Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2022
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Buzău, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în cele ce urmează "Legea nr. 303/2004").
2. Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 29J din 15 decembrie 2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Buzău cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aplicată domnului A. sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 5% pentru o perioadă de 1 lună", reţinând considerentele arătate în continuare.
În raport cu situaţia de fapt, sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004. Sub aspect obiectiv, abaterea disciplinară constă în neîndeplinirea obligaţiei de a redacta hotărârile judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, iar din punct de vedere al laturii subiective, se impune ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a reţinut că: (i) la 28.09.2021, domnul judecător A. înregistra un număr total de 304 hotărâri neredactate, dintre care 57 sentinţe de fond, 245 decizii pronunţate în apel şi 2 decizii pronunţate în recurs; (ii) ulterior, la 14.12.2021, pârâtul înregistra un număr total de 251 de hotărâri neredactate, dintre care 68 hotărâri în fond (o singură hotărâre fiind pronunţată la 26.02.2019) şi 183 decizii pronunţate în apel în perioada 2020 - 2021.
Din perspectiva volumului de muncă, instanţa disicplinară a reţinut că: (i) în perioada 01.01.2019 - 21.12.2019, domnul judecător A. a intrat în 284 şedinţe de judecată, a rulat 1108 dosare, a avut 564 dosare nou intrate, 440 dosare soluţionate, o complexitate de 4155 puncte şi o operativitate de 78 %; (ii) în perioada 01.01.2020 - 31.12.2020, domnul judecător a intrat în 245 şedinţe de judecată, a rulat 1071 dosare, a avut 460 dosare nou intrate, 270 dosare soluţionate, o complexitate de 3551 puncte şi o operativitate de 58,7 %; (iii) în perioada 01.01.2021 - 30.06.2021, domnul judecător a intrat în 111 şedinţe de judecată, a rulat 838 dosare, a avut 382 dosare nou intrate, 348 dosare soluţionate şi o operativitate de 91,1 %; (iv) referitor la atribuţiile extrajudiciare, potrivit ordinelor de serviciu nr. 1/2019, nr. 1/2020 şi nr. 1/2021 emise de preşedintele Tribunalului Buzău, domnul judecător A. este delegat cu activitatea de executări civile şi activitate de executare în materia contenciosului administrativ, coordonând îndeplinirea atribuţiilor de către grefierii delegaţi; (v) în anul 2019, dintre cei 11 judecători care şi-au desfăşurat în mod efectiv activitatea în cadrul secţiei, domnul judecător A. a participat la 284 de şedinţe, fiind al treilea din secţie după domnii judecători B. (295 şedinţe) şi C. (287 şedinţe). De asemenea, numărul de dosare soluţionate de către domnul judecător A. a fost de 440 de cauze, în timp ce majoritatea celorlalţi colegi au soluţionat între 458 şi 537 de cauze; (vi) în anul 2020, dintre cei 12 judecători, domnul judecător A. a participat la 245 de şedinţe, al cincilea din instanţă, iar numărul de dosare soluţionate a fost de 270 de cauze, situându-se la un nivel mediu în raport de ceilalţi judecători ai secţiei; (vii) în primul semestru al anului 2021, dintre cei 10 judecători care şi-au desfăşurat în mod efectiv activitatea în cadrul secţiei, domnul judecător A. a participat la 111 şedinţe, fiind al doilea din secţie, şi a soluţionat 348 de cauze, tot al doilea din secţie, după doamna judecător B. - 363 dosare; (viii) în perioada de referinţă, domnul judecător A. a participat la 6 şedinţe de permanenţă în 2019, 2 şedinţe în 2020 şi 4 şedinţe în 2021, până la data finalizării cercetării disciplinare; (ix) analizând datele statistice şi din această perspectivă, a rezultat că şi ceilalţi judecători ai secţiei au asigurat permanenţa conform planificărilor într-un număr similar de cazuri, după cum urmează: în anul 2019: D. - 4 şedinţe, B. - 5 şedinţe, E. - 1 şedinţă, F. - 2 şedinţe, G. - 5 şedinţe, H. - 4 şedinţe; în anul 2020: I. - 6 şedinţe, J.- 5 şedinţe, F. -3 şedinţe, G. - 4 şedinţe, H. - 4 şedinţe, K. - 4 şedinţe; în anul 2021: L. - 5 şedinţe, K. - 3 şedinţe, I. - 7 şedinţe, B. - 5 şedinţe, J. - 3 şedinţe.
În consecinţă, s-a apreciat că s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către pârât, a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti prevăzute de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte caracterul imputabil al conduitei ilicite, prezintă relevanţă hotărârile pronunţate de pârât pe parcursul anilor 2019-2021 şi neredactate în termenul prevăzut de lege, precum şi atitudinea pârâtului raportat la îndeplinirea atribuţiilor profesionale.
S-a reţinut, de către instanţa disciplinară, că volumul de activitate, astfel cum a fost anterior expus, nu justifică, în mod obiectiv, numărul mare de hotărâri neredactate în termenul legal, relevantă fiind şi durata în timp a acestor întârzieri în contextul în care alţi judecători din cadrul instanţei, cu acelaşi volum de activitate, nu au înregistrat restanţe în redactare într-un număr similar cu cel al pârâtului-judecător.
Aspectele invocate de pârâtul-judecător pentru a justifica aceste întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, respectiv modul de lucru, probleme personale şi de sănătate nu înlătură răspunderea disciplinară, ci constituie, eventual, elemente în circumstanţiere ce pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii disciplinare.
În consecinţă, s-a reţinut că domnul judecător A. a înregistrat în mod constant şi progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, intervalele de timp cu care este depăşit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri, aspect ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate, a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant şi care, în condiţiile în care nu i se acordă importanţa cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate sau chiar la un blocaj în desfăşurarea acesteia.
Sub aspectul laturii subiective, modul în care pârâtul a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor pronunţate, reflectă atitudinea psihică de prevedere a rezultatelor faptelor pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor. Faptele săvârşite de pârât au avut consecinţe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părţi în cauzele evidenţiate mai sus, aducându-se atingere şi prestigiului justiţiei prin nerespectarea cadrului legal de soluţionare a acestora. Întrucât, în calculul termenului rezonabil, se are în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea pârâtului, părţile au fost lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului şi considerentelor hotărârilor judecătoreşti, indispensabile în aprecierea argumentelor pentru exercitarea unei căi de atac, situaţie care s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. are un caracter imputabil pârâtului, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.
