Şedinţa publică din data de 13 mai 2024
asupra recursului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 2608 din 7 decembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 911/Ap din 17 mai 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2012.
În motivare, instanţa de revizuire a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerinţa identităţii de părţi, deoarece prin hotărârile judecătoreşti anterioare s-au soluţionat litigii purtate între persoane diferite.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs revizuentul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, la 16 februarie 2024, sub nr. x/2024.
Prin cererea de recurs, recurentul-revizuent solicită admiterea recursului şi anularea hotărârii atacate, invocând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurentul-revizuent susţine că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întrucât, în cauză, nu s-a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care dispune că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, nefiind necesară tripla identitate, ci, doar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care sa aibă legătura cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluţiei anterioare. Indică jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv deciziile civile nr. 4100/2018, nr. 995/2009 ale secţiei I civilă şi decizia nr. 2787/2014 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal. Mai arată recurentul că singura condiţie impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleaşi părţi, ci doar de cel puţin una dintre acestea. De aici ar rezulta efectul pozitiv al lucrului judecat care are "valoarea creatoare" în jurisprudenţa dintr-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept.
Mai arată recurentul că un argument care se regăseşte în opinia completurilor de judecată care au dispus sesizări asemănătoare, este că "problema de drept în discuţie prezintă o importanţă particulară în situaţia litigiilor de muncă în care, în mod frecvent, aceeaşi chestiune litigioasă este supusă analizei instanţei în mod repetat, în procese diferite, dar aflaţi în situaţii similare". Astfel, este relevată împrejurarea că sunt dese situaţiile în care se invocă în mod similar, efectele unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au soluţionat pricini în care a fost parte numai una dintre părţile cauzei în care se solicită valorificarea lor, anume angajatorul, în timp ce partea care invocă respectivele efecte - angajatul - este terţ faţă de primul proces.
În acest context, reaminteşte că, în practica instanţelor judecătoreşti, şi în litigii care privesc alte materii juridice s-a apelat la invocarea efectelor unor hotărâri judecătoreşti de către participanţi care nu au fost părţi în litigiile în care au fost pronunţate respectivele hotărâri.
Faţă de cele expuse, solicită anularea hotărârii atacate şi întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, admiterea cererii de revizuire.
3. Apărările părţilor
Intimata Opera Braşov a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii supuse revizuirii, ca fiind temeinică şi legală.
Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din întâmpinare.
Astfel, reiterează că prin cererea de revizuire a invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat care se manifestă prin similitudine privind obiectul şi cauza, fără a fi necesară identitatea de părţi. Aşadar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea procesului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru cele ce urmează:
Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.
Examinând criticile dezvoltate în susţinerea recursului, în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit prevederile art. 431 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi prin raportate la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se circumscriu în realitate motivului de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi vor fi înlăturate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele de mai jos.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 din C. proc. civ., potrivit căruia:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât sub aspectul efectului negativ, cât şi al celui pozitiv al lucrului judecat, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ce statuează în sensul că: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
În privinţa efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din Codul dec procedură civilă ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă").
Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat.
Ceea ce trebuie să se regăsească însă în ambele procese în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat este identitatea de părţi.
Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".
De altfel, prin decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, "principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare." (paragraful 95).
Se reţine că, în cauză, revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 911/Ap din 17 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2022, întrucât se încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 545 din 29 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.
Instanţa supremă, raportat la datele speţei, constată, în primul rând, că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerinţa identităţii de părţi prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, se reţine că în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 911/Ap. din 17 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a cărei retractare se solicită, au figurat ca părţi A. şi Opera Braşov.
În dosarul nr. x/2018, în care a fost pronunţată hotărârea potrivnică, respectiv decizia nr. 545 din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, au figurat ca părţi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret Bucureşti, în calitate de reclamant, precum şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Botoşani, în calitate de pârâţi.
Totodată, astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.
În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).
Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio) doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).
Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, doar dacă au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, întrunirea triplei identităţi nu se impune, fiind necesară şi suficientă identitatea de părţi.
Instanţa supremă mai constată că, în cauză, contrarietatea susţinută de recurentul-revizuent constă în maniera diferită de soluţionare a unor cereri similare. Trebuie arătat că în cauzele pretins se solicită drepturi salariale, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanţele de judecată. Or, în condiţiile în care elementele de fapt din cadrul acestor acţiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanţe diferite aceeaşi chestiune litigioasă, aplicarea efectelor puterii de lucru judecat fiind exclusă.
Cum judecata în dosarele în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice s-a purtat în privinţa unui drept, e adevărat similar, dar aparţinând unor reclamanţi distincţi, cu situaţii de fapt distincte, chiar şi pârâtul în contradictoriu cu care au fost pronunţate hotărârile fiind diferit, se constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Instanţa supremă constată că deciziile a căror contrarietate se invocă au fost date în pricini şi între părţi diferite, astfel încât nu se poate reţine că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.
Împrejurarea că instanţele de judecată pronunţă soluţii diferite în cauze cu obiect similar nu reprezintă un caz de contrarietate, ci eventual de jurisprudenţă neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii. Aceasta, întrucât scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura situaţiile de încălcare a autorităţii de lucru judecat, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, pentru care există alte mecanisme judiciare.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2608 din 7 decembrie 20230 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.