Şedinţa publică din data de 22 mai 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererile de revizuire formulate în cauză
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 29 octombrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 2885/13.09.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa respingerii excepţiei de inadmisibilitate a recursului şi reluarea procedurii filtru.
În motivare, revizuentul a arătat că recursul dedus judecăţii în dosarul nr. x/2017 a fost respins, ca inadmisibil, în considerarea Deciziei nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a fost, însă, ineficientizată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2018, care a reţinut că instanţele judecătoreşti nu pot înlătura efectele unei decizii a Curţii Constituţionale şi că instanţa supremă nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale.
Prin încheierea nr. 5153 din 04 decembrie 2018, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declinat în favoarea secţiei I civile competenţa soluţionării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În data de 13 februarie 2019, revizuentul A. a formulat o nouă cerere de revizuire a aceleiaşi decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii excepţiei de inadmisibilitate a recursului şi reluarea procedurii filtru, cerere care a fost înregistrată în prezentul dosar.
În dezvoltarea acestei cereri, revizuentul a arătat că, la termenul din 13 septembrie 2018 din faţa instanţei de recurs, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52/2018, instanţa dispunând sesizarea instanţei de contencios constituţional, iar, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 874/18.12.2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2/3.01.2019, a fost admisă această excepţie de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52/2018 a instanţei supreme sunt neconstituţionale.
Prin urmare, a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de pct. 11 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea din 20 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a invocat, din oficiu, în legătură cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) teza finală C. proc. civ. raportate la prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie, cu referire la cazurile limitate în care soluţia adoptată de instanţa de judecată în filtru se întemeiază pe dispoziţii legale care au fost declarate ca neconstituţionale, iar partea invocase, în legătură cu acestea, excepţia neconstituţionalităţii lor, ce a fost înaintată, spre soluţionare, Curţii Constituţionale.
În aceeaşi dată, revizuentul a depus note scrise, prin care a invocat, la rândul său, excepţia de neconstituţionalitate a art. 493 alin. (5) C. proc. civ., de asemenea, în legătură cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., despre care a arătat că încalcă dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 53 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie, dar şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, privind separaţia echilibrului puterilor în stat, respectiv art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, privind principiul securităţii juridice.
În motivare, revizuentul a arătat că prin excluderea posibilităţii formulării unei revizuiri sau a unei contestaţii în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în procedura filtru este încălcat liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, iar menţiunea prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că "decizia nu este supusă niciunei căi de atac", contravine principiului egalităţii părţilor în faţa legii, situaţie faţă de care se impune reglementarea unei căi de atac extraordinare faţă de hotărârile pronunţate în procedura filtru, în vederea respectării dreptului la apărare şi a asigurării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei.
Prin încheierea din 15 mai 2019, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) teza finală C. proc. civ., invocată din oficiu de instanţă şi de către revizuentul A..
Prin încheierea din 15 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecăţii cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2885/13.09.2018 a aceleiaşi instanţe până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin decizia nr. 526 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 243/21.03.2024, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Prin rezoluţie, a fost stabilit termen de judecată la 22 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea discutării redeschiderii judecăţii şi soluţionării cererilor de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2885/13.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
2. Decizia împotriva căreia au fost formulate cererile de revizuire
Prin decizia nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 8 martie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
3. Apărări formulate în cauză
În data de 26.11.2018, intimata S.C. B. S.A. a depus întâmpinare, prin care invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că acest text de lege stabileşte că cererea de revizuire trebuie să privească o hotărâre care să evoce fondul.
Or, decizia prin care s-a respins recursul, ca inadmisibil, nu face parte din categoria celor care evocă fondul.
În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, prin aceea că, în speţă, nu este incident un caz în care s-ar fi casat, anulat ori schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Aceasta întrucât nu se poate susţine că prin Decizia nr. 454/2018 a Curţii Constituţionale s-ar fi casat, anulat sau schimbat hotărârea prin care a fost respins recursul, ca inadmisibil, respectiv Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
De asemenea, a arătat şi că efectele deciziei Curţii Constituţionale se produc doar pentru viitor şi de la data publicării în Monitorul Oficial, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
i. În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În ceea ce priveşte revizuirea, se reţine că aceasta reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.
Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Obiectul căii de atac a revizuirii este determinat prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea "unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul".
De asemenea, prevederile art. 509 alin. (2) C. proc. civ., prevăd în mod expres, pe cale de excepţie de la regula menţionată anterior, că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11.
