Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1019/2023

Decizia nr. 1019

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea deciziei nr. 1228/09.10.2019 emisă de pârâtă şi obligarea acesteaia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 579 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în consecinţă, a anulat decizia ASF nr. 1228/9.10.2019.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs principal, iar reclamanta A. a formulat recurs incident.

3.1. Prin recursul principal întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de anulare, ca neîntemeiată.

După o scurtă prezentare a circumstanţelor emiterii actului a cărui anulare se cerere în cauză, precum şi a aspectelor privind motivele reţinute în sentinţa recurată, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a pronunţat soluţia cu aplicarea greşită a art. 272 lit. g) din Regulamentul Delegat 2015/35 de completare a Directivei nr. 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvency II), care reglementează atribuţiile funcţiei actuariale în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de calcul a rezervelor tehnice, precum şi a dispoziţiilor art. 167 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a făcut, astfel, o greşită interpretare atât a motivului sancţionării intimatei-reclamante, aşa cum acesta este reţinut în Decizia ASF nr. 1228/09.10.2019, cât şi a dispoziţiilor referitoare la atribuţiile funcţiei actuariale în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de calcul a rezervelor tehnice.

Recurenta-pârâtă arată că a desfăşurat un control periodic la B. S.A., în baza Deciziei ASF nr. 1083/11.09.2018, având ca tematică "Evaluarea rezervelor tehnice înregistrate de societatea de asigurare/reasigurare în bilanţul Solvabilitate II, verificarea calităţii datelor utilizate în calculul rezervelor tehnice".

În vederea exercitării atribuţiilor stabilite prin decizia de control, B. S.A. a pus la dispoziţia echipei de control următoarele înscrisuri: procedura de lucru privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, politica grupului B. privind evaluarea celei mai bune estimări a rezervelor tehnice, politica grupului B. privind calitatea datelor, politica actuarială, procedura de calcul a rezervelor tehnice sub regim Solvabilitate II, precum şi comentariul actuarial - document întocmit pentru date de referinţă 31.12.2017 în vederea întrunirii cerinţelor Solvabilitate II privind consemnarea proceselor necesare evaluării rezervelor tehnice, în temeiul art. 265 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Ca urmare a multiplelor inadvertenţe identificate în cadrul acţiunii de control, atât în documentele puse la dispoziţia echipei ca răspuns la solicitarea de informaţii iniţială, cât şi în fişierele de calcul utilizate de entitate, prin cererea de informaţii nr. x din data de 18.01.2019, au fost solicitate documente suplimentare şi note explicative pentru verificarea îndeplinirii atribuţiilor specifice de către funcţia actuarială instituită la nivelul B. S.A.

Răspunzând acestei solicitări, societatea a furnizat doar nişte instrucţiuni interne de lucru, în limba engleză, pentru calculul rezervelor tehnice conform regimului Solvabilitate II.

Din analiza documentelor transmise şi a explicaţiilor formulate tot pentru date de referinţă 31.12.2017, au reieşit următoarele:

- la nivel local, entitatea nu realiza validări proprii asupra calculului rezervelor tehnice constituite sub Regim Solvabilitate II, contrar prevederilor art. 264 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015;

- documentele furnizate nu acopereau cerinţele privind consemnarea evaluării rezervelor tehnice, contrar prevederilor art. 264 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Mai mult, în procesul-verbal de control s-a reţinut faptul că, până la data de 30.09.2018, în vederea evaluării rezervelor tehnice, calculul celei mai bune estimări a acestora nu a fost realizat în mod transparent, astfel încât să poată fi revizuit de către un expert calificat, aşa cum prevede art. 34 din Regulamentul Delegat menţionat.

