Şedinţa publică din data de 28 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2023, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Senatul României, a solicitat anularea Ordinului nr. 240/02.03.2021 de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă recunoscută acestuia şi obligarea intimatului la plata sumei de 32.805 RON reprezentând indemnizaţiile pentru limită de vârstă aferente perioadei martie 2021 - iunie 2022, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 180 din data de 22.01.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 a Tribunalului Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. şi pe intimatul Senatul României, în favoarea secţiei a III-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 al Legii nr. 96/2006, ulterior abrogat, s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale, iar indemnizaţia pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu a fost identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010.
Această indemnizaţie reprezintă un beneficiu material specific calităţii de fost parlamentar, care îmbracă forma unui venit din altă sursă şi care se plăteşte din bugetul fiecărei Camere a Parlamentului. Nu rezultă astfel că acest drept este de competenţa instanţelor de asigurări sociale, fiind în opinia tribunalului de competenţa instanţelor de contencios administrativ, actul emis în legătură cu acest drept având caracteristicile unui act administrativ individual.
Prin urmare, la stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din legea nr. 554/2004.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 119/2024 din 21 martie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, constatând ivit conflictul de negativ de competenţă a dispus suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.
Ca urmare, litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Faptul că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată.
Împrejurarea că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi, totodată, condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat în cuprinsul art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
Având în vedere că obiectul litigiului îl constituie dreptul de pensie al reclamantului, care a exercitat o funcţie de demnitate publică în Parlamentul României, şi ţinând cont că nu există reglementări speciale sub acest aspect, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Înalta Curte reţine că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi, totodată, condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere şi Expunerea de motive care a însoţit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenţia legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care, în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate şi au fost nevoite să se supună unor exigenţe inerente exercitării unei astfel de activităţi, atât pe plan profesional, cât şi personal, legiuitorul acordând acest drept şi în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizaţie.
Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curte va reţine că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Senatului, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.
De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit cărora:
"[...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente."
În contextul expus anterior, Înalta Curte reţine că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:
"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."
Totodată, având în vedere şi dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, în primă instanţă, este secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII -a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Senatului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII -a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.