Şedinţa publică din data de 28 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 01.09.2023, înregistrată cu numărul de dosar nr. x/2023, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiţiei, a solicitat anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenenţă sindicală, a fost comunicat după ce şi-a încetat efectele juridice şi nu a fost emis şi semnat de titularul acestui drept.
În subsidiar, a solicitat anularea în parte a Ordinului 1397/C/01.08.2023, în ceea ce o priveşte, fiind nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 222, pentru motiv de netemeinicie şi nelegalitate.
A mai solicitat obligarea intimatului la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată şi la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 31.10.2023, contestatoarea A. a formulat o cerere de renunţare la judecarea capătului 3 din cererea de chemare în judecată privind obligarea la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost suspendată. A precizat că nu renunţă la dreptul pretins, acesta urmând a-i fi recunoscut de Direcţia Naţională de Probaţiune în situaţia în care ordinul de suspendare va fi anulat sau va fi solicitat ulterior pe cale separată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 49 din data de 29.01.2024 Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "contestaţie act" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că ordinul a cărui anulare se solicită are natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi a avut în vedere dispoziţiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului contestat.
2.2. Prin sentinţa nr. 28 din data de 12 martie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă nu este un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfăşurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat astfel de regulile de drept comun de jurisdicţia muncii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Demersul judiciar iniţiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.
Potrivit definiţiei din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."
Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum şi suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, la iniţiativa acestora şi pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.
Astfel, deşi este emis de către pârâtul Ministerul Justiţiei, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
De asemenea, acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziţii referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1 şi este emis în baza dispoziţiilor art. 45, art. 50, art. 59 şi art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) şi art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum şi art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
În acest context, pentru stabilirea instanţei competente prezintă relevanţă natura juridică a relaţiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuţiilor lor, instituţiile şi autorităţile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci şi de dreptul muncii, de drept civil etc.
Prin urmare, având în vedere specificul activităţii sistemului de probaţiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum şi atribuţiile Ministerului Justiţiei privind cariera personalului serviciilor de probaţiune (numire în funcţie, delegare, detaşare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă şi reluarea activităţii, eliberarea din funcţie etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reţine aplicabilitatea prevederilor specifice legislaţiei muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.
De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.