Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 15 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei disciplinare

Prin acţiunea disciplinară înregistrată la 12 ianuarie 2018 pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2018, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare pârâtei A., în prezent procuror şef european, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, şi pârâtului B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004.

În dosarul nr. x/2018, la termenul din 22 iulie 2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu, a pus în discuţia părţilor rămânerea fără obiect a acţiunii disciplinare împotriva pârâtei A., având în vedere pierderea calităţii de magistrat, prin demisie, în raport cu art. 25 din C. proc. civ. şi art. 52¹ alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a amânat judecata cauzei la 16 septembrie 2020, pentru a da posibilitatea părţilor să pună concluzii sub acest aspect, în condiţii de contradictorialitate.

Prin Hotărârea nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: (i) respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror-şef european, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, ca rămasă fără obiect; (ii) disjunge cauza privind pe B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; (iii) dispune trimiterea dosarului la Biroul grefa secţiilor în vederea constituirii unui nou dosar şi stabileşte termen în vederea judecării la 16 septembrie 2020.

Conform celor consemnate în practicaua hotărârii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins cererea de suspendare a judecării cauzei disciplinare, reţinând următoarele: (i) Dispoziţiile art. 412 din C. proc. civ. reglementează cazurile de suspendare de drept a procesului, iar reluarea judecării procesului este reglementată de dispoziţiile din acelaşi cod. De asemenea, dispoziţiile art. 418 din C. proc. civ. se referă la suspendarea cursului perimării. (ii) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 75 din 2 iunie 2020 a fost pronunţată urmare a recursului declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 5P din 2 iunie 2019 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară. În cadrul acestui proces, la termenul din 25 mai 2020, Inspecţia Judiciară a solicitat suspendarea judecăţii cauzei raportat la dispoziţiile art. 412 alin. (1), art. 415 pct. 4, art. 418 alin. (3) şi art. 494 din C. proc. civ., cerere care a fost respinsă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere faptul că în actele normative care reglementează instituţia procurorului european nu a fost identificată o ipoteză legală specială de suspendare de drept, susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, instanţa a reţinut că nu a fost identificată vreo astfel de ipoteză legală specială de suspendare în cazul în care persoana vizată de acţiunea disciplinară îşi pierde calitatea de procuror al statului român în timpul procesului, conform motivării cererii de suspendare formulată de reprezentantul Inspecţiei Judiciare. (iii) Instanţa disciplinară, în deplin acord cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, consideră că cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de Inspecţia Judiciară este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale invocate nu au aplicabilitate în prezenta speţă, raportat la calitatea pe care pârâta A. o are în prezent, respectiv de procuror-şef european, un astfel de incident procedural neregăsindu-se reglementat în actele normative care reglementează instituţia procurorului european.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca rămasă fără obiect, a acţiunii disciplinare exercitate împotriva pârâtei A., instanţa disciplinară a reţinut considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.

Aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil este reglementată de dispoziţiile art. 24 şi 25 din C. proc. civ., care statuează, în mod expres, că procesul civil este guvernat de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acestuia.

În speţă, pentru judecarea acţiunii disciplinare, norma legală aplicabilă este Legea nr. 317/2004, în vigoare la data înregistrării acţiunii disciplinare la Consiliul Superior al Magistraturii la 12 ianuarie 2018, dată la care legea condiţiona angajarea răspunderii disciplinare de calitatea de judecător sau procuror a subiectului activ.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) şi art. 100 din Legea nr. 303/2004, angajarea răspunderii disciplinare era condiţionată, în primul rând, de existenţa calităţii de judecător sau procuror a persoanei care a fost subiectul acţiunii disciplinare.

Ulterior, pe parcursul desfăşurării procesului privind judecarea acţiunii disciplinare exercitate împotriva pârâtei A., respectiv la 11 octombrie 2018, Legea nr. 317/2004 a suferit modificări, printre altele fiind introdus art. 52¹, care permite continuarea procedurii disciplinare, indiferent dacă judecătorul sau procurorul îşi pierde calitatea de magistrat pe parcursul derulării acesteia.

