Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistratăpe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 18 aprilie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că pârâtul prin acţiunile sale şi efectele comportamentului său activ a împiedicat prezenţa reclamantului la adunarea generală a membrilor asociaţiei de proprietari bloc B37, din data de 12.04.2022 ora 18:00, cu constatarea faptei de discriminare şi a victimizării în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2) lit. d) pct. VIII) şi IX), art. 2 pct. 7, art. 10 lit. h), art. 14 si 15 din Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare şi obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului cu plata de despăgubiri în valoare de 250.000 RON.
În drept, cererea a fost motivată pe temeiul dispoziţiilor art. 16, art. 1349, art. 1357-1359, art. 1381, art. 1532 C. civ., art. 1 alin. (2) lit. d) pct. VIII) şi IX), art. 2 pct. 7, art. 10 lit. h), art. 14, art. 15 şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 382 din 03 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată; a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:
Prin decizia civilă nr. 1648 din 07 decembrie2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierilor de şedinţă din 24 octombrie 2022, 07 noiembrie 2022, 23 ianuarie 2023, 20 martie 2023 şi a sentinţei civile nr. 382 din 03 aprilie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
II. Calea de atacexercitatăîncauză:
Împotriva deciziei civile nr. 1648 din 07 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 22 februarie 2024, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 29 februarie 2024, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde menţiunile privind numele şi domiciliul recurentului, indicarea hotărârii care se atacă şi semnătura recurentului; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, a constatat că recurentul a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. în temeiul dispoziţiilor art. 28 din O.U.G nr. 80/2013, coroborat cu prevederile art. 27 alin. (1) teza finală din O.G. nr. 137/2000, cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-reclamant A. a solicitat dmiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal a intimatului-pârât pentru C., excepţie invocată la fond prin răspunsul la întâmpinare, pentru termenul din 24 octombrie 2022, şi reformulată în apel, pentru termenul din 07 decembrie 2023, cu ignorarea probelor depuse în apel, încălcând, astfel, prevederile art. 476 C. proc. civ.
În această privinţă, a susţinut că a solicitat instanţei să constate, în raport cu prevederile art. 46 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 196/2018, depăşirea mandatului intimatului-pârât B. ales în funcţia de preşedinte al C., dar şi a comitetului executiv, conform proceselor-verbale ale Adunării Generale a C., desfăşurate la data de 06 decembrie 2014 şi la data de 12 aprilie 2022.
A precizat că după data de 06 decembrie 2014 nu au mai fost organizate alegeri pentru preşedintele asociaţiei, iar la data de 12 aprilie 2022, când a fost convocată şedinţa adunării generale, pârâtul B. a refuzat să treacă pe ordinea de zi alegerea preşedintelui asociaţiei, astfel cum indică convocatorul depus la dosar, fiind sprijinit în conduita sa de poliţistul de proximitate D., angajat al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6, prezent pentru a menţine ordinea la adunarea generală, la cererea reclamantului, astfel cum rezultă din adresa emisă de Serviciul îndrumare şi control asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei Sector 6 nr. 17963 din 26 mai 2022 şi adresa emisă de Biroul unic din sectorul 6 nr. 180/17176 din 29 aprilie 2022, ambele depuse în dosarul de fond; în faţa instanţei de apel a precizat că faptele poliţistului de proximitate sunt cercetate în dosarul x/2022, soluţionat de Parchetul de pe lângăJudecătoria sectorului 6 Bucureşti.
A menţionat că, în apel, a depus un înscris nou reprezentând declaraţia de martor dată de pârât în dosarul nr. x/2022 din care rezultă calitatea de preşedinte al Asociaţiei de proprietari B37 şi conduita acestuia faţă de recurent, precum şi faptul că împreună cu poliţistul local D. s-au pus de acord asupra conduitei ce urma să o manifeste pârâtul faţă de recurent la adunarea generală din data de 12 aprilie 2022, ora 18:00.
Aceste înscrisuri au fost, însă, ignorate de instanţa de apel care nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii de reprezentatnt legal a pârâtului şi nici probele, încălcând, astfel, prevederile art. 476 C. proc. civ.
Omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţie excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a pârâtului a fost invocată de recurent şi din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta susţinând că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că singura chestiune pe care o avea de analizat era cea legată de lipsa calităţii de reprezentant convenţional al intimatului-pârât, întrucât excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal nu a fost invocată şi la fond ci direct în calea de atac.
Recurentul a solicitat să se constate că deşi la dosar existau probe care dovedeau că această excepţie a fost invocată şi la fond, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate exact contrariul, apreciind că, în raport de dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nu poate fi analizată.
Totodată a arătat că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor probele noi depuse la dosar odată cu cererea formulată la data de 14 noiembrie 2023, pentru termenul de judecată din 07 decembrie 2023, respectiv ordonanţa emisă la data de 27 iulie 2023 în dosarul x/2022 şi ordonanţa emisă la data de 25 septembrie 2023 în dosarul x/2022, recurentul-reclamant presupunând că aceste probe au fost admise.
A mai menţionat că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei atunci când a stabilit că la judecata de fond s-a făcut dovada calităţii de reprezentant convenţional prin depunerea împuternicirii avocaţiale, ignorând prevederile art. 45 din Legea nr. 51/1995 care stabilesc că avocatul nu poate reprezenta părţile cu interese contrare în cauze conexe. Recurentul a făcut trimitere la încheierea penală din data de 09 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 ale cărei considerente nu au fost însuşite de instanţa de apel.
A precizat că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 157 alin. (2) C. pen., text de lege ce are în vedere situaţia în care există mai multe persoane vătămate şi cel puţin una dintre persoanele vătămate formulează plângere prealabilă, întrucât, neavând calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de gestiune frauduloasă, nu este îndreptăţit să formuleze o astfel de plângere, ţinând cont şi de faptul că nu are calitatea de proprietar al apartamentului nr. x situat la adresa din str. x, Bucureşti, întrucât unicul proprietar al acestui imobil este soţia sa, E..
Totodată, nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât nu are calitatea de persoană vătămată în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 242 C. pen., hotărârea la care a făcut referire nu a fost reţinută de instanţa de apel în analiza conexităţii şi contrarietăţii de interese între avocatul F., C. vătămatăşi pârât.
Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurentul a susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi sub aspectul cheltuielilor de judecată, pe care pârâtul le-a dovedit prin factura seria x nr x din data de 26 mai 2022 şi chitanţa cu seria x nr. x din data de 19 octombrie 2022 de la filele x ale dosarului, solicitând să se constate că suma de 1.000 de RON, cu titlu de onoraiu avocaţial, a fost achitată de pârât din încasările cu titlu de cote de întreţinere datorate Asociaţiei de proprietari B37, care nu este parte în proces.
Această faptă a făcut obiectul cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 C. pen., reclamată de recurent împotriva numiţilor G., B., H., I. şi F. (avocat), cauza fiind clasată în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) C. pen., pe motivul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate.
În susţinerea incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a reiterat omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor lipsa calităţii de reprezentant legal, excepţie cu privire la care instanţa, deşi a stabilit că a fost formulată şi la fond, nu a analizat-o în considerente, reţinând contrariul şi apreciind că, potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., nu poate face obiect al analizei în apel.
Norma care interzice formularea excepţiei în calea de atac este stabilită de art. 82 alin. (2) C. proc. civ., însă instanţa de apel nu a avut în vedere excepţia invocată în răspunsul la întâmpinare formulat la fond la data de 12 iulie 2022, pentru termenul din data de 24 octombrie 2023, reţinând în mod greşit prevederile dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. şi nu pe cele ale 82 alin. (2) C. proc. civ.
Recurentul consideră că instanţa de apel a calificat eronat obiectul cererii referitor la obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat drepturilor şi intereselor sale legitime, cu plata de despăgubiri în valoare de 250.000 RON, confundând prejudiciul cauzat drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului cu prejudiciul material, confuzie în care a rămas şi după precizarea recurentului făcută în şedinţa publică.
