Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secţia civilă la data de 27 martie 2024, sub nr. x/2024, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite, în dosarul execuţional nr. x/2024, având ca obiect cererea formulată de creditoarea B. împotriva debitorului C., în baza titlului executoriu constând în contract de credit la distanţă nr. x/24.10.2022, pentru recuperarea sumei de 218 RON.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin încheierea civilă nr. 2432 din 20 martie 2024, Judecătoria Sibiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat dosarul nr. x/2024, având ca obiect încuviinţare executare silită, formulată de către petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., în cadrul dosarului execuţional nr. x/2024, privind pe creditoarea B., împotriva debitorului C., în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza.
În fundamentarea acestei soluţii, faţă de dispoziţiile art. 666 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 C. proc. civ., instanţa a reţinut că este aplicabil criteriul sediului creditoarei în stabilirea competenţei instanţei de executare, acesta fiind singurul element cert care reiese din cererea de executare silită şi actele anexate acesteia, de vreme ce debitorul C. nu figurează în bazele DEPABD ca având o adresă de domiciliu în municipiului Sibiu.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6144 din 12 aprilie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti D., având ca obiect încuviinţare executare silită, privind pe creditoarea B. S.A. şi pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Sibiu; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Sibiu; a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, potrivit datelor furnizate de DEPABD, instanţa a reţinut că domiciliul debitorului se află în circumscripţia Judecătoriei Sibiu, chiar în lipsa unor date suplimentare, precum strada, numărul, blocul, şi că nu se impune aplicarea criteriului subsidiar de stabilire a competenţei instanţei de executare.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite declanşate împotriva debitorului C., la cererea creditoarei B. S.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit la distanţă nr. x/24.10.2022, înaintată instanţei de judecată de către A., executor judecătoresc în cadrul Societăţii Civile Profesionale a Executorilor Judecătoreşti D..
În materia executării silite, art. 651 C. proc. civ. prevede că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
Ca atare, din punct de vedere al criteriului teritorial, norma în discuţie identifică judecătoria ce devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive, după cum urmează: în primul rând - ca regulă generală - instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. În subsidiar şi numai dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în ţară, legiuitorul determină instanţa de executare prin raportare la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului la momentul sesizării organului de executare. În continuare, dacă la acelaşi moment indicat nici debitorul, nici creditorul nu au domiciliul sau sediul în ţară, atunci instanţa de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
Aceste reguli de stabilire a instanţei de executare nu permit creditorului a alege instanţa competentă din punct de vedere teritorial deoarece variantele normative menţionate reglementează ipoteze diferite care se exclud reciproc. Sub acest aspect, fiecare nouă regulă de determinare a instanţei de executare se aplică strict sub rezerva ineficienţei normei anterioare, de unde rezultă o aplicare etapizată şi exclusivă, ceea ce va elimina posibilitatea unui conflict de reguli sau existenţa vreunui drept de opţiune în favoarea creditorului.
Numai cea din urmă regulă, în ipoteza în care nici debitorul, dar nici creditorul nu îşi au domiciliul sau sediul în ţară, recunoaşte un drept de opţiune în favoarea creditorului în condiţiile în care sediul biroului executorului judecătoresc ales de creditor va fi reper în determinarea instanţei de executare.
Totodată, se reţine că regula de determinare a instanţei de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispoziţiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire.
Reglementând competenţa funcţională, art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Pentru determinarea competenţei instanţei de executare interesează, ca regulă, domiciliul sau sediul debitorului la momentul formulării cererii de executare, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite trebuie să procedeze la verificarea competenţei prin raportare la momentul la care cererea de executare a fost depusă la executorul judecătoresc, funcţie de care se va determina instanţa competentă.
În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanţei de executare, Înalta Curte constată că debitorul C. figurează cu domiciliul activ în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, începând cu data de 01 februarie 2024, deci şi la data formulării cererii de executare silită - 21 martie 2024, conform dovezii ataşate la dosar ce consemnează rezultatul interogării bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, la solicitarea Judecătoriei Sibiu, verificare efectuată şi de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, conform procesului-verbal din 10 aprilie 2024 aflat la dosar, localitate situată în circumscripţia Judecătoriei Sibiu, potrivit H.G. nr. 102/2021 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021.
Cum ceea ce contează, ca element temporal în determinarea competenţei teritoriale, este domiciliul debitorului de la momentul sesizării organului de executare, inexistenţa unor date suplimentare, precum strada, numărul, blocul, aşa cum se întâmplă în cauză, nu este de natură să conducă la concluzia incertitudinii domiciliului debitorului şi să influenţeze competenţa instanţei de executare, prin aplicarea criteriului subsidiar, cel al sediului creditoarei, nefiind permise derogări ori interpretări contrarii dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., care sunt strictă interpretare şi aplicare.
Mai mult, din niciun înscris ataşat la dosarul cauzei nu rezultă faptul că debitorului i-ar fi fost emis un act de identitate provizoriu, în lipsa unor date de identificare a adresei unui imobil cu destinaţia de locuinţă, din contră din verificările efectuate în urma accesării bazei de date privind evidenţa persoanelor administrată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date rezultă faptul că debitorul are domiciliul în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, element cert în raport de care se poate determina instanţa de executare, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sibiu, secţia civilă este instanţa competentă teritorial a soluţiona cererea de încuviinţare executare silită dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.