Şedinţa publică din data de 7 iunie 2021
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Abaterea disciplinară
La 17 iunie 2020 a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru procurori sesizarea formulată de procurorul A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a solicitat verificarea activităţii profesionale a procurorului militar B., în legătură cu măsuri dispuse în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, ce puneau în discuţie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Lucrarea a fost înregistrată sub nr. x.
Ulterior, prin procesul-verbal de sesizare din 13 iulie 2020, întocmit din oficiu de către inspectorul judiciar C., a fost sesizată Inspecţia Judiciară cu privire la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale procurorului militar B., în legătură cu lucrarea înregistrată anterior sub nr. x, cu invocarea dispoziţiile art. 24 alin. (4) şi art. 12 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.
Actul menţionat a fost înregistrat ca lucrare distinctă sub nr. x, ulterior conexată la lucrarea nr. x.
Prin rezoluţia nr. 2349/A/04.08.2020, inspectorul judiciar C. a dispus clasarea sesizării formulate de procurorul A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ce punea în discuţie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşită de procurorul militar B..
Prin rezoluţia nr. 2350/A/04.08.2020, inspectorul judiciar C. a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul militar B. pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi lit. p) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin rezoluţia nr. 3090/B/08.10.2020 emisă de Inspecţia Judiciară, a fost admisă sesizarea, a fost exercitată acţiunea disciplinară faţă de procurorul militar B., prim procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi lit. p) din Legea nr. 303/2004 şi a fost sesizată secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii cu exercitarea acţiunii disciplinare.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 1P din 27 ianuarie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a fost admisă excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. 3090/B/08.10.2020 dată în lucrarea nr. x la 14 octombrie 2020.
A fost constatată nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului B., prim-procuror militar adjunct la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi lit. p) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivare, s-a reţinut că, la 17 iunie 2020, a fost înregistrată lucrarea cu nr. x la Direcţia de inspecţie pentru procurori, prin care se solicita verificarea activităţii profesionale a procurorului militar B., ce punea în discuţie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind repartizată inspectorului judiciar C. la 18 iunie 2020.
Ulterior, la 13 iulie 2020, acelaşi inspector s-a sesizat din oficiu pentru refuzul nejustificat al procurorului militar B. de a respecta dispoziţia rezolutivă a prim-procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti din 25 iunie 2020, în sensul de a-i prezenta documentele enumerate de către inspectorul judiciar desemnat cu efectuarea verificărilor prealabile în lucrarea nr. 20-2016, precum şi dosarul de urmărire penală nr. 391/P/2020, aspecte ce puneau în discuţie abaterea disciplinară prevăzută de articolul 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004. Prin acelaşi act s-a reţinut că, la 6 iulie 2020, procurorul a întocmit un referat în conţinutul căruia a exprimat refuzul de a pune la dispoziţie copii ale unor înscrisuri din dosarul penal nr. x/2020, solicitate de către inspectorul judiciar C. prin adresa emisă la 25 iunie 2020, motivat de faptul că solicitarea depăşea limitele verificărilor prealabile şi că exista posibilitatea afectării intereselor urmăririi penale, chestiuni ce puneau în discuţie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004.
Procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit de inspectorul judiciar C., cu invocarea dispoziţiilor art. 24 alin. (4) şi art. 12 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul nr. 136 din 11 decembrie 2018. Actul menţionat a fost înregistrat ca lucrare distinctă sub nr. x, fiind aprobat de către inspectorul-şef şi avizat de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori.
La 14 iulie 2020, inspectorul judiciar D. a fost desemnat cu efectuarea verificărilor prealabile în lucrarea nr. x, întocmind referatul din 15 iulie 2020, prin care, în temeiul art. 16 din Regulament, a propus conexarea lucrării nr. x la lucrarea nr. x. Referatul a fost avizat de către inspectorul-şef şi directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori.
