Şedinţa publică din data de 13 mai 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin decizia nr. 832 din 5 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 454R din 3 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Prin încheierea din 20 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 832 din 5 aprilie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.
În motivare, s-a reţinut incidenţa textului de lege redat anterior, faţă de lipsa nejustificată a părţilor.
Împotriva aceste încheieri, a formulat recurs, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, sub nr. x/2024.
Prin memoriul de recurs, recurentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate în cauză, arătând că instanţele sunt de rea-credinţă şi că i-au fost încălcate drepturile fundamentale.
A depus, de asemenea, precizări şi, ulterior, concluzii scrise, prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs.
Intimata nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.: "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
Articolul 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Coroborând prevederile legale mai sus citate, rezultă că încheierile de suspendare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt hotărâri judecătoreşti definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Prin raportare la dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
În consecinţă, încheierea atacată în litigiul de faţă este o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, deci nici căilor de atac date în competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, în temeiul textelor legale anterior citate, se constată că încheierea recurată nu mai este supusă căii de atac recursului, sens în care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.