Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: în principal, anularea deciziei nr. 22777, emisă în data de 18.02.2020 şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; în subsidiar, modificarea deciziei nr. 22777, emisă în data de 18.02.2020, comunicată la data de 05.03.2020 (data poştei), obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele menţionate în decizie, după cum urmează: către A. (soţia defunctului), suma de 685.000 Ft. şi 70 Euro/lună (prestaţie periodică pentru lipsă de venit), cu titlu de daune materiale, şi suma de 29.011,88 Euro (la data plăţii sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale; către B. (fiica defunctului), suma de 100 Euro/lună cu titlu de daune materiale (prestaţie periodică până la majorat) şi suma de 30.697,05 Euro (la data plăţii sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, mai puţin onorariul avocaţial, pentru care îşi rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 25 februarie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
A anulat în parte decizia nr. 22526/21.01.2020 emisă de pârât.
A admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 100.000 RON în loc de 52.510 RON.
Admite în parte cererea de plată formulată de reclamanta B. pentru suma de 150.000 RON în loc de 43.879 RON.
A obligat pârâtul la plata către reclamante a diferenţelor rezultate.
A respins în rest cererea ca neîntemeiată.
3. Cererile de recurs formulate în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 220 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele A. şi B. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
3.1. Reclamantele A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, în principal, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul admiterii în parte a cererii, cu stabilirea unor despăgubiri într-un cuantum rezonabil.
Recurentele-reclamante au susţinut că hotărârea recurată cuprinde, lapidar şi contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.
Instanţa de fond a apreciat, în mod general, fără a se apleca asupra situaţiei particulare a fiecărei reclamante, în momentul analizării cuantumului daunelor morale care ar fi putut reprezenta compensaţia bănească pentra prejudiciul imens pe care l-au încercat.
Deşi probele administrate au fost avute în vedere, în totalitate, de către instanţă în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanţa de fond nu a făcut o analiză corectă, neverificând în mod individual (pentru fiecare dintre reclamante în parte), prejudiciul încercat si funcţia reparatorie pe care răspunderea civilă o îndeplineşte, pronunţând, astfel, o hotărâre netemeinică şi nelegală.
In vederea dimensionării cuantumului daunelor morale, solicită să aprecieze că, din perspectiva sentimentelor puternice de afecţiune pe care, în mod firesc, reclamantele le aveau faţă de defunct, faţă de suferinţa resimţită la dispariţia acestuia, sumele solicitate fiecăruia dintre acestea nu au un caracter adecvat.
Astfel, deşi în mod corect, s-a reţinut că nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a pierderii unei persoane dragi şi apropiate (fiica, respectiv soţia), traumele create de această dispariţie fiind incomensurabile, aceste aspecte sesizate în mod direct de către instanţă şi relevate prin întreg probatoriul administrat în cauză, nu se poate aprecia că repararea prejudiciului s-a concretizat prin acordarea sumelor stabilite de către instanţa de fond.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, şi anume acela că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 4) pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia si iurisnrudenţa din România, arată că hotărârea recurată este suspectibilă de casare, fiind nelegală.
Astfel, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor solicitate de reclamante, cu titlu de daune morale, instanţa de fond nu a ţinut seama, sub nicio formă, de jurisprudenţa similară din România - hotărârile depuse de către reclamante, la termenul de judecată nefiind cercetate în niciun fel.
Insă, considerăm că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care reclamantele le-au îndurat şi urmează să le îndure în continuare.
Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu caracterul simbolic al despăgubirilor cu titlu de daune morale, aşa cum au fost reapreciate de către instanţa de fond, ci considerăm că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcţie de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de către reclamante.
Or, sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamantelor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.
În acest sens, este fără putinţă de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurentele-reclamante sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat regretatul C..
Această suferinţă a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacţii compensatorii în măsură de a uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit.
3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, respingerea acţiunii.
Apreciează recurentul că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este greşită prisma faptului că nu a luat în considerare situaţia FGA, care, pentru a evita arbitrariul, se orientează si după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se poate acorda in caz de deces in urma accidentelor de circulaţie în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă, fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plata în integralitatea sa fără a o analiza în prealabil.
Dispoziţiile art. 12 si 13 din Legea nr. 213/2015 si ale art. 16 si 21 din Norma nr. 16/2015. prevăd faptul ca FGA are obligaţia de a realiza propria analiza a cererilor de plată si a înscrisurilor depuse în susţinerea acestora.
Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015. În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare.
Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă si exigibilă, cu atât mai mult cu cât solicitarea despăgubirilor s-a făcut în cadrul procedurii necontencioase administrative prealabile - pe cale amiabilă, intimatele-reclamante nedepunând un titlu executoriu cu privire la daune solicitate. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări.
FGA nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale, Fondul de garantare a asiguraţilor neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare. FGA nu preia riscul neexecutorii contractelor încheiate de către asigurătorul falit.
Fondul de garantare a asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale subscrisei, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.
Faţă de aspectele învederate de către instanţa de fond, apreciază recurentul că în mod netemeinic Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea pronunţată, nu a avut în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală şi/sau deces, precum şi criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia F.G.A. NR. 549/2019. Reiterează faptul că nici intimatele-reclamante şi nici instanţa de fond nu au criticat procedura FGA sub aspectul temeiniciei şi legalităţii sale, cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect consfinţit şi prin adresa nr. x/17.01.2017, instanţa de fond rezumandu-se la simpla afirmaţie că procedura invocată în cuprinsul deziciei "nu are valoare obligatorie".