Aşadar, revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Or, în speţă, se constată că prin decizia nr. 2885 din 13 septembrie 2018, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pedinte, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă (decizia fiind pronunţată ca efect exclusiv al constatării aspectului că valoarea pretenţiei deduse judecăţii la data 2 martie 2017, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub pragul valoric de 1.000.000 RON - care permitea exercitarea căii de atac a recursului, în acord cu dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - în formularea anterioară intervenţiei Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme), hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac, conform normei evocate.
Cum excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, având ca obiect prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu a fost formulată în legătură cu acest motiv de revizuire, ci în vederea recunoaşterii posibilităţii de a beneficia de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., revizuentul nu se poate prevala de statuările din decizia prin care Curtea Constituţională a dispus asupra acesteia, revizuentul fiind în continuare lipsit de posibilitatea de a formula prezenta cale extraordinară de atac în temeiul pct. 6 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., împotriva deciziei atacate.
Suplimentar, date fiind dezlegările ce vor fi evocate cu ocazia analizării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. (aplicabile, după cum s-a arătat, doar în raport cu cel de-al doilea motiv de revizuire invocat), se constată că cererea de revizuire întemeiată pe pct. 6 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. apare ca fiind inadmisibilă inclusiv prin prisma neîndeplinirii condiţiei de a fi formulată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.
Aceasta întrucât atunci când în discuţie este hotărârea instanţei de recurs, condiţia evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanţelor de fond, fie - atunci când, prin excepţie, legea o permite, în cazul casării cu reţinere - stabilirea altei situaţii de fapt decât cea reţinută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conţinutul art. 497 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele situaţii urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Hotărârea instanţei de recurs care evocă fondul este, aşadar, acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanţele de control judiciar, în ipotezele în care statuează în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o primele instanţe, atunci când, în urma casării cu reţinere, reapreciază probele deja administrate de instanţele inferioare şi reţin o altă situaţie de fapt, pe baza căreia pronunţă o soluţie diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.
Aşadar, nu se înscrie în aceste ipoteze decizia instanţei de recurs prin care se respinge, ca inadmisibil, recursul (precum în cauză), întrucât atunci când pronunţă o atare soluţie, instanţa de judecată nu evocă fondul, păstrând, aşadar, dezlegarea dată raportului dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. împotriva deciziei nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.
ii. În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., se constată caracterul fondat al acesteia, urmând a fi admisă pentru considerentele expuse în continuare.
Cu titlu prealabil, se impune analizarea posibilităţii revizuentului de a solicita declanşarea controlului judiciar de retractare, sub forma revizuirii împotriva deciziei atacate (pentru acest din urmă motiv), care, astfel cum s-a arătat în precedent, a fost pronunţată în complet de filtru, sens în care dispoziţiile incidente - art. 493 alin. (5) C. proc. civ. (forma în vigoare anterioară abrogării lor prin Legea nr. 310/2018) - prevedeau că, în procedura de filtrare a recursurilor, atunci când completul era în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, va anula sau, după caz, va respinge recursul, printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În considerarea acestui impediment legal, în prezenta cauză, prin încheierea din 15 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a dispus admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) teza finală C. proc. civ., invocată din oficiu de instanţă şi de către revizuent.
În exprimarea opiniei asupra excepţiei, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa de revizuire a arătat că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. trebuie să fie deschisă şi în cazul unor decizii pronunţate de instanţa supremă, ca instanţă de recurs, în procedura filtru, întrucât a nu se recunoaşte posibilitatea exercitării revizuirii împotriva unei hotărâri pronunţate în filtru în cazul unui recurs respins ca inadmisibil, în raport cu dispoziţii legale care au fost declarate neconstituţionale sau a căror interpretare a fost considerată ca fiind neconstituţională, ar însemna să se încalce atât caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat prin dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţia României, cât şi dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.
De asemenea, s-a mai reţinut şi posibila încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, indicate de revizuent, observându-se că procedura de filtru este instituită doar în cazul examinării recursurilor care cad în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi, iar nu şi a celor care, potrivit legii, sunt judecate de curţile de apel, astfel că o parte aflată într-o situaţie similară revizuentului - respectiv, căreia i-a fost respins recursul, ca inadmisibil, în faţa altei instanţe decât cea a Înaltei Curţi, prin aplicarea Deciziei nr. 52/2018, şi care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a interpretării date dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ. prin aceasta - are în mod nestânjenit deschisă calea de atac a revizuirii împotriva hotărârii adoptate în aceste condiţii, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. - în timp ce revizuentul, ca efect al aplicării art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu beneficiază de această posibilitate.