La individualizarea sancţiunii, instanţa disciplinară a avut în vedere următoarele: după declanşarea prezentei proceduri disciplinare, pârâtul s-a mobilizat pentru a redacta hotărârile restante din anul 2019, astfel încât, la data pronunţării hotărârii de către instanţa disciplinară, mai figura cu o singură hotărâre pronunţată în 26.02.2019 şi neredactată; pârâtul nu a mai fost anterior sancţionat disciplinar. Ţinând cont de toate aceste împrejurări, de gravitatea concretă a faptelor astfel cum au fost reţinute anterior şi de vinovăţia pârâtului, se justifică aplicarea unei sancţiuni de natură să-i atragă atenţia asupra consecinţelor negative pe care le are abordarea unui mod de lucru necorespunzător şi care nu pune accent pe prioritizarea lucrărilor, respectiv sancţiunea prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 5% pentru o perioadă de 1 lună".
II. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii nr. 29J din 15 decembrie 2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, dommnul judecător A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării, cu administrarea probelor propuse de recurent şi respinse de secţia pentru judecători în materie disciplinară, să se dispună respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva sa, ca neîntemeiată. În subisidar, recurentul a solicitat ca, în cazul în care se va aprecia că acţiunea disciplinară exercitată a fost temeinică şi legală, reţinînd circumstanţele reale şi personale, precum şi faptul că nu a mai fost sancţionat disciplinar, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, să se dispună reindividualizarea sancţiunii aplicate, prin înlocuirea "diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 5% pe o perioadă de o lună", prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, cu sancţiunea "avertismentului", prevăzută la lit. a) a aceluiaşi articol de lege.
Prin cererea de recurs formulată în cauză, recurentul A. a invocat criticile ce vor fi redate în continuare.
Actul de sesizare a instanţei disciplinare este viciat, dat fiind modul generic de formulare din cuprinsul acestuia, ceea ce a determinat încălcarea dreptului la apărare al recurentului şi a principiului contradictorialităţii, astfel cum sunt reglementate acestea de art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.. Astfel, se impunea ca Inspecţia Judiciară să precizeze efectiv care sunt măsurile necesare pe care aprecia că pârâtul-judecător ar fi trebuit să le dispună, în acord cu obligaţiile expres prevăzute de lege în sarcina judecătorului.
În acest sens, fiind vorba despre o procedură disciplinară administrativă, de natură a conduce la sancţiuni profesionale asupra unui magistrat, este necesar ca acestuia să îi fie asigurate garanţiile specifice materiei penale, aşa cum sunt dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi aşa cum sunt aplicate, inclusiv în materie contravenţională, oricărui justiţiabil.
Or, la nivel jurisprudenţial, practica instanţelor naţionale este unitară în a anula actele administrative de constatare a contravenţiilor în cazul în care descrierea pretinsei fapte este una generică sau doar reproduce textul legal care o incriminează, dat fiind faptul că îl pune pe cel acuzat în imposibilitatea de a-şi formula o apărare efectivă, iar pe judecător în imposibilitatea de a verifica temeinicia sancţionării sale.
Cu toate acestea, susţine recurentul, în ceea ce îl priveşte, doar pentru faptul că are calitatea de magistrat, s-a considerat că îi este suficientă motivarea generică a Inspecţiei Judiciare, instanţa disciplinară respingând solicitarea pârâtului-judecător indicată în cele de mai sus şi formulând propriile concluzii pe baza actului de sesizare, substituindu-se întrucâtva titularului sesizării şi afectând astfel dreptul la apărare al pârâtului, precum şi principiul contradictorialităţii procedurii.
Dat fiind viciul de care este afectat actul de sesizare a instanţei disciplinare, neremediat de către titularul acţiunii, recurentul consideră că se impune respingerea acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
Pe de altă parte, recurentul critică respingerea de către instanţa disciplinară a probatoriului propus de către pârâtul-judecător în faţa acesteia, constând în reaudierea doamnelor judecător D. şi B., audiate pe parcursul cercetării disciplinare, prin prisma atribuţiilor dumnealor de conducere, respectiv preşedinte al Tribunalului Buzău şi şef al secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, pentru a analiza, comparativ şi în mod obiectiv, din toate punctele de vedere, calitatea actului de justiţie realizat de colectivul secţiei din care face parte pârâtul-judecător şi repercusiunea acestuia asupra încrederii justiţiabililor.
Potrivit susţinerilor recurentului, prin rezoluţia de sesizare, dl. inspector judiciar a reţinut calitatea activităţii profesionale a pârâtului-judecăror, însă a apreciat că acesta din urmă este culpabil din cauza stilului său specific de lucru, pe care l-a avut în vedere prin comparaţie cu rezultatele celorlalţi colegi judecători, fără însă a cere un punct de vedere doamnelor judecător D. şi B., audiate pe parcursul cercetării, prin prisma atribuţiilor dumnealor de conducere, tot la modul comparativ între activitatea pârâtului-judecător şi cea a celorlalţi colegi din cadrul secţiei.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a respins această cerere de probatoriu, apreciind-o ca nefiind utilă, drept pentru care, având în vedere caracterul devolutiv al prezentei căi de atac, recurentul înţelege să reitereze cererea de administrare a probei constând în ascultarea doamnelor judecător mai sus nominalizate, de către instanţa de recurs.
Recurentul critică, de asemenea, respingerea, de către instanţa disciplinară, ca nefiind utilă soluţionării cauzei, a probei constând în solicitarea şi obţinerea de relaţii de la organele teritoriale ale celorlalte profesii juridice cu care interacţionează magistratul, în sensul de a-şi exprima punctul de vedere asupra respectării de către pârât, prin întreaga sa activitate de judecător, a dreptului părţilor la un proces echitabil şi la încrederea pe care acestea o au în actul de justiţie pe care magistratul cercetat îl îndeplineşte, inclusiv comparativ cu ceilalţi colegi care au activat sau încă activează în cadrul secţiei.
Având în vedere caracterul devolutiv al prezentei căi de atac, recurentul reiterează cererea de administrare a probei constând în obţinerea de puncte de vedere, de către instanţa de recurs, de la Colegiul consilierilor juridici Buzău, Baroul Buzău şi U.N.P.I.R. - Filiala Buzău.
Prin urmare, recurenul consideră că, prin respingerea cererilor de probatorii menţionate, secţia pentru judecători în materie disciplinară l-a privat de exercitarea efectivă a dreptului la apărare, care a fost asigurat într-un mod pur formal, hotărârea pronunţată de instanţa disciplinară fiind întemeiată pe considerente proprii, rezultate din analiza parţială a înscrisurilor admise ca probe şi fără ca instanţa să administreze, în mod nemijlocit, probatorii ce puteau confirma sau infirma apărările fundamentale formulate de pârâtul-judecător.
