Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2021, sub numărul x/2021 pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal. reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, obligarea pârâtului la despăgubiri, reclamantul susţinând că ar fi suportat pe nedrept o condamnare la pedeapsa de 1 an şi 7 luni, din cauza presupusului refuz al pârâtului de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat, respectiv decizia nr. 1835/28.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 2805/12.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.07.2021, sub acelaşi număr x/2021.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, la data de 17.08.2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul A. a solicitat admiterea plângerii formulate împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări, şi să se dispună respectarea autorităţii de lucru judecat stabilită prin DP nr. 1835/28.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a DP nr. 151/25.09.2018 a Curţii de Apel Cluj, hotărâre pe care o apreciază definitivă şi irevocabilă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29.03.2022 pronunţată în dosarul înregistrat sub numărul x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea dosarului înregistrat sub numărul x/2021 la dosarul înregistrat sub numărul x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La data de 31.03.2022, în dosarul x/2021, reclamantul a depus o precizare scrisă a cererii de chemare în judecată, prin care a învederat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acordarea de despăgubiri în cuantum de 12 milioane de euro pentru pretinsul refuz al pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv Decizia ICCJ nr. 1835/28.05.2014.
A solicitat obligarea Inspectoratului General pentru Imigrări să respecte autoritatea de lucru judecat a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1835/28.05.2014 constând în înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării art. 64 lit. c) C. pen. reprezentând înlăturarea expulzării, întrucât prin hotărârea de condamnare acesta nu are interdicţia de a părăsi ţara sau localitatea.
Temeiul de drept art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 28 din Legea 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1314 pronunţată la 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de chemare în judecată formulate în dosarele conexate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Imigrări şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1314 pronunţată la 28 iunie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Motivele recursului sunt expuse pe larg în cererea de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei .
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
2.1 Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, obligarea pârâtului la despăgubiri, reclamantul susţinând că ar fi suportat pe nedrept o condamnare la pedeapsa de 1 an şi 7 luni, din cauza presupusului refuz al pârâtului de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat, respectiv decizia nr. 1835/28.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia nr. 151/25.09.2018 a Curţii de Apel Cluj.
Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de chemare în judecată formulate în dosarele conexate de către reclamantul A..
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt, la data de 29.10.2019, cetăţeanul nigerian A., a fost preluat de la Penitenciarul Bistriţa, de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa-Năsăud, în vederea punerii în executare a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României.
Reclamantul A. a fost liberat condiţionat în baza sentinţei penale nr. 1937/23.10.2019, a Judecătoriei Bistriţa, care a rămas definitivă la data de 29.10.2019, ca urmare a neexercitării vreunei căi de atac.
Faţă de cetăţeanul străin A., Inspectoratul General pentru Imigrări a dispus măsura îndepărtării sub escortă în vederea efectuării expulzării, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
De asemenea, potrivit art. 68 alin. (2) din C. pen., "în cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării".
Conform art. 99 din O.U.G. nr. 194/2002, "(1) Expulzarea se efectuează de către Inspectoratul General pentru Imigrări prin îndepărtarea sub escortă a străinului. Prevederile art. 90-93 şi 98 se aplică în mod corespunzător. (2) Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data începerii executării pedepsei accesorii, respectiv complementare, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen..".
Astfel, întrucât împotriva reclamantului a fost dispusă pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României pentru o perioadă de 4 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen., în cazul acestuia nefiind incidente prevederile art. 82 şi 96 (referitoare la interzicerea returnării sau suspendarea executării obligaţiei de returnare) din O.U.G. nr. 194/2002, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări va efectua expulzarea, în temeiul art. 99 din acelaşi act normativ, prin îndepărtarea sub escortă a străinului de pe teritoriul României.
Având în vedere că cetăţeanul străin nu poseda documentele de călătorie necesare îndepărtării de pe teritoriul României în termen de 24 de ore (art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus luarea în custodie publică a pârâtului, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 29.10.2019, până la data de 27.11.2019.
În urma verificărilor efectuate în evidenţele specifice, a rezultat că cetăţeanul nigerian figura ca fiind intrat în România la data de 26.09.2008, prin P.T.F. Otopeni - Aeroport H. Coandă, acesta fiind posesor al unui drept de şedere pe teritoriul României în scop de studii, valabil în perioada 2006-2008.
La data de 30.11.2010, pârâtul A. a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în baza mandatului de arestare preventivă nr. x din 04.11.2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală. Cetăţeanul nigerian A. a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, prin sentinţa penală nr. 138/03.05.2018 a Tribunalului Cluj, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 186/26.09.2018.
Prin sentinţa penală nr. 138/03.05.2018, rămasă definitivă la data de 25.09.2018, s-au contopit următoarele pedepse: pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 625/07.09.2011, pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 236/27.03.2012 şi pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 541/28.06.2013, toate pronunţate de Tribunalul Bucureşti, iar pe lângă pedeapsa principală aplicată inculpatului, a fost aplicată şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen., ("Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României"), instanţa stabilind că "în final, condamnatului i se va interzice ca pedeapsă complementară ca timp de 4 ani să exercite drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. Se interzic aceleaşi drepturi ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale".