A mai arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 49 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 196/2018 atunci când a stabilit că nu poate participa singur sau alături de soţia sa în adunarea generală fără mandat, în calitate de membru de familie ţinând cont de afecţiunea medicală de care suferă soţia sa, deşi legea nu distinge sau nu limitează participarea membrului familiei alături de proprietar.
Prin raportare la prevederile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, consideră că pârâtul i-a refuzat în mod nelegal votul în calitatea sa de membru de familie pentru unitatea imobiliară proprietate a soţiei sale, astfel că existenţa sau inexistenţa dreptului subiectiv, respectiv a dreptului de a fi prezent, de a semna de prezenţă, de a lua cuvântul şi de a vota la adunarea generală a membrilor C., din data de 12 aprilie 2022, ora 18:00, este supus judecăţii în prezenta cauză.
Recurentul a solicitat să se constate că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că declaraţiile martorului J. nu se coroborează cu alte probe din dosar, fără să precizeze care ar fi acele probe utile cauzei, încălcând astfel prevederile art. 324 C. proc. civ.
Prin cererea introductivă, el, reclamantul, a precizat şi probat cu depoziţia martorului J. că pârâtul l-a împiedicat să semneze de prezenţă şi a supus votului adunării generale ca cei care nu au semnat de prezenţa să fie consideraţi absenţi şi nu pot participa pe mai departe la adunarea generală, nu pot vota şi nici nu pot lua cuvântul, cerere încuviinţată tacit urmare a acestor acţiuni ale pârâtului, cu concursul poliţistului de proximitate, astfel că a fost obligat să părăsească adunarea generală, context în care pârâtul nu a făcut nicio dovadă că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.
Aşadar, în opinia recurentului, concluzia instanţei de apel în sensul că pârâtul nu se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte ilicite constând în împiedicarea exprimării opiniilor, este greşită, întrucât cererea de constatare a actelor de discriminare în raport cu reclamantul este supusă analizei condiţiilor legale prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 137/2000 cu privire la fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte.
Astfel, pârâtul a avut o conduită vătămătoare şi discriminatoare faţă de reclamant atunci când a afirmat că nu se confirmă afecţiunea de care suferă soţia sa, fără a proba în niciun fel cele susţinute, conduită care a venit în completarea celor manifestate în public în şedinţa adunării generale din data de 12 aprilie 2022.
În consecinţă, consideră că, prin susţinerile relevate în cele ce preced, a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a comportamentul activ şi acţiunilor publice ale intimatului-pârât pe care l-a lăsat la aprecierea instanţei în ceea ce priveşte stabilirea lui cu certitudine, a faptei prejudiciabile săvârşite cuvinovăţia prevăzută de art. 16 C. civ., întrucât intimatul-pârât a mărturisit în interogatoriu că nu are dreptul de a participa în adunarea generală, precum şi a legăturii de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi vătămarea suferită asupra drepturilor subiective, fiind singura persoană care, în mod nejustificat, a fost împiedicată să participe, să semneze de prezenţă, să voteze şi să ia cuvântul în adunarea generală în locul soţiei sale care este surdă; interogatoriul intimatului-pârât, declaraţia de martor şi referatul organului de cercetare penală pentru dovedirea faptele vătămătoare ale intimatului-pârât reprezintă probe pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte cu concursul poliţistului de proximitate D..
Consideră, totodată, că intimatul-pârât nu a dovedit personal sau prin martorul său că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament, întrucât nu a prezentat probe din care să reiasă ca era unicul neproprietar prezent pe domeniul public din faţa scării 2 a condominiului B37 la data de 12 aprilie 2022, ora 18:00, a adunării publice; pârâtul l-a împiedicat, pe motiv că nu este proprietar, să îşi exercite drepturile prevăzute de art. 29, art. 30, art. 31, art. 36, art. 39 şi art. 40 din Constituţia României, fiind astfel incidente prevederile art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, astfel că a solicitat admiterea pretenţiilor deduse judecăţii, astfel cum au fost formulate, prin aplicarea prevederilor art. 253 alin. (4) C. civ.
