Şedinţa publică din data de 25 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 06 martie 2024, sub nr. x/2024, creditorul A. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit de organul fiscal, Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Executări Silite cazuri speciale prin Serviciul Executari Silite cazuri speciale Regional Brasov, conform procesului-verbal nr. x din 08.12.2023, în baza sentinţei penale nr. 264 din 29.11.2023, pronunţată de Tribunalului Olt în dosarul x/2018, asupra bunurilor imobile teren intravilan în suprafaţă de 10000 mp, situat în localitatea Runcu, judeţul Vâlcea, punctul "B.", înscris în CF nr. x nr. cad x, invocându-se faptul că bunurile despre care se face vorbire nu îi mai aparţin.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 1326 din 29 martie 2024, Judecătoria Sibiu a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că faţă de împrejurarea că procesul penal în cadrul căruia a fost dispusă măsura asiguratorie de instituire a sechestrului asigurator a fost soluţionat, în primă instanţă, de Tribunalul Olt, în aplicarea prevederilor art. 954 alin. (1) coroborat cu cel al art. 957 din C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cererii de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului aparţine Tribunalului Olt.
Învestit prin declinare, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 119/2024 din 23 aprilie 2024, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În fundamentarea acestei soluţii, tribunal a reţinut că petentul a dedus judecăţii cererea de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar dispusă prin procesul-verbal nr. x din 08.12.2023, în temeiul prevederilor art. 260 şi ale art. 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală care reglementează procedura de executare a creanţelor fiscale, iar în temeiul dispoziţiilor completatoare ale art. 714 raportat la cele ale art. 651 din C. proc. civ., competenţa materială aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în cauza de faţă, Judecătoria Sibiu.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că Judecătoria Sibiu şi Tribunalul Olt şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în raport de care trebuie stabilită competenţa materială în soluţionarea cererii de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar, ca urmare a calificării diferite a obiectului concret al cererii cu a cărei soluţionare au fost învestite.
Astfel, Judecătoria Sibiu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 954 coroborate cu cele ale art. 957 din C. proc. civ., care instituie competenţa materială a instanţei care a dispus măsura contestată, în speţă, Tribunalul Olt, în timp ce Tribunalul Olt a apreciat că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii aparţine judecătoriei, întrucât, în raport de temeiurile de drept invocate de petent în susţinerea cererii, respectiv art. 260 şi art. 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea prin care contestatorul A. a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit de organul fiscal, Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Executări Silite cazuri speciale prin Serviciul Executări Silite cazuri speciale Regional Braşov, măsură dispusă prin procesul-verbal nr. x din 08.12.2023, emis în baza sentinţei penale nr. 264 din 29.11.2023, pronunţate în dosarul x/2018 de Tribunalului Olt, asupra bunurilor imobile - teren intravilan în suprafaţă de 10000 mp, situat în localitatea Runcu, judeţul Vâlcea, punctul "B.", înscris în CF nr. x, cu nr. cad x.
În motivarea cererii, petentul a învederat că urmare a partajului de bunuri comune pronunţat prin decizia civilă nr. 354 din 17 aprilie 2022 de Tribunalul Vâlcea, imobilul cu privire la care a fost dispusă măsura sechestrului asigurator în timpul procesului penal, a trecut în proprietatea exclusivă a soţiei sale, C., astfel că nu îi mai aparţine.
În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 260 şi art. 261 din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, solicitând ridicarea măsurii sechestrului, petentul nu invocă nicio împrejurare de fapt sau de drept în raport de care să se constate faptul că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă iniţiale, avute în vedere la momentul instituirii sechestrului şi care să justifice ridicarea măsurii dispuse de către instanţa penală, ci contestă executarea acestei măsuri, dispusă de organele de executare fiscală, în temeiul prevederilor art. 213 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. x din 08 decembrie 2023, asupra bunului imobil, în suprafaţă de 10000 mp, situat în localitatea Runcu, judeţul Vâlcea, punctul "B.", înscris în CF nr. x, în executarea obligaţiei de plată a unei creanţe fiscal/bugetare în cuantum de 8.783.367 RON stabilite în sarcina petentului prin sentinţa penală nr. 264 din 29 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Olt, cererea astfel formulată circumscriindu-se unei contestaţii la executare fiscală.
Or, faţă de obiectul concret al cererii şi de motivele care o susţin precum şi în raport de temeiul de drept al acesteia, expres indicat, competenţa de soluţionare a cauzei nu poate fi stabilită în raport de dispoziţiile art. 954 - 957 C. proc. civ. şi de principiul simetriei formelor juridice, în virtutea căruia instanţa care a dispus măsura sechestrului este competentă să soluţioneze şi cererea de ridicare a acestuia, ci în raport de dispoziţiile speciale ale Codului de procedură fiscală care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor de executare dispuse de organele fiscale, şi care fac trimitere la dispoziţiile art. 651 şi 714 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 260 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor acestui cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii, iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, conform cărora dispoziţiile de procedură fiscală se completează cu dispoziţiile din C. civ. şi C. proc. civ., instanţa judecătorească competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare se stabileşte în condiţiile C. proc. civ.
Or, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, stabilită în temeiul art. 651 C. proc. civ., iar potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. instanţa de executare este judecătoria.
Prin urmare, în raport de prevederile art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale art. 714 şi ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa materială în soluţionarea cererii formulate de petentul A. privind ridicarea sechestrului asigurator dispus prin proces-verbal nr. x din 08 decembrie 2023 de către Ministerul Finanţelor- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Executări silite cazuri speciale- Serviciul executări silite cazuri speciale regional Braşov, aparţine judecătoriei.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că în cazul urmăririi silite a imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului [alin. (2) al art. 714 C. proc. civ..].
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că judecătoria de la locul situării imobilului devine competentă să soluţioneze contestaţia la executare în situaţia în care imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare. ipoteză care se regăseşte în speţă, întrucât debitorul figurează cu domiciliul în judeţul Sibiu, localitate care se află în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Alba Iulia, iar bunul imobil urmărit silit se află în judeţul Vâlcea, Comuna Runcu, care este în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti.
Totodată, Înalta Curte reţine şi prevederile art. 116 C. proc. civ., care prevăd că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.
În cauză, prin depunerea contestaţiei la executare la Judecătoria Sibiu, contestatorul a ales între cele două instanţe deopotrivă competente şi a stabilit astfel competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul său.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, instanţă competentă în raport de prevederile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., aleasă de către contestator în temeiul dreptului recunoscut de art. 116 din acelaşi act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2024.