Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., în contradictoriu cu pârâtul, MINISTERUL JUSTIŢIEI, au solicitat ca prin hotărârea ce va pronunţa, să oblige pârâţii la:
1) revocarea parţială a OMJ nr. 3349/C/24.08.2020 şi emiterea unui nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice, prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială(VRS) de 605,225 Iei (484,18 majorat cu 25% prevăzut de art. III din O.G. nr. 20/2016, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015) începând cu 01.08.2016 şi în continuare, până la intervenirea unor noi modificări legislative;
2) alocarea fondurilor şi plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţia pe care contestatorii-judecători au încasat-o şi indemnizaţia cuvenită prin utilizarea unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 211 pronunţată la 24 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere privind alocarea fondurilor şi respinge acest petit ca fiind lipsit de interes, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata drepturilor salariale şi respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Justiţiei, a dispus revocarea parţială a Ordinului 3349/C/24.08.2020 şi obligarea pârâţilor la emiterea unui nou Ordin în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi cu luarea în considerare a unei VRS de 605,225 RON începând cu 01.08.2016.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 211 pronunţate la 24 februarie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.
După expunerea situaţiei de fapt, recurentul-pârât reinterând susţinerile din cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond, apreciază că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secţiunea a 3-a, art. 8 şi 9 din Cap. VIII, Secţiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secţiunea I din Legea nr. 153/2017.
Arată că refuzul de recunoaştere a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispoziţiile legale incidente în materia salarizării, şi că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.
În primul rând precizează că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 sunt abrogate. Astfel, prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, a fost abrogat art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016.
Prin urmare nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curţii care a analizat constituţionalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susţinerea pretenţiilor.
Susţine că trebuie avut în vedere modul greşit de stabilire a valorii de referinţă sectorială (605,225 RON) rezultată din VRS de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016.
Ţinând cont că art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 şi art. III din O.U.G. nr. 20/2016, au în vedere "cuantumul brut al salariilor de bază", este evident faptul că legiuitorul a exclus de la majorarea de 25% sporurile sau orice alte elemente salariale, astfel că în niciun caz creşterea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referinţă sectorială. Pe de altă parte, creşterea cuantumului brut at salariilor de bază, fiind prevăzută expres în favoare consilierilor de probaţiune, nu poate fi extinsă altei categorii de personal decât cea vizată de lege.
Astfel, modalitatea de aplicare a creşterii de 25% prin care se obţine o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON este eronată şi pierde din vedere faptul că această creştere a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probaţiune, iar nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă în familia ocupaţională Justiţie.
Prima instanţă a reţinut existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care s-a recunoscut VRS 605,225, fără a preciza că există sentinţe definitive cu soluţii pronunţate în sensul respingerii cererilor privind recalcularea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON indicând ca exemplu sentinţa civită nr. x pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2019, prin care s-au respins pretenţiile privind acordarea valorii de referinţă sectorială 605 RON, definitivă prin decizia civită nr. 70/A/2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, sentinţa civilă nr. 486/30.10.2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 404/9.07.2020 a Curţii de Apel Galaţi, sentinţa civilă nr. 365/2020 pronunţată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 324/A pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Apreciază că potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în nicio situaţie nu ar putea fi depăşite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale îl pot atinge potrivit legii.
Intimaţii-reclamanţii solicită recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON, însă trebuia ţinut cont de faptul că în cazul persoanelor care în aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 au atins plafonul maxim prevăzut de aceasta, li se acordă cu 01.01.2018 sau o dată ulterioară drepturile prevăzute de noua lege de salarizare, nemaiavând relevantă valoarea de referinţă sectorială.
Mai arată că, printr-o serie de decizii Curtea Constituţională a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depăşire a puterii judecătoreşti, rolul instanţetor fiind acela de realizare a justiţiei, adică de a soluţiona litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cate judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.
În ceea ce priveşte discriminarea invocată de reclamanţi, susţine că interpretând corect şi cu bună credinţă dispoziţiile art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că începând cu august 2016 a fost acordată în favoarea consilierilor de probaţiune o creştere de 25% a cuantumul brut at salariilor de bază, raportată la cuantumut brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016, fără să aibă loc o majorare a valorii de referinţă sectorială aplicabile în cazul consilierilor de probaţiune.