Însă, având în vedere că aceste dispoziţii legale au fost introduse după înregistrarea acţiunii disciplinare la Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv pe parcursul judecării acesteia de către secţia pentru procurori în materie disciplinară, legea aplicabilă procesului declanşat este cea în vigoare la momentul pornirii acestuia, astfel încât dispoziţiile art. 52¹ din Legea nr. 317/2004 nu au aplicabilitate în cauză.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că, prin Decretul nr. 776 din 30 octombrie 2019 emis de Preşedintele României, pârâta A. a fost eliberată din funcţie ca urmare a numirii sale în funcţia de procuror-şef european al Parchetului European iar prin Hotărârea nr. 888 din 29 octombrie 2019, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus rezervarea unui post de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Biroul teritorial Sibiu.

Pe cale de consecinţă, pârâta şi-a pierdut calitatea de procuror, iar rezervarea postului nu presupune de plano reintegrarea automată a acesteia în funcţia deţinută, ci reprezintă o măsură pur administrativă.

Astfel, reintegrarea în funcţia de procuror se va analiza la un moment viitor, fiind condiţionată, pe de o parte, de manifestarea de voinţei a pârâtei, iar, pe de altă parte, de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de lege pentru exercitarea funcţiei de procuror.

Prin urmare, pe parcursul judecării acţiunii disciplinare pârâta şi-a pierdut calitatea de procuror, dar şi calitatea de subiect activ al abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa, acţiunea disciplinară rămânând, practic, fără obiect.

În acelaşi sens este şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - decizia civilă nr. 332 din 11 decembrie 2017, decizia civilă nr. 188 din 22 octombrie 2018 şi decizia civilă nr. 195 din 5 noiembrie 2018 -potrivit căreia, la momentul eliberării din funcţie a magistratului, nu mai este întrunită situaţia legală premisă vizând calitatea de judecător sau procuror esenţială pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei răspunderii sale în context disciplinar, iar eventuala sancţiune disciplinară aplicată nu ar mai putea fi executată, ca urmare a încetării raporturilor sale de serviciu, astfel încât, practic, acţiunea disciplinară exercitată împotriva judecătorului sau procurorului rămâne fără obiect.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că eliberarea din funcţie a magistratului pune instanţa de judecată în imposibilitatea de a analiza pe fond legalitatea şi temeinicia acţiunii disciplinare declanşate împotriva sa, ca şi a sancţiunii disciplinare aplicate.

2. Recursurile exercitate împotriva hotărârii instanţei disciplinare

A. Recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară

Reclamanta Inspecţia Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2018, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând, în principal, casarea hotărârii şi admiterea cererii de suspendare a judecării acţiunii disciplinare, cu privire la care instanţa de fond s-a pronunţat cu prioritate, iar, în subsidiar, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru judecarea acţiunii disciplinare.

Criticând soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecării acţiunii disciplinare, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta Inspecţia Judiciară formulează criticile expuse în continuare.

Faţă de Decizia nr. 1798/23.10.2019 a Consiliului Uniunii Europene şi a Parlamentului European prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019, văzând Decretul Preşedintelui României nr. 776/30.10.2019 şi Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 888/29.10.2019, sunt incidente dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 494 cu referire la art. 415 pct. 4 şi art. 418 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia nr. 1798/23.10.2019 a Consiliului Uniunii Europene şi a Parlamentului European, pârâta A. a fost numită în funcţia de procuror-şef european al EPPO, pentru o perioadă de şapte ani, începând cu 31 octombrie 2019, numire care nu poate fi reînnoită.

Recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 şi art. 58 alin. (1²) din Legea nr. 3 03/2004 (introdus prin O.U.G. nr. 92/2018 de la 30 iunie 2019), Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 888/29.10.2019 precum şi Decretul Preşedintelui României nr. 776/2019, susţinând că Legea nr. 317/2004 nu reglementează niciun caz de încetare a procesului disciplinar în ipoteza numirii în funcţii de demnitate europeană a magistraţilor.

