Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 aprilie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, obligarea pârâtului să-i comunice răspunsul la petiţia din data de 01.02.2021 şi Ordinul ministrului, anexă la Ordinul nr. 4129/12.07.2001 privind confirmarea acordării gradaţiei de merit în 2001 defunctei sale soţii, B., fostă profesoară de limba franceză.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii; a calificat excepţia lipsei de obiect a cererii invocată de pârât ca fiind o apărare de fond şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca neîntemeiată.
3. Recursul formulat
Împotriva sentinţei civile nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei la validarea gradaţiei de merit acordate profesoarei B. prin hotărârea Consiliului de Administrare a Inspectoratului Şcolar Teleorman şi la emiterea unei anexe la Ordinul Ministrului nr. 4129/12.07.2001, în care să fie nominalizată soţia reclamantului, ca titulară a drepturilor conferite de această gradaţie de merit.
4. Decizia pronunţată în recurs, atacată cu contestaţie în anulare
Prin decizia nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În considerentele deciziei de recurs s-a reţinut în esenţă că petiţia reclamantului a primit un răspuns, prin care Ministerul Educaţiei a dat explicaţii complete cu privire la situaţia la care se referă petiţia, iar aspectul privind însoţirea adresei de răspuns de unele documente care susţin răspunsul dat, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, întrucât înscrisurile pe care răspunsul menţionat se bazează se regăsesc la dosarul cauzei şi sunt cunoscute de recurentul-reclamant.
De asemenea, s-a mai reţinut că celelalte aspecte invocate de recurentul-reclamant nu constituie veritabile critici de nelegalitate a sentinţei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât se referă la neacordarea gradaţiei de merit soţiei reclamantului în anul 2001, iar obiectul cauzei constă în cenzurarea lipsei răspunsului la petiţia reclamantului din februarie 2021.
Instanţa de recurs a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că împrejurarea că reclamantul nu a primit răspunsul dorit, nu echivalează cu lipsa răspunsului la cererea adresată pe cale administrativă.
5. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., solicitând admiterea contestaţiei şi rejudecarea cauzei, în sensul casării deciziei civile nr. 4292/2023 şi obligării Ministerului Educaţiei la validarea gradaţiei acordate profesoarei B..
În motivarea contestaţiei în anulare arată, în esenţă, că prin cererea de recurs a solicitat obligarea Ministerului Educaţiei la validarea gradaţiei acordate soţiei sale, în prezent decedată, cerere pe care o formulează şi în contestaţia în anulare, în condiţiile în care drepturile salariale cuvenite acesteia urmează a fi primite după validarea gradaţiei.
Susţine că Inspectoratul Şcolar a omis acordarea drepturilor legale profesoarei B. în anii 2002, 2003.
Invocă refuzul Inspectoratului Şcolar de a executa sentinţa civilă nr. 2035/2007.
Mai arată că dacă se admitea cererea, B. ar fi avut un punctaj ce i-ar fi permis înscrierea în lista cu 122 persoane validate prin Ordinul nr. 4129/12.07.2008.
6. Completarea motivelor contestaţiei în anulare
Contestatorul A. a formulat o completare a motivelor contestaţiei în anulare, depusă la data de 02.02.2024, prin care invocă, ca temei al cererii sale, art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
Arată că, fiind o persoană în vârstă de 84 ani, victimă a unui accident de circulaţie, nu s-a putut prezenta în faţa instanţei.
De asemenea, invocă dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa nu a observat că B. era beneficiara unei gradaţii de merit, acordate prin concurs la data de 13.04.2001, iar acest drept nu i-a fost retras.
Astfel, instanţa de recurs nu a observat că instanţa de fond a fost în eroare şi că actul solicitat de către contestator nu a fost depus la dosar.
7. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.
Consideră că nu sunt îndeplinite cele 2 ipoteze invocate pentru contestaţia în anulare, în condiţiile în care recurentul a fost citat la soluţionarea cererii de recurs, însă prezenţa sa nu era obligatorie, iar pe de altă parte, în cauză nu este vorba de o eroare materială.
De asemenea, arată că pe calea contestaţiei în anulare nu se poate pune în discuţie raţionamentul instanţei de recurs.
8. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare
În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia din data de 8 februarie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 10 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, obligarea pârâtului să-i comunice răspunsul la petiţia din data de 01.02.2021 şi Ordinul ministrului, anexă la Ordinul nr. 4129/12.07.2001 privind confirmarea acordării gradaţiei de merit în 2001 defunctei sale soţii, B., fostă profesoară de limba franceză.
