţionat că ar fi achitat respectivele sume de bani nu au fost indicate aşa cum prevede Regulamentul operaţiunilor de casă.
Din rezultatele controalelor încrucişate cu privire la realitatea şi legalitatea tranzacţiilor dintre S.C. J. şi cele cinci societăţi comerciale, corelate cu refuzul administratorului societăţii, G., de a răspunde în cadrul notei explicative la întrebările formulate de organele de inspecţie fiscală referitoare la realitatea acestor tranzacţii (respectiv cine a efectuat transportul, cine l-a recepţionat, cine a făcut plata), s-a stabilit că societatea nu poate justifica altfel decât cu facturile fiscale de achiziţie intrarea în gestiune a materialelor de construcţii în valoare totală de 600.132 RON, achiziţionate în luna iunie 2010 de la cele cinci societăţi, sumă pentru care şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA în valoare de 95.821 RON.
Având în vedere analiza înscrisurilor aflate la dosar şi coroborarea cu declaraţiile persoanelor audiate referitor la acuzaţiile de comitere a infracţiunilor de evaziune fiscală, instanţa de fond a reţinut că este indubitabil stabilit că facturile fiscale care atestă operaţiuni nereale au fost predate de către inculpatul F. şi că acestea reprezintă operaţiuni fiscale fictive, după cum rezultă din declaraţia inculpatului F., din cele ale martorilor audiaţi şi se coroborează cu evidenţa pe fiecare "furnizor" în parte .
În acest context, societatea nu poate justifica altfel decât cu facturile fiscale de achiziţie intrarea în gestiune a materialelor de construcţii achiziţionate în luna iunie 2010 de la cele cinci societăţi, în valoare de 504.311 RON + TVA.
Bunurile nefiind livrate de către emitenţii facturilor, nu a intervenit faptul generator. Neintervenind faptul generator, rezultă că nici taxa pe valoarea adăugată nu a avut exigibilitate.
Dacă taxa pe valoarea adăugată nu a avut exigibilitate în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, dreptul de deducere pentru aceste facturi nu a luat naştere, nici din punct de vedere al TVA, nici din punct de vedere al impozitului pe profit.
Prin înregistrarea unor facturi fictive şi prin nerespectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Regulamentul operaţiunilor de casă aprobat prin Decretul nr. 209 din data de 5 iulie 1976, societatea nu are drept de deducere pentru suma de 95.821 RON.
Astfel, prin încălcarea prevederilor legale menţionate, cheltuielile în sumă de 504.311 RON sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil, relevante în dovedirea acestui aspect fiind şi declaraţiile reprezentanţilor societăţilor comerciale înscrise în cuprinsul acestor facturi fiscale, ca emitent al lor, care au arătat că nu au emis niciodată respectivele facturi, învederând elemente de natură să dovedească caracterul fals al acestora.
Declaraţiile reprezentanţilor societăţilor se coroborează cu cele ale martorului WWWWWWWWWW., persoană indicată de soţii Rusu ca fiind cea care le-a remis înscrisurile justificative, care a relatat instanţei de fond faptul că nu îi cunoaşte pe G. şi F., că nu a făcut afaceri cu S.C. J., că nu a intermediat vânzări de materiale de construcţii pentru această societate şi nici nu a vândut vreodată acestei societăţi facturi în alb, emise de alte firme. Declaraţia martorului WWWWWWWWWW. în sensul că nu îl cunoşte pe F. şi că nu i-a remis acestuia cele 131 de facturi fiscale se coroborează şi cu depoziţia martorului DDDDDDDDDD..
Caracterul nereal al operaţiunilor comerciale atestat în cuprinsul facturilor fiscale rezultă şi din declaraţia inculpatului F.. Susţinerile sale în cadrul cărora încearcă să explice în detaliu modul de desfăşurare a faptelor privind înregistrarea celor 131 de facturi în contabilitatea S.C. J., făcând referire la persoane precum WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX. sau DDDDDDDDDD., sunt vădit nereale, fiind contrazise de aceştia.
Astfel, în timp ce martorul WWWWWWWWWW. a arătat că nu l-a cunoscut niciodată nici pe F. şi nici pe XXXXXXXXXX. şi nu s-a întâlnit niciodată cu aceştia, martorul DDDDDDDDDD. nu a confirmat starea de fapt prezentată de F. în sensul că ar fi fost de faţă când acesta ar fi primit facturile, fiind evident că declaraţiile lui F. nu corespund adevărului sub niciunul dintre aceste aspecte.
De altfel, caracterul mincinos al afirmaţiilor lui F. reiese şi din declaraţiile reprezentanţilor societăţilor emitente a celor 131 de facturi, care au menţionat nu doar că nu îl cunosc pe acesta, dar nu l-au cunoscut niciodată nici pe WWWWWWWWWW..
În declaraţia din faţa instanţei, G. a recunoscut că facturile i-au fost înmânate personal de soţul său pentru ca aceasta să se ocupe, alături de contabila societăţii, de înregistrarea lor în contabilitate, contrazicând astfel varianta lui F. în sensul că facturile au fost remise de el direct contabilei.
Din coroborarea afirmaţiilor celor doi cu relatările martorului WWWWWWWWWW., precum şi cu cele ale reprezentanţilor celor cinci societăţi, rezultă că inculpatul F. i-a înmânat soţiei sale, inculpata G., cele 131 de facturi care atestau operaţiuni nereale, urmând ca aceasta să le înregistreze împreună cu contabila societăţii în contabilitatea S.C. J..
În raport de probele evocate, rezultă dincolo de orice dubiu că nu a existat niciun raport comercial al societăţilor ce figurează în cele 131 de facturi fiscale cu vreo altă societate comercială, fiind indubitabil că aceste facturi fiscale sunt fictive.
Prin urmare, s-a apreciat neîntemeiată concluzia instanţei de fond în sensul că probele stabilesc dincolo de orice dubiu că singura persoană care a cunoscut ori care putea să cunoască că cele 131 de facturi aduse la sediul firmei în perioada aprilie 2010 - iulie 2013 sunt facturi fiscale fictive, este inculpatul F..
În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, s-a arătat că, atât timp cât administratorul de fapt poate fi subiect activ al acesteia, cu atât mai mult fapta poate fi săvârşită de administratorul de drept al societăţii, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 82/1991 administratorul conducând contabilitatea societăţii.
În raport de acuzaţiile aduse, în cauză se constată că administratorul de drept, G., a învederat că a primit facturile de la soţul său într-o plasă, arătând că acesta i le-a predat spre a fi înregistrate în contabilitate de către aceasta împreună cu contabila societăţii.
În aceste condiţii, intrând în mod efectiv în posesia facturilor fiscale în vederea înregistrării în contabilitate, inculpata a putut lua cunoştinţă de conţinutul acestora, având de atflel, în această calitate, posibilitatea şi chiar obligaţia de a verifica conformitatea între marfurile înscrise în factură şi cele efectiv livrate de vânzător în acea zi. Cu toate acestea, aşa cum rezultă din declaraţia dată, interesul inculpatei G. nu s-a manifestat în sensul efectuarii respectivelor verificări.
În consecinţă, parchetul a susţinut că inculpata G. a cunoscut că cele 131 de facturi fiscale pe care, în calitate de administrator al societăţii, le-a înregistarat în contabilitate, atestă operaţiuni nereale.
Dovedirea faptelor enunţate atrage şi răspunderea persoanei juridice S.C. J., întrucât acestea au fost comise în realizarea obiectului de activitate şi în interesul său, faptele administratorilor profitând societăţii, care, în acest fel, a dedus TVA şi şi-a diminuat baza impozabilă.
S-a susţinut că sunt astfel îndeplinite condiţiile art. 135 din C. pen., potrivit cărora angajarea răspunderii penale a persoanei juridice poate avea loc "pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele acesteia".
Ca atare, parchetul a susţinut că, atât în sarcina inculpatei G., cât şi a inculpatei S.C. J., sunt dovedite, dincolo de orice dubiu, atât acţiunea de a evidenţia în actele contabile, prin înregistrarea celor 131 de facturi fiscale, a unor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, cât şi elementul subiectiv constând în cunoaşterea caracterului nereal al operaţiunilor comerciale evidenţiate, demers în urma căruia a rezultat prejudicierea bugetului de stat.
În cauză, în legătură cu acuzaţia de evaziune fiscală formulată împotriva inculpatei G., s-a reţinut şi acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu privire la faptele referitoare la contrafacerea celor 131 de facturi fiscale pretins a fi fost emise de către S.C. XXXXXXX. S.R.L., S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. TTTTTTT. S.R.L., S.C. VVVVVVV. S.R.L. şi S.C. WWWWWWW. S.R.L. şi înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii.
În privinţa inculpatei G., infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în contrafacerea celor 131 de facturi fiscale care atestă operaţiuni comerciale nereale sunt absorbite, prin efectul Deciziei în interesul legii nr. 21/2017, în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală.
Prin urmare, s-a susţinut că faptele inculpaţilor G., F. şi S.C. J., de a înregistra în contabilitatea societăţii cele 131 de facturi fiscale, emise de S.C. TTTTTTT. S.R.L. Miercurea Ciuc, S.C. UUUUUUU. S.R.L. Sf. Gheorghe, S.C. VVVVVVV. S.R.L. Oradea, S.C. WWWWWWW. S.R.L. şi S.C. XXXXXXX. S.R.L. Tg. Mureş, având reprezentarea că atestă operaţiuni nereale, precum şi exercitarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 95.821 RON, aferentă unei baze impozabile în cuantum de 600.142 RON, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală săvârşită prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
b) Cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală privind contractul dintre S.C. J. şi S.C. RRRRRRR. S.R.L. având ca obiect servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
În luna iulie 2010, S.C. J. şi-a exercitat dreptul de deducere pentru TVA deductibilă în sumă de 334.025 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 1.391.773 RON, înscrisă în facturile fiscale nr. x/09.07.2010, nr. y/23.07.2010 şi nr. 10/31.07.2010, emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L., reprezentând servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, lucrări de nivelare teren, servicii care au la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/1.03.2010. În cele trei facturi menţionate, emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L. către S.C. J., la rubrica "date privind expediţia; numele delegatului", este menţionată G., iar în procesele-verbale de recepţie a lucrărilor aferente celor trei facturi, S.C. J. figurează a fi reprezentată de G., iar S.C. RRRRRRR. S.R.L. prin F..
Lucrările facturate de S.C. RRRRRRR. S.R.L. către S.C. J. figurează că ar fi fost executate cu utilaje închiriate de la S.C. FFFFFFFF. S.R.L. Satu Mare (în calitate de subcontractor al S.C. RRRRRRR. SRL) în baza contractului de prestări servicii nr. x/30.04.2010 încheiat între cele două societăţi, pentru care S.C. FFFFFFFF. S.R.L. a emis un număr de trei facturi fiscale, în valoare totală de 1.308.200 RON, din care TVA 253.200 RON, însoţite de situaţii de lucrări.
În cadrul contractului de prestări servicii nr. x/30.04.2010, S.C. RRRRRRR. S.R.L. a fost reprezentată de F. (fără a i se preciza calitatea), iar S.C. FFFFFFFF. S.R.L. a fost reprezentată de GGGGGGGG..
Organele de inspecţie fiscală au solicitat administratorului S.C. RRRRRRR. S.R.L. să precizeze, în cadrul unei note explicative, utilajele (numărul şi tipul acestora) cu care s-au efectuat lucrările, personalul care le-a deservit, cine a suportat cheltuielile cu personalul şi să prezinte rapoartele de lucru în care se regăsesc evidenţiate lucrările efectuate cu aceste utilaje, tipul de utilaje, orele de funcţionare, eventuale defecţiuni, numele persoanelor care le-au deservit.
Totodată, organele de inspecţie fiscală au analizat datele din aplicaţia informatică ANAF, referitoare la declaraţia informativă 394 şi au constatat că S.C. FFFFFFFF. S.R.L. nu a declarat prestările de servicii efectuate către S.C. J..
Cu ocazia inspecţiei fiscale, s-a constatat că S.C. FFFFFFFF. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de servicii (închiriere diverse utilaje) de la S.C. KKKKKKKK. S.R.L. Bixad şi de la persoana fizică LLLLLLLL..
Referitor la S.C. J., în timpul desfăşurării inspecţiei fiscale parţiale s-a constatat că activitatea de bază a societăţii se derulează la punctul de lucru din Loc. Zlaşti, nr. 121 bis, Fabrica de var şi dolomită, jud. Hunedoara, unde sunt situate mijloacele fixe şi personalul angajat.
În vederea stabilirii existenţei utilajelor autopropulsate pentru construcţii achiziţionate şi, respectiv, a celor închiriate de la S.C. RRRRRRR. S.R.L., organele de inspecţie fiscală au efectuat o cercetare la faţa locului, având ca obiectiv identificarea utilajelor care au făcut obiectul contractului de prestări - servicii şi închiriere nr. 1/01.03.2010, încheiat între S.C. J. şi S.C. RRRRRRR. S.R.L., respectiv al contractului de prestări - servicii nr. x/30.04.2010, încheiat între S.C. RRRRRRR. S.R.L. şi S.C. FFFFFFFF. S.R.L. Satu Mare.
În cadrul contractului de prestări - servicii şi închiriere nr. 1/01.03.2010, S.C. J. (beneficiar) a fost reprezentată de F., în calitate de director general, iar S.C. RRRRRRR. S.R.L. (prestator) a fost reprezentată de G., în calitate de administrator .
În urma controalelor efectuate şi a analizării realităţii şi legalităţii tranzacţiilor dintre S.C. J. şi S.C. RRRRRRR. S.R.L., organul de inspecţie fiscală a concluzionat că aceste tranzacţii sunt nereale, iar societatea comercială a încălcat prevederile legale referitoare la regimul deducerilor, respectiv art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, conform căruia "în folosul operaţiunilor sale taxabile orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA are dreptul să deducă: taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii, care i-au fost prestate, ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA".
Cum serviciile nu au fost prestate de către emitenţii facturilor, nu a intervenit faptul generator, motiv pentru care nici taxa pe valoarea adăugată nu a avut exigibilitate, iar dreptul de deducere pentru aceste facturi nu a luat naştere.
În consecinţă, s-a arătat că, pentru aceste operaţiuni de prestări servicii, se constată o diferenţă de TVA deductibilă în sumă de 334.025 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 1.391.771 RON.
În concluzie, pe perioada verificată, s-au stabilit diferenţe totale de TVA deductibilă în sumă de 429.846 RON (95.821 + 334.025) aferente unei baze impozabile în sumă de 1.896.092 RON, rezultate din înregistrarea în evidenţa contabilă, de către S.C. J., de achiziţii de materiale de construcţii şi prestări servicii în valoare totală de 2.325.940 RON, de la societăţi care nu au declarat în declaraţia informativă 394 aferentă semestrului I şi II 2011 nicio livrare/prestare către S.C. J., operaţiuni care, în urma controalelor încrucişate efectuate, s-au dovedit a fi nereale (furnizorii nu au livrat bunurile, iar prestatorii de servicii nu au evidenţiat şi realizat efectiv prestarea).
Aşadar, s-a susţinut că acţiunea S.C. J. de a-şi exercita dreptul de deducere pentru TVA deductibilă în sumă de 429.846 RON reprezintă operaţiuni fictive, în sensul definiţiei de la art. 2 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, respectiv "disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni, care în fapt nu există".
În ceea ce priveşte impozitul pe profit, s-a arătat că cheltuielile în sumă de 1.391.773 RON, înregistrate de societate în contul 628, sunt nedeductibile fiscal, întrucât S.C. J. nu poate justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi nici nu poate prezenta documente justificative (situaţii de lucrări, rapoarte de lucru) prin care să se facă dovada prestării efective a acestora în baza contractelor de prestări servicii încheiate între cele două societăţi.
Prin urmare, s-a apreciat de către parchet că faptele inculpaţilor G., F. şi S.C. J., de a înregistra în contabilitatea societăţii facturile fiscale nr. x/09.07.2010, nr. y/23.07.2010 şi nr. 10/31.07.2010, emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L., reprezentând servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, lucrări de nivelare teren, servicii care au la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/1.03.2010, având reprezentarea că atestă operaţiuni nereale, precum şi exercitarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 334.025 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 1.391.773 RON, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, săvârşită prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
c) Cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală privind contractul cu S.C. OOOOOOOO. S.R.L. având ca obiect realizarea arhivei, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
La data de 05.02.2014, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a înaintat sesizarea nr. x, împreună cu procesul-verbal nr. x/27.11.2013 încheiat la S.C. J..
SC J. a fost supusă unei inspecţii fiscale parţiale având ca obiect verificarea modului de determinare şi declarare a taxei pe valoarea adăugată în vederea soluţionării rambursării soldului sumei negative a TVA înscris în Deconturile privind taxa pe valoarea adăugată.
În urma inspecţiei fiscale efectuate la S.C. J. s-a constatat că, în ceea ce priveşte TVA deductibilă stabilită suplimentar, în perioada verificată, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 108.700 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 452.910 RON, înscrisă pe facturi fiscale emise de:
- S.C. OOOOOOOO. S.R.L. Timişoara, factura nr. x/14.08.2012 în valoare totală de 280.154 RON, din care TVA 54.224 RON, reprezentând c/v prestări servicii arhivare;
- S.C. PPPPPPPP. S.R.L. Timişoara, factura nr. x/10.08.2012 în valoare totală de 281.456 RON, din care TVA 54.476 RON, reprezentând c/v prestări servicii închirieri utilaje.
SC J. a încheiat cu S.C. OOOOOOOO. S.R.L. contractul de prestări servicii nr. x/09.07.2012, prin care se prevedea depozitarea şi arhivarea arhivei S.C. J. pe perioada 09.07.2012 - 30.11.2012.
Prin actul adiţional nr. x la contractul de prestări servicii nr. x/09.07.2012, s-a prelungit durata contractului până la data de 30.06.2013, valoarea contractului fiind de 50.000 EURO + TVA, respectiv 225.930 + 54.224 RON TVA.
SC OOOOOOOO. S.R.L. Timişoara a emis factura nr. x/14.08.2012 în valoare totală de 280.154 RON, din care TVA 54.224 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de arhivare.
În privinţa contractului de prestări servicii nr. x/09.07.2012 şi a actului adiţional la acesta, s-a precizat că ambele înscrisuri sunt semnate în numele S.C. J. de G., în calitate de administrator.
Pentru inventarierea, selectarea şi îndosarierea arhivei S.C. J., activitate efectuată de doi angajaţi ai S.C. OOOOOOOO. S.R.L., în decurs de 5 luni, s-a încheiat un contract de prestări servicii între cele două societăţi, valoarea contractului fiind de 50.000 euro + TVA, respectiv 225.930 + 54.224 RON TVA.
S-a arătat că înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor cu serviciile de închiriere şi arhivare în valoare de 452.910 RON reprezintă operaţiuni fictive, societatea deducând un TVA în valoare de 108.700 RON, operaţiunile nereflecând adevărata natură a tranzacţiilor.
De asemenea, din ansamblul probator administrat în cauză, a rezultat că, prin înregistrarea de către societate a acestor facturi, S.C. J. s-a sustras de la plata unei taxe pe valoare adăugată în sumă totală de 108.700 RON.
A mai arătat parchetul că, în sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, operaţiunea nu poate fi considerată impozabilă dacă cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la lit. a)-d) nu este îndeplinită.
O livrare de bunuri trebuie să se efectueze cu plată. Condiţia referitoare la "plată" implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută.
O operaţiune poate fi considerată ca fiind impozabilă în condiţiile în care această operaţiune aduce un avantaj clientului, iar contrapartida obţinută este aferentă avantajului primit, condiţia referitoare la existenţa unui avantaj pentru un client fiind îndeplinită în cazul în care furnizorul de bunuri se angajează să furnizeze bunuri determinabile persoanei ce efectuează plata sau, în absenţa plăţii, când operaţiunea a fost realizată pentru a permite stabilirea unui astfel de angajament.
Condiţia esenţială pentru exercitarea dreptului de deducere este legătura directă care trebuie să existe între bunurile şi serviciile achiziţionate şi utilizarea acestora pentru operaţiuni care dau drept de deducere.
Sintetizând, parchetul a susţinut că, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile de formă, respectiv există documente justificative pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată (în cauza de faţă factura fiscală care atestă prestarea serviciilor), inclusiv în situaţiile în care o prestaţie are loc, dar aceasta este vădit disproporţionată faţă de valoarea de piaţă a unor sevicii de acelaşi fel, dacă convenţia este încheiată între societăţi care fac parte din acelaşi grup, societatea beneficiară nu are drept de deducere a taxei pe valoare adăugată înscrisă în aceste facturi întrucât operaţiunile nu sunt reale, fiind desfăşurate exclusiv în vederea obţinerii unor avantaje de natură fiscală, neavând scop economic.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că faptele inculpaţilor G., F. şi S.C. J., de a înregistra în contabilitatea societăţii contractul de arhivare încheiat cu S.C. OOOOOOOO. S.R.L., societăţi care fac parte din acelaşi grup, precum şi de a înregistra factura fiscală x/14.08.2012 în valoare totală de 280.154 RON, din care TVA 54.224 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de arhivare, având reprezentarea că atestă operaţiuni nereale, precum şi exercitarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, săvârşită prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
d) Cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală privind contractul dintre S.C. J. şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L. având ca obiect închirierea utilajelor, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
În urma inspecţiei fiscale efectuate la S.C. J. s-a constatat că, în ceea ce priveşte TVA deductibilă stabilită suplimentar în perioada verificată, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 108.700 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 452.910 RON, înscrisă pe facturi fiscale emise de: S.C. OOOOOOOO. S.R.L. Timişoara, factura nr. x/14.08.2012 în valoare totală de 280.154 RON, din care TVA 54.224 RON, reprezentând c/v prestări servicii arhivare şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L. Timişoara, factura nr. x/10.08.2012 în valoare totală de 281.456 RON, din care TVA 54.476 RON, reprezentând c/v prestări servicii închirieri utilaje.
Având în vedere aspectele constatate în legătură cu contractul încheiat între S.C. J. şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L., organele de inspecţie fiscală nu au dat drept de deducere la taxa pe valoarea adăugată la factura nr. x/10.08.2012, emisă de S.C. PPPPPPPP. S.R.L., în sumă de 54.476 RON, aferentă unei baze impozabile de 226.980 RON.
Cu privire la contractul de închiriere a utilajelor de la S.C. PPPPPPPP. S.R.L., inculpaţii F. şi G., precum şi martorul QQQQQQQQ., administratorul S.C. PPPPPPPP. S.R.L., au prezentat declaraţii contradictorii.
S-a mai arătat că un alt aspect relevant în dovedirea faptului că operaţiunile care fac obiectul contractului de închiriere încheiat între S.C. J. şi S.C. PPPPPPPP. S.R.L. sunt nereale îl constituie împrejurarea că, la data controlului – 22.01.2013, utilajele închiriate se găseau la sediul S.C. PPPPPPPP. S.R.L., şi nu la S.C. J., declaraţiile contradictorii ale inculpaţilor cu privire la acest aspect nefiind de natură să facă dovada contrară.
Având în vedere probatoriul administrat, s-a susţinut că faptele inculpaţilor G., F. şi S.C. J. de a înregistra în contabilitatea societăţii contractul de închiriere a utilajelor de la S.C. PPPPPPPP. S.R.L., precum şi factura nr. x/10.08.2012 în valoare totală de 281.456 RON, din care TVA 54.476 RON, reprezentând contravaloarea prestării de servicii constând în închirierea utilajelor puse la dispoziţie de această societate, având reprezentarea că atestă operaţiuni nereale, precum şi exercitarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, săvârşită prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
e) Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală privind contractul cu UUUUUUUU. S.R.L. Timişoara având ca obiect întocmirea de documentaţii tehnice pentru implementarea tehnologiilor de cogenerare, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
În luna octombrie 2010, S.C. J. a înregistrat în contabilitate, în contul 628 - prestări servicii, suma de 100.000 RON, înscrisă în factura nr. x/15.10.2010 emisă de societatea UUUUUUUU. S.R.L. Timişoara, în baza Contractului de prestări servicii nr. x/03.05.2010, care prevedea întocmirea de către S.C. UUUUUUUU. S.R.L. de documentaţii tehnice pentru implementarea tehnologiilor de cogenerare e.e. VVVVVVVV. în fabrica de var Zlasti, sumă pentru care societatea nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală documentele justificative, respectiv factura nr. x/15.10.2010, situaţii, etc., motiv pentru care organele de inspecţie fiscala nu au dat drept de deducere a acestei cheltuieli la calculul impozitului pe profit. Atât contractul de prestări servicii nr. x/03.05.2010, cât şi actul adiţional la acesta din data de 23.10.2010, au fost semnate în numele S.C. J. de către F..
Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, orice operaţiune se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Or, S.C. J. nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală factura nr. x/15.10.2010 ca document justificativ în vederea stabilirii cheltuielilor aferente veniturilor realizate.
În consecinţă, organul de control a reţinut că cheltuielile în sumă de 100.000 RON înregistrate de societate în contul 628 sunt nedeductibile fiscal, întrucât S.C. J. nu poate justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii, şi nici nu poate prezenta documente justificative (situaţii de lucrări, rapoarte de lucru) prin care să se facă dovada prestării efective a acestora în baza contractelor de prestări servicii încheiate între cele două societăţi.
Cu privire la această acuzaţie, inculpaţii nu au formulat apărări concrete, limitându-se în a suţine, în mod general, că nu sunt vinovaţi pentru faptele reţinute în sarcina lor.
Parchetul a arătat că, chiar valorificând conţinutul proceselor-verbale de inspecţie fiscală sub forma unui simplu înscris, faţă de lipsa oricăror explicaţii şi a oricăror dovezi din partea inculpaţilor F., G. şi S.C. J., cu privire la executarea efectivă a acestui contract, din cuprinsul probatoriului administrat rezultă, dincolo de orice dubiu, că această convenţie nu a fost niciodată executată, operaţiunile indicate în contabilitatea societăţii cu privire la acest fapt având un caracter nereal.
Prin urmare, s-a susţinut că faptele inculpaţilor G., F. şi S.C. J., de a înregistra în contabilitatea societăţii factura fiscală nr. x/15.10.2010 emisă de S.C. UUUUUUUU. S.R.L., reprezentând întocmirea de către prestator de documentaţii tehnice pentru implementarea tehnologiilor de cogenerare e.e. VVVVVVVV. în fabrica de var Zlasti, având reprezentarea că atestă operaţiuni nereale, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, săvârşită prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
f) Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală privind contractul cu S.C. XXXXXXXX. S.R.L. reprezentând servicii financiar-contabile, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
În luna august 2010, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată deductibilă în sumă de 9.240 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 38.500 RON, înscrisă în facturile nr. x/28.08.2010, nr. y/28.08.2010, nr. z/28.08.2010, nr. w/28.08.2010, nr. t/28.08.2010, nr. s/28.08.2010, nr. q/28.08.2010 şi nr. 12/28.08.2010, emise de S.C. XXXXXXXX. S.R.L., reprezentând servicii financiar-contabile care au avut la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/07.04.2010.
Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de un an, începând cu data de 02.07.2010, valoarea prevăzută pentru serviciile efectuate fiind de 3.000 RON/lună, fără TVA.
În urma verificării efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat următoarele:
- contractul de prestări servicii nr. x/07.04.2010 figurează a fi încheiat în numele S.C. XXXXXXXX. S.R.L. de către YYYYYYYY., în calitate de expert contabil, iar în numele S.C. J. de către G., în calitate de administrator, însă nu este semnat nici de prestator, nici de beneficiar;
- conform fişei postului, evidenţa financiar-contabilă a S.C. J. a fost condusă de FFFFFFF., angajată cu contract de muncă nr. x/26.05.2010, în calitate de contabil-şef;
- situaţiile financiar-contabile aferente anului 2010 sunt întocmite şi certificate de FFFFFFF. în calitate de expert contabil;
- S.C. XXXXXXXX. S.R.L. a facturat în luna august 2010 servicii în baza contractului nr. x/07.04.2010, în sumă de 38,500 RON, fără TVA, în condiţiile în care valoarea serviciilor menţionată în contract era de 3.000 RON/lună, fără TVA.
Pentru lămurirea aspectelor constatate, organele de inspecţie fiscală au solicitat o notă explicativă administratorului societăţii – G., privind realitatea acestor operaţiuni, respectiv dacă aceste servicii au fost efectiv prestate şi în ce au constat, însă aceasta a refuzat să răspundă la nota explicativă, fiindu-i înmânată cu semnătură de primire în data de 11.01.2012.
Societatea nu a prezentat echipei de inspecţie fiscală documente privind realitatea şi utilitatea serviciilor, nu a putut justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi nici nu a putut prezenta documente justificative prin care să se facă dovada prestării efective a acestora în baza contractului de prestări servicii încheiat între cele două societăţi.
Astfel, a rezultat că societatea verificată nu îndeplinea condiţiile legale de exercitare a dreptului de deducere a TVA în sumă de 9.240 RON, aferentă prestărilor de servicii în valoare totală de 38.500 RON şi, ca urmare, având în vedere şi aspectele consemnate în raportul de inspecţie fiscală înregistrat la DGFP Hunedoara sub nr. F-HD x/08.02.2012, organele de inspecţie fiscală nu au dat drept de deducere la calculul impozitului pe profit aferent trimestrului II 2010 pentru cheltuielile în sumă de 38.500 RON, înscrise în facturile fiscale nr. x/28.08.2010, nr. y/28.08.2010, nr. z/28.08.2010, nr. w/28.08.2010, nr. t/28.08.2010, nr. s/28.08.2010, nr. q/28.08.2010 şi nr. 12/28.08.2010, emise de S.C. XXXXXXXX. S.R.L., reprezentând servicii financiar-contabile care au la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/07.04.2010.
Deşi atât momentul controlului, cât şi cel al percheziţiei, sunt ulterioare datei scadente a contractului din 7 aprilie 2010, la sediul beneficiarului S.C. J. nu a fost găsit niciun exemplar semnat al contractului şi nici dovezi ale executării sale, cum ar fi, de pildă, raportul privind activitatea desfăşurată de S.C. J., care a făcut obiectul contractului.
Ţinând seama şi de împrejurările de fapt constatate cu ocazia controlului, în sensul că, potrivit fişei postului, evidenţa financiar-contabilă a S.C. J. a fost condusă de FFFFFFF., angajată cu contract de muncă nr. x/26.05.2010 în calitate de contabil-şef, situaţiile financiar-contabile fiind întocmite şi certificate de aceasta în calitate de expert contabil, realitatea şi utilitatea acestor servicii nu au fost justificate în niciun fel de inculpaţi.
Având în vedere şi faptul că S.C. XXXXXXXX. S.R.L. a facturat în luna august 2010 servicii în baza contractului nr. x/07.04.2010 în sumă de 38,500 RON, fără TVA, în condiţiile în care valoarea serviciilor menţionată în contract era de 3.000 RON/lună, fără TVA, s-a susţinut că operaţiunile înregistrate în contabilitatea S.C. J. nu sunt reale, scopul evidenţierii acestora în contabilitate fiind acela de a se sustrage de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului şi a impozitului pe profit.
Prin urmare, s-a apreciat că faptele inculpaţilor G., F. şi S.C. J., de a înregistra în contabilitatea societăţii facturile fiscale nr. x/28.08.2010, nr. y/28.08.2010, nr. z/28.08.2010, nr. w/28.08.2010, nr. t/28.08.2010, nr. s/28.08.2010, nr. q/28.08.2010 şi nr. 12/28.08.2010 emise de S.C. XXXXXXXX. S.R.L., în valoare totală de 38.500 RON, din care TVA 9.240 RON, reprezentând servicii financiar-contabile care au avut la bază contractul încheiat între părţi cu nr. x/07.04.2010, având reprezentarea că atestă operaţiuni nereale, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, săvârşită prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În concluzie, faţă de probele administrate în raport cu acuzaţiile de evaziune fiscală, parchetul a susţinut că, în cauză, se constată că, în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, inculpaţii G., F. şi S.C. J. au înregistrat în contabilitatea societăţii ca şi cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuieli cu materiale de construcţii conform celor 131 de facturi fiscale, în cuantum de 504.311 RON, servicii demolare RRRRRRR. în valoare de 1.391.773 RON, cheltuieli cu închirierea utilajelor şi arhivarea de 452.910 RON, precum şi servicii prestate de S.C. UUUUUUUU. S.R.L. şi S.C. XXXXXXXX. S.R.L. având valoarea de 138.500 RON, aşadar, un total de 2.487.494 RON, rezultând un impozit pe profit suplimentar în sumă de 634.621 RON, la care se adaugă TVA pentru care nu au fost îndeplinite condiţiile de deductibilitate, în cuantum de 544.786 RON, în total 1.179.407 RON, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că instanţa de fond a dispus, în mod neîntemeiat, achitarea inculpaţilor F., G. şi S.C. J. sub aspectul acuzaţiilor de evaziune fiscală aduse, probele administrate conducând la stabilirea vinovăţiei acestora cu privire la toate actele materiale descrise, şi nu doar cu privire la fapta constând în înregistrarea celor 131 de facturi fiscale, imputată lui F..
Totodată, s-a susţinut că, în mod neîntemeiat, s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 04.07.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală asupra bunurilor S.C. J., măsura fiind necesară pentru a garanta satisfacerea pretenţiilor civile de către Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
De altfel, s-a arătat că, dispunând condamnarea inculpatului F. pentru acuzaţia de înregistrare în contabilitatea S.C. J. a celor 131 de facturi fiscale care atestă operaţiuni comerciale nereale, cu consecinţa obligării sale la plata sumei de 95.821 RON şi a obligaţiilor fiscale accesorii către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu titlu de daune materiale, instanţa de fond în mod greşit nu a menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză, cel puţin până la concurenţa acestor sume, inculpatul F. acţionând în numele şi pe seama S.C. J..
Cu privire la cel de al şaselea motiv de apel, ce vizează nelegala excludere a unor mijloace de probă, s-a arătat că, prin hotărârea de condamnare, instanţa de fond a dispus excluderea unor mijloace de probă administrate în cauză, precum declaraţiile martorilor JJJ., UUUU., KKKKK., FFFFFFFFFF., LLLLL., GGGGGGGGGG., ZZ., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., KKKKKKK., MMMMM., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., S., LLLLLLLLLL., GGGG., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP., EEEE., DDDDDD., GGGGGG., QQQQQQQQQQ. şi DDDDDDD. - martor cu identitate protejată ori procesele-verbale de redare a discuţiilor ambientale, cum este cea dintre E. şi martorul ZZ., precum şi a probelor administrate în vederea dovedirii motivelor referitoare la retragerea avizului de poliţie judiciară a lui E..
S-a opinat de către parchet că instanţa a procedat în mod nelegal dispunând astfel, cu atât mai mult cu cât utilitatea declaraţiilor martorilor a fost apreciată chiar de către instanţa de judecată atunci când respectivele mijloace de probă au fost încuviinţate şi, mai apoi, administrate în cauză.
Dispunând astfel, instanţa a procedat nelegal, depăşindu-şi competenţa funcţională, prin preluarea funcţiilor specifice judecătorului de cameră preliminară.
S-a arătat că mijloacele de probă, odată încuviinţate şi administrate, rămân câştigate procesului şi nu mai pot face obiectul excluderii, C. proc. pen. neprevăzând această posibilitate decât în situaţia reglementată în conţinutul art. 102, când se constată că administrarea probelor s-a făcut prin tortură, ori cu încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii, împrejurare care nu este incidentă în cauză.
Chiar dacă instanţa de judecată nu ar da eficienţă unor mijloace de probă administrate în cauză întrucât ar considera că nu prezintă utilitate pentru aflarea adevărului, acest fapt nu se realizează prin excluderea probei, ci presupune o examinarea temeinică a motivelor pentru care se va acorda eficienţă unor mijloace de probă, în detrimentul altora.
De asemenea, instanţei îi revine obligaţia de a motiva temeinic de ce anume înţelege să-şi fundamenteze hotărârea pe anumite mijloace de probă şi de ce apreciază că altele nu pot conduce la aflarea adevărului, simplele afirmaţii în sensul că declaraţiile excluse sunt prea generale, subiective ori contradictorii nefiind suficiente pentru a asigura acest fapt.
De altfel, s-a susţinut că, în cauză, instanţa de judecată nu a motivat de ce anume a înţeles să excludă procesele-verbale de redare a discuţiilor ambientale dintre E. şi martorul ZZ. şi nici probele administrate în vederea dovedirii motivelor referitoare la retragerea avizului de poliţie judiciară a lui E.. Tot nelegal a procedat instanţa de judecată şi atunci când, pe de o parte, a constatat că procesele-verbale din datele de 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013, precum şi referatul cu propunere de arestare preventivă a lui E. din data de 24.10.2013 sunt false, fară a indica în concret motivele care fundamentează această concluzie, iar pe de altă parte, a apreciat că ele nu pot face obiectul anulării, considerând că se impune menţinerea efectelor acestor acte, dar numai cu privire la alte cauze în care sunt incidente.
Prin urmare, s-a apreciat că dipoziţiile instanţei de fond sub aspectul anulării înscrisurilor sunt contradictorii, fiind deopotrivă echivoce şi contrare dispoziţiilor legale care reglementează anularea unui înscris falsificat.
C. Prin motivele scrise de apel şi în susţinerile orale, inculpatul A. a solicitat:
În principal, în temeiul art. 421 pct. (2) lit. b) teza finală C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 523/30.06.2016 împreună cu toate încheierile subsecvente, precum şi a încheierii de cameră preliminară nr. 806/18.09.2014 şi trimiterea cauzei spre rejudecare în camera preliminară sau în faza de urmărire penală, în vederea reluării acestor faze procesuale, deoarece au fost soluţionate/judecate nelegal:
- sentinţa şi încheierile apelate au fost pronunţate nelegal de complete constituite cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi art. 64 alin. (4) şi alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. pen., privind incompatibilitatea, împrejurare sancţionată, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu nulitatea absolută a celor două acte şi a întregii proceduri desfăşurate în camera preliminară şi judecata pe fondul cauzei, nelegalităţi ce nu pot fi remediate decât prin această măsură procesuală solicitată. Mai mult, urmărirea penală a fost efectuată de către DNA cu încălcarea tuturor principiilor care guvernează această fază procesuală, DNA intervenind ilegal în cauza altui organ de urmărire penală, egal în grad.
- fondul cauzei a fost judecat fără respectarea prevederilor legale care reglementează participarea obligatorie a procurorului, ca urmare a neparticipării procurorului din cadrul DIICOT în perioada 21 ianuarie 2015 - 21 octombrie 2015 şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, împrejurare sancţionată, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu nulitatea absolută şi care nu poate fi remediată decât prin această măsură procesuală solicitată.
- raportat la rechizitoriul emis de DIICOT, instanţa a judecat cu depăşirea limitelor de sesizare, deoarece utilizând scuza rechizitoriului emis de către DNA, a considerat în mod nelegal că ordonanţa de disjungere dispusă de procurorul DIICOT la 17.06.2014 este doar una formală şi, ca atare, dosarul penal format de DIICOT cu nr. 275/D/P/2014 prin care inculpatul E. era în continuare cercetat rămâne fără obiect, deoarece instanţa de fond a realizat urmărirea penală prin această cercetare judecătorească şi a intervenit în cauza aflată pe rolul altui organ cu atribuţii judiciare – DIICOT, Structura Centrală, unde disjungerile se aflau în curs de cercetare, afectând libera apreciere a probelor şi independenţa magistraţilor în soluţiile emise, aspect interzis de lege şi care trebuie sancţionat ca atare.
- raportat la rechizitoriul emis de către DNA, instanţa a judecat cu depăşirea limitelor de sesizare, deoarece la rubrica "Încadrarea juridică" - pag. 261, 262 din rechizitoriul x, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, procurorul DNA nu a reţinut în sarcina lui A., ca elemente materiale ale infracţiunii (expres enumerate), niciun act material presupus comis după data de 01.02.2014 (ultimul fiind în 24.10.2013), aşa cum a reţinut expres şi instanţa de fond în dispozitivul hotărârii apelate.
- raportat la rechizitoriul emis de către DNA, instanţa a judecat cu depăşirea limitelor pentru care a fost începută urmărirea penală, deoarece la rubrica "Încadrarea juridică", cu referire la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., DNA a reţinut în sarcina lui A., ca elemente materiale ale infracţiunii, şi următoarele acte materiale: la 24.10.2013, cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E.., în dos. nr. 13D/P/2011, a atestat în conţinutul documentului menţionat date nereale privind ... rezultatele unor testări poligraf, afirmaţii ale unor martori audiaţi în cauză şi a omis cu ştiinţă să insereze aspecte rezultate din anchetă care veneau în apărarea lui E.., fără însă să se fi început urmărirea penală pentru acestea. Astfel, prin ordonanţele din 09.04.2014 şi 27.05.2014, s-a început urmărirea penală doar pentru actele materiale constând în consemnarea eronată a utilizatorului unui post telefonic şi denaturarea conţinutului rapoartelor de filaj, dar pentru celelalte acte materiale enumerate mai sus, nu a fost începută urmărirea penală şi nici pusă în mişcare acţiunea penală, aşa cum reiese expres din ordonanţele procurorului din 18.03.2014, 09.04.2014, 27.05.2014 şi 08.07.2014.
- instanţa a judecat cu încălcarea normelor privind dreptul la un proces echitabil, fără a constata conflictul şi intervenţia ilegală a DNA în cauza DIICOT aflată în curs de soluţionare – obstrucţionând-o, refuzând audierea şi consemnarea integrală a declaraţiilor unor persoane, de ex. A., DDDDDD., administrând probe lipsite de loialitate, anulând faptele lui E. în materialitatea lor prin susţinerea temeiului că acestea nu există, deşi sunt recunoscute de acesta, precum şi nelegala excludere a unor mijloace de probă şi împiedicarea accesului părţilor la toate probele administrate şi informaţiile clasificate depuse la dosar.
În subsidiar, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei penale atacate, împreună cu toate încheierile subsecvente, care sunt netemeinice şi nelegale şi, rejudecând cauza:
- să se dispună achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv, într-un alt subsidiar, la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., deoarece, prin hotărârea apelată, nelegal şi netemeinic, instanţa de fond a evaluat materialul probatoriu în mod defectuos şi trunchiat, încălcându-se principiile de drept ce ţin de aflarea adevărului şi existenţa unui proces echitabil, aşa cum sunt ele definite şi prevăzute de art. 4, art. 5, art. 8 şi art. 10 C. proc. pen., refuzând nejustificat a ţine cont de acele împrejurări şi probe ce indicau, fără dubiu, indiciile temeinice de vinovăţie faţă de E., indicii confirmate în mod repetat de alţi magistraţi, precum şi faptul că A. nu a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
De asemenea, s-a solicitat respingerea pretenţiilor civile formulate de E., care sunt nejustificate şi neîntemeiate, cu atât mai mult cu cât alţi magistraţi au considerat, ca şi procurorul A., că există indicii temeinice de vinovăţie faţă de E., reţinând aceeaşi stare de fapt probată la DIICOT – ST Alba Iulia, cauza fiind preluată din instrumentarea procurorului A. la data de 01.11.2013, după numai o săptămână de la punerea în mişcare a acţiunii penale – 23.10.2013, iar rechizitoriul a fost întocmit de un alt procuror de la DIICOT – Structura Centrală, care a menţinut toate actele procesuale şi procedurale întocmite de A.. Mai mult, E. a minţit frecvent cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, atitudine nesinceră care reprezintă o contribuţie determinantă a sa la reacţia autorităţii (cercetarea penală), aspect ce determină, în mod evident, respingerea acţiunii civile.
Cu prilejul dezbaterilor în faţa instanţei de apel, apărarea a invocat ca şi temei al soluţiei de achitare, solicitată a fi pronunţată pentru faptele reţinute în sarcina apelantului inculpat A., dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
De asemenea, s-a susţinut că, pentru toate aceste fapte, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Cu privire la critica principală, s-a subliniat că aceasta are în vedere nerespectarea dispoziţiilor de procedură privind incompatibilitatea, lipsa procurorului DIICOT, depăşirea limitelor sesizării, lipsa unui proces echitabil, intervenţia DNA în cauza altui organ de urmărire penală, încălcarea majorităţii principiilor de drept şi alte nelegalităţi, aspecte care nu pot fi remediate decât prin reluarea judecării cauzei din faza de urmărire penală sau, cel puţin, din camera preliminară, nelegalităţile invocate fiind grave şi extinse asupra întregului proces derulat până în prezent.
Din această perspectivă, amplele motive de apel depuse la dosar fac referire, în esenţă, la următoarele aspecte:
1. Sentinţa penală nr. 523/30.06.2016, toate încheierile subsecvente şi încheierea de cameră preliminară nr. 806/18.09.2014, apelate, au fost pronunţate nelegal de complete constituite cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi art. 64 alin. (4) şi alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, s-a apreciat că singurul remediu este desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare, începând din faza de urmărire penală sau din camera preliminară, faze procesaule lovite de nulitate, ca şi toată judecata fondului, aspect ce circumscrie hotărârea apelată cazului de desfiinţare prevăzut de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. rap. la art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., privind nulitatea absolută.
2. Cauza a fost judecată fără respectarea prevederilor legale care reglementează participarea procurorului la judecată, ca urmare a neparticipării obligatorii, în perioada 21 ianuarie 2015 - 21 octombrie 2015, a procurorului din cadrul DIICOT, împrejurare sancţionată, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu nulitatea absolută şi care nu poate fi remediată decât prin aceasta măsură procesuală solicitată.
S-a arătat că, în toată această perioadă, 21 ianuarie 2015 - 21 octombrie 2015 (10 luni), rechizitoriul x a rămas nesusţinut, deşi s-au administrat majoritatea probelor din faza cercetării judecătoreşti, în legătură cu care această structură nu a putut formula poziţii procesuale.
3. Raportat la rechizitoriul emis de DIICOT, instanţa de fond a judecat cu depăşirea limitelor de sesizare, deoarece, utilizând scuza rechizitoriului emis de DNA, a considerat, în mod nelegal, că ordonanţa de disjungere dispusă de procurorul DIICOT în data de 17.06.2014 este doar una formală şi, ca atare, dosarul penal format de DIICOT cu nr. 275/D/P/2014, prin care inculpatul E. era în continuare cercetat, a rămas fără obiect, întrucât instanţa de fond a realizat ea urmărirea penală, aspect interzis de lege.
S-a susţinut că, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 şi la art. 7 din CEDO, este necesară constatarea nulităţii sentinţei penale nr. 523 din 30 iunie 2016, pronunţată în dosarul penal nr. x/2014 şi a închierii de cameră preliminară nr. 806/18.09.2014, precum şi trimiterea spre rejudecare a cauzei în cameră preliminară sau la urmărire penală, întrucât rechizitoriul şi intervenţia DNA sunt şi ilegale, iar instanţa nu se poate pronunţa asupra unor aspecte cu privire la care nu a fost sesizată, respectiv vinovăţia sau nevinovăţia lui E. în cazele disjunse – Litera/Biriescu, încălcându-se grav separaţia funcţiilor judiciare, independenţa magistraţilor procurori pe soluţie şi dreptul la un proces echitabil.
4. Raportat la rechizitoriul emis de DNA, instanţa de fond a judecat cu depăşirea limitelor de sesizare, deoarece la rubrica "Încadrarea juridică" din rechizitoriul nr. x/2013 din 15.07.2014, DNA a reţinut în sarcina inculpatului A., ca elemente materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu (expres şi limitativ enumerate), doar că: "a dispus începerea urmăririi penale (21.03.2013); a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013); a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui E. (24.10.2013) şi a cerut arestarea preventivă a acestuia (24.10.2013)", însă niciun act material de după această dată şi mai ales după 01.02.2014 (ultimul fiind în 24.10.2013), aşa cum, de altfel, a reţinut expres şi instanţa de fond în sentinţa penală atacată - pag. 249 la rubrica "Analiza cauzei - Abuzul în serviciu - Acuzaţia".
Cu toate acestea, instanţa de fond, prin hotărârea apelată, a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. ("fapta comisă după data de 01 februarie 2014"), aşa cum expres reiese din dispozitiv.
Această încadrare juridică a fost reţinută de instanţa de fond ca şi cadru procesual, astfel cum reiese în mod expres din Capitolul IV intitulat "Analiza cauzei", pct. 1 - Analiza prealabilă - Chestiuni de drept - Abuzul în serviciu - Acuzaţia, unde judecătorii fondului au menţionat: "Înalta Curte reţine că structura specializată de combatere a corupţiei – DNA şi-a formulat astfel acuzaţiile: Abuzul în serviciu ...", fiind reţinut exact acelaşi text din rechizitoriul x, redat la paragraful anterior, fără niciun element material eventual comis după data de 01.02.2014.
Circumscris acestui palier de critică, apărarea a subliniat inexistenţa unor activităţi ilegale desfăşurate de A. după data de 01.02.2014, dar şi a unor astfel de activităţi desfăşurate de acelaşi inculpat după preluarea cauzei la data de 01.11.2014.
Ca atare, s-a arătat că instanţa de fond a depăşit cadrul procesual stabilit expres şi limitativ de DNA prin rechizitoriul nr. x/2013 din 15.07.2014, reţinut chiar în motivarea hotărârii apelate, dispunând, în mod cu totul ilegal, condamnarea inculpatului A. pentru fapte ce exced cadrului procesual, respectiv fapte pentru care nu s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, astfel că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen.
Procedând în această manieră, instanţa de fond a încălcat atât noţiunea de previzibilitate, consacrată de art. 7 din CEDO, cât şi dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei în materie penală, consacrat de art. 6 par. 3 lit. a) CEDO.
Având în vedere încălcările drepturilor legale ale inculpatului, în modalitatea arătată, s-a apreciat că se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu respectarea drepturilor procesuale garantate atât de dispoziţiile legale interne, cât şi de cele statuate prin CEDO.
5. Instanţa a judecat cu depăşirea cadrului procesual legal, respectiv în afara limitelor pentru care a fost începută urmărirea penală şi pusă în mişcare acţiunea penală.
S-a arătat că, referitor la propunerea de arestare preventivă din 24.10.2013 formulată de procurorul A., considerată ca fiind falsă, DNA susţine doar în rechizitoriul întocmit, pe lângă cele două elemente materiale ale infracţiunii de fals intellectual, pentru care s-a început urmărirea penală prin ordonanţele din 09.04.2014 şi 27.05.2014, respectiv:
- reţinerea de "date nereale referitoare la utilizarea de către numitul BB. a postului telefonic cu nr. y" şi
- reţinerea că, în datele de 05.10.2012 şi 07.10.2012, lângă sediul S.C. OOOO. şi în parcarea FFF., a staţionat maşina lui E. condusă de acesta, că, în cererea de arestare preventivă precizată anterior, procurorul A.:
- a menţionat date nereale privind rapoartele poligraf;
- a menţionat date nereale privind afirmaţiile unor martori şi
- a omis să consemneze date în favoarea lui E..
Pentru aceste trei ultime elemente materiale ale infracţiunii de fals, DNA nu a început însă urmărirea penală şi nici pus în mişcare acţiunea penală faţă de procurorul A., fiind începută urmărirea penală doar pentru infracţiunea unică de fals intelectual, cu două acte materiale evidenţiate expres şi constând în: consemnarea eronată a utilizatorului unui post telefonic - ordonanţa din 09.04.2014, precum şi aşa-zisa denaturare a conţinutului rapoartelor de filaj - ordonanţa din 27.05.2014.
S-a mai arătat de către apărare că, în mod evident, nu au fost prezentate în cererea de arestare preventivă formulată de A. toate aspectele dorite de DNA, ci doar indiciile avute conform interpretării probelor date de acesta la acea dată. Faptul că interpretarea dată de A. şi alţi procurori de la DIICOT şi judecători nu corespundea dorinţei procurorilor DNA, nu înseamnă însă comiterea unor infracţiuni de fals, abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, probele fiind la dosar, la dispoziţia magistraţilor şi apreciate coroborat, conform liberei conştiinţe a fiecăruia.
DNA a analizat, însă, fără a avea competenţă, doar câteva probe din cauză – nu toate şi în ansamblul lor, susţinând, fără a efectua o anchetă faţă de E., că procurorul A. a dat o interpretare forţată şi cu rea-credinţă acestora, aspect însuşit de instanţa de fond.
