Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25 martie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a solicitat:
(i) anularea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 6204 din 16.12.2020 de modificare a Ordinului Ministerului Cercetării şi Inovării nr. 628 din 17.10.2019, emis de pârât, cu consecinţa recunoaşterii dreptului pretins, a interesului legitim, precum şi a prejudiciului cauzat ca urmare a modificării Ordinului Ministerului Cercetării şi Inovării nr. 628 din 17.10.2019;
(ii) obligarea pârâtului la plata de daune materiale în cuantum de 5.055 RON (reprezentând indemnizaţia de membru în CA al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - MIT, începând cu luna ianuarie 2021, calculată până la data prezentei cereri) la care se adaugă câte 1.685 RON/luna, până la data reintegrării reclamantului, prin anularea ordinului atacat;
(iii) obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON;
(iv) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 4886 din 3 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23 septembrie 2021.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 960 din 13 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării;
(ii) a anulat Ordinul MEC nr. 6204/16.12.2020;
(iii) a obligat pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării la plata către reclamant a sumei de 5.055 RON reprezentând indemnizaţia lunară aferentă perioadei 01.01.2021-30.03.2021, precum şi, în continuare, a sumei de 1.685 RON/luna până la data renumirii acestuia în funcţia de membru al consiliului de administraţie;
(iv) a obligat pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale;
(v) a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 1.650 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 960 din 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
Recurentul-pârât invocă excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 33 C. proc. civ., arătând că intimatul-reclamant a formulat cerere împotriva unui ordin în cuprinsul căruia nu este nominalizat, respectiv OMEC nr. 6204/16.12.2020, care nu face vreo menţiune cu privire la revocarea intimatului din funcţie. Mai arată că intimatul-reclamant a fost numit în funcţie prin OMCI nr. 328/17.10.2019.
Totodată, susţine că, prin anularea OMEC nr. 6204/16.12.2020 se încalcă drepturile unor persoane care nu au legătură cu prezenta cauză.
Pe fondul recursului, pârâtul susţine că instanţa a interpretat greşit, într-o manieră limitativă, prevederile art. 9 din H.G. nr. 637/2003 şi art. 16 din H.G. nr. 998/2006, din perspectiva dreptului autorităţii de a emite ordine de ministru prin care să nominalizeze reprezentanţii ministerului şi specialiştii în consiliile de administraţie ale institutelor naţionale şi ale instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare.
Susţine că, odată cu emiterea Ordinului MEC nr. 5623/2020 pentru aprobarea metodologiei de nominalizare a reprezentanţilor şi specialiştilor în consiliile de administraţie, a încetat aplicabilitatea Ordinului nr. 821/26.09.2018. Anexa 3 pct. 4 lit. f) din Ordinul nr. 5623/2020 preia aceleaşi dispoziţii din Anexa 3 pct. 5 lit. g) din Ordinul nr. 821/26.09.2018 referitoare la condiţiile de revocare a specialiştilor, dispoziţii ulterior preluare şi în Ordinul nr. 616/18.10.2021, arătându-se că revocarea specialistului de către reprezentant se face la constatarea neîndeplinirii condiţiilor de nominalizare.
Consideră că Ordinul MEC nr. 5623/2020 nu este un act administrativ cu caracter normativ, astfel încât să i se aplice principiul neretroactivităţii, cum greşit a reţinut prima instanţă. Ordinul este de aplicare directă şi imediată de la data emiterii sale, astfel că toată procedura nu putea fi efectuată în baza Ordinului nr. 821/26.09.2018, care fusese abrogat. Chiar şi în aceste condiţii, toate metodologiile succesive conţin aceleaşi reglementări, care nu aduc vreo atingere drepturilor şi intereselor legitime ale intimatului-reclamant. Ordinul MEC nr. 616/18.10.2021 a preluat aceleaşi dispoziţii din Ordinele nr. 821/2018 şi nr. 5623/2020, fără a modifica condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii specialişti în consiliile de administraţie.
Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât consideră că greşit a apreciat instanţa de fond asupra dreptului intimatului-reclamant de a primi despăgubiri materiale, întrucât, nemaifăcând parte din consiliul de administraţie, nu are dreptul la încasarea indemnizaţiei pentru funcţia pe care nu a mai exercitat-o. Anularea ordinului de revocare nu echivalează cu o repunere a părţilor în situaţia anterioară în ceea ce priveşte reintegrarea intimatului-reclamant în funcţie, atât timp cât nu a cerut în mod expres acest lucru prin cererea de chemare în judecată. Ca atare, în mod greşit s-a dispus plata în continuare a indemnizaţiei lunare până la data renumirii în funcţie, cât timp acesta nu a cerut reintegrarea.