Prima instanţă a respins cererea reclamantului, iar instanţa de recurs a respins cererea de recurs, reţinând că petiţia reclamantului a primit un răspuns, prin care Ministerul Educaţiei a dat explicaţii complete cu privire la situaţia la care se referă petiţia, iar aspectul privind însoţirea adresei de răspuns de unele documente care susţin răspunsul dat, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, întrucât înscrisurile pe care răspunsul menţionat se bazează se regăsesc la dosarul cauzei şi sunt cunoscute de recurentul-reclamant.
Împotriva deciziei din recurs a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., pe care, prin completarea la motivele contestaţiei a întemeiat-o în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ.:
"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata."
Din examinarea textului de lege ce constituie temeiul de drept al contestaţiei în anulare reiese că această cale de atac de retractare poate fi formulată atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Or, în speţă, pentru termenul de judecată din data de 4 octombrie 2023, când s-a soluţionat cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a fost legal citat la data de 25.07.2023, prin depunerea citaţiei în cutia poştală de la domiciliul acestuia, conform dovezii de la file x verso din dosarul de recurs.
Prin urmare, nu se poate reţine lipsa citării acestuia pentru termenul când a avut loc judecata recursului.
Scopul cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. îl constituie în principal respectarea dreptului la apărare al părţilor, pentru ca părţile să aibă cunoştinţă de aspectele puse în discuţie în litigiile în care sunt parte, respectiv pentru ca acestea să aibă posibilitatea să-şi apere în instanţă drepturile.
Cu toate acestea, o asemenea ipoteză nu se verifică în speţă, unde partea, respectiv contestatorul A. a fost citat în faţa instanţei de recurs pentru termenul din 4 octombrie 2023.
Prin urmare, în cauză nu se relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., pentru admiterea contestaţiei în anulare.
În ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:
"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Criticile contestatorului întemeiate pe acest caz de contestaţie în anulare vizează, în esenţă, faptul că instanţa nu a observat că B. era beneficiara unei gradaţii de merit, acordate prin concurs la data de 13.04.2001, iar acest drept nu i-a fost retras şi că instanţa de recurs nu a observat că instanţa de fond a fost în eroare şi că actul solicitat de către contestator nu a fost depus la dosar.
Criticile sunt nefondate, Înalta Curte apreciind că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.
Aşadar, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei din recurs şi a sentinţei instanţei de fond, care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.
Mai mult, aceste critici nu au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât se referă la neacordarea gradaţiei de merit soţiei reclamantului, în anul 2001, iar obiectul cauzei constă în cenzurarea lipsei răspunsului la petiţia reclamantului din februarie 2021.
Prin urmare, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei şi chiar la schimbarea obiectului acţiunii introductive, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.
Contestaţia în anulare prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, calea de atac în discuţie neputând reprezenta prilej pentru rediscutarea aspectelor analizate de instanţa de recurs şi, cu atât mai puţin nu ar putea formula alte solicitări în afara celor analizate în primă instanţă şi în instanţa de recurs.
"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu la o pretinsă greşeală de judecată, constând în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale.
Astfel, în doctrina relevantă, sintagma "greşeală materială" a fost analizată prin opoziţie cu greşeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.
În realitate, contestatorul este nemulţumit de soluţiile instanţelor de fond şi de recurs care au reţinut că Ministerul Educaţiei a răspuns petiţiei sale şi că faptul că nu a primit răspunsul dorit de către acesta nu echivalează cu lipsa răspunsului, astfel că ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare este tocmai repunerea în discuţie a motivelor de recurs, astfel cum s-a reţinut anterior, şi reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs şi, mai mult, modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este admisibil în această cale de atac.
Cu alte cuvinte, argumentele expuse de contestator nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuţie, întrucât acestea tind să demonstreze nu existenţa unor greşeli materiale evidente, ci netemeinicia raţionamentului logico-juridic al instanţei de recurs, reprezentând astfel o adevărată cale de atac.
În acest sens, este de observat că în cadrul pretinselor erori materiale contestatorul critică, de fapt, modalitatea în care instanţa de recurs a ajuns la soluţia pronunţată.
Prin urmare, aspectele invocate de către contestator nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată, constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.
De altfel, dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanţă calea unui veritabil alt recurs.
Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consolidat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real şi adecvat a apărărilor părţilor, însă respectarea acestui principiu convenţional de către o instanţă de judecată nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul naţional nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, şi Stanca Popescu c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).
Prin urmare, în cauză nu sunt incidente cazurile de contestaţie în anulare invocate de către contestator, cererea acestuia fiind nefondată sub aspectul criticilor formulate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4292 din 4 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.