Şedinţa publică din data de 19 martie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.08.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamantele A., B., C. şi D. i-au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, solicitând executarea silită a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunţare.
Astfel, arată că prin decizia ÎCCJ nr. 2370/08.05.2019 debitorul a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a disp. art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei menţionate şi până la executarea obligaţiei.
Debitorul nu a executat până la formularea prezentei cereri de executare silită obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 502 pronunţată în data de 24 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele C., A., B. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul Ministru al României - E., ca efect al intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 502 din data de 24 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au exercitat calea de atac a recursului recurentele - reclamante C., A., B. şi D., şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., acestea au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe, pentru a se pronunţa pe fondul cererii de chemare în judecată.
În susţinerea recursului recurentele au arătat că sentinţa de fond a săvârşit două erori.
În primul rând, arată că, în condiţiile în care ziua de 07.08.2022 a căzut într-o zi de duminică, zi nelucrătoare, termenul de prescriptie s-a prelungit până în prima zi lucrătoare următoare, respectiv până luni 08.08.2022, conf. disp. art. 181 alin. (2) C. proc. civ., astfel că cererea de chemare în judecată, depusă la poştă cu scrisoare recomandată, în data de 08.08.2022, a fost depusă în termenul legal.
În al doilea rând, mai susţin recurentele că H.G. nr. 746/08.06.2022 este un act de executare, astfel că acestea apreciază ca hotararea de guvern antereferita este o executare imperfectă, incompletă, dar rămâne totuşi, un act de executare.
Or, potrivit art. 709 pct. I C. proc. civ., orice act voluntar de executare anterior executarii silite întrerupe prescriptia dreptului de a cere executarea silită.
Ca urmare, la data de 08.06.2022, când a fost efectuat actul de executare mentionat în precedent, a fost întrerupta prescriptia anterioara şi a inceput sa curgă un nou termen de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, tot de 3 ani, astfel încât cererea de executare silită introdusă la data de 08.08.2022 este introdusă în termenul legal.
Solicită astfel a se constata că cererea recurentelor de executare silită în conditiile LCA a fost introdusă în termen legal, că în mod gresit a fost admisă de instanţa de fond exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silită, motiv pentru care solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a fi judecată pe fond.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de recurentele - reclamante niciunul din cei doi intimaţi - pârâţi, respectiv Prim-ministrul României şi Guvernul României, nu a formulat întâmpinare, deşi cererea de recurs le-a fost comunicată în termenul legal.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 08.06.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19 martie 2014, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentelor - reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate şi a normelor procedurale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele C., B., D. şi A. este fondat, motiv pentru care se impune a fi admis, în considerarea argumentelor arătate în continuare:
Prin cererea formulată reclamantele A., B., C. şi D. i-au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, solicitând executarea silită a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunţare.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în faza procedurii scrise, pârâţii au invocat, în susţinerea apărării lor, excepţia precripţiei dreptului de a obţine executarea silită, excepţia lipsei de obiect a cererii pendinte şi implicit a interesului, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii, formulând deopotrivă şi apărări pe fond.
Analizând mai întâi excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, instanţa de fond, deşi în mod corect a constatat că în cauză a operat suspendarea termenului de prescripţie în baza art. 41 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 emis de Preşedintele României şi art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 emis de Preşedintele României (privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României), pentru perioada stării de urgenţă, anume 16.03.2020-14.05.2020 (60 zile), eronat a reţinut, totuşi, că termenul de prescripţie s-a împlinit în data de 07.08.2022, în condiţiile în care aceasta era o zi nelucrătoare, fiind o zi de duminică.
Dat fiind faptul că ultima zi pentru exercitarea dreptului de a obţine executarea silită s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, prima instanţă a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora " 2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".
Astfel, în condiţiile în care termenul de prescripţie a expirat în data de 07.08.2022, iar aceasta a fost o zi de duminică, nelucrătoare, prin raportare la dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, contrar celor reţinute de instanţa de fond, constată că ultima zi în care partea mai putea exercita dreptul de a cere executarea silită a fost 08.08.2022 (într-o zi de luni), aceasta fiind "prima zi lucrătoare care urmează", în sensul normei legale anterior menţionate.
Cum cererea de executare silită a fost transmisă prin poştă la data de 08.08.2022, conform ştampilei aplicate pe plicul de expediere ataşat la dosarul de fond, aspect corect reţinut de prima instanţă, rezultă că partea era în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, de 3 ani, prevăzut de art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., data de 08.08.2022, fiind chiar ultima zi în care partea mai putea exercita respectivul drept.
Prin urmare, soluţia care se impunea era aceea de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de intimaţii - pârâţi, ca nefondată.
Constatând, aşadar, că excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost nelegal admisă de prima instanţă, care a omis a face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentelor, motiv pentru care urmează a admite recursul acestora, a casa sentinţa recurată şi rejudecând, a respinge excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâţi, ca nefondată şi, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul dreptului la un proces echitabil şi al dreptului la apărare, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumente/apărări ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.
Cu ocazia rejudecării, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, instanţa de fond, având în vedere ordinea de soluţionare a excepţiilor, astfel cum este reglementată la art. 248 C. proc. civ., va analiza şi se va pronunţa cu privire la toate apărările pârâţilor din cuprinsul întâmpinării depuse în primul ciclu procesual, atât cele ce vizează excepţiile lipsei de obiect a cererii şi implicit a interesului şi inadmisibilităţii cererii, cât şi apărările ce vizează fondul cererii de executare silită, având în vedere deopotrivă şi motivele de fapt şi de drept invocate de reclamante şi toate probele administrate, inclusiv excepţia de neconstituţionalitate şi excepţia de nelegalitate invocate de acestea prin Notele depuse la data de 04.11.2022 şi neanalizate de prima instanţă raportat la soluţia dată excepţiei prescripţiei, eronat admisă de aceasta.
Temeiul soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere aceste considerente, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantele C., B., D. şi A., va casa sentinţa civilă recurată şi rejudecând, va respinge excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâţi, ca nefondată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanţii C., B., D. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 502 din Camera de Consiliu din data de 24 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:
Respinge excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâţi, ca nefondată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.