Şedinţa publică din data de 28 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Baroul Bucureşti a solicitat, în aplicarea disp. art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea în tot a Hotărârii nr. 9390/29.01.2019 a Consiliului Baroului Bucureşti, admiterea plângerii împotriva Deciziei nr. 108/22.10.2018 a Decanului Baroului Bucureşti şi admiterea cererii sale cu nr. x/10.08.2018 adresată Decanului Baroului Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 904/06.12.2019 competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3733/01.09.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul C.I.A. B. şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă A. în contradictoriu cu pârâtul Baroul Bucureşti şi pârâtul C.I.A. B., reclamanta fiind obligată la plata către pârâtul Baroul Bucureşti a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, iar către pârâtul C.I.A. B. la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli judecată.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia civilă nr. 1336/10.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat recursul promovat de recurenta-reclamantă A..
4. Cererea de revizuire dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.06.2022, de către revizuenta A., s-a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1336/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, anularea acestei decizii şi, subsecvent, anularea sentinţei civile nr. 3733/2020, cu toate consecinţele, respectiv soluţionarea fondului cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu anularea actului administrativ atacat şi restituirea sumelor solicitate.
Totodată, revizuenta a solicitat ca Baroul Bucureşti să îi plătească de îndată despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 40.000 euro şi dobânda legală în cuantum egal cu valoarea dobânzii titlurilor de stat.
La data de 21.03.2023, revizuenta a depus la dosar motivele revizuirii, arătând că cererea este întemeiată pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind caz explicit de minus petita.
5. Hotărârea dată revizuirii
Prin decizia civilă nr. 2040 din data de 28 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de acordare a daunelor morale şi, în consecinţă, a respins această cerere ca inadmisibilă; a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1336/2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Baroul Bucureşti şi Cabinetul Individual de Avocatură "B.; a obligat revizuenta la plata către intimatul Baroul Bucureşti a sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
6. Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei civile nr. 2040 din data de 28 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs revizuenta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi admiterea acţiunii, desfiinţarea actelor jurisdicţionale şi a actelor administrative atacate: decizia nr. 2040/28.09.2023 a Curţii de Apel Bucureşti din dosarul nr. x/2022, decizia nr. 1336/10.06.2021 din dosarul nr. x/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa nr. 3733/01.09.2020 din dosarul nr. x/2019 a Tribunalului Bucureşti, hotărârea nr. 9390/29.01.2019 a Consiliului Baroului Bucureşti, decizia nr. 108/22.10.2018 a decanului Baroului Bucureşti; rejudecarea cauzei şi dispunerea în consecinţă.
7. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recurenta a depus răspunsuri la întâmpinări.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs
În considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de recurs, va respinge cererea de faţă, ca inadmisibilă.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:
"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Totodată, se va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată de dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (5) "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
Înalta Curte constată că hotărârea ce face obiectul recursului, respectiv decizia civilă nr. 2040 din 28 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este definitivă, fiind pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1336 din 10 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 3733/01.09.2020 pronunţate în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, recursul declarat de recurenta A. priveşte o hotărâre cu caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., republicat, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Cu alte cuvinte, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-revizuentă A..
Având în vedere dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-revizuentă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul - pârât Baroul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva sentinţei civile nr. 2040 din data de 28 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Obligă recurenta-revizuentă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul - pârât Baroul Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.