Ulterior acestei proceduri de conexare, inspectorul judiciar C. a efectuat verificările prealabile în lucrarea astfel formată, finalizându-le la 4 august 2020.
Prin rezoluţia nr. 2349/A din 4 august 2020, inspector judiciar menţionat a dispus clasarea sesizării formulate de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin rezoluţia nr. 2380/A din 4 august 2020, inspectorul judiciar C. a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul militar B. pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi lit. p) din Legea nr. 303/2004.
Cercetarea disciplinară a fost finalizată la 8 octombrie 2020.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat că măsura conexării lucrării nr. x la lucrarea nr. x, prin referatul din 15 iulie 2020, eludează prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-şef, care reprezintă o garanţie a respectării principiului imparţialităţii de către inspectorii judiciari, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
De asemenea, a apreciat că, din interpretarea sistematică şi logică a art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, cu referire la art. 14 şi art. 9, conexarea lucrării nr. x la lucrarea nr. x şi instrumentarea acesteia din urmă de către inspectorul judiciar care a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu (C.) s-a efectuat cu încălcarea principiului imparţialităţii şi independenţei inspectorilor.
Din interpretarea logico-juridică a textelor legale şi infralegale mai sus menţionate a rezultat că excluderea inspectorului judiciar care s-a sesizat din oficiu de la repartizarea aleatorie a lucrării astfel formate subzistă implicit şi în procedura conexării prevăzută în art. 16 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-şef.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a mai reţinut că, după conexarea celor două lucrări, Inspecţia Judiciară ar fi putut da eficienţă prevederilor at. 14 alin. (2) din Regulamentul menţionat, în sensul că:
"După repartizarea prevăzută la alin. (1), ori de câte ori, faţă de calitatea persoanei vizate sau alte împrejurări obiective, imparţialitatea verificărilor ar putea fi afectată, inspectorul-şef poate dispune redistribuirea lucrării, din oficiu sau la cererea motivată a inspectorului desemnat să efectueze verificările, a persoanei care a formulat sesizare sau a magistratului vizat. Redistribuirea se efectuează prin repartizare aleatorie, cu excluderea inspectorului desemnat iniţial".
Or, secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat că, atât inspectorul desemnat să instrumenteze lucrarea nr. x, după conexarea lucrării nr. x, cât şi inspectorul-şef, au rămas în pasivitate faţă de prevederile regulamentare care atestau faptul că inspectorul judiciar care a exercitat acţiunea disciplinară faţă de pârâtul procuror B., în cauza de faţă, se afla într-o situaţie care încalcă principiul imparţialităţii.
În raport de garanţiile procesuale şi procedurale prevăzute de art. 6 din C. proc. civ., secţia a constatat că întreaga procedură disciplinară, inclusiv rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, derulată faţă de pârâtul procuror militar B., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I şi lit. p) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi regulamentare privind principiul imparţialităţii care trebuie să guverneze întreaga activitate desfăşurată de către Inspecţia Judiciară, urmare a faptului că lucrarea nr. x a fost repartizată, prin conexare la lucrarea nr. x, inspectorului judiciar C., fiind încălcate dispoziţiile în materie mai sus-menţionate.
Prin raportare la art. 174 C. proc. civ., secţia a reţinut că legalitatea actului final al procedurii administrative, respectiv legalitatea acţiunii disciplinare depinde de legalitatea actelor şi operaţiunilor juridice efectuate în cursul procedurii administrative.
Faţă de aceste aspecte, s-a reţinut că instrumentarea lucrării nr. x, după conexarea lucrării nr. x, de către inspectorul judiciar C., aflată în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-şef, atrage nulitatea absolută a actelor de cercetare disciplinară şi, implicit, a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, în condiţiile nerespectării dispoziţiilor legale care le reglementează, vătămarea dreptului la un proces echitabil fiind prezumată.
