Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a, la data de 21 aprilie 2024, ora 23:56, sub nr. x/2024, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral Central, a solicitat anularea Deciziei Biroului Electoral Central cu nr. 61 D/19.04.2024, prin care a decis respingerea candidaturii independente depuse de domnul A. la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024; aprobarea candidaturii independente depusă de A. la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, permiţând astfel candidatului să-şi exercite un drept constituţional, cel de a fi ales în Parlamentul European conform art. 38 din Constituţia României.
De asemenea a solicitat sesizarea Curţii Constituţională a României pentru:
1. eliminarea Listei susţinătorilor cu cele 100.000 de semnături pentru candidaţii independenţi, respectiv 200.000 de semnături pentru partide, alianţe etc;
2. eliminarea numeroaselor discriminări la adresa românilor în raport cu organizaţiile aparţinând minorităţilor;
3. eliminarea numeroaselor discriminări dintre partidele parlamentare şi celelalte partide neparlamentare şi candidaţii independenţi care doresc să participe la alegeri, discriminări care sunt conţinute în Legea nr. 33/2007, astfel că partidele parlamentare sunt în acelaşi timp şi competitori electorali şi arbitri, ceea ce arată de fapt că alegerile nu sunt alegeri, ci doar o mascaradă menită să inducă în eroare opinia publică din ţară şi din străinătate, folosind doar celor de la putere, respectiv din Parlamentul European.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 7AEPF din 22 aprilie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a admis, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, faţă de prevederile art. 37 şi 38 din Constituţia României, excepţie invocată de contestatorul A., în cauza având ca obiect "contestaţie decizie BEC"; a respins în rest cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, ca inadmisibilă; a respins contestaţia, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:
Prin decizia civilă nr. 471A din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca atare, motivele suplimentare de apel; a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea 33/2007 prin raportare la dispoziţiile art. 36, 37, 38 din Constituţie; a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstiuţionalitate a celorlalte articole invocate din Legea nr. 33/2007, a sentinţei apelate şi a deciziei nr. 61/2024 a Biroului Electoral Central; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-contestator A. împotriva sentinţei civile nr. 7AEPF din 22 aprilie 2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2024, în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral Central.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 471A din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs contestatorul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 aprilie 2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 29 aprilie 2024, a stabilit termen de judecată la data de 21 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, dispunând, totodată, comunicarea cererii de recurs intimatului, fără obligaţia de a depune întâmpinare.
II.1. Motivele de recurs:
Recurentul-contestator a arătat că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a menţinut decizia nr. 61/19.04.2024 a Biroului Electoral Central constituit pentru alegerile din 09 iunie 2024, privind respingerea candidaturii independente depuse de recurent la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, deşi decizia menţionată a încălcat prevederile art. 37 şi art. 38 din Constituţia României.
Ca atare, a solicitat ca instanţa de apel să sesizeze Curtea Constituţională a României pentru eliminarea prevederilor art. 16 (4) din Legea nr. 33/2007, respectiv eliminarea Listei susţinătorilor cu cele 200.000 de semnături pentru partide, alianţe etc., a prevederilor art. 16 (5) unde sunt menţionate documentele necesare la dosar, lipsa lor însă nu trebuie să fie motiv de respingere a candidaturii, deoarece art. 9 (6) prevede o perioadă de 15 zile de la validarea candidaturilor pentru depunerea acestor documente şi art. 24 (1 ş.c).
Sesizarea forului constituţional a fost solicitată de recurent şi prin prisma eliminării articolelor din Legea nr. 33/2007, care introduc discriminări la adresa românilor ce nu sunt menţionaţi în lege în raport cu străinii, cetăţeni ai unei ţări UE şi cu străinii care fac sau nu fac parte din organizaţiile aparţinând minorităţilor colonizate sau migrate pe teritoriul ţării de-a lungul timpului, şi anume art. 5 (1, 3, 9, 10), art. 7 (l, 7), art. 8 (2), art. 12 (2, 4-15), art. 14 (1-5), art. 16 (1-4, 10). art. 17 (4), art. 19 (5, 6), art. 20 (2, 6), art. 23 (1, 2), art. 24 (1-4, 6), art. 25 (1 a, e, f), art. 26 (1, 3, 4), art. 27 (d), art. 28 (l), art. 29(l,5, 10, 11, 12, 13 a, 15), art. 30 (1), art. 32 (1), art. 35 (2), art. 36 (1 b, 2),art. 38 (1, 2, 4, 4 a, b), art. 40 (1,3,4, 6), art. 41 alin. 1, art. 42 (3, 4), art. 43 (1, 4,10), art. 46 (6), art. 49 (2), art. 52 (5), art. 53 h, art. 54 (2 t), art. 69 (9).
De asemenea, a solicitat eliminarea discriminărilor dintre partidele parlamentare şi celelalte partide neparlamentare, precum şi candidaţi independenţi care doresc să participe la alegeri cuprinse în art. 20 (6, 6 a, b), art. 24 (3. 4), art. 26 (1, 3), art. 29 (1, 12), art. 30 (1), art. 38 (4 a) din Legea nr. 33/2007, susţinând că partidele parlamentare sunt în acelaşi timp şi competitori electorali şi arbitri ceea ce nu reflectă existenţa unor alegeri, ci doar o mascaradă menită să inducă în eroare opinia publică din ţară şi din străinătate, folosind doar celor de la putere, respectiv celor din Parlamentul European.