Cu referire la cererea de suspendare a judecării cauzei disciplinare, se susţine că, în circumstanţele cauzei, există un impediment legal temporar - de 7 ani - de continuare a judecăţii, în raport de încetarea temporară a calităţii de procuror naţional a intimatei pârâte. Dispoziţiile legale în materie nu identifică reglementarea ipotezei de continuare a judecăţii disciplinare în condiţiile numirii ca funcţionar european a unui magistrat român. Legiuitorul, când a intenţionat o astfel de reglementare a făcut-o prin dispoziţiile art. 52¹ alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care reglementează cazurile de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, rezultă că eliberarea din funcţie a unui judecător sau procuror, în alte condiţii decât cele reglementate, împiedică continuarea procedurii disciplinare, pe durata determinată a acestei împiedicări. Această împiedicare are caracter determinat, în condiţiile în care mandatul de procuror-şef european este de 7 ani, fără posibilitatea reînvestirii în funcţie, iar intimatei-pârâtei-a fost rezervat un post în cadrul structurii specializate de parchet de la care provine.

Recurenta Inspecţia Judiciară critică soluţia de respingere, ca rămasă de obiect, a acţiunii disciplinare pentru criticile expuse în continuare, subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Instanţa disciplinară a analizat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii disciplinare prin utilizarea altor considerente decât cele expuse odată cu invocarea din oficiu a excepţiei. Astfel, la termenul din 22 iulie 2020, secţia, din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 25 din C. proc. civ. şi art. 52¹ alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a pus în discuţie rămânerea fără obiect a acţiunii disciplinare.

La soluţionarea cauzei, potrivit considerentelor hotărârii atacate, instanţa disciplinară a avut în vedere forma în vigoare a Legii nr. 317/2004 la 12 ianuarie 2018, data înregistrării acţiunii disciplinare la Consiliul Superior al Magistraturii, dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi art. 100 din Legea nr. 303/22004, care nu au fost puse în discuţia părţilor la termenul din 22 iulie 2020, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ.

Este criticat faptul că instanţa disciplinară nu s-a pronunţat asupra excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii disciplinare, invocată din oficiu şi pusă în discuţia părţilor, soluţionând direct, fără a pune în dezbaterea părţilor, acţiunea disciplinară prin prisma pierderii calităţii de procuror a pârâtei.

În consecinţă, se invocă nulitatea absolută a hotărârii atacate în condiţiile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., pentru încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare prevăzute de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinută în hotărârea atacată, nu este incidentă în cauza dedusă judecăţii, cu excepţia deciziei civile nr. 75/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în care, asemenea prezentei cauze, numirea în funcţia de procuror-şef european al intimatei-pârâte şi eliberarea din funcţia de procuror naţional au avut loc după înregistrarea acţiunii disciplinare, iar instanţa nu a pus în discuţia părţilor rămânerea fără obiect a acţiunii disciplinare.

În condiţiile în care, ulterior sesizării Consiliului Superior al Magistraturii cu acţiunea disciplinară, a fost legiferată o situaţie juridică nouă, şi anume cea a magistratului care optează să exercite o funcţie în cadrul Parchetului European, pârâta încadrându-se în această situaţie care nu poate fi supusă unor reglementări anterioare apariţiei sale. În concret, a supune unor reglementări anterioare datei de 12 ianuarie 2018 o situaţie juridică născută ulterior, sub imperiul unor norme juridice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 şi art. 58 alin. (1²) din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018) care au intrat în vigoare după data menţionată, înseamnă a crea o lex tertia, fapt nepermis în lipsa unei dispoziţii legale exprese.

Având în vedere situaţia temporară creată de aplicarea art. 4 din O.U.G. nr. 8/2019, se impunea suspendarea soluţionării acţiunii disciplinare până la data încetării calităţii de procuror european-şef al pârâtei, calitate care nu se circumscrie noţiunii de "procuror" prevăzută de art. 98 alin. (1) şi art. 100 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data sesizării Consiliului Superior al Magistraturii cu acţiunea disciplinară.

Se invocă, în susţinere, Decizia nr. 75 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prin care s-a apreciat că este posibilă continuarea judecăţii în materie disciplinară în ceea ce o priveşte pe pârâtă, ca urmare a numirii în funcţia de procuror-şef european.