Motivat de acest aspect, în data de 04.02.2019, echipa de control a revenit asupra modului de documentare a rezervelor tehnice, solicitând o notă explicativă privind modalitatea de consemnare de către funcţia actuarială B. S.A. a procesului de validare a rezervelor tehnice, potrivit cerinţelor prevăzute la art. 265 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Răspunzând şi acestei solicitări, funcţia actuarială a pus la dispoziţia echipei de control un document referitor la consemnarea validării prin analiza variaţiei, aferent tot datei de referinţă 31.12.2017, din verificarea căruia a rezultat că acesta reprezintă, în fapt, o analiză efectuată de către grup cu referire la coordonarea activităţii de calculare a rezervelor tehnice în ceea ce priveşte compararea şi justificarea tuturor diferenţelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice şi nu o analiză/activitate/sarcină care în fapt revine funcţiei actuariale a societăţii, potrivit cerinţelor prevăzute la art. 272 lit. g) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

În fapt, această revenire a reprezentat o solicitare de completare a documentelor întocmite anterior datei de 15.05.2018 - data avizării în funcţia de director al Direcţiei Actuariat a doamnei A. - astfel încât până la data încheierii procesului-verbal de control să fie respectate prevederile legale în vigoare referitoare la atribuţiile specifice funcţiei actuariale şi să fie facilitată revizuirea calculelor.

În opinia recurentei-pârâte, de la preluarea funcţiei în cadrul B. S.A. şi până la finalizarea acţiunii de control, intimata-reclamantă, avea obligaţia de a pune în aplicare prevederile legale, având în vedere inclusiv faptul că Ghidul Grupului prevede, în mod adecvat, că societatea trebuie să prezinte consemnarea probelor necesare evaluării rezervelor tehnice, inclusiv a procesului de validare, iar politica actuarială reiterează faptul că "Modul de aplicare locală al Standardului Grupului B. [...] ar trebui să fie revizuit de către Funcţia Actuarială şi, în caz de abateri, Funcţia Actuarială trebuie să ofere o soluţie alternativă, care să fie aliniată la standardul grupului". Consemnarea validării reprezintă o atribuţie a funcţiei actuariale ce trebuie îndeplinită cel puţin o dată pe an, concomitent cu efectuarea procesului de validare.

Astfel, funcţia actuarială, ca urmare a constatării inadverteţelor aferente datei de referinţă 31.12.2017, în ceea ce priveşte consemnarea validării, avea obligaţia remedierii acestora la o dată ulterioară, astfel încât să asigure respectarea prevederilor legale şi a standardelor grupului.

Menţionează că acţiunea de control a vizat activitatea B. în intervalul 01.01.2017 - 30.09.2018.

Astfel, funcţia actuarială a B. S.A. putea proceda la revizuirea documentelor, în sensul îndeplinirii atribuţiilor referitoare la respectarea prevederilor legale, atât în perioada 15.05.2018 - 30.09.2018, cât şi ulterior, în perioada desfăşurării acţiunii de control la sediul societăţii (16.10.2018 - 22.02.2019), cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 265 alin. (1) din Regulamentul Delegat prevăd faptul că validarea calculului rezervelor tehnice se realizează cel puţin o dată pe an, iar consemnarea acesteia, prin compararea şi justificarea diferenţelor semnificative intervenite în calcul, reprezintă o sarcină a funcţiei actuariale, conform art. 272 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-pârâtă susţine că este incontestabil faptul că abaterea reţinută în sarcina intimatei-reclamante şi sancţionată prin Decizia ASF nr. 1228/09.10.2019 nu constă în nerespectarea prevederilor art. 167 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 237/2015, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, ci în nerespectarea atribuţiilor funcţiei actuariale a cărei deţinător era intimata-reclamantă.

3.2. Prin recursul incident formulat în temeiul prevederilor art. 490 alin. (2) raportat la art. 4711 alin. (3) C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul anulării Deciziei ASF nr. 1228/09.10.2019 ca fiind emisă cu încălcarea principiului caracterului personal al răspunderii contravenţionale, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

După o succintă expunere a situaţiei de fapt, printr-o primă critică de recurs, se invocă nulitatea Deciziei ASF nr. 1228/09.10.2019, inclusiv prin raportare la împrejurarea încălcării principiului caracterului personal al răspunderii contravenţionale.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că ASF i-a aplicat sancţiunea prin raportare la o faptă contravenţională săvârşită la nivelul anilor 2016-2017, perioadă în care nu deţinea funcţia de Director Actuariat în cadrul B., fiind încadrată pe această poziţie începând cu data de 05.05.2018 (avizată ASF din 15.05.2018). Acest aspect nu a fost contestat de către recurenta ASF, astfel cum reiese din poziţia exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Pe cale de consecinţă, întrucât nu există identitate între persoana căreia i se impută fapta contravenţională (Directorul Direcţiei de Actuariat din intervalul 2016-2017) şi persoana sancţionată contravenţional (Directorul Direcţiei de Actuariat ce ocupă această funcţie începând cu 05.05.2018), Decizia nr. 1228/09.10.2019 a fost emisă cu încălcarea principiului răspunderii personale contravenţionale şi a legalităţii actului administrativ contravenţional, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a acesteia.

Menţionează că, deşi instanţa de fond a reţinut prin considerente inclusiv acest motiv de anulare (pag. 7, primul paragraf din sentinţă), el nu a fost valorificat, instanţa nefundamentându-şi soluţia şi pe această critică.

Printr-o a doua critică de recurs, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea principiului legalităţii actului administrativ, susţinând că hotărârea este nelegală, pentru încălcarea prevederilor art. 163 alin. (11) şi (19) din Legea nr. 327/2015, raportat la prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001.

Având în vedere că potrivit art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, deciziile de sancţionare emise de ASF trebuie să cuprinsă toate motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, susţine că decizia de sancţionare nu poate fi completată şi/sau motivată prin explicaţii formulate pe cale de întâmpinare.

Cu toate acestea, instanţa de fond a stabilit că ... nu poate reţine apărarea reclamantei în sensul că are astfel loc o modificare/completare a deciziei, având în vedere că, prin acţiune, a invocat faptul că nu era atinsă data limită prevăzută de art. 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015, 19.04.2019, iar pârâta a invocat, prin întâmpinare, incidenţa art. 167 alin. (6) din Legea nr. 237/2015, privind transmiterea trimestrială iar nu anuală a informaţiilor, susţinând că art. 167 alin. (5) vizează depunerea raportului privind situaţia financiară şi solvabilitatea.

Contrar acestui raţionament, arată că actul de sesizare al instanţei este reprezentat de cererea de chemare în judecată, care la rândul său este indisolubil legată de motivele de fapt şi de drept reţinute prin decizia contestată, nefiind admisibilă complinirea ulterioară a temeiniciei şi legalităţii actului administrativ.

Eventuala complinire a actului administrativ prin explicaţii şi/sau motivări formulate pe cale de întâmpinare nesocoteşte flagrant obligaţia motivării actului administrativ ca şi cerinţă de legalitate [acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar şi care constituie o garanţie împotriva arbitrariului, Hotărârea recurată fiind contrară prevederilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, raportat la art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi la art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001].

Reţinând posibilitatea autorităţii de a completa conţinutul şi-sau motivarea actului administrativ prin explicaţii şi motivări formulate pe cale de întâmpinare, instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, raportat la art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi la art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, solicită admiterea recursului incident şi, pe cale de consecinţă, modificarea hotărârii recurate în sensul înlăturării faptei contravenţionale invocate prin întâmpinare, ca inadmisibilă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare faţă de recursul principal formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare faţă de recursul incident formulat de reclamanta A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Prin Decizia nr. 1228/09.10.2019 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reclamanta A. a fost sancţionată întrucât, în calitatea sa de director al Direcţiei de Actuariat - funcţiei cheie actuarială instituită la nivelul societăţii B. S.A. nu şi-a îndeplinit sarcina referitoare la compararea şi justificarea tuturor diferenţelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice.