II.2. Apărările formulate în cauză:
II.2.1. Întâmpinarea:
La data de 05 aprilie 2024, prin poştă electronică, în termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care ainvocat, în principal, excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca legală, şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 94-96 şi art. 483 C. proc. civ. şi la obiectul cererii de chemare în judecată, a arătat că decizia atacată face parte din categoria hotărârilor ce nu sunt supuse recursului, întrucât a fost pronunţată în judecarea apelului, într-un caz în care legea prevede că hotărârea de primă instanţă este supusă numai apelului.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a susţinut că expunerea motivelor de recurs nu reprezintă o critică coerentă adusă considerentelor şi dispozitivului deciziei din apel, ci o reluare a argumentelor expuse de reclamant la fond, dar şi susţinerea unor motive noi în apel, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, cu privire la caracterul nefondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant, a arătat că instanţa de fond şi cea de apel au pus în discuţie şi s-au pronunţat pe excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal a intimatului-pârât pentru C. bloc B37, iar recurentul nu a indicat ce norme de procedură ar fi încălcat instanţa de apel.
A susţinut că alegerea sau mandatul depăşit ale pârâtului nu constituie fapte de discriminare şi de victimizare a recurentului, făcând trimitere şi la argumentele părţii adverse ce ţin de faptele poliţistului de proximitate cercetate în dosarul x/2022, soluţionat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, la referirile faţă de înscrisul nou depus în apel, reprezentând declaraţia de martor dată de pârât în dosarul nr. x/2022, analizate de ambele instanţe.
Cu privire la primul motiv de recurs prin care a invocat faptul că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, a arătat că, în mod temeinic şi legal, instanţa de apel a respins motivul de apel ce viza lipsa calităţii de preşedinte a intimatului-pârât faţă de asociaţie, întrucât a fost invocat de reclamant pentru prima dată în apel, încălcând astfel principiul şi limitele caracterului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 476-478 C. proc. civ.
Chiar dacă în apel reclamantul a depus ordonanţa emisă la data de 27 iulie 2023 în dosarul x/2022 şi ordonanţa emisă la data de 25 septembrie 2023 în dosarul x/2022, aceste înscrisuri nu sunt relevante pentru cauză prin prisma obiectului şi motivărilor de la fond, dar şi din apel.
Astfel, alegaţiile apelantului privitoare la o lipsă a calităţii de reprezentant a intimatului-pârât nu sunt justificate în acest cadru procesual pentru că acesta a fost chemat în judecată în nume propriu, iar C. a blocului B 37 nu este parte în dosar.
Recurentul nu poate dovedi o eventuală contrarietate a motivelor instanţei de apel şi nici faptul că acestea ar fi străine de natura cauzei, prin aprecierea lor în raport cu motivele sau aspectele din cele două ordonanţe, ci doar pintr-o analiză strictă a motivelor cuprinse în decizia atacată.
De altfel, dacă instanţa de recurs ar ţine cont de soluţiile şi motivările invocate de recurent în cauzele penale şi de cele pronunţate în cauzele civile amintite de acesta, ar observa că aspectele la care s-a referit susţin de fapt netemeinicia motivelor acţiunii sale, a motivelor lui de apel şi a prezentelor motive de recurs.
Pentru aceleaşi argumente a solicitat respingerea motivului de recurs prin care recurentul a susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată
Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul-pârât consideră că argumentele care îl susţin reprezintă o reluare a celor afirmate în motivele de apel şi în cele de recurs anterioare, invocând de data aceasta falsificarea documentelor contabile emise de avocat.