De asemenea, precizăm că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii a rezultat şi din scopul In care a fost constituit F.G.A., acela de a proteja Tn mod unitar toţi creditorii de asigurare cu respectarea particularităţii fiecărui caz în parte.
Totodată, arată că sumele solicitate de către intimaţii-reclamanţi nu au fost raportate la faptul că subscrisa nu este un asigurător şi nu preia funcţiile societăţii de asigurări aflată în faliment F.G.A. nu a contestat suferinţa pricinuită de tragicul eveniment soldat cu pierderea soţului/tatălui intimatelor-reclamante, însă scopul FGA trebuie avut în vedere la analizarea cererilor de plată. Acest aspect a fost avut în vedere şi de către legiuitor, atunci cănd potrivit art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 a instituit un plafon pentru acordarea despăgubirilor în cuantum maxim de 450.000,00 RON raportat la faptul că prin poliţele RCA, limita maximă în ce priveşte daunele morale este de 5.000.000,00 potrivit Ordinul CSA 14/2011 aplicabil contractului de asigurare RCA.
Precizăm că în lipsa unor criterii şi limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative precum şi a unui tratament echitabil, din partea F.G.A. care nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei, atât recurentele-reclamante, cât şi recurenta-pârâtă au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Instanţa de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/18.12.2015, reclamantele au solicitat să fie despăgubite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, cu sumele de suma de 685.000 Ft. şi 70 Euro/lună (prestaţie periodică pentru lipsă de venit), cu titlu de daune materiale, şi suma de 29.011,88 Euro (la data plăţii sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale; către B. (fiica defunctului), suma de 100 Euro/lună cu titlu de daune materiale (prestaţie periodică până la majorat) şi suma de 30.697,05 Euro (la data plăţii sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale.
Prin decizia nr. 22526/21.01.2020 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamante pentru suma de 52.510 RON daune morale pentru A. şi 43.879 RON daune morale pentru B. şi a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au solicitat instanţei anularea deciziei nr. 22526/21.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plăţii daunelor morale solicitate.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, iar prin cererile de recurs înregistrate la dosar, atât recurentele-reclamante cât şi recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantele, invocând şi pct. 6 al aceluiaşi articol.
În speţă, recurentele reclamante au invocat încălcări ale îndatoririlor privind soluţionarea cererilor şi ale garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prin neexaminarea efectivă a tuturor aspectelor invocate, fără a analiza situaţia particulară a fiecărei reclamante în momentul analizării cuantumului daunelor morale care ar fi putut reprezenta compensaţia bănească pentru prejudiciul imens pe care l-au încercat, sens în care ar fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma celor sus-menţionate, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat.
Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa a analizat şi a sistematizat cererile şi susţinerile părţilor, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situaţia premisă a declanşării mecanismului judiciar.
În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor şi apărărilor invocate de către părţi ca garanţie a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu implică obligaţia instanţei de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligaţiei instanţei fiind variabilă, în funcţie de natura hotărârii şi de circumstanţele fiecărei cauze, cu luare în considerare a pertinenţei, clarităţii, relevanţei în economia litigiului şi fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în esenţă, recurentele reclamante au invocat că, Deşi probele administrate au fost avute în vedere, în totalitate, de către instanţă în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanţa de fond nu a făcut o analiză corectă, neverificând în mod individual (pentru fiecare dintre reclamante în parte), prejudiciul încercat si funcţia reparatorie pe care răspunderea civilă o îndeplineşte, pronunţând, astfel, o hotărâre netemeinică şi nelegală".
Dincolo de susţinerile recurentelor, Înalta Curte constată că, în speţă nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Aşadar, judecătorul fondului a indicat situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, precum şi motivele pe care s-a întemeiat soluţia, raţionamentul urmat fiind expus clar şi logic.
Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte urmează să le examineze împreună şi să răspundă criticilor prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.
De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.
Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.
Intimatul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului D., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 13.06.2007.
În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.
Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.
Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.
În cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.
Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând criteriile obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale prin Procedura aprobată prin Decizia nr. 549/2007, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor. A susţinut recurentul că, în lipsa unor criterii şi limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale. Totodată, a susţinut că raportat consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitelor le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., este justă suma de 52.510 RON daune morale, pentru A. şi suma de 43.879 RON daune morale, pentru B.. Însă, instanţa de fond a apreciat că, raportat la suferinţele psihice suportate de către reclamante în perioada ce a urmat accidentului, dar şi consecinţele ulterioare inevitabile ale situaţiei create asupra vieţii acestora, se impune obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 RON în loc de 52.510 RON şi către reclamanta B. sumei de 150.000 RON în loc de 43.879 RON.
Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul moral suferit de reclamante.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele au suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale să fie adecvată situaţiei relevate în speţă.
În legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.
Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.
Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.
Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a anulat în parte decizia nr. 22526/21.01.2020 emisă de pârât şi a admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 100.000 RON în loc de 52.510 RON, iar pentru reclamanta B. pentru suma de 150.000 RON în loc de 43.879 RON şi a obligat pârâtul la plata către reclamante a diferenţelor rezultate, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.
Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantele A. şi B. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 220 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.