Deşi prin Decizia nr. 526 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 243 din 21 martie 2024, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., ridicată în cauză, a fost respinsă, ca inadmisibilă (reţinându-se că se ridică o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, din perspectiva admisibilităţii promovării căii de atac), Curtea Constituţională a făcut, însă, referire, în considerentele deciziei pronunţate, la dezlegări date anterior, în urma verificării conformităţii cu Legea fundamentală a textului de lege criticat, respectiv la argumente juridice pe care le-a apreciat ca fiind incidente în prezenta pricină, pentru identitate de raţionament.
În acest sens, instanţa de contencios constituţional a constatat că, analizând, în precedent, această chestiune, a reţinut, prin Decizia nr. 387 din 4 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 31 octombrie 2019, paragraful 28, că autorul excepţiei va putea formula cerere de revizuire împotriva hotărârii instanţei supreme de respingere ca inadmisibil a recursului formulat, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.
De asemenea, Curtea Constituţională a făcut trimitere, prin analogie, în decizia pronunţată, şi la dezlegările date la paragrafele 31 şi 33 din Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, prin care s-a reţinut că prin respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 din C. proc. civ., din cauză că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, ceea ce reprezintă o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora. Astfel, deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanţei constituţionale ar fi negat. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii trebuie să profite celor îndreptăţiţi, chiar dacă în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a prevederii respective s-a pronunţat o hotărâre definitivă prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului. Într-o asemenea ipoteză, reglementarea condiţiei evocării fondului ca o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotărâri judecătoreşti încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi accesul liber la justiţie al cetăţenilor, garantat de art. 21 din Legea fundamentală (par. 28).
A mai reţinut Curtea Constituţională şi că părţile din cauze în care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească ce nu era supusă recursului la momentul pronunţării şi care au invocat excepţia de neconstituţionalitate ce privea acest aspect pot solicita aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale. Aşadar, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, şi nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, precum şi deciziile prin care Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate constituie motiv de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. (par. 30).
Referitor la eficacitatea juridică a acestor dezlegări, se observă că însăşi Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, în mod constant, că "forţa obligatorie ce însoţeşte deciziile Curţii se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta".
Rezultă, astfel, că nu doar dispozitivul deciziilor sale, ci şi considerentele acestora sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, Decizia nr. 1415 din 4 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010).
Având în vedere cele arătate anterior, se reţine, în raport cu motivul de revizuire formulat (care presupune aplicabilitatea directă a constatării neconstituţionalităţii unui text de lege prin prisma funcţiei de reparaţie concrete a unei astfel de decizii asupra situaţiei juridice a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost lezat în drepturile sale prin norma legală criticată), că ignorarea posibilităţii revizuentului de exercitare a căii de atac a revizuirii, ca efect al pronunţării deciziei atacate în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. (abrogate prin Legea nr. 310/2018), ar echivala cu nerespectarea principiului constituţional al valorii obligatorii şi opozabilităţii erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.
Această soluţie se justifică, totodată, şi din necesitatea respectării principiului egalităţii în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constituţie, din moment ce revizuentul-recurent se află într-o situaţie similară cu cea a autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale (care dispuneau inadmisibilitatea recursului), ale căror cereri au fost trimise Curţii Constituţionale, dar care, găsindu-se în faţa curţilor de apel, nu au fost supuse procedurii de filtrare a recursurilor.
Drept urmare, constatând că revizuentul are deschisă posibilitatea formulării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. împotriva unei hotărâri pronunţate în procedura de filtru, în baza unor dispoziţii declarate neconstituţionale (în legătură cu care formulase în respectiva pricină o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, încuviinţată de către instanţă), Înalta Curte va trece la examinarea condiţiilor de admisibilitate aferente cererii de revizuire formulate.
Astfel, motivul de revizuire indicat drept temei de către revizuent are în vedere ipoteza în care instanţa a pronunţat hotărârea în baza unui text de lege în legătură cu care fusese invocată o excepţie de neconstituţionalitate şi este justificat de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, conform cărora sesizarea Curţii Constituţionale nu mai atrage suspendarea obligatorie a judecăţii (date fiind modificările aduse prin Legea nr. 177/2010, act normativ prin care s-a eliminat suspendarea judecării cauzei, în situaţia invocării excepţiei de neconstituţionalitate, şi care a reglementat un nou motiv de revizuire în materie civilă, la art. 322 pct. 10 din C. proc. civ. din 1865 - actualul pct. 11 al art. 509 C. proc. civ.).