B. Recursul declarat de pârâta A.

Pârâta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 22 iulie 2020 şi Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2018, solicitând casarea hotărârilor atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se susţine că în mod greşit instanţa disciplinară a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 25 din C. proc. civ. şi art. 52¹ alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Eliberarea dintr-o funcţie deţinută într-o structură de parchet naţional pentru a fi numită într-o funcţie în cadrul unei structuri de parchet european reprezintă o situaţie specială din perspectiva statutului de magistrat, care nu poate fi echivalată cu situaţiile avute în vedere de Legea nr. 303/2004.

Ca atare, măsura de rezervare a postului de procuror într-o structură de parchet naţional creează cadrul legal de continuitate şi recunoaştere a profesiei de procuror sau judecător, pentru persoanele în cauză. În acest sens, trebuie avut în vedere şi faptul că, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019, perioada în care exercită funcţia de procuror-şef european constituie vechime în funcţia de procuror.

Astfel, practica judiciară invocată de instanţa disciplinară nu este aplicabilă în prezenta speţă. Sub acest aspect, se arată că aceeaşi situaţie a fost avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 75 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în care nu s-a reţinut incidenţa unei excepţii procedurale similare.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta expune apărări în sensul respingerii acţiunii disciplinare, ca lipsită de obiect, întrucât pretinsele abateri disciplinare ce formează obiectul acţiunii disciplinare nu există.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând hotărârea instanţei disciplinare, prin prisma criticilor formulate şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, se constată că, pentru considerentele arătate în continuare, sunt fondate recursurile declarate împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, iar recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 22 iulie 2020 este nefondat.

Astfel cum a reţinut şi instanţa disciplinară, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 317/2004, în forma în vigoare la data începerii acţiunii disciplinare, 12 ianuarie 2018, nefiind, aşadar incident art. 52¹, introdus prin Legea nr. 234/2018, intrată în vigoare ulterior datei la care acţiunea disciplinară a fost demarată. Obiectul acţiunii disciplinare este reprezentat de o facta praeterita, ale cărei efecte juridice au fost realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel că nu poate fi analizat decât prin prisma legii în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv.

În acest context, devine relevant că dispoziţiile art. 52¹ din Legea nr. 317/2004, la care s-a făcut referire dispun prin alin. (1) că "Eliberarea din funcţie a unui judecător sau procuror, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcţia de procuror ori a unui procuror în funcţia de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare"; anterior intrării în vigoare a acestei dispoziţii legale, eliberarea din funcţie a unui judecator ori procuror în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004 reprezenta un impediment legal pentru continuarea procedurii disciplinare.

Erau, astfel, impedimente pentru continuarea procedurii disciplinare cazurile de eliberare din funcţie prevăzute de articolul arătat, mai precis: demisia; pensionarea; transferul într-o altă funcţie - în condiţiile legii; incapacitatea profesională; ca sancţiune disciplinară; condamnarea şi amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă; renunţarea la urmărirea penală şi renunţarea la aplicarea pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă - dacă s-a apreciat că nu se impune menţinerea în funcţie; încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004; nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14); neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e) din Legea nr. 303/2004.

Circumstanţele cauzei, astfel cum au fost reţinute şi de instanţa disciplinară relevă însă o situaţie particulară în raport cu cele enumerate de lege, respectiv faptul că prin Decizia nr. 2019/1798 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 octombrie 2019, doamna A. a fost numită procuror-şef european al Parchetului European (EPPO), pentru o perioadă de 7 ani, de la 31 octombrie 2019, care nu poate fi reînnoită.

Prin Decretul Preşedintelui României nr. 776/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019, pârâta procuror a fost eliberată, la 31 octombrie 2019, din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Sibiu, ca urmare a numirii sale în funcţia de procuror-şef european al EPPO.

Cu referire la jurisprudenţa reţinută în hotărârea atacată, se constată că, prin decizia nr. 332 din 11 decembrie 2017, decizia nr. 188 din 22 octombrie 2018 şi decizia nr. 195 din 5 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca rămase fără obiect, acţiuni disciplinare exercitate împotriva unor magistraţi, care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare.

