Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului, a solicitat instanţei să dispună obligarea paratelor, în solidar, la plata sumei de 450.000 RON reprezentând paguba cauzată prin actele administrative nelegale emise în privinţa cererii de finanţare pe care a formulat-o în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare 2018, la plata dobânzii legale aferente sumei de 450.000 RON, calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la data respingerii cererii de finanţare (21.09.2018) şi până la data plăţii efective a acestei sume, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 349 din 24 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca prescrisă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 349 din 24 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta- reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa a admis în mod nelegal excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aplicând greşit decizia de recurs în interesul legii nr. 22/2019, fără a indica în concret în ce constă chestiunea de fapt în legătură cu care s-a reţinut data de 21.09.2018 ca moment al cunoaşterii prejudiciului reclamat. După o expunere rezumativă a istoricului procedurilor administrative şi a litigiilor judiciare dintre părţi, recurenta- reclalamantă a conchis, contrar celor reţinute în sentinţa atacată, că prejudiciul suferit a devenit cert abia la 14.04.2022, când a fost înştiinţată că finanţarea nu mai poate fi acordată din cauza lipsei fondurilor necesare.
Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nerespectând cerinţele impuse prin art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată raţionamentul urmărit pentru a se ajunge la concluzia că termenul de prescripţie prevăzut pentru acţiunea în despăgubire a început să curgă, iar argumentele reclamantei nu au fost analizate şi înlăturate cu o argumentaţie clară.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimata-pârâtă Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a susţinut, în primul rând, că modalitatea de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., în sensul că nu conţine motive de nelegalitate, iar în al doilea rând că motivele de recurs formulate de reclamantă sunt nefondate, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate.
4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a arătat că antecesorul său Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a fost desfiinţat prin O.U.G. nr. 212/2020 şi a solicitat, cu titlu prealabil, introducerea în cauză a succesorilor acestui minister sau admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale pasive şi scoaterea acestuia din cauză. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate.
4.3. Intimata-reclamantă a depus note scrise prin intermediul cărora a combătut excepţia nulităţii recursului şi apărările formulate de părţile intimate-pârâte, solicitând respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Totodată, în ceea ce priveşte cadrul procesual, a precizat că urmarea reorganizării prin absorbţie, Ministerul Economiei şi-a schimbat denumirea în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a cărui introducere în cauză a solicitat-o, în conformitate cu actele normative indicate, ataşate în extras notelor formulate (Hotărârea Parlamentului nr. 22/2003 privind acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 533/15.06.2023 şi H.G. nr. 864/2023, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 842/19.09.2023).
4.4. La termenul de dezbateri din 22 februarie 2024, Înalta Curte a soluţionat aspectele referitoare la cadrul procesual şi la susţinerile din întâmpinarea intimatei-pârâte Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului privind modalitatea de redactare a memoriului de recurs,conform argumentelor consemnate în încheierea pronunţată la data menţionată.
5. Considerentele }naltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinările şi notele scrise depuse în cauză, raportat la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea că acestea vor fi grupate potrivit problemelor de drept pe care le vizează .
Cu privire la motivarea sentinţei
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţiile în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau conţine numai motive străine de natura cauzei, ipoteze dintre care recurentul- reclamant a indicat-o pe prima, susţinând că sentinţa este nemotivată sub aspectul modului în care a fost stabilită data de la care curge termenul de prescripţie prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Contrar susţinerilor părţii, Înalta Curte constată că sentinţa îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conţinând motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia. Deşi succinte, considerentele sentinţei au fost expuse într-o manieră care face posibilă înţelegerea raţionamentului urmat, iar modul în care instanţa de fond a reţinut şi valorificat aspectele relevante ale cauzei urmează a fi examinat în contextul criticilor îndreptate împotriva soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune
Analizând criticile formulate în recurs în limitele specifice acestei căi de atac, Înalta Curte constată, cu titlu prealabil, că deşi recurenta- reclamantă a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate ele vizează regimul juridic al acţiunii în despăgubire în contenciosul administrativ, prescripţia dreptului la acţiune (instituţie de drept material) şi, raportat la acestea, legalitatea încadrării juridice a situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă din perspectiva identificării datei de început al curgerii termenului de prescripţie, iar nu încălcări ale principiilor fundamentale ale procesului civil sau ale unor reguli de procedură ce ar putea atrage sancţiunea nulităţii, care să poată fi subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
De aceea, argumentele expuse de parte vor fi grupate şi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 instituie o cale procesuală de angajare a răspunderii administrativ- patrimoniale a autorităţilor şi instituţiilor publice, care, aşa cum prevede art. 575 alin. (1) din Codul administrativ, răspund patrimonial, din bugetul propriu, pentru pagubele materiale sau morale cauzate prin acte administrative, prin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere sau prin nesoluţionarea în termen a acesteia.
La baza angajării răspunderii administrativ- patrimoniale a autorităţilor publice stă conduita culpabilă şi vătămătoare în raportul de drept administrativ, conduită care constă în emiterea unui act nelegal, în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim sau în nerezolvarea cererii în termenul prevăzut de lege şi se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul a cărui acoperire se solicită.
În speţă, la 4 iulie 2022 (data expediţiei poştale), recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în despăgubire pentru prejudiciul produs prin respingerea nelegală a unei cereri formulate în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare 2018, pentru obţinerea unei finanţări în sumă de 450 000 RON.
