Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Ghimbav, prin primar, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.926.735,26 RON, reprezentând contravaloare majorări de întârziere aferente debitului principal, în sumă de 3.546.997 RON, calculate de la data la care obligaţia a devenit scadentă, respectiv data de 04.11.2013, şi până la data plăţii efective a debitului, respectiv data de 18.12.2019, fără cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1516 C. civ., art. 1241 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 şi art. 182 din legea nr. 207/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 586/CA din 21 iunie 2022, Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei secţii şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chmare în judecată formulată de Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Secţţiei I civilă a Tribunalului Braşov, complet specializat în soluţionarea cauzelor civile.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 324/S din 05 decembrie 2022, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Braşov, reprezentat legal de A., în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Ghimbav, reprezentat legal de B., în calitate de primar, şi convenţional de avocat C.; a obligat reclamantul să achite pârâtului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 5.000 de RON, ce reprezintă onorariuavocaţial.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în apel:
Prin decizia nr. 1612Ap din 25 octombrie2023, Curtea de Apel Braşov, secţiacivilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Unitatea Adminustrativ Teritorială Judeţul Braşov, prin preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 324/S din 05 decembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Braşov.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 1612Ap din 25 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov, prin preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18 decembrie 2023, sub nr. x/2021*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 20 decembrie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprind emenţiunile privind denumirea şi sediul recurentei, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
II.1. Motivele de recurs:
Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov, prin preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii formulate în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Ghimbav, cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 3.926.735,26 RON cu titlu de majorări de întârziere aferente debitului principal de 3.546.977 RON, conform contractului de asociere nr. x/2012.
În esenţă, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel reţinând în mod nelegal ca în cauză raporturile juridice dintre părţile contractului de asociere nr. x/2012 sunt guvernate de dispoziţiile C. civ., acestora fiindu-le aplicabile, de fapt, dispoziţiile din legislaţia fiscală, respectiv, art. 2 pct. 58 din Legea nr. 273/2006, art. 1 pct. 7 şi 10 din Legea nr. 207/2015, art. 220 alin. (3) coroborat cu art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015.
A arătat că, în raport de aceste prevederi legale, creanţele bugetare administrate de autorităţile şi instituţiile publice publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, izvorând din raporturi contractuale, se pot executa prin executori fiscali, fiindu-le aplicabile reglementările fiscale, sens ăn care a dispus şi ICCJ prin decizia nr. 66/2017.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, ţinând cont de faptul că suma datorată în baza contractului de asociere se face venit la bugetul local al judeţului şi are caracter de creanţă bugetară fiscală, raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de legislaţia fiscală, majorările de întârziere pentru suma reprezentând contribuţia intimatei-pârâte fiind datorate prin efectul legii, conform art. 183 din Legea nr. 207/2015, neavând relevanţă faptul că în contractul intervenit între părţi nu este cuprinsă o clauză penală.
II.2. Apărările formulate în cauză:
II.2.1. Întâmpinarea:
La data de 05 martie 2024, prin poştă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Ghimbav a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, relativ la criticile aduse hotărârii atacate, a arătat că obligaţia principală rezultă din contractul civil încheiat între Consiliul Judeţean Braşov şi Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Ghimbav, cu privire la obligaţii şi drepturi ce sunt stabilite în sarcina părţilor, potrivit art. 1270 C. civ., iar creanţa pretinsă de către Consiliul Judeţean, chiar dacă în urma încasării acesteia se contabilizează în secţiunea de buget la capitolul Venituri, este o obligaţie civilă de natură contractuală şi nu o obligaţie fiscală care ar genera majorări de întârziere.
A menţionat că instanţa de fond a respins cererea având în vedere faptul că în contractul încheiat între părţi nu există cuprinsă nicio clauză care să stipuleze ca în caz de întârziere debitorul obligaţiei de plată să suporte vreo sancţiune pecuniară, respectiv să achite contravaloarea unor majorări de întârziere, dat fiind faptul că debitul principal a fost achitat la data de 18.12.2019, însă recurenta face o confuzie între dobânda legală, indicele de inflaţie, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere.