Jurisprudenţa în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulităţii) de instanţa sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanţa disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanţei şi validitatea actelor anterioare acestuia, cum rezultă din deciziile civile nr. 312 din 4 decembrie 2017 şi nr. 150 din 10 septembrie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva hotărârii nr. 1P din 27 ianuarie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a formulat recurs, întemeiat, în drept, pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În cuprinsul criticilor, Inspecţia Judiciară a invocat incidenţa în cauză a prevederilor art. 12 alin. (7), art. 14 alin. (1) teza a II-a, art. 16 alin. (1) şi art. 24 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-şef, în raport de care a susţinut conformitatea cu dispoziţiile regulamentare a măsurii administrative de repartizare a procesului-verbal de sesizare din oficiu înregistrat sub nr. x, a procedurii de conexare şi a activităţii de soluţionare a lucrării de către inspectorul desemnat pentru lucrarea nr. x.
A criticat reţinerea situaţiei de incompatibilitate a inspectorului judiciar C., arătând că această situaţie este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă la alte componente ale efectuării lucrărilor de inspecţie, în lipsa unor norme de trimitere în acest sens, cu atât mai mult cu cât toate cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute expres în lege (C. proc. civ. şi Legea nr. 317/2004), astfel că nu se pot institui cazuri suplimentare de incompatibilitate pe cale de interpretare a unei norme din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.
În plus, prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Regulament, este instituită o prezumţie de imparţialitate în favoarea inspectorilor judiciari, aşa încât lipsa de imparţialitate trebuie dovedită, nu se prezumă.
Or, în etapa cercetării disciplinare efectuate de inspectorul judiciar, magistratul procuror militar pârât nu a invocat lipsa de imparţialitate şi nu a solicitat redistribuirea lucrării de inspecţie.
Ulterior, în etapa administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa secţiei pentru procurori în materie disciplinară, magistratul procuror militar B. a invocat excepţia privind nulitatea absolută a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi a prezentat variante alternative ale situaţiilor care, în opinia sa, reprezentau o încălcare a principiului repartizării aleatorii a lucrării de inspecţie şi care, în final, plasau inspectorul judiciar într-o situaţie de incompatibilitate.
Inspecţia Judiciară a subliniat că aceste susţineri nu au fost probate, neexistând niciun început de dovadă în sensul celor invocate de pârât.
De asemenea, a criticat şi remediul oferit în considerentele hotărârii atacate de secţia pentru procurori în materie disciplinară, în sensul că inspectorul desemnat în prima lucrare ar fi avut posibilitatea formulării unei cereri de redistribuire a lucrării formate după conexare. În realitate, inspectorul nu avea această posibilitate, în condiţiile în care, la data conexării, activităţile de verificare prealabile în lucrarea nr. x (formată ca urmare a sesizării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa) nu erau finalizate, iar inspectorul nu se afla în nicio situaţie de natură a-i afecta imparţialitatea în această lucrare. Mai mult, o astfel cerere de redistribuire, în absenţa unui caz legal de incompatibilitate, ar fi condus la încălcarea ordinii de repartizare a cauzelor, cu atât mai mult cu cât redistribuirea se realizează doar în situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege.
3. Apărările formulate de părţi
Intimatul nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi:
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Înalta Curte reţine că, prin memoriul de recurs, Inspecţia Judiciară nu a contestat nici cronologia evenimentelor, nici prevederile legale şi infralegale aplicabile în cauză, ci a susţinut conformitatea cu dispoziţiile regulamentare a măsurii administrative de repartizare a procesului-verbal de sesizare din oficiu înregistrat sub nr. x, a procedurii de conexare şi a activităţii de soluţionare a lucrării de către inspectorul desemnat pentru lucrarea nr. x.
Aceste susţineri sunt nefondate.
Art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-şef, prevede că:
"După înregistrarea în registrul lucrărilor de inspecţie, lucrările se repartizează aleatoriu inspectorilor de la direcţia competentă. În cazul sesizării din oficiu prin proces-verbal întocmit de inspector, repartizarea lucrării se efectuează cu excluderea acestuia.".