6. Lipsa unui proces echitabil, intervenţia ilegală a DNA în cauza DIICOT aflată în curs de soluţionare, lipsa de loialitate a probelor şi nelegala excludere a unor mijloace de probă.
În acest cadru, apărarea a susţinut, în esenţă, că DNA a obstrucţionat grav ancheta efectuată de DIICOT, prin: intimidarea şi presarea martorilor; emiterea unor soluţii de clasare pentru mărturie mincinoasă faţă de martori, prin rechizitoriul x; lipsa de loialitate a administrării probelor şi neverificarea realităţii afirmaţiilor martorilor propuşi de E.; deconspirarea martorilor cu identitate protejată; cercetarea şi audierea procurorilor de caz; deconspirarea sesizărilor efectuate faţă de E. şi alte persoane de către KKKKK., SSSSSSSSS. şi LLLLL.; începerea urmăririi penale faţă de A. şi B. Mirel pentru infracţiunea de represiune nedreaptă, la data de 18.03.2014, fără a avea actele întocmite de aceştia la DIICOT şi a vedea probele administrate; nepunerea la dosar a unor probe importante de către procurorul DNA, dar şi alte activităţi derulate de către DNA, toate menite să-l "salveze" pe E., pe care DNA, ilegal, încălcând independenţa procurorilor, obstrucţionând ancheta DIICOT şi, ulterior, judecarea cauzei de către instanţe, l-a considerat aprioric nevinovat, fără a efectua măcar o anchetă faţă de acesta şi mai ales intervenind în cauza altui organ de urmărire penală, egal în grad – DIICOT, creând un real conflict între autorităţile staului.
S-a mai arătat că aceste împrejurări privind conflictul dintre DNA şi DIICOT a fost prezentat judecătorilor de la instanţa supremă cu ocazia soluţionării reunirii cauzelor (încheierea din. 21.01.2015) şi de către procurorul de şedinţă al DIICOT – Structura Centrală, care a arătat că DNA, în rechizitoriul nr. x/2013 din 15.07.2014, menţionează expres şi pleacă de la premisa "certitudinii nevinovăţiei" inculpatului E.. Tot astfel, în rechizitoriul nr. x/2013 al DNA, s-au realizat incriminări inclusiv cu privire la modalitatea în care A. a evaluat şi interpretat materialul probator administrat, imputându-se expres că acesta ar fi "interpretat cu rea-credinţă afirmaţiile făcute de unii martori", că a dispus reţinerea acestuia şi a solicitat arestarea sa preventivă "ştiind că este nevinovat", precum şi că a făcut verificări privind datele şi informaţiile primite despre E., considerându-le presiuni şi direcţionări.
Mai mult, o mare parte din cercetarea judecătorească desfăşurată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (din 21.01.2015 până în 21.10.2015 – aproape un an) s-a desfăşurat numai cu procuror DNA, care a fost pus în faţa situaţiei contradictorii de a susţine administrarea probelor în vederea stabilirii vinovăţiei inculpatului E. – aşa cum s-a solicitat prin rechizitoriul x nr. x, precum şi de a susţine administrarea probelor în vederea dovedirii împrejurării ce se reţine în sarcina lui A. şi B. Mirel, prin rechizitoriul x, respectiv că au desfăşurat o anchetă faţă de E. "ştiind că este nevinovat", aspect care încalcă dreptul la un proces echitabil şi independenta magistraţilor.
A mai subliniat apărarea că instanţa de fond a pronunţat soluţii de achitare fată de E. susţinând că faptele comise de acesta nu există în materialitatea lor, deşi anterior, ca judecători de drepturi şi libertăţi, toţi membrii completului au confirmat existenţa indiciilor temeinice necesare pentru luarea măsurilor preventive.
Cu referire la lipsa de loialitate a probelor administrate de către DNA, dar şi de către instanţa de judecată, s-a susţinut că aceasta este evidentă.
Astfel, instanţa de fond şi DNA nu au verificat credibilitatea martorilor audiaţi la propunerea lui E. şi nici afirmaţile acestuia, cu toate că existau indicii certe (chiar înregistrări ambientale) de nesinceritate, regizare, manipulare şi răzbunare a acestora, marea majoritate a martorilor fiind apropiaţi ai lui E. şi/sau erau trimişi în judecată de procurorul A. şi DIICOT – ST Alba Iulia, faţă de unii existând date că au fost protejaţi ilegal de E. în alte cauze penale, fiind astfel cointeresaţi.
Apărarea a reliefat împrejurarea că, pe lângă conflictul creat între autorităţile statului, DIICOT şi DNA, s-a creat un precedent periculos, inducând procurorilor şi judecătorilor o stare de temere şi întrebarea dacă pot să cerceteze sau nu o anumită persoană protejată de DNA, aspect ce lezează grav independenţa magistraţilor şi înfăptuirea justiţiei.
Pe de altă parte, s-a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de fond a dispus excluderea unor mijloace de probă administrate în cauză, precum declaraţii de martori, procese-verbale de redare a discuţiilor ambientale dintre E. şi ZZ., precum şi probe administrate în vederea dovedirii aspectelor referitoare la retragerea avizului de poliţie judiciară faţă de E..
S-a învederat, aşadar, că s-a procedat în mod nelegal dispunându-se astfel, cu atât mai mult cu cât utilitatea declaraţiilor martorilor a fost apreciată chiar de către instanţa de fond atunci când respectivele mijloace de probă au fost încuviinţate şi, mai apoi, administrate în cauză. Dispunând astfel, instanţa de fond şi-a depăşit competenţa funcţională, prin preluarea funcţiilor specifice judecătorului de cameră preliminară.
S-a arătat că mijloacele de probă, odată încuviinţate şi administrate, rămân câştigate procesului şi nu mai pot face obiectul excluderii, C. proc. pen. neprevăzând această posibilitate numai în situaţia reglementată de art. 102, când se constată că administrarea probelor s-a făcut prin tortură, ori cu încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii, împrejurare care nu este incidentă în cauză.
De asemenea, s-a susţinut că tot nelegal a procedat instanţa de fond şi atunci când, pe de o parte, a constatat că procesele-verbale din datele de 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013, precum şi referatul cu propunere de arestare preventivă a lui E. din data de 24.10.2013, sunt false, fără a indica în concret motivele care fundamentează această concluzie, respectiv din ce reiese că sunt false, iar pe de altă parte, a apreciat că nu pot face obiectul anulării, considerând că se impune menţinerea efectelor acestor acte.
Cu privire la critica subsidiară, s-a precizat că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., impunându-se desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecarea cauzei.
S-a arătat că, din analiza hotărârii atacate, se constată că instanţa de fond:
- a dispus condamnarea inculpatului A., fără a respecta considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, art. 297 alin. (1) din Noul C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000;
- a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, fără a respecta dispoziţiile legale şi de probaţiune referitoare la infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.
Instanţa de fond trebuia să dispună achitarea inculpatului A., în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi, în subsidiar, ale art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., deoarece, în hotărârea apelată, în mod nelegal, netemeinic şi trunchiat, a fost evaluat materialul probator, încălcându-se majoritatea principiilor de drept ce ţin de aflarea adevărului şi existenţa unui proces echitabil, aşa cum sunt ele definite şi prevăzute de art. 4, 5, 8 şi 10 C. proc. pen.
În mod nejustificat, instanţa de fond a refuzat a ţine cont de acele împrejurări şi probe ce indicau, fără dubiu, indiciile temeinice de vinovăţie faţă de E., indicii confirmate în mod repetat de alţi magistraţi, chiar şi în motivele de apel formulate de DIICOT, precum şi faptul că A. nu a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Referitor la acest aspect, apărarea a realizat o analiză a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii pronunţate, raportat la fiecare stare de fapt şi infracţiune reţinută în sarcina apelantului inculpat A., susţinând că, din materialul probatoriu administrat în cauză, rezultă cu evidenţă că acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor ce i-au fost imputate.
Astfel, s-a făcut trimitere la următoarele aspecte:
A). Nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii de condamnare a apelantului inculpat A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
- abuzul în serviciu are caracter subsidiar faţă de represiunea nedreaptă;
- această încadrare juridică a fost reţinută doar pentru atragerea competenţei DNA.
Conform normelor penale aplicabile, dar şi doctrinei, infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, putând fi reţinută această încadrare juridică numai dacă nu există prevăzută de lege o altă incriminare distinctă – represiunea nedreaptă, prev. de art. 268 C. pen. anterior/art. 283 C. pen.
În acest sens, este prevăzut expres de lege că presupusa vătămare a persoanei şi a intereselor justiţiei este considerată de legiutor ca fiind produsă prin acest prim act al procurorului – punerea în mişcare a acţiunii penale, moment când infracţiunea se consideră consumată. Prin urmare, oricare din acţiunile subsecvente punerii în mişcare a acţiunii penale constituie eventuale acte materiale ale infracţiunii de represiune nedreaptă, şi nu ale abuzului în serviciu, presupusul folos nepatrimonial fiind realizat deja prin represiune.
În acelaşi sens, este şi împrejurarea că textul art. 132 din Legea nr. 78/2000, aplicabil în octombrie 2013, nu conţinea definiţia vreunei infracţiuni, ci făcea trimitere la textul unui număr de două infracţiuni distincte incriminate în C. pen. – abuzul în serviciu şi uzurparea funcţiei, reprezentând evident o agravantă a acestora.
Cu toate acestea, prin rechizitoriul nr. x/2013, procurorul DNA a dispus în mod greşit trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru următoarea încadrare juridică:
- abuz în serviciu – împrejurarea că procurorul şef serviciu A., de la DIICOT – S.T. Alba Iulia, a dispus "începerea urmăririi penale (21.03.2013), punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013), reţinerea pentru 24 de ore a lui E. (24.10.2013) şi a cerut arestarea preventivă a acestuia (24.10.2013)", administrând probe, personal sau prin poliţiştii delegaţi - B., ş.a., ocazie cu care a obţinut pentru el, B., D., PP., GG. şi HH., foloase necuvenite de ordin nepatrimonial;
- represiune nedreaptă – împrejurarea ca procurorul A. "a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa din 23.10.2013 precum şi reţinerea inculpatului E." ştiind că acesta este nevinovat, "aspect ce reiese din modalitatea abuzivă în care acesta a înţeles să-şi desfăşoare ancheta şi să producă probe".
Din analiza celor două stări de fapt reţinute de DNA se constată, în mod evident, că acestea sunt identice, privind activităţile de urmărire penală desfăşurate de procurorul A., nefiind reţinut niciun act material după data de 24.10.2013.
Această situaţie este confirmată expres de DNA, prin procurorul de şedinţă, care, la termenul din 14.06.2016, a solicitat schimbarea încadrării juridice din abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, numai în represiune nedreaptă, cu aceeaşi motivare a subsidiarităţii.
Prin urmare, rezultă că procurorul DNA care a efectuat urmărirea penală a reţinut şi infracţiunea de abuz în serviciu doar pentru a putea realiza raportarea la prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000, singura încadrare juridică care atrăgea competenţa soluţionării cauzei la DNA, competenţă care altfel revenea parchetului tradiţional.
În continuare, s-a făcut referire la principiul legalităţii incriminării şi la principiul reprezentării clare a elementelor constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii.
În acelaşi sens, s-a arătat că, relativ la abuzul în serviciu, acordând eficienţă dispoziţiilor art. 7 paragraful 1 din C.E.D.O., care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege), raportat la art. 15 din Convenţie, normă care nu permite nicio derogare de la aceste garanţii, CEDO consideră că noţiunea de drept şi lege are o sferă mai largă, cuprinzând atât prevederile normative, cât şi practica judiciară, care ambele trebuie să îndeplinească cerinţele cu privire la accesibilitate şi previzibilitate, cerinţe care trebuie întrunite atât în ceea ce priveşte definiţia infracţiunii, competenţa urmăririi penale şi judecării, cât şi pedeapsa aplicabilă.
CJUE, luând în considerare supremaţia legii, legalitatea incriminării şi a pedepsei, standardul de calitate a prevederilor legale şi jurisprudenţa C.E.D.O., a statuat că, dacă "destinatarii legii nu au o reprezentare clară a elementelor constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, încât să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei pentru ca să-şi adapteze conduita potrivit acesteia, norma nu este aplicabilă", în acest sens fiind şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 732/16.12.2014 şi nr. 405/15.06.2016.
Astfel, latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu este precizată de Curtea Constituţională prin aceea că trebuie să fie încălcată o normă expresă a legii care obligă la inacţiune sau interzice acea acţiune. Or, în speţă, este evident că nu s-a încălcat nicio prevedere legală în acest sens, întrucât nimic nu obliga pe A. sau alţi procurori ori poliţişti delegaţi la inacţiune, ci din contră, la verificarea aspectelor constatate privind implicarea oricărei persoane în activităţi infracţionale de competenţa DIICOT.
Mai mult, având în vedere soluţia instanţei de fond - apelată, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru abuz în serviciu, respectiv pentru fapte de după data de 01.02.2014, se constată că nelegal ar fi fost tocmai să nu înregistreze cele trei denunţuri formulate de SSSSSSSSS., KKKKK. şi LLLLL. losif şi, în niciun caz, faptul că acestea au fost înregistrate şi trimise spre verificare şi soluţionare conform competenţei.
În ce priveşte urmarea imediată, s-a arătat că doctrina şi practica judiciară afirmă unitar că vătămarea presupus cauzată prin acţiunile ce constituie elementul material al abuzului în serviciu trebuie să constituie o violare a unui drept al persoanei şi să existe o legătură de cauzalitate între această urmare şi acţiunea săvârşită. Or, în speţă, prin înregistrarea celor trei sesizări formulate de SSSSSSSSS., KKKKK. şi LLLLL. (singurele acte ce ar avea o legătură cu E., comise după 01.02.2014), nu s-a adus nicio violare niciunui drept al acestuia, care putea şi poate fi cercetat ca orice persoană şi nu numai cu acordul DNA. Mai mult, denunţurile formulate au fost consemnate fidel şi în prezenţa apărătorilor aleşi ai acestora, fiind menţinute şi în prezent.
Astfel, nu există nicio legătură de cauzalitate între aceste activităţi şi presupusele urmări cauzate lui E. şi reţinute de către DNA şi instanţa de fond, respectiv libertatea individuală, dreptul la demnitate, dreptul la salariu lunar, cu atât mai mult cu cât aceste denunţuri şi-au urmat cursul firesc, prevăzut de lege.
Prin urmare, s-a susţinut că:
- nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, reţinută de instanţa de fond, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al urmării imediate;
- textul infracţiunii de abuz în servbiciu se suprapune asupra altei norme speciale cu conţinut similar - represiune anedreaptă;
- cu privire la unele sintagme din definiţia normei de incriminare a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate – Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, care stabileşte expres interpretarea acestei norme ce trebuie modificată, abuzul în serviciu ca infracţiune fiind limitat la interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional.
Concluzionând, apărarea a susţinut că singura soluţie legală şi temeinică pentru încadrarea juridică neconformă (abuzul în serviciu) reţinută în cauză nu poate fi decât achitarea inculpatului A..
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, s-a arătat că nici aceasta nu este întrunită, neexistând nicio intenţie a inculpatului A. de a-l prejudicia în niciun fel pe E., nici în octombrie 2013 şi nici după această dată, ci se efectuau doar activităţile specifice profesiei de procuror.
De asemenea, în aprecierea relei-credinţe, care este un element subiectiv intern, nu se poate face abstracţie de scopul (mobilul) unei astfel de fapte, care însă, în speţă, nu există.
În acest cadru, prin motivele de apel depuse la dosar, apărarea a făcut referire la lipsa folosului nepatrimonial prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000, sens în care s-au făcut ample dezvoltări cu privire la:
- lipsa folosului – înlăturarea din dosarele penale ale DIICOT;
Cu privire la acest aspect, s-a arătat că retragerea avizului de poliţie judiciară faţă de E. a fost efectuată la data de 11.10.2013, cu două săptămâni înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, realizată în 23.10.2013. În consecinţă, E. nu mai avea acces la cauzele penale ale DIICOT, încă înainte de începerea urmăririi penale faţă de acesta, fiind înlăturat administrativ din cauzele DIICOT de Procurorul General al României, aspectul reţinut nemaiputând fi un scop în sine şi un folos nepatrimonial urmărit de nimeni.
- lipsa folosului – denigrarea ofiţerului de politie judiciară E.;
S-a arătat că, din niciuna dintre probele administrate, nu reiese că a existat o eventuală intenţie sau înţelegere a procurorului A. cu B. Mirel sau D. ori cu altă persoană în acest sens.
- lipsa folosului - asigurarea accesului la informaţiile pretins compromiţătoare deţinute de E. împotriva magistraţilor, ofiţerilor de poliţie şi a altor persoane din anturaj posibil implicate în fapte de natură penală;
S-a menţionat că A. nu a urmărit să ridice de la E., la percheziţii, date din dosarele DIICOT conţinând "presupusele" probe despre procurori, poliţişti sau alte persoane, deoarece nu cunoştea la acea dată că susnumitul ar deţine astfel de înregistrări, întrucât nu aveau ce căuta la E. în nicio situaţie şi, cu atât mai mult, după ce îi fusese retras avizul de poliţie judiciară, în 11.10.2013, şi nu mai avea acces la cauzele parchetului.
În mod evident, A. nu avea de unde să cunoască ce va găsi la percheziţiile efectuate la E., trebuind luate în considerare datele pe care acesta le deţinea la acea dată, şi nu în prezent. Conduita ilegală a lui E. de a păstra la domiciliul său suporţi optici cu înregistrări din dosarele de la DIICOT – QQ., note informative cu sesizări clasificate neînregistrate şi neverificate conţinând inclusiv date despre poliţişti din echipa sa, ori alte documente şi înscrisuri din dosare, nu poate fi imputată lui A., care nu avea de unde să ştie ce deţine E..
De asemenea, este evident că A. nu a ştiut nici că E. înregistrează procurorii în propriile birouri, unde se purtau discuţiile cu poliţiştii, având în vedere că acestea erau zone clasificate unde înregistrarea şi filmarea erau interzise.
- lipsa scopului de creare a unor foloase nepatrimoniale pentru D.;
S-a învederat că este absurd să se susţină că A. s-a aliat cu D., în octombrie 2013, după ce i-a cerut acestuia, în urmă cu câteva luni, să plece din DIICOT şi a sesizat DNA cu fapte posibil comise de acesta.
De asemenea, A. nu a avut nicio reacţie de favorizare faţă de D., sesizând aspectele relatate de K. şi luând măsura solicitării plecării acestuia din DIICOT, deci fără a exista niciun plan sau protecţie.
A. nu putea să coalizeze cu D. împotriva lui E. pentru a-l favoriza pe D., întrucât nu cunoştea faptele acestuia, iar în momentul în care a aflat aspecte privind posibila sa activitate nelegală, reieşite din declaraţiile lui K., a sesizat DNA şi i-a cerut să plece din DIICOT.
- lipsa scopului de creare a unor foloase nepatrimoniale pentru B. Mirel;
S-a arătat că E. nu a sesizat niciodată nimic despre cms. B. Mirel, cu privire la acesta din urmă nefiind sesizate aspecte ilegale nici de către structurile de informaţii. Prin urmare, A. nu a avut nicio suspiciune faţă de acesta şi a crezut în profesionalismul şi buna sa credinţă.
Relativ la aspectul că procurorul A. ar fi intervenit pe lângă E. pentru a-l promova pe B. Mirel în locul lui N., decedat în august 2012, apărarea a învederat că DNA susţine în mod eronat, făcând speculaţii, bănuiala că A. ar fi avut interese oculte în zona cauzelor economice şi, de aceea l-ar fi vrut pe B. Mirel şef de serviciu, aspect care este, însă, în totalitate fals.
Referitor la faptul că A. ar fi urmărit scoaterea lui E. din dosarele PP. şi XXXXX., s-au arătat următoarele:
A. nu-l cunoşte pe XXXXX. şi nu ştia nimic despre legătura acestuia cu S.C. WWWWW. S.R.L. şi martora FFFF.. A. nu a cunoscut nici despre sesizarea şi înregistrarea, la 01.10.2013, de către E., personal, a cauzei nr. 84/D/P/2013 la DIICOT – QQ. De asemenea, la DIICOT – ST Alba Iulia nu a fost înregistrat şi nu a existat în cercetare niciun dosar cu XXXXX., aspect ce se poate verifica.
Având în vedere aceste aspecte, A. nu avea cum să urmărească îndepărtarea lui E. din acest dosar despre care, la acea dată, nici nu ştia că există, fiind înregistrat cu 20 de zile înainte de începerea urmăririi penale faţă de E. (21.10.2013) şi la o altă instituţie de parchet – DIICOT Hunedoara.
Deşi DNA a început urmărirea penală pentru acest aspect, respectiv cauzarea unui folos nepatrimonial lui XXXXX., aspectul nu a mai fost reţinut prin rechizitoriu, la rubrica Încadrarea juridică şi excede astfel cadrului procesual.
Instanţa de fond a reţinut, însă, peste cadrul procesual stabilit prin rechizitoriu, ca presiuni exercitate asupra martorei FFFF. de A. şi D., tocmai înregistrarea dosarului nr. x/2013, deşi aspectul nu a fost reţinut în rechizitoriul x la rubrica Încadrarea juridică, unde s-au stabilit limitele judecăţii, iar probele sunt certe (sesizarea şi înregistrările), respectiv că nu s-a exercitat nicio presiune asupra numiţilor XXXXX. şi FFFF. şi nu s-a înregistrat niciun folos de către A. sau D..
Mai mult, în ordonanţa de extindere a urmăririi penale din 27.05.2014, la pag. 7, DNA se referea la crearea unui folos pentru XXXXX. prin scoaterea lui E. din ancheta acestui dosar, şi nicidecum la presiuni asupra martorei FFFF., aşa cum a reţinut instanţa de fond. De altfel, la DIICOT – Structura Centrală, martora FFFF. a susţinut că presiunile asupra ei au constat doar în aceea că a fost sunată repetat – declaraţia din 30.04.2014 – pag. 3-4, formulată la DIICOT – Structura Centrală.
Ca atare, s-a apreciat că este aberant să se susţină că A. a făcut presiuni asupra martorei FFFF., pentru a declara despre E., cu un dosar sesizat chiar de acesta din urmă, despre care A. nu avea cunoştiinţă, aşa cum susţine chiar FFFF. în declaraţia de la instanţa de fond din 09.09.2015.
Pe de altă parte, A. nu-l cunoaşte nici pe PP., nu l-a audiat şi nu a ştiut nimic despre relaţia acestuia cu D. până ce nu i s-a comunicat acest aspect de către RR., în iunie 2013, cu ocazia percheziţiei efectuate la acesta în dosarul nr. x/2013 al DIICOT – QQ., respectiv că a existat o discuţie telefonică şi o întâlnire între cei doi.
Cu privire la PP., a existat o disjungere din dosarul nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba Iulia - Cupeţiu, disjungere efectuată prin rechizitoriul din data de 01.04.2013 şi înregistrată cu nr. 39D/P/2013 la DIICOT – ST Alba Iulia. Ulterior acestei date, A. a constatat că dosarul disjuns are parţial acelaşi obiect cu dosarul nr. x/2013 de la DIICOT – QQ., astfel că a declinat la Biroul Teritorial Hunedoara dosarul nr. x/2013.
De asemenea, A. nu putea să favorizeze pe nimeni în dosarul PP., întrucât nu l-a soluţionat el, ci l-a declinat la DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara şi a insistat pentru soluţionarea în mod complet a dosarului, aspect ce reiese şi din interceptarea din data de 26.11.2013 dintre RR. şi procurorul A., dar şi din declaraţiile lui RR. şi TT..
Concluzionând, apărarea a susţinut că se constată în mod clar, aspect confirmat şi de procurorii DIICOT – Structura Centrală în rechizitoriu şi motivarea apelului formulat, că nu se urmărea nimic nelegal prin efectuarea acestor anchete (niciun folos) şi nu s-a încălcat nicio normă, ci A. verifica doar, cu bună-credinţă, deconspirarea cauzelor Cupeţiu şi Biriescu, fiind sesizat totodată de M., prin disjungerea dosarului nr. x/2013 din dosarul nr. x/2012 – Litera şi nu proteja pe nimeni. Prin efectuarea acestor anchete, A. şi-a făcut doar datoria, fără a avea ţinte sau favoritisme, aspect relatat expres de martorul AA. chiar la instanţă - "acum este cineva la DIICOT care vrea să facă dreptate".
Astfel, s-a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, nici sub aspectul laturii subiective şi nici al laturii obiective, neobţinându-se niciun folos, fie el şi nepatrimonial.
B). Nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii de condamnare a apelantului inculpat A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de represiune nedreaptă, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
Pentru această infracţiune, ca şi pentru abuzul în serviciu, este necesară, sub aspectul laturii subiective, existenţa intenţiei, trebuind ca autorul faptei să cunoască că persoana pe care o priveşte ancheta penală desfăşurată este nevinovată. Deci cerinţa esenţială pentru existenţa acestei infracţiuni este ca acţiunile să fie îndreaptate asupra unei persoane nevinovate, aspect ce trebuie obligatoriu cunoscut de magistrat.
Prin urmare, posibilul autor al acestei infracţiuni nu răspunde penal dacă a crezut, chiar şi eventual în mod greşit, că persoana împotriva căreia a acţionat este vinovată şi nici chiar dacă a crezut-o nevinovată şi a acţionat totuşi în cadrul dosarului penal ce o viza, însă se stabileşte ulterior că aceasta este cu adevărat vinovată – faptă putativă.
Despre împrejurarea că E. este nevinovat pentru învinuirile aduse, nu putea susţine însă nimeni la acea dată - octombrie 2013 şi nici în prezent, în condiţiile în care acesta a fost trimis în judecată de către DIICOT – Structura Centrală, în dosarul nr. x/2013, pentru aceeaşi stare de fapt cu cea reţinută de procurorul A., aşa cum reiese expres din rechizitoriul întocmit de DIICOT, ordonanţele de extindere a acţiunii penale şi respingerea a cererilor în probaţiune, precum şi chiar din motivele de apel formulate de DIICOT în prezenta cauză.
S-a precizat că legiuitorul a reglementat, expres şi restrictiv, prin norme de procedură penală, cursul firesc şi legal al unui dosar penal, norme din care rezultă că singurii care pot realiza aprecierea probelor, apreciere care este liberă pentru magistratul care soluţionează cauza – art. 103 alin. (1) C. proc. pen., sunt magistraţii care au cauza repartizată spre soluţionare, atât la urmărire penală, cât şi în instanţă, iar orice altă ingerinţă a altei persoane sau instituţii (DNA), încalcă:
- art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - care prevede că procurorii se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii;
- separarea funcţiilor judiciare (art. 3 C. proc. pen.) - potrivit căruia, în faza de urmărire, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probe pentru a constata dacă există sau nu temeiuri pentru trimiterea în judecată, iar asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor administrate se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, ceea ce s-a şi întâmplat, iar Curtea de Apel Bucureşti a stabilit definitiv că probele şi ancheta derulată de A. este legală;
- obligativitatea punerii în mişcare a acţiunii penale – art. 3 alin. (4) şi (7) C. proc. pen., potrivit căruia procurorul este obligat să pună în mişcare acţiunea penală când apreciază că există probe din care rezultă săvârşirea vreunei fapte penale, iar aprecierea probelor se face liber de către magistratul care soluţionează cauza, în urma evaluării tuturor probelor administrate – art. 103 alin. (1) C. proc. pen., şi nu doar a unora, izolat şi rupte din context, aşa cum a făcut DNA şi instanţa de fond. Tot astfel, în scopul strângerii de probe sau al identificării faptuitorilor, procurorul foloseşte mijloacele investigative, efectuând urmărirea penală – art. 16 alin. (1) din Legea nr. 508/2004.
În dosarul nr. x/2011, instrumentat de procurorul A., la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale şi reţinerii, se aprecia tocmai această presupunere rezonabilă, despre care alţi magistraţi au considerat că există şi au luat măsuri preventive faţă de E. şi alte persoane din grupul sau, au extins urmărirea şi acţiunea penală, au întocmit rechizitoriul şi motivele de apel, au pus concluzii în sala de judecată, considerând, pe aceeaşi stare de fapt reţinută de A., că există indicii temeinice de vinovăţie faţă de E., fără a considera nule sau a infirma niciunul dintre actele întocmite de procurorul A..
S-a subliniat că libertatea de a aprecia probele administrate presupune atitudinea sau manifestarea convingerii cu privire la temeinicia aspectelor invocate.
Reaua-credinţă, ca formă necesară a laturii subiective, înseamnă însă dirijarea voinţei magistratului spre violarea legii, voinţa de a comite o infracţiune, care nu se prezumă, ci trebuie dovedită. Mai mult, reaua-credinţă presupune, pe lângă intenţia de a manipula legea, ca această manipulare sa aibă un scop, scop care a fost apreciat în cauză de DNA şi parţial reţinut de instanţa de fond, în mod nereal, sub forma unui presupus folos nepatrimonial al lui A. pentru sine şi pentru alţii, folos care nu se confirmă însă şi nu rezultă din nicio probă administrată, fiind doar o construcţie aberantă bazată pe afirmaţiile nereale ale lui E., făcute din dorinţa de a se salva.
În speţă, deşi toţi magistraţii cărora le-a fost repartizată cauza spre soluţionare, pe fond sau cu privire la soluţionarea unor cereri, au apreciat că există indicii temeinice de vinovăţie faţă de E., DNA a efectuat învinuiri la adresa lui A., privind inexistenţa indiciilor temeinice şi aprecierea probelor, aspect ilegal care excede competenţei DNA, cu atât mai mult cu cât, la acea dată, cauza se afla pe rolul DIICOT – Structura Centrală, fiind în curs de soluţionare.
Prin urmare, faza de urmărire penală desfăşurată la DNA este ilegală, încălcând atât normele de drept substanţial, cât si de procedură (competenţă), fiind nulă.
Mai mult, modul cum un magistrat – în speţă, procurorul A., interpretează probele, verifică pistele de anchetă şi prezenţa unui suspect în aceeaşi perioadă de timp şi zonă cu timpul/locul comiterii faptelor şi cu privire la care suspectul formulează justificări repetat mincinoase, nu poate fi considerat represiune nedreaptă, practica şi doctrina fiind unitară în acest sens. O interpretare contrară ar transforma toţi magistraţii în infractori, întrucât persoanele cercetate sunt toate prezumate nevinovate până la o soluţie definitivă de condamnare.
Pe de altă parte, aspectele de fapt (indiciile) şi de drept reţinute de A. în calitate de procuror la S.T. Alba Iulia, în dosarul nr. x/2011 privind pe inculpaţii E., O., BB. ş.a., au fost confirmate de alţi magistraţi de la DIICOT – Structura Centrală prin emiterea rechizitoriului şi a motivelor de apel, precum şi de instanţele de judecată în faza de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor, dar şi în procedura de cameră preliminară.
De asemenea, chiar dacă s-ar presupune că E. ar fi achitat definitiv, nu se poate vorbi de represiune nedreaptă, decât dacă magistratul care a dispus măsuri procesuale sau procedurale ştia de la început că persoana este nevinovată. Or, acest lucru nu reiese de nicăieri şi nu este deloc evident, în condiţiile în care, atât procurorul A., cât şi alţi magistraţi, au considerat, funcţie de aprecierea fiecăruia, că în cauză, faţă de E., există indicii temeinice de vinovăţie, împlinindu-se regula terţului observator obiectiv impusă de CEDO (ex. Cauza Nielsen contra Danemarcei).
Această regulă este îndeplinită în mod evident şi expres, aşa cum reiese din rechizitoriul x – Structura Centrală nr. 386D/P/2013 din 15.07.2014, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a lui E. ş.a., în aceeaşi cauză a DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia nr. 13D/P/2011, preluată la Structura Centrală, reţinându-se starea de fapt probată de procurorul A. în perioada cât dosarul a fost la DIICOT – S.T. Alba Iulia, precum şi că aceste acţiuni au fost săvârşite de E. pe fondul sprijinirii grupului infracţional, primirii unui autoturism şi deconspirării percheziţiilor efectuate către BB..
Apărarea a mai susţinut că împrejurarea potrivit căreia E. nu era o ţintă pentru procurorul A. reiese şi din înregistrările ambientale, efectuate de cel dintâi, ale discuţiilor purtate cu A. în biroul acestuia şi ataşate la dosar de către DNA, respectiv discuţia din 18.03.2013.
Din acelaşi tip de înregistrări ambientale realizate chiar de către E. şi în aceleaşi condiţii, cu procurorul A., în biroul acestuia, unde purtau discuţiile oficiale şi, evident, fără ca A. să ştie că este înregistrat, aspect ce denotă clar buna-credinţă, spre deosebire de E., care provoca, manipula şi ştia ce să vorbească, ferindu-se, el fiind cel care înregistra – înregistrare făcută în 19.11.2012, reies practic aceleaşi aspecte, respectiv că A. nu avea nimic persoanl cu E. şi chiar spera ca acesta să aibă o justificare plauzibilă a deconspirărilor percheziţiilor efectuate în cauza Cupeţiu, care erau probate că s-au realizat, aspect reţinut şi de instanţa de fond.
În acest context, s-a mai susţinut că indiciile temeinice de vinovăţie privindu-l pe E., constatate în dosarele nr. x/2011 - Cupeţiu, nr. 100D/P/2012 - Litera şi nr. 13D/P/2011 - Biriescu, au evoluat cronologic, fără nicio intenţie de a-l viza pe acesta.
Pe lângă indiciile de vinovăţie constatate în cele trei cauze, reţinute în acuzarea lui E. de către DIICOT, respectiv cauzele Biriescu, Litera/Simota şi Cupeţiu, faţă de acesta existau suspiciuni că ar fi implicat în mai multe fapte de natură penală, care au întărit şi ele convingerea procurorului A. privind profilul infracţional al lui E., dar care, nefiind probate suficient, nu au dus la formularea unor acuzaţii.
Prin urmare, în afară de cele trei dosare – Cupetiu, Litera şi Biriescu, în care s-au formulat acuzaţii faţă de E., au mai fost în soluţionarea procurorului A. şi a DIICOT – ST Alba Iulia şi alte lucrări care-l priveau pe acesta, dar care, pentru că nu s-au probat, au fost clasate, rezultând, aşadar, că nu se urmărea cu orice preţ acuzarea lui E., ci s-a dat curs doar anchetelor unde faptele s-au probat şi procurorii şi-au format convingerea că acesta este vinovat.
Tot astfel, s-a arătat că A. nu a avut decât o relaţie profesională cu E., nu a avut conflicte personale cu acesta şi nu a existat nici scopul şi nici folosul de a-l cerceta, ci au existat numeroase aspecte de integritate, privind deconspirările din cauzele DIICOT, în care E. apărea cu o implicare nelegală şi faţă de care exista obligaţia de verificare.
Aşadar, apărarea a subliniat că nu exista un conflict personal între A. şi E., ci mai multe anchete privind deconspirarea unor cauze ale DIICOT – ST Alba Iulia, în care implicarea ilegală a celui din urmă a fost constatată şi probată. De asemenea, A. nu a acţionat cu rea-credinţă, emiţând sau confirmând soluţii de clasare faţă de E. acolo unde faptele nu s-au confirmat şi formulând acuzaţii acolo unde faptele acestuia s-au probat.
În ceea ce priveşte cerinţa esenţială ca A. să fi ştiut în octombrie 2013 că E. nu este vinovat, aspectul nu poate fi susţinut sub nicio formă, cu atât mai mult cu cât, pe lângă probele administrate, E. a recunoscut personal că a primit maşina de la F., că a fost la OOOO. şi FFF., ca s-a întâlnit conspirat cu F. acasă la H., că a omis completarea declaraţiei de avere exact cu datele privind vânzarea maşinii sale, că a vândut maşina lui H. şi nu a dat-o S.C. J. S.R.L., prejudiciind-o, că ştia despre faptele lui K., pe care nu le-a sesizat, etc., aspecte care trebuiau anchetate, fiind o obligaţie stabilită în sarcina procurorilor de C. proc. pen. şi Legea nr. 508/2004.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de represiune nedreaptă, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
Cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii este aceea că magistratul trebuie să ştie că persoana cercetată este nevinovată. O persoană este însă nevinovată, până la emiterea unei soluţii de condamnare definitivă.
În opinia apărării, cum nu reiese de niciunde că A. ştia că E. este nevinovat şi nu o arată/demonstrează nici DNA şi nici instanţa de fond, aşa cum cere textul infracţiunii în mod expres, se pune întrebarea care era atitudinea considerată corectă de către DNA şi instanţa de fond, în condiţiile în care:
- prin disjungerea din dosarul nr. x/2012 al DIICOT – S.T. Alba Iulia, realizată de procurorul M. şi înregistrată cu nr. 109D/P/2013, s-au sesizat aspecte infracţionale despre E.;
- în dosarul nr. x/2011 s-a constatat că percheziţiile au fost deconspirate (aspect reţinut şi de instanţa de fond pentru percheziţia din 10.05.2012);
- în cauza nr. 13D/P/2011 - Biriescu, s-a constatat că existenţa dosarului şi a interceptărilor au fost deconspirate, aspect relatat expres de numiţii K., NNN., FFFF., D., QQQ., dar care reieşea cu evidenţă şi din comportamentul soţilor Biriescu.
Adoptarea unei atitudini pasive de către procurorul şef serviciu A., la acea dată, respectiv de a nu efectua verificările necesare aspectelor sesizate şi constatate, reprezenta o conduită nelgală, mai ales că indiciile de vinovăţie faţă de E. au fost confirmate şi de alţi magistraţi, procurori şi judecători.
Faptul că ancheta DIICOT – ST Alba Iulia a fost desfăşurată legal faţă de E. a fost constatat de procurorii DIICOT – Structura Centrală, care au readministrat întreg probatoriul, reţinând că se menţine, dar mai ales, a fost stabilit definitiv de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, care a constatat că probele au fost administrate legal şi se menţin.
În continuare, apărarea a făcut referire, printr-o amplă expunere în cadrul motivelor de apel, la indiciile temeinice de vinovăţie existente faţă de E. în cele trei cauze conexate, respectiv: cauza BB. – dosar nr. x/2011, din care, la data de 01.04.2013, a fost disjuns prin rechizitoriu dosarul nr. x/2013 privind deconspirarea percheziţiilor, cauza K./W. – dosar nr. x/2012, din care s-a disjuns de către procurorul M. şi înregistrat dosarul nr. x/2013 şi cauza Biriescu – dosar nr. x/2011 al DIICOT – ST Alba Iulia.
S-a susţinut că probele administrate în cele trei cauze au fost interpretate liber şi coroborat de procurorul A., ca indicii temeinice de vinovăţie, ancheta fiind în curs, fără a şti că E. este nevinovat, aşa cum prevede definiţia infracţiunii de represiune nedreaptă, ca cerinţă esenţială. Astfel, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nici sub aspectul laturii obiective şi nici al laturii sibiective, A. făcându-şi doar datoria de a verifica deconspirările realizate, cu bună-credinţă.
Prin urmare, dacă alţi magistraţi au considerat că există indicii temeinice de vinovăţie faţă de E., pe aceeaşi stare de fapt reţinută de procurorul A. şi aceleaşi probe, nu se poate afirma că acesta a ştiut că E. este nevinovat, ca cerinţă esenţială a infracţiunii de represiune nedreaptă. Mai mult, DIICOT a susţinut în rechizitoriu şi prin motivele de apel formulate, în mod expres, vinovăţia inculpatului E. şi starea de fapt probată de A. la DIICOT – ST Alba Iulia.
Cât priveşte analiza unor aspecte în sensul că declaraţiile persoanelor audiate la DIICOT – ST Alba Iulia ar fi fost influenţate de anchetatori, s-a arătat că excede cadrului procesual, întrucât, la pct. 6 din dispozitivul rechizitoriului nr. x din 15.07.2014, s-a dispus expres clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, întrucât nu au rezultat probe cu privire la săvârşirea acesteia.
În orice caz, cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, martorii şi-au menţinut declaraţiile date la DIICOT – ST Alba Iulia, atât în cadrul reaudierilor de la DIICOT – Structura Centrală, cât şi al celor de la instanţa de fond, ceea ce denotă tocmai corectitudinea efectuării anchetei şi cu bună-credinţă, afirmaţiile martorilor fiind verificate prin administrarea altor probe şi testări poligraf.
C). Nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
S-a arătat că, pentru a exista infracţiunea de fals intelectual, aceasta trebuie să întrunească două condiţii cumulative în cadrul situaţiei premisă, respectiv ca înscrisul să constate anumite date şi să servească ca mijloc de probă, ori referatul cu propunere de arestare preventivă nu este mijloc de probă, ci o cerere adresată instanţei, cuprizând o interpretare proprie dată stării de fapt.
Astfel, ca cerinţă esenţială, falsul intelectual trebuie să privească înscrisul cu forţă probantă (să fie o probă în sine), şi nu referirea la acesta, făcută într-o cerere, care nu poate constitui obiectul material al unei infracţiuni de fals.
Mai mult, s-a arătat că, în speţă, toate probele administrate erau fizic la dosarul cauzei când s-a formulat propunerea de arestare faţă de E., instanţele pronunţând soluţiile pe baza probelor existente la dosar şi nu a interpretării făcute de procuror în cererea de arestare, care este doar o propunere bazată pe o interpretare proprie, coroborată cu alte probe şi liberă, dată de procuror stării de fapt reţinute şi probelor administrate până la acea dată, fiind rezultatul convingerii sale. În acest context, s-a subliniat că, deşi motivarea instanţei de fond conţine numeroase nelegalităţi, inadvertenţe şi neadevăruri, nu înseamnă că este falsă.
Apărarea a învederat că DNA a reţinut în sarcina inculpatului A. ca acuzaţie, iar instanţa de fond a confirmat, nelegal şi netemeinic, faptul că, în cererea de arestare preventivă formulată faţă de E. la data de 24.10.2013, acesta a inserat "date nereale referitoare la utilizarea de către numitul BB. a postului telefonic cu nr. y, pentru a demonstra legătura acestuia cu DDD.", deşi numărul de telefon în cauză s-a dovedit anterior, în dosarul nr. x D/P/2011, că aparţine lui NNNN., aspect comunicat acestuia în data de 04.04.2013.
Datele menţionate au fost preluate de procurorul A. cu opţiunea "copy paste" din procesele-verbale întocmite de către poliţiştii delegaţi în 23.08.2013 şi 21.08.2013 (aspect evident) şi inserate în propunerea de arestare preventivă, fără a fi verificate personal de A., întrucât nu exista nicio suspiciune faţă de poliţiştii delegaţi şi acesta era rolul instituţiei delegării poliţiştilor, conform procedurii.
Mai mult, în ceea ce priveşte numărul de telefon precizat anterior, în mod evident, a fost o eroare care s-a datorat împrejurării că acesta era utilizat de NNNN., dar a fost obţinut ca abonament de o firmă ce a aparţinut lui BB., respectiv S.C. OOOO. S.R.L..
Prin urmare, această evidentă eroare nu este un fals, care presupune forma intenţiei pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii.
Această greşeală a fost preluată involuntar de procurorul şi judecătorul care au solicitat/emis autorizaţiile de interceptare din dosarul nr. x/2011 - Cupeţiu şi, ulterior, în dosarul disjuns nr. x/2013, dosar ce a fost conexat la dosarul nr. x/2011, uitându-se după 6 luni că unul dintre numerele de telefon atribuit lui BB. nu era folosit de acesta. Identificarea numerelor de telefon, listingurile, hărţile relaţionale, ascultarea şi transcrierea interceptărilor în procese-verbale era dată în sarcina poliţiştilor delegaţi, procurorii şi judecătorii neputând efectua totul personal, acesta fiind şi rolul instituţiei delegării.
S-a subliniat că nici acuzarea formulată de către DNA nu se referă, în ceea ce-l priveşte pe A., decât la preluarea datelor în cererea de arestare preventivă întocmită de acesta, în care a inserat datele rezultate din procesele-verbale întocmite de poliţiştii delegaţi şi care conţineau o evidentă eroare, nefiind niciun fals.
Pe de altă parte, apărarea a învederat că DNA a reţinut ca act material al infracţiunii unice de fals intelectual, în sarcina inculpatului A., împrejurarea că a reţinut în propunerea de arestare preventivă formulată cu privire la E., în 24.10.2013, împrejurarea că, în datele de 05.10.2012 şi 07.10.2012, lângă sediul S.C. OOOO. şi în parcarea FFF., a staţionat maşina lui E., condusă de acesta, deşi rapoartele de filaj făceau referire doar la maşina lui E..
S-a susţinut că DNA, dar şi instanţa de fond, au făcut aceste aprecieri trunchiat, omiţând să ia în considerare şi nota SRI nr. x/20.02.2013, care prezintă rezultatul analizării listingurilor, hărţilor relaţionale şi localizărilor unde se afla E. în acele momente, precum şi filmările ridicate, astfel că s-a stabilit cert, coroborat, prin toate probele administrate, că acesta a fost cel care conducea personal maşina, care îi şi aparţinea.
În concluzie, s-a apreciat că faptele inculpatului A. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, deoarece o "cerere" de orice fel nu îndeplinişte condiţiile cumulative pentru putea fi falsă, ci prezintă poziţia subiectivă a celui care o formulează, respectiv, în speţă, interpretarea probelor dată de procuror, prezenţa lui E. la OOOO. şi în parcarea FFF. este reală şi confirmată chiar de acesta, iar numărul de telefon folosit de NNNN. este o eroare a poliţiştilor delegaţi, preluată involuntar atât de procuror, cât şi de judecător.
Deşi excede cadrului procesual supus judecăţii, apărarea a evidenţiat, prin motivele de apel, şi împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că modalitatea de denaturare a adevărului şi probelor a avut loc pe tot parcursul procesual, concomitent cu presiunile asupra martorilor, care ar fi constat în:
- promisiuni de beneficii pentru altul (K., KKK., K., P., RRRR., MMM., W., V.);
- favoruri în vederea obţinerii situaţiei mai uşoare în propriul dosar pentru MMM., V., W., O., BB.;
- exercitarea de ameninţări faţă de K., K., MMM., FFFF., Y., X., BBBBBB., HHHHH., Z., P., QQQQQQQQQ.;
- învăţarea declaraţiei prin audieri repetate fără avocat pentru K., KKK. şi AA.;
- întrebări sugestive şi reformulări pentru K., K., FFFF., Z., QQQ., VVVVV.;
- obţinerea unor mărturii mincinoase benevole de la D., QQQ., BBBBBBB., Q.;
- manufacturarea de probe – procesele-verbale de investigaţii din datele de 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013, precum şi ticluirea de mesaje de către MMM.;
- ignorarea unor adevăruri obiective, precum implicarea lui D. în cauzele altor procurori (dosarul VV.), apropierea acestuia de AA. şi BB., testarea poligraf a lui F..
Sub aspectul laturii civile, s-a susţinut că, în mod greşit, inculpatul A. a fost obligat la plata despăgubirilor morale şi materiale, ca urmare a unor acte care nu au fost dispuse de acesta, ci de alţi magistraţi, nu au fost probate şi nici nu s-a arătat modul de calcul.
Mai mult, A. a acţionat în calitate de organ judiciar, participant în procesul penal, exercitând funcţia judiciară de urmărire penală prevăzută de art. 3 lit. a) C. proc. pen., în calitate de procuror.
Astfel, şi-a exercitat prerogativele de procuror, situaţie în care, potrivit art. 1373 din C. civ., răspunderea pentru prejudiciul cauzat de prepus prin fapta săvârşită în legătură cu exercitarea sau cu scopul funcţiilor încredinţate revine comitentului – Ministerul Public, DIICOT.
Mai mult, s-a arătat că este stabilit imperativ de art. 540 alin. (5) din C. proc. pen. că "reparaţia este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice", fiind astfel nelegală obligarea inculpatului A., personal, la despăgubiri faţă de E..
Prin urmare, sentinţa penală atacată s-a pronunţat fără a fi motivată în fapt, dar nici în drept, cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 C. proc. pen. şi art. 1373 C. civ., potrivit cărora comitentul trebuia introdus în cauză ca parte responsabilă civilmente cu drept de regres conform art. 1384 C. civ.
De asemenea, s-a susţinut că, în cauză, operează norma specială a art. 539 C. proc. pen. – derogatorie de la dreptul comun.
Cu privire la daunele materiale, s-a arătat că este obligatoriu ca ele să fie riguros şi exact stabilite. Astfel, inculpatul parte civilă E. a solicitat suma de 97.632 RON, cu titlu de daune materiale – diferenţe salariale generate de diminuarea salariului de la data punerii la dispoziţie. Or, în niciun caz, această sumă nu îi este imputabilă inculpatului A..
Măsura punerii la dispoziţie a lui E. din funcţia de şef al BCCO Alba a fost luată de Procurorul General al României, prin Ordinul din data de 11.10.2013, astfel că nu mai putea lucra în această calitate, fiindu-i retras avizul de poliţie judiciară, printr-un act administrativ care a fost considerat şi de instanţa de fond fără legătură cu cauza.
Prin urmare, nu măsurile dispuse de A., respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui E., au determinat diminuarea salariului acestuia din urmă, ci actul administrativ precizat, fiind doar o altă ilegalitate a conducerii IGPR şi BCCO, şi anume a numiţilor ZZ. şi QQQQQQQQQQ., faptul că nu au implementat acest ordin imediat, deşi aveau cunoştinţă de el, aşa cum reiese din interceptările efectuate privind convorbirile telefonice dintre aceştia.
D. Prin motivele scrise de apel şi în susţinerile orale, inculpatul B. Mirel a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând:
În principal, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, având în vedere:
1. incidenţa nulităţii absolute
a) sentinţa penală apelată şi întreaga cercetare judecătorească efectuată în cauză sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. a) rap. la art. 64 alin. (1) lit. f) şi art. 64 alin. (4) C. proc. pen. – incompatibilitatea membrilor completului de judecată, cu consecinţa desfiinţării hotărârii atacate şi a rejudecării cauzei, cu respectarea dispoziţiilor legale privind compunerea completului, respectiv cu reluarea procedurii de cameră preliminară;
În subsidiar, s-a solicitat ca, în urma desfiinţării implicite a încheierii de reunire a cauzelor, să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţele competente să judece în primă instanţă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală pentru cauza privind dosarul de urmărire penală nr. 212/P/2013 al DNA şi Tribunalul Bucureşti pentru cauza privind dosarul de urmărire penală nr. 386D/P/2013.
b) Actele şi măsurile dispuse la termenele de judecată cuprinse în perioada 21.01.2015 - 21.10.2015 sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. – lipsa procurorulul DIICOT, cu consecinţa rejudecării cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală.
2. nepronunţarea instanţei de fond asupra unei fapte
a) Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la fapta de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului;
b) Instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la altă faptă decât cea cu care a fost investită prin actul de sesizare.
În subsidiar, s-a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile, întrucât sentinţa penală nr. 523/30.06.2016 este nelegală şi netemeinică.
Cu titlu prealabil, apelantul inculpat B. Mirel a solicitat constatarea încetării procesului penal cu privire la infracţiunile de complicitate la represiune nedreaptă şi fals intelectual, susţinând că s-a împlinit termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere şi perioada în care prezenta cauză a fost suspendată (06.11.2019 - 15.11.2022), cu menţiunea că înţelege să solicite continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen.
1. Cu privire la incidenţa cazurilor de nulitate absolută:
Referitor la solicitarea de constatare a nulităţii absolute a sentinţei atacate şi a întregii cercetări judecătoreşti, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-au învederat, în esenţă, următoarele aspecte:
Potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată.
În situaţia în care constituirea nelegală a completului, prin prisma incompatibilităţii judecătorului care a făcut parte din acesta, a survenit pe parcursul judecăţii, este lovită de nutitate absolută judecata în întregime.
Aşadar, încălcarea normelor privind compunerea completului de judecată, din perspectiva incompatibilităţii membrilor completului care realizează funcţia jurisdicţională, se sancţionează cu nulitatea absolută a actelor întocmite ori a măsuritor luate cu încălcarea acestora.
a.1) Incompatibilitatea preşedintelui completului de judecată de la instanţa de fond, prin prisma dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În acest sens, s-a solicitat a se constata că preşedintele completului de judecată era incompatibil să participe atât la procedura de cameră preliminară, cât şi la judecata în fond, întrucât, faţă de acesta, exista mai mult decât o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea i-ar fi afectată.