II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:
La data de 18 aprilie 2024, prin poştă electronică, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările formulate de partea adversă cu privire la excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, formulând şi o cerere de înscriere în fals cu privire la actele întocmite de avocatul F. în legătură cu evidenţele profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant, iar, pe fondul recursului, a solicitat admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 18 aprilie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 08 aprilie2024, s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată de intimatul-pârât B., prin întâmpinarea formulate în cauză, a cărei analiză este prioritară, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În prealabil, în ceea ce priveşte argumentele expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus de recurentul-reclamant cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al apărătorului intimatului-pârât B., excepţia lipsei calităţii de reprezentat legal al C. B a aceluiaşi intimat-pârât şi fondul recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să analize doar acele critici care îşi găsesc corespondent în cele invocate în cuprinsul cererii de recurs iniţiale.
În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.
Interpretarea acestor prevederi legale impune concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată.
Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.
În consecinţă, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel prin raportare la soluţia adoptată şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea lor în motivele de casare strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în caz contrar intervenind sancţiunea nulităţii recursului.
Aplicând aceste principii de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că, în susţinerea nelegalităţii deciziei recurate, reclamantul A. a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 476 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal al intimatului-pârât B. pentru C., invocată în faţa primei instanţe, în răspunsul la întâmpinare, şi reiterată în apel, şi nici probele noi propuse în apel.
Faţă de susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte are în vedere faptul că în conformitate cu prevederile art. 476 C. proc. civ., apelul are un caracter devolutiv, ceea ce înseamnă că instanţa de apel verifică soluţia atacată atât din punct de vedere al temeiniciei, statuând dacă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a fost corect stabilită, cât şi din punct de vedere al legalităţii, analizând dacă au fost corect interpretate şi aplicate normele de drept incidente în cauză, în contextul criticilor deduse judecăţii apelului.
În decizia atacată, prin prisma efectului devolutiv al apelului reglementat de dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel, observând cadrul procesual subiectiv trasat prin cererea introductivă de către reclamant din care rezultă faptul că C. nu este parte în dosar, a reţinut că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal al Asociaţiei de proprietari a pârâtului B. nu poate face obiectul analizei instanţei în această etapă procesuală, întrucât nu a fost invocată în faţa primei instanţe.
Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 476 C. proc. civ. a fost reclamată de către recurent în corelaţie cu ignorarea probatoriului depus în cauză, or, o atare critică nu vizează raţionamentul judecătorului fondului legat de interpretarea normei ce reglementează limitele efectului devolutiv al apelului şi care a determinat concluzia expusă, ci evidenţiază aprecierile părţii rezumate în mod strict la înscrisurile de care a înţeles să se prevaleze în susţinerea excepţiei invocate în cadrul unuia dintre motivele de apel, care, în opinia sa, ar demonstra depăşirea mandatului intimatului-pârât în exercitarea funcţiei de preşedinte al Asociaţiei de proprietari Bl. 37, precum şi conduita acestuia în cadrul şedinţei din 12 aprilie 2022, sprijinită de poliţistul de proximitate prezent la acea şedinţă.
Prin urmare, critica astfel formulate nu poate fi circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute întrucât ea nu relevă o greşeală de judecată săvârşită de instanţa de apel în aplicarea prevederilor art. 476 C. proc. civ. ci doar nemulţumirea părţii cu privire la aprecierea de către aceasta a relevanţei probelor noi solicitate a fi încuviinţate şi administrate în apel, adică o chestiune ce reprezintă atributul exclusiv al instanţei devolutive şi care nu poate fi supusă controlului şi reaprecierii în recurs.
Pentru aceleaşi argumente, referitoare la omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al Asociaţiei de proprietari Bl. 37 a intimatului-pârât şi de a primi şi analiza probele noi depuse în apel, de data aceasta prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că deşi la dosar existau probe care dovedeau că această excepţie a fost invocată şi la fond, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate exact contrariul, apreciind în mod greşit că, în raport de dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nu poate fi analizată. Totodată a susţinut că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor probele noi depuse la dosar odată cu cererea formulată la data de 14 noiembrie 2023, pentru termenul de judecată din 07 decembrie 2023, respectiv ordonanţa emisă la data de 27 iulie 2023 în dosarul x/2022 şi ordonanţa emisă la data de 25 septembrie 2023 în dosarul x/2022.