Alte discriminări ce trebuie eliminate se regăsesc în art. 8 (4), art. 55, art. 56 din Legea nr. 14/09.01.2003 şi art. 18-27, art. 33 (1) din Legea nr. 334/17.07.2006; la aceste discriminări se adaugă cumpărarea presei pentru crearea unei imagini false despre participanţii la campania electorală, descurajând persoanele de bună-credinţă care doresc să participe la campanie în calitate de candidat, aceştia având reţineri să se înscrie la alegeri cu consecinţe grave asupra democraţiei.
În opinia recurentului, aceste prevederile neconstituţionale şi discriminatorii constituie avantaje pentru unii dintre participanţii la campania electorală, permiţându-le manipularea şi mituirea electoratului de către cei care beneficiază de aceste avantaje necuvenite.
II.2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:
Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi art. 24 din Legea nr. 33/2007, a sentinţei apelate şi a deciziei nr. 61/2024 a Biroului Electoral Central, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:
În prealabil, conform celor reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 321/2017, par. 21-22), Înalta Curte notează că recursul "reglementat de Legea nr. 47/1992 (...) este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ.. (...). (...) dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen. (...) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii".
În contextul celor statuate de Curtea Constituţională, soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În acest context argumentativ, examinând solicitarea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi (4) şi art. 24 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, constată că cererea nu întruneşte ultima condiţie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată neavând legătură cu soluţionarea cauzei, în raport cu obiectul şi stadiul procesual al pricinii.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
În acest sens a statuat chiar instanţa de contencios constituţional, reţinând că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15), iar incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Curtea Constituţională a precizat, totodată, că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015).
Or, niciunul din textele criticate de recurent ca neconstituţionale [art. 16 alin. (2) şi (4) şi art. 24 din Legea nr. 33/2007] nu a stat la baza adoptării de către instanţa de fond a soluţiei date cu privire la contestaţia electorală [art. 16 alin. (5) şi (6), art. 17 alin. (1)-(3) din Legea nr. 33/2007] şi nici nu are vreo legătură cu aspectele invocate în contestaţie. De asemenea, respectivele dispoziţii, nu au un conţinut de natură a le face aplicabile în apel, din perspectiva criticilor aduse de apelant hotărârii primei instanţe, astfel că soarta litigiului nu este influenţată de constituţionalitatea/neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei relevate.
În privinţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sentinţei civile nr. 7/AEPF din 22 aprilie 2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, obiect al apelului, şi a deciziei nr. 61/2024 a Biroului Electoral Central, de respingere a candidaturii recurentului, instanţa de apel a apreciat aceste solicitări ca fiind nefondate, în condiţiile în care invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate faţă de alte acte decât legile, ordonanţele de guvern, respectiv articolelor din acestea, este nepermisă de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Raţionamentul este unul corect, de vreme ce atât hotărârea judecătorească prin care a fost soluţionată contestaţia electorală, cât şi decizia nr. 61/2024 a Biroului Electoral Centra excedează obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Legea nr. 47/1992, prin art. 29 alin. (1), reglementând explicit că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie legile, ordonanţele ori dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, inclusiv cele ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
În realitate, prin cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, s-a urmărit un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepţiei de neconstituţionalitate, de vreme ce recurentul tinde în a supune jurisdicţiei constituţionale cele 2 acte, însă o astfel de atribuţie nu este conferită forului constituţional, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Cum verificarea legalităţii sentinţei apelate şi, implicit, a deciziei contestate este atributul exclusiv al instanţei de judecată, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă, Înalta Curte constată că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamental, astfel că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, sub acest aspect, a fost în mod corect respinsă.
Totodată, se reţine că recurentul a invocat direct în recurs neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea nr. 33/2007, din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, republicată, din Legea nr. 337/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, astfel cum au fost expuse la pct. 1 lit. a), b) şi c) din cererea de recurs, şi redate în considerentele prezentei decizii (pct. II.1).
În condiţiile în care acestea nu au făcut obiectul cererii iniţiale de sesizare a Curţii Constituţionale, deduse judecăţii în apel, excepţiile de neconstituţionalitate astfel invocate nu pot fi analizate direct în calea de atac a recursului.
Câtă vreme limitele judecăţii solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale au fost trasate de recurent, conform principiului disponibilităţii, consacrat în art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea adresată instanţei devolutive iar curtea de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., soluţia pronunţată nu poate fi verificată şi supusă reformării în recurs decât prin raportare la ceea ce a format obiectul judecăţii anterioare, nefiind posibilă extinderea obiectului cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi cu privire la alte dispoziţii legale pretins neconstituţionale a căror relevanţă juridică în soluţionarea chestiunilor deduse judecăţii apelului nu mai poate fi apreciată în această etapă procesuală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 471A din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 471A din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.