Recurentul arată că situaţia premisă, necontestată de către instanţa disciplinară, fiind dovedită de recurentul-pârât prin înscrisurile depuse în probaţiune (avizele negative exprimate de conducerea instanţei faţă de solicitările de delegare sau detaşare a unor judecători, referatele întocmite de preşedintele secţiei a II-a civile şi de 4 dintre cei 5 judecători din cadrul secţiei I civile ale Tribunalului Buzău), este reprezentată de lipsa acută de personal la nivelul Tribunalului Buzău şi al secţiei în cadrul căreia funcţionează recurentul, cu efectul supraaglomerării constante a activităţii judecătorilor, această situaţie fiind constantă de-a lungul ultimilor 6 ani, ca urmare a ignorării totale a obligaţiei pozitive a statului de creare a condiţiilor adecvate de muncă.
Deşi s-a expus situaţia comparativă dintre volumul de activitate al domnului judecător A. şi cel al colegilor săi de secţie, concluzionându-se că nu ar fi existat diferenţe semnificative în perioada 2019-2021 (recurentul precizând că a fost în partea superioară a indicatorilor, în special în anul 2021, când s-a desfăşurat si cercetarea sa disciplinară), nu s-au analizat si combătut în niciun fel argumentele pârâtului-judecător legate de situaţia sa în cadrul secţiei, raportat la un interval mai mare de timp, de natură a dovedi că nu a existat o astfel de echilibrare a volumului de muncă, ceea ce a condus la acumularea de oboseală şi de dosare de redactat în mod suplimentar faţă de ceilalţi colegi ai pârâtului.
În acest sens, intervalul de timp supus analizei a succedat unei perioade foarte încărcate şi lipsite de continuitate pentru pârâtul-judecător, respectiv 01.09.2016 - 15.10.2017, perioadă în care acesta din urmă a preluat completurile prezidate sau în compunerea cărora a intrat un alt coleg din cadrul secţiei, ce fusese suspendat din activitate, pe care le-a cumulat cu cele prezidate sau în compunerea cărora intra însuşi pârâtul, situaţie care a dus la gestionarea a sute de dosare de al căror conţinut nu avea cunoştinţă anterior, gradul de încărcătură al activităţii sale ajungând la un nivel dublu, iar alte ori, triplu, faţă de volumul celorlalţi colegi din cadrul secţiei.
De asemenea, începând cu 01.04.2019, recurentul-pârât a intrat în compunerea altor completuri colegiale decât cele anterioare, fiindu-i repartizate spre judecată cauze complexe, aflate în stadii avansate ale cercetării judecătoreşti, de al căror conţinut nu avea cunoştinţă anterior.
Situaţia creşterii volumului său de activitate şi a instabilităţii completurilor din care a făcut parte a rezultat şi din declaraţia dată de preşedintele instanţei, doamna judecător D., astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal de ascultare din 27.09.2021.
Toate aceste situaţii au presupus alocarea unor resurse mai mari de timp decât ceilalţi colegi de pe secţie, pentru studierea amănunţită a respectivelor cauze, dintre care unele aveau un grad de complexitate ridicat şi o vechime considerabilă, aspecte ce puteau fi observate prin analiza listelor de şedinţă pe care pârâtul le-a depus în probaţiune, în care sunt sistematizate problemele de fapt şi de drept specifice fiecărei cauze.
Pe cale de consecinţă, susţine recurentul A., în anul 2019, acesta deja trecuse printr-o perioadă extrem de aglomerată, mult mai încărcată decât cea a colegilor săi, care i-a amplificat gradul de oboseală intelectuală, fizică şi psihică şi i-a consumat resurse semnificative de timp pentru studierea cauzelor repartizate, în timp ce colegii săi le foloseau pentru redactarea hotărârilor pronunţate.
Pe de altă parte, din punct de vedere al şedinţelor în care s-a asigurat permanenţa în cadrul secţiei între anii 2019 - 2021, este eronată concluzia că şi colegii magistratului cercetat ar fi participat la un număr similar de şedinţe precum acesta, dat fiind că respectivele şedinţe au fost de două tipuri, respectiv unele în care s-au repartizat dosarele rămase de pe urma completurilor desfiinţate, ceea ce nu a impus studierea lor şi pronunţarea vreunei soluţii, ci doar indicarea, în mod formal, a completului căruia i s-a atribuit dosarul şi a termenului de judecată, iar altele, care au impus, cel puţin teoretic, studierea dosarelor şi dispunerea soluţiilor de amânare a judecăţii sau de rezolvare a unor excepţii ori a fondului pricinii, timpul alocat efectiv pregătirii şi prezidării lor putând varia, în mod semnificativ, în funcţie de activitatea concretă pe care o implică.
Or, din situaţia permanenţelor efectuate în perioada 01.01. - 12.11.2021 în cadrul secţiei, defalcat pe judecători şi cu evidenţierea şedinţelor ce priveau exclusiv distribuirea de dosare, rezulta că, până la momentul în care pârâtul-judecător a intrat în concediu fără plată, acesta s-a situat tot pe locul doi ca număr de dosare rulate.
Pe lângă aceste aspecte, există o altă serie de argumente definitorii invocate în apărarea sa, care nu au fost analizate deloc, cu atât mai puţin prin comparare cu situaţia colegilor săi, şi care ar conduce la o concluzia diametral opusă celei din cuprinsul hotărârii recurate.
Astfel, modalitatea de prioritizare a activităţii, ce i-a fost imputată, vizează studiul aprofundat al şedinţelor, întocmirea riguroasă a rezoluţiilor de regularizare şi motivarea prioritară a unora dintre hotărâri.
În lipsa unei proceduri riguroase de regularizare şi a studiului temeinic şi aprofundat al şedinţelor, simpla pronunţare a hotărârii judecătoreşti este doar o formalitate lipsită de substanţă.
Recurentul subliniază efectele definitorii pe care le au aceste activităţi asupra modalităţii de soluţionare, cu profesionalism şi în mod corect, a diferendului juridic dedus judecăţii, activităţi materializate, în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, în conţinutul rezoluţiilor din procedura de regularizare şi al listelor de şedinţă redactate personal în format electronic, ce cuprind fişa fiecărui dosar, înscrisuri depuse în probaţiune, în mod exemplificativ.
Astfel, consideră că simpla examinare a acestor înscrisuri ar fi demonstrat resursele de timp alocate pentru a fi întocmite, însă, în hotărârea recurată, nu se analizează deloc relevanţa lor probatorie, deşi ele vizează calitatea actului de justiţie îndeplinit de către pârâtul-judecător, care a fost considerată ca fiind deficitară, ceea ce a condus la sancţionarea sa.