Cu referire la aceste susţineri, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul le-a circumscris motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., ele nu cuprind nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare care se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.
Raportat la acest caz de casare, reclamantul ar fi trebuit să invoce şi să demonstreze incidenţa uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, însă, din analiza susţinerilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu conţin nicio precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., toate susţinerile recurentului constituind, în realitate, critici la adresa modului în care instanţa de apel a apreciat asupra necesităţii administrarării unor probe care, în opinia recurentului, demonstrau că excepţia lipsei calităţii de reprezentant a pârâtului pentru C. fusese invocată şi la fond, şi care a condus la greşita aplicare a art. 478 alin. (2) C. proc. civ.
Or, aspectele referitoare la caracterul necesar şi util al probelor solicitate nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci netemeinicia acesteia, astfel că ele nu pot forma obiect de analiză pentru instanţa de recurs. Pe de altă parte, câtă vreme greşita aplicare a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. este invocată în corelaţie cu modalitatea de apreciere a probatoriului, critica astfel formulată nu este susceptibilă de a fi analizată nici din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. întrucât nu vizează încălcarea unei norme de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute ci relevă doar nemulţumirea părţii cu privire la modalitatea în care instanţa de apel s-a pronunţat asupra probelor şi a analizat utilitatea lor în cauză.
Nu pot fi circumscrise unor critici de nelegalitate nici susţinerile ce vizează modul de apreciere asupra dovezii calităţii de reprezentant convenţional, trimiterile pe care recurentul le face la considerentele încheierii penale din data de 09 noiembrie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2023, precum şi referirile la inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 157 alin. (2) C. pen. şi a art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nefiind apte de a provoca controlul de legalitate a deciziei atacate, câtă vreme în temeiul lor, recurentul-reclamant tinde la reaprecierea caracterulul util a probelor solicitate în apel în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt în legătură cu existenţa unor litigii penale iniţiate de acesta contra unor persoane ce fac parte din asociaţia de proprietar sau care au avut legătură cu aceasta, aspect avute în vedere de instanţa de apel în analiza efectuată la momentul soluţionării cauzei.
Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, în care nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiectul exclusiv al judecăţii constituind-o legalitatea hotărârii atacate, este evident că aspectele pe care recurentul încearcă să le readucă în discuţie nu pot fi analizate întrucât ele relevă doar nemulţumirea recurentului cu privire la relevanţa pe care instanţa de apel a dat-o unor chestiuni de fapt şi care nu pot fi reapreciate.
Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa criticilor referitoare la modul în care instanţa de apel a apreciat asupra cuantumului cheltuielilor acordate pârâtului cu titlu de onorariu avocaţial.
Susţinând că onorariul de avocat, dovedit cu factura seria x nr. x din 26 mai 2022 şi chitanţa seria x nr. x din 19 octombrie 2022, aflate la dosar, a fost achitat de intimatul-pârât din încasările cotelor de întreţinere datorate asociaţiei de proprietari, care nu este parte în dosar, recurentul nu evocă nicio critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci doar reiterează un aspect de fapt invocat şi în faţa instanţelor de fond ce nu impune nicio analiză din partea instanţei de control judiciar câtă vreme nu pune în discuţie greşita interpretare sau aplicare a vreunei norme de drept civil sau de drept procesual.
Deşi se susţine de către recurentul reclamant că decizia atacată nu ar fi motivată pe aspectele ce vizează dovada calităţii de reprezentant convenţional al pârâtului, Înalta Curte constată că din cuprinsul considerentelor acesteia rezultă neîndoielnic argumentele de fapt şi de drept ce susţin soluţia adoptată, criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. fiind doar formale în condiţiile în care exprimă doar nemulţumirea părţii faţă de concluziile la care a ajuns instanţa devolutivă în urma analizei efectuate.
Astfel, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, raportându-se la dispoziţiile art. 85 alin. (3) şi art. 151 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a apreciat că în ceea ce priveşte dreptul dat unui avocat de a reprezenta o persoană în proces, dovada acestuia se face prin înscrisul emis de avocat în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat.