În vederea punerii în executare a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României stabilită în sarcina cetăţeanului nigerian A., prin intermediul adresei cu nr. x, din data 30.10.2019, Inspectoratul General pentru Imigrări a notificat Ambasada Republicii Federale Nigeria la Bucureşti despre situaţia pârâtului, solicitând totodată sprijinul misiunii diplomatice în vederea eliberării unui document de călătorie necesar îndepărtării de pe teritoriul României. Nefiind primit un răspuns oficial din partea ambasadei până la momentul în care expirarea măsurii custodiei publice a devenit iminentă, la solicitarea pârâtei, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, prin SC nr. 840/2019, pronunţată la data de 26 noiembrie 2019, prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică faţă de pârâtul A. pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 28.11.2019.
Având în vedere că nu a primit un răspuns oficial din partea misiunii diplomatice până când expirarea măsurii de luare în custodie publică a devenit iminentă, pârâtul Insectoratul General pentru Imigrări a solicitat instanţei de judecată competente prelungirea acestei măsuri.
Astfel, prin sentinţa civilă cu nr. 92 din data de 23.04.2020, Curtea de Apel Timişoara a dispus prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică a pârâtului A. pentru o perioadă de 3 luni, până la data de 27.07.2020 inclusiv.
Prin sentinţa civilă nr. 202 din data de 23.07.2020, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea, măsura custodiei publice a pârâtului A. fiind prelungită pentru o perioadă de 3 luni, până la data de 27.10.2020 inclusiv.
Instituţia pârâtă a continuat demersurile în vederea îndepărtării acestuia de pe teritoriul României.
Astfel, prin adresa nr. x/15.09.2020 a solicitat Ambasadei Republicii Federale Nigeria la Bucureşti să emită un document de călătorie pentru pârât, în considerarea intenţiei de a participa la o operaţiune de returnare comună organizată de autorităţile germane, sub coordonarea Frontex, programată iniţial a se desfăşura la data de 22.10.2020. La data de 20.10.2020, a fost informată prin intermediul aplicaţiei FAR (Frontex Application for Return) cu privire la faptul că operaţiunea de returnare a fost anulată, având în vedere izbucnirea unor revolte în Lagos, care au periclitat siguranţa misiunii.
În acest context, având în vedere imposibilitatea îndepărtării sub escortă a străinului, prin SC cu nr. x din data de 27.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, la solicitarea Inspectoratului General pentru Imigrări, prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică în mod excepţional a pârâtului A., pentru o perioadă de 3 luni, începând cu 28.10.2020.
În continuare, la data de 26.11.2020, în considerarea Ordinului comun nr. 811/25.05.2006, al Ministerului Afacerilor Externe şi nr. 1321 din 01.05.2006, al Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări a notificat M.A.E. prin adresa nr. x, cu privire la situaţia pe linie de cooperare cu Ambasada Republicii Federale Nigeria la Bucureşti, solicitând sprijin în sensul deblocării mecanismului de cooperare, având drept scop obţinerea unui document de călătorie pentru străin, instituţia pârâtă având obligaţia de a pune în executare sentinţa penală prin care instanţa a dispus pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen., constând în constă în interzicerea dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României
Pe linie de azil, la data de 30.10.2019, cetăţeanul nigerian a depus o cerere de protecţie internaţională pe teritoriul României, care a fost analizată în procedură accelerată şi respinsă de I.G.I. la data de 01.11.2019 iar la data de 04.11.2019, străinul a depus plângere împotriva acesteia, ocazie cu care la data de 27.11.2019, în dosarul civil cu nr. x/2019, Judecătoria Timişoara a dispus menţinerea hotărârii I.G.I. de respingere a cererii de azil, hotărârea judecătorească fiind definitivă.
În considerarea acestor aspecte, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, Curtea de Apel Timişoara a dispus, prin intermediul sentinţei civile nr. 30 din data de 27 ianuarie 2021, prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică a reclamantului din prezenta cauză, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 28.01.2021, până la data de 27.04.2021, inclusiv.
În prezent, reclamantul din prezenta cauză este tolerat pe teritoriul României, începând cu data de 26.03.2021 (conform art. 1061, alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, cu denumirea marginală "Acordarea tolerării", "Inspectoratul General pentru Imigrări acordă, din oficiu sau la cerere, tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, străinilor care nu au drept de şedere şi care, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României").
În drept, potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
Analizând prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, curtea de apel a reţinut că cererea de acordare a despăgubirilor formulată pe cale separată este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului admnistrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.
Instanţa fondului a reţinut că cererea de despăgubire pentru vătămarea produsa prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulata în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, este condiţionată de îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiţii: existenta unui act administrativ nelegal anulat de instanţa, producerea unui prejudiciu si dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal si prejudiciul suferit de reclamant.