De asemenea, nu s-a făcut absolut nicio comparaţie între modalitatea de desfăşurare a respectivelor activităţi judiciare de către domnul judecător A. şi de către colegii săi care nu au înregistrat un număr aşa de mare de restanţe (prin consultarea dosarelor instrumentate de aceştia, a întocmirii şi conţinutului listelor şi a încheierilor de şedinţă), pentru a se putea observa dacă celeritatea motivării hotărârilor nu este de natură a afecta cercetarea judecătorească.
Pe fondul scăderii continue a numărului de judecători, preluării repetate a dosarelor de pe completurile desfiinţate şi a asigurării permanenţelor la şedinţele de judecată, este evident că, pentru a îndeplini activitatea de judecată, timpul recomandat de muncă, de 8 ore pe zi, a devenit iluzoriu.
Tocmai din acest motiv, după cum recurentul-pârât a invocat şi demonstrat prin probele administrate, în tot intervalul anilor 2019 - 2021, majoritatea timpului din zi şi l-a petrecut în instanţă, până la ore târzii, inclusiv zilele de sâmbătă şi duminică, ceea ce i-a afectat starea de sănătate şi i-a privat familia de prezenţa sa. Iar, din numărul legal de zile de odihnă la care era îndreptăţit în această perioadă, respectiv 105 zile, în total, a efectuat 55 de zile.
Nici această situaţie nu a fost analizată prin hotărârea recurată, deşi a fost invocată în apărare, ca aflându-se printre măsurile necesare pe care recurentul le-a dispus, în concret, în vederea îndeplinrii tuturor îndatoririlor de serviciu, incluzând şi respectarea termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătoreşti.
Or, deşi i s-a imputat modalitatea defectuoasă de gestionare a timpului de lucru, dacă s-ar fi analizat, în mod efectiv, intervalele orare pe care, ani de zile, le-a alocat activităţii profesionale, s-ar fi constatat că acesta a depăşit cu mult timpul de lucru normal, fără însă a reuşi să limiteze acumularea de restanţe în redactare.
La dosarul cauzei se regăseau toate dovezile din care reieşea timpul alocat de recurent profesiei, constând în documentele ce au înregistrat prezenţa sa în instanţă, declaraţiile date de doamnele judecător D. şi B. şi situaţia efectuării concediilor de odihnă. Dacă aceste dovezi ar fi fost analizate efectiv, s-ar fi putut constata faptul că pârâtul-judecător, nu numai că valorifică timpul normal de muncă, dar şi sacrifică majoritatea timpului liber în vederea îndeplinirii sarcinilor profesionale.
Faptul că recurentul-pârât a alocat foarte mult timp acestor două activităţi judiciare a fost determinat, pe de o parte, de efectele definitorii pe care acestea le au asupra modalităţii de soluţionare a litigiilor, iar pe de altă parte, de volumul mare de activitate. Din simpla lecturare a listelor de şedinţă întocmite de recurentul-pârât în format electronic, s-ar fi putut observa cât de diverse sunt problemele de fapt şi de drept ale dosarelor studiate şi s-ar fi putut deduce efortul semnificativ depus de către acesta pentru decelarea lor, ceea ce a presupus şi o mare resursă de timp alocată, în care acesta ar fi putut motiva mai multe hotărâri restante.
În mod evident, arată recurentul, pregătirea superficială a şedinţei de judecată şi studiul neaprofundat al dosarelor repartizate spre soluţionare conduce la hotărâri judecătoreşti eronate, care sunt desfiinţate în căile de atac, astfel încât litigiile se prelungesc, în mod considerabil, în timp, chiar dacă părţilor le-a parvenit o hotărâre redactată în termenul legal, dar care este lipsită de efecte juridice, fiind desfiinţată ulterior, iar procesul reluându-se.
Ignorarea sau tratarea cu superficialitate a acestor două activităţi de judecată se materializează, în general, în soluţiile de anulare a hotărârilor primei instanţe, cu reţinere spre rejudecare, de către instanţa de apel, ori de casare cu trimitere spre rejudecare, de către instanţa de recurs, oricare dintre acestea conducând la întinderea în timp a judecării pricinii, cu încălcarea dreptului la soluţionare cu celeritate a procesului.
Deşi, prin actul de sesizare s-au făcut, în mod pasager, menţiuni referitoare la calitatea profesională a pârâtului-judecător, cu efecte pozitive asupra întregii secţii, confirmată de cele două colege ascultate, aceasta nu a prezentat nicio relevanţă.
Nici cu privire la acest aspect nu s-a făcut nicio analiză comparativă cu ceilalţi colegi şi nici nu s-au combătut în vreun fel cele rezultate din înscrisurile probatorii care fac obiectul Anexelor 9 şi 10 din notele de şedinţă, şi anume faptul că, pentru desfăşurarea activităţii judiciare, domnul judecător A. s-a autentificat în aplicaţia "Dosarul electronic" de 95 de ori, având 532 de accesări, iar dintre ceilalţi judecători activi din cadrul secţiei, în aceeaşi perioadă, unul singur s-a autentificat de 5 de ori, având 36 de accesări, în timp ce, în programul legislativ INDACO - Lege 5, recurentul s-a autentificat de 1.625 de ori, pe când, în aceeaşi perioadă, în cadrul secţiei, s-au autentificat 7 judecători, de 1.348 de ori, 1.319 ori, 595 ori, 425 ori, 66 ori, 23 ori şi, respectiv, de 9 ori.
În opinia recurentului, aceste cifre arată cu prisosinţă relevanţa care se acordă îndeplinirii unui act de justiţie de calitate de către cei care motivează cu celeritate hotărârile pronunţate, în cadrul unei instanţe supraaglomerate.
În continuare, recurentul-pârât arată că a dovedit, cu înscrisurile depuse în Anexa 5 a notelor de şedinţă întocmite pentru termenul din 15.12.2021, că, pentru a respecta exclusiv termenul de redactare a hotărârilor judecătoreşti, unii colegi au desfăşurat o procedură de regularizare a acţiunilor şi o cercetare judecătorească superficială, nelămurind obiectul pricinii, lăsând nesoluţionate cereri ale părţilor ori soluţionându-le fără a prezenta vreo argumentaţie, ori au emis hotărâri care nu au răspuns argumentelor definitorii ale părţilor sau doar au reprezentat o copiere a acestora, toate aceste cazuri conducând la desfiinţarea hotărârilor de primă instanţă şi remedierea neregularităţilor de către instanţa de apel, pe baza efectului devolutiv al acestei căi de atac ori, de cele mai multe ori, la trimiterea spre rejudecare, cu reluarea ciclului procesual anterior.
