Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţiile deduse spre soluţionare tribunalului arbitral
Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalul Arbitral Timiş, sub nr. dosarului arbitral nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate că, pe durata căsătoriei, soţii au dobândit în comun imobilul situat în comuna Moşniţa Nouă, satul Moşniţa Nouă, str. x, înscris în CF x Moşniţa Nouă, precum şi bunuri mobile, constând în mobilă şi aparatură electrocasnică; să se constate contribuţia sa la dobândirea bunurilor comune în cotă de 44%; să se dispună sistarea stării de devălmăşie şi efectuarea partajului, prin atribuirea în natură, în cotă de 1/1, către pârât, a bunurilor respective; să fie obligat pârâtul să-i plătească o sultă reprezentând contravaloarea contribuţiei de 44% la dobândirea bunurilor comune; să se dispună înscrierea în CF x Moşniţa Noua, în cotă de 1/1, a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului, precum şi notarea sultei; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor arbitrale şi onorariului de avocat.
Pe cale reconvenţională, pârâtul B. a solicitat să se constate contribuţia sa majoritară de 90% la dobândirea imobilului situat în comuna Moşniţa Nouă, sat Moşniţa Nouă, str. x, reclamanta având o contribuţie de 10%; să se dispună ieşirea din indiviziune, prin atribuirea către pârât a bunului imobil, cu obligarea sa la plata, către reclamantă, a sultei corespunzătoare cotei acesteia de 10%, în termen de 12 luni de la soluţionarea definitivă a cauzei; să se dispună rectificarea CF sub nr. x Moşniţa Nouă, în sensul înscrierii dreptului pârâtului de proprietate asupra întregului bun imobil; să se dispună partajarea bunurilor comune mobile, dobândite în cursul căsătoriei, conform cotei de contribuţie de 50% pentru fiecare soţ, prin formarea unui singur lot, ce urmează a fi atribuit în natură reclamantei, urmând ca aceasta să fie obligată la plata unei sulte către pârât.
La 20 aprilie 2023, reclamanta a depus precizare a cererii de arbitrare, prin care a solicitat să se constate că, pe durata căsătoriei, soţii au dobândit în comun imobilul situat în comuna Moşniţa Nouă, satul Moşniţa Nouă, str. x, înscris în CF x Moşniţa Nouă, precum şi bunuri mobile, constând în mobilă şi aparatură electrocasnică; să se constate contribuţia sa la dobândirea acestor bunuri comune în cotă de 44%; în temeiul art. 676 din C. civ., să se dispună vânzarea, prin intermediul executorului judecătoresc, la licitaţie publică, a bunului imobil şi a bunurilor mobile, pentru preţul de 140.000 euro, urmând ca acesta să fie distribuit către coproprietari, proporţional cu cota-parte a fiecăruia.
2. Hotărârea arbitrală
Prin hotărârea arbitrală nr. 5 din 30 iunie 2023, Tribunalul Arbitral Timiş a admis în parte cererea arbitrală, astfel cum a fost precizată, a constatat că soţii au dobândit în comun dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF Nr. x-Cl-U2, situat în satul Moşniţa Nouă, judeţul Timiş, precum şi asupra bunurilor mobile, constând în mobilier şi aparatură electrocasnică, a stabilit că reclamanta are o cotă de 30% şi pârâtul are o cotă de 70% din valoarea bunurilor partajabile, a respins capătul de cerere privind executarea silită a bunurilor, a dispus că bunurile mobile rămân în patrimoniul pârâtului, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.850 RON, reprezentând taxa arbitrală, suma de 700 RON, reprezentând raport de evaluare, şi suma de 4.900 RON, reprezentând onorariu de avocat.
3. Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale
Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă la 11 iulie 2023, reclamantul B. a solicitat suspendarea executării şi anularea hotărârii arbitrale nr. 5 din 30 iunie 2023.
4. Hotărârea pronunţată asupra acţiunii în anulare
Prin sentinţa civilă nr. 2 din 14 septembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins acţiunea în anulare şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
5. Recursul formulat în cauză
Împotriva acestei sentinţe civile, la 1 noiembrie 2023, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea sentinţei, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 608 alin. (1) lit. b) şi art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi normele de drept material cuprinse în art. 1.242, art. 1.247 şi art. 1.268 din C. civ.
