Ordonanţă preşedinţială având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorului. Competenţă teritorială. Incidenţa dispoziţiilor art. 114 C.proc.civ. în situaţia în care prin acţiunea de divorţ pendinte nu a fost formulat şi un capăt accesoriu cu acest obiect
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor judecătoreşti
Index alfabetic: conflict negativ
- competenţa teritorială
- ordonanţă preşedinţială
- minor
- stabilirea programului de vizitare
- acţiune de divorţ
- domiciliul persoanei ocrotite
C.proc.civ., art. 114, art. 919 alin. (2) , art. 920
C.civ., art. 496
Câtă vreme instanţa sesizată cu soluţionarea cererii principale având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părţi nu a fost învestită de acestea cu o cerere accesorie privind stabilirea unui program de relaţii personale cu minorul, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 920 C.proc.civ., măsurile provizorii cu privire la care aceeaşi instanţă este competentă să se pronunţe pe calea ordonanţei preşedinţiale în cursul procesului privesc stabilirea locuinţei copiilor minori, obligaţia de întreţinere, încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi folosirea locuinţei familiei, competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de stabilire a programului de vizitare a minorului se determină în raport cu dispoziţiile art.114 C.proc.civ., norme care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1804 din 4 iulie 2024
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 5.04.2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe calea ordonanţei preşedinţiale, stabilirea unui program de relaţii personale cu minorii C., D. și E., la reședința sa, în fiecare weekend din ultima săptămână, de vineri de la orele 16:00, până duminică la orele 16.00; în prima jumătate în anii pari și în a doua jumătate în anii impari din vacanțele școlare de iarnă, intersemestrială, de Paște (în funcție de structura anului școlar în care urmează a fi exercitat dreptul de a păstra legături personale cu minorii); două săptămâni în vacanța de vară (Bulgaria sau Anglia, în perioada 14.08.2024-23.08.2024); la zilele sale onomastice/aniversare, precum și ale bunicilor paterni; în afara programului propus, în alte weekenduri, când reclamantul se va afla în municipiul Cluj Napoca, prin preluarea minorilor de la domiciliul pârâtei, de la ora 16.00 până la ora 20:30, cu anunțarea telefonică în prealabil a acesteia cu o zi înainte; consiliere de specialitate, psihologică şi medicală, pentru pârâtă.
În drept, s-a prevalat de dispoziţiile art.403 şi art.496 alin.5 C.civ., raportate la cele ale art.17 și 18 din Legea nr.272/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Suceava, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea programului complex solicitat de reclamant şi stabilirea unui program adaptat nevoilor şi disponibilităţii minorilor.
2. Hotărârea Judecătoriei Suceava
Prin sentinţa civilă nr.2424 din 6.06.2024, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta B. prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Suceava a reţinut că, potrivit art.998 C.proc.civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.
Instanţa a făcut referire la normele de competenţă reglementate la art.94 pct.1 lit.a C.proc.civ., precum şi la cele ale art.114 alin.1 din acest act normativ, care au atribuit cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Interpretând prevederile art.106 C.civ. din Titlul III intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, Judecătoria Suceava a apreciat că stabilirea unui program de vizitare reprezintă o măsură de ocrotire care privește minorii, astfel încât competenţa în soluţionarea unei astfel de cereri aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială aceştia domiciliază sau au reşedinţa.
Luând în considerare susţinerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum şi pe cele ale pârâtei, învederate prin apărător la termenul de judecată din 6 iunie 2023, a remarcat că, la momentul formulării cererii de ordonanţă preşedinţială, minorii locuiau în municipiul Cluj-Napoca.
În raport de această împrejurare, precum şi de normele legale expuse, instanţa a constatat că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială.
Instanţa a înlăturat susţinerea reclamantului potrivit căreia competenţa de soluţionare a cererii aparţine Judecătoriei Suceava, faţă de promovarea unei acţiuni ce are ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor, precum şi cererile accesorii care privesc măsurile ce urmează a fi luate faţă de copii, apreciind că instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului este cea în circumscripţia căreia minorii au reşedinţa, conform art.114 alin.1 C.proc.civ.
Instanţa a observat că în cererea care face obiectul dosarului nr. x/314/2023 al Judecătoriei Suceava, indicată de reclamant ca fiind acţiunea de drept comun până la soluţionarea căreia urmează a se dispune măsurile provizorii pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu s-a formulat de către această parte un capăt de cerere referitor la stabilirea unui program de vizitare a minorilor.