În considerentele deciziei civile nr. 188 din 22 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a reţinut următoarele argumente, menţionate şi în decizia ce formează obiectul căii de atac în prezenta cauză:

"Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei". Conform art. 100 din aceeaşi lege:

"sancţiunile care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt […]. Din interpretarea gramaticală, logică şi teleologică a prevederilor legale citate, rezultă că angajarea răspunderii disciplinare este condiţionată, în primul rând, de existenţa calităţii de judecător sau procuror a persoanei care a fost subiectul acţiunii disciplinare."

Contrar celor reţinute de instanţa disciplinară, Înalta Curte constată că, în prezenta speţă, spre deosebire de jurisprudenţa indicată, pârâta nu se află în ipoteza încetării calităţii de procuror, similară eliberării din funcţie pentru una dintre situaţiile reglementate de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În circumstanţele cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 58 alin. (1²) din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018, " În cazul în care judecătorul sau procurorul îşi manifestă opţiunea de a exercita o funcţie la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, acesta este eliberat din funcţia de judecător sau procuror cu rezervarea postului." precum şi dispoziţiile cu caracter special prevăzute în art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019, conform cărora:

"Art. 4. - [...]

(2) La data numirii în funcţia de procuror european, persoana este eliberată din funcţia de procuror sau judecător. Procurorul european în numele României are dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul de judecător sau procuror deţinut anterior, care se rezervă în condiţiile legii.

(3) Perioada în care o persoană exercită funcţia de procuror european constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi procurorului european în numele României numit procuror-şef european adjunct, precum şi în cazul în care un procuror sau judecător român este numit în funcţia de procuror-şef european."

Desemnarea pârâtei în funcţia de procuror european în baza dispoziţiei legale nou intrată în vigoare reprezintă o facta futura, adică o situaţie juridică născută după intrarea în vigoare a legii noi, în privinţa căreia aceasta îi este pe deplin aplicabilă.

În acord cu dispoziţiile citate, rezultă că în perioada în care exercită funcţia de procuror-şef european, titularul funcţiei îşi menţine calitatea de judecător sau procuror în sistemul român de drept, dovadă fiind faptul că perioada respectivă constituie vechime în funcţie, iar judecătorului ori procurorului aflat într-o asemenea situaţie i se rezervă postul deţinut anterior acestei numiri, astfel cum s-a dispus şi prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. 888/2019.

Astfel, pârâta, procuror, nu a fost eliberată din funcţia de magistrat în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004 - pentru ca acest lucru să reprezinte un impediment în continuarea procedurii disciplinare, ci în condiţii speciale, dovadă în acest sens fiind şi faptul că până la încetarea mandatului funcţiei de procuror-şef european, pârâtei i-a fost rezervat un post de procuror iar durata exercitării mandatului reprezintă vechime în magistratură în funcţia anterior deţinută.

Se cuvine subliniat că, în acelaşi context, constatând că numirea în funcţia de procuror european a d-nei. A. nu reprezintă un temei legal pentru temporizarea procedurii disciplinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 judecători a respins, prin decizia nr. 75 din 2 iunie 2020, cererea de suspendare a judecării recursului declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019 pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară.

În fine, argumentul recurentei reclamante în sensul că atunci când a fost supusă unor reglementări anterioare datei de 12 ianuarie 2018 o situaţie juridică născută ulterior, şi anume cea a magistratului care optează să exercite o funcţie în cadrul Parchetului European, sub imperiul unor norme juridice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 şi art. 58 alin. (1²) din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018), s-ar fi creat o lex tertia nu va fi reţinut întrucât, odată ce s-a stabilit că prin constituirea noii situaţii juridice, aceea de procuror european în exercitarea unui mandat determinat, aceasta nu şi-a pierdut calitatea de magistrat prin eliberarea din funcţie, i se aplică procedura disciplinară în forma de reglementare de la data declanşării acţiunii disciplinare, potrivit principiului tempus regit actum.

Pentru aceste considerente, cum soluţia de respingere a acţiunii disciplinare ca rămasă fără obiect este nelegală, sunt fondate ambele recursuri declarate împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2018, care va fi casată în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca rămasă fără obiect, a acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror şef european, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, cauza urmând a fi trimisă la secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluţionării acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei-pârâte A..