Aşadar, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv trebuie întrunite următoarele cerinţe:
i. în timpul judecăţii, indiferent de etapa procesuală, să fi fost invocată de partea care exercită revizuirea sau de instanţă din oficiu excepţia de neconstituţionalitate cu privire la o prevedere dintr-o lege sau ordonanţă;
ii. norma de drept substanţial/procedural constatată ca fiind neconstituţională să fi fost temeiul sau unul dintre temeiurile de drept pe care hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii se fundamentează;
iii. decizia Curţii Constituţionale să fi fost pronunţată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere. În literatura de specialitate, s-a apreciat, însă, că data care trebuie luată în considerare pentru admisibilitatea cererii de revizuire este cea la care decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, în considerarea art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
În analiza acestor condiţii, este relevant că revizuentul-recurent A. a invocat, anterior termenului stabilit pentru dezbaterea admisibilităţii recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
În esenţă, prin cererea formulată, revizuentul-recurent a susţinut că dezlegarea dată de instanţa supremă, prin decizia pronunţată în mecanismul dezlegării unor chestiuni de drept, este neconstituţională şi contravine atât dispoziţiilor art. 21 şi art. 53 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie şi la condiţiile de restrângere a exerciţiului anumitor libertăţi, cât şi prevederilor art. 1 alin. (3)-(5) din Legea fundamentală, referitoare la principiul securităţii juridice şi principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi a celor statuate în cuprinsul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.
Prin încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea formulată de petentul A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi art. 521 alin. (3) şi (4) raportat la art. 518 C. proc. civ. a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Prin Decizia nr. 752 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 3 iunie 2022, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de revizuentul-recurent în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., excepţie invocată de aceeaşi parte în acelaşi dosar.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut (în ceea ce priveşte cea dintâi critică formulată) că prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, s-a constatat că prevederile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată de instanţa supremă, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, sunt neconstituţionale, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, fiind constatate ca fiind incidente şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care dispoziţiile respectivele sunt aplicabile (par. 39).
A mai reţinut instanţa de contencios constituţional că, de principiu, deşi, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul noii hotărâri, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. (par. 45), sens în care au fost indicate dezlegările anterioare ale Curţii (Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).
În această ordine de idei, relevante sunt şi dezlegările date prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, prin care s-a reţinut că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în configuraţia dată prin constatarea neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de RON inclusiv", pentru o anumită categorie de justiţiabili, în funcţie de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă (par. 80), respectiv că nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituţionalităţii să profite numai unei categorii de justiţiabili în declararea recursului, în funcţie de momentul declanşării procesului, respectiv înainte sau după publicarea deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-au creat premisele exercitării acestei căi de atac, independent de valoarea cererii de chemare în judecată (par. 81).
A mai statuat Curtea şi că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, paragraful 64, s-a reţinut că legiuitorul poate stabili derogări de la regula de procedură reglementată de art. 27 din C. proc. civ., cu condiţia respectării principiului neretroactivităţii legii, în sensul că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, aceasta din urmă teză fiind singura de ordin constituţional şi că, în vederea respectării principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi accesului la justiţie, hotărârile pronunţate de instanţele de apel, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, trebuie supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, astfel cum statuează Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în considerentul 32, în sensul că toate hotărârile pronunţate după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, sunt supuse recursului (par. 85).
Instanţa de contencios constituţional a stabilit şi că interpretarea prevederilor art. 27 din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţia României, trebuie să se facă cu observarea efectului general obligatoriu şi al aplicării pentru viitor a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, care se aplică în toate litigiile în care hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, inclusiv, a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale (par. 86).
Relevante, în această problemă de drept, sunt inclusiv dezlegările date prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de pronunţare a unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept dacă recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, inclusiv (20 iulie 2017), pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluţionate până la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 01 octombrie 2018, devin admisibile sau îşi menţin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, cât priveşte producerea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/2018), act jurisdicţional prin care s-a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018 se încadrează, în mod evident, în ipoteza normativă a art. 518 din C. proc. civ., problema încetării efectelor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018 fiind, astfel, lămurită (par. 36).
Aşadar, din moment ce, în speţă, revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe care instanţa de recurs şi-a întemeiat decizia de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 77 din data de 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, iar decizia atacată prin prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunţată anterior Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, se constată că în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire formulate.
Drept urmare, în aceste coordonate, revizuentul se bucură inclusiv de efectele juridice obligatorii ale Deciziei nr. 369/30.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (prevederi legale care limitau exerciţiul căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric), având, astfel, recunoscută posibilitatea formulării recursului împotriva deciziei civile nr. 77 din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuent în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. împotriva deciziei nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 şi, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 şi va acorda termen, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia, la data de 18 septembrie 2024.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 2885 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.
Admite cererea de revizuire formulată de acelaşi revizuent, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., împotriva aceleiaşi decizii.
Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că admite în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 77 din 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Acordă termen la data de 18 septembrie 2024, Completul C3- noul C. proc. civ., ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.