Potrivit contractului încheiat între părţi, obligaţia stipulată cu privire la plată este de 5 zile de la data efectuării plăţii către Oraşul Ghimbav, adică data consemnării sumelor cu titlu de expropiere în contul D.
Raportat la data adoptării HCJ-urilor de expropriere şi la data consemnării sumelor în cont, exigibilitatea creanţei datorate se calculează de la data scadenţei, respectiv adoptarea HCJ-urilor de expropiere (prin HCJ 17/27.07.2012 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 2.999.772 RON, prin HCJ 11/12.02.2012 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.069.730 RON, prin HCJ 512/08.12.2011s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 3.163.635 RON, sume sume care au fost consemnate în contul deschis la D.).
Potrivit Legii nr. 33/2004 expropierea este condiţionată de o dreaptă şi prealabilă despăgubire care se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La momentul încheierii contractului de asociere la data de 12.05.2012 între Unitatea Administrativ Teritorială Ghimbav şi Unitatea Administrativ TeritorialăJudeţul Braşov despăgubirea era consemnatăîn conturile D., la dispoziţia expropriatului, iar termenul de plată era de 5 zile de la data efectuării plăţilor în contul Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Ghimbav, potrivit art. 9 din contractul de asociere în participaţiune nr. x/08.05.2012
Termenele de plată fiind diferite, scadenţa este calculată de la data semnării contractului de asociere în participaţiune, respectiv 12.05.2012, la care se adaugă 5 zile 17.05.2012, respectiv 27.07.2012, plus cinci zile 01.08.2012.
De la data scadenţei până la data formulării acţiunii, respectiv 18.12.2021, a trecut o perioadă de 8 ani, astfel că rămânerea în pasivitate a creditoarei cu privire la plata sumei datorate ca şi debit principal, precum şi a altor sume datorate întârzierii la plată, nu poate fi imputată debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială Ghimbav.
Instanţa de fond a apreciat ca în ceea ce priveşte răspunderea părţilor contractante este reglementată de contractul de asociere încheiat între părţi, soluţie menţinută de instanţă de apel, convenţia părţilor având o natura juridică civilă.
Instanţa de apel, de asemenea, a reţinut că niciunul din asociaţi nu a acţionat în temeiul unui raport de putere, propriu dreptului public, ci dimpotrivă aceştia şi-au reglementat drepturile şi obligaţiile prin prisma libertăţii contractuale şi a egalităţii juridice.
În mod legal şi temeinic, instanţa de fond a constatat că nu există în cuprinsul contractului o clauza penală de natură să dea posibilitatea creditorului să oblige debitorul la acoperirea prejudiciului pentru îndeplinirea obligaţiilor cu întârziere, în acest sens facându-se referire la prevederile art. 1538-1543 C. civ.
În referire la art. 1270 şi art. 1170 C. civ., a menţionat că pe parcursul derulării litigiului contractul de asociere nu a fost modificat, nu a fost suspendat, acesta producând efecte în acord cu voinţa părţilor.
A precizat că HCL nr. 9/2015, la care s-a raportat reclamanta, a reprezentat manifestarea unilaterală de modificare a contractului de asociere în participaţiune supus analizei instanţei, acesta fiind şi motivul pentru care această hotărâre a fost anulată (dosarul nr. x/2016 - sentinţa civilă nr. 338/CA din 18.03.2017 a Tribunalului Braşov şi decizia nr. 912/R/2017 a Curţii de Apel Braşov).
II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:
La data de 02 aprilie 2024, prin poştă electronică, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că prin trimiterea făcută în cererea de chemare în judecată la Hotărârea Consiliulului Local Ghimbav nr. 9/29.01.2015 a punctat faptul că între părţi a existat un litigiu care a avut ca obiect contractul de asociere nr. x/8.05.2012, care stă la baza solicitării sumei cu titlu de penalităţi în prezentul dosar, soluţionat definitiv în anul 2017.
