Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.08.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea parţială a deciziei nr. 24002/12.08.2020 emisă de FGA, în sensul de a i se aproba la plată şi suma de 4.032 RON, diferenţă care i-a fost respinsă, cheltuieli de judecată şi dobândă legală de la momentul emiterii deciziei sus amintite până la data plăţii efective a debitului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 697 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti:
- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
- a anulat în parte Decizia nr. 24002/11.08.2020 în privinţa respingerii cererii de plată pentru diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată;
- a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamant a sumei de 4.032 RON, precum şi a dobânzii legale aferente acesteia, calculată de la data de 12.08.2020 până la data plăţii efective a debitului;
- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, FGA critică sentinţa atacată, în principal, sub aspectul obligaţiei de plată a dobânzii legale şi într-o oarecare măsură, în legătură cu caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei reprezentând creanţa în raport de care s-a stabilit respectiva dobândă legală.
Recurentul-pârât, făcând trimitere în cuprinsul memoriului de recurs la o serie de texte de lege [e.g. art. 12, 13 alin. (3) şi 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015; art. 16, 20, 22 din Norma ASF nr. 16/2015; art. 37 şi 38 din Norma 23/2014; art. 1350 şi 2280 din C. civ. art. 24 din Legea nr. 554/2004), invocă în esenţă, greşita interpretare/aplicare de către judecătorul fondului îndeosebi a art. 1535 C. civ.
Formulând şi o serie de interogaţii în legătură cu cele două aspecte anterior amintite, FGA face referiri atât data scadentă reţinută de prima instanţă (12.08.2020) pentru calcularea dobânzii legale, cât şi lipsa condiţiilor legale ori a unei convenţii între Fond şi asigurat în raport de care să se stabilească obligaţia de plată a respectivelor dobânzi. În egală măsură, a opinat recurentul că nu se poate reţine refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a sumei solicitate de asigurat, fără o analiză a daunelor pretinse.
A concluzionat recurentul că, raportat la argumentele formulate - FGA nu este un asigurător/FGA nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorului de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător/FGA este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care este constituit/legiuitorul a obligat FGA să analizeze şi să instrumenteze dosarele de daună -, în speţa de faţă, FGA a procedat la analizarea şi instrumentarea dosarului de daună şi a emis decizia contestată în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie, astfel încât, solicită admiterea recursului şi în rejudecarea pe fond, respingerea acţiunii introductive de instanţă, menţinerea Deciziei nr. 24002/12 august 2020, ca fiind legală şi temeinică şi respingerea solicitării privind cheltuielile de judecată.
4. Apărările intimatului
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A. prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentul-pârât se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs formulate de FGA se identifică o serie de critici privitoare la legalitatea sentinţei atacate, prin prisma modului în care judecătorul fondului a înţeles să aplice ori să interpreteze o serie de norme legale în cauza cu care a fost învestit, raportat la situaţia de fapt pe care a reţinut-o şi la probatoriul administrat de ambele părţi din proces. Strict din această perspectivă, apreciază Înalta Curte că, recursul declarat de FGA întruneşte exigenţele privind motivarea şi nu se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursului. Cât priveşte temeinicia criticilor formulate de recurent, subliniază Înalta Curte că aceasta urmează a fi evaluată în analiza pe fond a recursului.
II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.
2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Un prim aspect pe care Înalta Curte îl observă în speţă, rezidă în faptul că, anterior demersului judiciar aflat, în prezent, în faza controlului de legalitate exercitat de instanţa superioară în legătură cu sentinţa nr. 397/27.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1034/07.03.2018, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus anularea deciziei FGA nr. 8639/22.08.2017 şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererii de plată formulate de către A., urmare a producerii riscului asigurat în baza contractului de asigurare (poliţa seria x nr. x), încheiat cu B. S.A., respectiv accidentul produs la data de 03.11.2015 de către C. care conducea autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x. În acest coordonate, dat fiind că sentinţa amintită a rămas definitivă la data pronunţării de către Înalta Curte a deciziei civile nr. 2623/17.06.2020, în legătură cu dosarul de daună nr. RCAA/N/163, 001567, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis o nouă decizie cu privire la cererea de plată nr. x/04.11.2015, şi anume, decizia nr. 24002/12.08.2020 (actul litigios din dosarul de faţă).
Prin decizia emisă sub nr. x/12.08.2020, în urma analizei dosarului de daună pe care FGA a efectuat-o în executarea hotărârii judecătoreşti anterior menţionate, Fondul a admis în parte cererea nr. x/04.11.2015, în limita sumei de 3.377 RON, respingând de la plată diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată.
Contrar susţinerilor FGA, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sunt întemeiate în tot pretenţiile reclamantului şi astfel a obligat Fondul să plătească acestuia şi diferenţa de 4.032 RON (explicitată prin precizările depuse la data de 12.03.2021, dosar), cu dobânda legală eferentă, calculată de la data de 12.08.2020, până la executarea efectivă a plăţii acestei sume.