Totodată, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat (forma consolidată), care menţionează că întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului sun prevăzute în mod expres de contractul de asistenţă juridică, în baza căruia avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II, iar prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.
În consecinţă, s-a apreciat că împuternicirea avocaţială este înscrisul care probează în faţa instanţei de judecată puterile pe care clientul le-a conferit avocatului şi, totodată, reprezintă dovada calităţii de reprezentant la care face trimitere norma de procedură prevăzută la art. 82 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant, printre care se numără şi contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea avocaţială, s-a reţinut că dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 statuează că au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals.
Astfel, în caz de contestare a autenticităţii menţiunilor unor astfel de înscrisuri întocmite de avocat, verificările se realizează exclusiv prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de norma specială, anume prin înscrierea în fals.
A mai apreciat instanţa de apel că apelantul a făcut trimitere în acest sens la soluţia cuprinsă în ordonanţa emisă la data de 21 iulie 2023 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022, însă a observat că, prin această ordonanţă, nu a fost constatat falsul pretins de apelantul-reclamant, organul de urmărire penală constatând fie că fapta nu există, fie că a intervenit prescripţia răspunderii penale, ceea ce înseamnă că împuternicirea avocaţială depusă dovedeşte calitatea de reprezentant convenţional a avocatului/avocaţilor menţionaţi pe împuternicire.
Or, în raport de aceste considerente ale instanţei de apel, Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentul-reclamant relativ la modul de apreciere a instanţei asupra acestei chestiuni excedează analizei ce poate fi realizată în etapa recursului, având în vedere, pe de o parte, că reprezintă o reluare a unor susţineri similare făcute în apel, o asemenea manieră de motivare a recursului nerespectând rigorilor impuse de dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că recurentul-reclamant nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva ipotezelor prevăzute de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicate la nivel generic.
Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, reiterând omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor lipsa calităţii de reprezentant legal a intimatului-pârât pentru C., recurentul-reclamant a pretins raportarea greşită la dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., în loc de art. 82 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Punând în discuţie greşita aplicare a unor norme procedurale, critica astfel formulată se impune a fi cercetată din perspectiva punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cazul de casare reglementat de punctul 8 al aceluiaşi text legal fiind în mod greşit indicat de recurent.
Înalta Curte constată, însă, că ea nu relevă un veritabil aspect de nelegalitate a deciziei atacatete câtă vreme, în esenţă, concluzia instanţei de apel referitoare la imposibilitatea analizării unei excepţii invocate direct în calea de atac este corectă din perspectiva ambelor texte legale invocate de recurent. De altfel, reclamantul nici nu a relevat modalitatea în care instanţa a încălcat normele de drept procesual, împrejurarea că textul art. 82 alin. (2) C. proc. civ. impune interdicţia invocării excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru prima oară în calea de atac nefiind de natură a conduce la concluzia că instanţa de apel s-ar fi raportat în mod greşit la dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a apreciat că nu poate analiza excepţia respectivă pentru că a fost invocată pentru prima dată în calea de atac.
În consecinţă, Înalta Curte constată că această critică are caracter pur formal, ea nefiind de natură a demonstra nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.
În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând calificarea eronată a obiectul cererii de chemare în judecată, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 196/2018, precum şi încălcarea prevederilor art. 324 C. proc. civ., recurentul a susţinut, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că putea participa singur sau alături de soţia sa în adunarea generală fără mandat, în calitate de membru de familie ţinând cont de afecţiunea medicală de care suferă soţia sa, că pârâtul i-a refuzat în mod nelegal votul în calitatea sa de membru de familie pentru unitatea imobiliară proprietate a soţiei sale, că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că declaraţiile martorului J. nu se coroborează cu alte probe din dosar, fără să precizeze care ar fi acele probe utile cauzei, că depoziţia martorului J. relevă faptul că pârâtul l-a împiedicat să semneze de prezenţă şi a supus votului adunării generale ca cei care nu au semnat de prezenţa să fie consideraţi absenţi şi nu pot participa pe mai departe la adunarea generală, nu pot vota şi nici nu pot lua cuvântul, cerere încuviinţată tacit, cu concursul poliţistului de proximitate, astfel că el, reclamantul, a fost obligat să părăsească adunarea generală, context în care concluzia instanţei de apel în sensul că pârâtul nu se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte ilicite constând în împiedicarea exprimării opiniilor, este greşită.