A precizat că suma reprezentând contribuţia Unităţii Administrativ Teritorială Oraşul Ghimbav, potrivit contractului de asociere, a fost de 9.419.108 RON, sumă ce a a fost virată în două tranşe, respectiv suma de 5.872.111 RON la data de 04.11.2013, iar suma de 3.546.997 RON, la data de 18.12.2019, pentru această sumă calculându-se majorări de întârziere, de la data scadenţei până la data plăţii.
Calculul majorărilor de întârziere cuprinde două etape, având în vedere modificarea legislaţiei în materia fiscală, respectiv pentru perioada 04.11.2013 -31.12.2015 cuantumul majorărilor de întârziere este de 2% pe lună sau fracţiune de lună. conform art. 1241 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar începând cu 1 ianuarie 2016 nivelul majorării de întârziere este de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, conform art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Faptul că în contractul de asociere nu a fost cuprinsă o dispoziţie cu privire la datorarea de majorări de întârziere pentru suma reprezentând contribuţia intimatului-pârât în cadrul acestui contract nu înseamnă că nu avea dreptul să calculeze această sumă şi să o solicite, aceasta fiind datorată potrivit art. 183 Codul de procedură fiscală.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 21 decembrie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 martie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Între reclamantul judeţul Braşov şi pârâtul Oraşul Ghimbav, a fost perfectat contractul de asociere nr. x/08.05.2022, având ca obiect contractarea şi finanţarea serviciilor şi lucrărilor pentru proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare aferente obiectivului de investiţii de interes judeţean "Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav", stipulându-se că valoarea totală estimată pentru proiectarea şi execuţia acestui obiectiv de investiţii este de 21.954.960 euro, din care reclamantului i-a revenit obligaţia de a suporta suma de 19.659.487 euro, iar pârâtului obligaţia de a avansa 2.295.473 de euro, din suma primită cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeţelor de teren necesare realizării lucrării utilitate publică.
Prin acelaşi contract, părţile au convenit ca pârâtul să vireze suma de bani pe care o datorează în temeiul asocierii într-un cont desemnat de reclamant, în termen de 5 zile de la data la care Consiliul Judeţean Braşov îi va achita sumele de bani rezultate din parcurgerea procedurii exproprierii.
Refuzul executării de bunăvoie a obligaţiilor asumate prin acest contract a generat între părţi mai multe litigii.
Astfel, prin sentinţa nr. 338/8.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 912/03.10.2017 a Curţii de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului, prin care a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Ghimbav nr. 9/29.01.2015, prin care a fost revocată Hotărârea nr. 62/2014, ce avut ca finalitate modificarea în mod unilateral a condiţiilor în care părţile au perfectat contractul de asociere.
Prin sentinţa civilă nr. 16/06.02.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis cererea pârâtului, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3.546.997 RON, precum şi a dobânzii legale aferente acesteia, reprezentând despăgubirea pe care a fost obligat să o achite, prin hotărâre judecătorească, titularului dreptului de concesiune constituit asupra terenurilor ce au fost expropriate pentru realizarea obiectivului de interes public local "Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav".
Prin prezentul demers judiciar, reclamantul Judeţul Braşov urmăreşte obligarea pârâtului Oraşul Ghimbav la plata sumei de 3.926.735,26 RON, reprezentând majorările de întârziere, pe care le-a calculat potrivit legislaţiei fiscale, ca urmare a virării cu întârzieri, de către această din urmă parte, a contribuţiei rezultate din contractul de asociere încheiat între părţi.
Prin sentinţa civilă nr. 324/S din 05 decembrie 2022, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Braşov, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Ghimbav, soluţie menţinută prin decizia civilă nr. 1612/Ap din 25 octombrie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Prin această decizie, validând raţionamentul primei instanţe, instanţa de apel a reţinut natura civilă a convenţiei părţilor, ţinând cont de drepturile şi obligaţiile asumate de acestea, căreia i se aplică normele de drept privat, apreciind că suma solicitată cu titlu de majorări de întârziere aferente debitului în perioada de referinţă, calculată de reclamantă în baza legislaţiei fiscale, nu este datorată în absenţa unei clauze contractuale.