Cu toate acestea, în cuprinsul hotărârii atacate nu s-a prezentat niciun argument prin care să fie combătute aceste apărări şi s-a ignorat total calitatea actului de justiţie asigurată prin respectivele hotărâri.
Deşi recurentul a invocat şi faptul că, la modalitatea de redactare a hotărârilor pronunţate de către acesta, a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi criteriile prevăzute în H.C.S.M. nr. 676/2007 şi H.C.S.M. nr. 1113/2021, depunând în probaţiune inclusiv hotărâri motivate de magistrat în această perioadă, nici această apărare nu a fost analizată în mod comparativ cu hotărârile celorlalţi colegi de secţie ai pârâtului.
În susţinerea argumentelor prezentate în cele de mai sus, recurentul prezintă situaţia unor dosare înregistrate pe rolul Tribunalului Buzău, în care, potrivit afirmaţiilor acestuia, ca urmare a sincopelor generate de judecata, motivarea, soluţionarea superficială a cauzelor, durata proceselor a fost extinsă în timp, pânâ s-a ajuns la soluţionarea definitivă a acestora: dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2015; dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2017; dosar nr. x/2019; dosar nr. x/2015; dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2009; dosar nr. x/2018; sosar nr. 1463/114/2019; dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2012; dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2009; dosar nr. x/2019; dosar nr. x/2018.1; dosar nr. x/2020; dosar nr. x/2019; dosar nr. x/2020; dosar nr. x/2020; dosar nr. x/2020; dosar nr. x/2020; dosar nr. x/2020; dosar nr. x/2021; dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2020; dosar nr. x/2018; dosar nr. x/2019.
Această situaţie s-a amplificat în timp, sens în care este edificatoare şi Adresa nr. x/18.03.2022 emisă de Curte de Apel Ploieşti, prin care s-a solicitat Tribunalului Buzău ca, faţă de rapoartele de bilanţ pentru anul 2021, să se identifice şi să se comunice factorii care au determinat creşterea semnificativă a indicelui de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti în raport de numărul hotărârilor atacate.
Tocmai pe acest fond, arată recurentul, ajungând în situaţia de a nu putea gestiona încărcătura tot mai mare de dosare repartizate spre judecată, cu foarte mare diversitate de probleme de drept de lămurit, acesta a fost nevoit să procedeze la motivarea prioritară a unora dintre hotărârile pronunţate, în funcţie de specificul obiectului lor, comparativ cu cel al hotărârilor restante, dar şi de efectele produse de întârzierea în motivare.
În concret, la 28.09.2021, dintre cele 304 hotărâri neredactate, doar 57 vizau litigii de fond, iar celelalte 247, apeluri şi recursuri, condiţii în care doar un procent de 18,75 % ar fi supuse controlului judiciar, restul de 81,25 % fiind definitive. Astfel, susţine recutentul, acesta a preferat să motiveze hotărârile urgente ale litigiilor de fond, chiar dacă erau mai recente, dând posibilitatea părţilor să exercite căile de atac, decât să le tehnoredacteze pe cele mai vechi, dar care erau definitive.
Deşi prin notele de şedinţă de la termenul din 15.12.2021, recurentul a combătut concluziile domnului inspector judiciar - prin care se reţinuse că, prin restanţele acumulate, a fost întrerupt actul de justiţie, în mod artificial, prin imposibilitatea continuării procesului şi realizării controlului judiciar -, arătând că această referire generică priveşte, în fapt, un procent redus din hotărârile restante (18,75 %), dar care se extinde, fără argumentaţie logică, şi asupra procentului majoritar, cel al hotărârilor definitive, nesupuse căilor de atac (81,25 %), nici prin hotărârea recurată nu s-a analizat acest argument, reţinându-se că, pe fondul restanţelor la motivare, părţile au fost lipsite de posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul hotărârilor, pentru a putea aprecia dacă se impune sau nu să exercite o cale de atac.
În concluzie, recurentul solicită a se constata că dreptul său la apărare a fost doar formal asigurat în faţa instanţei disciplinare, respingându-i-se atât cererile prealabile, cât şi unele dintre probatoriile suplimentare a căror administrare a solicitat-o, în timp ce motivarea hotărârii recurate nu respectă, în totalitate, dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se a valorifica exclusiv aspectele formale nefavorabile recurentului-pârât şi fără a arăta motivele pentru care s-au înlăturat unele dintre argumentele fundamentale invocate de acesta în apărare, situaţie de natură a afecta însăşi substanţa dreptului la un proces echitabil.
Recurentul invocă par. 69 din Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), potrivit căruia sistemele de inspectare a instanţelor nu trebuie să se preocupe de obiectul sau corectitudinea hotărârilor şi nu trebuie să-i determine pe judecători, din motive de eficienţă, să acţioneze în favoarea productivităţii, sacrificând astfel îndeplinirea corespunzătoare a rolului pe care aceştia îl au, acela de a pronunţa o hotărâre bine gândită, în conformitate cu interesele celor care apelează la justiţie.
III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecţia Judiciară
Prin întâmpinarea formulată, Inspecţia Judiciară solicită respingerea recursului declarat de recurentul A. şi menţinerea hotărârii nr. 29J din 15 decembrie 2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte criticile recurentului vizând modalitatea de administrare a probatoriului pe parcursul cercetării disciplinare şi al soluţionării acţiunii disciplinare, intimata Inspecţia Judiciară arată că, astfel cum reiese din actele dosarului, nu au fost identificate elemente de natură a afecta legalitatea şi temeinicia acţiunii disciplinare şi a hotărârii de sancţionare.
Pe de-o parte, la finalul cercetării disciplinare, prin procesul-verbal de efectuare a cercetării disciplinare, au fost enumerate toate probele administrate şi acestea au fost aduse la cunoştinţa domnului judecător A., care a precizat că nu mai are alte probe de administrat şi că nu are de formulat obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat cercetarea disciplinară.
Pe de altă parte, în cursul soluţionării acţiunii disciplinare, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. proc. civ., a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi cele depuse la termen şi a respins proba testimonială şi solicitarea de emitere a unor adrese către instituţiile menţionate de pârât în cuprinsul notelor scrise, ca nefiind utile soluţionării cauzei, constatându-se, aşadar, că respingerea acestora a fost motivată.
Prin urmare, intimata apreciază că probele au fost administrate în mod legal pe parcursul cercetării şi soluţionării acţiunii disciplinare, iar în situaţia în care instanţa disciplinară a constatat că nu se impune administrarea anumitor probe, a motivat aceasta.
