Ședințe de judecată: Iunie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2905/2024

Decizia nr. 2905

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul dosarului

Pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 973/13.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021.

2. Încheierea recurată

Prin încheierea civilă din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

4. Încheierea de suspendare

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii civile din 6 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul disp. art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia perimării recursului formulat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii civile din 6 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".

La termenul din 10 octombrie 2023, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatându-se că părţile nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au cerut, în scris, judecarea cauzei în lipsă.

La data de 18 aprilie 2024, în baza referatului grefei, s-a fixat termen de judecată la data de 28 mai 2024, în vederea discutării excepţiei perimării.

Conform prevederilor art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

În speţă, Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei şi până la data la care s-a dispus, prin rezoluţie, repunerea cauzei pe rol pentru analizarea îndeplinirii condiţiilor privitoare la perimarea cererii, nu au fost făcute din partea părţii acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea recursului, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., republicat.

Procedând la verificarea condiţiilor ce se cer a fi întrunite, cumulativ, pentru constatarea perimării, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost măsura de suspendare a judecării recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin încheierea din data de 10 octombrie 2023.

Termenul de perimare este un termen procedural pe luni, care se calculează potrivit regulilor de drept comun cuprinse în art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termen care a început să curgă la data de 10 octombrie 2023 şi s-a împlinit în data de 10 aprilie 2023.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării cererii de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.