Pe calea recursului exercitat în cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov a pretins nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material incidente în cauză, situaţie care se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 2 pct. 58 din Legea nr. 273/2006, art. 1 pct. 7 şi pct. 10, art. 220 alin. (3), art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, recurenta-reclamantă a susţinut că suma solicitată cu titlu de majorări de întârziere reprezintă o creanţă bugetară fiscală aferentă obligaţiei principale de plată a sumei stabilite prin contractul de asociere încheiat între părţi, fiind datorată prin efectul legii (art. 183 din Legea nr. 207/2015), chiar dacă respectivul contract nu cuprinde o astfel de menţiune.
Reţinând caracterul nefondat al criticii, Înalta Curte are în vedere faptul că existenţa unui contract care perfectează acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic, conform art. 1166 C. civ., reprezintă premisa majoră a angajării răspunderii civile contractuale.
Orice persoană trebuie să îşi execute întocmai obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii (art. 1350 C. civ.).
Răspunderea civilă contractuală îşi are sursa în principiul general pacta sunt servanda, reglementat expres de dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ. ("contractual valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante"), care este acea regulă de drept potrivit căruia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în cazul contractelor) sau părţii (în cazul actelor juridice unilaterale) întocmai ca legea; trebuie precizat că forţa obligatorie a contractului îşi produce efectele nu numai faţă de părţile contractului, ci şi faţă de organul de jurisdicţie învestit cu soluţionarea litigiului decurgând din contract, instanţa fiind obligată să asigure executarea contractului ţinând seama de interpretarea clauzelor lui şi de voinţa părţilor.
Executarea conformă a contractului este reglementată în mod expres de dispoziţiile art. 1516 C. civ., potrivit căruia: "creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exacat şi la timp a obligaţiei, iar atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său".
În cazul în care debitorul nu îşi execută voluntar şi spontan obligaţia sa, creditorul este, în general, ţinut, dacă doreşte să obţină ceea ce i se datorează, să procedeze la punerea în întârziere a debitorului, iar în cazul în care încă lipseşte executarea din partea acestuia creditorul dispune de o acţiune în justiţie pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a debitorului la executare, pe baza căreia se poate recurge la executarea silită.
Aşadar, în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate prin contract intervine răspunderea contractuală constând în obligaţia debitorului contractual de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare la care acesta era îndatorat faţă de creditor printr-un contract valabil încheiat.
Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării [art. 1531 alin. (1) C. civ..].
În acest sens, este reglementat remediul daunelor-interese în sensul că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Clauza penală reprezintă evaluarea anticipată a nerespectării obligaţiilor contractuale şi are atât o funcţie indemnitară, întrucât are ca efect repararea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale de către debitor, cât şi o funcţie cominatorie de natură să-l asigure pe creditor că va primi ce i se datorează şi de a i se garanta sporul patrimonial sau venitul pe care l-ar obţinute, în condiţiile normale ale circuitului civil, dacă debitorul ar executa întocmai, corespunzător şi la timp, obligaţiile sale contractuale.
Aplicând considerentele de ordin teoretic expuse la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că aportul la care s-a obligat pârâta reprezintă suma primită cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeţelor de teren, aflate în domeniul său privat, necesare realizării obiectivului de investiţii de interes judeţean "Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav", sumă ce nu se încadrează în categoria creanţelor fiscale, aşa cum sunt definite de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât îşi are izvorul în contractul de asociere în participaţiune nr. x/2012, act bilateral, sinalagmatic, cu privire la drepturi şi obligaţii stabilite de părţile aflate pe picior de egalitate juridică, contract ce este guvernat de normele de drept privat.
Aşadar, obligaţia principală constând în despăgubirile aferente exproprierii este de natură civilă, reprezentând o compensaţie pentru transferul forţat al dreptului de proprietate privată al unităţii administrativ teritoriale (pârâta) asupra unor terenuri pentru cauză de utilitate publică şi nu corelativă dreptului statului de a percepe impozite, taxe şi contribuţii sociale de la contribuabil, conform legislaţiei fiscale.
