Şedinţa publică din data de 28 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1) Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 14 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi si Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună:
- obligarea pârâţilor la acordarea unui număr de: 110 zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2012 - 2022 (câte 10 zile pentru fiecare an), la care este îndreptăţit reclamantul A.; 90 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei 2014-2022, la care este îndreptăţită reclamanta B. şi 30 de zile de concediu de odihnă suplimentar, la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii D. şi C.;
- obligarea pârâţilor la acordarea, şi pentru viitor, a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcţie a reclamanţilor;
- obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.
În şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2024, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale.
2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1) Prin sentinţa civilă nr. 32 din 15 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, judeţ Mehedinţi şi a mai reţinut că în cauză nu sunt incidente disp. art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci devin incidente prevederile art. 269 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, raportat la art. 94 şi 95 din C. proc. civ.
2.2) La data de 13 februarie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr de dosar, care, prin sentinţa nr. 655/2024 din 02 aprilie 2024, constatând că Tribunalul Vâlcea este competent teritorial să soluţioneze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(21) şi alin. (3) C. proc. civ., ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, însă, având în vedere că reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva parchetului de pe lângă instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Mehedinţi) în speţă, a apreciat că este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)1 si alin. (3) C. proc. civ., în continuare, fiind reţinute considerentele instanţei de contencios constituţional din paragraful 47 al Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018.
Cu alte cuvinte, a reţinut că norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
În speţă, reclamanţii au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Pitesti, instanţa constatând, astfel, că reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., determinând competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată, reţinându-se, totodată, că dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. sunt de ordine privată.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.
Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, pentru următoarele considerente:
Instanţa a fost învestită cu un litigiu în materia conflictelor de muncă, formulat de reclamanţi, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, iar competenţa aparţine, potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau reşedinţa reclamanţii.
Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că dispoziile legale care reglementează competenţa teritorială în materia litigiilor de muncă sunt de ordine publică, iar nu privată, întrucât tind să protejeze partea considerată vulnerabilă în raportul juridic dedus judecăţii, şi anume salariatul. Aceste norme sunt instituite, astfel, în considerarea unui interes public, părţile neavând posibilitatea de a deroga.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată potrivit Legii nr. 310/2018, aplicabilă cauzei: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar, potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."
Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea, dispoziţiile aplicându-se în mod corespunzător şi procurorilor.
În speţă, astfel cum deja s-a reţinut, reclamanţii sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întrucât competenţa de soluţionare a cauzei nu aparţine instanţei pe lângă care funcţionează unitatea de parchet unde reclamanţii îşi desfăşoară activitatea (Judecătoria Drobeta Turnu Severin) şi nici unei instanţe inferioare acesteia care, de altfel, nici nu există în sistemul de justiţie românesc.
Totodată, nici dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanţei de judecată; or, în cauză, calitatea de pârât o au unităţile de parchet, care nu face parte din categoria instanţelor de judecată, dispoziţiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, se constată că aceasta nu se aplică şi în speţa de faţă, întrucât la data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Vâlcea- 14 decembrie 2022, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situaţia din cauza pendinte.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Mehedinţi, ca instanţă de la domiciliul reclamanţilor, este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, conform art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2024.