Mai arată recurentul că instanţa de fond a acordat în mod greşit daunele morale solicitate de reclamant, acestea nefiind dovedite.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În ceea ce priveşte lipsa de interes în susţinerea acţiunii, solicită respingerea, ca nefondată, a acestei excepţii, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Consideră reclamantul că justifică un interes determinat de a formula acţiunea, câtă vreme a fost îndepărtat nelegal dintr-o activitate, fiind privat de veniturile aferente acestei activităţi. Interesul îndeplineşte şi condiţia legitimităţii, întrucât îndepărtarea din funcţie s-a făcut cu încălcarea art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 637/2003 şi art. 10 alin. (4) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 998/2006 şi are caracter personal, întrucât acţiunea este formulată de titularul dreptului subiectiv material invocat.
Cât priveşte susţinerile recurentului-pârât, în sensul că, prin anularea OMEC nr. 6204/16.12.2020 s-ar încălca drepturile unor persoane care nu au legătură cu speţa, intimatul-reclamant susţine că, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului nu era obligat să procedeze la introducerea în cauză a altor persoane şi nici nu a considerat că este necesară o astfel de măsură, iar pârâtul nu a formulat o astfel de cerere în faţa instanţei de fond.
Pe fondul recursului, intimatul-reclamant reiterează situaţia de fapt care a condus la promovarea litigiului de faţă, arătând că prin Ordinul nr. 6204/16.12.2020 a fost modificată componenţa consiliului de administraţie din care făcea parte, fără a-i fi adusă la cunoştinţă această modificare, cu încălcarea art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 637/2003. Intimatul consideră că nu se află în nicio situaţie prevăzută de această normă legală, care să justifice înlocuirea sa din consiliul de administraţie. Totodată, nu i-a fost comunicat nici ordinul de revocare din funcţie şi motivele care au stat la baza acestei decizii. Mandatul era acordat pe o perioadă de 4 ani, până la 16.10.2023, iar potrivit art. 10 alin. (4) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 998/2006, revocarea nu se putea dispune decât pentru abateri dovedite sau pentru nerespectarea îndatoririlor, sens în care au fost încălcate şi prevederile art. 9-11 şi 15 din Anexa la H.G. nr. 998/2006.
Pentru aceste motive, intimatul-reclamant consideră că Ordinul MEC nr. 6204/16.12.2020 este nelegal, neexistând un temei al revocării din funcţie.
În ceea ce priveşte daunele solicitate prin acţiune şi acordate de instanţa de fond, învederează intimatul-reclamant că despăgubirile au fost solicitate în temeiul art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, în temeiul răspunderii patrimoniale a autorităţii pentru actul administrativ nelegal, iar nu ca o contraprestaţie pentru activitatea desfăşurată în cadrul consiliului de administraţie. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că prejudiciul material suportat de reclamant constă în neîncasarea indemnizaţiei de membru al consiliului de administraţie, de care nu mai beneficiază în prezent şi care nu era achitată de recurentul-pârât, ci de un terţ. Totodată, în opinia intimatului-reclamant, sunt legale şi considerentele instanţei de fond asupra existenţei unui prejudiciu moral.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat de reclamant, precum şi de motivul de casare invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în anularea Ordinului nr. 6204/16.12.2020, emis de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, prin care, potrivit art. I, s-a modificat componenţa consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - MIT, în conformitate cu Anexa la acest ordin. În esenţă, reclamantul a învederat că a fost nominalizat ca membru al acestui consiliu de administraţie, în calitate de specialist, prin Ordinul MCI nr. 628/17.10.2019, calitate din care a fost înlocuit prin emiterea ordinului contestat, anterior expirării mandatului de 4 ani pentru care a fost numit.
Înalta Curte constată că reclamantul a formulat acţiunea doar în contradictoriu cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, cadrul procesual subiectiv pasiv cuprinzând, aşadar, doar autoritatea emitentă a ordinului contestat, fără a fi chemaţi în judecată şi beneficiarul/beneficiarii actului administrativ dedus judecăţii.
Înalta Curte reţine că art. I din OMEC nr. 6204/16.12.2020 prevede doar că se modifică componenţa consiliului de administraţie al institutului, fără a se indica, punctual, ce modificări au fost operate, prin indicarea expresă a persoanei/persoanelor înlocuite şi a celor care îi înlocuiesc. Din anexa la OMEC nr. 6204/16.12.2020, rezultă cu certitudine că, în locul reclamantului A., a fost numit membru în consiliul de administraţie, în calitate de specialist, domnul B.. În ceea ce priveşte restul membrilor din consiliul de administraţie care figurează în anexa la ordin, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte dacă şi numirea acestora în consiliu s-a făcut ca urmare a ordinului contestat, prin modificarea componenţei consiliului de administraţie, ori aceştia făceau deja parte din consiliu conform unor acte anterioare.
Potrivit art. 59 C. proc. civ. "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."
Potrivit art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."
Acestor dispoziţii din procedura civilă generală le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."