În ceea ce priveşte criticile vizând respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei, recurenta-reclamantă Inspecţia Judiciară invocă, în esenţă, faptul că exercitarea pe o perioadă de 7 ani a mandatului de procuror-şef european reprezintă o cauză de suspendare în sensul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 cu referire la art. 415 pct. 4 şi art. .418 alin. (3) din C. proc. civ.

Art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. dispune în sensul că "Judecarea cauzelor se suspendă de drept: în alte cazuri prevăzute de lege", art. 415 pct. 4 din C. proc. civ. prevede că "Judecata cauzei suspendate se reia: prin alte modalităţi prevăzute de lege", iar, potrivit art. 418 alin. (3) din acelaşi Cod, "Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Se constată că măsura de suspendare a judecăţii de drept a cauzei prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se dispune "în alte cazuri prevăzute de lege", altele decât cele expres prevăzute la pct. 1-7 ale aceluiaşi text de lege.

În cauză, nici recurenta Inspecţia Judiciară nu indică şi nici instanţa nu identifică existenţa unor dispoziţii legale care, în mod expres, să prevadă suspendarea de drept a judecăţii în circumstanţele expuse, pentru a fi incident textul procedural pe care este întemeiază cererea de suspendare.

Criticile formulate de recurenta Inspecţia Judiciară subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Este adevărat că, la termenul din 22 iulie 2020, instanţa disciplinară a pus în discuţie rămânerea fără obiect a acţiunii disciplinare în raport cu dispoziţiile art. 25 din C. proc. civ. şi art. 52¹ alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Menţionarea în considerentele hotărârii atacate a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) şi art. 100 din Legea nr. 303/2004 şi a Hotărârii nr. 888/2019 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii avute în vedere de instanţă în argumentarea soluţiei pronunţate prin raportare, în principal, la dispoziţiile art. 52¹ alin. (2) din Legea nr. 317/2004, nu demonstrează încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare prevăzute de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ. şi nu fundamentează nulitatea absolută a hotărârii în condiţiile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, nu se poate reţine sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii atacate în condiţiile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ. nici prin prisma criticilor recurentei Inspecţia Judiciară vizând nepronunţarea expresă asupra excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii disciplinare. Sub acest aspect, este lipsit de echivoc faptul că, respingând acţiunea, ca rămasă fără obiect, instanţa disciplinară s-a pronunţat asupra incidentului procedural invocat din oficiu şi pus în discuţia părţilor la termenul din 22 iulie 2020, părţilor fiindu-le conferită posibilitatea de a pune concluzii până la termenul din 16 septembrie 2020, condiţii în care nu se poate reţine încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare prevăzute de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 22 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, se constată că, prin criticile formulate, încheierea este contestată prin prisma soluţiei şi considerentelor din hotărârea atacată prin care a fost soluţionat incidentul procedural referitor la rămânerea fără obiect a acţiunii disciplinare, invocat din oficiu de instanţa disciplinară la termenul din 22 iulie 2020, când a fost amânată judecata cauzei pentru ca părţile să aibă posibilitatea părţilor să pună concluzii sub acest aspect. În consecinţă, în prezenţa considerentelor anterioare referitoare la soluţia de respingere a acţiunii disciplinare, ca rămasă fără obiect, nu sunt identificate motive de reformare a încheierii atacate, urmând a fi respins recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursurile declarate de Inspecţia Judiciară şi A. împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2018.

Casează în parte hotărârea atacată şi trimite cauza la secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluţionării acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei-pârâte A..

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 iulie 2020, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2021.

Opinia separată a doamnei judecător C., în sensul respingerii recursurilor, ca nefondate

Pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează, învederez că mă distanţez de soluţia reţinută în cauză în opinia majoritară doar în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 58 alin. (1)² din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018, precum şi a dispoziţiilor cu caracter special prevăzute în art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019. În legătură celelalte critici aduse hotărârii recurate, precizez că mă raliez punctului de vedere exprimat prin opinia majoritară, în măsura în care mai este necesară analizarea acestora faţă de soluţia minoritară adoptată.