Cu privire la critica din recurs vizând modalitatea de interpretare a probatoriului administrat, intimata Inspecţia Judiciară apreciază că aceasta reprezintă un aspect definitoriu al raţionamentului logico-juridic al instanţei disciplinare, expus pe larg în conţinutul hotărârii care formează obiectul recursului.
Astfel, perioada de timp analizată prin raportare la activitatea domnului judecător A. este aceeaşi cu durata întârzierilor în redactarea hotărârilor, respectiv perioada 2019 - 2021.
Tot astfel, modul de gestionare a timpului de lucru a fost avut în vedere de instanţa disciplinară, reţinându-se însă un mod defectuos de gestionare a acestuia şi a prioritizării lucrărilor, aspect considerat determinant şi care, în condiţiile în care nu i se acordă importanţa cuvenită, poate conduce, în timp, la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate sau chiar la un blocaj în desfăşurarea acesteia.
Referitor la analiza comparativă cu activitatea celorlalţi judecători, intimata arată că, prin acţiunea disciplinară, s-a procedat, în mod evident, la prezentarea comparativă a volumului de activitate, aspect definitoriu în a aprecia dacă un judecător are un nivel de activitate disproporţionat faţă de ceilalţi colegi.
De aceea, în contextul arătat, analiza comparativă nu are rolul de a proceda la o verificare a calităţii ori a justeţei lucrărilor întocmite, a numărului de zile lucrate peste programul legal ori a categoriilor de măsuri dispuse pentru buna soluţionare a cauzelor, cum este numărul de accesări ale programelor informatice ale instanţei.
Cu alte cuvinte, nu se poate susţine că Inspecţia Judiciară şi secţia pentru judecători în materie disciplinară au ignorat calitatea actului de justiţie asigurată de domnul judecător prin hotărârile pronunţate, astfel cum se susţine prin recurs, deoarece nu calitatea actului de justiţie este verificată prin raportare la elementele constitutive ale abaterii disciplinare analizate.
În cazul de faţă, calitatea actului de justiţie poate fi un element de circumstanţiere a activităţii judecătorului, căruia i s-a dat eficienţă în mod corespunzător, aşa cum reiese din probatoriul administrat (martori şi înscrisuri), arătându-se că situaţiile expuse mai sus nu constituie judecăţi de valoare sau critici cu privire la activitatea profesională a domnului judecător care, de altfel, este apreciată de colectivul de magistraţi şi se caracterizează printr-un profesionalism ridicat, ci constituie o prezentare faptică a principalelor aspecte care au condus şi conduc la efectuarea cu întârziere a anumitor categorii de lucrări, în cazul analizat, a întocmirii considerentelor hotărârilor judecătoreşti (pag. 12 par. 6 din acţiunea disciplinară).
Pentru aceste motive, intimata apreciază că nu poate fi primită nici critica legată de neaplicarea Recomandării nr. R (94) 12 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni. În plus, prin invocarea acestui act, se sugerează că Inspecţia Judiciară impune un anumit ritm de redactare a hotărârilor de natură a afecta îndeplinirea corespunzătoare şi la standarde de calitate ridicată a serviciului. Or, o redactare cu o întârziere de ani a unei hotărâri judecătoreşti este aptă să afecteze însăşi calitatea şi efectele hotărârii prin aceea că, între timp, este plauzibil ca părţile sa fi identificat alte modalităţi de rezolvare a litigiului cu care au învestit instanţa cu mult tip în urmă.
În ce priveşte susţinerea domnului judecător A. potrivit căreia fapta sa nu a prejudiciat părţile din dosare, argumentând că numai un procent redus dintre hotărâri era supus căilor de atac, intimata arată că, din perspectiva consecinţelor pe care le are neredactarea în termenul legal a hotărârilor judecătoreşti, acestea afectează dreptul recunoscut părţilor de a beneficia de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi constituie, totodată, şi o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la durata rezonabilă a procesului.
Consecinţele săvârşirii acestei abateri disciplinare nu se limitează la numărul de hotărâri supuse căilor de atac, ci au în vedere deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de actul de justiţie, care este perceput ca fiind în mod nejustificat prelungit şi supus arbitrariului sub aspectul duratei sale.
Constatările de mai sus, alături de întrunirea celorlalte elemente constitutive ale abaterii, au condus la concluzia săvârşirii abaterii disciplinare.
Hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară cuprinde motivele pentru care s-a constatat întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi totodată argumentele pentru care celelalte circumstanţe invocate de domnul judecător A. nu au semnificaţia unor cauze justificative.
În concluzie, în opinia intimatei, prin hotărârea instanţei disciplinare s-a procedat la o analiză completă a elementelor obiective şi subiective care au intervenit în activitatea domnului judecător A., hotărârea secţiei pentru judecători fiind legală şi temeinică.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând hotărârea instanţei disciplinare, atât din perspectiva legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei, prin prisma criticilor formulate de către recurent, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.
Prin hotărârea atacată, instanţa de disciplină a reţinut în privinţa pârâtului A. îndeplinirea condiţiilor cumulative ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea [...] hotărârilor judecătoreşti [...], din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, criticile din recursul formulat şi înscrisurile depuse în recurs nu demonstrează o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa disciplinară în sensul celor arătate la pct. 2, alin. (3) din prezenta decizie, care reflectă, în esenţă, următoarea realitate faptică: (i) la 28.09.2021, domnul judecător A. înregistra un număr total de 304 hotărâri neredactate, dintre care 57 sentinţe de fond, 245 decizii pronunţate în apel şi 2 decizii pronunţate în recurs; (ii) ulterior, la 14.12.2021, pârâtul înregistra un număr total de 251 de hotărâri neredactate, dintre care 68 hotărâri în fond (o singură hotărâre fiind pronunţată la 26.02.2019) şi 183 decizii pronunţate în apel în perioada 2020 - 2021.
În acest context factual, nu poate fi contestat faptul că, în privinţa hotărârilor supuse dispoziţiilor C. proc. civ., s-a făcut dovada încălcării de către pârâtul-judecător, în mod repetat şi pentru intervale lungi de timp, a termenului de redactare prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.