În lipsa dovedirii legăturii de cauzalitate dintre emiterea actului constatat nelegal si producerea pretinsului prejudiciu, răspunderea patrimoniala a autorităţii publice parate nu poate fi angajată
Judecătorul fondului a reţinut că cererea de despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, întrucât nu este îndeplinită situaţia premisă a cererii privind acordarea de despăgubiri, respectiv existenţa unui act administrativ anulat, care să genereze prejudiciul material a cărui reparare se solicită în prezenta cauză.
Raportând considerentele menţionate anterior la situaţia de fapt din litigiul dedus judecăţii, nu sunt îndeplimite condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu a făcut dovada anulării unui act admistrativ emis de pârâta Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la acesta din urmă, care să genereze prejudiciul material a cărui reparare se solicită în prezenta cauză.
Necesitatea întrunirii cumulative a acestor condiţii se deduce nu numai din considerente de ordin logic dar şi din modalitatea de redactare a textului art. 18 din Legea nr. 554/2004, fiind de observat faptul că, dacă la primul aliniat al acestui articol legiuitorul prefigurează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ pe marginea cererii specifice controlului de legalitate exercitat în contenciosul administrativ, la aliniatul trei al aceluiaşi articol legiuitorul arată că în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Or, este fără putinţă de tăgadă condiţionalitatea dintre soluţia pronunţată pe marginea cererii de anulare şi cea de despăgubire, astfel că nu poate fi concepută angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice în absenţa constatării nelegalităţii actului administrativ generator de prejudicii, nelegalitate ce constituie înseşi izvorul obligaţiei de dezdăunare.
Sintetizând, judecătorul fondului a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă a instanţei de contencios administrativ, care să anuleze actele administrative emise de către pârâta Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la reglementarea dreptului de şedere a reclamantului pe teritoriul României, în perioada de referinţă indicată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie constatată nelegalitatea actului administrativ pretins prejudiciabil, este evident că nu poate fi primită nici cererea patrimonială în dezdăunare, întrucât nu este demonstrată conduita ilicită a autorităţii publice.
Nefondată este şi critica reclamantului circumscrisă omisiunii de analizare a condiţiilor de angajare a răspunderii civile a pârâtei din perspectiva dreptului civil, întrucât acţiunea cu care a fost învestită instanţa fondului este, aşa cum s-a arătat mai sus, o cerere de chemare în judecată formulată în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, condiţiile contenciosului subiectiv, având ca premisă invocată de reclamantă nelegalitatea actelor administrative emise de către pârâta Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la reglementarea dreptului de şedere a reclamantului pe teritoriul României, în perioada de referinţă indicată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, nu există niciun temei pentru a ignora condiţiile prevăzute de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 554/2004 pentru angajarea obligaţiei de despăgubire a subiectului de sezină, vătămat prin actul administrativ criticat, cât timp chiar reclamantul a înţeles să uzeze de acţiunea în contencios administrativ pentru realizarea dreptului pretins.
Nu poate fi reţinută un refuz nejustificat al pârâtei Inspectoratul General pentru Imigrări, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c), I) şi n) din Legea contenciosului admnistartiv nr 554/2004 cu privire la executarea Deciziei nr. 1835/28.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus, printre altele, înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării faţă de inculpatul A., întrucât faţă de acesta nu a fost pusă în executare de către pârâta Inspectoratul General pentru Imigrări o astfel de măsură de siguranţă.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ în condiţiile impuse de art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.
Înalta Curte are în vedere că, astfel cum rezultă din analiza cererilor de chemare în judecată formulate de reclamant, astfel cum au fost modificate prin cererile precizatoare, în pofida invocării art. 19 din Legea nr. 554/2004, obiectul principal al acţiunii sale îl constituie constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Inspectoratul General de Imigrări de a respecta autoritatea de lucru judecat a stabilită prin decizia penală nr. 1835/28.05.2014 a ICCJ, secţia penală şi prin decizia penală nr. 151/25.09.2018 a Curţii de Apel Cluj, în sensul că, atâta timp cât în privinţa sa a fost înlăturată măsura de siguranţă a expulzării, Inspectoratul General de Imigrări nu avea posibilitatea legală de a-l îndepărta sub escortă de pe teritoriul României.
Or, din examinarea considerentelor sentinţei atacate rezultă că soluţia de respingere a acţiunii a fost întemeiată pe neîndeplinirea situaţiei premisă prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea despăgubirilor, respectiv existenţa unui act administrativ anulat, dar şi pe faptul că Inspectoratul General de Imigrări nu a pus în executare expulzarea.
Aceasta înseamnă că instanţa de fond s-a pronunţat pe altceva decât în realitate s-a cerut, conform celor mai sus arătate, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496, 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1314 pronunţate la 28 iunie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1314 pronunţate la 28 iunie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024.