Precizează că sentinţa civilă nr. 1668/2019 pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin în Dosarul nr. x/2019, a fost modificată prin decizia civilă nr. 286/2020 pronunţată în soluţionarea apelului de către Curtea de Apel Timişoara, care a înlăturat considerentele reţinute în hotărâre reţinând clar că VRS este de 484,18 RON, nu 605,225 RON. Astfel, instanţa de apel a menţinut soluţia pronunţată de prima instanţa prin sentinţa apelantă arătând că "îi vor fi substituite parţial considerentele în privinţa modului în care sunt calculate în prezent salariile reclamanţilor şi a referirilor la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON".
Nu poate fi pusă în discutie nici exista unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătoreşti, având în vedere puterea şi autoritatea de care se bucură potrivit principiilor fundamentale ale statului de drept deciziile aparţinând puterii judecătoreşti.
În concluzie, solicită a se constata că sunt corecte, pertinente şi legale argumentele Ministerului Justiţiei referitoare modul de aplicare a majorării de 25%, astfel că solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
4. Apărări formulate în cauză
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
Urmare cererii formulate la data de18 mai 2023, Înalta Curte a luat act de subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv Ministrului Justiţiei, în raport de prevederile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi continuat de succesoarea sa în drepturi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:
Examinând cererea de recurs depusă în cauză, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte verificând hotărârea primei instanţe sub aspectul manierei în care Curtea de Apel Bucureşti a analizat apărările formulate de pârât prin întâmpinare la solicitarea reclamanţilor de aplicare a majorării de 25% acordată personalului de probaţiune începând cu luna august 2016 prin art. III din O.U.G. nr. 20/2016 coroborat cu art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, constată că judecătorul fondului nu a răspuns deloc acestora.
Astfel, Înalta Curte observă că prima instanţă a menţionat că este necesară aplicarea soluţiei adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 15.05.2018 prin care s-a recomandat stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică pentru magistraţi şi pentru personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti, în raport de solicitarea reclamanţilor de aplicare a majorării de 25% acordată personalului de probaţiune.
În acest sens judecătorul fondului a indicat sentinţa civilă nr. 1668/12.11.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 286/24.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, fără a răspunde susţinerilor pârâtului potrivit cărora, prin Decizia pronunţată în soluţionarea apelului declarat împotriva acestei sentinţe, Curtea de Apel a înlăturat considerentele reţinute în hotărârea civilă nr. 1668/2019, reţinând clar că VRS este de 484,18 RON, nu 605,225 RON. Astfel, Curtea de Apel Timişoara a menţinut soluţia pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin substituind parţial considerentele în privinţa modului în care sunt calculate în prezent salariile reclamanţilor şi a referirilor la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.
Totodată, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Bucureşti nu a răspuns explicit apărărilor formulate prin întâmpinare de către instituţia pârâtă în sensul că această creştere de 25% a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probaţiune, iar nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă în familia ocupaţională "Justiţie" motiv pentru care analizarea întregii legalităţi a Ordinul MJ nr. 3349/C/2020 s-a făcut prin raportare la o situaţie de fapt insuficient verificată de instanţa de fond.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susţinut că, în speţă, creşterea de 25% propusă de reclamanţi este eronată, întrucât dispoziţia legală aplicată viza doar consilierii de probaţiune, că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 sunt abrogate şi totodată, nu poate fi pusă în discutie exista unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătoreşti. Instituţia pârâtă a subliniat şi faptul că, prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, a fost abrogat art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările din O.U.G. nr. 20/2016.
Judecătorul fondului nu a răspuns nici apărărilor vizând faptul că, printr-o serie de decizii Curtea Constituţională a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege reprezintă o depăşire a puterii judecătoreşti, rolul instanţelor fiind acela de realizare a justiţiei, adică de a soluţiona litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cate judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.
În contextul celor expuse, Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Rolul principiului motivării hotărârilor judecătoreşti, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.
De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României).
Înalta Curte apreciază că, deşi prima instanţă a admis acţiunea, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut şi nu a analizat argumente esenţiale expuse de pârât în cuprinsul întâmpinării, conform celor arătate mai sus.
Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin cererile şi apărările părţilor. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.
Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea în raport de aspectele de fapt şi temeiurile legale invocate, dar şi de cele expuse în memoriul de recurs, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului la dublul grad de jurisdicţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 211 pronunţate la 24 februarie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024.