Deşi recurenta-reclamantă a pretins că suma ar reprezenta venit bugetar, corelativ unei creanţe bugetare, definită de art. 1 pct. 7 din Legea nr. 207/2015 ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat (în cadrul creanţelor bugetare se includ spre exemplu şi creanţe rezultate din raporturi contractuale), noţiunea juridică este distinctă de cea a creanţelor fiscale pe care organul fiscal are dreptul să le stabilească în condiţiile art. 110 din Legea nr. 207/2015, în genere, prin emiterea titlurilor de creanţă - decizii de impunere.
Potrivit art. 1 pct. 10 şi 11 din Legea nr. 207/2015, creanţele fiscale sunt definite, printre altele, ca fiind dreptul la perceperea perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale.
Aşadar, se poate concluziona că în conformitate cu art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, drepturile patrimoniale care rezultă din raporturi de drept material fiscal sunt creanţe fiscale, iar obligaţiile de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat constituie obligaţii fiscale.
Conform art. 226 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis "potrivit prevederilor prezentului cod" de către organul de executare silită competent; alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscale întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii."
Art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 prevede că executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Rezultă, astfel, că legislaţia fiscală distinge între creanţele fiscale, ce decurg din neplata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, care au un regim specific de constatare şi atrag, cu titlu de accesorii, dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite din oficiu de organul de executare fiscal şi creanţele bugetare, ce includ alte tipuri de venituri cuvenite bugetului general consolidat al statului şi care permit accesorii, însă acestea se stabilesc exclusiv conform legii, în baza căreia a fost emis titlul executoriu, cum este hotărârea judecătorească sau un alt înscris, fiind guvernate de dispoziţiile dreptului comun.
Natura civilă a unei creanţe este dată de momentul şi condiţiile în care aceasta se naşte, fără a putea suferi modificări pe parcursul existenţei sale, iar destinaţia acordată sumelor de bani încasate în temeiul unui act juridic ce a stat la baza formării acestora nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte natura juridică a raportului stabilit între părţi şi legislaţia aplicabilă, chiar dacă sumele de bani relevate sunt incluse în bugetul local al judeţului Braşov, regimul lor juridic fiind reglementat de legislaţia civilă, iar nu de cea fiscală, în considerarea temeiului perceperii lor.
Modul de executare nu determină natura juridică a unei creanţe, dimpotrivă natura creanţei este cea care dictează regimul de executare, de vreme ce naşterea creanţei este anterioară executării şi nici nu este condiţionată de executarea sa ulterioară.
În acelaşi context, este nefondată analogia pe care recurenta-reclamantă a realizat-o prin trimiterea la Decizia nr. 66/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în legătură cu interpretarea dispoziţiilor art. 623 C. proc. civ. raportat la art. 220 alin. (3) şi (5) şi art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 pct. 18 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969/07.12.2017.
Prin decizia menţionată, la paragraful 68, instanţa supremă a statuat că pentru creanţele rezultate din raporturi juridice contractuale [spre exemplu: chirii, redevenţe, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015; dividendele cuvenite statului/unităţilor administrativ-teritoriale ca urmare a deţinerii de acţiuni la diverse societăţi comerciale] sunt aplicabile prevederile dreptului comun în ceea ce priveşte regimul juridic.
Cum creanţa a cărei valorificare se solicită în prezenta cauză este una accesorie obligaţiei principale, natura acesteia nu poate fi alta decât cea a creanţei principale pe care o însoţeşte, conform principiului accessorium sequitur principale, adică civilă.
De altfel, prin contractul perfectat de părţi nu a fost inserată vreo clauză penală care să poate fi activată în situaţia în care una dintre ele nu îndeplineşte, îndeplineşte în mod necorespunzător sau întârzie executarea obligaţiilor asumate, aşa încât plata penalităţilor de întârziere pretinsă de recurenta-reclamantă, cu ignorarea naturii civile a contractului, nu incumbă intimatei-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015, întrucât nu este o obligaţie accesorie unei creanţe fiscale principale şi nici nu există temei contractual pentru pretinderea acesteia.
Pentru considerentele expuse, reţinând că, în cauză, nu subzistă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, ÎnaltaCurte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, împotriva deciziei nr. 1612/Ap din 25 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, împotriva deciziei nr. 1612/Ap din 25 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţiacivilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.