Această soluţie este însă criticată de către recurentul FGA în sensul celor consemnate la pct. I.3 din prezenta decizie.
Înalta Curte, analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de FGA, constată că judecătorul de primă instanţă a apreciat în mod judicios că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în dosarul de fond, pretenţiile reclamantului A. sunt întemeiate din perspectiva normelor de drept aplicabile în materie. În egală măsură, evaluând respectivele critici pe care FGA le-a formulat în legătură cu sentinţa atacată, Înalta Curte nu identifică în mod clar modalitatea în care prima instanţă a încălcat normele legale aplicabile în materie, în raport de situaţia de fapt reţinută. Astfel, potrivit raţionamentului logico-juridic al judecătorului de la fond, pretenţiile reclamantului sunt întemeiate, având în vedere că, la dosarul de daună au fost depuse în 2017 şi 2020, cereri şi înscrisuri suplimentare (cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/15.07.2020; nota de constatare nr. x/10.03.2017; devizul din 01.07.2020) în raport de care acesta a susţinut faptul că, în afara reperelor avariate pe care reprezentantul FGA le-a specificat în procesul-verbal de constatare la data de 10.12.2015, autoturismul a suferit şi alte avarii, iar acest fapt este probat atât prin prisma menţiunilor făcute de reclamant în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal, sub titlul obiecţiuni, cât şi din coroborarea acestora cu aspectele relevate în nota de constatare întocmită la data de 10.03.2017 de service-ul Central S.R.L. .
Într-o atare situaţie, Înalta Curte apreciază că prima instanţă, în mod corect, a reţinut ca fiind aplicabile în speţă disp. art. 15 alin. (1) lit. h), i) şi j) din Norma nr. 16/2015, în ce priveşte obligaţia FGA de a efectua, la cererea petentului sau a unităţii reparatoare, constatări suplimentare ale avariilor a căror depistare nu a fost posibilă la constatarea iniţială, cu consecinţa întocmirii unui proces-verbal suplimentar şi că, în lipsa unui astfel de proces-verbal, în mod corect, a apreciat ca având valoare probatorie suplinitorie sub acest aspect, cererile precizatoare şi înscrisurile depuse de reclamant la dosarul de daună. Astfel, constatând că nu s-a întocmit un proces-verbal suplimentar, cum impunea taxtul de lege referit, judecătorul de primă instanţă a apreciat că reclamantul a depus suficiente înscrisuri pentru a face dovada avariilor neindicate în procesul-verbal iniţial întocmit de FGA, cât şi a cuantumului acestora, reţinând pe cale de consecinţă că, acesta a făcut dovada prejudiciului pretins şi pentru suma de 4.032 RON, cât şi a legăturii de cauzalitate între evenimentul asigurat şi paguba pretinsă. Pentru aceste motive, prima instanţă a considerat că, în cauză sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 22 din Norma nr. 16/2015, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, art. 11 şi 13 din Legea nr. 213/2017, pentru diferenţa de 4.032 RON, refuzată la plată în mod nejustificat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Faţă de cele ce preced şi, subliniind că în calea de atac a recursului, instanţa superioară nu este în măsură a exercita un control asupra situaţiei de fapt stabilite de judecătorul fondului ori în legătură cu modalitatea în care acesta a apreciat probatoriul administrat în cauză, deci, în legătură cu aspectele ţinând de temeinicia hotărârii atacate, consideră Înalta Curte că nu sunt întemeiate criticile recurentului FGA în ce priveşte soluţia primei instanţe sub aspectul obligaţiei de plată a diferenţei de 4.032 RON.
De asemenea, în corelaţie şi ca o consecinţă a celor analizate şi constatate, Înalta Curte reţine că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în speţă şi a dispoziţiilor legale referitoare la dobânda penalizatoare, imputată asupra FGA pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată la scadenţă a diferenţei de 4.032 RON. Sub acest aspect, învederează Înalta Curte că, stabilirea în sarcina de plată a FGA şi a respectivei dobânzi, a fost întemeiată în mod legal de judecătorul de primă instanţă pe disp. art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 3/2011. Totodată, Înalta Curte constată că data scadenţei, respectiv 12.08.2020, a fost stabilită de judecătorul fondului în virtutea principiului disponibilităţii, deci întru respectarea solicitării reclamantului. În aceste coordonate, în ce priveşte criticile FGA cu privire la data scadenţei stabilite de instanţa de fond pentru calcularea dobânzii legale, cu privire la caracterul de creanţă certă, lichidă şi exigibilă al sumei de 4.032 RON, în raport de care s-a stabilit obligaţia de plată a dobânzii legale, precum şi celelalte aspecte invocate în argumentarea recursului care vizează în esenţă aceleaşi aspecte, consideră Înalta Curte că nu sunt întemeiate şi, prin urmare, le va înlătura.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 697 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2023.