Astfel, cu ocazia judecării recursului privind prelungirea măsurilor preventive luate faţă de inculpatul E., judecătorul care prezida completul respectiv a analizat materialul probatoriu care a stat la inculpării acestuia, exprimându-şi în mod neechivoc opinia cu privire la faptele reţinute în sarcina sa (încheierea penală nr. 3712 din 26.11.2013, pronunţată în dosarul penal nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
De altfel, cu ocazia soluţionării recursului, membrii completului au analizat toate probele administrate în cauză, probe care, în prezent, sunt folosite de către DNA în acuzarea inculpatului B. Mirel. Cu alte cuvinte, completul de judecată a antamat fondul cauzei, apreciind că ar fi incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aspect concretizat ulterior în hotărârea apelată, prin dispoziţia de achitare pe acelaşi temei.
În acest context, s-a subliniat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la un proces echitabil, una dintre garanţiile acestui drept fiind accesul la un tribunal imparţial.
a.2) Incompatibilitatea tuturor membrilor completului de judecată, urmare a reunirii celor două cauze, prin prisma dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. pen.
În acest sens, s-a precizat că dosarul nr. x/2011 al DIICOT – S.T. Alba-Iulia a fost preluat şi înregistrat la DIICOT – Structura Centrală sub nr. x/2013, la data de 01.11.2013, în vederea continuării urmăririi penale. În aceeaşi zi în care Rechizitoriul nr. x al DIICOT – Structura Centrală privind pe E. a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, DNA – Structura Centrală a trimis la Înalta Curte Rechizitoriul nr. x, cauză înregistrată sub nr. x/2014.
La data de 21.01.2015, Înalta Curte a dispus reunirea acestei cauze cu dosarul nr. x/2014 al Tribunalulul Bucureşti privind pe inculpatul E. ş.a., trimişi în judecată prin rechizitoriul x – Structura Centrală nr. 386D/P/2013.
Urmare a reunirii celor două dosare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, E. a dobândit atât calitate de inculpat, cât şi de parte civilă în prezenta cauză.
Având în vedere că obiectul cauzei îl constituie în prezent şi dosarul de urmărire penală nr. 386D/P/2013, judecătorii care au dispus cu privire la măsurile preventive luate faţă de inculpatul E. au devenit incompatibili să soluţioneze cauza reunită, conform dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. pen.
Cum normele procesual penale sunt de imediată aplicare, s-a arătat că, în prezenta cauză, se aplică prevederile legale potrivit cărora funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţitor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală este incompatibilă cu funcţia de judecată.
Or, în speţă, toţi cei trei membri ai completului de judecată în fond au exercitat funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale inculpatului E. în cursul urmăririi penale.
Ca atare, s-a solicitat a se constata că judecătorii care au făcut parte din completul de judecată în fond se aflau în stare de incompatibilitate, astfel că dispoziţiile legale privind compunerea legală a completului au fost încălcate în mod flagrant, atât în cursul procedurii de cameră preliminară, cât şi al cercetării judecătoreşti şi cu prilejul pronunţării hotărârii apelate, soluţia care se impune fiind trimiterea prezentei cauze în vederea reluării procedurii de cameră preliminară.
Pe de altă parte, chiar admiţând că procedura de cameră preliminară este o etapă distinctă a procesului penal, care s-a finalizat odată cu soluţionarea contestaţiei prevăzute de art. 347 C. proc. pen., s-a subliniat că este necesar a se avea în vedere că judecătorul de cameră preliminară investit să soluţioneze cauza în această procedură a făcut parte din completul de judecată investit ulterior să soluţioneze fondul cauzei.
Astfel, în situaţia în care judecătorul care a fost investit să exercite atât funcţia de verificare a trimiterii în judecată, cât şi funcţia de judecată, se afla într-un caz de incompatibilitate, în mod evident, atât procedura de cameră preliminară, cât şi judecata în fond sunt lovite de nulitate.
Referitor la solicitarea subsidiară de trimitere a cauzei spre rejudecarea fondului la instanţele competente, în situaţia în care s-ar aprecia că reluarea procedurii de cameră preliminară nu se impune, s-a solicitat a se avea în vedere următoarele aspecte:
În ipoteza în care se va constata că toţi cei trei membri ai completului de judecată se aflau în stare de incompatibilitate, potrivit art. 64 alin. (4) rap. la art. 3 alin. (3) C. proc. pen., încheierea din 21.01.2015, prin care s-a dispus reunirea celor două cauze, este, de asemenea, lovită de nulitate absolută, conform dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în considerarea soluţiei de trimitere a cauzei spre rejudecare, în contextul nulităţii absolute, se impune disjungerea celor două cauze şi rejudecarea fondului de către instanţele investite iniţial să exercite funcţia de judecată, respectiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte sesizarea cu Rechizitoriul nr. x al DNA şi de către Tribunalul Bucureşti, în ceea ce priveşte sesizarea cu Rechizitoriul nr. x al DIICOT.
b) Nulitatea absolută a cercetării judecătoreşti realizată la termenele de judecată cuprinse între 21.01.2015 - 21.10.2015, prin incidenţa cazului de nulitate absotută prev. de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., relativ la judecarea cauzei fără participarea unui procuror din cadrul DIICOT
În acest sens, apărarea a învederat următoarele aspecte:
Conform art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor referitoare la participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.
Astfel cum s-a arătat, Înalta Curte a dispus, la data de 21.01.2015, reunirea prezentei cauze cu dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti privind pe inculpatul E. ş.a., trimişi în judecată prin rechizitoriul x – Structura Centrală nr. 386D/P/2013. Cauza reunită vizează aceeaşi stare de fapt şi, parţial, aceeaşi încadrare juridică reţinută de inculpatul A. în calitate de procuror la DIICOT – S.T. Alba Iulia, cu ocazia instrumentării dosarului penal nr. x/2011, cauză care a fost preluată la DIICOT – Structura Centrală şi finalizată prin rechizitoriul cu numărul de mai sus.
Anterior reunirii celor două cauze, instanţa supremă a transmis o solicitare Procurorului General, în vederea desemnării, pe cale administrativă, a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Judiciară Penală pentru a reprezenta Ministerul Public în cauza nr. x/2014, respectiv un procuror independent de structurile care au semnat cele două rechizitorii.
La această solicitare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns în sensul că, prin rezoluţia Procurorului General din 21.01.2015, s-a dispus participarea unui procuror din cadrul D.N.A. în cauza nr. x/2014.
În considerarea rezoluţiei Procurorului General din 21.01.2015, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticoruptie potrivit legii vechi, precum a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. (1), participä procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie.
Cu toate acestea, obligativitatea participării procurorului DNA la judecarea cauzelor se referă la acele cauze în care cercetarea penală a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticoruptie. Or, în situaţia de faţă, sunt două cauze reunite în care cercetarea penală a fost efectuată în dosarul nr. x/2014 de către DNA, iar în dosarul nr. x/2014 de către DIICOT.
Totodată, potrivit art. 3 din Legea nr. 508/2004, în vigoare la acel moment, în cauzele în care DIICOT a sesizat instanţa de judecată, procurorii din cadrul Direcţiei participă în mod direct la judecarea acestora în cazul în care au încunoştiinţat parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa de această intenţie.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2013, DIICOT a procedat astfel, participând în mod direct la judecata cauzei nr. x/2014 aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Prin urmare, asemenea dispoziţiilor referitoare la participarea procurorului DNA la judecată, există dispoziţii similare referitoare la participarea procurorutui DIICOT, cu precizarea că, potrivit Legii nr. 508/2004, intenţia de participare a acestuia se manifestă în mod expres.
Având în vedere normele clare privind obligativitatea participării la judecată a procurorilor din cadrul celor două direcţii specializate, s-a solicitat a se constata că, în prezenta cauză, normele legale privind participarea obligatorie a procurorului au fost încălcate, întrucât, în perioada 21.01.2015-21.10.2015, la judecarea cauzei a participat un procuror din cadrul_DIICOT.
S-a subliniat că nu se poate aprecia că normele legale privind participarea obligatorie a procurorului au fost respectate prin prezenţa unui singur procuror din cadrul DNA la judecarea prezentei cauze, întrucât soluţiile propuse rechizitoriilor care au format cauzele supuse reunirii se excludeau reciproc şi, în tot acest timp, acţiunea penală exercitată în dosarul nr. x/2013 nu a fost susţinută în mod concret şi efectiv în faţa instanţei.
S-a arătat că, la termenele de judecată din perioada menţionată, instanţa a procedat la audierea inculpaţilor E., I. şi H., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013, declaraţiile acestora fiind esenţiale pentru aflarea adevărului în cauză în raport cu acuzaţiile DIICOT.
De asemenea, au fost audiaţi 73 de martori, fără ca procurorul din cadrul DIICOT să poată adresa întrebări pentru aflarea adevărului, iar întrebările formulate de inculpatul B. Mirel ori de coinculpatul A. vizând, în parte, acuzaţiile DIICOT, au fost respinse, considerându-se că nu au legătură cu acuzaţiile formulate de către DNA împotriva acestora.
Mai mułt, s-a susţinut că obligativitatea participării unui procuror DIICOT la judecata prezentei cauze era evidentă, prin prisma faptului că aceasta nu doar că are ca obiect două dosare instrumentate de două parchete specializate diferite, conform competenţei specifice fiecăruia, dar rechizitoriul x vizează activitatea de urmărire penală realizată în dosarul întocmit de DIICOT.
Prin urmare, s-a apreciat că reprezentarea Ministerului Public doar de către un procuror DNA în prezenta cauză încalcă în mod flagrant dispoziţiile legale referitoare la participarea obligatorie a procurorului, precum şi principlul egalităţii de arme şi dreptul la un proces echitabil.
Pentru aceste considerente, soluţia propusă de apărare a fost desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
2. Cu privire la nepronunţarea instanţei de fond asupra unei fapte:
a) Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la fapta de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B. Mirel
În acest sens, apelantul a învederat, în esenţă, următoarele:
Prin Rechizitoriul întocmit de către D.N.A. – Structura Centrală, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen., actele materiale reţinute fiind: procesul-verbal din 21.08.2013 cu privire la raportul de filaj; procesul-verbal din 21.08.2013 cu privire la informaţiile furnizate de AA.; procesul-verbal din data de 23.08.2013 cu privire la numărul de telefon greşit atribuit lui BB.; procesul-verbal din data de 23.09.2013 referitor la data efectuării unei percheziţii.
Cu toate acestea, prin hotărârea atacată, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, respectiv cu privire la cele patru acte materiale reţinute prin rechizitoriu în sarcina sa, ci a pronunţat o soluţie de condamnare pentru o infracţiune de fals, cu referire la alte procese-verbale decât cele incriminate prin actul de sesizare.
Prin urmare, a susţinut că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., întrucât omisiunea acesteia de a se pronunţa asupra unei fapte cu privire la care a fost trimis în judecată conduce la încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil şi la încălcarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO.
b) Depăşirea obiectului şi limitelor judecăţii. Instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la altă faptă decât cea cu care a fost investită prin actul de sesizare
Apelantul inculpat B. Mirel a solicitat a se constata că instanţa de fond a dispus condamnarea sa pentru altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, astfel că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 371 şi ale art. 404 alin. (1) din C. proc. pen.
Totodată, prin condamnarea sa pentru întocmirea proceselor-verbale din datele de 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013, i-a fost încălcat şi dreptul la un proces echitabil în primă instanţă, prin prisma încălcării dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.
Prin reţinerea ca false a proceselor-verbale menţionate, respectiv reţinerea altor fapte decât cele pentru care a fost trimis în judecată, prin sentinţa atacată i s-a adus, practic, o nouă acuzaţie în materie penală, întrucât cuprinde elemente noi faţă de acuzaţia cu care instanţa a fost investită, elemente cu privire la care nu a formulat apărări.
Referitor la procesele-verbale constatate de către instanţa de fond ca fiind false, apelantul inculpat a arătat că se impun a fi făcute o serie de observaţii:
- deşi două dintre actele materiale care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual în formă continuată pentru care a fost trimis în judecată poartă aceeaşi dată cu procesul-verbal apreciat ca fiind fals de către instanţa de fond (21.08.2013), în concret, inculpatul nu a fost condamnat pentru săvârşirea actelor materiale imputate – procesul-verbal din 21.08.2013 cu privire la informaţiile furnizate de AA.;
Din rechizitoriul x rezultă că procesul-verbal din data de 21.08.2013, în care inculpatul B. Mirel a făcut referire la declaraţiile unui martor (AA.), a fost apreciat ca fiind fals întrucât nu ar fi avut de unde să ştie, la momentul întocmirii acestuia, aspectele consemnate, chestiune ce rezultă, în opinia acuzării, din faptul că martorul AA. ar fi făcut vorbire despre sursa informaţiilor doar cu ocazia audierii sale din 12.10.2013.
Cu toate acestea, în cadrul analizei efectuate de către instanţa de fond, s-a reţinut referitor la întocmirea acestui proces-verbal că inculpatul B. Mirel şi-ar fi consemnat, practic, propria declaraţie, referitoare la evenimente petrecute cu doi ani în urmă, şi nicidecum aspectele referitoare la declaraţiile martorului AA., ce au făcut obiectul acuzaţiei de fals intelectual.
- referitor la procesele-verbale din datele de 26.08.2013 şi 18.10.2013 – dosar DNA, acestea nu au făcut obiectul acuzaţiei în conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prin intermediul sentinţei realizându-se, practic, o extindere a acuzaţiilor formulate.
Alte aspecte de nelegalitate a sentinţei penale apelate au vizat:
1. Nemotivarea soluţiei de condamnare cu privire la infracţiunea de fals intelectual
S-a arătat că sentinţa penală nr. 523/30.06.2016 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. întrucât expunerea hotărârii nu cuprinde motivarea soluţiei în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.
În analiza proceselor-verbale din datele de 21.08.2013, 26.08.2013 şi 18.10.2013, instanţa de fond nu a reţinut, în raport cu elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, motivele pentru care apreciază că acestea sunt false.
2. Greşita aplicare a legii cu ocazia motivării pe latură penală a faptei de complicitate la represiune nedreaptă, respectiv greşita arătare a temeiurilor de drept care justifică soluţia dată în cauză
Apelantul inculpat a arătat că, deşi procesele-verbale pe care le-a întocmit, ce fac obiectul infracţiunilor de complicitate la represiune nedreaptă şi fals intelectual în formă continuată, au fost realizate în anul 2013, deci sub imperiul vechiul C. proc. pen., analiza legalităţii acestora a fost efectuată de către instanţa de fond în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a reţinut temeiurile de drept care ar justifica nelegalitatea proceselor-verbale întocmite de către apelantul inculpat prin raportare la dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. e) şi art. 198 alin. (2) din C. proc. pen. şi, implicit, soluţia dispusă în cauză relativ la acestea, în condiţiile în care au fost întocmite sub imperiul vechii legi de procedură penală, dispoziţiile aplicabile fiind, aşadar, art. 90 alin. (1) coroborat cu art. 91 C. proc. pen. din 1968.
S-a mai arătat că, astfel cum se poate observa din cuprinsul proceselor-verbale apreciate de instanţa de fond ca fiind nelegale ori false, acestea nu constituie mijloace de probă şi au fost denumite "procese-verbale de investigaţii" întrucât, pe de-o parte, nu întrunesc condiţiile de fond prevăzute de art. 91 C. proc. pen. din 1968, iar pe de altă parte, conţin informaţii obţinute de apelantul inculpat în conformitate cu îndatoririle de serviciu, pe linia informativ-operativă, care presupune culegerea de informaţii pentru identificarea, supravegherea şi documentarea activităţilor ilicite.
Prin urmare, procesele-verbale prin care apelantul inculpat a redat informaţiile obţinute pe linie informativ-operativă sau a consemnat anumite constatări personale constituie acte procedurale, şi nicidecum mijloace de probă.
Prin întocmirea proceselor-verbale de investigaţii amintite, acesta a dus la îndeplinire sarcinile trasate de procuror prin ordonanţa de delegare întocmită în cauză, respectiv acelea de a desfăşura activităţi de cercetare penală, concomitent cu sarcinile ce decurg din atribuţiile informativ - operative de strângere de informaţii. Întrucât, prin întocmirea proceselor-verbale, a redat sau centralizat informaţiile obţinute sau deţinute în virtutea atribuţiunilor ce-i reveneau, acestea nu pot avea decât valoarea unor acte procedurale.
Un argument suplimentar în acest sens îl constituie faptul că procesele-verbale în cauză nu au fost cuprinse ca mijloace de probă în cadrul rechizitoriului x întocmit în dosarul nr. x/2013 În cuprinsul acestuia, la capitolul Mijloace de probă (pag. 60-62), au fost menţionate doar procesele-verbale care au valoare de mijloc de probă, cum ar fi procese-verbale de efectuare percheziţii domiciliare, procese-verbale de cercetare la faţa locului, procese-verbale de redare interceptări telefonice etc.
Mai mult, apelantul inculpat a subliniat că intenţia sa la momentul redactării proceselor-verbale a fost de a întocmi acte procedurale, nu mijloace de probă, intenţie care rezultă, fără dubiu, chiar din cuprinsul acestora.
Critici privind netemeinicia hotărârii atacate:
Distinct de aspectele de nelegalitate arătate, apelantul inculpat B. Mirel a susţinut că sentinţa atacată este netemeinică, raportat la starea de fapt reţinută de către instanţa de fond şi la interpretarea dată mijloacelor de probă administrate în cauză.
O primă critică cu privire la netemeinicia sentinţei vizează faptul că instanţa de fond nu individualizează, în ceea ce-l priveşte, în ce au constat efectiv actele de complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă reţinută în sarcina sa, ci prezintă în mod global o serie de activităţi, parte dintre ele la care nici nu a participat.
Pe de altă parte, anumite acţiuni dintre cele enumerate exced momentului punerii în mişcare a acţiunii penale dispusă faţă de E., astfel că acestea nu pot fi reţinute ca element constitutiv al infracţiunii de complicitate la represiune nedreaptă.
De asemenea, a arătat că, în cuprinsul sentinţei, instanţa face o serie de constatări nesusţinute de probele administrate în cauză, ori contrazise de acestea, ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii netemeinice de condamnare în ceea ce-l priveşte.
A susţinut apelantul inculpat că, din ansamblul materialului probator administrat în faţa instanţei de fond, rezultă că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu sunt prevăzute de legea penală, având în vedere că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la represiune nedreaptă şi fals intelectual în formă continuată.
Infracţiunea de complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 rap. la art. 283 alin. (1) C. pen.
a) Infracţiunea de represiune nedreaptă săvârşită de către autor
Cu titlu preliminar, apelantul inculpat B. Mirel a arătat că, pentru analiza întrunirii elementelor constitutive ale complicităţii la represiune nedreaptă reţinută în sarcina sa, se impune, în primul rând, analiza săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă de către autor.
În acest context, a solicitat să se constate că infracţiunea de represiune nedreaptă nu întruneşte elementele constitutive cerute de norma legală, lipsind chiar elementul material, respectiv acţiunea de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană, ştiind că aceasta este nevinovată.
A învederat apelantul că, pentru a se realiza acţiunea tipică ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de represiune nedreaptă, doctrina a reţinut că punerea în mişcare a acţiunii penale trebuie să se facă de către subiectul activ fără să existe probele de vinovăţie la care face referire art. 309 alin. (1) C. proc. pen., iar această împrejurare să fie cunoscută de către procuror.
În speţă, punerea în mişcare a acţiunii penale s-a realizat de către inculpatul A. în temeiul dispoziţiilor legale prevăzute de vechiul C. proc. pen., care nu impunea, ca şi condiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale în cursul urmăririi penale, existenţa unor probe exhaustive din care să rezulte presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune.
Din analiza dispoziţiilor legale aplicabile la acel moment rezultă că, pentru a se putea dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, trebuiau să fie întrunite, în prealabil, condiţiile începerii urmăririi penale faţă de o persoană, respectiv condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 228 din vechiul C. proc. pen., potrivit cărora organul de urmărire penală legal sesizat în vreunul din modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10, iar potrivit art. 235 din vechiul C. proc. pen., procurorul se pronunţă după examinarea dosarului asupra punerii în mişcare a acţiunii penale.
Prin urmare, având în vedere că regula era punerea în mişcare a acţiunii penale prin rechizitoriu, pentru a se putea dispune punerea în mişcare a acţiunii penale în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, legea prevedea doar îndeplinirea unei condiţii negative, lipsa vreunui caz de împiedicare prevăzut de art. 10 din vechiul C. proc. pen.
Aşadar, legea nu impunea la momentul procesual octombrie 2013 condiţia existentei unor probe exhaustive din care să rezulte, în mod cert, vinovăţia pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, fiind suficient ca, din actele premergătoare sau din actul de sesizare, să nu rezulte existenţa vreunui caz de împiedicare a urmăririi penale.
Cu toate acestea, astfel cum se poate observa atât din ordonanţa prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de E., cât şi din materialul probator administrat, chiar şi la acel moment procesual existau indicii temeinice şi chiar probe din care rezulta presupunerea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Apelantul a mai învederat că în mod eronat se susţine, în nenumărate rânduri, în cuprinsul sentinţei atacate, faptul că, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, "inculpatul A. a precizat expres că există probe certe ce justifică punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de comisarul şef E.", din simpla lectură a ordonanţei putându-se observa că sintagma "probe certe" se referă la alte aspecte decât implicarea lui E. în activitatea infracţională.
Chiar dacă s-ar aprecia că indiciile şi probele administrate până la acel moment procesual nu dovedeau vinovăţia certă a lui E. şi nici nu se impunea să o facă, cu certitudine dovedeau lipsa de nevinovăţie a acestuia, astfel că acţiunea tipică infracţiunii de represiune nedreaptă nu poate fi reţinută în ceea ce priveşte fapta inculpatului A..
Apelantul a apreciat că relevantă şi esenţială asupra laturii obiective a infracţiunii de represiune nedreaptă este existenţa sau inexistenţa evidentă, la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, a unei cauze de împiedicare a exercitării acţiunii penale dintre cele prevăzute de art. 10 din vechiul C. proc. pen., iar conţinutul acestei cauze să fie aptă să probeze nevinovăţia certă a persoanei cercetate.
Astfel, a menţionat că este posibilă şi permisă din punct de vedere legal şi procedural (fără a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de represiune nedreaptă) punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană, chiar şi în ipoteza în care există anumite dubii cu privire la vinovăţie, dar există cel puţin indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana a săvârşit infracţiunea şi din acestea nu rezultă în mod cert nevinovăţia sa.
Or, în speţă, presupunerea rezonabilă privind săvârşirea unor fapte penale de către E. rezulta în mod judicios corect din datele şi indiciile existente la acel moment, fiind confirmată ulterior prin reevaluarea acestora de către un alt procuror din cadrul Structurii Centrale a DIICOT, odată cu dispoziţia de trimitere în judecată a persoanei vizate (rechizitoriul fiind verificat şi de către procurorul ierarhic).
Astfel, chiar dacă, prin elemente ulterioare punerii în mişcare a acţiunii penale, s-ar fi demonstrat nevinovăţia persoanei (ceea ce nu este cazul), apelantul inculpat a apreciat că tot nu ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de represiune nedreaptă, cât timp la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale rezulta suspiciunea rezonabilă privitoare la săvârşirea unei fapte penale.
Cu alte cuvinte, sintagma "ştiind că este nevinovat", ca parte integrantă a acţiunii tipice ce constituie elementul material al infracţiunii de represiune nedreaptă, în concordanţă cu dispoziţiile vechiul C. proc. pen., trebuie interpretată strict prin raportare la condiţiile prevăzute de dispoziţiile aplicabile începerii urmăririi penale şi, respectiv, punerii în mişcare a acţiunii penale.
A mai arătat apelantul inculpat că, în ceea ce priveşte aprecierea intimă, reală şi interioară a unui magistrat referitor la vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane pe care o cercetează sau faţă de care solicită tragerea la răspundere penală, aceasta este aproape imposibil de dovedit prin probe obiective, întrucât sensul verbului "ştiind" presupune cunoaşterea indubitabilă de către magistrat a lipsei de vinovăţie a persoanei în cauză.
Prin urmare, interpretând sintagma "ştiind că este nevinovat" ca şi condiţie a îndeplinirii tipicităţii acţiunii, aceasta este îndeplinită numai în situaţia în care nevinovăţia persoanei cercetate este dovedită dincolo de orice dubiu de actele premergătoare şi probele administrate până la acel moment, care ar fi suficiente pentru a fundamenta existenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 din vechiul C. proc. pen. şi care ar impune, la acel moment, o soluţie de clasare.
Pe cale de consecinţă, apelantul inculpat B. Mirel a susţinut că, prin prisma indiciilor temeinice şi a probelor administrate până la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de E., este exclusă existenţa unei convingeri a inculpatului A. şi, implicit, a sa, că persoana cercetată este nevinovată, în sensul cerut de lege. Acest aspect rezultă, cu precădere, din materialul probatoriu administrat în cauză, pornind de la notele informative şi informaţiile furnizate de către serviciile competente şi până la declaraţiile martorilor (CCCCCCCCC., QQQQQQQQQQ., ZZ.), care au confirmat atât existenţa acestor informaţii operative, cât şi a unor sesizări din anii 2012-2013 referitoare la activitatea inculpatului E..
A subliniat apelantul inculpat că, în condiţiile în care nu se poate reţine nevinovăţia certă, neechivocă şi dincolo de orice dubiu a lui E., nu se poate susţine că el sau procurorul A. ar fi cunoscut sau ar fi putut cunoaşte că acesta este nevinovat.
Împrejurarea că persoana cercetată în cadrul unei proceduri judiciare penale este nemulţumită de faptul că împotriva sa se derulează o anchetă din care decurg anumite consecinţe negative, nu poate constitui fundament al cercetării persoanelor care efectuează această anchetă, pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, în acest sens practica judiciară stabilind că persoana cercetată are drepturi care decurg din calitatea deţinută, respectiv dreptul de petiţionare sau dreptul de a uza de căile de atac prevăzute de lege.
Având în vedere considerentele expuse, s-a solicitat a se constata că nu este întrunită condiţia de bază pentru reţinerea complicităţii la represiune nedreaptă, respectiv cea a existenţei faptei prevăzute de legea penală.
b) Complicitatea la infracţiunea prevăzută de art. 283 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea prevăzută de art. 283 alin. (1) C. pen., apelantul inculpat a solicitat a se constata că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile participaţiei penale în ceea ce îl priveşte.
În primul rând, fiind o formă de participaţie secundară, complicitatea presupune drept condiţie de bază a existenţei sale comiterea, de către autor, a unei fapte prevăzute de legea penală. Această condiţie presupune săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să ajute efectiv pe autor la săvârşirea infracţiunii, condiţie care, în mod evident, nu este îndeplinită în cauză, având în vedere neîndeplinirea condiţiei de bază a existenţei faptei penale.
Faţă de acuzaţia ce i-a fost adusă, apelantul a învederat că toate probele pe care le-a administrat, în baza delegărilor, în cadrul anchetei desfăşurate împotriva lui E., au fost legale şi au reflectat realitatea faptică prin raportare la datele anchetei cunoscute la acel moment procesual.
A mai arătat că o altă condiţie care se impune a fi îndeplinită în vederea existenţei participaţiei penale se referă la existenţa unei legături subiective între participanţi, respectiv ca toţi participanţii să fi fost animaţi de aceeaşi voinţă comună de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală.
Relativ la îndeplinirea acestei condiţii, a învederat că instanţa de fond nu a reţinut care sunt probele administrate în cauză din care ar rezulta o asemenea legătură subiectivă, însă a făcut precizarea clară că, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a urmărit să îl incrimineze pe E., iar prin acţiunile conjugate şi mecanismele ilegale folosite, a denaturat adevărul, aspect care a fost preluat din actul de sesizare.
A solicitat să se constate că această legătură subiectivă nu există în ceea ce îl priveşte în raport cu A., cât şi cu D., probele administrate în prezenta cauză dovedind contrariul acuzaţiilor formulate de reprezentantul Ministerului Public – DNA.
Astfel, atât probele pe care le-a administrat personal, cât şi actele procedurale întocmite – procesele-verbale, au fost efectuate cu bună-credinţă, unicul scop urmărit fiind acela al aflării adevărului în cauză.
Apelantul inculpat a subliniat că această regulă de drept, a realizării actului de justiţie cu bună-credinţă, constituie un principiu de drept, care este prezumat până la proba contrarie.
În opoziţie cu acest principiu, reaua-credinţă este manifestarea de voinţă care se impune a fi dovedită şi care trebuie să fie aptă să răstoarne prezumţia de înfăptuire a justiţiei cu bună-credinţă. A arătat apelantul că, întrucât sistemul autohton de drept penal nu defineşte nici această noţiune, doctrina a realizat o interpretare a relei-credinţe prin raportare la criteriile dreptului civil şi a asimiliat-o cu intenţia directă sau indirectă, aspect ce presupune dovedirea elementului subiectiv.
A solicitat a se constata că probele administrate în cauză nu au dovedit, sub aspectul laturii subiective, acţionarea cu rea-credinţă a sa în realizarea activităţilor de urmărire penală.
În acest sens, a învederat că, deşi instanţa de fond a reţinut drept probe declaraţiile mai multor martori şi interceptări ale convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, acestea nu doar că nu sunt apte să răstoarne prezumţia de bună-credinţă, ci chiar o susţin cu precădere.
Prin urmare, apelantul a susţinut că probele administrate în cauză reflectă lipsa oricărui conflict între el şi inculpatul E., întrucât, în ceea ce îl priveşte în mod direct, nu există nicio probă din care să rezulte vreun incident, vreo discuţie în contradictoriu cu acesta.
Pe de altă parte, o probă importantă în apărarea sa, care susţine, fără putinţă de tăgadă, exercitarea activităţii de urmărire penală cu bună-credinţă, o constituie convorbirea telefonică purtată cu inculpatul D. la data de 08.10.2013, redată în cuprinsul sentinţei apelate.
A menţionat apelantul inculpat B. Mirel că lipsa oricărei înţelegeri prealabile în sensul săvârşirii de infracţiuni dintre acesta şi inculpaţii A. şi D. rezultă, de asemenea, în mod obiectiv, şi din modalitatea în care el şi A. au gestionat informaţiile rezultate din declaraţiile martorilor privind posibile fapte de corupţie presupus a fi fost comise de inculpatul D..
Prin urmare, a apreciat că existenţa vreunei legături subiective, respectiv a unei înţelegeri prealabile în sensul acordării de ajutor în vederea săvârşirii de infracţiuni, nu doar că nu este dovedită, dar, raportat la probele administrate în cauză, lipsa acesteia este susţinută cu certitudine.
Având în vedere aceste considerente, a solicitat a se constata că urmărirea penală desfăşurată împotriva lui E. a fost realizată cu bună-credinţă.
Probele subiective administrate în cursul judecăţii, constând în declaraţii de martori care şi-au orientat poziţia în funcţie de interesul propriu procesual urmărit la un anumit moment dat, nu sunt apte, în opinia apelantului inculpat, să răstoarne prezumţia de bună-credinţă şi, cu atât mai puţin, să dovedească lipsa acesteia, atât timp cât, din asamblul probator administrat, rezultă temeiurile formării unei suspiciuni rezonabile privitoare la fapta şi persoana cercetată.
c) Analiza probelor şi indiciilor care au fundamentat suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea unor fapte penale şi care au stat la baza punerii în mişcare a acţiunii penale fată de E.
Referitor la actele de complicitate imputate, respectiv furnizarea de probe nereale procurorului A., având în vedere elementul material al infracţiunii de represiune nedreaptă, apelantul inculpat B. Mirel a evidenţiat, punctual, în cadrul motivelor de apel, probele care au stat la baza dispunerii punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de E..
Întrucât infracţiunea de represiune nedreaptă se consumă la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, a apreciat că probele care i se impută că ar fi fost administrate în vederea acordării de ajutor inculpatului A. pot fi doar acelea care au fost administrate până la data punerii în mişcare a acţiunii penale şi care au putut contribui la formarea convingerii privind existenţa presupunerii rezonabile de săvârşire a unei fapte penale de către E., respectiv probele menţionate în cuprinsul Ordonanţei nr. 13D/P/2011 din 23.10.2013 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta.
Astfel, cu privire la gruparea Biriescu - sprijinirea grupului infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, s-a făcut trimitere la declaraţiile martorilor K., K., O., NNN., precum şi ale martorilor cu identitate protejată TTT., UUU. şi ZZZ., dar şi la procesele-verbale de investigaţii, care au vizat mai multe aspecte, respectiv informaţii furnizate de către N., informaţii privind o discuţie purtată de E. cu B. Mirel, proces-verbal privind listinguri telefonice pe relaţia O. - E..
În legătură cu cauza Cupeţiu - favorizarea infractorului, s-a făcut trimitere la declaraţiile martorilor AA., JJJ. şi UU., precum şi la procesul-verbal întocmit de către apelantul inculpat B. Mirel în data de 21.08.2013 referitor la sursa informaţiilor deţinute de Cupeţiu cu privire la percheziţiile din data de 10.05.2012 (privind audierea lui AA.) şi la procesul-verbal din data de 21.08.2013 întocmit de acelaşi apelant inculpat privind centralizarea mai multor informaţii pe care le deţinea relativ la aspectele din perioada de 05.10.2012-08.10.2012 (privind Raportul de filaj).
Sub aspectul relaţiei cu F. - fals în declaraţii referitor la autoturismul x, s-a arătat că, întrucât la acel moment nu au fost administrate probe suplimentare, punerea în mişcare a acţiunii penale a vizat strict infracţiunea de fals în declaraţii cu privire la autoturismele x şi x. Astfel, nu se poate reţine că ar fi existat o intenţie de inculpare pe nedrept şi în lipsă de probe a inculpatului E. în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută pe relaţia cu F..
Referitor la gruparea OOO. – sprijinire grup, favorizarea infractorului şi omisiunea sesizării, s-a făcut trimitere la declaraţiile martorilor K. şi KKK., precum şi a martorului cu iden titate protejată BBBBB., dar şi la procesul-verbal cu caracter denigrator vizând conţinutul unui articol din YYYYYYYYYY. datând din anul 2004. În ce priveşte acest proces-verbal, apelantul inculpat a susţinut că l-a întocmit iniţial în dosarul nr. x/P/2012 privind pe K. ş.a., pentru a furniza informaţii cu privire la notorietatea faptelor numiţilor K. şi W., iar ulterior, l-a depus şi în dosarul nr. x/2011, întrucât informaţiile cuprinse în cadrul acestuia aveau utilitate în efectuarea actelor de urmărire penală, subliniind însă că, faţă de informaţiile furnizate, nu se poate susţine că avea rol denigrator.
În consecinţă, a arătat apelantul că, din analiza probelor administrate şi a actelor procedurale pe care le-a întocmit şi care au stat la baza punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul E., rezultă că acestea au fost reale, legale şi efectuate cu bună-credinţă.
Prin urmare, având în vedere condiţiile care se impun a fi îndeplinite pentru a se putea reţine participaţia în forma complicităţii, a solicitat să se constate că, în prezenta cauză, acestea nu sunt întrunite.
În continuare, apelantul inculpat B. Mirel a făcut trimitere, prin motivele de apel, la alte aspecte reţinute în cuprinsul sentinţei cu privire la "manufacturarea" de probe, respectiv: obţinerea declaraţiilor martorei FFFF. prin ameninţare şi prin mecanismul întrebărilor sugestive şi reformulărilor ideilor expuse; ticluirea de mesaje tip de ameninţare a investigatorilor - cazul relatat de MMM.; folosirea unor numere de telefon atribuite nereal persoanelor investigate - situaţia relatată de martorul NNNN..
Având în vedere considerentele expuse, apelantul inculpat a solicitat a se constata că, în ceea ce îl priveşte, sentinţa atacată este netemeinică, întrucât faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la represiune nedreaptă şi fals intelectual în formă continuată.
A apreciat că multitudinea de probe administrate în prezenta cauză, unele dintre ele necesare pentru aflarea adevărului, altele mai puţin relevante faţă de obiectul acuzaţiei, au probat, dincolo de orice dubiu, faptul că şi-a îndeplinit atribuţiile ce-i reveneau în efectuarea actelor de urmărire penală cu bună-credinţă. Toate acestea au stabilit cadrul şi contextul derulării activităţilor de urmărire penală desfăşurate de inculpaţi.
Astfel, a arătat că, din materialul probator administrat în faţa instanţei de fond, a rezultat, cu precădere, că o parte din martorii audiaţi au avut poziţii oscilante în faţa celor trei organe judiciare care au procedat la audierea acestora, respectiv DIICOT, DNA şi ÎCCJ, poziţiile oscilante adoptate fiind generate de interesul fiecărui martor la un anumit moment procesual, unii dintre ei fiind cercetaţi în alte cauze, alţii având sentimente de temere faţă de E., alţii chiar sentimente de prietenie profundă faţă de acesta, iar alţii erau cercetaţi, trimişi în judecată sau chiar condamnaţi ca urmare a activităţilor desfăşurate de B. Mirel şi A., având şi un interes procedural în posibila condamnare a acestora, putându-şi preconstitui un motiv de revizuire.
Prin urmare, având în vedere poziţiile subiective adoptate de martori, care se reflectă în mod neechivoc în afirmaţiile făcute în fiecare moment procesual, a apreciat că depoziţiile acestora nu sunt apte să răstoarne prezumţia de înfăptuire a justiţiei cu bună-credinţă.
În plus, multe dintre probele administrate dovedesc faptul că la momentul efectuării anchetei împotriva lui E. la DIICOT – ST Alba nu a fost urmărit niciun alt scop în afara celui prevăzut de dispoziţiile legale care reglementează desfăşurarea urmăririi penale, cel al aflării adevărului în cauză, fiind evidentă existenţa unei suspiciuni rezonabile privind săvârşirea unor fapte de natură penală de către E..
Totodată, chiar dacă ar exista diferenţe de apreciere sau de opinie cu privire la efectele sau aplicabilitatea anumitor dispoziţii procedurale care reglementează desfăşurarea procesului penal, apelantul a considerat că aceste aprecieri nu au fost realizate cu scopul de a vătăma interesele lui E. sau de a-i produce prejudicii materiale sau de imagine, ci, cel mult, ar putea fi remediate prin sancţiunile şi remediile procesuale prevăzute de lege, însă, în procedura de cameră preliminară, a fost constatată legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, chiar dacă valoarea probatorie a fiecăreia este apreciată de instanţa investită cu soluţionarea cauzei.
A mai subliniat că specificul activităţii de urmărire penală impune, prin esenţa sa, caracterul nepublic şi conspirativitatea anumitor acţiuni realizate, aspect care, în cauza de faţă, s-a realizat în limita normelor legale şi a obiectului acesteia, respectiv de strângere a probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Aşadar, apelantul inculpat a apreciat că probatoriul administrat în cauză este în măsură să dovedească faptul că unica intenţie a sa a fost aceea de a desfăşura, cu bună-credinţă, activităţile cu care a fost însărcinat din punct de vedere legal şi de a conserva supremaţia aflării adevărului, chiar dacă aceasta presupunea desfăşurarea de activităţi de cercetare a propriului sef de brigadă.
E. Prin motivele scrise de apel şi în susţinerile orale, inculpatul D. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
A arătat că apelul declarat vizează în exclusivitate greşita schimbare a încadrării juridice şi, corelativ, nelegala condamnare a sa pentru complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, apărări care nu presupun readministrarea probelor strânse în cursul urmăririi penale, administrate apoi în cursul judecăţii fondului şi nici administrarea unor probe noi.
A susţinut că a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, reţinându-se că l-a ajutat pe inculpatul A. să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu prin aceea că a dat o declaraţie, în calitate de martor cu identitate protejată în cauza nr. 13/D/P/2011 şi că a făcut demersuri în urma cărora numitul QQQ. a fost audiat în calitate de martor în aceeaşi cauză, demersuri constând în aceea că l-a abordat pe martor şi l-a întrebat ce relaţie avea cu E. şi O., iar în urma răspunsurilor de genul "nu ştia despre aceştia decât ce se auzea prin oraş", după ce i-a sugerat că E. furniza informaţii din dosare numiţilor O. şi BB., l-a îndemnat să se prezinte la procurorul A. pentru a fi audiat.
Deşi nu a fost reţinut ca un act de complicitate, rechizitoriul a mai statuat că inculpatul D. a contactat-o pe martora FFFF. în scopul de a o determina să se prezinte la inculpatul A. pentru a fi audiată în calitate de martor în legătură cu unele afirmaţii făcute anterior despre E., în sensul că acesta furnizase informaţii cu privire la anchetele care îl priveau pe O., act pe care apărarea îl consideră nerelevant din perspectiva ajutorului dat la infracţiunea de abuz în serviciu, în condiţiile în care martora a refuzat să se prezinte şi, deci, nu a dat declaraţii în cauză.
Apărarea nu a contestat faptele reţinute în sarcina inculpatului D. şi nici împrejurările în care acestea au fost săvârşite, în sensul că este real că a dat o declaraţie în cauză, în calitate de martor cu identitate protejată şi că a contactat-o pe martora FFFF. în scopul de a se prezenta la D.I.I.C.O.T. – Alba Iulia pentru a da o declaraţie în legătură cu afirmaţii anterioare făcute faţă de inculpat, afirmaţii care vizau scurgeri de informaţii privind efectuarea de percheziţii şi supravegheri operative săvârşite de persoana vătămată E. şi că 1-a contactat pe martorul QQQ., în acelaşi scop de a se prezenta la inculpatul A. pentru a fi audiat.
Cu toate acestea, pornindu-se de la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A., B. Mirel şi D., s-a apreciat că se impune o analiză coroborată a acestora, pentru a ajunge la o concluzie pertinentă în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, dar, mai ales, săvârşirea actelor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu ori la infracţiunea de represiune nedreaptă, luând în calcul şi operaţiunea de schimbare a încadrării juridice realizată de instanţa fondului, aceasta din urmă strict din perspectiva aplicării normelor de procedură penală, dar şi din perspectiva aplicării dreptului substanţial.
S-a susţinut că este adevărat faptul că procurorul autor al rechizitoriului, atunci când a descris infracţiunea de abuz în serviciu presupus săvârşită de A., a inclus între acţiunile abuzive faptele de a pune în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei vătămate E., la data de 23.10.2013 şi de a dispune reţinerea acestuia, pentru 24 de ore, la 24.10.2013 (în urma administrării, fie personal, fie de către inculpatul B. Mirel, în calitatea lui de ofiţer de poliţie judiciară delegat în cauză, a unor probe nelegale) – acţiuni incriminate de art. 283 alin. (1) din C. pen., rămânând astfel, logic, faptele de a dispune începerea urmăririi penale faţă de E. şi de a propune arestarea preventivă a persoanei vătămate la 24.10.2013 ca acţiuni subsumate abuzului în serviciu. Aceasta rezultă din împrejurarea potrivit căreia, atunci când a descris infracţiunea de represiune nedreaptă, procurorul a reţinut că inculpatul A., în exercitarea funcţiei de procuror, şi cu complicitatea inculpatului B. Mirel, în acelaşi dosar, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a persoanei vătămate E., cu încălcarea art. 143-148 şi art. 681 din C. proc. pen., prin raportare la datele reale ale anchetei, al cărei rezultat a fost distorsionat prin infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual.
Corelativ, în sarcina inculpatului D. s-a reţinut că, în calitate de complice la infracţiunea de abuz în serviciu, l-a ajutat pe inculpatul A. prin aceea că a dat o declaraţie, în calitate de martor cu identitate protejată, în cauza nr. 13/D/P/2011 şi că a făcut demersuri în urma cărora numitul QQQ. a fost audiat în calitate de martor în aceeaşi cauză.
Având în vedere distincţia făcută mai sus între actele subsumate infracţiunii de abuz în serviciu şi cele subsumate infracţiunii de represiune nedreaptă, se ajunge la concluzia că inculpatul D. l-ar fi ajutat pe inculpatul A. să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu prin dispunerea începerii urmăririi penale faţă de E. şi propunerea arestării preventive a aceleiaşi persoane vătămate, la data de 24.10.2013.
De asemenea, apărarea a solicitat să se constate că inculpatul D. nu a fost trimis în judecată şi pentru complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, faptele reţinute în sarcina acestuia având legătură doar cu infracţiunea de abuz în serviciu. Că este aşa rezultă, în opinia apărării, şi din împrejurarea potrivit căreia, după schimbarea încadrării juridice, instanţa de fond a procedat la condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, însă pentru fapte care au fost săvârşite după data de 01.04.2014, când a dispus asupra îndeplinirii unor acte procesuale ce vizau administrarea de probe şi a determinat prezentarea unor situaţii faptice denaturate care au cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate E., acţiuni prin care s-a realizat un folos necuvenit cu caracter nepatrimonial concretizat prin conservarea probatoriului nelegal administrat, iar prin ascunderea adevărului şi prin oferirea altor probe mincinoase, menţinerea sa în funcţia sa de procuror şef şi, implicit, a tuturor prerogativelor decizionale la nivelul organelor judiciare de combatere a crimei organizate de la nivelul judeţelor Alba şi Hunedoara.
Apărarea a subliniat folosul nepatrimonial corelativ actelor abuzive tocmai pentru a scoate în evidenţă faptul că mobilul săvârşirii infracţiunii, aşa cum a fost reţinut de instanţa de fond, este pus în corelaţie directă doar cu interesele inculpatului A., alături de împrejurarea că, în sarcina acestuia, nu s-au reţinut acţiuni de tip abuziv anterioare datei de 1 februarie 2014, acţiuni care ar fi putut cu aibă legătură cu actele de ajutor reţinute în sarcina inculpatului D..
Ca o concluzie, apărarea a subliniat că, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., s-au reţinut doar acţiunile de după data de 1 februarie 2014, şi nicidecum acţiuni săvârşite până la această dată şi că, în sarcina inculpatului D., au fost reţinute doar acte de complicitate anterioare datei de 1 februarie 2014.
Pe de altă parte, nu se reţine nici în actul de sesizare a instanţei şi nici în hotărârea atacată că inculpatul D. l-ar fi ajutat în vreun fel pe inculpatul A. să săvârşească faptele de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat.
În fine, faptele de abuz în serviciu mai sus descrise nu au fost reţinute de organul de urmărire penală în sarcina inculpatului A., aşa cum sunt descrise în hotărârea de condamnare, astfel încât se poate concluziona că, în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, a operat o extindere a acţiunii penale pentru alte fapte, aspect care, în aparenţă, nu ar prezenta interes pentru inculpatul D.. Însă, apărarea a subliniat că, şi în ceea ce îl priveşte pe acest din urmă inculpat, a operat o extindere a acuzaţiei, deci în afara obiectului judecăţii, aşa cum este consacrat de dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen. (fapte şi persoane arătate în actul de sesizare a instanţei).
S-a mai arătat că inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru acte de ajutor la faptele subsumate infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum sunt arătate în art. 297 din C. pen. cu referire art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi nicidecum pentru acte de ajutor la săvârşirea faptelor incriminate de art. 283 alin. (1) din C. pen. (represiune nedreaptă), pe de o parte, iar pe de altă parte, că între latura obiectivă, însemnând acţiuni sau inacţiuni în cazul infracţiunii de abuz în serviciu şi latura obiectivă a infracţiunii de represiune nedreaptă, există diferenţe care nu pot naşte confuzii, în sensul că, în ceea ce priveşte verbum regens, la infracţiunea de abuz în serviciu, este definit de neîndeplinirea unui act, oricare ar fi el (inacţiune) sau de îndeplinirea defectuoasă a actului, iar la infracţiunea de represiunea nedreaptă, este circumstanţiat la actul punerii în mişcare a acţiunii penale de către autor.
În aceste condiţii, operaţiunea procedurală de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni, respectiv abuz în serviciu şi represiune nedreaptă, în cazul autorului A., urmată de o schimbare a încadrării juridice din complicitate la abuz în serviciu în complicitate la represiune nedreaptă, în cazul inculpatului D. este, pe de o parte, nelegală, iar pe de altă parte, neavenită din perspectiva oportunităţii.
Tot în opinia apărării, încadrarea juridică a unei fapte nu este altceva decât o operaţiune logico-juridică de translatare a unei fapte în materialitatea ei într-un text de lege care o incriminează şi, mutatis mutandis, schimbarea de încadrare juridică este tot o operaţiune logico-juridică ce presupune translatarea aceleiaşi fapte într-un alt text de lege incriminator.
Motivele care au condus la schimbarea încadrării juridice sunt subsumate, în exclusivitate, raţionamentului potrivit căruia acuzaţiile de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă nu pot subzista concomitent pentru motive care ţin de caracterul subsidiar al abuzului în serviciu, ce exclude existenţa acestei infracţiuni atunci când există o altă infracţiune ce caracterizează în drept faptele descrise.
În raport de aceste consacrări, apărarea a ajuns la aceeşai concluzie, mai ales în condiţiile în care infracţiunea de represiune nedreaptă este o infracţiune specioasă în raport cu abuzul în serviciu şi presupune, înainte de toate, ca autorul să îşi exercite prerogativele conferite de lege în funcţia lui judiciară, chiar dacă rezultatul ambelor infracţiuni este unul ce se plasează în sfera intereselor legale ale persoanei vătămate, ce se pretind a fi afectate în cazul infracţiunii de abuz în serviciu şi se prezumă irefragabil în cazul infracţiunii de represiune nedreaptă.
În concluzie, apărarea a subliniat că între cele două infracţiuni există diferenţe de reglementare, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi în ceea ce priveşte calitatea subiectului activ al infracţiunilor, care nu poate fi confuzionat şi, dacă este aşa, faptele complicelui trebuie circumstanţiate uneia sau alteia dintre cele două infracţiuni.
Or, în cauza de faţă, acuzaţia a înţeles să pună în legătură faptele reţinute în sarcina inculpatului D. numai cu infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A., şi nicidecum cu infracţiunea de represiune nedreaptă, apărarea notând că, pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu acest din urmă inculpat, instanţa fondului a ajuns la concluzia că nu pot constitui bază de condamnare, pentru simplu motiv că ele sunt subsumate, în exclusivitate, infracţiunii de represiune nedreaptă, fapte săvârşite până la data de 23 octombrie 2013, când a pus în mişcare acţiunea penală.
În aceste condiţii, pentru aceste fapte nu operează o condamnare în ceea ce îl priveşte pe autor, iar schimbarea de încadrare juridică din două infracţiuni într-o singură infracţiune apare ca o operaţiune care ocoleşte dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la soluţiile ce pot fi pronunţate de către instanţa de judecată, în concordanţă cu dispoziţiile art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. (condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal).
Dacă instanţa fondului ar fi procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 396 din C. proc. pen., cu denumirea marginală "Rezolvarea acţiunii penale", ar fi trebuit să pronunţe achitarea în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A. şi, corelativ, achitarea inculpatului D., pentru aceleaşi motive, o soluţie de condamnare a celui din urmă, în lipsa condamnării autorului, fiind imposibilă.
Însă, revenind la operaţiunea de schimbare a încadrării juridice, dincolo de faptul că actele pretinse ca fiind de ajutor şi reţinute în sarcina inculpatului D. nu pot fi puse nicidoată în legătură cu infracţiunea de represiune nedreaptă, în mod obiectiv, au fost totuşi apreciate ca fiind acte de ajutor la această infracţiune, în condiţiile în care nu a existat o acuzaţie în acest sens.
Apărarea a apreciat că instanţa fondului, în fapt, dar şi în drept, a operat o extindere a acţiunii penale faţă de inculpatul D. pentru fapte pentru care nu a fost cercetat, nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi, deci, nu a avut posibilitatea, pe parcursul procedurilor, incluzând şi urmărirea penală, să formuleze apărări eficiente.
Împrejurarea că schimbarea încadrării juridice a fost pusă în discuţie înainte de începerea dezbaterilor nu acoperă obstacolele în apărare pe care le-a întâmpinat inculpatul D., mai ales în condiţiile în care nu a existat din partea completului de judecată un demers juridic prin care să motiveze, înainte de punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice, în fapt şi în drept, intenţia de schimbare a încadrării juridice.