În speţă, pentru soluţionarea acţiunii disciplinare norma aplicabilă este Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data de 12 ianuarie 2018, data înregistrării sesizării, act normativ care condiţiona angajarea răspunderii disciplinare de calitatea de judecător sau procuror a persoanei care a săvârşit o abatere disciplinară.

Cazurile de eliberare din funcţie prevăzute de art. 65 din Legea nr. 303/2004 erau: demisia; pensionarea; transferul într-o altă funcţie, în condiţiile legii; incapacitatea profesională; ca sancţiune disciplinară; condamnarea şi amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă; renunţarea la urmărirea penală şi renunţarea la aplicarea pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă - dacă s-a apreciat că nu se impune menţinerea în funcţie; încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004; nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14); neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e) din Legea nr. 303/2004. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii".

Ulterior, pe parcursul desfăşurării prezentului litigiu, respectiv la data de 11 octombrie 2018, Legea nr. 317/2004 a fost modificată, fiind introdus art. 52¹ prin Legea nr. 234/2018, care permite continuarea procedurii disciplinare indiferent dacă judecătorul sau procurorul a pierdut calitatea de magistrat în timpul derulării acesteia.

În cauză, prin Decizia nr. 2019/1798 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 octombrie 2019, doamna A. a fost numită procuror-şef european al Parchetului European (EPPO), pentru o perioadă de 7 ani, de la 31 octombrie 2019, care nu poate fi reînnoită.

Prin Hotărârea nr. 888 din 29 octombrie 2019, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie a doamnei A., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Sibiu, ca urmare a numirii sale în funcţia de procuror-şef european al Parchetului European, începând cu 31.10.2019, precum şi rezervarea pentru doamna procuror a unui post de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Sibiu, în baza cererii acesteia, formulată în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO).

Secţia a avut în vedere, la adoptarea hotărârii, dispoziţiile art. 58 alin. (1)² din Legea nr. 303/2004, cum au fost completate prin Legea nr. 242/2018 - "În cazul în care judecătorul sau procurorul îşi manifestă opţiunea de a exercita o funcţie la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, acesta este eliberat din funcţia de judecător sau procuror cu rezervarea postului", text de lege inclus în Capitolul VI, ce reglementează delegarea, detaşarea şi transferul, transferul fiind, de altfel, ca şi în forma anterioară a legii, unul dintre cazurile pentru care judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie, menţionate în Capitolul VII, denumit "Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror".

Conform art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 - "Drepturile şi statutul procurorului european în numele României":

"(1) Procurorul european în numele României beneficiază de drepturile prevăzute în Regulament. (2) La data numirii în funcţia de procuror european, persoana este eliberată din funcţia de procuror sau judecător. Procurorul european în numele României are dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul de judecător sau procuror deţinut anterior, care se rezervă în condiţiile legii. (3) Perioada în care o persoană exercită funcţia de procuror european constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror. (4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi procurorului european în numele României numit procuror-şef european adjunct, precum şi în cazul în care un procuror sau judecător român este numit în funcţia de procuror-şef european."

De asemenea, potrivit art. 5 - "Drepturile şi statutul procurorului european delegat în România":

"(1) De la data numirii în funcţia de procuror european delegat şi până la data eliberării din această funcţie, procurorul european delegat în România este şi rămâne procuror în înţelesul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentând dosare de competenţa Parchetului European. (2) Pe durata numirii ca procuror european delegat în România, acesta beneficiază exclusiv de o remuneraţie acordată de către Parchetul European, în condiţiile art. 96 alin. (6) din Regulament. Pentru sumele primite cu titlu de remuneraţie din partea Parchetului European se aplică legislaţia în vigoare privind impozitarea şi contribuţiile de asigurări sociale şi asigurări sociale de sănătate. (3) Celelalte dispoziţii din legea română privind statutul, drepturile, cu excepţia celor salariale, precum şi obligaţiile procurorilor rămân aplicabile procurorului european delegat."

Aşadar, actul normativ sus indicat face distincţie între funcţiile de procuror european şi procuror european delegat, precizând în mod expres că "procurorul european delegat în România este şi rămâne procuror în înţelesul Legii nr. 303/2004", în schimb persoana desemnată în calitate de procuror-şef european urmează a fi eliberată din funcţie, pierzând, implicit, calitatea de procuror în sensul Legii nr. 303/2004.