În consecinţă, recurentul consideră că a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a comportamentul activ şi a acţiunilor publice ale intimatului-pârât, a faptei prejudiciabile săvârşite cu vinovăţia prevăzută de art. 16 C. civ., întrucât intimatul-pârât a mărturisit în interogatoriu că nu are dreptul de a participa în adunarea generală, precum şi a legăturii de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi vătămarea suferită asupra drepturilor subiective, el, reclamantul, fiind singura persoană care, în mod nejustificat, a fost împiedicată să participe, să semneze de prezenţă, să voteze şi să ia cuvântul în adunarea generală în locul soţiei sale care este surdă.
Înalta Curte constată că, în esenţă, aceste criticile privesc modalitatea de interpretare a probatoriului (înscrisuri, depoziţia de martor) de către instanţa de apel, recurentul fiind nemulţumit de concluzia la care instanţa a ajuns, în cadrul analizei situaţiei de fapt, în raport de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, în sensul că nu a fost dovedită starea de discriminare constând în expunerea reclamantului la un tratament diferit faţă de alte persoane aflate în aceeaşi situaţie fără a exista o justificarea obiectivă care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor recunoscute de lege.
Or, verificarea legalităţii hotărârii, din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.
Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susţinerile care vizează situaţia de fapt şi modul de interpretare a acesteia şi a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată şi soluţionată calea extraordinară de atac a recursului.
Din această perspectivă, susţinerile recurentului reclamant referitoare la modul în care au fost stabilite circumstanţele în care s-au petrecut faptele şi la modul în care acestea au fost valorificate de către instanţa devolutivă, precum şi cele care vizează modul în care au fost analizate şi interpretate elementele de fapt ale raporturilor dintre părţi, conduita manifestată de acestea, nu pot fi analizate câtă vreme nu relevă niciun aspect de nelegalitate a deciziei atacate, ci, cel mult, de netemeinicie, astfel că nu pot fi reevaluate de către instanţa de control judiciar, întrucât o asemenea operaţiune ar presupune o nouă analiză şi interpretare a probelor şi a situaţiei de fapt şi nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, chestiune incompatibilă cu calea de atac a recursului.
Câtă vreme prima instanţă de control judiciar a indicat premisele probatorii pe care le-a avut învedere la momentul pronunţării deciziei, o reapreciere sau reevaluare a acestora nu mai poate fi repusă în discuţie în recurs.
În aceste circumstanţe, reţinând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, nefiind posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., având în vedere că, în cauză, nu au fost identificate nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1648 A din 07 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a IV-a civilă.
Faţă de soluţia pronunţată, reţinând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., instanţa de recurs îl va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON, către intimatul-pârât B., reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa seria x din 17 mai 2024 şi factura seria x nr. x din 05 martie 2024, aflate la dosar.
În ceea ce priveşte solicitarea intimatului-pârât B., formulată oral la termenul la care au avut loc dezbaterile din 21 mai 2024, cu privire la amendarea recurentului, în temeiul prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că această cerere este nefondată, neputându-se reţine că exercitarea unei căi de atac prevăzută de lege împotriva unei hotărâri judecătoreşti, chiar nulă, prin care partea interesată solicită a se verifica sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei decizia pronunţată în apel, în scopul protejării drepturilor şi intereselor sale legitime, astfel cum au fost reclamate, constituie prin ea însăşi dovada certă a săvârşirii unui abuz de drept procesual, o asemenea concluzie putând fi dedusă doar din aprecierea circumstanţelor concrete ale cauzei, cee ace, în cauză, nu s-a demonstrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1648 A din 07 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la platacheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON, către intimatul-pârât B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.