În argumentare, recurentul-reclamant a susţinut, în sinteză, că, în ceea ce priveşte bunul imobil, convenţia arbitrală este nulă absolut, pentru lipsa formei autentice notariale, impuse de art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., iar, referitor la bunurile mobile, că nu există convenţie arbitrală, context în care a învederat că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
6. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând recursul, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, pentru următoarele considerente de drept:
Conform art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., hotărârea curţii de apel, prin care se soluţionează acţiunea în anulare, este supusă recursului.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor".
Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar doar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, părţile putând-o critica numai pentru motivele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.
În prezenta cauză, se constată că recurentul-reclamant a respectat aceste exigenţe legale, din moment ce argumentele pe care le-a invocat prin memoriul de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că instanţa de apel a nesocotit atât dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 608 alin. (1) lit. b) şi art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., cât şi normele de drept material cuprinse în art. 1.242, art. 1.247 şi art. 1.268 din C. civ.
Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate sunt fondate.
Astfel, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 5 din 30 iunie 2023 a fost întemeiată pe două motive, şi anume pe cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. a) ("litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului") şi lit. b) ("tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrala sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante") din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte respingerea motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a formulat critici.
Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., curtea de apel l-a respins, reţinând, printre altele, că "tribunalul arbitral nu a soluţionat pe fond nicio cerere care să implice transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui drept real asupra bunului imobil, convenţia arbitrală încheiată sub semnătură privată producând efecte cu privire la capetele de cerere soluţionate de către tribunalul arbitral, care nu implicau transferul sau constituirea unui drept real asupra imobilului".
În acord cu susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, prin raportare la conţinutul convenţiei arbitrale şi la cererile cu care a fost învestit tribunalul arbitral, curtea de apel a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Sub un prim aspect, în ceea ce priveşte bunurile mobile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei, se reţine că, deşi acestea nu au fost menţionate de părţi în convenţia arbitrală pe care au încheiat-o, totuşi au făcut obiectul atât a cererii de arbitrare, astfel cum a fost precizată ulterior, cât şi a cererii reconvenţionale, iar tribunalul arbitral a constatat caracterul de bunuri comune al mobilierului şi al aparaturii electrocasnice, a stabilit că soţia are o cotă de 30% şi soţul o cotă de 70% din valoarea bunurilor partajabile (inclusiv bunurile mobile) şi a dispus ca bunurile mobile să rămână în patrimoniul recurentului-reclamant.
În atare condiţii, este fondată susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că tribunalul arbitral a soluţionat capetele de cerere care priveau bunurile mobile, în lipsa unei convenţii arbitrale care să privească şi aceste bunuri, fiind incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. civ., conform căruia "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală". De altfel, curtea de apel nu a analizat, sub nicio formă, dacă exista convenţie arbitrală şi în ceea ce priveşte bunurile mobile dobândite de foştii soţi.
Sub al doilea aspect, referitor la imobilul dobândit de către soţi în timpul căsătoriei, se reţine că este lipsit de relevanţă argumentul curţii de apel, potrivit căruia tribunalul arbitral nu a soluţionat pe fond nicio cerere care să implice transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui drept real asupra bunului imobil. În acelaşi sens, nu poate fi primită susţinerea intimatei din întâmpinare, în sensul că prevederile art. 548 alin. (2) din C. proc. civ. au în vedere doar situaţia în care hotărârea arbitrală este, ea însăşi, aptă să transfere dreptul de proprietate asupra unui imobil, nu şi ipoteza în care, prin alte acte sau fapte juridice, se va proceda la transferarea proprietăţii asupra bunului imobil.
Aceasta, întrucât valabilitatea convenţiei arbitrare, prin prisma cerinţei de formă impuse de art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., se verifică şi se stabileşte doar în funcţie de conţinutul ei, nu şi de soluţia pronunţată de către tribunalul arbitral, textul de lege indicat având în vedere ipoteza clară în care "convenţia arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil".