În esenţă, prin criticile din recurs, subsumat laturii subiective a abaterii disciplinare, recurentul tinde să demonstreze existenţa unei culpe scuzabile justificate de cauze obiective - volumul de activitate, numărul insuficient de judecători în cadrul instanţei, modificările intervenite în schema de personal, atribuţiile suplimentare activităţii de judecată şi de redactare a hotărârilor pronunţate, atenţia acordată calităţii actului de judtiţie - ori cauze de ordin personal - afecţiuni medicale. Apărările recurentului nu demonstrează, însă, contrariul aspectelor reţinute de instanţa de disciplină în privinţa caracterului imputabil al deficienţelor constatate în exercitarea funcţiei.
În raport cu situaţia de fapt, instanţa disciplinară a apreciat, în mod întemeiat, că amploarea restanţelor în redactarea hotărârilor şi durata întârzierilor în redactare este de natură a produce consecinţe în privinţa drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor litigante, ce conduc la încălcarea duratei rezonabile a procedurilor judiciare, componentă a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar faptele analizate, săvârşite cu intenţie indirectă, sunt imputabile pârâtului, în contextul în care modul defectuos de desfăşurare a activităţii de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp pe perioade îndelungate.
Înalta Curte reţine că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremaţia legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale ori, finalmente, a termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiţie şi gradul de încărcare a activităţii apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiţiei, ca element definitoriu al statului de drept.
Or, în speţă, acest just echilibru a fost perturbat semnificativ prin conduita imputabilă pârâtului constând în nerespectarea termenului legal/rezonabil de redactare a hotărârilor judecătoreşti în privinţa unui număr mare de hotărâri şi pentru perioade îndelungate de timp, cu consecinţele negative amintite anterior.
În analiza răspunderii disciplinare, susţinerile recurentului vizând existenţa unor cauze obiective şi subiective care, în opinia sa, ar înlătura caracterul imputabil al întârzierilor în redactare nu pot primi relevanţa exclusivă pe care le-o acordă pârâtul, fiind necesar ca acestea să fie examinate prin raportare la scopul actului de justiţie şi din perspectiva respectării drepturilor legitime ale părţilor oricărui litigiu, şi anume de a cunoaşte în termenul legal sau, în ultimă instanţă, într-un termen rezonabil considerentele care fundamentează soluţia pronunţată în cauză pentru a fi în măsură să decidă cu privire la exercitarea căilor de atac, precum şi din perspectiva interesului legitim prezumat de soluţionare cu celeritate a litigiului dedus instanţei spre soluţionare.
Volumul mare de activitate corelat cu subdimensionarea numărului de judecători în funcţie la nivelul instanţei pot constitui cauze care să determine întârzieri în soluţionarea şi redactarea hotărârilor, însă, în circumstanţele cauzei, nu înlătură caracterul imputabil având în vedere volumul restanţelor şi amploarea întârzierilor în redactare, în condiţiile în care, în aceleaşi condiţii de muncă, ceilalţi judecători înregistrează un volum de restanţe şi o întârziere în redactare - aşa cum rezultă din datele menţionate la pct. 2, alin. (4) din prezenta decizie - mult inferioare celor constatate în privinţa pârâtului.
De asemenea, nici apărările întemeiate pe preluarea, în intervalul 01.09.2016 - 15.10.2017 a completurilor prezidate sau în compunerea cărora a intrat un alt coleg al recurentului, ce fusese suspendat din activitate, pe care recurentul le-a cumulat cu cele prezidate sau în compunerea cărora intra el însuşi şi nici cele vizând intrarea, începâd cu 01.04.2019, în compunerea altor completuri colegiale decât cele anterioare, fiindu-i repartizate domnului judecător cercetat disciplinar cauze complexe, aflate în stadii avansate ale cercetării judecătoreşti, de al căror conţinut nu avea cunoştinţă anterior - nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al deficienţelor reţinute. Este de observat că, analizând comparativ volumul de activitate înregistrat de recurentul-pârât în perioada de referinţă, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, reiese că: (i) în anul 2019, dintre cei 11 judecători care şi-au desfăşurat în mod efectiv activitatea în cadrul secţiei, domnul judecător A. a participat la 284 de şedinţe, fiind al treilea din secţie după domnii judecători B. (295 şedinţe) şi C. (287 şedinţe). Numărul de dosare soluţionate de către domnul judecător A. a fost de 440 de cauze, în timp ce majoritatea celorlalţi colegi au soluţionat între 458 şi 537 de cauze; (ii) în anul 2020, dintre cei 12 judecători, domnul judecător A. a participat la 245 de şedinţe, al cincilea din instanţă, iar numărul de dosare soluţionate a fost de 270 de cauze, situându-se la un nivel mediu în raport de ceilalţi judecători ai secţiei; (iii) în primul semestru al anului 2021, dintre cei 10 judecători care şi-au desfăşurat în mod efectiv activitatea în cadrul secţiei, domnul judecător A. a participat la 111 şedinţe, fiind al doilea din secţie şi a soluţionat 348 de cauze, tot al doilea din secţie, după doamna judecător B. - 363 dosare; (iv) în ceea ce priveşte participarea recurentului-pârât la şedinţele în care a asigurat permanenţa în lipsa altor judecători, se constată că domnul judecător A. a participat la 6 şedinţe de permanenţă în 2019, 2 şedinţe - în 2020 şi 4 şedinţe - în 2021, până la data finalizării cercetării disciplinare. Însă, şi ceilalţi judecători ai secţiei au asigurat permanenţa conform planificărilor într-un număr similar de cazuri, după cum urmează: a) în anul 2019: D. - 4 şedinţe, B. - 5 şedinţe, E. - 1 şedinţă, F. - 2 şedinţe, G. - 5 şedinţe, H. - 4 şedinţe; b) în anul 2020: I. - 6 şedinţe, J. - 5 şedinţe, F. - 3 şedinţe, G. - 4 şedinţe, H. - 4 şedinţe, K. - 4 şedinţe; c) în anul 2021: L. - 5 şedinţe, K. - 3 şedinţe, I. - 7 şedinţe, B. - 5 şedinţe, J. - 3 şedinţe.
Este adevărat că familiarizarea cu conţinutul cauzelor repartizate recurentului începând cu anul 2016, invocată în apărare de către acesta, presupune, în mod necesar, un efort suplimentar şi o perioadă de timp pentru studierea dosarelor, însă nu poate justifica amploarea restanţelor şi întârzierilor în redactare. Se cuvine a fi remarcat şi faptul că apărările respective se referă la o situaţie ivită în anul 2016, iar cercetarea disciplinară în prezentul litigiu a fost efectuată în perioada 02.07.2021 - 28.09.2021, după un interval de timp care se consideră, în mod rezonabil, că permite atât familiarizarea cu instituţiile juridice specifice cauzelor repartizate, cât şi remedierea eventualelor deficienţe în redactare cauzate de împrejurarea invocată.