Fără a nega principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prevederile anterior citate reprezintă norme de procedură imperative, aplicabile în situaţiile expres indicate, fiind şi o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ.
În acest sens, analizând dispoziţiile art. 78 din C. proc. civ., Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia nr. 480/2016, următoarele:
"...dispoziţiile art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. nu pot fi apreciate ca fiind neconstituţionale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părţile din proces. Dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părţile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanţiile unui proces echitabil şi nici dreptul la apărare. Dispoziţia legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluţionări juste şi complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care şi principiul disponibilităţii părţilor. Acest principiu este derivat din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiţia într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală şi imparţială, justiţia trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce priveşte depunerea tuturor diligenţelor în vederea stabilirii corecte şi cuprinzătoare a cadrului procesual.(...) Totodată, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale."
Aşadar, judecătorul învestit cu judecarea cauzei este obligat să aibă în vedere principiul disponibilităţii, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terţe subiecte de drept şi la nesocotirea altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialităţii sau principiul dreptului la apărare.
În situaţiile în care mai multe persoane sunt părţi ale raportului civil dedus judecăţii, iar tranşarea litigiului afectează drepturile şi obligaţiile acestora, coparticiparea procesuală este obligatorie, necesară şi de natură a condiţiona însăşi admisibilitatea acţiunii civile.
Aplicând aceste considerente de ordin teoretic şi jurisprudenţial la cauza de faţă, Înalta Curte constată că, pentru a statua jurisdicţional asupra conduitei unei autorităţi administrative, materializate în actul administrativ supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ, instanţa trebuie să ia în considerare şi punctul de vedere al beneficiarului/beneficiarilor respectivului act administrativ. Analiza legalităţii actului administrativ, prin prisma consecinţelor pe care le produce hotărârea judecătorească pronunţată, trebuie să aibă loc în contradictoriu atât cu emitentul, cât şi cu beneficiarul/beneficiarii actului, litisconsorţiul procesual pasiv fiind, în acest caz, obligatoriu.
Soluţionarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât şi principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., beneficiarul/beneficiarii actului neavând posibilitatea de a cunoaşte pretenţiile reclamantului şi nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care îi/le profită, în condiţiile în care o eventuală soluţie de anulare a actului administrativ generează efecte în patrimoniul şi/sau în persoana acestuia/acestora.
În condiţiile în care reclamantul a solicitat anularea în întregime a ordinului atacat şi nu a înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, pe beneficiarul/beneficiarii actului administrativ, respectiv domnul B. şi, după caz, ceilalţi membri ai consiliului de administraţie numiţi prin OMEC nr. 6204/16.12.2020, instanţa de fond trebuia să procedeze conform dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ., respectiv să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a acestuia/acestora.
Trebuie subliniat faptul că instanţa de judecată nu are dreptul introducerii în cauză, din oficiu, a unei părţi, însă are obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea întregirii cadrului procesual, în funcţie de datele concrete ale speţei şi de obiectul litigiului. Verificarea cadrului procesual subiectiv pasiv ţine de buna administrare a justiţiei şi de îndeplinirea rolului activ al judecătorului, putând fi realizată atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de control judiciar, din oficiu, în orice stare a pricinii.
Înalta Curte nu achiesează la poziţia procesuală exprimată în şedinţă publică de reprezentantul intimatului-reclamant, în sensul că terţele persoane numite în componenţa consiliului de administraţie nu ar suferi niciun dezavantaj prin anularea actului administrativ. Numirea în consiliul de administraţie al Institutului aduce beneficii membrilor acestuia, care pot avea natură patrimonială (indemnizaţia de membru), dar şi nepatrimonială, în sensul obţinerii unor avantaje de ordin profesional, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea ocupării ulterioare a altor funcţii, în baza calităţii de membru în consiliul de administraţie al institutului. Prin urmare, nu se poate susţine că acestora nu li s-ar produce niciun dezavantaj prin anularea actului administrativ care constituie temeiul legal al ocupării funcţiei de membru în consiliul de administraţie.
Pentru aceste considerente, socotind neîntrunirea litisconsorţiului procesual obligatoriu drept motiv de reformare a hotărârii de ordine publică subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa civilă nr. 960 din 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, urmând ca, în raport de prevederile art. 501 C. proc. civ., instanţa de trimitere să pună în discuţia părţilor necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ contestat, respectiv domnul B. şi, după caz, şi a altor persoane beneficiare ale OMEC nr. 6204/16.12.2020, în măsura în care numirea acestora în componenţa consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie s-a dispus tot prin acest ordin.
În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu mai poate trece la analizarea motivelor de recurs formulate de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, acestea privind aspecte subsidiare stabilirii cadrului procesual subiectiv pasiv, cu respectarea prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării împotriva sentinţei civile nr. 960 din 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.