Împrejurarea că reclamantul a solicitat în dosarul menţionat desfacerea căsătoriei dintre părţi a fost apreciată că nu este de natură să înlăture regula competenţei teritoriale exclusive a instanţei de la reşedinţa minorilor. De asemenea, s-a constatat că între părţi a mai avut loc un litigiu având ca obiect emiterea unei ordonanţe preşedinţiale privind stabilirea în mod provizoriu a locuinţei minorilor, care a făcut obiectul dosarului nr. x/211/2023 al Judecătoriei Cluj-Napoca, această instanţă declarându-se competentă din punct de vedere teritorial să o soluţioneze, conform art.114 alin.1 C.proc.civ.
Reţinând că prin sesizarea unei instanţe de judecată cu o cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei nu se schimbă criteriul esenţial avut în vedere de legiuitor la stabilirea competenţei – reşedinţa minorilor – în scopul facilitării efectuării actelor procedurale specifice (anchetă socială, ascultare minori, relaţii de la unităţile de învăţământ pe care le frecventează etc.), Judecătoria Suceava a apreciat că nu poate avea loc o prorogare a competenţei teritoriale.
3. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca
Prin sentinţa civilă nr.2963 din 21.06.2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata litigiului şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casație și Justiție în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că pe rolul Judecătoriei Suceava este înregistrat dosarul nr. x/314/2023, având ca obiect divorţul părţilor, precum şi cererile accesorii acestuia.
Conform susținerilor părților, instanţa a constatat că ultima locuinţă comună a acestora a fost în municipiul Suceava, localitate care se află, în raport de prevederile H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea, în circumscripţia Judecătoriei Suceava.
Judecătoria Cluj-Napoca a evocat dispoziţiile art.998 C.proc.civ., potrivit cărora cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului cauzei.
Reţinând că părţile se află în proces de divorț, a apreciat că instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului este Judecătoria Suceava, pe rolul căreia este înregistrat dosarul nr. x/314/2023 cu acest obiect.
Enunţând dispoziţiile art.920 şi art.919 alin.1 lit.a C.proc.civ., Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut că instanța care poate adopta măsuri vremelnice asupra cererilor accesorii şi incidentale divorţului, în timpul procesului, este cea pe rolul căreia se află acțiunea de divorț.
A constatat că norma procedurală incidentă, sub aspectul instanței judecătorești competente teritorial, este cea cuprinsă în art.915 alin.1 teza I C.proc.civ., cererea de divorț şi cererile accesorii fiind de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.
Coroborând dispozițiile legale menționate, a apreciat că, în cazul existenţei unui litigiu de fond, cererea de ordonanță președințială se soluționează de instanța sesizată cu judecata acestuia, competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparținând Judecătoriei Suceava, care este competentă să soluționeze cererea pe fondul dreptului, care a fost învestită cu soluționarea cererii de divorț.
Incidența dispozițiilor art.114 C.proc.civ. nu a fost reținută în cauză, pe motiv că domiciliul minorilor nu a fost stabilit în mod definitiv, acesta fiind incert, în lipsa unei înțelegeri a părților.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Cluj-Napoca îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:
Obiectul litigiului asupra căruia poartă conflictul negativ de competenţă este reprezentat de cererea prin care reclamantul A. a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, stabilirea unui program de relaţii personale cu minorii C., D. și E., rezultaţi din căsătoria cu pârâta B..
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că pe rolul Judecătoriei Suceava este pendinte dosarul nr. x/314/2923, având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor, precum şi cererile accesorii referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor, stabilirea domiciliului acestora, precum şi a unei pensii de întreţinere în favoarea lor.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a primei instanţe învestite, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, arătând că, din luna ianuarie a anului 2023, locuieşte împreună cu minorii în Cluj-Napoca, iar o altă cerere de ordonanţă preşedinţială care a avut ca obiect stabilirea locuinţei acestora a fost soluţionată de această instanţă, în dosarul nr. x/211/2023.
Înalta Curte constată că, potrivit art.919 alin.1 C.proc.civ., „La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la: a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soţilor după divorţ; c) locuinţa familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei; e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi; f) încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora. (alin.2) Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti şi a locuinţei copiilor după divorţ, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.”
Conform art.920 C.proc.civ., „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.”