Este de observat că volumul de activitate considerabil, problemele personale şi afecţiunile medicale invocate în apărare reprezintă elemente de circumstanţiere, care sunt avute în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate.
În consecinţă, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, sub aspectul laturii subiective, din modul în care a înţeles să gestioneze activitatea de redactare a hotărârilor, rezultă că atitudinea psihică a recurentului-pârât a fost de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, ceea ce fundamentează caracterul imputabil al faptelor analizate.
Susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la apărare al recurentului-pârât şi a principiului contradictorialităţii, ca urmare a "modului generic de formulare din cuprinsul actului de sesizare" a instanţei disciplinare nu determină o reapreciere a situaţiei de fapt de o manieră care să conducă la o altă concluzie decât cea împărtăşită de instanţa disciplinară şi nu reprezintă o cauză de nulitate a actului de sesizare, aşa cum pretinde, în mod nefondat recurentul.
Potrivit art. 47 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018, cu modificările şi completările ulterioare, rezoluţia de începere a cercetării disciplinare cuprinde următoarele menţiuni: data şi modalitatea sesizării; aspectele sesizate; data finalizării şi conţinutul verificărilor prealabile; data începerii şi finalizării cercetării disciplinare, precum şi actele de cercetare; situaţia de fapt reţinută din verificările prealabile şi din cercetarea disciplinară; apărările formulate pe parcursul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare; fundamentarea soluţiei de admitere a sesizării şi exercitare a acţiunii disciplinare sau, după caz, de respingere a sesizării, prin raportare la aspectele sesizate, la rezultatul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, la conţinutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus şi efectuat cercetarea disciplinară, precum şi la dispoziţiile legale incidente.
Rezoluţia prin care se dispune începerea cercetării disciplinare este un act cu o dublă natură, aceasta fiind, pe de o parte, actul prin care se finalizează procedura disciplinară administrativă şi, pe de altă parte, actul procesual de sesizare a jurisdicţiei disciplinare.
Înalta Curte constată că acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2021 îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 47 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018, fiind nefondate criticile recurentului cu privire la vicierea actului de sesizare a instanţei disciplinare generată de "modul generic" de formulare din cuprinsul acestuia, actele materiale din conţinutul abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare cuprinzând suficiente elemente factuale de individualizare care să permită instanţei disciplinare evaluarea lor.
Nici apărările întemeiate pe respingerea, de către instanţa disciplinară, a probatoriului solicitat de pârâtul-judecător în faţa acesteia nu au valenţele de a determina reconsiderarea legalităţii hotărârii pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară.
Criticile recurentului, în cadrul acestui motiv de recurs, vizează respingerea, de către instanţa disciplinară, a solicitării de reaudiere a doamnelor judecător D. şi B. în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi a obţinerii de relaţii de la organele teritoriale ale celorlalte profesii juridice cu care interacţionează pârâtul-judecător în activitatea sa de magistrat.
În ceea ce priveşte administrarea probatoriului în cauză, care este criticat de recurentul-pârât pentru că i-ar fi fost respinse probe, în opinia sa, concludente şi pertinente, Înalta Curte reţine că, din dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.
Prin urmare, probele trebuie să fie concludente şi pertinente, ceea ce presupune verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare, precum şi dacă probele solicitate poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei.
Din perspectiva dispoziţiilor legale sus-enunţate, Înalta Curte reţine că aprecierea asupra necesităţii administrării unei probe pentru soluţionarea cauzei este atributul exclusiv al instanţei. Aceasta deoarece probatoriul administrat în cauză serveşte instanţei în aprecierea situaţiei de fapt, iar când instanţa se consideră lămurită, închide dezbaterile astfel cum prevede art. 394 C. proc. civ.
Or, câtă vreme prin hotărârea recurată, instanţa disciplinară a analizat probele propuse şi a motivat atât admiterea unor probe, cât şi respingerea altor probe solicitate, aşa cum reiese de la pagina a doua a hotărârii atacate, se vor respinge criticile recurentului-pârât cu privire la aceste aspecte.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentul-pârât este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.
Înalta Curte, fără a minimaliza gravitatea faptei reţinute în sarcina magistratului cercetat şi consecinţele pe care aceasta le-a produs, nu împărtăşeşte soluţia instanţei disciplinare din perspectiva criteriilor de individualizare a sancţiunii aplicate.
Înalta Curte constată, pe de o parte, aşa cum rezultă din considerentele expuse mai sus, faptul că, în sarcina recurentului, a fost reţinută săvârşirea unei abateri disciplinare, iar pe de altă parte, realizând o corectă aplicare a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterii analizate, apreciază că este necesară aplicarea unei sancţiuni care să atingă atât scopul punitiv, cât şi pe cel preventiv, care să-l determine pe recurent să conştientizeze deficienţele ce îi sunt reproşate referitoare la modalitatea în care a înţeles, în condiţiile date, să îşi prioritizeze activităţile, în vederea remedierii acestora, întrucât exigenţele sociale ale actului de justiţie presupun atât calitate, cât şi celeritate.
Înalta Curte apreciază că la aplicarea sancţiunii, instanţa trebuie să se raporteze atât la circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească, precum şi la circumstanţele personale ale magistratului, care nu sunt de natură să înlăture caracterul imputabil al faptei analizate, însă pot să justifice aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanţele profesionale ale magistratului cercetat, conturate de faptul că acesta nu a mai fost niciodată sancţionat disciplinar, precum şi faptul că, după declanşarea procedurii disciplinare împotriva sa, recurentul-pârât a redactat aproape toate hotărârile restante din anul 2019, astfel încât, la data pronunţării hotărârii atacate prin prezentul recurs, mai figura cu o singură hotărâre neredactată, pronunţată la 26.02.2019.
Raportat la gravitatea, condiţiile în care a fost săvârşită şi la consecinţele abaterii reţinute în sarcina magistratului, precum şi în considerarea conduitei judecătorului în cursul procedurii disciplinare şi a principiului aplicării graduale a sancţiunilor disciplinare, Înalta Curte apreciază că circumstanţele expuse anterior justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai puţin severe din ierarhia sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, respectiv "avertismentul", sancţiune prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurent este fondat în ceea ce priveşte soluţia referitoare la sancţiunea aplicată, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată în parte, în sensul aplicării sancţiunii disciplinare constând în "avertisment", prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva hotărârii nr. 29J din 15 decembrie 2021 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021.
Casează în parte hotărârea recurată şi înlocuieşte sancţiunea aplicată cu "avertisment".
Menţine, în rest, hotărârea nr. 29J din 15 decembrie 2021 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2022.