Or, în situaţia de faţă, pârâtă a fost eliberată din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Sibiu, ca urmare a numirii sale în funcţia de procuror-şef european al EPPO, prin decret, eliberarea din funcţie putând interveni doar în această procedură, printr-un act emis de Preşedintelui României, la secţiei pentru procurori, conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Împrejurarea conform căreia în cuprinsul art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019, transpus în Legea nr. 303/2004 conform art. 58 alin. (1)², se face menţiunea că procurorul european în numele României are dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul de judecător sau procuror deţinut anterior, care se rezervă în condiţiile legii, respectiv că, în cazul în care procurorul îşi manifestă opţiunea de a exercita o funcţie la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, acesta este eliberat din funcţia de procuror cu rezervarea postului, nu constituie un element care să confirme o altă situaţie juridică decât cea reţinută anterior, dispoziţia legală în cauză fiind instituită în favoarea persoanei care optează pentru exercitarea unei astfel de funcţii, reprezentând un "drept", iar nu o obligaţie, respectiv o măsură administrativă de care se poate dispune doar în condiţiile legii, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute pentru exercitarea unei atare funcţii.

De altfel, în măsura în care legiuitorul ar fi reglementat o obligaţie în sensul de mai sus, ar fi făcut-o în mod expres, cum, spre exemplu, a prevăzut în cazul procurorilor detaşaţi în străinătate pentru acţiuni în interesul serviciului (art. 58 alin. (3)¹ - "După încetarea detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior")

Nici faptul că legea stipulează că perioada în care o persoană exercită funcţia de procuror european constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror nu poate reprezenta un argument de natură a reţine, în prezent, calitatea pârâtei de procuror în sensul Legii nr. 303/2004, legiuitorul reglementând şi în alte situaţii o astfel de măsură (de exemplu, perioada detaşării constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror - art. 58 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 ori art. 86 din aceeaşi lege, în sensul că reprezintă vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, auditor de justiţie, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat).

În aceste condiţii, consider că pârâta şi-a pierdut calitatea de procuror, procuror, fiind eliberată din funcţia de magistrat în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, iar acest lucru reprezintă un impediment în continuarea procedurii disciplinare, astfel că în mod corect a apreciat instanţa disciplinară că acţiunea a rămas fără obiect.

Cu referire la decizia nr. 75 din 2 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 judecători, s-a reţinut, în opinia majoritară, că prin această hotărâre a fost respinsă cererea de suspendare a judecării recursului declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019 pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară, constatându-se că numirea în funcţia de procuror european a d-nei. A. nu reprezintă un temei legal pentru temporizarea procedurii disciplinare.

Faţă de conţinutul deciziei invocate, constatăm că, referitor la cererea de suspendare de drept a cauzei în temeiul art. 412 alin. (1), (41)5 pct. 4, 418 alin. (3) şi 494 C. proc. civ., formulată de Inspecţia Judiciară, s-a dispus respingerea acesteia, "întrucât în actele normative care reglementează instituţia procurorului european nu a fost identificată o ipoteză legală specială de suspendare de drept, susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, nu a fost identificată vreo astfel de ipoteză legală specială de suspendare de drept în cazul în care persoana vizată de acţiunea disciplinară îşi pierde calitatea de procuror al statului român în timpul procesului, conform motivării cererii de către reprezentantul Inspecţiei Judiciare".

Ca atare, premisa în raport de care s-a apreciat asupra suspendării în cadrul acelui litigiu a fost cea invocată de Inspecţia Judiciară, privind pierderea calităţii d-nei A. de procuror al D.N.A., situaţie care, în opinia acestei recurente, nu este reglementată de Legea nr. 317/2004.

Aşadar, instanţa de recurs s-a pronunţat doar în limitele deduse judecăţii, asupra cererii de suspendare, fără a face aprecieri în legătură cu numirea în funcţia de procuror european a d-nei A., dacă acest fapt reprezintă sau nu un temei legal pentru temporizarea procedurii disciplinare, fiind, de altfel, sesizată cu recursul împotriva Hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori în materie disciplinară, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj