Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 18 aprilie 2002, reclamantul B.O. a chemat în judecată pârâții Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Inspecția Muncii, solicitând anularea Notei nr. P 569 din 18 iulie 2001, emisă de pârâtă, prin care activitatea desfășurată de acesta, ca șef de atelier proiectare, șef de serviciu programare, director comercial, șef de birou și director economic, a fost încadrată în grupa a III-a de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că nu i-au fost recunoscute ambele grupe superioare de muncă (grupa I-a de muncă, pentru perioada 8 iulie 1974 - 11 august 1987; grupa a II-a de muncă, pentru perioada 1 februarie 1989 - 21 septembrie 1989), motiv pentru care Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin i-a respins cererea de pensionare, încălcând în acest mod, Ordinul nr. 50/1990, care în art. 6, prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, se face de către conducerea unităților, împreună cu sindicatele libere din acele unități.
Prin sentința civilă nr. 738 din 7 august 2002, Curtea de Apel București și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, reținând că litigiul se referă la un aviz în legătură cu dreptul la pensie al reclamantului, luând în considerare prevederile art. 87, art. 154 alin. (1) și art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Inspecția Muncii, iar Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 2244 din 10 iunie 2003, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe, reținând că actul contestat este un act administrativ de autoritate, ce atrage competența curții de apel.
Prin sentința civilă nr. 1631 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 29/1990.
Prin sentința civilă nr. 244/2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă, față de pârâta Inspecția Muncii București și s-a anulat actul contestat. Față de pârâtul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Instanța a reținut că pentru persoanele care lucrează în condiții deosebite de muncă, ce justifică încadrarea în grupele I și II de muncă, nominalizarea se face de către conducerea unității, împreună cu sindicatele libere din unitate, conform pct. 6 și 7 din Ordinul nr. 50/1990 și că pârâta a încălcat competența Consiliului de Administrație al unității, prin emiterea Notei contestate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 18 din Ordinul nr. 50/1990, recurenta era abilitată să controleze modul de respectare a prevederilor Ordinului nr. 50/1990, astfel încât a emis Nota nr. P 569 din 18 iulie 2001.
În ce privește fondul pricinii, recurenta a precizat că activitatea desfășurată de contestator, nu se încadrează în grupele I și II de muncă.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat în următoarele limite.
Conform art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, se face de către conducerea unităților, împreună cu sindicatele libere din unitate. Prin art. 18 al aceluiași ordin, se stabilește că modul de respectare a prevederilor prezentului ordin va fi controlat de către Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Conform atribuțiilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, statuate în H.G. nr. 188/1999, art. 3 pct. V lit. b) și c), acesta urmărește aplicarea actelor normative privind încadrarea în grupele de muncă, realizând, totodată, controlul aplicării și respectării legislației în domeniu.
Prin Legea nr. 108/1999, atribuțiile de control, inclusiv urmărirea aplicării actelor normative privind încadrarea în grupele de muncă, au fost preluate de organul de specialitate aflat în subordine, Inspecția Muncii.
Deci exprimarea de către Inspecția Muncii, a unui punct de vedere asupra încadrării în grupele de muncă acordate de conducerea unității, s-a produs în baza exercitării atribuțiilor legale prevăzute de actele normative, și nu în mod nelegal, astfel cum a reținut instanța de fond.
Exercitarea atribuțiilor funcționale de către Inspecția Muncii, în speță fiind vorba de „urmărirea aplicării actelor normative privind încadrarea în grupele de muncă”, prin emiterea unui punct de vedere la solicitarea unui alt organ al administrației publice, nu constituie un caz de nelegalitate, hotărârea instanței fiind dată în acest caz cu aplicarea greșită a legii.
În aceste condiții, instanța are de verificat dacă Nota nr. P 569 din 18 iulie 2001, emisă de Inspecția Muncii, respectă criteriile impuse de Ordinul nr. 50/1990, prin administrarea probelor referitoare la condițiile deosebite de muncă.
Având în vedere că sub acest aspect nu există probe concludente, se impune casarea sentinței, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe. Curtea de apel va administra probe (martori, acte: fișele posturilor, buletine de noxe, etc.), prin care să stabilească în mod cert, condițiile de muncă ale intimatului-reclamant și încadrarea în grupele de muncă, pentru perioadele solicitate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Inspecția Muncii București, împotriva sentinței civile nr. 244 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.