Totuşi, admiţând că apelul este o cale devolutivă de atac care presupune, pe de o parte, dreptul instanţei de apel de a examina cauza sub toate aspectele şi posibilitatea rejudecării în fond a cauzei, iar pe de altă parte, ocazia dată apelantului de a se apăra în raport cu hotărârea pronunţată în fond în mod complet, s-a solicitat să se procedeze la un examen de regularitate a condamnării inculpatului pentru complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, din perspectiva faptelor reţinute în sarcina inculpatului D., aşa cum au fost consacrate de rechizitoriu, mai ales că acestea nu au suferit modificări în urma cercetării judecătoreşti, fiind reţinute identic de către instanţa fondului.
S-a mai învederat că infracţiunea de represiune nedreaptă este o infracţiune cu subiect activ calificat şi că a fost săvârşită, după reţinerile instanţei, de către A., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – Alba Iulia, prin punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de E., în condiţiile în care ştia că acesta este nevinovat.
În acelaşi timp, consacrările actului de sesizare şi ale hotărârii de fond, în ceea ce priveşte împrejurările şi circumstanţele în care a fost săvârşită această infracţiune, dar mai ales operaţiunile malversative folosite în strângerea şi administrarea probelor care să conducă la concluzia de vinovăţie a părţii vătămate, sunt lipsite de interes, în opinia apărării, întrucât ele pot constitui bază pentru acuzaţii subsumate cercetării abuzive sau falsului intelectual, şi nicidecum elemente care să fie determinante pentru infracţiunea de represiune nedreaptă.
În opinia apărării, toate actele de dinainte de punerea în mişcare a acţiunii penale nu pot avea relevanţă în raport cu această infracţiune, în condiţiile în care ele ar rămâne izolate în cazul în care nu ar fi fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei vătămate.
Este adevărat că circumstanţele şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta de a pune în mişcare acţiunea penală pot constitui elemente pe baza cărora se poate ajunge la o concluzie în legătură cu faptul că autorul punerii în mişcare a acţiunii penale ştia sau nu că persoana vătămată era nevinovată, element obligatoriu de demonstrat în cazul în care oprează o condamnare pentru infracţiunea de represiune nedreaptă, deşi virtual există posibilitatea – cum de altfel se întâmplă adeseori – ca unii dintre magistraţi să îşi formeze păreri cu privire la vinovăţia unei persoane dinainte să administreze probe şi pentru a-şi consolida acuzaţia ipotetică să administreze, chiar şi prin operaţiuni malversative, probe în sprijinul acesteia, caz în care nu se poate vorbi de o represiune nedreaptă ci, mai degrabă, de o cercetare abuzivă.
De asemenea, apărarea a învederat că punerea în mişcare a acţiunii penale prin acte procesuale, respectiv ordonanţe, este un fapt personal al autorului procuror, nefiind susceptibil de ajutor.
Chiar dacă s-ar reţine în sarcina inculpatului D. acţiuni concertate cu cele ale celorlalţi doi inculpaţi – apărarea nu a ajuns la aceeaşi concluzie – s-a solicitat să se constate că ele nu pot fi niciodată puse în legătură ca acte de complicitate la fapta de punere în mişcare a acţiunii penale, întrucât, fără acest act personal al autorului, ele izolate fiind, nu au relevanţă penală.
În plus, nici actul de sesizare şi nici instanţa de judecată nu au relevat, pe parcursul urmăririi penale sau cu ocazia cercetării judecătoreşti, probe din care să rezulte, pe de o parte, că autorul ştia despre E. că era nevinovat şi nici probe din care să rezulte că inculpatul D. cunoştea despre faptul că autorul infracţiunii de represiune nedreaptă ştia despre persoana vătămată că este nevinovată.
Apărarea a subliniat că inculpatul D. a dat o declaraţie de martor cu identitate protejată, iar conţinutul acesteia nu a fost calificat de către organul de urmărire penală ca fiind unul mincinos – dovadă peremptorie fiind lipsa unei acuzaţii de mărturie mincinoasă – ci, dimpotrivă, el a spus adevărul, în sensul că auzise cele declarate de la martora FFFF., aspect confirmat de aceasta din urmă.
Totodată, faptele de a întreprinde demersuri pe lângă martora FFFF. de a se prezenta în faţa procurorului A. pentru a declara ceea ce îi spusese inculpatului D. nu pot fi puse în legătură cu infracţiunea de represiune nedreaptă, întrucât demersurile au eşuat şi martora nu a dat declaraţie în cauză, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul rechizitoriului (secret profesional şi evitarea unei situaţii care să o pună în dificultate în raport cu clienţii).
În fine, nici demersurile efectuate de către inculpatul D. pe lângă martorul QQQ. nu pot constitui acte de complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, de vreme ce, pe de o parte, declaraţia dată de către acesta nu a fost apreciată ca fiind una mincinoasă – inadvertenţele între cele declarate şi cele consacrate în declaraţia de martor fiindu-i opozabile, în exclusivitate, inculpatului A. –, iar pe de altă parte, însuşi martorul QQQ., chestionat fiind de către instanţă, cu privire la îndemnurile inculpatului D. de a se prezenta în faţa procurorului, a răspuns că nu fusese trimis de către inculpatul D. pentru a fi audiat, ci că s-a prezentat într-un context pe care l-a detaliat.
Ca un corolar al aspectelor arătate în cuprinsul motivelor de apel, apărarea a învederat că:
- operaţiunea de schimbare a încadrării juridice, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., este în contra dispoziţiilor procesual penale şi este menită să evite, în fapt, o soluţie de achitare pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi, corelativ, pentru complicitatea la această infracţiune, impusă de dispoziţiile art. 396 alin. (1) din C. proc. pen.
- prin schimbarea de încadrare juridică a operat o extindere a acţiunii penale pentru acte de ajutor, în raport cu altă faptă prevăzută de legea penală, reţinută în sarcina autorului, în sensul că ajutorul a fost dat la punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana vătămată E., nesocotindu-se dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen.
- acţiunile lui D., aşa cum au fost descrise, în mod obiectiv, nu pot constitui acte de ajutor la punerea în mişcare a acţiunii penale de către A., acest act fiind unul personal, nesusceptibil de ajutor;
- nu există probe din care să rezulte că inculpatul D. a avut o înţelegere de tip fraudulos cu inculpatul A., în virtutea căreia să îl ajute la punerea în mişcare a acţiunii penale, cum de altfel nu există vreo probă din care să rezulte că primul inculpat cunoştea că cel de-al doilea ştia că E. era nevinovat, circumstanţele şi împrejurările comiterii faptelor în forma autoratului şi a celor subsumate complicităţii nefiind de natură a conduce la o concluzie contrară;
- acţiunile reţinute în sarcina inculpatului D. nu au nicio relevanţă în raport cu fapta autorului şi, în plus, luate izolat, nu constituie infracţiuni.
F. Prin motivele scrise de apel şi în susţinerile orale, inculpatul - parte civilă E. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea căii de atac şi, în consecinţă:
1. desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale nr. 523/30.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, doar sub aspectul laturii civile a cauzei, şi doar cu privire la prejudiciul determinat de venitul nerealizat de acesta în perioada 01.05.2016 - 31.03.2018 şi pronuţarea unei noi hotărâri;
2. obligarea inculpaţilor A., B. Mirel şi D. să-i plătească suma de 103.028 RON, reprezentând diferenţele salariale dintre veniturile pe care le-ar fi realizat în funcţia de şef al B. C. civ..O. Alba Iulia şi veniturile salariale realizate în funcţia pe care a fost pus la dispoziţia I.P.J. Hunedoara, pentru perioada 01.05.2016 - 31.03.2018.
3. menţinerea, în rest, a dispoziţiilor sentinţei atacate.
În argumentare, apelantul intimat inculpat parte civilă E. a arătat că, prin sentinţa penală atacată, instanţa a dispus, în ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de partea civilă E., alăturată acţiunii penale, după cum urmează:
- inculpaţii A., B. Mirel şi D. au fost obligaţi la plata, în solidar, a sumei de 97.632 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând diferenţe salariale, către partea civilă E.;
- inculpaţii A., B. Mirel şi D. au fost obligaţi la plata, în solidar, a sumelor de 37.206 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea fondului cauzei şi 15.759 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale efectuate de partea civilă E.;
- inculpaţii A., B. Mirel şi D. au fost obligaţi la plata, în solidar, a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale, către partea civilă E..
La stabilirea daunelor materiale reprezenând diferenţele salariale între veniturile pe care E. le-ar fi realizat în funcţia de şef al B. C. civ..O. Alba Iulia şi veniturile salariale realizate în funcţia pe care a fost pus la dispoziţia I.P.J. Hunedoara, instanţa a avut în vedere perioada 23 octombrie 2013 - 30 aprilie 2016.
Daunele materiale reprezenând diferenţele salariale au fost solicitate în mod generic, cu referire la tipul de prejudiciu care a fost cauzat prin infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, fiind dovedite cu înscrisuri pentru perioada 23 octombrie 2013 - 30 aprilie 2016.
În perioada care a urmat după data de 30.04.2016, respectiv după pronunţarea sentinţei penale nr. 523/30.06.2016, apelantul parte civilă E. s-a aflat în continuare în situaţia de a fi pus la dispoziţia I.P.J. Hunedoara, fiind repartizat pe o funcţie de execuţie inferioară, veniturile lunare realizate de poliţist, din salarii, fiind în continuare diminuate drastic.
Această situaţie a încetat la data de 01.04.2018, când apelantul parte civilă E. a încetat raporturile de muncă cu I.G.P.R., la cerere, prin pensionare.
Astfel, din comunicările efectuate de I.P.J. Alba şi I.P.J. Hunedoara, diferenţele salariale între veniturile pe care E. le-ar fi realizat în funcţia de şef al B. C. civ..O. Alba Iulia şi veniturile salariale realizate în funcţia pe care a fost pus la dispoziţia I.P.J. Hunedoara, pentru perioada 1 mai 2016 - 31 martie 2018, sunt în cuantum de 103.396 RON.
Pentru considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 20 din C. proc. pen., privind constituirea ca parte civilă în procesul penal, raportate la cele ale art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora prezentul cod reprezintă dreptul comun în materie de procedură, şi la prevederile art. 34 din C. proc. civ., privind realizarea drepturilor afectate de un termen, cu referire la dispoziţiile art. 1385 şi art. 1386 din C. civ., s-a solicitat admiterea apelului şi, în consecinţă:
- majorarea sumei stabilite cu titlu de daune materiale reprezentând diferenţe salariale, de la cea acordată de prima instanţă, de 97.632 RON, la valoarea totală de 201.028 RON şi obligarea inculpaţilor A., B. Mirel şi D., în solidar, la plata sumei susmenţionate, către partea civilă E.;
- menţinerea obligării inculpaţilor A., B. Mirel şi D. la plata, în solidar, a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale, către partea civilă E.;
- menţinerea obligării inculpaţilor A., B. Mirel şi D. la plata, în solidar, a sumelor de 37.206 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea fondului cauzei şi 15.759 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale efectuate de partea civilă E..
G. Prin motivele scrise de apel, inculpatul F. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri, urmând a se proceda potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata de fond.
A arătat că, în mod netemeinic, a fost condamnat, prin sentinţa penală apelată, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în stare de recidivă postexecutorie, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate, reţinându-se în sarcina sa că, în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., în perioada 2010 - 2013, ar fi evidenţiat în actele contabile un număr de 131 de facturi fiscale considerate fictive, fapt ce a dus la producerea unui prejudiciu de 95.821 RON, sens în care a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei de apel, apărătorul ales al apelantului inculpat F. a susţinut că probele existente la dosarul cauzei nu relevă, fără dubiu, cuantumul prejudiciului produs. Aşadar, nu există un prejudiciu cert, real şi exigibil, fapt care ar fi presupus efectuarea unei expertize financiar-contabile ori respingerea acţiunii civile, ca nedovedită.
Nu în ultimul rând, s-a subliniat că, în mod greşit, în rechizitoriu s-a reţinut că ar fi vorba de perioada aprilie 2010 - iulie 2013 pentru prezentarea celor 131 de facturi fiscale care ar reprezenta operaţiuni nereale.
În acest context, apărarea a arătat că, în lipsa unei expertize, soluţia care se impune a fi pronunţată în apel este cea de încetare a procesului penal, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere că a intervenit prescripţia răspunderii penale, calculul termenului de prescripţie având ca punct de plecare anul 2010, când au fost introduse cele 131 de facturi în evidenţa contabilă a S.C. J..
H. Prin motivele scrise de apel, inculpatul H., prin apărător, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, obligarea inculpatului A. şi a Statului român la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 26.394 RON, reprezentând cheltuieli de transport în sumă de 21.000 RON, cheltuieli de cazare în sumă de 2394 RON şi onorariu avocat în sumă de 3000 RON. A apreciat că se impune să-i fie restituite cheltuielile judiciare ocazionate cu desfăşurarea prezentului proces, în raport cu soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond sub aspectul celor trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Cu prilejul dezbaterilor, la temenul de judecată din data de 6 noiembrie 2023, apelantul inculpat H., personal, a învederat că înţelege să-şi retragă apelul promovat în cauză, instanţa luând act de manifestarea sa de voinţă, liber exprimată.
I. Prin motivele scrise de apel, partea civilă Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei hotărâri în ceea ce priveşte latura civilă, în sensul obligării inculpaţilor la plata prejudiciului în cuantum de 1.179.407 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii aferente întregului debit, calculate de la data la care obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii, cu instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, până la concurenţa sumelor datorate, reprezentând prejudiciul şi obligaţiile fiscale accesorii.
S-a susţinut că Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând instanţei obligarea inculpaţilor la plata sumei de 1.179.407 RON, reprezentând prejudiciul produs bugetului general consolidat, prin activitatea infracţională a acestora, sumă la care urmează să se calculeze şi obligaţiile fiscale accesorii potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, de la momentul producerii prejudiciului până la data când suma va fi integral achitată.
De asemenea, prin cererea de constituire parte civilă, s-a solicitat şi instituirea masurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, iar în cazul în care acesta a fost dispus, menţinerea sa.
S-a mai arătat că, sub aspectul laturii civile, instanţa de fond, în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul F. la plata sumei de 95.821 RON şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu titlu de daune materiale. Totodată, a dispus ridicarea măsurii asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 04.07.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrală asupra bunurilor S.C. J..
Apelanta parte civilă a criticat sentinţa atacată, sub aspectul laturii civile, în sensul că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului general consolidat de către inculpat, este în cuantum de 95.821 RON.
În ceea ce priveşte suma totală acordată, de 95.821 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea în sensul că doar fapta inculpatului F., constând în aceea că, în calitate de împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a prezentat un număr de 131 de facturi fiscale ce reprezintă cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale ce au fost apoi evidenţiate în actele contabile şi în alte documente legale, demers în urma căruia a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma reţinută de instanţă, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, s-a apreciat că instanţa de fond nu a luat în considerare, la pronunţarea hotărârii, întregul material probator existent la dosarul cauzei.
S-a învederat faptul că, la pronunţarea sentinţei penale, instanţa de fond nu a luat în considerare actele care au stat la baza formulării plângerii penale nr. x/29.03.2012, înaintată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara – Activitatea de Inspecţie Fiscală împotriva inculpatei G., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., respectiv procesul-verbal nr. x/08.02.2012 încheiat ca urmare a inspecţiei fiscale parţiale efectuate la această societate, ale cărui concluzii au fost coroborate cu cele ale proceselor-verbale de control încrucişat nr. x/18.11.2011, nr. y/07.12.2011, nr. z/18.11.2011, nr. w/16.11.2011, nr. t/03.08.2011 şi nr. 619/29.11.2011.
În urma controalelor efectuate şi analizării realităţii şi legalităţii operaţiunilor comerciale dintre S.C. J. şi societăţile comerciale la care au fost efectuate controalele încrucişate concretizate în procesele-verbale susmenţionate, organele de inspecţie fiscală au concluzionat că aceste operaţiuni sunt nereale, fapt pentru care organele de control au conchis că societatea beneficiară S.C. J. este direct răspunzătoare de prejudiciile aduse bugetului statului, astfel cum acestea au fost constatate şi stabilite de organele fiscale.
Astfel, în luna iunie 2010, S.C. J. şi-a exercitat dreptul de deducere pentru taxa pe valoare adăugată deductibilă în sumă de 95.821 RON, organele de inspecţie fiscală concluzionând că societatea nu poate justifica cu documente intrarea în gestiune a materialelor de construcţii achiziţionate în luna iunie 2010, pentru care şi-a exercitat dreptul de deducere. Bunurile nefiind livrate de către emitenţii facturilor, nu a intervenit faptul generator, sens în care nici taxa pe valoare adăugată nu a avut exigibilitate, dreptul de deducere pentru operaţiunile aferente acestor facturi neluând naştere.
În luna iulie 2010, societatea şi-a exercitat dreptul de deducere pentru TVA deductibilă în sumă de 334.025 RON, aferentă unei baze impozabile în sumă de 1.391.773 RON, înscrisă în facturile fiscale nr. x/09.07.2010, nr. y/23.07.2010 si nr. 10/31.07.2010, emise de S.C. RRRRRRR. S.R.L., reprezentând servicii de demolare şi dezmembrare construcţii, lucrări de nivelare teren, servicii care au la bază contractul încheiat între părţi nr. x/01.03.2010.
Tocmai pentru a determina starea de fapt fiscală, organele de inspecţie fiscală au solicitat un control încrucişat la S.C. RRRRRRR. S.R.L., pentru verificarea realităţii şi legalităţii tranzacţiilor derulate în luna iulie 2010 între această societate şi S.C. J., concretizat în procesul-verbal nr. x/03.08.2011, ce a fost coroborat cu raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.06.2011 şi procesul-verbal nr. x/03.06.2011, întocmite în urma controlului încrucişat efectuat la S.C. FFFFFFFF. S.R.L., ce au relevat că serviciile nu au fost prestate de către emitenţii facturilor, nu a intervenit faptul generator, motiv pentru care nici taxa pe valoare adăugată nu a avut exigibilitate, iar dreptul de deducere pentru aceste facturi nu a luat naştere.
De asemenea, cu privire la TVA deductibilă suplimentar, în perioada verificată, S.C. J. şi-a exercitat dreptul de deducere pentru taxa pe valoare adăugată deductibilă în valoare de 108.700 RON, ca urmare a înregistrării în evidenţa contabilă a facturilor cu servicii de închiriere şi arhivare în valoare de 452.910 RON, operaţiuni ce nu reflectă adevărata natură a tranzacţiilor.
Mai mult, pentru contractul de prestări servicii nr. x/07.04.2010 încheiat între S.C. XXXXXXXX. S.R.L., în calitate de prestator şi S.C. J., având ca obiect întocmirea de bilanţuri contabile, coordonarea şi organizarea întregii activităţi în domeniul financiar-contabil, societatea nu a putut prezenta echipei de inspecţie fiscală niciun document privind realitatea şi utilizarea acestor servicii, nu a putut justifica necesitatea prestării acestora şi nici documente justificative prin care să facă dovada prestării efective a activităţilor, în baza contractului, sens în care a rezultat că societatea verificată nu îndeplinea condiţiile legale de exercitare a dreptului de deducere a TVA în sumă de 9.240 RON, aspecte consemnate şi în raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.02.2012.
Toate cheltuielile evidenţiate în rapoartele de inspecţie fiscală şi procesele-verbale de control întocmite, în scopul stabilirii realităţii tranzacţiilor efectuate şi înregistrate de S.C. J., au determinat un impozit pe profit suplimetar în sumă de 634.621 RON, de la plata căruia reprezentantul societăţii s-a sustras.
Consecinţa tuturor operaţiunilor, dovedit a fi fictive, aşa cum rezultă din coroborarea întregului material probator ce a stat la baza sesizării penale, preluat in integrum de către organul de urmărire penală, considerându-1 suficient şi elocvent în determinarea prejudiciului adus bugetului de stat, este producerea unei pagube bugetului de stat în cuantum total de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON - impozit pe profit şi 544.786 RON - TVA dedus de societate fără îndeplinirea condiţiilor legale de deductibilitate.
Prin urmare, inculpata S.C. J., în reprezentarea inculpaţilor G. (asociat unic şi administrator) şi F. (administrator de fapt şi, ulterior, împuternicit al societăţii), care au acţionat în coautorat, în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în contabilitate şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale şi a stabilit cu rea-credinţă impozitele şi taxele cu scopul de a obţine, în mod nelegal, deducerea de TVA, acţiuni ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 1.179.407 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA dedus de societate fără îndeplinirea condiţiilor de deductibilitate.
Prin urmare, s-a susţinut că întregul material probator relevă, fără echivoc, exercitarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoare adăugată, ce echivalează cu o cerere efectivă de rambursare TVA, nefiind doar un element al fazei preparatorii a infracţiunii de rambursare nelegală de TVA, neexistând posibilitatea unei solicitări ulterioare. Astfel, completarea Declaraţiei 300 şi a menţiunii privind opţiunea pentru o asemenea rambursare reprezintă o solicitare efectivă, aspect confirmat şi de inculpatul F., reţinut şi de instanţa de fond.
Mai mult, argumentul instanţei de fond prin care îşi susţine dispoziţia de achitare a inculpatei S.C. J., în sensul că probele evocate nu susţin, pe de o parte, acuzaţia formulată la adresa persoanei juridice, iar pe de altă parte, nici posibilitatea de a putea angrena răspunderea penală a societăţii alături de cea a inculpatului F., care era administratorul de fapt, dar şi director general, nu poate fi primit, fiind o motivaţie evazivă a soluţiei adoptate.
S-a arătat că, aşa cum reiese din întreg materialul probator, există argumente care să susţină vinovăţia persoanei juridice, în realizarea obiectului de activitate, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond admite vinovăţia inculpatului persoană fizică F., administrator al persoanei juridice S.C. J., putându-se angrena răspunderea solidară a acestora.
Având în vedere cele menţionate, s-a apreciat că prejudiciul adus bugetului general consolidat s-a produs prin activitatea infracţională a inculpaţilor, persoană fizică şi persoană juridică, fiind în sumă de 1.179.407 RON, la care urmează să se calculeze obligaţiile fiscale accesorii potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, întinderea prejudiciului fiind detaliată în materialul probator.
De asemenea, s-a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen., masurile asigurătorii constau în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de această lege, luarea masurilor asigurătorii este obligatorie, cu respectarea condiţiilor de procedură.
Ca atare, s-a apreciat că, în cauză, instituirea măsurilor asigurătorii asigură utilitatea admiterii acţiunii civile în cadrul procesului penal şi garantează executarea obligaţiilor de ordin patrimonial ce decurg din aceasta.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen. cu referire la art. 420 din C. proc. pen., prin raportare la probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că, în prezenta cauză, la termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2019, apelantul intimat inculpat parte civilă E., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), coroborat cu art. 105 din Regulamentul de procedură al CJUE, cu o serie de întrebări preliminare.
La data de 6 noiembrie 2019, s-a dispus de către Înalta Curte – Completul de 5 judecători sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea normelor de drept comunitar apreciate relevante sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, cererea preliminară fiind înregistrată sub nr. C-926/19.
La data de 7 noiembrie 2022, în cauzele conexate C-859/19, C-926/19 şi C-929/19, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, a dat o ordonanţă motivată considerând că răspunsul la întrebările adresate de instanţa de trimitere poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţa Curţii, în special din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034), şi din Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectul deciziilor unei curţi constituţionale) (C-430/21, EU:C:2022:99).
În esenţă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că obligaţia de a se asigura că infracţiunile de corupţie fac obiectul unor sancţiuni penale care au caracter efectiv şi disuasiv nu scuteşte instanţa naţională de verificarea respectării drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanţă să poată aplica un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate.
Cerinţa specializării completurilor de judecată care rezultă din Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale a fost considerată ca îndeplinită prin simpla adoptare a unui act formal, precum Hotărârea din 23 ianuarie 2019 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurare care nu face decât să confirme că judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au făcut parte din completurile de judecată în materie de corupţie înainte de adoptarea acestei hotărâri erau specializaţi în această materie.
Ca urmare, deşi Curtea Constituţională a statuat că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la specializarea completurilor de judecată în materie de corupţie nu era conformă cu dispoziţiile naţionale aplicabile, această practică nu era viciată de o încălcare vădită a unei norme fundamentale a sistemului judiciar din România de natură să pună în discuţie caracterul de instanţă "constituită în prealabil prin lege" al completurilor de judecată în materie de corupţie ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în legătură cu aceste aspecte, nu au fost formulate critici prin motivele de apel sau cu prilejul dezbaterior, care să tindă la desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă, neputându-se reţine incidenţa unui motiv de nulitate absolută, urmând a se da eficienţă reperelor de interpretare indicate în cuprinsul hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
În continuare, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine următoarele:
I. Soluţia din prezentul dosar este unanimă în ceea ce priveşte respingerea criticilor de legalitate a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Critici de legalitate:
Motivele de apel referitoare la încălcarea normelor de procedură penală au în vedere următoarele probleme de drept:
1. incompatibilitatea judecătorilor care au pronunţat hotărârea în fond decurgând din soluţionarea de către aceştia a cererilor privind măsurile preventive, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., prin raportare la prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi, respectiv, art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.
2. desfăşurarea unei părţi a cercetării judecătoreşti în absenţa procurorului D.I.I.C.O.T. (la termenele de judecată din perioada 21 ianuarie 2015 - 21 octombrie 2015);
3. omisiunea motivării sentinţei instanţei de fond;
4. pronunţarea unei soluţii cu depăşirea limitelor sesizării instanţei de fond.
Criticile sunt nefondate
1. Situaţia de fapt pe care se bazează criticile din apel, formulate de DIICOT, respectiv de apelanţii A. şi B. Mirel, a fost examinată atât de instanţa de fond, cât şi de un complet sesizat cu o cerere de recuzare a unuia dintre judecători. Ulterior respingerii cererii de recuzare, după începerea judecăţii, procurorul, inculpaţii ori apărătorii acestora nu au mai formulat alte cereri de recuzare, criticile privind incompatibilitatea judecătorilor fondului fiind susţinute cu ocazia dezbaterii asupra fondului cauzei şi, ulterior, ca motive de apel.
Astfel, incompatibilităţile invocate provin din:
a) soluţionarea unui recurs împotriva încheierii prin care se dispusese o măsură preventivă. La termenul din 8.08.2014, în cursul procedurii de cameră preliminară, un judecător a fost recuzat de către inculpatul B. Mirel, deoarece fusese unul dintre cei trei judecători care soluţionaseră recursul împotriva încheierii prin care măsura preventivă luată împotriva lui E. a fost prelungită, ocazie cu care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar . Prin încheierea din 13.08.2014, cererea de recuzare a judecătorului de cameră preliminară a fost respinsă, ca nefondată .
b) soluţionarea unui recurs împotriva încheierii prin se dispusese o măsură preventivă. Doi dintre judecătorii care au soluţionat dosarul de fond s-au pronunţat într-un alt complet de trei judecători în calea de atac a recursului împotriva măsuri preventive a arestului dispusă faţă de E. ca urmare a propunerii formulate de către inculpatul A. .
c) soluţionarea unui recurs împotriva încheierii prin se dispusese o măsură preventivă. Unul dintre judecătorii care a soluţionat cauza în fond s-a pronunţat asupra unui recurs formulat împotriva prelungirii măsurii arestului preventiv, după preluarea cauzei la nivelul central al D.I.I.C.O.T, într-un alt complet de trei judecători .
Cazurile de incompatibilitate, susţinute în motivele de apel, au în vedere atât o incompatibilitate decurgând din exercitarea funcţiei de judecător de drepturi şi libertăţi şi, ulterior, de judecător al fondului, cât şi o incompatibilitate decurgând din antepronunţare cu privire la vinovăţie, cu ocazia soluţionării căilor de atac referitoare la măsurile preventive.
În ceea ce priveşte incompatibilitatea decurgând din exercitarea funcţiei de judecător de drepturi şi libertăţi, se constată că aceasta nu era prevăzută de C. proc. pen. anterior, în vigoare la momentul soluţionării căii de atac împotriva măsurii preventive.
Măsura preventivă (dispusă de judecătorul a cărui incompatibilitate a fost susţinută ca o critică a soluţie instanţei de fond) a fost analizată în conformitate cu dispoziţiile C. proc. pen. în vigoare la data respectivă, şi anume C. proc. pen. anterior. În absenţa unor dispoziţii tranzitorii în materia incompatibilităţilor în Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului C. proc. pen., regimul incompatibilităţilor urmează să fie analizat în conformitate cu legea în vigoare la momentul actului de procedură, C. proc. pen. anterior, iar nu astfel cum au susţinut Ministerul Public (D.I.I.C.O.T.) şi apărarea unora dintre inculpaţi, conform actului care a intervenit ulterior soluţionării măsurii preventive, actualul C. proc. pen.
Conform Deciziei de recurs în interesul legii nr. 8/2011 (publicată în M. Of. nr. 727 din 14/10/2011), judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului ori inculpatului în cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs. În consecinţă, judecătorul care s-a pronunţat în cursul urmăririi penale cu privire la recursurile împotriva încheierilor prin care s-a dispus asupra măsurilor preventive, conform C. proc. pen. din 1968, nu era incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs, deci nu era incompatibil nici să soluţioneze cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară începută conform normelor în vigoare din actualul C. proc. pen. ori să soluţioneze cauza ca judecător al fondului, după intrarea în vigoare a actualului C. proc. pen.
Membrii completului de judecată a căror incompatibilitate a fost susţinută ca motiv de apel nu au exercitat în cauză funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi (inexistentă în C. proc. pen. anterior), astfel că incompatibilitatea din actualul C. proc. pen. nu este aplicabilă situaţiei acestora.
În ceea ce priveşte incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat recursul împotriva hotărârii privind propunerea de arestare preventivă sau asupra unei măsuri preventive, pe considerentul antepronunţării asupra vinovăţiei inculpaţilor, cazul de incompatibilitate prevăzut art. 64 lit. f) C. proc. pen. nu este incident, având în vedere diferenţa dintre acuzaţii şi mijloacele de probă la momentul pronunţării asupra măsurilor preventive şi acuzaţiile, respectiv mijloacele de probă care au existat la momentul sesizării instanţei cu rechizitoriu, cu excepţia acuzaţiei de sprijinire a unui grup infracţional organizat (faţă de E.).
Faţă de cele ce preced, nu a existat un caz de incompatibilitate a judecătorilor care au soluţionat fondul cauzei.
2. Absenţa procurorului D.I.IC.O.T. şi participarea în şedinţele de judecată a unui procuror de la o altă unitate de parchet, în perioada 21 ianuarie 2015 - 21 octombrie 2015, a fost consecinţa opţiunii procurorului D.I.I.C.O.T., permisă de legea în vigoare la acel moment.
Conform O.U.G. nr. 43/2002, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, participarea unui procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în şedinţele de judecată este obligatorie în dosarul în care instanţa a fost sesizată printr-un rechizitoriu x În opoziţie cu reglementarea participării procurorului D.N.A., potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment, procurorul D.I.I.C.O.T participa în şedinţă de judecată în situaţia în care îşi exprima voinţa de a participa în şedinţele judecată. Atunci când nu îşi exprima voinţa de a participa în şedinţe de judecată, respectivele cauze erau soluţionate cu participarea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă instanţa care soluţiona cauza respectivă.
În aplicarea dispoziţiilor legale ce preced, din actele dosarului rezultă că, în şedinţa publică din 21 ianuarie 2015, instanţa de fond a dispus reunirea celor două cauze şi, totodată, a pus în discuţie participarea procurorului D.I.I.C.O.T. la şedinţele de judecată. Reprezentantul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T prezent la termenul de judecată a susţinut că, în lege, se impune în mod obligatoriu doar participarea procurorului din cadrul Ministerului Public – D.N.A. În consecinţă, la şedinţa de judecată din 21 ianuarie 2015, Ministerul Public a fost reprezentat de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. Ulterior reunirii celor două cauze, procurorul D.I.I.C.O.T a solicitat completului de judecată permisiunea de a părăsi sala de judecată, motivând că mandatul său s-a încheiat odată cu reunirea celor două cauze, exprimând opinia că procurorul D.N.A. este competent să participe în cauza astfel reunită. Astfel, procurorul din cadrul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T şi-a exprimat voinţa cu privire la participarea sa în proces, astfel cum prevede legea, şi a considerat că este necesar ca dosarul să fie soluţionat cu participarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte a Casaţie şi Justiţie. Doar ulterior soluţionării cauzei în fond, prin O.U.G. nr. 78/16 noiembrie 2016, s-a reglementat caracterul obligatoriu al participării procurorilor D.I.I.C.O.T. la dosare trimise în judecată de această direcţie de parchet.
În consecinţă, critica este nefondată, procurorul D.I.I.C.O.T menţionând în şedinţa din 21 ianuarie 2015 că nu participă în cauza respectivă, la care, ulterior, a participat un procuror din partea Ministerului Public, conform prevederilor legale în vigoare la acel moment, nefiind obligatorie participarea procurorului D.I.I.C.O.T. Începând cu data de 21 octombrie 2015, în dosarul de fond a participat şi un procuror D.I.I.C.O.T.
3. Critica omisiunii motivării hotărârii instanţei de fond este infirmată de chiar modul în care au fost prezentate motivele de apel, care au făcut largi referiri la considerentele sentinţei. Sentinţa a examinat atât apărările care decurgeau din încălcarea normelor de procedură, cât şi cele care proveneau din lipsa de vinovăţie a inculpaţilor, respectiv cele care au vizat încadrările juridice şi individualizarea pedepselor. În secţiunea IV a hotărârii, începând cu pagina 616 şi până la pagina 901, se regăseşte examinarea argumentelor acuzării şi a argumentelor apărării cu privire la existenţa faptelor, vinovăţia inculpaţilor, încadrarea juridică şi individualizarea sancţiunilor, concluziile instanţei de fond cu privire la fiecare dintre problemele de drept ce preced, astfel încât critica privind omisiunea motivării hotărârii este nefondată.
4. Pronunţarea unor soluţii cu depăşirea limitelor sesizării.
În cauză au fost respectate dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., instanţa de fond pronunţându-se asupra faptelor cu care a fost sesizată, şi nu asupra altor fapte. Criticile apărării vizează, în realitate, modul în care au fost stabilite elementele de tipicitate în conţinutul infracţiunilor, încadrarea juridică, respectiv probele pe care se întemeiază soluţia instanţei de fond, critică ce face obiectul examinării temeiniciei acuzaţiilor în cele ce urmează.
II. Referitor la valoarea probatorie a datelor obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de securitate naţională în perioada martie - octombrie 2013, respectiv cele menţionate în adresa din data de 12.04.2016 a D.N.A., şi a posibilităţii folosirii acestora în procesul penal, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, prin Decizia nr. 91/2018, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile C. proc. pen. au o finalitate diferită de cea a Legii nr. 51/1991, fapt care subliniază caracterul preponderent extra procesual penal al activităţilor reglementate de această lege, act normativ al cărui domeniu de reglementare îl constituie cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne şi externe ce pot aduce atingere securităţii naţionale. Ulterior, prin Decizia nr. 802/2018, Curtea Constituţională a arătat că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţilor procesual penale, primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizări securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
În consecinţă, Curtea Constituţională a concluzionat că dispoziţiile Legii nr. 51/1991 nu conferă datelor obţinute în urma desfăşurării activităţilor autorizate în baza unui mandat de securitate naţională calitatea de probe în procesul penal.
Concluzia a fost întărită ulterior prin Decizia nr. 55/2020 a Curţii Constituţionale, unde, în contextul analizei de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa de contencios constituţional a arătat că lipsa unei proceduri clare şi efective care să permită analiza legalităţii unui mijloc de probă şi a procedeului prin care aceasta a fost obţinută determină neconstituţionalitatea includerii în categoria mijloacelor de probă în procesul penal a unor asemenea date sau informaţii. Or, în ceea ce priveşte înregistrările rezultate ca urmare a desfăşurării unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, realizate în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională, calitatea de magistrat a celui care dispune si supraveghează înregistrările nu implică ipso facto legalitatea şi conformitatea acestora cu art. 8 din Convenţie (CEDO), iar legiuitorul nu a reglementat o procedură specifică aplicabilă în cazul contestării legalităţii acestora, astfel încât, prin reglementarea posibilităţii conferirii calităţii de mijloc de probă acestor înregistrări, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerinţele de claritate şi previzibilitate.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că o atare procedură de contestare a legalităţii probelor ce ar putea fi folosite în procesul penal, obţinute în urma activităţilor specifice culegerii de informaţii, a fost reglementată de către legiuitor abia prin Legea nr. 210/2023 şi care restrânge posibilitatea formulării criticilor de legalitate la etapa procesuală a camerei preliminare. Or, având în vedere principiul activităţii legii procesuale, noua reglementare a procedurii de contestare a legalităţii probelor nu poate valida şi nu poate atribui calitatea de mijloc de probă în procesul penal a înregistrărilor provenite din activitatea de culegere de informaţii şi care au fost invocate în prezenta cauză. Pe de altă parte, însă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că aplicabilitatea deciziilor instanţei de contencios constituţional nu conduce la concluzia nelegalităţii datelor obţinute în urma punerii în executare a mandatului de securitate naţională, ci doar a imposibilităţii folosirii acestora ca probe în procesul penal.
În consecinţă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători nu se va raporta în considerentele prezentei decizii la înregistrările rezultate din activităţile autorizate prin mandate de securitate naţională emise, acestea neavând calitatea de probe în procesul penal.
III. Din perspectiva împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale cu privire la infracţiunile imputate inculpaţilor în prezenta cauză, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, potrivit legii în vigoare la data comiterii faptelor, infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 din C. pen. din 1969, era sancţionată cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, iar infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, era pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Termenele generale de prescripţie erau, potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) şi d) din C. pen. din 1969, de 8 ani şi, respectiv, de 5 ani. Dispoziţiile din aceeaşi codificare anterioară – art. 123 alin. (1) – statuau în sensul întreruperii cursului termenului prescripţiei prin îndeplinirea oricărui act care trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal şi, în fine, reglementau, în cuprinsul art. 124 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 63/2012), prescripţia specială a răspunderii penale care înlătura răspunderea penală, oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul general de prescripţie era depăşit cu încă o dată.
Prin urmare, în baza legii penale în vigoare la data când se reţine că s-ar fi comis faptele şi ca efect al actelor întreruptive de prescripţie efectuate în temeiul acestei legi, termenele de prescripţie specială a răspunderii penale erau de 16 ani, respectiv, de 10 ani.
În varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 şi până în prezent, infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu închisoare de la unu la 5 ani. În cazul ambelor infracţiuni, termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani.
Având în vedere jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.Of. Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.Of. Partea I nr. 565 din 9 iunie 2022), prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", rezultă că legislaţia penală în vigoare în intervalul de timp menţionat nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
În plus, sub aspectul analizat prezintă relevanţă şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.. Legea penală aplicabilă în respectiva perioadă de timp se relevă, aşadar, ca fiind legea mai favorabilă inculpaţilor, deoarece, în temeiul acesteia, termenul general de prescripţie de 5 ani a curs neîntrerupt de la data săvârşirii faptelor şi s-a împlinit la data de 22 octombrie 2018 (pentru fapta de represiune nedreaptă), respectiv, la data de 23 octombrie 2018 (pentru fapta de fals intelectual).
Suspendarea cursului prescripţiei în intervalul 6 noiembrie 2019 - 15 noiembrie 2022 nu prezintă relevanţă în calculul termenului general de prescripţie, deoarece o atare suspendare, consecutivă sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a intervenit la o dată la care acest termen deja se împlinise.
Prin raportare la considerentele expuse în precedent, se constată că, şi în ceea ce priveşte infracţiunile de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, spălarea banilor, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi mărturie mincinoasă, în varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 şi până în prezent, de asemenea, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit.
Astfel, infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 raportat la art. 308 din C. pen., cu închisoare de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni, infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu închisoare de la 3 la 10 ani, infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., respectiv de art. 273 alin. (2) lit. d) din C. pen., cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, respectiv cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În cazul infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi mărturie mincinoasă, termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani, împlinindu-se în anul 2016 (pentru faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare reţinute în sarcina inculpaţilor E., F. şi G.), respectiv în anul 2015 (pentru fapta reţinută în sarcina inculpatei G. de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu referire la contrafacerea celor 131 de facturi fiscale), în octombrie 2017 (pentru faptele de sprijinire a unui grup infracţional organizat reţinute în sarcina inculpaţilor E. şi F.), în 10 decembrie 2017 (pentru fapta de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina inculpatului H.) şi în 12 mai 2019 (pentru fapta de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina inculpatului I.).
În cazul infracţiunilor de dare de mită (reţinute în sarcina inculpaţilor F. şi G.) şi spălarea banilor (reţinute în sarcina inculpaţilor E., F. şi G.), termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani, împlinindu-se în anul 2019.
Cât priveşte infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (reţinută în sarcina inculpatului E.), aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni. În acest caz, termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., de 10 ani, urmând a se împlini (având în vedere şi perioada în care judecarea cauzei a fost suspendată ca urmare a sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene) în iulie 2024. Pentru această infracţiune, în calculul termenului general de prescripţie prezintă relevanţă suspendarea cursului prescripţiei din intervalul 6 noiembrie 2019 - 15 noiembrie 2022, deoarece, la momentul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, acest termen nu se împlinise.
Pentru această infracţiune, Înalta Curte – Completul de 5 judecători îşi însuşeşte soluţia dispusă de instanţa de fond, în sensul achitării inculpatului E., astfel încât nu mai prezintă relevanţă data împlinirii termenului de prescripţie.
Având în vedere faptul că inculpaţii din prezenta cauză au solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din C. proc. pen., urmează a se analiza în continuare acuzaţiile aduse acestora.
A. Expunerea acuzaţiilor şi încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A., B. Mirel şi D.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, reţine că, în cauză, se impune o defalcare a acuzaţiilor aduse inculpaţilor, în raport cu elementul material specific fiecăreia şi cu perioadele de comitere a acestora.
1. Astfel, în cazul inculpatului A., prin rechizitoriu s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu vizând desfăşurarea activităţii în conformitate cu legea, prin aceea că: a dispus începerea urmăririi penale faţă de E. (21.10.2013), punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013), reţinerea pe 24 de ore a lui E. (24.10.2013) şi a propus arestarea preventivă a acestuia (24.10.2013), în urma administrării, fie personal, fie de către inculpatul B. Mirel, a unor probe nelegale, constând în: declaraţii obţinute prin întrebuinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu E.; declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; declaraţia inculpatului D., audiat cu identitate protejată; procese-verbale întocmite de inculpatul B. Mirel, despre care a cunoscut că au conţinut fals sau trunchiat; documente fără relevanţă probatorie, nu a procedat la verificarea altor variante de anchetă, deşi existau elemente faptice care ar fi impus acest lucru şi a întocmit referatul cu propunere de arestare preventivă în care a inserat, cu ştiinţă, menţiuni false sau denaturate şi a ascuns existenţa unor probe în apărarea lui E., aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E.;
- represiune nedreaptă, prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen.. Elementul material şi data comiterii acesteia au fost individualizate prin aceea că, în exercitarea funcţiei de procuror, cu ocazia anchetei efectuate în dosarul nr. x/2011, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale (23.10.2013) şi reţinerea pe 24 de ore a persoanei vătămate E. (24.10.2013), cu încălcarea art. 143-148 din C. proc. pen. vechi şi a art. 681 (indicii temeinice) din C. proc. pen. vechi, ştiind că este nevinovat, prin raportare la datele reale ale anchetei, al cărei rezultat a fost distorsionat prin comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual;
- fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.. Elementul material şi data comiterii faptei au fost individualizate prin aceea că, în calitate de procuror, la 24.10.2013, cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, a atestat în conţinutul documentului menţionat date nereale privind: utilizatorul unui post telefonic; constatările efectuate de echipele de filaj; rezultatele unor testări poligraf; afirmaţii ale unor martori audiaţi în cauză şi a omis, cu ştiinţă, să insereze aspecte rezultate din anchetă care veneau în apărarea lui E..
2. În cazul inculpatului B. Mirel, prin rechizitoriu s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu ocazia actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. x/2011 privind pe O., E. ş.a., precum şi în cauzele în care a efectuat acte de urmărire penală folosite ulterior în dosarul nr. x/2011, prin administrarea de probe nelegale, respectiv: declaraţii obţinute prin întrebuinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu E.; declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; procese-verbale întocmite personal de inculpat, având conţinut fals sau trunchiat; documente fără relevanţă probatorie, precum şi prin neverificarea altor variante de anchetă, deşi existau elemente faptice care ar fi impus acest lucru, punând la dispoziţia inculpatului A. probele astfel obţinute, în vederea începerii urmăririi penale şi a efectuării altor acte procesuale şi aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E., respectiv libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia;
- complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen., constând în aceea că, în cadrul anchetei efectuate în dosarul nr. x/2011, a pus la dispoziţia inculpatului A., procuror, în baza întelegerii anterioare cu acesta, probe nereale, obţinute prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, ştiind că E. este nevinovat, prin raportare la datele reale ale anchetei, al cărei rezultat a fost distorsionat prin comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, anterior descrise şi ajutându-l în acest mod pe inculpatul A. să justifice punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe 24 de ore a persoanei vătămate E.;
- fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2011 şi în cauzele în care a efectuat acte de urmărire penală folosite ulterior în dosarul nr. x/2011, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit, la datele de 21.08.2013, 23.08.2013 şi 23.09.2013, procese-verbale în care a atestat date nereale privitoare la: utilizatorul unui post telefonic; constatările efectuate de echipele de filaj; susţinerile unui martor; menţiuni privind efectuarea unei percheziţii.
3. De asemenea, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., prin rechizitoriu s-a reţinut comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în cadrul derulării anchetei penale efectuate în dosarul nr. x/2011 împotriva lui E., în cursul anului 2013, a efectuat demersuri pentru identificarea şi punerea la dispoziţia inculpatului A., procuror de caz, în baza unei înţelegeri anterioare cu acesta, a unor martori dispuşi să dea declaraţii nereale împotriva lui E.; a transmis unor persoane ce urmau a fi audiate în calitate de inculpaţi promisiunea, din partea inculpatului A., că dacă vor accepta să facă declaraţii incriminatoare la adresa lui E., vor beneficia de uşurarea situaţiei juridice; a furnizat anumitor martori, anterior audierii lor de către inculpatul A., date nereale cu privire la participaţia penală a lui E., în scopul introducerii acestor informaţii false în declaraţiile date anchetatorilor; a dat personal declaraţie împotriva lui E., ca martor cu identitate protejată, contribuind în acest mod la susţinerea anchetei efectuate în mod abuziv de inculpaţii A. şi B. Mirel şi aducând o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale persoanei vătămate E., respectiv libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la demnitate, la reputaţie şi onoare, dreptul la salariu lunar, prin diminuarea cuantumului acestuia.
B. Situaţia de fapt
Sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte – Completul de 5 judecători îşi însuşeşte aspectele obiective reţinute de prima instanţă în baza probelor administrate, referitoare la succesiunea întocmirii actelor procedurale şi a dispunerii de alte măsuri procesuale în dosarele de urmărire penală aflate în administrarea inculpaţilor, urmând a reevalua o serie de aprecieri asupra interpretării semnificaţiei acestora.
Astfel, în esenţă, în raport cu conţinutul acuzaţiilor aduse inculpaţilor, acţiunile imputate acestora sub aspectul comiterii infracţiunii de represiune nedreaptă s-au circumscris punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa din data de 23.10.2013 în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Alba, iar acţiunile imputate sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual s-au circumscris actelor de urmărire penală efectuate ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale.
Punerea în mişcare a acţiunii penale s-a dispus ca urmare a reunirii în dosarul nr. x/2011 a mai multor activităţi infracţionale disjunse, ce au format obiectul cercetărilor efectuate în dosarele de urmărire penală aflate pe rolul D.I.I.C.O.T. – S.T. Alba nr. 71D/P/2011 (privind pe BB., AA. ş.a.), nr. 100D/P/2012 (privind pe K., W. ş.a.) şi nr. 13D/P/2011 (privind pe O. ş.a.).
Având în vedere aspectele expuse anterior referitoare la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi defalcarea activităţilor infracţionale în raport cu acestea, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, reţine următoarele:
I. Activităţile anterioare punerii în mişcare a acţiunii penale
1. În dosarul nr. x/2011 cercetările au avut ca obiect activităţi infracţionale circumscrise evaziunii fiscale, acestea vizând pe numiţii BB., AA., precum şi pe alte persoane.
Cauza a fost instrumentată de inculpatul A., fiind delegaţi pentru efectuarea unor activităţi informativ-investigative şi de cercetare penală şi ofiţerii de poliţie N. (decedat) şi inculpatul B. Mirel.
În contextul activităţilor de cercetare penală efectuate, inculpatul A. a formulat o cerere de emitere a unor autorizaţii de interceptare şi înregistrare pe o perioadă de 30 de zile a convorbirilor şi comunicărilor persoanelor cercetate, pentru făptuitorul BB. fiind indicate posturile telefonice cu nr. x şi y. Cererea a fost încuviinţată, iar ulterior, la datele de 6.09.2011, 5.10.2011 şi 9.05.2012, au fost obţinute prelungiri ale măsurilor procesuale, în fiecare caz fiind menţionat numărul de telefon y ca aparţinându-i numitului BB..
La baza indicării acestui aspect referitor la postul telefonic au stat procesele-verbale de identificare a posturilor telefonice din datele de 4.09.2011 şi 6.09.2011 şi, respectiv, procesul-verbal din data de 3.10.2011, în care ofiţerii de poliţie delegaţi în cauză au arătat că în urma interceptărilor deja efectuate, se impune prelungirea măsurilor autorizate în cauză.
În realitate, postul telefonic y nu îi aparţinea numitului BB., ci lui NNNN.. Din datele existene în cauză nu s-a putut stabili momentul exact când organele de urmărire penală, inclusiv cei doi inculpaţi, au aflat că numărul de telefon pentru care se solicitase autorizarea şi apoi prelungirea nu îi aparţinea persoanei vizate de cercetări.
Din această perspectivă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că organelor de urmărire penală, respectiv ofiţerilor de poliţie delegaţi în cauză şi inculpatului A. le poate fi imputată o neglijenţă sub aspectul efectuării activităţilor investigative şi al întocmirii actelor procedurale, respectiv al verificării realităţii şi corectitudinii aspectelor constatate, însă nu există elemente în raport cu care să se poată stabili, dincolo de orice îndoială, existenţa unei rele-credinţe sau a unei intenţii în sensul obţinerii nelegale a unor probe. Înalta Curte – Completul de 5 judecători are în vedere, în susţinerea acestei concluzii, faptul că eroarea referitoare la titularul postului telefonic pare să fi fost descoperită după dispunerea efectuării urmăririi penale faţă de inculpatul B. Mirel de către D.N.A., la data de 18.03.2014, relevante în acest sens fiind declaraţiile martorei JJJ., grefier în cadrul D.I.I.C.O.T., care a relatat că: "am luat act de faptul că am greşit în consemnarea unui proces-verbal de investigaţii privind stabilirea persoanei care utiliza acel număr, respectiv, BB., după ce B. a venit de la DNA Bucureşti, după începerea urmăririi penale faţă de acesta. B. nu cunoştea nici el la momentul respectiv despre acest lucru, spunându-mi "hai repede să verificăm..." ocazie cu care am constatat că numărul respectiv este folosit în realitate de un anume NNNN.. L-am întrebat pe B. cum se poate îndrepta eroarea materială că deja a fost îndreptată de către DNA" (declaraţia din 15.04.2014).
Cert este însă că, ulterior, după emiterea rechizitoriului în dosarul nr. x/2011, la data de 4.04.2013, inculpatul A. a întocmit o comunicare către numitul NNNN., căruia i-a adus la cunoştinţă că i-a fost interceptat postul telefonic cu nr. x, despre care iniţial s-a crezut că aparţine inculpatului Cupeţiu, ulterior constatându-se că acest număr este folosit de NNNN..
