Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1349/2024

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, secţia civilă, la data de 20 aprilie 2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva validării candidaturii pentru viitorul mandat al domnului B., pentru funcţia de primar al oraşului Salcea.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Suceava, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1550 din 20 aprilie 2024, Judecătoria Suceava, secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată din oficiu, şi a respins contestaţia formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Suceava, în apel:

Prin decizia civilă nr. 277 din 22 aprilie 2024, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia nulităţii apelului, invocată din oficiu, şi a anulat apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva sentinţei civile nr. 1550 din 20 aprilie 2024, pronunţate de Judecătoria Suceava.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în apel:

Prin decizia civilă nr. 105 din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, invocată din oficiu; a respins recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 277 din 22 aprilie 2024, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, ca inadmisibil.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 105 din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a declarat recurs contestatorul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29 aprilie 2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 30 aprilie 2024, a stabilit termen de judecată la data de 21 mai 2024, cu citarea părţilor, dispunând, totodată, comunicarea recursului intimatului.

II.1. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 248 C. proc. pen. civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. civ. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 105 din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024, hotărâre ce are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, fiind o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui alt recurs declarat de aceeaşi parte.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 105 din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, sectia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 105 din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, sectia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.