Ședințe de judecată: Mai | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2709/2024

Decizia nr. 2709

Şedinţa publică din data de 21 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, înregistrată la data de 28.12.2023 sub nr. x/2023, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - în numele şi pentru A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră suspendarea executării şi anularea actelor administrative Dispoziţia nr. 42617/23.08.2023 a I.G.P.F. şi Ordinul Vice-Prim-Ministrului MAI nr. II/2302/23.11.2023.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa nr. 176/c.a. din data de 12 martie 2024, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - în numele şi pentru A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ambele acte în litigiu fiind emise de autorităţi publice centrale.

Prin decizia nr. 121/2024 din data de 9 aprilie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, prin reprezentant legal, în numele şi pentru membrul de sindicat A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, prin reprezentant legal, şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, prin reprezentant legal, cu sediul în Bucureşti, având ca obiect suspendare executare şi anulare Dispoziţie nr. 42617/23.08.2023 şi Ordin nr. II/2302/23.11.2023, în favoarea Tribunalului Iaşi.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi şi, în consecinţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 norme care reglementează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Prin cererea formlată, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în numele şi pentru A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, suspendarea executării şi anularea Dispoziţiei nr. 426217/23.08.2023 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Ordinului Vice-Prim-Ministrului Ministerului Afacerilor Interne nr. II/2302/23.11.2023.

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează suspendarea şi anularea unor acte administrative prin care au fost modificate raporturile de serviciu ale reclamantului, care este funcţionar public.

Potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019:

"cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Dispoziţiile Codului Administrativ stabilesc, aşadar, în favoarea tribunalelor, competenţa materială exclusivă în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI şi A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.