În cadrul dosarului nr. x/2011, la data de 9.05.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale şi a fost solicitată autorizarea unor percheziţii domiciliare la locuinţele persoanelor vizate de cercetări. Iniţial, percheziţiile fuseseră planificate pentru data de 09.05.2012, însă din dispoziţia inculpatului A. au fost reprogramate pentru data de 10.05.2012, ulterior fiind arestaţi preventiv AA., AAA., BBB..
Ulterior, la data de la 3.10.2012, ca urmare a cererii formulate de inculpatul A., instanţa a reînnoit autorizaţiile de interceptare, inclusiv cu privire la posturile telefonice presupus utilizate de BB., între care şi cel cu nr. y, precum şi luarea de imagini privind activitatea infracţională.
Potrivit înscrisurilor declasificate aflate la dosar, prin adresa din 05.10.2012, inculpatul A. a solicitat S.R.I., în baza încheierii cu nr. 131/I/2012, supravegherea operativă a numitului BB. şi înregistrarea video - audio în mediu ambiental.
La aceeaşi dată, 05.10.2012, inculpatul A. a autorizat, cu titlu provizoriu, interceptarea convorbirilor numitului F., zis "CCC.", consemnând existenţa unor date în sensul că numitul BB. urmează să ia legătura cu persoana vizată, pentru a stabili înţelegeri infracţionale, inclusiv favorizarea întâlnirii cu diverse persoane dispuse să ofere informaţii cu privire la activităţile specifice care privesc faptele comise.
La 7.10.2012, în urma cererii formulate de inculpatul A., instanţa a emis autorizaţii de percheziţie începând cu 8.10.2012 pentru BB., AA. şi alte persoane vizate de cercetări, primul fiind reţinut şi, ulterior, arestat preventiv.
La data de 12.10.2012, inculpatul A. a primit de la S.R.I. rezultatele activităţilor de supraveghere operativă privind pe BB., din care, în esenţă, a rezultat că, la data de 5.10.2012, autoturismul aparţinând lui E. s-a aflat în proximitatea sediului firmei lui BB., iar la 7.10.2012 (o zi de duminică), în timp ce BB. se afla la EEE., autoturismul lui E. se afla în parcarea din imediata apropiere, pe care a părăsit-o la circa 20 de minute. În ambele cazuri, s-a arătat că nu a fost obervat vreun contact între persoana aflată în autoturismul aparţinând lui E. şi persoana supusă activităţilor de supraveghere operativă.
La data de 14.11.2012, inculpatul A. i-a cerut martorului GGG., procuror D.I.I.C.O.T – S.T. Alba Iulia, să întocmească o propunere de autorizare a interceptării şi înregistrării unui post telefonic aparţinând numitului H., zis "HHH.", finul lui E., cu privire la care s-a arătat că exista suspiciunea că ar fi folosit de F. pe post de intermediar în relaţiile sale, propunere ce a fost admisă de către instanţă.
A doua zi, la data de 15.11.2012, inculpatul B. Mirel a întocmit un proces-verbal, în care acesta a menţionat că "din informaţiile deţinute până în prezent a rezultat faptul că "HHH." urmează să îl sprijine pe CCC. în situaţia în care acesta din urmă ar face obiectul unei percheziţii domiciliare, mai exact prin ascunderea de probe", în baza căruia inculpatul A. a autorizat provizoriu interceptarea unui alt post telefonic deţinut de numitul H..
În urma activităţilor de supraveghere tehnică efectuate cu privire la BB. în perioada 5.10.2012-8.10.2012, s-a constatat că acesta a avut câteva convorbiri telefonice cu F., precum şi că, la 6.10.2012, s-a întâlnit cu DDD., viceprimarul municipiului Deva (prieten din copilărie cu E.).
La data de 25.11.2012, inculpatul B. Mirel a întocmit un proces-verbal în care a menţionat că a procedat la vizualizarea înregistrărilor din data de 6.10.2012 privind pe BB. şi întrucât a observat că acesta s-a întâlnit cu numitul DDD., care a încercat să contacteze pe cineva la telefon. Inculpatul B. Mirel a consemnat că: "Întrucât în cauză există indicii clare că la momentul respectiv BB. avea cunoştinţă despre percheziţia domiciliară care urma a fi efectuată la 8.10.2012, iar informaţiile deţinute până în prezent confirmă faptul că susnumitul a încercat să intervină la diverse persoane cu influenţă, consider că este necesară … obţinerea listingurilor".
În acelaşi context, al supravegherii convorbirilor şi traficului între posturile telefonice ale persoanelor vizate de cercetări, în cuprinsul procesului-verbal întocmit de către inculpatul B. Mirel la data de 21.08.2013, acesta a consemnat existenţa mai multor apeluri telefonice între posturile deţinute de BB., RRRR. şi F., efectuate în perioada 08.05 - 11.05.2012.
În mod similar, inculpatul B. Mirel a întocmit şi procesul-verbal din 23.08.2013, în care a enumerat mai multe convorbiri telefonice purtate în perioada 2.05-13.05.2012 de BB. cu DDD. (prieten cu E.), şi de DDD. cu E., însă la 8.05.2012 nu apare niciun apel între DDD. şi BB. sau între DDD. şi E..
Contrar susţinerilor din actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că menţiunile inserate în cuprinsul acestor procese-verbale, ori eventualele omisiuni referitoare la absenţa unor convorbiri telefonice între persoanele implicate în perioada anterioară celei expuse nu pot fi apreciate ca având un carcater tendenţios, ci reprezintă propriile constatări ale organului de urmărire penală, cărora ulterior li s-a atribuit o valoare probatorie şi o relevanţă în raport cu celelalte probe administrate în cauză. Consemnările nu au avut un carcater nereal, critica formulată prin rechizitoriu vizând lipsa de relevanţă a acestora.
În cursul lunii august 2013, cu privire la AA., AAA. şi BBB. s-a dispus de către organul de urmărire penală testarea cu tehnica poligraf. Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 13.08.2012, AA. a fost inapt pentru examinare, BBB. nu a putut fi examinat, iar lui AAA. i-au fost adresate exclusiv întrebări legate de activităţi de evaziune fiscală, fără să fi fost constatate modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat. Cu toate acestea, s-a consemnat că numitul AA. a afirmat în acel context că, în seara precedentă momentului arestării sale, ar fi fost anunţat de către BB. că urmează să fie "căutat de poliţie" şi "să aibă grijă ce declară copiii".
În anul 2013, în contextul cercetărilor efectuate în cauză, la data de 21.08.2013, inculpatul B. Mirel a întocmit un proces-verbal de investigaţii, în cuprinsul căruia a consemnat mai multe aspecte, printre care faptul că data iniţială a percheziţiilor (09.05.2012) a fost comunicată de B. şi N. exclusiv lui E.; din "declaraţia" lui AA. a rezultat că acesta a fost informat de către BB. despre efectuarea percheziţiilor, acesta aflând de la o persoană care se află tot timpul cu cei care urmează să efectueze percheziţiile şi care a încetat să îi mai răspundă la telefon; AAA. şi BBB. au trecut testarea cu tehnica poligraf, de unde ar rezulta că este cert că ştiau despre efectuarea percheziţiilor, precum şi alte aspecte referitoare la traficul convorbirilor între posturi telefonice aparţinând persoanelor vizate de cercetări.
Concret, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în procesul-verbal din data de 21.08.2013 întocmit de către inculpatul B. Mirel, acesta a consemnat că "urmare a audierii inculpatului AA., a rezultat faptul că la data de 9.05.2012 la locuinţa acestuia s-a prezentat Cupeţiu Dorin…La întrebarea inc. AA. în legătură cu sursa celor aflate (despre percheziţii), BB. a spus că informaţiile le are de la o persoană care se află tot timpul cu cei care urmează să efectueze percheziţiile (BCCO Alba) şi cu care a ţinut legătura până în urmă cu o zi, când, de la amiază, a încetat să-i mai răspundă la telefon".
Corespunde realităţii faptul că, la data întocmirii procesului-verbal (21.08.2013), încă nu fuseseră consemnate declaraţii ale numitului AA. în care să se regăsească detalii referitoare la sursa informaţiilor pe care le deţinea numitul BB., relatările acestuia limitându-se la a arăta că a aflat despre percheziţii de la acesta.
La data de 12.10.2013 este audiat AA., care a declarat că a fost chemat de Cupeţiu în 09.05.2012 la o cabană, într-un loc izolat şi i-a spus că urmează să fie făcute percheziţii şi că ştie asta de la "cineva care este tot timpul cu D.I.I.C.O.T." şi care "nu îi mai răspunde la telefon de o zi". La data de 22.10.2013 sunt audiaţi BBB. şi AAA., ambii confirmând că AA. le-a spus că a aflat de la Cupeţiu că urmează să fie făcute percheziţiile la locuinţele lor. Acelaşi aspect este confirmat şi de către martora LLLL., fiica lui AA., prin declaraţia din data de 31.10.2012 . În schimb, numiţii BB. şi RRRR. au negat constant faptul că au avut cunoştinţă de efectuarea percheziţiilor şi existenţa unor relaţii apropiate cu E..
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că numitul AA. a dat o declaraţie la data de 08.10.2012 unde a arătat: "cu ocazia primei percheziţii efectuate la domiciliul meu, al lui AAA. şi BBB., precum şi al lui BB., în 10.05.2012, am fost anunţat înainte cu o zi, respectiv seara de către BB. că la domiciliile noastre urmează să se efectueze percheziţii de către DIICOT, lucru care s-a întâmplat la cabana acestuia de la Govâjdia, acesta venind personal şi chemându-mă la el. De altfel, toate discuţiile pe care le-am purtat conspirat cu acesta se purtau în general, acolo".
Lipsa de interes, la acel moment, a inculpatului A. în a investiga sursa din care BB. ar fi aflat despre efectuarea percheziţiilor sau, posibil, neconsemnarea altor detalii oferite de AA. în acest sens, potrivit propriilor susţineri ale inculpatului, alături de consemnarea de către inculpatul B. Mirel într-un procesul-verbal a unor asemenea aspecte, pot constitui critici consistente referitoare la modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale, fără însă a putea conduce la concluzia unei rele-credinţe în sensul "inventării" unor probe.
Astfel, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că inserarea în conţinutul procesului-verbal din data de 21.08.2013 a unor menţiuni atribuite numitului AA. referitoare la sursa informaţiilor deţinute de către BB. nu este de natură să conducă la concluzia existenţei vreunei intenţii de a construi o acuzaţie sau de a inventa probe, aşa cum s-a susţinut prin rechizitoriu, având în vedere că, la momentul respectiv, inculpaţii se aflau în posesia informaţiilor comunicate de către S.R.I. în urma supravegherii operative a numitului BB., din care s-a considerat că rezultă indicii că E. a luat sau a încercat să ia legătura cu BB. anterior efectuării percheziţiilor, precum şi a unor listinguri de apeluri telefonice între persoanele supuse cercetărilor, pe care le-au considerat suspecte, indiferent dacă aceste aprecieri ale inculpaţilor erau întemeiate sau nu.
Cu referire la acest aspect, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că afirmaţiile din rechizitoriu privind similitudinea dintre aspectele consemnate în procesul-verbal din 21.08.2013, întocmit de inculpatul B. Mirel şi aspectele declarate la 12.10.2013 de către AA., precum şi absenţa oricărui demers de a investiga sursa informaţiilor deţinute de Cupeţiu, de către inculpatul A., reprezintă aprecieri ale organului de urmărire penală, fără ca din acestea să rezulte caracterul nereal ori inventat al aspectelor declarate de martor. De altfel, prin declaraţia dată la D.N.A., martorul AA. nu a afirmat că ar fi fost "învăţat" ce să declare, ci că inculpatul B. Mirel l-a întrebat expres ce ştie despre E., şi că i-a răspuns acestuia că "a auzit" că E. l-ar fi informat pe Cupeţiu despre percheziţii, dar nu a dorit să se consemneze aşa ceva, fiindcă era doar o "poveste", însă B. Mirel a insistat, cerând să se consemneze că a aflat din "diverse medii". Înalta Curte – Completul de 5 judecători priveşte cu serioase rezerve declaraţiile martorului AA., având în vedere multiplele schimbări în depoziţiile date de acesta, care a mai declarat că, de fapt, inculpatul B. Mirel i-a sugerat ce să declare în perioada în care era arestat preventiv, în condiţiile în care anterior susţinuse că el i-a comunicat inculpatului detaliile referitoare la persoana care îi informase pe Cupeţiu. Mai mult, fiind audiat în faţa instanţei de fond, martorul AA. a reiterat afirmaţiile în sensul că numitul BB. i-ar fi spus că a aflat despre percheziţii "de la cineva care e toată ziua cu ei" şi că "nu-i mai răspunde acesta de ieri" şi nu a susţinut că ar fi fost învăţat ce să declare de către inculpatul B. Mirel, ci că acesta i-a cerut să declare tot ceea ce ştie despre orice persoane, fără să facă referire la o activitate anume. În raport cu aceste aspecte, din declaraţiile date de martor, coroborate cu aspectele relatate de martorii AAA., BBB. şi LLLL., a rezultat cu certitudine că numitul BB. fusese informat că va avea loc o percheziţie şi că i-a comunicat acest lucru şi lui AA.. Nu formează obiectul prezentei cauze stabilirea persoanei care l-a informat pe numitul BB., ci exclusiv verificarea dacă, la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva lui E., existau indicii de natură să convingă cu privire la posibila comitere a unor fapte prevăzute de legea penală sau nu.
Dosarul nr. x/2011 a fost finalizat prin emiterea, la data de 01.04.2013, a rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor BB., AA., AAA., BBB., III., UU. ş.a., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional nestructurat şi evaziune fiscală, printre alte soluţii dispunându-se şi disjungerea cauzei privind pe învinuitul F., zis CCC., pentru sprijinirea unui grup infracţional nestructurat şi favorizarea infractorului, această din urmă cauză fiind înregistrată la D.I.I.C.O.T – S.T. Alba Iulia sub nr. x/2013. Acest doar a fost conexat ulterior, la data de 30.09.2013, la dosarul nr. x/2011, dosar în care a fost pus sub acuzare E..
Cu referire la numitul F., la data de 15.11.2012, în urma efectuării unor percheziţii domiciliare la locuinţa şi la sediul societăţii comericlae deţinute de acesta, a fost identificat un înscris intitulat "contract de vânzare - cumpărare încheiat la data de 22.07.2011 în Deva", prin care se realiza practic un schimb între două autoturisme x, unul mai vechi - 4 MOTION, deţinut de E. şi unul relativ nou - C. civ. TRAV. 2.0, achiziţionat de aproximativ un an, aparţinând numitei G. - administrator la S.C. J. S.R.L., schimb în urma căruia autoturismul mai nou era luat de E., care ar fi plătit o diferenţă de 10.000 Euro, chestiune în raport cu care, împotriva lui E., au fost formulate mai multe acuzaţii, printre care şi aceea că ar fi comis un fals în declaraţia de avere prin omisiunea consemnării înstrăinării autoturismului mai vechi, aspecte asupra cărora se va reveni ulterior.
2. În dosarul nr. x/2012 au fost efectuate cercetări cu privire la activităţi infracţionale presupus a fi fost comise de către numiţii K., W., ş.a., persoane cunoscute la nivelul judeţului Hunedoara ca fiind extrem de violente şi implicate în diverse fapte prevăzute de legea penală (grup infracţional organizat, lipsire de libertate, şantaj, înşelăciune, cămătărie, vătămare corporală gravă).
În cauză, activitatea de urmărire penală a fost instrumentată de martorul M., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Alba. Martorul menţionat a arătat că procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost redactat de inculpatul B. Mirel şi semnat de către martorul M., şi că acesta din urmă a procedat la audierea persoanelor vizate de cercetări. De asemenea, martorul a arătat că persoanele erau audiate de către ofiţerii de poliţie judiciară şi că, deşi nu participa la audiere, semna declaraţia în calitatea sa de procuror după ce întreba persoana audiată dacă afirmaţiile sale corespund adevărului.
Martorul M. a mai arătat că: "aveam informaţii verbale despre posibila implicare a lui E. în activităţi infracţionale, însă nu reţin să fi văzut vreo informare scrisă de la serviciile de informaţii despre acesta" (declaraţia din data de 11.02.2014), respectiv că despre E. "aveam informaţii verbale, din presă (2003 - 2004), de la servicii (SIPI Hd), de la D., de la poliţistul C., precum şi listinguri în dosarul x/2012, respectiv câteva convorbiri Litera – E.). De asemenea, dl A. mi-a spus că în dos. Cupeţiu, E. ar fi anunţat despre o percheziţie, precum şi că îi proteja pe soţii Biriescu. Aceste aspecte le-am aflat în vara sau toamna lui 2012. Din aceste motive, procurorul şef a cerut aprobare pt delegarea unor poliţişti de la alte structuri, pe care i-am folosit pe dosarul meu", precum şi că "nu reţin exact, dar este posibil ca dl A. să îmi fi spus să îl întreb pe Litera despre implicarea lui E.. Oricum l-aş fi întrebat, având bănuieli în acest sens, conform celor arătate mai sus" (declaraţia din 30.04.2014).
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că procurorul care a instrumentat cauza nr. 100D/P/2012 privind pe Litera, pe de o parte, a fost informat de către inculpaţii A. şi B. Mirel că existau suspiciuni la adresa lui E., iar pe de altă parte, că acesta avea suspiciuni bazate pe alte surse de informaţii şi că, fie la sugestia lui A., fie din proprie iniţiativă, a adresat întrebări referitoare la E. persoanelor pe care le-a audiat.
Referitor la credibilitatea persoanelor audiate, Înalta Curte – Completul de 5 judecători mai reţine că martorul M. a declarat că: "Litera, pentru a beneficia de reducere, a făcut afirmaţii, la întrebările mele şi ale poliţiştilor, cu privire la persoanele care l-au protejat. Cu ocazia declaraţiei filmate, fiind întrebat despre E., a spus, din câte reţin, că nu avea acesta vreo implicare în vreun fel în protecţia sa. Ulterior, cu prilejul altei declaraţii, Litera a fost din nou întrebat despre E., din câte reţin afirmând că acesta îl proteja în activitatea infracţională", iar după ce a fost audiat la D.N.A. i-a spus martorului că şi-a menţinut declaraţiile despre E. (declaraţia din 11.02.2014). Martorul M. a mai declarat că: "Prima declaraţie (a lui Litera) a fost cea filmată, în care am întrebat fără să dau nume, dacă a fost informator, el a spus că da, însă nu a dat nume. Ulterior, în alte zile, B. m-a întrebat dacă poate să îl ia să îl audieze şi el pe Litera, după care venea cu declaraţia pe stick la mine şi îmi arăta ce a declarat ulterior Litera. Acesta a confirmat cele consemnate şi a spus că la început i-a fost frică. Declaraţiile lui Litera, semnate de mine ca procuror, nu erau date efectiv în faţa mea, ci eu doar îl întrebam dacă a spus adevărul, acesta confirmând, şi îl mai întrebam una-alta în completare. Nu a existat o înţelegere între mine şi Litera, ci doar am spus că dacă mai dă date şi despre alte persoane, va avea beneficiile legale. Probabil că i-am spus "dacă ştie să citească printre rânduri". Nu m-a întrebat dacă "îl vrem pe E.". Despre soţia lui am spus doar că, din practică, probabil va sta arestată mai puţin, că e femeie, are copii si instanţei i se va face milă de ea. Probabil că i-am spus şi soţiei sale că o să mai stea puţin arestată" (declaraţia din 30.04.2014). De asemenea, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că martorul M. şi-a menţinut afirmaţiile şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, făcând referire la modalitatea în care a fost audiat K. de către inculpatul B., susţinând că nu a perceput ca inculpatul să facă presiuni asupra martorului sau să deformeze afirmaţiile acestuia, dar şi că martorul afirma că este favorizat de către E., căruia îi furniza informaţii în schimbul protecţiei şi, totodată, că martorul era întrebat de fiecare dată dacă ceea ce s-a consemnat corespunde celor pe care le declarase.
Martorul K., despre care s-a susţinut că era informatorul lui E., precum şi soţia acestuia, KKK., au fost arestaţi prevenitv în dosarul nr. x/2012.
Prin declaraţia dată iniţial, la data de 9.05.2013, la D.I.I.C.O.T., martorul K. a relatat în mod detaliat despre diverse activităţi infracţionale în care a fost implicat, fără a face referiri la E.. Ulterior, martorul a menţionat că i-a relatat lui E. despre o altercaţie dintre alte persoane, însă nu a vrut să dea declaraţie . Cu ocazia audierii din data de 24.05.2013, martorul a relatat că îl cunoştea pe E., că îl informa pe acesta despre diverse activităţi infracţionale, dar şi că acesta din urmă îl punea să lanseze informaţii false în lumea interlopă din Hunedoara pentru a crea conflicte sau că a aflat de la o altă personă că i-ar fi dat bani lui E. pentru tergiversarea unui dosar . Prin aceeaşi declaraţie, martorul a relatat că ştie că există "o relaţie de foarte bună prietenie între E., P. şi O....Reţin că în primăvara-vara anului trecut, am avut discuţii atât cu P., cât şi cu O., ambii spunându-mi că cunosc de la E. despre existenţa unui dosar la DIICOT, dosar care îi priveşte, însă din ceea ce li s-a spus de către E., nu sunt probe care să îi incrimineze...P. şi O. îl descriau pe E. în discuţiile pe care le purtau cu mine ca fiind prietenul lor, totdeauna folosind numele mic al acestuia şi lăsând impresia că sunt protejaţi de acesta" . Afirmaţii similare referitoare la E. şi la posibilele legături cu persoane din lumea interlopă au fost reiterate de către martorul K. şi în declaraţia din 08.10.2013.
La rândul său, KKK., prin declaraţia dată la 04.07.2013, a arătat că ştia de la K. că "E. este persoana care îl ajută şi la care cere sfaturi cu privire la ce trebuie să facă...furniza informaţii către E., iar acesta din urmă îl informa cu privire la activităţile de cercetare ale poliţiei care îl priveau pe el" .
În cadrul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2012, au fost audiaţi şi MMM., care a arătat că ştia de la K. că acesta este omul lui E. (declaraţia din data 16.05.2013, d.u.p. D.N.A), W., care a arătat că îl cunoaşte pe E., fără a declara alte aspecte relevante (declaraţie din 24.09.2013, d.u.p. D.N.A), NNN., care a arătat că a auzit că O. era prieten cu E. şi cu DDD. şi că Biriescu ştia că este interceptat, fără a da detalii relevante despre sursa acestor informaţii .
Aspectele considerate relevante în ceea ce îl priveau pe E. au fost disjunse din dosarul nr. x/2012 şi s-a constituit dosarul nr. x/2013, care, ulterior, la data de 30.09.2013, a fost conexat la dosarul nr. x/2011 în care E. a fost pus sub acuzare.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, privite în mod singular, declaraţiile persoanelor audiate anterior nu au reflectat existenţa unor date certe cu privire la posibila comitere a unor fapte prevăzute de legea penală de către E.. Cu toate acestea, având în vedere că inculpatul A. se afla în posesia informaţiilor rezultate din urmărirea penală efectuată în dosarul nr. x/2011, aspectele rezultate din declaraţiile martorilor menţionaţi au fost susceptibile să îi întărească convingerea cu privire la posibila comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de către E., indiferent de caracterul întemeiat sau nu al unor asemenea supiciuni. Practic, relatările martorului K. au augmentat o reprezentare a realităţii percepute de către inculpaţii A. şi B. Mirel în baza probelor administrate în celelalte cauze pe care le instrumentau, cu consecinţe direct în ceea ce priveşte întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de represiune nedreaptă, aşa cum se va arăta ulterior.
Referitor la menţiunile din actul de sesizare a instanţei, în sensul modalităţii în care s-a realizat audierea martorilor K. şi KKK., Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine următoarele:
Cu ocazia audierii la D.N.A., la data de 9.04.2014, martorul FFFFFFFFF. a declarat următoarele:
- "am fost întrebat şi despre E., dar nu chiar la început, ci cam la două-trei luni după ce am fost arestat...Nici un procuror nu a venit la mine la arest pentru a sta de vorbă...Am fost întrebat de E. atât de YYYYY., cât şi de C.. Acestora le-am povestit că i-am spus despre activitatea mea infracţională lui E., nu despre tot, i-am spus despre vătămarea corporală a lui CCCCC. comisă la instigarea mea de alte persoane, precum şi că îi mai povesteam ce mai auzeam de prin zonă, respectiv îi dădeam informaţii. Le-am spus că dânsul ştia mai tot ce făceam eu, mai puţin fraudele cu asigurări,...Aceste lucruri le-am povestit poliţiştilor care veneau la mine la arest, precum şi procurorului M.";
- "la început nu am vrut să spun de E....În declaraţia din 15-16.05.2013 am minţit în faţa procurorului când am spus că nu am informat pe "domnul" despre blaturile cu fotbaliştii. În fapt, acele discuţii cu E. erau făcute ca un fel de glumă";
- în permanenţă eram întrebat ce mai ştiu, şi mi se spunea "ce mai ştii despre…,mai spune, mai spune", de către dl YYYYY., în prima lună, apoi, după ce am început să spun unele lucruri, a început şi dl C. să vină să mă întrebe. Îmi menţin afirmaţia că circa 70% din discuţiile cu C. erau legate de E., iar apoi am fost întrebat şi despre soţii Biriescu";
- cu ocazia aceleiaşi audieri, martorul a fost întrebat "de ce ai afirmat în vara lui 2013, aflându-te pe drum în duba de la arest, că "a trebuit să dai acele declaraţii pentru a fi eliberată soţia ta" şi că dacă soţia ta nu ar fi fost arestată, nu ai fi acceptat niciodată oferta procurorilor DIICOT de a scrie ce ţi e spune?", răspunsul acestuia fiind: "nu am făcut aceste afirmaţii" şi a negat că eliberarea soţiei sale a avut legătură cu modul în care au evoluat declaraţiile acestuia;
- de asemenea, referindu-se la Biriescu, martorul a reiterat afirmaţiile făcute în declaraţia dată la D.I.I.C.O.T., arătând că: "Eu aflasem de dosar de la DIICOT de la D., care ii spusese la tata că au ei un dosar şi că TITI sau P. ar fi zis că mi-au dat o dubiţă în schimbul banilor pe care aveau să mi-i dea. D. i-a spus la tata că sunt şi interceptaţi. Eu m-am dus şi am încercat să ma fac util şi le-am spus că ştiu de dosar. Ei m-au întrebat pe cine am, eu le-am spus de D., apoi au evitat să mă mai caute. De asemenea, mi-au spus că le-a zis E. că nu sunt probe".
La data de 24.04.2014, martorul K. dă o nouă declaraţie, în care prezintă o versiune complet diferită asupra lucrurilor, arătând următoarele:
- Declaraţia dată anterior, la data de 09.04.2014, a fost una mincinoasă, întrucât a considerat că o expune pe soţia sa unor riscuri, aceasta fiind trimisă în judecată de către D.I.I.C.O.T. Alba. Martorul nu a explicat la ce riscuri se referă având în vedere că dosarul se afla în faza de judecată, pe rolul unei instanţe, ci s-a rezumat a susţine că procurorul M. (împotriva căruia nu făcuse declaraţii), la momentul când l-a întrebat dacă soţia sa poate să primească o pedeapsă cu executare, i-ar fi răspuns "crezi că nu avem atâta influenţă?". Martorul M. nu a confirmat existenţa unei asemenea discuţii şi nici nu au fost identificate alte mijloace de probă care să confirme susţinerile inculpatului. Mai mult, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că şi în declaraţiile date în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2012, K. a susţinut că îi era frică de E., fapt care generează îndoilei cu privire la credibilitatea acestui martor, care în ambele ipostaze a invocat o stare de temere, fie faţă de persoana vizată de cercetări, fie faţă de anchetator, relatând versiuni diferite asupra faptelor.
- În cuprinsul acestei a doua declaraţii, martorul a arătat că procurorul M. şi inculpatul B. Mirel l-au audiat în mai multe rînduri, cerându-i să declare adevărul şi punând întrebări despre relaţia cu E. şi a menţionat explicit că "lucrurile relatate de mine, în esenţă erau devărate însă felul în care erau interpretate, respectiv în sensul protejării mele de către E., era nereal. Nu am adus în discuţie acest lucru în faţa procurorilor întrucât nu sunt prost şi am văzut ce se urmăreşte". De asemenea, martorul a mai declarat că "nu îmi amintesc ca soţii Biriescu să îmi fi spus că ştiu de la E. că le-ar fi interceptate telefoanele, în schimb eu le-am transmis acest lucru pentru că îl ştiam de la D.".
- Martorul K. a mai declarat că procurorii D.I.I.C.O.T. i-au spus că, dacă va da declaraţii împotriva lui E., soţia sa ar putea fi eliberată din arest, că a fost lăsat să discute cu aceasta în perioada în care erau arestaţi preventiv şi că a formulat o plângere penală împotriva ofiţerului de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., întrucât a fost "deranjat de modul în care a fost audiat". Această chestiune este confirmată prin declaraţia dată de martorul M. în faţa instanţei de fond, care a arătat că K. "a solicitat o întrevedere cu mine şi mi-a spus că a fost audiat la DNA Alba de către doi poliţişti, fără să le cunoască numele. A susţinut că s-ar fi făcut presiuni la adresa sa, iar eu i-am spus să facă un memoriu scris. În esenţă mi-a spus că presiunile constau în faptul că i-au vorbit urât şi i-au cerut să-şi schimbe declaraţie".
KKK., soţia martorului K., în declaraţia dată la D.N.A. la 06.05.2014, a arătat că, la momentul când a fost audiată cu privire la fapte privindu-l pe E., a fost prezent şi K. şi "soţul meu a contribuit în mod activ la maniera de formulare a aspectelor consemnate. Arăt faptul că ceea ce se consemna era stabilit de către B. şi soţul meu care stătea lângă mine şi reformula ceea ce B. spunea că s-a consemnat". În schimb, martora a infirmat o parte din susţinerile declaraţiei date în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2012 referitoare la faptul că E. l-ar fi protejat pe K. şi a arătat că inculpatul B. a afirmat că şi el a contribuit la strategia din dosarul în care a fost reţinută şi arestată martora, dar că nu a fost ideea lui.
În ceea ce priveşte aspectele referitoare la modalitatea propriu-zisă în care s-a realizat audiera lui K. şi KKK., respectiv faptul că acestora li s-a cerut să spună tot ce ştiau despre anumite persoane în schimbul promisiunilor de le fi uşurată situaţia juridică ori aceştia au fost scoşi din arest fără respectarea procedurilor (aspect confirmat de către martorii YYYY. şi V.), li s-a permis să stea de vorbă anterior audierilor şi chiar, în cazul ultimei, să se deplaseze la domiciliu însoţită de organele de cercetare penală, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, deşi aceste chestiuni nu s-au încadrat cu stricteţe în dispoziţiile legale, ele nu reflectă în mod obiectiv intenţia de a exercita contrângeri sau de a acorda favoruri persoanelor cercetate şi, cu atât mai puţin, o intenţie de a "inventa" probe care să conducă la acuzarea unor persoane nevinovate. De altfel, martorul M. a menţionat prin declaraţia dată că el a autorizat deplasarea martorei KKK. în perioada în care era arestată preventiv la domiciliul acesteia, întrucât susţinea că deţine nişte înscrisuri care erau relevante penstru soluţionarea cauzei, fără a fi evidenţiată vreo legătură cu obţinerea vreunei declaraţii împotriva lui E.. Nici declaraţia martorului W., care a arătat că procurorul M. i-a desenat pe o foaie de hârtie sub formă de fracţii avantajele pe care le-ar fi putut obţine sub aspectul limitelor de pedeapsă în schimbul unor declaraţii defavorabile lui E., nu sunt de natură să modifice concluzia expusă anterior, nefiind în prezenţa vreunui element care să sugereze că martorului i s-ar fi cerut să inventeze declaraţii.
Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în raport cu probele administrate în cauza cu numărul 100D/P/2012, inculpaţii A. şi B. Mirel s-au aflat în posesia unor informaţii care conturau indicii în sensul că E. ar fi putut să fi comis fapte prevăzute de legea penală în sensul favorizării altor persoane implicate în comiterea de infracţiuni, chiar dacă, ulterior, probele administrate în cauză au condus la netemeincia suspiciunilor în sensul arătat. Înalta Curte – Completul de 5 judecători nu ignoră caracterul neprocedural sau încălcarea altor dispoziţii legale în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de către inculpaţii A. şi B. Mirel, însă subliniază că acestea nu reflectă în mod obiectiv intenţia de a inventa probe sau situaţii de fapt de natură să conducă la o construcţie artificială a unei acuzaţii împotriva lui E., aspecte asupra cărora se va reveni la încadrarea juridică a faptelor.
În schimb, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată o lipsă de interes a inculpatului A. de a investiga aspectele relatate de martorul K. referitoare la implicarea în posibile fapte de corupţie a inculpatului D., fost procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., cu atât mai mult cu cât, aşa cum se va arăta ulterior, acesta a devenit activ în desfăşurarea cercetărilor care îl priveau pe E.. Această lipsă de interes în a investiga posibilele fapte de corupţie, deşi generează suspiciuni cu privire la regularitatea desfăşurării celorlalte ativităţi de cercetare penală, nu este însă de natură să conducă la concluzia, aşa cum s-a arătat prin rechizitoriu, că în mod deliberat, inculpaţii A. şi B. Mirel au ignorat aceste aspecte şi au încercat să construiască o acuzaţie împotriva lui E..
3. În dosarul nr. x/2011 (la care, la data de 30.09.2013, au fost conexate dosarele disjunse din cauzele 100D/P/2012 şi 71D/P/2011), au fost efectuate cercetări cu privire la comiterea unor infracţiuni economice, printre persoanele vizate fiind numiţii O. şi P., precum şi alte persoane.
Urmărirea penală a fost instrumentată de inculpatul A., fiind delegaţi în cauză şi ofiţerii de poliţie judiciară N. (decedat) şi inculpatul B. Mirel.
Deşi cercetările în dosar vizau comiterea unor infracţiuni economice, în cadrul audierii numiţilor O. (20.06.2013, fila x, d.u.p. DNA) şi P. (4.07.2013, f. x şi 23.10.2013, f. x d.u.p. DNA), acestora le-au fost adresate întrebări despre o presupusă relaţie cu E., persoanele menţionate arătând însă că nu au discutat cu acesta despre vreun dosar penal. O. a arătat că, la cererea lui E., a asigurat cazarea într-o unitate pe care o deţinea a mai multor poliţişti, fără a le percepe tariful de cazare, fără a declara alte aspecte relevante.
Prin declaraţia dată la DNA, la data de 17.03.2014, O. a susţinut că, la momentul audierii sale în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T., "dl. procuror şef A. şi dl Cms. B. mi-au comunicat că am probleme cu această speţă, însă dacă le spun "ceva" despre E., nu voi mai avea nici o problemă. I-am întrebat ce anume să spun, iar ei mi-au răspuns "ştii tu ce să spui", relatări similare fiind făcute şi de către P.. De asemenea, prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul O. a reiterat aspectele referitoare la relaţiile corecte pe care le-a avut cu E. şi a susţinut că inculpaţii A. şi B. Mirel au făcut presiuni asupra lui pentru a da declaraţii, presiuni care au constat în întrebări repetate despre E. şi în faptul că "i s-a dat de înţeles că ar putea să scape de acuzaţii" dacă declară împotriva acestuia.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că nu există elemente în raport cu care să se poată aprecia că audierea persoanelor menţionate s-a făcut sub presiune sau vreo altă formă de contrângere, audierile repetate, întrebările insistente ori susţinerile martorilor că li s-ar fi transmis prin intrmediul martorului QQQ. că ar putea scăpa de acuzaţii dacă dau declaraţii neputând fi asimilate unor acte de constrângere.
La data de 26.08.2013, inculpatul B. Mirel a întocmit un proces-verbal în care a menţionat, între altele, că în anul 2011 (cu doi ani înainte de data acestui proces-verbal), E. le-ar fi solicitat, inculpatului şi lui N. (decedat), date despre dosarul Biriescu. Inculpatul nu a indicat alte date care să poată conduce la verificarea aspectelor consemnate.
La 30.09.2013, inculpatul A. a conexat la această cauză şi dosarele nr. x/2013 (disjungerea privindu-l pe F. din dosarul x/2011 privind pe Cupeţiu-Balint) şi nr. 109D/P/2013 (disjuns din dosarul OOO.).
La datele de 01.10.2013 şi 03.10.2013, în baza unor procese-verbale întocmite de către inculpatul B. Mirel şi în care acesta a consemnat existenţa unor indicii referitoare la faptul că, în baza relaţiilor existente între E. şi DDD., sau între aceştia şi alte persoane cercetate în dosare, ar fi fost devoalate informaţii despre efectuarea unor percheziţii, fără să indice elemente obiective care conturau existenţa acestor indicii, inculpatul A. a solicitat instanţei autorizarea interceptării convorbirilor şi comunicărilor purtate de E., DDD., O., P., PPP., BB., H., F.. De asemenea, inculpatul B. Mirel a întocmit, la datele de 18.10.2013 şi 22.10.2013, procese-verbale în care a consemnat aprecieri personale referitoare la persoanele presupus implicate în activitatea infracţională, fără a indica o minimă bază factuală în raport cu care s-ar fi putut trage asemenea concluzii.
În perioada 2-14.10.2013, inculpatul A. a procedat, pentru fundamentarea acuzării, la audierea a patru martori cu identitate protejată (în fapt aceştia fiind inculpatul D., QQQ., ofiţerul de poliţie RRR. şi SSS. – fosta concubină a lui K.). Referitor la audierea inculpatului D., Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că acesta a afirmat că E. le-a furnizat informaţii numiţilor Biriescu despre dosarele în care erau cercetaţi, acest lucru aflându-l de la alte persoane din cercul de cunoştinţe al acestora. Referitor la martorul QQQ., se constată că acesta a declarat că "Biriescu ar fi suportat costurile botezului fiului lui E., că acesta şi colegii săi nu plăteau cazarea la motelul lui Biriescu, că Biriescu ar fi susţinut, în toamna lui 2011, că ştie că are un dosar la DIICOT Alba şi că îi sunt interceptate telefoanele", afirmaţii pe care ulterior le-a nuanţat în declaraţia dată la DNA, susţinând că inculpatul A. nu a consemnat cu exactitate ceea ce el a declarat.
Referitor la martorul QQQ., Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată maniera insidioasă în care acesta a ajuns să fie audiat, respectiv, potrivit propriilor sale declaraţii, inculpatul D. a fost cel care i-a cerut să meargă la inculpatul A. pentru a da declaraţii împotriva lui E.. Martorul a menţionat că, tot la cererea inculpatului D., le-a transmis numiţilor Biriescu să meargă la D.I.I.C.O.T. şi să dea declaraţii împotriva lui E. pentru că "le va fi mai bine", o sugestie similară fiind făcută şi către numita DDDD.. Cu toate acestea, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că, din declaraţiile date la D.N.A. de către martorul QQQ., a rezultat că inculpatul D. a fost cel care i-a cerut să meargă să dea declaraţii, întrucât după ce i-a spus acestuia "ce ştie lumea din oraş, că E. şi-ar fi schimbat o maşină prin HHH., că ZZZZZZZZZZ. ar fi sponsorizat Brigada cu nişte calculatoare", inculpatul i-ar fi spus "că E. ar fi furnizat informaţii din dosare la ZZZZZZZZZZ. şi la Cupeţiu". Martorul a mai arătat că "A. dorea să ştie dacă am cunoştinţă cu privire la mai multe persoane care ar fi fost în legătură cu E., respectiv soţii Biriescu, viceprimarul municipiului Deva DDD., de AAAAAAAAAAA., VVV., un fin al lui E. care avea un service auto, un anume CCC. care o firmă cu fier vechi şi posibil despre Cupeţiu. I-am spus lui A. că nu doresc să dau declaraţie, acesta afirmând: "mi-a fost teamă că nu veniţi". Ulterior procurorul A. a insistat să dau declaraţie cu identitate protejată, pentru că altfel nu aş fi dat nicio declaraţie. Nu am citit declaraţia, gândind că suntem toţi oameni serioşi. Audierea a fost dirijată de procurorul A., de faţă fiind şi poliţistul C., întrebările formulate fiind oarecum inductive de forma: "ştiaţi că Berbeceanu…". Răspunsurile mele erau oarecum de confirmare în sensul că "am auzit prin oraş", fără să pot preciza cu exactitate de unde cunoşteam" şi a negat că ar fi declarat că nu se plătea cazarea la hotelul lui Biriescu. În schimb, martorul a reiterat afirmaţia că "Biriescu a afirmat cu ceva vreme în urmă (2011 sau 2012) că ar avea un dosar la DIICOT. Am fost întrebat de A. dacă nu în 2011, iar eu am spus că posibil. De asemenea, Biriescu mi-a spus că el crede că e şi interceptat, eu nu am afirmat la dl A. că "Biriescu ştie că i se interceptează telefoanele". Aşadar, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, deşi există serioase îndoieli cu privire la modalitatea în care acest martor a ajuns să fie audiat la D.I.I.C.O.T., fiind certă implicarea inculpatului D. în acest sens, aspectele referitoare la faptul că O. cunoştea despre existenţa dosarului care îl privea şi credea că este interceptat au fost susţinute inclusiv cu ocazia audierii sale la D.N.A., cu ocazia urmăririi penale efectuate în prezenta cauză. Aceste aspecte sunt de natură să determine concluzia că inculpatul A., chiar dacă este posibil să fi procedat de o manieră criticabilă în ceea ce priveşte audierea, a constatat că din declaraţia martorului au rezultat elemente de fapt în sensul celor expuse şi nu există elemente în raport cu care să se poată aprecia că au fost inventate probe sau a fost construită o acuzaţie falsă în cauză.
Dincolo de procedeul probator al audierii sub identitate protejată, care, în sine, este permis de dispoziţiile procesual penale, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine procedura criticabilă a inculpatului A., cu privire la audierea persoanei faţă de care existau indicii privind comiterea unor infracţiuni de corupţie, pe care, de altfel, nici nu le-a investigat, precum şi a altor persoane, care se aflau într-o poziţie extrem de subiectivă, cum este cazul lui QQQ., prieten cu inculpatul D. şi pe care acesta l-a determinat să meargă să dea declaraţii. Cu toate acestea, maniera în care au procedat inculpaţii A. şi B. Mirel nu reflectă intenţia acestora de a inventa probe, având în vedere că, la acel moment, aceştia se aflau în posesia unor informaţii din care rezulta o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea unor infracţiuni de către persoana vizată de cercetări. În aceste condiţii, apare ca fiind evident că inculpaţii aveau convingerea că E. ar fi comis fapte prevăzute de legea penală, urmărind să administreze probe care să întărească materialul probator pe baza căruia îşi formaseră convingerea în sensul expus anterior.
În acelaşi context se înscriu şi eforturile depuse de inculpaţi în sensul audierii martorei FFFF.. Concret, tot inculpatul D. a încercat să o determine pe FFFF. să se prezinte la D.I.I.C.O.T. pentru a da declaraţii despre E., întrucât bănuia că aceasta ar fi putut afla informaţii relevante prin prisma relaţiei avocat - client cu soţii Biriescu ori să determine o altă persoană să se prezinte pentru a fi audiată. Corespunde realităţii că inculpaţii au efectuat solicitări repetate către numita FFFF. pentru a se prezenta şi a da declaraţii, însă niciun element din dosarul cauzei nu reflectă încercarea de a o determina pe aceasta să declare aspecte contrare realităţii. De altfel, nici martora nu a susţinut că i s-ar fi cerut să mintă, ci faptul că s-a insistat să dea declaraţii, deşi aceasta invocase secretul profesional şi afirmase că nu cunoaşte aspecte despre chestiunile de care era întrebată. Martora FFFF. nici nu a fost audiată de către inculpatul A., întrucât la data de 01.11.2013 cauza a fost preluată de D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
În aceste condiţii, similar celor arătate anterior, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că nu există elemente în raport cu care să se poată aprecia în sensul că inculpaţii au încercat să inventeze probe sau să construiască o acuzaţie nereală împotriva lui E. prin mijloacele arătate.
II. Punerea în mişcare a acţiunii penale
La data de 23.10.2013, inculpatul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui E., pentru infracţiunile de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat (faptă începută din 2003 până în prezent – gruparea Biriescu), favorizarea infractorului (faptă începută în 2011 până în prezent – gruparea Biriescu), favorizarea infractorului (privind pe BB., două acte materiale, percheziţiile din 10.05.2012 şi 8.10.2012), sprijinirea unui grup infracţional organizat (faptă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), favorizarea infractorului (faptă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), omisiunea sesizării organelor judiciare (faptă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), mărturie mincinoasă (în cauza Cupeţiu) şi fals în declaraţii.
La pct. VIII din conţinutul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale au fost expuse de către inculpatul A. aspectele referitoare la E., după cum urmează:
Cu referire la dosarul nr. x/2011 privind pe O. şi P. şi alţii, s-a arătat că aceştia au fost informaţi în mod constant de către E. cu privire la înregistrarea dosarului, obiectul cauzei şi activităţile desfăşurate în cadrul acestuia, inclusiv cu privire la interceptarea unor convorbiri telefonice.
În susţinerea acestei acuzaţii, inculpatul A. a arătat că informarea, de către E., a persoanelor cercetate, rezulta din declaraţiile martorilor K., NNN., K., TTT. şi UUU. şi, indirect, din cele ale martorilor care cunosc relaţiile apropiate dintre E., DDD., VVV. şi soţii Biriescu, respectiv martorii WWW., XXX., YYY. şi ZZZ..
Concret, s-a arătat că:
- existau indicii că soţii Biriescu au sponsorizat indirect, prin comisarul E., cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii B. C. civ..O. Alba şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, au asigurat cazarea gratis la motelul din Simeria Veche ce le aparţinea prin societăţile controlate, a poliţiştilor care veneau din ţară la acţiuni sau a celor de la B. C. civ..O. Alba, precum şi multe petreceri; soţii Biriescu se lăudau cu relaţiile bune pe care le aveau cu E.;
- legătura dintre E. şi soţii Biriescu ar fi rezultat din discuţiile lui N. (decedat) cu inculpatul B. Mirel, precum şi din discuţiile persoanei cercetate cu inculpatul, precum şi din convorbirile telefonice interceptate în cauză; de asemenea, că există probe privind existenţa unor relaţii de bună prietenie şi comerciale între soţii Biriescu, DDD. şi VVV., din care ar rezulta existenţa unui "grup de interese economico-financiare şi protecţia deţinută de aceştia printre organele judiciare";
- informarea de către E. a soţilor Biriescu ar rezulta din testarea cu tehnica poligraf a numitului O. şi din declaraţiile martorilor K., K., TTT. şi UUU., dar şi din procesele-verbale întocmite de către inculpatul B. Mirel, prin care se arăta că l-a informat despre existenţa dosarului pe E. şi că acesta l-a certat că nu i-a spus înainte de înregistrarea sesizărilor sau că ar fi afirmat că dacă era implicat în efectuarea cercetărilor ar fi fost mai efecient în strângerea probelor.
Referitor la aceste chestiuni, Înalta Curte – Completul de 5 judecători notează lipsa de consistenţă a probelor invocate de către inculpatul A., existând doar indicii în sensul că E. ar fi putut comite vreo faptă dintre cele de care era acuzat, în acest sens fiind relevante referirile fie la declaraţiile unor persoane care nu aveau vreo legătură cu acuzaţia (K., senior), fie la declaraţia unui martor cu identitate protejată şi cu privire la care martorii audiaţi relataseră că ar fi comis presupuse fapte de corupţie în calitatea sa de procuror (inculpatul D.). Pe de altă parte, inculpatul A. a concluzionat că există probe certe de vinovăţie în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. sub aspectul acuzaţiei aduse, bazându-se pe afirmaţii generale, imprecise ale martorilor (O., K.) sau pe menţiuni ale unor procese-verbale întocmite de către inculpatul B. Mirel şi care nu puteau fi verificate în niciun alt mod.
Această modalitate de descriere a acuzaţiei reflectă o superficialitate a organului de urmărire penală şi o raportare deficitară la semnificaţia unor probe administrate, nefiind suficiente în sine pentru a conduce la concluzia că a fost realizată de către inculpatul A. ştiind că E. era nevinovat. Dimpotrivă, aşa cum s-a arătat anterior, probele administrate în cauză au fost de natură să îi genereze inculpatului A. convingerea că E. ar fi comis faptele de care era acuzat.
Cu referire la dosarul nr. x/2013 al D.I.I.C.O.T. s-a arătat că existau probe din care rezulta că E., prin intermediul lui DDD. şi/sau F., a deconspirat către persoana cercetată BB. date despre efectuarea unor percheziţii domiciliare efectuate în lunile mai şi octombrie 2012.
În susţinerea acestei acuzaţii, s-a făcut referire la declaraţiile martorilor AA., AAA., BBB., la listing-uri şi interceptarea unor convorbiri telefonice ale numiţilor BB., F., G. şi H., precum şi la filmările efectuate cu ocazia percheziţiei din 8.10.2012, din care ar fi rezultat indicii care conduceau la concluzia că numitul BB. ştia că urmează a fi efectuat acest procedeu probatoriu.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători notează că, în ceea ce priveşte înregistrările video ale percheziţiei, concluziile expuse de către inculpatul A. reprezintă aprecieri personale ale acestuia şi reflectă modul în care a perceput semnificaţia aspectelor surprinse în înregistrare, situaţia fiind similară şi în ceea ce priveşte listing-urile telefonice şi modalitatea în care a fost interpretată existenţa sau nu a traficului de telefonie între posturile respective. De asemenea, în cuprinsul ordonanţei s-a făcut referire la aspectele rezultate din declaraţiile martorilor AA., AAA. şi BBB., precum şi menţiunile proceselor-verbale privind supravegherea operativă a numitului BB.. Deşi erau eronate menţiunile referitoare la rezultatele testărilor cu tehnica poligraf, precum şi menţiunile din procesele-verbale de filaj, în sensul că, în loc să se arate că a fost observat autoturismul ce îi aparţinea lui E., a fost prezentată o situaţie de fapt din care rezulta că acesta în persoană se afla în autoturism (deşi acest lucru nu a fost consemnat în procesele-verbale), Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că aceste aspecte nu reflectă, în mod obiectiv, o intenţie a inculpatului A. de a "construi" o acuzaţie împotriva lui E., ci o reprezentare deformată a realităţii percepute de inculpat. Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că E. a oferit, prin declaraţiile date, explicaţii plauzibile cu privire la faptul că s-ar fi aflat în locaţiile indicate, cum ar fi, spre exemplu, ridicarea unui colet de la o firmă de curierat situată în zona respectivă. Or, faptul că inculpatul A. a prezentat o presupunere (referitoare la prezenţa fizică a lui E.) ca fiind o împrejurare certă, nu are, în sine, semnificaţia deformării realităţii pentru a pune sub acuzare persoana despre care ar fi ştiut că este nevinovată.
De asemenea, Înalta Curte – Completul de 5 judecători apreciază că, deşi sunt criticabile referirile la rezultatele testărilor poligraf ale numiţilor AA., AAA. şi BBB., precum şi utilizarea în cuprinsul actului procedural a unor exprimări care prezintă cu titlu cert presupuneri sau supoziţii ale organului de urmărire penală, acestea reflectă superficialitatea anchetei şi a modului de întocmire a actelor procedurale în cauză, fără a exista elemente obiective în raport de care să se poate constata intenţia de punere sub acuzare a unei persoane despre care se ştia că este nevinovată. Făcând trimitere la aspectele expuse anterior, cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că ansamblul informaţiilor aflate în posesia inculpatului A. i-a determinat acestuia convingerea că E. ar fi comis faptele de care era suspectat, iar deficienţele constatate în ceea ce priveşte strângerea probelor nu au semnificaţia "inventării" lor şi nici a unor acuzaţii false, independent de rezultatul la care s-a ajuns în urma administrării probatoriului în prezenta cauză şi care a revelat nevinovăţia lui E..