Or, convenţia arbitrală pe care părţile au încheiat-o are ca obiect sistarea stării de devălmăşie, prin partajul bunurilor comune, conform cotelor de contribuţie a soţilor la dobândirea acestora, în cuprinsul convenţiei menţionându-se "intenţia părţilor de a efectua partajul cu privire la imobilul casă şi teren, situat administrativ în satul Moşniţa Nouă (comuna Moşniţa Nouă), str. x ap. 2, imobil înscris în CF x Moşniţa Nouă". De altfel, chiar curtea de apel a reţinut că "în cuprinsul convenţiei arbitrale, s-a consemnat faptul că părţile au avut o poziţie divergentă cu privire la stabilirea sultei şi a cotelor de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, nefiind îndeplinite condiţiile pentru efectuarea amiabilă a partajului, motiv pentru care au căzut de acord să apeleze la Tribunalul arbitral Timiş", precum şi că "în cuprinsul convenţiei încheiate în scris, părţile au arătat că vor să soluţioneze litigiul legat de încetarea comunităţii de bunuri, ca urmare a divorţului, pe calea arbitrajului instituţionalizat".
Mai mult, se observă că, prin cererea iniţială de arbitrare, s-a solicitat, printre altele, să se dispună sistarea stării de devălmăşie, prin atribuirea în natură, către recurentul-reclamant, a imobilului şi a bunurilor mobile, cu obligarea acestuia la plata unei sulte. Este adevărat că această cerere a fost precizată ulterior, însă şi în cadrul cererii precizatoare s-a solicitat, printre altele, ca, în temeiul dispoziţiilor art. 676 din C. civ., să se dispună vânzarea, prin intermediul executorului judecătoresc, la licitaţie publică, a bunului imobil şi a bunurilor mobile pentru preţul de 140.000 euro, urmând ca acesta să fie distribuit către coproprietari, proporţional cu cota fiecăruia. De asemenea, prin cererea reconvenţională, s-a solicitat să se dispună ieşirea din indiviziune, prin atribuirea către recurentul-reclamant a bunului imobil, cu obligarea sa la plata unei sulte.
În acest context, este evident că, indiferent de soluţia pronunţată de către tribunalul arbitral, convenţia arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, fiind îndeplinită premisa avută în vedere de art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că, potrivit acestui text legal, convenţia arbitrală trebuia încheiată în formă autentică notarială, sub sancţiunea nulităţii absolute. În acelaşi sens, dreptul comun reprezentat de art. 1.242 alin. (1) din C. civ. prevede că "este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă", regimul nulităţii absolute fiind cel reglementat prin dispoziţiile art. 1.247 alin. (1)-(4) din C. civ.
Din moment ce convenţia arbitrală nu a fost încheiată în formă autentică notarială, astfel cum impune art. 548 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că aceasta este nulă absolut, pentru lipsa formei ad validitatem, potrivit textelor de lege indicate mai sus, fiind incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. civ., conform căruia "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul în temeiul unei convenţii nule".
În acord cu susţinerile recurentului-reclamant, aceste dispoziţii legale au fost aplicate, în mod greşit, de către curtea de apel, care şi-a fundamentat raţionamentul logico-juridic pe un argument lipsit de relevanţă, şi anume că, din moment ce tribunalul arbitral a respins capătul de cerere privind executarea silită a bunurilor, nu a soluţionat pe fond nicio cerere care să implice transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui drept real asupra bunului imobil.
În raport cu considerentele expuse, se reţine că, în mod nelegal, curtea de apel nu a reţinut incidenţa în cauză a motivului prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sub ambele sale ipoteze (lipsa convenţiei arbitrale, în cazul bunurilor mobile, şi convenţie arbitrală nulă absolut, în cazul imobilului), motiv care conducea la admiterea acţiunii în anulare şi desfiinţarea hotărârii arbitrale nr. 5 din 30 iunie 2023, date de Tribunalul Arbitral Timiş.
Faţă de aceste considerente, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant şi că sentinţa recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor procedurale, precum şi a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 497 raportat la art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Dată fiind această soluţie, care nu permite, la acest moment, stabilirea părţii care a pierdut procesul, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată efectuate de recurentul-reclamant în recurs urmează a fi avute în vedere de curtea de apel, cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către reclamantul B. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 14 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.