Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe roul Curţii de Apel Bucureşti,l la data de 05 august 2022, petentul A. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 1491/2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă la 12 aprilie 2022, prin decizia civilă nr. 820/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând împrejurarea că această hotărâre se află în contrarietate cu deciziile civile definitive şi irevocabile ale Curţii de Apel Constanţa nr. 183/C/2005, respectiv 140/C/2009.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:
Prin decizia civilă nr. 111R din 08 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1491 din 13 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 martie 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 28 martie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde menţiunile privind numele şi domiciliul recurentului, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentul-revizuent nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. recurentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-revizuent a arătat că decizia atacată a fost dată în condiţii viciate ale actului de justiţie prin ascunderea de probe scrise de către pârât.
Astfel, a precizat că în data de 14 aprilie 2022 a intrat în posesia următoarelor acte ascunse de partea adversă, respectiv sentinţa civilă nr. 18404/17.12.2001 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul civil nr. x/200, comunicată recurentului, prin email, la data înscrisă pe adresa nr. x/14.04.2022, prin care instanţa a admis excepţia termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, conform legilor prescripţiei de 30 de ani; această hotărâre a fost dată în dreptul unor titluri şi Bonuri de tezaur, datorie directă a Statului Român din perioada interbelică 1934-1944 având scadenţă lungă, similare cauzei supuse revizuirii.
A menţionat că prin decizia civilă nr. 183/C din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa dosar nr. x/2005 - puterea de lucru judecat anterior cu privire la termenul de prescripţie a dreptului la acţiune. Prin decizia civilă nr. 183/Curtea de Apel Constanţa a decis că în dreptul titlurilor şi bonurilor de Tezaur interbelice cu scadenţă lungă, a datoriei publice Statului Român, sunt aplicabile dispoziţiile legale privind prescripţia de 30 de ani.
II.3. Apărările formulate în cauză:
La data de 24 mai 2024, prin poştă, în termen legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministrul Român, a depus întâmpinare, prin care a invocate excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că aspectele evidenţiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
A susţinut că sentinţa civilă nr. 1491/2020 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 820/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atacată cu revizuire, este nelegală şi contravine art. 44 din Constituţia României, prin încălcarea dreptului la proprietate privată reprezentat de aurul exprimat în bancnote încredinţat pârâtului sub promisiunea şi obligaţia garantată de Statul Român la restituire.
Prin faptul că pârâtul a refuzat restituirea bunului încredinţat şi invocarea prescripţiei a dovedit reaua-voinţă şi interesul în păstrarea bunului său în mod ilegal.
II.4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 septembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 mai 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.
II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând cu prioritate excepţia perimării recursului, invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."
Aşadar, în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea, care are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreeme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii acesteia este stingerea litigiului în etapa în care acesta se află, şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar în în interesul unei bune administrării a actului de justiţie.
Şi Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că "perimarea reprezintă o cauză de stingere a procesului aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, care intervine în situaţia în care acesta este lăsat în nelucrare un interval de timp apreciat de legiuitor ca semnificativ pentru a releva lipsa de interes în continuarea acestuia de către părţile implicate. În lipsa efectuării vreunui act de procedură util soluţionării cauzei, din motive imputabile părţii care, în mod raţional, ar trebui să fie interesată în finalizarea procesului, menţinerea acestuia pe rolul instanţei apare ca nejustificată. Perimarea este, din această perspectivă, o sancţiune procedurală aplicabilă părţii care a neglijat obligaţiile procesuale impuse de legiuitor pentru desfăşurarea unui proces, stabilite prin reguli edictate în scopul instituirii unei succesiuni de acte procesuale care să asigure, pe de o parte, soluţionarea într-un termen rezonabil a procesului şi, pe de altă parte, buna administrare a justiţiei." (a se vedea decizia nr. 644 din noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, par. 14).
Dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reglementează suspendarea voluntară a cauzei, care intervine atunci când niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei şi, totodată, niciuna dintre acestea nu solicit în scris judecarea în lipsă.
Într-o asemenea situaţie, perimarea este justificată de inactivitatea părţilor, reflectată în neprezentarea în urma citării legale şi ignorarea posibilităţii de a menţine pricina în stare de judecată prin formularea uneri cererii de judecare în lipsă.
Termenul de perimare începe să curgă, aşadar, de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.
Aceasta este situaţia şi în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 septembrie 2023, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea realizării judecăţii cauzei.
Astfel, de la momentul suspendării şi până la momentul împliniri termenului de 6 luni, respectiv 10 martie 2024, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., părţile nu au efectuat vreun demers pentru redeschiderea procesului în condiţiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ. şi nici nu au făcut dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ.. De asemenea, în speţă, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată.
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 416 şi urm. C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata că a intervenit sancţiunea perimării recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.