În continuare, în cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, cu referire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals în declaraţii, s-a făcut referire la rezultatul percheziţiilor efectuate la sediul societăţii şi la locuinţele deţinute de F., arătându-se că au fost descoperite înscrisuri din care rezulta o tranzacţie simulată prin care E. a dobândit un autoturism mai nou, în schimbul unuia mai vechi, de la S.C. J. S.R.L., reprezentată de G., pentru ca ulterior, în declaraţia de avere, E. să nu consemnze "vânzarea" autoturismului vechi, având ceva de ascuns cu privire la această tranzacţie. Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine, în legătură cu această acuzaţie, că inculpatul A. a expus elementele de fapt reţinute în baza înscrisurilor în posesia cărora se afla, nefiind identificate aspecte care să denote că s-ar fi încercat o deformare a realităţii, ci doar au fost expuse concluziile organului de urmărire penală, neavând relavanţă faptul că acestea s-au dovedit ulterior a fi neîntemeiate.
De asemenea, în cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, s-a făcut referire la efectuarea unei percheziţii domiciliare, la data de 15.11.2012, la sediul societăţilor comerciale şi la locuinţele deţinute de F. şi de G., împrejurare în care aceasta din urmă l-a sunat pe E. pentru a-i spune că se efectuează o percheziţie, iar acesta l-a sunat pe inculpatul B. Mirel pentru a-i cere detalii, fără a interveni în vreun fel în favoarea persoanelor cercetate. În continuare, deşi aşa cum s-a arătat, nu rezultau elemente în raport cu care să se aprecieze că E. a intervenit în vreun fel în ceea ce priveşte desfăşurarea procedeului probator, în cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale au fost expuse detalii referitoare la unele contacte dintre E. şi F., arătându-se că, deşi ofiţerul de poliţie a refuzat o întâlnire, acesta a luat totuşi legătura cu numitul H., zis HHH., existând suspiciunea că o întânire între persoanele menţionate a avut loc. Întreaga expunere a contactelor dintre persoanele menţionate, fizice sau telefonice, a urmărit să demosntreze că între E. şi F. existau relaţii apropiate de prietenie, împrejurare în raport cu care s-a arătat că E. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă la momentul când a dat declaraţia în calitate de martor, la data de 06.12.2012, în dosarul nr. x/2011 şi a arătat că "relaţiile dintre mine şi acesta nu sunt apropiate" şi că "de mai multe ori s-a întâlnit cu acesta în locuri publice şi niciodată nu a fost singur cu acesta", referindu-se la F..
Referitor la această acuzaţie, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că inculpatul A. s-a rezumat la expunerea unor elemente obiective rezultate din interceptările convorbirilor telefonice ale persoanelor cercetate, fără a denatura sau mistifica aspectele constatate, iar împrejurarea că în mod eronat s-a reţinut că din aceste probe rezultă că E. ar fi comis infracţiunea de mărturie mincinoasă nu echivalează cu formularea unei acuzaţii împotriva unei persoane despre care se ştia că este nevinovată, ci cu o apreciere greşită a semnificaţiei unor împrejurări de fapt, însoţită de o eroare în raţionamentul juridic referitor la semnificaţia unei persoane audiate în calitate de martor şi care beneficiază de privilegiul de a nu se auto-incrimina.
Cu referire la dosarul nr. x/2013 (dosar disjuns din dosarul nr. x/2012) privind pe K., W. şi alţii, prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, inculpatul A. a arătat, în contextul descrierii activităţilor infracţionale pentru care aceştia erau cercetaţi, că E. l-a determinat pe K. să devină informatorul său şi că, deşi acesta îi spunea despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală săvârşite de către diverse persoane, ofiţerul de poliţie nu s-a sesizat şi nu a luat niciun fel de măsuri la care era obligat prin prisma activităţilor infracţionale. Dincolo de caracterul extrem de general al acuzaţiilor aduse lui E., în sensul protecţiei pe care ar fi oferit-o unor persoane implicate în activităţi infracţionale, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că inculpatul A. şi-a fundamentat acuzaţia pe aspectele rezultate din declaraţiile numitului K., precum şi ale altor persoane, respectiv NNN., KKK. şi ZZZ. (martor cu identitate protejată). Or, lipsa de temeinicie a acuzaţiei aduse lui E., determinată de caracterul subiectiv şi chiar nereal al aspectelor declarate de persoanele menţionate, nu echivalează cu o intenţie a inculpatului de a construi sau inventa o acuzaţie împotriva ofiţerului de poliţie, ci reflectă convingerea pe care acesta şi-a format-o în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, din care a rezultat, în opinia acestuia, chiar dacă eronată, că există date că E. a săvârşit faptele de care era acuzat. Aşa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte – Completul de 5 judecători nu poate reţine existenţa unor date certe, obiective din care să rezulte că numitul K. a fost determinat sau constrâns de către inculpatul A. sau de către inculpatul B. Mirel să declare mincinos împotriva lui E., pe de o parte, în considerarea lipsei de credibilitate a martorului menţionat, care şi-a modificat declaraţiile în raport cu motive lipsite de consistenţă (afirmând că îi era frică ba de E., ba de inculpaţi, iar la momentul audierii sale de către ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. să formuleze plângere penală împotriva acestuia pentru că "nu i-a plăcut cum a fost audiat"), iar pe de altă parte, în considerarea faptului că modalitatea de audiere realizată de inculpaţi şi, respectiv, de către martorul M., chiar dacă este susceptibilă de critici prin prisma accentuării consecinţelor asupra situaţiei juridice sau a limitelor de pedeapsă, nu a relevat o intenţie a inculpaţilor de a inventa aspecte de fapt inexistente sau de a construi o acuzaţie nereală.
III. Activităţile ulterioare punerii în mişcare a acţiunii penale
La data de 24.10.2013, inculpatul A. a dispus, prin ordonanţă, reţinerea lui E., pe o perioadă de 24 de ore.
La aceeaşi dată, inculpatul A. a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pentru E., O. şi P. (nu şi pentru ceilalţi membri ai grupului infracţional). Prin referatul întocmit, în esenţă, au fost reluate aspectele expuse în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.
În cuprinsul propunerii de arestare preventivă, inculpatul A. a consemnat existenţa mai multor apeluri telefonice între numitul DDD. cu numitul BB., indicând drept post telefonic utilizat de acesta pe cel cu nr. y, contacte pe care le-a expus în contextul în care, prin prisma relaţiilor existente între primul şi E., era analizată ipoteza devoalării informaţiilor referitoare la efectuarea percheziţiilor. Or, aşa cum s-a arătat anterior, la data de 4.04.2013, inculpatul A. a întocmit o comunicare către numitul NNNN., căruia i-a adus la cunoştinţă că i-a fost interceptat postul telefonic cu nr. x, despre care iniţial s-a crezut că aparţine inculpatului Cupeţiu, ulterior constatându-se că acest număr este folosit de NNNN.. Aşadar, susţinerile referitoare la postul telefonic şi la convorbiri au fost preluate de inculpatul A. în propunerea de arestare preventivă a lui E., făcută la 24.10.2013, după 6 luni de la data când a făcut informarea către NNNN. (realizând eroare cu privire la titularul postului). Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că perpetuarea erorii referitoare la titularul postului telefonic, de către inculpatul A., în propunerea de arestare preventivă, nu conduce la concluzia unei rele-credinţe sau a unei intenţii cu privire la acuzarea nereală a lui E. şi, astfel, o intenţie de a consemna aspecte necorepunzătoare realităţii ori false, ci poate fi explicată prin preluarea copy-paste a unor aspecte referitoare la probaţiune, cuprinse în referate întocmite anterior, în raport cu care inculpatului A. îi poate fi imputată o negijenţă profesională, atât din perspectiva lipsei verificării actelor întocmite de ofiţerii de poliţie delegaţi în cauză, cât şi a modalităţii de întocmire a propunerii de arestare preventivă.
Ulterior, la datele de 24.10.2013 şi 28.10.2013, inculpatul A. a procedat la audierea martorului MMM., care iniţial fusese audiat la data de 16.05.2013 în dosarul nr. x/2012. Martorul menţionat a făcut mai multe afirmaţii referitoare la E. din care ar fi rezultat că proteja activităţile desfăşurate de K. şi a susţinut că, la data de 28.10.2013, a primit pe telefonul mobil un mesaj având următoarul conţinut: "atenţie la acest mesaj, se ştie că cu ceva timp în urmă ai fost la Alba la audieri despre E. şi în ziua când la prezentat la mandat, iar ai fost la audieri la colegul B. şi la A., acum un sfat pt tn fi deştept 5 minute şi dute la Deva la procuror şef RR. şi declară că ai fost pus şi s-au făcut presiuni de B. şi A. că nu vei păţi nimic, gîndeştete că ca E. mai sîntem mulţi afară şi oricum va ieşi şi sper că nu vrei să ajungi lîngă dujmanul tău Litera, nu fă greşeala să arăţi mesajul, nu poţi dovedi nimic, nu este probă".
De asemenea, martorul HHHHH., ofiţer care a participat la una dintre percheziţiile efectuate la E., a primit pe telefonul mobil un mesaj tip SMS, cu aproximativ următorul conţinut: "te-ai bucurat că ai fost la percheziţie că ar fi fost corect să nu mergi".
Referitor la aceste mesaje, cu ocazia audierii sale la D.N.A., martorul MMM. a arătat că, în realitate, inculpatul B. Mirel, la momentul audierii sale, a insistat să dea declaraţii împotriva lui E. şi chiar îi spunea ce să declare, iar apoi, că acesta i-a dat instrucţiuni cum să transmită mesajele. Martorul a declarat că: "După această declaraţie, B. m-a chemat la el şi mi-a spus că nu îl prea ajută declaraţia mea şi că nu vreau să spun adevărul şi că mă poate băga la mărturie mincinoasă şi că ar fi bine să mă gândesc pentru că el va fi şef la Crimă organizată iar eu sunt recidivist şi că mai am rest de pedeapsă şi la cea mai mică abatere pot să mă întorc înapoi. Cu această ocazie, mi-a dat o coală albă pe care erau scrise de el două texte greu lizibile. Unul din texte avea conţinutul aproximativ: "nu ai făcut bine ce ai făcut că ai dat declaraţie împotriva lui E. că ca el mai suntem mulţi afară şi că nu o să fie bine de tine că o să ajungi lângă duşmanul tău Litera" şi să mă duc să dau declaraţii la procurorul RR. de la Deva şi să fac un denunţ că s-au făcut presiuni asupra mea să declar de E. de către C. şi A.".
Eu l-am întrebat pe B. cine este procurorul respectiv, ocazie cu care acesta s-a enervat şi mi-a spus că nu este treaba mea şi că nu eu îl anchetez pe el şi că am uitat că el este anchetatorul.
Al doilea text se referea la o percheziţie făcută la E., destinatarul posibil să fi fost o persoană care a făcut o percheziţie la E. cu textul aproximativ: "te-ai bucurat că ai fost la percheziţie că ar fi fost corect să nu mergi".
Cele două texte mi-au fost date de B. pe o foaie de hârtie, scrisă olograf cu pixul, şi o cartelă telefonică nouă, nefolosită, spunându-mi să folosesc un telefon nou. I-am spus lui C. că am mai multe telefoane, ocazie cu care acesta mi-a interzis să le folosesc, precizând că trebuie neapărat ca telefonul să fie nou.
B. mi-a spus că primul text trebuia să mi-l trimit mie, iar cel de al doilea la un număr de telefon care era scris pe foaie, după care să-l contactez pe el să-i spun de mesaj.
B. mi-a spus să trimit mesajele în dimineaţa următoare.
Îmi amintesc faptul că neputând descifra scrisul l-am recontactat pe B. pentru a-mi spune exact ce scria, ocazie cu care acesta mi-a închis telefonul şi mi-a spus nervos: "nu vorbim din astea!". Din câte îmi amintesc cartela dată de B. era pe GGGGG., iar telefonul pe care l-am utilizat cred că îl mai am.
Am făcut exact ce mi-a spus B.: am dat cele două sms-uri, unul mie, iar celălalt către numărul indicat, iar ulterior am distrus cartela şi biletul pe care era scris textul sms-urilor, conform indicaţiilor lui B..
Ulterior am aflat cine folosea numărul de telefon indicat de B., deoarece am fost audiat de persoana respectivă, fiind un poliţist de la IPJ Hunedoara, cu numele HHHHH., slab şi grizonat, al cărui număr îl aveam în telefon.
Conform celor stabilite cu B., anterior trimiterii mesajelor, l-am contactat pentru a-i spune că am primit un mesaj de ameninţare. B. mi-a spus să vin la Alba în IIIII., că vine el şi mă ia. În timp ce mă aflam în drum spre Alba Iulia, B. m-a sunat şi mi-a spus că nu e bine să vină el să mă ia din IIIII. din Alba şi să mă duc la jandarm să-i spun că îl caut pe procurorul A.. M-am dus la D.I.I.C.O.T. Alba şi i-am spus jandarmului că doresc să vorbesc cu procurorul A.. Am fost preluat de procurorul A., care mi-a spus să-i arăt mesajul. După ce am dat o declaraţie cu privire la mesaj, a zis că o să verifice cine a trimis mesajul.
L-am întrebat pe procurorul A., cu această ocazie, cine este procurorul RR., ocazie cu care acesta mi-a spus: "ştim noi cine e!"
Am ales să fac acest lucru deoarece am fost supus la presiuni şi ameninţări de B. privind infracţiunea de tăinuire şi mărturie mincinoasă, ca urmare a refuzului de a declara ceea ce mi se spune, aceasta deoarece insista să spun nişte lucruri pe care nu le cunoşteam cu privire la E..
…Precizez că în prezent îmi este teamă ca B. să întreprindă acţiuni împotriva mea, ca urmare a consemnării prezentei declaraţii. Dacă şeful de la Crimă organizată a fost reţinut şi arestat ce mi se putea întâmpla mie? Răspunsul la această întrebare m-a determinat să mă gândesc la ceea ce îmi propunea B. şi să mă conformez cererilor acestuia".
Referitor la această împrejurare, Înalta Curte – Completul de 5 judecători notează că, într-adevăr, aspectele relatate de martor conturează o puternică suspiciune că inculpatul B. Mirel a încercat să creeze aparenţa că E. ar fi transmis mesaje de ameninţare persoanelor care erau audiate în cauză sau care au participat la anumite procedee probatorii şi, în acest fel, să genereze suspiciuni cu privire la conduita pe care o avea sau putea să o aibă ofiţerul de poliţie în perioada în care era supus cercetărilor, fiind invocate ulterior de procurorii Structurii centrale în motivarea referatului cu propunere de prelungire a arestării preventive a lui E.. De asemenea, se constată că, prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul şi-a menţinut afirmaţiile referitoare la trimiterea mesajelor la cererea inculpatului B., menţionând că, potrivit percepţiei sale, inculpatul A. nu a cunoscut aceste împrejurări şi că i-ar fi spus chiar că va verifica numerele de telefon între care avusese loc schimbul de mesaje. Chiar dacă susţinerile martorului nu au putut fi coroborate cu alte probe administrate în cauză, Înalta Curte – Completul de 5 judecători îşi însuşeşte argumentele pentru care atât prin actul de sesizare a instanţei, cât şi în considerentele hotărârii atacate, aspectele declarate de martor au fost apreciate ca fiind credibile. Pe de altă parte însă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că manoperele inculpatului B. Mirel nu au vizat "fabricarea" unor probe referitoare la acuzaţiile de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală împotriva lui E. şi nu pot fi integrate în acţiunile care s-ar putea circumscrie elementului material al infracţiunii de represiune nedreaptă, ci reflectă modalitatea în care s-a raportat inculpatul B. Mirel la obligaţiile profesionale care îi reveneau în calitatea sa de organ de urmărire penală. Indiscutabil, inculpatul B. Mirel s-a aflat într-o relaţie extrem de tensionată cu E., ale cărei surse se regăseau în interacţiunea profesională a acestora în condiţiile descrise prin actul de sesiare a instanţei, iar acest lucru s-a răsfrânt asupra modalităţii în care inculpatul şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale cirsumscrise efecturării urmăririi penale în cauza care îl privea pe E.. Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat şi anterior, Înalta Curte – Completul de 5 judecători nu a identificat în cauză elemente care să conducă la concluzia că inculpaţii au "inventat" probe pentru a construi o acuzaţie nereală împotriva lui E., chiar dacă modalitatea în care şi-au exercitat atribuţiile a fost una extrem de deficitară şi mai mult decât criticabilă.
La data de 01.11.2013, ca urmare a rezoluţiei nr. 2407/VIII/1/2013 a procurorului şef al D.I.I.C.O.T., dosarul x/2011 al S.T. Alba a fost preluat de Structura Centrală a D.I.I.C.O.T.
Cu referire la modalitatea în care a fost audiată numita FFFF. după preluarea dosarului de către structura centrală a D.I.I.C.O.T., persoană căreia, aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii i-au cerut în mod insistent fie să se prezinte pentru a da declaraţii, fie să determine o altă persoană să fie audiată, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că aceasta a fost audiată la data de 14.11.2013 de către martorul IIII., ofiţer de poliţie delegat în cauză. Audierea a avut loc într-un apartament din Deva, iar martorul a arătat că, anterior audierii, inculpatul A. i-a dat detalii despre persoana care trebuia audiată şi i-a spus ce întrebări să îi adreseze acesteia, respectiv "A. mi-a indicat întrebările care trebuiau puse martorei, spunându-mi că avocata ar fi spus că E. i-ar fi anunţat pe soţii Biriescu despre un dosar. Mi s-a indicat să întreb de E., de relaţia lui cu soţii Biriescu, dacă E. i-a avertizat despre dosar". Cu ocazia audierii, martora FFFF. a făcut mai multe afirmaţii din care rezulta că O. era prieten cu E. şi că ar fi cunoscut despre existenţa dosarului penal care îl privea, precum şi că îi sunt interceptate convorbirile telefonice. Din declaraţia martorului IIII. a rezultat că aspectele pe care le-a consemnat în cuprinsul declaraţiei corespund "în mare parte" celor declarate de martora FFFF., însă "referitor la numele E. şi la presupusa informare de către acesta a lui Biriescu cu privire la dosar, arăt că martora a relatat anterior că Biriescu făcuse referire la "un prieten comun" al său şi al lui DDD., iar la întrebarea privitoare la divulgarea existenţei dosarului, martora nu a pronunţat numele lui E. în acest context. Eu am interpretat că ar fi fost vorba de E., întrucât anterior martora descrisese existenţa unor relaţii amicale între Biriescu şi E.. I-am înmânat declaraţia pentru a o citi şi a o semna, nu ştiu dacă a citit-o sau nu, apoi a semnat. După ce am terminat cu declaraţia, când o conduceam, martora mi-a spus că Biriescu ştia de dosar de la DIICOT, unde fusese chemat, dar nu a dat nicio declaraţie". La rândul său, martora FFFF. a arătat că IIII. a întrebat-o insistent dacă ştia că E. l-ar fi informat pe Biriescu despre dosar şi că "acel inspector a făcut presiuni, şi ultima parte a respectivei declaraţii au fost nişte lucruri neadevărate". În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că, într-adevăr, există aspecte extrem de criticabile în ceea ce priveşte modalitatea în care s-a derulat audierea martorei FFFF., precum şi consemnarea declaraţiei acesteia, însă aceste elemente nu pot să conducă la concluzia existenţei unei intenţii a inculpaţilor în sensul inventării unor probe, în condiţiile în care dosarul fusese preluat deja de către structura centrală a D.I.I.C.O.T., iar din declaraţia martorului IIII. nu a rezultat că vreunul dintre inculpaţi i-ar fi cerut să consemneze aspecte nereale cu ocazia audierii martorei.
De asemenea, Înalta Curte – Completul de 5 judecători mai reţine că din declaraţia martorului IIII. a rezultat că, după delegarea sa în cauză, acesta a semnat "procesele-verbale de verificare listinguri, nu le-am redactat eu, nu am făcut nicio verificare, mi-au fost prezentate de C., presupun că el le-a şi redactat, spunându-mi să le semnez, eu am semnat considerând cu bună-credinţă că au un conţinut real". De asemenea, din declaraţia martorului AAAAAA., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., a rezultat că a fost contactat de către inculpatul A., care i-a spus că au apărut ori s-au prezentat la el persoane care doresc să dea declaraţii în cauza respectivă şi că acelaşi inculpat a mai transmis declaraţii ale altor persoane pe care le audiase anterior. Referitor la declaraţiile acestor persoane, prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că denotă faptul că inculpatul A. a continuat să administreze probe şi după ce dosarul de urmărire penală privindu-l pe E. a fost preluat de către Structura centrală a D.I.I.C.O.T.
C. În ceea ce priveşte acuzaţiile de comitere a infracţiunilor de abuz în serviciu (în unanimitate), respectiv de represiune nedreaptă şi fals intelectual (în majoritate):
Referitor la determinarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, reţine că dispoziţiile C. pen. în vigoare sunt mai favorabile din perspectiva reducerii minumului special al pedepsei aplicabile infracţiunii de represiune nedreaptă, de la 2 ani în vechea reglementare, la un minim de 3 luni în actuala reglementare, luând în considerare conţinutul acuzaţiei aduse inculpaţilor, care s-a circumscris modalităţii alternative a elementului material a punerii în mişcare a acţiunii penale şi ţinând seama, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, că modalitatea alternativă a reţinerii nu era incriminată prin dispoziţiile C. pen. de la 1969.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, potrivit art. 283 din C. pen., infracţiunea de represiune nedreaptă are ca obiect juridic special valoarea socială referitoare la înfăptuirea justiţiei penale, relaţii care presupun interzicerea tragerii la răspundere penală a unei persoane nevinovate şi, în subsidiar, sunt protejate relaţiile sociale referitoare la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în cadrul sistemului judiciar şi drepturile persoanei împotriva căreia ar putea fi comisă infracţiunea.
În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că acesta este unul calificat în raport cu acţiunile care se circumscriu elementului material, respectiv, în varianta modalităţii alternative a punerii în mişcare a acţiunii penale, fapta poate fi săvârşită numai de către persoana care are competenţa funcţională de a dispune acestă măsură. Având în vedere dispoziţiile art. 309 din C. proc. pen., în cazul modalităţii alternative a punerii în mişcare a acţiunii penale, fapta poate fi săvârşită numai de către o persoană care are calitatea de procuror. Or, aşa cum s-a arătat anterior, la data punerii în mişcare a acţiunii penale, 23.10.2013, inculpatul A. avea calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba, fiind îndeplinită condiţia necesară pentru existenţa subiectului activ calificat.
Având în vedere existenţa situaţiei premisă, respectiv instrumentarea dosarului penal nr. x/2011 aflat pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în sarcina inculpatului A., s-a reţinut comiterea elementului material al infracţiunii de represiune nedreaptă, în modalitatea punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa din data de 23.10.2011, faţă de E., pentru infracţiunile de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat (faptă începută din 2003 până în prezent – gruparea Biriescu), favorizarea infractorului (faptă începută în 2011 până în prezent – gruparea Biriescu), favorizarea infractorului (privind pe BB., două acte materiale, percheziţiile din 10.05.2012 şi 8.10.2012), sprijinirea unui grup infracţional organizat (faptă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), favorizarea infractorului (faptă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), omisiunea sesizării organelor judiciare (faptă din 2004 până în 2013, privind cauza OOO.), mărturie mincinoasă (în cauza Cupeţiu) şi fals în declaraţii.
Din perspectiva elementelor de tipicitate ale infracţiunii de represiune nedreaptă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, potrivit art. 283 din C. pen., una dintre condiţiile ataşate elementului material o constituie cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că persoana faţă de care se dispune punerea în mişcare a acţiunii penale este nevinovată, sintagma folosită în cuprinsul normei de incriminare fiind aceea de "ştiind că este nevinovată".
Se impune precizarea că, deşi legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind C. pen. în vigoare, examinarea acţiunilor efectuate de către inculpat şi care se pot circumscrie elementului material al infracţiunii trebuie examinate prin raportare la legea procesuală în vigoare la data comiterii lor, care, potrivit principiului activităţii legii procesual penale, guverna condiţiile de legalitate ce trebuiau îndeplinite.
În contextul procesual penal, cunoaşterea de către făptuitor că persoana acuzată este nevinovată trebuie raportată la existenţa vreunuia dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 10 lit. a) - e) din C. proc. pen. anterior, respectiv: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală; b1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat; d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Aceasta întrucât numai în aceste ipoteze apare ca fiind certă împrejurarea că persoana acuzată de comiterea unei infracţiuni este nevinovată, fie ca efect al inexistenţei actului material de conduită sau al lipsei vreuneia dintre trăsăturile infracţiunii în general ori a elementelor constitutive ale faptei determinate (ambele determinate conform reglementării anterioare), fie ca efect al lipsei probelor că acea persoană a comis infracţiunea.
În raport cu dispoziţiile C. proc. pen. anterior, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, dat fiind obiectul acţiunii penale, respectiv tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni (art. 9), punerea în mişcare a acesteia prin ordonanţă de către procuror (art. 235) era condiţionată, pe de o parte, de inexistenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 din C. proc. pen., iar pe de altă parte, de existenţa probelor din care rezulta că fapta prevăzută de legea penală există şi că ar fi putut fi săvîrşită de către persoana acuzată. La momentul dispunerii punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă nu era necesară existenţa unor probe din care să rezulte cu caracter cert existenţa infracţiunii şi comiterea ei de către persoana acuzată ori, cel puţin, nu probe echivalente celor care ar fi putut fundamenta o soluţie de stabilire a vinovăţiei, dispunerea măsurii având ca principal efect determinarea cadrului procesual în care puteau fi administrate probe cu respectarea drepturilor persoanei acuzate, în special al celui la apărare. Acest lucru rezultă din analiza reglementării procesuale referitoare la dispunerea trimiterii în judecată a persoanei acuzate de comiterea unei infracţiuni, acesta fiind momentul procesual în care legea impunea condiţia ca, din probele necesare şi legal administrate, precum şi din întreg materialul de urmărire penală, să rezulte că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal (art. 262).
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine astfel că, la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţă, era necesară existenţa unui proces cognitiv prin care, în urma analizei informaţiilor de care dispunea, subiectul activ calificat – procurorul îşi forma convingerea că a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală şi că persoana supusă cercetărilor este posibil să o fi comis.
În consecinţă, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de represiune nedreaptă este necesară o analiză a datelor şi informaţiilor de care a dispus făptuitorul, precum şi a raţionamentului pe care acesta l-a expus prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, pentru a se stabili cunoaşterea sau nu a împrejurării că persoana acuzată era nevinovată.
Sintagma "ştiind că este nevinovată" din cuprinsul normei de incriminare denotă faptul că infracţiunea va exista numai în ipoteza unei necongruenţe între convingerea făpturitorului şi fapta sa de a pune în mişcare acţiunea penală, respectiv numai atunci când, deşi ştie că persoana nu este vinovată, procurorul o pune sub acuzare. Lipsa de acurateţe sau caracterul eronat al raţionamentului dezvoltat de către organul judiciar pentru a ajunge la concluzia expusă, mai ales în ipoteza în care ulterior era infirmată de probele administrate în cauză, nu constituie o premisă pentru a aprecia asupra cunoaşterii că persoana acuzată era nevinovată. Altfel spus, existenţa unor informaţii şi probe pe care subiectul activ al infracţiunii de represiune nedreaptă le analizează eronat sau cărora le acordă valenţe probatorii eronate pentru a fundamenta o concluzie în sensul îndeplinirii condiţiilor pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, nu poate fi asimilată ipotezei în care acesta "ştie că este nevinovată" persoana acuzată.
De asemenea, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în urma integrării în condiţiile ataşate laturii obiective a infracţiunii de represiune nedreaptă a cerinţei ca făptuitorul să ştie că persoana acuzată este nevinovată, reprezentarea greşită/eronată a veridicităţii elementelor de fapt rezultate din probele administrate în cauză va conduce la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii. Altfel spus, eroarea de fapt asupra unor împrejurări referitoare la infracţiunile care fac obiectul cercetărilor, chiar dacă este rezultatul culpei făptuitorului, va conduce la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de represiune nedreaptă, întrucât norma de la art. 283 din C. pen. incriminează acţiunea necongruentă cu convingerea făptuitorului, iar nu cu convingerea eronată a acestuia.
Aşadar, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că analiza sintagmei "ştiind că este nevinovată" din cuprinsul normei de incriminare presupune raportarea la un test obiectiv, în care trebuie evaluate existenţa şi consistenţa elementelor de fapt avute în vedere de către făptuitor şi la un test subiectiv, respectiv la modalitatea în care acelaşi făptuitor a apreciat asupra veridicităţii, relevanţei şi utilităţii datelor respective, pentru a se putea concluziona dacă, pe baza acestora, subiectul activ al infracţiunii de represiune nedreaptă a cunoscut existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) din C. proc. pen. anterior, incident în ceea ce priveşte fapta şi persoana cu privire la care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.
În cauza de faţă, circumscris testului obiectiv la care s-a făcut referire mai sus, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în contextul efectuării cercetărilor în dosarul nr. x/2011, la data de 23.10.2013, când inculpatul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, acesta s-a aflat în posesia următoarelor elemente de fapt rezultate din probele administrate: numitul BB. a fost informat de o persoană rămasă neidentificată că, la data de10.05.2012, urmează să fie efectuate percheziţii la locuinţa sa şi a altor persoane; BB. i-a spus şi lui AA., care la rândul său i-a informat pe AAA. şi BBB. despre efectuarea percheziţiilor; din declaraţia lui AA. a rezultat că numitul BB. i-ar fi spus că a aflat despre percheziţii de la o persoană apropiată de organele de urmărire penală şi cu care vorbea la telefon; în perioada premergătoare efectuării percheziţiilor, autoturismul aparţinând lui E. a fost observat în proximitatea sediului societăţii lui BB. şi a unui magazin în care se afla acesta. Persoana care se afla în autoturismul respectiv nu a coborât din maşină şi nu a fost observată să ia legătura cu vreo altă persoană; supravegherea autorizată în cauză a revelat existenţa unor convorbiri telefonice între persoanele cercetate cu alte persoane, unele dintre acestea având relaţii mai mult sau mai puţin apropiate cu E.. Acestor elemente de fapt li s-au adăugat aspectele rezultate în urma cercetărilor efectuate în dosarele nr. x/2012 (privind pe K., W. ş.a.) şi nr. 13D/P/2011 (privind pe O. ş.a.), din declaraţiile analizate pe larg în secţiunea privind situaţia de fapt rezultând aspecte care generau suspiciunea implicării lui E. în activităţi infracţionale.
Aşadar, din perspectiva testului obiectiv, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că inculpatul A., la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, a cunoscut elemente de fapt rezultate din probele administrate în cauză care prezentau aparenţa de consistenţă şi veridicitate pentru a fundamenta convingerea că era posibil ca E. să fi devoalalt informaţii către persoane cercetate referitor la efectuarea unor percheziţii, că ar fi acordat protecţie unor persoane implicate în activităţi infracţionale ori că ar fi ascuns aspecte privind relaţiile pe care le avea cu persoanele cercetate sau cu privire la bunurile dobândite. Înalta Curte – Completul de 5 judecători reiterează că nu prezintă relevanţă, din perspectiva comiterii infracţiunii de represiune nedreaptă, împrejurarea că probele administrate în prezenta cauză au demonstrat că E. nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor menţionate, interesând doar dacă, la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, a existat convingerea inculpatului A. în sensul comiterii faptelor şi a vinovăţiei ofiţerului de poliţie.
Din perspectiva testului subiectiv, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, aşa cum s-a arătat anterior, chiar dacă s-a constatat existenţa unor deficienţe în ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a urmăririi penale în cauzele menţionate, precum şi existenţa unor relaţii tensionate între persoanele implicate, nu au fost identificate elemente în raport de care să se poată concluziona în sensul intenţiei inculpaţilor de a "fabrica" sau de a "inventa" probe şi acuzaţii împotriva lui E., ci doar o determinare a acestora în a identifica şi strânge probe care să confirme suspiciunile pe care le aveau la adresa ofiţerului de poliţie. Indiscutabil, atitudinea şi modalitatea în care au procedat inculpaţii indică o nerespectare a normelor de deontologie profesională, fără însă a fi pusă la îndoială convingerea inculpatului A. că E. ar fi putut comite infracţiunile de care era acuzat.
În acest context, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că inculpatul A., în urma evaluării datelor şi informaţiilor în posesia cărora s-a aflat, şi-a format convingerea că E. a comis faptele care formau obiectul cercetărilor, nefiind identificate elemente în raport cu care să se poată aprecia că inculpatul ştia că există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) din C. proc. pen. anterior, respectiv să ştie că E. era nevinovat. Relevant în ceea ce priveşte această concluzie este şi faptul că, din probele administrate, respectiv declaraţii ale persoanelor audiate în cauză, a rezultat că acţiunile care au vizat determinarea unor martori să dea declaraţii împotriva lui E., interpretarea eronată a unor împrejurări de fapt prin procese-verbale denumite "de investigaţii" ori alte asemenea acţiuni, au fost înreprinse de către inculpaţii D. şi B. Mirel, aparent fără că inculpatul A. să le cunoască. Desigur, inculpatului A. îi este imputabilă o superificalitate în ceea ce priveşte verificarea aspectelor care îi erau puse la dispoziţie de către inculpatul B. Mirel, ori lipsa de iniţiativă în a investiga aspecte referitoare la posibile fapte de corupţie comise de către inculpatul D., însă acestea nu constituie elemente în raport cu care să se poată concluziona că A. ar fi cunosut că E. era nevinovat.
În concluzie, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, la data de 23.10.2013, momentul emiterii ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de E. în dosarul nr. x/2011, inculpatul A., în calitatea sa de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba, a avut convingerea că E. a comis faptele de care era acuzat, convingere formată în urma evaluării elementelor de fapt rezultate din probele administrate până la acel moment în cauză. Împrejurarea că această convingere a inculpatului era una greşită, determinată de o analiză superficială a elementelor de fapt şi de însuşirea fără verificări a unor aspecte valorificate cu titlu de probe, nu determină concluzia că inculpatul ştia că persoana acuzată este nevinovată şi că, în pofida unei asemenea reprezentări, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acesteia.
În consecinţă, reţinând că nu este îndeplinită condiţia ca făptuitorul să "ştie că persoana este nevinovată", respectiv inculpatul A. nu a avut reprezentarea incidenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) din C. proc. pen. anterior, ci dimpotrivă, a avut convingerea că persoana acuzată a comis faptele pentru care se efectuau cercetări, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., constatând că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Referitor la acuzaţiile aduse inculpaţilor B. Mirel şi D., de complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., fără a minimiza acţiunile pe care aceştia le-au întreprins şi care ridică serioase îndoieli din perspectiva respectării normelor de deontologie profesională şi a celor procesual penale, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că forma de participaţie penală a complicităţii presupune, în mod necesar, comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, la a cărei săvârşire complicele îşi aduce contribuţia.
În raport cu dispoziţiile art. 48 din C. pen., determinantă pentru existenţa acestei forme secundare de participaţie este săvârşirea nemijlocită de către autor a faptei incriminate (în forma consumată sau a tentativei pedepsibile), aspect care atribuie şi complicităţii sens juridico-penal, în lipsa unui asemenea act de executare activitatea complicelui rămânând fără semnificaţie penală. Sub acest aspect, este de menţionat că activitatea complicelui, alăturându-se celei prin care autorul realizează acţiunea ce formează elementul material al infracţiunii, se angrenează, în mod firesc, în antecedenţa cauzală a faptei prevăzute de legea penală, ceea ce imprimă caracterul de realitate unică a acestei fapte, realizată prin contribuţia participantului. Ca atare, fără activitatea autorului de comitere a faptei incriminate, nici acţiunile complicelui nu dobândesc specificul unor acte de participaţie, rămânând fără relevanţă din punct de vedere penal.
Or, în cauză, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. nu îndeplineşte cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., nici actele de complicitate imputate inculpaţilor B. Mirel şi D. nu pot avea caracter penal, nefiind îndeplinită condiţia de bază, esenţială, pentru reţinerea acestei forme de participaţie, astfel încât, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, urmează să dispună achitarea acestora, constatând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, Înalta Curte – Completul de 5 judecători îşi însuşeşte, în parte, raţionamentul privind schimbarea de încadrare juridică a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen., în infracţiunile de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din 23 octombrie 2013) şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă după data de 1 februarie 2014), pentru următoarele considerente:
Astfel cum s-a arătat anterior, prin actul de sesizare a instanţei, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut o singură infracţiune de abuz în serviciu, iar în sarcina inculpaţilor B. Mirel şi D., câte o singură infracţiune de complicitate la abuz în serviciu (aceste coordonate nefiind schimbate nici în procedura de cameră preliminară), fapta nefiind divizată în raport de activităţi desfăşurate înainte de data de 1 februarie 2014, respectiv după această dată.
Verificarea legalităţii sesizării instanţei în camera preliminară vizează, printre altele, conform art. 328 din C. proc. pen., şi fapta reţinută în sarcina inculpatului, respectiv încadrarea juridică a acesteia.
Limitele verificării legalităţii sesizării sunt impuse de dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. pen., care se referă la "neregularităţi ale actului de sesizare", precum şi de dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., care prevăd sancţiunea restituirii cauzei la parchet când rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) din C. proc. pen. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.
În cauza de faţă, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 806 din 18 septembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, nu s-au produs modificări din perspectiva obiectului şi limitelor judecăţii, astfel încât reţinerea în sarcina inculpaţilor a două infracţiuni de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu (fapte comise în 23.10.2010, respectiv după 01.02.2014), este greşită.
Hotărârea judecătorului de cameră preliminară a rămas definitivă prin încheierea nr. 46/C din data de 31 octombrie 2014, pronunţată de completul de 2 judecători de cameră preliminară în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, fiind respinse contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. Mirel.
Pe de altă parte, astfel cum a constatat şi instanţa de fond, infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar faţă de infracţiunea de represiune nedreaptă, acestea neputând fi reţinute concomitent.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că, în urma schimbării de încadrare juridică dispusă de instanţa de fond, conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A., a fost raportat la acţiunile acestuia care, cunoscând că, la data de 1.11.2013, cauza ce o instrumentase cu privire la ofiţerul de poliţie E. a fost preluată de către Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. şi se afla în instrumentarea unui alt procuror, în mod constant şi cu încălcarea prevederilor legale, şi după data de 1 februarie 2014, a dispus asupra îndeplinirii unor acte procesuale ce vizau administrarea de probe şi a determinat prezentarea unor situaţii faptice denaturate ce au cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale ofiţerului de poliţie E., acţiuni prin care s-a realizat un folos necuvenit cu caracter nepatrimonial concretizat prin conservarea probatoriului nelegal administrat, iar prin ascunderea adevărului şi oferirea unor alte probe mincinoase, susţinerea sa în funcţia de procuror şef şi, implicit, a tuturor prerogativelor decizionale la nivelul organelor judiciare de combatere a crimei organizate de la nivelul judeţelor Alba şi Hunedoara.
În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517/08.07.2016 şi, respectiv, nr. 504/30.06.2017, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu – atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 din C. pen. (1969), art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 297 alin. (1) din C. pen., cât şi în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere şi se raportează la normele de incriminare din C. pen. – a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
În esenţă, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile criticate folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acţiunile sau omisiunile prin care se săvârşeşte infracţiunea (par. 60), că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu prevede în mod expres elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată (par. 57) şi a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului (par. 57 şi 60 din decizia nr. 405/15.06.2016). Curtea a reţinut că "raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară", ajungându-se, astfel, ca latura obiectivă a abuzului în serviciu să fie configurată atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat (în cazul fişei postului), lucru inacceptabil în sistemul juridic de drept penal (par. 64).
Ca atare, instanţa constituţională a concluzionat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvernul, prin emiterea ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligaţi să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii" (paragr. 65).
Cele două decizii ale instanţei de contencios constituţional au avut ca efect restrângerea sferei de incidenţă a infracţiunilor prevăzute de art. 246 din C. pen. (1969), art. 248 din C. pen. (1969), art. 297 alin. (1) din C. pen. şi, implicit, de art. 132 din Legea nr. 78/2000, prin reconfigurarea elementelor de tipicitate obiectivă, astfel că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă atribuţia de serviciu în exercitarea căreia se află făptuitorul şi pe care acesta o încalcă sau nu o îndeplineşte este prevăzută expres de lege, noţiune înţeleasă ca act adoptat de Parlamentul României, sau ordonanţă (simplă sau de urgenţă) emisă de Guvernul României şi, totodată, actul îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu încalcă o dispoziţie cuprinsă în legislaţia primară (care cuprinde legi adoptate de Parlamentul României sau ordonanţe, simple sau de urgenţă, emise de Guvernul României).
În cauza de faţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor care îi reveneau în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba, a încălcat dispoziţiile C. proc. pen. şi ale Legii de organizare judiciară, în forma de la data comiterii acţiunilor ilegale, astfel: art. 1 - scopul procesului penal - "nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală"; art. 3 - principiul aflării adevărului - "trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului"; art. 6 - dreptul la apărare - "în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare"; art. 64 alin. (2) - "mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal"; art. 68 alin. (1) - interzicerea ameninţării, constrângerii, a folosirii de promisiuni şi îndemnuri pentru a se obţine probe; art. 104 alin. (4) - prezenţa obligatorie la percheziţie a inculpatului arestat; art. 171 alin. (2) - asistenţa obligatorie a inculpatului arestat; art. 172 alin. (2) - prezenţa obligatorie a apărătorului; art. 209 - competenţa procurorului în faza urmăririi penale.
De asemenea, acelaşi inculpat a încălcat dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) şi ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic" şi "procurorii îşi exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi drepturile persoanei", "procurorii efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege" şi "conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare".
Contrar acestor considerente, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în raport cu situaţia de fapt expusă şi în special având în vedere că, la data de 01.11.2013, ca urmare a rezoluţiei nr. 2407/VIII/1/2013 a procurorului şef al D.I.I.C.O.T., dosarul nr. x/2011 al S.T. Alba a fost preluat de Structura Centrală a D.I.I.C.O.T., inculpatul A. nu mai avea calitatea de procuror care efectua urmărirea penală în dosarul menţionat. În consecinţă, în sarcina acestuia nu mai putea fi reţinută încălcarea unor dispoziţii procesual penale referitoare la modalitatea de efectuare a urmăririi penale, inculpatul în concret nemaiavând atribuţii de serviciu în exercitarea cărora să se afle în raport cu dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi (3) şi a celor ale art. 63 lit. a) şi b) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că, deşi din probele administrate în cauză a rezultat că, într-adevăr, inculpaţii au pus la dispoziţia organelor de urmărire penală care au preluat dosarul nr. x/2011 înscrisuri şi au efectuat demersuri pentru a determina audierea unor persoane, aceste imixtiuni în activitatea altor procurori nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, ele neputând fi apreciate ca îndepliniri ale unor atribuţii de serviciu în exercitarea cărora s-ar fi aflat inculpatul A. care, aşa cum s-a arătat, nu mai avea atribuţii de procuror în raport cu instrumentarea dosarului nr. x/2011, ci puteau constitui elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, prevăzută de altfel, în mod explicit, în legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În consecinţă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că infracţiunea de abuz în serviciu reţinută de instanţa de fond ca fiind săvârşită după data de 1 februarie 2014 nu este prevăzută de legea penală, urmând a se dispune achitarea inculpaţilor A., B. Mirel şi D., în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, reţine că elementul material al infracţiunii constă în două modalităţi alternative: atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea, cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări.
Prima modalitate a elementului meterial există atunci când, cu prilejul întocmirii unui înscris, se consemnează, se constată, se adeveresc, cu ştiinţă, lucruri care nu corespund realităţii.
A doua modalitate constă în omisiunea consemnării, inserării, înregistrării unor date sau împrejurări reale, pe care funcţionarul public avea obligaţia să le cuprindă în respectivul act.
Săvârşirea falsului intelectual presupune o situaţie premisă constând într-o stare de fapt preexistentă, cu privire la care înscrisul oficial trebuia să constate anumite date sau fapte, pentru a putea apoi să servească drept mijloc de probă în realizarea intereselor legitime.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de fals intelectual se săvârşeşte sub forma intenţiei directe sau indirecte, element care rezultă din sintagma "cu ştiinţă" atunci când fapta este săvârşită printr-o omisiune.
În cauza dedusă judecăţii, astfel cum s-a arătat anterior, infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina inculpatului A. constă în aceea că, în calitate de procuror, la data de 24.10.2013, cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, a atestat în conţinutul documentului menţionat date nereale privind: utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, rezultatele unor testări poligraf, afirmaţii ale unor martori audiaţi în cauză şi a omis, cu ştiinţă, să insereze aspecte rezultate din anchetă care veneau în apărarea lui E..
Pentru inculpatul B. Mirel, infracţiunea de fals intelectual a constat în aceea că, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2011 şi în cauzele în care a efectuat acte de urmărire penală folosite ulterior în dosarul nr. x/2011, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit, la datele de 21.08.2013, 23.08.2013 şi 23.09.2013, procese-verbale în care a atestat date nereale privitoare la: utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, susţinerile unui martor, menţiuni privind efectuarea unei percheziţii.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, reţine că menţiunile inserate de către inculpatul A. în referatul cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, respectiv omisiunea inserării unor aspecte ce puteau fi favorabile acesteia, nu pot fi apreciate ca având un caracter nereal, ele reprezentând, în realitate, propriile constatări ale organelor de urmărire penală, cărora, ulterior, li s-a atribuit o valoare probatorie şi o relevanţă în raport cu celelalte probe administrate.
Pe de altă parte, se impune a se observa că inculpatul A. a consemnat în referatul cu propunere de arestare preventivă elemente privitoare la utilizarea unui post telefonic ce aparţinea altei persoane (NNNN., căruia, de altfel, i-a şi comunicat, la data de 4 martie 2013, că i-a fost interceptat postul telefonic, despre care, iniţial, s-a crezut că aparţine numitului BB.), date ce au fost preluate ca atare din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, putându-se imputa, aşa cum s-a făcut referire anterior, o neglijenţă profesională, dar nicidecum că a consemnat, cu ştiinţă, date necorespunzătoare adevărului în referatul cu propunere de arestare preventivă.
Cât priveşte omisiunea inserării unor date favorabile persoanei vătămate E., Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că acestea nu au avut pentru procuror o relevanţă deosebită în momentul întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă, astfel încât nu poate fi reţinută cea de a doua modalitate de săvârşire a faptei, în sensul omisiunii, cu ştiinţă, a consemnării unor date sau împrejurări reale pe care funcţionarul public avea obligaţia să le cuprindă în respectivul înscris.
În ceea ce priveşte procesele-verbale întocmite de inculpatul B. Mirel la datele de 21 august 2013, 23 august 2013 şi, respectiv, 23 septembrie 2013, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că acestea nu reflectă în mod obiectiv consemnarea unor date nereale, ci ele au constituit, mai degrabă, o reprezentare deformată a realităţii percepute de acesta.
Astfel cum s-a arătat anterior, însăşi persoana vătămată E. a oferit, în declaraţiile date, explicaţii plauzibile cu privire la faptul că s-ar fi aflat în locaţiile indicate.
Aşa fiind, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, apreciază că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. Mirel nu sunt prevăzute de legea penală, impunându-se achitarea acestora, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
În raport cu soluţiile de achitare a inculpaţilor A., B. Mirel şi D. ce se impune a fi pronunţate în cauză pentru infracţiunile de represiune nedreaptă (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii), abuz în serviciu şi fals intelectual, la care s-a făcut referire în cele ce preced, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – cu privire la greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului aplicat inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la represiune nedreaptă (critică ce nici nu a mai fost susţinută cu ocazia dezbaterilor în apel) şi la nesoluţionarea corectă a laturii civile în raport cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) cu referire la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., în sensul că instanţa de fond avea obligaţia de a dispune desfiinţarea tuturor înscrisurilor oficiale întocmite în fals, respectiv Procesul-verbal de Investigaţii din 23.09.2013, aflat în fila x, Procesul-verbal din 18.10.2013, aflat în filele x şi Procesul-verbal din 25.09.2013, aflat în filele x şi a referatului din data de 24.10.2013, cu propunere de arestare preventivă a persoanei vătămate E., în dosarul nr. x/2011, aflat în filele x – nu vor mai constitui obiect al analizei instanţei de control judiciar.
Deopotrivă, în raport cu aceleaşi soluţii de achitare a inculpaţilor A., B. Mirel şi D. pentru infracţiunile anterior menţionate, nu se mai impune, în acest cadru procesual, nici analiza criticilor formulate de apelantul inculpat parte civilă E. pe latura civilă a cauzei.
Sub aspectul criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală ce vizează netemeinicia soluţiilor de achitare pronunţate de instanţa de fond şi, respectiv, al criticilor apelantului inculpat F. referitoare la netemeinicia soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată următoarele:
În ceea ce priveşte criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală ce vizează netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor E., F. şi G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare, respectiv dare de mită şi cu privire la infracţiunile reţinute a fi fost săvârşite în concurs cu acestea – fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălarea banilor, precum şi netemeinicia soluţiilor de ahitare a inculpaţilor E. şi F. pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, a inculpatului H. cu privire la acuzaţiile de delapidare şi spălarea banilor, cât şi a acestuia din urmă şi a inculpatului I. privire la acuzaţiile de mărturie mincinoasă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse, pentru considerente prezentate în continuare.
În cauză, prin rechizitoriul nr. x/2013 din 15 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- E., pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunilor de: luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpaţii F., BB. şi alte persoane, a primit un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la F. şi G., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale; sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada mai - octombrie 2012, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB., prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare (în dosarul nr. x/2011 instrumentat la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) în data de 10.05.2012 la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului BB., precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal; spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, constând în aceea că, acţionând în coautorat cu F. şi G., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către E. a autoturismului marca x către S.C. J., vânzarea - cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului; complicitate la delapidare, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 295 C. pen. şi la art. 308 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe inculpaţii F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. S.R.L autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E.;
- F., pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunilor de: dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte martorul BB., inculpatul E. şi alte persoane şi în condiţiile în care cel ultim menţionat deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acţionând în coautorat cu inculpata G., a dat acestuia un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inculpatul E. să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale; sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2011 - octombrie 2012, a sprijinit şi favorizat un grup infracţional organizat, format din BB., AA., AAA. şi BBB., prin activităţi şi relaţii comerciale şi personale, respectiv a adus la cunoştinţa inculpatului BB. şi a celorlalţi membri ai grupării împrejurări şi aspecte care au legătură cu derularea unor activităţi de cercetare şi urmărire penală în dosarul penal nr. x/2011 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia; spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, acţionând în coautorat cu inculpaţii G. şi E., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare; delapidare, prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, acţionând în coautorat cu inculpata G., şi-a însuşit fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E.; patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a falsificat următoarele înscrisuri: cel intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea, de către E., a autoturismului marca x către S.C. J. S.R.L, vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro; factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E.; chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii, înscrisurile falsificate fiind folosite ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului;
- G., pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunilor de: dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte BB., E. şi alte persoane şi în condiţiile în care cel ultim menţionat deţinea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acţionând în coautorat cu inculpatul F., a dat acestuia un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inculpatul E. să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale; spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, constând în aceea că, acţionând în coautorat cu F. şi E., a disimulat adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare; delapidare, prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, acţionând în coautorat cu inculpatul F., şi-a însuşit fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E.; 134 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a falsificat următoarele înscrisuri: factura fiscală nr. x/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca x 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului E.; chitanţa nr. x/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 RON ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 RON care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către inculpatul F. şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii, înscrisurile falsificate fiind folosite ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului; 131 facturi fiscale, în sensul contrafacerii acestora (facturi pretins a fi emise de către S.C. XXXXXXX. S.R.L., S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. TTTTTTT. S.R.L., S.C. VVVVVVV. S.R.L. şi S.C. WWWWWWW. SRL), înregistrand aceste facturi în evidenţele contabile ale societăţii, infracţiuni comise, în cursul anului 2010, în scopul exercitării în mod nelegal a dreptului de deducere TVA în cuantum de 544.786 RON;
- H., pentru săvârşirea infracţiunilor de: mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 10.12.2012, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase privind întâlnirile conspirate dintre el, E. şi F.; complicitate la delapidare, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 295 C. pen. şi la art. 308 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe F. şi G. să îşi însuşească fraudulos din patrimoniul S.C. J. autoturismul marca x 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului E.; complicitate la spălarea banilor, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, constând în aceea că, în cursul anului 2011, cu intenţie, i-a ajutat pe F., G. şi E. să disimuleze adevărata natură a circulaţiei autoturismului marca x 2.0 TDI, creându-se aparenţa, contrară realităţii, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. J. către inculpatul E. în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. x/17.08.2011, chitanţa nr. x/12.09.2011 şi dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. J.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare;
- I., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în cursul urmăririi penale, fiind audiat în data de 12.05.2014, în calitate de martor, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, respectiv în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O. – Alba Iulia în data de 15.11.2012.