Conform art. 24 alin. (4) din acelaşi Regulament:
"Cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii pot constata orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare decât cele invocate în sesizare, situaţie în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 12 alin. (7).".
Modalitatea în care se conexează lucrările este reglementată la art. 16 din Regulament, care, la alin. (1) prevede că "sesizările ulterioare care au acelaşi obiect sau cele care vizează acelaşi magistrat se conexează la prima lucrare înregistrată la Inspecţia Judiciară, pe baza referatului inspectorilor desemnaţi pentru soluţionarea sesizărilor ulterioare. Referatul se avizează de inspectorul-şef şi de directorul direcţiei corespunzătoare" şi la alin. (4) stipulează că "ulterior conexării, lucrarea de inspecţie se soluţionează de inspectorul desemnat pentru prima dintre lucrările conexate.".
Art. 12 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie prevede:
"Sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare se dispune în toate celelalte cazuri, prin proces-verbal întocmit de inspectorul-şef sau proces-verbal întocmit de inspectorul judiciar, avizat de directorul direcţiei corespunzătoare şi de inspectorul-şef.".
Faţă de situaţia de fapt prezentată anterior, este legală reţinerea din hotărârea recurată, potrivit căreia măsura conexării lucrării nr. x la lucrarea nr. x eludează art. 14 alin. (1) din Regulament, cu consecinţa afectării principiului imparţialităţii inspectorului care a instrumentat lucrarea astfel formată, consacrat în art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 9 alin. (1) din Regulamentul deja evocat.
Aceasta deoarece, în final, instrumentarea lucrărilor a fost efectuată de inspectorul judiciar care s-a autosesizat în lucrarea nr. x, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului imparţialităţii.
Recurenta susţine că intimatul, autorul excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, nu a adus nicio o probă în acest sens şi nu a răsturnat prezumţia de imparţialitate a inspectorului judiciar, în raport de care nu a formulat o asemenea susţinere în faza cercetării disciplinare şi nici nu a menţionat aspecte din care să rezulte că ar avea îndoieli cu privire la obiectivitatea inspectorului.
În primul rând, excepţia evocată vizează un motiv de nulitate absolută, posibil a fi supus dezbaterii în orice moment ulterior înregistrării lucrării disciplinare, deci inclusiv în faza administrativ - jurisdicţională desfăşurată în faţa secţiei de procurori care soluţionează acţiunea disciplinară, conform art. 178 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, lezarea principiului imparţialităţii în cazul în care lucrarea este instrumentată chiar de către inspectorul judiciar care s-a autosesizat în legătură cu săvârşirea abaterilor disciplinare nu trebuie subsumată nici evocării unor contestări concrete aduse activităţii inspectorului şi nici administrării unor probe în acest sens.
De vreme ce, potrivit art. 14 alin. (1) teza a II-a din Regulament, în cazul sesizării din oficiu, repartizarea aleatorie se efectuează cu excluderea inspectorului care a întocmit procesul-verbal de sesizare, aceasta semnifică împrejurarea că, chiar în concepţia legiuitorului, o măsură contrară ar fi de natură să pună la îndoială imparţialitatea inspectorului.
În alţi termeni, nu poate fi admis ca titularul sesizării (în cazul celei din oficiu) să fie şi persoana care instrumentează lucrarea până la momentul sesizării secţiei corespunzătoare cu acţiunea disciplinară.
Raţionamentul juridic se regăseşte, pe deplin, indiferent de modul în care inspectorul care s-a autosesizat procedează la soluţionarea lucrării al cărei titular este, în speţă, ca urmarea conexării acesteia din urmă la o lucrare pentru care, iniţial, nu era incompatibil.
Contrar opiniei recurentei, nu există niciun argument pentru care, în caz de conexitate, dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Regulament să poată fi înlăturate, după cum nu se impunea o prevedere expresă în acest sens, textele de lege fiind necesar a fi interpretate coroborat şi conform scopului pentru care normele juridice au fost adoptate.