Conform celor reţinute în sentinţa atacată, cererea de finanţare a fost respinsă prin scrisoarea nr. 103/21.09.2018, emisă de Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat.
Prin sentinţa civilă nr. 683/30.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea prin care reclamanta a solicitat anularea actelor administrative emise cu privire la respingerea cererii de finanţare, a anulat deciziile nr. 124/21.09.2018 şi nr. 103 din 09.10.2018 şi a obligat autoritatea pârâtă să reevalueze proiectul. Această hotărâre a devenit definitivă prin decizia nr. 804/10.02.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin notificarea nr. x/25.02.2020 adresată Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a solicitat punerea în executare a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018, inclusiv în ceea ce priveşte reevaluarea proiectului depus de către reclamanta şi admiterea acestuia la finanţare, cu consecinţa încheierii contractului de finanţare.
Prin adresa nr. x/17.03.2022, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a comunicat faptul că la data de 14.03.2022 s-a procedat la reevaluarea proiectului, iar acesta a obţinut 100 puncte.
Ulterior, reclamanta a formulat Notificarea nr. x/05.04.2022 către Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului, prin care a solicitat să i se comunice detaliile pentru semnarea contractului de finanţare, dar prin adresa nr. x/14.04.2022, agenţia i-a comunicat a fost acceptată la finanţare din punct de vedere administrativ şi al exigibilităţii, dar în afara bugetului alocat schemei. În lipsa unor fonduri alocate schemei de la bugetul de stat prin Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului nu se pot încheia acorduri pentru finanţare.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Prin decizia nr. 22/24.06.2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că "data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia."
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii s-au reţinut următoarele:
"87. Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este ţinut să răspundă, atunci nu poate acţiona, astfel încât, dacă prescripţia ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute, după cum s-a arătat, la data încălcării dreptului subiectiv.
88. În felul acesta, prin noua regulă edictată, legiuitorul încearcă să evite riscul ca prescripţia să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, deoarece titularului dreptului la acţiune nu i se poate reproşa inacţiunea, cât timp nu avea posibilitatea reală de a face acte întreruptive, din cauza necunoaşterii existenţei dreptului sau a exigibilităţii acestuia ori a celui care ar fi ţinut să răspundă, după caz.
89. În sistemul actualului C. civ., momentul începutului prescripţiei extinctive, în lipsa unei reguli speciale, trebuie determinat de instanţa de judecată numai pe baza unui probatoriu complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data naşterii dreptului la acţiune, ci şi dacă titularul lui avea cunoştinţă ori trebuia să cunoască acest fapt.
90. În concluzie, aşa cum a arătat şi autorul sesizării, momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o împrejurare de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind legată în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia."
Aşadar, în decizia amintită s-a stabilit, în termeni expliciţi, că momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei nu este legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal, nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia, ci constituie o împrejurare de fapt care trebuie stabilită pe bază de probe.
Cu toate acestea, în sentinţa atacată s-a reţinut că prin decizia de recurs în interesul legii nr. 22/24.06.2019 "a fost aşadar definitiv tranşată disputa jurisprudenţială privind stabilirea momentului la care începe să curgă termenul de prescripţie în raport de comunicarea actului administrativ nelegal sau de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de anulare a actului administrativ", stabilind "cu caracter definitiv şi obligatoriu validitatea uneia dintre opiniile jurisprudenţiale exprimate în practica instanţelor cu privire la această problemă de drept".
Valorificând în acest mod decizia de recurs în interesul legii, judecătorul fondului s-a raportat exclusiv la unul dintre cele două momente menţionate (comunicarea actului administrativ nelegal sau rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de anulare a actului administrativ) şi a stabilit că reclamantul a cunoscut prejudiciul care i-a fost cauzat încă de la data de 21.09.2018 (momentul respingerii cererii de finanţare), iar nu la momentul anulării definitive a actului administrativ, sub acest ultim aspect reţinând doar că hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-26/62, Plaumann & Co vechiul Comisia Comunităţii Economice Europene nu este aplicabilă într-un litigiu intern.
Contrar concluziei instanţei de fond, Înalta Curte consideră că, în circumstanţele speţei, astfel cum au fost reţinute şi expuse în motivarea sentinţei, pentru stabilirea modului de calcul al termenului de prescripţie prezentau relevanţă aspectele invocate şi dovedite de reclamantă cu privire la împrejurările de fapt care configurau un moment subiectiv al cunoaşterii întinderii pagubei, în condiţiile în care, cu toate că a câştigat definitiv procesul având ca obiect anularea actelor vătămătoare, iar în urma reevaluării administrative a proiectului, care a obţinut punctajul maxim, cererea de finanţare a fost declarată eligibilă, generând o aşteptare legitimă de încheiere a contractului de finanţare, totuşi finanţarea nu a fost acordată efectiv, nici integral, nici parţial, din motive legate de resursele bugetare ale programului, astfel cum i s-a comunicat în final prin adresa nr. x/14.04.2022.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului- reclamant în ceea ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia de recurs în interesul legii nr. 22/24.06.2019, soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune fiind nelegală şi impunându-se a fi reformată.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul reclamantelor şi, în temeiul art. art. 496 C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constatând că fondul cauzei nu a fost cercetat, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (succesor de drept al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului) şi Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului, împotriva sentinţei nr. 349 din 24 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.