Sub aspectul infracţiunilor cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul întocmit de DIICOT, menţionate anterior, prima instanţă a stabilit situaţia de fapt interpretând în mod judicios probele administrate, baza factuală fiind corect reţinută, în urma unei ample analize a materialului probator.
Văzând criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, instanţa de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac promovate, reexaminând probele administrate în cauză, reţine argumentaţia stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care şi-o însuşeşte.
În contextul concret al cauzei, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători constată că prima instanţă a realizat un examen amplu al materialului probator, în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat detaliat, valorificând coroborat toate mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal.
De asemenea, probatoriul administrat de către instanţa de control judiciar nu are aptitudinea de a modifica situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.
Aşadar, în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită, reţinută în sarcina inculpatului E. şi, respectiv, dare de mită, reţinută în sarcina inculpaţilor F. şi G., fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinută în sarcina aceloraşi trei inculpaţi, delapidare, reţinută în sarcina inculpaţilor F. şi G. şi, respectiv, complicitate la delapidare, reţinută în sarcina inculpaţilor E. şi H., spălarea banilor, reţinută în sarcina inculpaţilor E., F., G. şi H. (în cazul acestuia din urmă în forma complicităţii) şi mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina inculpaţilor H. şi I., în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată, în raport cu întregul material probator administrat în cauză, că se impune ca dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. să fie reţinute ca temei juridic în fundamentarea soluţiilor de achitare, fiind incidentă ipoteza particulară a inexistenţei faptelor descrise de verbum regens, situaţie care se circumscrie normei de procedură invocate, neimpunându-se reformarea soluţiilor dispuse în fond.
În acest sens, se reţine că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare, nu mai poate fi exercitată, dacă fapta nu există.
Acest caz de achitare se aplică în situaţia în care, în urma analizei materialului probator, se stabileşte cu certitudine că fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale nu există în materialitatea sa, deci nu a fost comisă de nicio persoană.
Textul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. are în vedere, aşadar, inexistenţa unei fapte în materialitatea ei, însă norma nu presupune inexistenţa niciunui element de fapt, respectiv cazul nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă la inexistenţa faptei pe care, în norma de reglementare, o descrie verbum regens. Cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale rămâne incident şi când există o anumită conduită, dar ea nu este cea prevăzută ca element material al infracţiunii.
Existenţa infracţiunii implică, în mod necesar, existenţa unei fapte care prezintă anumite trăsături caracteristice. Corelativ, inexistenţa faptei presupune şi inexistenţa infracţiunii, context în care apare imposibilitatea fundamentării obiective a tragerii la răspundere penală.
În cauza de faţă, se constată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, însuşită de instanţa de control judiciar, că probatoriul administrat pe întreg parcursul procesului penal nu a dovedit întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor anterior menţionate, astfel cum au fost imputate inculpaţilor prin actul de sesizare, nici sub aspectul laturii obiective, nici al celei subiective, conduita acestora neputând avea semnificaţia penală cerută de norma de incriminare, din perspectiva corespondenţei sale cu acţiunea ce constituie verbum regens.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că acuzaţiile formulate de DIICOT ce au ca obiect faptele de luare şi dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, respectiv spălare de bani, se referă la achiziţia autoturismului marca x
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în contextul în care inculpaţii F. şi G. erau implicati în activităţi repetate de evaziune fiscală încă din anul 2010, au făcut demersuri pentru a "cultiva" prietenia şi protecţia inculpatului E., şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia, sens în care acesta din urmă a primit un autoturism marca x 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la inculpaţii F. şi G., pentru a face acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către inculpaţii menţionaţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. J. S.R.L (având ca administrator în drept pe inculpata G., iar ca administrator de fapt pe inculpatul F.) ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.
Totodată, s-a reţinut că, pentru disimularea adevăratei naturi a circulaţiei bunului anterior menţionat, F., în calitate de reprezentant al S.C. J., acţionând în coautorat cu G., administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, beneficiind de ajutorul inculpatului H., au creat aparenţa transmiterii către E. a autoturismului marca x 2.0 TDI în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate, deşi, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, având drept consecinţă scoaterea frauduloasă a bunului în cauză din patrimoniul societăţii; în acest sens, inculpatul E. a falsificat înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare", datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea, de către E., a autoturismului marca x, către S.C. J., vânzarea-cumpărarea între aceiaşi cocontractanţi a autoturismului marca x 2.0 TDI, precum şi a plăţii unei sulte de 10.000 euro, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de F. şi G. pentru evidenţierea în contabilitatea societăţii anterior menţionate a operaţiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca x 2.0 TDI către inculpatul E., precum şi pentru înmatricularea aceluiaşi autoturism pe numele inculpatului E.. Astfel, autoturismul marca x, cu numărul de identificare x, a fost înstrăinat de către inculpatul E. de două ori, în data de 22.07.2011 şi, respectiv, în data 14.09.2011 (prima dată, oferindu-l la schimb, la valoarea de 7000 euro, inculpatei G., prin contract de vânzare-cumpărare redactat în integralitate de către inculpatul E., iar a doua oară, în data 14.09.2011, prin vânzare-cumpărare inculpatului H., preţul stabilit fiind de 6.000 euro).
De asemenea, s-a reţinut că, în cadrul urmăririi penale, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., inculpaţii H. şi I. au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei (H. în ceea ce priveşte întâlnirile conspirate dintre E. şi F., iar I. în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O. – Alba Iulia în data de 15.11.2012).
Cu privire la faptele de luare şi dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălare de bani, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în acord cu instanţa de fond, constată că probele administrate în cauză nu au relevat că între inculpaţii E. şi F. ar fi existat o înţelegere care să poată fi încadrată ilicitului penal şi care să fie de natură a caracteriza acuzaţiile formulate. În acest sens, prezintă relevanţă înscrisurile referitoare la autoturismele deţinute de-a lungul timpului de către E., declaraţiile martorilor TTTTTTTTT., SSSS., QQQ., FFFFFFF., PPPPPPP., OOOOOOO., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., QQQQQQQ., care, audiaţi fiind de către instanţă, au relatat aspecte referitoare la autoturismul marca x şi autoturismul marca x, acestea coroborându-se inclusiv cu înscrisurile depuse în cursul cercetării judecătoreşti (fotografii privind autoturismul x în perioada când a fost folosit, înscrisuri financiar-contabile din aceeaşi perioadă – copiile facturilor fiscale şi ale fişelor de întreţinere pentru auto x cu nr. x emise pe seama S.C. J. în perioada iunie 2012 - martie 2013, probe ce nu au fost contestate de către Ministerul Public), dar şi declaraţiile martorilor FFFFFF., XXXXXXXXX., SS. şi BBBBBBB., analiza acestor probe referitoare la natura raporturilor juridice generate de achiziţia autoturismului x reliefând împrejurarea că, iniţial, între inculpaţii E. şi F. a existat o tranzacţie concretizată printr-un schimb de maşini cu sultă, operaţiune juridică permisă de lege, context în care înţelegerea conturată prin înscrisul olograf din data de 22.07.2011 şi actele subsecvente întocmite la nivelul inculpatei persoană juridică S.C. J. nu se subsumează ilicitului penal şi nu pot caracteriza acuzaţiile de dare şi luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălare de bani.
Totodată, materialul probator a reliefat împrejurarea că la înţelegerea bilaterală dintre inculpaţii E. şi F. s-a grefat ulterior înţelegerea bilaterală dintre F. şi H., agreată de E., dar şi de G. – administratorul de drept al S.C. J., însă nici aceste fapte nu pot fi încadrate ilicitului penal, natura relaţiilor juridice având caracter pur civil.
Cu privire la achiziţia autoturismului x, dar şi la pretinsa favorizare a familiei Biriescu, a numitului K., la divulgarea percheziţiilor de la familia Cupeţiu, elocvente sunt şi declaraţiile date de inculpaţii E., F., G. şi H., din coroborarea tuturor probelor – conţinutul înscrisurilor întocmite cu referire la cele două autoturisme marca x, actele financiar- contabile, conţinutul declaraţiilor martorilor şi ale persoanelor implicate în realizarea raporturilor juridice – rezultând caracterul licit al convenţiei dintre părţi.
În consecinţă, probatoriul administrat nu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să conducă la angajarea răspunderii penale în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii E., F., G. şi H., întrucât faptele de dare şi luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, spălare de bani şi fals în declaraţii ce au legătură cu achiziţia autoturismului marca x nu există.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători subliniază, totodată, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, cu referire la infracţiunea de luare de mită, că aceasta presupune pretinderea, primirea ori acceptarea de către inculpat a promisiunii de bani ori foloase care nu i se cuvin, în legătură cu un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. În analiza condiţiei ce trebuie îndeplinită, din punct de vedere obiectiv, pentru existenţa infracţiunii, esenţială este legătura dintre banii sau foloasele necuvenite şi actul de serviciu, în lipsa acestei legături, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii de către inculpat a acţiunii sau inacţiunii incriminate, în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau foloase care nu i se cuvin ori în momentul în care nu a respins o asemenea promisiune, orice activitate ulterioară acestui moment neavând influenţă asupra existenţei luării de mită.
În prezenta cauză, probele administrate au demonstrat că întreaga conduită a inculpatului E. referitoare la tranzacţia privind autoturismele marca x nu a avut în vedere calitatea sa profesională de poliţist sau de ofiţer la structura de combatere a criminalităţii organizate şi, cu atât mai puţin, atribuţiile specifice funcţiei sale ori celei de poliţist, în general. De asemenea, pobele nu au evidenţiat faptul că, la momentul schimbului de autoturisme, ar fi existat vreo investigaţie din partea poliţiei cu privire la inculpaţii F. şi G. ori la firma condusă de aceştia, cu atât mai puţin din partea DIICOT ori a Brigazii de poliţie condusă de către E. şi nu au indicat vreun alt interes, care să contureze ideea dării de mită către ofiţerul de poliţie.
În continuare, în analiza criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT cu privire la netemeinicia soluţiei de achitare pronunţată de instanţa de fond pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinută în sarcina inculpaţilor H. şi I., Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, prin actul de sesizare, corespunzător acestei infracţiuni, s-a reţinut că inculpatul H., în data de 10.12.2012, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2011 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase privind întâlnirile conspirate dintre el, E. şi F., iar inculpatul I., în cursul urmăririi penale, fiind audiat în data de 12.05.2014, în calitate de martor, pentru a diminua şi înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului E., a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, respectiv în ceea ce priveşte activităţile judiciare desfăşurate de către B. C. civ..O. – Alba Iulia în data de 15.11.2012.
În legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpatului H., Înalta Curte – Completul de 5 judecători remarcă, în acord cu instanţa de fond, că, în condiţiile în care procurorul nu i-a adus la cunoştiinţă martorului obiectul ascultării, respectiv că audierea se referă la acele întâlniri considerate conspirate, împrejurarea că martorul nu a relatat din proprie iniţiativă despre acestea nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, întrucât o asemenea faptă nu există.
În plus, de la debutul audierii, organul judiciar este obligat să aducă la cunoştiinţă martorului conţinutul dreptului la tăcere, doar astfel declaraţiile date putând fi folosite în cauza în care este audiat. Or, în speţă, inculpatului H. nu i s-a pus în vedere dreptul la tăcere, iar în contextul declaraţiei date, indiferent de calitatea avută în cadrul audierii, se putea autoincrimina, reticenţa sa fiind necesar a se interpreta în contextul exercitării dreptului amintit, fără a genera calitatea de inculpat în raport cu infracţiunea de mărturie mincinoasă.
De asemenea, în mod corect s-a remarcat de către instanţa de fond că împrejurarea potrivit căreia inculpatul H. s-a întâlnit în seara zilei în care au avut loc percheziţiile la familia Rusu, cu inculpaţii F. şi E., nu poate constitui un element esenţial al acuzaţiei formulate în dosarul E., astfel că nu există o faptă care să poată fi încadrată ilicitului penal caracteristic mărturiei mincinoase.
În legătură cu acuzaţia adusă inculpatului I., referitor la ascultarea sa, în calitate de martor, ce a avut ca obiect activităţile desfăşurate de către BCCO Alba cu ocazia unor percheziţii, la familiile Cupeţiu şi Rusu, în data de 15.11.2012, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată justeţea argumentelor reţinute de către instanţa de fond, în sensul că analiza declaraţiilor date de martor în faţa procurorilor DIICOT, prin comparaţie cu actele dosarului, cu cele relatate în cursul cercetării judecătoreşti, a evidenţiat că nu există afirmaţii mincinoase de natură a diminua ori a înlătura eventuala răspundere penală a inculpatului E., probele administrate nesusţinând acuzaţiile din rechizitoriul x Inculpatul I. nu deţinea date ori elemente relevante în raport de acuzaţiile formulate de către DIICOT la adresa lui E. ori a altui inculpat din cauză şi care s-ar fi petrecut cu ocazia percheziţiilor efectuate la familia Rusu, pe care să le ascundă organelor judiciare, neexistând nicio afirmaţie a sa care să poată fi încadrată ilicitului penal.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine, însă, că hotărârea instanţei de fond este criticabilă sub aspectul netemeiniciei soluţiei de achitare dispuse faţă de inculpaţii E. şi F., pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., din această perspectivă impunându-se admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, desfiinţarea sentinţei apelate şi modificarea temeiului achitării, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Instanţa de control judiciar are în vedere, cu privire la această chestiune, conţinutul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., dar şi al prevederilor art. 4 alin. (1) din acelaşi cod, acestea din urmă statuând că persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumţia de nevinovăţie determină structura procesului penal, aceasta operând atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească. Potrivit acestei prezumţii, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală, decât pe bază de probe, găsindu-şi funcţionalitatea în toate momentele instrucţiei penale, dar şi în cursul judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În virtutea acestui principiu, autorităţile judiciare au obligaţia de a porni de la prezumţia de nevinovăţie, sarcina probaţiunii trecând de la organul de cercetare penală la instanţa de judecată.
Raţiunea acestei prezumţii se bazează pe faptul că nu toate acuzaţiile sunt adevărate, deoarece o acuzaţie poate fi eronată, bazată pe coincidenţe de împrejurări care stârnesc bănuieli serioase, dar după o examinare atentă a acestora, construcţia acuzării este înlăturată.
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere următoarele coordonate: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului penal; până la adoptarea unei hotărâri de condamnare, definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, instanţa este obligată să pronunţe achitarea.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde numeroase dispoziţii de principiu relativ la prezumţia de nevinovăţie, în dispoziţiile art. 6 alin. (2) statuându-se că "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită". Principiul european al prezumţiei de nevinovăţie stabileşte că sarcina probei incumbă acuzării, iar îndoiala profită întotdeauna acuzatului", care poate adopta, în timpul procedurii, şi o atitudine de pasivitate, prin invocarea dreptului la tăcere.
Conform art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză".
Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut de dispoziţiile legale enunţate, recunoaşte în favoarea organelor judiciare dreptul de a stabili, în urma evaluării ansamblului materialului probatoriu din cauză, valoarea probantă a fiecărei probe, individual şi coroborat, cu accent pe cele administrate nemijlocit. Interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, iar concluziile nu sunt imuabile, ci suportă modificări odată cu evoluţia ansamblului probator, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru asigurarea respectării prezumţiei de nevinovăţie, legiuitorul a instituit, însă, standardul probei mai presus de orice dubiu rezonabil, menit să limiteze principiul liberei aprecieri a probelor şi să ofere o protecţie efectivă acuzatului. Art. 103 alin. (2) din C. proc. pen. stabileşte că, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune doar atunci când judecătorul are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În mod similar, art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Dacă în urma demersului de interpretare şi apreciere a probelor administrate, subzistă o îndoială cu privire la vreunul din elementele necesare tragerii la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat în favoarea sa. In dubio pro reo presupune că orice îndoială se interpretează în favoarea suspectului sau a inculpatului.
Aşadar, hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe dovezi temeinice, neîndoielnice şi convingătoare, de natură să genereze certitudinea cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, în cazul existenţei unui dubiu, ce nu a fost înlăturat prin probe, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare, în considerarea art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
În speţă, prima instanţă a reţinut că nu a existat, sub aspect obiectiv, o sprijinire a unui grup infracţional organizat din partea inculpaţilor E. şi F. şi nici sub aspect subiectiv nu s-a urmărit sprijinirea unui astfel de grup, motiv pentru care a apreciat că nu există în materialitatea sa fapta ce le-a fost imputată, dispunând achitarea acestora, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Din perspectiva acestei acuzaţii formulate de D.I.I.C.O.T (în sensul că inculpatul E., în perioada mai - octombrie 2012, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a divulgat inculpatului BB., prin intermediul inculpatului F., împrejurarea că se vor efectua percheziţii domiciliare – în dosarul nr. x/2011 instrumentat la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Alba-Iulia – în data de 10.05.2012, la domiciliile inculpaţilor BB., AA., AAA. şi BBB., iar ulterior, în mod direct şi personal, a divulgat inculpatului BB. faptul că se vor efectua, în acelaşi dosar, percheziţii domiciliare în data de 08.10.2012, la domiciliul inculpatului BB., precum şi alte date confidenţiale privind obiectul şi existenţa acestui dosar penal, iar inculpatul F., în perioada 2011 - octombrie 2012, a sprijinit şi favorizat un grup infracţional organizat, format din BB., AA., AAA. şi BBB., prin activităţi şi relaţii comerciale şi personale, respectiv a adus la cunoştinţa inculpatului BB. şi a celorlalţi membri ai grupării împrejurări şi aspecte care au legătură cu derularea unor activităţi de cercetare şi urmărire penală în dosarul penal nr. x/2011 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba-Iulia), Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că nu poate fi reţinută incidenţa temeiului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în condiţiile în care fapta există în materialitatea sa, însă probatoriul administrat nu este de natură să genereze certitudinea că cei doi inculpaţi au sprijinit grupul infracţional organizat (cu privire la acesta din urmă fiind de remarcat că, la data de 01.04.2013, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor BB., AA., BBB., AAA., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., III. şi UU., în principal, pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat şi diverse infracţiuni de natură economico-financiară), impunându-se astfel a se reţine, ca temei al soluţiei de achitare, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
De menţionat este şi faptul că, deşi în cauză au existat iniţial indicii care atestau săvârşirea infracţiunii în discuţie, astfel cum rezultă din considerentele dezvoltate în cuprinsul prezentei decizii, acestea nu s-au materializat în probe care să susţină o soluţie de condamnare pe palierul acestei acuzaţii.
Referitor la criticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală ce vizează netemeinicia soluţiilor de achitare pronunţate de instanţa de fond cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală formulate împotriva inculpaţilor G., F. şi S.C. J. şi, respectiv, criticile apelantului inculpat F. cu privire la netemeinicia soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că nu sunt întemeiate, pentru considerente expuse în continuare.
Cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală, în sarcina inculpatului F., s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că, în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpata G., administrator de drept al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, demers în urma căruia a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON reprezintă impozit pe profit şi 544.786 RON reprezintă TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate.
De asemenea, în sarcina inculpatei G., s-a reţinut că, în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., acţionând în coautorat cu F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, demers în urma căruia a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, din care 634.621 RON reprezintă impozit pe profit şi 544.786 RON reprezintă TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate.
Inculpata G. a falsificat 131 de facturi fiscale, în sensul contrafacerii acestora (facturi pretins a fi fost emise de către S.C. XXXXXXX. S.R.L., S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. TTTTTTT. S.R.L., S.C. VVVVVVV. S.R.L. şi S.C. WWWWWWW. SRL), înregistrând aceste facturi în evidenţele contabile ale societăţii, infracţiuni comise în cursul anului 2010, în scopul exercitării în mod nelegal a dreptului de deducere TVA în cuantum de 544.786 RON.
Deopotrivă, s-a reţinut că inculpata S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a evidenţiat în contabilitate şi în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, acţiuni ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA dedus de societate, fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F., s-a mai reţinut că, în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., acţionând în coautorat cu inculpata G., administrator de drept al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit, cu rea-credinţă, impozitele şi taxele şi, ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obţinerea, fără drept, cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat, a unui TVA deductibil în sumă de 544.786 RON.
Totodată, s-a reţinut că inculpata G., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. J., acţionând în coautorat cu F., în calitate de administrator de fapt şi, ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit, cu rea-credinţă, impozitele şi taxele şi, ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obţinerea, fără drept, cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat, a unui TVA deductibil în sumă de 544.786 RON, iar inculpata S.C. J., în perioada aprilie 2010 - iulie 2013, a stabilit, cu rea-credinţă, impozitele şi taxele având ca scop obţinerea de la bugetul general consolidat a sumei de 544.786 RON, reprezentând TVA pentru care societatea a exercitat nelegal dreptul de deducere.
În cauză, acuzaţiile ce vizează comiterea infracţiunii de evaziune fiscală au fost analizate pe mai multe paliere, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii F. şi G. şi, respectiv, pe inculpata persoană juridică S.C. J., fiind realizată, de asemenea, distincţia între acuzaţiile de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale (art. 9 din Legea nr. 241/2005), cu referire la acţiunile privind facturile fiscale fictive, închirierea utilajelor şi realizarea arhivei, şi cele de evaziune fiscală prin rambursarea nelegală de TVA (art. 8 din Legea nr. 241/2005).
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Prealabil verificării corespondenţei dintre împrejurările factuale descrise în actul de sesizare şi tiparul normei de incriminare menţionate, se reţine, din analiza textului, că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori în evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Cerinţa esenţială care trebuie îndeplinită pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală este ca acţiunea ce formează elementul material al acesteia să aibă ca obiectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ceea ce presupune, sub aspectul laturii subiective, comiterea faptei numai cu intenţie directă calificată prin scop. Fiind un element constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, scopul urmărit de făptuitor, de a eluda obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor către bugetul general consolidat, trebuie probat de organul judiciar, în lipsa acestuia fapta neîntrunind toate condiţiile de tipicitate instituite de norma de incriminare.
Pe de altă parte, includerea faptei în sfera ilicitului penal nu este condiţionată în mod necesar de producerea unui prejudiciu, infracţiunea de evaziune fiscală reglementată de dispoziţiile legale anterior menţionate putând fi atât de pericol (în cazul în care nu s-a cauzat o pagubă), cât şi de rezultat (atunci când s-a produs un prejudiciu în dauna bugetului consolidat al statului a cărui valoare nu depăşeşte suma de 100.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale), situaţie în care trebuie stabilită legătura de cauzalitate între acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată constând în producerea prejudiciului, moment în care se realizează, de altfel, şi consumarea infracţiunii.
În speţă, cu privire la acuzaţiile ce vizează comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale (art. 9 din Legea nr. 241/2005) - facturile fiscale fictive, închirierea utilajelor şi realizarea arhivei, instanţa de fond a constatat că au avut la bază actele întocmite de organele fiscale, respectiv actul de sesizare şi procesele-verbale întocmite, nefiind ulterior administrate probatorii de către organele judiciare, cu excepţia declaraţiilor de martori audiaţi în legătură cu facturile fiscale fictive.
În acest cadru, instanţa de fond a constatat în mod just că probele existente la dosar sunt de natură a angrena răspunderea penală, însă doar pentru inculpatul F. şi exclusiv în legătură cu facturile fiscale fictive, nefiind demonstrată şi vinovăţia inculpatei G. şi a inculpatei persoană juridică.
Elocvente sub aspectul acuzaţiilor de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale au fost însăşi declaraţiile inculpaţilor F. şi G., cel dintâi recunoscând primirea şi predarea către contabilitatea societăţii comerciale a celor 131 de facturi fiscale.
În acord cu argumentaţia expusă în cuprinsul hotărârii apelate, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că probele administrate în cauză dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, de către inculpatul F., prin diminuarea obligaţiilor fiscale cu referire doar la facturile fiscale fictive şi numai în perioda stabilită în prezenta decizie.
În acest sens, prima instanţă a evaluat în mod corect elementele factuale ce rezultă din corobororarea înscrisurilor referitoare la obiectul de activitate şi operaţiunile desfăşurate de societăţile comerciale indicate ca furnizori în cuprinsul facturilor incriminate, respectiv S.C. TTTTTTT. S.R.L., S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. VVVVVVV. S.R.L., S.C. WWWWWWW. S.R.L., S.C. XXXXXXX. S.R.L., societăţi care nu au înregistrat în propriile evidenţe contabile livări de bunuri către S.C. J..
Faptul că, în unele situaţii, datele de identificare înscrise în facturi erau diferite de cele ale societăţilor pretins furnizoare (cum este cazul facturilor aparent emise de S.C. UUUUUUU. S.R.L., S.C. VVVVVVV. SRL) coroborat cu existenţa, în alte situaţii, a unor diferenţe între mărfurile facturate către S.C. J. şi cele real comercializate de societăţile comerciale (cum este cazul S.C. VVVVVVV. S.R.L. – care nu a comercializat ţeavă PVC în perioada 2010-2011, al S.C. WWWWWWW. S.R.L. – care nu a comercializat gresie ori al S.C. XXXXXXX. S.R.L. – care nu a comercializat profile în cantităţile mari indicate în facturi) demonstrează fictivitatea achiziţiilor înregistrate contabil de S.C. J. şi, implicit, a cheltuielilor aferente acestora, menite a diminua baza impozabilă şi a asigura sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Caracterul fictiv al operaţiunilor evidenţiate în cele 131 de facturi fiscale a fost confirmat, de altfel, şi de probatoriul testimonial, respectiv de declaraţiile martorilor YYYYYYY., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., ZZZZZZZ., BBBBBBBB., DDDDDDDDDD., administratori sau persoane implicate în activitatea celor cinci societăţi comerciale sus-menţionate. Toate aceste persoane au infirmat realitatea operaţiunilor evidenţiate de facturile analizate, conţinutul depoziţiilor lor fiind just evaluat de către prima instanţă şi necontestat de inculpatul F. în apel.
Prin urmare, evidenţierea contabilă, de către inculpatul F. – administrator de fapt şi director general al S.C. J. – a unor cheltuieli nereale, aferente operaţiunilor fictive evidenţiate în cele 131 de facturi, cu rezultatul diminuării TVA de plată cu suma de 95.821 RON şi sustragerii, în acest mod, de la îndeplinirea obligaţiei de plată a TVA, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Contrar celor statuate în primă instanţă, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că activitatea infracţională astfel individualizată s-a derulat integral în luna iunie 2010, iar nu în intervalul aprilie 2010 - iulie 2013, menţionat în considerentele sentinţei.
Din examinarea probatoriului cu înscrisuri rezultă că evidenţierea contabilă a cheltuielilor corespunzătoare operaţiunilor nereale consemnate în cele 131 de facturi incriminate a vizat, în concret, înregistrarea cheltuielilor aferente următoarelor facturi:
- 26 de facturi fiscale emise, aparent, de S.C. XXXXXXX. S.R.L. în perioada 01.06.2010 – 30.06.2010;
- 27 de facturi fiscale emise, aparent, de S.C. UUUUUUU. S.R.L. în perioada 01.06.2010 – 30.06.2010;
- 26 de facturi fiscale emise, aparent, de S.C. TTTTTTT. S.R.L. în perioada 01.06.2010 – 30.06.2010;
- 26 de facturi fiscale emise, aparent, de S.C. VVVVVVV. S.R.L. în perioada 01.06.2010 – 30.06.2010;
- 26 de facturi fiscale emise, aparent, de S.C. WWWWWWW. S.R.L. în perioada 01.06.2010 – 30.06.2010.
Odată ce prima instanţă a considerat, în mod just, de altfel, neîndoielnic demonstrat, caracterul nereal al operaţiunilor consemnate în aceste 131 de facturi, ea a restrâns, implicit, şi conţinutul factual al acuzaţiei iniţiale de evaziune fiscală doar la activitatea de evidenţiere a acestor operaţiuni, activitate realizată integral în luna iunie 2010. În perioada ulterioară acestui reper temporal au fost efectuate celelalte operaţiuni imputate inculpatului prin rechizitoriu, respectiv realizarea arhivei şi închirierea de utilaje, operaţiuni în cazul cărora s-a constatat, însă, insuficienţa probatoriului, fiind excluse, aşadar, din conţinutul factual al acuzaţiei pentru care s-a dispus condamnarea apelantului F..
Individualizând, astfel, particularităţile infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, apreciază că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
În raport cu acuzaţia de evaziune fiscală dedusă judecăţii, Înalta Curte – Completul de 5 judecători apreciază necesară examinarea problematicii prescripţiei răspunderii penale din perspectiva cadrului jurisprudenţial conturat atât în dreptul naţional – în special, în raport cu deciziile recente ale Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest domeniu de reglementare – cât şi în dreptul european – prin raportare la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU [Lin].
Astfel, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, reţinându-se, în esenţă, că, în absenţa unei intervenţii legislative, cadrul normativ în vigoare ulterior pronunţării Deciziei nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional nu oferă toate elementele necesare unei aplicări clare şi previzibile a normei penale sancţionate. Stabilind natura juridică a acestei din urmă decizii ca fiind aceea a unei decizii simple/extreme, Curtea Constituţională a constatat că, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei hotărâri (25 iunie 2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale (respectiv, 30 mai 2022, data publicării O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Ulterior, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală. Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate aceste dispoziţii, în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, pe de o parte, cu aceleaşi dispoziţii în configurarea ulterioară publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, pe de altă parte. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, deşi întreruperea cursului prescripţiei nu a fost considerată neconstituţională şi, ca instituţie juridică, a fost menţinută în C. pen. în mod neîntrerupt de la intrarea sa în vigoare şi până în prezent, nu au existat cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei care să fie prevăzute de legea naţională.
Ulterior, prin Hotărârea pronunţată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU [Lin], Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) a furnizat repere de interpretare a dreptului Uniunii de natură a limita, în domeniul acoperit de acest drept şi circumscris fraudelor grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aplicarea standardului naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale, astfel cum se desprinde din jurisprudenţa anterior evocată a instanţei supreme.
În acest sens, Curtea de Justiţie a statuat următoarele:
Articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
În acest context jurisprudenţial, clarificarea măsurii în care a intervenit prescripţia răspunderii penale în prezenta cauză presupune, prioritar şi cu necesitate, examinarea măsurii în care infracţiunea dedusă judecăţii intră sub incidenţa dreptului Uniunii, având în vedere reperele de interpretare regăsite în Hotărârea Lin.
Prin urmare, Înalta Curte – Completul de 5 judecători va examina mai întâi dacă fapta de evaziune fiscală dedusă judecăţii reprezintă o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, circumscrisă domeniului de aplicare a articolului 325 alin. (1) TFUE şi a articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, în interpretarea dată prin Hotărârea din data de 24 iulie 2023 şi jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie; în caz afirmativ, va evalua, ulterior, efectele concrete ale dreptului Uniunii asupra incidenţei prescripţiei răspunderii penale în litigiul de faţă.
a) În jurisprudenţa Curţii de Justiţie, înţelesul noţiunii de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene a fost examinat atât în contextul prevederilor Convenţiei elaborate în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995 (Convenţia PIF), cât şi al dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.
Astfel, s-a reţinut că noţiunea de "fraudă" este definită la art. 1 din Convenţia PIF ca fiind "orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la (...) folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete, care au ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului general al Uniunii sau ale bugetelor gestionate de Uniune sau în numele acesteia" (Hotărârea Curţii, Marea Cameră, din 8 septembrie 2015, Ivo Taricco s.a., C-105/14, pct. 41).
În sensul articolului 1 alin. (1) lit. b) din Convenţia PIF, "frauda" în materie de venituri ale Uniunii implică "necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice" sau "folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete" (Hotărârea Curţii, Marea Cameră, din 2 mai 2018, BBBBBB., C-574/15, pct. 39).
Noţiunea de fraudă înglobează, în consecinţă, veniturile din aplicarea unei cote uniforme a bazelor armonizate de evaluare a TVA-ului, stabilite în conformitate cu normele Uniunii, concluzie ce nu poate fi repusă în discuţie de faptul că TVA-ul nu ar fi perceput în mod direct în numele Uniunii, întrucât articolul (1) din Convenţia PIF nu prevede o astfel de condiţie, care ar fi contrară obiectivului convenţiei respective privind combaterea, cu cea mai mare fermitate, a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii (Hotărârea Taricco, pct. 41).
În ceea ce priveşte înţelesul şi sfera de aplicare a articolului 325 alin. (1) TFUE, Curtea de Justiţie a statuat că această dispoziţie impune statelor membre să combată frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri efective şi descurajante (Hotărârea Lin, pct. 83); noţiunea de "interese financiare" ale Uniunii cuprinde nu numai veniturile puse la dispoziţia bugetului Uniunii, ci şi cheltuielile acoperite din bugetul menţionat.
Din perspectiva articolului 325 alin. (1) TFUE, jurisprudenţa Curţii de Justiţie este, de asemenea, constantă în a statua că interesele financiare ale Uniunii cuprind, printre altele, veniturile provenite din TVA (Hotărârea BBBBBB., pct. 27).
Întrucât resursele proprii ale Uniunii includ, în special, veniturile din aplicarea unei cote uniforme la bazele armonizate de evaluare a TVA-ului, stabilit în conformitate cu normele Uniunii, există o legătură directă între colectarea veniturilor din TVA cu respectarea dreptului Uniunii aplicabil şi punerea la dispoziţia bugetului Uniunii a resurselor TVA corespunzătoare, de vreme ce orice lacună în colectarea celor dintâi se poate afla la originea unei reduceri a celor din urmă (Hotărârea Taricco, par. 38, Hotărârea Curţii, Marea Cameră, din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17, pct. 31).
În cauza de faţă, acuzaţia de evaziune fiscală adusă inculpatului F., în varianta de incriminare prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, se referă la fapte de denaturare repetată, pe parcursul lunii iunie 2010, a evidenţelor contabile aparţinând S.C. J. şi, implicit, a bazei impozabile, prin evidenţierea unor cheltuieli corespunzătoare unui număr de 131 de achiziţii pretins efectuate de la alte cinci societăţi comerciale, care nu aveau, însă, la bază operaţiuni reale, cu efectul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de lege în materie de TVA. Prin această activitate ilicită a fost cauzat un prejudiciu, corespunzător TVA de plată, cu o valoare de 95.821 RON (aproximativ 22.600 de euro) şi este pasibilă de sancţiuni penale de până la 8 ani închisoare.
b) În ceea ce priveşte conceptul de fraudă gravă şi criteriile de evaluare a sa, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine următoarele:
Noţiunea de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene are un înţeles autonom în sistemul de drept comunitar, consacrat ca atare de normele de drept al Uniunii şi de interpretarea dată acestora în jurisprudenţa pertinentă a Curţii de Justiţie.
Atunci când rezultă neîndoielnic că o normă de incriminare, în dreptul intern, a unui anumit tip de conduită ilicită reprezintă transpunerea unei obligaţii ce revine statului membru în temeiul dreptului comunitar, denumirea, în sine, a infracţiunii în dreptul naţional este irelevantă pentru a se reţine că respectiva faptă se circumscrie sferei de aplicare a articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF ori articolului 325 alin. (1) TFUE. În plus, în cazul particular al fraudei fiscale în domeniul TVA, rezultă în mod explicit, din chiar jurisprudenţa Curţii de Justiţie expusă sintetic în precedent, că ea se circumscrie noţiunii de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Aceasta înseamnă că, în principiu, pentru a garanta perceperea integralităţii încasărilor din TVA şi, prin aceasta, protecţia intereselor financiare ale Uniunii, statele membre dispun de libertatea de alegere a sancţiunilor aplicabile, care pot să îmbrace forma unor sancţiuni administrative, a unor sancţiuni penale sau a unei combinaţii a celor două. Sancţiunile penale pot să fie indispensabile pentru a combate în mod efectiv şi disuasiv anumite cazuri de fraudă gravă în materie de TVA (Hotărârea M.A.S şi M.B., pct. 33-34, Hotărârea Taricco, pct. 39).
Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, consideră că nu este aplicabilă decizia pronunţată în Cauza C-107/2023, în absenţa definirii unui standard naţional cu privire la consecinţele grave şi în considerarea prejudiciului din prezenta cauză, de 22.600 euro, sub limita a ceea ce este previzibil să fie considerat consecinţă gravă pentru infracţiunile de fraudă contra intereselor Uniunii, prejudiciu cauzat în urma activităţii desfăşurate într-o singură lună. Problema de drept nu ţine, deci, de incriminarea infracţiunii de evaziune fiscală, dreptul naţional respectând cerinţele Uniunii (a se vedea cauza C-617/10,Aklagaren împotriva Hans Akerberg Fransson, pct. 12, 27), ci de stabilirea ca fraudă gravă contra intereselor UE a infracţiunii de evaziune fiscală (a se vedea cauza C-612/15, BBBBBBBBBBB., Milko Hristov, CCCCCCCCCCC., p.56, 57, citată mai jos).
Curtea de Justiţie a decis, cu relevanţă pentru cauza de faţă, că articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Articolul 325 alin. (1) TFUE (3) are următorul conţinut: Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale tratatelor, statele membre îşi coordonează acţiunea urmărind să apere interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei. În acest scop, statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă şi constantă între autorităţile competente. C 326/188 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012 RO (4) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea Curţii de Conturi, măsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi al combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecţie efectivă şi echivalentă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.
Articolul 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995 prevede următoarele:
(1)Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele menţionate la articolul 1, precum şi complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele menţionate la articolul 1 alin. (1) se pedepsesc cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive, inclusiv, cel puţin în cazurile de fraudă gravă, cu pedepse privative de libertate care pot duce la extrădare, înţelegându-se că trebuie considerată fraudă gravă oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50 000 ECU.
(2)Cu toate acestea, un stat membru poate să prevadă, pentru cazurile de fraudă minoră care implică o sumă totală mai mică de 4000 ECU şi care nu prezintă, în conformitate cu legislaţia sa, circumstanţe speciale grave, sancţiuni de altă natură decât cele prevăzute la alin. (1).
(3)Consiliul Uniunii Europene, hotărând în unanimitate, poate modifica suma menţionată la alin. (2).
Caracterul obligatoriu al deciziilor CJUE atrage şi aplicarea acestora în condiţiile şi cu privire la circumstanţele asupra cărora a decis Curtea de Justiţie în raport de raţionamentul avut în vedere de CJUE, fără să poată fi aplicate prin analogie în detrimentul persoanei acuzate şi să agraveze situaţia acesteia. Diferenţa cauzei de faţă în raport de cele decise de Curtea de Justiţie face ca domeniul reglementat de aceasta din urmă să nu fie cel pe care l-a avut de soluţionat prezentul apel şi, în consecinţă, având natura unei legi penale, să nu poată fi aplicat prin analogie în defavoarea persoanei acuzate (dar faţă de care nu s-a pronunţat o decizie de condamnare), ci doar în limitele şi cu raţiunea pentru care Curtea de Justiţie s-a pronunţat.
Deşi prejudiciul total din cauză este între 4000 euro şi 50.000 euro, deci se încadrează în conceptul avut în vedere de art. 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în majoritate, apreciază că nu există suficientă previzibilitate asupra evaluării prezenţei în cauză a agravantei consecinţelor grave, aşa cum ar exista, de exemplu, dacă nivelul prejudiciului ar fi fost peste suma de 50.000 de euro. Aspectele care diferenţiază situaţia juridică din prezenta cauză provin şi din argumentele de drept expuse în paragrafele 79, 85, 86, 97 şi 101 din decizie, care explică raţiunea pentru care pedepsele trebuie să fie convingătoare pentru împiedicarea unui comportament infracţional similar.
Curtea de Justiţie a pronunţat decizia, între altele, în considerarea următoarelor argumente ca au legătură directă cu prezenta cauză:
Cu privire la încălcarea obligaţiei de a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive şi efective
79. (...), trebuie amintit că revine statelor membre sarcina de a lua măsurile necesare pentru a garanta colectarea efectivă şi integrală a resurselor proprii ale Uniunii (...).
85. În al doilea rând, articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele care constituie o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii (...), se pedepsesc cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive, care includ, cel puţin în cazurile de fraudă gravă, şi anume cele care implică o sumă minimă care nu poate fi stabilită de statele membre la mai mult de 50 000 de euro, pedepse privative de libertate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2018, BBBBBB., C-574/15, EU:C:2018:295, punctul 36 şi jurisprudenţa citată).
86. Ca atare, aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripţia prevăzute de dreptul naţional permit o reprimare efectivă a infracţiunilor legate de astfel de fraude (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 36).(...)
97. În consecinţă, revine, în principiu, instanţelor naţionale sarcina de a da efect deplin obligaţiilor care decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE şi din articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF, precum şi de a lăsa neaplicate dispoziţiile interne care, în cadrul unei proceduri care priveşte fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate astfel de infracţiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 194, precum şi jurisprudenţa citată).
(...) 101. În această privinţă, trebuie amintit în primul rând că, după cum rezultă dintr-o jurisprudenţă consacrată, obligaţia de a garanta o colectare eficientă a resurselor Uniunii nu scuteşte instanţele naţionale de necesitatea de a respecta drepturile fundamentale garantate de cartă şi principiile generale ale dreptului Uniunii, din moment ce procedurile penale deschise pentru infracţiuni în materie de TVA constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, în sensul articolului 51 alin. (1) din cartă (Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev şi alţii, C-310/16, EU:C:2019:30, punctul 33, precum şi, în acest sens, Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 204).
Conform art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au un caracter obligatoriu: [(...)(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.(...) (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2)].
Curtea Europeană dă instanţelor naţionale competenţa de a verifica dacă obligaţia de a lăsa neaplicate decizii care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii şi, prin urmare, amplifică riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infracţiuni (cum sunt şi cele de mai sus), contravine, într-o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, protecţiei drepturilor fundamentale (paragraful 100, cauza C-107/2023). Litigiul avut în vedere de Curtea de Justiţie în analiza sa este o cerere de decizie preliminară, prin care instanţa de trimitere solicită Curţii să interpreteze mai multe dispoziţii ale dreptului Uniunii pentru a decide dacă admite sau respinge contestaţiile în anulare introduse de persoane condamnate la pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea unor fapte calificate drept evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat şi care solicitau, în cadrul contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei penale menţionate pentru motivul că au fost condamnate în pofida faptului că intervenise prescripţia răspunderii penale.
Curtea de Justiţie a ajuns la concluzia că, în cauza penală în care persoanele au fost condamnate de instanţa de apel pentru infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale U.E., instanţele pot lăsa neaplicate, în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale, fără ca această soluţie să încalce principiul legii penale mai favorabile (în acelaşi sens decizia nr. 43 din 29 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 646 din 14 iulie 2023).
Conform Curţii de Justiţie (par. 125 cauza C-107/2023): Având în vedere ansamblul consideraţiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima şi la a doua întrebare că articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Se apreciază că riscul sistemic de impunitate nu poate fi contestat şi evaluarea acestuia nu este de competenţa instanţei de apel, atât timp cât efectele asupra raporturilor juridice constau în înlăturarea răspunderii penale, dar că este în discuţie aprecierea asupra necesităţii ca unul dintre efectele apelului să fie acela al aplicării de sancţiuni efective pentru toate actele incriminate ca fraudă contra intereselor UE sau doar în acele cauze de fraudă gravă.
Problema de drept pe care o aduce în discuţie prezentul apel este aplicarea cauzei C-107/2023 în apel, respectiv dacă sunt întrunite condiţiile unei fraude grave.
Problema de drept decurge inclusiv din aceea că legea internă nu defineşte cuantumul prejudiciului pentru ca o infracţiune să fie considerată ca un caz de fraudă gravă, iar normele comunitare prevăd că această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50 000 ECU, fără însă să se prevadă cu certitudine cuantumul acestei sume ce face ca actul de conduită să fie o fraudă gravă contra intereselor Uniunii.
Aşadar, problema de drept din cauza pendinte se referă la infracţiuni al căror prejudiciu este de 22.600 euro, care, în absenţa unei definiţii în dreptul intern, nu se încadrează în noţiunea de fraudă gravă, astfel cum decurge din art. 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.
Problema de drept a fraudei grave a fost deja clarificată prin textul Convenţiei şi prin jurispudenţa Curţii, astfel că nu ar mai fi necesară o nouă sesizare pentru clarificarea aplicării acestui concept în cauza de faţă. În opoziţie cu alte cauze în care Curtea de Justiţie a stabilit caracterul de fraudă gravă (de exemplu, cauza C-612/15, BBBBBBBBBBB., Milko Hristov, CCCCCCCCCCC., p.56, 57), în speţă, activitatea infracţională nu s-a desfăşurat pe o perioadă lungă (o lună în cauza de faţă, în opoziţie cu perioada de un an reţinută în cauza C-612/15, citată), nu a avut un caracter organizat (nu s-a pronunţat o soluţie de condamnare în ceea ce priveşte grupul infracţional organizat, în opoziţie cu soluţia de condamnare reţinută în cauza C-612/15) şi nu a existat o încălcare sistematică şi continuă a normelor privind combaterea evaziunii fiscale (chiar dacă numărul de acte materiale este ridicat, în contextul activităţii firmei şi al prejudiciului produs nu conduce la concluzia unei fraude grave).
Pentru situaţia juridică prezentă, cuantumul prejudiciului reprezintă mai mult decât un criteriu de individualizare a sancţiunii, fiind chiar elementul care arată că este incertă încadrarea infracţiunilor în conceptul de fraudă gravă contra intereselor Uniunii.
Faţă de lipsa unei definiţii legale a unui standard naţional cu privire la consecinţele grave, prejudiciul de 22.600 euro din prezenta cauză fiind sub limita a ceea ce este previzibil să fie considerat consecinţă gravă pentru infracţiunile de fraudă contra intereselor Uniunii, cele ce preced conduc la concluzia încetării procesului penal faţă de inculpatul F., în considerarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în anul 2018. Suspendarea cursului prescripţiei în intervalul 6 noiembrie 2019 - 15 noiembrie 2022, consecutivă sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în prezenta cauză, nu prezintă relevanţă în calculul termenului general de prescripţie, întrucât aceasta a intervenit după ce termenul respectiv se împlinise.
În ceea ce priveşte criticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT vizând greşita achitare a inculpatelor G. şi S.C. J. sub aspectul acestui segment al acuzaţiilor, se constată că sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe s-a întemeiat, în esenţă, pe constatarea inexistenţei vreunei probe că inculpata G. ar fi fost implicată în editarea electronică a facturilor ori ar fi cunoscut fictivitatea operaţiunilor pe care le atestau aceste înscrisuri; în mod asemănăor, nu există probe că inculpata persoană juridică ar fi acţionat cu vinovăţie cu ocazia operaţiunilor contabile realizate conform obiectului său de activitate.
Reevaluând probatoriul administrat sub acest aspect particular, necontestat în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, Înalta Curte – Completul de 5 judecători apreciază temeinice statuările primei instanţe. Este cert că singura persoană real implicată în predarea facturilor la contabilitatea societăţii a fost inculpatul F. care exercita, de altfel, şi prerogativele unui administrator de fapt al S.C. J..
Ministerul Public nu a indicat, iar Înalta Curte nu a identificat alte elemente factuale care să evidenţieze, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., că G. şi inculpata persoană juridică ar fi cunoscut şi girat, în orice mod, acest demers punctual al coinculpatului F., menit a diminua baza impozabilă şi a facilita sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Criticile acuzării se grefează, de altfel, în mod exclusiv, pe presupunerea că, în virtutea calităţii sale de administrator de drept al societăţii şi a atipiei modalităţii în care, în aceeaşi împrejurare, F. a prezentat 131 de facturi, inculpata G. şi, implicit, persoana juridică, au cunoscut caracterul real al operaţiunilor evidenţiate.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că aceste susţineri tind la valorificarea unei prezumţii simple, care, asemănător oricărei probe circumstanţiale, demonstrează, însă, doar o probabilitate derivată dintr-un raţionament logic.
În absenţa altor probe directe sau indirecte care să o coroboreze, această prezumţie nu poate primi, eo ipso, semnificaţia probatorie a unei certitudini. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deşi prezumţiile de fapt şi de drept operează în orice sistem de drept, iar Convenţia nu le interzice în principiu, este necesar totuşi ca, în procesul penal, statele părţi să recurgă la prezumţii de fapt sau de drept în limite rezonabile, luând în considerare miza procesului şi cu respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franţei, 10519/83, hotărârea din 07.10.1988, Västberga Taxi Aktiebolag and Vulic c. Suediei, 36985/97, hotărârea din 21.05.2003).
Or, în cauza de faţă, caracterizarea, de către acuzare, ca neveridice, a apărărilor inculpatei G. nu este susceptibilă a infirma, prin ea însăşi, statuările în sens contrar ale primei instanţe şi a legitima, prin urmare, o concluzie de vinovăţie în privinţa acesteia şi a persoanei juridice S.C. J..
Criticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT referitoare la netemeinicia soluţiei dispuse sub aspectul celorlalte paliere factuale ale acuzaţiei de evaziune fiscală sunt, de asemenea, nefondate.
Acuzaţia de evaziune fiscală imputată celor trei inculpaţi a inclus, suplimentar evidenţierii cheltuielilor nereale aferente operaţiunilor fictive evidenţiate în cele 131 de facturi, şi acte de evidenţiere contabilă a unor cheltuieli pretins nereale, corespunzătoare contractelor încheiate de S.C. J. cu S.C. RRRRRRR. S.R.L. (pentru servicii de demolare şi dezmembrare construcţii), S.C. OOOOOOOO. S.R.L. (pentru servicii de depozitare şi arhivare), S.C. PPPPPPPP. S.R.L. (pentru servicii închirieri utilaje), S.C. UUUUUUUU. S.R.L. (pentru servicii de întocmire documentaţii tehnice) şi S.C. XXXXXXXX. S.R.L. (pentru servicii financiar contabile).
În cazul acestei categorii de operaţiuni, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că acuzaţiile s-au întemeiat exclusiv pe procesele-verbale întocmite de inspectorii ANAF, documente ce au valoarea unor acte de sesizare a organului de urmărire penală, iar nu a unor constatări de specialitate în procesul penal. Or, în absenţa altor mijloace de probă care să confirme suspiciunile organelor de constatare şi evaluând conţinutul restului probatoriului administrat, prima instanţă a considerat că nu există probe care să conducă la o concluzie de vinovăţie a inculpaţilor F. şi G. şi a inculpatei persoane juridice.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată temeinice statuările primei instanţe referitoare la natura juridică a actelor de control întocmite de organele fiscale, la imposibilitatea echivalării acestor acte de sesizare cu mijloace de probă în procesul penal şi la inexistenţa altor elemente factuale apte să confirme suspiciunile acuzării, în concordanţă cu standardul de certitudine prevăzut de art. 103 alin. (2) din C. proc. pen.
Criticând soluţia dispusă prin sentinţă sub acest aspect, Ministerul Public nu a contestat, de altfel, legalitatea raţionamentului instanţei de prim grad, limitându-se la a evoca doar valoarea de înscris a actelor de control şi absenţa oricăror explicaţii plauzibile sau dovezi din partea inculpaţilor.
Aceste susţineri contravin exigenţelor art. 5 din C. proc. pen., care consacră obligaţia organelor judiciare de a asigura aflarea adevărului numai pe bază de probe, precum şi ale art. 4 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la prezumţia de nevinovăţie. În absenţa unor mijloace de probă care să demonstreze, în speţă, caracterul fictiv sau nereal al operaţiunilor supuse analizei (aşadar, forme de ilicit penal), nedeductibilitatea TVA în cazul unora dintre operaţiunile menţionate (formă de ilicit fiscal) şi suspiciunile subsecvente ale organelor fiscale nu reprezintă, în sine, dovezi certe, fiabile, ale fictivităţii operaţiunilor analizate, soluţia dispusă sub acest aspect fiind temeinică.