Atribuţiile reţinute de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară ca fiind încălcate sunt cele prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare (Solvabilitate II) potrivit cărora:

"pentru coordonarea activităţii de calculare a rezervelor tehnice, funcţia actuarială cuprinde (...): (...); g) compararea şi justificarea tuturor diferenţelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice de la an la an."

De asemenea, prin decizie s-a reţinut că fapta constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.

Referitor la atribuţiile pentru a căror încălcare reclamanta a fost sancţionată, Înalta Curte constată că, aşa cum a reţinut instanţa de fond, echipa de control a recurentei-pârâte a solicitat, la data de 04.02.2019, o notă explicativă privind modalitatea de consemnare a procesului de validare a rezervelor tehnice potrivit cerinţelor prevăzute la art. 265 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Delegat. Astfel, constatările Autorităţii de Supraveghere Financiară privind neîndeplinirea obligaţiei de comparare şi justificare a diferenţelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice s-au efectuat pe baza datelor şi informaţiilor existente la data de 4.02.2019 şi nu cele avute în vedere la data încheierii procesului-verbal, respectiv 25.06.2019.

Potrivit Regulamentului Delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare (Solvabilitate II), art. 272 alin. (1) lit. g), sarcina a cărei nerespectare a fost constatată priveşte compararea şi justificarea tuturor diferenţelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice de la an la an.

Întrucât reclamanta a preluat funcţia de director al Direcţiei de Actuariat la data de 19.04.2018, prin încheierea contractului individual de muncă dintre reclamantă şi societate, aceasta exercitând efectiv funcţia de la data de 5.05.2018, sarcina privind transmiterea informaţiilor privind exerciţiul financiar, pentru care putea fi sancţionată contravenţional, privea doar exerciţiul financiar care s-a încheiat la 31 decembrie 2018.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că termenul limită până la care se puteau transmite informaţiile eferente acestei perioade, se impunea să aibă loc până la data de 19 aprilie 2019 şi că la momentul la care pârâta a verificat îndeplinirea obligaţiei, nu expirase termenul prevăzut de 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015.

Susţinerile recurentei-pârâte, potrivit cărora se impunea transmiterea informărilor în legătură cu situaţia financiară şi solvabilitatea trimestrial nu sunt în concordanţă Regulamentului şi exced obligaţiei stabilite de acesta.

Dispoziţiile art. 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 care se referă nu doar la depunerea raportului privind situaţia financiară şi solvabilitatea ci şi la transmiterea de informaţii trebuie interpretate în acord cu dispoziţiile art. 272 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, neputându-se aprecia că aceste date ar putea fi transmise trimestrial, ci anual, până la data stabilită de art. 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluţia instanţei de fond fiind pronunţată cu corecta aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente în cauză şi, pentru menţinerea sentinţei ca fiind legală, recursul principal va fi respins.

II.2. În ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte constată că este lipsit de interes, pentru următoarele:

Recurenta-reclamantă A. a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispoziţiile art. 491 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472, din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului.

Din cuprinsul celor două dispoziţii rezultă caracterul accesoriu al recursului incident faţă de recursul principal.

În decelarea interesului de a acţiona, reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanţa trebuie să prefigureze folosul actual şi efectiv pe care partea l-ar obţine în recurs.

În speţă, deşi a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, având în vedere soluţia de respingere a recursului principal, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, soluţia definitivă de admitere a acţiunii reclamantei, interesul în susţinerea recursului incident nu mai îndeplineşte cerinţa de a fi actual.

Prin urmare, la momentul soluţionării recursului incident, lipseşte una dintre cerinţele interesului ca şi condiţie de exercitare a căii de atac, motiv pentru care excepţia va fi admisă iar recursul incident va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal şi ca lipsit de interes, recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 579 din 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 februarie 2023.