În conturarea ideii de imparţialitate, Înalta Curte reţine că această noţiune, la care face referire şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare (imparţialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noţiune cuprinde un demers obiectiv, ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă (imparţialitate obiectivă).
Or, în materia dreptului, chiar şi aparenţele au un rol deosebit, motivat de faptul că, într-o societate democratică, instanţele trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere în actul de justiţie (cauza Piersack contra Belgiei).
Pe cale de consecinţă, nu este suficient ca un inspector judiciar să fie liber de orice părtinire, ci trebuie să pară astfel în faţa unui observator rezonabil, în caz contrar încrederea în imparţialitatea lui fiind afectată, aşa cum, în mod corect, se reţine şi în considerentele hotărârii recurate.
În raport de cele arătate mai sus, interpretarea dată de Inspecţia Judiciară art. 14 alin. (1) din Regulament, cum se arată şi în memoriul de recurs, în sensul că măsura conexării ar fi legală şi conformă cu textele mai sus invocate, nu este corectă.
Înalta Curte mai reţine că, într-adevăr, inspectorul judiciar care s-a autosesizat în cauză a fost exclus de la repartizarea aleatorie a lucrării, care a fost desemnată spre soluţionare unui alt inspector; dar, prin măsura conexării, lucrarea a ajuns să fie instrumentată chiar de inspectorul care s-a autosesizat.
Cu alte cuvinte, o interpretare legală a textelor din Regulament mai sus citate ar fi trebuit să aibă ca finalitate excluderea inspectorului care s-a autosesizat şi de la instrumentarea lucrărilor conexate, chiar dacă ambele lucrări vizau activitatea aceluiaşi magistrat şi aveau legătură cu instrumentarea aceluiaşi dosar penal.
Remediul era fie în sensul de a nu se conexa cele două lucrări, principiul imparţialităţii primând faţă de soluţionarea unitară a lucrărilor conexate, fie cel prevăzut de art. 14 alin. (2) din Regulament, potrivit căruia inspectorul-şef are competenţa de a dispune din oficiu redistribuirea lucrării, ori de câte ori imparţialitatea verificărilor ar putea fi afectată, în acord şi cu art. 73 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004.
Pe acest aspect, recurenta susţine că, la data conexării, activităţile de verificare prealabile nu erau finalizate în lucrarea nr. x, ceea ce înseamnă că inspectorul nu se afla într-o situaţie care să îi afecteze imparţialitatea şi în raport de care să se poată dispune măsura redistribuirii lucrărilor.
Aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere că derularea întregii proceduri disciplinare (verificările prealabile, cercetarea disciplinară, exercitarea acţiunii disciplinare şi soluţionarea acţiunii disciplinare de către secţia corespunzătoare din cadrul Consiliului, respectiv de instanţa de judecată, în cazul exercitării unei căi de atac) se face cu respectarea principiului imparţialităţii şi independenţei, prevăzut de art. 9 din Regulament, precum şi a garanţiilor procesuale şi procedurale instituite de art. 6 din C. proc. civ.
Or, împrejurarea că, în lucrarea iniţială, nr. x, inspectorul judiciar nu era incompatibil, dar a devenit astfel, urmare a măsurii de conexare, nu elimină, ci, dimpotrivă, obligă la adoptarea măsurilor corespunzătoare respectării principiului imparţialităţii, în acest caz, la redistribuirea lucrărilor reunite unui alt inspector, care să nu fi avut calitatea de titular al sesizării pentru niciuna dintre aceste lucrări.
Aşa cum corect a observat şi secţia pentru procurori în materie disciplinară, în cuprinsul hotărârii atacate, aspect care, de altfel, nici nu este contestat de recurentă, jurisprudenţa în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulităţii) de instanţa sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanţa disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanţei şi validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (deciziile nr. 312 din 4 decembrie 2017, nr. 50 din 25 februarie 2019 şi nr. 111 din 13 iulie 2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători).
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, astfel că, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 1P din 27 ianuarie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2021.