Înalta Curte – Completul de 5 judecători apreciază că nu se impune examinarea distinctă a criticilor formulate de procuror sub aspectul acuzaţiei de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. (corespunzătoare celor 131 de facturi fictive), acuzaţie adusă inculpatei G.. Sub acest aspect, Ministerul Public a invocat argumente substanţial similare celor evaluate în precedent, cu ocazia examinării acuzaţiei de evaziune fiscală, astfel încât observaţiile făcute îşi menţin pertinenţa. În plus, concluziile primei instanţe referitoare la absenţa oricăror probe privind implicarea efectivă a inculpatei în falsificarea facturilor nu au fost contrazise în apel, nedecelându-se vreun element nou care să infirme aceste concluzii.
În ceea ce priveşte acuzaţia prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, constată în totalitate corect raţionamentul primei instanţe şi, în condiţiile în care acuzarea nu a formulat critici explicite sub acest aspect, distincte de cele referitoare la faptele de evaziune fiscală, apreciază că nu este necesară examinarea detaliată a acestui segment al acuzaţiilor.
Criticile apelantului inculpat F. sub aspectul vinovăţiei sale sunt, de asemenea, nefondate.
Prima instanţă a expus detaliat elementele probatorii pe baza cărora a concluzionat că cele 131 de facturi evidenţiau operaţiuni fictive, iar înregistrarea lor în contabilitate a avut ca finalitate sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, elemente reevaluate şi de Completul de 5 judecători în prezenta decizie.
Alegaţiile apelantului inculpat referitoare la buna sa credinţă ori la inexistenţa vreunei dovezi că ar fi încasat TVA aferent acestor facturi sunt infirmate de probatoriul administrat în ambele faze ale procesului, care demonstrează că inculpatul a cunoscut caracterul fictiv al operaţiunilor, iar demersurile sale au avut ca finalitate diminuarea bazei impozabile, cu rezultatul prejudicierii bugetului de stat. Valoarea acestui prejudiciu a fost cert individualizată în hotărârea primei instanţe şi confirmată de probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
Aşadar, în procesul penal, acţiunea civilă este guvernată de regulile dreptului civil, dar este alăturată acţiunii penale, având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului şi/sau a părţii responsabile civilmente ori a succesorilor acesteia, în vederea reparării prejudiciilor materiale şi/sau morale cauzate persoanei vătămate ca urmare a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
De asemenea, în alin. (5) se prevede că repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.
Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are un caracter accesoriu şi de aici consecinţa în sensul că ea nu poate fi decât delictuală.
Caracterul exclusiv delictual al acţiunii civile ce poate fi alăturată procesului penal constituie, din perspectiva legii civile, un caz particular de aplicare a dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) C. civ., potrivit cărora "dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".
Art. 19 alin. (1) din C. proc. pen. constituie, însă, un astfel de caz, în care legea derogă expres de la regula din domeniul civil potrivit căreia răspunderea contractuală primează.
Cea mai importantă consecinţă a caracterului accesoriu al acţiunii civile este aceea că fapta pentru care se exercită acţiunea penală constituie şi fapta generatoare a răspunderii civile.
Repararea prejudiciului material şi moral se realizează conform dispoziţiilor legii civile, sens în care se au în vedere dispoziţiile art. 1357 - 1371 din C. civ., potrivit cărora, pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
Conform art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.
Având în vedere, însă, că faţă de inculpaţii A., B. Mirel şi D. este incidentă o soluţie de achitare, fundamentată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sub aspectul infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată – represiune nedreaptă (în forma autoratului şi, respectiv, a complicităţii), abuz în serviciu şi fals intelectual – în cauză devin incidente dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., care statuează că, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., în caz de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi cod, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, ca o consecinţă a caracterului accesoriu al acţiunii civile în procesul penal, partea civilă păstrând liberul acces la instanţa civilă. Aşadar, în ceea ce priveşte soluţionarea sa, soarta acţiunii civile depinde de aceea a acţiunii penale, iar în situaţia în care procesul penal a luat sfârşit, singura cale rămasă persoanei vătămate, care s-a constituit parte civilă în procesul penal, este acţiunea exercitată în faţa instanţei civile.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., urmează a se lăsa nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la pretenţiile formulate de inculpatul parte civilă E..
Pe de altă parte, cu referire la criticile formulate în calea de atac a apelului de către apelanta parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că sunt neîntemeiate.
În acest sens, se reţine că, în prezenta cauză, pe parcursul urmăririi penale, aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.179.407 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat.
De asemenea, tot în cursul urmăririi penale, D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a dispus, prin Ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 04.07.2014, instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aflate în proprietatea S.C. J. şi comunicate de O.C.P.I. Hunedoara: teren în suprafaţă de 304 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 333 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 33294 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 9 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 661 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 910 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 2740 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 3754 mp. conform Cărţii Funciare nr. x; teren în suprafaţă de 15552 mp. şi construcţii aferente conform Cărţii Funciare nr. x, instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de bani care există şi/sau cu care vor fi alimentate următoarele conturi bancare deţinute de către S.C. J.: BRD – x; INTESA – x ŞI x; NEXTBANK – x, x şi x; TRANSILVANIA – x; CEC - x şi x, precum şi instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra activelor corporale/necorporale, bunuri de inventar/mijloace fixe, stocuri de marfă, părţi sociale deţinute la alte societăţi ale S.C. J., toate până la concurenţa sumei de 1.179.407 RON. Cu privire la această sumă, s-a solicitat instanţei de judecată confiscarea specială a acesteia.
Caracterul eminamente patrimonial al infracţiunilor de evaziune fiscală justifică instituirea, în art. 11 din Legea nr. 241/2005, a obligaţiei de luare a măsurilor asigurătorii în cazul comiterii unor asemenea fapte, scopul primordial al acestei reglementări fiind acela al garantării recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.
În speţă, însă, aşa cum s-a arătat anterior în cuprinsul hotărârii, cu privire la acuzaţiile de evaziune fiscală prin rambursarea nelegală de TVA, prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, probatoriul administrat nu a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, întreprinderea unor asemenea acţiuni ilicite de către vreunul dintre inculpaţii persoane fizice F. şi G. ori de către inculpata persoană juridică S.C. J..
Deopotrivă, sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală prin diminuarea obligaţiilor fiscale, prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 (cu referire la facturile fiscale fictive, închirierea utilajelor şi realizarea arhivei), probele administrate nu au condus la angrenarea răspunderii penale decât pentru inculpatul F., exclusiv în legătură cu facturile fiscale fictive, neexistând probe de vinovăţie a inculpatei G. şi a inculpatei persoană juridică S.C. J..
Astfel fiind, în raport cu angrenarea răspunderii penale a inculpatului F. doar pentru acuzaţia de înregistrare în contabilitatea S.C. J. a celor 131 de facturi fiscale ce atestă operaţiuni comerciale nereale, în mod corect s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 95.821 RON şi a obligaţiilor fiscale accesorii către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu titlu de daune materiale şi, respectiv, ridicarea măsurii asiguratorii instituite asupra bunurilor S.C. J. (prin Ordonanţa nr. 386/D/P/2013 din 04.07.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală), soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală din această perspectivă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul H., Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, la termenul din data de 6 noiembrie 2023, cu prilejul dezbaterilor, acesta, personal, a învederat că înţelege să-şi retragă calea de atac promovată în cauză.
Faţă de această împrejurare, concluziile reprezentanţilor Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu apelantului inculpat au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă exprimată.
Conform dispoziţiilor art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel.
Astfel fiind, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, având în vedere, pe de o parte, solicitarea apelantului inculpat H. în sensul retragerii apelului declarat, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar pe de altă parte, împrejurarea că promovarea în instanţă a oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilităţii, partea care a formulat respectiva cerere putând să o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea apelului declarat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 523 din data de 30 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2014.
De asemenea, Înalta Curte – Completul de 5 judecători reţine că, în cauză, iniţial, în faza instrucţiei penale, s-a dispus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului E., de la data de 24.10.2013 până la data de 26.11.2013, precum şi reţinerea şi arestul la domiciliu în ceea ce o priveşte pe inculpata G., din data de 22.05.2014 până la data de 29.07.2014.
Măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale faţă de inculpaţii menţionaţi s-au fundamentat pe probele administrate în cauză până la momentul dispunerii acestora, mijloace de probe din care a rezultat existenţa unor indicii temeinice care au conturat presupunerea rezonabilă că inculpaţii erau implicaţi în activităţile infracţionale pentru care erau cercetaţi, fiind, totodată, necesare respectivele măsuri în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Este de menţionat în acest sens că procesul penal presupune o evoluţie a probatoriului cu fiecare fază procesuală parcursă şi finalizată, astfel că ceea ce este atestat probator la un anumit moment procesual poate a fi contestat eficient sau probat suplimentar la un moment ulterior sau într-o etapă procesuală următoare. Consecinţa modificării cantitative ori calitative a probatoriului, ca urmare a evoluţiei procesual penale, se va observa sau va radia şi asupra necesităţii ori proporţionalităţii măsurii preventive, fără ca temeiul de fapt ori de drept anterior, iniţial, să devină nejustificat, lipsit de consistenţă ori nelegal.
Astfel, cum în cauză probatoriul a cunoscut o evoluţie dinamică, în final, aşa cum rezultă din dezvoltările anterioare, s-a apreciat că acesta nu este de natură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, constatarea finală asupra temeiniciei fondului acuzaţiilor aduse inculpaţilor E. şi G. fiind distinctă şi fără legătură cu necesitatea luării/menţinerii/înlocuirii/revocării măsurilor preventive din cursul procesului penal.
Aşadar, simpla împrejurare că, în cauză, sunt pronunţate soluţii de achitare a inculpaţilor, indiferent de temeiul de drept pe care se fundamentează, nu conduce automat la concluzia că măsurile preventive luate şi menţinute pe parcursul procedurii judiciare sunt nelegale.
Sub acest aspect, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că, în privinţa măsurilor preventive dispuse pe parcursul instrumentării unei cauze penale, judecătorul nu este chemat să răspundă asupra unor chestiuni cu caracter decisiv pentru hotărârea finală.
În luarea unei decizii referitoare la arestarea preventivă/arestul la domiciliu sau a altor decizii de acest fel, premergătoare judecăţii în fond, judecătorul evaluează sumar datele disponibile pentru a aprecia dacă se impune privarea de libertate a acuzatului pe toată durata procesului sau numai pentru o perioadă limitată în timp.
Caracterul provizoriu al măsurilor dispuse poate justifica chiar o reapreciere a probelor administrate şi dezbătute la termenele anterioare, soluţiile pronunţate în această materie neavând legătură directă cu decizia finală a procesului.
Prin urmare, pronunţarea unei soluţii de achitare nu atrage nelegalitatea măsurilor preventive, a căror justificare este aceea de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, în condiţiile în care judecătorul, la momentul dispunerii acestora, are în vedere mijloacele de probă existente la dosar, fără să-i fie imputabilă modificarea lor cantitativă generată atât de dinamica procesului penal, cât şi de deciziile altor autorităţi, care însă au efecte directe şi obligatorii asupra prevederilor care reglementează diferite instituţii procesual penale.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte – Completul de 5 judecători, în baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală şi de inculpaţii A., B. Mirel, D. şi F. împotriva sentinţei penale nr. 523 din data de 30 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2014.
Va desfiinţa, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare:
I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, pentru pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi sporul de 2 ani închisoare.
În unanimitate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.
În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.
II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului B. Mirel, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi sporul de un an închisoare.
În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul B. Mirel pentru complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.
III. În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul D. pentru complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen.
IV. În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, săvârşită de inculpatul F., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.
Va înlătura dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din C. pen.
V. În unanimitate:
Va schimba temeiul soluţiei de achitare dispuse faţă de inculpaţii E. şi F., pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., din art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
VI. În majoritate:
În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de inculpatul parte civilă E..
Va înlătura din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpaţilor A., B. Mirel şi D. la plata sumelor de 97.632 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând diferenţe salariale şi 100.000 euro, cu titlu de daune morale, în solidar, către partea civilă E..
Va înlătura din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpaţilor A., B. Mirel şi D. la plata, în solidar, către partea civilă E., a sumelor de 37.206 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecată, respectiv de 15.759 RON, reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală.
VII. În unanimitate:
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Va constata că inculpatul E. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 24.10.2013, până la data de 26.11.2013.
Va constata că inculpatul F. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu de la data de 22.05.2014, până la data de 14.11.2014.
Va constata că inculpata G. a fost reţinută şi arestată la domiciliu din data de 22.05.2014, până la data de 29.07.2014.
VIII. În unanimitate:
În baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi hotărâri.
Va lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul H. împotriva aceleiaşi hotărâri.
IX. În majoritate:
În baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul parte civilă E. împotriva aceleiaşi hotărâri.
X. În unanimitate:
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat H., precum şi apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.
XI. În majoritate:
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul intimat inculpat parte civilă E. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii A., B. Mirel, D. şi F. vor rămâne în sarcina statului.
XII. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat parte civilă E., apelanţii inculpaţi A., B. Mirel şi F., apelantul intimat inculpat D. şi intimata inculpată G., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 340 RON, vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat H. şi pentru intimaţii inculpaţi I. şi S.C. J., prin mandatar, practician în insolvenţă – DDDDDDDDDDD., în cuantum de câte 1360 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală şi de inculpaţii A., B. Mirel, D. şi F. împotriva sentinţei penale nr. 523 din data de 30 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală în dosarul nr. x/2014.
Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare:
I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, pentru pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi sporul de 2 ani închisoare.
În unanimitate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.
În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.
II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului B. Mirel, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen., 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi sporul de un an închisoare.
În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul B. Mirel pentru complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.
III. În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul D. pentru complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din C. pen.
IV. În majoritate:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, săvârşită de inculpatul F., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.
Înlătură dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din C. pen.
V. În unanimitate:
Schimbă temeiul soluţiei de achitare dispuse faţă de inculpaţii E. şi F., pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., din art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
VI. În majoritate:
În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de inculpatul parte civilă E..
Înlătură din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpaţilor A., B. Mirel şi D. la plata sumelor de 97.632 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând diferenţe salariale şi 100.000 euro, cu titlu de daune morale, în solidar, către partea civilă E..
Înlătură din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpaţilor A., B. Mirel şi D. la plata, în solidar, către partea civilă E., a sumelor de 37.206 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecată, respectiv de 15.759 RON, reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală.
VII. În unanimitate:
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Constată că inculpatul E. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 24.10.2013, până la data de 26.11.2013.
Constată că inculpatul F. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu de la data de 22.05.2014, până la data de 14.11.2014.
Constată că inculpata G. a fost reţinută şi arestată la domiciliu din data de 22.05.2014, până la data de 29.07.2014.
VIII. În unanimitate:
În baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi hotărâri.
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul H. împotriva aceleiaşi hotărâri.
IX. În majoritate:
În baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul parte civilă E. împotriva aceleiaşi hotărâri.
X. În unanimitate:
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul inculpat H., precum şi apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
XI. În majoritate:
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul intimat inculpat parte civilă E. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii A., B. Mirel, D. şi F. rămân în sarcina statului.
XII. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat parte civilă E., apelanţii inculpaţi A., B. Mirel şi F., apelantul intimat inculpat D. şi intimata inculpată G., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat H. şi pentru intimaţii inculpaţi I. şi S.C. J., prin mandatar, practician în insolvenţă – DDDDDDDDDDD., în cuantum de câte 1360 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2024.
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că fapta de represiune nedreaptă prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A. în forma autoratului, iar în cazul inculpaţilor B. Mirel şi D. în forma complicităţii, precum şi fapta de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., imputată inculpaţilor A. şi B. Mirel, se circumscriu conţinutului tipic obiectiv prevăzut de normele de incriminare, însă în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Prin urmare, subsecvent admiterii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii A., B. Mirel şi D. şi de partea civilă E., se impunea valorificarea cauzei de înlăturare a răspunderii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpaţii menţionaţi sub aspectul infracţiunilor de represiune nedreaptă şi fals intelectual, desfiinţarea înscrisurilor falsificate, majorarea cuantumului daunelor materiale la plata cărora au fost obligaţi, în solidar, cei trei inculpaţi, precum şi obligarea acestora la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă, reprezentând onorariu de avocat în apel.
Conţinutul şi particularităţile factuale ale acuzaţiilor de represiune nedreaptă şi fals intelectual au fost corect reţinute prin sentinţa apelată, sub aspectul acestora probatoriul readministrat în apel nefiind de natură a conduce la stabilirea unei situaţii de fapt diferite de cea valorificată în primă instanţă.
Astfel, din ansamblul probatoriului existent rezultă că, la data de 23 octombrie 2013, inculpatul A., procuror şef serviciu în cadrul DIICOT Alba, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva ofiţerului de poliţie E. pentru comiterea infracţiunilor de sprijinirea unui grup infracţional nestructurat (gruparea Biriescu), sprijinirea unui grup infracţional organizat (gruparea Litera/Simota), favorizarea infractorului (trei fapte, privind pe soţii Biriescu, BB. şi cauza Litera/Simota), omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, ştiind că ofiţerul de poliţie este nevinovat.
La rândul lor, coinculpaţii B. Mirel, ofiţer de poliţie în cadrul BCCO Alba şi D., procuror, au sprijinit demersul inculpatului A., prin aceea că, premergător punerii în mişcare a acţiunii penale, i-au pus la dispoziţie probe nereale, respectiv, au facilitat obţinerea de astfel de probe, ştiind că fostul ofiţer de poliţie este nevinovat.
În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că activitatea factuală anterior descrisă realizează toate elementele de conţinut constitutiv al infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen. (în cazul inculpatului A.) şi, respectiv, de art. 48 rap. la art. 283 alin. (1) din C. pen. (în cazul coinculpaţilor).
De asemenea, probatoriul administrat confirmă că, în contextul rezoluţiei de a inculpa şi supune partea civilă E. unor măsuri preventive ştiind că este nevinovat, în exercitarea activităţii judiciare, la data de 24 octombrie 2013, inculpatul A. a consemnat în cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă date nereale, ce se refereau la utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, rezultatele unor testări poligraf, afirmaţiile unor martori şi a omis cu ştiinţă să insereze aspecte favorabile ofiţerului de poliţie, rezultate din anchetă.
În fine, în acelaşi context, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la datele de 21 august 2013, 23 august 2013 şi 23 septembrie 2013, inculpatul B. Mirel a întocmit procese-verbale în care a consemnat date nereale privitoare la utilizatorul unui post telefonic, constatările efectuate de echipele de filaj, susţinerile unui martor, menţiuni privind efectuarea unei percheziţii.
Faptele anterior descrise realizează, în cazul inculpaţilor A. şi B. Mirel, conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea incidenţei art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru cel din urmă inculpat.
Pentru faptele de represiune nedreaptă şi fals intelectual, descrise în precedent, s-a împlinit, însă, termenul de prescripţie a răspunderii penale, sub acest aspect particular impunându-se admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public şi de cei trei inculpaţi.
Astfel, potrivit legii în vigoare la data comiterii faptelor, infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 din C. pen. din 1969, era sancţionată cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, iar infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, era pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Termenele generale de prescripţie erau, potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) şi d) din C. pen. din 1969, de 8 ani şi, respectiv, de 5 ani. Dispoziţiile art. 123 alin. (1) din aceeaşi codificare anterioară statuau în sensul întreruperii cursului termenului prescripţiei prin îndeplinirea oricărui act care trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal şi, în fine, reglementau, în cuprinsul art. 124 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 63/2012), prescripţia specială a răspunderii penale care înlătura răspunderea penală, oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul general de prescripţie era depăşit cu încă o dată.
Prin urmare, în baza legii penale în vigoare la data săvârşirii faptelor şi ca efect al actelor întreruptive de prescripţie efectuate în temeiul acestei legi, termenele de prescripţie specială a răspunderii penale erau de 16 de ani, respectiv, de 10 ani, termene care, în raport cu data săvârşirii faptelor şi cu intervalul de timp de 3 ani şi 6 zile în care a operat, în speţă, suspendarea cursului prescripţiei ca efect al suspendării judecăţii urmare a sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu s-au împlinit până în prezent.
În varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 şi până în prezent, infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din C. pen., se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu închisoare de la unu la 5 ani. În cazul ambelor infracţiuni, termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani.
Având în vedere jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022), prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", rezultă că legislaţia penală în vigoare în intervalul de timp menţionat nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
În plus, sub aspectul analizat prezintă relevanţă şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal 25 iunie 2018 – 30 mai 2022 anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.. Legea penală aplicabilă în respectiva perioadă de timp se relevă, aşadar, ca fiind legea mai favorabilă a inculpaţilor, deoarece, în temeiul acesteia, termenul general de prescripţie de 5 ani a curs neîntrerupt de la data săvârşirii faptelor şi s-a împlinit la data de 22 octombrie 2018 (pentru fapta de represiune nedreaptă), respectiv, la data de 23 octombrie 2018 (pentru fapta de fals intelectual).
Suspendarea cursului prescripţiei în intervalul 6 noiembrie 2019 - 11 noiembrie 2022 nu prezintă relevanţă în calculul termenului general de prescripţie, deoarece o atare suspendare, consecutivă sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a intervenit la o dată la care acest termen deja se împlinise.
În fine, având în vedere că faptele de represiune nedreaptă şi fals intelectual deduse judecăţii nu intră în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii Europene, rezultă, pe cale de consecinţă, că reperele de interpretare furnizate de Curtea de Justiţie, Marea Cameră, prin Hotărârea din data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU [Lin], nu sunt incidente în cauza de faţă, iar prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor este supusă exclusiv cerinţelor ce decurg din dreptul naţional.
În contextul împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale a inculpaţilor A., B. Mirel şi D., considerăm că soluţia ce se impunea a fi dispusă faţă de aceştia era, prin urmare, aceea de încetare a procesului penal, iar nu de achitare.
În consecinţă, valorificând cererea inculpaţilor A., B. Mirel şi D. de continuare a procesului penal şi examinând fondul acuzaţiilor aduse, considerăm, în dezacord cu opinia majoritară, că probatoriul administrat a confirmat cu certitudine calitatea de persoană nevinovată a părţii civile în raport cu acuzaţiile aduse prin actul de inculpare întocmit de A. la data de 23 octombrie 2013, cu sprijinul celor doi coinculpaţi şi cunoaşterea acestei calităţi de către cei trei acuzaţi. De asemenea, probatoriul a demonstrat că actele oficiale întocmite de A. şi B. Mirel în exercitarea atribuţiilor de serviciu (referat cu propunere de arestare, respectiv, procese-verbale) au fost denaturate prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului sau/şi prin omisiunea de a insera date sau împrejurări relevante.
Aspectele nereale consemnate de inculpaţii A. şi B. Mirel în cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, al referatului cu propunere de arestare preventivă şi, respectiv, al proceselor-verbale nu reflectă simple interpretări subiective ale unor elemente probatorii, circumscrise marjei de apreciere recunoscute organelor de urmărire penală în activitatea judiciară, ci se plasează în sfera arbitrarului activităţii de probaţiune.
Menţiunile nereale imputate inculpaţilor obiectivează o denaturare de substanţă, voluntară şi conştientă, a realităţii acţiunilor şi demersurilor părţii civile E., denaturare care, în opinia noastră, prin repetativitatea, amploarea şi particularităţile sale, demonstrează eo ipso că inculpaţii cunoşteau că faptele concret imputate părţii civile nu au existat, în materialitatea lor şi în pofida acestei împrejurări, au acţionat concertat pentru inculparea acestuia şi supunerea sa unor măsuri preventive injuste.
În mod asemănător, implicarea repetată şi consistentă a inculpatului D. în consolidarea probatoriului denaturat, menit a susţine inculparea părţii civile, demonstrează conivenţa existentă între acesta şi A..
Astfel, mijloacele neloiale la care inculpaţii A. şi B. au recurs pentru a obţine declaraţii de martor incriminatoare la adresa părţii civile şi succesiunea depoziţiilor utilizate ulterior pentru inculparea sa reprezintă elemente factuale just reţinute de prima instanţă şi detaliate inclusiv în argumentarea opiniei majoritare. Sub acest aspect, probatoriul readministrat în apel nu a evidenţiat împrejurări noi, de natură a justifica o interpretare diferită a conţinutului probaţiunii.
În opinie minoritară, considerăm, însă, că mijloacele la care au recurs inculpaţii nu pot fi considerate simple manifestări ale unei conduite neglijente sau nedeontologice în activitatea de administrare sau de apreciere a probatoriului.
În principiu, neglijenţa profesională se poate manifesta, teoretic, în activitatea judiciară, însă fie în mod izolat, în legătură cu un act unic de serviciu, fie în conexiune cu acte care, deşi repetate, sunt lipsite de coeziune, în sensul în care ele obiectivează exercitarea unor atribuţii de serviciu distincte sau vizează beneficiari diferiţi. Atunci când însă, la o analiză atentă, rezultă că formele repetate ale pretinsei neglijenţe nu sunt disparate, ci se află, în realitate, într-o legătură indisolubilă cu un act determinat de serviciu sau cu o persoană anume, atitudinea făptuitorului se relevă ca fiind orientată conştient şi voluntar spre atingerea finalităţii dorite, iar metodele folosite constituie mijloace de disimulare a scopului concret urmărit.
În cauza de faţă, demersurile inculpatului A., sprijinite de coinculpaţii B. şi D., nu s-au rezumat la obţinerea ocazională a unor declaraţii prin metode neloiale ori la interpretarea eronată a unor mijloace de probă singulare în economia cauzei (chestiuni cenzurabile de către instanţele învestite cu judecarea cauzei).
Aceste demersuri s-au concretizat în acte repetate şi conjugate de alterare a unor probe testimoniale ori cu înscrisuri şi de denaturare a conţinutului unor acte procedurale, întreaga conduită fiind subsumată inculpării, prin orice mijloace, a unei singure persoane, şi anume partea civilă E..
Recurgerea de către inculpaţi la mijloace de alterare a probatoriului de amploarea şi consecvenţa celor reţinute în speţă nu poate fi justificată plauzibil prin prisma prerogativelor recunoscute organului de urmărire penală, de a administra şi de a aprecia liber probele existente, deoarece, în speţă, nu este vorba de o simplă interpretare eronată a unor date factuale furnizate de probatoriu, ci de denaturarea substanţială a conţinutului acestuia, în scopul consolidării artificiale a acuzaţiilor aduse părţii civile E. şi al inculpării sale.
În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că ipoteza aflării, la originea demersurilor inculpaţilor A. şi B., a convingerii că fostul ofiţer de poliţie ar fi fost vinovat de faptele pentru care a fost inculpat, este infirmată neechivoc de probatoriul administrat în ambele faze ale judecăţii, probatoriu exhaustiv şi temeinic analizat de prima instanţă şi confirmat integral în apel.
Făcând trimitere la considerentele primei instanţe, pe care le considerăm în totalitate juste, subliniem doar următoarele aspecte factuale care demonstrează că cei trei inculpaţi au acţionat conivent, ştiind că E. este nevinovat:
- atribuirea nereală a postului telefonic cu nr. x numitului BB. deşi, în realitate, acest număr era utilizat de NNNN., persoană străină de cauză;
În acest sens, rezultă că în cuprinsul procesului-verbal de investigaţii întocmit la data de 23.08.2023 în dosarul nr. x/D/P/2013, al ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale şi al referatului cu propunere de arestare preventivă, inculpaţii B. şi, respectiv, A. au valorificat probator convorbiri telefonice pretins purtate între BB. şi DDD., respectiv DDD. şi E. în perioada 02.05. – 13.05.2012, pentru a demonstra pretinsa dezvăluire de către cel din urmă a datei percheziţiilor.
În realitate, postul telefonic atribuit lui BB. era utilizat, însă, de numitul NNNN., aspect cunoscut cu certitudine de A., de vreme ce, prin adresa nr. x/2011 din data de 04.04.2013 emisă de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, semnată de inculpat însuşi, acesta îi comunicase titularului real faptul interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice (cu menţionarea expresă a confuziei ivite). Această comunicare, efectuată cu 6 luni anterior inculpării părţii civile, corelată cu demersul inculpatului A. de a de a solicita, în luna octombrie 2013, autorizarea interceptării convorbirilor purtate de BB. doar de la postul telefonic real utilizat de acesta (nu şi cel eronat indicat) demonstrează că aparenţa nereală creată sub acest aspect a fost rezultatul unui demers conştient şi asumat, iar nu al unei simple neglijenţe.
Concluzia este valabilă şi în privinţa inculpatului B. care, premergător întocmirii procesului-verbal de investigaţii din 23.08.2013, a avut posibilitatea să cunoască identitatea reală a deţinătorilor posturilor telefonice menţionate în actul procedural.
- denaturarea rezultatului activităţilor de filaj prin consemnarea, în procesul-verbal de investigaţii din 21.08.2013, în actul de inculpare şi în referatul cu propunere de arestare preventivă, a prezenţei părţii civile E. la volanul autoturismul cu numărul x în zona parcării EEE. la data de 07.10.2012;
În realitate, notele declasificate privind supravegherea operativă a numitului BB. la data menţionată – note ce au constituit baza exclusivă a întocmirii respectivului proces-verbal – evidenţiau doar prezenţa autoturismului în parcarea complexului comercial, menţionând imposibilitatea de a se observa fizionomia conducătorului auto sau prezenţa altor persoane în autovehicul. Prin urmare, consemnând, în actele procedurale, aspecte factuale infirmate de chiar rezultatul activităţilor de filaj ce au stat la baza întocmirii lor, inculpaţii A. şi B. au încercat să consolideze artificial baza probatorie a acuzaţiilor aduse părţii civile E., în legătură cu pretinsa divulgare a percheziţiilor din 08.10.2012.
- denaturarea succesiunii reale a evenimentelor prin atribuirea unor afirmaţii inexistente martorului AA., consemnate în procesul-verbal de investigaţii din 21.08.2013 şi valorificate cu ocazia inculpării şi întocmirii referatului cu propunere de arestare preventivă a părţii civile E.;
Astfel, în cuprinsul procesului-verbal de investigaţii s-a consemnat că, urmare a audierii numitului AA., ar fi rezultat atât cunoaşterea de către acesta, de la BB., a efectuării percheziţiilor din 10.05.2012, cât şi sursa acestor informaţii, respectiv "o persoană care se află tot timpul cu cei care urmează să efectueze percheziţiile (BCCO Alba) şi cu care a ţinut legătura până în urmă cu o zi" . Elementele de identificare consemnate au fost, aşadar, precise şi aflate în legătură directă cu BCCO Alba şi indirectă cu persoana numitului E., ca potenţial furnizor ilicit de informaţii.
Or, la data întocmirii procesului-verbal nu exista vreo declaraţie a numitului AA. din care să rezulte că sursa informaţiilor transmise de BB. ar fi fost cea consemnată ca atare de inculpatul B., relatări în acest sens fiind făcute de AA. abia cu ocazia audierii sale din luna octombrie 2013, aşadar cu 2 luni ulterior întocmirii procesului-verbal valorificat ca mijloc de probă. În plus, testările poligraf ale numiţilor AAA. şi BBB. (invocate în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal ca argumente în sprijinul tezei cunoaşterii momentului percheziţiilor) nu relevau o atare împrejurare, de vreme ce, pe durata testării, acestora din urmă nu li s-au adresat întrebări referitoare la desfăşurarea percheziţiilor ori la cunoaşterea momentului acestora.
- ignorarea totală a indiciilor privind legăturile consistente preexistente între inculpatul D. şi AA., prin intermediul lui PP., şi a efectului acestor legături în planul scurgerii de informaţii;
Declaraţiile martorilor SS., RR., TT. relevau atât interesul inculpatului D. faţă de situaţia juridică a martorilor AA. şi PP., cât şi cunoaşterea acestei împrejurări de către A.; în plus, rezultatul investigaţiilor efectuate faţă de PP. evidenţia, de asemenea, interacţiunile directe ale acestuia cu D. în vara anului 2013. În fine, activitatea de filaj a numitului BB. reliefa posibila comunicare nemijlocită, la data de 05.10.2012, avută de acesta din urmă cu PP. la sediul societăţii QQQQ., împrejurare care, în contextul suspiciunilor privind natura reală a relaţiilor dintre PP. şi inculpatul D., impunea o investigare cel puţin sumară a acestor indicii, pentru stabilirea obiectivă a adevărului.
Un atare demers investigativ nu a fost efectuat, însă, de inculpaţii A. şi B., care au manifestat, sub acest aspect, o pasivitate totală şi lipsită de orice justificare plauzibilă.
Absenţa oricăror minime verificări privind scurgerea unor informaţii confidenţiale pe un alt canal decât cel corespunzător contactelor pretins avute de E. demonstrează lipsa oricărui interes al inculpatului A. în stabilirea imparţială, completă, a faptelor şi a adevărului obiectiv, Înalta Curte neidentificând, în opinie minoritară, o altă raţiune a unei asemenea conduite decât aceea a inculpării nedrepte a părţii civile prin orice mijloace.
- consemnarea tardivă în procese-verbale, după 2 ani, a conţinutului unor conversaţii pretins purtate de B. cu E., menite a crea aparenţa interesului ilicit al celui din urmă;
În cuprinsul procesului-verbal de investigaţii din data de 21 august 2013, întocmit de B. în dosarul nr. x/2013 s-a consemnat că, la data de 07.05.2011 (sic!), i-ar fi comunicat exclusiv lui E., împreună cu N., despre percheziţiile ce urmau a avea loc la numiţii BB., BBB. şi AAA. la data de 08.05.2012, ulterior 10.05.2012.
Probatoriul nu a evidenţiat în mod veridic care a fost raţiunea inacţiunii îndelungate a inculpatului B. şi motivul pentru care a optat pentru întocmirea acestor procese-verbale, prin care se devoala un demers ilicit al părţii civile, abia ulterior decesului numitului N., singura persoană care ar fi putut confirma realitatea menţiunilor făcute în documente oficiale cu valoare probatorie.
- solicitările insistente adresate de D. numiţilor QQQ. şi FFFF. de a da declaraţii incriminatoare la adresa lui E., deşi inculpatul nu era implicat în anchetă şi nu avea vreun interes legitim în inculparea părţii civile;
- plăsmuirea, de către inculpatul B., a unor mesaje text menite a-l incrimina pe E. ulterior arestării sale, mesaje transmise prin intermediul martorului MMM. de la numărul de telefon x, în încercarea de a se crea aparenţa unei influenţări a probatoriului de către partea civilă, prin interpuşi;
În realitate, mesajele text au fost transmise de martorul MMM. însuşi atât sieşi, cât şi ofiţerului de poliţie HHHHH., în concordanţă cu solicitarea şi îndrumările primite de la inculpatul B.. Probatoriul administrat în cauză, inclusiv ascultarea nemijlocită a martorului MMM. în apel, a confirmat susţinerile martorului sub acest aspect, singura explicaţie plauzibilă a acestui demers vădit ilicit al inculpatului fiind aceea a creării aparenţei nereale a unor încercări de influenţare a martorilor de către E. şi, implicit, a consolidării suspiciunii de vinovăţie a acestuia din urmă.
Deşi probatoriul nu atestă că inculpatul A. ar fi fost implicat în mod direct în acest demers punctual, ansamblul celorlalte împrejurări examinate în prezenta opinie susţine ideea unei conivenţe între acesta şi B., de vreme ce niciunul dintre demersurile pretins "investigative" ale celui din urmă nu a fost cenzurat critic, sub aspectul bazei factuale ori al coerenţei logice, de către coinculpatul procuror.
- denaturarea afirmaţiilor martorului NNN. regăsite în procesul-verbal întocmit la 17.10.2013, de redare a discuţiei purtate la 15.10.2011 (sic!) între martor şi inculpatul A., prin ignorarea aspectelor favorabile părţii civile;
Pe durata conversaţiei purtate, aparent, în anul 2013, astfel cum rezultă explicit din conţinutul discuţiei, martorul a evidenţiat aparenţa de integritate a părţii civile E. ("ştiam de pe peste tot că este un om drept, un om corect..."), relaţia de prietenie dintre acesta şi Biriescu, faptul că acesta din urmă nu i-a comunicat de unde ştia despre existenţa dosarului, conexiunile dintre Litera şi D. ("...am auzit ... că Litera lucra cu banii lui D."), incertitudinea avută cu privire la suportarea contravalorii cazării ori sponsorizările pretins făcute de Biriescu în favoarea DIICOT ("...îmi aduc aminte, dar foarte vag, că el o sponsorizat să se ieie nişte calculatoare la DIICOT sau ceva de genul. Nu ştiu, dar foarte vag, deci nu vă pot spune cu certitudine şi precizie"). Declaraţia de martor din data de 17.06.2013 reflectă, la rândul său, faptul exclusiv al cunoaşterii, de către martor, a oferirii repetate, de către O., a unor servicii de cazare părţii civile şi "oamenilor lui", fără nicio menţiune cu privire la suportarea contravalorii acestor servicii.
Aceste relatări au fost, însă, invocate distorsionat în susţinerea inculpării părţii civile, declaraţia martorului NNN. fiind evocată ca dovadă a pretinsei cunoaşteri, de către Biriescu, a existenţei unui dosar penal de la E. şi a asigurării, de către cel dintâi, a unor foloase necuvenite părţii civile, deşi astfel de elemente factuale nu se regăseau în declaraţia martorului.
- continuarea implicării inculpaţilor A. şi B. în demersuri incriminatoare la adresa părţii civile şi ulterior preluării cauzei de către DIICOT – Structura Centrală, la data de 01.11.2013;
Sub acest aspect, implicarea inculpaţilor în întocmirea proceselor-verbale de investigaţii din data de 14.11.2013 şi continuarea încercărilor de a identifica alte persoane dispuse să dea declaraţii împotriva părţii civile demonstrează, în sine, că ei nu s-au limitat la desfăşurarea obiectivă şi imparţială a urmăririi penale, ci au urmărit să consolideze inculparea părţii civile chiar şi atunci când, subsecvent preluării cauzei, nu mai aveau competenţa legală să o facă. Înalta Curte, în opinie minoritară, nu identifică vreo explicaţie plauzibilă a unei atare conduite manifestate de cei doi inculpaţi care, în virtutea funcţiilor deţinute, cunoşteau limitele competenţei lor legale şi exigenţele ataşate acesteia.
Deşi plasate temporal ulterior momentului consumării infracţiunilor de represiune nedreaptă şi fals intelectual, aceste demersuri sunt relevante sub aspect subiectiv, demonstrând că inculpaţii au ştiut că partea civilă este nevinovat de acuzaţiile aduse şi, cu toate acestea, au acţionat conivent pentru inculparea şi arestarea sa.
Împrejurarea că pretinsele suspiciuni avute de inculpaţii A. şi B. Mirel în privinţa părţii civile au fost confirmate, iniţial, de magistraţii învestiţi cu soluţionarea cererilor de dispunere a măsurilor preventive faţă de E. nu este relevantă sub aspectul condiţiei de tipicitate analizate. Bazându-se pe un probatoriu denaturat, al cărui conţinut a fost alterat ca urmare a demersurilor inculpaţilor, aceste soluţii au reflectat, în mod inevitabil, optica acuzării, judecătorii neavând la dispoziţie, în faza iniţială a procesului, toate elementele necesare pentru o evaluare obiectivă a cauzei.
În fine, critica inculpatului B. Mirel privind reţinerea eronată, de către prima instanţă, a unei alte situaţii factuale decât cea circumscrisă prin rechizitoriu faptei de fals intelectual, este lipsită de suport, în condiţiile în care, cu prilejul analizei în drept a acuzaţiilor, în sentinţă a fost descrisă o faptă identică celei regăsite în actul de sesizare, trimiterile instanţei la procesele-verbale din 26.08.2013 şi 18.10.2013 intervenind exclusiv în contextul examinării falsificării intelectuale a referatului cu propunere de arestare preventivă.
În considerarea tuturor elementelor factuale detaliate în precedent, am considerat temeinice statuările primei instanţe cu privire la caracterul penal al faptelor de represiune nedreaptă şi fals intelectual imputate inculpaţilor A., B. Mirel şi D., apreciind fondate, pe cale de consecinţă, şi solicitările de desfiinţare a înscrisurilor falsificate (formulată de DNA), respectiv de majorare a cuantumului daunelor materiale şi de acordare a cheltuielilor judiciare efectuate în apel cu titlu de onorariu avocat (formulate de partea civilă E.).
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară, apreciez, pe de o parte, că fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reţinută în sarcina inculpatului F., poate fi considerată o fraudă gravă, în cazul căreia se aplică articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF, în reperele de interpretare regăsite în Hotărârea din 24 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) în cauza Lin, C-107/23.
Pe de altă parte, consider că, în speţă, nu se ridică problema lipsei de previzibilitate a legislaţiei interne sub aspectul calificării ca fiind grave a fraudelor în materie de TVA. Argumentele care stau la baza opiniei majoritare pun în lumină, în realitate, o problemă de interpretare exclusiv a articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, sub aspectul măsurii în care acest articol se opune unei reglementări naţionale precum cea aplicabilă în speţă, care nu prevede o sumă minimă pe care trebuie să o implice o fraudă în materie de TVA pentru a fi considerată gravă.
Este vorba, aşadar, de interpretarea unei norme de drept al Uniunii, demers plasat în sfera exclusivă de competenţă a Curţii de Justiţie, context în care apreciez că, într-o situaţie precum cea existentă în speţă, nu poate fi valorificat înţelesul implicit dat de instanţa naţională, în opinie majoritară, articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, respectiv considerarea ca fiind grave numai a acelor fraude care implică un prejudiciu minim de 50.000 de euro.
Acuzaţia de evaziune fiscală adusă inculpatului F. în varianta de incriminare prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 se referă la fapte de denaturare repetată, pe parcursul lunii iunie 2010, a evidenţelor contabile aparţinând S.C. J. şi, implicit, a bazei impozabile, prin evidenţierea unor cheltuieli corespunzătoare unui număr de 131 de achiziţii pretins efectuate de la alte cinci societăţi comerciale, care nu aveau, însă, la bază operaţiuni reale, cu efectul sustragerii societăţii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de lege în materie de TVA. Prin această activitate ilicită a fost cauzat un prejudiciu, corespunzător TVA de plată, cu o valoare de 95.821 RON (aproximativ 22.600 de euro), fapta fiind pasibilă de sancţiuni penale de până la 8 ani închisoare.
În opinie separată, consider că ansamblul acestor elemente poate legitima caracterizarea faptei de evaziune fiscală deduse judecăţii ca reprezentând, din perspectiva dreptului unional, o fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, cu efectul incidenţei dreptului pertinent al Uniunii, inclusiv în interpretarea regăsită în Hotărârea Lin.
O infracţiune de evaziune fiscală de natura celei comise în speţă constituie, neîndoielnic, o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în sensul articolului 325 alin. (1) TFUE, a cărei combatere impune adoptarea unor măsuri efective, cu efect de descurajare.
Convenţia PIF instituie, la rândul său, în articolul 2 obligaţia statelor membre de a pedepsi astfel de fraude cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive, constând, cel puţin în cazurile de fraudă gravă, în pedepse privative de libertate, urmând a se considera "gravă" orice fraudă care implică o sumă stabilită de fiecare stat membru, dar care nu poate fi mai mare de 50.000 euro. Pragul valoric menţionat nu reflectă un criteriu unic, strict determinat, pentru caracterizarea ca fiind gravă a unei fraude în materie de TVA, ci o limită maximă pe care statele membre trebuie să o aibă în vedere, atunci când, în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin, stabilesc în legislaţia internă o sumă minimă pe care o implică o fraudă gravă.
În plus, din perspectiva Convenţiei PIF, trebuie avute în vedere şi alte circumstanţe care, într-o cauză dată, ar putea fi considerate grave, cum este cazul, în speţă, al caracterului repetat al activităţii comise de inculpatul F. şi al numărului mare de acte subsumate fraudei. Aceasta deoarece, în conformitate cu articolul 2 alin. (2) din Convenţia PIF, o fraudă minoră (pentru care statele membre pot aplica sancţiuni nepenale) este aceea care nu doar implică o sumă mai mică de 4000 de euro, ci (cumulativ) nu prezintă nici alte circumstanţe speciale considerate grave, în conformitate cu legislaţia statelor membre.
Or, dacă inexistenţa unor împrejurări agravante constituie o condiţie pentru caracterizarea ca minoră a unei fraude privind TVA, trebuie admis, în contextul articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, că existenţa unor astfel de împrejurări nu poate fi omisă atunci când se evaluează gravitatea fraudei.
Din această perspectivă, împrejurarea că, în îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin pe tărâmul articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, statul român a optat pentru sancţionarea penală, cu pedepse privative de libertate, a fraudelor în domeniul TVA indiferent de cuantumul prejudiciului produs, nu poate avea semnificaţia excluderii automate, din sfera de aplicare a dreptului Uniunii, a tuturor faptelor prin care se cauzează prejudicii cu o valoare inferioară limitei de 50.000 euro.
Opţiunea de sancţionare penală inclusiv a fraudelor care produc prejudicii cu o valoare inferioară acestei ultime limite ori de a sancţiona cu pedepse privative de libertate frauda, indiferent de valoarea prejudiciului produs, este lăsată la latitudinea statelor membre, în lumina libertăţii acestor state de a alege sancţiunile aplicabile în domeniul protejării intereselor financiare ale Uniunii şi corespunzător competenţei partajate între Uniune şi statele membre în acest domeniu (Hotărârea Curţii de Justiţie, Marea Cameră din 05.12.2017, M.A.S şi M.B., C-42/17, pct. 33, 43).
Legislaţia internă nu ridică, în opinia mea, probleme de previzibilitate sub acest aspect, ea fiind clară, în sensul în care sunt pedepsite ca infracţiuni de evaziune fiscală faptele de evidenţiere în documente legale a unor cheltuieli nereale în scopul sustragerii de la plata TVA, indiferent de valoarea prejudiciului cauzat. Toate aceste forme infracţionale intră sub incidenţa dreptului unional, de vreme ce variantele agravate sancţionate în legislaţia internă de alin. (2) şi (3) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005 implică prejudicii minime mai mari de 100.000 euro şi, respectiv, de 500.000 euro, sume care, fiind superioare pragului instituit de Convenţia PIF, nu permit echivalarea lor automată cu fraude grave, în înţelesul Convenţiei PIF.
În schimb, admit fără rezerve că, din perspectiva cerinţei de previzibilitate inerente principiului legalităţii incriminării, argumentele evidenţiate în opinia majoritară pot impune o analiză aprofundată a înţelesului noţiunii de fraudă gravă, a criteriilor de evaluare a gravităţii fraudei şi, implicit, a sferei de aplicare a dreptului Uniunii în interpretare regăsită în Hotărârea Lin.
Consider, însă, că în acest demers analitic, instanţa naţională trebuie să se raporteze la jurisprudenţa de ansamblu a Curţii de Justiţie în materia protejării intereselor financiare ale Uniunii, să examineze dacă normele comunitare pertinente sunt suficient de clare, iar, în ipoteza unei concluzii negative, să recurgă la mecanismele de interpretare permise de lege.
Din acest punct de vedere nu achiesez la argumentele regăsite în opinia majoritară, deoarece un criteriu maximal, cum este suma de cel mult 50.000 de euro pe care statele trebuie să o aibă în vedere la caracterizarea ca fiind gravă a unei fraude, nu poate fi convertit pe cale de interpretare într-un criteriu minimal, cu efectul considerării ca fiind grave numai a acelor fraude care implică o sumă de cel puţin 50.000 de euro şi, cu atât mai puţin, într-un criteriu exclusiv.
O atare interpretare nu are suport nici în cuprinsul prevederilor articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF şi nici în jurisprudenţa Curţii de Justiţie.
În temeiul Convenţiei PIF, statele membre au o obligaţie generală de a combate fraudele care aduc atingere intereselor Uniunii prin sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive (Hotărârea din 13.10.2022, MC, C-1/21, pct. 43), sancţiuni care, cel puţin (nicidecum exclusiv) în cazurile de fraudă gravă, trebuie să constea în pedepse privative de libertate cu o durată care să dea drept la extrădare. În caracterizarea ca fiind gravă a unei fraude în materie de TVA, statele membre au libertatea de a stabili o sumă minimă ce nu poate depăşi, aşa cum s-a arătat, pragul de 50.000 de euro prevăzut de Convenţia PIF.
Condiţionarea normativă regăsită în Convenţia PIF se referă, aşadar, exclusiv la limita superioară a sumei minime pe care o implică o fraudă gravă, nu şi la limita sa inferioară, care este lăsată la latitudinea statelor membre. În acest sens, articolul 9 din Convenţia PIF consacră posibilitatea statelor membre de a adopta dispoziţii de drept intern care depăşesc obligaţiile ce decurg din respectiva convenţie, în scopul de a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, respectând, desigur, principiile de drept şi normele pertinente de drept unional.
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie evidenţiază, la rândul său, obligaţia instanţelor naţionale de a evalua, ele însele, gravitatea fraudei, admiţând că inclusiv acţiuni calificate ca încălcări sistematice şi continue ale normelor vamale, pasibile de pedepse privative de libertate, pot fi calificate drept fraude grave sau activităţi ilegale grave care aduc atingere art. 325 alin. (1) TFUE, în absenţa unei evaluări a criteriului valorii prejudiciului (Hotărârea Curţii, Marea Cameră din 05.06.2018, Kolev, cauza C-612/15, pct. 57).
În acelaşi sens, fără a evalua explicit natura gravă a faptei (având în vedere normele de drept supuse în concret interpretării în respectiva cauză), Curtea de Justiţie a admis că urmărirea penală pentru o fraudă fiscală implicând o sumă mai mică de 50.000 de euro constituie o punere în aplicare, printre altele, a articolului 325 TFUE (Hotărârea Curţii, Marea Cameră, din 26.02.2013, Akerberg Fransson, cauza C-617/10, pct. 27).
Din această perspectivă, consider că aspectele evidenţiate în opinia majoritară, referitoare la lipsa de previzibilitate a legislaţiei interne, ridică, în realitate, problema interpretării Convenţiei PIF, sub aspectul prim al clarificării măsurii în care articolul 2 alin. (1) şi articolul 9 se opun unei reglementări naţionale care, similar celei incidente în speţă, nu prevede o sumă minimă pentru a se considera gravă o fraudă în materie de TVA, dar şi sub aspectul secund al măsurii în care aceleaşi norme de drept al Uniunii pot fi interpretare ca impunând, într-o astfel de situaţie, a se considera gravă o fraudă în materie de TVA exclusiv atunci când ea implică o sumă de cel puţin 50.0000 de euro.
În jurisprudenţa Curţii de Justiţie nu a fost abordată, nici măcar tangenţial, interpretarea ce trebuie dată Convenţiei PIF în ipoteza anterior expusă, deşi impactul şi efectele concrete ale dreptului Uniunii sunt majore şi se pot produce în toate cauzele ce au ca obiect fraude care aduc atingere intereselor financiare (nu doar în materie de TVA) şi care implică sume inferioare, chiar într-o măsură nesemnificativă, valorii de 50.000 de euro.
Interpretarea valorificată în opinia majoritară pare a exclude acest ultim tip de fraude din câmpul de aplicare al Convenţiei PIF, în interpretarea regăsită în Hotărârea Lin.
Această interpretare relevă, însă, o situaţie în care nu poate fi valorificată teoria actului clar, astfel încât competenţa de interpretare definitivă a dreptului Uniunii nu poate aparţine decât Curţii de Justiţie, care are sarcina exclusivă de a preciza întinderea principiului supremaţiei dreptului Uniunii în raport cu dispoziţiile relevante, întindere ce nu poate depinde nici de interpretarea unor norme de drept naţional, nici de interpretarea dispoziţiilor de drept al Uniunii reţinută de o instanţă naţională, care nu corespunde, însă, interpretării Curţii (Hotărârea din 21.12.2021, Euro Box Promotion şi alţii, pct. 254).
Pentru aceste considerente, am apreciat că, în contextul Hotărârii Lin şi al nerecurgerii la mecanismul trimiterii preliminare, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta de evaziune fiscală imputată inculpatului F.. Valorificând durata îndelungată a procedurii de faţă în considerarea exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, se impunea, însă, admiterea apelului declarat de inculpat exclusiv sub aspectul duratei pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de legea veche, mai favorabilă, conform art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.