În prezenta cauză instanţa sesizată cu soluţionarea cererii principale având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre părţi nu a fost învestită de acestea cu o cerere accesorie privind stabilirea unui program de relaţii personale cu minorii, iar în conformitate cu prevederile legale anterior enunţate, măsurile provizorii cu privire la care aceeaşi instanţă este competentă să se pronunţe pe calea ordonanţei preşedinţiale în cursul procesului privesc stabilirea locuinţei copiilor minori, obligaţia de întreţinere, încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi folosirea locuinţei familiei.
În raport de aceste împrejurări, sunt incidente dispoziţiile art.114 C.proc.civ., potrivit cărora, „Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.”
Aceste norme legale instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Înalta Curte reţine că noţiunea de „domiciliu” la care face trimitere textul legal enunţat vizează, în sens procesual, locuinţa unde se găseşte în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare şi pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluţionării cauzei. Această noţiune este prevăzută de Codul civil pentru diferitele situaţii care interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie.
Potrivit art.496 alin.1- 4 Cod civil, „(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art.264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.”
Înalta Curte constată că, potrivit susţinerilor părţilor, copiii minori în privinţa cărora reclamantul a formulat cererea privind stabilirea unor relaţii personale (program de vizitare) locuiesc împreună cu pârâta B., din luna ianuarie a anul 2023, în municipiul Cluj-Napoca, în această localitate frecventând şi cursurile de învăţământ.
Raportând situaţia de fapt dedusă judecăţii la normele legale evocate, reiese că domiciliul/reşedinţa minorilor este în municipiul Cluj-Napoca, aceasta fiind şi locuinţa lor statornică, în sensul reglementat de art.92 alin.2 Cod civil („minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic”).
În aplicarea dispoziţiilor art.114 C.proc.civ., care atribuie în competenţa instanţei de la domiciliul persoanei ocrotite soluţionarea cauzelor care au ca obiect instituirea măsurilor de protecţie specială, Înalta Curte a constatat că este competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială Judecătoria Cluj-Napoca.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art.135 alin.4 C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Notă : Convergent acestei soluţii, printr-o altă decizie, nr. 1205 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a stabilit că în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cererii formulate pe cale de ordonanţă președințială, prin care s-a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorului până la soluţionarea definitivă a litigiului având ca obiect divorţul părţilor şi cereri accesorii, una dintre acestea constând în stabilirea unui program de vizitare privind pe fiul părţilor, devin aplicabile dispoziţiile art. 998 C.proc.civ., reţinând următoarele:
„Potrivit dispoziţiilor art. 998 C.proc.civ., „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.
Date fiind aceste prevederi, în ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială, competenţa de soluţionare este aceeaşi cu cea determinată pentru examinarea cauzei pe fond, determinare care poate fi făcută în abstract de către instanţa învestită în procedura ordonanţei preşedinţiale (în cazul în care nu este promovată şi o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanţei cererea pe fondul dreptului), situaţie în care competenţa se stabileşte în funcţie de instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. 1 C.proc.civ., „cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul”.
Din coroborarea prevederilor art. 998 cu art. 915 alin. 1 C.proc.civ., evocate anterior, rezultă că instanţa care poate dispune respectivele măsuri vremelnice, în timpul procesului, este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra cererii cu caracter vremelnic, întrucât este instanţa care se pronunţă şi asupra unei cereri accesorii divorţului referitoare la stabilirea unui program de vizitare a minorului.
Ca atare, cererile accesorii deduse judecăţii odată cu cererea de divorţ reprezintă fondul dreptului solicitat a fi tranşat pe cale de ordonanţă preşedinţială, astfel încât stabilirea instanţei competente se va face prin raportare la instanţa învestită deopotrivă cu cererea de divorţ şi cu pretenţia accesorie referitoare la încuviinţarea unui program de legături personale cu minorul.
Prin urmare, dând eficienţă acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport cu norma generală consacrată prin art. 114 alin. 1 C.proc.civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, rezultă că, atât timp cât fondul, constând în măsurile referitoare la stabilirea unui program de vizitare, se află deja pendinte, ca cerere accesorie divorţului, revine instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată această cauză şi competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială având ca obiect luarea, în mod provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, a măsurilor privitoare la minor, (...) ca instanţă învestită şi cu soluţionarea fondului acestor măsuri”.